Noțiuni generale de etică şi deontologie medicală:

Etica (cuvânt de origine greacă ethos – obicei, caracter, deprindere, conduită)

- una din străvechile disciplini, obiectul de studiu al căreia este morala, deci ea
este ştiinţa despre morală, legile dezvoltării ei, aprecierea şi particularităţile ei
specifice.
Morala (cuvânt latin mores – obicei, fire, caracter)este o totalitate de norme,
principii, reguli, idealuri, etc., care determină regulile comportării oamenilor şi
modelează aspectele relaţiilor în societate.
Prin morală profesională se înţelege de regulă, normele de comportament
profesional fiindcă are valoarea unor criterii de referinţă pentru asigurarea
progresului profesional, iar prin etica profesională se înţelege justificarea
teoretică a necesităţii respectării acestor norme.
Etica este teoria moralei
Morala prezintă obiectul de studiu al eticii.
Deontologia medicală (cuv. grec. Deon., deont (Os) datorie + logos – ştiinţă) –
totalitate de norme etice necesare medicilor pentru îndeplinirea cuvenită a
funcţiilor sale profesionale. Deci DM este ştiinţa care studiază modalitatea
îndeplinirii de către medici a datoriilor sale profesionale atît faţă de bolnavi cît şi de
oamenii sănătoşi
Etica şi Deontologia medicală (EDM) prevede ca medicii să îndeplinească la
nivel cuvenit toate normele etico-deontologice în condiţiile activităţii lor
profesionale. Deci obiectul EDM este datoria profesională a medicilor de toate
rangurile faţă de bolnavi, față de cei sănătoşi, față de tot poporul, față de
societate.
Sarcinile de bază ale eticii și deontologiei medicale

1. Studierea principiilor, normelor şi regulilor etico-deontologice, care

favorizează calitatea şi eficacitatea tratamentului pacienţilor;
2. Efectuarea măsurilor necesare pentru excluderea factorilor negativi în
activitatea medicală;
3. Menţinerea permanentă a normelor relaţionale etico-deontologice stabilite
între personalul medical şi pacienţi;
4. Excluderea consecinţelor negative urmate (convocate) de asistenţa
medicală necalitativă;
5. Perfecţionarea permanentă a cunoştinţelor etico-deontologice generale şi
profesionale a lucrătorilor medicali de toate rangurile.
 6. Respectarea principiilor etico-morale în compartimentul dezvoltării
medicinii prin cercetările științifice efectuate pe ființa umană.

Legislaţia şi Declaraţiile internaţionale şi naţionale ce stau la baza eticii şi

deontologiei în exercitarea profesiunii de medic.
Drepturile şi responsabilităţile medicului şi pacientului.

Etica este „Cimentul” societăţii

În prezent, legislaţia Republicii Moldova reglementează activitatea sistemului

sanitar care susţine corpul medical să î-şi exercite profesia respectând normele de
deontologie şi etică medicală.
Una din foarte importantele calităţi ale codurilor etice este aceea de a deţine
un rol major în formarea şi evoluţia gândirii etice în medicină şi managementul
sanitar. Elaborarea unui asemenea cod în asistenţa medico- sanitară reprezintă un
pas firesc (dată fiind legislaţia deja existentă) şi, de asemenea, foarte important în
educaţia şi formarea cadrelor medicale la standardele impuse de organizaţiile
internaţionale. Codul are valoarea unui simbol care face legătură între aderentul la
cod (lucrătorul medical) şi deziderate precum: satisfacerea interesului populaţiei,
profesionalism, înalte standarde morale.
Codurile etice s-au dezvoltat în context profesional pentru a specifica şi
clarifica o conduită acceptabilă din partea lucrătorilor medicali. Scopurile unei atare
conduite privesc:
a) susţinerea lucrătorilor medicali în confruntarea cu situaţii dilematice;
b) orientarea angajaţilor din sistemul de sănătate către atitudini favorabile
protejării interesului populaţiei;
c) spiginirea colectivelor medicale pentru a atinge grade ridicate de coeziune
internă;
d) atingerea unui nivel înalt de conduită profesională cât şi dobândirea
performanţei în munca depusă;
 e) câştigarea unui grad înalt de credibilitate în ochii opiniei publice.
Toate aceste scopuri urmărite de conduita prescrisă de un cod etic sunt scopuri
pe care comunitatea medicală î-şi doreşte să le atingă.
Principiile care guvernează conduita profesională a lucrătorilor medicali sunt
următoarele (Cap. II, art.4 – 13 - „Exercitarea profesiunii de medic”, - Legea nr.
264 din 27.10.2005):
 Supremaţia Constituţiei şi a Legii, principiu conform căruia lucrătorii
medicali au îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţării;
 Priorităţile interesului public, principiu conform căruia lucrătorii
medicali au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât
interesul personal, în exercitarea funcţiei de lucrător medical;
 Asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în prestarea
serviciilor de sănătate, principiu conform căruia lucrătorii medicali au
îndatorirea de a aplica actul medical în situaţii identice sau similare;
 Profsionalismul, principiu conform căruia lucrătorii medicali au
obligaţia de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate,
competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate;
 Imparţialitate şi independenţă, principiu conform căruia lucrătorii
medicali sunt obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră de orice
interes public, economic, religios, sau de altă natură în exercitarea
activităţilor medicale;
 Integritatea morală, principiu conform căruia lucrătorilor medicali le
este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau
pentru alţii, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcţiei publice
pe care o deţin, sau să abuzeze în vreun fel de această funcţie;
  Libertatea gândirii şi acţiuni, principiu conform căruia lucrătorii
medicali pot să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile şi acţiunile
cu respectarea standardelor medicale şi a bunurilor moravuri;
 Cinstea şi corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea
funcţiei medicale şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu lucrătorii
medicali trebuie să fie de bună credinţă;
 Deschiderea şi transparenţa, principiu conform căruia activităţile
desfăşurate de lucrătorii medicali în exercitarea funcţiei lor sunt
publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor.
Aceste prevederi garantează respectarea cu prioritate a Constituţiei şi legilor
în vigoare, promovarea interesului public în păstrarea sănătăţii poporului, impun
standarde de profesionalism, imparţialitate şi integritate morală, responsabilitate,
corectitudine şi transparenţă, dar şi asigură libertatea gândirii şi a experienţei.
Moralitatea şi integritatea sunt obiectivele către care trebuie să se orienteze
comunitatea medicală pe termen lung iar calitatea morală a procesului decizional
reprezintă, în sine, o condiţie în vederea realizării sustenabile a obiectivelor propuse.
Problemele de natură etico-morală ale activității lucrătorilor medicali sunt
coordonate de către:
- Centrul Național de Bioetică;
- Comitetul de Bioetică Medicală;
- Asociația de Bioetică;
- Comitetul de etică a medicamentului;
- Comitetele de Etică și Bioetică din cadrul IMSP.

RELAȚIILE ETICO-DEONTOLOGICE ALE MEDICULUI

Chipul etic, moral şi intelectual al medicului, persoanei care s-a consacrat

viaţa celei mai nobile profesii – responsabilitate de sănătatea omului, stă exemplu de
nobleţe, încredere atât a bolnavului cât şi a tuturor membrilor societăţii. Medicul este
o personalitate în societate, în viziunea celor din jur. Conduita, inteligenţa,
comportamentul, profesionalismul, exteriorul şi interiorul medicului influenţează
considerabil asupra formării imaginii oamenilor despre bine, despre frumos, despre
cinstit, despre corect.
Conform concepţiei lui Hipocrat acel ideal spre care trebuie să tindă medicul
este medicul – înţelept: „medicul – filosof este egal cu Dumnezeu”. El considera că
medicul trebuie să posede următoarele calități: defestarea banilor, bunul simţ,
onestitate, simplitatea îmbrăcămintei, stima pentru cei din jur, încredere, cunoştinţe
vaste, degust faţă de păcat, măreţia dumnezeiască.
RELAȚIILE MEDIC-PACIENT
Pacientul este parte componentă a procesului de prestare a serviciilor sanitare şi
este considerat ca principalul element în acest sistem. Numai prezenţa pacientului,
necesitatea şi dorinţa lui face posibilă prestarea serviciului medical.
Pacientul poate participa pasiv sau activ la prestaţia serviciului de sănătate.
Pasiv – atunci cînd prestarea serviciului de sănătate este planificată şi iniţiată de
către instituţia medicală (măsuri profilactice, vaccine, vizite la domiciliu etc.).
Activ – atunci cînd iniţiativa în prestarea serviciului de sănătate aparţine
pacientului; atunci cînd pacientul are dorinţă şi conştientizează necesitatea în
utilizarea unuia sau altuia serviciu de sănătate.
Secretul profesional este şi el o noţiune de etică la locul de muncă.
Lucrătorul medical trebuie să asigure dreptul pacientului la confidenţialitate prin
menţinerea secretă a informaţiilor de natură confidenţială.
In “Codul Internaţional de Etică Medicală ”din 1949 al Asociaţiei Medicale
Mondiale se prevede:“Un medic trebuie să păstreze confidenţialitate absolută asupra
tuturor lucrurilor cunoscute despre pacientul său , chiar şi după ce pacientul a
murit ”.Lipsa absolutizării in acestă privinţă se regăseşte cu incepere din 1981 in
“ principiile eticii medicale aleAsociaţiei Medicale Americane ”–un medic trebuie
să protejeze confidenţialitatea pacientului in cadrul constrîngerilor legii .
RELAȚIA MEDIC – MEDIC
Relaţiile favorabile în colectivele de medici reprezintă uneori cheia succesului
în muncă a instituţiei medicale. Neînţelegerile, certurile şi alte fenomene anormale
împiedică desfăşurarea activităţii eficiente în instituţie, influenţează negativ asupra
psihicului bolnavilor care frecventează instituţia dată.
Relaţiile dintre lucrătorii medicali constituie un aspect important al
deontologiei medicale care stipulează normele de comportament pentru lucrătorii
medicali de toate categoriile.
Este foarte important!!! Numai în profesia de medic se foloseşte noţiunea de
„coleg”, „colegialitate”.
RELAȚIA MEDIC-COLECTIV
Personalul medical mediu (asistentele medicale, felceri, moaşe, laboranţi,
farmaciști) constituie cea mai numeroasă parte a colectivului oricărei instituţii
medicale. Relaţiile între ei şi de asemenea relațiile cu medicii determină în cea mai
mare parte dispoziţia de muncă şi climatul moral al colectivului, al instituţiei
medicale în general.
Omul în halat alb a fost şi trebuie să rămână simbolul curăţeniei sufleteşti,
fidelităţii faţă de profesia căreia şi-a dedicat viaţa.
Asistenta medicală este ajutorul principal al medicului. O asistentă medicală
competentă, experimentată, uneori „costă” mai mult decât un medic.