Tema de semestru

Dezvoltarea copilului: caracteristici şi mecanisme

Master CIPDU, an 1, sem 1, 2017-2018

Citiţi cu atenţie capitolul ataşat (Brain and Cognitive Development, Stiles et al., 2015) şi
rezolvaţi următoarele cerinţe:
1. Alegeţi fie controlul cognitiv, fie limbajul şi:

a. Prezentaţi succint traseul de dezvoltare al abilităţii alese în relaţie cu dezvoltarea cerebrală;

Maturizarea şi dezvoltarea creierului începe la nivelul neuronal prin formarea celulelor

nervoase, urmate de migrarea lor spre ariile din creier unde se specializeaza. Creierul creste in volumul,
dar nu datorita numarului tot mai mare de neuroni, ci datorită creșterii terminațiilor și a numărului de
coneziuni sinaptice. Într-un final se prodeuce mielinizarea căilor de transmitere a informației între
neuroni. Acest proces favorizează transmiterea impulsurilor neuronale mai repede şi mai eficient.
Perioada de mielinizare facilitează producerea limbajului prin faptul că ușurează învățarea limbii
materne. În procesul proliferării conexiunilor neuronale, primele care se dezvoltă sunt cele simple,
respectiv căile senzoriale pentru vedere și auz, fiind urmate apoi de cele mai complexe, implicate în
limbaj.
Limbajul este o abilitate multifațetată care ajunge să fie stăpânită de-a lungul mai multor ani.
Conform studiilor, în cazul adulților, în partea stângă a lobului fronto-temporal se află
conexiunile care ajută la înțelegerea și producerea limbajului în cazul adulților.
Limbajul conține 3 componente care activează regiunile creierului: la nivel fonologic, la nivel
semantic si la nivel sintactic, producerea propozițiilor.
Datorită studiilor de imagistică se pot identifica căile neuronale care surprind legătura dintre
regiunile creierului specifice sarcinii acesteia.
Arcuate fasciculus (AF) este printre cele mai importante căi care ajută la funcționarea
limbajului, deși legătura cu segmentul III al fasciculului longitudinal superior (SLFIII), o altă cale
majoră a limbajului, este, în continuare, necunoscută. Alte căi ale limbajului sunt fasciculul uncinante
(UF), fasciculul interior longitudinal (ILF) și fasciculul interior fronto-occipital (IFOF).
Încă din copilărie, indivizii achiziționează limbajul prin dezvoltarea capacității de a decoda
sunetele și a fonologiei. Alte abilității pe care copiii trebuie să le stăpînească sunt să diferențieze
vorbirea de non-vorbire, să înceapă să înțeleagă și să folosească intonația și să diferențieze fonemele
limbii native. Datorită studiilor de neuroimagistică funcțională s-a putut identifica, la copiii care ascultă
sunete, o activare mai puternică în emisfera stângă. La 3 ani acest lucru se păstrează și implică girusul
Heschl, sulcusul temporal superior și arii din zona lobului temporal stâng. Prozodia, conform testărilor
de rezonanță magnetică funcțională, este analizată în lobul temporo-parietal bilateral și regiunile
corticale frontale.
Pentru ca un copil să achiziționeze cuvinte și înțelesurile lor, acesta trebuie să identifice și să
diferențieze fonemele. Suntem imersați într-un mediu cu sunete încă din perioada de făt, iar expunerea
la limba maternă creează o predispoziție pentru aceasta. Circuitele neuronale din lobii frontali și
prefrontali se dezvoltă și se consolidează până la finalul primului an, fiind influențate de limba pe care
copilul a auzit-o până acum. Astfel, zonele cerebrale implicate în diferențierea sunetelor devin
specializate în limba maternă, pierzându-și totodată capacitatea de a recunoaște sunetele din alte limbi
străine. Mai exact, până la vârsta de 6-8 luni, copiii pot face diferența între toate sunetele tuturor
limbilor, abilitate care este pierdută înainte de a împlini 1 an. Astfel, bebelușii se pregătesc să învețe
limba maternă, așa că se concentrează pe sunete importante din acea limbă, ignorându-le pe celelalte.
Imitarea vocală poate apărea după 20 de săptămâni de la naștere și este susținută de un sistem de
interacțiuni sociale care ghidat de atenția împărtășită facilitează acest comportament. Așadar, acest
mecanism este dependent de experiența lingvistică a individului.
La nivel lexical și sintactic, studiile de neuroimagistică funcțională au arătat că latența de
răspuns și activitatea cerebrală sunt mai amplificate în cazul copiilor decât la adulți, atunci când
procesează cuvinte. Dacă până la 12 luni se observă o activitate cerebrală bilaterală, după vârsta de 20
de luni activitatea cerebrală este mai intensă doar în partea stângă a creierului, datele fiind valabile și
pentru vârsta școlară și adolescență. Astfel că, procesarea cuvintelor, ăn cazul copiilor, este una
deficitară care este îmbunătățită cu timpul, în relație cu dezvoltarea cerebrală și experințele din mediu.

b. Analizaţi implicaţiile potenţiale ale acestor date pentru educaţie în general (fie pentru
interacţiunea cu părinţii, fie pentru educaţia formală).

Achiziția și dezvoltarea limbajului se îmbunătățește odată cu maturarea cognitivă.

Conform datelor din studiile privind dezvoltarea limbajului, imersia copilului în medii active
din punct de vedere al vorbirii, mai exact al limbii materne, este importantă pentru dezvoltarea
limbajului acestuia.
 Având în vedere aceste două date, în perioada copilăriei mediul social, mai ales familia, joacă
un rol important pentru achiziția și dezvoltarea limbajului. Pe baza atenției împărtășite, părinții pot
ghida atenția copilului asupra anumitor obiecte, iar repretarea etichetei lingvistice specifice acelui
obiect duc la învățarea unui nou cuvânt.
Totodată, dezvoltarea limbajului nu este „ruptă” de celelalte dezvoltări care au loc la nivel
cerebral. Astfel că, odată cu îmbunătățirea memoriei, numărul cuvintelor din vocabularul unui copil
crește, atâta timp cât contextul îi permite achiziția de noi cuvinte, adică este expus vorbirii directe.
Dezvoltarea limbajului duce la dezvoltarea reprezentărilor. Încadrarea reprezentărilor în
categorii și etichetarea categoriilor facilitează reproducerea cunoștințelor asimilate, fapt care implică
dezvoltarea memoriei. Mai mult decât atât, este un factor care influențează categorizarea prin
instrucțiuni directe.
De asemenea, învățarea materialelor într-o limbă specifică este îmbunătățită în urma dezvoltării
și perfecționării limbajului respectiv. Învățarea verbală presupune însușirea de cunoștințe și capacități
prin repetarea materilului cu voce tare. Dacă din punct de vedere semantic, copilul nu este dezvoltat,
atunci el nu va înțelege materialul pe care-l citește, nu-l va învăța și nu-l va reține.
Dezvoltarea funcțiilor executive, adică a memorie de lucru, a atenției, a controlului inhibitor,
este strâns legată de dezvoltarea limbajului.Verbalizarea informațiilor care trebuie gestionate, focusarea
atenției și oprirea impulsurilor prin directive verbale, sunt o parte din comportamentele care sunt
optimizate în urma stăpânirii limbajului.
Abilitățile de comunicare și cele care susțin dezvoltarea limbajului pot fi exersate atât în mediul
familiar, cât și în cel educațional.

2. Prezentaţi felul în care înţelegem "dezvoltarea umană" pe baza subcapitolului final (p. 43-53).
Analizaţi implicaţiile acestei conceptualizări fie pentru cercetare, fie pentru interacţiunea cu copiii
(educaţie, parenting, etc.).
Creierul uman matur prezintă de neuroni care formează trilioane de conexiuni pentru a putea
susține procesul complex al gândirii și al comportamentului.
Dezvoltarea creierului este vazută din perspectiva unui model interactiv între factori genetici,
psihologici, comportamentali și de mediu. Semnalele care susțin procesele dezvoltării cerebrale apar
prin exprimarea genelor, din interacțiuni între celule individuale și din semnale transmise din mediul
înconjurător înspre organism.
Formarea zonelor corticale începe devreme, în perioada de embrion, când populații de celule
migrează către zonele țintă ale creierului unde se vor dezvolta structurile creierului. La naștere, stimulii
din mediu sunt esențiali pentru dezvoltarea și menținerea organizării ariilor corticale. În perioada
preșcolară și școlară îngroșarea zonei corticale este evidentă, conform studiilor de imagistică. În
adolescență, indicii de grosime ai cortexului arată o subțiere de-a lungul acestei perioade. Acest lucru
sugerează specializarea anumitor zone ale creierului și maturarea zonelor cerebrale care se activează în
rezolvarea sarcinilor.
Dezvoltarea cognitivă susține dezvoltarea comportamentală, dar și aceasta o influențează pe cea
dintâi. Pe de-o parte, conform articolelor lui Armand (1982), Eyre (2007) și Huang și colaboratorii
(2009), când bebelușul s-a născut, tractul corticospinal, care susține controlul central motor, și tractul
talamocortical, care susține funcțiile senzoriale, sunt destul de dezvoltate. Pe de altă parte, expunerea
prenatală la vocea mamei și limba comunității este asociată, mai târziu, cu preferința unei limbi în
perioada postnatală și dezvoltarea unui sistem de achiziție a limbajului.
Mai multe principii sunt ale dezvoltării sunt menționate în articol. Primul este acela de
diferențiere progresivă a elementelor unui sistem. Acesta face referire la faptul că structurile, la început,
rudimentare sunt elaborate, îmunătățite și integrate în sisteme cu eficiență crescută. Complexitatea
organismului crește cu trecerea timpului, lucru normal pentru oricare sistem în proces de dezvoltare.
Un exemplu bun îl reprezintă dezvoltarea embrionului care trece din faza de structură din două straturi
la cea de 3 straturi, pe măsură ce noi căi celulare se diferențiază, apoi devin organizate și integrate.
După cum am arătat mai sus, procesul achiziției limbajului este unul progresiv. Primul pas
constă în analiza emisiilor acustice și diferențierea sunetelor importante ale limbii, ajungând să se
identifice începuturile și sfarșiturile de cuvânt. Combinările de cuvinte sunt făcute în așa fel încât să
aibă înțelesuri specifice. Prin combinarea cuvintelor și propozițiilor specifice, într-un discurs, se ajunge
la exprimarea ideilor complexe.
Al doilea principiu se referă la stabilizarea sistemelor. Mai exact, relaționarea progersului
elementelor și conexiunilor cerebrale către procese particulare, astfel creeându-se un sistem
neurocognitiv stabil și eficient. Dezvoltarea sistemelor presupune plasticitate și capacitate de adaptare
la diverși stimuli din mediu. În ciuda acestui fapt, plasticitatea scade de-a lungul timpului, cu cît
anumite elemente neurocognitive devin progresiv specifice unui anumit sistem.
Acest principiu este bine ilustrat în dezvoltarea cerebrală. La început celulele sunt tutipotente,
adică sunt capabile să devină orice fel de celulă din corp. Odată cu dezvoltarea, apar restricții ale
acestui potențial, astfel existând constrângeri la nivel de plasticitate.
Cei care învață a doua limbă, s-a arătat prin studii, că nu pot stăpâni atât de bine cea de-a doua
limbă. Acest lucru sugerează că alocare majoră de resurse neurocognitive s-a făcut, în primă fază,
pentru învățarea limbii materne, ceea ce face ca restricțiile noi limbi să fie mai greu de trecut.
 Al treilea principiu se bazează pe două aspecte complementare: pe de-o parte procesul
dezvoltării neurocognitive este văzut ca fiind unul dinamic și interactiv, pe de altă parte acest dinamism
este contrâns de trei surse diferite: genele, mediul și perioada temporală.
Genele sunt primul factor care impune restircții la nivelul dezvoltării. Fiecare individ are un set
de gene dobândit de-a lungul evoluției. O combinație sau o cantitate specifică de gene este necesară
pentru rezultatele dezvoltării. Ele denotă potențialul pe care fiecare individ îl poate atinge dacă are
experiențe într-un mediu propice.
Mediul, de asemenea, impune contrângeri privind felul în care un organism se dezvoltă. Din
acest punct de vedere dezvoltarea reprezintă adaptarea la contingențele din mediu. Dezvoltarea normală
presupune un flux normal de stimuli din mediu pentru a modula organizarea funcțională a sistemelor
neuronale. În absența unui input tipic din mediu, sistemele neuronale nu se dezvoltă normal.
A treia contrângere o reprezintă timpul. Dezvoltarea este un proces complex, pe mai multe
nivele. Organismul biologic și sistemul cognitiv se dezvoltă de-a lungul timpului. În timpul dezvoltării
creierului, sistemul depinde de apariția unor elemente care care sunt dependente pentru elementele
superioare, mai complexe. Astfel, timpul contrânge ce schimbări pot apărea și care factori pot influența
dezvoltarea. Având în vedere acest aspect, putem spune că fiecare zonă a creierului și fiecare cale
neuronală se dezvoltă conform propriei traiectorii temporale.
Articolul surprinde ideea dezvoltării organismului, ca fiind o istorie, momentul prezent
reprezentând suma evenimentelor care au contribuit la starea actuală a organismului. Starea reprezintă
atât stuctura curentă și capacitatea funcțională a organismului, cât și potențialul pentru schimbări
viitoare.
În concluzie, traiectorile dezvoltării neurocognitive sunt determinate în timp de interacțiuni între
nivele multiple ale sistemului cognitiv și cel comportamental. Datorită proceselor de diferențiere
progresivă și a celui de stabilizare, care modifică continuu starea organismului, putem spune că
organismul este reorganizat de mai multe ori de-a lungul dezvoltării, devenind, astfel, un proces
continuu de reorganizări succesive.

Bacalu-Dămoc Valentina