Arche - Revistă de etnologie si antropologie, Nr.

1-2/2004

Eseu
Sebastian Corneanu- “Manual de construire a identitătilor virtuale” (11)

Log in…
El, nickname Cyberman: ea, nickname Exotic. Loc de întâlnire:
camera de chat a serviciului mirc, adresa, undeva.ro. Ambii sunt prinşi
într-un dialog, pe care oamenii buni la suflet îl pot considera tentativă de
seducţie, mustind de “oh” şi “ah”, în care degetele din ce în ce mai
transpirate aleargă tot mai repede pe tastatură, transmiţând cumva
interlocutorului starea de excitaţie a ambilor.
El, îşi reazemă cei 17 ani într-un scaun al unui Internet Cafe,
concentrat asupra monitorului, neatent la ţigara care se fumează singură
în scrumiera pe care o împarte cu vecinul de alături, care, la fel de
concentrat întru comuniunea cu “spaţiul virtual”, aşteaptă cu nerăbdare
ca pagina cu conţinut rezervat adulţilor să se încarce odată. “Man, zice
el, ‘netul aici merge naşpa rău. Crecă descarcă admin-ul ceva filme!”
Ea, stă încordată în scaunul ergonomic din faţa calculatorului
proprietate personală, trăgând cu urechea la zgomotele care vin din
sufrageria conjugală. Încă se aude comentariul crainicului sportiv care,
cu o voce din ce în ce mai ridicată îi poartă pe telespectatori prin
hăţişurile campionatului intern de fotbal. La cei 30 împliniţi, încă nu
poate înţelege telenovelele generos distribuite de posturile tv, şi simte
nevoia să-şi ia cumva doza de romantism.
Dialogul el-ea atinge cote dramatice, în care cei doi îşi mărturisesc
interesul şi dorinţa de a se vedea unul pe celălalt. El trimite o imagine
care îl înfăţişează într-o postură virilă, nu prea clară însă, pe care o ţine
în căsuţa de e-mail, iar ea îi dă replica cu o fotografie făcută cu ani buni
în urmă, pe vremea când lupta cu kilogramele în plus încă nu începuse.

… user…
Oameni în carne şi oase. Iată o sintagmă care, în contextul actual, îşi
pierde sensul de bază devenind o simplă afirmaţie, fiind mai degrabă un
soi de asumare a unei identităţi stabile, identitate care poate fi inclusă în
câmpul existenţei cotidiene şi poate fi raportată la statutul social al
persoanei.
Dincolo de aceasta… aspiraţii mai mult sau mai puţin realizabile,
dorinţe diverse, visuri care îşi caută o formă, mai mult chiar, indivizi care
încearcă să-şi definească identitatea într-un mod propriu si prin mijloace
proprii, într-un context în care persoana se măsoară mai degrabă prin
statutul social şi disponibilităţile materiale şi nu prin calităţi sau defecte
proprii, subsumate în ceea ce denumim prin termenul generic de
persoană.
Mai mult chiar, se manifestă din ce în ce mai mult dorinţa individului
de a se autopropune ca fiind un anumit tip de persoană, conformă sau
nu unui model, fenomen care de regulă are un efect total opus celui
scontat, deoarece, în marea majoritate a cazurilor, modul în care îl
percep ceilalţi pe respectivul individ diferă de autoreprezentarea sa.
În acest context, asumarea identităţilor virtuale de către individ poate
fi considerată o modalitate de a-i ocoli pe ceilalţi, ne referim aici la cei
aflaţi în proximitatea sa, în favoarea construirii unei noi identităţi care,
deşi ipotetică în societate, în mediul virtual este reală. Mai mult chiar, în
interiorul mediului virtual această identitate devine cumva o persoană,
cu toate caracteristicile de rigoare: are un nume, are preferinţe, în marea
majoritate a cazurilor are prieteni la fel de virtuali, are o opinie, poate fi
citată, deci, cu alte cuvinte este o referinţă în cadrul mediului.
Mulţi ar putea considera procesul de construire a identităţilor virtuale
ca fiind o modalitate de elaborare a unui nou rol pe care individul îl
joacă pe “marea scenă” a vieţii sociale. Apare aici o problemă: în cadrul
vieţii sociale individul are un rol bine determinat, ca rezultat mai mult sau
mai puţin direct al unui context foarte clar precizat, îngrădit de bariere
legale, morale, economice, geopolitice etc. În acest context social,
individul are o limită, care de cele mai multe ori este percepută ca o
barieră peste care nu se poate trece, din diverse considerente reale,
care în unele situaţii sunt conştientizate şi asumate iar în altele nu: nu
are bani, nu are poziţie socială, nu îl ajută fizicul sau creierul, nu e un
om de societate iar lista poate continua la nesfârşit. În cele mai multe
cazuri însă, dincolo de motivele mai sus enunţate, construirea
identităţilor virtuale corespunde nevoii individului de a-şi depăşi sau
nega condiţia reală. Desigur, identitatea virtuală are toate caracteristicile
unei măşti în spatele căreia individul se ascunde, dar în realitate ea
poate fi considerată cu mult mai mult decât o mască, atâta vreme cât
această identitate ipotetică devine un soi de alter electronic, cu o
existenţă de sine stătătoare la nivelul mediilor. Şi, ca un făcut, această
identitate virtuală ajunge deseori să domine, direct sau indirect,
persoana reală care stă în spatele ei.
Pare exagerată această afirmaţie, dar, în marea majoritate a cazurilor
în care persoanele reale creează identităţi virtuale bine precizate - când
spunem asta ne referim la identităţi asumate, considerate emblematice
pentru persoana respectivă – aceste identităţi dobândesc o existenţă de
sine stătătoare la nivelul mediului iar persoana, mai mult sau mai puţin,
devine un soi de sclav al acestei identităţi din momentul în care şi-o
asumă. Cu alte cuvinte, trăind prin intermediul unui simulacru te laşi

2
influenţat de contextul în care evoluează acesta, aici incluzând în
principal modul în care simulacrul este perceput şi intră în relaţie cu
ceilalţi la nivelul reţelei.
La prima vedere pare ciudat faptul că o identitate virtuală pe care o
creezi ajunge să te domine. Dar e suficient să ne gândim la modul în
care “viaţa socială” din reţea ajunge să domine existenţa individului real,
care deseori îşi organizează activităţile cotidiene luând în calcul timpul
alocat aşa zisului control al identităţii virtuale, motivând bineînţeles, faţă
de sine şi faţă de ceilalţi, că pe el nu-l pasionează prea mult internetul ci
doar mai pierde timpul vorbind cu băieţii pe mirc.
Ceea ce vrem noi să punem în evidenţă este faptul că, din simplu
mediu de informare, reţeaua a devenit un soi de spaţiu simbolic, populat
de diverse personaje virtuale, unele dintre ele adevăraţi eroi – cel puţin
aşa sunt percepute de către celelalte personaje - organizate într-un soi
de “triburi”, care de regulă sunt concentrate în jurul unui interes comun.
Indiferent că e vorba de forumurile de discuţii centrate în jurul unei teme
precise, de fan club -urile care par să fi invadat reţeaua, de locurile unde
poţi să faci fel de fel de aranjamente amoroase sau să înjuri sub pavăza
anonimatului, există un soi de lideri de opinie, deseori citaţi, care sunt
emblematici pentru locaţia respectivă.
Observaţi că am folosit termenul “loc” şi nu termenul standard de
“site” sau forum. Acesta nu este un lucru arbitrar, ci este modalitatea în
care “internauţii” definesc locaţiile în care navighează. Ei “merg” din site
în site şi nu navighează (termenul standard), ei “au fost” pe o pagină şi
nu au intrat într-o pagină web; cu alte cuvinte ei îşi reprezintă şi percep
reţeaua ca pe un spaţiu virtual cu o dimensiune oarecum fizică, un soi
de realitate alternativă ar fi mai corect să spunem. Nu este timpul şi nici
locul pentru a analiza modul în care este perceput şi reprezentat spaţiul
virtual, important fiind însă simplul fapt că el este perceput ca atare.
Aceasta sugerează un anumit tip de relaţie individ real – spaţiu virtual, în
care acesta din urmă devine un soi de câmp al experienţei umane.
În acest peisaj simbolic identităţile virtuale, indiferent că sunt în “chat
room” sau mai pe româneşte camere în care poţi să dialoghezi cu alte
identităţi virtuale, sau participă la forumuri de discuţii pe diverse tematici,
întreţin un soi de relaţii sociale, bazate în principal pe nevoia de
comunicare a individului. Deşi în aparenţă societatea postmodernă îl
transformă pe individ în consumator de mesaje – în principal prin
intermediul mass-media – tot ea îl împinge pe acesta în domeniul
comunicării mediate, care în foarte multe cazuri se face sub pavăza
anonimatului. Faptul că individul apelează la reţea pentru a comunica şi
pentru a se autoreprezenta, poate fi considerat, în raport cu ofensiva
mass-media, un soi de reacţie prin care individul încearcă să definească

3
un soi de “cultură alternativă” aplicabilă la nivelul unui grup centrat în
jurul unor preocupări comune.
Procesul creării identităţilor virtuale este însă mai mult decât o reacţie
la mass-media şi modelele culturale vehiculate de aceasta. El reprezintă
o modalitate de evadare din cotidian, o cale prin care individul se
realizează pe sine, în funcţie de aspiraţiile sau pulsiunile sale, prin
intermediul identităţii virtuale asumate. Dacă luăm în calcul implicaţiile
psihologice ale procesului, vom observa că, dacă în consumul mass-
media individul este un soi de extensie a acesteia, trăind prin intermediul
eroilor propuşi – substituindu-se acestora, aşa cum este cazul vizionării
filmelor - prin elaborarea identităţilor virtuale individul participă direct,
mai mult sau mai puţin creativ, la edificarea unei lumi noi, guvernată de
alte reguli, principii, ierarhii, o lume în care poţi găsi cu uşurinţă indivizi
cu preocupări şi gusturi similare.
Din acest punct de vedere internetul reprezintă mai mult decât o reţea
care are ca scop comunicarea şi informarea. Reţeaua devine, din ce în
ce mai mult, o alternativă la existenţa cotidiană, loc şi “spaţiu” în care
individul se realizează pe sine prin intermediul identităţilor virtuale. În
această lume a multiplelor ipostaze, a posibilităţilor nelimitate de
manifestare, ceea ce contează cu adevărat este ca individul să aibă
suficiente cunoştinţe şi imaginaţie pentru a realiza un soi de comuniune
cu mediul electronic.
… Log out