Sindromul Alienarii Parintesti

carte liberă de la WikiBooks

PDF generated using the open source mwlib toolkit. See http://code.pediapress.com/ for more information.
PDF generated at: Fri, 14 May 2010 11:40:03 UTC
Conţinut
Articole
Sindromul alienării părinteşti/Motto 1
Sindromul alienării părinteşti 1
Sindromul alienării părinteşti/Caracteristici 2
Sindromul alienării părinteşti/Cum apare PAS? 4
Sindromul alienării părinteşti/Simptomele PAS 6
Sindromul alienării părinteşti/Stadiile PAS 8
Sindromul alienării părinteşti/Tipuri de alienatori 9
Sindromul alienării părinteşti/Recunoaşterea PAS 11
Sindromul alienării părinteşti/Comportamentul părintelui manipulator 12
Sindromul alienării părinteşti/Ce pot face autorităţile? 13
Sindromul alienării părinteşti/Ce poate face părintele alienat? 14
Sindromul alienării părinteşti/Contribuţii şi susţinere 15
Sindromul alienării părinteşti/Bibliografie 16

Referinţe
Sursele şi contribuitorii articolelor 17
Sursele, licenţele şi contribuitorii imaginilor 18

Licenţele articolelor
Licenţă 19
Sindromul alienării părinteşti/Motto 1

Sindromul alienării părinteşti/Motto

Motto: “Ura nu este un sentiment natural pentru copil. Trebuie să fie învăţată. Un părinte care îşi învaţă copilul să
urască celălalt părinte este o ameninţare gravă şi persistentă la sănătatea mentală şi emoţională a unui copil”
(Judecător Gomery, Canada)

Sindromul alienării părinteşti

SINDROMUL ALIENĂRII PARENTALE (PAS)
Sindromul Alienării Părinteşti sau Sindromul Alienării Parentale (în engleză Parental Alienation Syndrome
sau prescurtat PAS) constă în denigrarea sistematică a unui părinte de către celălalt cu intenţia îndepărtării copilului
de acesta. Noţiunea de PAS a fost introdusă de profesorul de psihiatrie american Richard A. Gardner (1931 – 2003)
în anul 1985 (bibliografie, referinţa A)
Dr. Douglas Darnall (bibliografie, referinţa B) defineşte alienarea parentală ca fiind orice constelaţie de
comportamente, conştiente sau inconştiente, care ar putea evoca o perturbare a relaţiei dintre copil şi părintele care
nu deţine custodia sa. Accentul cade pentru Dr. Darnall pe spălarea creierului (brainwashing), alienarea fiind un
proces reciproc în care ambii părinţi sunt prinşi.
PAS este o formă de abuz emoţional asupra copilului, care apare în cursul sau în urma unui divorţ, prin care părintele
ce obţine custodia copilului urmăreşte excluderea completă a celuilalt părinte din viaţa copilului. În practică,
părintele alienator este cel mai adesea mama, deşi există unele cazuri în care şi tatăl o poate face (bibliografie,
referinta C). Pe parcursul acestui document se va considera implicită situaţia net mai frecventă în care mama
custodiană este părintele alienator; aceasta fiind abordarea în cazul marii majorităţi a literaturii de specialitate
(bibliografie, referinţa D). Gardner face acest lucru de asemenea (bibliografie, referinţa E) motiv pentru care s-a
confruntat cu acuzaţia de sexism. El apreciază ca în 85-90% din cazuri părintele alienator este mama, acest lucru
datorându-se în mare măsură faptului că mama este cea căreia i se încredinţează copilul de cele mai multe ori. Pentru
simplificare el foloseşte adesea termenul de mamă pentru părintele alienator şi cel de tată pentru părintele alienat,
aceeaşi convenţie fiind folosită pe parcursul acestui document.

CUPRINS
1. /Motto/
2. /Caracteristici/
3. /Cum apare PAS?/
4. /Simptomele PAS/
5. /Stadiile PAS/
6. /Tipuri de alienatori/
7. /Recunoaşterea PAS/
8. /Comportamentul părintelui manipulator/
9. /Ce pot face autorităţile?/
10. /Ce poate face părintele alienat?/
11. /Contribuţii şi susţinere/
12. /Bibliografie/
Sindromul alienării părinteşti 2

Vezi şi
• Manualul de implementare a custodiei unice
• Manualul implementare a custodiei comune
• Manualul de acordare a custodiei
• Sindromul alienării părinteşti

Sindromul alienării părinteşti/Caracteristici

Caracteristici
• Părintele alienator are de obicei o cauză: alierea copilului de partea sa, astfel încât să lupte împreună într-o
campanie de distrugere a relaţiei copilului cu celălalt părinte. Este vorba de un proces care necesită timp, iar
copiii, mai ales cei aflaţi la vârste mici, sunt complet neajutoraţi pentru a vedea ce li se întamplă şi pentru a se
apăra. Acest proces începe în multe cazuri încă dinaintea finalizării divorţului. Concret, acest lucru înseamnă că
prin gânduri, acţiuni şi maniere verbale şi non-verbale un copil este abuzat emoţional (i se spală creierul) pentru
a-l determina să creadă că celălalt părinte este un duşman. Celălalt părinte (părintele alienat) este vorbit de rău în
faţa copilului de către mama acestuia, vizitele copilului la tată sunt restricţionate sau mama încearcă să controleze
activităţile pe care copilul le va face atunci când se va afla cu tatăl său. În cartea sa “The Parental Alienation
Syndrome” (bibliografie, referinţa F), Gardner arată că PAS se realizează prin idei, acţiuni şi manierisme verbale
sau non-verbale prin care copilul este abuzat emoţional prin spălarea creierului (brainwashing) pentru a-l face să
creadă că celălalt parinte este un duşman. Aceasta se poate realiza prin diverse moduri care variază de la vorbirea
de rău a părintelui în faţa copilului, la împiedicarea programului de vizitare, sau planificarea altor activităţi ale
copilului în timpul programului de vizitare, când autoritatea parentală ar trebui exercitată de către tată.
• Părintele alienator este nervos şi se simte trădat de către celălalt părinte. S-ar putea ca motivele iniţiale ale acestei
stări de furie să fie justificate. Respectivul părinte se poate să fi fost abuzat verbal sau fizic în trecut, să fi fost
violat, înşelat sau ruinat financiar de către celălalt părinte. Problemele apar atunci când aceste sentimente nu se
vindecă, ci devin şi mai intense. Simplul dialog cu celălalt părinte sau simpla vedere a celuilalt părinte în
apropierea copilului îi reaminteşte părintelui alienator trecutul şi declanşează sentimentul de ură. Părinţii
alienatori sunt astfel prinşi într-o capcană din care nu pot ieşi şi nu se pot vindeca.
• Dorinţa tatălui de a rămâne în legătură cu copilul prin telefon şi încercarile de a-l vizita deranjează mamele şi nu
sunt dorite. Părerea mamelor este că tatăl aduce neliniște în viata copiilor. Dezvoltarea familiei noi este deranjată.
Totul ar fi bine dacă tatăl ne ar lăsa în pace. Tatăl niciodată nu sună la telefon într-un moment bun. Tocmai
atunci copilul are treabă, mănâncă, ascultă muzică, face lecţii, etc. Indiferent cu ce este copilul ocupat, acest
lucru este mai important decât să vorbească cu tatăl, în concepţia mamelor. Bineinţeles când sună prietenii
copilului sau ai mamei situaţia este alta. Încercările tatălui de a avea o legătură cu copilul i se par mamei ca fiind
o şicanare. Chiar cererea tatălui în faţa instanţelor ca să primeasca un program de vizitare sau să lărgească
programul de vizitare deja agreat este văzută ca fiind impertinentă. Prostul m-a dat în judecată, atunci nu va mai
vedea copilul deloc. Mamele manipulatoare învaţă copilul că tatăl este iresponsabil, că mama trebuie să lucreze
din cauza tatălui care a lăsat familia fără susţinere materială, că familia nu mai are destui bani, pentru că tata a
dat-o pe mama în judecată şi astfel tatăl face rău copilului. Tatăl nu înţelege deloc că este o cerere iraţională şi
impertinentă să dea mama în judecată sau să îşi dorească custodia copiilor, că tatăl insistă pentru drepturile lui
şi nu face nici un compromis, că tatăl nu poate să se adapteze la situaţia copilului şi nu ştie care sunt nevoile
copilului.
• Nimeni nu ştie mai bine ca o mamă cât de sensibil este un copil. Şi bineînţeles mamele ştiu când tatăl
reacţionează emoţional. Mamele manipulatoare folosesc această informaţie pentru a tenta tatăl spre o reacţie
Sindromul alienării părinteşti/Caracteristici 3

emotională în prezenţa copilului. Obiectivul lor este să arate copilului ca tatăl este un om rău şi agresiv. Nu ar
trebui să mergă cu o persoană care este aşa labilă. Nu te duci într-o situaţie periculoasă cu tatăl tău spun ele.
• Foştii soţi ar trebui să înţeleagă că un copil are nevoie să-şi iubească ambii părinţi indiferent de ceea ce s-a
întâmplat între aceştia în trecut. Este posibil ca rolurile de “părinte bun” şi “părinte rău” să se inverseze uneori, iar
părintele acuzat să răspundă cu aceeaşi monedă, accentuând confuzia copilului.
• Trebuie menţionat că uneori alienatorul nu este (doar) părintele, ci şi bunicul / bunica, părintele adoptiv, părintele
vitreg, prietenii de familie ai mamei, sau alte persoane din anturajul mamei şi al copilului. De asemenea, un
părinte alienator se va alia deseori cu persoane care îi susţin părerea, căutând sprijin în “apărarea” copilului contra
celuilalt părinte. PAS nu este caracteristic unui anumit status social sau economic, putând apărea la orice categorii
populaţionale (bibliografie, referinţa G). Acelaşi studiu arată că implicarea tatălui în creştere şi educare după
divorţ are efecte benefice asupra copilului precum şi faptul că nu există nici o dovadă care să susţină că
încredinţarea copilului către mamă ar fi mai favorabilă decât încredinţarea către tată.
• De asemenea, procesul vizează deseori familia lărgită şi prietenii tatălui. Relaţia copiilor cu bunicii paterni sau alţi
membri ai familiei taţilor nu sunt dorite de mamele manipulatoare. Cadourile din partea tatălui sunt respinse,
scrisorile rămân fără răspuns şi nimeni nu răspunde la telefon când acesta sună. Motivul copiilor poate fi de
genul: Nu-mi place că unchiul meu mereu mă acuză că nu mai vreau să merg la tata.
• Există studii care demonstrează că implicarea tatălui în creşterea copilului după divorţ, inclusiv susţinerea
materială (pensia de întreţinere şi nu numai) depind direct de relaţia dintre foştii soţi (bibliografie, referinţa H).
Comunicarea dintre părinţi după divorţ este un predictor mai bun al implicării tatălui ne-custodian decât relaţia pe
care a avut-o cu copilul inainte de divort (bibliografie, referinţa I). Taţii care au un contact redus cu copilul după
divorţ invocă diverse motive: relaţia cu fosta soţie şi obstrucţiile acesteia (39,3%), motive personale ale tatălui
cum ar fi îndatoririle de serviciu sau din noua sa familie (26,2%), copii prea ocupaţi (15,5%), distanţa prea mare
la care locuiesc (14,3%) (bibliografie, referinţa J).
• PAS se întâlneşte destul de frecvent, existând cazuri de copii în vârstă de 2 ani care “refuză” să îşi mai vadă tatăl,
sau familii în care toţi copii nu mai doresc să îşi vadă tatăl. Un anume grad de manipulare din partea mamei apare
practic în toate cazurile în care tatăl doreşte să extindă programul de vizitare a minorului / minorilor.
• Deşi această situaţie este binecunoscută la nivelul instanţelor unde se judecă astfel de procese cât şi la nivelul
autorităţilor implicate în apărarea drepturilor copilului, nici o parte nici alta nu au experienţa, timpul şi resursele
necesare pentru abordarea profundă a acestei probleme.
Sindromul alienării părinteşti/Cum apare PAS? 4

Sindromul alienării părinteşti/Cum apare PAS?

De ce apare PAS?
Separarea părinţilor înseamnă pentru un copil să aibă un tată şi o mamă care nu se mai iubesc. De obicei se dezvoltă
un conflict de loialitate: am voie să îmi iubesc ambii părinţi? Părinţii trebuie să dea copilului “voie” să îi iubească pe
amândoi şi să arate acest sentiment, chiar dacă părinţii nu se mai iubesc unul pe altul. PAS se dezvoltă când unul
dintre părinţi îl foloseşte pe copil ca o armă de răzbunare şi pentru şantaj. Copilul este agresat şi învăţat de mamă să
respingă tatăl. Chiar dacă înainte de divorţ relaţia tată-copil a fost bună şi apropiată comportamentul mamei poate să
rupă, inconştient sau conştient, această relaţie. De teama de a pierde afecţiunea părintelui cu care stă cel mai mult
copilul ajunge în anumite cazuri să refuze legătura cu părintele cu care prin natura situaţiei petrece mult mai puţin
timp.
În general frica este un fenomen important pe care părinţii îl experimentează după un divorţ. Mamelor le este frică să
nu piardă custodia copilului şi de aceea încearcă să aibă o relaţie exclusivă cu copilul. Copilul are nevoie doar de
mine şi de sprijinul meu.. Aceste mame nu realizează că un copil are nevoie şi de susţinerea tatălui pentru a se
dezvolta armonios Propozițiile folosite de către mamă sunt de genul: Tatăl tău este iresponsabil, este un mincinos,
este un înşelător sau tatăl tău nu ştie ce este important pentru tine, nu te mai iubeşte şi nu are grijă de tine, sau tata
nu o mai iubeşte pe mama, iubeşte acum o altă femeie şi s-a despărţit de noi din cauza acelei femei, sau tata vrea să
te ia cu poliţia, vrea să te ia cu violenţă, vrea să te ia de la mama, vrea să o trimită pe mama la închisoare şi sa nu o
mai vezi de loc. etc. Copilul este învăţat că tatăl face rău şi mama este cea mai bună.

Cum se dezvoltă PAS?

Când copilul a petrecut un timp liber cu tatăl lui şi se arată încântat de acesta în faţa mamei, ea va spune: Taci,
lasă-mă în pace cu tatăl tău, nu mai vreau să aud nimic despre el, ştii exact că este un om rău.. Sau spune Ce aţi
făcut? Aţi fost la xy? Ţi-am zis că acolo nu e bine pentru tine pentru ca răceşti. Vezi, ţi-am zis că tatăl tău nu este
responsabil şi nu ştie nimic despre cum se îngrijesc copiii. Pe el îl interesează numai plăcerile lui. Aşa învaţă copilul
că dacă îşi petrece timpul liber cu tatăl său nu este loial faţă de mamă şi este periculos pentru el. Mama este supărată
iar copilul sesizează că din această cauză poate pierde afecţiunea mamei. Mamele încearcă să schimbe imaginea
tatălui în ochii copilului ca o “persona non grata”. Mama se aşteaptă ca şi copilul să simtă la fel şi să nu mai vrea la
să petreacă timp cu tatăl. În cazul în care copilul continuă să se arate bucuros că se întâlneşte cu tatăl, mama se va
arăta tristă, supărată, enervată sau poate îl va ignora pe copil (penalizându-l astfel). În timp, copilul va recunoaşte
aşteptările ei şi va renunţa să îşi mai manifeste deschis sentimentele faţă de părintele lipsă deoarece va crede că
mama lui îl va iubi şi va avea grijiă de el doar dacă este “cuminte” şi “nu se mai duce la tata”
Câteodată copilul adoptă un comportament mai grav şi mai strict. Copilul poate ajunge să distrugă scrisorile sau
pachetele de la tată în faţa mamei şi chiar dacă exista un program de vizitare, cu acordul mamei, copilul refuză să se
întâlnească cu tatăl şi spune că nu mai vrea să îşi vadă tatăl niciodată. Când un copil spune aşa nu înseamnă că nu
mai doreşte o legătură cu tatăl său. Nu înseamnă că nu mai are nevoie de tată. Dragostea încă există dar este
dezmoştenită şi ascunsă.
Sindromul se dezvoltă din cauza fricii copiilor de a pierde afecţiunea părintelui cu care petrece cel mai mult timp.
Copilul nu este liber să aleagă pe cine iubeşte şi pierde condiţiile bune pentru o dezvoltare sănătoasă. Dezvoltarea
personalităţii individuale şi independenţa sa sunt limitate iar copilul nu mai poate să crească normal. Capacitatea
copilului de a avea o relaţie bună cu alte persoane este limitată, foarte des aceşti copii au probleme mari la şcoală, îşi
pierd încrederea în sine cu repercusiuni mari asupra vieţii lor ca adulţi.
Sindromul alienării părinteşti/Cum apare PAS? 5

Efecte ale PAS?

A. Dezvoltarea relaţiei personale este limitată.

De obicei mânia şi furia mamelor împotriva tatălui dispare după un timp şi părerea mamei despre fostul soţ devine
mai obiectivă. Această dezvoltare este importantă. Dacă însă o mamă nu poate să înţeleagă acest lucru şi părerea ei
continuă să fie foarte negativă la adresa fostului soţ, atunci va manipula copilul în continuare. Asta este situaţia în
care se dezvoltă PAS. Mamele vorbesc urât despre tată, îl numesc “laş” şi îl acuză pe tată că el a distrus familia, etc.
Bineînţeles că mama nu vorbeşte niciodată despre problemele din timpul căsătoriei cu obiectivitate. Copii nu pot să
înţeleagă că vina este comună pentru ambii părinţi. Copilului i se creează impresia că tatăl este cel vinovat de divorţ
şi toate efectele negative ale divorţului asupra familiei, inclusiv suferinţa sa, a copilului.

B. Abuzul psihic al copilului

Foarte des mamele manipulatoare nu spun tatălui care sunt acuzaţiile lor adevărate. Într-o discuţie cu tatăl, mamele
repetă mereu acuzaţii vechi care s-au manifestat în mintea lor. De fapt, în majoritatea cazurilor , mamele nu sunt în
stare să îşi schimbe comportamentul sau să ceară ajutorul unui psiholog.
Singura soluţie pe care o ştiu mamele manipulatoare este să încerce prin instanţe să limiteze programul de vizitare în
aşa fel încât tatăl să nu mai aibă nicio relaţie cu copilul manipulat. Mamele manipulatoare îşi aruncă propriile
probleme pe copii, fără să recunoască acest lucru. Copilul este pus într-o bătălie şi este un complice nevinovat al
mamei. Când tatăl este invitat pentru o vizită, mama invită alţi prieteni în aşa fel încât copilul să nu poată fi singur cu
tatăl. Refuză dorinţa tatălui să meargă la gradiniţă sau la şcoală cu copilul, educatoarea sau învăţătoarea este învăţată
că tatăl nu are grijă de copil sau poate că îl bate pe copil sau că o bate pe mamă şi că în general se comportă rău
sau iresponsabil cu copilul.
Nicio minciună nu este interzisă pentru a convinge pe toată lumea că tatăl copilului este părintele cel mai rău din
lume. Dacă vorbiţi cu aceste persoane manipulate să le explicaţi cum este situaţia răspunsul lor va fi de genul:
Haideţi, lăsaţi mama şi copilul în pace!.
Pentru mamele manipulatoare este foarte important să aibă susţinerea rudelor şi a celor care sunt responsabili de
copil în afara familiei Ele au nevoie de confirmarea comportamentului lor şi din cauza asta vorbesc urât despre tată
în prezenţa copilului chiar dacă discuţia nu este adresată direct copilului. Copilul înregistrează aceste afirmaţii şi de
dă o şi mai mare putere de adevăr.

C. Nu există cooperare sau comunicare pentru rezolvarea problemelor

Mamele manipulatoare sunt convinse că este în interesul copilului să crească fără tată. De obicei deviza lor este:
Taţii sunt importanţi pentru copii dar nu acest tată. O altă variantă este să spună că ele sunt de acord ca minorul să
mergă la tată dar din păcate copilul nu vrea iar ele nu vor să-l oblige.
Mamele nu sunt de acord să susţină copilul, nu sunt de acord să creeze condiţiile care susţin copilul să petreacă timp
cu tata. Fiecare ofertă pentru o discuţie sau ajutor este respinsă şi în general înţelegerile nu sunt respectate. Înainte de
întâlnirea tata-copil mamele manipulatoare pregătesc copilul cu o manipulare proaspătă. O supraveghere de către un
psiholog sau o consiliere post divorţ este respinsă din start de către mame. Ele acuză tatăl dar nu sunt de acord să
rezolve problemele cu fostul soţ.
Rezultatele anchetei sociale, recomandările de la protecţia copilului şi toate motivele pentru o schimbare sunt
respinse. Singura soluţie valabilă în opinia mamelor manipulatoare este să limiteze cât mai mult accesul tatălui la
copil, apelând la instanţă. Dacă instanţa nu limitează programul de vizitare conform cu dorinţele lor în multe cazuri
ele ajung să nu respecte deciziile instanţelor cu privire la programul de legături personale dintre copil şi tată.
-/-
Sindromul alienării părinteşti/Simptomele PAS 6

Sindromul alienării părinteşti/Simptomele PAS

Există o gamă foarte largă de manifestări ale PAS, iar lista de mai jos nu este exhaustivă. Pe de altă parte, chiar şi cei
mai buni părinţi pot avea într-o mică măsură atitudini alienatoare. Diferenţa este făcută de caracterul sistematic şi
programat al acestor acţiuni în cazul părinţilor manipulatori:

Acţiuni
• copilul este pus să decidă dacă doreşte sau nu să se întâlnească cu celălalt părinte, astfel creând o situaţie de
conflict interior indiferent de decizia pe care o va lua
• se povesteşte copilului “totul” despre căsătorie şi divorţ, ceea ce este dureros şi distructiv pentru acesta
• copilului nu i se permite să îşi ia lucrurile care îi aparţin atunci când acesta se deplasează la celălalt părinte
• tatăl nu are acces la şcoală sau la activităţile extracuriculare ale copilului
• tatăl nu primeşte informaţii despre situaţia şcolară sau medicală a copilului
• tatăl este acuzat de ruperea relaţiei, de problemele financiare şi schimbarea modului de viaţă al mamei, etc.
• pozele tatălui nu sunt permise în la domiciliul copilului. Mai ales pozele realizate dinaintea separării părinţilor, în
care toţi membrii familiei apăreau într-o ipostază fericită, sunt prohibite.
• Inflexibilitate în programul de vizitare (chiar dacă tatăl întârzie mama nu permite tatălui să îşi prelungească
programul de vizitare peste ora maximă decisă de instanţă)
• programarea altor activităţi ale copilului în timpul programului de vizitare şi caracterizarea tatălui ca “egoist” dacă
protestează nerecunoaşterea dreptului tatălui de a exercita autoritatea parentală în acele ore în care are drept de
vizită la domiciliul mamei.
• monitorizarea permanentă a activităţilor pe care tatăl le realizează cu copiii eventual interferarea cu aceste
activităţi decise de mamă.

Efecte asupra copilului:

• Dacă i se cere copilului să aleagă între cei doi părinţi, acesta va fi pus într-o stare de distress. De obicei copilul nu
răspunde printr-o alegere, ci prin evitarea subiectului.
• Copilul devine supărat sau furios pe tată, deseori fără o motivaţie
• Copilul este folosit pentru a “spiona” celălalt părinte, ceea ce provoacă o stare de tensiune şi conflict interior
pentru copil. Copilul ne-alienat doreşte să fie loial ambilor părinţi.
• Reacţia negativă a mamei când copilul se simte bine în timpul programului de vizitare, va duce la o problemă de
comunicare. Copilul se simte vinovat sau într-o stare conflictuala dacă nu ştie ca este “în regula” să se simtă bine
cu tatăl.
• Restricţionarea accesului tatălui la comunicarea prin telefon (se desfinţează postul telefonic fix pentru ca tatăl să
poată lua legătura cu copilul doar apelând mobilul mamei) şi respectiv ascultarea conversaţiei telefonice pe care o
are copilul cu tatăl.
Sindromul alienării părinteşti/Simptomele PAS 7

Simptome:
Se consideră că există 8 simptome primare , care în funcţie de stadiu pot fi prezente doar parţial:
1. campaniile de denigrare,
2. raţionalizări absurde pentru denigrare,
3. absenţa ambivalenţei,
4. fenomenul “gânditorului independent”,
5. susţinerea reflexă a părintelui alienator (mama) în caz de conflict,
6. absenţa sentimentului de vinovăţie,
7. prezenţa unor scenarii împrumutate,
8. extinderea animozităţii la rudele tatălui.

Cum recunoaştem PAS într-o discuţie cu copilul?

Când îl întrebaţi pe copil să îşi descrie părinţii este evident că acesta vorbeşte exclusiv de bine despre mamă şi de rău
despre tată. Acest lucru nu este normal pentru că un copil poate să vadă atribute bune şi rele ale ambilor părinţi.
Când îl întrebaţi pe copil dacă se supară câteodată pe mamă răspunsul fals este “nu”. Copii influenţaţi de PAS îşi văd
mama ca persoană ideală. Fiecare întrebare despre tată are un răspuns monoton.
Copilul nu poate să zică ceva bun despre tatăl lui. Când i se arată pozele cu tatăl şi copilul din timpul căsătoriei (când
familia a fost fericită), răspunsul este la fel: Am fost numai acolo pentru ca tata m-a obligat să merg cu el. N-am fost
fericit, am făcut numai ce a zis tata. . Când îl întrebaţi pe copil de ce nu vrea să meargă la tata, motivele pe care le dă
sunt puerile: Acolo trebuie să fac curat, acolo n-am o cameră, vreau să mă joc cu jucăriile mele de la apartamentul
mamei.
Dacă doriţi o descriere mai exactă veţi auzi cuvintele învăţate de mamă: tata este un mincinos, este un înşelător, nu
ştie ce este important pentru mine. Dacă doriţi să precizeze acuzaţiile, foarte des nu poate să răspundă. Copilul ştie
doar acest lucru din gura mamei: mama a zis ca ...
Cuvintele folosite sunt identice şi copilul formulează propoziţiile la plural: Noi suntem agresaţi de tată, noi nu mai
vrem să-l vedem pe tata, tatăl nu ne mai plăteşte pensie, a plecat de la noi, etc.
Argumentele spuse nu sunt tipice pentru vârsta copilului. Tatăl nu face teme pentru acasă cu mine, educaţia lui nu
este destul de strictă, mereu vrea să mă facă să fiu cuminte cu cadouri şi jocuri. Această declaraţie nu este din lumea
copilului, ci din gura mamei.
Pentru că argumentele copilului nu sunt adevărate se întamplă ca acesta să spună într-un mod fericit cu un zâmbet pe
buze: Nu-mi place să ma duc la tata. Copiii povestesc despre un abuz al tatălui foarte clar, foarte tare şi la fel într-un
mod fericit: Când am fost la tata m-a bătut, m-a abuzat sexual. Nicio emoţie a copilului nu arată însă că asta s-a
întâmplat. Copilului nu îi este frică de tată dar este învăţat să spună astfel de fraze.
Sindromul alienării părinteşti/Stadiile PAS 8

Sindromul alienării părinteşti/Stadiile PAS

Stadiile PAS
Un copil manipulat poate trece prin 3 stadii de alienare.

Stadiul uşor:
În aparenţă mama manipulatoare încurajează relaţia tatălui cu copilul, dar comportamentul ei transmite mesajul că ea
ar fi mai bună decât tatăl. Se păstrează o oarecare legătură între tată şi copil, cu mici dificultăţi în perioada de
tranziţie. Cele 8 simptome primare sunt prezente într-o formă superficială, de cele mai multe ori nefiind prezente
toate 8.
Acest stadiu se poate însoţi de alţi factori cum ar fi:
• unul dintre părinţi are un nou partener / se recăsătoreşte sau are un alt copil
• nu se acordă importanţă menţinerii legăturii directe (vizitare) cu tatăl
• lipsa încurajării menţinerii unei legături indirecte (de exemplu prin telefon)
• intoleranţă pentru prezenţa tatălui la evenimente importante pentru copil.

Stadiul moderat:
Părintele alienator interferează clar cu programul de vizitare, deşi poate menţine o oarecare aparenţă de susţinere a
implicării celuilalt părinte. Există dificultăţi mari în relaţia copilului cu tatăl, mai ales în prezenţa mamei şi în
perioada de tranziţie. Copilul îşi depăşeşte anxietatea la un anume timp după ce mama nu mai este prezentă (perioada
de tranziţie) după care se joacă şi îşi îmbraţişează tatăl. Cele 8 simptome primare sunt prezente mai pregnant decât în
stadiul uşor.
Părintele alienator înţelege importanţa teoretică a menţinerii legăturii dintre tată şi copil, dar consideră că în cazul lor
particular nu este utilă datorită deficienţelor de caracter ale tatălui. Afirmaţiile şi comportamentul mamei sunt
subtile, indirecte, dar foarte dăunătoare pentru copil.
Acest stadiu se poate însoţi de alţi factori:
• părintele alienator refuză cooperarea sau chiar întrerupe orice comunicare cu fostul soţ
• mama îi acorda copilului control total privind programul de vizitare
• părintele alienator arată lipsă de respect faţă de celălalt părinte în prezenţa copilului. De exemplu dacă tatăl sună,
mama va spune “e el” sau “e taică-tău” cu dispreţ în voce, sau îi va închide telefonul, sau va înmâna telefonul
copilului fără să spună nimic.
• mama va face afirmaţii denigratoare despre tată care apoi sunt negate
• copilul simte nevoia de a separa total lumea mamei de lumea tatălui

Stadiul sever:
Copilul este supus procesului de brainwashing, este programat şi îndepărtat de tată. Copilul este perturbat sever,
obsedat şi fanatic în ura sa faţă de tată; poate prezenta fantezii paranoide referitoare la acesta. Vizitarea este de obicei
imposibilă. Din păcate, acest stadiu este adeseori ireversibil (bibliografie, referinţa K). Dr. Gardner a recomandat
iniţial îndepărtarea copilului de la domiciliul părintelui alienator şi încredinţarea sa celuilalt părinte, dar ulterior a
revenit asupra acestei recomandări, considerând ca fiind mai benefică folosirea unui loc “tranziţional” (un membru de
familie, o autoritate a statului şi în ultimă instanţă chiar spitalizarea) (bibliografie, referinţa L).
Caracteristicile copilului în acest stadiu sunt:
Sindromul alienării părinteşti/Stadiile PAS 9

• ura neîncetată faţă de tată

• imitarea părintelui alienator
• refuzarea programului de vizitare
• convingeri deluzionale şi iraţionale
• copilul nu este intimidat de instanţă
• motivaţia copilului nu se bazează pe experienţa sa ci pe ceea ce îi spune mama; există dificultăţi în a le diferenţia
pe cele două.
• lipsa ambivalenţei în sentimente: doar ură, fără a reuşi să vadă vreo parte bună.
• împărtăşirea totală a “cauzei” mamei cu absenţa oricărui sentiment de vinovăţie faţă de tată.
• Extinderea sentimentului de ură la rudele tatălui.

Sindromul alienării părinteşti/Tipuri de

alienatori
Tipuri de alienatori
Există 3 tipuri de părinţi alienatori (bibliografie, referinţa B).

Alienatorul naiv (inconştient):

“Tatăl tău are mai mulţi bani decât mine, aşa că să-ţi cumpere el pantofii”
Majoritatea părinţilor divorţaţi sunt la un moment dat alienatori naivi deşi comunicarea cu celălalt părinte există şi în
situaţia dezacordurilor ştiu să nu implice copilul în aceste probleme. Ei în general se concentrează asupra a ceea ce
este important pentru copil, fără ură şi dorinţă de răzbunare asupra partenerului. Nu au nevoie de psihoterapie, dar
pot beneficia de o informare cu privire la PAS pentru a evita agravarea situaţiei.

Caracteristici:
• Recunosc importanţa păstrării legăturii dintre tată şi copil; separă sentimentele proprii de cele ale copilului.
• Nu se simt ameninţaţi de legătura copilului cu tatăl şi cu familia lui.
• Respectă hotărârile judecătoreşti.
• Sunt flexibili şi cooperează cu celălalt părinte
• Simt vinovăţia atunci când au afectat legătura copilului cu tatăl.
• Informează tatăl cu privire la situaţia şcolară şi medicală a copilului şi îl implică în activităţile acestuia.

Alienatorul activ:
“Să nu-i spui tatălui tău că am câştigat mai mulţi bani luna aceasta. Mizerabilul e în stare să nu ne mai dea banii pe
care ni i-a promis pentru vacanţă”
Aceştia sunt în general bine intenţionaţi, dar nu îşi pot controla sentimentele şi frustrarea în faţa celuilalt părinte.
Sunt îngrijoraţi sincer privitor la adaptarea copilului după divorţ şi sunt în general dispuşi să accepte ajutor
psihologic dacă li se explică riscurile PAS.
Sindromul alienării părinteşti/Tipuri de alienatori 10

Caracteristici:
• Denigrarea tatălui în faţa copilului
• După ce se liniştesc, aceste mame înţeleg că au greşit, şi încearcă să acorde confort psihologic copilului în
încercarea de a-şi repara greşeala
anterioară.
• Pot face diferenţa între sentimentele lor şi cele ale copilului, permiţându-i acestuia păstrarea unei relaţii cu tatăl.
În timpul acceselor de furie, nu
mai pot percepe aceste diferenţe.
• Copiii mai mari învaţă să îşi formeze propriile opinii cu privire la fiecare părinte în parte şi să le păstreze pentru
ei. Copiii mai mici sunt mai
vulnerabili şi pot fi confuzaţi de părintele alienator.

Alienatorul obsesiv (obsedat):

"Îmi iubesc copiii, iar dacă instanţa nu îi poate apăra de tatăl lor, o voi face eu. Chiar dacă până acum nu i-a
abuzat, mai devreme sau mai târziu o va face. Pot înţelege de ce copiii nu vor să îşi vadă tatăl, iar eu nu îi voi forţa
să o facă"
Aceşti părinţi sunt dedicaţi unei cauze: aceea de a alinia sentimentele copilului cu cele proprii şi de a distruge total
relaţia acestuia cu tatăl. Sentimentele ostile ale mamei faţă de tată pot fi justificate de anumite acţiuni care au dus la
divorţ (abuz fizic sau verbal, infidelitate, etc.) dar timpul nu le vindecă, ba chiar le accentuează din cauza relaţiei pe
care sunt constrânşi să o aibă cu tatăl în interesul copilului. Aceste mame sunt prinse într-o capcană şi din păcate
există foarte puţine metode de a interveni atât din partea unui psiholog cât şi din partea instanţei. Însă efectul pe care
ele îl au asupra copiilor şi a relaţiei părintelui alienat cu copiii este devastator.

Caracteristici:
• Obsesia de a distruge relaţia copilului cu tatăl
• Substituirea sentimentelor copilului cu cele proprii; acesta va ajunge să fie doar o imitaţie a mamei în această
privinţă
• Nimeni (şi în nici un caz o instanţă) nu poate convinge aceste mame că greşesc. Oricine încearcă acest lucru
devine un duşman.
• Încearcă racolarea unui grup cât mai mare de suporteri: membri de familie, prieteni, grupuri de suport
victimizându-se şi proiectând o luptă “noi contra
lor”.
• Furia lor nu poate fi oprită, convinşi fiind că sunt victime ale taţilor. Orice acţiune a lor se face în numele
protejării copiilor şi este justificată şi
trebuie făcută cu orice preţ. Se cred înrolaţi în sprijinul unei “cauze nobile”
• Instantele nu îi intimidează; speră că acestea îl vor “pedepsi” pe tată prin limitarea şi mai marcată a contactului
acestuia cu copilul. Aceasta ar
confirma în plus convingerile mamei.
• Alienatorul obsesiv va refuza probabil să citească aceste pagini deoarece conţinutul lor l-ar face furios.
Sindromul alienării părinteşti/Recunoaşterea PAS 11

Sindromul alienării părinteşti/Recunoaşterea

PAS
Recunoaşterea PAS
Există două aspecte care trebuie abordate: cel medical şi cel legal. Din punct de vedere medical, PAS este o formă
de abuz emoţional asupra copilului (bibliografie, referinţa M). Din punct de vedere legal, nu există o definiţie
suficient de clară a abuzului emoţional pentru uzul instanţelor. Prin urmare acestea vor recunoaşte şi pedepsi foarte
rar PAS. O mamă care nu respectă programul de vizitare stabilit printr-o hotărâre judecătorească va scăpa cu uşurinţă
fără sancţiuni deoarece instanţele consideră deseori ca “nu este în interesul copilului ca mama să fie pedepsită”.

PAS din punct de vedere medical

Revenind la aspectele medicale, criticii PAS vor obiecta întotdeauna că acest sindrom nu este recunoscut de medicii
psihiatri. Diagnosticul tulburărilor mentale se bazează pe Manualul Statistic şi Diagnostic al Tulburărilor Mentale
(Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders – DSM) elaborat de Asociaţia Psihiatrilor Americani
(American Psychiatric Association) şi recunoscut în toată lumea, inclusiv în România. Acest manual se află la ediţia
a patra – DSM IV, elaborată in 1994. Elaborarea ediţiei a cincea – DSM V – a început în 2006 şi este prevăzut să
apară în 2010. Având în vedere dovezile apărute în cei 16 ani care au trecut între cele două ediţii, este foarte probabil
ca PAS să fie recunoscut de DSM V – sub această denumire sau sub o altă denumire similară

PAS din punct de vedere legal

Din punct de vedere legal, având în vedere premisele de mai sus, recunoaşterea PAS de către instanţe este doar
episodică, neexistând o opinie unanimă în nici o ţară. Există cazuri de recunoaştere a PAS în Canada (bibliografie,
referinţa N), SUA (bibliografie, referinţa O) unde unii taţi au primit custodia copilului bazat pe această recunoaştere
(bibliografie, referinţa P), precum şi cazuri izolate în alte state. Există procese documentate (bibliografie, referinţa
Q), cu precedente stabilite, dar chiar şi în aceste state nu există o viziune şi o atitudine globală în ceea ce priveşte
recunoaşterea PAS şi modalităţile prin care sistemul judiciar poate interveni.
Sindromul alienării părinteşti/Comportamentul părintelui manipulator 12

Sindromul alienării părinteşti/Comportamentul

părintelui manipulator
Comportamentul părintelui manipulator
Situaţia cea mai des întâlnită este ca mama să arate că ea deţine controlul prin modalităţi care pot merge de la
ignorarea la umilirea tatălui. În mod paradoxal, ea poate realiza aceasta datorită faptului că tatăl îşi iubeşte copilul
într-atât încât să reziste sau să accepte aceste abuzuri. Deşi deseori mama nu are o strategie clară a acţiunilor ostile,
procedează în acest fel presupunând că tatăl nu va renunţa şi îşi împinge acţiunile abuzive cât de mult este posibil.

Câteva exemple de acţiuni posibile des întâlnite

(bibliografie, referinţa R)
1. Decizia cu privire la programul de vizitare aparţine în totalitate mamei.
2. Mama doreşte să fie informată asupra tuturor detaliilor privind activităţile copilului în timpul în care se află cu
tatăl, dar nu va da nici o informaţie referitoare la ceea ce face ea cu copilul
3. Mama modifică în ultima clipă detaliile privind vizitarea; dacă tatăl protestează va pierde vizita. Dacă tatăl
încearcă să modifice vizitarea, mama va refuza iar tatăl va pierde vizita.
4. Mama programează evenimente plăcute copilului în timpul programului de vizitare. Tatăl este în situaţia dificilă
de a insista în respectarea programului de vizitare cu riscul de a părea rău intenţionat împiedicând copilul să
participe la o activitate plăcută.
5. Duplicarea cadourilor primite de copil.
6. Ascunderea, distrugerea sau ignorarea cadourilor făcute de tată copilului.
7. Interpretarea rău-voitoare a ceea ce face sau spune tatăl până la punctul în care tatăl se va gândi mult înainte de a
face sau spune ceva.
8. Solicitarea unor sume de bani suplimentare, cu implicarea clară că tatăl va pierde programul de vizitare în cazul
în care nu este de acord.
9. Transmiterea informaţiilor privind schimbarea programului de vizitare în aşa fel încât tatăl să nu fie informat la
timp.
10. Mama nu informează tatăl cu privire la sănătatea copilului, rezultatele şcolare, diverse alte activităţi şi în general
orice ar putea interesa un părinte.
11. Dacă tatăl îşi ajută copilul, mama îi mulţumeşte în felul în care ar mulţumi unui străin pentru o favoare.
12. Dacă tatăl cumpăra haine copilului, mama îi va critica gusturile sau capacitatea de a înţelege nevoile copilului.
13. Mama va critica prietenii, casa, sau modul de viaţă al tatălui şi va folosi oricare din aceste scuze pentru a-i
întrerupe contactul cu copilul.
14. Mama îi spune copilului că instanţa de judecată nu permite vizitarea mai des decât programul stabilit prin
hotărâre.
15. Mama va permite copilului să nu îşi facă temele în timpul săptămânii pentru a perturba orice alt plan pe care
tatăl şi l-ar fi făcut pentru timpul de vizitare.
16. Mama consideră că programul de vizitare acordat tatălui acoperă toate scopurile; de exemplu dacă bunicii
paterni doresc să vadă copilul trebuie să o facă în timpul programului cu tatăl.
17. Dacă mama îl vede pe tată pe stradă când ea este cu copilul, îl va ignora pe tată şi va forţa copilul să facă acelaşi
lucru
18. Dacă tatăl doreşte să îşi vadă copilul la şcoală sau în timpul unor activităţi extracuriculare, mama îi va spune că
nu are permisiunea să o facă şi va informa şcoala asupra acestui lucru.
19. Dacă tatăl are o nouă parteneră, mama va pretinde că prezenţa acesteia este dăunătoare copilului.
Sindromul alienării părinteşti/Comportamentul părintelui manipulator 13

20. Dacă tatăl trimite un cadou la ocazii speciale, acesta va fi ignorat sau omis.
21. Dacă tatăl va telefona copilului, mama va spune că acesta este ocupat sau nu este acasă. În cazul în care copilul
răspunde la telefon, mama va asculta şi întrerupe copilul.
22. Mama reaminteşte permanent tatălui lipsurile sale în prezenţa copilului. Dacă tatăl protestează i se va reproşa că
se ceartă în faţa copilului.
Stan Hayward consideră că cea mai mare parte a mamelor manipulatoare au nevoie de asistenţă psihologică deoarece
doar un mic procent dintre ele sunt normale, stabile şi independente (bibliografie, referinţa R).

Sindromul alienării părinteşti/Ce pot face

autorităţile?
Ce pot face autorităţile?
“Permiţând dezvoltarea PAS la un copil este în sine o formă de abuz deoarece împiedică pe copil să aibă o relaţie
caldă cu un părinte care îl iubeşte... cu posibile consecinţe serioase în dezvoltarea copilului care este astfel
încurajat să adopte o viziune distorsionată a realităţii – un proces care distruge însăşi baza sănătăţii psihologice”
(bibliografie, referinţa S).

Munca de prevenire
Prevenirea este cea mai bună soluţie. Pentru aceasta este necesară recunoaşterea precoce a PAS, identificarea
cazurilor cu risc mare, evitarea întârzierilor în sistemul judiciar atunci când sunt probleme legate de custodie sau
încredinţare, formarea unor experţi în domeniu (psihologi, dar nu numai).

Munca de combatere
Odată declanşat PAS, mai ales în stadiile severe, impune psihoterapia. Aceasta se adresează copilului dar şi
părintelui alienat În condiţiile în care copilul este încredinţat părintelui alienator este foarte probabil ca acesta să
refuze orice formă de terapie fiind convins că nu greşeşte cu nimic şi că îi oferă copilului tot ceea ce îi este necesar.
În situaţia în care psihoterapia este acceptată, este esenţial ca psihologul să aibă experiență cu acest gen de probleme.
Chiar şi în aceste condiţii rata de succes este redusă datorită faptului că părintele alienator petrece în continuare mult
mai mult timp cu copilul. Gardner face comparaţia cu acei copii care sunt îndoctrinaţi de un cult; una sau două
şedinţe săptămânale cu durata de până la o oră nu pot avea efectul dorit dacă în restul timpului copilul este
îndoctrinat în continuare. Psihologul cu experienţă în PAS va avea o abordare diferită de cea tradiţională
(bibliografie, referinţa 13), având o atitudine autoritară şi chiar dictatorială uneori pentru a-şi impune deciziile în
faţa părţilor implicate.
Pentru ca părintele alienator să poată beneficia de pe urma unei terapii trebuie să se îndeplinească 2 condiţii:
1. să admită existenţa problemei şi
2. să dorească să o trateze.
În practică aceste 2 condiţii se îndeplinesc extrem de rar. Părintele alienator nu consideră că ceea ce face este o
problemă, sau că distrugerea relaţiei cu celălalt părinte ar fi un abuz emoţional.
Gardner raportează o rată bună de succes în cazurile în care se schimbă încredinţarea copilului către părintele alienat
(tată). Simptomele se ameliorează, chiar dacă nu dispar complet. În 91% din cazurile în care copilul rămâne cu
părintele alienator, alienarea rămâne permanentă.
Sindromul alienării părinteşti/Ce poate face părintele alienat? 14

Sindromul alienării părinteşti/Ce poate face

părintele alienat?
Ce poate face părintele alienat?
Această situaţie poate părea fără ieşire pentru tată, dar acesta trebuie să înţeleagă că în esenţă are două soluţii: să
accepte dorinţele mamei manipulatoare sau să lupte în continuare pentru relaţia cu copiii săi. Prima soluţie a fost
recomandată de mulţi experţi în trecut dar acum viziunea modernă asupra acestui sindrom este diferită: tatăl nu ar
trebui să se retragă din viaţa copilului, chiar dacă lupta cu mamele la început va fi mai grea. Răbdarea şi calmul sunt
cele mai importante. Un tată refuzat trebuie să înveţe să suporte insulta, răzbunarea şi şantajul mamelor. Tatăl trebuie
să înţeleagă că un copil manipulat este nevinovat când îl vorbeşte de rău. Agresivitatea nu e niciodată un răspuns bun
în astfel de situaţii.

Divorţul
De obicei lupta pentru drepturile copiilor înseamnă la început să primească un program de vizitare la tribunal. După
ce procesul este deschis, din experienţă mai durează aproximativ un an până când tatăl va primi o hotărâre definitivă
şi irevocabilă. În acest an tatăl ar trebui să încerce să-l viziteze pe copil la domiciliul său, la gradiniţă sau la şcoală.
Dacă este posibil tatăl trebuie să vorbească cu mama şi bunicii, cu educatoarea, cu învăţătoarea şi toată lumea care
este implicată în acest caz.

Când este cu copilul

Dacă tatăl are legătura cu copilul trebuie să se joace în linişte şi trebuie să îi arate că îl iubeşte. Din păcate foarte des
se întamplă ca minorul să îşi acuze tatăl: De ce nu plăteşti pensie alimentară? De ce ai plecat de acasă? De ce nu o
mai iubeşti pe mama?, De ce nu mă laşi în pace?Deseori copilul foloseşte chiar violenţa fizică asupra tatălui – îl
bate, îl muşcă, îl loveşte cu piciorul. Tatălui îi este recomandat să reactioneze cu dragoste în aceste condiţii. Copilul
nu are voie să îl bată pe el. Nu are voie să scoată limba. Clarificaţi că tatăl îşi iubeşte copilul şi este o persoana de
respectat. Este interzis pentru tată să folosească violenţa, dar o reacţie verbală este recomandată. Se pot folosi fraze
de genul: Nu mă mai lovi. Dacă nu te opreşti nu mai vreau să mă joc cu tine. Nu este frumos să baţi pe alte
persoane. Tatăl nu ar trebui să pună nici o întrebare de genul: Te-a învăţat mama să mă baţi? Îţi place dacă cineva te
bate?
Tatăl nu are voie niciodată să plece de la vizită ca o pedeapsă pentru copil. Aceasta schimbare bruscă va confirma
din nou copilului că tatăl este omul cel mai rău. Mama manipulatoare va spune copilului: Vezi, ţi-am zis eu ca tatăl
tău este iresponsabil, nu are putere să rezolve un conflict, când ceva este dificil tatăl tău pleacă mereu
Un copil manipulat nu poate să înţeleagă argumentele taţilor şi de aceea nu este recomandat să i se explice
comportamentul tatălui. Lupta părinţilor nu este un lucru pe care copilul să îl poată înţelege. Tatăl este obligat să nu
încerce să-l folosească pe copil ca pe o armă. Nu are permisiunea să vorbească rău despre mamă în prezenţa
copilului. Singura soluţie este să o oblige pe mamă să susţină relaţia tată-copil. Nu este posibil să influenţeze copilul
contra dorinţei mamei.
Comportamentul taţilor în faţa mamelor manipulatoare este un aspect deosebit de dificil. Primul lucru este ca
niciodată să nu folosească violenţa. Tatăl nu poate să rezolve problemele dacă o bate pe mama copilului sau se ceartă
cu ea. Tăticii care vor să stea de vorbă cu mama ar trebui să încerce să facă o intermediere profesională. Un mediator
poate să rezolve conflictele părinţilor.
Creativitatea şi fantezia mamelor manipulatoare este nelimitată în a găsi explicaţii false. Foarte important este ca
tatăl să nu arate niciodată când este supărat pentru că acesta este obiectivul mamelor şi le va face să persevereze în
Sindromul alienării părinteşti/Ce poate face părintele alienat? 15

atitudinea lor. În prezenţa copilului este strict interzis să discute contradictoriu cu mamele manipulatoare. Timpul de
vizită este timpul copiilor!

Sindromul alienării părinteşti/Contribuţii şi

susţinere
Contribuţii
• Emil Ciurea, medic, Sibiu, Asociaţia TATA
• Cătălin Bogdan, Bucureşti, Asociaţia TATA
• Christian Lindemayer, Bucureşti, Asociaţia TATA
• Felix Moga, Feteşti, Asociaţia TATA
• Carmen Corodeanu, student psihologie

Susţinere specialişti în psihologie

• Doina Grasu [1], psiholog şi psihoterapeut, Bucureşti
• Tuchel Cristina, DGASP [2] Galaţi

Susţinere judecători
• Cristi Danileţ [3], preşedinte al judecătoriei Oradea

Referinţe
[1] http:/ / www. sfatulmedicului. ro/ parteneri-doina-grasu_245
[2] http:/ / www. dgaspcgalati. ro/
[3] http:/ / cristidanilet. wordpress. com/
Sindromul alienării părinteşti/Bibliografie 16

Sindromul alienării părinteşti/Bibliografie

Bibliografie
1. [A] Gardner, RA – Parental Alienation Syndrome (PAS): Sixteen years later [1]
2. [B] Darnall, D – Divorce Casualties: Protecting Your Children From Parental Alienation [2]
3. [C] Pamela Richardon – A Kidnapped Mind [3]
4. [D] Jayne A. Major – Parents Who Have Successfully Fought Parental Alienation Syndrome [4]
5. [E] Gardner, RA – People Who Diagnose Parental Alienation Syndrome Are Sexist [5]
6. [F] Gardner, R.A. – The Parental Alienation Syndrome, Second Edition, Cresskill, NJ: Creative Therapeutics,
Inc., 1998
7. [G] Kelly, J. – Longer-Term Adjustment in Children of Divorce: Converging Findings and Implications for
Practice. Journal of Family Psychology, 2(2), 119-139, 1988.
8. [H] Ahrons, C., Miller, Richard – The effect of the Post divorce Relationship on Paternal Involvement: A
longitudinal Analysis. American Journal of Orthopsychiatry, 63(3), 441-450, 1993
9. [I]Kock M., Lowery C. – Visitation and the Noncustodial Father. Journal of Divorce, 8(2), 47-64, 1984
10. [J] Dudley, J., - Increasing Our Understanding of Divorced Fathers Who Have Infrequent Contact with Their
Children. Family Relations. 40, 279-28, 1991
11. [K] Situl web Paskids.Com [6]
12. [L] Gardner, RA – The Parental Alienatin Syndrome: A Guide For Mental Health and Legal Professionals.
13. [M] Gardner RA – The Role of the Judiciary in the Entrenchment of the Parental Alienation Syndrome (PAS) [7]
14. [N] Bala, N, Fidler, Barbara-Jo, Goldberg, Dan and Houston, Claire – Alienated Children and Parental
Separation: Legal Responses in Canada's Family Courts, Queen's Law Journal 38: 79–138, 2007
15. [O] Fortin, Jane – Children's Rights and the Developing Law. Cambridge University Press. pp. 263, 2003
16. [P] Hoult, JA – The Evidentiary Admissibility of Parental Alienation Syndrome: Science, Law, and Policy".
Children's Legal Rights Journal 26 (1), 2006 [8]
17. [Q] Dougherty, DB – The Law of Parental Alienation in Ohio (Parental Alienation is Relevant to Child Custody
Decisions) [9]
18. [R] Hayward, S – A Guide To the Parental Alienation Syndrome [10]
19. [S] Gardner, RA – The Parental Alienation Syndrome... A Frequently Missed Diagnosis [11]

Referinţe
[1] http:/ / www. fact. on. ca/ Info/ pas/ gard01b. htm
[2] http:/ / www. amazon. com/ Divorce-Casualties-Protecting-Children-Alienation/ dp/ 0878332081/ ref=sr_1_3?ie=UTF8& s=books&
qid=1257806132& sr=8-3
[3] http:/ / books. google. ro/ books?id=vJEf_60XEc4C& dq=A+ Kidnapped+ Mind& printsec=frontcover& source=bn& hl=en&
ei=_Di5St2KMozx-Qbjs_TNBQ& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=4#v=onepage& q=& f=false
[4] http:/ / www. breakthroughparenting. com/ PAS. htm
[5] http:/ / www. fact. on. ca/ Info/ pas/ gard99h. htm
[6] http:/ / www. paskids. com/
[7] http:/ / www. fact. on. ca/ Info/ pas/ gard02d. htmGardner,
[8] http:/ / papers. ssrn. com/ sol3/ papers. cfm?abstract_id=910267
[9] http:/ / www. parentalalienation. org/ articles/ law/ ohiolaws. html
[10] http:/ / www. coeffic. demon. co. uk/ pas. htm
[11] http:/ / www. fact. on. ca/ Info/ pas/ gard99a. htm
Sursele şi contribuitorii articolelor 17

Sursele şi contribuitorii articolelor

Sindromul alienării părinteşti/ Motto  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10748  Contribuitori: Catalin Bogdan

Sindromul alienării părinteşti  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10747  Contribuitori: Catalin Bogdan, 14 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/ Caracteristici  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10737  Contribuitori: Catalin Bogdan, 5 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/ Cum apare PAS?  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10651  Contribuitori: Catalin Bogdan

Sindromul alienării părinteşti/ Simptomele PAS  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10654  Contribuitori: Catalin Bogdan

Sindromul alienării părinteşti/ Stadiile PAS  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10738  Contribuitori: Catalin Bogdan

Sindromul alienării părinteşti/ Tipuri de alienatori  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10739  Contribuitori: Catalin Bogdan, 2 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/ Recunoaşterea PAS  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10740  Contribuitori: Catalin Bogdan, 4 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/ Comportamentul părintelui manipulator  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10741  Contribuitori: Catalin Bogdan, 2 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/ Ce pot face autorităţile?  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10742  Contribuitori: Catalin Bogdan, 1 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/ Ce poate face părintele alienat?  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10673  Contribuitori: 1 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/ Contribuţii şi susţinere  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10727  Contribuitori: Catalin Bogdan

Sindromul alienării părinteşti/ Bibliografie  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10734  Contribuitori: Catalin Bogdan, 2 modificări anonime
Sursele, licenţele şi contribuitorii imaginilor 18

Sursele, licenţele şi contribuitorii imaginilor

Image:7von10.png  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?title=Fişier:7von10.png  Licenţă: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Adrignola, Derbeth, Faager, Inkwina
Image:2von10.png  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?title=Fişier:2von10.png  Licenţă: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Faager, Gnushi, 1 modificări anonime
Image:5von10.png  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?title=Fişier:5von10.png  Licenţă: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Adrignola, Catrope, Derbeth, Faager,
Inkwina
Image:10von10.png  Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?title=Fişier:10von10.png  Licenţă: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Adrignola, Derbeth, Faager, Inkwina
Licenţă 19

Licenţă
Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported
http:/ / creativecommons. org/ licenses/ by-sa/ 3. 0/