Sunteți pe pagina 1din 11

Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova


Facultatea Ştiinţe Economice
Departamentul Finanţe şi Bănci

Referat
La disciplina Bazele managementului financiar

„Finanțarea activității economice prin capital împrumutat”

Elaborat: Meșină Doina FB 1603


Coordonator ştiinţific:
Lachi Cristina, lect.univ.

Chişinău, 2018
INTRODUCERE

Actualitatea temei și obiectul studiului: Am fost motivată să cercetez această temă deoarece
consider că este important pentru orice entitate economică să cunoască cu claritate pașii vitali pe care
trebuie să-i îndeplinească la finanțarea unei activități , să-și stabilească obiective pentru a obține cele mai
bune rezultate. Decizia de finanțare, presupune alegerea obiectivelor strategice pe care se va baza firma,
acestea fiind centrate pe rezultate, pe perspectivele întreprinderii în viitor și pe alegerea corectă de
finanțare a resurselor în vederea asigurării creșterii eficienței întreprinderii.

Scopul lucrării: În lucrarea dată mi-am propus să examinez și să pun în evidență importanța
finanțării întreprinderii și căile principale de finanțare a unei entități economice, principiile pe care
trebuie să le urmărească și să le pună în practică managerii din cadrul departamentelor financiare ale
acestor întreprinderii, cu scopul de a maximiza valoarea de piață a acesteia, așa cum finanțarea are un rol
important în cursul activității economice.

Obiectivele stabilite în acest sens sunt:

 Definirea conceptului de finanțare a unei entități economice;


 Identificarea conținutului și importanței finanțării;
 Identificarea surselor de finanțare;
 Expunerea aprofundată privind finanțarea prin capital împrumutat;
 Analiza finanțării prin capital împrumutat;
 Stabilirea concluziilor genereale privind finanțarea.

Metode de cercetare: În scopul realizării acestei cercetări am utilizat următoarele metode de cercetare
cum ar fi: abordarea teoretică din materialul studiat, metoda inducției și deducției, metoda analizei și
sintezei surselor monografice.

Cuvinte-cheie: finanțare, întreprindere, management financiar, analiza întreprinderii, capital, capital


împrumutat, resurse financiare, surse de finanțare, capital propriu.

2
Capitolul I: Finanțarea activității economice prin capital împrumutat
I.I Investițiile. Abordări conceptuale

În vederea cunoașterii și aprofundării teoretice și practice a modului de finanțare și evaluare a


investițiilor, trebuie prezentată mai întâi fundamentarea teoretico - conceptulă, termenii cheie,
instrumentele de aplicare și direcțiile de acțiune.

În cultura economică practică și în limbajul cotidian ,,investițiile" și-au consacrat termenul de element
central în dezvoltarea economică a unei companii, cu implicații asupra dezvoltării economice a țării,
dezvoltării sociale, asigurării bunăstării social - economice a omului în calitate de investitor sau salariat.
Investițiile indiferent de tipologia lor pot asigura și consolida statutul material, educațional, cultural și de
sănătate a unei națiuni sau unei persoane privite individual sau la nivel de familie.

La nivel macroeconomic, indiferent cât de pozitivi ar fi indicatorii ce demonstrează dezvoltarea


economică a unei țări, dacă investițiile, fundamentul activitătii economice prin atributul proprietății și
liberei inițiative, nu ajuta omul atât ca investitor cât și ca beneficiar al produselor și serviciilor sau ca
salariat al companiei investitoare, investiția nu are nici-o utilitate și finalitate.

,,Prin dezvoltare economică se întelege îmbunătățirea sistematică, de durată și la nivel de masă, a


condițiilor materiale de viața, adică a condițiilor din sfera consumului: hrana, îmbrăcamintea, locuința,
dotarea locuinței, mijloacele de transport, comunicațiile, accesul la diverse servicii etc. o abordare
comună de acest tip se dovedește adecvată, pentru că exprimă corect așteptările oamenilor, în calitate de
consumatori, din partea economiei". [1, pag. 36.]

Conform dicționarului de economie, investițiile reprezintă totalitatea cheltuielilor care se fac pentru
cumpărarea bunurilor de capital. În funcție de împărțirea bunurilor de capital și de modul în care
investitorul stabilește împărțirea, coordonarea și gestionarea capitalului.

Investițiile nu trebuie confundate cu toate cheltuielile efectuate de companie. De exemplu, cheltuielile cu


achiziția de materii prime, semifabricate, instrumente de lucru, plata salariilor, nu intră în categoria
efortului investițional.

3
Investițiile nu acoperă doar sfera fondurilor alocate pentru activitățile economice aducatoare de profir,
ele au un rol central și în dezvoltarea socială, culturală, ecologică, educațională, medicală, militară,
informațională, etc.

Capacitatea și potențialul investițional al unie companii sau instituții publice se reflectă prin volumul de
resurse umane, financiare, materiale și informaționale implicate. Dar, cel mai important în inițierea și
derularea unei investiții o reprezintă modul în care omul în calitate de manager sau specialist își
utilizează capacitatea și imaginația și cunoștințele comerciale și tehnice pentru a obține efecte
economice superioare [4 pag: 9 – 10.]

Finanţ area afacerilor reprezintă mobilizarea resurselor de capital de la cei cu excedent de resurse
(investitorii) spre cei care au nevoie de acestea (agenţii economici) prin intermediul unor instrumente şi
mecanisme specifice în cadrul unor pieţe organizate (pieţele monetare sau pieţ ele de capital). Această
finanţ are este destinată obţinerii de fonduri (lichidităţ i) pentru a acoperi nevoi temporare generate de
activităţi comerciale sau de producţie sau pentru a dezvolta capacitatea de producţ ie existentă prin
derularea unor proiecte de investiţ ii.

Putem spune că eficienţ a finanţ ării se apreciază în primul rând în termeni de minimizare a riscurilor ş i
costurilor aferente finanţării (din perspectiva debitorului). Sistemul financiar, prin mecanismele şi
instrumentele sale contribuie la reducerea riscurilor ş i costurilor, oferind companiilor o multitudine de
tehnici de finanţare adaptate perfect nevoilor lor. În plus, nu trebuie uitat faptul că decizia de finanţare la
nivelul unei companii se ia întotdeauna pe baza nevoii (necesarului) de finanţ are. Orice utilizare de
fonduri financiare trebuie să fie completată prin una sau mai multe resurse, cel puţin echivalente, iar
orice sursă de fonduri poate finanţ a mai multe utilizări distincte. Necesarul de finanţ at este punctul de
plecare în finanţ are, acesta trebuie să asigure astfel un echilibru între consumul ş i intrările de resurse
financiare, pentru ca afacerea să poată continua sau să poată să se dezvolte. Fluxul curent de fonduri
apărut ca diferenţă între resursele disponibile ş i utilizările de resurse trebuie analizate având în vedere
lichiditatea ş i rentabilitatea acestora.

În concluzie, putem spune că fără finanţ are, companiile deficitare în resurse (cu insuficiente intrări de
fonduri) pot intra în blocaj financiar sau incapacitate de plată care foarte uş or pot conduce la falimentul
afacerii respective.

4
I.II Sursele de finanțare la crearea întreprinderii

După etapa de alegere a ideii de afaceri ş i de elaborare a business planului, urmează determinarea,
căutarea ş i acumularea capitalului necesar pentru finanţarea proiectului. În funcţ ie de natura afacerii,
localizarea acesteia, corespondenţ a cu direcţ iile de interes local, naţ ional sau regional, pot fi examinate
diferite tipuri de finanţ are, provenite din mai multe surse de finanţ are. Fiecare dintre ele presupune o
abordare diferită atât în căutarea şi obţ inerea capitalului, cât ş i î n gestionarea ulterioară. La fel, diferite
vor fi ş i costurile suportate pentru finanţ area proiectului de î ntreprindere î n raport cu sursele ş i condiţ iile
de finanţ are. Astfel, antreprenorul trebuie să gestioneze cu extremă atenţ ie schemele de finanţ are ale
proiectului său de afacere.

Structurarea poate fi realizată în funcție de modul în care este privită și definită investiția și anume ca
o cheltuială sau ca o materializare a acestei cheltuieli. Pe lânga aceste două accepțiuni, investițiile pot fi
grupate și în funcție de sursa de finanțare a cheltuielilor.
După sursa de finanțare, putem întâlni:
a) investiții realizate din surse proprii: amortizarea, capitalizarea profiturilor, atragerea economiilor
altor persoane prin emiterea de acțiuni noi sau prin mobilizarea resurselor;
b) investiții realizate din surse atrase sau împrumutate, prin intermediul unor credite interne sau
externe. [3]
La originile oricărei investiții se află întotdeauna acumulări anterioare ale investitorului direct sau
ale altor investitori dispuși să-și angajeze economiile, în diferite forme, în realizarea proiectului în cauză.
Sursele de finanțare în economia de piață diferă foarte mult, astfel existând:

- surse din interiorul țării ca fiind fondurile proprii ale firmelor, emiterea de acțiuni, alocații,
subvenții de la buget.

- surse din exterior sub formă de credite sau împrumuturi bancare, investiții directe de
capital.[5 pag. 16.]

Fondurile proprii ale întreprinderii sau autofinanțarea exprimă capacitatea acesteia de a produce
resurse de investiții din activitatea de exploatare si din activitățile anexe. Acoperirea nevoilor de
finanțare a investițiilor se sprijină pe surse interne (autohtone) sub forma fondului de dezvoltare.
Acest fond se constituie la nivelul întreprinderii.[6 pag. 85, pag. 94.]

5
Profitul net, stabilit ca diferența între profitul brut și impozitul datorat bugetului general
consolidat al statului este repartizat atât pentru finanțare, cât și sub forma de dividende cuvenite
acționarilor sau premii acordate salariaților.

Amortizarea are un dublu caracter, și poate fi privită atât ca o sursă bănească sau ca parte
disponibilizată a capitalului permanent cât și ca un cost care determină profitul. Utilizarea amortizării ca
resursă de finanțare a investițiilor trebuie să țină seama de înlocuirea mijloacelor fixe a căror durată de
functionare a expirat. Prin amortizare, de fapt se recuperează valoarea investițiilor precedente.

Încasările din valorificarea activelor pot fi utilizate ca și capital pentru finanțarea unei activități
economice. Unele active fixe sunt vândute înainte de expirarea duratei de funcționare, sumele încasate
sunt preluate de fondul de dezvoltare din care se finanțează investițiile. De nivelul acestor sume se ține
seama la aprecierea necesarului de capital pentru achiziționarea unui activ nou.

Emiterea și vânzarea de acțiuni. Subscrierea deținătorilor de fonduri la creșterea capitalului unei


societăți este motivată de politica dividendelor și de poziția pe piață a societății respective. Această sursă
de finanțare mobilizează capitaluri suplimentare, pe o perioada nedeterminată, nefiind rambursabile la
scadență. Creșterea de capital se poate face fie prin emisiunea de acțiuni noi, fie prin majorarea valorii
nominale a acțiunilor vechi. [7 pag. 19.]

Diferența între valoarea de piață înainte de creșterea de capital și valoarea după creștere
reprezintă dreptul de subscriere și care este, de fapt, pierderea de valoare a acțiunii vechi cu care trebuie
recompensat deținatorul acesteia pentru a nu fi afectat de suplimentarea capitalului social.

Creșterea de capital prin încorporarea rezervelor, a primelor de emisiune și a profiturilor


nerepartizate, nu aduce un aport nou, ci dă posibilitatea atribuirii gratuite de acțiuni noi sau de creștere a
valorii nominale a acțiunilor vechi.

Concluzionând, finanțarea reprezintă suma de bani îndreptată pentru dezvoltarea, modernizarea,


retehnologizarea, consolidarea unor obiective economice existente, dar cel mai important finanțarea
pentru construirea unor noi obiective.

6
I.III Finanțarea prin capital împrumutat

Capitalurile proprii de care pot dispune societățile economice nu sunt suficiente pentru finanțarea
variațiilor specifice activităților de exploatare, susținerii modernizării și extinderii capacităților de
producție. Pe parcursul activității, iar în unele situații chiar din primul moment, întreprinderile își
completează capitalul propriu cu împrumuturi pe termen mediu și lung. Solicitarea și folosirea unor
asemenea împrumuturi sunt determinate de nevoi suplimentare permanente ce depășesc limitele
capitalului propriu.
Agenții economici apelează la credite bancare atunci când resursele proprii nu sunt suficiente, în
cazul unora cu activități mai puțin rentabile, iar în cazul altora, cu activitate profitabilă, atunci cănd își
propun proiecte de mare angajament. Apelarea la împrumuturi bancare este subordonată unor cerințe
specifice de piață, în sensul de a respecta principiul echilibrului financiar al firmei și solvabilității sale în
caz de conjunctură nefavorabilă. În țara noastră, utilizarea creditelor pentru investiții se dovedește a fi o
acțiune prudentă și dificil de demarat din cauza costului ridicat al dobânzilor practicate. Dobânzile fiind
influențate de rata inflației, băncile finanțatoare practică o rată a dobânzilor superioară ratei inflației.
Împrumuturile bancare reprezintă un element principal de funcționare a pieței de capital și de finanțare a
investițiilor. Pentru bănci aceste împrumuturi constituie cele mai riscante tipuri de credit, iar garanția lor
este investiția realizată. Împrumuturile bancare cu garanții materiale concentrează atenția băncii
finanțatoare asupra unor elemente ale activului imobilizat ce ar putea fi valorificate pentru eventuala
recuperare a datoriilor.

Împrumuturile cu ipotecă sunt o categorie de credite cu aplicabilitate mai restrânsă, adresându-se


micilor investitori, și se referă la micile investiții ale antreprenorilor care lucrează pe cont propriu,
asociații familiale, ipoteca vizând în general, mijloace fixe sau circulante caracterizate prin posibilitatea
convertirii rapide în lichidități. Împrumuturile cash-flow sunt împrumuturi negarantate material, singura
măsură asiguratorie fiind studiul de fezabilitate al afacerii.

În completarea surselor interne de finanțare a investițiilor prezentate anterior se adaugă sursele


externe de finanțare a investitților formate din:

-credite externe (guvernamentale);

-investiții directe de capital străin;


7
- credite externe pe termen lung;

- leasing-ul.

Investițiile directe de capital străin reprezintă una din căile cele mai eficiente și mai profitabile
pentru procesul redresării. Ele antrenează schimbări esențiale deoarece în acest mod sunt atrase
tehnologii avansate și managementul adecvat. Pe lângă participarea de capital și susținerea
retehnologizării, firma străina poate asigura comenzi și piețe de desfacere. Investițiile străine directe sunt
transferuri complexe de resurse care pot fi definite ca fluxuri internaționale de anvergură care cuprind
resurse financiare, tehnologice, de expertiză managerială destinate pentru desfășurarea unor activități
productive într-o alta economie decât cea rezidentă. [2 pag. 2-4.]

Credite externe pe termen lung se acordă condiționat de organisme internaționale de specialitate


cu scopul de a realiza anumite obiective propuse. Creditele se acordă în condiții de piață cu obligația
utilizării lor eficiente, ceea ce presupune evitarea operațiunilor care ar putea genera pierderi.

Fondul Monetar Internațional, spre exemplu, nu solicită garanții materiale ci garanții de politică
economică, respectiv aplicarea unor măsuri în perioada de timp pentru care se acordă împrumutul, care
permit dezvoltarea pe linia reformei economice astfel încât să aibă loc redresarea balanței de plăți
externe a țării și să poată fi restituit împrumutul.

Banca Internațională pentru reconstrucție și dezvoltare acordă credite condiționate, pe proiecte,


pentru finanțarea investițiilor. Variantele de proiecte de investiții pe care le finanțează se selectează după
o evaluare economico-financiară, prin metode specifice băncii. Fiecare proiect este fundamentat și are de
parcurs anumite etape obligatorii.

Leasing-ul este o formă de finanțare a investițiilor prin care se poate efectua o investiție fără a
dispune de toate resursele financiare și fără a apela la credite bancare, este o adaptare a pieței la
capacitatea limitată de finanțare a investițiilor. Plata investiției se face în timp din sumele obținute din
exploatarea ei. Leasing-ul este o forma specială de închiriere a bunurilor mobile sau imobile prin care
beneficiarul deține toate drepturile ce reies din deținerea bunului, mai puțin dreptul de proprietate. În
schimbul acestor avantaje pe care le primește, beneficiarul leasing-ului plătește o rată de leasing ce este
formată dintr-o cotă parte a valorii bunului, o dobândă pe care proprietarul (compania de leasing) o
plătește finanțatorului (unei bănci), primele de asigurare și comisionul companiei de leasing. În funcție
de tipul de leasing (financiar sau operațional), rata de leasing este cheltuială la nivelul amortizării și
8
dobânzii (leasingul financiar) sau este o cheltuială de exploatare integrală (leasingul operațional). [8 pag.
98.]

Selecția surselor de finanțare este complexă, întrucât pe lângă criteriul principal privind costul
procurării capitalurilor acționează o serie de restricții privind accesul la piața capitalurilor, legislația
greoaie, decizia instituțiilor abilitate a aproba utilizarea acestor surse de finanțare, situația financiară a
întreprinderii. Cea mai mare parte a companiilor nu sunt cotate la bursă, în concluzie nu au posibilitatea
vânzării de titluri prin bursă. Așadar ca resurse investiționale nu-i rămân decât autofinanțarea sau
împrumutul bancar obișnuit, leasing-ul sau vânzarea de active. Chiar dacă este cea mai oneroasă sursă de
finanțare, leasing-ul este de multe ori preferat ca urmare a simplicității sale și a efectelor în timp ce le
provoacă asupra trezoreriei companiei. În general, societatea de leasing beneficiază de garanții și
asigurări suficiente pentru a acoperi riscul de faliment al beneficiarului.

Așadar, teoretic, întreprinderile se pot finanța alegând dintre aceste instrumente pe cele mai
convenabile din punctul de vedere al costurilor, rapidității, eficienței lor, însă de cele mai multe ori, în
practică, ele nu au posibilitatea de a opta, fie din pricina situației societății, fie a birocrației foarte mari,
fie a lipsei de timp pentru parcurgerea tuturor etapelor solicitate de finanțator. Și atunci, decizia de
finanțare poate fi împovaratoare pentru întreprinderea respectivă. A crea un cadru flexibil de finanțare nu
înseamnă a risca foarte mult ci a acorda societății posibilitatea de a-și analiza potențialul și a opta în
cunoștință de cauza pentru una dintre variantele de finanțare.

9
CONCLUZIE

Relațiile de finanțare sunt suportul relaților de putere sau de influență. De aceea, negocierea noilor
aporturi de fonduri în condiții de criză și urgență poate fi cauza pierderii autonomiei conducătorilor
întreprinderii față de creditori sau a pierderii controlului proprietarilor actuali față de noii participanți cu
fonduri.

Problemele finanțării prezintă deci importanța vitală, pentru că soluționarea lor condiționează
supraviețuirea întreprinderii, perspectivele sale de dezvoltare, performanțele sale prezente și viitoare,
autonomia proprietarilor și a conducătorilor săi.

Putem menţiona că, în teoria sa, J.M. Keynes ajunge la concluzia că în economia reală investiţiile
sunt egale cu economiile. El consideră economiile o reflectare a comportamentului colectiv al
consumatorului individual, iar investiţiile – un comportament colectiv al întreprinzătorului individual. În
cazul în care economiile sunt transformate în investiţii, este provocată expansiunea capitalului fix şi
circulant.

Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a ţării. Prin ele se asigură:

 sporirea capitalului fix,


 creşterea randamentului tehnic şi economic al fondurilor existente;
 crearea de noi locuri de muncă etc.

Pentru Republica Moldova, un interes esenţial prezintă metodele economice de stimulare a investiţiilor
în producţie ale ţărilor dezvoltate occidentale, în care a fost efectuată o schimbare radicală a sistemelor
de creditare şi impozitare în scopul liberalizării economiei, stimulării propriei iniţiative şi susţinerii
financiare a antreprenorilor de către stat.

10
BIBLIOGRAFIE

Cărți, lucrări științifice:

[1] Balcerowicz Leszek, Libertate si dezvoltare, Editura Compania, 2001

[2] Cristian Păun, Finanțarea afacerilor. Oportunități de finanțare în contextual integrării europene,
București 2008

[3] Dumitru Zait - Eficienta economica a investitiilor, Ed. Universitatii Al. I. Cuza, Iasi, 1987

[4] Vasilescu Ion, Eficienta si evaluarea investitiilor, Editura Elicon Press, 2004

[5] A. Barbacaru – „Eficienta investitiilor in conditii de risc valutar”, Ed. ASE, Bucuresti, 2005

[6] S. Ene – „Perfectionarea managementului finantarii intreprinderilor romanesti din surse


externe”, Ed. ASE, Bucuresti, 2005

[7] E. Hlaciuc – „ Contabilitate financiara”, Ed. Universitatii, Suceava, 2005

[8] I. Sandulescu – „Plan de afaceri. Ghid practic”, Ed. CH Bech, Bucuresti, 2007

11