Caloian

Efigie a divinităţii pluviometrice

confecţionată din lut, cârpe, paie sau
crengute de lemn, îmbrăcată cu hăinuţe
şi invocată să aducă ploaia (*Ploaia,
*Moaşa Ploii, *Mama Caloiana, *Maica
CăIătoarea, *Maica Domnului, *Zâna,
*Scaloiana) sau să o oprească (Seceta,
*Mama Secetei, Tatăl Soarelui, Sfântul
Soare, *Sântilie). C.-ul este un amplu
ceremonial în care figurina antropomorfă
cu acelaşi numesubstituiefie o divinitate
pluviometrică, fie un sol trimis la

divinitatea pluviometrică. Data fixă a

ceremoniei, de obicei în a treia
săptămână după Paşte, a devenit în
vremurile recente, o practică ocazională,
efectuată primăvara sau varaîn perioada
secetelor sau ploilor prelungite. Scenariul
ritual începea, de regulă, marţea, cu
confecţionarea unei păpuşi din lut sau
din alte materiale urmată de înmormântarea
acesteia. Ritul funerar se
continuă după trei zile, joia, cu dezgroparea
C.-ului, reînhumarea, ciopărţirea,
abandonarea pe pământ sau pe apă
(scufundarea sau depunerea lui pe o
scândură în apă, aruncarea în fântână)
şi ospăţul funerar. CândC.-ul este purtătorul
mesajului să lege sau să dezlege
ploile pe lângă divinitatea pluviometrică,
acesta este iniţiat, precum mortul la
înmormântare, prin texteritualecântate:
Caloiene, Ene, / Du-te în Cer şi cere: / Să
deschidă porţile, / Să sloboade ploile, / Să
curgă cagârlele; / Caloiene, Ene, / Cum
ne curg lacrimile, / Să curgă şi ploile, /
Zilele şi nopţile, / Să umple şanţurile, / Să
crească legumele, / Şi toate ierburile / ... /.
Ceremonialul funerar reconstituit atât
după informaţia etnografică, cât şi după
textul folcloric cuprinde mai multe
secvenţe:Jormarea cetei din fetiţe şi fete
nemăritate, cu rare apariţii de femei
măritate, de obicei gravide; naşterea
(confectionarea) C.-ului, de obicei dinlut;
moartea năprasnică a solului (băiat,
fetiţă); găsirea trupului neînsufleţit după
căutări îndelungate (secvenţă rituală
descrisă de textul folcloric); stropitul cu
apă (scaldarituală). gătitul cu flori, ouă
roşii sau cu coji de ouă roşii a C.-ului şi
CALOIAN
aşezarea mortului în sicriu sau pe o
scândură; înmormântarea C.-ului după
un scenariu identic cu înmormântarea
tinerilornecăsătoriţi (cupreot şi dascăl,
cu steag sau stâlp funerar, cu bocete şi
multe lacrimi) într-un loc secret (la
crucile şi răscrucile drumurilor, la hotare,
în holdele de grâu, pe malul unei ape
etc.); dezgroparea (învierea) după treizile;
scufundarea C.-ului în apă, aruncarea în
fântână, aşezarea pe o scândură să
plutească pe apa curgătoare; ospăţul
funerar cu mâncare şi băutură, care se
încheie, uneori, cu hora C.-ului, petrecere
la care puteau fi invitaţi şi băieţii.
Când apar mesageri perechi, C.-ul şi
Caloiana sau Mama Pl9ii şi Tatăl Soarelui,
aceştia sunt trimişi la divinitatea adorată
printr-un rit funerar (înhumare sau
scufundareîn apă) cu mesaje diferite: Ea
să aducă ploile din Cer, El să oprească
ploilepe Pământ. Obiceiul a fost atestat
în diferite stadii de evoluţie, în toate
zonele etnografice româneşti.
Bîrlea Ov., Folclor românesc, voI. I, Editura
Minerva, Bucureşti, 1982; Candrea 1. A.,
Iarba fiarelor. Studii de folclor, Editura
Cultura Naţională, Bucureşti, 1928;
Constantinescu C., Lectura textului
folcloric, Editura Minerva, Bucureşti, 1986;
Ghinoiu 1.,Obiceiuri populare depestean.
Dicţionar, Editura Fundaţiei culturale
Române, Bucureşti, 1997; MarianSim. FI.,
Sărbătorile laromâni. Studiu etnografic.
Cârnilegile, Institutul de Arte Grafice,
Bucureşti, 1898; Pop D., Obiceiuri agrare
În traditia populară românească, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1989.