Situații conflictuale

Conflictul poate reprezenta atât un pericol, cât şi o oportunitate. El poate avea consecinte
negative, poate produce emoţii şi sentimente negative: furie, anxietate, teamă, suferinţă şi
agresiune; resentimente, tristeţe, stress; singurătate; blochează comunicarea şi obstrucţionează
rezolvarea problemelor.
Transformarea conflictelor, prin natura lor negative şi distructive, în oportunităţi, şanse de
progres se poate realiza prin convertirea, reorientarea energiei conflictului în direcţii acceptate şi
utile social sau, cel puţin post factum, după manifestarea acestuia, prin valorificarea lui ca
experienţă de viaţă, ca act de învăţare cu beneficii profilactice (cum să evităm repeterea lui) sau
diagnostice, epistemice (aprofundăm înţelegerea celuilalt, a noastră înşine, a fenomenelor
psihosociale).
Una din premisele rezolvării conflictului este acceptarea lui, recunoaşterea prezenţei sale
universale. A ignora conflictul interuman sau a-l nega jenaţi, a-l ascunde acolo unde este exclus
ca el să nu existe, a declara demagogic că eu (sau noi) trăim într-un climat absolut steril, fără
germenii contradicţiilor, înseamnă a duce politica păguboasă a struţului, lăsînd liber conflictul să
se dezvolte malign.
De cele mai multe ori la clasă, ca şi in viaţă, acceptăm compromisul.
Compromisul.
Este adeseori arta de a te certa pentru nimicuri (“Mai dai tu, mai las eu şi ne întîlnim la
mijloc”). De fapt, este o situaţie inferioară celei de victorie-victorie. Persoana face concesii
pentru a păstra prietenia. Între participanţi există o relaţie cooperantă. Fiecare crede în celălalt.
Avantaj: Abordarea pare a fi echitabilă. Poate oferi controlul conflictului, mai degrabă
decît lichidarea lui. El furnizează timpul necesar pentru realizarea metodei victorie-victorie.
Dezavantaje: fiecare îşi exagerează poziţia, ceea ce constituie subiect de negociere.
În final niciunul nu este total satisfăcut, pentru că fiecare a trebuit să renunţe la ceva. Este
un armistiţiu, nu o pace definitivă.
Caz concret:
În clasă, elevii sunt împărţiţi în două tabere inegale, aş putea spune, pe de o parte Mihai,
un băiat de cartier Bahne, iar de cealaltă parte restul clasei. Situaţii conflictuale sunt zilnice, iar
comportamentul băiatului a devenit din ce in ce mai violent datorită situaţiei familiale. Părinţii
sunt în prezent în divorţ, copilul suferă si nu vrea să arate ca i-ar păsa, că-l afectează.
În calitate de învăţător, dar şi ca părinte, am încercat pe cât am putut o integrare în colectiv, o
acceptare a lui cu defecte şi calităţi, o implicare în proiectele comune ale clasei. Implicarea sa în
proiecte cu alţi copii buni din clasă s-a dovedit benefică. Stimulat şi încurajat, s-a dovedit un
băiat isteţ şi a fost apreciat în final de colegii săi.
Rezolvarea conflictului înseamnă lichidarea lui prin metode analitice, care presupun
accederea la rădăcina problemei şi obţinerea unui rezultat care este văzut de ambele părţi ca fiind
o soluţie permanentă a problemei. Este definiţia ideală. Ea optează pentru termenul exact de
“lichidare” a conflictului, în locul celor de rezolvare, încheiere, stingere, eliminare.
Rezolvarea conflictului implică cogniţia (sau gîndirea), afectivitatea (emoţiile şi
sentimentele) şi comportamentul (inclusiv comunicarea). Ea se vrea o abordare multidisciplinară,
analitică, problem- solving a conflictului, care să-i facă pe participanţi apţi de a lucra împreună
pentru lichidarea lui.
Etapele metodei victorie-victorie sunt mai putin cunoscute la o clasa de elevi, dar ar
trebui mereu folosite.
Problema este rezolvată reciproc avantajos de către preopinenţii înşişi. Negocierile se
bazează pe respect reciproc. Soluţia îi satisface integral pe ambii. Găsirea soluţiei presupune
parcurgerea următoarelor etape:
1. Cunoaşterea nevoilor reale (eventual prin întocmirea “Hărţii conflictului”, cuprinzând
nevoile şi temerile pentru fiecare parte implicată).
2. Găsirea punctelor de întîlnire a nevoilor.
3. Generarea de soluţii posibile (prin metode de stimulare a producţiei de idei, de genul
brainstorming-ului).
4. Cooperarea, transformarea adversarului în partener pentru alegerea unei soluţii acceptate
de ambii ca permanentă.
5. Negocierea este practicata în clasă, elevii implicati într-un conflict sunt puşi faţă în faţă,
în mod direct să-şi expună problema conflictuală, dar mai greu caută de bună voie o
soluţie reciproc acceptabilă care să le permită să creeze, să menţină sau să dezvolte o
relaţie.