Campania din Insulele Amiralității

Campania din Insulele Amiralității (Operation Brewer) a fost o serie de bătălii din campania din
Noua Guinee a celui de al Doilea Război Mondial în care Divizia I Cavalerie a armatei Statelor
Unite a ocupat Insulele Amiralității, deținute de japonezi.
Pe baza raporturilor avioanelor de recunoaștere în care se arăta că nu există semne de activitate
inamică și că insulele par a fi fost evacuate, generalul Douglas MacArthur a accelerat planurile de
capturare a insulelor și a ordonat alte operațiuni de recunoaștere. Campania a demarat la 29
februarie 1944 cu debarcarea de pe Insula Los Negros, a treia insulă ca suprafață din arhipelag.
Utilizând o plajă mică și izolată în care japonezii nu se așteptau la niciun atac, forța aliată a avut de
partea sa elementul surpriză, dar insulele s-au dovedit a fi totuși ocupate, ceea ce a dus o bătălie
furibundă pentru controlul acestora.
În final, superioritatea aeriană și maritimă au permis Aliaților să-și întărească poziția pe Los Negros.
Divizia I Cavalerie a reușit să cucerească apoi toate insulele. Campania s-a încheiat oficial la 18 mai
1944. Victoria aliată a dus la izolarea totală a marii baze japoneze de la Rabaul, obiectivul final al
campaniilor Aliaților din 1942 și 1943. În Insulele Amiralității s-a construit apoi o bază navală și
aeriană majoră, punct important de lansare a campaniilor din Pacific din 1944.

Insulele Amiralității se află la 320 km nord-est de insula Noua Guinee și la 580 km vest de Rabaul, la
doar două grade de latitudine sud de ecuator. Clima este tropical-umedă, cu temperaturi ridicate
constante și umiditate mare, cantitatea anuală de precipitații fiind de 3.900 mm. Furtunile sunt
frecvente. Între decembrie și mai este sezonul musonic de nord-vest, cu vânturi predominante din
acea direcție.

Cea mai mare insulă din grup este Insula Manus, cu o lungime de 79 km de la est la vest și o lățime
de 26 km de la nord la sud.[2] Interiorul este muntos, cu vârfuri de până la 910 m altitudine, acoperit
cu păduri tropicale dese. Coasta, puțin cartografiată, are numeroase recife iar linia țărmului constă
din mlaștini cu mangrove. Los Negros este separată de Manus prin îngusta strâmtoare Loniu. Insula
conține două limane, Papitai pe coasta de vest, legat de limanul Seeadler, și Hyane pe coasta
estică. Cele două sunt despărțite de o limbă de pământ nisipos de 46 m lățime. Aici, localnicii
construiseră o rampă de bușteni pentru transportul de canoe de la un liman la altul.[1] Los Negros
are formă de potcoavă, formând un dig natural pentru limanul Seeadler, din care restul este încadrat
de insula Manus și de o serie de insule mai mici. Principala intrare era printr-o strâmtoare de 2,4 km
lățime printre insulele Hauwei și Ndrilo. Limanul Seeadler avea o lățime de 32 km de la est la vest și
9,7 km de la nord la sud, cu o adâncime de până la 37 m.[3]

Planurile Aliaților

Viceamiralul Thomas C. Kinkaid (centru, stânga) cu generalul Douglas MacArthur (centru) pe puntea
vasului-amiral USS Phoenix⁠(en) în timpul bombardamentelor din Insula Los Negros dinaintea
invaziei.

În iulie 1942, Joint Chiefs of Staff a aprobat o serie de operațiuni împotriva fortificațiilor japoneze de
la Rabaul, care blocau orice avans al Aliaților de-a lungul coastei nordice a Noii Guinee înspre
Filipine sau spre nord către principala bază navală japoneză de la Truk. În acord cu strategia de
ansamblu a Aliaților care dădea prioritate Europei, scopul imediat al acestor operațiuni nu era
înfrângerea Japoniei, ci doar reducerea amenințării vaselor și avioanelor japoneze de la Rabaul
asupra comunicațiilor maritime și aeriene dintre Statele Unite și Australia. Prin acordul țărilor aliate,
în martie 1942 teatrul de operațiuni Pacific a fost împărțit în Zona Pacificul de Sud-Vest, condusă de
generalul Douglas MacArthur, și Zonele Oceanului Pacific condusă de amiralul Chester W. Nimitz.
Rabaul intra în zona lui MacArthur, dar primele operațiuni din sudul arhipelagului Solomon au fost
coordonate de Nimitz.[4] Reacția japonezilor a fost mai violentă decât se anticipase și au trecut
câteva luni înainte de a duce la bun sfârșit Campania Guadalcanal. Între timp, forțele generalului
MacArthur's forces—în principal australiene—au respins o serie de ofensive japoneze în Papua în
cadrul campaniei Kokoda, bătăliei din golful Milne, bătăliei de la Buna-Goda și al bătăliei de la
Wau.[5]

La Conferința Militară a Pacificului din martie 1943, Joint Chiefs of Staff au aprobat ultima versiune a
planului Elkton al generalului MacArthur pentru avansarea înspre Rabaul. Din cauza unei lipse de
resurse, mai ales de bombardiere grele, ultima etapă a planului, capturarea Rabaulului, a fost
amânată până în 1944.[6] Până în iulie 1943, comandamentul lua în calcul posibilitatea neutralizării
și ocolirii Rabaulului, dar marina tot ar fi avut nevoie de un avanpost.[7] Insulele Admiralității, deja
parte din planul Elkton, puteau servi acestui scop, întrucât conțineau zone plane pentru piste de
avioane, spațiu pentru instalații militare și limanul Seeadler, suficient de mare pentru a găzdui o forță
navală.[2] La 6 august 1943, Joint Chiefs of Staff a adoptat un plan care cerea neutralizarea în locul
capturării Rabaulului și a planificat invadarea Insulelor Amiralității pentru 1 iunie 1944.[8]

Unitățile forțelor participante la Operațiunea Brewer [9]

General de brigadă William C. Chase

Escadrila 2, Regimentul 5 Cavalerie

Bateria B, Batalionul 99 Artilerie Terestră

Bateria 673 Mitraliere Antiaeriene (Aeropurtată)

Plutonul de Recunoaștere, Trupa CG, Brigada 1 Cavalerie

Plutonul de Comunicații, Trupa CG, Brigada 1 Cavalerie

Plutonul 1, Trupa B (Evacuare), Escadronul 1 Medical

Spitalul Portabil de Chirurgie 30

Detașamentul ANGAU

Detașamentul de Aviație

Grupul de Suport Naval

Grupul Aerian de Legătură

De-a lungul lunii ianuarie 1944, avioane AirSols din Insulele Solomon și avioanele australiene din
Kiriwina au întreținut o ofensivă susținută împotriva Rabaulului. Sub presiune constantă, apărarea
japoneză a început să slăbească, permițând o debarcare la 15 februarie în Insulele Green, aflate la
doar 160 km de Rabaul. În 16 și 17 februarie, Task Force 58 din flota americană din Pacific a atacat
principala bază japoneză de la Truk. Majoritatea avioanelor japoneze au fost chemate să apere
Trukul și la 19 februarie a avut loc ultima interceptare semnificativă a unei aeronave Aliate deasupra
Rabaulului.[10] Între timp, pe 13 februarie, generalul MacArthur a emis ordinele de invadare a
Insulelor Amiralității, cu numele de cod Operation Brewer, planificată acum pentru 1 aprilie. Printre
forțele asignate se număra Divizia 1 Cavalerie; No. 73 Wing RAAF, care aduceau suport aerian;
Regimentul 592 de Geniu (Vase și Țărm); Batalionul 1 Amfibii al Pușcașilor Marini și Batalioanele de
Construcții al Marinei („Seabees”) pentru construirea bazei navale—un total de 45.000 de
oameni.[11] La 23 februarie 1944, însă, trei bombardiere B-25 Mitchell au efectuat zboruri de joasă
altitudine peste Los Negros. Piloții au raportat că nu există semne de activitate a inamicului și că
insulele par a fi fost evacuate.[12] Generalul George Kenney, comandantul Forțelor Aeriene Aliate
din Zona Pacificul de Sud-Vest, a mers la MacArthur cu propunerea ca insulele neocupate să fie
rapid preluate de o forță redusă. Kenney relata: „Generalul a ascultat o vreme, s-a plimbat de colo-
colo în timp ce vorbeam, a dat din cap din când în când și apoi s-a oprit deodată și a spus: «Asta va
pune dopul la sticlă.»”[13]