Expresii nebiblice

folosite în evanghelizările moderne

Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că multe lucruri greșite le primit fără să le
cercetăm și le dăm mai departe ca fiind bune, iar pe altele pur și simplu le primim deoarece
natura noastră păcătoasă care încă mai este în noi, nu acceptă că Dumnezeu este un suveran
absolut. Ea dorește ca omul să fie suveran și Dumnezeu sclavul ei sau dacă asta pare prea
exagerat, să fie cel puțin egală în suveranitate cu Dumnezeu (de fapt asta fiind vechea sugestie
adresată de balaurul cel vechi Evei, în grădina Edenului).

Azi o să abordez o expresie nescripturală pe care o întâlni ți foarte des în lumea evanghelică la
chemările cu care se încheie unele evanghelizări. Nu este o invenție nouă ci este una destul de
veche pe care ați auzit-o chiar la începutul vieții voastre spirituale, când învățătorii voștrii, v-
au învățat abc-ul Scripturii. Expresia este: ,,Fă-i un pas către Dumnezeu, iar El va face 2,
10 sau 100 către tine”. Important este să faci tu primul pas, Dumnezeu îți vede intenția și
imediat îți sare în ajutor, trebuie numai ca tu să vrei!

Această expresie des folosită, nu este scripturală din mai multe motive:

- nu se crede că omul este complet mort spiritual , stare în care nu poate căuta pe
Dumnezeu. Oamenii în general cred că omul este bolnav din cauza păcatului sau cel mult în
comă dar nu mort! Din acest motiv ei implică voința omului mort spiritual care este sclavă
păcatului și naturii păcătoase, în căutarea după viața din Dumnezeu. Făcând aceasta ei uită un
principiu primordial întâlnit imediat după cădere, și anume că omul a fugit de Dumnezeu și s-
a ascuns după păcatul adamic (Gen. 3.8). De atunci a rămas în om fuga de Lumină ca să nu i
se vădească faptele și iubirea întunericului (Ioan 3.19-20). Tot de atunci se spune despre om
că:

,,Nu este niciun om neprihănit (drept), niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere.
Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns
nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” (Romani 3. 10-12).

- se crede că omul mort spiritual se naște înzestrat cu capacitatea să Îl caute pe

Dumnezeu într-un mod salvator (mântuitor). Ideea aceasta este des predicată azi dar nu era
așa și în primul secol. Domnul Isus într-o împrejurare afirmă clar iudeilor morți în greșelile și
păcatele lor: ,,Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5.40). De ce nu voiau, nu
își exersau îndeajuns voința? Nu! Ei nu veneau deoarece nu fuseseră născuți din nou,
Cuvântul Său nu pătrunsese în ei (Ioan 8.37), ca ei să aibe viața și să vină. Abia după ce sunt
înviați spiritual oamenii vor să vină la Cristos deoarece Domnul le schimbă natura și le
dă ,,voință și înfăptuire” (Filipeni 2.13).

- Dumnezeu este inițiatorul salvării omului și nu omul inițiatorul propiei salvări de la

pierzare eternă. Dumnezeu are primul inițiativa în salvarea omului și nu omul mort spiritual.
,,La început Elohim...”(Geneza 1.1), acest principiu rămâne pentru eternitate. ,,La început El
și nu e-ul meu”! Totdeauna revelația, cunoașterea progresivă a lui Dumnezeu cât și salvarea
de după cădere, a început de la El către noi. Calea lumii religioase, începe de la om către
Dumnezeu. De aceea există atâtea păreri cu privire la Dumnezeu și atâtea rețete pentru
mântuire, acordate binevoitor de religiile umaniste.

Dumnezeu a avut primul inițiativa, nu de când a fost omul născut din nou, s-a pocăit și a
crezut, ci cu mult înainte, înainte de a crea lumea:

,,În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană
înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus
Hristos, după buna plăcere a voii Sale” (Efeseni 1.4-5).

Încă din eternitate, din hotărârea luată în planul etern în legământul harului între Tatăl, Fiul și
Duhul Sfânt, încă de atunci Domnul a fost inițiatorul salvării noastre. El, Dumnezeul Triunic
este inițiator deoarece este suveran și face ce dorește în conformitate cu buna Sa plăcere! A
fost vreunul acolo la sfatul tainic ca să-L influențeze pe Dumnezeu să îl aleagă? A îndatorat el
pe Dumnezeu cu ceva ca mai apoi Dumnezeu șă-i răsplătească, alegându-l ca să fie salvat? A
avut el vre-o atitudine sau a făcut el vre-o faptă sau vreun gest ce să determine pe Domnul să
îl aleagă? Nu, nu cred deoarece nimeni din umanitate nu fusese creat. ,,El ne-a mântuit şi ne-a
dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a
fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” (2Timotei 1.9).

- Dumnezeu face primul pasul și nu omul mort spiritual. Cristos Domnul a spus:

,,Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l trage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în
ziua de apoi; ..... Şi a adăugat: Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la
Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6.44, 65).

Aceste două versete, lasă de înțeles că nimeni oricât și-ar ,,încorda voința liberă”, nu face
primul pasul și nici nu poate să vină la Cristos. Vin doar aceia cărora le este dat de sus
înainte de veci și trași la timpul hotărât. Cuvântul trage ( helkysē în greacă), mai este folosit
acolo când Pavel și Sila sunt târâți în piață înaintea fruntașilor după episodul cu ghicitoarea
din Filipi (F.A. 16.19); când peștii sunt trași cu mreja la mal (Ioan 21.6) și când Petru trage
sabia din teacă și taie urechea lui Malhu (Ioan 18.10). Tragerea de aici implică smulgere cu
forță, implică putere ca acolo unde spune că noi am fost strămutați de sub puterea
întunericului în Împărăția Fiului dragostei Lui (Coloseni 1.13). Fără această tragere nimeni
nu s-ar smulge de unul singur și din proprie inițiativă din moartea spirituală și capcana
diavolului în care a fost prins prin păcatul adamic ca să-i facă voia (2 Timotei 2.26). Dacă
Dumnezeu nu ar face primul pasul, omul nu ar putea niciodată!

Concluzie:

Mântuirea are loc la inițiativa unui Dumnezeu suveran, omnipotent care face toate după sfatul
voii Sale în conformitate cu scopurile Sale veșnice. În mântuirea noastră, El face primul pasul,
ne înviază spiritual după care ne dă voință și înfăptuire ca să călcăm pe urmele Domnului
Cristos. Noi nu putemface primii pasul deoarece suntem morți din punct de vedere spiritual.

În ideea aceasta Spurgeon a spus odată o pildă cu un cruciat căruia i se tăiase capul de către
mahomedani pe când lupta să elibereze țara sfântă. Spurgeon spunea despre acesta că el
credea că se putea întoarce înapoi în patria sa așa mort cum era, doar dacă se ridica singur de
jos, își lua capul sub braț și făcea primul pas! Primul pas era important și îndeajuns, dacă
putea să facă pe primul, nimic nu l-ar fi putut împiedica să ajungă înapoi la Roma. La fel stau
lucrurile și pe parte spirituală: un mort este de ajuns să facă primul pas ca să fie mântuit, pe
primul. Dar oare poate să-l facă dacă este mort? Păi răspunsul este nu, pentru că în el nu este
viață! La fel ca și cruciatul cu capul tăiat, este cazul fiecărui mort spiritual care crede sau este
îndemnat să facă primul pas. Nu există nici o diferență!

Tu despre venirea ta la Cristos, ce poți spune? Tu ai făcut primul pas către El sau El a făcut
pasul către tine? Dacă încă mai predici sau crezi că tu ai făcut primul pas, aduți aminte doar
de două versete:

,,Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu ” și ,, Nimeni nu poate veni la
Mine, dacă nu-l trage Tatăl”, (Romani 3.11 și Ioan 6.44).