Băile publice aveau un spaţiu separat şi pentru femei.

Dacă, însă, termele erau mici, se fixau ore

speciale pentru femei.
Modul de încălzire al băilor romane
Pentru procurarea apei erau cazane mari de aramă în care se afla apă caldă, căldicică sau rece.
Cele dintâi se aflau aşezate pe nişte cuptoare mari (fornaces) care le încălzeau. Unde nu era
instalaţie de încălzit şi la băile particulare, era suficient un căzănel de metal pus pe un cuptor din
care se ducea apa în baie.
În termele mari era folosită o instalaţie specială de încălzire inventată de C. Sergius Orata, care
se numea cu grecescul hypocausis.
Această invenţie consta dintr-un cuptor aşezat la mijloc şi dedesubt. Tepidaria şi caldaria sunt
aşezate pe un subsol înalt cam de două picioare, care primeşte căldura de la cuptorul deasupra
căruia se află şi o răspândeşte prin tuburi de teracotă, în zidurile sălilor pe care le încălzeşte. Cam
aceasta era baia propriu-zisă în termele romane.
Pe lângă acesta încăperi descrire mai sus, mai erau o mulţime de încăperi pentru jocuri, pentru
exerciţii de gimnastică, biblioteci pentru citit, săli de conversaţie şi chiar restaurante.
După baie, romanii înstăriţi, şi nu numai, puteau hoinări în tihnă prin grădini, puteau vizita
librăria, puteau urmări prestaţiile joglerilor şi a acrobaţilor, asculta declamaţiile şi lecturile făcute
de către poeţi, filozofi sau politicieni, sau să cumpere o mică gustare de la vânzătorii de mâncare.
Se întâlneau cu prieteni şi conduceau afaceri. Viaţa de la băile romane se asemăna cu plaja în
sezonul estival:întâlneai oameni, ascultai conversaţii, spuneai poveşti şi puteai „să te dai mare”.
Orarul de funcţionare
La Roma, băile erau deschise numai în timpul zilei, începând de la ora 14:00 până la apusul
soarelui. Mulţi obişnuiau ca, înainte de a face baie, să facă exerciţii în palestre sau să se expună
goi la soare sau la aer. Dacă nu făceau aceste lucruri, intrau direct în apodyterium, unde îşi lăsau
hainele. Sclavul care-şi însoţea stăpânul aducea cele trebuincioase pentru baie, precum:strigilis,
sticla cu undelemn, prosoape, cearşafuri etc. şi păzea hainele cât stăpânul era la baie. Cine nu
venea însoţit de sclav, dădea sclavului de la baie un bacşiş, ca să aibă grijă de haine, căci altfel
risca să nu le mai găsească.
Ordinea băii pare să fi fost următoarea:din sala de dezbrăcare se intra în tepdarium, de aici în
caldarium, unde se făcea o bae caldă sau de sudoare. Pentru căldura uscată aveau laconium. La
urmă se trecea în frigidarium, unde se făceau duşuri sau exerciţii de înot în piscina.
Baie publică locală era, aşadar, un loc de întâlnire şi servea ca o importantă funcţie socială şi de
întărirea a spiritului comunitar. Aici oamenii puteau să se relaxeze, să îşi întreţină curăţenia
corporală şi să ţină pasul cu cele mai noi ştiri. Existau şi camere private pentru discutarea acelor
probleme care nu trebuiau să ajungă publice.
Bibliografie

Arhitectura lumii : Capodoperele, Pryce, Will, Editură: Vellant, Bucureşti, 2009

Roma, Neagu Ioana, Editura: Tritonic, București, 2000.
Roma : Cetatea şi destinul ei , Gidro, Romulus; Nistor, Vasile; Gidro, Aurelia, Editură: Galaxia
Gutenberg, Târgu-Lăpuş, Anul Ediției: 2009

TERMELE ROMANE
CIOCMATĂ AUREL
ISTORIE, ANUL III