UNIVERSITATEA BUCUREȘTI - CONVERSIE, AN I

DISCIPLINA: Istorie universală

Prof. înv. primar Bostan (Bărgăoanu) Laura Daniela
Școala Gimnazială, Comuna Gherăești –jud. Neamț

RAPORTUL DINTRE BISERICĂ ȘI CULTURĂ

Biserica pătrunde în toate culturile deoarece credința creștină este universală,

vorbind astfel de evanghelizarea culturilor. Cultura este partea de creație obiectivată a
spiritului, a trăirii interioare, a ideilor. Samuel Huntington este de părere că nucleul unei
culturi este religia, iar ceea ce îl definește în modul cel mai caracteristic pe om este credința
lui, adică religia. De-a lungul timpului s-a constatat că la originile culturii este totdeauna o
trăire religioasă sau magică, începând cu desenele descoperite în peșteri și terminând cu
marea cultură medievală.
Datoria supremă a Bisericii este îndepărtarea contravalorilor și păstrarea și
mărturisirea credinței prin Cuvântul Domnului. Datorită activității sale pastorale și prin
menirea pe care o are, Biserica pătrunde în toate domeniile culturii: manifestări artistice,
mentalități, viață politică etc.
În ziua de astăzi, pentru a putea răspândi cuvântul creștin, credința creștină, Biserica
s-a adaptat noilor evoluții, mijloacelor tehnice moderne. În acest context, Huntington
vorbește despre civilizație ca un complex cultural-tehnologic, având o parte tehnologică și o
parte spirituală. Sunt câteva inconveniente ale mijloacelor tehnice și ale informațiilor
mediatice: pe de o parte, incapacitatea de a tria și discerne aceste informații, iar pe de altă
parte, supradoza de informații determină uniformizarea mesajelor, ceea ce duce la denivelare
culturală. Creșterea ignoranței religioase atrage invazia discursurilor de tip gata-gândit.
Colaborarea dintre diferitele culturi a avut ca rezultat următoarele valori: libertatea
religioasă, dreptul la cuvânt, democrația, toleranța.
Încă din primul secol al creștinismului Biserica a manifestat interes pentru culturile
omenești și treburile cetății. În evanghelizarea culturilor păgâne Sf. Pavel a intrat în contact
cu ideile, concepțiile și legile ce conduceau respectivele societăți. El s-a confruntat cu un
mare risc, acela de a evangheliza doar superficial. Vorbind despre gândirea greacă putem
spune că aceasta voia să rețină din Evanghelie doar ceea ce era fondat pe rațiune, restul fiind
respins, în principal miezul credinței creștine, adică Învierea lui Hristos. Mesajul Evangheliei
a pătruns din interior cultura greco-romană, convertindu-i valorile, convingerile intelectuale
și comportamentele politice, prin introducerea unei noi relații între oameni și Dumnezeu, ca
și între om și semenii săi. Totuși a supraviețuit de-a lungul timpului o religiozitate sincretistă,
ascunsă sub un strat evanghelic.
 Mesajul creștinismului a fost receptat cu dificultate de societățile antice, deoarece
mesajul creștin conține o percepție a existenței și a valorilor aflată în contradicție sau
derutantă pentru acele culturi. Scepticismul raționalist moștenit de la gândirea greacă a creat
posibilitatea intruziunii unei credulități în materie de credință, cu includerea unor practici
legate de ocultism, magie, astrologie și alte lucruri pe care Sfânta Scriptură le respinge. Încă
din primele veacuri ale Bisericii creștine, credincioșii au știut să se opună religiozității
neopăgâne. În locul a ceea ce grecii numeau ,,paideia – educația în sensul nobil al culturii”,
Biserica a pus persoana și mesajul Fiului lui Dumnezeu.
Credința creștină și-a pus amprenta cu precădere, în această perioadă, asupra culturii.
Trebuie să avem în vedere ceea ce au realizat călugării din Răsăritul și Apusul creștin, care au
pus în valoare patrimoniul științific și literar moștenit din antichitatea greco-latină. În
mănăstirile medievale era umanizată cultura, iar rațiunea se afla în slujba unei viziuni
generale și constructive a omului. Occidentul medieval a fost un exemplu unic de relaționare
între credință și cultură, Evul Mediu reprezentând cea mai concludentă expresie a mesajului
lui Hristos în lume.
În epoca medievală culturile sunt edificate de credință. Acum istoria occidentală se
remarcă prin bogăția capodoperelor intelectuale, religioase și estetice. Arta medievală este
supusă culturii creștine, având o imensă bogăție spirituală, prin intermediul expresiilor
picturale, semnelor și simbolurilor exprimând frumusețea luminii inefabile a Creatorului.
Fiecare catedrală reprezintă o povară culturală prin faptul că este construită de mâna omului
în urma unei revelații de la Dumnezeu, este clădită din inimă și înțeleasă cu intelectul.
Frumusețea artei medievale este desăvârșită prin darul lui Dumnezeu făcut umanității noastre.
Doar prin infinita bunătate a Domnului, creatorul/artistul poate ajunge la frumusețea deplină
a operei sale.
Cultura Evului Mediu ar fi de neînțeles fără o referire la religios. Mai mult de atât,
orice tradiție culturală europeană ar rămâne neclară fără o cheie de lectură mai întâi spirituală
și religioasă. A amputa cultura de dimensiunea ei religioasă înseamnă a-i mutila omului
propria memorie, care este un izvor de imaginație creatoare, atât la nivel personal, cât și la
nivelul colectivității sau poporului, deoarece cultura este expresia în istorie a căutării
spirituale a unui popor.
După gândirea medievală, care vorbea mai întâi despre Dumnezeu, apoi despre om,
cultura occidentală a inversat raportul începând cu sec. al XV-lea: întâi este omul, apoi
Dumnezeu. În perioada de trecere de la Evul Mediu la Renaștere, apoi la modernitate,
mesajul asupra vieții, omului și universului și-a propus să scoată în evidență modul lucrurilor,
nu neapărat cauza lor. Astfel civilizația lumii moderne a înțeles că Biblia nu ne învață modul
cum ,,funcționează cerul”, ci modul cum se ajunge la cer. Deci este un antagonism între
știință și credință, deoarece ambele sunt în căutarea adevărului, însă în registre diferite.