Termocuplu

În ingineria electrică, un termocuplu este un senzor utilizat pentru măsurarea temperaturii. El

funcționează pe baza efectului Seebeck, care conduce la formarea unei diferențe de potențial
electric pe baza unei diferențe de potențial termic. Termocuplurile sunt utile pentru că pot fi
integrate în mașini automate și pot măsura o gamă largă de temperaturi, limitarea lor principală
reprezentând-o precizia.

Principiul de funcționare
Materialele care puse împreună manifestă efect Seebeck formează un termocuplu. Într-un fir
metalic ale cărui capete se află la temperaturi diferite TA>TB apare o diferență de potențial
electric UAB cauzată de faptul că electronii de conducție din capătul cu temperatura mai mare au
o energie cinetică mai mare și vor difuza către capătul mai rece. În acest fel capătul cald se va
încărca pozitiv, iar capătul rece al firului se va încărca negativ. De remercat că în cazul în care
purtătorii mobili de sarcină sunt golurile, sarcini pozitive, atunci capătul cald se încarcă negativ,
iar cel rece pozitiv. Din această cauză efectul termoelectric sau efectul Seebeck este folosit
pentru determinarea tipului de purtători de sarcină liberi dintr-un semiconductor.

Tensiunea termoelectromotoare (t.t.e.m.) care apare UAB este direct proporțională cu diferența
de temperatură dintre capetele firului:

UAB = VA – VB = S·( TA – TB ), unde S este coeficientul Seebeck, o proprietate a materialului

din care este făcut firul.

În cazul concret în care firul este din cupru și plecăm din A și B tot cu fire din cupru către un
instrument de măsură sensibil, vom constata că tensiunea indicată va fi zero. Cauza este aceea că
din tensiunea inițială UAB se scade tensiunea termoelectrică a firelor de legătură, în cazul de față
identică cu tensiunea inițială. Este ca și cum am lega două baterii identice cu bornele "+"
împreună și bornele "-" împreună, oriunde întrerupem circuitul și măsurăm tensiunea, aceasta va
fi zero.

Situația se schimbă dacă între punctele A și B avem un fir de nichel, iar de la punctele A și B
plecăm către instrumentul de măsură cu un fir din cupru, atunci voltmetrul va indica o diferență
de potențial. În acest caz fiind vorba de metale diferite, cu coeficienți Seebeck diferiți, diferența
de potențial măsurată va fi:

U = UAB(Ni) – UAB(Cu) = SNi·(TA – TB) – SCu·(TA – TB) = (SNi – SCu)·(TA – TB) (15)

De regulă se dau în tabele coeficienții Seebeck relativi, măsurați pentru materialul respectiv față
de un material de referință (de cele mai multe ori platină). Coeficientul Seebeck al unui material
nu rămâne constant în funcție de temperatură. Două materiale pot fi folosite împreună într-un
termocuplu doar dacă coeficientul Seebeck al cuplului este relativ constant pe domeniul de
temperaturi în care se lucrează.

În aplicațiile practice este necesară cunoașterea următoarelor trei legi referitoare la utilizarea
fenomenelor termoelectrice [3] pentru măsurarea temperaturii: legea circuitului omogen, legea
metalelor intermediare, legea temperaturilor succesive.

1. Legea circuitului omogen. Într-un circuit constituit dintr-un singur metal omogen nu se
poate produce un curent electric numai prin crearea unei diferențe de temperatură în
circuit. Această lege se mai poate formula astfel: suma algebrică a forței electromotoare
într-un circuit constituit dintr-un singur metal omogen, cu sau fără variații de secțiune și
temperatură, este zero. Rezultă că în cazul unui circuit compus din două metale diferite
omogene, cu punctele de sudură la temperaturile T1 și T2 ,diferite, tensiunea
electromotoare nu depinde de distribuția și gradientul de temperatură în lungul
circuitului.
2. Legea metalelor intermediare. Suma algebrică a tensiunii termoelectromotoare într-un
circuit compus dintr-un număr oarecare de metale omogene și diferite este egală cu zero
dacă întreg circuitul se află la aceeași temperatură. Rezultă că tensiunea
termoelectromotoare a unui circuit compus dintr-un număr de metale diferite se obține
din suma algebrică a tensiunilor termoelectromotoare corespunzătoare fiecărui metal față
de un metal de referință. În consecință, când se constituie un termocuplu sudura se poate
realiza fie prin sudare directă, fie prin lipire cu un metal oarecare, care să nu se topească
până la temperatura de utilizare, deoarece elementele componente ale sudurii se găsesc la
aceeași temperatură. Din același motiv când se măsoară temperatura unei băi de metal
topit, conductoarele metalice constituind sudura caldă a termocuplului pot fi izolate
electric între ele. În momentul măsurării prin imersare, metalul topit din baie realizează
contactul electric jucând rolul de metal de lipire a conductoarelor. Introducând un al
treilea conductor în circuitul unui termocuplu, forța termoelectromotoare nu se modifică
dacă ambele capete ale celui de-al treilea conductor se găsesc la aceeași temperatură.
3. Legea temperaturilor succesive sau intermediare. Tensiunea termoelectromotoare produsă
de un termocuplu alcătuit din metale omogene cu punctele sale de sudură la temperaturile
T1 și T3 este egală cu suma tensiunilor termoelectromotoare ale aceluiași termocuplu cu
punctele de sudură o dată la temperaturile T1 și T2 și o dată la temperaturile T2 și T3.
Această lege își găsește aplicații în utilizarea practică a termocuplurilor.

Structura
Termocuplul se compune din două fire din metale diferite, numite termoelectrozi, sudate la un
capăt 1. Capătul sudat se numește sudură caldă, iar celelalte capete 2 și 3, numite capete libere
ale termocuplului, se leagă prin conductoarele de legătură la aparatul electric pentru măsurarea
forței termoelectromotoare. Legăturile dintre capetele libere și conductoarele de legătură
constituie sudura rece. Temperatura sudurilor reci trebuie menținută la o valoare constantă.

Deoarece termoelectrozii au o lungime maximă de 200 cm, din care două treimi intră în cuptorul
în care se măsoară temperatura, sudura rece se va găsi totdeauna în apropierea cuptorului. Acesta
fiind la temperatură ridicată, degajă căldură și creează în jurul lui o temperatură mai ridicată
decât a camerei și variabilă în timp. Din acest motiv, cât și pentru că este incomod să se realizeze
sudura rece în imediata apropiere a cuptorului, s-a căutat să se deplaseze sudura rece în altă
parte, unde se poate menține o temperatură constantă.

Rezolvarea problemei a fost prelungirea termoelectrozilor cu alte conductoare de aceeași natură,

în general chiar din același material. În felul acesta la contactul dintre conductoarele de
prelungire și firele termocuplului nu se formează un termocuplu, deci nu ia naștere forța
termoelectromotoare. Aceste fire se numesc cabluri de compensare și sunt complet separate de
termocuplu, legătura executându-se numai la montarea termocuplului. Cablul de compensare are
rolul de a muta sudura rece din apropierea cuptorului într-un loc cu temperatura constantă.
Sudura rece se va forma acum la legătura dintre cablul de compensare și cablul de legătură.

Termocuplurile se execută din diferite metale sau aliaje. Valoarea tensiunii termoelectromotoare
a diferitelor termocupluri depinde atât de materialul din care sunt executați termoelectrozii, cât și
de temperatura sudurilor calde și reci. Relația dintre temperatura și forța termoelectromotoare se
poate exprima printr-o ecuație de gradul al doilea de forma:

în care E este forța termoelectromotoare rezultantă, atunci când t este temperatura sudurii calde,
iar temperatura sudurii reci este constantă (în general 0 °C); a, b și c sunt trei constante ale căror
valori se determină prin măsurarea tensiunii termoelectromotoare la temperaturi fixe cunoscute
(temperatura de solidificare a stibiului, a argintului și a aurului). Valoarea constantelor a, b și c
depinde numai de materialul termoelectrozilor din care s-a executat termocuplul.

Curbele care reprezintă legătura dintre temperatura și tensiunea termoelectromotoare se numesc

curbe internaționale. Fiecare tip de termocuplu are curbă internațională proprie. Pentru a ușura
utilizarea acestor curbe internaționale valorile corespunzătoare sunt tabelate.

Materialele folosite
Condiții

Materiale întrebuințate la construcția termocuplurilor Ca electrozi se utilizează în special metale

și aliaje, care în afară de faptul că satisfac unele condiții impuse acestora dezvoltă în același timp
tensiuni termoelectromotoare relativ mari. Se pot utiliza metale sau aliaje care satisfac
următoarele condiții:

 să aibă o compoziție omogenă și constantă;

 să dezvolte o tensiune termoelectromotoare stabilă la temperaturi ridicate;
 curba tensiunii termoelectromotoare în funcție de temperatură să fie cât se poate de
liniară;
 să aibă o bună conductivitate electrică;
 proprietățile electrice ale metalului sau aliajului să nu se modifice în urma oxidării;
  forța electromotoare să fie constantă în timp;
 să fie posibilă fabricarea unor materiale identice care să asigure intersanjabilitatea
termocuplurilor.

Cele mai bune termocupluri se caută pe cale experimentală. Se studiază proprietățile electrice ale
diferitelor metale sau aliaje și se selecționează acelea care satisfac cel mai mult condițiile de mai
sus. Pentru a găsi combinația cea mai bună din punctul de vedere al tensiunii
termoelectromotoare dezvoltate s-a determinat experimental curba tensiune electromotoare în
funcție de temperatura pentru o serie de metale și aliaje care formează termocupluri cu platină. S-
a ales platina ca metal de referință deoarece ea se poate obține în stare foarte pură și are o mare
stabilitate electrică și chimică. Cele mai răspândite materiale care se întrebuințează la executarea
conductoarelor pentru termocupluri sunt prezentate în continuare.

Platina. Datorită calităților chimice și electrice, platina (Pt) împreună cu aliajele de platină cu
rhodiu PtRh (10% Rh) constituie un termocuplu de mare precizie. Platina având o mare
stabilitate chimică și o temperatură de topire ridicată (1769 oC) se întrebuințează la măsurarea
temperaturilor înalte, devenind chiar un instrument etalon pentru măsurarea acestor temperaturi.
Termocuplul platină-platină rhodiu măsoară temperaturi între 0 și 1600 °C. Se mai obișnuiește
formarea termocuplului platină cu platin-iridiu (10% Ir). Platina trebuie ferită însă de carbon,
hidrogen și vapori de metale, care au efecte dăunătoare asupra ei. În mod special trebuie evitată
utilizarea platinei în atmosferă oxidantă sau reducătoare în care se găsesc oxizi metalici.

Aliaje folosite

Constantanul este un aliaj care conține 40% Ni și 60% Cu. El se întrebuințează în combinație cu
fierul pur pentru termocuplul Fe-Constantan care poate măsura temperaturi de la - 200 °C până la
900 °C, iar cu cuprul pur termocuplul Cu-Constantan pentru temperaturi de la – 200 °C până la
600 °C. Constantanul se poate obține destul de ușor și are proprietăți electrice suficient de
stabile.

Cromelul este un aliaj având compoziția 89,0% Ni, 9,8% Cr, 1,0% Fe și 0,2 % Mn. Se utilizează
în combinație cu alumelul (94%Ni, 0,5% Fe, 2% Al, 2,5 % Mn și 1 % Si) formând un
termocuplu tehnic pentru domeniul de la 0 °C la 1 200 °C, foarte des folosit.

Copelul (45% Ni, 55% Cu) și cromelul realizează un termocuplu care servește la măsurarea
temperaturii între 0 și 900 °C. Termocuplul cromel-copel are avantajul că dezvoltă o forță
electromotoare mare, ceea ce este uneori o calitate foarte prețioasă.

Nichelul este unul dintre cele mai vechi metale utilizate la formarea termocuplului, mai ales cu
nichelcrom (84,6% Ni, 12,4% Cr, 3% Fe) sau cu grafit (cărbune). Termocuplurile formate în
ambele cazuri măsoară temperatura în domeniul 0¸ 1200 °C. Nichelul are avantajul că se poate
obține sub formă de fire foarte omogene.

Nicrosil este un aliaj de Ni 84%, Cr 14,2%, Si 1,4% folosit ca electrod pozitiv la termocuplele
moderne în combinație cu nisil (Ni 95%, Si 4,3%) ca electrod negativ în termocuplul de tip N.