Sunteți pe pagina 1din 2

Cum sunt datori a se pregăti creștinii pentru

împărtășanie
Mai înainte, să se ferească cu grijă de faptele care împiedică împărtăşirea cu
Preacuratele Taine. Iar piedicile cele mai mari sunt acestea: aflarea lor sub blestem, sau
de se vor găsi opriţi de Biserică, sau afurisiţi de arhiereu, sau de vor fi săvârşit vreun
păcat de moarte.
Păcatele de moarte sunt acestea:
1. Trufia / mândria;
2. iubirea de bani;
3. desfrânarea;
4. mânia;
5. lăcomia;
6. invidia / zavistia;
7. lenevia spre faptele cele bune.

Dacă mireanul, fiind oprit de la împărtășanie de arhiereu sau de preotul duhovnic


și nu va ţine seamă, și la alt duhovnic mergând, fără a lua iertare şi dezlegare de la
duhovnicul pe care l-a oprit mai înainte şi ar îndrăzni a se împărtăşi cu Preacuratele
Taine ale Trupului şi Sângelui lui Iisus Hristos, ca un ucigaş se va osândi.
Alte situații care opresc de la împărtășire:
 Cea dintâi este supărarea pe care o aduc gândurile cele de multe feluri, pe care
trebuie să le îndepărtăm prin rugăciunea cea fierbinte şi prin gândul la Patimile
Domnului.
 A doua este mâhnirea şi trândăvia, care, cu deşteptarea, cu privegherea şi cu
împuţinarea somnului, de asemenea se înlătură.
 A treia este tulburarea sau zburdarea trupească, care se face în vis şi care, dacă
se va întâmpla, să nu îndrăznească a se impărtăși. Iar dacă el singur a dat motiv
acestei piedici, cu vorbele sau cu gândurile cele necurate de cu seară, sau cu mâncare
şi cu băutură, sau cu lungimea somnului, nicidecum să nu îndrăznească a se împărtăși
până ce nu se va mărturisi la preotul duhovnic şi va lua de la dânsul canon şi dezlegare.
 A patra piedică la vrednica împărtăşire cu Sfintele Taine este şi aceasta: de a
ocărât creștinul pe cineva şi l-a amărât sau l-a nedreptăţit şi ştie că acela este
mânios şi supărat pe el; sau dacă el însuşi, fiind nedreptăţit sau supărat de cineva,
ține mânie şi se supără, să nu îndrăznească a se împărtăși ci, mergând mai
înainte, după porunca Domnului, să se împace cu fratele său şi aşa să
impărtășească.
Canonul ce trebuie citit înainte de împărtășanie.
În fiecare zi creștinul este dator a rosti Rugăciunile de dimineață și cele de seară.
În ziua de dinaintea impărtășirii se civine a citi următoarele rugăciuni:
 Canonul de pocăință Către Mântuitorul Iisus Hristos,
 Canonul de pocăință către îngerul păzitor;
 Paraclisul Maicii Domnului
 Canonul Împărtășaniei.
In dimineața zilei in care se va impărtăși înainte de a merge la biserică, după
Rugăciunea de dimineață se va citi:
 Canonul de pocăință către toți sfinții;
 Cele 12 rugăciuni înainte de impărtășanie.
Cei care pot citi dar de pravila Bisericii nu poartă grijă şi, fără de inimă înfrântă,
biruiţi fiind de socotelile lor, îndrăznesc a se apropia către această Taină înfricoşătoare,
preotul, ca un părinte sufletesc, să-i certe şi să-i oprească de la împărtăşire, până ce se
vor îndrepta şi, cu luare-aminte, cele ce se cuvin vor împlini; căci înfricoşător lucru
este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu, dacă va mânca cineva spre judecată
sau spre osândă Trupul şi va bea Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Pregătirea trupească.
Pentru participarea la Sfânta Liturghie și împărtășire, preotul şi credincioșii sunt
datori a fi curaţi, atât cu sufletul cât şi cu trupul, şi, precum trebuie să aibă trupul curat,
tot aşa şi veşmintele cele de pe dânşii se cuvine să le aibă curate şi întregi. Deci tot cel
care va vrea să se împărtăşească bine va face dacă îşi spăla trupul și va curăţi dinţii şi-
şi va spăla gura sa.
Datoria creștinului este să postească in toate zilele de miercuri și vineri de peste
an (afară de cele insemnate in calendar cu harți) iar în ziua de inainte de impărtășanie
să se ferească a consuma carne.
De asemenea se cuvine a se înfrâna de la mâncare şi băutură şi, chiar dacă va
gusta ceva, să guste puţin şi numai înainte de miezul nopţii.
Creștinii căsătoriți, sunt datori a trăi în curăţie trupească măcar două zile mai
înainte de a se împărtăși, precum şi în ziua în care se împărtășesc, căci cel ce nu se va
înfrâna şi se va împărtăși, greşeşte foarte.

După împărtășire, tot creștinul să se gândească la marele dar pe care l-a primit
și conștient fiind de prezența in trupul său a Dumnezeului celui Viu, să se străduiască
să se ferească de orice necurăție trupească și sufletească, să folosească restul zilei
pentru rugăciune, citirea Sfintei Scripturi și a altor cărți duhovnicești, făcând tot ce
poate să se păstreze vrednic de rămânerea în sine a harului Duhului Sfânt.

S-ar putea să vă placă și