UNITATEA DE ÎNVĂŢARE

-I-

Profesioniștii implicați în desfășurarea activităților economice

- aspecte general-conceptuale -

Obiective:
Parcurgerea acestei prime unităţi de învăţare facilitează înțelegerea unui prim set de instituții juridice
esențiale ale dreptului societar, și anume: profesionist, întreprindere, patrimoniu de afectațiune, fond de comerț,
obligații profesionale etc.
De asemenea permite studenților familiarizarea cu normele care guvernează formele de organizare a
activității economice de profesionistul persoană fizică, anume: persoană fizică autorizată, întreprindere
individuală și întreprindere familială, precizate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2008, privind
autorizarea persoanelor fizice, a întreprinderilor individuale şi a întreprinderilor familiale.

Sumar

Capitolul 1 – Precizări conceptuale

1.1. Noțiunile juridice de profesionist și de întreprindere; diversele categorii de profesioniști

1.2. Statutul juridic al profesioniștilor - obligațiile profesionale
1.3. Fondul de comerț

Capitolul 2 –Profesionistul persoană fizică care desfășoară activității economice

2.1. Condițiile necesare desfășurării activității de către profesionistul persoană fizică

2.2. Regimul juridic al PFA – persoana fizică autorizată
2.3. Regimul juridic al întreprinderii individuale
2.4. Regimul juridic al întreprinderii familiale

Rezumat
Bibliografie selectivă
Teste de autoevaluare
Soluționarea testelor de autoevaluare

1
 Capitolul 1

Precizări conceptuale

1.1. Noțiunile de profesionist și de întreprindere; diversele categorii de

profesioniști

Intrarea în vigoare a Codului civil a transformat în mod esențial dreptul privat românesc
prin abrogarea normelor comerciale și preluarea instituțiilor juridice specifice domeniului
comercial de către dreptul civil. Aceste prefaceri de substanță au produs schimbări și în
domeniul dreptului societar.
Una dintre cele mai radicale modificări constă în reglementarea unui nou concept
juridic, cel de profesionist. Potrivit Codului civil (C.civ.) profesionistul este orice persoană
fizică sau orice persoană juridică care exploatează o întreprindere.Din formularea cu valoare
de principiu a textului art.3,(2) din codul civil se desprinde ideea potrivit căreia pot dobândi
calitatea de profesionişti persoanele fizice şi juridice care exploatează o întreprindere fie în
mod individual, fie în asociere, prin structuri colective cu sau fără personalitate juridică, în
toate formele juridice permise de lege.
Pentru a înțelege conceptul de profesionist trebuie să ne raportăm la noțiunea de de
întreprindere, definită drept „orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă
patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul
obținerii de profit, în condiții de concurență, respectiv: societăți comerciale, societăți
cooperative, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent și
asociații familiale autorizate potrivit legii.” (art.2 din Legea nr.346/2004 privind stimularea
înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii). Potrivit legii, expresiile de acte și
fapte de comerț trebuie înțelese în sensul de activități de producție, comerț sau prestări de
servicii.
Această accepțiune trebuie coroborată cu noțiunea de întreprindere economică ce constă
în activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând
resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe

2
riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Iar prin activitate
economică se înțelege activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru
obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt
destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori
determinabili, în scopul obţinerii unui profit. (art.2, lit.a din OUG nr.44/2008)
După cum se poate observa cele două definiții normative surprind trăsăturile
caracteristice ale unei întreprinderi constituită de către întreprinzător prin reunirea pe riscul
său a resurselor financiare, materiale și de muncă, în scopul producerii de bunuri şi servicii
destinate valorificării, în vederea obţinerii de profit - finalitatea oricărei activităţi economice
(exprimată prin locuţiunea latină „finis mercatorum”).
Spre deosebire de textele precizate mai sus, reglementarea din C.civ. este integratoare și
de maximă generalitate atât prin abandonarea finalității lucrative a activității, cât și prin
mutarea accentului de pe noțiunea de întreprindere (pe care nu o precizează) pe ideea de
exploatare a întreprinderii definită drept exercitarea sistematică, de către una sau mai multe
persoane, a unei activităţi organizate de producere, administrare ori înstrăinare de bunuri sau
în prestare de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Din textul art.3,(3) din C.civ. desprindem cele trei elemente pe baza cărora se poate
stabili în ce constă exploatarea unei întreprinderi, temei al determinării categoriei de
profesioniști, anume: o activitate sistematică, organizată și care constă fie în producerea
administrare sau înstrăinare de bunuri, fie în prestare de servicii.
Caracterul sistematic al desfăşurării activităţii în contextul exploatării întreprinderii, în
absenţa unor clarificări normative, implică, de regulă, un mod continuu şi constant de
realizare a activităţii, desfășurarea repetată și cu eficiență a acesteia, în vederea atingerii
scopului pentru care este realizată (fără a lua în calcul obţinerea de profit). Prin urmare,
operaţiunile întâmplătoare, activităţile care nu necesită planificare, investiţii şi nici nu sunt
urmărite şi controlate exced cadrului conceptual al exploatării unei întrepinderii.
În al doilea rând, exploatarea unei întreprinderi este o activitate organizată. Cu toate că
nici acest aspect nu este clarificat normativ, totuşi se consideră că reprezintă elementul cheie
în definirea unei întreprinderi, element pe baza căruia se face distincţia între activitatea unui
profesionist şi simplul act juridic al altui subiect de drept civil. Prin organizarea unei activităţi
se poate înţelege ansamblul coerent de operaţiuni prin care o persoană fizică sau juridică
ordonează un ansamblu de elemente componente în aşa fel încât să atingă un anumit scop
bine precizat.

3
 Din corelarea textelor legale putem stabili faptul că noțiune de profesionist este genul
proxim și include orice persoană fizică și juridică autorizată să exploateze o întreprindere
indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
De altfel, în art.8(1) din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a codului civil se
precizează că „noțiunea de profesionist include categoriile de: comerciant, întreprinzător,
operatorul economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi
economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării
în vigoare a Codului civil.”
Putem disting între o întreprindere economică și o întreprindere profesională, pe baza
căreia se conturează mai multe categorii de profesioniști:
- profesioniştii economici, persoanele fizice și persoanele juridice care desfăşoară activităţi
economice (exploatează o întreprindere economică) și care sunt „supuse înregistrării în
registrul comerțului” și anume „persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, societăţile (cu personalitate juridică), guvernate de Legea nr.31/1990,
companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic,
societățile cooperative, organizațiile coopertiste, societățile europene, societățile cooperative
europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum și
alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege”, (art.6,(1) din Legea nr.71/2011 coroborat cu
art.1 din Legea nr. 26/1990).
- liber profesioniştii, persoanele fizice și juridice care desfăşoară activități profesionale
(exploatează o întreprindere profesională), în mod independent, în baza unei autorizații emisă
de o structură profesională abilitată, (de exemplu: experţii contabili şi contabilii autorizaţi
sunt autorizați de Corpul expreţilor contabili şi contabililor autorizaţi, farmaciştii de Colegiul
farmaciştilor, medicii de Colegiul medicilor, executorii judecătoreşti de Corpul executorilor
judecătoreşti etc.)
- alte categorii de profesioniști: cei care exploateză o întreprindere civilă, agricolă sau
artizanală, cum ar fi: societățile simple și în participație guvernate de C.civ., asociaţiile şi
fundaţiile (de ex.cluburile sportive, spitale, universităţi, teatre, organizațiile non-profit),
cultele religioase, societățile agricole, meseriaşii şi ţăranii care îşi desfac produsele din
gospodăria proprie, etc.; sau anumite instituții și autoritățile publice (de ex.Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor - C.S.A, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare - C.N.V.M.;
Banca Naţională a României - B.N.R).

1.2. Statutul juridic al profesioniștilor - obligațiile profesionale

4
 Exploatarea unei întreprinderi, indiferent de natura ei, conferă titularului ei un statut
juridic bine determinat, format dintr-un ansamblul de drepturi, de îndatoriri specifice,
denumite generic obligații profesionale.
Obligaţiile profesionale sunt de natură diversă, unele având caracter permanent și
izvorăsc din principiile generale care guvernează desfășurarea activității, altele fiind de
sorginte pur administrativă prin care sunt impuse anumite restricții și condiționări. Însă prin
impunerea acestor obligații profesionale legiuitorul a urmărit cu precădere ocrotirea
intereselor tuturor persoanelor participante la viața ecomică fie în calitate de profesioniști, fie
de consumatori, inclusiv protejarea interesului general al societății.

1. Obligaţia de publicitate, de a aduce la cunoștința terților constituirea întreprinderii

și a informațiilor interesând activitatea desfășurată indiferent de natura ei – economică,
profesională etc.
Orice profesionist are obligația de a solicita autorizarea activității sale de către corpul
profesional căruia îi aparține, precum și de a publica orice modificare intervenită pe parcursul
desfășurării activității, inclusiv încetarea acesteia. În acest mod sunt aduse la cunoștința
terților (publicului) și le sunt opozabile cele mai importante informații cu privire la
profesionist și la activitatea sa.
Mai mult, înregistrarea profesionistului în evidențele corpului profesional are un rol
constitutiv, conferă persoanei fizice sau juridice calitatea de profesionist în domeniul vizat,
independent dacă acesta exercită efectiv activitatea profesională. Întrucât calitatea de
profesionist se dobândește prin înregistrare, totodată se pierde prin radierea din evidențele
corpului profesional.
De asemenea, profesioniștii trebuie să menţioneze un set de elemente de indidualizare a
propriei întreprinderi (denumire sau firmă, sediu social/profesional, cod unic de înregistrare,
sau CNP etc.) pe toate actele și documentele pe care le întocmesc și le întrebuințează (facturi,
oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în activitate sa). De la
această cerinţă sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice care
cuprind elementele prevăzute de legea în domeniu.
În ceea ce privește profesioniștii care desfășoară activități economice, obligațiile de
publicitate sunt prevăzute de Legea nr.26/1990 privind Registrul comerțului. Potrivit
dispozițiilor imperative ale acestui act normativ, profesioniștii care exploatează o
întreprindere economică trebuie să solicite:
5
 A. înmatricularea în registrul comerţului înainte de începerea activităţii;
B. înscrierea menţiunilor în registrul comerţului cu privire la operaţiuni (acte și fapte)
intervenite în cursul exercitării activităţii;
C. radierea din registrul comerţului la încetarea activităţii.

A. Înainte de începerea activității economice, profesionisul va solicita înmatricularea în

registrul comerțului formulând o cerere în acest sens, care trebuie să conțină anumite mențiuni
în funcție de categoria din care face parte, atfel:
i) cererea persoanei fizice autorizate (PFA), sau a titularului unei întreprinderi
individuale, cuprinde:
- nume, prenume, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, starea
civilă, activitatea comercială anterioară;
- firma sub care urmează să își desfășoare activitate şi sediul profesional;
- obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale aşa cum sunt
prevăzute în Codul CAEN;
ii) cererea întreprinderii familiale trebuie să cuprindă:
- elementele de identificare ale fiecărui membru al întreprinderii familiale (numele,
domiciliul, starea civilă, codul numeric personal, cetăţenia, data şi locul naşterii),
- calitatea de membru al familiei;
- activitatea economică desfășurată anterior cererii;
- datele de identificare ale persoanei care reprezintă întreprinderea familială, care este fie
reprezentantul întreprinderii familiale (membrul de familie din iniţiativa căruia se constituie
aceasta) fie împuternicitul acestuia;
- firma sub care urmează să își desfășoare activitate şi sediul profesional;
- obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale aşa cum sunt
prevăzute în Codul CAEN;
Cererile de înmatriculare formulate de persoanele fizice trebuie să fie însoţite de acte ce
probează datele pe care le menționează. Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele
din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit întreprinderii familiale conform legii.
Cererea de înmatriculare a PFA sau a întreprinzătorului persoană fizică titular de
întreprindere individuală, va fi făcută personal sau prin împuternicit cu procură specială şi
autentică. Cererea de înmatriculare a întreprinderii familiale se face de către membrul de
familie din iniţiativa căruia se constituie întreprinderea familială sau de împuternicitul
acestuia cu procură specială şi autentică. Pentru dovedirea specimenului de semnătură, PFA,
6
titularul întreprinderii individuale, respectiv, reprezentantul întreprinderii familiale semnează
la Oficiul registrului comerţului în prezenţa judecătorului delegat sau a directorului oficiului
sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura. PFA, respectiv reprezentantul
întreprinderii familiale pot depune specimenul de semnătură legalizat de notarul public.
iii) cererea formulată în numele unei societăţii cu personalitate juridică, guvernată de
Legea nr.31/1990 va cuprinde toate datele precizate în mod obligatoriu în actul constitutiv şi
va fi însoţită de documentele doveditoare. Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate
datele menționate în cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit conform legii.
iv) cererea de înmatriculare a unei regii autonome, companii naţionale sau societăţi
naţionale va cuprinde:
- actul de înfiinţare, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema acesteia;
- obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi activităţii principale;
- unităţile componente ce pot intra în relaţii contractuale cu terţii, persoanele împuternicite să
le reprezinte, precum şi limitele împuternicirii acordate;
- elementele de identificare ale persoanelor împuternicite să le reprezinte, (nume, domiciliul,
CNP, cetăţenia, data şi locul naşterii) cu precizarea limitelor împuternicirii conferite.
Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul unic de
înregistrare atribuit conform legii.
v) cererea de înmatriculare a unei societăţile cooperative și înmatricularea acesteia în
registrul comerţului se realizeaza cu respectarea dispozițiilor Legii nr.1/2005, coroborate cu
cele ale Legii nr.26/1990.
Cererea de înmatriculare în registrul comerţului a unei societăţii guvernată de Legea
nr.31/1990 va fi semnată fie de oricare dintre fondatori, de administrator sau, după caz, de
reprezentantul acestuia. Cererea de înmatriculare a regiei autonome, companiei naţionale,
societăţii naţionale sau societăţii cooperative va fi semnată de către persoanele împuternicite
să le reprezinte. Orice cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare și va la care
se va adăuga și menţionarea numărului şi a datei încheierii judecătorului delegat. Pentru
dovedirea specimenului de semnătură a persoanei împuternicite să reprezinte entitățile
economice sus precizate, aceasta fie semnează la Oficiul registrului comerţului în prezenţa
judecătorului delegat sau a directorului oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va certifica
semnătura, fie va depune specimenul de semnătură legalizat de notarul public.
În toate cazurile, înmatricularea în registru se face în termen de 15 zile, care începe să
curgă:
- de la data autorizării – pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și
7
familiale;
- de la data încheierii actului constitutiv – pentru societăţile;
- de la data actului de înfiinţare – pentru regiile autonome, companiile naţionale, societăţile
naţionale sau societăţile cooperative.

B. Pe parcursul desfășurării activității economice, profesioniștii sunt obligați să

înregistreze orice menţiuni privitoare la:
- donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară constituită asupra fondului de
comerţ, precum şi orice act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerţului
sau care determină dispariția firmei ori a fondului de comerţ;
- numele, prenumele, cetăţenia şi codul numeric personal pentru cetăţenii români, seria şi
paşaportul pentru cetăţenii străini, data şi locul naşterii împuternicitului sau a reprezentantului
fiscal (dacă este cazul) al profesionistului. Dacă dreptul de reprezentare este limitat la o
anumită sucursală, menţiunea se va face numai în registrul unde va fi înscrisă sucursala;
- brevetele de invenţie, mărcile de febrică, de comerţ, denumirile de origine, indicaţiile de
provenienţă, firma emblemă şi alte semne distinctive asupra cărora profesionistul are un
drept;
- convenția matrimonială a profesionistului persoană fizică și orice modificare a acesteia,
hotărârea privind modificarea regimului matrimonial, hotărârea privind nulitatea căsătorie sau
a convenției matrimoniale, hotărârea de divorţ, precum şi cea de privind partajul bunurilor
comune obţinute în cursul exercitării comerţului (dacă este cazul);
- hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a
curatelei acestuia, precum şi hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;
- deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, după caz, precum și
înscrierea menţiunilor corespunzătoare procedurilor de insolvență;
- hotărârea judecătorească de condamnare a profesionistului, administratorului sau cenzorului
pentru fapte penale care-l fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate;
- orice modificare cu privire la actele, faptele şi menţiunile înregistrate.
Cererea de înregistrare a menţiunilor prevăzute mai sus trebuie să fie depusă în cel mult
15 zile de la data modificării intervenite. De asemenea, orice persoană interesată poate cere
înregistrarea acestor menţiuni în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut
actul sau faptul supus înregistrării. Menţiunile se vor înregistra din oficiu în termen de 15 zile
de la primirea copiei legalizate de pe hotărârea irevocabilă, în situația în care mențiunile se
modifică în temeiul unei hotărâri judecătorești.
8
 Comerciantul care dorește deschiderea unei sucursale sau a unei filiale trebuie să ceară
înmatricularea acesteia la Oficiul registrului comerţului în a cărei rază teritorială se află sediul
sucursalei sau al filialei. În acest sens va preciza și oficiul în a cărei rază teritorială se află
sediului social (principal). Oficiul registrului comerţului unde se află sediul sucursalei sau al
filialei va transmite Oficiului registrului comerţului de la sediul principal un extras de pe
înregistrarea efectuată pentru a fi menţionată în registrul respectiv.
Înfiinţarea în România a unei sucursale sau filiale de către un profesionist cu sediul
principal în străinătate este supusă tuturor dispoziţiilor referitoare la înmatricularea,
menţionarea şi publicarea operațiunilor economice cerute pentru profesioniștii români. În
acest caz, cererile de înmatriculare vor indica şi:
- numele sau denumirea, forma juridică şi sediul social al profesionistului din străinătate,
inclusiv denumirea sucursalei dacă este diferită;
- registrul în care este inmatriculat profesionistului din străinătate, numărul de înmatriculare și
identificatorul unic la nivel european, după caz;
- numele şi calitatea persoanelor care pot să-l reprezinte pe profesionistul din străinătate în
raporturile cu terții, precum şi al celor care se ocupă nemijlocit de activitatea sucursalei;
- ultima situaţie financiară a profesionistului din străinătate aprobată, verificată sau publicată
potrivit legislaţiei statului în care acesta îşi are domiciliul sau sediul etc.
De asemenea se înregistrează și menţiunile referitoare la:
- deschiderea unei proceduri judiciare sau extra–judiciare de insolvenţă cu privire la
profesionistul din străinătate;
- dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi prenumele lichidatorilor;
- închiderea sucursalei.
Toate formalităţile de înregistrare a menţiunilor se vor face la Oficiului registrului
comerţului de la sediul sucursalei. Dacă o societate cu sediul în străinătate înfiinţează mai
multe sucursale în ţară, documentele de constituire și celelalte documente privind societatea
necesare pentru înmatricularea unei sucursale se depun o singură dată numai pentru una dintre
sucursale.

C. Radierea înregistrărilor
De regulă radierea profesionistului din registrul comerțului intervine în momentul în
care acesta încetează să mai desfășoare activitatea, după ce au fost finalizate operațiunilor de
lichidare. Radierea se face la cererea lichidatorului sau din oficiu, dacă în termen de 3 luni de
la expirării termenului de un an de la data deciziei de dizolvare nu s-a solicitat radierea. În
9
acest caz, radierea se dispune în temeiul hotărârii judecătorești, pronunțată la cererea Oficiului
Național al Registrului Comerțului.
La data îndeplinirii formalităților de radiere profesionistul încetează să existe.
În mod excepțional, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei
înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară radierea
înregistrării păgubitoare în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia. Radierea
se cere în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în
parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită
radierea dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul
comerţului.
Cererea de radiere se depune şi se menţionează în registrul comerţului în care s-a făcut
înmatricularea profesionistului. Oficiul registrului comerţului în termen de 3 zile de la data
depunerii cererii o înaintează tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul solicitantului,
iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, tribunalului din acest judeţ. Tribunalul
soluționează cererea cu citarea profesionistului și a Oficiului registrului comerţului. Hotărârea
judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, în termenul de 15 zile
de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.
Radierea va fi efectuată de Oficiul registrului comerţului care va publica hotărârea
judecătorească irevocabilă în Monitorul Oficial al României pe cheltuiala părţii care a
introdus cererea.
Nerespectarea obligațiilor privind înregistrările ce trebuie efectuate în registrul
comerțului atrage aplicarea sancțiunilor de natură civilă, contravențională sau chiar penală,
expres prevăzute de lege. Persoana vinovată poate fi obligată fie la plata unor sume de bani cu
titlul de amenzi civile sau amenzi contravenționale, sau penale, sau poate fi supusă unei
pedepse privativă de libertate (în cazul în care sunt întrunite elementele infracțiunilor de fals,
uz de fals, înșelăciune etc.)

Organizarea Registrului Comerţului

Registrul comerțului este documentul public în care sunt înregistrate toate datele
privind profesioniștii care desfășoară activități economice, accesibil oricărei persoane
interesate.
Registrul comerțului este organizat și ținut de oficii ale registrului comerţului care
funcționează pe lângă tribunalele din fiecare județ și din municipiul București. Aceste oficii se
află în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, instituție publică cu
10
personalitte juridică administrată de Ministerul Justiției, care ține registrul central al
comerțului, parte componentă din sistemul de interconectare a registrelor comerțului din
statele membre ale Uniunii Europene. Registrul central al comerțului reprezintă punctul de
acces la sistemul de interconectare a tuturor registrelor comerțului la nivelul Uniunii
Europene, prin intermediul căruia sunt puse la dispoziția publicului documente și informații
referitoare la profesioniștii înregistrați în România.
Înregistrarea profesionistului se face la Oficiul registrului comerţului în a cărei rază
teritorială îşi are sediul. Oficiile județene și al municipiului București sunt obligate să
comunice oficiului naţional orice înmatriculare sau meţiune înregistrată, în termen de cel mult
15 zile de la efectuare.
Trebuie să precizăm faptul că prin înregistrare se înţelege atât înmatricularea
profesionistului, cât şi înscrierea de menţiuni referitoare la activitatea sa în registrul
comerţului în a cărei rază teritorială își are sediul. De regulă, înmatricularea şi menţiunile sunt
opozabile terţilor, de la data efectuării lor în registrul comerţului, ori de la publicarea lor în
Monitorul Oficial al României, partea a IV-a. Data înregistrării în registrul comerţului este
data la care înregistrarea a fost efectiv operată în acest registru și se realizează în termen de 24
de ore de la data încheierii judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării sau de
înregistrare a mețiunilor. Actele ori faptele neînregistrate, pentru care legea impune obligația
publicității, nu pot fi opuse terţilor, cu excepţia cazului în care se face dovada că ele erau
cunoscute de aceştia.
Controlul legalității operațiunilor înregistrate în registrul comerțului se realizează de un
judecător delegat la registru de tribunal, prin încheierile pronunțate în soluționarea cererilor
formulate de profesioniști, sau după caz în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile ( în
afara cazurilor în care legea prevede altfel).
Încheierile judecătorului delegat privind înmatricularea sau orice altă înregistrare în
registrul comerţului sunt executorii de drept şi pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de
la data pronunţării încheierii pentru părţi și de la data publicării încheierii sau a actului
modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României pentru orice altă persoană
interesată
Recursul se depune şi se menţionează la registru comerţului unde s-a făcut înregistrarea.
În termen de 3 zile de la data depunerii, Oficiul registrului comerţului, înaintează
recursul Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul profesionistului sau sediul
sucursalei sau al filialei. Dacă recursul este admis, decizia instanţei de recurs va fi menţionată
în registrul comerţului.
11
 Oficiul registrului comerţului este obligat să elibereze pe cheltuiala persoanei care a
făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe actele depuse,
precum şi certificate constatatoare privind neînregistrarea unui act sau fapt privitor la
profesionist. Aceste copii pot fi eliberate personal solicitantului sau transmise prin
corespondență sau prin e-mail.

2. Obligația de întocmire și ţinere a anumitor registre

Registrele pe care profesioniștii trebuie să le țină sunt prevăzute expres de lege.
Profesioniștii care exploatează întreprinderi economice trebuie să dețină registrele
prevăzute :
- de Legea nr.31/1990: registrul asociaților, registrul acționarilor, registrul de părți sociale
etc.;
- stabilite de Legea contabilităţii nr.82/1991, anume:
● Registrul jurnal, în care sunt înregistrate zilnic și în ordine cronologică operaţiile
privind activitatea curentă;
● Registrul cartea mare destinat înregistrărilor contabile în „partidă dublă”;
● Registrul inventar în care sunt înregistrate procesele-verbale de inventariere a
patrimoniului profesionistului, întocmite atât la începutul activității cât și la încheierea
fiecărui an de activitate.
Potrivit dispozițiilor legale, registrele, actele şi documentele financiar-contabilitate care
au stat la baza înregistrărilor se păstrează timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii
exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite. De asemenea, profesionistul are și
obligația de întocmire a unei serii de documente contabile de sinteză, cum sunt bilanţul
contabil (care conţine imaginea fidelă a patrimoniului comerciantului).
- prevăzute de alte legi speciale, cum ar fi Legea nr.242/2003 privind Registrul unic de
control.

3. Obligația de a desfăşura activitatea economică cu bună credință și cu respectarea

normelor concurenţei loiale, uzanțelor cinstite.
Principiul liberei concurenţe constituie o componentă esențială a economiei de piaţă şi
este consacrat în art.135 lit.a) din Constituţie. In principal, legea apără libera concurenţă pe
două direcţii de acţiune: prin interzicerea practicilor anticoncurenţiale de tip monopolist
(Legea concurenţei nr.21/1996) şi prin interzicerea concurenţei neloiale (Legea nr.11/1991
privind combaterea concurenţei neloiale).
12
 În principiu, orice faptă de natură a crea confuzie în percepția clientelei cu privire la
bunurile sau serviciile unui profesionist sau cu privire la activitatea și identitatea acestuia
săvârșită de un concurent se înscrie în sfera practicilor neloiale. De asemenea sunt sancționate
și răspândirea de informații false, adesea denigratoare la adresa altor competitori, în
exercitarea activității economice de natură a crea un avantaj nejustificat pe piață. Mai mult,
deturnarea clientelei unui profesionit prin orice mijloc, cum ar fi publicitatea înșelătoare,
inclusiv prin recompensarea salariaților acestuia constituie de asemenea o practică de
concurență neloială, sancționată ca atare de lege.

4. Alte obligații vizează:

- plata obligaţiilor fiscale (impozite, taxe şi alte contribuţii legale);
- protecţia consumatorilor;
Consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în
asociații care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de
producție, artizanale ori liberale.
Cu alte cuvinte consumatorii sunt persoane fizice care utilizează sau consumă produse
sau servicii, pe care nu le obțin din activitatea lor profesională și care se bucură de o serie de
drepturi specifice, anume:
- de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un
serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze
drepturile și interesele legitime;
- de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale
produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să
corespundă cât mai bine nevoilor lor,
- de a avea acces la piețe care le asigură o gamă variată de produse și servicii de calitate,
- de a fi despăgubiți pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a
produselor și serviciilor, etc.
- protecţia mediului, mai ales în contextul actual al necesității asigurării unei dezvoltări
durabile și al respectării normelor de guvernanță corporativă;etc.
Având în vedere importanța activității profesioniștilor pentru bunul mers al societății,
respectarea obligațiilor profesionale se impune cu necesitate pentru asigurarea protecției
intereselor generale. Din acest motiv, legea prevede o serie de sancțiuni specifice statutului
profesioniștilor, anume:

13
- dizolvarea profesionistului constituit în scopul săvârșirii de infracțiuni sau în ipoteza în care
obiectul de activitate a fost deturnat.
- suspendarea activității profesionistului care a săvârși fapte sancționate de lege.
- interzicerea de a participa la procedurile de achizițiile publice sau interzicerea accesului la
finanțare din fonduri publice.
- publicarea hotărârii de condamnare a profesistului condamnat pentru săvârșirea unor fapte
penale.

1.3. Fondul de comerț

În vederea desfășurării activității economice profesioniştii, atât persoane fizice cât şi

persoane juridice, alocă o serie de mijloace materiale şi financiare în acest scop, constituind
astfel un fond de comerţ.
Fondul de comerţ constă dintr-un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi
incorporale pe care un profesionist le afectează desfăşurării activităţii sale economice sau
profesionale.
Încă de la început trebuie subliniat faptul că fondul de comerț nu trebuie confundat cu
fondul comercial –concept contabil-, ci dimpotrivă este un element ce intră în componența
acestuia din urmă.
➢ Fondul de comerţ nu poate fi confundat cu patrimoniul. Spre deosebire de fondul de
comerţ, considerat o universalitate de fapt, care are ca izvor voinţa persoanei, patrimoniul
este statuat de lege, fiind calificat drept o universalitate de drept. Dacă patrimoniul este
alcătuit din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu un conținut economic, fondul de comerț
nu cuprinde obligațiile titularului său (profesionistului) și, în principal, nici drepturi.
➢ De asemenea, fondul de comerț, care este alcătuit doar din resurse materiale și financiare,
se deosebește și de întreprindere care cuprinde și forța de muncă.

Fondul de comerţ cuprinde:

i. elemente corporale alcătuite din:
- bunuri imobile - clădiri, instalaţii, utilaje, maşini etc.;
- bunuri mobile - materii prime, materiale, mărfuri etc.

14
ii. elemente necorporale: firma, emblema, clientela, vadul comercial, drepturi de proprietate
intelectuală (drepturi de autor și drepturi conexe), drepturi de proprietate industrială (brevete
de invenţii, mărci de: fabrică, comerţ, servicii, desene și modele industriale etc.)
a. Firma
Firma este un element de individualizare a profesionistului – titular al fondului de
comerţ- şi constă în numele sau denumirea sub care acesta îşi exercită activitatea economică
şi sub care semnează (art.30, alin.1 din Legea nr. 26/1990).
Prin urmare, firma care constă exclusiv din cuvinte (în limba română), deosebește un
profesionist de toți ceilalți profesioniști dintr-un județ sau chiar din țară. Pentru a se evita
orice confuzie, firma trebuie să prezinte un grad ridicat de noutate, să se deosebească de cele
existente. În situația în care o firmă nouă este asemănătoare cu o firmă existentă, trebuie să se
adauge o menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a
persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat sau în orice alt mod.
De asemenea, firma trebuie să fie licită, legea interzice orice utilizarea anumitor
cuvinte: „științific, academic, universitate, școală” etc.; sau unei denumiri folosită de
persoanele fizice sau juridice din sectorul public.
Firma are un conținut diferit în funcție de categoria de profesioniști din care face parte
titularului ei, astfel:
- firma persoanei fizice se compune din numele ei, scris în întregime, sau din numele şi
iniţiala prenumelui ei, deci firma acestuia corespunde cu numele său civil;
- firma unei întreprinderi familiale trebuie să cuprindă numele reprezentantului ei la care se
adaugă menţiunea ,,întreprindere familială” scrisă în întregime;
- firma societăţii în nume colectiv se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţi
plus menţiunea „societate în nume colectiv” scrisă în întregime;
- firma societăţii în comandită simplă este alcătuită din numele a cel puţin unuia dintre
asociaţii comanditaţi plus menţiunea ,,societate în comandită,” scrisă în întregime;
- firma societăţii pe acţiuni sau a societăţii în comandită pe acţiuni este compusă dintr-o
denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi, la care se adaugă menţiunea
„societate pe acţiuni” sau „societate în comandită pe acţiuni” scrisă în întregime sau abreviat;
- firma societăţii cu răspundere limitată este alcătuită dintr-o denumire proprie, la care se
poate adăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, plus menţiunea „societate cu răspundere
limitată” scrisă în întregime sau prescurtat;
- firma sucursalei din România a unei societăţi străine va trebui să cuprindă şi menţiunea
sediului principal din străinătate.
15
 Prin înregistrare firmei la registrul comerţului, titularul dobândeşte un drept de folosinţă
exclusivă asupra firmei. Poate fi înstrăinată numai împreună cu fondul de comerţ. Dacă se
înstrăinează fondul de comerţ, cu orice titlu, dobânditorul acestuia va putea să continue
activitatea sub firmă anterioară, care cuprinde numele unui comerciant persoană fizică, sau al
unui asociat al unei întreprinderi familiale, societăţi în nume colectiv ori comandită simplă, cu
acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi şi cu obligaţia de
menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor. Păstrarea firmei precedente este
permisă societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau societăţii cu răspundere limitată, fără
menţionarea raportului de succesiune.
Firma radiată din registrul comerţului este indisponibilă, în principiu, pentru o perioadă
de doi ani de la data radierii.
b. Emblema
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un profesionist de altul de acelaşi
gen, (care desfăşoară aceeaşi activitate).
Dacă firma are caracter obligatoriu, emblema are caracter facultativ, ea conferă un plus
de individualizare a titularului fondului de comerţ. De asemenea, se deosebire de firmă, care
conține doar cuvinte, emblema poate fi alcătuită din atât din forme grafice cât și din cuvinte
scrise în limba română.
Emblema se caracterizează prin noutate. Astfel, orice emblemă va trebui să se
deosebească de emblemele înscrise în acelaşi registru al comerţului, pentru acelaţi fel de
comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi
desfăşoară activitatea
Emblema va putea fi folosită pe: panouri de reclamă, facturi, scrisori, tarife, afişe,
publicaţii şi în orice alt mod, cu condiţia să fie însoţită în mod vizibil de firma.
Prin înregistrarea emblemei la registrul comerţului, titularul dobândeşte un drept de
folosinţă exclusivă asupra acesteia. Emblema se înstrăinează şi separat de fondul de comerţ.
Dobânditorul va putea folosi emblema numai cu consimţământul transmiţătorului. Emblemele
radiate din registrul comerţului sunt indisponibile, în principiu, pentru o perioadă de doi ani
de la data radierii.
c. Clientela
Clientela reprezintă totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod
obişnuit la profesionist pentru procurarea de mărfuri şi/sau servicii. Clientela reprezintă
ansamblul de persoane care intră în relații cu profesionistul, încheind acte juridice.

16
 Dintr-o altă perspectivă, clientela este constituită din persoanele care se aprovizionează
în mod constant de la un anumit magazin, sau beneficiază permanent de serviciile prestate,
fiind atrasă de toate elementele fondului de comerț.
Deși nu se poate admite existența unui drept asupra clientelei, aceasta generează o
valoare economică cuantificabilă (suma de bani încasată de la clientelă), care poate fi
exprimată cifric în contabilitatea profesionistului.
Clientela trebuie să fie reală, certă (iar nu potențială) și să se adreseze exclusiv unui
profesionist (să existe o legătură personală între clientelă și profesionist).
Clientela este cel mai important element al fondului de comerț, fără de care acesta nu
există. Iată de ce clientela se poate fi înstrăinată numai împreună cu fondul de comerț.
d. Vadul comercial
Vadul comercial reprezintă aptitudinea fondului de comerț de a atrage clientela.
Vadul comercial constă într-o serie de factori obiectivi și subiectivi prin care se
realizează atragerea unui număr cât mai mare de clienți cum ar fi: locul unde se află amplasat
locul unde se desfășoară activitatea, calitatea mărfurilor, serviciile, preţuri practicate,
comportamentul personalului profesionistului cu clienții, publicitatea etc.
Vadul comercial, unul dintre elementele obligatorii ale fondului de comerț poate fi
transmis numai împreună cu acest fond.
e. Drepturile de proprietate industrială şi intelectuală
În această categorie eterogenă, regăsim: mărcile de fabrică de comerţ şi de servicii,
brevete de învenţie, desene şi modele ale produselor, dar și, drepturile de autor (ce rezultă din
creaţia ştiinţifică literară şi artistică), inclusiv programele de operare din domeniul
informaticii; fiecare drept fiind reglementat prin legi speciale. Cele mai uzitate drepturi din
această categorie sunt:
o Mărcile de fabrică, de comerţ, sau de servicii
Marca reprezintă semnul distinctiv susceptibil de reprezentare grafică care
individualizează produsele sau serviciile unui profesionist de cele identice sau similare care
aparțin altor profesioniști.
Pentru a individualiza un produs sau serviciu, marca trebuie să fie nouă, originală în
raport de toate celelalte mărci deja existente și folosite în aceeaşi ramură de comerţ sau
industrie, precum și să distingă provenienţa mărfurilor sau produselor unui anumit
comerciant.
Pentru constituirea dreptului exclusiv asupra unei mărci, aceasta trebuie înregistrată la
O.S.I.M. (Oficiul de stat pentru învenţii şi mărci). Protecţia juridică produce efecte timp de 10
17
ani .Marca poate fi înstrăinată împreună cu fondul de comerț dar şi separat de acesta, în
temeiul unor acte juridice, cum ar fi: vînzare – cumpărare, donaţie, testament etc.

o Brevetele de invenţie
Brevetul de invenție este mijlocul juridic prin care sunt consacrate și protejate drepturile
inventatorului asupra invenției sale, având ca obiect un produs sau un procedeu din orice
domeniu tehnologic, susceptibil de aplicare industrială.
Invenția trebuie să prezinte noutate absolută și originalitate, care depășește stadiul actual al
tehnicii. Pentru a fi protejat dreptul asupra invenției, aceasta trebuie să fie înregistrat la
O.S.I.M. Protecţia asupra invenţiei opereză timp de 20 de ani.
Drepturile de proprietate intelectuală și industrială se transmit atât împreună cât şi
separat de fondul de comerţ.

Natura juridică a fondului de comerț

În exploatarea întreprinderii sale profesionistul este nevoit să aloce o serie de bunuri,
resurse materiale și bănești care împreună alcătuiesc fondul de comerț al acestuia. Fondul de
comerț este prezent încă din momentul de început al afacerii, fiind un element al activului
patrimoniului de profesionistului.
Fondul de comerț este o universalitate de fapt.
După cum am arătat mai sus, în componența fondului de comerț se regăsesc elemente
extrem de variate, fiecare cu propriul lor regim juridic, dar care au ca numitor comun pe lângă
titularul lor și faptul că au o destinație comună, anume să servească exercitării activității
acestuia. Ca urmare, reunirea într-un fond de comerț a tuturor bunurilor profesionistului care
sunt afectate exploatării întreprinderii, constituie o universalitea de fapt. Trebuie subliniat
faptul că bunurile din cadrul universalității de fapt își păstrează individualitatea și astfel pot să
facă obiectul unor acte juridice distincte.
Totodată, fondul de comerț în calitate de universalitate de fapt are o identitate proprie,
de sine stătătoare; acesta nu se confundă și nici nu se reduce la elementele sale componente.
Privit în mod unitar, fondul de comerț în integralitate poate face, el însuși, obiectul unor
operațiuni juridice.
Fondul de comerț este un bun mobil incorporal.
Cu toate că în componența fondului de comerț intră și bunuri imobile, privit ca întreg
fondul de comerț este calificat drept un bun mobil incorporal (unitatea fondului de comerț este
pur ideatică, doar în plan juridic).
18
 Ca atare, în principiu, fondul de comerț este supus regimului juridic ce caracterizează
bunurile mobile, ceea ce capătă importanță în momentul în care sunt încheiate anumite acte
juridice cu privire la acesta.
i. Prin urmare, fondul de comerț poate fi vândut în conformitate cu normele de drept comun
ce guvernează vânzarea-cumpărea oricărui bun mobil. În mod particular, dacă în componența
fondului de comerț se află un imobil, vânzarea fondului de comerț trebuie înscrisă în Cartea
funciară. În practică, în contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerț este inclusă și o
clauză de neconcurență prin care vânzătorul fondului se obligă față de noul titular al acestuia
să nu exercite în apropiere (în vecinătate) același fel de activitate pentru a nu îl priva pe
cumpărător de clientela ce i-a fost transmisă o dată cu fondul comerț.
ii. Fondul de comerț poate fi transmis ca aport în natură la constituirea capitalului social al
unei societăți, potrivit Legii nr.31/1990 pentru care titularul său, în calitate de asociat sau
acționar va primi părți sociale sau acțiuni.
iii. O altă operațiune poate fi închirierea (locaţiunea) fondului de comerţ, în baza căreia
locatarul este obligat să respecte destinaţia economică şi funcţională a fondului de comerţ; și
nici nu poate aduce schimbări în organizarea şi structura fondului de comerț decât cu acordul
locatorului. De asemenea, locatarul trebuie să nu facă niciun act de concurență față de
locatorul său.
iv.Fondul de comerț poate face obiectul unei garanţii reale mobiliară - ipoteci mobiliare.
(art.2350(2), coroborat cu art.2357 și cu art.2368 și urm. C.civ.) Legea cere înscrierea avizului
de garanţie ipotecară la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, precum și în registrul
comerţului. În cazul în care în fondul de comerț se află și un imobil, contractul de ipotecă va
fi înscris și în Cartea funciară.
-v. Fondul de comerț poate fi transmis și prin moștenire sau în baza unui testament.
Succesorul va putea să continue activitatea sub firma profesionistului decedar cu acordul
celorlalți succesori și cu condiția de a preciza calitatea de succesor. De la această regulă fac
excepție societățile pe acțiuni, în comandită pe acțiuni și cu răspundere limitată.
Subliniem că, indiferent de modalitatea de transmitere a fondului de comerț, actul în
baza căruia se realizează această operațiune trebuie publicat în registrul comerțului, în vederea
asigurării opozbilității operațiunii față de terți.

19
 Capitolul 2

Profesionistul - persoană fizică

care desfășoară activități economice

O categorie bine determinată de profesioniști, este reprezentată de persoanele fizice care

exploatează o întreprindere economică și care se bucură de un regim juridic propriu stabilit de
prevederile O.U.G. nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Potrivit legii, o persoană fizică poate desfășura o activitate economică organizată sub
formă de:
1. persoană fizică autorizată = desfăşoară individual şi independent orice tip de activitate
economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă;
2. întreprindere individuală = întreprinderea economică, fără personalitate juridică,
organizată de un întreprinzător persoană fizică;
3. întreprindere familială = întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată
de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa. (potrivit OUG nr.44/2008, din
familie fac parte: soţul, soţia, copii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării
întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea, inclusiv).
În principiu, profesioniștii persoane fizice pot exercita orice activitate prevăzută în
Codul CAEN, permisă de lege liberei inițiative private. Sunt excluse activitățile ce constituie
monopol de stat (de ex.extracția și exploatarea resurselor naturale), cele care pot fi desfășurate
doar de persoane juridice (de ex. activitatea bancară sau de asigurare), precum și serviciile
prestate pe teritoriul altor state (transfrontaliere așa cum sunt prevăzute de legislația Uniunii
Europene). De asemenea exced cadrul stabilit de OUG nr.44/2008 atât activitățile economice
cât și profesiile liberale care sunt reglementate prin legi speciale.
Încă de la început trebuie subliniat faptul că profesionistul persoană fizică exploatează
întreprinderea economică pe riscul său; garantând cu întregul său patrimoniu executarea
obligațiilor asumate în desfășurarea activității. Cu alte cuvinte, profesionsitul persoană fizică,
indiferent de modul de organizare ales - persoană fizică autorizată, întreprinzător tiular al
întreprinderii individuale, reprezentant sau membru al întreprinderii familiale – răspunde
20
nelimitat, cu întregul său patrimoniu și anume cu toate bunurile sale mobile şi imobile,
prezente şi viitoare pentru datoriile și daunele ce rezultă din activitatea sa economică.
În vederea diminuării riscului pe care îl implică orice afacere, profesionistul trebuie să
acționeze cu diligență și prudență și să își ia măsurile adecvate de diminuare sau înlăturare a
pierderilor. În acest sens, poate să constituie un patrimoniul de afectațiune.
Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea drepturilor (inclusiv a bunurilor) şi
obligaţiilor profesionistului persoană fizică (persoanei fizice autorizate, titularului
întreprinderii individuale sau a membrilor întreprinderii familiale) afectate scopului exercitării
unei activităţi economice, constituită ca o fracţiune distinctă a patrimoniului profesionistului
separată de gajul general al creditorilor personali ai acestuia.
Din definiţia de mai sus reiese că, în cazul constituirii patrimoniului de afectaţiune,
creditorii, care sunt titularii creanţelor ce rezultă din activitatea economică, vor executa cu
prioritate activul patrimoniului de afectaţiune şi numai în cazul în care obligaţiile economice
nu sunt integral stinse, vor putea executa şi activul patrimoniului personal. În schimb,
creditorii personali ai profesionistului, ale căror creanțe nu rezultă din activitatea economică
desfășurată de acesta nu pot urmări activul patrimoniului de afectațiune.
Patrimoniul de afectațiune se constituie prin înregistrarea la registrul comerțului a
declarației profesionsitului dată sub semnătură privată prin care drepturile și bunurile sale sunt
afectate exploatării întreprinderii economice.

2.1. Condițiile necesare desfășurării activității de către profesionistul

persoană fizică

Pentru a desfăşura activităţi economice, în oricare din cele trei forme de organizare
precizate mai sus, persoanele fizice trebuie să întrunească o serie de condiții instituite de lege
cu scopul de a se asigura protejarea intereselor generale dar și interesele profesioniștilor.

2.1.1. Condiţii impuse persoanei întreprinzătorului

1. Persoana fizică trebuie să aibă capacitatea juridică necesară încheierii actelor juridice care
stau la baza operațiunilor economice, anume capacitate deplină de exercițiu. Raţiunea
impunerii capacităţii depline de exerciţiu se întemeiază pe gravitatea efectelor pe care
operațiunile economice le pot avea asupra patrimoniului persoanei fizice care le realizează
(cum ar fi falimentul).

21
 Prin urmare orice persoană fizică majoră (care a împlinit vârsta de 18 ani şi care are
discernământ) poate desfăşura afaceri în nume și pe cont propriu, în calitate de profesionist.
Aşadar, nu au capacitatea necesară realizării afacerilor: minorii şi persoanele puse sub
interdicţie. În ceea ce priveşte minorii se impun anumite precizări.
De regulă, până la vârsta de 18 ani persoanele fizice nu pot începe o activitate
economică în nume propriu, cu titlu de profesiune. Nici în ipoteza în care minorii se
căsătoresc și capătă în acest mod capacitate deplină de exercițiu nu pot să desfășoare
operațiuni economice în nume și pe cont propriu. Capacitatea deplină recunoscută minorilor
ca efect al căsătoriei este subsumată numai încheierii actelor juridice de natură strict civilă (de
pildă pentru a putea să reprezinte interesele copilului născut din căsătorie). În schimb, dacă
minorul moștenește un fond de comerț reprezentanţii săi legali pot continua să desfășoare
activitatea economică în numele minorului.
În mod excepţional, persoanele fizice care au împlinit 16 ani pot să desfăşoare activităţi
economice, însă numai în calitate de membrii ai întreprinderilor familiale (fiind exclusă
calitatea de reprezentanţi ai acestor structuri) și fără a dobândi calitatea de profesioniști. Mai
mult, este posibil ca pentru motive temeinice instanţa de tutelă să recunoască o capacitate
deplină de exerciţiu anticipată minorului care a împlinit 16 ani. În aceste condiții apreciem că
este posibil ca un minor de 16 ani să dobândească totuși calitatea de profesionist în temeiul
hotărârii instanței de tutelă.
În privinţa persoanelor puse sub interdicţie de instanța de judecată ca urmare a
constatării faptului că acestea sunt lipsite de discernământ din cauza stării de alienaţie sau de
debilitate mentală (denumite și interzişii judecătoreşti). Aşadar, această categorie de persoane
nu poate începe o activitate economică în calitate de profesionist şi nici nu poate să continue
desfășurarea ei prin reprezentant legal.
O situaţie specială o au persoanele cu privire la care s-a instituit curatela, care deşi au
discernământ nu pot să-şi apere singure interesele, datorită stării de sănătate precare,
infirmităţi sau din cauza bătrâneţii. În acest caz, instanța de tutelă va numi un curator care va
reprezenta interesele persoanei aflată în imposibilitate pentru unul din motivele arătate. Cu
toate că legea nu împiedică persoanele aflate sub curatelă de aibă o activitate economică, în
practică acest lucru se poate dovedi dificil.
Prin urmare, în principiu, orice persoană fizică are vocaţia de a fi întreprinzător,
prerogativă care izvorăşte din principiul constituțional al libertăţii de desfășurare a
activităților economice.

22
 Pe cale de excepție, legea prevede expres împrejurările în care persoanele fizice nu pot
dobândi calitatea de profesionist; situații care în funcție de specificul lor pot fi calificate drept:
incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii (legale, de regulă, dar şi convenţionale).

➢ Incompatibilitate
Activitatea economică, datorită caracterului său speculativ, este incompatibilă cu anumite
funcţii sau profesii deținute de o serie de persoane fizice.
Astfel, nu pot desfășura activități economice, datorită funcţiei pe care o deţin:
parlamentarii; funcţionarii publici; magistraţii (judecătorii, procurorii); militarii, etc.; sau
datorită profesiei exercitate, liber profesioniștii (experți contabili, contabili autorizați,
auditori, evaluatori, arhitecți, avocaţi, notari, medici, stomatologi, medici veterinari etc.). În
acest ultim caz, se apreciază că deși se obține un venit ca urmare a exercitării unei profesii
liberale, aceasta nu are un caracter mercantil ci se înscrie în sfera riguroasă a operațiunilor de
natură civilă.
➢ Decăderea din dreptul de a exercita o activitate economică
În acest context, decăderea reprezintă o sancțiune complementară dispusă de instanță
împotriva persoanelor care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unor fapte
sancţionate de legile financiare, vamale, sau privesc disciplina financiar-fiscală, de natura
celor care se înscriu în cazierul fiscal. Decăderea constă în pierderea dreptului de a avea
calitatea de profesionist de către aceste persoane care s-au dovedit nedemne prin săvârșirea
unor infracțiuni care direct sau indirect au legătură cu activitatea economică. Decăderea
trebuie să rezulte dintr-o hotărâre judecătorească prin care se interzice persoanei inculpate
exercitarea activității economice în calitate de profesionist.
➢ Interdicții
În practică sunt situații în care desfășurarea unei anumite activități economice să fie
interzis fie prin lege, fie în temeiul unui contract.
Interdicţiile stipulate de lege se referă la anumite activităţi care nu pot fi desfășurate de
persoane particulare întrucât constituie monopol de stat sau prezintă un pericol social
(fabricarea sau comercializarea unor materiale periculoase sau a drogurilor)
Interdicţiile pot fi prevăzute și în contracte fie sub forma unor clauze de exclusivitate fie
a unor clauze de neconcurență. În toate cazurile, dacă interdicțiie legale se aplică oricărui
profesionist, interdicțiile convenționale afectează exclusiv părțile contractante.

23
2. Pot desfășura activități economice profesioniștii persoane fizice care au cetățenia română
sau sunt cetăţeni europeni, aparținând de un stat membru al Uniunii Europene, precum și
cetăţeni ai unui stat care face parte din Spaţiul Economic European (Norvegia, Islanda,
Lichtenstein).
De asemenea, pot desfășura activități economice pe teritoriul României și cetățeni ai
altor state decât cele menționate mai sus, în temeiul diverselor tratate sau convenții
internaționale la care statul român și statul lor de proveniență sunt părți semnatare. Un
exemplu în acest sens îl reprezintă Confederația Elvețiană care a semnat un Acord privind
libera circulație a persoanelor cu Uniunea Europeană (care se aplică și României în calitate de
stat membru al U.E.).

3. Persoanele fizice, indiferent de forma de organizare a activităţii economice pentru care

optează (persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale)
trebuie să aibă un sediu profesional, pe care îl declară în cererea de înregistrare în registrul
comerţului şi de autorizare a funcţionării, în condiţiile prevăzute de lege.
În acest sens, profesionistul-persoana fizică trebuie să deţină imobilului declarat sediu
profesional în temeiul unui drept care decurge dintr-un contract de vânzare-cumpărare,
contract de închiriere, contract de comodat sau chiar în baza unui testament sau moștenire,
după caz.
Persoanele fizice care nu sunt cetăţeni români pot să desfăşoare activităţi economice
numai după ce îşi stabilesc un sediu permanent pe teritoriul României, cu respectarea
reglementărilor privind sediul permanent.

4. Persoana fizică trebuie sa aibă fie calificarea profesională (pregătirea profesională) fie
experienţa profesională necesară pentru a desfășura activitatea economică care urmează să fie
înregistrată și autorizată. Calificarea profesională poate fi probată cu documente, după cum
urmează:
- diploma, certificatul sau adeverinţa de absolvire a unei instituții de învățământ acreditată,
- certificat de calificare profesională sau de atestare a unei forme de pregătire profesională,
organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia,
- certificat de competență profesională,
- carte de meşteşugar,
- carnet de muncă al profesionistului,

24
- declarația de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se
solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul
meseriilor tradiţionale artizanale,
- atestatul de recunoaştere a calificării şi/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au
dobândit calificarea în străinătate,
- atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de
învăţământ,
- orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

2.1.2. Condiţii ce vizează modul de desfășurare a activităţii economice

Indiferent de forma de organizare pentru care optează, activitatea desfășurată de
profesionistul persoană fizică fie în sfera producției, comerțului sau prestării de servicii
trebuie să aibă un caracter organizat și sistematic.
Având caracter economic, activitatea exercitată de profesionistul persoană fizică în
temeiul prevederilor OUG nr.44/2008 are întotdeauna un scop lucrativ, urmârindu-se
obținerea unor câștiguri materiale (unui venit).
- Înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării activităţii
Pentru desfăşurarea activităţii economice persoana fizică autorizată, întreprinderea
individuală, întreprinderea familială au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul
comerţului şi autorizarea funcţionării, care se realizează în baza rezoluţiei motivate a
directorului oficiului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărei rază teritorială este situat
sediul profesional sau permanent.
În acest sens, profesionistul va depune o cererea de înregistrare şi de autorizare a
funcţionării la registrul comerțului de pe lângă tribunalul în a cărei rază teritorială se află
sediul profesional. La cererea trebuie anexate și o serie de acte și anume:
A. documente depuse de persoana fizică autorizată:
● cartea de identitate sau paşaportul persoanei fizice solicitante, (în fotocopie certificată
olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
● documentul care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum
contract de închiriere, contract de comodat contract de vânzare-cumpărare, certificat de
moştenitor, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă
25
 profesionistului un dreptul de utilizare a spațiului (în copie legalizată);
● declaraţie pe proprie răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de
funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar,
protecţiei muncii, protecţiei mediului etc.(în original);
● documente care certifică pregătirea profesională cerută potrivit unor prevederi speciale,
(în fotocopii certificate olograf);
● documente care atestă experienţa profesională, dacă este cazul (în fotocopii certificate
olograf);
B. documente depuse de titularul întreprinderii individuale:
● cartea de identitate sau paşaportul titularului întreprinderii individuale (în fotocopie
certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
● documentul care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum
contract de închiriere, contract de comodat contract de vânzare-cumpărare, certificat de
moştenitor, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă
profesionistului un dreptul de utilizare a spațiului (în copie legalizată);
● declaraţie pe proprie răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de
funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar,
protecţiei muncii, protecţiei mediului etc.(în original);
● documente care certifică pregătirea profesională cerută potrivit unor prevederi speciale,
(în fotocopii certificate olograf);
● documente care atestă experienţa profesională, dacă este cazul (în fotocopii certificate
olograf);
C. documente depuse de reprezentantul întreprinderii familiale:
● acordul de constituire a întreprinderii familiale, încheiat de membrii familiei în formă
scrisă;
● procura specială prin care reprezentantul întreprinderii familiale este desmnat să
gestioneze interesele întreprinderii, semnată de toți membrii de familie, participanți la
acordul de constituire;
● cartea de identitate sau paşaportul fiecărui membru al întreprinderii familiale - (în
fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
● documentul care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum
contract de închiriere, contract de comodat contract de vânzare-cumpărare, certificat de
moştenitor, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă
întreprinderii familiale un dreptul de utilizare a spațiului (în copie legalizată);
26
 ● declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului întreprinderii familiale, care să ateste
îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din
domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei muncii, protecţiei mediului etc.(în
original);
● documente care certifică pregătirea profesională cerută potrivit unor prevederi speciale,
(în fotocopii certificate olograf);
● documente care atestă experienţa profesională, dacă este cazul (în fotocopii certificate
olograf);
Dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru desfășurarea activității, inclusiv
cele referitoare la cuprinsul cererii și a documentaţiei anexată acesteia, directorul oficiului
registrului comerţului va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea
funcţionării persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale sau a întreprinderii
familiale, după caz.
Rezoluţiile directorului oficiului registrului comerţului competent cu privire la
înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, conform prezentei ordonanţe de
urgenţă, se execută de îndată, în baza lor efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără
nicio altă formalitate.
Împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului se poate formula plângere
la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului în termen de
15 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz.
Oficiul registrului comerţului va elibera certificatul de înregistrare, conţinând codul unic
de înregistrare și certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere,
precum şi alte acte prevăzute de lege, după caz.
Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, este documentul care
atestă înregistrarea în registrul comerţului, autorizarea funcţionării, precum şi luarea în
evidenţă de către autoritatea fiscală competentă.
Un profesionist-persoană fizică (persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau
întreprindere familială) poate avea un singur certificat de înregistrare.
Orice modificare intervenită în modul de exploatare a întreprinderii –schimbarea sediului
profesional, deschiderea unor puncte de lucru, desfășurarea unei noi activități – trebuie
înregistrate în registrul comerțului, care va elibera un certificat de înscriere de mențiuni sau un
nou certificat de înregistrare, după caz.
Înregistrarea la oficiul registrul comerţului este elementul definitoriu pentru profesioniștii
care exploatează o întreprindere economică în temeiul OUG nr.44/2008.
27
 2.1.3. Condiţii de funcţionare
În principiu, persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul
întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor
privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele
fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii contabilității
nr.82/1991și ale Codului fiscal (Legea nr.227/2015), cu modificările şi completările
ulterioare.
Persoana fizică autorizată, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii
individuale şi membrii întreprinderii familiale pot să fie asiguraţi în sistemul public de pensii
şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor
sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.
Fiecare formă de organizare a activităţii economice de către persoanele fizice este
guvernată de un anumit regim juridic.

2.2. Regimul juridic al PFA – persoana fizică autorizată

Așa cum am arătat deja, profesionistul care își organizeaza activitatea sub formă de
persoană fizică autorizată (pe scurt PFA), poate desfăşoară orice activitate economică permisă
de lege, folosind în principal forţa sa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Înainte de
începerea activităţii, PFA este obligată să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi
autorizarea funcţionării.
În exploatarea întreprinderii sale economice, PFA:
- poate colabora cu alți profesioniști autorizați ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari
ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte
persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea de activităţi economice pentru care a fost
autorizată. Această colaborare nu este de natură să schimbe statutul său juridic de PFA și nici
nu va dovândi calitatea de angajat al persoanelor cu care colaborează, chiar în situația în care
această colaborare este exclusivă.

28
- poate cumula calitatea de PFA cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează în
acelaşi domeniu de activitate sau într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru
care PFA este autorizată.
- poate angaja terțe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată,
încheind cu acestea contracte individuale de muncă,
- își poate schimba statutul juridic, solicitând în acest sens înregistrarea în registrul comerțului
și autorizarea sa în calitate de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi
individuale.
Este interzisă cumularea calității de PFA cu cea de de întreprinzător personă fizică
titular al unei întreprinderi individuale.
PFA răspunde nelimitat pentru obligaţiile asumate în desfășurarea activității sale
economice. Astfel, în cazul în care nu își execută aceste obligații, creditorii vor executa silit
activul patrimoniului de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, întregul
activ al patrimoniului său personal. Dacă nu a fost constituit patrimoniul de afectațiune,
creditorii ale căror creanțe izvorăsc din operațiunile economice ale PFA vor executa silit
activul patrimoniului personal venind în concurs cu ceilalți creditori „personali” ai acestei
persoane fizice. În cazul în care PFA se află în incapacitate de plată, va fi supusă procedurilor
prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de
insolvență.
PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) la cererea sa (efect al voinţei sale de a înceta activitatea); sau
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată prin înmatricularea PFA sau prin
înregistrarea unei menţiuni în registrul comerţului. Cererea de radiere a înregistrării
păgubitoare, privește întreaga activitate sau numai anumite elemente ale acesteia, în cazul în
care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate
actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, (dacă prin hotărâre
judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului).
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul actelor
doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de către orice persoană
interesată.

2.3. Regimul juridic al întreprinderii individuale

29
 Încă de la început, trebuie să precizăm faptul că regimul juridic specific PFA poate fi
aplicabil și profesionistului titular al unei întreprinderi individuale cu anumite particularități,
ce vor fi precizate în continuare.
Întreprinderea individuală este aceea întreprindere economică, organizată de un
profesionist-persoană fizică (denumit întreprinzător) și care prin înregistrare în registrul
comerţului nu dobândeşte personalitate juridică.
În exploatarea întreprinderii individuale, titularul ei, în calitate de profesionist
întreprinzător:
- poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul
teritorial de muncă, dobândind și calitate de angajator - persoană fizică,
- poate colabora cu alte persoane PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor
întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane
fizice sau juridice, în vederea desfășurării de activității economice pentru care a primit
autorizație. Nici în cazul întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale
colaborarea cu alte persoane nu este de natură să-i schimbe statutul juridic și nici nu va
dovândi calitatea de angajat al acestora, chiar în situația în care colaborarea este exclusivă,
- poate cumula şi calitatea de salariat al unor terţi care activează atât în acelaşi domeniu de
activitate în care şi-a organizat întreprinderea individuală, dar și în alte domenii de activitate.
Întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale răspunde
nelimitat pentru obligaţiile sale cu activul patrimoniului de afectaţiune, dacă există, sau cu
activul patrimoniului propriu (fie în întregime, fie în completare dacă datoriile nu sunt stinse
prin executarea patrimoniului de afectațiune). În situația în care întreprinderea individuală se
confruntă cu insolvenţa, întreprinzătorul va fi supus procedurii simplificate prevăzute de
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și insolvență.
Activitatea întreprinderii individuale și radierea ei din registrul comerțului intervine:
a) la cererea întreprinzătorului;
b) la cererea persoanei fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o
menţiune în registrul comerţului. Cererea de radiere a înregistrării păgubitoare, privește
întreaga activitate sau numai anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri
judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat
la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, (dacă prin hotărâre judecătorească
nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului);

30
c) prin decesul întreprinzătorului. În acest caz, moştenitorii întreprinzătorului pot continua să
desfășoare activitatea sub forma întreprinderii individuale, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o
declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulţi
moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii
economice ca întreprindere familială. Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu
obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.

2.4. Regimul juridic al întreprinderii familiale

Întreprinderea familială este întreprinderea economică organizată de profesionsitul-

persoană fizică (întreprinzător) împreună cu familia sa.
Întreprinderea familială este singura formă asociativă de organizare a activității
economice de profesionistul persoană fizică, fiind constituită din 2 sau mai mulţi membri ai
unei familii. Din acest punct de vedere, familia este compusă din soţul, soţia, copii acestora
care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii
până la gradul al patrulea inclusiv.
Pentru a înființa o întreprindere familială cel puțin 2 membri ai unei familii trebuie să
încheie un acord de constituire sub forma unui înscris sub semnătură privată sau chiar
autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Acordul de constituire trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele mențiuni:
- datele de identificare ale membrilor întreprinderii familiale (nume, domiciliu, stare civilă,
CNP etc.),
-desemnarea reprezentantului întreprinderii familiale,
- data întocmirii acordului de constituire,
- participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale în
care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii,
- raporturile dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere.
Omiterea oricăreia dintre mențiunile precizate anterior, determină nulitatea absolută a
acordului de constituire.
Ca regulă generală, întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu, însă membrii
familiei pot decide constituirea unui patrimoniu de afectaţiune prin acordul de constituire a
întreprinderii familiale. De asemenea, prin acordul de constituire sau, ulterior, printr-un act
adiţional la acesta, membrii de familie stabilesc cotele în care participă la formarea
patrimoniului de afectaţiune, care pot avea o valoare egală cu cea a cotelor procentuale în care
31
acești participă la veniturile nete sau pierderile întreprinderii, dar pot avea și o valoare diferită
dacă toți membrii întreprinderii decid acest lucru cu unanimitate.
De asemenea, membrii întreprinderii familiale decid cu majoritate simplă încheierea
actelor de dispoziţie privitoare la bunurile care sunt afectate activităţii întreprinderii familiale,
cu condiţia ca din această majoritate să facă parte şi proprietarului bunului care va face
obiectul actului.
Însă, actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se
încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu
privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate
întreprinderii şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile
dobândite în acest mod sunt dobândite în coproprietate de membrii întreprinderii familiale, în
cotele prevăzute în acordul de constituire.
Întrucât reprezentantul întreprinderii familiale este cel care ia deciziile privind
administrarea curentă a întreprinderii familiale trebuie să fi împlinit vârsta de 18 ani la data
constituirii întreprinderii familiale, implicit să aibă capacitate deplină de exercițiu.
Reprezentantul, desemnat prin acordul de constituire, este împuternicit să gestioneze
interesele întreprinderii familiale printr-o procură specială semnată de fiecare membru al
întreprinderii cu capacitate de exerciţiu şi de reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de
exerciţiu restrânsă.
Prin reprezentantul său, întreprinderea familială poate colabora cu alte persoane fizice
autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai altor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, în vederea
desfășurării de activității economice pentru care întreprinderea familială a fost autorizată, fără
ca aceasta să-i schimbe statutul dobândit.
Întreprinderea familială nu are dreptul să angajeze terţe persoane cu contract de muncă,
activitatea economică fiind realizată exclusiv de membrii familiei.
Pe de altă parte, membrii unei întreprinderii familiale:
- pot cumula această calitate cu cea de persoană fizică autorizată sau de titulari ai unor
întreprinderi individuale;
- pot avea în același timp și calitatea de salariat al unei terţe persoane care își desfășoară
activitatea economică în acelaşi domeniu sau într-un domeniu diferit de cel pentru care este
autorizată întreprinderea familială.
Membrii întreprinderii familiale răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile
contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii familiale. În ipoteza în care aceste
32
obligații nu sunt executate, creditorii întreprinderii familiale vor executa silit activul
patrimoniului de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit. Dacă nu există patrimoniu de
afectațiune sau activul acestuia este insuficient, fiecare membru al întreprinderii familiale
răspunde cu propriul lui patrimoniu corespunzător cotelor de participare prevăzute în acordul
de constituire.
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în
următoarele cazuri:
a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat;
b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din
întreprindere;
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al înmatriculării
întreprinderii familiale ori printr-o menţiune făcută de reprezentatul acesteia în registrul
comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite
elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate
în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se
solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul
comerţului.
În cazul în care membrii întreprinderii familiale au constituit un patrimoniu de afectaţiune
sau au dobândit bunuri acestea se împart conform cotelor de participare prevăzute în acordul
de constituire sau în actul adițional.
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a
actelor doveditoare, după caz, se depune la registrului comerţului de orice persoană interesată.

***

Rezumat
Informația cuprinsă în această primă unitate de învățare a fost sistematizată în două
capitole. În primul capitol au fost analizate conceptele juridice esențiale pentru înțelegerea
dreptului societar și anume: profesionistul, întreprinderea, întreprinderea economică privită în
corelație cu activitatea economică. De asemenea a fost realizată și clasificarea profesioniștilor
în funcție de natura întreprinderii, realizându-se o delimitare între cei care exploatează o

33
întreprindere profesională, cei care exploatează o întreprindere economică și alte categorii de
profesioniști (în principiu cei care exploatează o întreprindere civilă). Totodată au fost
detaliate obligațiile profesionale, cu precădere cele specifice statutului profesionistului care
exploatează o întreprindere economică, între care cea mai importantă este obligația de
înregistrare în registrul comerțului, prilej cu care a fost prezentat sintetic și modul de
organizare și funcționare al Oficiului registrului comerțului, (cu precizarea celor mai
importante acte ce trebuie înregistrate: cererea de înmatriculare și cererea de înregistrare de
mențiuni).În finalul capitolului 1 a fost analizat pe larg fondul de comerț, natura sa juridică,
elementele componente, cu privire specială asupra elementelor incorporale și au fost precizate
actele juridice privind fondul de comerț.
Capitolul 2 a fost dedicat în exclusivitate analizei detaliate a celor trei forme de
organizare a activității economice de către profesionistul persoană fizică, anume: persoană
fizică autorizată, întreprindere individuală și întreprindere familială. Cu privire la fiecare
formă de organizare au fost precizate modalitățile și condițiile de constituire, funcționare și
încetare, subliniindu-se, totodată și modul în care profesioniști răspund pentru obligațiile ce
au ca izvor desfășurarea activității economice.

Bibliografie selectivă:

Florentina Camelia Stoica, Dreptul societar. Note de curs, A.S.E., București, 2015,
Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniştii - comercianţi, Editura CH Beck, București, 2013,
Charlotte Ene, Dreptul afacerilor. Note de curs, ASE, București, 2010.
***
Legea nr.287/2009 - Codul Civil;
OUG nr.44/2008, (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr.26/1990, privind Registrul Comerțului (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr. 11/1991 privind concurența neloială (cu modificările şi completările ulterioare).
O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor (cu modificările şi completările ulterioare).
Legii contabilității nr.82/1991(cu modificările şi completările ulterioare),
Legea nr.227/2015 - Codul fiscal.

Teste de autoevaluare:

1) Firma comerciantului persoana fizică constă în:

a) numele său;
b) un pseudonim;
34
c) o denumire aleasă de comerciant care să arate obiectul de activitate;
d) niciun răspuns corect.

2) Fondul de comerţ reprezintă:

a) o universalitate juridică corporală;
b) o universalitate de drept imobiliară;
c) o universalitate de fapt incorporală;
d) niciun răspuns corect.

3) Pentru datoriile comerciale, profesionsitul persoana fizică autorizată răspunde:

a) numai cu fondul de comerţ;
b) cu întreaga sa avere;
c) cu capitalul social;
d) niciun răspuns corect.

4) Ce este acela un profesionist?

5) Precizați care sunt formele în care profesionistul persoană fizică își poate organiza activitatea
economică?

6) Care este temeiul juridic al unei întreprinderi familiale?

7) Un profesionist persoană fizică poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de titular
al întreprinderii individuale?

8) Care este momentul din care actele înregistrate la registrului comerțului devin opozabile terților?

9) Care este deosebirea esențială dintre firmă și emblemă?

10) Precizați ce acte juridice pot avea ca obiect fondul de comerț?

↔ Soluționarea testelor de autoevaluare

1.a); 2.c); 3.b);

4) Profesionistul este orice persoană fizică sau juridică ce exploatează o întreprindere.

5) Profesionistul persoană juridică poate să își organizeze activitatea economică sub formă de:
persoană fizică autorizată (PFA), întreprinderile individuală și întreprindere familială.

6) O întreprindere familială se constituie în temeiul unui acord de constituire încheiat în scris de

membrii familiei fie sub semnătură privată fie în formă autentică.

7) Nu, persoana fizică trebuie să aleagă unul dintre cele două regimuri juridice când își înmatriculează
activitatea la registrului comerțului.

8) Actele și orice mențiunile înregistrată în registrul comerțului sunt opozabile terților de la data
efectuării lor, ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial.

9) Deși ambele elemente incorporale individualizeaza persoana titularului fondului de comerț,

deosebirea esențială constă în faptul că firma are caracter obligatoriu, în timp ce emblema are un
caracter facultativ.

35
10) Fondul de comerț poate forma obiectul unui contract de vânzare-cumparare, unui contract
deînchiriere, poate fi adus ca aport în natură la constituirea capitalului social al unei societăți etc.

Lucrare de verificare

1. Analizați avantajele constituirii patrimoniului de afectațiune.

2. Care este forma de organizare asociativă a activității economice de către o persoană fizică ?

3. În ce constă diferența dintre patrimoniul de afectațiune și fondul de comerț.

36
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE
-II-

Profesioniștii persoane juridice

- partea generală -

Obiective:
Cea de-a doua unitate de învăţare analizează conceptul de profesionist persoană juridică și diferitele
categorii de persoane juridice care desfășoară activități economice, fiecare categorie având propriul său regim
juridic.
Pentru o înțelegere cât mai bună unitatea debutează cu o scurtă analiză a instituției de persoană juridică
în general și o clasificare a persoanelor juridice. Pornind de la aceste precizări se poate analiza profesionistul
persoană juridică cu accent pe cea mai importantă categorie anume societățile.

Sumar

Capitolul 1 – Precizări conceptuale

1.1. Noțiunea juridică de persoană juridică și clasificarea persoanelor juridice

1.2. Categorii de profesioniști-persoane juridice cu activității economice
1.2.1. Societățile cooperative, organizațiile cooperatiste și societățile cooperative europene
1.2.2. Regiile autonome, societățile naționale și companii autonome
1.2.3. Grupurile de interes economic și grupul european de interes economic

Capitolul 2 – Societatea

2.1. Noțiunea de societate

2.2. Natura juridică a societății
2.3. Clasificarea societăților
2.3.1. Clasificarea societăților în lumina Codului civil
2.3.2. Clasificarea societăților prevăzute de Legea nr.31/1990

Rezumat
Bibliografie selectivă
Teste de autoevaluare
Soluționarea testelor de autoevaluare

37
 Capitolul 1

Precizări conceptuale

1.1. Noțiunea juridică de persoană juridică; clasificarea persoanelor

juridice

Implicarea în activitatea economică a societății contemporane necesită un efort susținut

și un volum de muncă ce depășește cu mult posibilitățile profesionistului care acționează
individual, indiferent sub ce formă (PFA, întreprindere individuală întreprindere familială).
Mai mult riscurile inerente desfășurării afacerii împovărează peste măsură viața oricărui
individ și cu atât mai mult pe cea a familiei sale.
Din aceste rațiuni de ordin practic, a fost reglementată o nouă categorie de subiecte de
drept – persoanele juridice, entități juridice abstracte menită să servească scopurilor tot mai
diverse ale celor care le constituie.
Potrivit dispozițiilor C.civ. persoana juridică este orice formă de organizare, titulară de
drepturi și de obligații, care întrunește condițiile stabilite de lege, anume: are o organizare de
sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în
acord cu interesul general.
Organizare se sine stătătoare a persoanei juridice se referă la structura sa internă,
alcătuită dintr-un ansamblu de organisme, fiecare cu atribuțiile lui bine stabilite, care asigură
funcționarea acestui subiect de drept, independent de persoana sau persoanele care au
înființat-o, precum și manifestarea voinței juridice proprii, anume:
- organe de conducere în cadrul cărora se formează voinţa persoanei juridice, exprimată în
hotărârile sau deciziile adoptate de persoana juridică,
- organe de administare a patrimoniului persoanei juridice și, de regulă, reprezintă această
entitate juridică abstractă în raporturile cu terții,
- organe de control cu privire la modul de desfășurare a activității și de administrare a
persoanei juridice.

38
 În al doilea rând, orice persoană juridică are propriul său patrimoniu care include toate
drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani. Drepturile patrimoniale ce formează activul
patrimonial sunt materializate în creanțele și bunurile ce aparțin persoanei juridice în prezent
dar și în viitor, cu care titularul răspunde pentru obligaţiile pe care și le asumă în cadrul
raporturilor juridice. Patrimoniul persoanei juridice nu trebuie confundat cu:
- patrimoniile proprii ce aparțin persoanei sau persoanelor fizice sau juridice care au înființat
persoana juridică, în cauză;
- capitalul social al profesionistului – persoană juridică, alcătuit din totalitatea aporturilor
asociaţilor persoanei sau a persoanelor care au înființat-o,
- fondul de comerţ al profesionistului – persoană juridică care este format din bunurile
corporale (mobile şi imobile) şi incorporale afectate desfăşurării activităţii economice.
În ultimul rând, scopul persoanei juridice se referă la finalitatea urmărită de persoana
sau persoanelor care o constituie și este reprezentat de activitatea ce urmează să fie exercitată
de această persoană juridică. Scopul, bine precizat în actul de constituire, trebuie să fie în
conformitate cu legea, bunele moravuri și interesul general al societății. În funcție de
caracterul scopului, distingem între:
- persoane juridice cu scop patrimonial sau lucrativ, care desfășoară activități economice în
vederea obținerii unui profi,
- persoane juridice non-profit, fără scop lucrativ, care desfășoară activități ce vizeaza
satisfacerea unor interese umanitare, sociale.
Trebuie să subliniem faptul că nu toate aceste forme de organizare sunt subiecte de
drept (societate simplă, asocierea în participație etc.), ci numai anumitor entități se acordă
personalitate juridică prin legi speciale (asociații, fundații, regii autonome, societăți etc.). În
temeiul personalităţii juridice, entitățile
- răspund pentru obligaţiile asumate cu activul patrimonial,
- încheie în nume și pe cont propriu acte juridice sau săvârșesc fapte juridice, în temeiul
cărora dobândește drepturi și obligații.
De regulă, persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii, afară de acelea care
prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.
Pe cale de excepție, persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi
obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului lor, stabilit prin lege sau prin
actul lor de constituire. Această normă imperativă formează principiul specialităţii capacităţii
de folosinţă ce guvernează numai persoanelor fără scop lucrativ. Orice actul juridic încheiat
cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la capacitatea de folosinţă este lovit de nulitate absolută.
39
 În toate cazurile, actele şi operaţiunile care trebuie să fie autorizate de instituțiile publice
competente pot fi valabil încheiate numai după eliberarea autorizațiilor prevăzute imperativ de
lege, în caz contrar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat şi solidar pentru toate
prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege.
Persoana juridică își exercită drepturile și își asumă obligațiile prin intermediul
reprezentanților săi, de regulă prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
Reprezentanții sunt acele persoanele fizice sau persoanele juridice, care prin lege sau prin
actul de constituire, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau
colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice. De regulă, relația dintre persoana juridică
şi cei ce o reprezintă este guvernată de regulile contractului de mandat, dacă nu s-a prevăzut
altfel prin lege sau prin actul de constituire.
Fiind un subiect de drept de sine stătător, persoana juridică trebuie să fie individualizată
în cadrul raporturilor juridice pe care le stabilește. Principalele elemente de identificare ale
persoanelor juridice sunt, în principiu: denumirea și sediul.
Persoana juridică se individualizează prin grupul de cuvinte stabilit prin actul de
constituire în condiţiile legii, cu valoare de denumire. Persoanelor juridice care desfășoară
activități economice se identifică prin firmă, adică denumirea sub care acest tip de
profesionist care îşi exploatează întreprinderea şi sub care semnează. Lipsa denumirii sau a
firmei conduce la nulitatea persoanei juridice.
Ca și denumirea, sediul este atributul obligatoriu de identificare a persoanei juridice prin
menționarea unui loc cu această semnificație în actul de constituire. Întrucât persoana juridică
poate deține mai multe locuri, trebuie să se facă distincție între sediul social, locul unde se
află conducerea persoanei juridice și sedii secundare, locuri unde se desfășoară activitatea și
anume: sucursale, puncte de lucru şi reprezentanţe (situate pe teritoriul altui stat).
În ipoteza în care persoana juridică nu are denumire, aceasta va fi declarată nulă, iar
absența sediului social determină dizolvarea persoanei juridice în cauză. Aceste elemente
obligatorii ale persoanei juridice se probează cu mențiunile înscrise în registrele de publicitate
sau de evidenţă prevăzute de lege.
În funcţie de natura activităților desfășurate, persoana juridică se poate identifica și prin
alte atribute, anume: numărul de înregistrare în registrul comerţului sau într-un registru
public, codul unic de înregistrare, naţionalitatea şi alte elemente de identificare, în condiţiile
legii.
În mod obligatoriu toate atributele de identificare ale persoanei juridice trebuie
menționate pe orice document emis de aceasta, sub sancţiunea de daune – interese.
40
 Toate atributele de identificare ale persoanelor juridice sunt drepturi personale
nepatrimoniale, care se dobândesc prin înregistrarea lor în registul public odată cu
înregistrarea acesteia; acestea sunt apărate atât prin mijloace de drept civil, de drept
administrativ, precum și de drept penal (de ex. constituie infracţiune de concurenţă neloială
orice utilizare a unei firme, embleme, a unei desemnări speciale sau a unor ambalaje care pot
produce confuzie cu cele folosite în mod legitim de către alt profesionist).
În principiu persoanele juridice sunt:
- persoane juridice de drept public: statul, unităţile administrativ teritoriale (oraş, judeţ,
comună), alte instituții publice - Parlamentul României, Guvernul României, ministerele,
Curtea de Conturi, Banca Naţională a României etc.,
- persoane juridice de drept privat: asociaţiile şi fundaţiile; organizaţiile patronale;sindicatele;
cultele religioase; regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, societăţile etc.
Persoanele de drept privat sunt extrem de variate și pot fi diferențiate, astfel:
i. după naționalitea lor
- persoanele juridice de naţionalitate română sunt toate cele care potrivit actului de constituire
sau statutului, au sediul social situat pe teritoriul României. Persoanele juridice de
naționalitate română este guvernat de legea română,
- persoanele juridice străine sunt cele al căror sediu nu se află pe teritoriul României, având
regimul juridic determinat de legea străină.
ii. după scopul lor
- persoanele juridice care au scop lucrativ (patrimonial) , care urmăresc obţinerea de profit. În
această categorie intră persoanele juridice care au calitatea de profesioniști care desfășoară
activități economice (regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, societăţile etc.),
- persoanele juridice fără scop lucrativ (nepatrimonial) desfășoară activități sociale sau
umanitare, prin care nu se urmărește obţinerea unui profit. În această categorie intră toate
persoanele juridice de drept public, precum şi profesioniştii care nu desfășoară activități
economice (fundaţii, asociaţii, teatre, spitale etc.).
iii. după caracterul activității desfășurate:
- persoane juridice care exercită o profesiune liberală sau exploatează o întreprindere civilă,
- persoane juridice care exploatează o întreprindere economică și care trebuie să se
înregistreze la registrul comerțului.

41
 1.2. Categorii de profesioniști persoane juridice cu activității
economice

După cum am detaliat în prima unitate de învățare, sunt profesioniști toate persoanele
fizice și persoanele juridice care exploatează o întreprindere. Exploatarea unei întreprinderi
constă în desfășurarea în mod organzat și sistematic a unei activități indiferent dacă are sau nu
ca scop obţinerea de profit. Ca urmare, distingem între:
- profesioniștii fără scop patrimonial (organizaţii non-profit - asociații și fundații, unele
instituţii publice: spitale, universităţi, teatre, autorităţi publice de reglementare, supraveghere
şi control, etc.)
- profesioniștii cu scop patrimonial, care la rândul lor pot fi:
- cei care exploatează o întreprindere economică (profesioniști economici) și
- cei care exploatează o întreprindere liberală de natură civilă (societatea civilă
medicală, societatea civilă profesională de practicieni în insolvenţă, societăţile simple,
asocierile în participațiune etc.)
Obiectul cursului de Drept societar îl formează profesioniștii care exploatează
întreprinderi economice, cei care trebuie să se înregistreze la registrul comerțului. Din
categoria profesioniştilor - persoane juridice fac parte: societăţile, regiile autonome,
companiile naţionale, societăţile naţionale, societăţi cooperative, organizaţii cooperatiste,
grupurile de interes economic, societăţile europene, grupurile europene de interes economic.
Întrucât celui mai important tip de profesionist-persoană juridică, anume societatea, îi
vom dedica capitolul 2 din prezenta unitate de învățare, în continuare vom face o prezentarea
a celorlalte tipuri de entități economice.

1.2.1. Regiile autonome (RA), societățile naționale (SN) și companii autonome (CN)
Fostele unități socialiste, indiferent de autoritatea publică în subordinea căreia și-a
desfășurat activitatea sunt organizate și funcționează sub formă de regii autonome sau de
societăți naționale sau companii naționale.
Statul își poate rezerva activități economice pe care să le desfășoare în mod exclusiv cu
titlu de monopoluri de stat. Asemenea monopoluri, precum și modul lor de administrare, se
stabilesc prin legi speciale (H.G. nr.266/1993, privind ramurile şi domeniile în care
funcţionează regii autonome de interes naţional). În aceste domenii strategice ale economiei
naționale (industria de armament, energetică, exploatarea resurselor naturale, precum și în alte

42
domenii stabilite de guvern) operează regiile autonome, profesioniști - persoane juridice cu
capital integral de stat, în temeiul Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice
de stat ca regii autonome și societăți comerciale. Regiile autonome de interes național sunt
înființate prin hotărâre a guvernului, iar cele de interes local prin hotărâre a autorității publice
locale.
Prin actul de înființare a regiei autonome se stabilesc: denumirea, sediul principal,
obiectul de activitate, patrimoniul, organizarea și funcționarea acesteia.
În funcție de necesitățile impuse de realizarea obiecului de activitate, orice regie
autonomă poate constitui o serie de subunități, cum ar fi: uzine, fabrici, ateliere, servicii,
sucursale etc., în conformitate cu propriul său regulament de organizare și funcționare,
elaborat de consiliul de administratie și aprobat de organul care a înființat regia respectivă.
Regiile autonome funcționează pe baza normelor de gestiune economică și autonomie
financiară, fiind obligate să întocmească anual buget de venituri și cheltuieli, bilanț contabil și
cont de profit și pierderi, conform legislației în vigoare.
Conducerea regiei autonome revine consiliului de administratie, compus din 5-7
persoane, desemnat fie prin ordin al ministrului de resort fie, după caz, prin hotărâre a
autorității administrației publice locale. Din consiliul de administrație fac parte în mod
obligatoriu: directorul sau directorul general al regiei, un reprezentant al Ministerului
Finanțelor Publice, un reprezentant al autorității publice tutelare (instituția care exploatează
întreprinderea publică). Ceilalți membri ai consiliului de administratie trebuie să fie persoane
cu experiență în administrarea regiilor autonome sau managementul unor societăți profitabile
din domeniul de activitate al regiei. Membrii consiliului de administrație sunt numiți pentru o
perioadă de timp stabilită prin actul de înființare, care nu poate fi mai mare de 4 ani; aceștia
pot fi revocați oricând. Mandatul membrilor consiliului de administrație poate fi reînnoit, dacă
nu se prevede altfel prin actul de înființare.
Membrii consiliului de administrație:
- nu pot face parte din mai mult de 2 consilii de administrație și nici nu pot participa în cadrul
societăților cu care regie autonoma are relații de afaceri ori interese contrare;
- nu pot fi selectați din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din
cadrul autorității publice tutelare sau al altor instituții publice, cu excepția celor 2 membri ce
reprezintă autoritatea tutelară, respectiv Ministerul Finanțelor Publice;
- au dreptul la o indemnizație stabilită prin ordin al ministrului de resort sau prin hotărâre a
consiliului județean sau local, după caz.
Structura organizatorică și funcțională a regiilor autonome se stabilesc de organele de
43
conducere ale acestora. De asemenea, personalul regiilor autonome este angajat de directorul
general, respectiv director.
Activitatea regiilor autonome și a societăților sau companiile naționale poate fi
influențată de stat prin pârghii economice cum sunt: credite cu dobânzi preferențiale, comenzi
de stat, subvenții etc. Subvenții de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se acordă și se
administrează de autoritatea publică în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora, fiind
utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate.
Ulterior, regiile autonome, cu anumite excepții (cum este de exemplu RA „Monetăria
Statului”, RA „Imprimeria Națională” etc. ) au fost supuse unui proces de reorganizare în
societăți pe acțiuni la care statul sau unitatea administrativ-teritorială reprezentat(ă) de
autoritatea publică tutelară deține capitalul social integral, într-o cotă majoritară sau care îi
asigură controlul.
În domeniile de interes public național, aceste societăți pe acțiuni sunt denumite
companii naționale sau societăți naționale. Toate aceste societăți rezultate în urma
reorganizării se constituie în temeiul actelor administrative individuale de reorganizare, care
stabilesc și modul în care acestea preiau drepturile și obligațiile regiilor autonome, realizate în
temeiul OUG nr.30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome (cu modificările ulterioare).

1.2.2. Societățile cooperative, organizațiile cooperatiste și societățile cooperative

europene
Legea nr. 1/2005 reglementează organizarea şi funcţionarea cooperaţiei (sector specific
al economiei naționale) prin intermediul societăţilor cooperative şi a altor forme de asociere la
nivel teritorial şi naţional, cu excepția cooperativelor de credit şi a caselor centrale ale
cooperativelor de credit. Legea cadru se completează cu prevederile unor legi speciale în
domeniul cooperației, anume: Legea nr.109/1996 privind organizarea şi funcţionarea
cooperaţiei meşteşugăreşti, O.U.G. nr.97/2000 privind cooperaţia de credit, Legea
nr.566/2004 privind cooperaţia agricolă etc.
Legea creează cadrul necesar aplicării Regulamentului Consiliului (CE) nr.1435/2003
privind societatea cooperativă europeană. Scopul acestui regulament este de a organiza
societăți cooperative adaptate pieţei unice şi de a favoriza cooperarea transnaţională între
cooperative. Societatea cooperativă europeană este aceea societate cooperativă constituită pe
teritoriul Uniunii Europene, al cărei capital este divizat în părți sociale și al cărei obiectiv
principal este satisfacerea intereselor membrilor ei și/sau desfășurarea activităților economice

44
și sociale ale membrilor cooperatori, îndeosebi prin încheierea de contracte cu aceștia, în baza
cărora se asigură furnizarea de bunuri și/sau servicii sau executarea de lucrări.
Potrivit legii, societatea cooperativă este o asociație autonomă de persoane fizice și/sau
juridice, (denumite membri cooperatori), care se constituie pe baza consimțământului liber
exprimat de membrii săi în conformitate cu principiul asocierii voluntare și deschise, la care
poate adera orice persoană capabilă să utilizeze serviciile acesteia și care este de acord să își
asume responsabilitatea ce decurge din această calitate de membru cooperator.
Societatea cooperativă este o persoană juridică cu capital integral privat care desfăşoară
activități economice în beneficiul exclusiv al membrilor cooperatori. Aceași idee a subsumării
scopului societății cooperative intereselor membrilor cooperatori se regăsește și în textul legii
franceze privind statutul cooperaţiei, în care se prevede cu claritate faptul că obiectul de
activitate al societăţilor cooperative constă în:
- reducerea, în beneficiul membrilor săi, a preţului de intrare sau de vânzare a anumitor
produse ori servicii,
- îmbunătăţirea calităţii produselor furnizate membrilor săi sau livrate consumatorilor.
Legea prevede două categorii de societăți cooperative:
- societatea cooperativă de gradul 1 ai cărui membrii cooperatori sunt exclusiv persoane fizice
şi
- societatea cooperativă de gradul 2, constituită din societăți cooperative de gradul 1, care
dețin cel puțin 67% din capitalul social al acesteia, și ale persoane fizice sau persoane juridice,
în scopul integrării pe orizontală sau pe verticală a activității economice realizată de membrii
săi cooperatori.
Societatea cooperativă poate fi constituită de minim 5 persoane, inclusiv persoane fizice
care au împlinit 16 ani, în temeiul unui act constitutiv alcătuit din contract de societate și
statut. Membrii cooperatori contribuie la constituirea capitalului social, al societății
cooperative al cărui cuantum este de minim 500 de lei, cu aporturi în numerar (obligatorii) și
cu aporturi în natură, fiind excluse aporturile în creanțe.
În schimbul aporturilor, membrii cooperatori primesc părți sociale; valoarea nominală a
fiecăreia fiind de minim 10 lei. Un membru nu poate deţine părţi sociale care să depăşească
20% din capitalul social. Părţile sociale sunt titluri de valoare care pot fi transmise numai
membrilor cooperatori din aceeași societate cooperativă și sunt emise în forma materială, pe
suport de hârtie, şi trebuie să cuprindă: denumirea, sediul şi durata societăţii, data actului
constitutiv şi codul unic de înregistrare, valoarea nominală, elementele de identificare a
titularului, semnăturile a cel puţin 2 membri ai consiliului de administraţie.
45
 Societatea cooperativă poate emite și obligațiuni cooperatiste nominative, în formă
materială, pe suport de hârtie, pentru o sumă care nu depășește 33% din capitalul social.
Regulamentul european oferă şi o altă posibilitate de a beneficia de rezultatele economice ale
cooperativei, nepreluată în legea română, şi anume emiterea de titluri, altele decât
obligaţiunile, ai căror titulari nu au drept de vot.
Calitatea de membru cooperator conferă titularului aceleași drepturi ca și calitatea de
asociat cu precizarea că în acest caz este aplicabil principiul controlului democratic în temeiul
căruia societățile cooperative sunt controlate de membrii săi care participă la stabilirea
politicilor și adoptarea deciziilor. În acest sens, fiecare membru cooperator are dreptul la un
singur vot în adunările generale, indiferent de numărul părților sociale deținute, sau, pe cale
de excepție, are dreptul la un vot multiplu limitat, proporțional cu cota de participare la
capitalul social în cazul societăților cooperative de gradul 2. În cazul societăților cooperative
europene, regulamentul prevede că numărul de voturi deținut de membrii cooperatori se
determină în raport cu gradul fiecăruia de participare la activităţile societății.
În cadrul societăților cooperative, adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o
dată pe an, în cel mult 4 luni de la încheierea exercițiului financiar, iar adunarea generală
extraordinară ori de câte ori trebuie să fie luată o hotărâre care implică modificarea actului
constitutiv. Pentru a fi opozabile terților hotărțrile adunării generale se înregistrează la
registrul comerțului și se publică în M.Of.
Gestionarea societății cooperative este asigurată de administratorul unic sau de consiliul
de administrație, alcătuit dintr-un număr impar de membrii care nu poate fi mai mare de 11,
aleși numai dintre membrii cooperatori. Membrii consiliului de administraţie nu pot fi
asociaţi, acţionari, administratori, directori executivi sau cenzori în societăţi comerciale care
au acelaşi obiect de activitate cu cel al societăţii cooperative. Administratorul unic sau
membrii consiliului de administraţie sunt desemnați pe o perioadă de 4 ani, încheind un
contract de administrare unde sunt prevăzute criteriile de performanţă. Administratorii trebuie
să depună o garanţie care nu poate să fie ca valoare mai mică de 10 părţi.
Societatea cooperativă are un președinte care asigură conducerea activității curente a
societății, îndeplinirea hotărârilor adunării generale și a deciziilor consiliului de administrație,
al cărui președinte este de asemenea.Conducerea societății cooperative poate fi încredințată
unui director executiv în temeiul hotărârii adunării generale, încheindu-se un contract de
management în care sunt prevăzute criterii de performanță, de asemenea. Administratorii nu
pot avea funcția de director executiv.

46
 Adunarea generală a membrilor cooperatori numesc o comisie de cenzori formată din
minim 3 cenzori și tot atâția supleanți. Dacă societatea are mai puțin de 50 de membri
cooperatori, poate fi ales numai 1 cenzor și un supleant. Cel puțin un cenzor trebuie să fie
expert contabil sau contabil autorizat.
Patrimoniul societății cooperative se compune din 2 părți:
- o parte divizibilă – care cuprinde valoarea părților sociale emise și a dividendelor cuvenite
membrilor cooperatori
- o parte indivizibilă – este aceea parte a patrimoniului care este acumulată de societate în
decursul activității și care nu poate face obiectul distribuirii membrilor cooperatori.
Din profitul brut al societății cooperative se preia anual o cotă de minimum 5% pentru
constituirea rezervei legale până la concurența a minim a cincea parte din capitalul social.
Societatea cooperativă încetează prin dizolvarea care intervine pentru cauzele generale
de dizolvare, aplicabile oricărei persoane juridică, urmată de lichidarea patrimoniului
societății.
Distinct de societățile cooperative, în domeniul agriculturii sau al creditului se
constituie organizaţiile cooperatiste, în temeiul Legii nr.566/2004, privind cooperaţia
agricolă sau al O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Organizațiile cooperatiste – cooperativele agricole, cooperativele de credit, casele
centrale ale cooperativelor de credit etc.- sunt persoane juridice constituie prin asocierea
voluntară a persoanelor fizice și/sau juridice, în scopul promovării intereselor comune ale
membrilor cooperatori, în conformitate cu anumite principii cooperatiste, cum este cel al
întrajutorării reciproce. Organizaţiile cooperatiste îşi desfăşoară activitatea pe baza
principiilor gestiunii economice. Ca și societățile cooperative, organizațiile cooperatiste pot fi
de gradul 1 constituite numai de persoane fizice și de gradul 2 constituite de cooperativele de
gradul 1 pentru se realiza o integrare pe orizontală sau pe verticală a activităților desfășurate
de acestea.

1.2.3. Grupurile de interes economic (GIE) și gruparea europeană de interes economic

(GEIE)
Grupul de interes economic (GIE) reprezintă o asociere între două sau mai multe
persoane fizice și/sau juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau
dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor
activității acestora, reglementată de Legea nr. 161/2003.
GIE are următoarele caracteristici juridice:
47
- este persoană juridică cu scop patrimonial,
- poate avea maximum 20 membrii,
- nu poate avea mai mult de 500 de angajaţi,
- nu poate emite acțiuni, obligațiuni sau alte titluri negociabile.
Membrii grupului de interes economic răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile
grupului, în lipsa unei stipulații contrare cu terții co-contractanți. Creditorii grupului se vor
îndrepta mai întâi împotriva GIE pentru obligațiile sale și, numai dacă acesta nu le plătește în
termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta împotriva
membrilor grupului. Dacă actul constitutiv o permite, un membru nou al grupului poate fi
exonerat de obligațiile acestuia, născute anterior aderării sale; hotărârea de exonerare este
opozabilă terților de la data menționării în registrul comerțului și a publicării în Monitorul
Oficial.
Activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea economică a membrilor săi și
să aibă doar un caracter accesoriu față de aceasta.
Grupul de interes economic se constituie în temeiul actului constitutiv încheiat de
membrii săi în formă autentică, în care se stabilește modul de organizare a GIE.
Grupul de interes economic se poate constitui cu sau fără capital. În cazul în care
membrii grupului decid afectarea unui anume capital pentru desfășurarea activității grupului,
aporturile membrilor nu trebuie să aibă o valoare minimă și pot avea orice natură. Membrii
grupului primesc părţi de interes, care nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile; orice
clauză contrară se consideră nulă. Cesiunea sau constituirea unei garanții asupra părții de
interes către membri sau terți este posibilă în temeiul actul constitutiv al grupului sau al
hotărârii AGA luată cu unanimitate. Cesiunea nu liberează pe membrul cedent de ceea ce mai
datorează grupului din aportul său de capital.
Grupul nu poate avea drept scop obținerea de profituri pentru sine. Dacă din activitatea
grupului rezultă un profit potrivit situației financiare anuale, acesta va fi distribuit în totalitate,
în mod obligatoriu, între membrii grupului, cu titlu de dividende, în cotele prevăzute în actul
constitutiv sau, în lipsa unei asemenea clauze, în părți egale. În cazul în care cheltuielile
depășesc veniturile grupului, diferența va fi acoperită de membrii acestuia în cotele prevăzute
în actul constitutiv sau, în lipsa unei asemenea clauze, în părți egale. Nu este obligatorie
constituirea unor fonduri de rezervă.
Sediul grupului trebuie stabilit fie la locul în care se află administrația centrală a
grupului, fie la locul în care se află administrația centrală a unuia dintre membrii grupului sau,
în cazul unei persoane fizice activitatea principală a acesteia, dacă grupul exercită o activitate
48
în locul menționat. Sediul grupului de interes economic poate fi mutat într-un stat străin, prin
decizia membrilor grupului, luată în unanimitate.
În termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv, fondatorii sau
administratorii grupului ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea grupului în
registrul comerțului în a cărui rază teritorială își va avea sediul grupul şi publicarea în M.Of.
Grupul de interes economic dobândește personalitate juridică de la data înmatriculării sale în
registrul comerțului.
În raporturile cu terții, grupul este angajat prin actele organelor sale, chiar dacă aceste
acte depășesc obiectul de activitate, în afară de cazul în care el dovedește că terții cunoșteau
sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia. Dreptul de a reprezenta
grupul aparține fiecărui administrator, în afară de cazul în care se prevede altfel în actul
constitutiv.
GIE este condus de adunarea generală care poate adopta orice hotărâre, inclusiv
dizolvarea anticipată sau prelungirea duratei grupului, în condițiile stipulate prin actul
constitutiv. Hotărârile AGA se adoptă cu votul unanim al membrilor, dacă nu se prevede prin
actul constitutiv adoptarea hotărârilor în anumite condiții privind cvorumul și majoritatea
necesară. Este obligatoriu votul unanim în următoarele cazuri:
- modificarea obiectului grupului;
- modificarea numărului de voturi repartizat fiecărui membru;
- modificarea condițiilor prevăzute pentru adoptarea hotărârilor;
- modificarea aportului membrilor la capitalul grupului;
- modificarea oricărei alte obligații a membrilor, în cazul în care prin actul constitutiv nu se
prevede altfel;
- prelungirea duratei grupului dincolo de perioada stabilită în actul constitutiv;
- orice altă modificare a actului constitutiv, în cazul în care prin actul constitutiv nu se
prevede altfel.
În cadrul AGA, fiecare membru dispune de câte un vot, însă prin actul constitutiv se
poate stabili ca anumiți membri să dispună de un număr de voturi diferit de al celorlalți, dar
fără ca prin aceasta un membru să dețină majoritatea voturilor.
Administratorii GIE sunt numiţi de adunarea generală dintre membrii GIE, care le
fixează atribuțiile, durata însărcinării și eventuala lor remunerație. Poate fi administrator şi o
persoană juridică în temeiul unui un contract de administrare, prin care se desemnează un
reprezentant persoană fizică. Administratorii îndeplinesc toate operațiunile cerute pentru
aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al grupului, în afară de restricțiile arătate în
49
actul constitutiv. Înainte de preluarea funcției, administratorii trebui să depună o garanție
pentru activitatea de gestiune pe care o realizează, care nu poate fi mai mică decât dublul
remunerației lunare.
Situația financiară anuală a grupului de interes economic va fi întocmită după normele
prevăzute pentru societatea în nume colectiv. După aprobarea de către adunarea generală,
situația financiară va fi depusă de administratori, în termen de 15 zile, la administrația
finanțelor publice.
Grupul de interes economic se dizolvă prin:
a) expirarea timpului stabilit pentru durata grupului
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al grupului sau realizarea acestuia;
c) declararea nulității grupului;
d) hotărârea adunării membrilor, adoptată cu votul unanim al acestora, cu excepția cazului în
care actul constitutiv dispune altfel;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui membru, pentru motive temeinice, precum
neînțelegerile grave dintre membri, care împiedică funcționarea grupului, precum și la cererea
oricărei autorități publice competente;
f) declararea falimentului grupului;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al grupului.
Dizolvarea grupului trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în M.Of.
De regulă, dizolvarea grupului are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are
loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a grupului sau în alte cazuri prevăzute
de lege.
Lichidarea grupului trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării. Pentru
motive temeinice tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani. Grupul își păstrează
personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Lichidatorii
au aceeași răspundere ca și administratorii. Lichidatorii își îndeplinesc mandatul lor sub
controlul persoanelor care îndeplinesc atribuția de cenzor. În termen de 15 zile de la
terminarea lichidării, lichidatorii vor cere radierea grupului din registrul comerțului. Grupul
de interes economic, aflat în stare de insolvență, va fi supus procedurii reorganizării judiciare
și falimentului, în condițiile stabilite de Legea nr.85/2014.

Gruparea europeană de interes economic (GEIE)

În Preambulul Regulamentului Consiliului (CE) nr.2137/1985 privind Gruparea
europeană de interes economic (GEIE) se arată că, pentru persoane fizice, societăţi comerciale
50
sau alte entităţi juridice, s-a creat un cadru juridic care să faciliteze adaptarea activităţilor lor
la condiţiile economice ale Uniunii Europene, precum şi cooperarea eficientă a acestora la
nivel transfrontalier.
Conform dispoziţiilor Regulamentului CE nr.2137/85 (art.4 alin.1), pot avea calitatea de
membrii ai GEIE:
- societăţile, precum şi alte entităţi de drept public sau privat, constituite potrivit legislaţiei
unui stat membru şi care au sediul statutar sau legal şi administraţia centrală în cadrul Uniunii
Europene;
- persoane fizice care exercită în UE o activitate industrială, comercială, meşteşugărească,
agricolă, sau care oferă servicii profesionale ori de altă natură în Uniunea Europeană.
Potrivit art.4 alin.2 din Regulamentul CE nr.2137/85, GEIE trebuie să fie alcătuit din cel
puţin:
- două societăţi sau alte entităţi juridice care au administraţia centrală în state membre diferite
sau
- două persoane fizice care îşi desfăşoară activităţile principale în state membre diferite sau
- o societate sau altă entitate juridică şi o persoană fizică, dintre care prima are administraţia
centrală într-un stat membru, iar cea de-a doua îşi desfăşoară activitatea principală în alt stat
membru.

51
 Capitolul 2

Societatea

Societățile reprezintă cea mai importantă categorie de profesioniști-persoane juridice

care exploatează o întreprindere economică, privită în principal prin prisma impactului pe care
activitatea acestora îl are asupra vieții societății contemporane. Alături de proprietate,
societatea este o instituție juridică care străbate veacurile influențând profund sfera economică
și cea socială a umanității.
În acest context societar, relațiile interumane au evoluat de la o simplă coexistență,
animate de interese individuale, la cooperarea în vederea atingerii unor scopuri comune
tuturor. De asemenea, prin intermediul societății pot accede la bunăstare și persoane care nu
dispun de suficiente resurse pentru a-și asigura un nivel trai rezonabil prin mijloace proprii. În
sfârșit, participarea la exploatarea unei întreprinderi, îndeosebi de natură economică, nu mai
necesită cunoștiințe de specialitate și nici calități adecvate activității desfășurate, societatea
având forța financiară necesară să își asigure tot suportul de care are nevoie. Mai mult,
existența de sine-stătătoare a societății, detașată de cea a membrilor ei, îi permite acesteia să
supraviețuiască fondatorilor, neavând o limită naturală în plan temporal.
Schimbarea de paradigmă realizată prin intrarea în vigoare a noului cod civil în anul
2011 a determinat și o modificare a cadrului juridic referitor la societăți. Pornind de la o nouă
abordarea a persoanei juridice, privită ca o formă de organizare, ca o entitate juridică, codul
civil oferă un cadru unitar de reglementare a exploatării întreprinderii prin estomparea
diferenţelor dintre diversele entități - asociaţii, fundaţii, societăţi, pe care le reunește în
categoria cadru de profesionsit (de fapt, profesioniști-persoane juridice). Pe e altă parte, sunt
uzitate noi elemente de diferențiere între diverse structuri societare, între societățile
reglementate strict de codul civil și cele guvernate, în principal de legi speciale, care se
completează cu dispozițiile codului civil.
Prevederile Codului civil (în special art.1881– art.1954) capătă valoare de normă cadru
în domeniu, statuează principiile generale în materia societăților. Aceste dispoziții se
completează cu prevederi cuprinse în legi speciale, cum este Legea societăților nr.31/1990.

52
 2.1. Noțiunea de societate

Societatea este definită prin dispozițiile art.1881 C.civ. astfel:

(1) Prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze
pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la aceasta prin aporturi băneşti, în bunuri,
în cunoştinţe specifice sau prestaţii, cu scopul de a împărţi beneficiile sau de a se folosi de
economia ce ar putea rezulta.
(2) Fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proporţional cu participarea la
distribuţia beneficiului, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel.
(3) Societatea se poate constitui cu sau fără personalitate juridică.
Din textul legal sus menționat, care surprinde complexitatea instituţiei juridice,
societatea este privită ca o specie de contract (contractul de societate) prin care două sau mai
multe persoane stabilesc să îşi unească eforturile şi resursele pentru a desfăşura împreună, pe
riscul lor, anumite activităţi, în vederea atingerii unui scop comun, acela de a obţine anumite
beneficii, inclusiv sub formă unor economii, și de a suporta împreună pierderile înregistrate.
Prin urmare putem decela anumite trăsăturile definitorii pentru orice structură societară, care
trebuie să fie reunite cumulativ pentru existenţa sa valabilă:
i. încheierea contractului de societate, denumit şi pact societar, care reflectă voinţa
liberă şi neechivocă a părţilor semnatare de a conlucra pentru atingerea unui scop comun
tuturor co-contractanților, denumiți asociați;
ii. obligaţia asumată de toți asociații (membri ai societăţii) de a contribui la constituirea
patrimoniului social cu anumite valori (constând în sume de bani sau alte bunuri mobile şi/sau
imobile, corporale şi/sau necorporale -cunoştinţe specifice inclusiv prestaţii-) aduse sub formă
de aporturi la capitalul social;
iii. scopul asocierii are o natură lucrativă și constă în participarea tuturor asociaţilor atât
la împărţirea de beneficii sau la folosirea în comun a economiei rezultată din activitatea
desfăşurată, cât și la suportarea în aceeaşi măsură a pierderilor suferite. Acest scop reprezintă
liantul comunităţii de interese a asociaților şi trebuie să existe pe toată durata de funcţionare a
societăţilor, (denumite în doctrina germană şi uniuni sau comunităţi de scop).
În consecință, societatea se delimitează net de asociații și fundații, pe de-o parte prin
natura scopului urmărit care este patrimonial în cazul societăților și non-profit în cazul

53
asociaților și fundațiilor, iar pe de altă parte prin faptul că asociațiile și fundațiile sunt
întotdeauna subiecte de drept de sine stătătoare, în timp ce pot exista societăți având o natură
pur contractuală, lipsite de subiectivitate juridică.

2.2. Natura juridică a societății

Încă de la început, în articolul care definește instituția juridică, legiuitorul precizează

faptul că societate poate fi o persoană juridică distinctă de asociații săi sau poate fi un simplu
acord de voință care intervine între asociați.
În esență, societatea ia naștere prin manifestării de voință a uneia sau a mai multor
persoane, având ca temei juridic contractul de societate încheiat de asociații care doresc să își
unească resursele pentru a întreprinde o activitate care în final să le aducă beneficii. În mod
excepțional, societatea ia naștere și prin act juridic unilateral, aspect omis de legiuitorul
român. Ca orice act juridic, contractul de societate și decizia asociatului unic se supun
condițiilor generale de fond și de formă ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru înființarea
valabilă a societății, la care se adaugă o serie de clauze specifice, după cum vom arăta pe larg
în a treia unitate de învățare. În timp, cadrul contractual s-a dovedit insuficient pentru
potențialul pe care îl are o societate, privită ca o formă de exploatare a întreprinderii, punerea
în executare a contractului de societate necesitând o mare flexibilitate, incompatibilă cu
rigurozitatea regimul contractual. În practică, funcționarea societății implică crearea unei
rețele de contracte cu proprii asociați și organele sale de gestiune și control, precum și cu
salariații, furnizorii, clienții și alți terți, subsumate unei singure finalități – desfășurarea
activității cât mai profitabile. Ca atare, din totalitate structurilor societare, numai societatea
simplă și asocierea (societatea) în participație au exclusiv o natură contractuală.
Toate celelalte forme societare au căpătat și o natură instituțională prin dobândirea
personalității juridice, conferită de legea specială la care face trimitere codul civil. În acest fel
societăţile devin persoane juridice de sine stătătoare - subiecte de drept înzestrate cu voință
proprie, independente de membrii care le formează, exercitându-și propriile drepturi și
asumându-şi propriile obligaţii pe care le garantează cu patrimoniul lor, în vederea îndeplinirii
funcţiei de a realiza scopul stabilit prin pactul societar.
Pornind de la definiția legală, putem concluziona că în principiu, societatea are o natură
duală, îmbinând în mod indisolubil o dimensiune voliţională, concretizată în contractul de
societate şi o dimensiune instituţională ope legis.

54
 Dar și această abordare se dovedește a fi restrictivă în opinia membrilor școlii de la
Rennes, formată în jurul profesorului Jean Pailluseau, care privește societățile ca tehnici
juridice de organizare și exploatare a întreprinderii. Ca atare, personalitatea juridică a
societății conferă întreprinderii temeiul juridic de a participa direct și nemijlocit la ansamblul
complex de raporturi juridice necesar organizării resurselor materiale, financiare și umane, pe
riscul său, în vederea obţinerii de profit. Ceea ce rezultă este tocmai conceptul juridic de
profesionist-societate axat pe noțiunea de întreprindere, de activitate sistematic organizată
întreprinsă cu un anumit scop, fără a mai fi relevantă natura civilă, liberală, economică a
acesteia. Această viziune este îmbrățișată și de alte sisteme moderne de drept care pun
accentul pe caracterul lucrativ și organizat al activității, abandonând dihotomia clasică civil
versus comercial.

2.3. Clasificarea societăților

Potrivit art.1888 C.civ. societăţile pot îmbrăca mai multe forme și anume: societăţi
simple, societăți în participaţie, societăți în nume colectiv, societăți în comandită simplă şi în
comandită pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, societăţi pe acţiuni, societăţi
cooperative şi orice alt tip de societate prevăzută de lege.
Comparând acest text cu dispozițiile art.2 din Legea nr.31/1990, care enumeră cinci
structuri societare, anume: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă,
societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societate cu răspundere limitată,
conchidem că nu intră în categoria societăţilor reglementate de Legea nr.31/1990, fiind
exclusiv reglementate de codul civil două forme de societate: societatea simplă şi societatea în
participaţie, denumită şi asociere în participaţie.

2.3.1 Clasificarea societăților în lumina dispozițiilor codului civil

Pornind de la această comparaţie între diversele texte normative putem să distingem
între categoria societăţilor reglementate exclusiv de codul civil şi cea a societăţilor
reglementate de legea specială nr.31/1990, cele două categorii prezentând anumite asemănări
şi deosebiri:
o elemente de asemănare:
- ambele se constituie în temeiul unui act de voinţă al membrilor lor (sau membrului unic),
anume contract de societate, respectiv act constitutiv care, în principiu, prezintă aceleaşi

55
trăsături caracteristice (sunt acte juridice consensuale, cu titlu oneros, comutative, cu
executarea succesivă, bilaterale sau multilaterale etc).
- în ambele categorii societare, asociaţii convin să contribuie cu anumite valori patrimoniale,
cu titlu de aport la constituirea capitalului social; capital ce se divide în părţi de valoare egală
(părți sociale sau acțiuni) care sunt distribuite asociaţilor proporţional cu aporturile fiecăruia,
dacă nu s-a stabilit altfel prin actul constitutiv.
- toate societăţile au un scop lucrativ, asociaţii urmăresc desfăşurarea în comun a unei
activităţi în scopul obţinerii de beneficii pe care să le împartă între ei sau de a folosi împreună
economia ce rezultă. Totodată, asociaţii se obligă să suporte pierderile înregistrate,
proporţional cu cota de participare la beneficii, de regulă.
o elemente de deosebire privitoare îndeosebi la modul de organizare și funcționare a
celor două categorii de societăți:
- în categoria societăților reglementate de C.civ. se găsesc 2 forme societare: societatea simplă
și cea în participație, iar în categoria societăților guvernate de Legea 31/1990 sunt enumerate
alte 5 forme societare, fiecare având propriul său regim juridic: societatea în nume colectiv,
societatea în comandită simplă, societatea în comandită pe acţiuni, societatea pe acţiuni,
societatea cu răspundere limitatată.
- o deosebire esențială între cele două categorii societare se referă la natura întreprinderii
exploatate reflecată în obiectul de activitate al societăților. Societăţile reglementate de codul
civil au ca obiect realizarea unor activităţi de natură civilă, iar cele reglementate de Legea
nr.31/1990 desfăşoară activităţi economice, precizate în conformitate cu codul CAEN.
Întrucât caracterul activității desfășurate nu mai este considerat de legiuitor un criteriu
eficient, s-a înlocuit cu un alt criteriu de demarcație între cele două categorii anume societățile
guvernate de Legea nr.31/1990 sunt supuse înregistrării în registrul comerțului. În acest fel,
operațiunea de înmatricularea în registrul comerțului a capătă o importanță convârșitoare
având un efect constitutiv, ca urmare societatea devine subiect de drept din momentul
înregistrării sale.
- cea mai semnificativă distincţie între cele două categorii societare o constituie prezența sau
lipsa personalității juridice. În timp ce societățile guvernate de C.civ. nu au personalitate
juridică, ci doar contracte încheiate de asociați, societățile guvernate de Legea nr.31/1990 au
personalitate juridică, adică sunt persoane juridice- subiecte de drept de sine stătătoare, având
un patrimoniu propriu, care le permite să aibă drepturi și obligaţii şi să răspundă pentru
îndeplinirea lor. În ipoteza în care asociaţii doresc să investească societatea cu personalitate
juridică, aceasta se va transforma în forma societară cu personalitate juridică dorită.
56
 În cazul societăților reglementate de Legea nr.31/1990, aporturile se transmit în
patrimoniul acestora (persoane juridice), în timp ce societățile guvernate de C.civ. neavând
personalitate juridică, ele nu au o existență proprie, ca urmare aporturile fie sunt deținute de
asociați în coproprietate, sub forma unei indiviziuni societare, fie sunt în folosinţa comună a
asociaților, dacă se prevede expres acest lucru în contractul de societate.
- numai societăţilor reglementate de Legea nr.31/1990 în calitate de profesionist-persoană
juridică le revin anumite obligaţii specifice: de a ţine registre de contabilitate, de a desfăşura
activități cu scop lucrativ cu respectarea normelor concurenţei licite, etc.; și pot intra în
insolvenţă potrivit Legii nr.85/2014.
Așa cum se precizează în literatura de specialitate, societățile prevăzute de C.civ.
reprezintă dreptul comun pentru toate categorii de societăți, inclusiv pentru cele guvernate de
Legea nr.31/1990. Prin urmare, toate aspectele care nu sunt reglementate de legea specială vor
fi soluționate în conformitate cu dispozițiile cuprinse în codul civil privind societatea simplă.
Astfel, până la data dobândirii personalităţii juridice, raporturile dintre asociaţi sunt guvernate
de regulile aplicabile societăţii simple.

2.3.2. Clasificarea societăților prevăzute de Legea nr.31/1990

Indiferent de obiectul de activitate, societățile cu personalitate juridică se vor constitui
numai în forma şi condiţiile prevăzute de legea specială care îi conferă personalitate juridică.
Așa cum am precizat analiza noastră vizeaza societățile guvernate de Legea nr.31/1990.
Societăţile reglementate de Legea nr.31/1990 sunt acele persoane juridice înmatriculate
în registrul comerţului, care exploatează o întreprindere economică pe riscul lor şi, eventual și
în subsidiar pe riscul asociaților, în vederea obţinerii de profit.
Potrivit Legii nr.31/1990, societăţile pot fi constituite în una din următoarele forme:
societatea în nume colectiv (SNC); societatea în comandită simplă (SCS); societatea pe
acţiuni (SA); societatea în comandită pe acţiuni (SCA); societatea cu răspundere limitată
(SRL).
i. Un prim criteriu de clasificare al acestor 5 forme societare este stipulat de lege și se
referă ,,întinderea obligaţiilor pe care asociaţii şi le asumă pentru datoriile contractate de
societate în cursul activităţii” distingem între:
- societăţi cu răspundere nelimitată, în care asociații răspund nelimitat şi solidar pentru
obligaţiile societății:
➢ asociaţii din SNC

57
- societăţi cu răspundere limitată, în care asociații răspund numai până la concurenţa aportului
la capitalului social subscris:
➢ acţionarii din SA
➢ asociaţii din SRL
- societăți cu răspundere mixtă, în care există două categorii de asociați:
➢ asociaţii comanditaţi din SCS și SCA - răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile
societății
➢ asociaţii comanditari din SCS și SCA – răspund în limita aportului la capitalul social.
Trebuie să subliniem faptul că toate societățile, indiferent de forma lor, sunt obligate să
își execute obligațiile asumate în ontextul activităților desfășurate. În caz de neexecutare,
creditorii se vor îndrepta împotriva societăţii debitoare executând silit activul ei patrimonial.
Numai dacă societatea nu are bunuri sau resurse care pot fi executate silit, creditorii societății
se vor putea îndrepta împotriva asociaţiilor/acționarilor în limitele sus precizate. Cu alte
cuvinte nu societatea răspunde limitat sau nelimitat ci asociații sunt ținuți responsabili pentru
obligațiile neexecutate ale societății fie în limita aportului lor la capitalul social, fie nelimitat
(cu întreaga lor avere) și în solidar (fiecare asociat poate fi obligat de creditor să achite
întreaga datorie a societății și nu doar cota parte ce îi revine în conformitate cu contribuția lui
la capitalul social). În toate cazurile răspunderea asociaţilor este subsidiară în sensul în care
creditorii trebuie să urmărească în principal societatea debitoare și numai în cazul în care nu
obțin executarea obligațiilor de către societate se pot îndrepta împotriva asociaților.
ii. în funcţie de posibilitatea emiterii unor valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni) distingem
între:
➢ societăţi emitente de valori mobiliare: SA şi SCA
➢ societăţi care nu emit asemenea titluri de valoare: SNC, SCS, SRL.
iii. în raport de natura societăților, avem:
➢ societăți de persoane: SNC și SCS în care este definitoriu elementul personal-subiectiv
➢ societăți de capitaluri: SA și SCA în care este definitoriu elementul patrimonial-
obiectiv
➢ societatea care îmbină avantajele fiecărei de categorii de mai sus: SRL.
Această din urmă clasificare a societăților este consacrată de Legea nr.31/1990, așa încât o
vom detalia în continuare.

A. Societățile de persoane – SNC și SCS

58
 Ceea ce definește categoria societăților de persoane este încrederea reciprocă a
asociaților în capacitatea fiecăruia de a organiza și conduce o asemenea entitate economico-
juridică. Altfel spus, organizarea, funcționarea dar și dizolvarea societăților de persoane au la
bază un element personal, intuitu personae, concretizat în calitățile personale ale fiecărui
asociat.
Având în vedere fundamentul intuitu personae, manifestat în prezența încrederii
determină caracterul închis al societății concretizat în numărul extrem de mic de asociați
(minim 2 persoane) și în emiterea de părți sociale.
Părțile sociale reprezină fracțiuni ale capitalului social care revin asociaților în schimbul
aporturilor acestora la capiatul social; sunt titluri de valoare care nu pot fi negociabile și sunt,
în principiu netransmisibile. În mod excepțional, transmiterea părților sociale se poate realiza
prin cesiune, dacă toți ceilalți asociați sunt de acord, sau prin moștenire dacă se prevede
expres acest lucru în actul constitutiv. Astfel, prin substituirea asociatului cu o altă persoană
se aduce atingere caracterului intuitu personae al societăţii.
Preponderența elementului personal face ca pentru constituirea acestor societăți să fie
suficientă încheierea actului constitutiv ce cuprinde numai contractul de societate, urmând ca
organizarea și funcționarea lor (stabilite prin statut) să fie lăsată la latitudinea asociaților, care
datorită riscului major pe care îl implică pierderile societății asupra propriei averi vor fi cei
mai în măsură să adopte deciziile care se impun pentru bunul mers al societății.
❖ Prototipul societăţilor de persoane îl constituie societatea în nume colectiv, (SNC)1
care se caracterizează prin anumite trăsături specifice:
- prezintă creditorilor săi cea mai extinsă formă de garanție (o garanție personală), constând în
răspunderea nelimitată și solidară a tuturor asociaților săi pentru executarea obligațiilor
societății. Astfel, fiecare asociat răspunde pentru toate datoriile societății cu întreaga lui avere,
pe care trebuie să o declare la momentul constituirii societății. Deșii răspund nelimitat,
asociații se pot apăra în raport cu creditorii societății prin invocarea beneficiului de
discuțiune, în baza căruia pot solicita instanței să îi oblige pe creditori să urmărească mai întâi
societatea și numai dacă aceasta nu plătește să fie executate bunurile lor proprii. După cum
am precizat mai sus, solidaritatea pasivă a asociaților debitori constă în posibilitatea
creditorilor de a obliga pe oricare dintre asociați să achite întreaga datorie a societății. Însă
asociatul care a plătit integral datoria trebuia să achite numai o cotă parte din această
obligație, corespuzătoare cotei în care participă la beneficii și pierderi, stabilită în actul

1
Denumită în dreptul francez-Société en nom Collectif (SNC); în dreptul german-Offene Handelsgesellschaft
(OHG); în dreptul anglo-american-Partnership sau Company with Unlimited Liability.
59
constitutiv; sau proporţional cu cota de participare la capitalul social, în cazul în care nu s-a
stabilit o asemena cotă. Prin urmare, acest asociat se va îndrepta împotriva celorlalți co-
asociați care trebuie să achite cotele din obligație ce le revin proporțional cu cotele de
participare stabilite sau cu cotele la constituirea capitalului social.
- își desfășoară activitatea sub o firmă (denumire) care cuprinde numele a cel puțin unuia
dintre asociați, la care se adaugă mențiunea „societate în nume colectiv” scrisă în întregime.
- legea nu prevede o valoare minimă a capitalului social, întrucât funcția esențială a acestuia
de a constitui o garanție (reală) a executării obligațiilor societății este îndeplinită de averile
personale ale asociaților care răspund nelimitat pentru pierderile societății (garanție
personală); totuși societatea trebuie să aibă un capital social, fără să fie importantă valoarea
sau componența acestuia.
- asociații pot aduce cu titlul de aport orice tip de valori economice: bani (aport în numerar),
bunuri (aport în natură), creanțe. Însă cunoștințele sau prestațiile în muncă (aporturi în muncă
sau în industrie) nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social. În
schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe la împărţirea beneficiilor şi a activului
social, precum și la pierderi, potrivit actului constitutiv.
- toți asociații au dreptul să se implice în conducerea societății, dacă nu se prevede altfel în
actul constitutiv. Astfel, de regulă, adunarea generală a asociaților adoptă cu unanimitate de
voturi orice hotărâre cu privire la viața societății. În mod excepțional, numirea și revocarea
administratorilor, stabilirea puterilor lor de reprezentare, inclusiv situațiile financiare anuale
se decid cu voturile reprezentând majoritatea absolută a capitalului social, dacă în actul
constitutiv nu se prevede altfel. Societatea este administrată și reprezentată în raporturile cu
terții de unul sau mai mulți administratori, care sunt de regulă și asociați, dar pot fi desemnați
în această calitate și terțe persoane. În principiu, controlul activității economico-financiare se
realizează de asociații care nu au calitatea de administratori, nefiind necesară numirea
cenzorilor, însă numirea unuia sau a mai multor cenzori nu poate fi exclusă.
- asociaţii au obligația de a nu face concurență societății, ei nu pot avea calitatea de asociaţi cu
răspundere nelimitată în cadrul altor societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate
și nici nu pot să facă operaţiuni pe contul lor sau al altora în același domeniu de activitate sau
asemănător cu cel al societății.
- dizolvarea societăţii în nume colectiv se face atât pentru cauze generale, comune tuturor
societăţilor cât şi pentru cauze specifice, care privesc exclusiv persoana asociatului, şi anume:
decesul, incapacitatea, dizolvarea, excluderea sau retragerea unuia dintre asociaţi, când,
datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.
60
❖ Cea de-a doua formă societară din categoria societăților de persoane este societatea în
comandită simplă, (SCS)2 care se caracterizează prin următoarele:
- trăsătura definitorie a SCS o constituie prezența a două categorii de asociați, fiecare
categorie având o poziţie specifică în organizarea și funcţionarea societăţii, astfel:
➢ asociaţii comanditaţi:
- răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societății,
- administrează efectiv societatea
De asemenea, firma societăţii se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţii
comanditaţi. (tocmai pentru că ei răspund nelimitat)
➢ asociaţii comanditari:
- răspund în limita aportului la capitalul social,
- se bucură de controlul necesar obținerii beneficiilor cuvenite aporturilor la capitalul social,
- nu pot administra societatea și, de regulă, nici nu o pot reprezenta în raporturile cu terții. În
mod excepțional și numai în baza unei procuri speciale pot face decât acte de administrare
internă (nu în raporturile cu terţii), acte de supraveghere şi să participe la numirea şi revocarea
administratorilor.
În consecință în cazurile în care încheie operaţiuni în contul societăţii fără să aibă
împuternicire specială să administreze societatea, sau când numele lor este trecut în firma
societăţii, asociaţii comanditari răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi devenind automat
comanditaţi, fie sunt excluşi din societate.
Societatea în comandită simplă este valabil constituită dacă are cel puţin 2 asociaţi,
dintre care unul comanditat şi altul comanditar. Societatea se dizolvă pentru aceleaşi cauze
specifice ca şi societatea în nume colectiv (faliment, incapacitate, retragere, excludere sau
decesul unuia dintre asociaţi) dacă acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau
comanditar.
În concluzie, societățile de persoane prezintă următoarele
● avantaje
- absența unui prag valoric minim obligatoriu pentru capitalul social, posibilitatea contribuirii
la constituirea capitalului social cu orice tip de aport prevăzut de lege, sintetizarea actului
constitutiv care nu conține decât contractul de societate încheiat între un număr extrem de mic
de asociat sunt premizele unei constituir extrem de facile a acestei categorii societare;

2
Denumită în dreptul francez- Société en Commandite Simple (SCS); în dreptul german-
Kommanditgesellschaft (KG); în limba engleză-Limited Partnership (LP).
61
- asociații au o mare libertate în stabilirea modului de organizare și de funcționare a societății,
majoritatea normelor aplicabile acestor societăți fiind supletive,
- asociații se implică nemijlocit atât în viața societății cât și în activitatea desfășurată, având în
vedere riscul înregistrării unor pierderi de către societate,
- legea nu impune numirea cenzorilor,
- hotărârile adunărilor generale ale asociaţilor care nu vizează modificarea actului constitutiv
nu trebuie înregistrate la registrul comerțului ceea ce contribuie la păstrarea secretului asupra
bunului mers al afacerilor,
- asociații își unesc forțele pentru obținerea unor beneficii și suportă împreună pierderile
înregistrate în exploatarea întreprinderii, situație net superioară profesionsistului persoană
fizică.
● dezavantaje
- asociații răspund nelimitat și în solidar pentru obligațiile sociale;
- asociații au obligaţia de a nu face concurenţă societății;
- părțile sociale nu pot fi negociate și sunt, în principiu netransmisibile,
- caracterul intuitu personae constituie o barieră în retragerea asociatului din societate, ceea ce
face ca acestea să fie societăți închise,
- adoptarea unor hotărâri în cadrul adunărilor generale cu unanimitate de voturi poate conduce
la blocare activităţii societăţii,
- situaţiile personale ale asociaţilor (decesul, retragerea, excluderea, neparticiparea la
adunările asociaţilor etc.) influenţează activitatea şi implicit însăşi existenţa societăţii.

B. Societățile de capitaluri – SA și SCA

În cazul acestor societăți, o importanță deosebită o capătă valoarea patrimonială cu care
fiecare membru al societății (acționari, asociați) contribuie la constituirea capitalului social,
adică elementul material (bănesc) „intuitu pecuniae” pe care societățile de capitaluri se
întemeiază și funcționează în defavoarea elementului personal al cărui loc este luat de capital.
Complexitatea societăţilor de capitaluri determină constituirea lor în temeiul unui act
juridic alcătuit din contract de societate şi statut privitor la organizarea, funcționarea,
reorganizarea și desființare acestor societăți. Totodată prevederile actului constitutiv se
completează cu numeroasele norme imperative care guvernează acestă categorie de societăți,
caracterizată de un grad ridicat de rigurozitate.
În acest context, legiuitorul acordă o atenție deosebită capitalului social, expresia
valorică a tuturor aporturilor subscrise și vărsate de membrii societății la constituirea acesteia
62
a cărei principala funcție este aceea de garantare a executării obligațiilor asumate de societate,
constituind gajul general al creditorilor societăţii (fiind o garanție reală). Din aceste
considerente, capitalul social este intangibil, menținându-și constantă valoare pe toată durata
de viață a societăţii și nu poate fi folosit pentru distribuirea dividendelor către asociaţi. Având
rol de gaj general al creditorilor, capitalul social trebuie să fie real (iar nu fictiv), ceea ce
implică transmiterea efectivă a valorilor patrimoniale aportate către societate. Legea prevede
expres faptul că societățile de capitaluri trebuie să aibă un capital social în cuantum de minim
90.000 lei (ceea ce ar trebui să fie echivalentul a 25.000 de euro). Valoarea capitalului social
va putea fi modificată în sensul măririi sau diminuării ei, numai în condiţiile prevăzute de
lege, prin modificarea actului constitutiv. În cazul în care valoarea capitalului social se
diminuează sub nivelul minim obligatoriu, legea prevede obligaţia reîntregirii sau reducerii
capitalului social, mai înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de beneficii.
În raport de capitalul social se determină beneficiile membrilor societății şi se calculează
rezervele acesteia.
Capitalul social al societăților de capitaluri este divizat în acţiuni, reprezentate prin
titluri de valoare negociabile şi transmisibile, titularii lor putând să le întrăineze liber, fără să
fie necesară aprobarea celorlalți membrii ai societății, în principiu. Acţiunile se pot transmite
numai dacă au fost în întregime liberate, adică atunci când aporturile au fost vărsate integral.
Acţiunile trebuie să fie de o egală valoare, conferind titularilor drepturi egale și sunt
indivizibile, ele nu pot fi transmite fracţionat. În cazul transmiterii proprietăţii acţiunii către
mai multe persoane (de exemplu prin succesiune), legea cere coproprietarilor să îşi desemneze
un reprezentant dintre ei. Potrivit legii, valoarea nominal minima a unei acțiuni este de 0,1 lei.
Cu toate că aceste societăți sunt destinate desfășurării unor activități de anvergură,
pentru care este necesar un capital considerabil, pentru constituire lor nu este nevoie decât de
2 persoane, cel puțin.
❖ De aseastă dată, prototipul societăţilor de capitaluri este reprezentat de societatea pe
acţiuni (SA)3 care se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice:
- în esență o societate cu răspundere limitată; toți membrii ei, denumiți acționari răspund
pentru obligațiile societății în limita valorică a aportului lor la capitalul social, fiind implicit
eliminată și orice fel de garanție personală a acționarilor pentru datoriile societății.
- importanța covârșitoare a capitalului și eliminarea elementului personal determină

3
Denumită în dreptul francez-Société Anonyme (SA); în dreptul german- Aktiengesellschaft (AG); în dreptul
englez-Joint Stock Company/Public Limited Company (Plc.) și în dreptul SUA-Corporation (Inc. sau Co.).

63
posibilitatea contribuirii cu aporturi în numerar și aporturi în natură la constituirea capitalului
social, urmând ca aporturile în creanțe să fie premise doar în cazul societăților constituite prin
subscripție simultană, iar aporturile în muncă să fie interzise.
- este singura societate care poate emite valori mobiliare -acțiuni și obligațiuni- şi care poate
atrage economiile băneşti ale publicului larg fie pentru a se constitui (prin subscripție
publică), fie ulterior pentru refinanțare (prin lansarea emisiunilor de obligațiuni). Prin urmare,
SA se poate constitui fie prin subscriere integrală și simultană a capitalului social de către
semnatarii actului constitutiv fie prin subscriție publică. În cazul în care societatea pe acţiuni
se constituie prin subscripţie publică, se întocmeşte un prospect de emisiune.
- absența elementului personal și a garanțiilor personale oferite de asociați creditorilor
societății, firma societății se compune dintr-o denumire aleasă de acționari, cu respectarea
anumitor condiții prevăzute de Legea nr.26/1990 privind Registrul comerțului.
- este prin definiție o societate deschisă, ale cărei titluri de valoare pot fi cotate pe o piaţă
reglementată (bursă de valori):
➢ Acţiunile reprezintă fracţiuni ale capitalului social al SA concretizate în titluri
transmisibile și negociabile, având o valoare nominală, care poate să difere de
valoarea la care circulă.
➢ Obligaţiunile sunt titluri de credit emise de societate în schimbul sumelor de bani
împrumutate de la terți și încorporează obligația societăţii de a restitui aceste sume şi
de a plăti dobânzile aferente. Ca şi acţiunile, obligațiunile sunt reprezentate prin titluri
de valoare, negociabile, şi transmisibile.
- natura juridică a acțiunilor constând în transmisibilitate și negociabilitate se repercutează
semnificativ asupra depersonalizării relațiilor dintre societate și membrii săi. În cadrul
societății acționarii pot participa:
- fie în calitate de întreprinzători care se implică activ în viața societății, participă la
gestionarea și controlul activităţii;
- fie în calitate de simpli investitori, care urmăresc doar să-şi plaseze capitalurile în
acţiuni, în vederea rentabilizării lor, fie prin creşterea cursului acţiunilor, fie prin încasarea
dividendelor; sunt interesaţi numai de valoarea acţiunilor lor, fapt care poate veni în conflict
cu interesului social și poate genera o presiune considerabilă asupra conducerii societății prin
exercitarea drepturilor specifice acţionarilor minoritari şi prin riscul destabilizării societăţii
datorită modificărilor frecvente în structura acţionariatului.
- este considerată forma cea mai democratică, societatea fiind guvernată pe baza principiului
majorității, care se manifestă atât în conducerea dar și în gestionarea și controlul societății
64
realizate prin ansamblul organelor SA. Organul de conducere este adunarea generală a
acționarilor care, în funcție de atribuțiile îndeplinite, poate fi ordinară și extraordinară.
Gestiunea societății poate fi realizată:
- fie în sistem unitar, de un singur organ de administrare, care poate fi unipersonal
(administratorul unic) sau pluripersonal (consiliu de administraţie);
- fie în sistem dualist, prin două organe de administrare pluripersonale: directoratul şi
consiliu de supraveghere. Managementul societății revine în exclusivitate directoratului, care
îşi exercită atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere. Membrii directoratul
reprezintă societatea în raport cu terţii iar consiliul de supraveghere reprezintă societatea în
raport cu directoratul.
Activitatea societății se află obligatoriu sub controlul unei comisii de cenzori, formată
din minim trei cenzori şi tot atâţia supleanţi, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un
număr mai mare, întotdeauna impar de cenzori. În anumite situații, cenzorii sunt înlocuiți de
către auditori financiari, cum este cazul societăților care optează pentru sistemul dualist de
administrare.
- dizolvarea societăţii pe acțiuni intervine atât pentru cauze generale, comune tuturor
societăţilor cât şi pentru cauze speciale, în care nu mai sunt îndeplinite condițiile imperative
prevăzute de lege pentru existența societății, anume:
- valoarea capitalului social s-a diminuat sub pragul minim obligatoriu de 90.000 lei iar
situația durează mai mult de 9 luni;
- numărul acționarilor scade sub cel de 2 persoane iar în termen de 9 luni nu sunt cooptați alți
acționari,
- în urma unor pierderi, valoarea activului net s-a diminuat și reprezintă mai puţin de jumătate
din valoarea capitalului social subscris, iar situația durează mai mult de 9 luni.
❖ Cea de-a doua formă societară din categoria societăților de capitaluri este societatea în
comandită pe acţiuni (SCA)4 care îmbină o serie de caracteristici, anume:
- și SCA cunoaște cele două categorii de asociați: asociați comanditați și asociați comanditari,
care se bucură de același regim juridic pe care îl acești asociați îl au în societatea în comandită
simplă.
- administrarea SCA se realizează numai în sistem unitar și revine exclusiv asociaților
comanditați, numiți și revocați de adunarea generală extraordinară și aprobați de ceilalți
administratori.

4
Denumită în dreptul francez- Société en Commandite par Actions (SCA); în limba engleză-Limited Partnership
by Shares (LPS).
65
- cu excepția regulilor aplicabile asociaților, SCA este guvernată de dispozițiile privind
societățile pe acțiuni.
În consecință, societățile de capitaluri prezintă următoarele
● avantaje
- acționarii răspund pentru obligațiile societății numai în limita acțiunilor lor,
- acțiunile sunt titluri de valoare negociabile și transmisibile, ceea ce face ca viața societății să
nu mai fie influenţată de viața personală a acţionarilor săi,
- transmiterea acţiunilor permite compensarea în orice moment a riscului investiţiei, prin
transformarea în bani lichizi a aportului în urma vânzării titlurilor;
- negocierea titlurilor în cadrul bursei de valori sau a altei pieţe reglementate conferă
vizibilitate și onorabilitate societăţii emitente, care are obligaţia de a asigura un grad ridicat de
transparenţă asupra modului de organizare și desfășurare a activităţii în raport cu investitorii
săi;
- existența unei garanții reale bine reprezentată de un capital social considerabil facilitează
accesarea diverselor surse de finanțare prin oferte publice de acţiuni care conduc la majorarea
capitalui, sau a emisiunilor de obligațiuni, dar şi prin obținerea de credite bancare;
- aplicarea principiului majorității în conducerea și gestionarea societății determină o
eficientizare a procesului decizional și a exploatării întreprinderii economice;
- dizolvarea societății nu se răsfrânge asupra patrimoniului acționarilor.
● dezavantaje
- obligativitatea unui cuantum minim al capitalului social care este considerabil, în valoare de
90.000 lei (care ar trebui să exprime în lei echivalentul a 25.000 euro),
- majoritatea normelor aplicabile societăților de capitaluri sunt de ordine publică, membrii
societății fiind privați de libertatea statutară de reglementare a raporturilor ce se stabilesc în
cadrul societății: atât între aceasta și acţionari, precum şi între acţionari şi cei care asigură
managementul și controlul societății;
- obligativitatea existenței unei structuri interne complexe, organizată piramidal dintr-un
număr mare de persoane, necesită un efort financiar considerabil și periclitează secretul
afacerilor desfășurate,
- modul de organizare internă poate determina discrepanțe majore între gradul de informare al
administratorilor și cel al acţionarilor sau asociaţilor, de natură a genera un conflict de interese
între management și capital;

66
- adoptarea deciziilor pe baza majorității voturilor poate constitui o premiză a abuzurilor la
care pot fi supuși acționarii minoritari de către acționarii majoritari, dar și o premiză a
abuzurilor venite din partea minorităţii de blocaj;
- fiind societăți deschise există riscul ca puterea de decizie să nu mai poată fi controlată de
fondatori.

C. Societatea cu răspundere limitată - SRL

Societatea cu răspudere limitată5 a fost creată pentru a oferi un cadru juridic cât mai
adecvat simbiozei dintre muncă și capital mic sau mijlociu, de a răspunge exigențelor
exploatării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). Echilibrarea ponderii elementului personal
și cu a celui patrimonial a condus la apariția acestei forme de societate mixtă care îmbină
avantajele societăţilor de persoane şi cele ale societăților de capitaluri.
- în cadrul SRL, asociații răspund în limita aporturilor lor la capitalul social pentru obligațiile
societății.
- SRL se înființează în temeiul actului constitutiv alcătuit din contract de societate și statut.
- Cum relația dintre asociați are la bază încrederea lor reciprocă, numărul acestora este mic, de
regulă 2 persoane, însă limitat de lege la maximum 50 de persoane.
- Dimensiunea personală a societății impune fracționarea capitalului acesteia în părți sociale,
titluri de valoare care nu pot fi negociate și în principiu nici nu pot fi transmise. Valoarea
nominală a unei părți sociale este de minim 10 lei și nu este divizibilă. În mod excepţional
părţile sociale pot fi transmise terţilor, în temeiul hotărârii AGA adoptată cu votul a trei
pătrimi (3/4) din capitalul social; precum şi pe cale succesorală, dacă în actul constitutiv este
inserată clauza de continuare a activității cu moștenitorii.
- În schimbul părților sociale, asociații contribuie la constituirea capitalului social numai cu
aporturi în numerar și aporturi în natură. În mod obligatoriu, valoarea minimă a capitalului
social este de 200 de lei care trebuie integral vărsat la constituirea SRL.
- întrucât este o societate închisă, cu un număr relativ mic de asociați, între care există deplină
încredere, întreaga organizare internă a societății este lăsată la latitudinea asociaților, în
principiu, fiind aplicabile puține norme imperative, în acest caz. Adunarea generală a
asociaților decide cu privire la întreaga viață a societății, adoptând hotărâri pe baza
principiului majorității. SRL este gestionată de unul sau mai mulți administratori desemnați

5
Denumită în dreptul francez- Société a Responsabilité limitée (SaRL); în dreptul german Gesellschaft mit
beschränkter Haftung (GmbH), în dreptul englez Private Limited Company sau Private Company Limited by
Shares (Ltd.); iar în dreptul american - Limited Liability Company (L.L.C.).
67
din rândul asociaților sau al terților. În principiu, societatea nu este obligată să numească
cenzori, activitatea de control fiind asigurată de asociații care nu cumulează și calitatea de
administratori. Pe cale de excepție, dacă societatea are cel puțin 15 asociați, numirea
cenzorilor devine obligatorie.
- Dizolvarea SRL poate să intervină fie în situații generale care produc acest efect asupra
societății dar și pentru cauze speciale care conduc la dizolvarea societăților de persoane și la
dizolvarea societăților de capitaluri.

C.bis. Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic (SRL unipersonală)

SRL este singura structură societară care poate fi constituită şi prin actul de voinţă al
unei singure persoane, situație în care prezintă următoarele particularități:
-actul constitutiv este format exclusiv din statut, act juridic unilateral.
- o persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură SRL;
iar o SRL nu poate avea ca asociat unic o altă SRL cu asociat unic.
- dacă se contribuie la constituirea capitalului social cu aporturi în natură, acestea obligatoriu
sunt supuse unei expertize de specialitate pentru a se asigura o evaluare obiectivă a bunurilor.
- asociatul unic deține toate prerogativele de conducere a societății, voinţa societară
concretizându-se în decizia asociatului unic, care trebuie consemnată în scris de îndată.
- asociatul unic poate cumula şi calitatea de salariat al SRL, beneficiind în această calitate de
ansamblul drepturilor salariale și de asigurări sociale.
- sub sancțiunea nulității absolute, toate contractele dintre asociatul unic și societate trebuie să
fie încheiate în formă scrisă.
Putem sintetiza următoarele:
➢ Asemănări cu societăţile de persoane
- un număr foarte redus de asociaţi: minim 2 persoane (sau chiar 1 persoană) şi maxim 50
asociaţi;
- capital social se divide în părţi sociale, egale ca valoare și care, în principiu, nu sunt
transmisibile şi nici negociabile;
- nu poate emite valori mobiliare -acţiuni sau obligaţiuni-;
- firma poate conţine numele unuia sau mai multor asociaţi;
- administrarea societăţii poate fi făcută de asociaţi sau de terţi;
- nu este obligatorie numirea cenzorilor, în principiu; asociatul, care nu are calitate de
administrator, poate exercita dreptul de control, asemănător dreptului ce-l au asociaţii din
SNC;
68
- decesul, incapacitatea, excluderea sau retragerea, ori dizolvarea unuia dintre asociați
conduce la dizolvarea SRL, dacă societatea rămâne cu un singur asociat, iar în actul
constitutiv nu există clauză de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii, sau dacă nu se
hotărăşte transformarea în SRL cu asociat unic.
➢ Asemănări cu societăţile de capital
- asociaţii răspund în limita aporturilor lor la capitalul social;
- actul constitutiv cuprinde un contract de societate şi un statut, de regulă;
- firma constă, de regulă într-o denumire stabilită potrivit prevederilor legii;
- legea prevede în mod obligatoriu un capital social minim;
- sunt admise numai aporturi în numerar și aporturi în natură; fiind interzise aporturile în
creanţe şi în industrie;
- principiul majorității stă la baza formării voinţei societăţii în cadrul adunărilor generale ale
asociaţilor;
- numirea obligatorie a cenzorilor în cazul în care SRL are un număr mai mare de 15 asociaţi;
- diminuarea capitalului social sub pragul minim obligatoriu de 200 lei determină dizolvarea
SRL.

În consecință, SRL prezintă următoarele

● Avantaje:
- răspunderea limitată a asociaților pentru obligațiile societății,
- asociații au o mare libertate în stabilirea modului de organizare și de funcționare a societății,
majoritatea normelor aplicabile acestor societăți fiind supletive,
- asociații au posibilitatea de a se implica direct și nemijlocit în controlul activității societății
- în anumite condiții, asociatul se poate retrage din societate,
● Dezavantaje:
- părțile sociale nu sunt titluri negociabile și nici transmisibile, în principiu,
- este o societate închisă care nu poate apela la economiile publicului și nici nu are un acces
facil la surse externe de finanțare,
- excluderea asociaților poate să intervină și pentru motive neîntemeiate, chiar abuzive.

***

69
 Rezumat
Și a doua unitate de învățare cuprinde două capitole care sistematizează informații
privitoare la profesionistul persoană juridică.
Primul capital începe cu o succintă analiză a persoanei juridice, privită în general, se
definește acest subiect de drept și este clasificat în funcție de cele mai relevante criterii. În
acest fel se delimitează categoria profesioniștilor (a acelor persoane juridice care exploatează
o întreprindere) de celelalte persoane juridice și, totodată, se realizează clasificarea acestor
profesioniști în funcție de scopul urmărit: profesioniști fără scop patrimonial și cei cu scop
patrimonial, care la rândul lor sunt: profesioniști care exploatează o întreprindere civilă, sau o
întreprindere liberală și cei care exploatează o întreprindere economică. Din ultima categorie
sunt analizate pe scurt următoarele entități economico-juridice: regiile autonome, societățile și
companiile naționale, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste și societățile
cooperative europene, grupurile de interes economic (GIE) și grupările europene de interes
economic (GEIE)
Cum societatea este cea mai importantă categorie de profesioniști persoane juridice,
întregul capitol al doilea al acestei unități îi este dedicat. Societatea este analizată într-o
manieră unitară avându-se în vedere ansamblul normelor care o guvernează, atât prevederile
generale cuprinse în Codul civil cât și dizpozițiile legii speciale nr.31/1990. Cele două planuri
normative au fost utilizate atât în definirea societății, analizându-se definiția societății
prevăzută în C.civ. pe baza căreia a fost elaborată o definiție a societăților guvernate de legea
specială, cât și în clasificarea societăților: în societăți reglementate strict de codul civil
(societatea simplă și societatea în participație) și societăți cu personalitate juridică, guvernate
în principal de Legea nr.31/1990 (societatea în nume colectiv, cele două tipuri de societăți în
comandită -simplă și pe acțiuni-, societatea pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată). În
final cele cinci forme societare reglementate de legea specială sunt clasificate în societăți de
persoane, societăți de capitaluri și societăți mixte, analizându-se trăsăturile caracteristice,
avantajele și dezavantajele fiecărei categorii societare.

Bibliografie selectivă:
70
Florentina Camelia Stoica, Dreptul societar. Note de curs, A.S.E., București, 2015,
Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniştii - comercianţi, Editura CH Beck, București, 2013,
Charlotte Ene, Dreptul afacerilor. Note de curs, ASE, București, 2010.
***
Legea nr.287/2009, Codul Civil;
Legea nr.31/1990 privind societățile (cu modificările şi completările ulterioare);
Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale (cu
modificările şi completările ulterioare);
OUG nr.30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome (cu modificările ulterioare);
Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei şi exercitarea demnităţilor publice şi a
funcţiilor publice în mediu afacerilor prevenirea şi sancţionarea corupţiei (cu modificările şi completările
ulterioare);
Legea nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei (cu modificările ulterioare);
Legea nr.109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti (cu modificările ulterioare);
O.U.G. nr.97/2000 privind cooperaţia de credit (cu modificările ulterioare);
O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului (cu modificările ulterioare);
Legea nr.566/2004 privind cooperaţia agricolă (cu modificările ulterioare);
Regulamentului Consiliului (CE) nr.2137/1985 privind Gruparea europeană de interes economic;
Regulamentul Consiliului (CE) nr.1435/2003 privind societatea cooperativă europeană;

Teste de autoevaluare:

1. Precizați care sunt elementele constitutive ale unei persoane juridice?

2. Prin ce se particularizează capacitatea de folosință a persoanelor juridice non-profit?

3. Analizați succint organizarea internă a persoanei juridice?

4. Precizați care este principala asemănare și principala deosebire între categoria societăților
reglementate de codul civil și categoria societăților guvernate de Legea nr.31/1990?

5. Enumerați care sunt societățile cu personalitate juridical guvernate de Legea nr.31/1990?

6. Care sunt categoriile societare prevăzute de Legea nr.31/1990?

↔ Soluționarea testelor de autoevaluare

1. Elementele constitutive ale oricărei persoane juridice sunt: organizarea de sine-stătătoare,

patrimoniu propriu, afectat unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.

71
2. Persoanele juridice non-profit sunt guvernate de principiul specialității capacității de folosință care
constă în posibilitatea acestora de a avea numai acele drepturi și de a-și asuma doar acele obligații care
corespund obiectului lor de activitate.

3. Organizarea internă a oricărei persoane juridice este alcătuită dintr-un ansamblu de organe care
îndeplinesc atribuții de conducere, de administrare și de control a activității acestui subiect de drept.

4. Ambele categorii de societăți sunt profesioniști persoane juridice, care exploatează întreprinderi cu
scopul (lucrativ) de a obține beneficii, ce urmează să fie împărțite între membrii lor, aceștia din urmă
suportând împreună și pierderile înregistrate de societăți. Însă în timp ce societățile prevăzute de codul
civil sunt lipsite de personalitate juridică, fiind exclusiv contracte de societate, societățile reglementate
de Legea nr.31/1990 sunt subiecte de drept, de sine stătătoare înzestrate cu personalitate juridică.
5. Legea nr.31/1990 guvernează următoarele forme societare: SNC, SCS, SCA, SA, SRL.

6. Legea nr.31/1990 prevede 3 categorii societare: societățile de persoane (SNC și SCS), societățile de
capitaluri (SA și SCA) și SRL.

Lucrare de verificare

1. Ce condiţii de formă trebuie să îndeplinească actul constitutiv al grupului de interes economic?

2. Grupul de interes economic dobândeşte personalitate juridică ?

3. Care sunt caracteristicile societăților de capitaluri ?

4. Precizați care sunt avantajele și dezavantajele unei SRL ?

72
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE
-III-

Organizarea, funcționarea și desființarea

societăților guvernate de Legea nr.31/1990

Obiective:
Parcurgerea ultimei unităţi de învăţare facilitează aprofundarea regulilelor care guvernează
constituire, funcţionarea și desființarea societăţilor,cu personalitate juridical, prevăzute de Legea nr.31/1990
privind.
De asemenea, este explicat înțelesulcelor mai importate concepte și instituții juridice indisolubil legate
de viața societăților și anume
- părţi sociale, acţiuni și obligațiuni, dividende, capital social;
- atribuțiile unei adunări generale, ale administratorilor, precum și ale cenzorilor;
- formele de reorganizare ale societatilor;
- dizolvarea si lichidarea societăţilor;
- procedura de insolvență.

Sumar

Capitolul 1 –Înființarea societăților

1.1. Considerații generale

1.2. Actul constitutiv
1.3. Procedura de înmatriculare a societăților
1.4. Consecințele nerespectării dispozițiilor legale privind înființarea societăților

Capitolul 2 –Funcționarea societăților

2.1. Conducerea societăților - Adunarea generală

2.2. Administrarea societăților
2.3. Controlul societăților

Capitolul 3 – Modificarea, reorganizarea și desființarea societăților

3.1. Modificări intervenite în structura societăților

3.2. Reorganizarea societăților
3.3. Desființarea societăților

Rezumat
Bibliografie selectivă
Teste de autoevaluare
Soluționarea testelor de autoevaluare
73
74
 Capitolul 1

Înființarea societăților

1.1. Considerații generale

Așa cum am precizat în unitatea de învățare precedentă, societăţile reglementate de Legea

nr.31/1990 sunt acele persoane juridice înregistrate la registrul comerţului, care exploatează o
întreprindere economică pe riscul lor şi, eventual și în subsidiar pe riscul asociaților, în
vederea obţinerii de profit.
Din definiția de mai sus putem desprinde elementele esenţiale ale acestei categorii de
societăţi:
- sunt persoane juridice, ceea ce implică o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu
propriu, afectat realizării unui scop statutar,
- trebuie să fie înregistrate la registrul comerțului,
- are ca obiect exploatarea unei întreprinderii economice, să desfăşoară în mod sistematic şi
organizat o activitate economică, ce constă fie în producerea şi/sau comercializarea de
mărfuri, fie în prestarea de servicii, în scop lucrativ;
- ca regulă generală societatea suportă pierderile înregistrate în contextul desfășurării
activității și, în mod excepțional, riscurile sunt suportate împreună cu asociații,
- au un scop lucrativ, urmărindu-se obținerea de profit sub formă de beneficii sau de
economii,

În ceea ce privește terminologia utilizată, Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a

Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede înlocuirea denumirii de
„societate comercială”, cu cea de societate și eliminarea cuvântului „comercial”, astfel Legea
nr.31/1990 care devine „Legea societăţilor”. În lumina acestor modificări legislative vom
denumi categoria societăţilor care desfăşoară activităţi economice şi se înregistrează în
registrul comerţului – societăţi reglementate de Legea nr.31/1990.

75
 Aceste societăţi pot fi constituite numai în formele şi condiţiile prevăzute de această lege
specială, care le conferă personalitate juridică de la data înmatriculării lor în registrul
comerţului.
Din ansamblul normelor care le guvernează, rezultă că societățile reglementate de Legea
nr.31/1990 au o dublă natură juridică, îmbinând în mod indisolubil o dimensiune voliţională,
concretizată în actul constitutiv încheiat între membrii societăților şi o dimensiune
instituţională ope legis, care se reflectă în modul lor de înființare.
Distingem două etape bine precizate normativ:
1.2. întocmirea actului constitutiv în conformitate cu condiţiile impuse de lege,
1.3. înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii.

1.2. Actul constitutiv

În funcţie de forma societară, actul constitutiv poate să fie alcătuit:

- numai din contract de societate, în cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă;
- din contract de societate şi statut, în cazul societăţii pe acţiuni, societăţii în comandită pe
acţiuni şi societăţii cu răspundere limitată pluripersonale (doi sau mai mulţi asociaţi);
- numai din statut, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic (unipersonală).
Potrivit Legii nr.31/1990, actul constitutiv reprezintă denumirea generică a actelor
juridice în temeiul căruia ia ființă oricare dintre cele 5 forme societare reglementate de această
lege specială, anume: contractul de societate şi/sau statutul care pot fi încheiate fie separat, fie
sub forma unui înscris unic.
În principiu, contractul de societate se referă la raporturile dintre asociați și dintre
aceștia și societate, iar statutul stipulează modul de organizare, de funcționare și de
desfășurare a activității societății, inclusiv de încetare a acestei entități juridicico-economice.
Cum în practică cele două acte juridice sunt contopite într-un înscris unic, în continuare vom
discuta despre actul constitutiv fără să facem alte diferențieri.

1.2.1. Caracterele juridice ale actului constitutiv:

- act juridic cu titlu oneros, întrucât fiecare parte urmărește să obțină un avantaj patrimonial -
fie sub forma beneficiilor încasare sau a economiilor realizate-, în schimbul obligațiilor
asumate;

76
- este comutativ, asociaţii cunoscând încă din momentul întocmirii acestuia întinderea
obligaţiilor lor, care nu depind de evenimente viitoare şi incerte;
- are, în principiu un caracter plurilateral, iar pe care de excepție este un act juridic unilateral,
după cum este expresia voinței de a se obliga a mai multor persoane sau doar a unei singure
persoană;
- act juridic cu executare succesivă, obligațiile asumate se execută pe toată durata de existenţă
a societăţii;
- act juridic formal, legea impune încheierea sa valabilă în formă scrisă, precum și
îndeplinirea anumitor formalități de publicitate,
- în mod excepțional, în cazul societăţilor de persoane actul constitutiv este încheiat intuitu
personae, în considerarea calităților personale ale asociaților, care răspund nelimitat pentru
obligațiile sociale.

1.2.2. Condiţiile de fond şi de formă ale actului constitutiv

Având în vedere particularitățile actului constitutiv guvernat deopotrivă de codul civil și
de Legea nr.31/1990, încheierea sa valabilă implică îndeplinirea atât a condițiilor generale de
fond și de formă, cerute pentru orice tip de act juridic, dar și a anumitor condiții speciale
acestui tip particular de act juridic.
A. Condiții de fond
Actul juridic trebuie să cumuleze următoarele condiții de fond care, în acest context,
prezintă anumite trăsături specifice: capacitatea membrilor societății de a contracta,
consimţământul valabil al acestora, un obiect determinat şi licit şi o cauză licită şi morală.
Specificitatea actului constitutiv vizează pe de-o parte consimțământul părților care are
o nouă valență exprimată sintetic prin sintagma din limba latină affectio societatis,
reprezentând intenția fondatorilor de a constitui o societate, în cadrul căreia să exploateze
întreprinderea lor economică. Pe de altă parte cauza acestui act este deosebit de complexă,
fondatorii urmărind să constituie un capital social prin aporturile la care se obligă, care să le
permită obținerea de beneficii pe care să le împartă între ei.
a. Capacitatea fondatorilor (părțile semnatare ale actului constitutiv)
În principiu, orice persoană fizică și persoană juridică poate încheia actul juridic al unei
societăți, în calitate de fondatori. În ceea ce privește persoana fizică, pot fi fondatori toți cei
care au capacitate de a contracta, adică au capacitatea deplină de exerciţiu. De asemenea,
potrivit art.6 alin.(2) din legea societăţilor nu pot fi fondatori persoanele care au fost
condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune,
77
delapidare, mărturie mincinoasa, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni
prevăzute de lege.
În principiu, în temeiul codului civil orice persoană juridică, indiferent de obiectul său
de activitate, poate avea calitatea de fondator al unei societăți, inclusiv persoanele juridice
non-profit.
b. Consimţământul fondatorilor
Actul constitutiv reprezintă manifestarea de voință fondatorilor de a coopera în vederea
exploatării unei întreprinderi economice în cadrul unei societăți. Prin urmare, actul constitutiv
trebuie să aibă ca temei consimțământul serios, exprimat liber şi neechivoc de fondatori, de a
înființa societatea prin intermediul căreia vor desfășura activităţi economice în vederea
obţinerii și împărțirii câştigurilor şi implicit de suportare în comun a pierderilor. Ținând cont
de specificitatea actului constitutiv, în temeiul căruia se înființează o societate,
consimțământul fondatorilor trebuie să întrunească atât condițiile generale de valabilitate -de a
fi serios, liber și neviciat, exprimat în cunoștință de cauză- cât și condiția specială –affectio
societatis, care exprimă voința fondatorilor de a înființa societatea și de a se implica în
întreaga viață a acestei entități juridico-economice.
c. Obiectul actului constitutiv
Obiectul actului constitutiv trebuie înțeles sub două aspecte: pe de-o parte se referă la
operațiunea juridică convenită a fi desfășurată, iar pe de altă parte vizează ansamblul
prestațiilor la care se obligă fondatorii. În toate cazurile, obiectul trebuie să fie determinat și
licit.
În primul caz, obiectul constă în ansamblul activităților de producere şi comercializare a
mărfurilor, de executare de lucrări ori prestare de servicii, pe care urmează să le desfăşoare
societatea. Potrivit art.7 şi art.8 din Legea nr.31/1990 în actul constitutiv trebuie să se
precizeze „obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale”.
În al doilea rând, obiectul actului constitutiv se concretizează în capitalul social
(denumit și capital nominal) format din ansamblul aporturilor cu care fiecare asociat s-a
obligat să contribuie. De fapt, capitalul social este expresia valorică a totalităţii aporturilor la
care fondatorii se obligă să participle în efortul comun de înființare a societății. De remarcat
este faptul că ceea ce determină formarea capitalului social nu este transmiterea efectivă a
aporturilor către societate, adică vărsarea lor, ci subscrierea acestor aporturi, adică obligația pe
care fiecare asociat și-a asumat la momentul încheierii actului constitutiv de a contribui
efectiv cu anumite valori la capitalul social al viitoarei entități. Ca urmare, subscrierea și
78
vărsarea aportului reprezintă cele două fațete ale prestației principale la care asociații se
obligă prin actul constitutiv, de a contribui la formarea capitalului social. Astfel, subscrierea
reprezintă asumarea obligației de aport iar transmiterea lor către societate constituie
executarea acestei obligații de fondatori. De regulă, cele două operațiuni juridice care dau
consistență obligației de aport – subscriere și vărsare- sunt concomitente. Pe cale de execepție
legea permite o succesiune în timp a celor două acte juridice în cazul constituirii societăților
pe acțiuni sau în comandită pe acţiuni. Dacă societatea pe acțiuni se constituie prin subscriere
integrală și simultană, fiecare acţionar va putea vărsa cel puțin 30% din aportul subscris, la
momentul încheierii actului constitutiv, urmând ca diferența de 70% din aportul subscris să fie
efectiv transmisă societății fie în termen de 12 luni de la înmatriculare, dacă aportul constă în
numerar și în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării societății. Ca atare putem
distinge între:
- capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor la care fondatorii s-au obligat prin
actul constitutiv și pe care au precizat-o expres în scris (reprezintă de fapt capitalul social);
- capitalul vărsat este alcătuit din totalitatea aporturilor efectiv transmise societății, la un
anumit moment dat.
Capitalul social joacă un rol deosebit de important în viața societății, el constituie
fundamentul economic pe care se întemeiază această entitate juridico-economică, dar mai ales
formează gajul general al creditorilor societăţii, adică valorea patrimonială (miza socială) pe
care aceștia o vor executa silit, dacă societatea se află în imposibilitate să își achite datoriile.
Pentru aceste considerente capitalul social trebuie să fie real, astfel societatea trebuie să fie
titulara valorilor patrimoniale ce i-au fost transmise cu valoare de aporturi, pe care le va păstra
pe toată durata ei de existent. Ca o consecinţă a funcției sale, capitalul social este intangibil,
are o valoare fixă care nu va putea fi diminuată prin săvârșirea niciunei operațiuni, cum ar fi
de exemplu distribuirea de dividende. Cum în componența capitalului social intră atât
numerar sau creanțe, dar și bunuri, orice înstrăinare a acestora din urmă nu modifică valoric ci
doar structural capitalul, prețul exprimat bănește luând locul bunului. Pe de altă parte,
valoarea capitalului social poate fi modificată, în sensul majorării sau diminuării acestui
cuantum, în condiţiile prevăzute imperativ de lege. Întrucât miza socială prezintă o importanță
deosebită pentru creditorii sociali, constituind singura garanție de care aceștia beneficiază din
partea societăților cu răspundere limitată, în care lipsesc garanțiile personale oferite de
asociați, legea stabilește o valoare minimă obligatorie a capitalului social de 90.000 lei în
cazul societăţii pe acţiuni și în comandită pe acţiuni, respectiv de 200 lei în cazul societăţii cu
răspundere limitată. În cazurile excepționale în care se înregistrează o diminuare a capitalului
79
social sub valoarea minimă stabilită imperativ de lege, adunarea generală extraordinară va
trebuie să decidă, în termen de 9 luni de la momentul constatării acestei situații, fie
reîntregirea capitalului social, fie reducerea acestuia, inclusiv modificarea formei societare.
Cu toate că valorile patrimoniale ce alcătuiesc miza socială intră în activul patrimoniului
societății, capitalul social, exprimat cifric, se înscrie în pasivul bilanțier, întrucât reprezintă
obligația societății de a restitui asociaților aporturile efectuate la momentul lichidării
societății.
Capitalul social este alcătuit dintr-un ansamblul divers de aporturi, de valorilor
patrimoniale subscrise de fondatori prin actul constitutiv și transmise societății, care pot fi
constituite din sume de bani, bunuri și creanţe. Ca atare distingem între:
- Aportul în numerar - constă în sumele de bani pe care fondatorul înțelege să le remită
societății. Numerarul este vital pentru demararea unei activități, ca urmare legea prevede
obligativitatea existenței aceste categorii de aporturi pentru constituirea societății.
- Aportul în natură - implică transmiterea proprietății sau numai a folosinței anumitor bunuri
corporale -imobile (clădiri, instalaţii etc.) sau mobile (materiale, mărfuri etc.), bunuri
incorporale (fond de comerţ, părți sociale și acțiuni emise de o altă societate etc.) și predarea
lor efectivă societății. Cum obiectul actului constitutiv trebuie bine determinat, bunurile
aportate trebuie evaluate bănește. De regulă, evaluarea este făcută de fondatori, însă în
anumite situații expres prevăzute (SRL cu asociat unic, SA constituită prin subscripție
publică) legea impune efectuarea unei expertize de către experţi autorizaţi, care vor întocmi
un raport în care este detaliat modul de evaluare a fiecărui bun aportat. Aporturile în natură
sunt admise la toate formele de societate.
- Aportul în creanţe - se realizează prin cesionarea către societate a dreptului de creanță al
fondatorului-cedent. Datorită naturii sale, creanța poate fi privită și ca un bun incorporal, ea
trebuie să fie evaluată ca orice aport în natură. Însă, spre deosebire de aportul în natură,
aportul în creanțe este posibil numai în cazul SNC, SCS și SA care se constituie prin
subsripție simultană. Asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creanţe va fi
considerat liberat de îndeplinirea obligației sale de aport în momentul în care societatea a
primit efectiv sumele de bani încorporate de acele creanțe. Dacă societatea nu obține
încasarea sumelor de bani aportate, asociatul va fi obligat să achite societății sumele de bani
datorate, la care se vor adăuga atât dobânda legală, calculată de la data scadenței acestor
creanțe, cât și alte daune-interese.
- Aportul în muncă sau în industrie NU poate constitui aport la formarea capitalului social.
Numai asociații cu răspundere nelimitată se pot obliga să desfășoare anumite activități în
80
beneficiul societății cu titlul de aport social, însă acest aport nu intră în cuantumul capitalului
social ci conferă asociatului dreptul de a participa la împărțirea beneficiilor și a activului
social și la suportarea pierderilor.
Indiferent de natura lui, aportul la capitalul social nu este purtător de dobânzi; fondatorii
putând avea contribuții diferite din punct de vedere valoric la capital, pe care trebuie să le
efectueze întocmai și la timp. Dacă asociatul întârzie să depună aportul social datorează
societății daune-interese, iar dacă aportul este în numerar va fi obligat și la plata dobânzilor
legale calculate din ziua în care trebuia să facă vărsământul. Mai mult, asociatul din SNC,
SCS și SRL, care deși a fost pus în întârziere nu aduce aportul la care s-a obligat, va putea fi
exclus din societate. În cazul SA se va opta pentru una dintre următoarele acțiuni, fie
acționarii care nu efectuează vărsămintele vor fi urmăriți silit pentru executarea aporturilor
datorate iar drepturile le vor fi suspendate, fie acțiunile aferente vărsămintelor neefectuate vor
fi anulate.
d. Cauza actului constitutiv
Cu valoare de principiu, cauza oricărui act juridic, adică motivul care determină fiecare
parte să încheie contractul, trebuie să existe, să fie licită și morală.
Transpusă în planul societăților, cauza prezintă anumite particularități. Ceea ce este
definitoriu, este motivul comun tuturor fondatorilor de a obține beneficii, pe care le vor
împărți între ei, după cum au convenit în actul constitutiv. În situația în care societatea
înregistrează pierderi, scopul fondatorilor este de a suporta împreună aceste pierderi, fiecăruia
revenindu-i doar o cotă parte din pierderi. Trebuie să înțelegem prin beneficii nu numai
câștigul constând într-o plus valoare dar și în economia înregistrată, care contribuie la sporirea
averii personale a fondatorilor. Beneficiile revin fondatorilor sub forma dividendelor, a acelor
cote-părți din profitul net care se plătește fiecăruia. Ca regulă, fiecare fondator are dreptul la
încasarea dividendelor proporțional cu valoarea aporturilor lor la capitalul social, dacă nu au
stabilit alte cote prin actul constitutiv (art.67, alin.2 din Legea nr.31/1990). În mod
obligatoriu, în actul constitutiv trebuie să se precizeze cota-parte ce revine ,, fiecărui asociat la
profit şi pierderi,, (art.7, lit.f, din Legea nr.31/1990) precum și ,,modul de distribuire a
beneficiilor şi de suportare a pierderilor,, (art.8, lit.k din lege).
În mod obligatoriu, dividendele se distribuie din profitul efectiv realizat la data stabilită
de adunarea generală a asociaților sau acționarilor, fără a se depăși 6 luni de la data aprobării
situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat.
B. Condiții de formă

81
 Condițiile de formă prescrise de lege pentru încheierea valabilă a actului constitutiv se
referă pe de-o parte la modalitatea concretă în este întocmit, iar pe de altă parte la formalitățile
de publicitate prin care conținutul actului constitutiv sunt aduse la cunoștința terților.
Sub sancțiunea nulității absolute, legea prevede încheierea actului constitutiv în scris
sub semnătura privată a fondatorilor. Actul constitutiv trebuie să primească și dată certă fie
prin depunere la registrul comerțului, fie pe baza încheierii notarului public sau a avocatului.
Pe cale de excepție, actul constitutiv trebuie să fie autentificat, atunci când: se aduce un
imobil ca aport la capitalul social, sau se înființețază o SNC, o SCS, ori o SA prin subscripţie
publică. La momentul autentificării sau al primirii de dată certă, trebuie să se prezinte dovada
eliberată de registrul comerțului privind disponibilitatea firmei societății, la care de adaugă în
cazul SRL cu asociat unic o declarație pe proprie răspundere dată de acestă privind deținerea
calității de asociat unic doar în cadrul societății pe care o constituie.
Mai mult, ținând cont de complexitatea actului constitutiv și de rolul pe care acest act îl
are în viața viitoarei societăți, legea prevede expres clauzele pe care acesta trebuie să le
cuprindă, unele fiind stipulate chiar sub sancțiunea nulității absolute, după cum se precizează
mai jos.
Menţiunile cuprinse de actul constitutiv se referă la:
➢ datele de identificare a fondatorilor;
➢ forma, denumirea și sediul societății, (eventual sediile secundare sau a condiţiilor
pentru înfiinţarea lor ulterioară);
În principiu, la același nu pot funcționa mai multe societăți. Pe cale de excepție, la acelaşi
sediu vor putea funcţona mai multe societăţi, numai dacă imobilul, prin structura lui și
suprafața sa utilă, permite funcţionarea mai multor societăţi în încăperi diferite sau în spații
distinct partajate. Deci, numărul societăților ce pot avea sediul înregistrat în același imobil nu
poate depăși numărul încăperilor sau ale spațiilor distincte obținute prin partajare.
➢ obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale
(în conformitate cu dispozițiile HG nr.656/1997 privind clasificarea activităților din
economia națională CAEN)
➢ capitalul social, (cu precizarea capitalul social subscris şi cel vărsat, sau a cuantumului
capitalului autorizat, după caz);
➢ valoarea aportului fiecărui fondator, natura aporturilor, valoarea bunurilor ce
constituie aport în natură şi modul evaluării acestora;
➢ numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale sau a acţiunilor, precum şi numărul
acestora atribuite fiecărui fondator pentru aportul său;
82
În actul constitutiv al societăților de persoane se va specifica și:
- categoria de acţiuni emise, numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei
categorii de acţiuni,
- orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni.
Societățile de capitaluri pot emite mai multe categorii de acțiuni, care pot fi clasificate după
cum urmează.
i. În funcție de drepturile conferite titularilor lor (acționari), pot fi:
- acțiuni ordinare – conferă titularului toate drepturile specifice calității de acționar, anume:
dreptul de a participa și vota în cadrul AGA, de a alege sau de a fi ales în organele de
conducere ale societăţii, de a încasa dividende etc.
- acțiuni preferenţiale - conferă doar dreptul la un dividend prioritar ce se plăteşte din
beneficiul distribuibil, la sfârşitul exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări.
Această categorie de acţiuni nu poate depăşiun un sfert (1/4) din capitalul social, iar valoarea
lor nominală trebuie să fie egală cu cea a acţiunilor ordinare. Reprezentanţii, administratorii şi
cenzorii societăţii nu pot fi titulari de acţiuni cu dividend prioritar.
Acţiunile preferenţiale pot fi convertite în acţiuni ordinare şi invers.
ii. În funcție de modul în care acțiunile se transmit, distingem între:
- acţiuni nominative, care la rândul lor pot fi emise în formă materială (singulară; sau
cumulate în certificate de acțiuni) sau în formă dematerializată (înscrise în registrul
independent privat al acționarilor),
- acţiuni la purtător.
Acţiunile nominative indică persoana acționarului prin precizarea elementelor de
identitate ale acestuia fie pe acțiunea materializată pe un suport fizic (de regulă pe hârtie) fie
în registrul de acţiuni al societăţii. Astfel se menționează numele, prenumele şi domiciliul
acţionarului-persoană fizică sau denumirea şi sediul acţionarului-persoană juridică.
Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative se transmite printr-o declaraţie
făcută în registrul de acţiuni al societăţii eminente, semnată de acţionarul-cedent şi
dobânditorul-cesionar sau mandatarii lor şi menţiunea înscrisă pe acţiune.
Acţiunile la purtător NU menționează persoana titularului lor; acesta este persoana care
deține efectiv aceste acțiuni, care se emit exclusiv în formă materială. În acest caz, dreptul de
proprietate asupra acţiunilor se transmite prin simpla predare (remitere materială,) a lor de
actualul acționar către viitorul acționar.

83
 Dacă în actul constitutiv nu se prevede felul acţiunilor, acestea vor fi considerate ca
fiind nominative; acţiunile se pot converti (transforma) dintr-o categorie în alta - acţiuni
nominative în acţiuni la purtător şi invers.
➢ clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea şi controlul gestiunii societăţii
de către organele statutare;
În actul constitutiv se vor detalia modul de organizare și funcționare a fiecărui organ social, în
principal adunarea generală a asociaților/acționarilor, consiliul de administrație sau consiliul
de supraveghere și directorat, după caz, comisia de cenzori sau de auditori. În mod expres,
legea prevede ca în actul constitutiv să se desemneze membrii organelor de administrare și
control, precizându-se puterile ce le sunt conferite (puteri depline de reprezentare şi
administrare, sau limitate la o anumită valoare ori la anumite activităţi), inclusiv modalitate în
care aceștia urmează să exercite puterile conferite –separat sau împreună-. Dacă
administratorii sunt persoane juridice, se va preciza persoana sau persoanele fizice care
asigură în concret exercitarea atribuţiilor de gestiune şi de reprezentare a societăţii.
➢ modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
➢ durata societăţii (stabilită fie pe o durată limitată în timp sau pe o durată
nedeterminată);
➢ modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.
În actul constitutiv se vor detalia cauzele de dizolvare și procedura de lichidare a
patrimoniului societății.
➢ cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire;
➢ orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul
în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a
participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei
în cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje.

Elaborarea și încheierea actului constitutiv, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și

de formă prevăzute imperativ de lege, reprezintă prima etapă a procedurii de înființare a
societăților guvernate de Legea nr.31/1990.
Cea de a doua etapă constă în ansamblul formalităților necesare pentru înmatricularea
societății în registrul comerțului, desfășurate și cu respectarea prevederilor Legii nr.26/1990
privind registrul comerțului, cu modificările și completările ulterioare, publicarea în
Monitorul Oficial, precum și înregistrarea acestui contribuabil în evidențele agenției finațelor
publice. La acestea se adaugă îndeplinirea operațiunilor privind autorizarea funcționării
84
viitoarei societăți, care se realizează, în principiu prin asumarea răspunderii de către fondatori
de a desfășura orice activitate cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente.

1.3. Procedura înmatriculării societăților

În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii sau primii

administrori (primii membri ai directoratului) formulează cererea tip de înmatriculare pe care
o înregistrează la oficiului registrului comerţului în a cărei rază teritorială se află sediul
societăţii. La cerere se anexează:
- actul constitutiv al societăţii,
- dovada sediului declarat,
- dovada disponibilităţii firmei,
- dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv; în cazul aporturilor în natură
subscrise şi vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele
figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
- actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de fondatori;
- declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz, a
primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de
supraveghere şi, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de
lege;
- specimele de semnătură ale reprezentanţilor societăţii,
- alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.
Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul
comerţului se exercită de justiţie printr-un judecător delegat.
Judecătorul delegat, prin încheiere motivată, pronunţată în termen de 5 zile de la
îndeplinirea cerinţelor legale, va autoriza constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei
în registrul comerţului.
În cazul în care la înființarea unei SA:
● sunt subscrise aporturi în natură,
● se stabilesc anumite avantaje rezervate oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la autorizarea acesteia,
● fondatorii au încheiat anumite operaţiuni pe seama societăţii ce se constituie şi pe care
aceasta urmează să le ia asupra sa.

85
judecătorul delegat va putea dispune, prin încheiere motivată, efectuarea unei expertize, pe
contul părţilor, în care se pot administra și alte dovezi, în termen de 5 zile de la înregistrarea
cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi în cazul SA. Fondatorii vor
depune raportul în termen de 15 zile de la data aprobării sale la oficiul registrului comerţului,
urmând să fie publicat pe cheltuiala societăţii în M.Of.
Înmatricularea, luarea societății în evidența registrului comerțului, se efectuează în
termen de 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat prin care se
autorizează înmatricularea.
Încheierea judecătorului delegat şi actul constitutiv se publică în Monitorul Oficial.
Totodată Ministerul Finanţelor Publice emite codul unic de înregistrarea societății în calitate
de contribuabil.
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării sale în
registrul comerţului.
Procedura de înmatriculare se finalizează prin eliberarea certificatului de înregistrare a
societății care cuprinde numărul de ordine în registrul comerțului, codul unic de înregistrare,
precum și alte date prevăzute de lege, inclusiv toate avizele, autorizaţiile necesare
funcţionării, ce se vor alătura certificatului unic de înregistrare.

1.3.1. Aspecte specifice privind constituirea societății pe acțiuni prin subscripție publică
O societate pe acțiuni se poate înființa în două modalități:
- prin subscriere integrală și simultană a capitalului social de către fondatori (semnatarii
actului constitutiv) sau
- prin subscripție publică, (specifică societăților pe acțiuni deschise).
Dacă la înființarea SA prin subscrierea integrală și simultană a capitalului social trebuie
respectată procedura stabilită de lege pentru orice formă societară, pentru înființarea SA prin
subscripție publică legea prevede o procedură specială.
În esență, înființarea SA prin subscripţie publică se bazează pe economiile publicului
pentru constituirea capitalul social; astfel, pe lângă fondatori subscriu aporturi şi terţe
persoane, (denumite subscriitori) care, completând prospectele de emisiune, îşi manifestă
voinţa de a deveni acţionari ai societăţii pe acțiuni, în cauză. Prin urmare, prima etapă a
procedurii de constituire a SA prin subscripție publică o reprezintă întocmirea prospectului de
emisiune de către fondatorii societății.
Prospectul de emisiune este înscrisul autentificat care cuprinde aceleași clauze
prevăzute de lege pentru actul constitutiv al societăţii pe acţiuni, cu excepţia clauzelor privind
86
administratorii, directorii, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi
cenzorii sau auditorii financiari. De asemenea, în prospectul de emisiune se precizează data
închiderii subscripţiei şi se consemnează sumele cu care subscriitorii înţeleg să contribuie la
formarea capitalului social. Prospectul de emisiune, semnat de fondatori și autentificat de
notarul public, se depune la registrului comerţului din judeţul în a cărei rază teritorială va avea
sediul viitoarea SA spre a fi autorizat de către judecătorul delegat, după care va fi publicat în
Monitorul Oficial, în principiu.
Subscrierea de acţiuni se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de
emisiune întocmit de fondatori și vizate de judecătorul delegate. Prin subscrierea de acțiuni,
subscriitorul acceptă oferta fondatorilor de a deveni acționar al SA și se obligă să contribuie la
capitalul social al acesteia cu aporturi a căror valoare este cel puțin egală cu valoarea
nominală a unei acțiuni al cărei titular va deveni. Subscrierea de acțiuni implică precizarea
următoarelor: elementele de identificare ale subscriitorului, numărul acțiunilor subscrise, data
subscrierii și declarația expresă a subscriitorului prin care acesta arată că a luat la cunoștință
de cuprinsul prospectului de emisiune și că îl acceptă.
SA se poate constitui în mod valabil numai dacă întregul său capital social a fost
subscris şi fiecare subscriitor-acceptant carte contribuie cu aporturi în numerar a vărsat
jumătate (50%) din valoarea acţiunilor subscrise; urmând ca diferenţa de 50% să fie vărsată în
termen de 12 luni de la înmatricularea societății. Dacă subscrierea se face prin aporturi în
natură, bunurile trebuie evaluate de experți și predate integral la momentul constituirii
societății. Dacă valoarea subscrierile publice nu corespunde cu valoarea capitalului social
prevăzută în prospectul de emisiune, adunarea constitutivă va decide majorarea sau reducerea
capitalului social la nivelul subcripțiilor.
În termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii, fondatorii convoacă Adunarea
constitutivă la care trebuie să participe cel puțin jumătate plus unu din numărul tuturor
subscriitorilor-acceptanți pentru ca hotărârea adoptată să fie valabilă. Fiecare subscriitor-
acceptant are dreptul la un vot, indiferent de numărul acțiunilor subscrise. Adunarea
constitutivă adoptă hotărâri cu votul majorității simple a celor prezenți. Adunarea constitutivă
are anumite atribuții, stipulate de lege: verifică existența vărsămintelor, examinează și
validează raportul experților de evaluare a aporturilor în natură, aprobă participările la profit
ale fondatorilor și operațiunile încheiate în contul societății, discută și aprobă actul constitutiv
al SA, numește primii membri ai consiliului de administrație, sau ai consiliului de
supraveghere și primii cenzori, sau primul auditor financiar.

87
 O dată ce actul constitutiv a fost aprobat și reprezentanții legali ai SA desemnați,
demersurile pentru înființarea societății vor continua cu înmatricularea acestei entități la
registrul comerțului, înregistrarea sa fiscală și autorizarea funcționării activității ce va fi
desfășurată

1.3.2. Aspecte specifice privind înființarea filialelor, precum și a sucursalelor și a altor

sedii secundare
Prefacerile continue ale mediului de afaceri determină societățile să se adapteze
continuu, să își schimbe strategia de realizare a activității. Una din modalitățile de adaptare o
constituie extinderea activităţii societăţii în teritoriu prin înființarea, în alte localităţi sau în
locuri diferite din aceeaşi localitate unde îşi are sediul societatea, de dezmembrăminte
societare, părți componente (unități funcționale) ale societății, integral controlate economic de
aceasta, care vor avea același obiect de activitate cu societatea care le constituie, denumită
societate mamă.
Potrivit legii, dezmembrămintele societare pot fi:
- filiale, adică dezmembrăminte cu personalitate juridică și
- sucursale, agenții, pucte de lucru, reprezentanțe etc.- dezmembrăminte fără personalitate
juridică, denumite sedii secundare.
Constituirea acestor dezmembrăminte se poate realiza concomitent cu înființarea
societății mame, fie poate fi realizată ulterior, scop în care se menţionează în actul constitutiv
posibilitatea înfiinţării lor.
Filiala, potrivit art.42 din Legea 31/1990, este o societate cu personalitate juridică,
constituită de societatea societatea mamă, care deţine totalitatea sau majoritatea părților
sociale sau acțiunilor emise de filială. Din această cauză, deşi este subiect de drept distinct,
filiala este totuşi dependentă economic și funcțional, aflându-se sub controlul societăţii mame.
Având personalitate juridică, filiala participă la raporturile juridice în nume propriu; încheind
propriile sale actele juridice cu angajarea răspunderi proprii. Filiala se constituie într-una
dintre formele de societate reglementate de Legea nr.31/1990 şi va avea regimul juridic al
formei de societate în care s-a constituit, care poate fi diferită de cea a societății mame. Cu
toate că este o structură exogenă societății mamă, care încorporează în voința sa proprie
voința societății mame, filiala NU reprezintă un sediu secundar al acesteia.
Constituie sedii secundare ale societății, sucursala, agenția, punctul de lucru etc.
Sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii, dependentă
juridic și economic de societatea căreia îi aparține. Această subunitate nu are patrimoniu
88
propriu, societatea fiind cea care îi furnizează toate mijloacele materiale și resursele
financiare, în scopul de a desfăşura o activitate economică din cadrul obiectului de activitate
al societăţii-mamă. Bunurile sunt încredințate sucursale numai spre folosință, ele rămân în
proprietatea societății mame.
Fiind un sediu secundar, exogen societății mamă, sucursala are propria sa structură
organizatorică și se bucură de autonomie funcțională, dar NU are personalitate juridică, nu
poate participa în nume propriu la circuitul juridic. Societatea mamă desemnează prin mandat
general unul sau mai mulți reprezentanți care vor organiza și conduce sucursala, care vor
încheia actele juridice pe care desfăşurarea activităţii sucursalei le reclamă. Înainte de
începerea activităţii, sucursala este înregistrată ei la registrul comerţului din judeţul în care va
funcţiona. Dacă sucursala se înfiinţează într-o localitate din acelaşi judeţ sau din aceeaşi
localitate cu societatea mamă, ea va fi înregistrată la acelaşi registru al comerţului, însă
distinct, ca înregistrare separată. Reprezentantul sucursalei trebuie să depună semnătura sa la
registrul comerţului, în condiţiile prevăzute de lege pentru reprezentanţii societăţii. Firma
sucursalei va conține denumirea și localitatea sediului societății mame, împreună cu
mențiunea „sucursală” și cu precizarea localității unde este situată.
Celelalte sedii secundare - agenţii, puncte de lucru etc- se menţionează numai în cadrul
înmatriculării societăţii în registrul comerţului de la sediul principal.
Dispoziţiile Legii nr.31/1990 republicată, privind sucursalele şi filialele se aplică şi
dezmembrămintelor constituite de societăţile străine pe teritoriul României. Potrivit legii, o
societate este străină, adică nu are naționalitate română, dacă sediul său social se află situat pe
teritoriul altui stat. Societatea străină este reglementată de legea sa națională, a statului pe
teritoriul căruia și-a stabilit sediul social. Aceste societăţi pot înfiinţa filiale şi sucursale pe
teritoriul României, dacă acest drept le este recunoscut de legile lor naționale. Deosebim între
filiale care fiind societăți distincte de societatea mamă străină, sunt societăți românești
întrucât își au sediul social pe teritoriul României; și sucursalele care deși sunt situate în
România continuă să aibă naţionalitatea străină, a societăţii-mamă constituită pe teritoriul
altui stat, pentru că NU au personalitate juridică proprie.

1.4. Consecințele nerespectării dispozițiilor legale privind înființarea

societăților

Înființarea unui nou subiect de drept, ce urmează să se implice în complexa viață

economico-socială prin exploatarea unei întreprinderi economice, trebuie să fie în

89
conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, în mare majoritate de ordine publică. Subliniem
faptul că societatea nu este legal constituită dacă nu este îndeplinit complexul de formalități
stipulat de lege, însă fără ca lipsa acestor formalități să fie opozabilă terților.
În consecință, Legea nr.31/1990 stabilește un set de sancțiuni specifice diverselor etape
ale procedurii de constituire a oricărui tip de societate.
i. Neregularităţi constatate în timpul procedurii de înmatriculare:
1. În ipoteza în care:
● fie actul constitutiv: - nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege, ori
- cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a
legii,
● fie nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii,
judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de
intervenţie, va respinge, prin încheiere motivată, cererea de înmatriculare.
Asociații vor putea să înlăture asemenea neregularităţi, de care judecătorul delegat va lua act
în încheiere.
2. De asemenea, în cazul în care fondatorii sau reprezentanţii societăţii NU au cerut
înmatricularea societăţii în termen legal (de 15 zile de la încheierea actului constitutiv), deşi
au fost puşi în întârziere de oricare dintre asociaţi însă aceştia nu s-au conformat în cel mult 8
zile de la primirea notificării:
● oricare asociat poate cere registrului comerțului efectuarea înmatriculării; sau
● asociaţii sunt eliberaţi de obligaţiile ce decurg din subscripţiile lor, după trecerea a 3
luni de la data autentificării actului constitutiv, în afară de cazul în care acesta prevede
altfel.
ii. Neregularităţi constatate după înmatricularea societăţii
Orice neregularitate constatată după înmatriculare, trebuie înlăturată în cel mult 8 zile de la
data constatării acesteia. Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată (asociat
sau terț) poate cere instanței de judecată să oblige organele societăţii, sub sancţiunea plăţii de
daune-interese, să le regularizeze. Dreptul la acţiunea de regularizare a societății se prescrie
prin trecerea unui termen de un an de la data înmatriculării acesteia.
➢ Fondatorii, reprezentanţii societăţii, precum şi primii membri ai organelor de
conducere, de administrare şi de control ale societăţii răspund nelimitat şi solidar
pentru prejudiciul cauzat prin neregularităţile constatate în timpul sau după
înmatricularea societăţii.

90
 ➢ Fondatorii, reprezentanţii şi orice altă persoană, care au acționat în numele societății în
curs de constituire, răspund nelimitat şi solidar față de terți pentru actele încheiate cu
aceștia în contul societății. Aceștia nu vor răspunde pentru operațiunile efectuate în
numele și pe contul societății în curs de constituire, dacă societatea după ce a dobâdit
personalitate juridică le preia asupra sa. Actele astfel recunoscute sunt considerate a fi
încheiate de societate încă de la data încheierii lor.
iii. Nulitatea societăţii înmatriculate în registrul comerţului
Ținându-se cont de impactul pe care dispariția societății îl poate avea asupra mediului de
afaceri, nulitatea acesteia se bucură de un regim special, diferit de cel statuat în dreptul
comun.
Nulitatea intervine în următoarele situații:
● actul constitutiv lipseşte sau nu a fost încheiat în formă autentică;
● toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societăţii;
● obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
● lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii;
● lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii;
● actul constitutiv NU prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile
asociaţilor sau capitalul social subscris;
● s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat;
● nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Nulitatea societăților este remediabilă, adică dacă împrejurarea care a condus la nulitate
este înlăturată înainte de a se pronunţa instanţa, societatea nu va fi declarată nulă.
Ca efect al nulităţii, societatea încetează să existe fără efect retroactiv, se dizolvă şi intră
în lichidare. Prin hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii se vor numi şi lichidatorii
societăţii. Hotărârea prin care se constată nulitatea societății se comunică registrului
comerţului, care, după menţionare, o va trimite Monitorului Oficial, în extras, pentru a fi
publicată.
Întrucât nulitatea societății nu are efect retroactiv, declararea nulităţii nu aduce atingere
actelor încheiate în numele societății până la acel moment. Nici societatea şi nici asociaţii nu
pot opune terţilor de bună-credinţă nulitatea societăţii. Asociaţii răspund pentru obligaţiile
sociale până la acoperirea acestora în conformitate cu prevederile legii, fie nelimitat și solidar,
fie în limita aporturilor lor la capitalul social.

91
 Capitolul 2

Funcționarea societăților

Potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990, din momentul înmatriculării în registrul

comerțului, orice societate dobândește personalitate juridică, devine subiect de drept de sine
stătătoare.
De asemenea, fondatorii devin asociați sau acționari, după caz, calitate care le conferă
un anumit statut juridic, un set de drepturi și obligații specifice în raport cu societatea, cu
organele acesteia, dar și cu creditorii societății, în anumite situații, expres prevăzute de lege.
În funcție de natura drepturilor distingem între:
i. Drepturi de natură patrimonială
1. dreptul la dividende, adică la cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat/actionar
proporțional cu numărul părților sociale/acțiunilor pe care le deține acesta, de regulă.
Dividendele se distribuie numai din profitul determinat potrivit legii, în caz contrar
asociații/acționarii sunt obligați să le restituie. Spre deosebire de dreptul francez, legea
română nu permite plata anticipată a dividendelor, prin avans stabilit şi achitat în baza unui
bilanţ contabil parţial, în cursul unui exerciţiu financiar, certificat de cenzor sau auditor
(expert contabil).
2. dreptul special al acționarilor care dețin acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar (fără
drept de vot). Deţinătorii acestor titluri au dreptul la încasarea cu prioritate a dividendelor
prelevate din beneficiul distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări.
Adunarea nu poate decide nedistribuirea beneficiilor existente, către acţionarii prioritari, o
atare hotărâre nefiindu-le opozabilă acestora. Mai mult, deși acești acționari nu au drept de
vot în AGA, în cazul în care plata dividendelor întârzie, aceștia dobândesc dreptul de vot și
astfel vor putea avea un control direct asupra distribuirii dividendelor.Acţiunile purtătoare de
dividend prioritar nu pot depăşi 25% din capitalul social. Pe de altă parte, administratorii și
cenzorii societăţii nu pot fi titulari de acţiuni cu dividend prioritar.
3. dreptul la rezerve - cele legale sunt intangibile până la dizolvarea societaţii, iar cele
statutare (convenţionale) pot fi distribuite ca dividende conform hotărârilor
asociaţilor/acționarilor. Ambele categorii nu constituie altceva decât beneficii acumulate în
vederea protecţiei trezoreriei societăţii faţă de creanţele neîncasate sau datorii viitoare.
92
4. dreptul la împărţirea soldului rezultat în urma lichidării (dacă, după ce datoriile societăţii
au fost onorate, aporturile asociaţilor restituite, mai rămân bani în casa societăţii).
5. dreptul de dispoziţie asupra părţilor sociale sau acțiunilor (care decurge din exercitarea
dreptului de proprietate asupra acestor titluri de valoare).
a) Cesiunea părţilor sociale este tratată – pe bună dreptate - ca o modalitate formală de
transmitere a obligaţiilor, supusă acordului co-asociaţilor și care implică întocmirea unui act
adiţional care consacră noua structură a societăţi, ce urmează să fie înregistrat la registril
comerțului şi publicat în Monitorul Oficial. În cazul refuzului asociaților de a aproba cesiunea
părților sociale către terțul cesionar, asociatul cedent care nu poate rămâne prizonier al
titlurilor sale își va exercita dreptul de a se retrage din societate pentru motive temeinice. Spre
deosebire de părțile sociale, libera transferabilitate a acţiunilor determină continua schimbare
a structurii acționariatului, care nu trebuie menţionată la registrul comerțului, fiind doar
menționată în registrul acționarilor, în baza convenției dintre actualul acționar și viitorul
acționar.
b) În ce priveşte constituirea de garanții reale mobiliare asupra acțiunilor (art.991 din
Legea nr.31/1990), aceasta se face printr-un înscris sub semnătură privată care cuprinde:
cuantumul datoriei, valoarea și categoria acțiunilor cu care se garantează. În cazul acțiunilor la
purtător și acțiunilor nominative emise în formă materială se va menționa pe titlu faptul că
acestea formează obiect al garanției reale mobiliale, sub semnăturile creditorului și a
debitorului acționar sau ale mandatarilor acestora. Garanția se înregistrează în registrul
acționarilor ținut de administratori sau, după caz, de societatea independentă care ține
registrul acționarilor. Garanția devine opozabilă terților și dobândește rangul în ordinea de
preferință a creditorilor de la data înregistrării în Arhiva Electronica de Garanții Reale
Mobiliare. Pe de altă parte, având în vedere natura părților sociale, constituirea unei garanţii
reale asupra acestora este controversată. Astfel, majoritatea doctrinei şi jurisprudenţei prezintă
părţile sociale ca fiind insesizabile, prin urmare, ca neputând face obiectul unei garanţii reale.
Aprecierea se fundamentează şi pe caracterul personal al asocierii, identitatea asociaţilor
contând mai mult decât capitalul. Prin urmare, dacă legea impune un prag de 3/4 din capitalul
social pentru aprobarea cesiunii faţă de terţi – tocmai în virtutea recunoaşterii caracterului
personal al raporturilor de asociere – nu aste admisibil ca un creditor personal al asociatului
(care şi-ar gaja părţile sociale) să-şi poată realiza creanţa prin vânzarea silită a părţilor sociale.
Cu toate acestea, Legea nr.99/1999 nu face disctincţie între acţiuni şi părţi sociale, precizând
expres că acestea din urmă pot face obiectul constituirii unei astfel de garanţii. Dacă
constituirea garanției este posibilă, totuși executarea acesteia prin vânzarea silită sau
93
aproprierea părţilor de către creditor ar fi imposibilă, întrucât ar încălca prevederile imperative
ale Legii nr.31/1990 potrivit cu care parţile pot fi transmise terţilor numai cu acordul
asociaților reprezentând 3/4 din capitalul social. Prin urmare, întrucât executarea garanţiei este
echivalentă cu transmiterea proprietăţii asupra părţilor sociale, realizarea dreptului de creanţă
prin executarea garanţiei nu se poate face decât cu acordul asociaţilor ceea ce constituie un
veritabil obstacol în punerea în executare a garanției.
i. Drepturi de natură nepatrimonială
1. dreptul de vot în Adunarea generală a asociaților sau acționarilor (AGA)
Potrivit legii fiecare acţiune plătită dă dreptul la un vot, dacă prin actul constitutiv nu
este prevăzut altfel. De asemenea, fiecare parte socială deținută de asociații unei SRL dă
dreptul la un vot. Legea instituie principiul universalităţii accesului la adunările generale a
fiecărei persoane care deţine acţiuni sau părţi sociale la data convocării AGA. De la acest
principiu există anumite excepții întemeiate pe ideea de sancțiune sau prin care se evită un
conflict de interese. Astfel, exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru acționarii care nu
și-au îndeplinit obligația de a vărsa aporturile la capitalul social și în acest mod dețin acțiuni
care nu sunt plătite încă. De asemenea asociații nu pot vota în AGA care deliberează cu
privire la aporturile lor în natură sau privitor la actele juridice încheiate între ei și SRL. Prin
actul constitutiv se poate limita numărul voturilor aparţinând acţionarilor ce posedă mai mult
de o acţiune. Cum atribuirea unui număr de voturi diferit de numărul acţiunilor deţinute poate
conduce la blocarea activităţii societăţii, în practică se admite doar limitarea numărului de
voturi aferente acţionarilor ce dețin un număr mare de acţiuni, nu şi atribuirea unui număr mai
mare de voturi decât numărul acţiunilor deţinute. O altă problemă o constituie modul de
exercitare colectivă a dreptului de vot, prin stabilirea unei convenţii de vot, care potrivit legii
este nulă. În principiu, prin încheierea unei convenții cu privire la exprimarea votului în AGA
nu se aduce atingere principiului „o acțiune – un vot”, nu suprimă dreptul de votul, ci
reglementează pe cale convenţională exercitarea votului, în vederea creării de grupuri de
acţionari cu interese comune faţă de societate.
2. dreptul de supraveghere şi control asupra modului de administrare a societății se exercită
astfel:
- asociaţii care nu cumulează și calitatea de administrator în societaţile de persoane şi SRL
exercită drepturile de control şi supraveghere a gestiunii, operațiuni care de regulă sunt de
competența cenzorilor;
- comanditarii au dreptul de a supraveghea gestiunea prin solicitarea bilanţului şi a tuturor
documentelor contabile justificative;
94
- orice acţionar poate reclama cenzorilor actele de gestiune pe care le consideră că trebuie
verificate. Dacă reclamația este făcută de acționarii ce reprezintă cel puțin o pătrime din
capitalul social (sau o cotă mai mică dacă actul constitutiv prevede astfel), cenzorii sunt
obligați să prezinte observațiile și propunerile lor asupra faptelor reclamate. Dacă cenzorii
consideră reclamația formulată de acești acționari întemeiată și urgentă sunt obligați să
convoace imediat AGA.
- dreptul acţionarilor, care deţin cel puţin 10% din capitalul social (25% la SRL), de a solicita
administratorilor să convoace AGA, sau de a obţine convocarea pe cale de ordonanţă
preşedinţială în cazul în care administratorii nu dau curs solicitării;
- dreptul acționarilor deținând cel puțin 10% din capitalul social de a cere instanței să
numească unul sau mai mulți experți, care să analizeze anumite operațiuni privind gestiunea
societății (aşa-numita “expertiză de gestiune”).
3. dreptul asociaților/acționarilor de a fi informați cu privire la mersul societății se referă la:
- rezultatele financiare obţinute de societate, prin posibilitatea de a consulta bilanţul, contul de
profit şi pierderi şi rapoartele administratorilor şi cenzorilor, care le sunt puse la dispoziție cu
15 zile înainte de AGA;
- consultarea documentelor societăţii de cel mult două ori într-un an fiscal şi posibilitatea de a
adresa administratorilor în scris întrebări asupra operaţiunilor de gestiune, la care trebuie să
primească răspuns în termen de 15 zile, sub sancţiunea plății de daune pentru fiecare zi de
întârziere.
4. dreptul de a ataca hotărârile AGA și deciziile Consiliului de administraţie;
5. dreptul de a solicita dizolvarea anticipată a societăţii pentru motive temeinice (cum ar fi
neînţelegerile grave între asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii);
6. dreptul de retragere din societate; etc.

Societăţile reglementate de Legea nr.31/1990 sunt persoane juridice, adică subiecte de

drept de sine stătătoare, care însă nu au o existenţă concretă, materială şi nici posibilitatea de
a-şi exercita personal drepturile şi obligaţiile, ci numai prin intermediul reprezentaților lor
legali. De aceea, voinţa juridică a societăților (denumită voință societară) se formează și se
manifestă prin intermediul organelor sale, respectiv: organele de conducere, de execuţie şi de
control a gestiunii societăţi. În mod concret, voinţa societară implică încheierea de acte
juridice de către administratorul sau administratorii societății (organul executiv) în numele și
pe seama societății.

95
 Fiind subiecte de drept, societățile au un patrimoniu propriu, distinct de cel al
asociaților/acționarilor lor. Patrimoniul societăţii constă în totalitatea drepturilor patrimoniale
şi a obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin societăţii. Pe de-o parte, distingem activul
patrimonial, care cuprinde atât drepturile reale asupra bunurilor și sumelor de bani vărsate ca
aporturi de asociați/acțiuni, precum și bunurile dobândite de societate în decursul timpului,
inclusiv beneficiile nedistribuite, cât și drepturile de creanță. Pe de altă parte există un pasiv
patrimonial în care sunt înregistrate obligaţiile societăţii, indiferent de natura lor.
Bunurile ce aparțin societății pot forma obiectul diverselor acte de administrare sau de
dipoziţie încheiate de reprezentanţii societăţii în temeiul puterilor conferite prin lege, actul
constitutiv, sau prin hotărârile adunărilor generale, fără să fie necesare procuri speciale, în
formă autentică.
Personalitatea juridică implică o organizare internă de sine stătătoare, care asigură
funcționarea societății și cuprinde:
- un organ deliberativ reprezentat de adunarea generală a asociaților/acționarilor,
- un organ executiv care asigură gestiunea societății reprezentat de administratori;
- un organ de control reprezentat de cenzori sau de auditori, după caz.
În funcţie de forma societară distingem anumite trăsături caracteristice a organizării
interne a societăţilor:
- legea reglementează cu rigurozitate toate cele trei categorii de organe ale societăţilor de
capitaluri- SA și SCA- anume: organul de conducere (Adunarea generală a Acţionarilor),
organul de execuţie (strucutrat în sistem unitar sau dualist) și cel de control (cenzori sau
auditori);
- legea reglementează succint organizarea internă a societăților de persoane -SNC și SCS-,
având în vedere specificitatea acestora datorată răspunderii nelimitate a asociaților, foarte
puțini ca număr; se acordă o atenție deosebită administrării societăților, dar nu se precizează
expres faptul că adoptarea deciziilor se face în cadrul Adunării Generale a Asociaților, iar
controlul gestiunii societăţii se realizează de către asociaţi, nefiind necesară numirea
cenzorilor.

2.1. Conducerea societăților - Adunarea generală

Voința societății, esențială pentru acest subiect de drept, nu trebuie confundată cu

voințele asociaților sau acționarilor, nu reprezintă suma acestor voințe individuale.

96
Dimpotrivă, unul sau mai mulți asociați/acționari pot avea chiar interese contrare intereselor
societății. Voința societății, animată de interesul social, se formează în timpul dezbaterilor ce
au loc în cadrul adunărilor generale ale asociaților/acționarilor și se concretizează în hotărârile
adoptate cu această ocazie. Ca urmare, Adunarea Generală a Asociaților/Acționarilor (AGA)
reprezintă organul de decizie care adoptă hotărâri cu privire la organizarea societății, precum
și referitoare la modul de funcționare a societăţii, având abilitatea de a desemna membrii
celorlalte organe societare: de administrare și control.
Legea prevede procedura de organizare și desfășurare a AGA, inclusiv atribuțiile acestui
organ în funcție de care distingem între AGA ordinară și AGA extraordinară. Pe lângă cele
două tipuri de AGA, specifice tuturor societăților, distingem și anumite adunări generale
speciale, reunite în cadrul SA, la care participă anumite categorii de titulari de titluri de
valoare: fie deținătorii acțiunilor cu dividend prioritar, fie deținătorii obligațiunilor.
În principiu, AGA este convocată de administratori la sediul societății, sau în locul
indicat în convocator, cu cel puţin 30 zile înainte de data întrunirii în cazul SA/SCA și 10 zile
în cazul SRL. Asociații/acționarii primesc ordinea de zi anexată convocării, la care se atașează
și alte documente ce urmează a fi supuse votului în AGA. Convocarea se va publica în M.Of.,
partea a IV-a, şi într-unul dintre ziarele de largă răspândire națională sau locală. Dacă se
prevede în actul constitutiv, convocarea AGA se poate face și prin corespondență: prin
scrisoare recomandată, sau prin e-mail având încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura
electronică. În cazul SA, această modalitate de convocare este admisă dacă societatea a emis
doar acțiuni nominative. În ipoteza în care administratorii nu convoacă AGA,
asociații/acționarii pot solicita instanței să autorizeze convocarea adunării generale de cei care
au formulat cererea ce chemare în judecată.
Indiferent de tipul adunării generale, ședințele sunt conduse de preşedintele de ședință
(președintele consiliului de administrație sau al directoratului sau administratorul unic), care
alături de secretarul (sau secretarii) de ședință care întocmește procesul-verbal de ședință, va
semna acest document în care se consemnează: data şi locul AGA, îndeplinirea formalităţilor
de convocare, numărul acţionarilor prezenţi sau reprezentați și numărul acţiunilor deținute de
aceștia, dezbaterile în rezumat, rezultatul procesului de votare și hotărârile adoptate, inclusive
declaraţiile făcute de acţionari în şedinţă, la cererea acestora.
La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi listele de
prezenţă a asociaților/acţionarilor. Procesul-verbal de ședință va fi înregistrat în registrul
adunărilor generale. Trebuie subliniat faptul că pentru a fi opozabile terților, hotărârile AGA
trebuie depuse în 15 zile la registrul comerțului pentru a fi menționate în registru și publicate
97
în M.Of. De asemenea, rezultatele votului sunt communicate tuturor asociaților/acționarilor și
vor fi publicate pe pagina de internet proprie, dacă societatea deține o asemenea pagină.
Au dreptul să participe la AGA asociații/acționarii personal sau reprezentați de alte
persoane asociați/acționari sau terți, în temeiul unei procuri speciale. Fiecare acțiune sau parte
socială este un titlu indivizibil, coproprietarii trebuind să un reprezentant unic pentru
exercitarea drepturilor rezultând din acţiune, inclusive de a vota în AGA. Asociații/acţionarii
persoane fizice care nu au capacitate deplină de exercițiu, precum și persoanele juridice
participă la AGA prin reprezentanţii lor legali, care la rândul lor, pot da procură specială altor
asociați/acţionari.
În principiu, asociații/acționarii exercită dreptul de vot în AGA, proporțional cu cota din
capitalul social deținută, adică proporțional cu numărul părților sociale/acțiunilor. O parte
socială/acțiune dă dreptul la un vot. În actul constitutiv al unei SA/SCA se poate stabili o
limitare a numărului de voturi ce poate fi exercitat de acţionarii care au mai mult de o acţiune.
Asociații/acţionării care au drept de vot în AGA sunt cei menționați în evidențele
societății –registrul asociaților în cazul SRL sau al acționarilor în SA- sau în registrul
indepedent privat al acţionarilor, la data de referinţă, stabilită de aministratori, care nu va
depăşi 60 de zile înainte de data menționată pentru prima convocare a AGA. Acționarii cu
acţiuni la purtător au dreptul de vot numai dacă au predat acțiunile deținute societății cu cel
puţin 5 zile înainte de AGA. Acționarul care personal sau ca mandatar al unei alte persoane
are interese contrare interesului societăţii nu poate să își exercite dreptul de vot, în caz contrar
fiind obligat să suporte acoperirea prejudiciului cauzat societății dacă, fără votul său, nu s-ar fi
obţinut majoritatea cerută. De asemenea, asociatul unei SRL nu poate vota în cadrul AGA în
care se decide cu privire la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate cu
societatea. Legea instituie o interdicţie și în privinţa exercitării dreptului de vot de către
acționarul/asociat care cumulează și calitatea de administrator al societății cu privire la
descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie.
Pot vota însă situaţia financiară anuală, dacă, deţinând cel puţin jumătate din participarea la
capitalul social, nu se poate forma majoritatea legală fără votul lor. Subliniem faptul că,
dreptul de vot nu poate fi cedat, fiind nulă orice convenţie care priveşte exercitarea dreptului
de vot.
i. AGA ordinară:
Se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului
financiar și pe lângă problemele înscrise pe ordinea de zi, este obligată:
- să discute, să aprobe, sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor
98
prezentate de administratori (consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de consiliul
de supraveghere), de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, şi să fixeze dividendul;
- să aleagă şi să revoce administratorii (membrii consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere), şi cenzorii;
- în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, să numească sau să demită
auditorii financiari şi să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar;
- să fixeze remuneraţia cuvenită administratorilor (membrilor consiliului de administraţie,
respectiv membrilor consiliului de supraveghere), şi cenzorilor pentru exerciţiul în curs, dacă
nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
- să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor (consiliului de administraţie, respectiv a
directoratului);
- să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pe
exerciţiul financiar următor;
- să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi ale societăţii.
AGA ordinară adoptă hotărâri valabile astfel:
➢ la societățile de capitaluri:
- la prima convocare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin 1/4 din
numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate,
- la a doua convocare, (care se organizează dacă nu sunt întrunite cerințele de cvorum și de
majoritate) se va putea delibera indiferent de cvorumul întrunit (indiferent de numărul celor
prezenţi), cu majoritatea voturilor exprimate.
➢ la societăţile de persoane:
- administratorii sunt aleși pentru o anumită durată, le sunt stabilite puterile și remunerația cu
majoritatea absolută a capitalului social,
- situațiile financiare anuale și decizia de a-i chema în judecată pe administratori se aprobă cu
majoritatea capitalului social.
➢ la societatea cu răspundere limitată,
- adunarea ordinară decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a
părţilor sociale (cumulativ, procentul de 50% plus unu din numărul asociaţilor, cât şi condiţia
ca ei să reprezinte jumătate plus unu din totalul părţilor sociale).
Prin actul constitutiv pot fi stabilite alte cerințe de cvorum și de majoritate mai mari
decât cele prevăzute de lege. Dacă AGA ordinară nu poate delibera în mod valabil întrucât nu
sunt îndeplinite condiţiile de cvorum și de majoritate, se va face o a doua convocare, fiind

99
menținute punctele de pe ordinea de zi a celei dintâi convocări. Pentru a doua convocare, actul
constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată.
ii. AGA extraordinară:
Se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru:
- schimbarea formei juridice a societăţii,
- schimbarea obiectului de activitate al societăţii,
- mutarea sediului societăţii; înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare,
- prelungirea duratei societăţii,
- reorganizarea societății ( fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii),
- dizolvarea anticipată a societăţii,
- orice altă modificare a actului constitutiv sau hotărâre pentru care este cerută aprobarea
AGA extraordinare.
În cazul societăților de capitaluri, AGA extraordinară trebuie să decidă și cu privire la:
- majorarea capitalului social, reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de
noi acţiuni,
- conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă (inclusiv conversia acţiunilor nominative în
acţiuni la purtător şi invers),
- emisiunea de obligaţiuni;
- conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni.
Iar în cazul SRL, AGA ordinară hotărește și referitor la:
- majorarea capitalului social, reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de
noi acţiuni,
- aprobarea transmiterii părților sociale către persoane din afara societății, cu votul asociaților
reprezentând 3/4 din capitalul social.
Prin actul constitutiv sau AGA extraordinară poate delega administratorilor (consiliului
de administraţie, sau directoratui) decizia cu privire la:
- mutarea sediului,
- schimbarea obiectului de activitate, cu excepția domeniului de activitate și a activității
principale a societății,
- majorarea capitalului social.
Vizând probleme grave pentru viaţa societăţii comerciale, condiţiile de cvorum şi
majoritate ale AGA extraordinare sunt mai riguroase, astfel:
➢ la societățile de capitaluri:

100
- la prima convocare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin 1/4 din
numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate,
- la a doua convocare, este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin 1/5 din
numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate,
- hotărârile privind: schimbarea formei juridice, modificarea obiectului principal de activitate,
majorarea sau reducerea capitalului social, reorganizarea sau dizolvarea societăţii se adoptă cu
o majoritate de cel puţin 2/3 din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau
reprezentaţi.
➢ la societăţile de persoane, legea nu prevede nimic în acest sens.
Ca urmare vom aplica principiul simetriei actelor juridice, în temeiul căruia modificarea
actului constitutiv necesită acordul tuturor asociaților.
➢ la societatea cu răspundere limitată,
- este necesar votul tuturor asociaților.
Și cu privire la AGA extraordinară în actul constitutiv poate să prevadă cerinţe de
cvorum şi de majoritate mai mari.
iii. Adunări speciale:
Legea prevede posibilitatea întrunirii unor adunări speciale exclusiv în cazul societăților
de capitaluri la care participă titularii unor categorii speciale de titluri de valoare, anume
acționari care dețin acțiuni preferențiale cu dividend prioritar și persoanele care dețin
obligațiuni, în condițiile stabilite în actul constitutiv.
Condițiile privind convocarea AGA, precum și cerințele de cvorum și de majoritate
statuate de lege pentru AGA se vor aplica și în cazul întrunirii adunărilor speciale. Hotărârile
adoptate de adunările speciale sunt supuse aprobării AGA corespunzătoare. Dacă AGA decice
modificarea drepturilor sau obligaţiilor referitoare la o categorie de acţiuni nu produce efecte
decât în urma aprobării acestei hotărâri de adunarea specială a deţinătorilor de acţiuni din acea
categorie.

2.2. Administrarea societăților

Administrarea societății implică o complexitate de operațiuni aduse la îndeplinire de

unul sau mai multe organe executive, specializate, reglementate în detaliu de lege pentru
fiecare formă de societate. Administratorii formează singurul organ societar care acționează
atât în interiorul societății, având atribuții de gestionare a societății, cât și în afara societății,

101
pe care o reprezintă în raporturile cu terții. În principiu, dreptul de reprezentare a societății nu
poate fi transmis altor persoane decât dacă s-a acordat expres această facultate prin actul
constitutiv sau prin hotărârea AGA. Administratorul care fără drept își substituie o altă
persoană răspunde solidar cu aceasta pentru pagubele produse societății; mai mult societatea
poate pretinde de la cel care l-a înlocuit pe administrator toate beneficiile rezultate din
operațiunea pentru care a primit procură de la administrator.
În îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt încredințate administratorii pot face toate
operaţiunile necesare aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, în limitele
precizate în actul constitutive. Ei sunt obligaţi să ia parte la toate adunările societății, la
consiliile de administraţie şi la organele de conducere similare acestora. Raportul dintre
societate și administratori este guvernat de dispozițiile Codului civil care reglementează
contractul de mandat care se completează cu normele speciale cuprinse în Legea 31/1990.
Persoanele care sunt desemnate în calitate de administratori trebuie să îndeplinească
aceleași condiții ca și fondatorii. Persoanele care îndeplinesc funcția de administratori ai
societății trebuie să fie înregistrate în registrul comerțului și să depună la registru specimene
de semnătură. Pot fi administratori atât persoanele fizice dar și persoanele juridice, situație în
care persoana juridică va desemna un reprezentant permanent, persoană fizică. Mandatul
administratorilor este temporar, fiind de regulă de 4 ani, cu excepția primilor administratori al
căror mandat poate fi de 2 ani. În cazul în care nu se precizează durata mandatului, aceasta
este de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire. Administratorii care într-o anumită operațiune au
direct sau indirect interese contrare intereselor societăţii trebuie să înştiinţeze despre acestea
pe ceilalţi administratori, cenzori sau auditori interni şi să nu participe la deliberări legate de
această operaţiune. Persoanele care îndeplinesc funcția de administrator vor trebui să încheie
o asigurare de răspundere profesională. În cazul pluralității de administratori, fiecare
administrator are dreptul de a reprezenta societatea, dacă nu se precizează altfel în actul
constitutiv.
În principiu, administratorii sunt desemnați de AGA ordinară care le stabilește
atribuțiile și puterile de reprezentare, determină durata mandatului și remuneraţia ce li se
cuvine. De asemenea, același organ de decizie poate cu aceeaşi majoritate revoca
administratorii sau limita, cu excepţia cazului în care au fost numiţi prin actul constitutiv,
situație în care va fi convocată AGA extraordinară.
Indiferent de forma societară, administratorii răspund solidar faţă de societate pentru:
- realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
- existenţa reală a dividentelor plătite;
102
- existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
- exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale ;
- stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutive le impun.
Particularitățile administrării diferitelor tipuri de societate:
● SNC
Administratorii sunt aleși dintre asociați. În cazul în care un administrator are iniţiativa
unei operaţiuni ce depăşeşte limitele obiectului de activitate al societății, înainte de a o încheia
trebuie să înştiinţeze pe ceilalţi administratori; în caz contrar va răspunde pentru pierderile ce
rezultă din această operaţiune. În situația în care unul sau mai mulți administratori se opun
operațiunii, asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social vor decide dacă
totuși se va încheia. Operaţiunea încheiată în contra opoziţiei făcute este valabilă faţă de terţii
care nu au știut de existența unei opoziții.
● SCS și SCA
Aceste societăți sunt administrate de unul sau mai mulți asociați comanditați. Asociații
comanditari pot face operațiuni ce țin de administrația internă a societății, pot face acte de
supraveghere dar în principiu nu pot reprezenta societatea în raporturile cu terții. În mod
excepțional și în baza unei procuri speciale, înscrisă în registrul comerțului, comanditarii pot
încheia anumite operațiuni determinate. În caz contrar, comanditarii devin răspunzători față de
terți nelimitat și solidar pentru toate obligațiunile societății contractate de la data operațiunii
încheiate de ei.
● SRL
Societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori -asociaţi sau terți-,
numiţi prin actul constitutiv sau de AGA. În absența încuviințări AGA, administratorii nu pot
avea calitatea de administrator și în alte societăţi concurente sau avînd acelaşi obiect de
activitate. De asemenea, administratorii nu pot să desfășoare aceeași activitate ca societatea și
nici să facă concurență societății pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau
juridice sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune. Administratorii trebuie să ţină
un registru al asociaţilor, în care se vor înscrie, elementele de identificare ale fiecărui asociat,
partea acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale, sau orice altă modificare cu
privire la acestea. Orice daună pricinuită prin nerespectarea acestei obligaţii atrage
răspunderea personală şi solidară a administratorilor.
● SA
Complexitatea acestui tip de societate este reflectată și de posibilitatea organizării
administrării în două sisteme:
103
- sistemul unitar, caracterizat printr-un singur organ de administrare, care la rândul lui poate
fi:
● unipersonal – administratorul unic, sau
● pluripersonal – consiliul de administrare (CA), alcătuit dintr-un număr impar de
persoane.
- sistemul dualist, cunoaște două organe de administrare:
● consiliul de supraveghere format din minim 3 și maxim 11 membrii și
● directoratul, format din una (director general unic) sau mai multe persoane fizice.
O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de administrator în
societăţi pe acţiuni al căror sediu se află pe teritoriul României, cu excepția celei care este
proprietar a cel puţin o pătrime din totalul acţiunilor societăţii sau este membru în CA ori în
CS al unei SA ce deţine pătrimea arătată.
Pentru validitatea deciziilor organelor pluripersonale de administrare (CA, ale CS sau
ale directoratului) este necesară prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor fiecăruia
dintre aceste organe, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. Deciziile
se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Actul constitutiv poate dispune că, în cazuri
excepţionale, justificate prin urgenţa situaţiei şi prin interesul societăţii, deciziile CA sau ale
directoratului pot fi luate prin votul unanim exprimat în scris al membrilor, fără a mai fi
necesară o întrunire a respectivului organ. Nu se poate recurge la unanimitate în cazul
deciziilor referitoare la situaţiile financiare anuale ori la capitalul autorizat.
CA, respectiv directoratul, va putea să încheie acte juridice în numele şi în contul
societăţii, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să
schimbe ori să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare
depăşeşte 1/2 din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic,
numai cu aprobarea AGA.
Directorii şi membrii CA, respectiv membrii directoratului şi cei ai CS, sunt obligaţi să
participe la AGA.
i. Sistemul unitar.
- administratorii sunt desemnați și revocați de AGA ordinară.
- în cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii
legale de auditare, vor fi numiți cel puțin 3 administratori.
Consiliul de Administrație (CA) trebuie:
- să îndeplinească toate operațiunile necesare realizării obiectului de activitate al societății,
- să stabilească direcţiile principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii;
104
- să stabilească politicile contabile şi sistemul de control financiar, precum şi să aprobe
planificările financiare;
- să pregătească raportul anual, să organizeze AGA şi să implementeze hotărârile acestora,
- să introducă cererea pentru deschiderea procedurii de insolvență a societății.
CA reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie, prin preşedintele său, în lipsa
unei stipulaţii contrare în actul constitutiv.
Membrii CA nu pot avea calitatea de salariați ai societății, ci încheie cu societatea un
contract de administrație. Aceștia trebuie să îşi îndeplinească mandatul cu prudenţa şi
diligenţa unui bun administrator, precum și cu loialitate, în interesul societăţii. Ei nu vor
divulga informaţiile confidenţiale şi secretele comerciale ale societăţii, la care au acces în
calitatea lor de administratori. Această obligaţie le revine şi după încetarea mandatului de
administrator. În îndeplinirea mandatului, administratorii iau o serie de decizii de afaceri,
privitor la luarea anumitor măsuri cu privire la administrarea societăţii, pe baza unor
informaţii adecvate, exclusiv în interesul societăţii.
CA poate să numească și să revoce directorii societății (dintre administratori sau terți),
le stabilește remunerația, le supraveghează activitatea și le delegă anumite atribuții de
conducere operativă a societății, cu excepția celor enumerate mai sus. În cazul numirii
directorilor, majoritatea membrilor CA va fi formată din administratori neexecutivi (adică cei
care nu au fost numiţi directori). Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor
aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea
competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie
şi adunării generale a acţionarilor. Modul de organizare a activităţii directorilor poate fi
stabilit prin actul constitutiv sau prin decizie a CA.
Prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor se poate
prevedea că unul sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie trebuie să fie
independenți, adică să nu aibă niciun fel de raporturi cu societatea altele decât mandatul
încredințat, ceea ce le permite să aibă o viziune obiectivă asupra mersului societății, să
acționeze strict în interesul acesteia, independent de interesele vreunui acţionar semnificativ,
celorlalți administratori sau al salariaților.
CA poate crea comitete consultative formate din cel puţin 2 membri ai săi, care
desfăşoară investigaţii şi elaborează recomandări pentru consiliu, în domenii precum auditul,
remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor şi personalului sau nominalizarea de
candidaţi pentru diferitele posturi de conducere. Comitetele vor înainta consiliului, în mod
regulat, rapoarte asupra activităţii lor.
105
ii. Sistemul dualist
➢ Consiliul de supravegher (CS)
- membrii CS sunt numiţi de AGA, cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin actul
constitutiv; și pot fi revocaţi oricând de AGA cu o majoritate de cel puţin 2/3 din numărul
voturilor acţionarilor prezenţi;
- membrii CS nu pot fi concomitent membri ai directoratului; și nici nu pot cumula calitatea
de salariați ai societăţii;
Prin actul constitutiv sau prin hotărâre AGA se pot stabili condiţii specifice de
profesionalism şi independenţă pentru membrii CS.
CS are următoarele atribuţii:
- exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către directorat;
- numeşte şi revocă membrii directoratului;
- verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv şi cu hotărârile AGA a operaţiunilor de
conducere a societăţii;
- raportează cel puţin o dată pe an AGA cu privire la activitatea de supraveghere desfăşurată;
- poate crea comitete consultative;
- poate convoca AGA, în cazuri excepţionale, când interesul societăţii o cere.
CS nu îi pot fi transferate atribuţii de conducere a societăţii. Cu toate acestea, în actul
constitutiv se poate prevedea că anumite tipuri de operaţiuni nu pot fi efectuate decât cu
acordul consiliului.
Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raporturile cu directoratul.
➢ Directoratul (D)
- membrii D sunt numiți de CS; ei pot fi revocaţi oricând de CS sau de AGA dacă se prevede
acest lucru în actul constitutiv;
- membrii D nu pot fi concomitent membri ai CS;
Directoratul :
● îşi exercită atribuţiile sub controlul CS, căruia îi revine în exclusivitate conducerea
societăţii.
● îndeplineşte actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii,
cu excepţia celor rezervate de lege în sarcina CS şi a AGA.
● reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie.
● prezintă un raport scris CS cu privire la conducerea societăţii, la activitatea acesteia şi la
posibila sa evoluţie, cel puţin o dată la 3 luni.

106
● comunică în timp util CS orice informaţie cu privire la evenimentele ce ar putea avea o
influenţă semnificativă asupra situaţiei societăţii.
● înaintează CS situaţiile financiare anuale şi raportul său anual, imediat după elaborarea
acestora, precum și propunerea sa detaliată cu privire la distribuirea profitului rezultat din
bilanţul exerciţiului financiar, pe care intenţionează să o prezinte AGA.
Consiliul de supraveghere poate solicita directoratului orice informaţii pe care le
consideră necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale de control şi poate efectua verificări şi
investigaţii corespunzătoare.
Acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a
membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor
financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de
societate, aparţine AGA.
Administratorii sunt obligaţi să prezinte cenzorilor sau auditorilor financiari, cu cel
puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, situaţia financiară
anuală pentru exerciţiul financiar precedent, însoţită de raportul lor şi de documentele
justificative.

2.3. Controlul societăților

Funcţionarea socităţilor necesită un control atent şi riguros a modului în care este

gestionat patrimoniul acestora. Legea impune existenţa unui organ de control numai în cazul
SA, SCA şi al SRL în care numărul asociaţilor este de minim 15 persoane. În situaţia în care
numirea cenzorilor nu este obligatorie, oricare dintre asociaţi, care nu este și administrator al
societăţii, va putea exercita un drept de control asupra activității administratorilor și
supraveghea modul în care este gestionată societatea.
În cadrul SA, AGA ordinară numește 3 cenzori şi un supleant, dacă prin actul constitutiv
nu se prevede un număr mai mare; iar în cazul SRL se desemnează unul sau mai mulți cenzori
sau un auditor financiar. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar. AGA poate
desemna cenzorii dintre acționari, cu excepţia cenzorului expert contabil, care poate fi terţ ce
exercită profesia individual ori în forme asociative, urmând să le stabilească și o indemnizație
fixă. La SA cu capital majoritar de stat, unul dintre cenzori este, în mod obligatoriu, un
reprezentant al Ministerului Finanţelor. Revocarea cenzorilor se va putea face numai de AGA
extraordinară

107
NU pot fi cenzori:
- rudele sau afinii până la gradul al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
- salariaţii societăţii, ai administratorilor sau ai unor angajatori aflaţi în raporturi contractuale
sau în concurenţă cu societate;
- persoanele cărora le este interzisă deținerea unei funcţii în administrarea societăţii;
- persoanele cu au atribuţii de control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor
instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.
Între societate și cenzori se stabilește un raport de mandat, având o durată de 3 ani, care
poate fi prelungit. Cenzorii trebuie să desfășoare personal activitatea pentru care au fost
desemnați, acționând fie împreună sau separate.
Cenzorii sunt obligaţi:
- să supravegheze gestiunea societăţii,
- să verifice dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele,
- să verifice dacă registrele societății sunt ţinute regulat şi
- să stabilească dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite
pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare,
- să aducă la cunoștința administratorilor neregulile în administrație și încălcarea legii pe care
le constată,
- să prezinte AGA un raport amănunțit cu privire la activitatea de gestionare a societății, care
cuprinde și propunerile referitoare la situaţiile financiare şi repartizarea profitului. Adunarea
generală poate aproba situaţiile financiare anuale numai dacă acestea sunt însoţite de raportul
cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari.
Cenzorii au dreptul să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre mersul
operaţiunilor. Este interzis cenzorilor să comunice acţionarilor în particular sau terţilor datele
referitoare la operaţiunile societăţii, constatate cu ocazia exercitării mandatului lor. Acţionarii
au dreptul să reclame cenzorilor/auditorilor faptele despre care cred că trebuie cenzurate, iar
aceştia le vor avea în vedere la întocmirea raportului către AGA.
De regulă cenzorii pot să lucreze separat cu excepția întocmirii raportului pe care îl
prezintă AGA care trebuie să fie elaborat de toți cenzorii împreună.
Cenzorii trebuie să țină un registru în care vor consemna toate deliberările și constatările
realizate în cursul mandatului lor inclusiv
În locul cenzorilor sunt numiți auditori financiari persoane fizice sau persoane juridice,
în SA:

108
- ale cărei situații financiare sunt supuse obligației legale de auditare (intră sub incidenţa
reglemetărilor contabile armonizate cu directivele europene şi standardele internaţionale de
contabilitate) sau
- care optează pentru sistemul dualist de administrare
- în care AGA ordinară a decis contractarea auditului financiar
SA supuse auditului financiar vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de
Camera Auditorilor Financiari din România, care prevăd și modalitatea și procedura de
raportare a auditorilor interni.
Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, înregistrează la registrul comerţului
orice schimbare a cenzorilor, respectiv auditorilor financiari.

109
 Capitolul 3

Modificarea, reorganizarea și desființarea societăților

Schimbarea condiţiilor economico-sociale în care îşi desfăşoară activitatea impune

adaptarea constantă a societății și poate determina chiar modificarea structurii interne sau a
altor elemente esențiale ale acesteia. În acest sens, asociaţii pot considera utilă mărirea sau
reducerea capitalului social, schimbarea obiectului societăţii sau a formei ei juridice, etc.
Deoarece elementele structurale sau identitare, ce urmează a fi modificate, au fost stabilite
prin actul constitutiv al societăţii, modificarea acestora impune practic modificarea actului
constitutiv.

3.1. Modificări intervenite în structura societăților

Schimbările ce intervin în viața societății implică modificarea actul constitutiv, realizată

fie prin hotărâre AGA ori decizie a Consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, sau
prin hotărâre a instanţei judecătoreşti.
În temeiul principiului simetriei actelor juridice, actul modificator (denumit act
adițional) trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de formă cerută de lege pentru actul
constitutiv. Ca urmare, forma autentică a actului modificator adoptat de asociaţi este
obligatorie atunci când are ca obiect:
- majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui imobil;
- modificarea formei juridice a SNC sau SCS;
- majorarea capitalului social prin subscripţie publică.
Orice modificare a actului constitutiv trebuie să respecte procedura de înregistrare în
registrul comerțului și de publicitate în M.Of. În acest sens, administratorii vor depune la
registrul comerţului actul adiţional şi textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate
modificările, care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului-delegat, cu excepţia
situaţiilor când înregistrarea va fi efectuată pe baza hotărârii judecătorești irevocabile de
excludere sau de retragere a asociaților. Registrului comerţului va înainta din oficiu actul
modificator astfel înregistrat şi o notificare asupra depunerii textului actualizat al actului
constitutiv către Monitorul Oficial, spre a fi publicate pe cheltuiala societăţii. În mod
110
excepțional, actele modificatoare ale actului constitutiv al unei SNC sau SCS, nu se trimit
spre publicare în M.Of.
Dacă societatea există de mai mult de 5 ani, din cuprinsul actului constitutiv în forma
actualizată pot să lipsească: datele de identificare ale fondatorilor şi ale primilor membri ai
organelor societăţii.
Schimbările care intervin în viața societății, modificarea elementelor ei de identificare,
inclusiv deschiderea de noi sedii secundare, prelungirea duratei ei sau alte modificări ale
actului constitutiv al societăţii nu atrag crearea unei persoane juridice noi.

3.1.1. Modificarea componenței asociaților/acționarilor prin excludere sau retragere

Excluderea asociaților din societate constituie o măsură sancționatorie îndreptată cu
precădere împotriva asociaților din SNC, SCS și SRL, în condițiile stabilite imperativ de
Legea nr.31/1990. Dispoziţiile se aplică şi comanditaţilor în SCA.
➢ Poate fi exclus:
- asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat,
- asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura
socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora,
- asociatul urmărit de creditori care se opun la prelungirea duratei societății,
- asociatul cu răspundere nelimitată:
- în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
- care se amestecă fără drept în administraţie;
- care întrebuințează capitalul, bunurile sau creditul societății în scopuri personale, fără
consimțământul scris al celorlalți asociați;
- care este asociat cu răspundere nelimitată în societăți concurente sau care face
desfășoară aceleași activități ca cele realizate de societate.
Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească la cererea societăţii sau a oricărui
asociat, prin care se stabileşte, şi cu privire la structura participării la capitalul social a
celorlalţi asociaţi. În termen de 15 zile, hotărârea irevocabilă de excludere se va depune la
registrul comerţului şi va fi publicată în M.Of. (numai dispozitivul hotărârii)
Asociatul exclus:
- răspunde de pierderi şi are dreptul la beneficii până în ziua excluderii sale, însă nu va putea
cere lichidarea lor până ce acestea nu sunt repartizate conform prevederilor actului constitutiv.
- nu are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani
care să reprezinte valoarea acesteia.
111
- rămâne obligat faţă de terţi pentru operaţiunile făcute de societate, până în ziua rămânerii
definitive a hotărârii de excludere. Dacă, în momentul excluderii, sunt operaţiuni în curs de
executare, asociatul este obligat să suporte consecinţele şi nu-şi va putea retrage partea ce i se
cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni.
➢ Asociatul în SNC, SCS sau SRL se poate retrage din societate:
- în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
- cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi;
- în baza hotărârii instanţei de judecată, pentru motive temeinice - în lipsa unor prevederi în
actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul. Temeinicia motivelor
invocate de asociat trebuie probate, urmând ca instanța să le aprecieze având în vedere
interesele asociatului. Instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la
structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
Dreptul de retragere poate fi exercitat, în primele 2 cazurile, în termen de 30 de zile de
la data publicării hotărârii AGA în Monitorul Oficial.
Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc fie:
- prin acordul asociaţilor,
- de un expert desemnat de asociaţi,
- de tribunal, în caz de neînţelegere.
● În cazul SA,
au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către
societate, acţionarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri AGA care are ca obiect:
- schimbarea obiectului principal de activitate;
- mutarea sediului societăţii în străinătate;
- schimbarea formei societăţii;
- fuziunea sau divizarea societăţii.
Acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere,
acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar. Preţul plătit de societate
pentru acţiunile celui care exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat
independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare
recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. În toate cazurile, costurile de evaluare
vor fi suportate de societate.

3.1.2. Modificarea capitalului social: reducerea sau majorarea capitalului social

112
 Întrucât valoarea capitalului social este menționată în actul constitutiv, reducerea sau
majorarea capitalului social necesită parcurgerea procedurii de modificare a actului
constitutiv.
➢ Capitalul social poate fi redus prin:
- micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
- reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
- dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.
Dacă reducerea nu este motivată de pierderi, această operațiune poate fi realizată și prin:
- scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;
- restituirea către acţionari/asociaţi a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea
capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
- alte procedee prevăzute de lege (cum ar fi excluderea sau retragerea asociaților).
Reducerea capitalului social se realizează în temeiul hotărârii AGA care trebuie să
cuprindă:
● cuantumul reducerii care nu poate aduce atingere nivelului minim de capital prevăzut
de lege,
● motivele pentru care se face reducerea şi
● procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Hotărârea AGA prin care s-a decis reducerea capitalului social trebuie publicată în
M.Of. și urmează să fie pusă în practică numai după trecerea a 2 luni de la data publicării.
Creditorii societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, au dreptul :
- să obţină garanţii adecvate pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data
publicării;
- de a face opoziţie împotriva hotărârii AGA de reducere a capitalului.
Reducerea capitalului social nu are efect şi nu se fac plăţi în beneficiul
acţionarilor/asociaţilor:
- până când creditorii nu vor fi obţinut realizarea creanţelor lor ori garanţii adecvate sau
- până la data la care hotărârea instanţei prin care a fost respinsă cererea creditorilor a devenit
irevocabilă.
Când societatea a emis obligaţiuni, nu se va putea proceda la reducerea capitalului
social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor, decât în
proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate.
➢ Capitalul social se poate mări prin:
- emisiunea de acţiuni/părţi sociale noi,
113
- majorarea valorii nominale a acţiunilor/părţilor sociale existente.
Resursele majorării capitalului social constau în:
- noi aporturi în numerar și/sau în natură (nu sunt admise aporturi în creanțe),
- încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale,
- încorporarea beneficiilor sau a primelor de emisiune,
- compensarea unor creanţe lichide şi exigibile ale societăţii debitoare cu acţiuni ale acesteia.
Diferențele favorabile rezultate din reevaluarea patrimoniului sunt incluse în rezerve,
fără a majora capitalul social.
Legea prevede expres numai procedura majorării capitalului social al unei societăți pe
acţiuni, care trebuie să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor prevăzute pentru constituirea
societăţii. Hotărârea AGA privind majorarea capitalului social produce efecte numai în
măsura în care este adusă la îndeplinire în termen de un an de la data adoptării.
Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale a acţiunilor poate fi hotărâtă
numai cu votul tuturor acţionarilor, în afară de cazul când este realizată prin încorporarea
rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune.
Acţiunile emise în schimbul aporturilor în numerar sau a aporturilor în natură vor trebui
plătite, la data subscrierii, în proporţie de cel puţin 30% din valoarea lor nominală şi, integral,
în termen de cel mult 3 ani de la data publicării hotărârii de majorare în M.Of. Când s-a
prevăzut o primă de emisiune, aceasta trebuie integral plătită la data subscrierii. Dacă
majorarea de capital propusă nu este subscrisă integral, capitalul va fi majorat în cuantumul
subscrierilor primite doar dacă condiţiile de emisiune prevăd această posibilitate.
În ipoteza majorării capitalului social prin aporturi în natură, AGA care a hotărât această
operațiune propune judecătorului-delegat numirea unuia sau mai multor experţi pentru
evaluarea acestor aporturi. După efectuarea expertizei noilor aporturile în natură, se convoacă
o nouă AGA extraordinară care decide majorarea capitalului social pe baza raportului de
expertizălor trebuie să cuprindă: descrierea aporturilor în natură, numele persoanelor ce le
efectuează şi numărul acţiunilor ce se vor emite în schimb.
Majorarea capitalului social al unei societăţi prin ofertă publică de valori mobiliare
şi/sau prin acordarea posibilităţii acţionarilor de a-şi tranzacţiona drepturile de preferinţă pe
piaţa de capital este supusă prevederilor legislaţiei specifice pieţei de capital. În cazul
subscripției publice se va respecta procedura specifică, la fel ca în situația constituirii prin
subsripție publică.
Acționarii existenți au un drept de preferință asupra noilor acțiuni emise pentru
majorarea capitalului social, care le sunt oferite spre subcriere cu prioritate, proporţional cu
114
numărul acţiunilor pe care le posedă. Exercitarea dreptului de preferinţă se va putea realiza în
termenul hotărât de AGA sau de CA, respectiv directorat, dacă actul constitutiv nu prevede alt
termen; şi nu poate fi mai mic de o lună de la data publicării hotărârii în M.Of. După
expirarea acestui termen, acţiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului. Orice
majorare a capitalului social efectuată cu încălcarea dreptului de preferință al acționarilor
existenți este anulabilă. Acţionarii au un drept de preferinţă şi atunci când societatea emite
obligaţiuni convertibile în acţiuni. Dreptul de preferinţă al acţionarilor poate fi limitat sau
ridicat numai prin hotărârea AGA extraordinară luată în prezenţa acţionarilor reprezentând 3/4
din capitalul social subscris, cu majoritatea voturilor acţionarilor prezenţi. Hotărârea va fi
depusă la registrul comerţului şi publicată în M.Of.
Capitalul autorizat rezultă în urma majorării capitalului social subscris până la o valoare
nominală determinată, care nu poate depăşi jumătate din capitalul social subscris, existent în
momentul autorizării, prin emiterea de noi acţiuni în schimbul aporturilor.
În acest sens, CA, respectiv directoratul este autorizat fie prin actul constitutiv, fie
ulterior de AGA prin act modificator ca, într-o anumită perioadă, ce nu poate depăşi 5 ani de
la data înmatriculării societăţii/înregistrării modificării, să majoreze capitalul social subscris
(capital autorizat). Actul constitutiv poate majora cerinţele de cvorum pentru o astfel de
modificare.
Prin autorizarea acordată CA, respectiv directoratului, îi poate fi conferită şi competenţa
de a decide restrângerea sau ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, decizie
care se va depune la registrul comerţului şi se va publica în M.Of.

3.1.3. Modificarea elementelor de identificare a societăţii

Orice modificare a elementelor de identificare a societății, anume: schimbarea firmei, a
sediului social sau deschiderea unor sedii secundare, modificarea formei societare sau a
duratei societății, necesită modificarea actului constitutiv al societății.
În cazul schimbării firmei, este necesară îndeplinirea procedurii privind disponibilitatea
noii firme.
În ipoteza prelungirii duratei SNC, a SCS sau SRL, creditorii personali ai asociaţilor pot
face opoziţie împotriva hotărârii AGA de prelungire a duratei, dacă au drepturi stabilite printr-
un titlu executoriu anterior hotărârii. Dacă opoziţia a fost admisă, asociaţii trebuie să decidă,
în termen de o lună de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, dacă înţeleg să renunţe
la prelungire sau să excludă din societate pe asociatul debitor al oponentului. În acest din

115
urmă caz, drepturile cuvenite asociatului debitor vor fi calculate pe baza ultimului bilanţ
contabil aprobat.

3.2. Reorganizarea societăților

Reorganizarea persoanei juridice este operaţiunea juridică în care pot fi implicate una
sau mai multe societăți şi care are ca efecte
- înfiinţarea,
- modificarea ori
- încetarea acestor societăți.

Reorganizarea societăților se realizează în una din următoarele operațiunu:

● fuziune,
● divizare,
● transformare.
Reorganizarea se face cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru dobândirea
personalităţii juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se
dispune altfel.
1. Fuziunea
Concentrarea societăților rezultate prin fuziune se realizează prin:
- absorbţia uneia sau mai multor societăți, care se dizolvă fără a intra în lichidare, de către o
altă societate, denumită societate absorbantă. Patrimoniile societăților absorbite sunt
transferate societății absorbante în schimbul repartizării către acționarii societăţilor absorbite
de acţiuni emise de societatea absorbantă şi, eventual, a unei plăţi în numerar de maximum
10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate; sau
- contopirea mai multor societăți care se dizolvă fără a intra în lichidare pentru a constitui o
nouă societate. Patrimoniile societăților contopite sunt transferate societății nou-constituite în
schimbul repartizării către acționarii societăţilor contopite de acţiuni emise de noua societate
şi, eventual, a unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor
astfel repartizate.
Fuziunea transfrontalieră intervine în una din următorele situații:

116
- una sau mai multe societăţi, dintre care cel puţin două sunt guvernate de legislaţia a două
state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul repartizării către acţionarii/asociaţii societăţii
sau societăţilor absorbite de acţiuni/părţi sociale la societatea absorbantă şi, eventual, al unei
plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor/părţilor sociale astfel
repartizate; sau
- mai multe societăţi, dintre care cel puţin două sunt guvernate de legislaţia a două state
membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului lor
unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării către acţionarii/asociaţii lor de
acţiuni/părţi sociale la societatea nou-înfiinţată şi, eventual, al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor/părţilor sociale astfel repartizate;
- o societate este dizolvată fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului său
unei alte societăţi care deţine totalitatea acţiunilor sale/părţilor sociale sau a altor titluri
conferind drepturi de vot în adunarea generală.

2. Divizarea
Patrimoniul unei societăți se poate diviza integral (divizare totală) sau poate pierde
anumite mase patrimoniale (divizare parţială).
Divizarea totală se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei societăți, care se
dizolvă fără a intra în lichidare, între două sau mai multe societăți care există deja sau care se
înfiinţează în urma acestei operațiuni de divizare (societăți beneficiare). Societatea divizată își
transferă totalitatea patrimoniului său societăţilor beneficiare în schimbul repartizării către
acționarii societății divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în
numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.
Divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei societăți, care
continuă să existe, şi în transmiterea acestei părţi ca întreg către una sau mai multe societăți
care există sau care se înfiinţează în acest mod, în schimbul alocării de acţiuni/părţi sociale ale
societăţilor beneficiare către:
- acţionarii sau asociaţii societăţii care transferă activele (desprindere în interesul acţionarilor
ori asociaţilor); sau
- societatea care transferă activele (desprindere în interesul societăţii).
➢ Procedura fiziunii sau a divizării
117
 Fuziunea sau divizarea se hotărăşte de fiecare societate în parte, în condiţiile stabilite
pentru modificarea actului constitutiv al societăţii şi se realizează în următoarele etape:
- administratorii societăţilor implicate întocmesc proiectul de fuziune sau de divizare, care se
depune la registrul comerţului şi după ce este vizat de judecătorul delegat, se publică în M.Of.
şi se transmite la ANAF.
- în termen de 30 de zile de la publicarea proiectului de fuziune sau de divizare, creditorii
societăților care dețin creanțe certe lichide, anterioare datei publicării și nescadente pot face
opoziție în vederea garantării satisfacerii creanțelor lor.
- administratorii societăţilor implicate întocmesc un raport scris detaliat în care este explicat
proiectul de fuziune sau de divizare, se precizează temeiul juridic şi fundamentul economic al
operaţiunii şi se arată modul de determinare a ratei de schimb a acţiunilor.
- sunt numiţi experţi pentru examinarea proiectului de fuziune sau de divizare, care vor
întocmi un raport scris către acţionari (nu este necesară numirea experţilor dacă toţi
acţionarii/asociaţii decid în acest sens).
- în max. 3 luni de la publicarea proiectului de fuziune/divizare se întruneşte AGA a fiecărei
societăţi pentru a decide cu privire la fuziune sau divizare.
- se înregistrează în registrul comerţului şi se publică în M.Of.: actul modificator al societăţii
absorbante sau al societăţii divizate parţial și actul constitutiv al societăţilor nou înfiinţate prin
fuziune sau divizare.
Fuziunea/divizarea devine efectivă :
- în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, de la data înmatriculării în registrul
comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele;
- în alte cazuri, de la data înregistrării hotărârii ultimei AGA care a aprobat operaţiunea, cu
excepţia cazului în care, prin acordul părţilor, se stipulează că operaţiunea va avea efect la o
altă dată, care nu poate fi însă ulterioară încheierii exerciţiului financiar curent al societăţii
absorbante sau societăţilor beneficiare, nici anterioară încheierii ultimului exerciţiu financiar
încheiat al societăţii sau societăţilor ce îşi transferă patrimoniul.
➢ Efectele fuziunii sau divizării sunt:
a) transferul tuturor activelor şi pasivelor societăţii absorbite /divizate către societatea
absorbantă sau către fiecare dintre societăţile beneficiare în conformitate cu regulile de
repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
b) acţionarii sau asociaţii societăţii absorbite sau divizate devin acţionari, respectiv asociaţi ai
societăţii absorbante, respectiv ai societăţilor beneficiare, în conformitate cu regulile de
repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
118
c) societatea absorbită sau divizată încetează să existe.
➢ Trebuie reţinute următoarele interdicţii:
I. Nici o acţiune sau parte socială la societatea absorbantă nu poate fi schimbată pentru
acţiuni/părţi sociale emise de societatea absorbită şi care sunt deţinute:
a) de către societatea absorbantă, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume
propriu, dar în contul societăţii; sau
b) de către societatea absorbită, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume
propriu, dar în contul societăţii.
II. Nici o acţiune sau parte socială la una dintre societăţile beneficiare nu poate fi schimbată
pentru acţiuni la societatea divizată, deţinute:
a) de către societatea beneficiară în cauză, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând
în nume propriu, dar pe seama societăţii; sau
b) de către societatea divizată, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume
propriu, dar pe seama societăţii.
Nulitatea unei fuziuni sau divizări poate fi declarată numai prin hotărâre judecătorească.

3.Transformarea societăţilor
Transformarea într-o altă formă de societate intervine în cazurile prevăzute de lege,
atunci când o societate îşi încetează existenţa, concomitent cu înfiinţarea, în locul ei, a unei
alte societăţi.
În cazul transformării, drepturile şi obligaţiile societăţii care şi-a încetat existenţa se
transferă în patrimoniul societăţii nou înfiinţate, cu excepţia cazului în care prin actul
adițional prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel.

3.3. Desființarea societăților

O societate încetează, după caz, prin: constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune,
divizare totală, transformare, dizolvare, ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau
de lege.

1. Dizolvarea

119
 Dizolvarea reprezintă prima etapă în procesul de desființare a societăţilor și marchează
momentul în care încetează capacitatea juridică deplină de exercițiu a acestor entități
economice, fiind înlocuită cu o capacitate limitată la încheierea actelor juridice necesare
lichidării.
Dizolvarea intervine:
➢ pe baza hotărârii AGA (denumită dizolvare voluntară),
➢ în temeiul hotărârii tribunalului, (denumită dizolvare silită) pronunțată la cererea
oricărui asociat pentru motive temeinice, cum ar fi:
- neînţelegeri grave dintre asociaţi care împiedică funcţionarea societăţii,
- falimentul societăţii,
- declararea nulităţii societăţii, ca efect al nerespectării condiţiilor de fond şi formă impuse de
lege,
- lipsa organelor statutare sau imposibilitatea întrunirii acestora,
- societatea nu a mai depus la registrul comerțului, în cel mult 6 luni de la expirarea
termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte,
- societatea şi-a încheiat activitatea,
- lipsa unui sediu cunoscut,
- asociaţii au dispărut sau nu au domiciliul sau reşedinţa cunoscute (cu excepţia inactivităţii
temporare);
➢ în temeiul legii (dizolvarea de drept) în cazurile următoare:
- trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii,
- imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia.
Cazuri speciale de dizolvare specifice anumitor tipuri de societăţi:
i. SNC și SRL se dizolvă în cazul decesului, incapacității, excluderii sau retragerii,
falimentului unui dintre asociați dacă numărul acestora se reduce la o singură persoană și nu
există clauză de continuitate cu succesorii asociatului (nici nu se decide transformarea SRL în
societate unipersonală).
ii. SA și SRL se dizolvă în cazul diminuării activului net al societății la mai puțin de
jumătate din valoarea capitalului social subscris, ca urmare a unor pierderi stabilite prin
situațiile financiare anuale aprobate conform legii.
iii. SA, SCA și SRL se dizolvă în cazul reducerii capitalului social sub minimum legal.
iv. SA se dizolvă în cazul reducerii numărului de acționari la o singură persoană.
v. SCS și SCA se dizolvă când prin retragerea sau decesul unuia (unora) din asociaţi
dispare categoria de asociaţi comanditaţi sau comanditari.
120
 În cazul decesului asociatului cu răspundere nelimitată societatea trebuie să plătească
moştenitorilor partea ce li se cuvine, după ultimul bilanţ contabil aprobat (în termen de 3 luni
de la notificarea decesului asociatului).
➢ Efectele dizolvării
Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc
fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri prevăzute de
lege.
Societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la
terminarea acesteia. Din momentul dizolvării (adică din ziua expirării termenului fixat pentru
durata societăţii ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de AGA sau declarată prin
sentinţă judecătorească), directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot
întreprinde noi operaţiuni. În caz contrar, aceştia sunt personal şi solidar răspunzători pentru
acţiunile întreprinse.
Dizolvarea societăţilor comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi
publicată în M.Of.

2. Lichidarea societăţilor
Lichidarea constă într-o serie de operaţiuni prin care activul patrimonial este valorificat
şi transformat în lichidităţi cu ajutorul cărora este stins pasivul patrimoniului societăţilor în
dizolvare.
i. Lichidarea şi repartizarea patrimoniului social sunt guvernate de următoarele reguli:
- administratorii societății îşi continuă activitatea până la preluarea funcţiei de către
lichidatori,
- în termen de 30 de zile de la dizolvare sunt numiţi lichidatorii şi li se stabilesc puterile ce le
sunt conferite; actul de numire (hotărârea AGA sau hotărârea instanţei de judecată) este depus
de lichidatori la registrul comerţului şi publicat în M.Of.,
- lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul comerţului.
- toate actele emanând de la societate trebuie să arate că aceasta este în lichidare.
- lichidarea nu liberează pe asociaţi şi nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a
societăţii.
- lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării. Pentru motive
temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar nu cu mai
mult de 24 de luni cumulat.
ii. Numirea, atribuții și obligațiile lichidatorilor:
121
 Pot fi lichidatori persoanele fizice sau persoane juridice ai căror reprezentanţi
permanenţi au calitatea de lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii. Lichidatorii au aceeaşi
răspundere ca şi administratorii sau membrii ai directoratului.
Lichidatorii sunt obligaţi:
- să facă un inventar și să încheie un bilanț care să constate situația exactă a patrimoniului
societății,
- să primească şi să păstreze: - patrimoniul societăţii,
- registrele şi actele societăţii, încredinţate de administratori/de
membrii directoratului.
- să ţină un registru cu toate operaţiunile lichidării, în ordinea datei lor.
Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor, sau al consiliului de
supraveghere (în cazul SA).
Atribuţiile lichidatorilor:
- să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;
- să vândă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii;
- să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii.;
- să stea în judecată în numele societăţii;
- să contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare, să facă tranzacţii şi să
îndeplinească orice alte acte necesare;
- orice alte atribuții conferite de AGA.
Lichidatorii care întreprind noi operaţiuni comerciale ce nu sunt necesare scopului
lichidării sunt răspunzători personal şi solidar de executarea lor.
Regula: Lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar
cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii.
Excepţia: Asociaţii vor putea cere însă ca sumele reţinute să fie depuse la o bancă şi să
se facă repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în
afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor societăţii, scadente sau
care vor ajunge la scadenţă, mai rămâne un disponibil de cel puţin 10% din cuantumul lor.
Împotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societăţii pot face opoziţie sau pot formula
acţiuni în temeiul creanţelor scadente, în condiţiile legii.
iii. Procedura lichidării – etape:
- imediat după preluarea funcţiei, lichidatorii sunt obligaţi să facă şi să semneze un inventar şi
să încheie un bilanţ, care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului societăţii,
împreună cu directorii şi administratorii, respectiv cu membrii directoratului societăţii.
122
- în 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la registrul comerţului un raport
privind situaţia economică a societăţii. Dacă societatea îndeplineşte condiţiile pentru
deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, lichidatorul are obligaţia de a solicita
deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului.
- la împlinirea unui termen de 6 luni de la numire, lichidatorul trebuie să depună la registrul
comerţului un raport privind stadiul operaţiunilor de lichidare.
- la împlinirea termenului de un an de la data dizolvării lichidatorul trebuie să depună la
registrul comerţului un nou raport, însoţit, dacă este cazul, şi de hotărârea instanţei de
prelungire a termenului de lichidare.
- în 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la registrul comerţului cererea
de radiere a societăţii din registrul comerţului, sub sancţiunea unei amenzi judiciare de 200 lei
pentru fiecare zi de întârziere.
După terminarea lichidării unei SNC sau SCS ori SRL, lichidatorii întocmesc situaţia
financiară de lichidare şi repartizare şi propun repartizarea activului între asociaţi, pe care o
înregistrează la registrul comerţului. Aprobarea situaţiei financiare de lichidare şi repartizare
liberează pe lichidatori. Şi în cazul SA şi SCA lichidarea se finalizează prin aprobarea
situaţiei financiare finale prin care se arată partea ce se cuvine fiecărei acţiuni din repartizarea
activului societăţii, la care se anexează raportul organului de control (cenzori sau auditori
fiscali), înregistrată la registrul comerţului. Aprobarea situaţiei financiare finale liberează pe
lichidatori, sub rezerva repartizării activului societăţii.
După aprobarea socotelilor şi terminarea repartiţiei, registrele şi actele societăţii se
depun
- la asociatul desemnat de majoritate, în cazul SNC, SCS, SRL,
- la registrul comerţului (registrele prevăzute de lege) şi la Arhivele Naţionale, în cazul SA şi
SCA.

3. Radierea societăţilor
După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea societăţii din registrul
comerţului (dată de la care încetează personalitatea juridică a societăţii).
Radierea, sub sancţiunea unei amenzi judiciare de 200 ei pentru fiecare zi de întârziere,
trebuie cerută de lichidatori în termen de 15 zile de la terminarea lichidării. Amenda va fi
aplicată de judecătorul delegat.
Radierea se poate face şi din oficiu prin sentinţă a tribunalului, dacă în termen de 3 luni
de la expirarea termenului de un an prevăzut pentru lichidare, prelungit de tribunal după caz,
123
 registrul comerţului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a
lichidatorului. Hotărârea judecătorească de radiere se comunică societăţii, autorităţilor fiscale,
registrului comerţului şi se afişează pe pagina de internet şi la sediul registrului comerţului.
Bunurile rămase din patrimoniul societăţii radiate din registrul comerţului revin
acţionarilor/asociaţilor, care răspund în limita valorii acestora pentru acoperirea creanţelor,
conform prevederilor Codului de procedură civilă.
Registrele şi actele societăţii trebuie păstrate 5 ani după data depunerii lor la Oficiul
Registrului Comerţului.

***

Rezumat
Cea mai cuprinzătoare unitate de învățare analizează întreaga viață a societăților
reglementate de Legea nr.31/1990, de la momentul constituirii până la cel al desființării.
Primul capitol abordează cele două etape ale înființării societății, anume elaborarea
actului constitutiv, fiind precizate caracterele juridice și clauzele acestui act juridic specific
societăților, și procedura de înmatriculare la registrul comerțului.
În capitolul al doilea este detaliată organizarea internă a oricărei societăți, fiind
evidențiate particularitățile structurii interne specifice fiecărei forme societare. Astfel sunt
analizate pe rând adunarea generală a asociaților/acționarilor, rolul și atribuțiile
administratorilor și ale cenzorilor.
În final, capitolul al treilea cuprinde pe de-o parte analiza situațiilor în care societatea se
modifică, iar pe de altă parte cauzele de desființare ale societății.

Criterii Societățile de persoane Societățile de capitaluri SRL

SNC SA pluripersonală
SCS SCA unipersonală

Numărul minim al 2 persoane 2 persoane Regula:

asociaţilor/ minim 2 persoane și
acționarilor maxim 50 de persoane

124
 Excepția
o singură persoană – SRL cu
asociat unic

Capitalul social Neprecizată de lege 90.000 lei 200 lei

- valoare minimă (echivalentul în lei al sumei de
obligatorie a 25.000 euro)

Aporturile la capitalul
social:
- în numerar
- în natură obligatorii obligatorii obligatorii
- în creanţe permise permise permise
admise admise numai la SA prin -
subscriere integrală și simultană

Diviziuni ale Neprecizate de lege Acțiuni Părți sociale

capitalului social Transmisibile și negociabile Regula – netransmisibile și care
Titluri de valoare nu sunt negociabile

Răspunderea nelimitată si solidară, limitată –la valoarea aportului la limitată – la valoarea aportului
asociaţiilor/acționarilor cu excepţia capitalul social, la capitalul social
asociaţilor comanditari cu excepţia
asociaţilor comanditați

Condiții restrictive Asociaţii nu pot lua parte ca - asociatul unic nu poate avea
cerute asociaților asociaţi cu raspundere calitatea de unic asociat decât
nelimitată în alte societati într-o singură societate
concurente, fără
consimţămantul celorlalţi
asociati

Conducerea Asociații care reprezintă: AGA: AGA

- majoritatea absolută a - ordinară
capitalului social (numirea - extraordinară
administratorilor)
Sau
- majoritatea capitalului social
(aprobă situațiile financiare
anuale și se decide urmărirea
administratorilor)

Administrarea Unul sau mai mulţi
administratori numiţi prin
actul constitutiv sau aleşi,
ulterior, de Adunarea
asociaţilor
Sistem unitar: Unul sau mai mulți
- administrator unic sau administratori,
- Consiliu de Administratie, - asociați sau terți,
- numiţi prin actul constitutiv
Sistem dualist: sau de AGA.
- Consiliul de supravegere
- Directorat

Controlul asociați Regula: Regula:

- cel puţin trei cenzori și un
supleant
Excepția:
- auditori financiari
la S.A. cu sistem dualist
sau ale căror situații financiare sunt
supuse auditării interne.
controlul este exercitat de: -
asociaţii care nu sunt
administratori
- sau, facultativ de unul sau mai
mulți cenzori sau de un auditor
financiar
Excepția:
numirea cenzorilor este
125
 Controlul constă în verificarea obligatorie dacă
conformității cu legea, actul numărul asociaţilor este de
constitutiv si cu hotararile AGA a minim 15.
operațiunilor de gestiune a
societății.

Bibliografie selectivă:

Florentina Camelia Stoica, Dreptul societar. Note de curs, A.S.E., București, 2015,
Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniştii - comercianţi, Editura CH Beck, București, 2013,
Charlotte Ene, Dreptul afacerilor. Note de curs, ASE, București, 2010.
***
Legea nr.26/1990, privind Registrul Comerțului (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr.31/1990, privind societățile (cu modificările şi completările ulterioare).

Teste de autoevaluare:

1. Enumeraţi tipurile de societăți a căror constituire necesită în mod obligatoriu contribuții în numerar
aportate de asociați/acționari.

2. Precizaţi care este diferenţa, sub aspectul răspunderii pentru obligaţiile sociale, între asociaţii
comanditaţi şi asociaţii comanditari.

3. Ce reprezintă sucursala?

4. Care sunt situaţiile în care Legea nr. 31/1990 instituie obligativitatea formei autentice a actului
constitutiv?

5. Prin ce se diferenţiază aportul în natură de aportul în creanţe?

6. B.A., D.E. şi O.L. au decis să constituie o SRL încheind actul constitutiv la care au anexat
documentele necesare înmatriculării societăţii la registrul comerţului, au vărsat aporturile subscrise în
contul societăţii deschis la bancă şi au încheiat diverse contracte necesare înfiinţării societății. Cei trei
asociaţi l-au împuternicit pe V.I., în calitate de administrator să facă toate demersurile în vederea
înregistrării societăţii la registrul comerţului. Dar după o lună de la data întocmirii actului constitutiv
au constatat că V.I. nu şi-a îndeplinit mandatul. Ce măsuri vor lua cei trei asociaţi?

7. Prin actul constitutiv al societății O SA, acţionarii au prevăzut un capitalul social de 10.000 lei, care
se divide în 100 de acţiuni din care: 50 de acţiuni nominative în valoare de 150 lei fiecare şi 50 de
acţiuni preferenţiale, cu dividend prioritar în valoare de 50 lei fiecare.
a. O societate pe acţiuni poate emite mai multe categorii de acţiuni ?
b. Este valabilă prevederea din actul constitutiv privind acţiunile emise de societate ?

126
8. B.S. în calitate de acţionar al AG SA a solicitat instanţei de judecată să constate nulitatea absolută a
hotărârii AGA prin care a fost revocat administratorul societăţii MC şi a fost numit AE. Instanţa a
admis cererea acţionarului reclamant. Hotărârea a fost atacată de societate, reprezentată de MC,
inclusiv pentru motivul că în cadrul litigiului aflat pe rolul instanţei de fond, societatea pârâtă nu a fost
reprezentată legal, întrucât AE nu are încă această calitate. Care este momentul de la care începe
mandatul administratorului numit printr-o hotărâre AGA atacată cu o acţiune în anulare?

9. Societatea Doi SA a luat fiinţă în anul 2010, având un capital social de 90.000 lei. În data de 20
septembrie 2015, Consiliul de administraţie aprobă cumpărarea unui imobilului, aflat în proprietatea
acţionarului VL, pentru care urmează să se achite suma de 200.000 de lei, cu toate că de la şedinţă
lipseşte unul dintre administratori, respectiv BD. Întrucât nu este de acord cu hotărârea Consiliului de
administraţie, BD cheamă în judecată societatea şi solicită instanţei să constate nulitatea acestei
hotărâri, care a fost adoptată cu încălcarea legii.
a. Este posibil ca o hotărâre a Consiliului de administraţie să fie atacată în instanţă ?
b. Consiliul de administraţie poate decide în mod valabil achiziţionarea de către societatea comercială
a unui imobil de la unul dintre acţionarii săi ?

10. LC a chemat în judecată Alpha SRL şi pe LE, în calitate de asociat, prin care a solicitat instanţei de
judecată să oblige pârâţii să îi restituie cota de 50% din totalitatea bunurilor societăţii, în care se găsesc
şi un spaţiu comercial şi un autoturism Dacia, la care dreptul ca urmare a excluderii sale. Instanţa a
admis în parte acţiunea acordând reclamantului cota de 50% din capitalul social. Este corectă soluţia
instanţei de judecată?

11. Societățile M SRL şi V SRL reprezentante de administratori, au încheiat un protocol prin care au
stabilit reorganizarea societății V SRL în sensul transmiterii cu titlu universal a patrimoniului ei către
societății M SRL.
a. Ce formă de reorganizare intervine în cauză?
b. Protocolul încheiat între cele două societăţi este suficient pentru realizarea valabilă a operaţiunii şi
transmiterea cu titlu universal a patrimoniului?

12. Prin hotărârea AGA din 4 iunie 2015 s-a decis dizolvarea societății II SRL şi a fost numit BF în
calitate de lichidator, fiind îndeplinite toate formalităţile prevăzute de lege cu privire la această
hotărâre. La data de 18 iunie 2015, după ce procedura de lichidare a început dar înainte de publicarea
hotărârii de dizolvare în Monitorul Oficial, societatea prin împuternicit cu procură specială a cumpărat
un autoturism de la societatea L100 SRL. Aflând despre această nouă operațiune, societatea II SRL,
prin lichidator, cheamă în judecată societatea vânzătoare şi solicită instanţei de judecată să constate
nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 18 iunie 2015. În motivarea cererii
sale, societatea reclamantă arată că din momentul în care procedura de dizolvare a început nu mai pot
fi încheiate operaţiuni noi, în mod valabil.
Care este sancţiunea prevăzută de lege în cazul în care o societate aflată în dizolvare încheie operaţiuni
noi?

13. Care este momentul de la care o societate reglementată de Legea nr.31/1990 dobândeşte
personalitate juridică?

14. Asociaţii AA şi BB împreună cu societatea V SRL, reprezentată de administratorul CC, au chemat

în judecată Camera de Comerţ Industrie Navigaţie şi Agricultură Constanţa solicitând instanţei să
dispună prelungirea duratei societăţii pe timp nelimitat şi înregistrarea hotărârii în registrul comerţului.
Instanţa de judecată analizând actul constitutiv al societăţii constată că aceasta a fost înfiinţată pentru o
perioadă determinată care s-a împlinit cu 6 luni înainte de formularea acestei cereri de chemare în
judecată şi, pe această bază, respinge ca nefondată acţiunea. Este corectă soluţia instanţie, în condiţiile
în care se constată că societatea a desfăşurat o activitate profitabilă şi asociaţii au motive temeinice şi
ceară prelungirea duratei prevăzute în actul constitutiv al societăţii.

127
 ↔ Soluționarea testelor de autoevaluare

1. În conformitate cu dispoziţiile legale aportul în numerar este obligatoriu la constituirea oricărei

forme de societate comercială. Aşadar, aportul în numerar trebuie adus la constituirea SNC; SCS; SA;
SCA;SRL (inclusiv SRL cu asociat unic).

2. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, asociaţii comanditaţi răspund solidar şi nelimitat
pentru obligaţiile societății, în timp ce asociaţii comanditaţi răspund numai în limita aportului la
capitalul social.

3. Sucursala reprezintă un dezmembrământ fără personalitate juridică a societăţi, care nu are

independenţă financiară şi, de regulă. nici administrativă, fiind condusă de la centru de societatea
mamă.

4. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:

- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;
- se constituie o SNC sau SCS;
- SA se constituie prin subscripţie publică.

5. Aportul în natură are ca obiect un bun ce poate fi evaluabil din punct de vedere economic, fiind
acceptat la toate formele de societate şi vărsat prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin
predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare. Aportul în creanţe are ca obiect
drepturi patrimoniale de creanță încă neexercitate și poate fi adus numai la SA constituită prin
subscriere integrală și simultană subscripţie, la SNC și SCS.

6. Constatând că persoana împuternicită, în acest caz administratorul societăţii, nu a cerut

înmatricularea societății în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, oricare dintre cei
trei asociaţi îi va pune în vedere lui V.I. ca în termen de cel mult 8 zile să întreprindă toate demersurile
pentru înmatricularea societății. Dacă nici după expirarea celui de-al doilea termen V.I. nu se
conformează, oricare din cei trei asociați poate cere oficiului registrului comerţului efectuarea
înmatriculării.
7.a. De regulă, SA poate emite acţiuni care conferă posesorilor lor drepturi egale (cum sunt acţiunile
nominative şi acţiunile la purtător). În mod excepţional, prin actul constitutiv se poate stabili ca
societatea să emite categorii de acţiuni care conferă titularilor drepturi diferite, aşa cum se precizează
şi în cazul analizat: acţiuni nominative şi acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar.
7.b. Potrivit prevederilor legii, acţiunile trebuie să aibă aceeaşi valoare nominală, indiferent de
categoria din care fac parte. Mai mult, acţiunile cu dividend prioritar, fără drept de vot nu pot depăşi o
pătrime din capitalul social. Prin urmare prevederea din actul constitutiv prin care se stabileşte faptul
că fiecare acţiune nominativă are o valoare de 150 de lei, iar fiecare acţiune preferenţială cu dividend
prioritar are valoarea de 50 de lei nu este valabilă. De asemenea, contravine dispoziţiilor legale şi
faptul că numărul acţiunilor cu dividend prioritar, fără drept de vot reprezintă jumătate din capitalul
social.

8. Societatea a atacat cu temei hotarârea instanţei întrucât mandatul noului administrator începe în
momentul în care rămâne definitivă şi irevocabilă hotărârea instanţei prin care a fost soluţionată
acţiunea în anulare a hotărârii AGA, în sensul respingerii acestei acţiuni şi rămânerii în vigoare a
hotărârii AGA de numire a noului administrator.

9.a. Potrivit dispoziţiilor exprese ale legii, pot fi atacate în justiţie numai hotărârile AGA, iar nu şi
hotărârile adoptate de Consiliul de administraţie.
9.b. În speță, operaţiunea de cumpărare a imobilului de la unul dintre acţionari trebuie să fie aprobată
de către AGA prin hotărâre care va fi înregistrată în registrul comerţului şi publicată în Monitorul

128
Oficial, întrucât această operaţiune intervine la un an de la constituirea societăţii, iar preţul imobilului
depăşeşte cota de o zecime din capitalul său social.

10. Potrivit legii, asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci
numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia. Pretenţiile reclamantului trebuie
analizate având în vedere contribuţia personală a acestuia la dobândirea bunurilor din patrimoniul
societăţii comerciale. În cauză, instanţa de judecată a decis faptul că reclamantul are dreptul numai la
restituire a 50% din capitalul social, constituind singura lui contribuţie la patrimoniul societăţii
comerciale, nu și la bunurile din patrimoniul social care nu au fost dobândite prin aportul său.

11.a. În cauză intervine fuziunea prin absorbţie, prin care societatea M SRL înglobează societatea V
SRL care urmează să se dizolve fără lichidare.
11.b. Pentru realizarea valabilă a operaţiunii de fuziune şi implicit a transmiterii patrimoniului cu titlu
universal, trebuie să fie îndeplinită procedura prevăzută imperativ de lege. În acest sens, în cadrul
fiecărei societăţi implicate în fuziune se va întruni AGA extraordinară care vor hotărâ fuziunea.
Administratorii celor două societăţi vor întocmi un proiect de fuziune, pe care îl vor depune la
registrul comerţului unde se află înmatriculată fiecare societate şi se va publica în Monitorul Oficial.
În cel mult 3 luni de la publicarea proiectului de fuziune, se va întruni o nouă AGA a fiecărei societăţi
care se va pronunţa cu privire la fuziune. Apoi asociații societății M SRL vor întocmi un act adiţional
care va fi înregistrat la registrul comerţului şi publicat în Monitorul Oficial, prin care este preluat
patrimoniul societății V SRL, sunt atribuite părți sociale asociaților societății absorbite și sunt preluate
contractele acestei din urmă societăți.

12. După ce a intrat în dizolvare, societatea reclamantă nu mai poate încheia operaţiuni noi, altele
decât cele care au drept scop lichidarea patrimoniului său. În situaţia în care reprezentantul legal al
societăţii în dizolvare încheie un act juridic care nu se circumscrie procedurii de lichidare,
reprezentantul legal este personal răspunzător faţă de terţi pentru aceea operaţiune. Prin urmare, legea
prevede în mod clar faptul că sancţiunea aplicată reprezentantului legal al unei societăţi în dizolvare
care a încheiat operaţiuni noi este răspunderea patrimonială a acestuia pentru acţiunile întreprinse şi nu
sancţiunea nulităţii aşa cum a solicitat societatea reclamantă.

13. Momentul de la care o societate reglementată de Legea nr.31/1990 dobândeşte personalitate

juridică este cel al înmatriculării acesteia în registrul comerţului.

14. Potrivit legii, societatea se dizolvă prin trecerea timpului stabilit pentru durata acesteia. Această
dispoziţie are un caracter imperativ, ca urmare dizolvarea societăţii comerciale în cauză a intervenit
automat la expirarea perioadei prevăzută în actul constitutiv. În aceste condiţii, actul adiţional de
prelungire a duratei societăţii pe timp nedeterminat trebuia să fie întocmit anterior împlinirii
termenului stabilit pentru durata societăţii şi nu ulterior cum s-a procedat în acest caz. Astfel la
momentul întocmirii actului adiţional şi ulterior la momentul formulării acţiunii în instanţă, societatea
nu mai exista ca persoană juridică, fiind dizolvată la momentul împlinirii termenului pentru care a fost
înființată.

Lucrare de verificare

1. Numirea cenzorilor în cadrul unei SRL este obligatorie în cazul:

a) unui singur asociat,
b) unui număr de 17 asociaţi,
c) nici un răspuns corect.

2. Sunt titluri negociabile:

a) părţile sociale,
b) obligaţiunile,
c) acţiunile.
129
3. Obligaţiunile pot fi emise:
a) de SRL,
b) de SNC,
c) de SA
d) nici un răspuns corect.

4. O acţiune are valoarea minimă de:

a) 0,10 lei,
b) 2,5 lei,
c) 10 lei,
d) nici un răspuns corect.

5. Au personalitate juridică:
a) reprezentanţele,
b) filialele,
c) sucursalele,
d) nici un răspuns corect.

6. Aporturile în natură sunt admise la constituirea:

a) unei SNC,
b) unei SRL,
c) unei SA,
d) nici un răspuns corect.

7. Numărul de asociaţi ai unei SRL poate varia între:

a) 5 şi 100,
b) 2 şi 15,
c) 1 şi 50,
d) nici un răspuns corect.

8. Asociaţii răspund cu întregul patrimoniu propriu în cazul:

a) SRL,
b) SNC,
c) SA,
d) nici un răspuns corect.

9. Poate fi constituită şi prin subscripţie publică :

a) SNC,
b) SRL,
c) SA,
d) nici un răspuns corect.

10. Cenzorii sunt numiţi pe o perioadă de:

a) 4 ani,
b) 2 ani,
c) 3 ani,
d) nici un răspuns corect.

130
 Bibliografie generală

Florentina Camelia Stoica, Dreptul societar. Note de curs, A.S.E., Bucuresti, 2015,
Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniştii - comercianţi, Editura CH Beck,
Bucuresti, 2013,
Camelia Stoica si Silvia Cristea, Dreptul afacerilor. Subiecte şi contracte, Editura ASE,
Bucuresti, 2011,
Charlotte Ene, Dreptul afacerilor. Note de curs, ASE, București, 2010.
***
Legea nr.287/2009, Codul Civil;
Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr.26/1990, privind Registrul Comerțului (cu modificările şi completările ulterioare);
OUG nr.44/2008, (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență
Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei şi exercitarea demnităţilor
publice şi a funcţiilor publice în mediu afacerilor prevenirea şi sancţionarea corupţiei (cu modificările
şi completările ulterioare);
Legea nr.346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Legea nr.297/2004 privind piața de capital (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și de supraveghere a asigurărilor (cu modificările şi
completările ulterioare);
OUG nr.99/2006 privind instituțiile de credit și de adecvare a capitalului, aprobată prin Legea
nr.227/2007
Legea nr.93/2009 privind instituțiile nebancare (cu modificările şi completările ulterioare);
OG nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, modificata și completată prin
Legea nr.287/2006;
O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor (cu modificările şi completările ulterioare);
Legii contabilității nr.82/1991(cu modificările şi completările ulterioare),
Legea nr.227/2015 - Codul fiscal.

Directivele adoptate de instituțiile UE în domeniul societăților (comerciale).

Regulamentului Consiliului (CE) nr.1435/2003 privind societatea cooperativă europeană
Regulamentului Consiliului (CE) nr.2137/1985 privind Gruparea europeană de interes economic
(GEIE)

131