Sunteți pe pagina 1din 1

Procedura bugetară

Procedura de aprobare a bugetului anual al Uniunii Europene a fost simplificată


semnificativ prin Tratatul de la Lisabona și presupune parcurgerea următorului proces:
Comisia Europeană (CE) pregătește un proiect preliminar de buget, pe care îl transmite
Consiliului de Miniștri (CM) până la data de 1 septembrie. Acesta stabilește cu majoritate
calificată forma în care proiectul de buget va fi prezentat Parlamentului European (PE) până la
data de 1 octombrie a anului care precede execuția bugetară.
Tratatul de la Lisabona prevede 42 de zile de la transmiterea proiectului de buget pentru
lectura acestuia în cadrul PE. Parlamentul dispune de ultimul cuvânt privind bugetul (prin prisma
funcției bugetare a PE), iar în acest punct al procedurii tăcerea Parlamentului echivalează cu
aprobarea.
Dacă PE propune modificări asupra bugetului, CM are la dispoziție 10 zile pentru a le
aproba, caz în care bugetul este adoptat.
În cazul în care CM nu este de acord cu modificările propuse de PE, atunci se formează
un Comitet de Conciliere format din reprezentanți ai celor două instituții – respectiv Consiliul de
Miniștri și Parlamentul European – care are sarcina de a prezenta un text comun în 21 de zile.
Odată stabilit acest text comun, CM și PE au la dispoziție 14 zile pentru a-l aproba sau a-l
respinge.
De reținut faptul că PE poate adopta bugetul chiar daca CM îl respinge. Dacă ambele
instituții îl resping sau una îl respinge, iar cealaltă nu se pronunță, atunci bugetul este respins. În
cazul respingerii bugetului, în această etapă, Comisia Europeană este invitată să prezinte un nou
proiect de buget, iar procesul aprobării sale de către PE și CM este reluat.
Dacă la începutul exercițiului financiar (adică data de 1 ianuarie), bugetul nu a fost
adoptat, atunci în fiecare lună care trece până la adoptarea noii propuneri de buget se pot efectua
cheltuieli în valoare de maxim 1/12 (echivalentul fiecărei luni) din cheltuielile aferente
exercițiului financiar anterior.

Mihaela Cristina Drăgoi – Note de curs, 2016-2017

S-ar putea să vă placă și