Dictatura noastră

Winston Churchill spunea odinioară următoarea frază "Cel mai bun argument
ÎMPOTRIVA democraţiei este o discuţie de 5 minute cu un alegător mediu".

Adevărul acestor vorbe mă trimite imediat cu gândul la tot ce se întâmplă acum în

România noastră dragă, şi nu numai aici, ci în întreaga lume aşa-zis civilizată în care trăim.
Acum la noi este un fel de democraţie în acte, dar în realitate este o dictatură, una a poporului.

Pentru că acum cel care conduce ţara este balaurul cu mai multe capete numit "popor"
(da, evident că acest articol poate fi luat la prima vedere drept unul anti-populist, şi bine ar fi
să fie aşa, dar, din păcate nu poate deveni decât un alt subiect de dezbateri interminabile, fără
sens şi fără finalitate pentru alegătorul mediu de care pomenea Churchill, deşi nu prea cred că
acela mă va citi…). Iar lucrul pe care poporul îl face cel mai bine este să comenteze. El
rareori acţionează, şi atunci o face doar condus de nişte lideri dictatoriali şi numai în disperare
de cauză. Şi ce e şi mai rău este că "analizele" şi deciziile lui, ale poporului, sunt făcute fără
cunoaştere, fără discernământ şi, mai ales, fără responsabilitate. Pentru că un ins pierdut într-
un milion nu îşi imaginează că vorbele sale vor schimba ceva, şi atunci îşi dă drumul la gură,
la toate frustrările ce îl apasă în viaţa personală şi gata, se uşurează. Asta e marele beneficiu al
democraţiei, că este un mediu propice pentru "uşurarea" cetăţeanului de rând...

Liderii aleşi de către oameni într-o democraţie vor reprezenta ÎNTOTDEAUNA pe cei
care i-au ales, în cel mai mic detaliu. Ei vor fi copia fidelă a alegătorilor lor.
Într-o dictatură altfel stau lucrurile, fie va fi un lider sub nivelul poporului care va încerca să
îşi impună autoritatea prin violenţă, scăzând nivelul de civilizaţie şi de trai al celui din urmă
(va încerca să îl aducă la nivelul său) cum a fost cazul lui Ceauşescu, fie va fi unul peste
nivelul poporului care va încerca prin diverse mijloace coercitive, dar nu violente, să îşi
impună autoritatea producând reforme care vor viza ridicarea nivelului poporului, cum a fost
cazul lui Alexandru Ioan Cuza. Oricum ar fi dictatura are picioare scurte, poporul, fiind mai
numeros, o va "corecta" ieşind din ea mai câştigat sau mai sărac decât înainte.

Ideal e ca o ţară să fie condusă de un grup de oameni de un nivel mediu spre înalt,
adică aparţinând minorităţii elitiste, nici prea jos, dar nici prea sus, lucru foarte greu de atins.
Ceea ce avem în prezent în ţară nu este în niciun caz o democraţie, ci o dictatură a poporului,
în care liderii sunt copii fidele ale majorităţii mediocre. Iar acum poporul are cuvântul în toate
privinţele. Chiar dacă se strigă sus şi tare pe toate canalele şi în toate formele că aceia care ne
conduc nu sunt reprezentativi, ei de fapt sunt astfel, până în măduva oaselor.

E firesc că liderul unui grup să fie mai iluminat decât majoritatea, nu? Să aibă viziune,
să ducă mulţimea pe culmi cât mai înalte. Dar când acesta este exact precum ceilalţi, cum
poate un popor să evolueze, să crească? De unde să aibă resursele şi inspiraţia necesare
evoluţiei? El nu va avea altceva de făcut decât să fie strivit sub propria mediocritate şi nimic
mai mult. Să rămână înţepenit într-un punct din care nu va şti, nu îi va trece prin cap să iasă.
Şi nu va asculta de minoritate, pentru că aceştia, din punctul de vedere al poporului, nu sunt
reprezentativi, ei vor fi doar nişte neînţeleşi, nişte ciudaţi, nişte aberanţi, "outsideri" cu idei
ciudate…
 Un popor condus de nişte conducători reprezentanţi ai mediocrităţii majoritare va
stagna pe termen indefinit sau va da înapoi. Noi avem marele noroc că suntem parte din
Europa, şi culmea, că aceasta ne-a acceptat, pe moment, ca parte "egală" cu celelalte state mai
"înalte". Acest lucru ne-ar putea determina să evoluăm într-o oarecare măsură prin inducţie…
Aşa merg lucrurile, iar asta o confirmă miile de ore pe care le pierd românii zilnic în discuţii
sterile "politice". Oamenii obişnuiţi nu ar trebui să "facă politică" pentru că nu au cunoştinţele
necesare şi nu sunt constanţi, ei sunt ghidaţi doar de spiritul de turmă. Cei care se pricep ar
trebui să facă politică, astfel încât deciziile importante să fie luate de cine trebuie. Dar iată că
lucrurile stau invers: politicienii neavizaţi ascultă de părerile neavizate, dar democratice, ale
poporului şi acţionează în consecinţă, în loc să îşi vadă de viziunea lor.

Iar acel guvern născut direct din popor nu va avea niciodată curajul să îşi impună
legile asupra celor care l-au votat, şi libertatea aceasta faţă de legi va duce invariabil la haos şi
neînţelegere. Cuvintele vor fi răstălmăcite, legile la fel, orice acţiune va fi interpretată şi
comentată. Instabilitatea va fi la ea acasă.

Eu unul sunt siderat de cât de mult timp şi energie se pierde în ţara asta pe nimic, pe
analize, pe comentarii. Productivitatea este foarte aproape de zero. Şi asta se întâmplă doar
pentru că poporului i-a fost încurajată mentalitatea că el conduce, că el "guvernează" şi că
altcineva trebuie să facă treaba.

Întotdeauna libertatea va fi greşit înţeleasă de către mase. Dacă tu spui că e albă, ele
vor găsi o mie de înţelesuri ale cuvântului pe care nicio logică normală nu ar anticipa-o,
iar negrul va părea mai atrăgător. Orice lucru va încerca să facă guvernarea va fi contestat la
nesfârşit de un număr mereu constant de cetăţeni.

Cel mai bun exemplu de eroare a unui sistem democratic din istoria contemporană
vine tocmai dintr-o ţară cu vechime, care ar fi trebuit să aibă înţelepciune, şi se numeşte
BREXIT. Ce s-a gândit guvernul britanic, în loc să decidă ei ca reprezentanţi ai poporului, au
zis hai să întrebe oamenii pentru că aceştia sunt suverani în ţară şi aşa e "la modă" acum... Şi
oameni au răspuns fără cunoaştere, fără discernământ şi fără responsabilitate, pentru că tot ce
trebuiau să facă era să pună la nervi o ştampilă pe o hârtie. Nu s-a gândit nimeni că acea
ştampilă ar putea schimba Europa întreagă. Şi iată că s-a întâmplat, iar acum câteva sute de
oameni cu adevăraţi specializaţi în treburi politice şi economice încearcă să îndrepte o prostie
democratică.

Închei tot cu un citat al lui Winston Churchill: "Atunci când naţiunile sunt puternice nu
sunt întotdeauna juste, iar când vor să fie juste nu mai sunt puternice".

Briscan Zara este scriitor şi publicist