Universitatea ”Petre Andrei” din Iași

Facultatea de DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE

EDUCAŢIEI

REFERAT
la disciplina

PSIHOLOGIA PERSOANELOR CU NEVOI

SPECIALE

PSIHOLOGIA COPILULUI CU
DIFICULTĂŢI DE ÎNVĂŢARE
- DEFICIT DE ATENTIE -

Titular de disciplină: Lect. Univ.Dr.Lavinia Pruteanu

Autor: Rosu (Petrescu) Cristina

Anul de studiu : III
e-mail: mateeainvest@gmail.com

1
 Iași, ianuarie 2013

PLANUL REFERATULUI

1. Conţinut ştiinţific
1.1.Delimitări conceptuale
1.1.1.Conceptul de dificultăţi de învăţare
1.1.2. Dificultăţi şcolare
1.2.Principalele dificultăţi de învăţare
1.3.Disciplinele care contribuie la studiul dificultăţilor de învăţare şi la
intervenţia specializată

2. Prezentarea cazului
2.1.Caracteristici generale
2.2 Cauzele care au generat acest profil
2.3.Condiţiile de manifestare
2.4.Stabilirea psihodiagnosticului
2.5.Măsuri de intervenţie

3. Concluzii
4. Bibliografie
5. Anexă ADHD-generalităţi

2
DOMENIUL DIFICULTĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE
1.CONTINUT STINTIFIC
1.1.DELIMITARI CONCEPTUALE
1.1.1.DEFINITIE

Semnificaţia sintagmei dificultăţide învăţare este prezentă (în plan teoretic)

adesea contradictoriu şi confuz, ca atare legătura cu practica este destul de dificilă.
Conceptul de dificultăţi de învăţare este cunoscut mai ales ca dificultăţi şcolare şi
anume ca „dificultăţi care le întâmpină unii elevi în asimilarea cunoştinţelor, în
formarea competenţelor” (Mircea Stefan, Lexicon pedagogic, p.90, 2006, Aramis,
Bucureşti). De obicei, dificultăţile de învăţare apar de timpuriu, în însuşirea cititului
(dislexie), a scrisului (disgrfie), şi duc la manifestări de anxietate, neâncredere în
sine, pierderea motivaţiei învăţării.
Definirea dificultăţilor de învăţare este necesară pentru a realiza o
concordanţă între nevoile reale ale practicii educaţionale şi conceptualizarea lor.
Este acceptată existenţa unui număr mare de copii care prezintă dificultăţi de
învăţare cel puţin o scurtă perioadă de timp din şcolaritatea lor. Practic, nu există
copil care să nu întâmpine greutăţi măcar o dată în învăţarea din şcoală. Pe de altă
parte, sfera învăţării umane este mult mai largă decât invăţarea şcolară.
Există o categorie largă de elevi ale căror dificultăţi uşoare de învăţare,
necunoscute la timp, fără intervenţie, pot duce la insucces şcolar.
O altă categorie de elevi prezintă dificultăţi de învăţare false, pasagere, care
însă îi etichetează şi le vor influenţa adaptarea şcolară, datorită percepţiilor sociale,
adică a felului cum sunt percepuţi de ceilalţi şi modul cum acestea influenţează
structura personalităţii şi încrederea în sine.
Dificultăţile specifice de învăţare - tulburările în sfera capacităţilor de
învăţare -, alături de cele menţionate mai sus, constituie o categorie de probleme
puţin cunoscute şi, de regulă, neglijate în şcoala obişnuită.

1.1.2. DIFICULTATI SCOLARE

De cele mai multe ori, problematica dificultăţilor de învăţare se discută în
raport cu şcoala şi cu adaptrea copilului la sarcinile învăţării şcolare, deşi o astfel
de abordare limitează problematica şi împiedică înţelegerea învăţării ca activitate
general umană, limitând-o la activitatea din planul şcolar. Astfel, în spaţiul şcolii,
dificultăţile de învăţare semnifică existenţa unor piedici, probleme în abordarea
învăţării şcolare. Deoarece afectivitatea constă în reflectarea relaţiei dintre subiect şi
obiect, presupunând o mare încărcătură energetică de emoţii, sentimente, pasiuni,
dispoziţii, afecte (furie, mânie, ...), iar motivaţia este o sursă de activitate, asigurând
condiţiile acţiunii şi îndeplinind şi o anumită funcţie de direcţionare, este vorba mai

3
mult despre modul în care ştim să acţionăm asupra afectivităţii şi motivaţiei copilului,
adaptat stadiului de dezvoltare. Pătrunzând mai adânc în această sferă, observăm
că dificultăţile şcolare au cauze foarte diferite (interne = biologice, psihologice;
externe = condiţiile oferite de familie, şcoală, societate) şi pot îmbrăca forme extrem
de variate .
Dificultăţile şcolare marchează “momente de stagnare şi de desfăşurare
necorespunzătoare a activităţii de cunoaştere în procesul învăţării şcolare.”(Dicţionar
de pedagogie,1979,p.34)

1.2.PRINCIPALELE DIFICULTATI DE INVATARE

Dificultăţile de învăţare pot fi legate de deficitul dezvoltării intelectuale, lipsa unor
aptitudini, dar adesea sunt simptomul unei inadaptări şcolare sau efectul unei
metodologii didactice care nu ţine seama de individualitatea elevilor.
Printre primele ordonări ale problemelor de învăţare sunt evidenţiate
următoarele :
 tulburările sau deficienţele intelectuale;
 tulburările senzoriale;
 tulburările motorii;
 tulburările perceptiv vizuale;
 tulburările perceptiv auditive;
 instabilitatea comportamentală;
 inhibiţia de tip emoţional;
 tulburările limbajului;
 tulburările psihomotricităţii;
 deficite de atenţie şi concentrare;
 hiperactivitatea;
 impulsivitatea;
 abstracţia.
Aceste manifestări ale difcultăţlor de învăţare se întâlnesc şi în diagnosticarea
medicală a unor boli psihice ce necesită intervenţie de specialitate, dar care includ
rolul foarte important al familiei şi şcolii.

1.3.DISCIPLINELE CARE CONTRIBUIE LA STUDIUL DIFICULTATILOR DE

INVATARE SI LA INTERVENTIA SPECIALIZATA

De la început trebuie menţionat faptul că atât evaluarea, cât şi intervenţia

specializată în dificultăţile de învăţare sunt interdisciplinare şi complexe.
La fel cum studiul domeniului menţionat se găseşte la confluenţa educaţiei cu
psihologia,cu medicina şi logopedia, la fel cunoaşterea şi remedierea dificultăţilor de
învăţare au ca punct de plecare o abordare de echipă.
Perspectiva multidisciplinară este necesară datorită complexităţii
problemelor de învăţare şi a câmpului cercetat.
Căt de complex este tratat acest domeniu şi ce importanţă are datorită
interconexiunilor dintre domeniile ştiinţei şi practicii actuale este redat cel mai bine
de modelul lui J.Lerner(Lerner J.,1986, apud Vrăsmaş E.,2007,p.45). El consideră că
tulburările de învăţare sunt” un câmp de studiu şi aplicaţie interdisciplinar” . Există
patru câmpuri largi care se implică în tulburările de învăţare: educaţia, psihologia,
limbajul şi medicina. În adăugire, există şi alte profesii referitoare la beneficiarii
intervenţiilor, conţinutul acţiunii şi la profesioniştii implicaţi. Din psihologie ramurile
cele mai implicate sunt: psihologia şcolară, neuropsihologia, psihologia clinică,
psihologia educaţională, psihologia dezvoltătii şi cea cognitivă. Din domeniul

4
educaţional studiul dificultăţilor de învăţare presupune: educaţia obişnuită,
educaţia specială, educarea citit - scrisului, educaţia fizică şi dezvoltarea
curriculum-ului. Din medicină se antrenează: pediatria, neurologia, oftalmo-
logia, citologia, psihiatria, farmacologia, endocrinologia, nursing-ul. Din
ştiinţele ce studiază limbajul este vorba de: patologia vorbirii şi limbajului,
dezvoltarea limbajului, lingvistica, psiholingvistica. Alte profesii implicate în
studiul tulburărilor de învăţare se referă la: părinţi, optometrie, audiologie,
andrologie, servicii sociale, terapie fizică, bio-chimie, consiliere şi orientare,
terapiile ocupaţionale, avocatura legală etc.
Educaţia îşi aduce aportul atât în dezvoltarea domeniului cât şi în practica
intervenţională, prin metodele şi tehnicile pe care le propune şi le aplică.
Psihologia intervine în domeniul cunoaşterii dezvoltării copilului, prin teoriile
învăţării şi abordările psihologiei şcolare.
Logopedia intervine prin aceea că majoritatea dificultăţilor de învăţare se
referă la limbaj şi la expresivitatea acestuia.
Medicina intervine în cercetarea domeniului dar şi în practica intervenţiei, prin
aportul medicilor de specialităţi diferite şi prin intervenţii cu suport medical.
Toate aceste discipline intervin cu specialiştii lor, care se adaptează
problematicii menţionate dar şi activităţilor şi deciziilor în echipă, foarte
importante în alegerea şi rezolvarea adecvată a unei intervenţii integrate şi
complexe specifice dificultăţilor de învăţare.

2. PREZENTAREA CAZULUI
2.1.CARACTERISTICI GENERALE

„...toată învăţarea are o bază emoţională..." (Platon)

Acest principiu al educaţiei eficiente este de regulă subestimat sau ignorat de

şcoală şi de părinţi. În special în cazul copiilor hiperactivi şi cu deficit de atenţie este
foarte important să înţelegem modul în care creierul uman asimilează şi se
raportează la informaţia nouă. Emoţiile rezultă din procesele cerebrale şi sunt
necesare adaptării şi ordonării comportamentului uman. Ele reprezintă cheia
succesului în cazul copiilor hiperactivi sau cu deficit de atenţie. Emoţiile sunt reacţii
complexe descrise prin intermediul a trei componente majore: o stare mentală
specifică, o schimbare fiziologică şi impulsul de a acţiona.
Studiul de caz este considerat o metodă calitativă, folosit pentru descrierea unei
situaţii reale, concrete care implică personaje, întâmplări, atitudini, opinii şi
comportamente, astfel încât să creeze o problemă ce se cere a fi diagnosticată,
analizată şi rezolvată. Este o metodă care se bazează pe cercetare si stimulează
gândirea critică prin analiza, înţelegerea , diagnosticarea şi rezolvarea unui ,,caz’’,
caracterul de unic, concret şi particular fiind evident.

Se consideră ,,caz’’ o situaţie care îndeplineşte următoarele condiţii :

*să fie autentică concretă, luată din realitate ;
*să presupună urgenţa intervetiei ;
*să fie legată de preocupările grupului ;
*să fie prezentatăclar şi complet .

Etapele unui studiu de caz :

1. prezentarea cazului scris, înregistrat sau filmat ;

5
 2. cercetarea materialului de către elevi şi solicitarea de către conducătorul
grupului a opiniilor, impresiilor, judecăţilor participanţilor ;
3. revenirea la faptele şi informaţie disponibile pentru analiza lor propriu-zisă;
4. extragerea unor concluzii generale, cu valabilitate şi în alte situaţii .
Studiul de caz are o mare importanţă în :
- formarea profesională, prin achiziţionarea de cunoştinţe, deprinderi de
specialitate;
- formarea socială : capacitatea de comunicare, relaţionare şi cooperare,
dezvoltarea sensibilităţii, etc. ;
- formarea personală, stimularea şi dezvoltarea potenţialului intelectual ;
- dezvoltarea potenţialului creativ.
Studiul se bazează mai mult pe descriere şi date calitative, permite abordarea
detaliată a unor aspecte ale unui caz particular şi oferă explicaţii profunde asupra
naturii comportamentului uman ; constituind o sursă importantă de idei si de ipoteze
este frecvent utilizat în explorarea unor noi domenii

2.2.CAUZELE CARE AU GENERAT ACEST PROFIL

DATE PERSONALE :
NUMELE ELEVEI : C.S..;
VARSTA : 9 ani ; SEX : F
CLASA : a III-a
MOTIVUL INTOCMIRII PREZENTULUI STUDIU DE CAZ :
Cunoaşterea psihopedagogică a elevei: în ultimele luni a înregistrat rezultate mult
mai scăzute la învăţătură . Copilul este apatic, nefericit, iritabil, acuză dureri cu
caracter psihogen, nu este interesat de niciun fel de activitate atât la şcoală cât şi
acasă. De obicei este anxios, are dificultăţi de concentrare a atenţiei.
OBIECTIVE :
-identificarea cauzelor dificultăţii de învăţare şcolară;
-stabilirea predicţiilor viitoare asupra învăţării;
-alegerea unei strategii propice dezvoltării armonioase a personalităţtii .

2.3.CONDITIILE DE MANIFESTARE
Eleva s-a născut pe data de 28 august 2004 în Bacău, locuieşte în localitatea Bacău,
judeţul Bacău .
Structura şi componenţa familiei : eleva C.S.. provine dintr-o familie dezorganizată,
este al doilea copil, starea materială fiind una la limită; tata şomer, lucrează
ocazional, în construcţii, este des plecat de acasă; mama, salariată, lucrător
comercial la un magazin alimentar; fratele M.C., este elev în clasa a V-a, la aceeaşi
şcoală, cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură şi purtare.
Atmosfera şi climatul educativ în cadrul familiei S. : este un climat stresant, de lipsă
de comunicare între membrii familiei; părinţii sunt mai mult plecaţi de acasă,
manifestă interes minim pentru pregătirea copilului (material; „ţi-ai făcut lecţiile?”);
fratele este interesat numai de activităţile lui, nu îşi ajută sora decât la rugăminţile
repetate ale mamei. Işi petece mult timp la televizor sau cu jocurile video. Are o
alimentaţie defectuoasă: consumă multe dulciuri, nu respectă un program al
meselor.
Condiţii de viaţă şi învăţare ale elevei : C.S. locuieşte împreună cu părinţii şi fratele,
stau într-un apartament spaţios: are cameră separată şi birou; calculatorul pentru
pregătirea lecţiilor îl foloseşte împreună cu fratele, condiţii bune de învăţare..

6
Influeţe extrafamiliale : eleva dezvoltă relaţii efemere de prietenie cu copiii de vârstă
apropiată, cu interese şi preocupări comune de petrecere a timpului liber (jocuri pe
calculator).

2.4.STABILIREA PSIHODIAGNOSTICULUI
EXPERIENTE RELEVANTE :
Anterioare: - pe parcursul anilor şcolari precedenţi (clasa I, a II-a,) eleva M.R., a
învăţat în aceeaşi clasă.A obţinut calificative bune şi foarte bune. A dovedit abilităţi
pentru aritmetică, desen, limba engleza, cunoştinţe PC. Ii place să citească, dar
scrie urât şi dezordonat.
Curente : încă de la debutul anului şcolar prezent, respectiv clasa a III-a, eleva M.R.
a prezentat semne de lipsa de interes şi deficit de atenţie:
-melancolie (pesimism, nefericire, indispoziţie, stare sufletească oscilantă);
-manifestă dorinţa de a pleca de acasa (când termină şcoala preferă să rămână
afară sau să meargă la o colegă, chiar dacă este certat pentru acest lucru);
-comportament agresiv: nerespectarea autorităţii părinţilor, irascibilitate, ostilitate,
crize de mânie;
-tulburări somatice: dureri abdominale, cefalee, dureri muscuare;
-modificări neobişnuite ale apetitului şi greutăţii;
-greşeşte din neglijenţă;
-adeseori îşi menţine cu greutate concentrarea la lucru sau la joacă, pare să nu
asculte atunci când cineva i se adresează direct, nu respectă instrucţiunile, nu
termină ceea ce a început;
-deseori pierde lucruri de care are nevoie, este uituc în activităţile cotidiene.
DATE MEDICALE :
Cunoscute: dezvoltarea fizică este una normală vârstei, înălţime şi greutate
corespunzătoare, rezistenţă la efort fizic relativ bună. In afară de problemele inerente
creşterii şi dezvoltării, eleva nu este în evidenţă cu afecţiuni clinice şi /sau cronice,
starea sănătăţii fiind bună.
Stabilite în urma realizării consultaţiei medicale: manifestări de deficit de atenţie. I se
recomandă tretament medicamentos, observare atentă (în familie, la şcoală) şi vizite
repetate la specialist. La patru luni de la începerea tratamentului a fost diagnosticată
ADHD, de tip inatent.
ADHD reprezintă abrevierea în limba engleză a ,,Attention Deficit Hiperactivity
Disorder”, o tulburare de comportament care apare tot mai frecvent ca diagnostic
pentru copii şi adolescenţi.
Copiii cu ADHD sunt marcaţi de incapacitatea de a sta liniştiţi (agitaţia în timpul
orelor de curs este deseori o primă sursă a problemelor pe care ei le au în şcoală),
de a fi atenţi la lecţiile predate şi la sarcinile de învăţare, fiind tributari consecinţelor
acestui tip de comportament indezirabil în cadrul culturii şcolare.
Sindromul deficitului de atenţie/hiperactivitate implică o serie de simptome care au
implicaţii în plan social, emoţional şi şcolar. Un prim pas necesar pentru o abordare
cu şanse de succes este acceptarea condiţiei deosebite a celor care suferă de acest
sindrom şi acordarea unui sprijin constant.
Experienţa şcolară este deseori o provocare extrem de dificilă pentru elevii cu
ADHD. Ei sunt, de regulă, identificaţi rapid şi etichetaţi ca ,,elevi problemă” prin
prisma incapacităţii manifestate de a respecta regulile vieţii şcolare sau de a se
concentra asupra sarcinilor de lucru din clasă.

7
2.5.MASURI DE INTERVENTIE
Domeniul dificultăţilor de învăţare este complex şi variat nu numai în planul
conceptual, ci şi în cele organizaţional şi aplicativ-practic.
Şcolarizarea copiilor cu dificultăţi de învăţare se poate realiza în şcoli
obişnuite sau în şcoli speciale. Se folosesc tot mai mult combinaţii de clase în cadrul
şcolilor obişnuite, pentru a crea un mediu comun cât mai natural, echitabil şi eficient
tuturor.
Pentru intervenţia în dificultăţile de învăţare, în cadrul unui program de
şcolarizare obişnuit, există două tipuri de sprijin:
- specializat, în afara clasei, în plus de activitatea didactică, ca formă
suplimentară de activitate;
- didactic, ca adaptare şi flexibilizare a curriculum-ului.
Fiecare elev care este evaluat iniţial ca prezentând dificultăţi de învăţare
specifice are nevoie de un plan individualizat, personalizat de intervenţie. Planul se
referă la activităţile de remediere specifice şi la modul cum se individualizează şi se
acţionează personalizat în procesul de predare - învăţare şi cum se corelează
acestea cu activitatea didactică cotidiană.
 tratarea personalizată: In urma unei testări specifice de diagnosticare şi
monitorizare s-a stabilit un program de activităţi şi comportamente pentru cei
implicaţi în acţiunea de tratament şi recuperare a elevei M.R.;
 activităţi de compensare/de recuperare:
-acasă : trebuie implementate cu regularitate repere clare ale programului
copilului, de exemplu
*instalarea unui ceas mare, vizibil, în camera copilului,de preferinţă ales
împreună cu copilul;
*instalarea şi utilizarea unui calendar de perete şi a unui organizator;
*se impune răbdarea şi coerenţa deciziilor. Părinţii trebuie să susţină, de
fiecare dată, acelaşi punct de vedere;
* stimularea comportamentelor dorite şi inhibarea simptomelor specifice şi a
efectelor lor. Este indicat să se ofere ca ,,premii” lucruri care sunt corelate cu
pasiunile şi interesele constructive manifestate de copil;
* sancţiunile nu trebuie să fie disproporţionate şi se va evita orice formă de
violenţă fizică sau verbală. Teama este cel mai important duşman în calea învăţării şi
concentrării. Nu se recomandă ca părintele să ezite sau să se răzgândească în
privinţa unei decizii clare şi ferme;
* ignorarea deliberată a adultului trebuie samcţionată prin eliminarea unor
privilegii (exemplu: televizorul) şi stabilirea clară a relaţiei dintre comportament şi
consecinţe. Orice tip de sancţiune trebuie să fie consistentă şi adecvată cauzei. Cu
alte cuvinte, o sancţiune aplicată o dată ca urmare a unui comportament nedorit va fi
aplicată identic în cazul repetării acelui comportament.
-la şcoală: învăţătorul va trebui
*să fie un bun actor, „de roluri pozitive”
* să dea dovadă de profesionalism şi răbdare, într-o măsură mai mare, să
capteze atenţia acestora în mod special, să dea indicaţii mai multe în timpul
activităţilor, astfel asigurăndu-se că a fost clar înţeles;
*să aşeze copilul într-o bancă de unde poate auzi şi vedea bine şi i se pot
urmări permanent progresele;
* prezentarea celor mai importante teme şi conţinuturi la începutul orelor de
curs; implicarea elevei în activităţi diverse în care pot fi atinse obiectivele didactice
prin intermediul jocurilor şi exerciţiilor tematice;

8
 * crearea de situaţii care stimulează dezvoltarea unor comportamente
benefice, evitarea celor nedorite,
antrenarea copilului în activităţi care să-i dezvolte sentimentul implicării şi
responsabilităţii faţă de strategiile specifice şi rezultatele aşteptate;
*să convertească în creativitate şi efort pozitiv, energia specifica acestui
copil, iar lipsa capacităţii de concentrare a atenţiei să fie suplinită prin strategii
educaţionale. Educaţia imaginativă oferă o cale practică pentru organizarea
conţinuturilor didactice, în funcţie de interesele copilului şi de modul în care pot
învăţa în mod natural, fără a se plictisi, în cadrul unui proces didactic în care atenţia
este menţinută prin stimularea imaginaţiei elevului.
 parteneriat cu familia: Efortul de a construi un parteneriat activ între şcoală
şi familie, precum şi construirea unei strategii coerente pentru educaţia copilului în
cadrul acestui parteneriat reprezintă un pas important pentru atingerea obiectivelor
urmărite de familie şi şcoală. Strategia de întărire a comportamentelor pozitive,
deopotrivă acasă, cât şi la şcoală are efecte pozitive pentru evoluţia copilului în plan
şcolar şi social. Dar acest parteneriat trebuie bazat, conform unui principiu necesar
oricărui tip de intervenţie pentru copiii cu ADHD, pe o analiză atentă a nevoilor
educaţionale specifice, a problemelor cu care se confruntă şi a elementelor cu care
elevul a rezonat pozitiv în situaţii anterioare.A avea grijă de un copil cu ADHD nu
este o sarcină uşoară, fiind un efort permanent, marcat deseori de frustrări şi
probleme care par la un moment dat copleşitoare. Un prim principiu care nu trebuie
uitat de cadrele didactice şi părinţi este că aceşti copii pot învăţa foarte bine şi
depinde deseori numai de capacitatea adultului de a identifica soluţiile potrivite
pentru a converti simptomele supărătoare în avantaje notabile pentru succesul
şcolar şi instituirea comportamentului prosocial.
 consilierea elevei cu dificultăţi de învăţare (să i se asigure condiţii elevei
să vorbească despre ea însăşi, să-şi exprime gândurile, dorinţele şi sentimentele);
 consilierea părinţilor elevei (părinţii vor fi sensibilizaţi cu privire la nevoile
speciale ale copiilor cu dificiltăţi de învăţare, vor fi învăţaţi cum să poată satisface
nevoile elevei, să aibă răbdare şi să evite abuzul verbal şi fizic asupra acesteia);
 colaborarea cu specialiştii:psiholog,consilier şcolar,medic neurolog
(învăţătorul va lua legătura periodic cu toţi factorii de răspundere implicaţi în acest
caz, vor stabili impreună noi strategii de continuare a tratamentului şi dezvoltarea
personalităţii asfel încât să fie diminuate cât mai mult cauzele ce au generat apariţia
acestui caz) ;

3. CONCLUZII
In urma aflării diagnosticului, a discuţilor cu familia, a stabilirii măsurilor de
intervenţie şi urmărirea îndeplinirii acestora, am constatat o îmbunătăţire a
comportamentului elevei, a rezultatelor sale la învăţătută.
Implicarea elevei în ceea ce învaţă este esenţială pentru a putea să descopă
strategii eficiente de control al comportamentului şi de concentrare a atenţiei sale
asupra conţinuturilor. Un copil plictisit va fi mereu în căutarea a ceva ce îi poate
satisface nevoia de activitate, de cunoaştere.
În loc să-mi petrec timpul predând o înşiruire de date despre un anumit subiect, am
folosit crearea de imagini, de povestioare, care au implicat afectiv eleva în activitate
şi au transformat informaţia în fapte de viaţă, în cunoştinţe care se regăsesc în
experienţa ei.
Activităţile practice în clasă (jocurile şi exerciţiile) reprezintă o soluţie pentru
implicarea elevei în ceea ce învaţă, atâta timp cât aceste activităţi sunt corelate cu
emoţiile şi imaginaţia copiilor. Voi aduce permanent în faţa elevilor activităţi care să

9
prezinte o poveste despre lume şi experienţa umană despre care ştim că fascinează
elevii.

Pe termen scurt
La o lună după începerea programului de recuperare am observat că eleva
M.R. a participat cu plăcere la activităţile ce i-au solicitat cunoştinţele şi aptitudinile
de matematică, desen şi folosirea calculatorului. A fost încântată de stimulentele
primite (laude şi diplome) pentru rezultatele obţinute la concursul de desene cu tema
„Primăvara în grădină"şi de jocuri pe calculator „Cel mai rapid operator PC”. A
început să fie mai atentă şi să se implice mai mult şi la celelalte obiecte. Am
constatat cu plăcere, în urma vizitei la domicilui, că îşi urmăreşte programul
săptămânal de activităţi, întocmit împreună cu mama sa, îşi notează durata în care
a realizat activitatea respectivă (atunci când o realizează într-un timp mai scurt va
avea la dispoziţie diferenţa pentru activităţi la alegere). Sunt tot mai puţine
momentele de iritabilitate, de apatie, de acuze de dureri abdominale. Nu a mai
întârziat în drumul spre casă, şi-a făcut o prietenă din cadrul colegelor de clasă care
locueşte în apropiere (P.M. a fost de acord să participe la programul nostru=îi place
să lucreze cu calculatorul) şi cu care se întâlneşte în cadrul activităţilor la alegere.
Mama şi fratele participă la activităţile zilnice, adaptându-şi programul sau
„supunându-se” pedepselor stabilite împreună.

Pe termen lung
Deşi s-au obţinut rezultate mulţumitoare pentru început nu trebuie să uităm că
diagosticul nu ne permite să renunţăm la program. Va trebui să ţin legătura în
continuare cu familia, să implic cât mai mulţi colegi ai elevei în activităţi comune cu
aceasta. Controlul periodic de specialitate trebuie să continuie şi nici consilierea
membrilor familiei şi a elevei nu trebuie întrerupte. Voi întocmi în continuare fişe de
observaţie (de comportament, de îndeplinire a sarcinilor, de aptitudini, de cunoştinţe,
..) a elevei şi lunar voi programa întâlniri cu părinţii elevei pentru a evalua şi stabili
activităţile şi modul de îndeplinire a acestora.

4. Bibliografie
Dumitriu, Gh., 2009, Note de curs, Băcau
Kieran Egan, Ştefan Popenici, „Educaţia elevilor hiperactivi şi cu deficit de atenţie",
Bucureşti, Editura Didactica Press, 2007
Vrăsmaş, E. ,(2007),Dificultăţile de învăţare în şcoală-domeniu nou de studiu şi
aplicaţie,Editura V&Integral,Bucureşti
***Dicţionar de pedagogie,(1979),E.D.P.,Bucureşti
***w.w.w.logopedics.info/ADHD.php
***w.w.w.didactic.ro/referate

10