MARI IN IMPARATIA CERURILOR

Imi aduc aminte, cand eram un copilandru, locuiam intr-un orasel la poalele dealurilor
3 anotimpuri pe an eram orasean si unul eram taran. In vacanta de vara mergeam la
bunici intr-un sat apropiat. Dintotdeauna casa bunicilor era prima casa din sat, si asa
a ramas pana in ziua de astazi. Drumul de pamant se serpuia la poalele dealurilor,
casele asezate la strada si curtile urcau in sus pe deal. La capatul satului nu mai era
nimic, drumul se oprea in deal.
Tin minte ce casa mare avea bunicul. Soprul era in curtea cu animale, lipit de gardul
de zidarie de la drum, Grajdul era la capatul curtii plin de vaci, cai, porci si uneori
miei. Langa grajd era sura unde depozitam fanul si peste gardul de la curtea de
animale era curtea cu casa, cu gradina si bucataria de vara. Aveam un par in mijlocul
curtii si un WC exterior asezat parca uneori prea departe de casa.

Ziua, cand nu eram cu bunicii la muncile campului, ne jucam la balta cu pietre, sau
urcam prin copaci, sau stricam via, sau rupeam flori si tulei de porumb. Seara ne
spalam afara in curte langa par in lighean cu apa incalzita la soba.

Bunicul era un om inalt si puternic. Genul de om langa care vroiai sa fii daca te ataca
vreodata un urs sau lup. Bunica si ea neobosita, trebaluia in continuu prin jurul casii,
iar odihna pentru ea era cand se aseza la masina de cusut, sau cernea faina. Curtea,
casa, pomii, tot ce imi amintesc din copilaria la bunici era mare si nesfarsit.

Acum doua saptamani cand am mers ultima oara la bunici, ne-a intampinat un
batranel de 86 de ani, mai mic de statura, usor garbovit si cu mersul schiop. Bunica
nu mai era de 10 ani, s-a dus la Domnul. Si bunicul, ramas singur, se ocupa de
atunci de treburile casei asa cum stie. A invatat sa spele haine, sa-si faca ciorba, sa-
si coase straiele rupte si sa faca de unul singur munca pe care au facut-o in doi.
Carul si animalele au disparut de mult, curtea cea mare era acum mica si goala. Si
casa era mai mica, si pomul din mijlocul curtii. In locul gradinii de zarzavaturi era
acum iarba. Ce a mai ramas erau crinii si trandafirii din mijlocul curtii, pe care bunicul
ii creste in amintirea bunicii care s-a stins prea repede.

Bunica era foarte credincioasa, mereu cu zambetul pe buze, canta si recita in

biserica iar in bucatarie era neintrecuta in slujire. Un cancer la tiroida a mancat din ea
an de an pana Dumnezeu a chemat-o acasa. Bunicul, marea parte a vietii a fost
necredincios. Nu avea frica nici de Dumnezeu nici de oameni. Multe a patimit bunica
pentru el si multe nopti nedormite petrecute in rugaciune pentru mantuirea sufletului
sau. Si Dumnezeu nu a lasat-o sa plece fara sa vada rodul suferintelor ei. Cu cativa
ani inainte sa moara, bunicul s-a botezat si a inceput sa traiasca pentru Cristos. Nu a
fost usor. Un bebe spiritual, la 70 si de ani sa incepi sa mergi din nou si sa umpli in
cele sfinte. Stau cu el de vorba pe niste scaunele in mijlocul curtii de fiecare data
cand ma duc la el. Isi aduce aminte cu lacrimi in ochi de viata pe care a trait-o inainte
si de bunica, cu 10 ani mai tanara decat el, care nu mai era printre noi. Cand a ajuns
si el la adevarata viata, sa o petreaca fara ea. Zice el ca Dumnezeu i-a dat har, ani si
sanatate ca sa mai apuce sa faca fapte de pocainta.
Si plang si rad si ma gandesc la viata mea, la posibilitatile mele, la relatia mea cu
Domnul. Si mi-am dat seama ca atat curtea cat si casa, sura, copacii, chiar si
bunicul, erau aceiasi de cand eram mic, dar acum toate le vedeam mai mici, pentru
ca priveam din alta perspectiva asupra lucrurilor. Nu s-au schimbat ele cat m-am
schimbat eu.

De ce va spun aceste lucruri? Pentru ca experientele din viata noastra, amintirile pe

care le pastram, oamenii pe care i-am intalnit si intamplarile care ne-au format sunt o
parte din noi. Purtam in noi o amprenta pe care doar Dumnezeu o poate recunoaste.
Si nu suntem doi la fel. De ce i-am iubit pe bunicii mei? La un moment dat a venit
mama si tata cu doi straini la noi si ne-au spus: „Asta e bunicul Simon si asta e
bunica Marioara”. Ce m-a facut sa-i iubesc este dragostea cu care s-au uitat la mine,
mancarile facute de bunica cand ne implinea poftele si atunci cand era obosita, cum
ne cara bunicul in spinare sau ne urca pe cal. Lucrurile mici pe care le aveam in
comun au cladit o relatie intre noi, o legatura care nu putea sa fie rupta.

Imaginati-va ca Dumnezeu in asa fel a condus cursul vietii voastre ca poate sa fiti
singura sansa pentru unii ca sa-l cunoasca pe Dumnezeu. Bunica cat era prin spitale,
cu cancer la tiroida, tratamente peste tratamente a impactat viata a atator oameni.
Canta si citea din Scripturi in saloanele de spital si avea mereu zambetul pe buze.

Ai avut harul sa cresti intr-o familie de credinciosi? Cu o mama si un tata care sa te

invete cuvintele vietii si in care sa se vada dragostea lui Hristos? Ferice de tine! Dar
ai grija sa nu iei de-a gata minunile din viata ta, asa cum a facut-o poporul israelit
care dupa toate minunile ce le-au vazut si cum i-a scos Dumnezeu cu mana tare din
Egipt s-au poticnit si au murit inainte de a intra in rasplata Canaanului.

L-ai gasit pe Dumnezeu mai tarziu in viata ta? Ai avut o viata grea, o familie mai
dificila sau incercari fara numar? Ferice de tine! Dumnezeu ti-a dat multe cu care sa
lucrezi! Fii o marturie pentru Hristos inaintea familiei tale, rascumpara pentru El ce se
mai poate rascumpara, foloseste experientele dificile din viata si relatiile create ca sa
fii de folos. Nu arunca tot ce a fost inainte. Curateste si sfinteste fiecare aspect din
viata ta si foloseste-l pentru castigarea oamenilor. De cele mai multe ori asemenea
oameni au mai mult castig inaintea lui Dumnezeu pentru ca inteleg mai bine din ce
au iesit si cunosc viata oamenilor fara credinta. Tie ti-a dat Dumnezeu mai mult
armament. Bunicul meu o viata necredincios acum ne invata el lectii de dragoste si
omenie, de rabdare si intelegere profunda a scripturii.

Inaintea lui Dumnezeu suntem toti iubiti asemenea si suntem chemati la o rasplata
mare in ceruri.

Sa urmarim o rasplata mare in ceruri. (Matei 5:12)

Hristos s-a pus intre noi ca punte de legatura, nu doar intre noi si Dumnezeu. El este
comunul nostru, el ne-a infiat pe mic si mare si ne-a facut frati. In fata lui avem
aceeasi valoare pentru ca am fost platiti cu acelasi pret de sange. Putem vorbi de
dragostea lui Hristos si de viata pe care o traim cu el, fie ea lunga sau mai putin
lunga. Pot sta langa un frate de 86 de ani si sa-i spun FRATE. Si o sora de 70 de ani
poate sa stea langa o adolescenta de 15 ani si sa-i spuna SORA. Ati observat ca de
multe ori nu ne dam sfaturi intre frati si surori ci ne raportam unii la altii din prisma
varstei si anilor de credinta. Uneori acest lucru creaza o bariera intre generatii.

Daca vrei sa fii mare in imparatia cerurilor:

1. Cand a vazut Isus noroadele, S-a suit pe munte; si dupa ce a sezut jos, ucenicii
Lui s-au apropiat de El.
2. Apoi a inceput sa vorbeasca si sa-i invete astfel:

3. "Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor!

4. Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati!
5. Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul!
6. Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati!
7. Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila!
8. Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!
9. Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!
10. Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor!
11. Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si
vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!

12. Bucurati-va si inveseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri; caci tot
asa au prigonit pe prorocii care au fost inainte de voi.

13. Voi sunteti sarea pamantului. Dar daca sarea isi pierde gustul, prin ce isi va
capata iarasi puterea de a sara? Atunci nu mai este buna la nimic decat sa fie
lepadata afara si calcata in picioare de oameni.
14. Voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramana
ascunsa.
15. Si oamenii n-aprind lumina ca s-o puna sub obroc, ci o pun in sfesnic, si
lumineaza tuturor celor din casa.
16. Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele
voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri.

17. Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa

implinesc.
18. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o
iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile.

19. Asa ca, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci si va invata pe
oameni asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor; dar oricine le va pazi si
va invata pe altii sa le pazeasca, va fi chemat mare in Imparatia cerurilor.
20. Caci va spun ca, daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor
si a fariseilor, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.