“O scrisoare pierdută” Relația dintre două personaje-Tipătescu și Zoe

Mare clasic al literaturii române, Ion Luca Caragiale este cel mai de seamă reprezentant al
dramaturgiei noastre, fiind considerat un Molière al românilor. Aşa cum constata Titu Maiorescu
în articolul Comediile d-lui IL Caragiale, trăsătura estetică fundamentală a operei sale este
realismul. Personajele comediilor lui Ion Luca Caragiale nu au dimensiune psihologică, din
cauza caracterului plat. Sunt lipsite de sentimente autentice (pe care doar le mimează) şi de
principii morale, pe care uneori le afirmă doar demagogic. Apelează la orice mijloace şi tertipuri
pentru a parveni sau pentru a-şi păstra condiţia socială, dovedind o totală lipsă de scrupule în
viaţa publică şi de familie.

Acţiunea comediei O scrisoare pierdută se desfășoară pe tema politicului şi pe tema

erosului, fiind surprinsă pe fundalul unei campanii electorale de la sfârșitul secolului al XIX-lea,
în care se confruntă puterea şi opoziţia. Cele două teme (iubirea şi politicul) interferează numai
la nivelul cuplului amoros Zoe Trahanache – Ştefan Tipătescu.

Evoluția pe o singură dimensiune încadrează personajele lui Ion Luca Caragiale în anumite
tipologii comice. Prefectul Tipătescu reprezintă junele-prim, iar Zoe, singurul personaj feminin
al comediei este în mod paradoxal femeia-bărbat și corespunde tipologic cochetei adulterine.
Starea civilă o indică pe Zoe drept soția fruntașului politic în plan local, Zaharia Trahanache.
Distinsa doamnă este stimată în oraș și știe să intre în grațiile tuturor. Zoe are însa un punct
vulnerabil, care privește viața ei secretă, si anume povestea de iubire cu Ștefan Tipătescu. Zoe
este a doua soție a venerabilului Zaharia Trahanache, fiind cu mult mai tânără decât acesta.
Tipătescu și-a ratat ascensiunea politică și a rămas în obscura capitală de județ, doar de dragul ei.
Zoe pierde scrisoarea de amor primită de la Tipătescu, scrisoare în posesia căreia intră avocatul
Nae Cațavencu. Când este amenințat cu publicarea ei, Tipătescu este gata sa renunțe la poziția
socială pentru a salva onoarea amantei sale.

Una dintre scenele reprezentative pentru relația dintre cei doi amanți este situația din actul
II în care Zoe recurge la toate abilitățile feminine pentru a-l convinge pe prefect că își pot salva
onoarea doar dacă susțin candidatura lui Cațavencu. Inițial plânge și recunoaște faptul ca a comis
o nerozie fără seamăn și joacă rolul femeii lipsite de apărare, recurgând chiar la șantajul
sentimental. Memorabilă și teatrală este tirada în care încearcă să-l convingă de toate
scandalurile și nenorocirile care se vor abate asupra ei. În fața acestei viziuni catastrofale,
Tipătescu o încurajează:” Zoe, Zoe, fii bărbată!” El adoptă atitudinea unui cavaler, dispus să se
sacrifice pentru iubita lui, propunându-i, într-un elan romantic, să fugă cu el în lume. Însă Zoe nu
împărtășește euforia lui și-l refuză categoric.

Femeie realistă, cu simț practic, ea invocă pierderea avantajelor și, în mod ironic, aduce în
discuție compasiunea față de sărmanul Trahanache. Prin atitudinea ei, Zoe dovedește că
interesele și privilegiile sunt mult mai puternice în fața pasiunii. În fața rezistenței lui Tipătescu
de a-l alege pe Cațavencu, ea lansează, cu patetism, o ultimă amenințare: sinuciderea.
 Renunță însă repede la acest gând (o slăbiciune de neiertat pentru firea ei voluntară) și este
decisă să lupte până la capăt, luându-l ca aliat pe Trahanache: ”Eu il aleg, eu cu bărbatul meu!”

Lovitura de teatru dată de Agamemnon Dandanache pune capăt tensiunii dintre cei doi
amanți. Finalul fericit al comediei aduce liniștea atât în rândul politicienilor, cât și în cazul celor
doi, în pofida confuziei repetate a lui Dandanache, care îl consideră pe Tipătescu soțul doamnei.

În ciuda relației adulterine, cuplul Zoe – Trahanache păstrează o anumită distincție, pe care
nu o regăsim la celelalte cupluri din comediile caragialiene.