VIATA DIN SPATELE FRONTULUI PRIMULUI RAZBOI MONDIAL

La aproape 100 de ani de la incheierea Primului Razboi Mondial, incununat cu

realizarea statului national unitar roman, acest eveniment istoric de o importanta
cruciala pentru destinele poporului nostru continua sa releve aspecte mai putin
cunoscute si, totodata, cu retinere in apreciere, mai putin placute. Despre marile bătălii
de la Mărăști, Mărășești și Oituz din anul 1917, istoriografia românească a proiectat în
mentalul colectiv de la noi imaginea unor victorii caracterizate, cel mai adesea, prin
folosirea unor termeni precum: jertfe, eroism, victorie, miracol etc. Și nu e nimic rău sau
greșit în folosirea acestor termeni drept descriptori ai fenomenului istoric din vara anului
1917. Atât doar că Marele Război este cel mai adesea minimalizat de alte evenimente
considerate mai însemnate.

Suferintele populatiei si ale prizonierilor în Primul Razboi Mondial

Din spirit de recunostinta pentru efortul urias al natiunii romane si al sacrificiilor
indurate de cei pe care gloria i-a ocolit este necesar sa ne indreptam atentia si asupra
aspectelor ingrate ale razboiului. Suferintele si nedreptatile suportate de categorii
defavorizate precum femeile, batranii si copiii din teritoriile invadate de dusmani, urmate
de umilintele si abuzurile la care au fost supusi combatantii romani cazuti in prizonierat,
fac parte din pretul platit de reprezentanti ai poporului nostru pentru atingerea idealului
unitatii nationale. Sunt legi inscrise in sufletul omului peste care nu se poate trece, fara
a te prabusi in mijlocul fiarelor. Intrarea soldatilor si ofiterilor germani si unguri in
localitatile romanesti a pricinuit acte de salbaticie printre locuitori:jefuirea produselor
alimentare si articolelor de imbracaminte, siluirea femeilor si a fetelor, rechizitionarea
fortata a locuintelor. in putinele case ramase proprietarilor romani ajungeau sa
locuiasca si cate 4-5 familii. Vechilor autoritati comunale li s-au adaugat politisti, ca
agenti de executie ai comandamentului militar german, ce puneau in aplicare jaful
organizat.
Animalele vii mari, porumbul si graul, fasolea si cartofii, branza si untura taranilor
romani au fost predate obligatoriu, lasandu-li-se ratia de "hrana pentru o luna socotita
cu gramul". Cantitati insemnate de alimente erau destinate armatelor ocupante, atat
pentru consumul intern, cat si pentru a fi transportate in tarile lor. Pasarile si bautura
(vin, tuica), camasile si panza pentru confectionarea lor intregeau articolele luate gratuit
si fortat, ascunderea lor de catre localnici atragand dupa sine privarea de libertate.
Pentru tot ce s-a luat nu s-a dat aproape nici un ban. Rareori se plateau 30 de bani pe
decalitrul de vin. Uneori se ofereau bietilor oameni "bonuri nemtesti" in care pretul
indicat era ironic, cateva "perechi de palme". Oamenii necesari la corvezi erau ridicati
de la domiciliu si trimisi cu forta la munca, iar cei care se opuneau erau inchisi si batuti.
Cultura porumbului se facea de-a valma. Nu se tinea cont al cui era pamantul si
nimanui nu ii era permis sa-si ridice roadele muncii de pe terenul lucrat. Nu s-a lasat
locuitorilor pentru folosul lor decat ograzile. Pentru ca in zilele de Paste oamenii n-au
vrut sa iasa la munca campului, comuna Campurile a fost amendata cu 500 de lei si
suma a fost incasata de perceptorul fiscal in 24 de ore. Toti locuitorii au fost obligati sa
se prezinte la apel de trei ori pe zi. in aceeasi localitate s-au facut si deportari,
ridicandu-se treptat peste o suta de persoane de la varsta de 14 ani in sus pentru a fi
trimise la munca. De soarta lor nu s-a mai aflat nimic, ele nu au mai revenit acasa.
Atat nemtii, cat si ungurii impuscau intai cainii, apoi confiscau animalele (porci,
gaste, rate, gaini), transportandu-le in carute. De la carciumari strangeau tot tutunul,
bauturile si produsele de hrana. Oamenii, ca sa mai scape cate ceva din lucrurile pe
care le aveau, le mai ingropau, dar nici asa nu erau in prea mare siguranta, "deoarece
nemtii scormoneau pana si pamantul imprejurul caselor." "intr-un sat dincolo de Schitul
Ciolanului - se arata intr-o relatare - am vazut cum un ofiter german umbla din casa in
casa, cu patru soldati si cu doi caini dresati, cautand dupa alimente; cainii indicau locul
unde bietii oameni isi ingropasera in pamant anumite articole de hrana, haine, rufe, etc."
Bonurile de rechizitie, dupa cum s-a putut constata deja, erau o adevarata bataie de joc.
Traduse din limba germana, ele glasuiau:"Dumnezeu sa pedepseasca pe englezi si sa
ajute bietilor valahi." sau "Am luat un porc de la acest valah, contra 3 palme.
Comandamentul paduchilor." Casele din localitatile rurale parasite de romanii plecati in
refugiu in Moldova, au fost "cu totul devastate". in sate aproape ca nu mai exista
biserica care sa nu fi fost transformata in grajd pentru caii ofiterilor de trupa, caci
grajdurile propriu-zise au fost "puse pe foc de soldatii inamici’’.
Pentru a frange rezistenta in lupta a romanilor, armatele Puterilor Centrale au
recurs si la arma persuasiunii, dand frau liber promisiunilor false. Se spera ca darzenia
combatantilor, in cea mai mare parte provenind din randul micilor agricultori, sa fie
inmuiata prin zvonurile de impartire a pamantului la tarani si oferire a libertatii in
schimbul predarii fara lupta. Aceste promisiuni demagogice erau raspandite "in cursul
luptelor de retragere printre randurile soldatilor de catre emisari ai dusmanului sub
diverse forme!" Metodele folosite erau aruncarea in liniile romanesti a unor materiale de
propaganda (gazete, manifeste), precum si influentarea maselor prin viu grai pentru
"castigarea unor oameni de incredere", adica virtual tradatori, dezertori. Posturile de
cercetare de pe front stabileau puncte favorabile desfasurarii intrevederilor ("rendez-
vous") unde urmau sa intre in actiune interpretii pentru a momi pe cei creduli sau mai
slabi de inger. Se facea apel la chemari linistite si camaraderesti, fagaduiala ca nu se
va trage sau bombarda zona, depunerea de tutun, totul cu scopul de a castiga
increderea militarilor romani. Pozitiile unde erau constatate observatoare de artilerie
erau evitate, nefiind propice propagandei germane, intrucat se presupunea prezenta
ofiterilor si instructorilor francezi.

Viata în transee, perceptia timpului, imaginarul frontului romanesc

 Nu numai in timpul bataliei se confruntau soldatii cu pericolul de a muri sau de a
fi raniti. Pe linia frontului sau in transeele de rezerva puteau in orice clipa fi impuscati de
un tragator aflat in adapost sau sa moara din pricina gazului toxic de lupta sau sa fie
facuti bucati de o schija, de o mina sau o bomba. Noaptea, patrulele erau trimise cu
misiuni in zona “teritoriului nimanui”ca sa adune mortii sau tovarasii raniti, sa repare
armamentul, sa spioneze inamicul, sa ia prizonieri sau sa taie sarma daca era planificat
vreun atac; putine erau echipele care se intorceau cu efectivul complet sau fara rani.
Trupele cadeau victima si dizenteriei sau “febrei de transee”, provocate de conditiile
mizerabile in care traiau. Sufereau de febra tifoida cauzata de paduchii cuibariti in
haine, puteau sa ia o infectie fungica, cunoscuta ca “picior de transee”, aparuta datorita
umezelii si noroiului. Soldatii erau nevoiti sa-si imparta culcusul si mancarea cu
sobolanii, animale purtatoare de boli, care se hraneau cu multimea cadavrelor aflate in
putrefactie. La acestea se adaugau si bolile venerice de care sufereau multi soldati,
chiar in armata britanica, care fusese avertizata de Kitchener sa “evite orice contact
intim cu femeile”. Din cauza tuturor factorilor de solicitare psihica si fizica: plictiseala,
lipsa de somn, zgomotul asurzitor al mitralierelor, al exploziilor, pierderea prietenilor,
privelistile ingrozitoare si pericolul constant, multi militari ajungeau la colaps psihic, o
boala care cu timpul a ajuns sa fie numita “soc de bomba”, care presupunea si un
tratament adecvat. Multi soldati isi doreau sa contacteze vreo rana minora sau vreo
boala care sa le permita sa scape de transee. Cativa si-au provocat singuri rani, o
infractiune pentru care puteau, daca erau condamnati de curtea martiala sa ajunga in
fata plutonului de executie. Dosare recent scoase din arhive au scos la lumina existenta
a 3 080 de sentinte cu moartea acordate soldatilor britanici, desi noua zecimi din
acestea au fost comutate in munca silnica. Celelalte armate de pe Frontul de Vest au
executat pedepse mai mici, proportionale cu numarul efectivelor; francezii – 700 si
germanii doar 48.
Majoritatea tinerilor care luptau in armata, pentru tarile lor, Germania, Franta si
Marea Britanie, au gasit cai de “a se imbarbata”. Compania vesela cu camarazii, dorinta
fierbinte de a pleca in permisie, distractii simple precum concertele, filmele si meciurile
de fotbal, incurajarea oferita prin stilul de conducere al multor ofiteri tineri, patriotismul,
energia imprimata de optimism, toate acestea ajutau la sustinerea moralului trupelor in
cea mai mare parte a timpului. Multi gaseau mangaiere in invataturile religiei, mai ales
in ajunul unei batalii, in timp ce majoritatea se bazau mult pe intaritoare precum romul,
care le dadea “curajul unui olandez si taria de a infrunta pericolul”. Mancarea preparata
decent era asa de importanta incat intr-un batalion militarii au votat ca doua dintre
medaliile obtinute datorita succeselor in lupta sa fie oferite bucatarilor. Companiile
producatoare de tigari ofereau aceste produse gratuit trupelor, majoritatea soldatiilor
fumand foarte mult in aceasta perioada. Unii dintre soldati considerau razboiul chiar
interesant, descriindu-l apoi ca pe cea mai mare aventura a vietii lor. Exista marturii ca
mentalitatea “traieste, dar lasa-l si pe cel de langa tine sa traiasca” exista in toate
armatele, ceea ce facea viata mai usoara.