MOARA CU NOROC

Opera literara “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela realista de

factura psihologica. Realismul este un curent literar ce a luat nastere in a doua
jumatate a secolului al XX-lea odata cu dezvoltarea psihanalizei si este caracterizat
prin veridicitate, accentual cazand pe tematica sociala.
Ioan Slavici este un autor moralist, un fin psiholog si un creator de tipologii.
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru
chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea
masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de
autor.
Nuvela “Moara cu noroc” a fost publicata in anul 1881, in volumul “Novele
din popor”. Este o nuvela psihologica pentru ca evidentiaza conflictual interior al
lui Ghita intre cinste, corectitudine si iubirea de bani. Pentru redarea starilor sale
psihice sunt folosite tehnici ca monologul interior, evidentierea elementelor
paraverbale si nonverbale.
Titlul este un element de prelectura, un prag textual ce introduce cititorul
in lumea creata de autor si ii ofera o imagine de ansamblu. Din punct de vedere
obviu este alcatuit din doua substantive comune. Din punct de vedere obtuz
ilustreaza ironia naratorului fata de soarta protagonstului. “Moara “ este un topos
literar care desemneaza un han aflat in pustietate, la rascruce de drumuri. Locatia
imaginara este o fosta moara (simbol al trecerii, al perisabilitatii), iar “norocul” pe
care il aduce este doar aparent.
Tema textului se poate stabili din mai multe perspective: din perspectiva
sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba pozitia sociala prin
imbogatire (din cizmar vrea sa devina hangiu); din perspectiva moralizatoare
prezinta consecintele dorintei de a avea bani; din perspectiva psihologica, nuvela
prezinta conflictul interior trait de Ghita, care, pentru ca isi dorea prosperitate
economica, isi pierde pe rand siguranta in sine si in familie.
 Perspectiva narativă este obiectivă, realizată la persoana a III-a de către un
narator omniscient, omniprezent, neimplicat în acțiune. Tehnica punctului de
vedere se regăsește în intervențiile simetrice ale bătrânei soacre, personaj
episodic, dar care exprimă cu autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei.
Incipitul coincide cu sfatul pe care soacra lui Ghita incearca sa-l dea tinerei
familii: „Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia,ci
linistea colibei tale te face fericit”. Ghita este insa hotarat sa alunge saracia,
nemultumit de statutul sau de cizmar si, fara sa asculte sfatul batranei, ia in
arenda carciuma de la Moara cu noroc.
Finalul este reprezentat de reluarea incipitului prin faptul ca batrana pune
seama intamplarilor pe voia sortii si a destinului care isi urmeaza cursul. Batrana
se regaseste din nou la Moara cu noroc, impreuna cu copiii, dar de data asta
regretand situatia in care se afla.
Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean,
aproximativ in zona comunei Siria. Timpul desfasurarii actiunii este a doua
jumatate a secolului al XlX-lea, dupa Sfantul Gheorghe pana la Paste.
In expozitiune, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a
castiga rapid bani. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc constituie intriga
nuvelei, declanseaza conflictul interior si perturba echilibrul familiei.
Desfasurarea actiunii surprinde transformarea lui Ghita dintr-un om cinstit,
jovial si social intr-un om moracanos, suspicios si introvertit. Actiunea lui Ghita
sugereaza ca acesta e domninat de forta malefica a Samadaului: primeste de la
Lica 6 porci furati, ii imprumuta bani. Il gazduieste in noaptea in care e pradat
arendasul si in care Lica pleaca si se intoarce la han imbracat femeieste, la
judecata jura fals salvandu-l inca o data pe Lica.
Punctul culminant reda intamplarile tragice din noaptea de Paste, cand
Ghita hotaraste sa-l anunte pe Pintea de prezenta lui Lica la han, lasandu-si, ca
momeala, sotia in bratele samadaului. La intoarcere, Ghita o ucide pe Ana, citind
in ochii ei tradarea, el insusi fiind omorat de Raut din ordinul lui Lica, incendiaza
moara. Deznodamantul e tragic, Lica lovindu-se cu capul de trunchiul unui copac
pentru a nu fi prins de jandarmul Pintea.
 Personajele realiste sunt tipice pentru o categorie sociala, fiind
conditionate de mediul in care traiesc.
Ghiță este personajul principal al operei, masculin, individual, urmărit pe
parcursul întregului fir epic. Nemulțumit de condiția sa socială, el tinde în mod
firesc spre bunăstare și își convinge familia să se mute pentru trei ani la cârciuma
de la Moara cu noroc. Deși caracterizat inițial direct drept harnic, bun meseriaș,
trudind pentru fericirea familiei sale, blând și cumsecade, după apariția lui Lică
devine ”mai de tot ursuz” și ”pus pe gânduri”. Odată cu sosirea Sămădăului la han
începe și procesul de înstrăinare al lui Ghiță față de familia sa. Gândurile, gesturile,
faptele personajului se constituie într-o magistrală caracterizare indirectă: se
poartă brutal cu Ana și cu cei doi copii, iar, la un moment dat, ajunge să regrete că
are o familie.
Noutatea nuvelei in epoca o reprezinta analiza psihologica intreprinsa de
narator. Monologul, introspectia, devin mijloace ale caracterelor psihice, morale.
Așadar, consider că prin analizarea conflictului interior al personajului
principal, prin finețea demonstrată în detectarea zonelor obscure ale psihicului
uman și prin includerea ideii moralizatoare, opera ”Moara cu noroc” este o nuvelă
psihologică unică în literatura realistă, o capodoperă a lui Ioan Slavici.