Mentalități și reprezentări ale feminității în eposul eroic

Note de curs

Cursul 1

Genurile eposului eroic din Antichitate până în secolul XX.

Antichitatea- Epopeea -Iliada (Homer), Odiseea (Homer), Eneida (Vergiliu)

Evul Mediu: Tristan și Isolda. Conceperea erosului ca aspirație.

Renaștere: Don Quijote.

Secolul Romantic: Alexandre Dumas. Cei trei Muschetari. Repunere a cavalerismului.

Roman e Walter Scott. Ivanhoe

Istorice Alessandro Manzoni. Logodnicii.

Secolul Realist. Justificat prin prisma următoarelor romane: Stendhal. Mănăstirea din Parma,
unde identificăm un eroism demitizat.

Tolstoi. Război și Pace. Roman erotic/ Roman de familie.

Secolul XX. Stă sub semnul necesității. Eroismul necesar care salvează umanitatea. Împotriva
lui Napoleon. Loc unde eroismul este o opțiune individuală. Întâlnim imaginea dezertorului,
omul care se revoltă.

Război: Liviu Rebreanu. Pădurea Spânzuraților.

Camil Petrescu. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

Cezar Petrescu. Întunecare. Ecranizare

Hemingway. Adio, arme și Pentru cine bat, clopotele?

Vezi. John Dohn (poet) cu poemul No Man Is An Island. Eroism necesar. Ideea de solidaritate.

„Nici un om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare om este o bucăţică din
continent, parte din întregul cel de căpetenie; dacă marea cu valurile îi smulge un
bulgăre, Europa e împuținată, cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta, ori a
prietenilor tăi; cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur, pentru că sunt

1
 inclus în Omenire; şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată să întrebe pentru
cine bat clopotele – pentru tine bat.” ( John Dohn)

Erich Maria Remarque- Soroc de viață și soroc de moarte.

Simbolistica Prototipurilor

Stereotipia celor două sexe

Yin Yang
Animus Anima
Rațional/Spiritul Irațional/ Material
Soare Luna
Aur Argint
Foc. Aer. Apa. Pământ.
Uscat Umed
Convex Concav (forma uterului feminin)
Activ Pasiv
Agent Pacient
Vertical Orizontal
Centru Margine
Diurn Nocturn
Forță/Autoritate Subordonare/ Vulnerabilitate
Independență Dependență
Valori temporale Valori Parțiale
Animal mutabil Vegetal stabil
Extrovertit Introvertit
Creativ Receptiv
Inteligență Intuiție
Prestanță Dionisiac
Apolinic Lumea Mamei
Lumea Tatălui

2
 Iliada și Odiseea

Iliada

Se pretează studiilor de gen. Întâlnim o lume macho cu valori agonice, ale războiului, unde
există femeia: Elena și două armate de bărbați.

Odiseea

În această operă întâlnim un bărbat și patru femei ( Penelopa, Calypso, Circe, Nausicaa).

Femeia Amazoană, prototip al războiului. Odiseea este o lume feminină.

Metafora torsului, unde prevalează valorile domestice, ale căminului (pacea, vremea de pace).

Un rol decizional îl are Moira (soarta). Atropos (taie), Clothos (toarce) și Lachesis (deapănă),
supranumite "torcătoarele", deoarece una torcea, alta depăna, iar cea de-a treia curma firul vieții
muritorilor. În mitologia romană ele purtau numele de Parce. Ele făuresc destine, ceea ce s-a
hotărât dinainte, nu mai poate fi schimbat.

Recomandare de carte: Dumitriu, Anton. Eseuri: Ştiinţă şi cunoaştere. Aletheia. Cartea

întîlnirilor admirabile. Bucureşti: Editura Eminescu, 1986. Capitolul: Ulise sau cercul
destinului.

Penelopa reprezintă: Sinteza – Face și Analiza – Desface

Odiseea este o sumă de alegorii și noduri simbolice.

Telemach reprezintă paternitatea, obsesie a oricărui cârmuitor.

Valorile păcii: convivialitate și stabilitate.

Ritmul: Vico, în Știința Nouă, spune despre cele două vârste ale operelor și anume: Iliada
reprezintă Maturitatea, iar Odiseea, Tinerețea. Lumea Iliadei este o lume a albului și a negrului.
Ahile reprezintă un Politropos versatil, compromisul, viața.

Odiseea este lumea nuanțelor, reper al feminității în eposul eroic.

Prototipul zeităților feminine

Recomandare de carte: Evola, Julius, Fausto Antonini, și Sorin Mărculescu. Metafizica sexului.
Bucureşti: Humanitas, 2006.

3
Durand, Gilbert, Marcel Aderca, and Cornel Mihai Ionescu. Structurile antropologice ale
imaginarului: introducere în arhetipologia generală. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2000.

Femininul demetric- Demeter/ Ceres. Hera. Căsătoriilor. Junona.Isis. Ishtar.

Ideea de fecunditate, generare, femeia matrice, creează biologic viața, magna mater genitrix.
Întâlnim femeia ca mamă sau soție și iubită. ( conjugal, maternal)

Penelopa- femininul cast, virginal, femeia ca promisiune a acestui destin (Nausicaa)

Drama Elenei: ea este scoasă dintr-un prototip și aruncată într-altul. Elena, femeia afroditică,
eterna protecție, efectul dezastruos pe care îl are frumusețea excesivă. Caz de migrațiune, cea
mai frumoasă dintre femeile afroditice. Roabele: Briesis (roaba lui Ahile), Criesis (fiica
preotului). Excesul este vinovat și are efecte dezastruoase. Elena, migrează dintr-un prototip
într-altul și probează efectele pe care frumusețea excesivă le produce. Elena nu-și găsește locul
în niciun prototip la fel cum nu-și găsește locul în nicio tabără.

Andromaca, soția lui Hector.

Hecuba, mama lui Hector.

Penelopa: un monument din cântece, slăvită din viață, nu a fost nesăbuită. Cumințenia ( cu
minte adică: înțeleaptă, calculată, pragmatică)

Carte: Simion, Eugen, Cumintea Penelopă și ambiguitățile unui mit, în Sfidarea retoricii;
Jurnal german. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1985, p. 92.

Clitermenstra: femeia criminală, l-a ucis pe Agamemnon.

Cicatricea de pe picior, vânătoarea de mistreți. Recunoașterea: publică/privată (în de măslin,

patul de nuntă, mentalitate despre centralitatea dragostei, secret împărtășit doar de cei doi).

Ulise este plecat 20 de ani. În acest timp, Penelopa întreține curtea pețitorilor. Așteaptă să afle
vești despre Ulise.

Femeia Demetrică este atașată valorilor familiei, bărbatului. Sânul. Ne amintim de Lăptița din
basmul Doi feți cu stea în frunte. Vezi simbolismul sânului.

Nausicaa este fiica Regelui Feacilor. Ea admiră bărbăția lui Ulise, dorește să rămână la ea și
să o ia de soție. Este ca o icoană, pe care nu o atingi.

4
Calypso este femeia floare, frumusețe aurorală. Femeia fruct, afroditică, nu să te închini la ea,
ci să o consumi. Farmecă indirect, prin sine.

Femeia Afrodita. Femininul erotic, intens, sexualizat, captator, imensă forță de seducție (nuri,
plăcere, excelență).

Femeia pozitiv, benign. Dăruire, Generozitate, Forță superioară. Calypso este frumoasă,
inalterabilă, frumusețea la superlativ. Îi poate da nemurirea lui Ulise.

Circe (circos, cerc, roata reîncarnărilor)- nocturnă, diabolizată. Se află pe insula Aeaea. Hermes
îi oferă băutura- antidot Moly care îi transformă înapoi din porci în oameni. Expresia erosului
ca simplu sex neînsoțit de alte valori. Animale, Atavism. Farmecă prin poțiune la propriu.

Femeia Amazoană. A mazos înseamnă, fără sân. Penthesileea. Quintus din Smirna, Războiul
Troiei, Sfârșitul Iliadei, o descrie pe aceasta.

Carte: Babeți, Adriana. Amazoanele: o poveste. Iași: Polirom, 2013.

Cursul 2

Ideea de cetate. Construcția cetății, atitudini de ordin civic.

Eneida: Vergiliu (poetul național la romani). Sinteză a celor 2 epopei homerice.

Zeii familiei: primele 6 cărți

Călătoria, fuga din Troia în Latium. Larii și Penații lupta lui Aeneas cu ei în următoarele 6 cărți
despre război.

Lavinia, acceptarea ca viitor cârmuitor.

Eneida, reprezentări ale femininului

Vergiliu: contaminatio ( contaminare), imitare, hipertextualitate imitativă (Gerard Genette,

palimpsest, La literature au second. Genette, Gérard, Channa Newman, Claude Doubinsky, and
Gerald Prince. Palimpsests: Literature in the Second Degree. Lincoln: University of Nebraska
Press, 1997.) Ilustrarea hipertextulității, derivare masivă și recunoscută a unui text din altul.

A hipotext B hipertext Eneida

5
Două procedee dau naștere: Imitația – Vergiliu adică un alt lucru spus altfel (alt subiect). Preia
stilul lui Homer.

Persecuția lui Junona: Catalogul oștilor lui Turnus. Jocurile Funerare. Comparația extinsă,
dezvoltată. Comparația extinsă, dezvoltată unde primul termen este enunțat, iar cel de-al doilea
este doar descriere.

Observăm în cazul lui James Joyce, care preia subiectul, dar schimbă stilul.
TRANSFORMARE. Același lucru, aceeași poveste, spusă altfel. Stephen Dedalus, alter-ego-
ul lui Ulise reprezintă eroul civilizator.

Eneida a fost scrisă la comanda lui Augustus. La romani, femeia are rol public.

Invocația către Afrodita.

Schimbarea de viziune: Trecerea de la lumea barbară, lumea macho, guvernată de valorile

războiului, la o lume rafinată/ civilizată.

Diferența de viziune: Homer, prezintă faptele pentru ele înseși, ca exemplu pentru o vârstă sau
alta a Greciei. Vergiliu interpretează istoria într-un sens prestabilit. Aeneas= Augustus= Roma.
Prin urmare, Aeneas, este un personaj fără dreptul la viața proprie, care poartă pe umeri o
teribilă misiune colectivă.

Valorile războiului sunt convertite în valori ale păcii. Avem un epos eroic, care presupune
atitudini șocante: milă pentru cei învinși, aducător de lacrimi. Vae Victis, vai de cei învinși.
Compasiune. Dacă Iliada era povestea dezertării lui Ahile, capătă dimensiune umană, Eneida,
este povestea eroizării lui Aeneas, un erou, sacrificând ceea ce este personal și omenesc în el.

Personajele: Afrodita: mama romanilor, născătoare a gintei, disprețuită, Omagiu- prin Aeneas,
are vocație de întemeietoare. Atena ( mentorul lui Ulise)/ Artemis erau favorite. Junona și
Venera au rol de protector obstructor. Observăm relația maternală între zeița Thetis și fiul său
muritor, Ahile.

Thetis, este imaginea unei mater dolorosa care trăiește moartea fiului său. O relație întoarsă pe
dos.

Carte: Creția, Petru, and Gabriel Liiceanu. Ahile sau despre forma absolută a prieteniei ; Ariel
sau despre forma pură a libertății. București: Humanitas, 2009.

Durerea lui Aeneas, duh protector, ivirea în chip străin.

6
Creusa, soția din Troia, prototip demetric, generator. Didona, părăsirea din Cartagina. Lavinia
reprezintă miza. Există 3 căsătorii simbolice: unde se creează noi legături, încetățenirea Asia,
Africa, Italia; și anume imensa expansiune a imperiului roman.

*Conjugal= Con Jugo= Jug= a lega la același jug.

Didona: lider feminin, amazoană civilă. Dragostea ei pentru Aeneas, săgeata lui Cupidon, sfatul
surorii sale, Ana. Are funcție de femeie-obstacol, femeia care-l ține captiv. Cea mai senzuală,
momentul în care este părăsită de Aeneas, se consideră dezonorată și se sinucide. Femeile, mor
ca un erou, blestem prin campaniile lui Hanibal, Amata ( mai mult soție decât femeie) se
spânzură ca o femeie de rând.

Junona cea cu ochi de vacă. *vezi episodul gătirii Junonei.

La Homer există un algoritm al frumuseții. Sibila din Cune. Vestalele mențineau focul sacru al
cetății. Vesta= zeița căminului, cuptor vesta.

Secretul ieșirii din infern. Aeneas, iese, grație crengii de aur, antidotul morții, Vâscul.

Lavinia, fecioară, i se prezice, un destin înalt, soție de neam regesc. Ea are doar un rol (personaj
fără individualitate), cel de premiu, dat învingătorului. Miza maritală. La fel ca și Nausicaa are
o imagine virginală.

Camila- neîntrecută la arc și sabie și reprezintă o pildă teribilă pentru femeile latine, care devin
fascinate de modelul Camilei. Moare eroic în luptă, Junona la fel.

*Reflectați la cum femeile își aleg moartea.

Reprezentări feminine.

Soții și mame. Femininul demetric. Andromaca (soție a lui Helenus) și Creusa. Andromaca
construiește un loc unde se roagă, ea rămâne ancorată în viața de dinainte Troiei. Nu poate
evolua. Repetă: Hector ubi es? Adică, Unde este Hector?. Devotament absolut.

Femeile puterii: femininul amazonic: Didona, amazoana civilă. Camila, amazoana autentică.

Femininul Afroditic, reprezintă femininul detestat în lumea lui Vergiliu. Elena, detestată, ființă
cameleonică, fără scrupule pentru a-și pune la adăpost viața, pentru ea contează să trăiască.
Aeneas este pe cale s-o ucidă, dar este salvată.

7
Cursul 3

Tristan și Isolda

Erosul nevinovat, despre libertățile și constrângerile erosului medieval

Erosul Conjugal ---- Erosul Pasional

Căsătoria dintre Isolda și Marc.

*steagul alb de la pupa corabiei este negru.

Câinele care aducea uitarea durerii, cu acel clopoțel. Tristan primește acest câine.
Iubirea=Pasiune=Durere. Isolda ia clopoțelul și-l aruncă în mare deoarece nu i se părea drept
ca Tristan să sufere și ea să uite. Prelungirea iubirii este un act deliberat.

Îmbăierea lui Tristan: revelația trupului.

Carte: Ursa, Mihaela. Eroticon: tratat despre ficţiunea amoroasă. Bucureşti: Cartea
Românească, 2012.

Statutul femeii în Evul Mediu: social, aservit, supusă soțului/ preotului, germinativ, uter fertil.

Femeia ridicată pe un piedestal. Donna angelicata: Mariologic, fecioara Maria. Ipostaza

conjugal- maternală a femininului Demetric (mamă-soție). Promisiunea ca destin. Cavalerul
nutrește o dragoste care trebuie.

Carte: Ortega y Gasset, José, și Sorin Mărculescu. Studii despre iubire. Bucureşti: Humanitas,
2007.

Iubirea în Evul Mediu. Lirica trubadurilor și romanul cavaleresc. Împlinirea iubirii, reprezintă
moarte iubirii. Iubirea de iubire este o nouă formă de ipocrizie. Valoarea teribilă a obstacolului
în iubire. Situația interzisă prin numeroasele uniri și despărțiri.

8
Metafora flirtului amoros: simbol al dragostei ca pasiune. Afrodiziacul. Eludează vinovăția
cuplului fără de care adulterinii ( la adresa lui Marc si la adresa lui Dumnezeu), fără de care
cuplul nu poate cădea în conjugalitate.

Rolul flirtului este dublat de liberul arbitru, cei doi decid să se despartă și decid să-și
prelungească dragostea și suferința când pare a fi înlăturată. *vezi capitolul cu câinele

Dragostea conjugală vs Dragostea pasională.

Lumea pământeană: vasal/senior. Obsesia morții, iubirea de iubire, iubirea de moarte,

împlinirea înr-un alt plan de existență.

Imaginea casei de sticlă/ cristal. Imagine a paradisului unde cuplul trăiește în afara binelui și a
răului. Reveriile celor doi. Tristan și Isolda îngemănează erosul medieval și cel postmedieval,
etern. Iubirea care trăiește cu spaima consumării. Iubirea trece de la irațional la rațional, de la
daemon la minte, găsind o soluție, acest jos al prezențelor și absențelor pentru a prelungi
dragostea la nesfârșit.

Don Quijote. Cervantes

Ev Mediu- Renaștere- viziune Teocentrică și viziune antropocentrică. Scindarea

suflet/materie unde timpul este diabolizat.

Memento mori*

Renașterea: glorificarea omenescului. Caută transcendență în imanență. Roman anti-

cavaleresc- Demontarea, forma goală a doamnei inimii.

Femeile reale din roman:

Curiosul imprudent, Don Quijotismul/Bovarismul, adică confundarea realității cu ficțiunea,

pierderea minților.

Bovarismul reprezintă inadaptabilitatea la realitate. Producătoare de imagini

fantasmagorice. A trăi viața prin intermediar.

Carte: Girard, René, Alexandru Baciu, și Paul Cornea. Minciună romantică şi adevăr
romanesc. Bucureşti: Univers, 1972. Funcția mediatorului într-un cuplu.

Iubirea orgoliu, sentiment amplificat, obiectul pasiunii.

9
 Situația triunghiulară, livrescă. Prin forma triunghiulară, se suscită iubirea orgoliu, acest
mediator este unul livresc.

Căpitanul Dorința de a cuceri poate determina

Anumite acțiuni

Apostol Martha

I. Model

Reprezentările femeii. Femeia livrescă (fictivă): prototipul doamnei inimii plină de frumusețe,
virtute, nobilă.

Dulcineea este incitatoare întregii acțiuni eroice. Este văzută ca o icoană, un element
obligatoriu al recuzitei cavaleriei, personaj absent, un construct mental. Observăm un moment
de criză în construcția Dulcineei. Ea a fost vrăjită de un vrăjitor, de asta arată așa.

Revenirea la realitate = moarte

Prin ghidarea unui ideal, resursele biologice dispar.

Subiectul operei: prezentarea dintre femeile ficționale și cele reale. Eroul își recunoaște
nebunia, moare de inimă rea. Observăm relația dintre Stăpân/ Servitor.

Femeia reală. Aldonza Lorenzo.

Marcela: toposul iubitei vrăjmașe. O amazoană tipologică și instinctivă, prototipul Dianei

campestă, decisă să rămână fecioară. Aici, femeia este judecată nu ca identitate sexuală, ci în
identitate umană.

Camila, eroina din povestirea Curiosul Imprudent.

Avem un discurs: Arme vs Litere. Se conturează imaginea secvenței pastorale: Marcela/

Grisostomo.

Curiosul imprudent: Istorie a unui personaj însetat de absolut. Doi buni prieteni: Lotario și
Anselmo (hotărăște să se însoare cu Camila). Anselmo dorește să verifice cât îi este de

10
credincioasă soția. Urmează ispitirea, iar Camila se îndrăgostește de Lotario (care este un pion
pentru cucerirea Camilei). În cele din urmă, Anselmo se trezește singur, fără prieten și fără
soție. El simte că își pierde mințile și merge la un prieten să-și povestească viața. Lotario își
pierde viața pe câmpul de luptă. Camila se stinge la mănăstire când află să Lotario a murit.
Femeia reală pentru care virtutea nu mai este independentă de circumstanțe.

Pentru Camila, virtutea rămâne o calitate fundamentală, dar nu de o mărime fixă, deoarece se
mulează pe circumstanțe.

Anselmo este prototipul gelosului funciar, care are nevoie să-și demonstreze faptul că soția îi
este fidelă și introduce conflictul clasic între vocația absolutului și glasul moderația (Lotario).

O femeie nu poate fi virtuoasă de frica soțului. Morala: Femeii renașterii nu i se poate cere să
facă minuni, replica naturală a artefactului medieval, asceza este posibilă. Femeia renașterii
este simțire.

Alte femei renascentiste. Maritornes (țărancă) reprezintă vocea bunului simț.

Quiteria se mărită împotriva ei cu Basilio. În dragoste și război, totul este posibil- Camacho.
Concluzia lui este că Evul Mediu reprezintă imaginea suferinței bărbatului.

Dorotheea și Luscinda. Femeia reală nu este niciodată personaj al unui scenariu eroic, doar a
unei povești de dragoste. Femeia renașterii este bogat-senzuală, venusiană din tălpi până în
creștet. Fețele ascunse de dragoste, semnul simțirii. Intuiție a personalității puternice,
amazoanei instinctive. Viața în singurătate, compromisul.

Omul plăcerii, împlinirea trebuie să aibă loc acum și nu într-o altă viață. Bovarismul este al
unui bărbat și anume al lui Don Quijote. Donabondianism *Scriitori Străini.

Cursul 4

Eroism, istorie și femei în secolul romantic

Romanul istoric în romantism. Romane pseudo-istorice care în urma unor aventuri prolepse
în cadrul istoric, se află realități tipice și mentalități de moravuri. ( Clasic)

Iluminism: fundamental anti-eroic.

11
Romantism: roman eroic. Percepția acută asupra temporalității. Întoarcerea în trecut, în care
pot fi găsite modelele moralității și pot fi citite legile devenirii). Întoarcerea în Evul Mediu.

Două fețe ale romantismului.

Carte: Nemoianu, Virgil. Opere. Vol. 2, Vol. 2. Opere. 2. Bucureşti: Spandugino, 2014.
Trilogia romantismului, Îmblânzirea romantismului.

Se referă cu precădere la cel de-al doilea tip: romantismul blând, high romanticism
(categoric), romantismul de tip Biedermeier. Înlocuiește soluțiile spectaculoase, extreme
cu starea, idilică, atmosfera confortabilă, reverie. Acest tip de romantism anticipează
realismul.

Personajul excentric din romanul înalt va fi înlocuit cu individul mediu, fiind premergător
realismului.

Realismul: omul de rând ( eroism colectiv anonim, vezi Război și Pace, Epilogul, unde
istoria nu este produsul individului de excepție.)

Walter Scott- Ivanhoe

Viziunea istoriei prin prisma lui Scott.

Găsește în modelul cavaleresc, paradigma moralității, care poate reforma statul modern.
Esența filosofiei sale istorice constă în înfruntarea contrariilor și în sinteza lor, printr-un
personaj mediu ( Ivanhoe cu rol recuperator/ revendicator) în devenirea istorică.

Scenariu: Cavalerul (rol de mediator) atras sper un centru de mirajul dragostei, pt ca odată
împlinit impulsul erotic, spațiul central- agresiv, să fie abandonat în ciuda celui periferic,
unde eroul se reanimizează și se înscrie în lanțul devenirii pin urmași și în durata cosmică.

Ivanhoe este numit mediator deoarece oscilează între clasele de sus (saxoni-normanzi) și
clasele jos, adică totalitatea vieții poporului și fiind purtătorul ideii de continuitate istorică.

Scott nu crede în ruptura trecutului de prezent, de aceea se întoarce în Evul Mediu, dar nu
îl preia în totalitate.

12
Critica cavalerismului. Avem 2 cavaleri. Unul este liber, haiducul Ivanhoe. Celălalt este
înregimentat, Brian de Bois-Guilbert, pentru care femeile erau ca vicii, consumabile.

Avem 2 domnițe. Rowena și Rebeca în antiteză. Fiecare cuplu face parte dintr-un triunghi
amoros. Simetrii inverse. Brian vrea să cucerească pe Rowena dar face o pasiune pentru
Rebeca.

Personajele rotunde nu sunt Ivanhoe și Rowena ci Brian și Rebeca, deoarece fac o figură
aparte, evreul demonizat, expresia celuilalt. Întâlnim conflictul dintre dragoste și religie.
Evreica Rebeca reușește să schimbe un destin și să declanșeze, o clasică poveste romantică.
Umanizarea prin eros a unei ființe misogine, ea îi demonstrează templierului că puterea de
a te sacrifica pentru un ideal, nu este doar a bărbaților. Criza pe care Rebeca o declanșează
este turnirul dragostei cu onoarea. Rebeca reprezintă forța fatală și demonstrează că se
poate obține din asocierea venusiană cu natura amazoniană.

Femeia superioară care oferă calea spre regimul perfecțiunii, calea de acces spre o
transcendență cu care instituțiile create de oameni, nu au nimic în comun.

Tema fanatismului religios, nu are nimic de-a face cu cavalerismul. Epoca modernă
denunță tot ceea nu ține de convenție sau comportament, inautentic, inutil. Cavalerismul
istoric cu tot cortegiul de restricții este primejdios, căci împlinirea naturală, individuală,
deviază masculinitatea, spre manifestări misogine, arogante de o ambiție excesivă.

El nu mai critică cavalerismul, reprezentat de Ivanhoe- erou, conformist. El își controlează

sentimentele față de Rebeca. Când află că este evreică, consideră că virtuțile pot fi regăsite
doar în creștinism.

Cavalerismul n-ar trebui să fie nici o instituție publică și nici una religioasă ci una
interioară. Lecția morală: pusă în gura unei femei, mai ales în cea a unei apatride, dovedește
că valorile cavalerismului sunt dincolo de orice instituție istorică: pan istorică, pan
religioasă.

Depășirea romantismului înalt- cult al eroilor. Femeia (Rebeca), are un statut superior,
drumul, semnul, reperul, care ghidează masculinitatea, spre cavalerismul etern.

Femeia: ființa superioară, investită cu o supra-valoare față de bărbați, apare și la Hugo, prin
țiganca Esmeralda, cei 4 bărbați din jurul ei reprezintă o frântură din masculinitatea perfectă
(inteligența, sufletul, frumusețea, creația).

13
Cursul 5

Varianta realistă a eroismului

Stendhal, Mănăstirea din Parma

Stendhal, primul moment de demontare a realismului tradițional în Mănăstirea din Parma

prin demitizarea războiului, care nu mai reprezintă înălțătoarea solidaritate bărbătească, ci
supraviețuirea pe cont propriu.

Războiul este privit ca eveniment unitar, se sparge într-o serie de fragmente, ce nu mai
constituie centrul ci marginea. Stendhal împrumută perspectiva singurul combatant,
participă la bătălia de la Waterloo, periferie, dezordinea, fragmentarul, teama de moarte,
etc. NU poate vedea decât bucățile din margine.

Lev Tolstoi

Război și Pace

Ideea unui idealism temperat

Combină romanul de război, cu romanul de familie, printr-un idealism temperat, un melanj

inedit. Perspectiva masculină este realizată prin imaginea războiului, pe când cea feminină
prin romanul de familie ( pacea).

*necesitatea războiului

*făurirea maselor

Familie radiografiate în acest roman sunt: familia Rostov, familia Bolkonski și familia
Bezuhov.

Componența familiilor

De la romantism la realism, concepția despre eroism, translatează efectiv de la un produs

de excepție trecându-se de la cel al masei.

Singurul tip de eroism întâlnit la Tolstoi este eroismul popular, acel tip de eroism necesar.
Soarta unei lupte, Vorodino, respingerea lui Napoleon, nu depinde nici de geniul militar,

14
nici de planurile puse pe hârtie și nici de dispozițiile date la fața locului. Depinde doar de
starea de spirit a combatanților, de forța lor morală, dar mai ales de patriotismul asumat
necesar. *se renunță la orice tip de eroism.

Andrei Bolkonski, eroul ideal, desprins din high romanticism, educat prin cultului lui
Napoleon, și-ar da viața pentru o clipă de glorie. Căsătorit cu Lisa, model de viață:
răsturnare a secvențialității clasice, întâi eroicul apoi eroticul. Andrei, exclusivistul,
sfârșește rănit de moarte, pentru că pierde marele său orgoliu, refuză să se arunce la
pământ, tocmai pentru a nu-și dizolva imaginea eroică.

În cazul lui Rostov, întâlnim romantismul de tip Biedermeier, romantismul light. El este
un soi de Dartanian, reprezentând, mitul masculinității autosuficiente. De un eroism
temperat, Tolstoi îi dă șansa să supraviețuiască, fericirea ideii casnice.

Bezuhov, este un anti-erou, reforma socială, gras, stângaci, miop și face gesturi radicale.
Pierre, este înzestrat cu o bunăvoință spontană și naivitate, în locul virtuții desăvârșite.
Cel pentru care perfecțiunea înnăscută, va fi înlocuită de ucenicia lentă la școala
înțelepciunii.

Toți trei vor ajunge la același rezultat: Credința în valorile vieții. Războiul a permis ca
viața să înflorească. Pare că totul renaște, pare să fie biologie naturală. Războiul a fost
necesar pentru ca vița să revină în cele mai banale moduri.

Kutuzov reprezintă o metonimie a eroului popular. Regizează lupta de la Borodino. Erou

anonim, se pune cu totul în umbră și se mulțumește să capteze șuvoiul istoriei și să nu fie
agentul ei. Deviza lui este „Răbdare și timp”. Aici putem vedea imaginea unui Don
Abondio, adică să nu te risipești inutil.

Femeile lui Tolstoi, Clanurile.

Femeile vii sunt racordate la viață.

Femeile moarte, trec prin viață, umplând doar niște forme, pe care nu le reprezintă. Ele
sunt: Contesa Rostov, Helen, Sonia, Elena.

*Natașa Rostov. Natalia, sărbătoare nașterii ( vii), o frumusețe dependentă de starea de

spirit.

Între aceste categorii evoluează de la viu la mort Sonia (orfană, îndrăgostită de Nicolai).
Dragostea lor este stopată din propria lor inițiativă. Contesa a visat o altă partidă pentru

15
Nicolai. Sonia renunță să trăiască și va ajunge o femeie pisică, atașată de loc și nu de
oameni, o femeie anexă a Rostovilor.

Eroismul secolului XX

Schimbarea de paradigmă.

Perspectiva individuală o domină pe cea comunitară. Se contestă ideea de înrădăcinare a

individului, afirmându-se desființarea legăturilor cu care acesta ar putea legături cu o
societate problematică.

Însumare de perspective individuale ale unor personaje funciar-dilematice, interogative.

Marea incompatibilitate cu eroismul, ele ilustrează prototipul intelectualului. Personaje
care pun totul sub lupa conștiinței, orientare speculativă.

Pădurea Spânzuraților

Romanul revoltei de a ucide. Apostol este cetățean al imperiului, român, om. ( Cele trei
faze ale lui Hegel: Teză, Antiteză, Sinteză). Apostol nu e nici, nici, așa se explică iubirea
lui pentru Dumnezeu. Roman al conștiinței morale, reacția pe care o are individul asupra
războiului. Drama individului în război, război care e doar circumstanța ce determină
trezirea conștiinței în om.

Apostol ajunge să afle că numai dragostea ca stare a ființei poate da un sens vieții și
morții. Erotic, trece de la Marta( iubirea orgoliu, vanitate) la Ilona ( iubirea spiritualizată).

Când era cu Ilona, paradoxal se simțea cel mai tare român. El nu-i vorbea limba.

Romanul arată că sângerarea sufletească este mai puternică decât cea trupească, erosul
fiind doar o infimă parte din imensa dragoste, generică față de oameni.

Camil Petrescu

De la romanul doric al războiului se trece la cel ionic. Războiul ca eveniment exterior își
pierde conturul, perspectiva de ansamblu, focusat pe conștiința interioară. Totul stă sub
semnul derizoriului căci dacă Bologa dezertează pentru că se afla într-o imposibilitate
morală, Gheorghidiu o face doar pentru a-și surprinde soția în flagrant. Gheorghidiu
aparține unei lumi mai evoluate. La sfârșitul romanului, își recapătă libertatea. Este viu,
liber, divorțat, cu o intactă disponibilitate existențială.

16
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este printre romanele despre război,
prin finalul său optimist, comunică sentimentul senin al personajului narator, care și-a
învins demonii interiori. Demonstrează că singura conștiință a eului garantează păstrarea
conștiinței unitare și integritatea ființei.

„ În afară de conștiință, totul este bestialitate”.

17