Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
Tratatul de la Roma (1957) nu cuprindea referiri la protectia mediului si abia in anii ’70 au
inceput sa apara preocupari in acest sens si au fost initiate primele actiuni ale UE in aceasta directie.
Impulsul este dat de Conferinta Natiunilor Unite asupra mediului inconjurator, desfasurata la
Stockholm in 1972. Intrarea in vigoare a Actului Unic European in 1987, care a adaugat un nou capitol
la Tratat referitor la protectia mediului inconjurator (articolele 130r -130t), este recunoscuta ca fiind
punctul de cotitura pentru politica de mediu. De la modificarea Tratatului de la Roma prin Tratatele
de la Maastricht (1992), baza legala a politicii comunitare o constituie articolele de la 174 pana la 176
(130r pana la 130t) ale Tratatului Comunitatii Europene.
Tratatul UE acorda o importanta deosebita resurselor energetice. Asemeni si Actului Unic European.
Astfel, se stabileste ca deciziile comunitare pot afecta politica energetica nationala, respectiv
“optiunea unui stat membru intre diferite surse de energie, precum si in ceea ce priveste structura
generala a alimentarii sale cu energie” (art. 130s). In aceasta situatie, interesele statelor membre
sunt salvgardate prin faptul ca deciziile in acest domeniu trebuie aprobate cu unanimitate de voturi.
Promovarea de masuri la nivel international pentru a face fata problemelor regionale sau
mondiale ale mediului a fost introdusa ca atare drept obiectiv prin Tratatul UE, la cererea
Comisiei, desi nu contine nicio prevedere specifica si poate fi considerat mai mult un obiectiv
instrumental.
Evolutia politicii de mediu si schimbarile inregistrate de aceasta de-a lungul timpului sunt reflectate
nu numai de obiectivele si prioritatile acesteia, ci si de numarul in continua crestere al instrumentelor
sale de implementare. Astfel, se poate vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative,
tehnice si instrumente economico-financiare, la care se adauga un set de „instrumente ajutatoare”ce
raspund mai degraba noilor tendinte si strategii de protectie a mediului.
Denominarea „eco”(eco-etichetarea)
Uniunea Europeana a dovedit prin realizarile sale ca preocuparea pentru mediu constituie unul dintre
pilonii dezvoltarii Comunitatii, conditia primordiala a succesului fiind implicarea tuturor actorilor din
sfera politica, economica si sociala.
Primul Program de actiune privind mediul (1973 – 1976) – PAM 1 pune bazele principiilor unei
politici comunitare a mediului inconjurator; defineste obiectivele fundamentale ce vor orienta mai
ACADEMIA DE POLITIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”-BUCURESTI
MASTER DREPT ADMINISTRATIV
Farcas Andrada
Al doilea Program de actiune privind mediul (1977- 1981) – PAM 2 continua si particularizeaza
actiunile generale stabilite anterior. Ca si primul program, actiunile cuprinse au fost concentrate
asupra cautarii de raspunsuri imediate la problemele grave ridicate de poluare, ajungandu-se la
concluzia ca, in domeniul mediului, a preveni este mult mai important decat a repara.
Al treilea Program de actiune privind mediul (1982 – 1986) – PAM 3 a stabilit, pentru prima
data, prioritatile actiunii comunitare in domeniu si a introdus noi concepte precum: integrarea
nevoilor de mediu in alte politici comunitare, scopul de a atinge o “dezvoltare durabila” ,
abordarea preventiva etc. PAM 3 a definit o strategie globala si preventiva de salvare a mediului si
resurselor, strategie ce a fost exprimata intr-o directiva comunitara adoptata in 1985, care a
subordonat autorizarea construirii marilor lucrari industriale si de infrastructura unui studiu
prealabil al impactului acestora asupra mediului.
Al patrulea Program de actiune privind mediul (1987 – 1992) – PAM 4 a urmarit sa faca din
protectia mediului un element esential al oricarei politici comunitare economice si sociale si a
cuprins o declaratie relativa la necesitatea controlului si reducerii poluarii, cu scopul de a evita
transferul poluarii dintr-o regiune in alta.
Al cincilea Program de actiune privind mediul (1993 – 2000) – PAM 5 , intitulat sugestiv “Catre
o dezvoltare durabila” , a preluat ideea intensificarii eforturilor pentru a se asigura o dezvoltare
durabila. Ca si celelalte care l-au precedat, acesta este un plan strategic in care s-au stabilit liniile
directoare ale actiunii comunitare viitoare in domeniul mediului inconjurator, dar, spre deosebire
de programele anterioare, a avut o abordare mai ambitioasa: protectia mediului inconjurator a
fost considerata o actiune ce trebuie sa fie urmarita chiar cu riscul de a modifica liniile cresterii
economice, pentru a obtine o dezvoltare de durata si fara a afecta mediul natural , avand in
vedere ceea ce va trebui lasat generatiilor viitoare.
Al saselea Program de actiune privind mediul –“Mediu 2010: Viitorul nostru, alegerea noastra”
(2001 – 2010) – PAM 6. In Comunicarea cu privire la acest program (ianuarie 2001), Comisia
Europeana a propus cinci directii prioritare de actiune:
o Modificarile climatice
o Natura si biodiversitatea
o Mediul si sanatatea
Principalii factori care au impiedicat mult timp dezvoltarea unei politici efective de mediu la nivel
european
1. diferentele semnificative intre standardele de mediu ale tarilor membre; spre exemplu,
Austria, Danemarca, Finlanda sau Olanda au avut dintotdeauna standarde de mediu mult mai
ridicate decat Grecia, Portugalia sau Spania, folosite, ce-i drept, intr-o prima etapa, mai
curand ca instrumente de protectie comerciala netarifara, decat strict ca mijloace pentru
protectia mediului. Din acest punct de vedere, a patra extindere a Uniunii (1995) a contribuit
esential la cresterea rolului Comunitatii in domeniul mediului prin presiunile exercitate de
catre noii intrati in directia fixarii unor norme mai stricte de protectie;
4. lipsa unor studii privind problemele de mediu si impactul pe termen lung al degradarii
mediului, al utilizarii intensive a resurselor si al reducerii biodiversitatii;
5. opozitia clasica intre obiectivele economice si cele de mediu (criterii stricte in materie de
protectia mediului limiteaza accesul la resurse, determina cresterea costurilor si afecteaza
competitivitatea); destul de tarziu, s-a argumentat faptul ca standardele ridicate de mediu
pot genera valoare adaugata ridicata si pot ameliora astfel competitivitatea firmelor,
existand mai curand o relatie de complementaritate, decat de „conflict” intre cele doua
categorii de obiective;
6. costurile ridicate ale aplicarii unei politici de mediu; eco-tehnologiile, agricultura extensiva
de tip durabil presupun costuri ridicate pe care unele dintre tarile membre nu-si puteau
permite sa le suporte;
Concluzii
Protectia mediului reprezinta astazi in Uniunea Europeana o politica orizontala, cu rol de principiu in
elaborarea si aplicarea tuturor politicilor Comunitatii si statelor membre. Abordarea integrata tine de
evolutiile la nivelul strategiilor generale de integrare din ultimul deceniu al secolului trecut care s-au
adaptat treptat modelului dezvoltarii durabile. Tratatul de la Maastricht ridica protectia mediului la
„rangul” de politica comunitara, iar Tratatul de la Amsterdam include principiul dezvoltarii durabile
ca unul dintre obiectivele comunitare si stabileste aplicarea principiului integrarii mediului in
politicile sectoriale.
Bibliografie:
Petre Prisecaru, “Politici comune ale Uniunii Europene” , Editura Economica, 2004, pag 224, 226,
Cornelia Popescu, Gabriela Anghel, “Economia Uniunii Europene” ,Editura Economica, 2007, pag 307,
308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 315
http://www.eco-ambalaj.ro/politica-de-mediu/ue/Politica-de-mediu-in-Uniunea-Europeana-5.html
http://www.eco-ambalaj.ro/politica-de-mediu/ue/Instrumente-de-asistenta-financiara-ale-politicii-
de-mediu-8.html
http://www.zmo.ro/content/editor/File/ECOLIFE/politica%20de%20mediu%20a%20UE.pdf
www.lascoala.com/Referate/Politica-de-mediu-a-Uniunii-Europene.doc
http://www.cse.uaic.ro/_Fisiere/Documentare/Suporturi%20de%20curs/politici%20de%20mediu.pdf