Casatoria si copiii

Ca sa putem intelege cum ajungem la casatorie trebuie mai

intai sa ne uitam cum ne alegem partenerii si cum
functioneaza relatiile. De mici copii incarcam programe in
minte. Programele incarcate prin invatare nu ne fac
functionali ci ne fac sclavi, tu trebuie sa fi ascultator si supus
adultilor. Asta e programul de baza in copilarie. Asta pe tine
te va face mereu sa te simti mic, neputincios, dependent, sa
astepti sa ti se spuna ce sa faci, sa ceri voie, sa faci pe plac
altora, sa ai grija sa respecti regulile impuse, sa te manifesti
intr-un anume mod. Pe scurt te anuleaza pe tine si te face
dependent mereu de un altul, inveti sa cauti in exterior totul
anuland ce ai pe interior. Ajungi la maturitate gol pe
dinauntru si cu asteptari din afara. Cauti la celalalt tot ceea
ce nu se regaseste in tine. Tot ce mai ai pe dinauntru sunt
frustrari, frici si neincredere in propria fiinta. Astea s-au
nascut datorita anularii de sine. Si mergi spre altul pentru a
obtine ceea ce tu nu ai. Si pentru ca stii ca trebuie sa-ti
maschezi cumva lipsurile pentru a da bine iti creezi o
masca. Rezonanta functioneaza si vei atrage pe cineva ca
tine, cu aceeasi masca. Doi oameni goi pe dinauntru vor sa
construiasca o relatie. Fundamental este imposibil, dar din
inconstienta orice pare posibil daca tu muncesti la asta. De
cate ori ti s-a spus ca trebuie sa muncesti la relatie? Ti s-a
spus vreodata ca trebuie sa muncesti la tine si relatia va
inflori? Nu. Mituri peste mituri care creeaza iluzii. Te vezi in
relatia aceea din care nu primesti ce ai nevoie si in loc sa te
uiti cu atentie inauntrul tau si la celalalt, sa vezi ce se poate
face, daca se poate face ceva sau nu, si daca nu e posibil
sa va despartiti, tu alegi sa te casatoresti. Pentru ca orice
relatie functionala se presupune ca se lasa cu casatorie. Si
ce dovada mai mare de iubire exista decat faptul ca te-a
cerut de sot/sotie? Daca e dispus sa-si imparta viata cu tine
clar te iubeste, nu-i asa? Probabil ti-a scapat ca nu viata o
imparte ci golurile interioare, iar tu faci la fel. In loc sa ne
schimbam si sa muncim la noi preferam sa purtam masti si
sa ne mascam defectele. Casatoria ascunde in spate relatia
ta nefunctionala, e o fatada frumoasa. De ce ne casatorim?
Ca sa avem siguranta iluziei ca am putea fi iubiti, apreciati si
doriti si in speranta ca candva viata va deveni mai
frumoasa, ca deh, asa ti s-a spus, viata e mai frumoasa in
doi.
Acum ca esti casatorit, dupa o perioada cand mastile incep
sa cada (ce rost are sa le mai sustii daca ai deja siguranta
ca celalalt a semnat condamnarea pe viata de a sta langa
tine indiferent?) observi ca tu de fapt nu ai o casnicie
functionala, nu e ceea ce ti-ai dorit si devii constient de
situatie. In schimb modul in care alegi sa rezolvi problema e
facand acelasi lucru ca si atunci cand relatia nu functiona, ai
gasit solutia salvatoare – mascarea problemei. Vei face
copii pentru a salva relatia. Fie ca-i faci inainte de casatorie,
fie ca sunt dupa, fie ca vrei sa agati pe cineva de tine cu un
copil, ca e interes material, sentimental sau ii faci ca sa ai
un rost in viata, ca sa umpli golul interior, din orice aparent
motiv i-ai face in fundal e acelasi lucru: mascarea
problemei. Problema inca exista, e in fiecare din cei doi, e
golul din ei si din relatie, dar fiecare se preface ca daca
pretinde ca nu exista o problema aceasta va disparea de la
sine. Doar ti s-a spus ca timpul le rezolva pe toate, nu?
Numai rabdare sa ai. Evident pana mori, dar asta se uita in
general sa se adauge. Numai moartea te mai poate scoate
din problemele pe care tu le-ai creat si pe care o viata eviti
sa le confrunti si sa le rezolvi.

Revenind la copii, acum ai si 1,2,3 ingerasi de care sa te

bucuri. Si te simti foarte bine, implinit, ai un rost in viata,
cresti copiii si faci totul pentru ei. In momentul ala tu te-ai
pus pe locul 2, pe locul 1 sunt copiii. Esti acelasi tu, cu
acelasi gol interior, care tot nu are nimic de oferit. Si pentru
ca refuzi cu incapatanare sa rezolvi problema din tine te
distrugi nu numai pe tine ci si copiii tai. Crezi ca esti apt sa-i
cresti, sa-i educi, sa le oferi un exemplu? Nu esti, dar iti
pasa? Nu. In fata lumii si fata de tine ai scuza perfecta: esti
capabil de atata iubire si ai o putere asa mare de sacrificiu
incat pui copiii inaintea ta. Le oferi timpul tau, energia ta,
atentia ta. Esti erou. Binenteles numai in capul tau si al celor
ca tine. In spatele aparentelor sta lasitatea ta, lipsurile tale,
frica, prostia si faptul ca ai fi capabil sa distrugi pana si un
copil doar ca sa-ti salvezi fundul de la a recunoaste ca esti
gol pe dinauntru si nu valorezi nimic. Copilul care vine la
tine este o fiinta individuala, are dreptul la existenta, la a fi
cine este el, a venit sa experimenteze viata si s-o descopere
singur. Nici nu se naste bine si tu ii tai aripile, il faci
dependent, il umplii de reguli si programe ca sa-l poti scoate
in lume cu fundita si aprecieri de cat de ascultator si cuminte
este. Felicitari! Ai distrus inca o fiinta umana. Sper ca iti dai
si singur/a seama ca nu asta e drumul spre iluminare. Nu
asta e drumul spre tine, nu asa vei obtine fericire si iubire.
Programul copiii e incompatibil total cu iluminarea ta. Si nu
pentru ca copilul e problema, ci pentru ca tu esti problema.
Copilul nu are nevoie de tine decat ca sa-i asiguri un mediu
in care se poate dezvolta. Atat! Nu are nevoie sa se joace
cu tine, nu are nevoie sa-i spui tu ce sa faca, nu are nevoie
sa stai pe capul lui, nu are nevoie sa fie purtat ca accesoriu
si cu siguranta nu isi doreste sa faci din el proiectul vietii
tale. El e aici pentru el, pentru experienta lui. Copilul tau e
un Dumnezeu care se descurca singur, care are aripi, care
ar putea face minuni daca l-ai lasa. In loc de asta, tu ti-l faci
proiect, il educi, il faci dependent de tine, il faci ascultator si
folositor tie si imaginii tale. Tu pozezi in mama, el in
accesoriu.

De ce descriu toate aceste lucruri? Pentru ca marea

majoritate a adultilor fac copiii asa. Stiu, traiti iluzia ca ii
iubiti, ca i-ati dorit, ca sunteti apti sa-i cresteti. E doar o
iluzie. Tu nu esti capabil sa te cresti nici pe tine. Dezvoltarea
ta este incompatibila cu programele pe care tu le rulezi
vizavi de copiii tai. In plus, programele tale afecteaza si
dezvoltarea lor. Poti intelege asta? Tot timpul tau, energia ta,
viata ta va fi dedicata distrugerii copilului prin educare. Nu
numai ca nu lucrezi la tine dar il distrugi si pe el. Daca esti
pe o cale constienta si vrei sa te schimbi va trebui sa te uiti
bine la aspectul asta. Invata sa iti lasi copilul liber, invata-l
sa se descurce singur, renunta la a ii mai impune limite si la
a il mai educa, nu esti apt sa faci asta. Ia-ti atentia de la el,
creste si daca nu-l tii tu de mana, creste mai bine liber decat
dependent. Muta-ti atentia catre tine, incepe sa lucrezi la
tine. Daca nu faci asta nici pe tine nu te repari si iti distrugi
si copilul.
Pe langa copil mai ai si relatia de cuplu nefunctionala. Daca
ai un partener care e dispus sa faca si el acelasi lucru ca si
tine si ambii lucrati la voi orice se poate repara. Daca ai
langa o fiinta care nu e dispusa sa lucreze la ea atunci iesi
din casnicie. Decat o casnicie nefunctionala mai bine deloc.
Casnicia nefunctionala e cel mai prost mediu de crestere
pentru un copil. Ce vrei sa invete de la tine? Arta sacrificiului
de sine? Sa fie las? Nu are nevoie de asta. Si nici tu nu ai.
Asuma-ti repararea ta, asuma-ti greselile si rezolva-le,
timpul nu rezolva nimic, doar trece iar tu vei pierde o viata
degeaba. Si pe langa tine mai pleaca si un copil in viata
dintr-un punct extrem de prost. Da-i sansa si da-ti si tie
sansa la viata pentru ca nu ne putem fura la infinit unii altora
sansele si sa ne asteptam la o lume mai buna!