Verificarea și selecția resurselor umane

pentru accesul la informații secrete de stat

2004-SNSPA
 INTRODUCERE

Protecţia informaţiilor secrete de stat a fost reglementată în România relativ

recent: în anul 2002 au fost adoptate „Legea nr. 182 privind protecţia informaţiilor
secrete de stat”, „Hotărârea de Guvern nr.353 pentru aprobarea Normelor privind
protecţia informaţiilor secrete de stat ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în
România” şi „Hotărârea de Guvern nr. 585 pentru aprobarea Standardelor naţionale de
protecţie a informaţiilor secrete de stat în România”. Aspectele specifice protecţiei
informaţiilor secrete de stat, prevăzute de cadrul legislativ sunt protecţia juridică, prin
reglementările legale, protecţia procedurală, prin norme interne de lucru, protecţia
fizică, prin măsurile de securizare concretă a locurilor, sectoarelor şi obiectivelor
respective, protecţia surselor generatoare de informaţii-INFOSEC, prin protejarea
specifică a mediilor electronice şi protecţia personalului, prin care se urmăreşte
prevenirea accesului persoanelor neautorizate la informaţii secrete de stat.
Până în prezent nu a apărut o lucrare care să prezinte şi să explice necesitatea
realizării protecţiei personalului în instituţiile/organizaţiile care deţin informaţii secrete
de stat, existând numai respectivele prevederi legale, stricte şi obligatorii. Lucrarea vrea
să demonstreze că protecţia informaţiilor secrete de stat este o funcţie a
managementului organizaţiilor deţinătoare de informaţii secrete de stat, iar protecţia
personalului este un domeniu al managementului resuselor umane, reflectat foarte clar
în procesul de recrutare şi selecţie. Astfel, art. 7, alin.1 din Legea nr.182/2002 prevede
că “persoanele care vor avea acces la informaţii secrete de stat secrete de stat vor fi
verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitor la
utilizarea acestor informaţii”, iar în art.141, alin.1 din HG 585/2002 se menţionează că
“conducătorul unităţii solicită …în scris efectuarea verificărilor de securitate asupra
persoanei care urmează să aibă acces la informaţii secrete de stat”.
Instituţiile deţinătoare de informaţii secrete de stat desfăşoară un proces de
recrutare şi selecţie a resurselor umane în care se aplică principii, strategii şi metode
uzuale. Diferenţa specifică este realizată prin derularea verificării de securitate asupra
persoanelor care vor avea acces la informaţii secrete de stat. În lucrare se va prezenta, la
modul general, procesul de recrutare şi selecţie derulat de instituţiile respective, dar se
va detalia şi explica verificarea de securitate, astfel încât să fie conştientizată şi
asumată ca o necesitate, care are ca rezultat protejarea obiectivelor sociale şi economice
ale organizaţiilor din România, deţinătoare de informaţii secrete de stat, care prin
activităţile lor au implicaţii asupra dezvoltării şi funcţionării societăţii româneşti.

2
 MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR DEŢINĂTOARE DE
INFORMAŢII SECRETE DE STAT ŞI PROTECŢIA INFORMAŢIILOR
SECRETE DE STAT
- de la reglementările legale la necesitatea eforturilor organizaţionale –

În perspectiva integrării în structurile Alianţei Nord-Atlantice, şi ca partener în

cadrul Consiliului de Cooperare Euro-Atlantic (Parteneriatul pentru Pace – PfP), pentru
România a fost necesară depunerea unor eforturi pentru a realiza, într-un timp relativ
scurt, cadrul legislativ necesar aplicării procedurilor specifice protecţiei informaţiilor
secrete de stat NATO, prevăzute de politica de securitate a NATO. De la iniţierea în anul
1994 a “Parteneriatului pentru Pace” (n.a.-din 2004 România este ţară membră a NATO)
şi prin semnarea la 8 iulie a Acordului de Securitate cu NATO, iar la data de 10
septembrie 1994 a Codului de Conduită, România şi-a asumat responsabilitatea de a
proteja şi apăra informaţiile şi materialele secrete de stat ale Alianţei Nord-Atlantice si
membrilor acesteia, în conformitate cu documentul “Securitatea în cadrul NATO-C-M
(55) 15 (Final)” (în prezent securitatea este reglementată prin documentul NATO-C-
M(2002)49; trebuie să menţionăm că protecţia informaţiilor secrete de stat este
reglementată şi la nivelul Uniunii Europene, prin adoptarea Regulamentului de
securitate -2001/264/EC) şi cu actele normative naţionale.
Astfel, în anul 2002, s-a concretizat cadrul legislativ naţional necesar aplicării
procedurilor specifice protecţiei informaţiilor secrete de stat NATO, dar şi naţionale,
prin adoptarea următoarelor acte: „Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia
informaţiilor secrete de stat”, „Hotărârea de Guvern nr.353 din 13 mai 2002 pentru
aprobarea Normelor privind protecţia informaţiilor secrete de stat ale Organizaţiei
Tratatului Atlanticului de Nord în România” şi „Hotărârea de Guvern nr. 585 din 05
iulie 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor secrete
de stat în România”.
Din respectivul moment, pentru majoritatea organizaţiilor publice şi private din
România, deţinătoare de informaţii secrete de stat/informaţii secrete de stat, a apărut un
domeniu foarte clar reglementat: protecţia informaţiilor secrete de stat, care
“reprezintă o obligaţie ce revine tuturor persoanelor autorizate care le emit, le
gestionează sau care intră în posesia lor. Conducătorii unităţilor deţinătoare de
informaţii secrete de stat sunt răspunzători de aplicarea măsurilor de protecţie a
informaţiilor secrete de stat. Persoanele juridice de drept privat deţinătoare de informaţii
secrete de stat au obligaţia să respecte şi să aplice reglementările în vigoare stabilite

3
pentru autorităţile şi instituţiile publice, în domeniul lor de activitate” (art. 83-85 din
HG nr. 585/2002).

În mod normal, în fiecare instituţie deţinătoare de informaţii secrete de stat,

managementul ar fi trebuit să includă şi existenţa unor norme interne de lucru şi ordine
interioară destinate securităţii acestui tip de informaţii –1. protecţia procedurală;
indicaţii privind securitatea spaţiilor în care existau documente confidenţiale, precum şi
a mediilor de stocare electronică – 2. protecţia fizică şi 3. protecţia surselor
generatoare de informaţii; o informare minimă referitoare la sancţiunile legale pentru
divulgarea sau accesarea neautorizată unor astfel de informaţii- 4. protecţia juridică.
Aceste domenii corespund unei dimensionalităţi mutiple a securităţii:

Fenomen socio-tehnologic de mare importanţă, securitatea are o dimensionalitate multiplă:

- juridică – legile speciale, prevederile de legi şi codurile penal şi civil, codurile
deontologice şi angajamentele de securitate;
- ştiinţifică – bazele teoretice, cercetările ştiinţifice în sprijin, tehnologiile şi metodologiile
de apreciere a nivelului de securitate;
- economică – raproturile dintre costurile securităţii şi consecinţele producerii unui
eveniment nedorit;
- organizatorică – autorităţile, instituţiile, organismele şi agenţiile care lucrează în domeniu,
precum şi structurile, funcţiile, relaţiile şi personalul aferent;
- informaţională – fluxul informaţional şi sistemele, elementele şţi echipamentele ce trebuie
protejate sau realizează protecţia;
- fizică – toate aspectele de existenţă şi manifestare a elementelor de securitate, inclusiv
cele tehnologice şi de securitate (Ilie şi Urdăreanu, 2001, pp.16-17).

Organizaţia este “un subsistem al sistemului social, definit prin necesitatea de a

realiza obiective proprii prin relaţiile pe care le dezvoltă cu mediul în care operează”
(Lafaye, 1998, 33). În contextul politic, social şi economic actual, securitatea, “ca
parametru principal de calitate (integrând elementele de fiabilitate, viabilitate,
adaptabilitate şi stabilitate) al tuturor proceselor şi sistemelor, fără de care eficienţa nu
este posibilă” (Ilie şi Urdăreanu, 2001, 15) este o componentă majoră a managementului
organizaţiei, pentru că:

“Linia de demarcaţie dintre spionajul public şi cel privat va continua să devină tot mai difuză.
Odată cu proliferarea companiilor multinaţionale, multe dintre acestea îşi dezvoltă proprile
reţele informative…În paralel cu acţiunile “para-informative” din străinătate, se desfăşoară
recenta propagare a aşa-numitelor unităţi de “informaţii competitive” din industria internă…

4
 concepute să opereze în limitele legii şi care aplică, cel puţin la un niel rudimentar, multe
dintre aceleaşi metode şi talente folosite de unităţile informative ale guvernului. Posibilităţile
unor legături neofociale cu guvernul sporesc, odată ce aceste firme de afaceri angajează foşti
spioni şi analişti din rândurile guvernului” (Toffler, 1995, 313).

Securitatea informaţiilor secrete de stat este necesară din perspectiva principiului

general al existenţei unei organizaţii, care este asigurarea funcţionalităţii sale în vederea
păstrării competitivităţii - a furniza bunuri şi servicii pentru a avea profit, deoarece
“toate organizaţiile au ca scop supravieţuirea” (Johns, 1998, 4). Ideea centrală a
managementului, ca “activitate de conducere, administrare şi gestionare”(Petrescu şi
Domokos, 1993, 13) a organizaţiei constă în asigurarea funcţionării optime a acesteia
(realizare a activităţilor sale specifice), proces prin care este exprimată capacitatea de a
se corela dinamic resursele cu scopul organizaţional asumat. Astfel, prin funcţionalitate
înţelegem starea de funcţionare a organizaţiei, calitatea (măsura) realizării funcţiilor
specifice, atât în fiecare moment în parte, cât şi în totalitatea timpului de existenţă a
organizaţiei.
În acest moment, se poate afirma că prin prevederile legale actuale se stabileşte
foarte clar că protecţia informaţiilor secrete de stat este o funcţie a managementului
– “conducătorii unităţilor deţinătoare de informaţii secrete de stat sunt răspunzători de
aplicarea măsurilor de protecţie a informaţiilor secrete de stat”(art. 84 din HG nr.
585/2002). Prin adoptarea cadrului legal specific, pentru cele patru domenii prezentate –
protecţia fizică, juridică, procedurală şi a surselor generatoare de informaţii, s-au
uniformizat şi s-au stabilit care sunt măsurile de protecţie a informaţiilor secrete de stat
şi care este responsabilitatea instituţiilor care le gestionează.
Un element de noutate l-a reprezentat, în mod sigur, domeniul protecţiei
personalului care are acces la informaţiile secrete de stat ori este desemnat să asigure
securitatea acestora, care presupune derularea verificării de securitate (n.a.-
eliberându-se, după terminarea acestei verificări, un document denumit autorizaţie de
acces sau certificat de securitate, care atestă că respectiva persoană a fost verificată)
astfel încât, prin “verificarea onestităţii şi profesionalismului ..., referitoare la utilizarea
acestor informatii” (art. 7, Legea nr.182/2002), să fie identificate acele persoane care,
prin acţiunile sau inacţiunile lor, pot pune în pericol securitatea informaţiilor secrete de
stat, astfel încât să se prevină accesul acestora la astfel de informaţii.
Securitatea/protecţia informaţiilor are un obiectiv precis: “stabilitatea, legislaţie
specifică şi un suport tehnologic adecvat, şi se bazează pe strategii, norme, metodologii,
linii directoare, tehnologii, metode, procedee, acţiuni şi instituţii specializate, capabile

5
să ofere servicii de siguranţă, protecţie, încredere, supraveghere, dar şi disponibilitate şi
viabilitate sistemelor şi utilizatorilor acestora” (Urdăreanu, Ilie şi Blaha, 1998, 35).
Instituţiile specializate în realizarea verificării de securitate sunt Autorităţile
Desemnate de Securitate - Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne,
Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe,
Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, conform
competenţelor legale.
Serviciul Român de Informaţii, ca “organ de stat specializat în domeniul
informaţiilor din interiorul ţării” (art.8 din Legea nr.51/1991 privind Siguranţa
naţională a României), este instituţia cu o competenţă generală în efectuarea
verificărilor pentru avizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi a
agenţilor economici cu capital de stat şi privat, care deţin informaţii secrete de stat.
Acest aspect era prevăzut, într-o anumită măsură, de articolul 4 din Legea nr.14/1992
privind Organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii – “la cererea
conducătorului instituţiei publice, regiei autonome sau societăţii comerciale, Serviciul
Român de Informaţii verifică şi oferă date cu privire la persoanele care urmează să
ocupe funcţii în respectivele unităţi, ce presupun accesul la informaţii şi activităţi cu
caracter secret de stat sau care, potrivit legii, nu pot fi divulgate”.
În prezent, efectuarea verificării personalului din instituţiile care gestionează
informaţii secrete de stat nu mai are caracter opţional – “la cererea conducătorului
instituţiei publice…”; conform legii (art. 33, HG nr. 585/2002), este obligatorie –
“accesul la informaţii secrete de stat este permis numai persoanelor care deţin
autorizaţie de acces sau certificat de securitate, valabile pentru nivelul de secretizare al
informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu” (n.a.- a avea această
autorizaţie sau certificat presupune că persoana a făcut obiectul verificării de
securitate).

Deşi protecţia informaţiilor secrete de stat este în principal responsabilitatea

conducerii organizaţiei, acest lucru trebuie înţeles ca manifestându-se inclusiv în măsuri
care să asigure implicarea fiecărei persoane în parte, a fiecărui sector de activitate şi
structuri organizatorice (atragerea ca parteneri a tuturor membrilor organizaţiei), în
vederea realizării unei protecţii eficiente, unitare şi a obţinerii unui succes general.

Pregătirea … pentru un rol de utilitate...cere fundamental trei niveluri de educaţie. La

primul nivel se află simpla calificare în vederea executării unei sarcini – prin care persoana

6
 este specializată cu procedurile specifice slujbei…Majoritatea calificărilor întreprinse de
corporaţii ţin de educaţia de nivelul unu. La al doilea nivel se află educaţia teoretică – prin
care persoanei i se dau rudimentele alfabetizării şi “cifrăraie”, împreună cu capacităţile
intelectuale pe care le cere respectiva suljbă. Tradiţional, companiile se bazau pe şcoli şi
colegii pentru furnizarea acestor elemente. La al treilea nivel stă educaţia culturală – prin
care individul învaţă tot felul de lucruri pe care i se cere să le ştie pur şi simplu pentru a
funcţiona bine în cadrul cultural. Această formă de educaţie este de obicei primită de-a
gata…Organizaţiile s-ar putea vedea să fie nevoite să preia multe din funcţiile educaţionale
până acum atribuite sistemului de învăţământ public, colegiilor şi universităţilor, ba chiar şi
unele dintre cele pe care le îndeplinea societatea însăşi. (Toffler, 1997, 141)

Funcţionarea eficientă a organizaţiilor deţinătoare de informaţii secrete de stat se

asigură prin completarea nivelelor de educaţie menţionate de Alvin Toffler cu educaţia
de securitate, prin care persoanele care au acces la informaţii secrete de stat sunt
instruite în vederea aplicării măsurilor legale referitoare la protejarea informatiilor
secrete de stat, a competenţelor instituţiilor abilitate în domeniul protecţiei datelor şi
informaţiilor secrete de stat şi a mijloacelor şi metodelor utilizate de structurile adverse
specializate în culegerea de date şi informaţii secrete de stat. Persoanele implicate în
managementul unei instituţii deţinătoare de informaţii secrete de stat trebuie să
conştientizeze că protejarea împotriva acţiunilor de spionaj, compromitere sau acces
neautorizat a informaţiilor secrete de stat reprezintă unul dintre factorii strategici de
succes ai respectivei organizaţii – păstrarea capacităţii de a furniza unele servicii către
societate şi supravieţuirea sa din punct de vedere economic.
Punctele cheie ale securităţii informaţiilor sunt corectitudinea, loialitatea şi
responsabilitatea personalului organizaţiei. Majoritatea şi cele mai grave încălcări ale
măsurilor de securitate se datorează erorilor “deţinătorilor de secrete”, pe fondul
existenţei punctelor slabe din cadrul organizaţiei şi a diminuării ataşamentului faţă de
organizaţie. Ca efect al legislaţiei privind protecţia informaţiilor secrete de stat,
Serviciul Român de Informaţii, ca instituţie specializată, a devenit un factor de sprijin
pentru activitatea de management desfăşurată în cadrul instituţiilor deţionătoare de
informaţii secrete de stat, prin efectuarea verificării de securitate asupra personalului
acestor instituţii. În mod obligatoriu, verificarea de securitate devine parte a procesului
de recrutare şi selecţie a resurselor umane pentru posturile dintr-o instituţie care
presupun accesul la informaţii secrete de stat.

7
 VERIFICAREA DE SECURITATE
– precizări generale -

În fiecare societate se vehiculează informaţii secrete de stat; diferite persoane au

acces la aceste informaţii. Concluzia este foarte simplă: aceste persoane vor fi vizate de
profesioniştii în culegerea de informaţii, care lucrează pentru realizarea intereselor unui
stat străin sau a unor organizaţii private.

“Unde este societate, este şi drept, adică este şi lege şi se iau decizii, se emit idei de către oameni
de stat, militari, savanţi, ingineri; ele fac obiectul unor studii, se elaborează documente care sunt apoi
puse în practică. Dacă procesul se referă la un proiect care prezintă interes pentru guvern şi dacă este
învăluit în secret va deveni unul din obiectivele serviciului de informaţii (Petrescu, 2003, 125)”

Prin culegerea de informaţii secrete de stat se urmăreşte procurarea de date

privitoare la situaţia militară, socială, politică şi economică. Pentru serviciile de
informaţii adverse este necesar să descopere cine deţine informaţia şi cum este păzită,
pentru ca ulterior să utilizeze următoarele mijloace pentru a intra în posesia ei:
- Participarea, ca simplu spectator, la diferite întruniri, manifestări (studiul vizual ce se
face pe timpul vizitelor la diferite instalaţii, călătorii pe căile de comunicaţii, asistarea la
parăzi, evenimente cu caracter sportiv, militar)
- Exercitarea unui comerţ ambulant, în apropierea sau în interiorul unei instituţii de stat
sau întreprindere (ascultarea convorbirilor cu caracter militar, politic, economic etc, care
au loc în diferite localuri frecventate de militari sau funcţionari publici)
- Anagajarea în conversaţii, aparent inofensive, cu funcţionarii sau cu cei care lucrează
în diferite întreprinderi; în acest fel aceştia devin colaboratori involuntari, inconştienţi şi
gratuiţi, săvârşind prin imprudenţă indicreţii grave (discuţii directe cu cei care cunosc
secretele, însă nu ştiu să le păstreze – în acest caz se recurge la mese copioase şi discuţii
controversate)
- Cele mai preţioase şi mai sigure informaţii se procură prin
colaboratorii conştienţi/voluntari. Aceştia sunt atraşi în mod treptat de
un profesionist, care la început le câştigă prietenia prin diferite
mijloace.
- Exploatarea ziarelor şi diferitelor publicaţii care constituie un mijloc
de informare foarte comod; ziarele publică de multe ori chestiuni şi
chiar detalii, care nu interesează atât publicul, cât mai ale sunt utile
8
pentru serviciile de informaţii adverse (studiul presei, revistelor sau
jurnalelor care discută chestiuni militare, economice, politice şi studiul
diferitelor cărţi cu caracter militar ce se găsesc în comerţ sau se pot
procura de la persoane ce sunt abonate la ele)
- Procurarea de la domiciliul funcţionarului a documentelor secrete,
care uneroi sunt aduse pentru lucru acasă. În acest caz, sub masca
oamenilor de serviciu, profesioniştii cer acelor de acasă în numele
funcţionarului servieta sau documentele spre a le duce la serviciu. Tot
astfel, aceste documente pot fi predate serviciilor de informaţii
adverse de către personalul din serviciul privat al funcţionarului.
Procurarea diferitelor acte de la persoane în seama cărora acele acte
sunt date pentru păstrare se realizează şi prin intermediul femeilor,
prietenilor sau cu bani.
- Furtul valizelor sau pachetelor cu corespondenţa secretă pe timpul
transportului, atât de la organele poştale, cât şi de la diferiţi curieri.
- Violarea corespondenţei secrete în timpul cât se transportă; curierul
primeşte corespondenţa şi în loc să o predea imediat la destinaţie, o
dă mai târziu, după ce plicurile sunt violate şi corespondenţa
fotografiată sau copiată de serviciile de informaţii adverse, fără să
lase urme aparente de violare
- Deschiderea cu chei false a dulapurilor sau sertarelor în care se
păstrează corespondenţa secretă. Funcţionarii inferiori, care lucrează
în birouri sau personalul de serviciu, îşi procură chei false. Profitând
de neatenţia funcţionarului deţinător al acestor secrete, le sustrag din
dulapuri şi le pun la loc după ce le-au copiat.
- Indiscreţii comise prin convorbiri telefonice sau telegrame în clar sau
prin discutarea în public, în cercurile de prieteni sau în familie a unor
probleme profesionale confidenţiale.
Prezentăm şi care sunt unele dintre sursele posibile pentru un serviciu de
informaţii advers: “a) militarul, funcţionarul, lucrătorul sau orice cetăţean care discută
în public, între ei sau cu persoane particulare, chestiuni de natură secretă în legătură cu
arma sau cu serviciul pe care îl îndeplineşte; b) orice militar, funcţionar, ziarist sau
lucrător care cu ştiinţă divulgă sau predă organizaţiilor de spionaj, informaţii sau
documente secrete în legătură cu apărarea ţării; c) orice militar, funcţionar sau lucrător
care divulgă, înafara serviciului, oricărei persoane străine de serviciul său, sau presei,
9
informaţii în legătură cu interesele generale ale statului şi apărarea ţării; d) presa şi
diferite publicaţii, în care se discută chestiuni politice, sociale, economice sau militare
în legătură cu siguranţa şi apărarea ţării” (Troncotă, 2003, 222)
În acest context, devine tot mai evident că protecţia informaţiilor secrete de stat
începe prin pregătirea personalului propriu, pentru că persoanele neavertizate sunt mult
mai predispuse la dezvăluiri, într-o primă fază, involuntare, dar care, prin presiuni
ulterioare, capătă un caracter de voluntariat.

PRINCIPII ALE VERIFICĂRII DE SECURITATE

Aceste principii sunt extrase din multitudinea de aspecte ale activităţii de
culegere ilegală de informaţii (a metodelor şi surselor de informaţii) şi reprezintă o
încercare de a explica de ce este necesară verificarea de securitate şi care sunt unele
dintre reperele care direcţionează mijloacele specifice – chestionarul de securitate,
referinţele, investigaţia de cunoaştere, interviul de securitate. Astfel, am structurat
aceste principii în funcţie de următoarele elemente: a) procedeele de atragere a unei
persoane în furnizarea ilegală de informaţii, care se bazează pe exploatarea diferitelor b)
laturi comportamentale ale persoanelor respective; aceste activităţi – culegerea ilegală
de informaţii şi observarea/studierea comportamentului se desfăşoară de c) cadre ale
serviciilor de informaţii adverse, care lucrează sub diverse acoperiri (am utilizat
denumirea generică de cadre pentru toate acele persoane care lucrează, indiferent de
motivaţie, la cererea, sub coordonarea şi sub controlul unui serviciu de informaţii
advers).

a) Procedee de atragere în furnizarea de informaţii

Un serviciu de informaţii caută să identifice persoanele care au acces la
informaţii de interes. A intra în contact cu aceste persoane este câteodată imposibil, fie
pentru că nu există mijloace viabile, fie pentru că sunt strict supravegheaţi. Serviciul de
informaţii se interesează, în acest caz, de persoanele din anturajul lor, care îi vor putea
conduce indirect la ţintă: părinţi, prieteni, iubite, vecini, parteneri sportivi, colegi de
club. Cercul este lărgit în mod gradat până se va găsi o modalitate să fie recrutaţi, după
tehnici speciale (Petrescu, 2003, 131).
1. Exploatarea similarităţii sub raportul unor “atribute fizice, psihologice şi sociale:
proximitatea spaţială, trăsăturile de personalitate (extrovertit/introvertit, capacităţi
intelectuale etc), aspectele cognitiv-axiologice (concepţia de viaţă, atitudini, valori
generale), statut social (vârstă, şcolaritate, etnie, religie, clase sociale)” (Chelcea şi Iluţ,

10
2003, 327), astfel încât se creează o relaţie bazată pe simpatie şi încredere (“prietenul
foarte bun”) - este mai uşor să trădezi pentru prieteni (Thierry Wolton).
2. Exprimarea unor cerinţe directe de a se furniza informaţii, cu promisiunea
satisfacerii unor necesităţi diverse (materiale, funcţii sau poziţii importante şi bine
retribuite).
3. Utilizarea unor materiale compromiţătoare, bazate pe exploatarea aspectelor
comportamentale deficitare, care să determine cooperarea unei persoane prin
ameninţarea cu dezvăluirea unor tare profesionale sau morale (persoana este special
selectată şi studiată în prealabil); această tehnică este utilizată în special când persoana
este într-un stat străin şi încalcă legile respective, iar pentru a nu se declanşa ancheta
penală este atrasă la colaborare.
4. Acordarea capitalului necesar pentru deschiderea unei afaceri, cu stabilirea unei
baze legale şi finaciare, astfel încât să se lucreze pentru serviciul de informaţii sub
masca unei ocupaţii oarecare.
5. Introducerea în unele cercuri mondene, unde sunt prezentate femei atractive,
inteligente şi frumoase, care devin “partide foarte bune”; acestea sunt coordonate de
serviciile de informaţii adverse.

b) Cadrele serviciilor de informaţii adverse

6. “Ofiţerii de informaţii acţionează sub acoperirea unor consulate, ambasade sau
oficii consulare. Ar putea exista şi alte acoperiri – misiuni de afaceri sau alte forme de
infiltrare puternic acoperite, însă singura sursă oficială şi sigură de comunicaţie şi
informaţie este reprezentată de activităţile oficiale diplomatice asigurate de ofiţerii de
informaţii” (Petrescu, 2003, 126)
7. „Colaboratorii sunt, în general, cetăţeni cărora activităţile profesionale le dau
posibilitatea să culeagă anumite informaţii (au acces în sectoare deosebite)...Un
colaborator poate fi un industriaş care face o vizită într-o ţară străină, un bancher,
inginer sau profesor stabilit în străinătate, un funcţionar internaţional, consilier tehnic
sau vedetă care merge în turnee etc” (Petrescu, 2003, 133).

c) Aspecte comportamentale ca generatoare de vulnerabilităţi de securitate

În cadrul verificării de securitate utilizăm termenul de vulerabilităţi de
securitate pentru a defini “elementele, punctele slabe/delicate ale ţintei/persoanei”
(Mitea şi Mihai, 2000, 241), elemente care sunt pretabile la a fi exploatate de serviciile
de informaţii pentru a determina cooperarea din partea unui individ, special selectat şi

11
studiat în prealabil, prin exprimarea unor cerinţe directe sau exercitarea de presiuni
psihologice.
8. O deosebită atenţie o suscită persoanele despre care se stabileşte că sunt nemulţumite
de funcţia, salariul sau perspectivele pe care le au la locul de muncă. Oamenii care se
consideră nedreptăţiţi sunt mult mai dispuşi să accepte oferte noi, mai atrăgătoare
(pentru satisfacerea vanităţii sau pentru bani). Frustrarea îi situează pe poziţii de
răzbunare;
9. Lipsa de loialitate – “apar factori detabilizatori ca: divulgarea unor informaţii
sensibile, apartenenţa la diferite organizaţii ale lumii interlope, însuşirea sau utilizarea
unor sume mari de bani (fraude financiare de mare anvergură), dar şi factori favorizanţi:
exploatarea indirectă a cunoştinţelor de securitate, provocarea şi întreţinerea unei
atmosfere tensionate în colectiv, generarea de suspiciune şi neîncredere între angajaţi,
exploatarea curiozităţii şi a indiscreţiei sau a neglijenţei şi lipsei de interes” (Ilie, Stoian
şi Ciobanu, 1996, 186)
10. Pălăvrăgeala/Lăudăroşenia - indiscreţii comise prin convorbiri telefonice sau
telegrame în clar sau prin discutarea în public, în cercurile de prieteni sau în familie a
unor probleme profesionale confidenţiale; imprudenţele/indiferenţa funcţionarilor care
descriu, cu prea mult lux de amănunte, la diversele reuniuni internaţionale sau publicaţii
de specialitate, natura preocupărilor lor pe linie de cercetare şi a descoperirilor pe care
le-au realizat (astfel, pe lângă examinarea minuţioasă a textelor comunicărilor şi
articolelor ştiinţifice se recurge, cu tactul necesar şi la instruirea şi prevenirea lor
permanentă în legătură cu activităţele de spionaj).
11. Nevoia de bani – a acoperi cheltuielile legate de rezolvarea unor probleme de
sănătate; a acoperi datoriile rezultate din jocurile de noroc, împrumuturile de la diverşi
“prieteni” sau din casa de bani de la locul de muncă (este foarte interesant când un coleg
te îndeamnă să faci acest lucru, promiţând că te va acoperi); a avea un stil de viaţă care
să epateze şi să satisfacă orgoliul personal; întreţinerea unei amante sau a unei soţii
foarte tinere şi capricioase (de cele mai multe ori “plasată” sau dirijată de serviciul de
informaţii advers). De obicei, atacul împotriva acetor persoane este direct şi este urmat
instantaneu de rezultate, dar şi indirect, cu metode de constrângere lentă.
12. Vulnerabilitatea la şantaj, atât a persoanei, cât şi a membrilor de familie sau
apropiaţilor acesteia, a prietenilor sau colaboratorilor sau a altor persoane care se bucură
de o afecţiune deosebită (copii, vecini, colegi de echipă, de armată, de şcoală etc).
“Ameninţările pot fi individuale sau de grup şi îmbracă diverse forme de violenţă sau
şantaj. Subiecţii sunt îndelulng studiaţi, li se determină slăbiciunile şi preferinţele, iar

12
atacurile împotriva lor sunt fie gradate şi treptate, fie directe şi foarte puternice. Sunt
vizate persoane influente – manageri, administratori, conducători de proiecte, dar şi
persoane care ot avea acces la un număr mare de informaţii (direct sau indirect):
secretare, dactilografe, gestionarii arhivelor, operatorii tehnicii de calcul etc.” (Ilie et al.,
1996, 186).
13. Tulburările mentale sau emoţionale şi consumul de alcool care pot constitui “cauze
ale comportamentului echivoc, neorganizat sau chiar destabilizator. Aceste persoane
sunt utilizate în scopuri infracţionale directe - prin subordonarea voinţei – sau indirect,
prin exploatarea “cenuşiului” din zona lor de reponsabilitate” (Ilie et al., 1996, 188).

Punctăm şi răspunsul la întrebarea “Cine este vizat de serviciile de informaţii?”,

astfel încât să avem o imagine generală asupra necesităţii pregătirii personalului dintr-o
instituţie în ceea ce priveşte protecţia informaţiiilor secrete de stat, dar şi pentru a
înţelege de ce verificarea de securitate nu se aplică numai factorilor de decizie, ci se
extinde asupra tuturor acelor persoane care, direct sau indirect, au contact cu
informaţiile secrete de stat (vezi şi Anexa 3).

Procesul recrutării începe cu punctarea obiectivului şi studierea acestuia. Scopul studierii

obiectivului este acela de a stabili dacă informaţiile de interes operativ (documentele) căutate
se află într-un anumit loc (seif, birou) şi care anume persoană care are acces la aceste locuri
este pretabilă la recrutare. Primii vizaţi sunt ofiţerii care mânuie documente secrete,
personalul care încadrează birourile cu documente secrete. Următoarele persoane vizate sunt
funcţionarii care lucrează cu dosare, dactilografele şi curierii care, potrivit sarcinilor lor,
mânuiesc documentele, dar care, potrivit normelor şi regulamentelor interioare, nu au voie să
scoată documente din dosare. Aceştia din urmă, în mod normal, nu au acces la documente
înafara orelor de program. Ultimii vizaţi sunt femeile de serviciu, meseriaşii (tâmplari,
electricieni, instalatori) care au acces în birourile unde se găsesc documentele, dar nu au
acces la acestea şi nici posibilitatea să le mânuiască. În general, atenţia este îndreptată către
primele două categorii de persoane. Nu trebuiesc neglijate persoane ca servitorii, menajerele
şi îngrijitoarele. Aceştia practic intră în intimitatea familiilor cadrelor aflate la post şi pot
înregistra din anumite conversaţii frânturi de informaţii de interes. Unii dintre aceştia sunt

chiar infiltraţi de serviciile de informaţii adverse (Petrescu, 2003, 145).

Astfel, “solicitările pentru efectuarea verificărilor de securitate în vederea

avizării eliberării certificatelor de securitate/autorizaţiilor de acces la informaţii secrete
vor avea în vedere persoanele care: a) în exercitarea atribuţiilor profesionale lucrează cu
date şi informaţii de nivel secret; b) fac parte din personalul de execuţie sau

13
administrativ şi, în virtutea acestui fapt, pot intra în contact cu date şi informaţii de acest
nivel; c) este de presupus că vor lucra cu date şi informaţii de nivel secret, datorită
funcţiei pe care o deţin; d) se presupune că nu pot avansa profesional în funcţie, dacă nu
au acces la astfel de informaţii” (cf. art. 161 din HG 585/2002). Decizia privind avizarea
eliberării certificatului de securitate/autorizaţiei de acces va fi luată pe baza tuturor
informaţiilor disponibile şi va avea în vedere loialitatea indiscutabilă a persoanei,
caracterul, obiceiurile, relaţiile şi discreţia persoanei (art.157, HG nr. 585/2002), care să
ofere garanţii asupra:
- corectitudinii în gestionarea informaţiilor secrete de stat;
- oportunităţii accesului neînsoţit în compartimente, obiective, zone şi locuri de
securitate în care se află informaţii secrete de stat;
- respectării reglementarilor privind protecţia informaţiilor secrete de stat din domeniul
său de activitate.
Principalele criterii de evaluare a compatibilităţii în acordarea avizului pentru
eliberarea certificatului de securitate/autorizaţiei de acces vizează atât trăsăturile de
caracter, cât şi situaţiile sau împrejurările din care pot rezulta riscuri şi vulnerabilităţi de
securitate. Sunt relevante şi vor fi luate în considerare, la acordarea avizului de
securitate, caracterul, conduita profesională sau socială, concepţiile şi mediul de viaţă al
soţului/soţiei sau concubinului/concubinei persoanei solicitante (art. 158, HG nr.
585/2002).
Următoarele situaţii imputabile atât solicitantului, cât şi soţului/soţiei sau
concubinului/concubinei acestuia reprezintă elemente de incompatibilitate pentru acces
la informaţii secrete de stat.
a) dacă a comis sau a intenţionat să comită, a fost complice, a complotat sau a instigat la
comiterea de acte de spionaj, terorism, trădare ori alte infracţiuni contra siguranţei
statului;
b) dacă a încercat, a susţinut, a participat, a cooperat sau a sprijinit acţiuni de spionaj,
terorism ori persoane suspectate de a se încadra în această categorie sau de a fi membre
ale unor organizaţii ori puteri străine inamice ordinii de drept din ţara noastră;
c) dacă este sau a fost membru al unei organizaţii care a încercat, încearcă sau susţine
răsturnarea ordinii constituţionale prin mijloace violente, subversive sau alte forme
ilegale;
d) dacă este sau a fost un susţinător al vreunei organizaţii prevăzute la lit c), este sau a
fost în relaţii apropiate cu membrii unor astfel de organizaţii într-o formă de natură să
ridice suspiciuni temeinice cu privire la încrederea şi loialitatea persoanei.

14
 Constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la
informaţii secrete de stat oricare din următoarele situaţii:
a) dacă în mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informaţii cu
relevanţă în planul siguranţei naţionale ori a minţit în completarea formularelor tip sau
în cursul interviului de securitate;
b) are antecedente penale sau a fost sancţionat contravenţional pentru fapte care indică
tendinţe infracţionale;
c) are dificultăţi financiare serioase sau există o discordanţă semnificativă între nivelul
său de trai şi veniturile declarate;
d) consumă în mod excesiv băuturi alcoolice ori este dependent de alcool, droguri sau
de alte substanţe interzise prin lege care produc dependenţă;
e) are sau a avut comportamente imorale sau deviaţii de comportament care pot genera
riscul ca persoana să fie vulnerabilă la şantaj sau presiuni;
f) a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie;
g) a încălcat reglementările privind protecţia informaţiilor secrete de stat;
h) suferă sau a suferit de boli fizice sau psihice care îi pot cauza deficienţe de
discernământ confirmate prin investigaţie medicală efectuată cu acordul persoanei
solicitante;
i) poate fi supus la presiuni din partea rudelor sau persoanelor apropiate care ar putea
genera vulnerabilităţi exploatabile de către serviciile de informaţii ale căror interese sunt
ostile României şi aliaţilor săi.

15
 VERIFICAREA DE SECURITATE
Chestionarul de securitate (formularul de bază, suplimentar şi financiar).
Investigaţia de cunoaştere. Referinţele. Interviul de securitate
grilei de evaluare
Avizarea persoanelor care solicită acces la informaţii naţionale/NATO are
următoarele reglementări legale (art. 161-163 din HG nr. 585/2002 şi art. 110-112 din
HG.353/2002):
Avizarea pentru acces la informaţii naţionale secrete/NATO confidential se va
baza pe: a) verificarea corectitudinii datelor menţionate în formularul de bază; b)
referinţe de la locurile de muncă şi din mediile frecventate, de la cel puţin trei persoane;
(3) în situaţia în care este necesară clarificarea anumitor aspecte sau la solicitarea
persoanei verificate, reprezentantul instituţiei abilitate să efectueze verificările de
securitate poate avea o întrevedere cu aceasta.
Avizarea pentru acces la informatii naţionale strict secrete/NATO secret se va
baza pe: a) verificarea corectitudinii datelor personale menţionate în formularul de
bază şi în formularul suplimentar; b) referinţe minime de la locurile de muncă şi din
mediile frecventate de la cel puţin trei persoane; c) verificarea datelor prezentate în
formular, despre membrii de familie; d) un interviu cu persoana verificată, dacă se
consideră că ar putea clarifica aspecte rezultate din verificările efectuate; e) investigaţii
la locul de muncă şi la domiciliu, care să acopere o perioadă de zece ani anteriori datei
avizului sau începând de la vârsta de 18 ani (numai pentru acces la informatii
naţionale strict secrete).
Avizarea accesului la informaţiile naţionale strict secrete de importanţă
deosebită/NATO top secret se va baza pe: a) verificarea corectitudinii datelor
menţionate în formularul de bază, formularul suplimentar şi formularul financiar;
b) investigaţii de cunoaştere a conduitei şi antecedentelor la domiciliul actual şi cele
anterioare, la locul de muncă actual şi la cele anterioare, precum şi la instituţiile de
învăţământ urmate, începând de la vârsta de 18 ani, investigaţii care nu se vor limita la
audierea persoanelor indicate de solicitantul avizului; c) verificări ale mediului

16
relaţional pentru a identifica existenţa unor riscuri de securitate în cadrul acestuia; d) un
interviu cu persoana solicitantă, pentru a detalia aspectele rezultate din verificările
efectuate; e) în cazul în care, din verificările întreprinse, rezultă incertitudini cu privire
la sănătatea psihică sau comportamentul persoanei verificate, cu acordul acesteia poate
fi supusă unui test psihologic.

Chestionarul de securitate
Principii ale chestionarelor de securitate
a. reprezintă componenta pasivă a verificării de securitate: se exprimă cerinţa ca
persoana să furnizeze cu exactitate şi complet datele specifice rubricilor;
b. reprezintă baza verificării de securitate – primele neconcordanţe care apar în cursul
verificării se referă la datele completate în chestionar, operând criteriul de
incompatibilitate “dacă în mod deliberat ... a minţit în completarea formularelor
tip ...”(art.160, lit.a, HG 585/2002);
c. în funcţie de specificul datelor furnizate şi de tipul de formular completat
(corespunzător unui nivel de acces), se vor realiza diferite puncte ale investigaţiei de
cunoaştere şi se vor stabili aspectele de clarificat sau detaliat prin referinţe şi interviul
de securitate.
Chestionarele de securitate furnizează, în majoritatea cazurilor, date factuale,
care pot fi verificate prin mijloace ale investigaţiei de cunoaştere. Confirmarea sau
neconfirmarea datelor respective reprezintă o bază concretă de analiză pentru un
eventual criteriu de incompatibilitate pentru acces la informaţii secrete de stat.
Unele rubrici necesită o apreciere subiectivă a unor situaţii - cum ar fi capitolul
Date de securitate. În cazul acestora este indicat ca, în funcţie de datele rezultate din
investigaţia de cunoaştere, să se efectueze interviul de securitate.
Date completate în chestionarul de securitate pot fi verificate şi analizate, într-o
primă fază, prin compararea informaţiilor din diferite rubrici. Astfel, este posibil ca
unele neconcordanţe, corelate şi cu principii ale verficării de securitate, să fie clarificate
fie prin interviul de securitate, fie prin apelarea la investigaţia de cunoaştere sau
referinţe (vezi Anexa 2).

17
Investigaţia de cunoaştere
Investigaţia de cunoaştere este o cercetare sistematică, realizată în vederea
cunoaşterii, verificării şi documentării a diferitelor aspecte specifice biografiei ale unei
persoane care a solicitat acces la informaţii secrete de stat.
Investigaţia de cunoaştere (prevăzută la art. 165 din HG nr. 585/2002 şi art.
114 din HG.353/2002) cuprinde, în funcţie de nivelul de acces solicitat, de datele
furnizate de persoana care a solicitat acces la informaţii secrete de stat în chestionarul de
securitate şi de aspectele rezultate în urma contactării diferitelor persoane pentru
referinţe, următoarele:
a) Evidenţe naţionale - se efectuează o verificare în evidenţele naţionale de securitate şi
la cazierul judiciar, în evidenţele centrale şi locale ale poliţiei, precum şi în baza de date
a Oficiului registrului comerţului.
b) Registre de stare civilă şi verificarea identităţii - se verifică datele personale şi locul
de naştere, iar identitatea va fi confirmată fără posibilitate de dubiu.
c) Statutul cetăţeniei - se stabileşte cu certitudine statutul cetăţeniei şi al naţionalităţii
persoanei, în prezent şi în trecut.
d) Educaţia - în mod normal, investigaţia va indica şcolile, universităţile şi alte instituţii
de învăţământ urmate de titular de la împlinirea vârstei de 18 ani.
e) Angajări - investigaţiile vor acoperi angajarea actuală şi pe cele anterioare, cu
referinţe din surse ca: dosarele de angajare, aprecierile anuale asupra performanţelor şi
eficienţei activităţii desfăşurate, date furnizate de şefii instituţiilor, şefi de departamente
sau de colegi (cunoaşterea conduitei la locul de muncă actual şi la cele anterioare, cu
referinţe obţinute din dosarele de angajare, de la şefii instituţiilor, şefii de
compartimente sau colegi);
f) Interviuri – se organizează interviuri şi discuţii cu persoane care pot face aprecieri
asupra trecutului, activităţii, comportamentului şi corectitudinii persoanei verificate;
g) Evidenţele organelor centrale şi locale de poliţie - se verifică evidenţele centrale şi
cele ale organelor locale de ordine din vecinătatea locurilor unde persoana a locuit sau a
lucrat perioade substanţiale.

18
h) Serviciul militar - se verifică serviciul efectuat de persoană în forţele armate şi
modalitatea în care a fost trecut în rezervă;
i) Relaţii în străinătate - se verifică existenţa unor riscuri de securitate datorate unor
presiuni exercitate de surse din străinatate.
j) Antecedente financiare - se verifică solvabilitatea şi reputaţia financiară ale persoanei.
k) Organizaţii - stabilirea indiciilor şi obţinerea de probe conform cărora persoana
solicitantă este sau a fost membru ori afiliat al vreunei organizaţii, asociaţii, mişcări,
grupări străine sau autohtone, care au sprijinit sau au susţinut comiterea unor acte de
forţă sau violenţă, în scopul afectării drepturilor altor persoane, sau care încearcă să
schimbe ordinea de stat prin mijloace neconstituţionale/forma de guvernare din ţările
membre sau partenere NATO.
Investigaţia de cunoaştere comportă şi unele aspecte ale investigaţiei specifice,
realizată de detectivii particulari, caracterizată astfel (Enăchescu, 2000, pp.83-84):
Investigaţia este efectuată de persoane pregătite în acest domeniu, al culegerii de informaţii... şi
presupune o pregătire minuţioasă pentru ficare caz în parte. Efectuarea defectuoasă a unei investigaţii
duce la nerealizarea sarcinilor propuse... Investigaţia cu privire la o persoană fizică poate stabili:
- date de identificare, de stare civilă, ocupaţia, locul de muncă, studiile care le are;
- datele privind familia celui în cauză, starea materială;
- comportarea în familie şi societate, relaţiile pe care le întreţine, natura acestora;
- preocupări deosebite, vicii, pasiuni;
- programul de lucru;
- date cu privire la asociaţi (la persoanele juridice), domiciliile acestora, obiectul de activitate,
sediile unde îţi desfăşoară activitatea, situaţia financiar-bancară, alte informaţii.
Pentru rezolvarea eficientă a sarcinilor … investigatorul are posibilitatea de a le realize prin:
a) exploatarea surselor oficiale, deschise (presă, radio, televiziune, comunicate, docmente de arhivă
etc);
b) culegerea de informaţii, efectuată personal la domiciliile persoanelor în cauză, locurilor de
muncă sau reşedinţe;
c) intermediul unor diferite persoane.

Principii ale investigaţiei de cunoaştere

a. se verifică corectitudinea datelor care corespund evidenţelor oficiale deschise
(nume, prenume, data şi locul naşterii, studii etc) completate în chestionarul de
securitate
b. se verifică aspectele biografice care nu sunt înregistrate în evidenţe oficiale
deschise; se analizează, în funcţie de nivelul de acces, posibila încadrare a acestora în
criteriile de incompatibilitate; pentru clarificarea unor aspecte complexe se apelează la
referinţe şi se efectuează interviul de securitate.

19
 Investigaţia de cunoaştere reprezintă principala componentă activă a verificării
de securitate – aspectele propriu-zise necesită desfăşurarea unor activităţi complexe de
culegere, verificare, documentare, detaliere, clarificare şi analiză a datelor referitoare la
persoanele care au solicitat acces la informaţii secrete de stat.
Referinţele
Referinţele reprezintă o cerinţă expresă legală/oficială pentru toate nivele de
acces la informaţii secrete de stat: naţionale secrete/NATO confidential, naţionale strict
secrete/NATO secret şi naţionale strict secrete de importanţă deosebită/NATO top
secret, astfel:
a. sunt prevăzute explicit la art. 162-163, alin.2, lit.b din HG 585/2002, respectiv art.
110-111, lit.b din HG 353/2002 – “referinţe minime de la locurile de muncă şi din
mediile frecventate, de la cel puţi trei persoane”, în vederea accesului la informaţii
secrete de stat naţionale secrete/NATO confidential, naţionale strict secrete/NATO secret
.
b. sunt prevăzute explicit în Formularul suplimentar, la rubrica – “Nominalizaţi date de
identificare a minim două persoane, care sunt de acord să prezinte referinţe despre
dumneavoastră, care vă cunosc de cel puţin cinci ani.”
c. Sunt prevăzute implicit, ca parte a investigaţiei de cunoaştere, la art. 163, alin.2,
lit.b din HG 585/2002, respectiv art. 112, lit.b din HG 353/2002 – “investigaţii de
cunoaştere a antecedentelor la domiciliul actual şi cele anterioare, la locul de muncă
actual şi cele anterioare, precum şi la instituţiile de învăţământ urmate începând de la
vârsta de 18 ani. Investigaţiile nu se vor limita la audierea persoanelor indicate de
solicitantul avizului”. Mai detaliat, referinţele rezultă de la:
- Angajări - investigaţiile vor acoperi angajarea actuală şi pe cele anterioare, cu
referinţe din surse ca: dosarele de angajare, aprecierile anuale asupra performanţelor şi
eficienţei activităţii desfăşurate, date furnizate de şefii instituţiilor, şefi de departamente
sau de colegi (cunoaşterea conduitei la locul de muncă actual şi la cele anterioare, cu
referinţe obţinute din dosarele de angajare, de la şefii instituţiilor, şefii de
compartimente sau colegi);
- Interviuri – se organizează interviuri şi discuţii cu persoane care pot face aprecieri
asupra trecutului, activităţii, comportamentului şi corectitudinii persoanei verificate.
Apar următoarele probleme asociate referinţelor:
- depind foarte mult de persoana la care se apelează; în unele cazuri nu se tratează
acest aspect cu seriozitate şi responsabilitate – se recomandă conştientizarea acestora că
afirmaţiile proprii sunt foarte importante şi vot fi analizate cu foarte multă seriozitate;

20
- de cele mai multe ori persoanele contactate pentru referinţe sunt în relaţii apropiate
cu cel care a solicitat acces la informaţii secrete de stat şi ezită să facă remarci critice –
se recomandă utilizarea unui spaţiu “securizat” împotriva persoanelor indiscrete,
sublinierea faptului că referinţele respective sunt tratate cum maximum de
confidenţialitate şi folosirea variantei “nominalizaţi alte persoane care ar putea da
referinţe despre …”
- în urma discuţiilor cu persoanele respective, este foarte posibil să nu se fi reţinut în
totalitate diferite aspecte, sau particularizate într-un anumit context - este foarte
important, fiindcă toate se verifică cu datele din chestionarul de securitate şi
informaţiile rezultate din investigaţia de cunoaştere; în cele mai multe cazuri sunt
foarte importante neconcordanţele dintre aceste date, şi de aceea se recomandă
parafrazarea afirmaţiilor “Aţi vrut să spuneţi că…” şi utilizarea unei agende personale
de serviciu pentru însemnări.
Referinţele sunt un punct cheie al selectării persoanelor pentru accesul la
informaţii secrete de stat şi sunt utilizate în principal pentru verificarea aspectelor din
biografia neînregistrată în evidenţele oficiale deschise. Obiectivul unei referinţe este “de
a obţine, în mod confidenţial, informaţii concrete…care sunt simple şi esenţiale”
(Armstrong, 2003, 366): definindu-se şi ca cerinţe legale/oficiale, referinţele confirmă,
de cele mai multe ori, aspectele specificate în chestionarul de securitate şi datele
rezultate din investigaţia de cunoaştere.
Pe de altă parte, este foarte important ca solicitările adresate persoanelor
contactate pentru referinţe să cuprindă şi aspectele comportamentale ca generatoare de
vulnerabilităţi de securitate ale celui care a solicitat acces la informaţii secrete de stat.
Astfel, se pot contura „piste” care să fie documentate mai în profunzime. În unele
cazuri, din investigaţia de cunoaştere rezultă date care nu sunt specificate în
chestionarul de securitate şi referinţele reprezintă o modalitate de a se infirma/confirma
respectivele informaţii, prin explicitarea unui anumit context – se recomandă să fie
contactate mai multe persoane care să se refere la acelaşi aspect.
Referinţele pentru o persoană care a solicitat acces la informaţii secrete de stat
presupun o întâlnire face-to-face şi se vor consemna în scris de persoana de contact sau
de reprezentatul instituţiei care efectuează verificarea de securitate (nu sunt indicate
referinţele telefonice). Ar fi foarte economic din punct de vedere al timpului dacă
referinţele ar fi standardizate, păstrându-se o rubrică unde persoana de contact are
posibilitatea de a prezenta aspecte suplimentare (cu precizarea că părerile despre
caracter şi comportament sunt mai puţin sigure şi trebuie tratate cu prudenţă). Ar fi fost

21
un punct de sprijin dacă textul legii ar fi prevăzut expres că referinţele se clasifică şi că
intenţia de a induce în eroare prin prezentarea unor date false se pedepseşte conform
legii.

Interviul de securitate
Interviul de securitate este prevăzut, în diferite forme – întrevedere, discuţie şi
interviul de securitate propriu-zis - pentru toate nivele de acces la informaţii clasificate:
naţionale secrete/NATO confidential, naţionale strict secrete/NATO secret şi naţionale
strict secrete de importanţă deosebită/NATO top secret, astfel:
a. la art. 161, alin.3, din HG 585/2002, respectiv art. 110 din HG 353/2002 – “în
situaţia în care este necesară clarificarea anumitor aspecte sau la solicitarea persoanei
verificate, reprezentantul instutuţiei abilitate să efectueze verificările de securitate poate
avea o întrevedere cu acesta”, în vederea accesului la informaţii clasificate naţionale
secrete/NATO confidential.
b. la art. 162, alin.2, lit.e din HG 585/2002, respectiv art. 111, lit.d din HG 353/2002 –
“un interviu cu persoana verificată, dacă se consideră că ar putea clarifica aspecte
rezultate din verificările efectuate/o discuţie cu persoana verificată”, în vederea
accesului la informaţii clasificate naţionale strict secrete/NATO secret .
c. la art. 163, alin.2, lit.d din HG 585/2002, respectiv art. 112, lit.d din HG 353/2002 –
“un interviu de securitate cu persoana solicitantă, pentru a detalia spectele rezultate din
verificările de securitate/un interviu de securitate cu persoana solicitantă ”, în vederea
accesului la informaţii clasificate naţionale strict secrete de importanţă deosebită/NATO
top secret .
De asemenea, interviul este prevăzut implicit, ca parte a investigaţiei de
cunoaştere, la capitolul “Interviuri – se organizează interviuri şi discuţii cu persoane
care pot face aprecieri asupra trecutului, activităţii, comportamentului şi corectitudinii
persoanei verificate”.
Interviul de securitate se desfăşoară:
a. pentru completarea şi clarificarea unor date ambigue sau sensibile din
chestionarul de securitate;
b. pentru clarificarea unor aspecte rezultate din investigaţia de cunoaştere sau din
referinţe;
c. de la caz la caz, pentru realizarea unei minime conştientizări a importanţei
atitudinii personale în ceea ce priveşte protecţia informaţiilor clasificate.

22
 Particularitatea interviului de securitate se exprimă prin accea că este o cerinţă a
verificării de securitate reglementată legal. Interviul de securitate este o “tehnică de
obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a informaţiilor verbale de la indivizi” (Chelcea,
Mărginean şi Cauc, 1998, 270) în vederea completării sau verificării datelor factuale sau
a analizării intensive a unor aspecte “sensibile” din chestionarul de securitate, rezultate
din investigaţia de cunoaştere şi referinţe. Astfel, se defineşte implicit reponsabilitatea
afirmaţiilor persoanei intervievate, se adresează întrebări foarte precise, se cer informaţii
în legătură cu anumite probleme, se explorează în funcţie de un anumit context şi de
sentimentele şi atitudinile exprimate un aspect „sensibil” sub toate faţetele care apar de
la o întrebare la alta. Persoanele care concep şi realizează interviul de securitate trebuie
să aibă calificarea universitară adecvată (ar fi indicate studiile în domeniul psihologiei
sau cel puţin un training specific) şi experienţă în domeniul relaţiilor interumane.
Interviul de securitate prezintă avantaje şi dezavantaje:
Avantaje:
 flexibilitatea, posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare
întrebare;
 observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeşte cantitatea şi
calitatea informaţiilor;
 asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are
consecinţe pozitive asupra acurateţei răspunsurilor;
 colectarea unor răspunsuri spontane, ştiut fiind că primele reacţii sunt
mai semnificative decât cele realizate sub control normativ;
 asigurarea unor răspunsuri personale, fără intervenţia altora;
 asigurarea răspunsului la toate întrebările şi prin aceasta furnizarea
informaţiilor pentru verificarea tuturor datelor rezultate din investigaţia de
cunoaştere şi referinţe;
 analizarea unor aspecte mai “sensibile” prin contactul face-to-face într-
un spaţiu “securizat” şi formularea a mai multe întrebări, de o mai mare
subtilitate.
Dezavantaje:
 erorile datorate intervievatorilor în ceea ce priveşte punerea întrebărilor
şi înregistrarea răspunsurilor;
 imposibilitatea consultării unor documente în vederea formulării unor
răspunsuri precise;

23
  inconveniente legate de faptul că se cere indivizilor să răspundă,
indiferent de dispoziţia lor psihică, de starea de oboseală etc.;
 posibilitatea apariţiei unor reacţii critice, pe fondul unor probleme şi
tensiuni personale, în acest caz fiind indicată întreruperea interviului de
securitate şi, de la caz la caz, prezenatea opţiunii de a se desfăşura într-un alt
moment;
În derularea interviului de securitate se recomandă ca la prezentare,
intervievatorul să-şi decline identitatea, să prezinte persoanelor solicitante chestionarele
completate de acestea, să explice că interviul se realizează în conformitate cu
prevederile legale, că are ca obiectiv clarificarea diferitor aspecte şi să accentueze că
ceea ce se va discuta în cadrul interviului are caracter confidenţial. Experienţa de
comunicare interumană şi tactul intervin în stabilirea contactului verbal cu persoana ce
urmează a fi intervievată.
Repetăm ideea că interviul de securitate ar trebui să fie realizat de o persoană cu
studii în domeniul psihologiei (sau care are cel puţin un training specific) şi experienţă
în domeniul relaţiilor interumane, pentru că:
 interviul de securitate reprezintă o conversaţie planificată şi formală între
doi străini care nu durează de obicei mai mult de o oră; prin urmare, el este o
situaţie relativ stresantă, în ciuda eforturilor pe care le face intervievatorul pentru
a reduce tensiunea şi a crea o atmosferă destinsă.
 în lipsa pregătirii, nu se va reuşi sesizarea şi detalierea tuturor aspectelor
importante şi relevante legate de datele rezultate din chestionarul de securitate,
investigaţia de cunoaştere şi referinţe.
 este posibilă apariţia unor erori de evaluare - efectul “vinovat până la
proba contrarie” – se acordă o importanţă capitală datelor rezultate din
investigaţia de cunoaştere, refuzându-se interpretarea unor aspecte în diferite
contexte; “efectul de halou” - se referă la cazul în care datele referitoare la
trăsăturile de personalitate sau activităţile unui individ, rezultate în cursul
verificării de securitate, care nu reprezintă un factor de incompatibilitate pentru
accesul la informaţii clasificate, influenţează percepţia persoanei respective,
astfel încât asocierea cu un alt aspect al personalităţii sau acţiunilor sale poate
crea impresia că se conturează un factor de incompatibilitate; “efectul supra-
estimării impresiei pozitive” - intervievatorul evaluează pe baza afirmaţiilor
persoanei care solicită accesul la informaţii clasificate, minimalizând alte date
rezultate în cu rsul verificării de securitate.

24
 Eficienţa unui interviu depinde în mod direct de calitatea pregătirii
intervievatorului, pentru că pe durata interviului le pot fi analizate trasăturile psihice şi
de caracter, temperamentul, comportamentul, poziţia, mimica, gesticulaţia, înfăţişarea,
capacitatea de memorare, reacţia la întrebări incomode a persoanei intervievate. De
regulă, la interviul de securitate ar trebui să participe două sau trei persoane; numai unul
dintre aceştia va conduce interviul, celorlalţi revenindu-le rolul de a observa reacţii, de a
înregistra detalii etc.
Persoanele care organizează şi administrează interviul trebuie să aibă în vedere
următoare aspecte şi reguli:
 să analizeze şi să verifice, cu atenţie, înaintea interviului, fiecare aspect
din chestionarul de securitate, investigaţia de cunoaştere, referinţe;
 se realizează “agenda interviului” (temele sau aspectele de clarificat) –
este foarte important să se reţină despre persoană: numele, prenumele, data şi
locul naşterii, profesia şi funcţia din instituţie, dacă este căsătorit/căsătorită (dacă
are copii), dacă are fraţi/surori, dacă unele rude sunt decedate. Aspectele care
vor fi clarificate se consemnează în scris şi se verifică ulterior pentru
corectitudine;
 contactarea persoanei care urmează să fie intervievată. Se va avea în
vedere: dacă persoana este disponibilă la o anumită dată şi oră, aproximarea
duratei interviului, recomandarea să comunice şefilor direcţi şi funcţionarului de
securitate că este solicitată pentru interviul de securitate, dacă cunoaşte
modalitatea în care va ajunge la sediul instituţiei unde se efectuează interviul,
dacă a reţinut exact identitatea reprezentantului instituţiei şi a telefonului de
contact;
 să nu fragmenteze interviul, să nu întrerupă şi să-i dea persoanei
intervievate posibilitatea de a se exprima nestingherit, fără constrângeri pe
durata relatării acesteia;
 va consemna în scris toate datele furnizate de solicitant;
dacă e posibil, se va cere acestuia să menţioneze în scris diferite aspecte
 dacă nu a înţeles numele, datele de naştere, denumiri
dintr-o limbă străină a localităţilor, va cere repetarea acestora şi confirmarea
solicitantului că datele consemnate sunt corecte
 adresează întrebări strict legate de rubricile din
chestionarul de securitate şi aspectele ce decurg din criteriile de
incomaptibilitate

25
  să identifice trăsăturile de caracter, temperament şi de comportament şi
să se stabilească nivelul de pregătire generală a candidatului;
 să urmărească poziţia, mimica, gesticulaţia, capacitatea de memorare,
reacţia la întrebări incomode;
 să evalueze fiecare secvenţă a interviului şi să nu emită decizii bazate pe
date rezultate din cadrul interviului, referitoare la diferite aspecte care s-ar
încadra la criteriile de incompatibilitate, decât pe baza evaluării întregului set
informaţii din verificarea de securitate;
Nu se fac aprecieri personale asupra persoanei intervievate sau despre aspectele
abordate. Intervievatorul are o atitudine destinsă şi-l tratează pe intervievat cu deferenţă.
Încheierea interviului trebuie făcută cu tact, cu fermitate şi în termeni politicoşi.

26
27