11/29/2018 ASPECTE SPECIFICE PROIECTĂRII SEISMICE A CONSTRUCŢIILOR CU PLANŞEE DALĂ

ARHITECTURA STRUCTURA CERTIFICARE ENERGETICA

HOME ECHIPA SERVICII PORTOFOLIU PRETURI ARTICOLE CONTACT

PROIECTE Proiect casa parter si etaj 295 mp :

Te afli aici :Home » Articole » ASPECTE SPECIFICE PROIECTĂRII SEISMICE A CONSTRUCŢIILOR CU PLANŞEE DALĂ

ASPECTE SPECIFICE PROIECTĂRII SEISMICE A CONSTRUCȚIILOR CU PLANȘEE DALĂ

SPECIFIC ASPECTS FOR SEISMIC DESIGN OF FLAT SLAB BUILDINGS

EUGEN LOZINCĂ , SEBASTIAN ŞTEFĂNESCU , RADU PASCU

Rezumat: În ultimele decenii se constată că investitorii şi arhitecţii exercită o presiune tot mai accentuată asupra proiectanţilor de structuri pentru a
realiza construcţii multietajate cu planşee dală, deoarece acestea reprezintă un sistem eficient din punct de vedere funcţional şi economic.

Din punct de vedere al comportării la solicitări orizontale, grosimea mai mică a planşeelor-dală conferă construcţiei o rigiditate de ansamblu mai

redusă, astfel încât sub acţiunea mişcării seismice de proiectare rezultă deplasări laterale şi cerinţe de deformare plastică mai mari. Lucrarea
analizează punctele vulnerabile asociate comportării planşeelor dală la solicitări de natură seismică, punându-se accentul pe legătura intrinsecă dintre

efortul unitar de străpungere şi capacitatea de ductilitate a îmbinării dală-stâlp. Sunt de asemenea prezentate o serie de prevederi şi recomandări de

proiectare a planşeelor dală în zone cu seismicitate ridicată.

Cuvinte cheie: planşeu dală, străpungere, ductilitate, comportare la acţiuni seismice

Abstract: In the last decades the structural engineers are facing an ongoing pressure carried out by investors and architects in order to design multi-

story flat slab buildings, because this is an efficient building system, both from functional and economical aspects. Regarding the behaviour to

horizontal actions, flat-slab buildings possess a lower lateral stiffness due to the reduced thickness of the slabs. So, when subjected to major

earthquakes, flat-slab buildings are exhibiting larger lateral displacements that require large deformation capacity beyond the elastic range. The paper
analyzes the vulnerabilities associated with the seismic behaviour of flat slabs, emphasizing the intrinsic link between the punching stress and the

ductility of the slab-column connection. It also presents several provisions and recommendations for designing flat slab buildings in areas with high
seismicity.

Keywords: flat slab, punching, ductility, seismic behaviour

1. Introducere

Planşeul dală reprezintă o soluţie eficientă atât din punct de vedere funcţional-arhitectural, cât şi al tehnologiei de execuţie. Însă, din punct de vedere

structural, planşeele dală generează un sistem structural mai flexibil la solicitări laterale şi în consecinţă rezultă deplasări relative de nivel mai mari,
care conduc la majorarea eforturilor de forfecare din dală prin mărirea momentelor neechilibrate ce apar în zonele de îmbinare dală-stâlp. Dacă

îmbinarea nu este proiectată corespunzător, aceasta, ajunge să cedeze la străpungere şi apoi, prin colaps progresiv, poate conduce la prăbuşirea
întregii construcţii. Un exemplu concludent îl reprezintă puternicul cutremur din Mexico City din anul 1985 când 91 de clădiri cu planşee dală s-au
prăbuşit, iar 44 au suferit degradări majore datorită cedării la străpungere a îmbinărilor. Principala cauză a fost faptul că, chiar şi atunci când sistemul

structural a avut prevăzute elemente verticale capabile să preia solicitările orizontale, îmbinările dală-stâlp nu au fost proiectate şi conformate astfel
încât să fie capabile să urmărească deformaţiile laterale ale structurii de rezistenţă.

Din punct de vedere al tratării subiectului pe plan internaţional, proiectarea planşeelor dală apare ca un capitol individual în principalele coduri de
proiectare din lume, însă prevederi specifice pentru zone seismice apar doar în codurile americane, nu şi în cele europene. Din punct de vedere al

tratării pe plan naţional, subiectul este aproape inexistent. STAS 10107/0-90 conţine doar prevederi pentru calculul la străpungere centrică, fără referiri
la străpungerea excentrică sau pentru cazul solicitărilor seismice.

http://stefanescuproiect.ro/articole/101-aspecte-specifice-proiectarii-seismice-a-constructiilor-cu-plansee-dala.html 1/7
11/29/2018 ASPECTE SPECIFICE PROIECTĂRII SEISMICE A CONSTRUCŢIILOR CU PLANŞEE DALĂ

Obiectivul lucrării de faţă este de a analiza punctele vulnerabile asociate comportării construcţiilor cu planşee dală la solicitări de natură seismică şi de
a prezenta recomandări de proiectare şi detaliere menite să asigure o ductilitate adecvată a îmbinărilor dintre dală şi stâlpi.

2. Caracteristici de comportare la solicitări seismice

Pentru ca structurile cu planşee dală să evidenţieze o comportare bună la solicitări de natură seismică este necesar ca îmbinările placă-stâlp să
posede: (i) o ductilitate adecvată pentru a se deforma inelastic fără a ceda la străpungere; (ii) abilitatea de a urmări deplasările relative de nivel ale

structurii; (iii) capacitatea de a prelua solicitările laterale induse de mişcarea seismică fără degradări semnificative de rigiditate şi (iv) o capacitate
reziduală suficientă pentru a nu ceda sub încărcări gravitaţionale de serviciu după încetarea mişcării seismice.

Astfel, pentru a asigura o comportare adecvată este important ca în faza de proiectare a unei construcţii cu planşee dală amplasată într-o zonă
seismică să se acorde o atenţie deosebită pentru (i) alegerea unei valori adecvate pentru factorul de comportare „q”; (ii) asigurarea unei rigidităţi
laterale suficiente a structurii de rezistenţă; (iii) conformarea şi detalierea adecvate a îmbinărilor dală-stâlp pentru a le asigura o comportare histeretică

stabilă la solicitări ciclic-alternante şi de asemenea pentru (iv) detalierea armăturii de integritate ce are rolul de a preveni colapsul progresiv al întregii
construcţii.

3. Asigurarea unei comportări histeretice stabile a îmbinării dală-stâlp

În zona de rezemare a plăcii pe stâlp, eforturile de forfecare generate de acţiunea combinată a forţei de străpungere şi a momentului neechilibrat sunt

preluate de betonul din zona comprimată a secţiunii şi eventual de armătura transversală de străpungere. În cazul îmbinărilor dală-stâlp supuse doar
încărcărilor gravitaţionale, momentul neechilibrat are în general valori reduse, iar cedarea se produce după fisuri înclinate simetric (fig. 1(a)).

Fig. 1. Moduri de cedare în cazul dalei rezemate prin intermediul unui capitel (Megalli şi Ghali, 2000)

În acest caz, forţa tăietoare preluată de beton poate fi majorată prin realizarea în zona de rezemare fie a unui capitel, fie a unei subplăci, ce au rolul de

a mări local grosimea plăcii şi implicit a suprafeţei critice de străpungere. Însă atunci când structura este solicitată de acţiunea cutremurului, în fâşia de

reazem momentele încovoietoare de-o parte şi de cealaltă a stâlpului pot fi alternante, astfel încât momentul neechilibrat are o valoare semnificativă. În
această situaţie, cedarea se produce prin apariţia unor planuri de fisurare „paralele” situate de o parte şi de alta stâlpului (fig. 1(b)), caz în care

dispunerea unui capitel este eficientă doar parţial. În schimb, prin realizarea unui capitel se majorează semnificativ momentul neechilibrat deoarece

rigiditatea fâşiei de reazem creşte prin introducerea capitelului. În consecinţă, este de preferat să se evite utilizarea sistemului de planşeu-ciupercă la

clădirile amplasate în zonele cu seismicitate ridicată.

Fig. 2. Variaţia momentului neechilibrat pentru o prindere placă-stâlp fără armătură transversală (Megalli şi Ghali, 2000)

http://stefanescuproiect.ro/articole/101-aspecte-specifice-proiectarii-seismice-a-constructiilor-cu-plansee-dala.html 2/7
11/29/2018 ASPECTE SPECIFICE PROIECTĂRII SEISMICE A CONSTRUCŢIILOR CU PLANŞEE DALĂ

La planşeele dală rezemarea plăcii direct pe stâlpi face ca perimetrul secţiunii critice de străpungere să fie relativ redus şi din acest motiv se dezvoltă un

gradient ridicat al eforturilor principale de întindere din beton. Astfel, atunci când o îmbinare placă-stâlp fără armătură transversală de străpungere este supusă

unei variaţii ciclic-alternante a momentului neechilibrat, atât capacitatea de rezistenţă, cât şi rigiditatea îmbinării suferă degradări semnificative de la un ciclul la

altul (fig. 2) [1, 2]. Astfel, pentru a nu se înregistra degradări exagerate ale capacităţii la străpungere a dalei de beton, codul american ACI 318 impune ca

pentru clădirile cu planşee dală fără armătură de străpungere, drift-urile asociate ULS să fie limitate la cel mult 1,5%.

Încercările experimentale au pus de asemenea în evidenţă faptul că unul dintre principalii factori care influenţează ductilitatea şi implicit comportarea îmbinării

placă-stâlp la solicitări ciclice îl reprezintă intensitatea încărcării gravitaţionale. Centralizând rezultatele unor serii de teste experimentale efectuate de diverşi

autori, Moehle şi Pan [3] au demonstrat că odată cu creşterea raportului dintre forţa tăietoare asociată încărcărilor gravitaţionale (Vg) şi forţa tăietoare capabilă

a betonului (Vc), scad atât ductilitatea de deplasare, cât şi drift-ul capabil (fig. 3). Se observă că pentru valori ale raportului Vg/Vc mai mari de 0,40, îmbinările

placă-stâlp cedează casant, ductilitatea de deplasare fiind practic egală cu 1, iar drift-ul la care cedează îmbinarea scade chiar sub valoarea recomandată de

1,5%.

Fig. 3. Influenţa intensităţii încărcărilor gravitaţionale asupra comportării ciclice a îmbinării placă-stâlp central (Moehle şi Pan, 1989)

Din acest motiv şi în spiritul prevederilor impuse de diverse norme de proiectare, ca spre exemplu codul american ACI 318-08, pentru ca îmbinarea

dală-stâlp să posede o ductilitate suficientă la deplasări laterale şi să evidenţieze o comportare histeretică stabilă este recomandabil ca la proiectarea

planşeelor dală fără armătură de străpungere, amplasate în zone cu seismicitate ridicată, forţa tăietoare produsă de încărcările gravitaţionale să fie

limitată la cel mult 40% din forţa tăietoare capabilă a betonului simplu. Aceasta presupune ca efortul unitar de străpungere în lungul perimetrelor critice
de control generat de încărcările verticale asociate grupărilor de încărcări care includ acţiunea seismică să îndeplinească condiţia:

unde vEd reprezintă efortul de străpungere în lungul perimetrului critic considerat generat de încărcările verticale asociate grupărilor de încărcări care

includ acţiunea seismică; iar VRd,c este rezistenţa la străpungere a betonului pentru dale fără armătură transversală, care se determină conform EN
1992-1-1.
La planşeele dală care sunt supuse unor încărcări gravitaţionale importante, mişcarea seismică generează o degradare rapidă a betonului din zona

îmbinării, astfel încât forţa de străpungere rămâne să fie preluată doar prin efectul de dorn ce apare în special în armăturile longitudinale de la partea
inferioară a plăcii. În consecinţă, se recomandă ca pentru astfel de clădiri amplasate în zone seismice să se evite utilizarea planşeelor-dală fără
armătură transversală de străpungere.

Prin dispunerea adecvată a unor armături transversale de străpungere se obţine o îmbunătăţire semnificativă a comportării îmbinărilor dală-stâlp la
solicitări de natură seismică. Astfel, conform seriilor de încercări experimentale întreprinse de Megalli şi Ghali [1, 2] rezultă că armarea transversală a
plăcii cu şine de gujoane cu cap conduce la o comportare ciclică stabilă şi la creşterea semnificativă a ductilităţii şi rezistenţei prinderii, după cum se

observă comparând curba histeretică din fig. 4 cu cea din fig. 3 asociată plăcii fără armătură transversală de străpungere.

http://stefanescuproiect.ro/articole/101-aspecte-specifice-proiectarii-seismice-a-constructiilor-cu-plansee-dala.html 3/7
11/29/2018 ASPECTE SPECIFICE PROIECTĂRII SEISMICE A CONSTRUCŢIILOR CU PLANŞEE DALĂ

Fig. 4. Variaţia momentului neechilibrat pentru o prindere placă-stâlp cu şine de gujoane cu cap; Vg / Vc = 0,56 ; s = 0,75d (Megalli şi Ghali, 2000)

În fig. 4 se remarcă de asemenea că atunci când placa se armează transversal cu gujoane cu cap capacitatea de deformare a îmbinării creşte
substanţial, astfel încât nu mai este necesară limitarea drift-ului la 1,5% deoarece până la valori aproximativ 4% nu se observă degradări notabile ale

capacităţii la străpungere a îmbinării.

Seria de încercări experimentale întreprinsă de Megalli şi Ghali [1, 2] a evidenţiat totodată că majorarea intensităţii încărcărilor gravitaţionale produce
un efect similar şi asupra comportării ciclice a planşeelor dală armate transversal (fig. 5), respectiv faptul că pe măsură ce intensitatea încărcării

verticale creşte, valoarea maximă a drift-ului scade. Însă, întrucât valorile drift-urilor capabile sunt de cel puţin 3,5%, la planşeele dală cu armătură
transversală de străpungere nu mai este necesar a se limita intensitatea forţei tăietoare produsă de încărcările gravitaţionale.
Însă pentru a ţine cont că forţa tăietoare preluată de beton se reduce substanţial după un număr redus de cicluri de solicitări alternante, se recomandă

ca, la construcţiile cu planşee dală amplasate în zone cu seismicitate ridicată (ag ≥ 0,16g pentru IMR=100 ani), armătura de străpungere să se dispună
pe o lungime de minimum 3.5d măsurată de la faţa stâlpului, iar formulele de calcul din EN 1992-1-1 asociate rezistenţei la poansonare şi perimetrului

de control de la care nu mai sunt necesare armături de străpungere să fie corectate astfel:

în care Asw este aria unui perimetru al armăturii de străpungere în jurul stâlpului [mm²]; sr este distanţa radială a perimetrelor de armături de
străpungere [mm]; fywd,ef este rezistenţa efectivă de calcul a armăturilor de străpungere, cf. EN 1992-1-1; d este media înălţimilor utile în direcţiile

ortogonale [mm] şi a este unghiul dintre armăturile străpungere şi planul dalei, cf. EN 1992-1-1.

Fig. 5. Influenţa intensităţii încărcărilor gravitaţionale asupra comportării ciclice a îmbinării placă-stâlp cu şi fără armătură transversală, (Megalli şi
Ghali, 2000)

4. Proiectarea rigidităţii laterale

Betonul armat reprezintă un material structural degradabil care fisurează atât din cauza încărcărilor directe, cât şi a unor fenomene indirecte, ca spre
exemplu contracţia de uscare. Întrucât gradul de fisurare influenţează semnificativ rigiditatea elementelor din beton armat, pentru a evalua cât mai

realist deplasările laterale este extrem de important să se adopte o valoare adecvată a factorului de reducere a rigidităţii betonului nefisurat.
În urma studiilor experimentale realizate de Vanderbilt şi Corley [4] s-a observat că datorită fisurării rigiditatea fâşiei de reazem la un planşeu dală este

http://stefanescuproiect.ro/articole/101-aspecte-specifice-proiectarii-seismice-a-constructiilor-cu-plansee-dala.html 4/7
11/29/2018 ASPECTE SPECIFICE PROIECTĂRII SEISMICE A CONSTRUCŢIILOR CU PLANŞEE DALĂ

de aproximativ 1/3 din valoarea corespunzătoare fâşiei de beton nefisurat. Pentru a surprinde această reducere de rigiditate s-au propus diverse

modele şi metode de calcul, dintre care cele mai cunoscute şi utilizate sunt modelul lăţimii efective a „grinzii” ( EBW-Effective Beam Width) şi modelul
cadrului echivalent (EF-Equivalent Frame). Fig. 6 prezintă o comparaţie între valorile rigidităţii laterale obţinute în teste experimentale şi cele calculate
utilizând cele două modele. Se observă că pentru un factor de reducere a rigidităţii de β=1/3, ambele metode „prezic” cu suficientă acurateţe valorile

înregistrate experimental [5].

În consecinţă, pentru a ţine cont de reducerea de rigiditate generată de fisurarea pronunţată a dalelor, se recomandă ca la verificarea deplasărilor

laterale şi la determinarea eforturilor secţionale asociate stării limită ultime (SLU), rigiditatea secţională a dalelor să fie redusă la 0,3EcIc, unde Ec
reprezintă modulul de elasticitate al betonului, iar Ic este momentul de inerţie al secţiunii brute (nefisurate) de beton.

5. Alegerea unei valori adecvate a factorului de comportare „q”

Sistemul structural alcătuit doar din stâlpi şi planşee dală prezintă avantaje evidente atât din punct de vedere funcţional-arhitectural, cât şi din punct de

vedere economic, întrucât permite o viteza mare de execuţie şi costuri reduse ale sistemului de cofrare.
Atunci când distanţele dintre stâlpi sunt mari, rezultă dale groase cu armări longitudinale puternice. Supuse unor mişcări seismice de mare intensitate,
astfel de sisteme structurale au tendinţa de a forma articulaţii plastice la capetele stâlpilor, astfel încât există riscul de apariţie a unor mecanisme de

plastificare de nivel caracterizate printr-un număr redus de zone plastice cu cerinţe mari de deformare inelastică.
Chiar şi în cazul deschiderilor medii spre mici şi având stâlpi cu secţiuni transversale bine dezvoltate este destul de dificil să se dirijeze formarea

articulaţiilor plastice în fâşiile de reazem ale dalelor. Însă, chiar dacă apar zone plastice în dale, pentru a disipa o fracţiune mare din energia indusă de
mişcarea seismică este necesar ca în articulaţiile plastice să se producă incursiuni inelastice importante. Ori, în cazul dalelor fără armătură de
străpungere, pentru valori ale drift-ului unghiular mai mari de 1,5% se înregistrează degradări semnificative ale capacităţii la străpungere şi implicit o

comportare histeretică defectuoasă a îmbinărilor dală-stâlp.

Dispunerea unor armături de străpungere în dale ameliorează comportarea histeretică a îmbinărilor, însă datorită rigidităţii laterale extrem de reduse a
sistemului alcătuit din stâlpi şi planşee dală, incursiunilor inelastice ample din articulaţiile plastice li se asociază deplasări orizontale excesive ce

conduc la apariţia unor importante efecte de ordinul II care pot pune în pericol stabilitatea generală a construcţiei.
În consecinţă, pentru clădirile cu planşee dală amplasate în zonele seismice, se recomandă utilizarea unui sistem structural primar cu rigiditate mare la
solicitări orizontale şi înzestrat cu o capacitate suficientă de disipare a energiei. Spre exemplu pentru preluarea solicitărilor laterale se pot introduce fie

pereţi structurali sau nuclee din beton armat, fie diverse sisteme de contravântuiri (centrice, excentrice sau cu flambajul împiedicat). Pentru astfel de
construcţii, factorul de comportare „q” este cel asociat sistemului structural primar, iar sistemul secundar alcătuit din stâlpi şi planşee dală se poate
proiecta conform clasei medii de ductilitate (DCM), asigurând însă o capacitate adecvată de deformare inelastică a îmbinărilor dintre dale şi stâlpi.

Este recomandabil ca utilizarea doar a sistemului dale-stâlpi pentru preluarea solicitărilor seismice să se limiteze doar la clădiri cu cel mult 2 niveluri
amplasate în zone caracterizate printr-o acceleraţie maximă a terenului de cel mult ag ≤ 012g. Întrucât astfel de structuri au o capacitate redusă de

disipare a energiei induse de mişcarea seismică, se recomandă ca factorul de comportare asociat acestor construcţii să fie limitat superior la valoarea
q = 2,5.

6. Prevenirea colapsului progresiv

Una dintre marile probleme structurale ale planşeelor dală este că, în lipsa unor măsuri speciale, după cedarea la străpungere a plăcii, rezistenţa

reziduală la forţă tăietoare este mult prea mică. Ca urmare, cedarea prin străpungere a plăcii de către doar un singur stâlp produce redistribuţii majore
ale încărcărilor gravitaţionale, astfel încât, în zonele de rezemare a dalei pe stâlpii învecinaţi, forţele tăietoare cresc în cazul cel mai fericit cu doar 25-
30%, iar, din cauza apariţiei unor deschideri pronunţat inegale, în aceleaşi zone de rezemare apar şi momente neechilibrate cu valori semnificative. Şi,

în cele mai multe situaţii, aceste solicitări suplimentare depăşesc capacităţile prinderilor dintre placă şi stâlpi. Astfel, odată iniţiată ruperea prin
străpungerea plăcii de către un stâlp, cedarea se propagă rapid pe orizontală şi placa se prăbuşeşte peste planşeul de la nivelul inferior, unde sporirea
încărcării gravitaţionale, amplificată şi de efectele dinamice, conduce de asemenea la ruperea plăcii.

În cazul în care se produce străpungerea în zona de îmbinare placă-stâlp, rezistenţa reziduală la forţă tăietoare pe care se poate conta este furnizată
doar de armăturile ce intersectează suprafaţa de străpungere. Barele de armătură de la partea superioară a plăcii furnizează doar o parte redusă din

rezistenţa reziduală, datorită înclinării reduse (fig. 7(a)) şi a faptului că, fiind deja solicitate la încovoiere, surplusul de efort axial este limitat de intrarea
în curgere a oţelului. În consecinţă, cele care furnizează cea mai mare parte a rezistenţei reziduale sunt barele de la partea inferioară, dispuse în zona
de rezemare a plăcii pe stâlp. Astfel, după deformarea verticală instantanee ce apare în momentul cedării la străpungere, rezistenţa barelor de la

partea inferioară creşte semnificativ prin activarea „efectului de dorn” (fig. 7(b) şi (c)). Mecanismul final al ruperii este greu de identificat, însă implică
probabil curgerea la încovoiere a barelor de la partea inferioară şi zdrobirea progresivă a betonului din spatele acestor armături (zona marcată cu A în
fig. 7(c)).

http://stefanescuproiect.ro/articole/101-aspecte-specifice-proiectarii-seismice-a-constructiilor-cu-plansee-dala.html 5/7
11/29/2018 ASPECTE SPECIFICE PROIECTĂRII SEISMICE A CONSTRUCŢIILOR CU PLANŞEE DALĂ

Fig. 7 Comportarea prinderii placă-stâlp după producerea cedării prin poansonare (Regan, 1981)

Conform studiilor şi încercărilor efectuate de Rasmussen (1963), citat de Regan [6], pe buloane pre-ancorate în beton, atunci când forţa de forfecare
acţionează la faţa betonului, capacitatea asociată efectului de dorn al unei singure bare cu diametrul ds se poate estima cu relaţia:

Utilizând această formulă şi estimând că armăturile de la partea superioară a plăcii furnizează doar cca. 25% din rezistenţa reziduală, restul de 75%

fiind atribuit efectului de dorn din armăturile inferioare, Regan [6] propune ca aria barelor dispuse la partea inferioară a îmbinării placă-stâlp să verifice
următoarea relaţie, pentru care adoptă un factor de siguranţă de 1,30:

unde VEd este forţa tăietoare de calcul asociată stării limită ultime, iar termenul ∑As include aria tuturor barelor de armătură de la partea inferioară a
dalei care sunt dispuse în interiorul zonei de rezemare a plăcii pe stâlp şi sunt suficient de bine ancorate în betonul de la exteriorul suprafeţei de

străpungere. Dacă o bară trece „continuu” prin stâlp, atunci contribuţia acesteia este dublă.

Testele experimentale efectuate de asociaţia britanică CIRIA (Construction Industry Research and Information Association), citate de Regan [6], pe
îmbinări placă-stâlp fără armături la partea inferioară au arătat că rezistenţele reziduale la forţă tăietoare variază între 25% şi 35% din capacitatea la

străpungere, confirmând astfel estimarea lui Regan. În schimb, atunci când se dispun bare la partea inferioară a plăcii, rezistenţa reziduală creşte până

aproape de 85% din capacitatea la străpungere a plăcii, fiind astfel posibil să se evite prăbuşirea plăcii şi implicit colapsul progresiv al întregii structuri.

7. Concluzii

La proiectarea unei construcţii multietajate cu planşee dală amplasată în zone seismice este necesar ca printr-o conformare şi detaliere adecvate să

se asigure o comportare histeretică stabilă. Deoarece sistemul structural alcătuit din stâlpi şi dale se caracterizează printr-o capacitate limitată de a
disipa energia seismică şi o comportare histeretică defectuoasă, este recomandabil ca acest sistem să fie utilizat doar la clădiri cu cel mult 2 niveluri

amplasate în zone caracterizate printr-o acceleraţie maximă a terenului de cel mult ag ≥ 012g, iar factorul de comportare asociat acestor construcţii să

fie limitat superior la valoarea q=2,5. Pentru construcţii mai înalte sau amplasate în zone cu seismicitate ridicată se impune introducerea unui sistem
structural primar cu rigiditate mare la solicitări orizontale şi înzestrat cu o ductilitate suficientă.

Pentru a ţine cont de efectul generat de fisurarea pronunţată a dalelor, se recomandă ca la proiectarea rigidităţii laterale a sistemului structural,

rigiditatea secţională a dalelor să fie de doar 30% din cea corespunzătoare secţiunii brute (nefisurate) de beton.

Pentru a asigura o comportare histeretică stabilă a îmbinărilor dală-stâlp fără armătură de străpungere este necesar ca forţa tăietoare produsă de
încărcările gravitaţionale să fie limitată la cel mult 40% din forţa tăietoare capabilă a betonului simplu, iar valoarea admisibilă a deplasărilor relative de

nivel asociate stării limită ultime (SLU) să fie diminuată la doar 1,5%. Aceste două condiţii nu mai sunt necesare dacă se dispun armături de

străpungere în zona îmbinării dală-stâlp, însă pentru a ţine cont că forţa tăietoare preluată de beton se reduce substanţial după un număr redus de
cicluri de solicitări alternante sunt necesare corecţii ale formulelor de calcul din EN 1992-1-1 asociate rezistenţei la poansonare şi perimetrului de

control de la care nu mai sunt necesare armături de străpungere.

Atât pentru dalele nearmate transversal, cât şi pentru cele cu armătură de străpungere este extrem de important ca în zona de rezemare a dalei pe
stâlp să se dispună armături inferioare de integritate care să fie corect calculate şi detaliate adecvat, astfel încât să fie capabile să prevină colapsul

progresiv sub încărcări gravitaţionale după încetarea mişcării seismice.

Bibliografie

[1] Megally, S., Ghali, A. - Punching Shear Design of Earthquake-Resistant Slab- Column Connections, ACI Structural Journal, V. 97, No. 5, Sept.-

http://stefanescuproiect.ro/articole/101-aspecte-specifice-proiectarii-seismice-a-constructiilor-cu-plansee-dala.html 6/7
11/29/2018 ASPECTE SPECIFICE PROIECTĂRII SEISMICE A CONSTRUCŢIILOR CU PLANŞEE DALĂ

Oct. 2000, pp. 720-730.

[2] Megally, S., Ghali, A. - Seismic Behavior of Edge Column-Slab Connections with Stud Shear Reinforcement, ACI Structural Journal, V. 97, No. 1,
January-February 2000, pp. 53-61.

[3] Moehle, J. P., Pan, A. - Lateral Displacement Ductility of Reinforced Concrete Flat Plates”, ACI Structural Journal, V. 86, No. 3, May-June 1989,

pp. 250-258.
[4] Vanderbilt, M. D., and Corley, W. G. - Frame Analysis of Concrete Building, Concrete International, V. 5, No. 12, Dec. 1983, pp. 33-43.

[5] Hwang, S. J., Moehle, J. P. - Models for Laterally Loaded Slab-Column Frames, ACI Structural Journal, V. 97, No. 2, March-April 2000, pp. 345-

352.
[6] Regan, P.E. - Behaviour of Reinforced Concrete Flat Slab, Publisher: Construction Industry Research and Information Association, 1981-02.

Conferința naționala "Ingineria clădirlor", 29-30 septembrie, 2011, București

Site creat de © www.stefanescuproiect.ro

http://stefanescuproiect.ro/articole/101-aspecte-specifice-proiectarii-seismice-a-constructiilor-cu-plansee-dala.html 7/7