Cât de frumos și proaspăt e soarele -răsare

Când explodează falnic lansându -ne-un salut,

Dar fericit e-acela ce poate, pe tăcut,

Să-i dea salut la vraja apusului de soare.

Vedeam cum se alintă izvoare, brazde, flori

Sub ochiul lui, ce geamăn e inimii zvâcninde,

-Să alergăm mai iute spre zare dar, spre -a prinde

Macar un licăr ultim, pieziș, scăpătător!

Ci-l urmăream zadarnic pe zeul ce plecase,

Împărăția nopții deja se instalase,

Cernită și jilavă, cu tremur friguros.

Tenebrele, în preajmă, duhneau a criptă parcă

Și îmi simțeam piciorul prin mlaștină cum calcă

Vreo broască putoroasă sau vreun limax scârbos.