ROMBK-PVSA William Branham A Prophet Visits South Africa VGR PDF

WILLIAM BRANHAM
Un Profet
Vìzìtează Afrìca De Sud
de
JULIUS STADSKLEV
i
ii
Prefañá
Scrierea acestei cărţi are un scop întreit. Întâi, David
ne spune în Psalmul 105 ca noi să „facem cunoscut faptele
lui printre oameni.” Dumnezeu a făcut multe fapte mari şi
minunate în Africa de Sud prin slujba Grupului Branham. Oh,
să exprime cuvintele ce a făcut El în Africa de Sud în acele
ultime trei luni din 1951. Dar abilitatea umană, chiar când e
mai bună, nu ar putea niciodată să înfăţişeze pe deplin semnele
şi minunile pe care Dumnezeu le-a înfăptuit în mijlocul nostru.
Un scriitor, făcând un raport despre unele din adunări, a spus,
„Cineva ar vrea să aibă cuvinte supranaturale să exprime
slujba supranaturală a Domnului printre oameni.”
Aşa cum vă scriu despre ce am văzut ca Dumnezeu să facă
în Africa de Sud, eu simt cum scriitorul trebuie că a simţit când
a încercat să descrie dragostea lui Dumnezeu şi a putut numai
să spună:
„Am putea cu cerneală oceanul să umplem,
Şi cerul să fie făcut din pergament;
Să fi fost fiecare tulpină o peniţă pe pământ,
Şi fiecare om un scriitor de meserie;
Să scrii dragostea lui Dumnezeu de sus
Ar seca uscat oceanul;
Nici nu ar putea sulul conţine totul,
Chiar şi întins de la cer la cer.”
David l-a văzut pe Dumnezeu lucrând în mijlocul poporului
Lui şi aşa cum a meditat asupra acesteia fiecare altă expresie
a lui era „îndurarea lui rămâne pentru totdeauna” (Psalmul
136). Acest „pentru totdeauna” a inclus ziua şi epoca noastră.
Da, îndurarea Lui rămâne pentru totdeauna. Ea rămâne pentru
cel mai influent om de afaceri într-un oraş înfloritor din Africa
de Sud. Ea rămâne pentru cel mai neînsemnat băştinaş într-o
rezervaţie Africană separatistă.
Prima dată când un glas supranatural i-a vorbit Fratelui
Branham a venit dintr-un vârtej de vânt. Acesta-i acelaşi
fel cum i-a vorbit Domnul lui Iov, acel patriarh bătrân din
veacurile timpurii, conform cu capitolul treizeci şi opt. Există
aşa de multe asemănări între viaţa şi slujba lui William
Branham şi aceea a profeţilor din Vechiul Testament încât nu
poate fi nici o îndoială în orice minte cinstită că el este un
profet al lui Dumnezeu întocmai ca Ilie, Elisei, Isaia, Ieremia
şi restul din aceia care au fost recunoscuţi ca profeţi ai lui
Dumnezeu.
Ştiind de aceea că Dumnezeu într-adevăr a făcut fapte
minunate în Africa de Sud, dovedind din nou că îndurarea
iii
Lui rămâne pentru totdeauna şi lucrează printr-un profet în
ziua noastră—aceasta este scrisă să—”facă cunoscut faptele lui
printre oameni.”
În drum din Johannesburg la Klerksdorp Grupul Branham
a călătorit în două maşini diferite. La un loc ne-am oprit să
profităm de un peisaj neobişnuit. Aşa cum am ieşit din maşină
Rev. A. J. Schoeman, Preşedinte al Comitetului Naţional, a venit
acolo şi a spus că Fratele Branham doreşte să-mi vorbească.
După ce a schimbat câteva cuvinte cu cei diferiţi de-acolo,
Fratele Branham s-a întors către Fratele Bosworth şi către
mine. El ne-a spus că îngerul Domnului i-a spus că ar trebui
să se scrie un raport privitor la adunările din Africa de Sud şi
că era răspunderea mea să fac aceasta. Astfel, în al doilea rând,
acest raport este scris în conformitate cu cererea îngerului
Domnului.
Al treilea scop pentru care această carte este scrisă este
ca Dumnezeu să poată fi în stare să vă vorbească prin ea. Aşa
cum citiţi unele din lucrurile însemnate din începutul vieţii lui
William Branham şi darul care operează prin el, fie ca şi voi să
realizaţi că el este un profet al lui Dumnezeu. De aceea, mesajul
care el îl aduce nu e de la om ci de la Dumnezeu, „Care îţi
iartă toate fărădelegile tale; care îţi vindecă toate bolile tale”
(Psalmul 103:3).
Aşa cum citiţi serviciul tipic fie ca voi să luaţi adevărurile
asupra inimii voastre şi să pretindeţi lucrurile pentru care
Dumnezeu a plătit preţul suprem, moartea singurului Său Fiu
născut.
Fie ca mărturisirile să fie un exemplu viu şi o inspiraţie
pentru voi să-l credeţi pe Dumnezeu. Legile universale ale lui
Dumnezeu stabilesc credinţa în El a fi cea mai puternică forţă
din toată lumea.
Nu este participarea la serviciile Fratelui Branham, nu este
obţinerea unui cartonaş de rugăciune care-l face pe cineva să
intre în rândul de rugăciune, nu este facerea de rugăciune de
către ori care persoană care aduce vindecare pentru sufletul
vostru sau vindecare pentru trupul vostru. Este numai
acceptarea lui Cristos şi lucrarea Lui terminată pe Calvar,
acceptarea promisiunilor Lui şi ţinându-vă de ele cu o credinţă
care nu se clatină. Făcând aceasta—
„Crede numai, crede numai,
Toate lucrurile sunt posibile,
Crede numai.”
Isus a zis, „Nu ţi-am spus Eu, că, dacă tu vrei să crezi, tu
vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11:40)
iv
Conñinutul
PAGINA
PREFAŢĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . iii
Capitolul 1
CINE ESTE WILLIAM BRANHAM? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Capitolul 2
DARURI DE VINDECARE PLUS . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
Capitolul 3
DE CE A VIZITAT WILLIAM BRANHAM AFRICA DE SUD? . . . . . . . 44
Capitolul 4
UN SERVICIU TIPIC . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
Capitolul 5
RAPORTĂRI DIN AFRICA DE SUD . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Capitolul 6
MĂRTURISIRI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
v
* 534 / .% - /2% 4 )-% , /2$
CINE ESTE WILLIAM BRANHAM? 1
Cine este William Branham?

William Branham s-a născut la o fermă lângă Berksville,
Kentucky ‚nu departe de locul unde s-a născut Abraham
Lincoln cu aproximativ o sută de ani înainte. Nimeni nu e sigur
de data exactă deoarece în zilele acelea nu se ţineau evidenţe
de naştere în Kentucky. Oricum, se crede că el s-a născut în
ziua a şasea din Aprilie 1909 şi cântărea numai 5 livre. Mama
lui era în vârstă de 15 ani iar tatăl lui de 18.
În prima zi din viaţa lui s-a întâmplat ceva foarte
neobişnuit. După ce moaşa l-a spălat şi l-a aşezat lângă mama
lui ea s-a dus la o fereastră să deschidă jaluzeaua.
Acolo nu era sticlă în ferestre în casa Branham în zilele
acelea iar aerul şi lumina se reglau prin deschiderea şi
închiderea jaluzelelor de lemn. Tocmai se crăpau zorile peste
câmpii, trimiţând câteva raze de lumină în cameră. Cu această
lumină a venit o mică aureolă circulară cu un diametru cam de
un picior care s-a arătat cu strălucire deasupra patului unde
erau culcaţi mama şi pruncul.
Această aureolă a fost văzută de atunci de mii de oameni
şi este fără îndoială aceeaşi care se arată în fotografia luată
în Houston, Texas, în timpul campaniei din Ianuarie 1950.
Un raport despre această fotografie cu o copie foto statică a
declaraţiilor făcute de George Lacy, examinator de documente
dubioase din U.S.A., vor fi găsite la sfârşitul acestui capitol.
Când moaşa şi părinţii au văzut această aureolă au început
să plângă; le era frică şi nu au înţeles ce însemna aceasta. Nu
până cu mulţi ani mai târziu au înţeles aceia care ştiau despre
aureolă că Dumnezeu Îşi avea mâna pe acest om pentru o mare
slujbă pentru poporul din lume.
Religia în orice formă nu era luată în considerare în familia
Branham. Bunicul lui era un catolic dar mama şi tata lui nu
dădeau nici un gând aparent spre Creştinătate. Dar din cauza
incidentului neobişnuit care s-a întâmplat la naşterea lui,
mama lui l-a dus la o Biserică Baptistă din cartier. Aceasta era
prima lui vizită la biserică şi ultima pentru mulţi ani.
La începutul toamnei din 1909 Kentucky a trecut printr-
una din cele mai rele furtuni de zăpadă. La timpul acesta tatăl
lui William Branham era plecat să lucreze într-un şantier de
cherestea unde era împotmolit din cauza acestei furtuni severe.
Curând provizia de hrană şi combustibil la casa lor a început
să se termine. Mama lui se ducea afară şi aducea orice putea
găsi să ardă ca să-şi ţină copilul şi pe ea cald să nu îngheţe
de moarte. Ei niciodată nu au avut multă hrană la îndemână
şi când provizia lor sărăcăcioasă s-a dus, ea putea simţi că
2 WILLIAM BRANHAM, UN PROFET VÌZÌTEAZĂ AFRÌCA DE SUD
tăria o părăsea. Ajutorul trebuia să vină curând dacă ei urmau

să trăiască. În final ea a devenit aşa de slăbită încât şi-a dat
seama că dacă mergea afară după mai multe lemne ea ar putea
să nu fie capabilă să se reîntoarcă.
Ea a luat pruncul şi l-a înfăşurat cât a putut de bine şi l-a
pus în pat, aşteptând să vină moartea să-i ia pe amândoi. Ei ar
fi murit dacă nu era un sfânt bătrân vecin de-a lor care a fost
în mod ciudat îngrijorat de căminul Branham. Cercetând, el a
aflat că nu ieşea nici un fum din horn. Deşi zăpada era adâncă,
omul vârstnic şi-a croit drum spre umila cabină căptuşită cu
şindrilă şi a găsit că uşa era încuiată pe dinăuntru. El şi-a dat
seama că cineva trebuia să fie înăuntru şi nu a văzut nici un
semn de încălzire în cabină, el a rupt uşa.
El a fost uluit de ceea ce a văzut când a intrat. Mama era
aproape de moarte din cauza frigului şi foamei. El s-a rugat ca
Dumnezeu să le cruţe vieţile şi să nu îngăduie ca această mamă
tânără şi copilul să treacă din lume în felul acesta. Repede el
a adunat lemne de foc şi a stat acolo până când a avut un foc
învăpăiat care curând a încălzit umilul cămin cu două camere.
Apoi, el a asigurat hrană pentru mamă şi copil şi curând ei
erau pe calea refacerii.
Nu mult după aceasta familia Branham s-a mutat la Utica,
Indiana, iar anul următor la o fermă cinci mile în afară de
Jeffersonville, Indiana, la două mile de unde locuieşte el acum.
Viaţa lui la început a fost marcată de tragedie, sărăcie şi greşit
înţeleşi.
Unele din cele mai vii amintiri din tinereţea lui William
Branham se referă la sărăcia în care au fost forţaţi să trăiască.
Tatăl lui a lucrat la un fermier bogat pentru şaptezeci şi
cinci de cenţi pe zi. El îşi aminteşte văzându-l venind acasă
cu cămaşa lipită de spatele ars de soare aşa încât mama lui
a trebuit să ia foarfeci şi să o taie. Căminul lor umil era o
cabină mică cu două camere podite cu pământ iar chiuveta de
bucătărie sub un măr afară în curte.
Prima dată când Dumnezeu i-a vorbit audibil Fratelui
Branham a fost când el era în vârsta de vreo şapte ani. El
tocmai s-a înscris la o şcoală rurală la câteva mile de
Jeffersonville, Indiana. El a venit de la şcoală în după masa
aceea şi intenţiona să meargă la pescuit cu ceilalţi băieţi.
Dar aşa cum tânărul Branham era gata să plece, tatăl lui l-a
chemat şi i-a spus că v-a trebui să care apă pentru distileria
lui de contrabandă. Aceasta desigur era o dezamăgire pentru el
deoarece ca băiat el era foarte iubitor de vânătoare şi pescuit.
Dar el şi-a dat seama că dacă tatăl lui i-a spus să care apă, el
trebuia să facă cum i s-a spus.
În timp ce căra apa, s-a oprit să se odihnească sub un plop
bătrân la jumătatea drumului dintre casă şi şopru. De-o dată,
el a auzit sunetul de vânt suflând în frunze. S-a uitat în jur şi

şi-a dat seama că era o zi calmă, însorită, caldă. Ascultând mai
intens, el a observat că intr-un anumit loc, cam de mărimea
unui butoi, vântul părea să sufle prin pom. Chiar atunci un glas
a venit din pom zicând, „Niciodată să nu bei, să nu fumezi sau
să-ţi întinezi trupul în vreun fel, căci Eu am o lucrare pentru
tine să faci când devii mai în vârstă.”
Aceasta l-a înspăimântat şi el a fugit acasă. Plângând, el a
căzut în braţele mamei sale care a crezut că el a fost muşcat de
un şarpe. El i-a spus că el era doar speriat şi nu i-a spus despre
vântul care a suflat printre frunze nici despre glas. Mama lui
l-a pus în pat gândind că el suferea de un şoc nervos. Oricând
era posibil el evita să meargă aproape de acel pom, alegând mai
degrabă să ocolească de partea cealaltă a grădinii.
Două săptămâni mai târziu aşa cum se juca pe malurile
Râului Ohio, el a văzut o viziune. El a observat ce i s-a părut să
fie un pod venind de la partea de râu din Kentucky, dincoace
înspre Indiana. Aşa cum podul progresa înspre Indiana, el a
văzut şaisprezece oameni căzând de pe pod în apă. El a mers
acasă şi i-a spus mamei lui despre aceasta dar ea i-a spus că el
a dormit şi a avut un vis. Dar tânărul William Branham ştia că
el nu a dormit sau a visat. Totuşi el nu a înţeles ce a văzut.
Douăzeci şi trei de ani mai târziu Podul Municipal a fost
construit între Louisville, Kentucky, şi Jeffersonville, Indiana,
peste exact acest loc. În timpul construirii podului, şaisprezece
oameni şi-au pierdut vieţile. Dumnezeu îi vorbea tânărului şi
aşeza temelia ca el să aibă credinţă în lucrurile care Dumnezeu
i le va arăta în anii viitori.
El era conştient de faptul că acolo era cineva în jurul lui
care se părea că întotdeauna vroia să vorbească, dar el, fiind
avertizat de mama lui despre spiritism şi puteri demonice, se
temea şi întotdeauna încerca să ignore aceasta.
Să adauge mizerie şi tristeţe la sărăcie, tatăl lui a devenit
un beţivan. William îşi aminteşte cum un an întreg a mers la
şcoală şi nu a posedat o cămaşă ca să o poarte. El îşi aminteşte
cum şedea el la şcoală şi s-a uitat la ceilalţi copii care aveau
haine şi a început să-şi dea seama că lichiorul a furat de la
familia lui necesităţile de viaţă.
El a citit despre Abraham Lincoln, care ca om tânăr a
coborât de pe un vapor jos în New Orleans şi a văzut pe albi
vânzând la licitaţie pe un Negru mare, separându-l de familia
lui. Soţia şi copilul lui erau acolo plângând, aşa cum omul
era vândut ca şi cum el era un cal. Lincoln şi-a dat seama
că aceasta era rău şi s-a angajat că într-o zi el va face ceva
privitor la aceasta chiar cu preţul vieţii lui.
În acelaşi fel tânărul William Branham şedea acolo în
şcoală şi se gândea la sărăcia pe care o experimenta familia lui
din cauza lichiorului. El a spus că aceasta era greşit şi el urma

să facă ceva într-o zi privitor la aceasta, chiar cu costul vieţii
lui. El nu a uitat angajamentul lui, căci chiar până în ziua
aceasta el face şi continuă să facă tot ce poate el să lumineze
pe oameni de efectele dăunătoare ale lichiorului şi a tutunului.
William Branham spune despre timpul când învăţătoarea
lui, D-na Temple, l-a întrebat de ce nu îşi dă jos paltonul în
şcoală. El nu i-a putut spune că el nu avea cămaşă, aşa că el i-a
spus că îi era frig. Ea a spus, „Bine atunci, du-te acolo şi şezi
lângă foc.” Desigur că el a trebuit să facă cum i-a spus ea, aşa
că el a mers acolo şi a şezut lângă sobă. Acolo i-a fost mai cald
ca oricând, şi deşi transpiraţia îi curgea în jos pe spate, el totuşi
nu-şi putea lua paltonul jos. Ea nu putea înţelege şi a întrebat
dacă nu s-a încălzit încă, la care el a răspuns, „Nu, Doamnă.”
În final ea a tras concluzia că el primea o răceală, deci ea l-a
trimis acasă.
Deşi nu-i păsa dacă mergea acasă de la şcoală, el nu putea
face nimic decât să plângă. Pentru ca să ascundă faptul că el
nu avea o cămaşă ca ceilalţi copii, el a minţit-o pe învăţătoare
prin a-i spune că îi era frig. În sfârşit el a primit o cămaşă. O
cămaşă făcută dintr-o rochie veche pe care una din verişoarele
lui a lăsat-o la casa lui. El a tăiat partea cămăşii jos dar ea
încă nu arăta prea mult ca o cămaşă. Ceilalţi copii au râs de el,
spunând că avea pe el o rochie de fete. Iarăşi el a minţit zicând,
„Nu, eu nu am. Acesta-i costumul meu de Indian.” Dar ei nu l-
au crezut şi el a mers acasă plângând.
Lloyd, un coleg de-al lui de clasă, a vândut Revista
Pathfinder. În a vinde această revistă el s-a înscris la ceea ce
ei numeau Lone Scouts, şi a primit o uniformă a organizaţiei.
Aceasta era în timpul Primului Război Mondial şi uniformele
erau foarte populare. Tânărul William Branham desigur
a admirat acel costum de cercetaş după cum el întotdeauna
a vrut să fie ca un soldat. Desigur, el nu avea o cămaşă, cu
atât mai puţin un costum de cercetaş. Deci el l-a întrebat pe
prietenul lui, „Lloyd, când tu îl uzezi acela vrei să mi-l dai
mie?” El a zis, „Sigur, eu ţi-l voi da, Bill.”
El a aşteptat şi a aşteptat, dar deşi băiatul purta
întotdeauna costumul, el se părea că nu se uzează. În final el
a observat că Lloyd nu mai purta costumul aşa că l-a întrebat
de el. Pe la timpul acesta prietenul lui a uitat că i-a promis să-
i dea costumul iar mama lui la tăiat pentru petece. Singurul
lucru care el l-a putut găsi rămas din costumul de cercetaş era
un crăcan şi deci tânărul Branham i l-a cerut pe acela.
El l-a dus acasă şi l-a îmbrăcat. Aceasta l-a făcut să se
simtă mândru deoarece aceasta era singura bucată de
îmbrăcăminte ce o avea care avea vreo asemănare cu cea a unui
soldat. El se gândea în sine că acum cu certitudine el era un
soldat adevărat deoarece el avea pe el un crăcan. El a vrut să-l

poarte la şcoală dar nu ştia cum o putea face fără ca copiii să
râdă iarăşi de el. Deci el a decis să inventeze povestea că el şi-a
rănit piciorul şi folosea crăcanul ca un bandaj. Oricum, când el
a venit la şcoală copiii nu-l credeau. Ei iarăşi şi-au bătut joc de
el; el iarăşi a mers acasă plângând.
Sâmbăta era cea mai importantă zi pe la căminul Branham.
Era ziua când ei înhămau pe Kootsie, bătrânul catâr, la
trăsura de cherestea şi D-na şi D-ul Branham şi toţi micuţii
Branhami se urcau în căruţă şi o luau spre oraş. Acolo ei îşi
obţineau proviziile lor săptămânale de alimente şi vânzătorul
întotdeauna le dădea o pungă cu bomboane de mentă pentru
cei cinci copii.
Tatăl lui trebuia să fie întotdeauna atent să împartă aceste
bomboane foarte egal, ca să evite dificultăţi, deoarece cei zece
ochi flămânzi îl urmăreau foarte atenţi. William Branham, cel
mai în vârstă dintre fii, a făcut un obicei de a nu-şi mânca
toate bomboanele sâmbăta ci a păstrat câteva din ele până
săptămâna următoare când el putea face un târg cu unii din
ceilalţi copii. În schimbul a două linsături din bomboana lui el
putea să-i facă să-l ajute cu însărcinările lui în jurul casei.
Tata lui William Branham era un contrabandist şi a făcut
băutură pe fermă. Într-o duminică dimineaţa la vârsta de zece
ani William Branham era cu tatăl lui şi cu un vecin jos lângă
Râul Ohio. Aşa cum ei umblau acolo de-a lungul malului,
tata lui a luat o sticlă din buzunarul lui din spate şi, după ce a
luat o gură, i-a dat-o la vecinul lui. Vecinul a luat o gură şi i-a
înmânat-o la tânărul William Branham care a zis, „Nu, domnule,
îţi mulţumesc, eu nu beau.” Vecinul a răspuns surprins, „Un
Branham şi un Irlandez şi tu nu bei?” „Nu, domnule!” el încă
a insistat. Tata lui a replicat zicând, „Eu am patru băieţi şi un
sissy,” sissy fiind William care tocmai a refuzat să bea.
Aceasta a tăiat foarte adânc în inima lui gingaşă, căci el
era conştient şi a dorit să facă ceea ce era drept. Aici propriul
lui tată l-a chemat un sissy când el a refuzat să ia parte la
lichior, care a fost o aşa sursă de mâhnire şi sărăcie în propriul
lor cămin. Aceasta a fost mai mult decât putea suporta tânărul
Branham şi el a zis, „Dă-mi sticla aceea şi eu vă voi arăta că eu
sunt un Branham şi că pot să beau.”
El a luat sticla şi a început să şi-o pună sus la gură. Aşa
cum a început, din nou a venit sunetul familiar de vânt. Lui
i s-a reamintit de timpul când îngerul i-a vorbit prima dată
spunându-i niciodată să nu fumeze, să bea, sau să-şi întineze
trupul în vreun fel căci el avea o lucrare de făcut când era mai
în vârstă. El nu se gândea la aceasta şi când el a auzit-o, el s-
a speriat, a scăpat sticla şi a început să plângă. Tata lui a zis,
„Vezi, ţi-am spus că el era un sissy.”
El poate a fost un sissy în ochii lumii dar Dumnezeu îi

vorbea băiatului. Dumnezeu îl păstra pentru ceva măreţ în
viitor, ceva prin care el va fi un ajutor nu numai la vecinii şi la
persoanele care-l cunoşteau ci un ajutor şi o binecuvântare la
milioane de oameni în jurul lumii. Acest incident este cea mai
descurajatoare şi amară experienţă din începutul vieţii lui.
Simţind că el nu era înţeles şi suferea de un complex de
inferioritate, el nu avea mulţi prieteni. El era foarte ruşinos
de fete şi nu-i plăcea de ele. Băieţii se părea că nu-l înţeleg.
În loc să se asocieze cu oameni, el mai de grabă îşi lua puşca
şi câinele şi mergea afară la vânătoare. Ca un exemplu, tinerii
din vecinătate au decis să-i facă o zi de naştere surpriză dar el
a aflat despre aceasta. Prima parte a serii înainte ca cineva să
vină, el şi-a luat câinele şi a mers să vâneze raton şi nu s-a întors
până pe la ora zece. El se gândea că petrecerea se va termina pe
atunci şi toţi sunt duşi acasă. În schimb el a aflat că toţi încă
erau acolo jucând jocuri şi aparent se distrau. Cum el se uita
pe fereastră şi i-a văzut, el a decis că nu vroia să intre. El nu se
simţea acasă; el nu se bucura acolo cu persoanele acelea. Deci el
a decis să meargă afară la şopru şi să doarmă noaptea aceea.
La vârsta de paisprezece ani el era afară la vânătoare şi a
avut un accident care l-a făcut să fie spitalizat pentru şapte
luni. La timpul acesta glasul a venit înapoi la el de multe ori,
dar lui îi era teamă de el după cum mama lui l-a avertizat
despre spiritism şi duhuri rele. Din cauză că el se temea de
acest glas el întotdeauna a refuzat să asculte şi a refuzat să
răspundă. Dar Dumnezeu s-a ocupat de el în decursul acelor
luni în timp ce era în spital, cu toate că tot acest timp el a
respins şi a refuzat să asculte de Dumnezeu.
Ceilalţi tineri se asociau cu fetele şi aparent se distrau dar
William Branham doar nu putea să pară a se bucura cu vreuna
din ele. În final, când el era cam în vârstă de optsprezece ani,
el a fost lămurit să aibă o întâlnire cu una din fete. Aşa cum
ei erau afară mânând în jur, ei s-au oprit la o mică cafenea la
marginea oraşului. El a mers înăuntru să cumpere ceva Coca-
cola şi sandviciuri.
Când el a ieşit el a găsit-o pe această fată fumând, această
fată de care el gândea că era o fată aşa de bună şi una de a
cărei companie el ar fi cel mai apt să se bucure. Pentru el
aceasta era şocant. El nu se putea gândi despre ceva mai rău
pentru o femeie să facă decât să pufăie dintr-o ţigară. Şi atunci
aşa cum el a venit în maşină, ea a zis, „Vrei să ai un fumat,
Billy?” El a zis, „Nu, Domniţă, eu nu fumez.” La aceasta ea
a răspuns, „Tu nu fumezi? Tu ne-ai spus că tu nu bei, tu nu
dansezi şi acum tu spui că nu fumezi. Ce îţi place să faci?”
„Păi,” el a zis, „Îmi place să vânez; îmi place să pescuiesc; îmi
place doar să fiu afară în păduri.” Fata a râs şi şi-a bătut joc
de el. În curând ceilalţi băieţi s-au unit cu fetele în a-i înjosi

interesele şi din nou i s-a reamintit de faptul că el nu era ca
ceilalţi oameni. În final fata a zis, „Păi, eu nu vreau să ţin
companie cu un sissy.” Aceasta era mai mult decât putea el
suporta deoarece aceasta era tocmai ce l-a numit tatăl lui în
ziua aceea jos la râu, când el a refuzat să ia o băutură de alcool.
Aşa că el le-a spus tinerilor, „Nimeni nu o să mă cheme pe mine
un sissy, dă-mi ţigara aceea; eu o voi fuma.”
El a luat ţigara şi era gata să o pună la gură când el a auzit
acel sunet familiar ca vântul suflând printre frunze. Şi din nou
glasul a venit la el zicând, „Niciodată să nu bei, să nu fumezi
sau să-ţi întinezi trupul în vreun fel, căci Eu am o lucrare
pentru tine să faci când devii mai în vârstă.” La aceasta el a
devenit speriat şi doar nu putea să ducă ţigara la gură. Ştiind
că toţi vor râde de el dacă el nu fuma, el s-a copleşit şi a plâns.
El a ieşit din maşină şi a început să fugă în jos pe drum spre
casa lui. Ei au început să conducă după el, îndreptând farurile
pe el, şi râdeau şi îşi băteau joc de el. Aşa cum ei au continuat
să-l urmărească, el a părăsit drumul şi a pornit peste câmp
spre casa lui. El a fugit aşa de departe şi aşa de mult cât a fost
în stare.
În sfârşit epuizat, a fost forţat să stea jos. Aici şi-a revărsat
inima în plâns, şi a dorit să poată să moară deoarece el nu era
ca ceilalţi oameni. Oamenii nu l-au înţeles şi el nu era în stare
să se bucure cu ei. Aşa cum el şedea acolo pe o piatră plângând,
el a simţit prezenţa cuiva aproape. La început el a fost prea
speriat să se întoarcă în jur şi să se uite. În sfârşit când s-a
întors, el nu putea vedea pe nimeni deşi simţea sigur că cineva
era acolo într-un mănunchi de tufe, cam la cincizeci de picioare
de la piatră. El nu a înţeles ce era la timpul acela. Aşa că atunci
el nu numai că dorea să poată muri dar era şi speriat. Din nou
a pornit-o peste câmp, plângând şi fugind cât putea de tare.
Ca tânăr el întotdeauna a visat să meargă afară în vest.
Lui întotdeauna îi plăcea ţinutul deschis şi aceasta era acolo,
afară în câmpii cu natura, când el îşi petrecea cele mai plăcute
ceasuri. Deci când el era de nouăsprezece ani el a hotărât că va
merge în vest unde poate va fi în stare să-şi găsească de lucru
la o fermă. Într-o dimineaţă de septembrie i-a spus mamei lui
că el se duce într-o excursie de tabără la Tunnel Mill, un loc
la vreo 14 mile de Jeffersonville, unde mergea el adesea. El i-a
spus aceasta, ştiind că dacă i-a spus că merge în vest, ea îl v-a
implora şi-l v-a lămuri să nu meargă.
El nu i-a scris până când el era în Arizona şi avea o slujbă
lângă Phoenix. În realitate el îşi dădea seama că fugea de
Dumnezeu, dar el nu a vrut ca să o admită. Lui i-a plăcut
viaţa la fermă dar ca şi celelalte plăceri pentru el, noutatea s-a
terminat curând şi el a dorit să fie înapoi acasă.
El nu era în vest de prea mult când a primit o scrisoare de la

mama lui informându-l că fratele lui Edward era foarte bolnav.
El nu a luat aceasta prea serios deoarece până la acest timp nu
a fost nici un deces în familia Branham şi el a simţit căci curând
el va fi iarăşi bine. Oricum, câteva zile mai târziu aşa cum el se
întorcea din oraş la fermă, lui i s-a dat o notiţă care zicea, „Bill,
vino afară la păşunea de nord. Este foarte important.” El imediat
a mers acolo la păşune şi prima persoană care a întâlnit-o era
un bătrân fermier pe care ei îl chemau Pop. Pop avea o expresie
tristă pe faţa lui aşa cum l-a informat pe William Branham că
el avea veşti triste pentru el. La timpul acela şeful de echipă
a venit sus şi i-a spus că tocmai au primit veşti că fratele lui
Edward a încetat din viaţă. Această ştire a venit ca un şoc teribil
pentru el aşa cum a început să realizeze că el niciodată nu va
mai fi în stare să-l mai vadă pe fratele lui în viaţă.
Aşa cum stătea acolo, evenimentele se mişcau înaintea
minţii lui. El s-a împotrivit lui Dumnezeu; el o ştia. Totuşi
Dumnezeu îi vorbea chiar prin moartea fratelui său. Primul
gând care a venit în mintea lui William Branham era dacă
fratele lui era gata sau nu să moară. Aşa cum s-a întors în jur
şi a privit peste câmpii, lacrimile şiroiau din ochii lui. El şi-
a amintit cum au lucrat ei împreună ca băieţi mici şi cât era
viaţa de crudă şi grea pentru ei. El şi-a amintit cum au mers la
şcoală fără hrană suficientă în gentuţele lor de mâncare, fără
îmbrăcăminte suficientă pe spatele lor, şi cu degetele ieşite din
pantofi. Ei trebuiau să poarte vestoane vechi prinse cu ac la
gât pentru că ei nu aveau cămăşi. El şi-a amintit că într-o zi
mama lui le-a dat floricele de porumb în gentuţele de mâncare
şi vrând să se asigure că el şi-a luat partea, el a mers afară şi a
luat o mână de floricele înainte de ora de prânz.
Aşa cum stătea acolo privind înspre est, peste prerie, el din
nou s-a întrebat. A fost fratele lui gata să moară? Ce era dacă
era el cel care a murit, ar fi fost el gata? Şi iarăşi el a trebuit
să-şi admită că el nu era gata nici nu a vrut el să întâlnească
pe Dumnezeu.
Prima dată când William Branham îşi aminteşte că a auzit
rugăciune era la timpul funerarului fratelui său. Rev. McKinney
din Port Fulton Church conducea serviciul funerar. În timpul
serviciului el a spus, „Ar putea să fie unii aici care nu cunosc
pe Dumnezeu. Dacă-i aşa, de ce să nu Îl accepte acum?” Aceasta
a lovit acasă pentru William Branham, care s-a reîntors pentru
funerar. El a realizat că el nu-l cunoştea pe Dumnezeu.
După funerar el nu s-a reîntors în vest ci a obţinut o slujbă
cu Compania de Servicii Publice din Indiana. După ce a lucrat
cu ei pentru doi ani, testând contoare în atelierul de contoare
a lucrărilor de gaz din New Albany, el a fost doborât de gaz.
Acesta a fost începutul bolnăvirii lui care l-a forţat să accepte
şi să asculte de Dumnezeu. El a vizitat toţi doctorii care a putut

dar nici unul nu i-a dat alinare. În final el a fost dus la un
specialist în Louisville, Kentucky, unde i s-a spus că apendicele
îi va trebui scos. Fiindcă el nu avea simptome de apendicită el
nu putea înţelege aceasta, dar totuşi ei au spus că operaţia era
necesară pentru refacere.
El a tras concluzia că dacă era necesar ca el să aibă o
operaţie, poate că el era mai bolnav decât realiza. În cazul acela
el a vrut pe cineva cu el care cunoştea pe Dumnezeu. Deci el a
chemat după Pastorul Primei Biserici Baptiste care a stat acolo
cu el aşa cum el a mers în sala de operaţie. Chiar înainte ca
ei să înceapă să opereze, el a simţit că el devenea rapid mai
slăbit. Frica a intrat în mintea lui că el niciodată nu va ieşi din
această operaţie ci el va fi chemat să întâlnească pe Dumnezeul
lui, şi şi-a dat seama că el nu era gata. Pentru prima dată în
viaţa lui el a chemat pe Dumnezeu în ajutor.
Imediat după operaţie el a experimentat o altă viziune care
era punctul de întoarcere în viaţa lui. El s-a văzut adânc într-o
pădure mare. Sunetul vântului şi freamătul frunzelor veneau
tot mai aproape. El se gândea în sine că aceasta era moartea,
venind ca să-l ducă. Oh, cum a plâns el către Dumnezeu
deoarece el nu era gata să întâlnească pe Creatorul lui. Vântul
a venit mai aproape şi mai tare. Atunci se părea de parcă el era
iarăşi înapoi în zilele copilăriei lui, stând acolo în alee sub plop
unde a auzit prima dată glasul vorbind către el când el era în
vârstă de şapte ani. Din nou glasul i-a vorbit, „Niciodată să nu
bei, să fumezi sau să-ţi întinezi trupul în vreun fel…Eu te-am
chemat şi tu nu ai vrut să mergi.” Cuvintele s-au repetat de trei
ori. Atunci Dl. Branham a strigat, „Doamne, dacă acela eşti
Tu, lasă-mă să merg iarăşi înapoi pe pământ şi eu voi predica
Evanghelia ta de pe acoperişul caselor şi colţurile străzii. Eu le
voi spune la toţi despre aceasta.”
Viziunea s-a terminat. El s-a simţit mai tare şi şi-a dat
seama că moartea nu era aproape ci el va fi bine. Doctorul
nu a părăsit spitalul deoarece el a vrut să verifice progresul
pacientului său. Când l-a văzut pe William Branham a zis, „Eu
nu sunt un om care merge la biserică; practica mea este aşa
de mare că nu am timp. Dar eu ştiu că Dumnezeu a vizitat
pe băiatul acesta.” Evident că doctorul a simţit că William
Branham nu va trăi prin operaţie, dar nu numai că el a trăit
prin ea ci a apărut a fi mai tare şi bine pe calea refacerii. Nici
doctorul nici William Branham nu au înţeles aceasta. Eu sunt
încredinţat, totuşi, că dacă ar fi ştiut atunci ce ştie el acum,
el nu ar fi fost confuz ci ar fi putut foarte uşor să o explice
doctorului şi altora preocupaţi.
După câteva zile el a fost lăsat din spital şi s-a întors acasă.
El a început atunci să caute pe Dumnezeu. Până la acest timp el
nu a avut nici o pregătire religioasă; el nu ştia cum să găsească

pe Dumnezeu, nu a considerat Cuvântul important. El a mers
de la biserică la biserică, încercând să găsească vreun loc unde
Creştinii să-l ajute şi să-l instruiască cum să contacteze pe
Dumnezeu.
Într-o seară acasă el a devenit aşa de flămând după
Dumnezeu lui i-a fost teamă că nu putea trăi dacă nu Îl găsea.
Ne voind să deranjeze pe careva în casă, el a mers afară într-
un şopru vechi din lemn în spatele casei şi acolo a încercat să
se roage. El nu a ştiut cum să se roage dar şi-a înălţat inima
către Dumnezeu şi a strigat cât a putut. Deodată acolo a apărut
o lumină în forma unei cruci şi un glas i-a vorbit într-o limbă
care el nu a înţeles-o. Apoi aceasta a plecat. El a devenit speriat
şi s-a întrebat aşa cum a zis, „Doamne, dacă acesta eşti Tu, te
rog să vii înapoi şi să-mi vorbeşti iarăşi.” Lumina a reintrat în
şopru. Cum s-a rugat aceasta a apărut iarăşi a treia oară. Acum
el şi-a dat seama că el a întâlnit pe Dumnezeu. El a fost fericit;
el a fost mulţumit.
El şi-a înălţat inima spre Dumnezeu în mulţumiri aşa cum
a sărit şi a alergat în casă de parcă alerga în aer. Mama lui a
zis, „Bill, ce ţi s-a întâmplat?” El a răspuns, „Eu nu ştiu, dar eu
sigur mă simt bine.” În loc să stea în casă unde erau persoane,
el a mers afară unde putea fi singur cu Prietenul lui nou aflat.
El a devenit cunoscut cu Rev. Ray Davis, Pastor la
Missionary Baptist Church, care a fost o mare binecuvântare
pentru Fratele Branham în viaţa lui Creştină de la început.
Unul din primele lucruri care le-a realizat era că Dumnezeu
l-a vrut în slujbă şi de aceea va trebui să-l vindece. El a mers
la o biserică care a crezut în ungerea cu ulei şi după rugăciune
a fost vindecat instantaneu. Dându-şi seama că ucenicii
au avut ceva ce lucrătorii moderni nu aveau, el i-a cerut lui
Dumnezeu să-i dea ce aveau ucenicii la început. Ucenicii au
fost botezaţi cu Duhul Sfânt, au vindecat bolnavii, şi au făcut
minuni puternice în Numele lui Isus. El a început să se roage
pentru botezul Duhului Sfânt. Cam şase luni mai târziu când
el a primit botezul, Dumnezeu i-a vorbit spunându-i să predice
Cuvântul şi să se roage pentru bolnavi.
După ce William Branham s-a întors la Dumnezeu şi a
răspuns chemării lui Dumnezeu, totul părea să meargă bine
pentru el. El era fericit; lui i-a plăcut compania oamenilor.
Pentru prima dată în viaţa lui el a simţit că el nu era o oaie
neagră, el nu era un lepădat, şi că Dumnezeu era probabil în
stare să ia acest caz de umanitate fără speranţă şi să facă ceva
din el.
În şase luni de la convertirea lui, s-au făcut planuri pentru
primul lui serviciu. El a început adunări în cort în oraşul lui
Jeffersonville. S-a estimat că au participat trei mii de persoane
la un singur serviciu şi un mare număr s-au convertit. Aceasta

era neobişnuit chiar şi pentru un lucrător remarcabil, şi aici
era prima lui campanie.
La serviciul de botez care a urmat campaniei, peste o sută
treizeci de persoane au fost botezaţi în apă. La acest timp a fost
când lumina cerească a apărut deasupra lui aşa cum el boteza
a şaptesprezecea persoană. La această lumină au fost martori
adunarea mare care a stat pe malurile Râului Ohio şi ziarul a
publicat un articol referitor la aceasta.
Persoanele care au fost salvate în adunarea în cort din
Jeffersonville au hotărât să zidească un tabernacol, care este
acum cunoscut ca Branham Tabernacle.
Următorii câţiva ani au fost roditori, în decursul cărora
binecuvântarea lui Dumnezeu s-a odihnit peste el. El a primit
viziuni despre lucruri care se vor împlini. El nu le putea
înţelege la timpul acela dar aşa cum ele se împlineau, el a fost
în stare să vadă că Dumnezeu i-a dat un tablou precis.
În decursul primilor ani ai slujbei sale el a întâlnit-o pe
Hope Brumback, fata cu care mai târziu s-a căsătorit. Cam
după vreo cinci luni de curtenie, William Branham a decis că
el va trebui să o întrebe dacă ea vrea să se căsătorească cu el.
Până la urmă, ea era o fată plăcută şi dacă el nu urma să se
căsătorească cu ea, el nu trebuia să-i piardă timpul. Eu vă voi
istorisi povestea despre sfiala lui, propunerea prin scrisoare,
căsătoria lui şi alte evenimente care au urmat căsătoria lor
fericită, aşa cum a fost spusă de Fratele Branham în stilul lui
simplu, dar totuşi dramatic.
Eu eram doar un băieţaş de ţară şi foarte ruşinos.
Considerând cât de sfios am fost, probabil că vă întrebaţi cum
de m-am căsătorit vreodată.
Eu am întâlnit o fată bună Creştină. Mă gândeam că ea era
minunată. Am iubit această fată şi am vrut să mă căsătoresc cu
ea, dar nu am avut destulă îndrăzneală să o cer. Ea era o fată
prea bună ca să-şi piardă timpul cu mine—ea şi-ar lua pe altul;
deci eu ştiam că trebuia să o cer curând. Eu câştigam numai
douăzeci de cenţi pe oră iar tatăl ei câştiga cinci sute de dolari
pe lună. În fiecare seară când o vedeam mă hotăram că eu o voi
cere în seara aceea. Atunci un nod mare mi se făcea în gât şi
eu doar nu o puteam face. Eu nu ştiam ce să fac. Voi ştiţi ce am
făcut în final? I-am scris o scrisoare.
Ei bine, scrisoarea aceea a avut mai mult romantism în ea
decât „Dragă Domnişoară.” Am făcut tot ce-am putut să scriu o
scrisoare bună, deşi sunt sigur că era săracă. Aşa că dimineaţa
m-am pregătit să o pun în cutia poştală. Atunci mi s-a năzărit
gândul că ce s-ar întâmpla dacă o primea mama ei. Totuşi mi-
a fost teamă să i-o dau ei în mână. În final mi-am adunat
destul curaj să o pun în cutia poştală luni dimineaţa. Miercuri
seara eu trebuia să o întâlnesc şi să o duc la biserică. Toată

săptămâna până miercuri am fost într-adevăr agitat. Miercuri
seara am mers să o văd. Aşa cum mergeam m-am gândit că ce
s-ar întâmpla dacă mama ei venea afară şi ar spune, „William
Branham!” Eu ştiam că mă puteam înţelege bine cu tatăl ei, dar
eu nu eram aşa de sigur de mama ei.
În sfârşit am mers la uşă şi am chemat-o. Ea a venit şi a
spus, „O, hello Billy, vino înăuntru.” Am zis, „Dacă nu te superi
eu doar voi şedea pe verandă.” Eu m-am asigurat că ele nu mă
vor băga înăuntru. Ea a zis, „În ordine, eu voi fi gata doar în
câteva minute.”
Deşi eu aveam un model vechi de Ford „T”, ea a zis, „Nu
e departe până la biserică; să mergem pe jos.” Aceasta m-a
alarmat şi eram sigur că ceva s-a întâmplat. Noi am mers la
biserică dar ea nu a spus nimic. Eu eram aşa de agitat în seara
aceea încât nu am auzit deloc ce a spus predicatorul. Voi ştiţi că
o femeie te poate ţine în suspensie.
După ce am părăsit biserica, am pornit să umblăm în jos pe
stradă. Era o seară cu lună. Ea încă nu a spus nimic. La urmă
am decis că ea nu a primit scrisoarea. Aceasta m-a făcut să mă
simt mai bine. M-am gândit că poate scrisoarea a fost pusă
greşit de poştaş şi curând eu eram ca înainte. Am continuat să
umblăm. M-am uitat la ea când am ieşit din spatele pomilor.
Ochii ei negrii au scânteiat aşa cum lumina lunii a luminat
peste ea. M-am gândit, Oh vai! Ea arăta ca un înger.
În sfârşit ea a zis, „Billy?”
Am zis, „Da.”
Ea a zis, „Am primit scrisoarea ta.”
Oh, vai! M-am gândit, oh, oh. Aici este. Tu o s-o încasezi
acum, Bill. Totul s-a terminat acum. M-am gândit că ea a
aşteptat până după biserică. Ea nu a mai spus nici un cuvânt.
Atunci eu am zis, „Ai primit-o?”
Ea a zis, „Aha.”
M-am gândit, continuă, grăbeşte-te. Eu nu puteam suporta.
Voi ştiţi cum sunt doamnele; ele te ţin în suspensie. Noi am
umblat aproape un bloc de oraş şi ea nu a spus nimic. În final
eu am zis, „Ai citit-o?”
Iau! Am zis, „Ce ai gândit despre ea? A fost în ordine?”
Ea a spus, „Aha.”
Am dorit ca ea să spună ceva. Apoi am spus, „Ţi-a plăcut ce
a fost scris în ea?”
Am zis, „Ai citit-o toată?”
Ei bine, noi ne-am căsătorit. Noi în sfârşit am făcut-
o. Înainte să o facem, totuşi, noi am decis că va trebui să-i
întrebăm pe părinţii ei. Eu ştiam că mă puteam înţelege mai
bine cu tăticul ei, aşa că am fost de acord să-l întreb pe el. Ea
urma să ceară permisiunea mamei ei. Am continuat s-o amân
cât de mult am putut, deoarece mă făcea agitat doar să mă
gândesc la aceasta. În sfârşit, într-o seară am spus noapte bună
şi eram gata să plec când Hope mi-a făcut semn şi a arătat spre
tata ei. Oh, vai! Am ştiut ce însemna asta. A sosit timpul; eu nu
o mai puteam amâna. Deci l-am întrebat dacă puteam vorbi cu
el pentru un minut afară pe verandă. El a zis, „Sigur, Bill.”
Când am ajuns afară pe verandă am zis, „Este o seară
plăcută, nu-i aşa, Charlie?”
El a zis, „Sigur, Bill.”
Apoi am zis, „Păi-ă-ă,—.”
El a zis, „Da, Bill, tu o poţi avea.”
Am spus, „Îţi mulţumesc, Charlie.” Oh vai! El m-a scutit de
o mulţime de necaz. Apoi am zis, „Acum uite, Charlie, eu nu-i
pot câştiga o existenţă ca tine.” El era unul din organizatori
ai Pennsylvania Railroad Brotherhood. [Un Sindicat al Căilor
Ferate—Trans.] Oh, vai; el a câştigat bani buni, şi acolo eu
făceam douăzeci de cenţi pe oră cu un târnăcop şi o lopată.
„Dar eu ştiu un lucru,” am continuat, „eu niciodată nu am
văzut pe nimeni în lume să iubesc ca pe ea. Eu o iubesc cu toată
inima mea. Eu îţi voi promite asta, Charlie, eu voi lucra cât pot
de mult şi voi face tot ce pot să fiu adevărat şi bun cu ea. Eu voi
face tot ce pot să-i câştig o existenţă.”
El a zis, „Eu mai degrabă vreau ca tu să o ai decât oricare
pe care-l cunosc deoarece asta-i ce contează, Bill. Nu-s banii;
este cât de fericiţi sunteţi.”
Eu sunt foarte bucuros că el a simţit în felul acela despre
aceasta. Fericirea nu constă în câte din lucrurile lumii posedaţi,
ci cât de mulţumiţi sunteţi cu porţiunea alocată vouă. Aşa este.
Fie că aveţi mult sau fie că aveţi puţin, doar mulţumiţi lui
Dumnezeu pentru aceasta.
Noi ne-am căsătorit şi eu nu cred că a existat un loc pe
pământ mai fericit decât micuţul nostru cămin. Îmi amintesc
ce aveam noi când am început căsnicia în două camere. Am
cumpărat o sobă veche de la un vânzător de vechituri pentru
un dolar şi jumătate şi am cheltuit şaptezeci şi cinci de cenţi
să pun grătare în ea. O doamnă ne-a dat un pat vechi pliant.
Am mers jos la Sears şi Roebuck şi am cumpărat unul din acele
garnituri pentru micul dejun pe care trebuie să le vopseşti tu.
Nu a fost mult, dar prieteni, acesta era cămin; şi eu mai
degrabă locuiesc într-o colibă şi să am favor cu Dumnezeu
decât să locuiesc în cea mai bună casă ce există fără favoarea

Lui. Noi nu am avut prea mult din bunurile acestei lumi. Îmi
amintesc că odată i-am spus soţiei mele că va trebui să cer
bisericii să-mi dea o ofertă să ne ajute să putem să ne plătim
datoriile. Înainte de timpul acesta eu niciodată nu am luat o
ofertă în biserica mea. Acea duminică seara i-am cerut unuia
dintre bătrâni să-şi ia pălăria şi să strângă o colectă. Dar după
ce am anunţat ce urma să fac, am văzut o micuţă mamă bătrână
deschizând poşeta şi a scos ceva din banii ei de pensie. Oh, vai!
Eu nu am avut inima să iau banii ei. Aşa că m-am ridicat şi le-
am spus că doar glumeam şi mă întrebam dacă ei o vor face.
Mai târziu un membru al bisericii mi-a dat o bicicletă veche pe
care am vopsit-o şi am vândut-o.
După doi ani un băieţaş a venit în căminul nostru. Când
el s-a născut aceea doar ne-a legat împreună mai bine. Când
l-am auzit prima dată plângând în spital ceva mi-a spus că
el era un băiat. Am spus, „Doamne, iată băiatul tău. Eu îl voi
numi Billy după tatăl lui şi Paul din Biblie. Numele lui va fi
Billy Paul.”
Doctorul a ieşit şi a spus, „Băiatul tău e acolo înăuntru.”
Am zis, „Da. Numele lui e Billy Paul.”
Deci atunci eram fericiţi. Îmi amintesc că am lucrat
împreună. Ea a lucrat la o fabrică de cămăşi încercând să ne
ajutăm să câştigăm o existenţă. Eu predicam fiecare seară. Eu
toată ziua lucram în şanţuri. Uneori când veneam seara acasă
mâinile mele bătătorite erau îngheţate, şi deseori sângerau.
Hope şedea şi-mi pansa seara mâinile înainte să merg la
biserică. Apoi ea a spus că ea vroia ca eu să iau un concediu.
Ea avea economisiţi vreo doisprezece dolari, şi a vrut ca eu să
merg la o mică excursie de pescuit. Aşa că am zis, „Bine. Dar
nu vrei să mergi la pescuit, şi tu?”
Ea a zis, „Nu. Eu mai degrabă vreau să fiu aici pentru
Şcoala Duminicală de Vară.”
Deci am mers sus la Lake Pawpaw în Michigan, doar
deasupra de Indiana, cu un vechi prieten lucrător. Banii mei nu
au durat prea mult şi a trebuit să mă reîntorc. În călătoria mea
înapoi cum am traversat Râul Mishawaka am văzut un mare
număr de oameni adunându-se pentru o adunare. Întrebându-
mă ce fel de adunare era, am decis să mă opresc. Aşa este cum
am devenit familiar cu Penticostalii.
Poporul s-a adunat pentru o convenţie. Ei cântau „Eu ştiu
că a fost sângele, eu ştiu că a fost sângele.” Destul de curând
un episcop s-a urcat sus şi a început să predice despre botezul
Duhului Sfânt. Am hotărât că voi sta până ziua următoare.
Eu nu am avut bani pentru o cameră de hotel, aşa că am mers
afară la ţară şi am parcat într-un câmp de porumb unde am
dormit noaptea aceea. Dimineaţa următoare m-am sculat
devreme şi m-am întors la biserică. Mi-am cumpărat nişte

cornuri şi lapte aşa ca să-mi ţină banii. Când m-am întors la
biserică, un număr destul de mare de persoane s-au adunat
deja pentru închinarea de dimineaţă.
In seara aceea acolo era un număr mare de predicatori
şezând pe platformă. Conducătorul a spus, „Noi nu avem timp
să vă auzim pe toţi predicând aşa că noi vă vom cere la fiecare
doar să vă ridicaţi şi să vă spuneţi numele.” Deci când ei au
ajuns la mine m-am ridicat şi am spus, „Rev. William Branham,”
şi am şezut jos.
După masa următoare ei au avut pe un om bătrân de
culoare să meargă sus şi să predice. El a fost cam ramolit şi
eu am fost puţin surprins să-i văd că au ales un astfel de om
să predice înaintea acelei mari adunări. El a predicat din Iov
7. „Unde ai fost tu când Eu am pus temeliile pământului, când
stelele dimineţii cântau împreună?” Ei bine, omul acela bătrân
a luat cam vreo zece milioane de ani înainte ca lumea să fi fost
vreodată formată. El doar a acoperit totul în cer, a venit în jos
pe curcubeu şi a predicat despre tot pe pământ în sus până la a
Doua Venire a lui Cristos.
În seara aceea am mers iarăşi înapoi în lanul de porumb şi
am dormit. Dimineaţa, de moment ce presupun că nimeni nu
mă cunoştea, am decis că mă voi îmbrăca cu o pereche veche de
pantaloni de bumbac în dungi. Perechea cealaltă a devenit cam
şifonată cum i-am folosit ca perină. Aceasta era ultima zi în
care puteam să rămân după cum eu aveam destui bani rămaşi
să cumpăr benzină să merg acasă. Am mers înapoi la biserică şi
când am ajuns oamenii erau aşezaţi.
Lucrătorul care conducea s-a ridicat şi a spus, „Noi tocmai
am avut serviciul de mărturisire condus de cel mai tânăr
predicator de aici. Următorul lucrător mai tânăr este William
Branham din Jeffersonville.” El a zis, „Vino aici sus, Rev.
Branham, dacă eşti în clădire.”
Voi puteţi fi siguri că aceasta m-a înfiorat. M-am uitat în
jos şi mi-am văzut pantalonii de bumbac în dungi. Deci eu
doar am stat foarte liniştit. De fapt, eu niciodată nu am văzut
înainte un sistem de adresare publică, şi eu cu certitudine nu
am vrut să urc acolo sus şi să predic înaintea tuturor acelor
predicatori puternici.
Ei au chemat iarăşi, „Ştie cineva unde este Rev. Branham?”
Eu doar m-am ghemuit în scaunul meu mai jos decât
înainte. Chemarea s-a repetat din nou. Omul de culoare aşezat
lângă mine s-a întors şi a zis, „Ştii tu cine-i el?”
Am zis, „Ascultă, eu sunt Rev. Branham, dar eu am pe mine
aceşti pantaloni de bumbac în dungi şi eu nu mă pot duce sus
pe platforma aceea.”
Omul de culoare a spus, „La oamenii aceştia nu le pasă cum

eşti îmbrăcat. Lor le pasă numai de ceea ce este în inima ta.”
„Păi,” am zis, „te rog să nu spui nimic despre aceasta.” Dar
omul de culoare nu a mai aşteptat.
El a strigat, „Aici îi el! Aici îi el!”
Inima mi s-a scufundat; eu n-am ştiut ce să fac. Seara
dinainte afară în lanul de porumb eu m-am rugat, „Doamne,
dacă aceştia sunt oamenii pe care întotdeauna am vrut să-i
găsesc, care par aşa de fericiţi şi liberi, tu să-mi dai trecere
înaintea lor.” Păi, Domnul mi-a dat trecere cu ei, dar nu mi-a
plăcut să mă duc sus înaintea mulţimii în acei pantaloni de
bumbac în dungi. Toţi se uitau la mine şi eu a trebuit să fac
ceva. Deci am mers sus la platformă. Faţa îmi era roşie, şi cum
m-am întors în jur am văzut microfoanele, şi m-am gândit în
mine, „Ce sunt lucrurile alea?” M-am rugat, „Doamne, dacă tu
ai ajutat vreodată pe cineva, ajută-mă acum.”
Am deschis Biblia şi ochii mi-au căzut pe versetul, „Bogatul
şi-a deschis ochii în iad.” Şi atunci el a plâns. Nu erau Creştini
acolo, şi atunci el a plâns. Nu era biserică acolo, şi el a plâns.
Nu erau flori acolo, şi el a plâns. Nu era Dumnezeu acolo, şi el
a plâns. Aşa cum am predicat, am plâns. Ceva m-a cuprins şi
puterea lui Dumnezeu a coborât asupra adunării.
Serviciul a continuat pentru vreo două ore. După ce s-
a terminat, am mers afară. Un ins mare voinic cu cizme de
cowboy a venit acolo şi mi s-a prezentat. El zis, „Eu sunt din
Texas şi eu am o biserică bună jos acolo. Ce zici să-mi ţii o
adunare de două săptămâni?”
Un alt predicator din Florida a venit şi a spus, „Ce zici să
vii acolo şi să ţii adunări pentru mine?”
Am luat o bucată de hârtie şi am scris jos nume şi adrese, şi
în câteva minute am avut aranjate destule treziri să-mi ţină tot
anul. Bine, eu eram fericit. Am sărit în micul meu Ford model
„T” şi am mers în jos prin Indiana, 30 de mile pe oră—15 mile
pe oră drept înainte şi 15 mile pe oră în sus şi-n jos.
Când am ajuns acasă, soţia mea a venit alergând afară şi
şi-a aruncat braţele în jurul meu. Cum ea s-a uitat la mine a
întrebat, „Despre ce eşti aşa de fericit?”
Am zis, „Eu am întâlnit cel mai fericit grup de oameni pe
care i-am întâlnit în viaţa mea. Ei sunt într-adevăr fericiţi, şi ei
nu se ruşinează de religia lor. Aceşti oameni m-au pus să predic
la convenţia lor, şi ce-i şi mai mult, eu am primit invitaţii să
predic în bisericile lor. Vei merge tu cu mine?”
Ea a răspuns, „Scumpule, eu am promis să merg cu tine
oriunde până când moartea ne desparte.” Fie ca Dumnezeu să-i
binecuvânteze inima ei loială.
Aşa că am decis să mă duc sus şi să-i spun mamei mele.

Când am ajuns acolo i-am spus despre invitaţii. Ea a întrebat,
„Ce vei face privitor la bani?” Noi am simţit că Domnul v-a
procura. Ea şi-a pus braţele în jurul meu şi m-a binecuvântat şi
încă se roagă pentru mine. Ea a zis, „Fiule, ei obişnuiau să aibă
felul acela de religie într-o biserică de care am ştiut cu ani în
urmă, şi eu ştiu că aceasta-i reală.”
Şi prieteni, ce spun eu acum, să vă fie pentru învăţătură.
Lăsaţi ca greşelile mele să fie o lecţie pentru voi. Prietenii şi
neamurile m-au avertizat împotriva acceptării a ceea ce am
ştiut că era chemarea lui Dumnezeu către mine. Unii au spus
că oamenii pe care i-am întâlnit la convenţie erau oameni de
nimic. Mai târziu am aflat, şi eu o spun cu reverenţă, ceea ce a
fost numit „gunoi” era „crema recoltei.” Mi s-a spus că soţia mea
va primi suficient să mănânce într-o zi şi să meargă fără hrană
ziua următoare. Alţii mi-au spus că treaba mea era să stau acolo
şi să caut de lucru în Jeffersonville. Soţia mea a vorbit cu mama
ei şi i-a zis că se va duce la mormântul ei cu o inimă zdrobită
dacă Hope a mers cu mine. Soţia mea a plâns şi eu i-am spus
că noi trebuie să mergem acasă şi să o discutăm. Ea a decis că
ea v-a merge cu mine, dar am spus că mai bine să nu meargă.
Dragi prieteni, aici este unde au început necazurile mele. Eu
am ascultat la ce a avut de spus o femeie în loc să ascult la ce
a avut Dumnezeu să spună. În decurs de optsprezece luni eu
am pierdut pe tatăl meu, fratele, cumnata, soţia şi copilul şi
aproape propria mea viaţă. Eu niciodată nu voi uita aceasta.
În timpul acesta eu am lucrat ca paznic de vânătoare în
Statul Indiana.Venitul care l-am primit de la această slujbă a fost
determinat de arestările pe care le-am făcut. Dar eu niciodată nu
am făcut vreo arestare. În schimb eu stăteam jos şi discutam cu
încălcătorii despre sportivitate, care eu simţeam că a produs mai
mare rezultat decât amenzile care eu le puteam impune.
În timpul acesta fetiţa noastră a venit pe scenă, micuţa
Sharon Rose. Binecuvântez inimioara ei dulce, ea este în cer
astăzi. Ea era o drăgălaşă pentru mine. Eu doar iubesc copilaşii,
şi îmi amintesc cât de fericiţi eram noi împreună. Am vrut s-o
numesc cu un nume din Biblie. Eu nu am putut s-o numesc
Trandafirul din Sharon după Isus aşa că am numit-o Sharon
Rose. Noi am locuit într-o casă mică veche. Îmi amintesc că eu
obişnuiam să vin acasă seara şi ea şedea acolo afară în curte cu
micuţul ei capişon şi aşa cum am venit după colţ eu atingeam
sirena la maşină pe care am folosit-o ca paznic de vânătoare.
Ea ştia că eu veneam şi ea zicea, „gu gu gu.” Apoi ea îşi ţinea
braţele mici întinse şi eu o luam şi o îmbrăţişam. Vai, ea era
doar cât se putea de dulce.
Curând soţia mea s-a îmbolnăvit cu o infecţie de plămâni.
Apoi fratele meu a fost omorât chiar aproape lângă mine.
Vedeţi, calea unui păcătos este grea. Apoi tatăl meu la vârsta
de 52, a avut un atac de inimă într-o seară şi a murit o oră
mai târziu în braţele mele. Doar cu câteva zile înainte ca el
să moară el a fost într-o cârciumă şi cineva i-a cerut să ia o
băutură. El a luat paharul dar a început să tremure. Punându-
l jos, el a început să plângă şi a vorbit despre fiul său care
predica. El a mers înainte să spună că toţi anii aceştia el era
greşit iar fiul lui avea dreptate. El a zis, „Pentru că eu sunt un
beţiv să nu se reflecte aceasta asupra băieţilor mei. Aceasta este
ultima băutură pe care o voi lua vreodată în toată viaţa mea.”
Apoi el a ridicat paharul şi a încercat să bea conţinutul dar l-
a vărsat tot peste faţa lui. Din nou el a plâns, şi-a luat pălăria
şi a păşit afară. Acest incident mi-a fost relatat de către un
agent de asigurare pe care mai târziu l-am condus la Domnul.
La scurt timp înainte de moartea lui, el şi-a predat inima la
Domnul.
Dumnezeu încă vorbea către inima mea. Atunci cumnata
mea a murit chiar acolo în casa ei. Nu se părea să meargă totul
bine nici la biserica mea. Calea unui păcătos este grea. Vedeţi,
eu am continuat să merg în jos atunci. Dar când am eşuat, eu
cred că Dumnezeu încă a ocrotit darul Lui. Atunci am zis, „Oh,
ce pot să fac; am făcut o greşeală.” Ungerea lui Dumnezeu m-a
părăsit şi de fapt nu s-a reîntors până când m-a întâlnit Îngerul
în 1946. Aceşti ani au fost perioada întunecată din viaţa mea.
Toată aceasta era rezultatul de-a nu face ceea ce eu ştiam că
Dumnezeu a vrut ca eu să fac.
După un timp soţia mea a primit pneumonie. Inundaţia
din 1937 a venit dintr-o dată şi ea a fost prinsă în aceasta. Îmi
amintesc noaptea aceea. Eu nu o voi uita niciodată. Digul s-a
spart sus acolo şi oraşul se mătura de pe hartă. Am luat-o pe
Hope şi pe amândoi copii sus la un spital temporar, aşezat de
către guvern. Acolo ei toţi erau sus acolo foarte bolnavi. Hope
avea o temperatură de 105o. Când m-am dus să mă rog în
seara aceea când ea s-a îmbolnăvit, m-am uitat în sus şi am zis,
„Doamne, ai milă de soţia mea şi vindecă-o. Vrei Tu, Doamne?
Pentru că eu o iubesc.” Se părea parcă am văzut ceva căzând ca
un cearşaf negru şi a venit drept în jos în felul acesta. Eu doar
am ştiut atunci că ceva urma să se întâmple. Am mers şi am
spus poporului din biserica mea. Ei au spus că aceasta era din
cauză că eu eram aşa de preocupat şi cu simpatie fiindcă era
soţia mea. Am zis, „Nu, acolo este o perdea neagră care a venit
între Dumnezeu şi mine. Ceva m-a separat de El şi El nu mă
ascultă.”
Oh, eu eram epuizat. Noaptea când inundaţia a pătruns, eu
eram la o echipă de patrulă pe râu. Eu salvam pe oameni peste
tot, cărându-i, îngrămădindu-i afară ca pe vite. Am fost chemat
atunci şi mi s-a spus să vin jos la un loc unde inundaţia a
pătruns dincolo pe partea cealaltă. Am alergat acolo jos foarte
repede. Puteam auzi pe oameni plângând. Am auzit o femeie

ţipând, „Ajutor! Ajutor!” M-am gândit la ce puteam să fac şi
atunci am alergat şi am luat barca de viteză. Am pornit în
sus dar nu am putut străbate valurile acelea. Digul s-a rupt şi
casele acelea cu două nivele erau doar zguduite pe temeliile
lor. Deşi am încercat să merg împotriva acelor valuri, eu nu o
puteam face. În sfârşit am mers pe o cale şi am fost împins jos
aşa ca să pot să pun o frânghie în jurul stâlpului verandei când
am trecut pe lângă ea. Am legat barca şi am lăsat motorul să
meargă să o ţină împotriva valurilor.
Am alergat în casă şi am găsit trei sau patru copilaşi, i-am
luat şi i-am pus în barcă. Apoi am luat mama, am cărat-o în
barcă şi am pornit afară. Era cam ora unu dimineaţa, ninsoare
şi lapoviţă, aşa cum am sărit în barcă şi am pornit înapoi.
Doar cum am ajuns acolo la mal unde un grup de oameni
aşteptau să prindă barca aşa cum noi veneam pe-acolo, femeia
a început să plângă, „Bebi meu, bebi meu!” M-am gândit că ea
şi-a lăsat bebi ei în urmă şi astfel lăsându-i acolo m-am dus
iarăşi înapoi. O parte din casă deja s-a dus, când eu în sfârşit
am ajuns la ea. Am alergat înăuntru şi m-am uitat peste tot
în jur fără să găsesc pe cineva. Mai târziu am ajuns să aflu
că bebi era în vârstă de vreo doi ani. Am crezut că ea avea un
bebi mic înăuntru acolo. Atunci aşa cum am auzit partea casei
ducându-se afară, am alergat şi am sărit pe fereastră şi am
aterizat pe acoperişul verandei. Când am sărit, mi-am văzut
barca plecând. Am apucat de frânghie şi am intrat în barcă aşa
de ud cât se putea. Am încercat să o pornesc, dar era gheaţă
peste toată sfoara de pornire. Eu doar am tras şi am tras dar nu
a pornit.
Curentul m-a prins afară în râu şi barca era aproape gata
să se răstoarne; nu am putut să pornesc motorul. Eu aveam o
soţie bolnavă şi doi copii bolnavi în spital. Eu tocmai mi-am
îngropat tatăl câteva săptămâni înainte de aceea. Şi acolo eram
eu. Am îngenuncheat în barcă şi am spus, „O, Dumnezeule,
ai milă de mine, păcătosul. Eu ştiu că am greşit, dar te rog,
scumpe Dumnezeule, nu mă lăsa să trebuiască să-mi părăsesc
soţia şi copiii şi să fiu înecat în acest râu.” Am tras iarăşi şi
iarăşi. Acolo eram mergând chiar drept spre cascadă. Am tras
de sfoară dar acesta nu a pornit. M-am rugat din nou şi am zis,
„Dumnezeule, ai milă.” Eu aveam timp să mă gândesc la multe
lucruri, prieteni. Eu vă spun, când vine ceasul acela şi moartea
împinge chiar împotriva ta, te vei gândi la multe lucruri la
care nu te gândeşti acum. Am tras şi am tras, şi prin harul lui
Dumnezeu motorul a pornit. Am mers înapoi şi am înfruntat
din nou valurile şi am ieşit jos departe în Parcul lui Howard,
jos sub Jeffersonville, cam pe la ora trei dimineaţa.
Atunci ei mi-au spus că s-a rupt partea cealaltă a digului şi
a venit jos prin Lanky Kank Creek şi a întrerupt Government
Depot. Am mers sus acolo foarte repede şi am aflat că apele au

ajuns la spitalul temporar. Am întâlnit un căpitan care stătea
acolo şi am zis, „Căpitane, domnule, s-a înecat cineva?”
El a zis, „Nu, nimeni nu s-a înecat.”
Am zis, „Eu am avut o soţie şi doi copii bolnavi înăuntru
acolo.”
El a zis, „Păi, eu cred că toţi au ieşit afară din câte ştiu eu.”
Am mers puţin mai departe şi am întâlnit pe pastorul meu
asociat. El şi-a aruncat braţele în jurul meu şi m-a îmbrăţişat
în timp ce zicea, „Billy băiete, dacă nu te mai văd din nou, eu
te voi vedea dimineaţă.” Aceea a fost ultima dată că l-am văzut.
El a fost omorât în timpul inundaţiei.
Mai târziu am întâlnit pe Maiorul Weekly care a zis,
„Reverend Branham, soţia ta şi copiii au mers afară pe un
vagon de vite înspre Charlestown, Indiana.”
Era lapoviţă şi grindină aşa cum alergam să-mi iau barca şi
să pornesc în sus acolo unde vine înăuntru Lanky Kank Creek.
Cineva a zis, „Oh, acel vagon de vite a fost spălat jos de pe linie
sus acolo şi toţi din el s-au înecat.” Oh, vai!
Atunci cineva a zis, „Nu, nu a fost; el a trecut. Noi am auzit
un mesaj că acesta a trecut.”
Ei bine, am intrat în barca mea şi-am pornit spre acolo. Am
văzut curentul acela venind pe acolo; eu nu puteam străpunge
apa aceea. Aceasta m-a acaparat şi acolo eram eu izolat într-
un loc numit Port Fulton pentru vreo şapte zile. Atunci eu am
avut timp să mă gândesc la toate. Atunci m-am rugat. Am
plâns şi mă întrebam dacă soţia mea era moartă sau în viaţă.
Cum erau copiii mei, mama mea? În final, când apa era jos
am trecut dincolo şi am început să umblu. Eu mergeam sus pe
drum şi am întâlnit pe un vechi prieten de-al meu, Dl. Hay, din
Charlestown. Am întrebat, „Este soţia mea acolo?”
El a zis, „Nu, Billy, D-na Branham nu este acolo dar noi o
vom găsi undeva.”
Am zis, „Acolo era un tren venind dincoace cu un vagon de
vite plin de persoane bolnave.”
El a zis, „Acesta nu s-a oprit acolo.”
M-am dus jos la Oficiul Dispecerului. El a zis, „Oh,
mecanicul care a luat acel vagon de vite va fi aici doar în
câteva minute. El era aici cu un timp în urmă.”
Când el s-a reîntors el mi-a spus, „Da, domnule, îmi
amintesc de o mamă bolnavă şi doi copii. Eu i-am lăsat jos la
Columbus, Indiana. Ei erau foarte bolnavi.”
Aceea era vreo şapte sau opt zile înainte, şi m-am întrebat
dacă ei încă erau în viaţă. Eu nu aveam nici o cale să ajung în
jur, aşa că eu doar am pornit să umblu în sus pe drum. Aşa cum
mergeam înainte acolo plângând, o maşină a venit la mine. În

ea era un prieten de-al meu care a zis, „Bill, eu ştiu pe cine
cauţi tu. Tu o cauţi pe Hope, nu-i aşa?”
Am zis, „Da.”
El a zis, „Păi, ea zace alături de soţia mea la spitalul
temporar Baptist din Columbus, Indiana, cu tuberculoză,
aproape de moarte.” El a zis, „Eu nu ştiu unde sunt copiii tăi.
Eu nu i-am văzut, dar am văzut-o pe D-na Branham acolo. Tu
nu o vei cunoaşte când o vezi. Ea a pierdut cel puţin douăzeci
şi cinci de livre din greutate. Ea crede că tu eşti mort.”
Oh vai, prieteni, când mă gândesc la asta uneori doar fierbe
în inima mea. Am urcat în maşină şi în sfârşit am ajuns la
Biserica Baptistă care era folosită ca un spital de urgenţă.
Am alergat înăuntru; locul era aglomerat. Am strigat, „Hope!
Hope!” tot atât de tare cât am putut. M-am uitat dincolo la o
targă veche în colţ şi am văzut o mână mică osoasă ridicată sus
şi făcându-mi semn. Aceasta era ea. Faţa ei era foarte slabă şi
am alergat la ea repede şi am căzut jos lângă ea plângând. Oh
vai! Ea era aproape dusă. Ochii ei negri, exprimând suferinţa
intensă prin care a trecut ea, s-a uitat sus la mine aşa cum i-
am luat mâna ei palidă şi slabă, în a mea şi m-am rugat cât am
ştiut de bine. Dar se părea că aceasta era fără rost. Acolo nu
era nici un răspuns. Atunci am simţit că o mână m-a atins pe
spate. Acesta era un doctor care a spus, „Sunteţi dvs. Reverend
Branham?”
Am zis, „Da domnule.”
El a zis, „Pot să vă vorbesc un minut?”
Şi eu am zis, „Da domnule.”
Am mers acolo la o parte şi el a zis, „Nu sunteţi dvs. un
prieten personal al lui Doctor Sam Adair din Jeffersonville?”
Am zis, „Noi am locuit împreună, am pescuit împreună, am
dormit împreună; noi suntem doar foarte buni prieteni.”
El a zis, „Ei bine, eu vreau să vă spun, că soţia dvs. moare,
Frate Branham.”
Am zis, „Nu, Doctore, Dumnezeu nu o va lăsa să moară.”
„Păi,” a zis, „atât cât priveşte ajutorul medical, ea e
terminată. Ea are tuberculoză galopantă şi eu nu cred că o
poate opri ceva, acum că aceasta a apucat-o.”
„Sunt copiii mei în ordine?” Am întrebat.
El a zis, „Ei sunt într-o altă cameră. Motivul că ei nu vor
să-i lase în jurul ei este din cauză că ea are tuberculoză. Unul
din copiii dvs. e destul de bine, dar celălalt este foarte bolnav.”
„Vreţi să mă duceţi la ei, Doctore?” Am întrebat. Am mers
acolo să văd pe micuţii mei sărmani Billy şi Sharon zăcând
acolo. M-am uitat la ei şi apoi am mers înapoi unde era Hope.
„Scumpo,” am zis, „tu vei fi bine. Tu vei fi în stare să vii acasă,

şi totul va fi bine.” Am plâns şi am rugat pe Dumnezeu cu toată
inima mea; am făcut tot ce am ştiut cum să fac. Doctor Adair,
binecuvântată-i fie inima, a lucrat atât de credincios cum putea
lucra orice om. Noi am trimis la Louisville după un specialist
să vină acolo, un Doctor Miller, de la Sanatoriu. El a venit în
cameră în ziua aceea, a controlat-o, şi a recomandat anumite
tratamente.
Doctor Adair i-a spus, „Asta-i ce primeşte ea şi asta-i tot ce
putem face noi.”
Şi eu am zis, „Doctore, nu există nici un fel de speranţă?”
El a zis, „Nici o speranţă deloc, domnule, numai dacă
Dumnezeu are milă. Eu presupun că ea este o Creştină şi dvs.
sunteţi Creştin.”
Am zis, „Da domnule. Ea e gata să meargă, dar Doctore, eu
o iubesc. Nu există ceva ce puteţi face?”
El a zis, „Reverend Branham, mâinile mele sunt legate. Noi
am făcut tot ce ştim să facem pentru tuberculoză.”
Am zis, „O vai!” M-am uitat la ea şi m-am gândit, „Oh, ce
pot să fac?”
Eu i-am spus, „Eu cred că tu urmează să fi bine, nu-i aşa?”
Ea a zis, „Eu nu ştiu, dragă. Aceasta nu contează; singurul
lucru că nu-mi place să te părăsesc pe tine şi copiii.”
Am zis, „Păi, scumpo, eu cred că tu vei fi bine.
„Ea a zis, „Eu vreau să-ţi vorbesc doar un minut,
scumpule.”
Am zis, „Da.”
Ea a zis, „Ţi-a spus doctorul acela ceva?”
Am zis, „Nu mă întreba, inimioară. Eu trebuie să mă duc
la lucru acum dar voi veni înapoi la fiecare câteva ore.” Eu
mă uitam la ea şi mă rugam şi plângeam şi ceream şi pledam.
Se părea că cerurile erau ca alama înaintea mea. Eu doar nu
puteam ajunge nicăieri.
Îmi amintesc că eram sus în Scottsberg, Indiana, mergând
înainte într-o zi, când am auzit un anunţ venind prin radio—
„Chemăm pe Gardianul William Branham. Să raporteze la
spital. Soţia moare. Vino repede. Soţia moare.” O vai! Mi-am
luat jos pălăria, m-am uitat în sus şi am zis, „Tată, am făcut tot
ce pot să fac. Tu ştii că Tu sfâşii chiar sufletul din slujitorul Tău,
dar eu probabil că am sfâşiat sufletul Tău când am ascultat la
ce am ascultat în loc să ascult de Tine. Te rog, nu sfâşia inima
afară din mine. Nu vrei Tu să o cruţi? Lasă-mă să vorbesc cu ea,
vrei Tu, Doamne?” Eu am pornit sirena şi am mers cât am putut
de tare spre oraş cam la treizeci de mile depărtare. Am tras
acolo, am aruncat arma în maşină, şi am alergat sus la spital.
Cum am venit grăbit înăuntru, acolo venind jos prin hol era
vechiul meu prieten, Dr. Adair. El este un doctor adevărat. El
m-a văzut şi a izbucnit în plâns ca un copil şi s-a întors într-o
parte. Am zis, „Sammy, cum este?”
El a zis, „Bill, ea s-a dus.”
Am zis, „Oh, nu, doctore, aceasta nu poate fi. Vino cu mine.”
El a început să plângă şi a zis, „Bill, eu nu pot să merg cu
tine, Hope e ca o soră pentru mine. Eu nu pot să merg acolo
înăuntru şi să mă uit iarăşi la ea. Eu doar nu pot. Aici, cheamă
pe una din surori.”
Am zis, „Nu, eu voi merge înăuntru singur.” Am mers acolo
înăuntru şi m-am uitat la ea. Eu niciodată nu voi uita aceasta.
Ea îşi avea ochii închişi şi gura deschisă. Mi-am pus mâna pe
ea şi se simţea foarte rece şi transpirată. Am văzut că ea încă
nu era dusă. I-am apucat mâna şi am zis, „Inimioară, tu mă
cunoşti? Uite, scumpo, tu mă cunoşti?” Niciodată nu voi uita
ochii aceia mari, care aparţin la un înger acum, aşa cum s-au
deschis şi s-a uitat la mine. Ea a zâmbit şi eu doar nu puteam
să mă mai ţin.
Ea mi-a făcut semn să mă aplec jos şi ea a zis, „Eu sunt
foarte slăbită. De ce m-ai chemat?”
Am zis, „Dulce, eu doar a trebuit să-ţi spun ceva.”
Ea a zis, „Eu mă duc, Bill.”
Am zis, „O, dulce, tu nu te duci, nu-i aşa?”
Ea a zis, „Da.” O soră a venit în cameră şi aşa cum Hope
m-a mângâiat pe faţă ea s-a uitat spre soră şi a zis, „Eu sper
că atunci când te măriţi tu iei un bărbat ca al meu. El e aşa de
bun cu mine.” O, prieteni, aceasta doar mi-a frânt inima.
Am zis, „Tu vei fi bine, scumpo.” Sora doar nu a putut
suporta şi a ieşit afară.
Hope a început să-mi spună despre Paradisul din care eu
am chemat-o, cât de frumos arăta cu pomi frumoşi şi flori şi
păsări cântând. Pentru un moment m-am gândit că poate eu nu
trebuia să o chem înapoi. Dar binecuvântată-i fie inima, ea se
bucură de locul acela de mult timp acum. Ea părea să reînvie
pentru câteva momente şi a zis, „Sunt două sau trei lucruri
care eu vreau ca tu să ştii.”
Am întrebat, „Care sunt?”
Ea a zis, „Îţi aminteşti odată când tu erai acolo în Louisville
şi tu ai vrut să cumperi puşca aceea mică calibrul .22?”
Am zis, „Da.”
Ea a zis, „Îţi aminteşti că tu nu aveai banii să plăteşti
avansul?”
Am zis, „Da, îmi amintesc.”
Ea a zis, „Eu întotdeauna am vrut ca tu să ai o puşcă. Eu

am economisit tot ce am putut să o cumpăr. Eu nu o pot face,
dar când tu ajungi acasă, uită-te sub hârtia de pe patul vechi
pliant şi tu vei găsi banii pe care i-am economisit sus acolo.”
Voi niciodată nu veţi şti cum m-am simţit când am mers acasă
şi am găsit şase sau şapte dolari acolo în cinci şi zece cenţi pe
care ea i-a economisit şi i-a ciupit de ici şi colo să-mi cumpere
puşca. Şi ea a zis, „Îmi promiţi tu că tu vei cumpăra puşca?”
Am zis, „O voi cumpăra, scumpo.” Eu am cumpărat-o şi
încă o am. Eu intenţionez să o păstrez atât timp cât trăiesc.
După aceea, ea va fi a lui Billy.
Ea a continuat, „Eu vreau ca tu să-mi promiţi că tu nu vei
trăi singur.”
Am zis, „O, scumpo, nu vorbi aşa.”
Ea a zis, „Nu, eu nu vreau ca tu să fii singur şi copiii noştri
să fie purtaţi din loc în loc. Tu să iei ceva fată bună Creştină
adevărată care va fi bună cu copiii, şi eu vreau ca tu să te
căsătoreşti din nou.”
Am zis, „Scumpo, eu nu pot promite asta.”
Ea a zis, „Promite-mi. Nu mă lăsa să mă duc astfel. Doar
cu un timp în urmă eu mă duceam dincolo la cea mai frumoasă
ţară unde nu exista boală, nici tristeţe. Era doar aşa de uşor
şi acolo nu era durere. Acolo erau fiinţe albe umblând alături
de mine ducându-mă la casa mea. Eu te-am auzit jos de tot pe
drum chemându-mă şi eu am venit înapoi să văd ce ai vrut.”
Prieteni, eu cred că porţile Paradisului se deschideau şi ea era
chiar gata să intre înăuntru. Ea a vorbit cu cei dragi ai ei şi ea
a chemat câteva din numele lor. Eu adeseori mă întreb când
vine moartea, dacă Dumnezeu doar nu îngăduie la unii din
cei dragi ai noştri să vină la râu când noi trecem peste Iordan.
Poate Dumnezeu spune, acum că mama vine acasă, tu du-te
jos şi stai lângă poartă şi aşteaptă până vine ea acolo. Prieteni,
există o ţară dincolo de râu, undeva în depărtare dincolo, poate
milioane de ani lumină depărtare. Dar ea este acolo—şi noi
călătorim într-acolo.
Atunci ea a zis, „Scumpule, tu ai predicat despre aceasta,
tu ai vorbit despre aceasta dar tu nu poţi şti cât de glorios
este. Acum eu mă duc. Bill, tu du-mă sus pe Walnut Ridge şi
îngroapă-mă acolo sus. Mie nu-mi pasă că mă duc de când am
văzut cât de minunat este.”
„Te duci tu într-adevăr acum, dragă?” Am întrebat
înlăcrimat.
„Da.” Ea s-a uitat în ochii mei şi a zis, „Îmi vei promite
ca întotdeauna să predici această minunată Evanghelie?” I-am
promis. Ea a zis, „Bill, Dumnezeu te va folosi.” (Binecuvântată-
i fie inima. Eu adesea m-am întrebat dacă Dumnezeu nu i-
ar putea permite să privească în jos asupra noastră aşa cum

mergem din loc în loc în slujba noastră, încercând să ne
supunem chemării care ea a simţit că Dumnezeu va trimite.)
Eu i-am spus, „Scumpo, eu voi fi îngropat alături tine, chiar
lângă tine. Altfel, eu voi fi aici înapoi pe undeva pe câmpul de
luptă, aşa să mă ajute Dumnezeu.” Am zis, „Acum, dacă tu te
duci înaintea mea, cei morţi în Cristos se vor duce întâi, tu să
mergi acolo la partea de răsărit a porţii şi aşteaptă-mă acolo.”
Buzele ei au început să tremure. Lacrimile au venit în ochii ei.
Ea a zis, „Eu sunt aşa de fericită.” Eu am tras-o aproape de
mine şi am sărutat-o de adio pentru ultima mea întâlnire cu
ea până când o întâlnesc lângă Poarta de Răsărit. Prin harul şi
ajutorul lui Dumnezeu eu sunt pe drum astăzi. Eu voi fi acolo
într-una din zilele acestea. Aşa este.
Oh, a fost greu să mă duc acasă după plecarea ei. I-am
văzut paltonul ei vechi atârnat acolo. Totul mi-a reamintit de
ea. Am început să plâng aşa cum mă uitam în jur. Chiar atunci
cineva a bătut la uşă şi am întrebat cine era. Acesta era un
membru din biserica mea. El a zis, „Billy, ai auzit ştirile rele?”
Am zis, „Da, eu am fost cu Hope până la sfârşit. Eu doar
am părăsit spitalul.”
El a zis, „Bebeluşul tău e gata să moară, de asemenea.”
Am zis, „Ce?”
El a zis, „Sharon Rose moare.”
Am zis, „Aceasta nu poate fi, Frate Brin.”
El a zis, „Da, se poate. Ea moare acum. Dr. Adair tocmai a
examinat-o înainte să plec de la spital.”
„Care-i situaţia?”
„Ea s-a întâmplat să primească din microbul de la mama ei
şi ea are meningită tuberculară.”
M-am grăbit la spital. Ei m-au prins la uşă şi au spus, „Tu nu
poţi să mergi acolo.” Eu am pornit oricum. Sora a zis, „Uite, Rev.
Branham, dvs. trebuie să vă gândiţi la Billy Paul. Fetiţa aceea
va muri în câteva minute.” Am zis, „Aceea este inimioara mea.
Eu trebuie să o văd.” Am crezut că am auzit-o pe bebeluşa mea
chemându-mă şi am insistat că eu trebuie să mă duc să o văd.
Ea a zis, „Dvs. nu o puteţi vedea, Rev. Branham. Ea este în
izolare.” Ea a mers înapoi înăuntru şi a închis uşa. Când ea a
închis, m-am strecurat înăuntru pe partea cealaltă şi am mers
jos la subsol unde o aveau ei izolată. Acesta era un spital foarte
sărac. Ea avea o plasă mică de ţânţari peste faţa ei, dar muştele
au intrat dedesubt şi pe ochişorii ei. Eu le-am alungat şi m-am
uitat la ea. Binecuvântată-i fie inimioara. Ea avea un spasm.
Din cauza unei astfel de dureri, muşchii ei erau toţi traşi sus.
Am zis, „Sharon, dulce, îl cunoşti pe tăticul?” Buzele ei mici
au început să tremure. Ea ştia că eram acolo. Dar ea a suferit

aşa de greu încât când ea s-a uitat la mine ochii ei albaştri de
bebeluş erau încrucişaţi. Oh vai! Inima mea se rupea. Nu am
putut suporta să mă uit la ochii ei în cruci. Până în ziua de
azi, îmi amintesc de micuţa mea Sharon ori de câte ori eu văd
copii cu ochii în cruci. Eu am văzut peste patru sute de copii
cu ochii încrucişaţi vindecaţi cam în trei luni din adunările
mele. Uneori Dumnezeu trebuie să zdrobească un trandafir ca
să scoată la iveală parfumul din el. Voi ştiţi că aşa este. M-am
uitat la acea sărmană mititică cu ochii în cruci, şi am zis, „O,
Dumnezeule!” Tăria mea doar nu mă mai ţinea în picioare.
Mi-am ridicat mâna şi am spus, „O, Tată, Tu mi-ai luat soţia.
Nu-mi lua copilul şi nu mă părăsi. Te rog, scumpe Dumnezeule,
eu cer scuze pentru toate relele mele. Mă voi duce să predic. Eu
voi face orice, orice spui Tu, scumpe Doamne. Te rog nu-mi lua
copilul, te rog, te rog.” Atunci a venit perdeaua aceea neagră.
Am ştiut că s-a terminat. Am spus, „Adio, dragă. Îngerii lui
Dumnezeu vor veni să te ia curând. Tu vei merge să fii cu
mama. Tăticul va lua trupul tău micuţ şi te va aşeza în braţele
mamei tale. Într-o zi tăticul te va vedea din nou.” Mi-am pus
mâna peste inima ei aşa cum am spus, „O, Dumnezeule! Nu
voia mea, ci voia Ta să se facă.”
În doar un moment îngerii lui Dumnezeu au venit jos şi
au luat sufleţelul ei şi au mers sus în Slavă cu acesta. Fratele
Smith, păstorul Metodist acolo, a predicat serviciul funerar.
Aşa cum sicriul a fost lăsat în jos, el a luat nişte ţărână şi a zis,
„Cenuşă la cenuşă, pulbere la pulbere, pământ la pământ.” Jos
printre pomii vechi de pin se părea să vină o cântare în şoaptă.
„Există o ţară dincolo de râu,
Care o numim dulce pentru totdeauna,
Şi noi ajungem la acel mal numai prin gradul
credinţei,
Unul câte unul noi câştigăm portalul,
Unde vom locui cu cei nemuritori,
Într-o zi ei vor suna acele clopote de aur pentru tine şi
mine.”
O vai! Am mers acasă cu inima frântă. Am încercat să merg
la lucru. La timpul acela făceam lucrul electric. Eu am fost
electrician de meserie. Într-o dimineaţă foarte devreme m-am
urcat sus pe un stâlp să iau jos un contor de stâlp. Eu cântam,
„Pe un deal îndepărtat…” (Eu luam jos o linie secundară. Dacă
tu eşti un electrician, tu ştii despre ce vorbesc. Cea primară
merge chiar prin aceasta.) „A stat o cruce veche zgrunţuroasă,
emblema suferinţei şi ruşinii. Şi eu iubesc acea cruce veche…”
M-am uitat jos pe pământ şi acolo era umbra trupului meu şi a
stâlpului, formând o cruce şi amintindu-mi de Crucea pe care
Cristos a murit pentru mine.
Mi-am tras centura de siguranţă strâns. Am devenit foarte

agitat. Mi-am luat jos mănuşa de gumă să-mi pun mâna pe
acea primară—mergând în jos cu 2300 de volţi. Aceasta ar fi
rupt fiecare os în trupul meu. Am zis, „Dumnezeule, eu sunt un
laş să fac aceasta.” „Dar,” am zis, „Sharon, scumpo, tăticul vine
acasă să te întâlnească în câteva minute. Eu nu mai pot suporta
aceasta.”
Prieteni, eu nu voi şti niciodată până în ziua de azi ce
s-a întâmplat, dar eu cred că Dumnezeu a păstrat Darul.
Următorul lucru ce l-am ştiut era că şedem jos la partea de jos
a stâlpului cu mâinile chiar peste genunchii mei, plângând şi
transpirând. M-am gândit în mine, „Eu sunt un ratat; eu nu pot
lucra.” Mi-am dus sculele la camion şi am mers acasă.
Eu am vrut să mă duc şi să fiu cu cei dragi ai mei care erau
cu Domnul. Viaţa pe pământ nu mai avea nimic pentru mine.
Toţi pentru care am avut de trăit erau în lumea cealaltă; fără
ei inima mea frântă nu mai putea găsi curajul ca să continui
lupta. Dar a fost voia lui Dumnezeu, eu presupun, în a ţine
Darul Lui. El avea un plan şi acesta a trebuit să fie lucrat. Eu
sunt sigur că era necesară fiecare tragedie şi mâhnire adâncă
prin care a trebuit să trec să mă aducă la locul unde El putea
să mă folosească. Dumnezeu ştie ce este mai bine.
Mama mea a spus să vin şi să locuiesc cu ea. Alţii şi-au
oferit casele lor. Dar priviţi, eu am vrut să stau unde Hope
şi eu am locuit. Noi nu am avut nimic decât două bucăţi de
mobilă veche dar erau ale noastre. Acesta era cămin. Noi am
fost fericiţi împreună şi eu am vrut să stau cu aceea deoarece
era a ei şi a mea. O vecină l-a ţinut pe Billy Paul şi când eu
eram acasă mă duceam şi-l luam şi-l duceam acasă cu mine.
În ziua aceea când am venit înăuntru am luat poşta. Prima
scrisoare care am văzut-o zicea, „D-ra Sharon Rose Branham.”
Aceasta era economisirea ei de Crăciun—80 de cenţi. O vai! M-
am pus jos şi am început să plâng. M-am gândit în mine ca să-
mi iau puşca şi să-mi iau viaţa. Eu înnebuneam, pierzându-mi
mintea. M-am îngrijorat despre aceasta prea mult. Am început
să plâng şi am plâns până când am adormit. Eu niciodată nu
voi uita aceasta. Am visat că veneam în jos de-a lungul unei
prerii. Eu obişnuiam să lucrez afară în vest pe o fermă. Eu
veneam pe acolo cântând, „Roata la căruţă este ruptă.” Voi aţi
auzit-o. „Jos pe o fermă de vânzare.” Eu s-a întâmplat să mă uit
într-o parte şi acolo era o căruţă veche cu coviltir de prerie din
vest cu o roată ruptă jos. Roata la căruţă ruptă. Am zis, „Da,
aşa este.”Venind roata din spate, a venit o fată tânără, frumoasă
blondă, în vârstă de vreo 18 sau 20 de ani. Ea a fost cea mai
frumoasă fată care am văzut-o vreodată. Mi-am luat jos pălăria
şi am zis, „Bună ziua, D-ră?” şi am început să umblu.
Ea a zis, „Hei, tati.”
Am zis, „Ce aţi spus? Aţi spus tati?”

Ea a zis, „Da. Tu nu mă cunoşti, tăticule?”
Am zis, „Nu.”
Ea a zis, „Ce înveţi tu despre nemurire?” Eu învăţ că acolo
nu vor exista ceva oameni foarte bătrâni în cer sau bebeluşi.
Noi toţi vom fi o vârstă, poate de vârsta lui Isus când El a
murit, de vreo 30 de ani. Ea a zis, „Tu nu ştii ce înveţi despre
nemurire?”
Am zis, „Da, dar ce are aceea de-a face cu tine?”
Ea a zis, „O, tăticule, tu nu mă cunoşti? Jos pe pământ eu
am fost micuţa ta Sharon.”
Am zis, „Sharon?”
Ea a zis, „Despre ce te îngrijorezi tu, tăticule?”
Am zis, „Scumpo, tu nu eşti Sharon?”
Ea a zis, „Da, unde este Billy Paul?”
Am zis, „Bine, scumpo, eu nu te înţeleg.”
Ea a zis, „Eu ştiu că nu înţelegi. Mama te caută.”
Am zis, „Mama! Unde-i mama?”
Ea a zis, „Tăticule, tu nu ştii unde te afli?”
Am zis, „Nu.”
Ea a zis, „Acesta-i cerul.”
Am zis, „Cerul?”
Ea a zis, „Da, şi mama este sus la casa noastră nouă.”
Am zis, „Casă nouă?”
Ea a zis, „Da, casa ta nouă, tăticule.”
Am zis, „Scumpo, eu nu am nici o casă nouă. Toţi dintre ai
noştri sunt vagabonzi. Noi doar călătorim, plătim chirie, ici şi
colo. Niciodată nu a avut un Branham propria lui casă. Eu nu
am nici o casă nouă.”
Ea a zis, „Dar, tăticule, tu ai una acolo sus.”
M-am uitat la o parte. Se părea că slava lui Dumnezeu
venea sus. Atunci m-am uitat la o casă măreaţă mare frumoasă
aşezată acolo.
Ea a zis, „Acolo-i unde locuieşti tu acum, tăticule. Mama
este acolo sus uitându-se după tine. Eu voi aştepta aici după
Billy Paul. Nu vrei să te duci să o vezi?”
Am zis, „Da, inimioară.”
Ea a zis, „Tu aleargă sus la casă. Eu voi aştepta după Billy.”
Am mers înainte sus. Eu nu o puteam înţelege, dar aşa cum
urcam sus scările acolo era Hope. Ea era tot atât de dulce ca
întotdeauna, tânără, părul ei negru atârnând în jos pe umerii

ei. Ea era îmbrăcată în alb. Aşa cum şi-a întins braţele după
mine, eu doar am căzut la picioarele ei.
Am zis, „Inimioară, eu nu înţeleg aceasta. Eu am văzut-o pe
Sharon.”
Ea a zis, „Da, ea a zis că se duce jos să te aştepte.”
Am zis, „Scumpo, trebuie că ceva nu este în regulă aici pe
undeva. Nu-i ea o domnişoară frumoasă? Nu s-a făcut fiica
noastră o fată frumoasă?”
Ea a zis, „Da, ea îi grozav de dulce.”
Am zis, „O, scumpo.”
Ea a zis, „Tu doar te îngrijorezi aşa de mult, nu-i aşa?”
Am zis, „Da.”
Ea a zis, „Eu te-am văzut. Tu ai plâns şi te-ai îngrijorat de
mine şi de Sharon. Noi o ducem mult mai bine decât tine. Nu te
mai îngrijora.”
Am zis, „Hope, eu voi încerca să nu mă îngrijorez, scumpo.”
Ea a zis, „Acum tu nu mi-ai promis niciodată ceva în viaţa
ta, fără ca să o faci.” Eu întotdeauna am încercat să-mi ţin
promisiunea. Ea a zis, „Uite, tu mi-ai promis că nu te vei mai
îngrijora.”
Şi am zis, „Eu voi încerca să nu, scumpo.”
Ea şi-a pus braţele în jurul meu. Apoi ea s-a uitat în jur
şi a zis. „Nu vrei tu să şezi jos?” M-am uitat şi acolo era un
scaun mare aşezat acolo. M-am uitat înapoi la ea. Ea a zis, „Eu
ştiu la ce te gândeşti, despre scaunul vechi la care a trebuit să
renunţi.”
Am zis, „Da.” Gândurile mele erau înapoi acolo la casa
noastră veche. Eu eram aşa de obosit şi noi aveam doar scaunele
acela vechi cu fund din lanţ, voi ştiţi ce sunt ele; tu trebuia să
şezi sus aşa de drept pe ele. Noi am vrut să cumpărăm un
scaun Morris. Ele costau peste cincisprezece dolari atunci, şi
îmi amintesc că noi a trebuit să plătim doi dolari înainte şi un
dolar pe săptămână. Noi am cumpărat unul şi am plătit cam
şase sau şapte dolari pe el şi doar am ajuns la punctul unde nu
mai puteam să fac plăţile. Ei mi-au spus că vor veni şi-l vor lua.
Îmi amintesc de ziua aceea. Hope ştia că mi-a plăcut plăcinta
cu cireşe, ferice de inima ei, şi astfel ea mi-a făcut o plăcintă
cu cireşe. Eu veneam înăuntru seara aşa de obosit după ce
predicam şi şedeam pe acest scaun şi studiam Biblia pentru o
vreme. De multe ori am adormit pe el. Şi în seara aceea ea ştia
că scaunul era dus, aşa că ea a vrut să mă facă fericit. Aceea era
o soţie adevărată; aceea era o inimioară adevărată. Eu ştiam că
era extrem de emoţionată pentru ceva. Ea a vrut ca eu să merg
jos la râu şi să pescuiesc pentru puţină vreme în seara aceea.
M-am gândit că ceva nu era în regulă. Am zis, „Să mergem în

camera din faţă.” Am văzut cum îi cădea înfăţişarea. Am ştiut
cum am intrat în cameră că scaunul nostru era dus. Ea s-a uitat
la mine şi a început să plângă. Ne-am pus braţele în jur unul la
altul şi am zis, „O, inimioară, noi nu am putut face nimic. Nu
am putut face nimic.” Acum, aşa cum ea s-a uitat la mine şi la
acel scaun mare, ea a zis, „Scumpule, ei niciodată nu vor veni
să-l ia pe acesta. Pentru acela deja s-a plătit.” Ne-am aşezat jos
şi ne-am odihnit pentru o vreme.
O, frate şi soră, uneori eu devin aşa de obosit aici jos.
Epuizat. Fără odihnă. Mergând zi şi noapte. Când mă duc
acasă pentru odihnă acolo sunt oameni pretutindeni în nevoie
disperată. O, Dumnezeule, ce pot eu să fac? Dar ştiu un singur
lucru, într-una din aceste zile eu voi traversa dincolo de râu.
Când eu ajung dincolo de partea cealaltă eu am o casă acolo.
Eu am un scaun pentru care deja s-a plătit. Cei dragi ai mei mă
aşteaptă. Şi într-una din aceste zile eu voi trece peste Iordan şi
atunci mă pot odihni.
Atotputernicul Dumnezeu a fost forţat să mă treacă prin
această experienţă amară deoarece am refuzat să ascult
chemarea Lui. Darurile şi chemările sunt fără pocăinţă. Dacă
aş fi ascultat de Dumnezeu în loc de oameni Darul probabil că
ar fi început să opereze mai devreme şi de aceea slujba mea ar
fi fost de o sută de ori decât cum a fost în trecut. Pe deasupra
eu aş fi fost scutit de ani de nespusă întristare. Din cauză că
m-am căit şi îi îngădui lui Dumnezeu să-mi îndrume şi să-mi
folosească viaţa, El mi-a restaurat, aşa cum El i-a restaurat lui
Iov din vechime, şi eu sunt mulţumitor.
Ia-L în inima ta şi dedică-ţi viaţa pentru El, dragă
cititorule. Cristos nu este o dezamăgire. Tu niciodată nu o vei
regreta. Dumnezeu să te binecuvânteze în numele lui Isus.
6HKKH@L,@QQHNM!Q@MG@L
.%.3.&1 %($#$2/1$24/1 - 341 +

Această fotografie uimitoare cu Fratele Branham a fost
luată în Houston, Texas, în ianuarie 1950, de către Douglas
Studios. Aceasta a fost luată în timpul aceleaşi campanii în
care Fratele Bothworth a adus cu el cererea pentru rugăciune
a lui Florence Nightingale, a cărei povestire este spusă în
capitolul care spune cum a decis William Branham asupra
vizitei la Africa de Sud.
Când fotografii, Dl. James Ayers şi Dl. Theodore Kipperman,
au developat fotografia ei au fost uimiţi să afle evidenţa unei
lumini deasupra capului lui Rev. Branham. Niciodată nu au
văzut ei aşa ceva înainte şi nici unul din ei nu putea înţelege
prezenţa acestei aureole. Ziua următoare ei au contactat pe
Fratele Branham şi pe ceilalţi din grupul lui. Atunci li s-a
explicat aceasta că fotografii asemănătoare cu aceasta au fost
luate înainte dar niciodată nu a fost lumina aşa de clară cum a
fost în această fotografie.
Negativul a fost dus la George J. Lacy, Examinator de
Documente Dubioase, pentru a se stabili dacă lumina deasupra
capului Fratelui Branham putea să fie ca rezultat al expunerii
nepotrivite, developării sau retuşării. Dl. Lacy a fost de-
acord să examineze negativul şi apoi să-şi dea opinia privind
aceasta. La timpul stabilit când el urma să-şi aibă examinarea
completată şi concluziile lui formate, el a venit afară în sala
lui de aşteptare unde membri ai grupului Branham, agenţi de
presă şi alţii au aşteptat. Păşind în sală el a întrebat care era
William Branham. Fratele Branham s-a ridicat în picioare şi
şi-a făcut cunoscută identitatea. Dl. Lacy a zis, „Rev. Branham,
dvs. veţi muri ca toţi ceilalţi muritori dar atât timp cât există a
civilizaţie Creştină, fotografia dvs. va trăi înainte.”
Această fotografie este acum cu drept de autor, o fotografie
a unei fiinţe supranaturale. O copie a acesteia atârnă într-unul
din holurile lui Washington, D.C.
(FPSHF+-BDZ
&YBNJOBUPSBM%PDVNFOUFMPS4VTQJDJPBTF 3BQPSUJPQJOJF1BHJOB*BOVBSJF
4IFMM#VJMEJOH
&YBNJOBSFB NJDSPTDPQJD OV B EFTDPQFSJU SFUVBSFB
)PVTUPO 5FYBT
GJMNVMVJ ÈO WSFVO MPD EF OJDJ VO GFM QSJO WSFVOVM EJO
QSPDFTFMF GPMPTJUF ÈO SFUVBSFB DPNFSDJBM %FBTFNFOJ
*BOVBSJF FYBNJOBSFBNJDSPTDPQJDOVBEFTDPQFSJUWSFPQFSUVSCBSF
BFNVMTJFJÈOTBVÈOKVSVMGÈJFJEFMVNJOÈODIFTUJVOF
3&1035"+*01*/*& &YBNJOBSFB MVNJOJJ VMUSBWJPMFUF OV B EFTDPQFSJU

WSFVO NBUFSJBM TUSJO TBV SF[VMUBUVM WSFVOFJ SFBDJJ
3F/FHBUJW4VTQJDJPT DIJNJDFQFOJDJPQBSUFBOFHBUJWVMVJ DBSFBSGJQVUVUDBV[B
GÈJBEFMVNJO VMUFSJPSEVQQSFMVDSBSFBOFHBUJWVMVJ
-B*BOVBSJF MBDFSFSFB3FWFSFOEVMVJ(PSEPO
-JOETBZ DBSF MB SFQSF[FOUBU QF 3FWFSFOEVM 8JMMJBN 'PUPHSBGJBJOGSBSPJFEFBTFNFOJBPNJTTEFTDPQFSF
#SBOIBN EJO +FGGFSTPOWJMMF *OEJBOB BN QSJNJU EF MB DFWB DBSF BS JOEJDB D B GPTU GDVU WSFP SFUVBSF B
GJMNVMVJ
CINE ESTE WILLIAM BRANHAM?
%PVHMBT4UVEJPTEFQF3VTL"WFOVFEJOBDFTUPSB
VOGJMNGPUPHSBGJDFYQVTJEFWFMPQBUEF9"DFTUGJMNB &YBNJOBSFB EFBTFNOJ B PNJT T EFTDPQFSF DFWB DBSF
GPTUBGJSNBUEFBGJGDVUEFDUSF%PVHMBT4UVEJPTEFTQSF BS JOEJDB D OFHBUJWVM ÈO DIFTUJVOF B GPTU VO OFHBUJW
3FWFSFOEVM8JMMJBN#SBOIBNMB4BN)PVTUPO$PMJTFVN DPNQVTTBVVOOFHBUJWEVCMVFYQVT
EJO BDFTU PSB ÈO UJNQVM WJ[JUFJ MVJ BJDJ ÈO VMUJNB QBSUF
EJO*BOVBSJF "DPMP OV TB HTJU OJNJD DBSF BS JOEJDB D GÈJB EF
MVNJOÈODIFTUJVOFBGPTUGDVUÈOUJNQVMQSPDFTVMVJEF
EFWFMPQBSF/JDJOVBGPTUHTJUDFWBBDPMPDBSFBSJOEJDB
$&3&3& DBDFTUBOVBGPTUEFWFMPQBUÈOUSPQSPDFEVSPCJOVJUJ
3FWFSFOE -JOETBZ B DFSVU DB FV T GBD P FYBNJOBSF SFDVOPTDVU/VBGPTUOJNJDHTJUÈOEFOTJUJMFDPNQBSBUJWF
UJJOJGJD B OFHBUJWVMVJ TVT NFOJPOBU &M NJB DFSVU T BFGFDUFMPSEFMVNJODBSFTOVGJFÈOBSNPOJF
EFUFSNJO EBDFTUFQPTJCJM EBDÈOPQJOJBNFB OFHBUJWVM
BGPTUSFUVBUTBVOVTBVoEPDUPSJUsÈOWSFVOGFM VMUFSJPS 01*/*&
EVQ EFWFMPQBSFB GJMNVMVJ DBSF BS GJ DBV[BU WSFP GÈJF #B[BUQFFYBNJOBSFBJTUVEJVMEFTDSJTNBJTVTFVTÈOU
EF MVNJO DB T BQBS ÈO QP[JJB EF BVSFPM EFBTVQSB EFPQJOJFEFGJOJUJWDOFHBUJWVMTVQVTQFOUSVFYBNJOBSF
DBQVMVJ3FWFSFOEVMVJ#SBOIBN OVBGPTUSFUVBUOJDJOVBGPTUPDPNQP[JJFTBVVOOFHBUJW
EVCMVFYQVT
&9".*/"3& .BJ EFQBSUF FV TÈOU EF PQJOJF EFGJOJUJW D GÈJB EF
0FYBNJOBSFJVOTUVEJVNBDSPTDPQJDJNJDSPTDPQJD MVNJO DBSF BQBSF EFBTVQSB DBQVMVJ ÈOUSP QP[JJF EF
BVSFPMBGPTUDBV[BUEFMVNJOMPWJOEOFHBUJWVM
O copie tradusă a declaraţiilor lui George Lacy privitor la

B GPTU GDVU EF QF ÈOUSFBHB TVQSBGB B BNCFMPS QSJ
B GJMNVMVJ DBSF FSB VO &BTUNBO ,PEBL 4BGFUZ 'JMN
fotografia Fratelui William Branham cu aureola supranaturală.

"NÈOEPV QSJ BMF GJMNVMVJ BV GPTU FYBNJOBUF TVC $VSFTQFDUTVCTFNOBUVM
MVNJO VMUSB WJPMFU GJMUSBU J BV GPTU GDVUF GPUPHSBGJJ
JOGSBSPJJEFQFGJMN

33
MEMBER AMERICAN SOCIETY OF QUESTIONED DOCUMENT EXAMINERS (+-MM

Daruri de Vindecare Plus

De F. F. Bosworth
Pentru mai mult de treizeci de ani în timpul a mari
campanii evanghelistice, eu am supra lucrat, rugându-mă
pentru bolnavi şi năpăstuiţi. În decurs de paisprezece ani din
acest timp, noi am condus Trezirea Naţională Radio în decursul
cărui timp noi am primit cam un sfert de milion de scrisori, cele
mai multe din ele conţinând cereri de rugăciune pentru bolnavi
şi suferinzi care nu ar fi putut să se refacă fără acţiunea directă
a Duhului Sfânt ca răspuns la „rugăciunea de credinţă.” Noi
am primit multe mii de mărturii nesolicitate de la acei care au
fost vindecaţi miraculos de fiecare boală fizică despre care eu
ştiu ceva, incluzând lepra. Lui Dumnezeu să-i fie toată slava
deoarece aceste rezultate sunt imposibile la oricine afară de
El. Ca rezultat al acestor miracole, multe mii au fost convertiţi
cu bucurie, pe care noi i-am fi omis dacă nu predicam partea
de vindecare din evanghelie o dată pe săptămână din toate
campaniile noastre evanghelistice.
Deoarece această slujbă de vindecare a cerut trudire
dincolo de tăria umană, noi ne-am rugat, cu atâta stăruinţă, ca
Dumnezeu să ridice mai mulţi lucrători să ajute în această fază
atât de mult neglijată a slujbei. Şi în timpul ultimilor câţiva
ani, eu de multe ori am plâns de bucurie pentru darul recent
al lui Dumnezeu către Biserică a preaiubitului nostru frate,
William Branham, cu minunatul său „Dar de Vindecare.” Acesta
este un caz al lui Dumnezeu făcând „întrecând abundenţa
deasupra a tot ce noi putem cere sau gândi” (Efs. 3:20), căci eu
niciodată nu am văzut sau citit despre ceva egal cu slujba de
vindecare a lui William Branham.
UN ÎNGER APARE
Pe 7 mai, 1946, un Înger care i-a vorbit la Fratele Branham
în voce auzibilă la intervale din copilăria lui în jos până în
timpul prezent, în sfârşit i-a apărut lui, şi printre alte lucruri
i-a spus că Venirea lui Cristos era aproape la îndemână. Şi
Mesagerul Ceresc a zis: „Eu sunt trimis din prezenţa
Dumnezeului Atotputernic să-ţi spun…că Dumnezeu te-a
trimis să duci un dar de vindecare la popoarele lumii.”
Pe pagina 1291 din Biblia Scofield, Dr. C. I. Scofield, D.D.,
în adnotarea lui despre Îngeri zice: „Deşi îngerii sunt spirite
(Psa. 104:4; Evr. 1:14), li se dă putere să devină vizibili în
asemănare de formă umană (Gen. 19:1 şi multe alte Scripturi
şi-n Vechiul şi în Noul Testament). În Exod. 23:20, Dumnezeu i-
DARURI DE VINDECARE PLUS 35
a spus lui Moise: ‚Iată Eu trimit un Înger înaintea ta, să te ţină

pe cale şi să te aducă în locul care Eu l-am pregătit.’ Şi în Gen.
24:40, noi citim, ‚Domnul…va trimite Îngerul Lui cu tine, şi-ţi
va prospera calea.”
Aceasta este exact ce Dumnezeu a făcut pentru Fratele
Branham. El nu începe să se roage pentru vindecarea celor
năpăstuiţi în trup în rândul de rugăciune din fiecare seară
până când Dumnezeu nu-l unge pentru operarea Darului, şi
până când el nu este conştient de prezenţa Îngerului cu el
pe platformă. Fără această conştiinţă, el pare să fie perfect
neputincios.
DOUĂ SEMNE DATE

Acum observaţi că Dumnezeu nu numai că a trimis un
Înger să fie cu Moise, El i-a dat şi două miracole perfecte ca
semne şi dovezi pentru popor că Dumnezeu i-a apărut lui şi l-a
însărcinat, sub călăuzire divină, să fie eliberatorul lor (Exod.
4:1-31). Primul semn a fost acela că toiagul lui Moise a devenit
un şarpe, şi al doilea semn era acela de a-şi pune mâna în sân
şi să devină „aşa leproasă ca zăpada,” etc. Dumnezeu i-a spus
lui Moise, „Va veni la împlinire, dacă ei nu te vor crede, nici
nu vor să asculte de glasul primului semn, ei vor crede glasul
celui de-al doilea semn” (Exod. 4:8). În ultimele trei versete din
acest capitol noi citim că atunci când aceste două semne au
fost repetate „în privirea poporului, poporul a crezut…şi şi-
au plecat capetele şi s-au închinat.”
Doar aşa, pe lângă că a trimis un Înger să fie cu Fratele
Branham şi să prospere, El i-a dat şi două semne perfect
miraculoase care au servit să ridice credinţa la miile de
omeneşte incurabili la nivelul unde „Darul de Vindecare”
operează.
DIAGNOSTIC SUPRANATURAL
Primul semn: Când Îngerul i-a apărut la Fratele Branham,
el i-a spus cum va fi el în stare să detecteze şi să diagnosticheze
toate bolile şi suferinţele; că atunci când darul funcţiona, prin
a lua mâna dreaptă a pacientului el va simţi diferite vibraţii
sau pulsaţii fizice care îi vor indica variatele boli de care
suferea fiecare pacient. Bolile de microbi, care indică prezenţa
şi lucrarea unui spirit „apăsător” de suferinţă (Fapte 10:38)
poate fi simţit în mod distinct. Când duhul de suferinţă vine
în contact cu darul acesta depune o astfel de tulburare fizică
încât aceasta devine vizibilă pe mâna Fratelui Branham, şi aşa
de reală încât îi va opri ceasul de mână instantaneu. Aceasta
i se simte la Fratele Branham ca şi cum ar apuca o sârmă
cu prea mult curent electric în ea. Când duhul apăsător este
scos afară în Numele lui Isus, voi puteţi vedea mâna roşie şi
umflată a Fratelui Branham că se întoarce la starea ei normală.
Dacă suferinţa nu este o boală de microbi, atunci Dumnezeu
întotdeauna descoperă suferinţa la Fratele Branham prin
Duhul. Primul semn de obicei ridică credinţa persoanei la
nivelul de vindecare; dar dacă nu, al doilea semn o face.
UN VĂZĂTOR
Al doilea semn: Îngerul i-a spus că ungerea îl va face
să vadă şi-l va face în stare să le spună suferinzilor multe
din evenimentele din vieţile lor din copilărie până la timpul
prezent. El chiar le spune unora gândurile în timp ce vin la
platformă sau înainte ca ei să vină la adunare. Eu l-am auzit
spunând recent la o mamă care-şi aducea fetiţa, „Doamnă,
fetiţa ta s-a născut surdo mută; şi îndată ce ai descoperit că ea
nu putea auzi, tu ai dus-o la doctor.” Şi atunci Fratele Branham
i-a spus mamei exact ce a spus doctorul. Mama a zis, „Asta-i
exact aşa.” Marea audienţă aude toată aceasta prin sistemul
de adresare publică. Fratele Branham de fapt o vede pusă în
scenă şi împinge microfonul la o parte ca audienţa să nu audă,
el spune pacientului orice păcate nemărturisite şi nepărăsite în
viaţa lor la care trebuie renunţat înainte ca Darul să opereze
pentru eliberarea lor. Imediat ce astfel de persoane recunosc şi
promit să părăsească păcatul sau păcatele astfel descoperite,
vindecarea lor deseori vine într-un moment înainte ca Fratele
Branham să aibă timp să se roage. Aceste declaraţii de către
Înger sunt verificate în adunările Branham în fiecare seară
înaintea ochilor la mii de oameni.
Astfel marile audienţe sunt martori în fiecare seară în
repetate rânduri la trei feluri distincte de miracole. Primele
două nu vindecă pe suferinzi, ci folosesc numai ca semne
să ridice credinţa celor năpăstuiţi la nivelul unde „darul de
vindecare funcţionează pentru eliberarea lor.” Desigur, aceste
două semne miraculoase sunt posibile numai în timp ce ungerea
Duhului Sfânt este asupra Fratelui Branham pentru acest scop.
MAI MULT DECÂT „DARURI DE VINDECARE”

Fără îndoială câţiva Creştini aici şi acolo, în timpul Epocii
Bisericii, şi unii la timpul prezent au fost înzestraţi cu „Darul
de Vindecare” care este enumerat printre cele nouă daruri
spirituale în al 12-lea Capitol din I Corinteni, fiecare din ele
este definit ca „Manifestarea Duhului” (I Cor. 12:7-11). Acolo a
trebuit să fie laici în fiecare biserică astfel înzestraţi.
Dar Fratele Branham este o conductă pentru mai mult decât
doar darul de vindecare; el este şi un Văzător cum erau Profeţii
din Vechiul Testament. El vede evenimente înainte ca ele să
aibă loc. Eu l-am întrebat, „Ce vrei să spui? Cum le vezi tu?”
El a răspuns, „Chiar cum te văd eu; numai că eu ştiu că este o
viziune.” Tot aşa de clar cum cineva vede lucruri materiale în
jurul lor, Fratele Branham, în timp ce-i în rugăciune în timpul
zilei, vede în viziune unele din miracolele principale înainte
ca ele să aibă loc. El vede pe unii căraţi înăuntru pe tărgi
de ambulanţă, sau şezând în scaune cu rotile, şi poate descrie
cum arată şi cum sunt îmbrăcaţi, etc. În timp ce sunt arătate
aceste miracole în avans, el de obicei devine, pentru acel timp,
inconştient de lucrurile care se petrec în jurul lui. Nici o dată
în timp de mai mult de şase ani de când a primit darul aceste
descoperiri nu au dat greş să producă miracole perfecte exact
cum le-a văzut el deja în vedenii. La aceste timpuri el poate
spune cu absolută siguranţă, „Aşa vorbeşte Domnul,” şi el
niciodată nu este greşit. El mi-a spus că el pur şi simplu face
ceea ce el deja s-a văzut pe sine făcând în viziune. Succesul
acestei faze din slujba lui este exact 100%.
PRIVIND LA NEVĂZUT
Când darul operează, Fratele Branham este cea mai
sensibilă persoană la prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt
şi realităţile spirituale a oricărei persoane care am cunoscut
vreodată. Sub ungerea care operează darurile lui spirituale şi
când el este conştient de prezenţa Îngerului el pare să pătrundă
prin vălul trupului în lumea spiritului, şi pare să fie izbit iarăşi
şi iarăşi cu un simţ al nevăzutului. Pavel a scris (II Cor. 4:18),
„Noi nu privim la lucrurile care sunt văzute, ci la lucrurile care
nu sunt văzute: căci lucrurile care sunt văzute sunt temporare;
dar lucrurile care sunt nevăzute sunt eterne.”
Cuvintele lui Pavel aici arată că noi trăim în două lumi
la acelaşi timp—lumea simţului, şi lumea spiritului. Lumea
spiritului înconjoară, încercuieşte, şi pătrunde în lumea
simţului. Ambele lumi ocupă acelaşi spaţiu la acelaşi timp.
Realităţile materiale pe care noi le vedem cu ochii noştri
naturali există în mijlocul realităţilor mult mai bune care sunt
nevăzute de nervul optic. Scripturile ne învaţă că realităţile
superioare „eterne” ne înconjoară acum. Ce privelişti am putea
vedea fiecare din noi la fiecare moment al existenţei noastre, la
fiecare întorsătură a cărării noastre, dacă am avea ochi unşi cu
care să le vedem! „Cel văzut” există în mijlocul celui „nevăzut,”
cel „temporar” în mijlocul celui „etern.”
Pavel zice, „Cel care este unit cu Domnul este un duh.”
În timp ce umplut cu Duhul Sfânt, duhul nostru şi Duhul lui
Dumnezeu sunt îmbinaţi într-unul în acelaşi fel ca oceanul şi
golful sunt una deoarece oceanul curge în golf. Atunci aceasta
este că realităţile spirituale glorioase dobândesc înălţimea şi
devin cele mai dominante. Noi vedem adevărul şi realităţile
spirituale prin ochii lui Dumnezeu. La astfel de timpuri

evenimente viitoare par a fi prezente ca o previziune a unui
film de cinema atractiv care vine. Isus a zis că „Duhul vă va
arăta lucruri care vin.”
MIRACOLE VĂZUTE DINAINTE

În timpul unei adunări în Fort Wayne o doamnă a venit în
rândul de rugăciune cărând un copil care a fost născut cu un
picior strâmb care era cu piciorul în ghips. În momentul când
Fratele Branham i-a văzut, fără să se oprească să se roage pentru
vindecarea copilului, el a spus către doamnă, „O, da, vei face tu
ce-ţi spun eu să faci?” Doamna a răspuns, „Voi face.”Atunci el i-a
spus, „Du-te acasă şi ia ghipsul acela jos, şi când vi înapoi mâine
seară, adu copila, şi ea va avea un picior perfect.” Microfonul a
purtat aceste cuvinte la toţi în marea audienţă. Le-a luat mai
mult decât o oră în seara aceea să ia ghipsul jos. Când doamna
a adus copila în seara următoare, copila avea un picior perfect
şi purta o pereche nouă de ghetuţe albe şi umbla. Doctorul a pus
la raze piciorul şi l-a găsit perfect. Eu l-am întrebat pe Fratele
Branham în ziua următoare de ce a trecut el pe doamna şi copilul
prin rândul de rugăciune fără să se roage pentru vindecarea
copilului. El a răspuns, „Nu a fost necesar, căci într-o viziune
după masă eu am văzut copilul vindecat.” Ar face acest articol
prea lung dacă eu aş relata multe alte cazuri mult mai minunate
în detalii decât acest caz. Numai această fază din slujba lui ar
furniza material pentru o carte.
În Capitolul al 5-lea din Sf. Ioan, Isus a zis, „Tatăl Meu
lucrează până acum, şi Eu lucrez….Fiul nu poate face nimic
de la Sine, ci numai ce vede El pe Tatăl că face: că orice lucru
face El, acestea le face şi Fiul la fel, căci Tatăl iubeşte pe Fiul
şi îi arată toate lucrurile pe care le face El însuşi.” Ce a vrut să
spună Isus? Desigur, Isus era un Văzător cum erau Profeţii din
Vechiul Testament. El a văzut miracolele lui înainte ca ele să se
întâmple. El a văzut pe omul care avea o infirmitate de 38 de
ani care nu putea intra în scăldătoare când Îngerul a mers jos
şi a tulburat apa. Isus a venit la el şi i-a zis, „Ridică-ţi patul, şi
umblă.” Isus l-a văzut pe Lazăr înviat din morţi înainte ca El să
facă minunea. El i-a spus lui Natanael, „Înainte ca Filip să te
cheme, când tu ai fost sub smochin, Eu te-am văzut” (Ioan 1:48).
El a văzut unde era legat mânzul măgăriţei fără să fie acolo. El
a spus la doi din ucenicii Lui: „Duceţi-vă în cetate, şi acolo
vă va întâmpina un om care poartă un ulcior cu apă; urmaţi-
l…” (Marcu 14:12-16). Şi Cristos care locuieşte înăuntru
continuă acum lucrările Lui prin uneltele umane conform cu
promisiunea Lui pentru această epocă: „Cel ce crede în Mine,
lucrările care le fac Eu le va face şi el…pentru că Eu mă duc
la Tatăl, şi orice veţi cere în Numele Meu, aceea voi face Eu, ca
Tatăl să fie glorificat în Fiul” (Ioan 14:12, 13).
TRAGEREA CREDINŢEI ESTE SIMŢITĂ

În cazul femeii care a atins tivitura hainei lui Isus şi a fost
însănătoşită, Isus a zis, „Eu simt că putere a ieşit din mine”
(Luca 8:46). Când aceasta a devenit cunoscut, noi citim în
Marcu 6:55, 56, că „Oriunde El a intrat, în sate, sau cetăţi,
sau ţinut, ei au aşezat pe bolnavi în străzi, şi l-au căutat pe El
ca ei să poată atinge măcar marginea îmbrăcămintei Lui: şi
atâţi câţi L-au atins s-au făcut bine.” Mulţumiri lui Dumnezeu
că aceeaşi putere din Cristosul care locuieşte înăuntru încă
curge în trupurile celor bolnavi şi năpăstuiţi, şi ei sunt făcuţi
sănătoşi.
Cele două semne miraculoase pe care Dumnezeu le-a
manifestat prin Fratele Branham să ridice credinţa celor din
rândul de rugăciune la nivelul corect, sunt date de asemenea să
ridice credinţa celor nenorociţi din audienţă la acelaşi nivel.
Această credinţă trage aceeaşi putere din Cristosul lăuntric
care operează darul, şi vindecă pe cei ce şed în audienţă.
Nu contează dacă acestea sunt bolile voastre diagnosticate
supranatural, sau a persoanei în rândul de rugăciune, semnele
sunt aceleaşi, şi au acelaşi efect asupra celor ce şed în audienţă.
De ce să fie semnele repetate pentru fiecare persoană care deja
le-a văzut? Moise nu a repetat cele două semne ale lui pentru
fiecare Izraelit individual. O mie puteau să fie martori la
demonstraţie şi să fie făcut să creadă la acelaşi timp. Credinţa
la nivelul corect în orice parte a marii audienţe trage din
puterea Cristosului lăuntric, care operează darul; şi aceasta
nu poate lua loc fără ca Fratele Branham să o ştie. El o simte
aşa de clar cum aţi simţi voi dacă eu aş trage de haina voastră,
şi ştie direcţia de unde vine; şi el chiar arată persoana a cărui
credinţă îl atinge pe Cristos.
O dată în adunarea din Louisville, în timp ce el se ruga
pentru bolnavi pe platformă, el a simţit o tragere constantă de
credinţă din audienţă, şi îndată ce tragerea a încetat, el a arătat
în direcţia aceea şi a zis, „O doamnă chiar înapoi acolo tocmai
a fost vindecată de cancer.” Şi ea a fost.
În timp ce citea Scriptura la o altă audienţă, el s-a oprit şi a
arătat spre un om pe care nu l-a văzut înainte, şi i-a zis, „Frate,
credinţa ta chiar acum te-a vindecat de acel cancer care merge
între genunchiul tău şi glezna ta.” Cancerul s-a uscat pe loc.
În timp ce se ruga pentru acei din rândul de rugăciune
într-un miting din Flint, el s-a oprit şi a arătat sus spre a
doua galerie la dreapta lui, şi a zis, „Eu am avut chiar acum
o viziune despre o doamnă îmbrăcată într-un costum albastru
purtând o bluză în dungi. Ea tocmai a fost vindecată de un
cancer.” Femeia a sărit în picioare şi cu mare bucurie a zis, „Eu
sunt doamna.” Credinţa ei a făcut pentru ea în a doua galerie ce
făcea credinţa pentru acei de pe platformă.
O doamnă tânără care s-a născut cu ochii în cruci şi

care participa la Şcoala Biblică în Fort Wayne în timpul
mitingului de acolo a zis către D-na. Bosworth care era în
spate la standul de cărţi, „Eu nu văd cum aş putea să intru
vreodată în rândul de rugăciune, acolo sunt aşa de mulţi.”
D-na. Bosworth a zis către ea, „Tu nu o să trebuiască. Tu
doar şezi aici înapoi şi cere-i lui Dumnezeu să-ţi ridice
credinţa la nivelul de vindecare, şi tu vei trage din puterea
darului de vindecare.” Ea a făcut aşa, şi în timpul serviciului
Fratele Branham s-a oprit şi a arătat în direcţia ei şi a zis,
„O doamnă tânără înapoi de tot acolo a fost chiar acum
vindecată de ochi încrucişaţi.” Ochii ei au fost drepţi de
atunci.
O doamnă tânără a fost cărată în adunare pe o targă. Ea
murea de leucemie. Şi la Johns Hopkins şi la Mayo Clinic i
s-a spus că s-a făcut tot ce era posibil şi că nu mai era nici o
speranţă ca ea să trăiască. Mintea ei a început să cedeze. M-am
strecurat jos de pe platformă la targa ei şi i-am spus să se roage
ca Dumnezeu să-i ridice credinţa la nivelul de vindecare şi că
aceasta sau va opera darul sau va trage pe Fratele Branham
jos la ea. I-am privit buzele mişcându-se în rugăciune şi dintr-
o dată Fratele Branham a simţit tragerea de credinţă, a sărit
jos de pe platformă şi a mers la targa ei, s-a rugat pentru ea,
şi a zis, „În Numele lui Isus ridică-te din targa ta, primeşte
tărie divină şi fii bine.” Ea s-a supus şi cu mâinile ridicate şi cu
lacrimi de bucurie şi închinare curgând în jos pe obrajii ei, ea
a umblat înainte şi înapoi înaintea tuturor oamenilor şi în jos
pe intervale. Sora ei mi-a spus după aceea, „Sora mea se simte
minunat.”
În marele Fair Park Auditorium la Dallas, Texas, într-
o seară când locul orchestrei era plin de tărgi şi cazuri cu
scaune pe rotile, în timp ce Fratele Branham era ocupat
rugându-se pentru cei din rândul de rugăciune, el a
continuat să simtă tragerea de credinţă de la dreapta lui
care în final s-a oprit. Când el a terminat cu cei de care se
ocupa, el a arătat spre un om pe o targă în locul orchestrei,
şi a zis către el, „Omule, ridică-te, tu ai fost vindecat de vreo
cinci minute.” El s-a ridicat lăudând pe Dumnezeu. Soţia lui
a venit la el şi ei şi-au aruncat braţele în jur unul la altul
şi au plâns împreună de bucurie. El a fost adus din Chicago
într-o stare pe moarte cu plămânii lui fiind mâncaţi de
cancer. El a fost vindecat şi a venit la următorul miting în
Ft. Wayne cu câteva zile mai târziu să-şi depună mărturia. El
a participat la alte două mitinguri de atunci. Eu aş putea să
merg înainte şi înainte în a recita multe pagini de vindecări
asemănătoare despre acei vindecaţi în timp ce şedeau sau
erau întinşi pe tărgi în audienţă fără ca Fratele Branham să-
i atingă vreodată.
FĂRĂ CAZURI GRELE
Nu există un astfel de lucru ca un caz greu pentru

Dumnezeu. O doamnă din Grecia care nu avea deschidere în
gâtul ei a intrat în rândul de rugăciune. Ea nu putea înghiţi
nici o picătură de apă sau vreun fel de hrană. Îndată ce Fratele
Branham s-a rugat pentru ea ea a băut un pahar de apă şi
a mâncat un baton de bomboană. Cu o seară sau două mai
târziu în acelaşi miting nouă surdo muţi au venit în rândul de
rugăciune şi toţi nouă au fost vindecaţi.
Cei născuţi orbi şi-au căpătat vederea. După ce s-a
rugat pentru un om total orb, Fratele Branham a zis către
el, „Umblă până la amvon şi pune-ţi degetul pe nasul acelui
predicator.” El a mers drept la lucrător şi l-a tras de nas,
făcând audienţa să râdă.
Un foarte renumit misionar din Palestina în ultimul
stagiu de T.B.C. a fost adus din Yakima, Washington, într-
o ambulanţă la Civic Auditorium în Seattle, Washington.
Guvernul i-a plătit biletul de avion acasă. Când i s-a
poruncit, în Numele lui Isus, să se ridice şi să fie bine el a
făcut aşa, şi două zile mai târziu el făcea muncă manuală în
jurul casei lui.
VINDECARE ÎN MASĂ
Doar aşa cum o chemare la altar sau invitaţie către

păcătoşi urmează o predică de evanghelizare, astfel după
diagnosticarea şi vindecarea supranaturală a acelora
din rândul de rugăciune, invitaţia este acum dată la acei
din audienţă care sunt pregătiţi să accepte vindecarea
lor. Vindecarea la unul câte unul pe platformă este doar
preliminar la serviciul de vindecare principal. Aceasta este
numai o lecţie de predică la obiect ca să zic aşa pentru toţi în
audienţă care au nevoie de beneficiul părţii de vindecare din
Evanghelie.
Doar aşa cum sute de păcătoşi pot răspunde invitaţiei unui
evanghelist şi să experimenteze miracolul încă mai mare a
naşterii din nou în masă, tot aşa a fost uimitor demonstrat că
cei bolnavi pot fi vindecaţi în masă prin darul de vindecare.
Înspre sfârşitul serviciului Fratele Branham de obicei arată
rapid la unul după altul zicând, „Cristos te-a vindecat.” Unii
oameni îşi aruncă cartonaşele de rugăciune în aer, îşi aruncă
jos cârjele şi cei care nu puteau sta sau umbla sar în picioare,
unii din ei sărind şi lăudând pe Dumnezeu de bucurie. Astfel
de demonstraţie este de nedescris. La un anumit miting un
băiat într-un scaun care nu putea sta sau umbla, a sărit în
picioare lăudând pe Dumnezeu. Câteva minute mai târziu, i-am
făcut semn şi am cerut mulţimii să facă loc şi să-l lase să treacă

la platformă. El a umblat la microfon şi a predicat la audienţa
care plângea. Darul a operat pentru vindecare în masă tot aşa
cum a făcut deja în rândul de rugăciune unde ei erau vindecaţi
unul câte unul.
PĂCĂTOŞII SE PREDAU ÎN MASĂ

Din cel mai bine dintre toate, păcătoşii sunt astfel aduşi
sub condamnare pentru păcat şi vor să fie mântuiţi. În
Romani 15:18, 19, Pavel vorbeşte despre a-i face „pe Neamuri
ascultători, prin cuvânt şi faptă, prin semne şi minuni puternice,
prin puterea Duhului lui Dumnezeu…de la Ierusalim şi din
împrejurimi până la Illyricum.” Eu am văzut aşa de mulţi ca
treizeci de mii de păcătoşi într-o singură zi să se ridice în
picioare în lacrimi să-şi predea inimile lui Dumnezeu. Nu-i de
mirare că Isus a zis, „În orice cetate veţi intra—vindecaţi pe
bolnavii care sunt acolo.”
Citând Psalmul 68:18, Apostolul Pavel a zis în Ef. 4:8,
„Când El s-a înălţat sus, El a condus robia roabă şi a dat
daruri oamenilor.” Vestea despre acest dar divin către Biserică
în şase ani scurţi a străbătut în jurul lumii, şi multe chemări
urgente vin din toate părţile lumii. Unii suferinzi au fost aduşi
cu avionul peste ape din alte ţări la Statele Unite să se roage
pentru ei.
Înainte de a încheia, eu simt că eu trebuie să le spun
acelora care citesc aceste rânduri dar care nu sunt în stare să
participe la un Miting Branham, că aceasta nu trebuie să vă
împiedice de la a fi vindecat, de asemenea. Cu miile au fost
vindecaţi miraculos prin propria lor rugăciune. Dumnezeu
doreşte vindecarea voastră mai mult decât este posibil ca voi
să o doriţi. Isus a murit ca să o facă posibil. Calvarul face
tot ce Dumnezeu a promis proprietatea voastră personală.
„Fiecare pic întreg” este voia lui Dumnezeu dovedită şi
demonstrată la gloate. Literatura noastră de vindecare
împreună cu „rugăciunea de credinţă” a adus vindecarea să
fie accesibilă la multe mii. Un şuvoi continuu de mărturii
nesolicitate încă vin la noi de la prietenii noştri prin radio
şi cunoscuţii lor. Cartea mea, „CRISTOS VINDECĂTORUL”,
acum în a şaptea ediţie (250 de pagini), conţine şi explică
clar adevărul Bibliei care a eliberat mulţimile de tot felul
de boli trupeşti omeneşte incurabile când acolo nu era
nimeni prezent cu darul de vindecare, nici măcar un bătrân
să se roage rugăciunea de credinţă. Ei au fost vindecaţi pur
şi simplu prin a crede şi a acţiona după Scripturi privind
vindecarea trupului lor, în acelaşi fel cum păcătoşii cred şi
acţionează după Scripturi privind vindecarea sufletului lor.
Cărticica mea intitulată „Mărturisirea Creştinului,” care
arată cum ar trebui să fie afirmaţiile noastre pentru a obţine

toate binecuvântările răscumpărătoare, este a lucra minuni.
Adevărurile ei, practicate, vor aduce împlinirea promisiunii
lui Dumnezeu să vindece sau să facă orice altceva ce El a
promis în Biblie.
Rev. F. F. Bosworth
De ce A Vizitat
William Branham Africa de Sud?
Acolo vin zilnic la casa lui William Branham un mare
număr de cereri de rugăciune. Multe din acestea sunt însoţite
de bilete de avion cerând ca el să vină să se roage pentru
bolnavi. A fost una dintre aceste cereri care l-a făcut pe Fratele
Branham ca să o facă o chestiune hotărâtă de rugăciune
aparţinând la călătoria lui la Africa de Sud. El a considerat
Africa de Sud înainte, dar Domnul întotdeauna l-a îndreptat
să meargă în altă parte. Anul acesta el s-a gândit la Australia şi
Japonia, dar Domnul cu hotărâre l-a călăuzit spre Africa.
În timpul lunii Ianuarie, 1950, Fratele Branham şi Fratele
F. F. Bosworth conduceau adunări în Houston, Texas. În aceeaşi
seară în care s-a luat fotografia despre Fratele Branham, care
a înregistrat aureola deasupra capului său, Fratele Bosworth
i-a arătat Fratelui Branham fotografia unei doamne. Aceasta a
însoţit o scrisoare şi bilet de avion de la Florence Nightingale
din Durban, Africa de Sud, o rudenie îndepărtată a lui Florence
Nightingale care a fondat Crucea Roşie. Ea era doar un schelet
şi le-a reamintit de Georgia Carter, o tânără doamnă din
Milltown, Indiana, care era într-o stare similară înainte ca ea
să primească vindecarea. Pentru aproape nouă ani ea a fost pe
spate cu tuberculoză şi de-abia a cântărit patruzeci de livre la
timpul când Fratele Branham s-a rugat pentru ea.
Această Florence Nightingale din Durban a suferit de
cancer la intrarea stomacului care face pe cineva să moară
de foame. Ea cântărea numai vreo cincizeci de livre. Ea a fost
hrănită cu glucoză prin vene până când aceea nu mai era
posibil. Auzind de Fratele Branham, ea a plâns ca el să vină şi
să se roage pentru ea. Astfel ea a scris ca el să vină, trimiţând şi
fotografia ei şi bilet de avion.
În seara aceea în Houston ei s-au rugat pentru Florence
Nightingale, promiţând lui Dumnezeu că dacă El ar vindeca-
o şi ar face-o complet bine, ei o vor lua ca o indicaţie de la
Dumnezeu ca ei să meargă la Africa de Sud.
Opt săptămâni mai târziu grupul Branham a aterizat în
Anglia pe drumul lor spre Finlanda. Regele Angliei a trimis
o telegramă cerând Fratelui Branham să vină să se roage
pentru el. Când grupul Branham a păşit jos de pe avion,
numele lui William Branham a fost chemat prin difuzor.
Florence Nightingale a ajuns la aeroport doar cu cincisprezece
minute mai înainte şi acei cu ea au dat acest anunţ ca Fratele
DE CE A VIZITAT WILLIAM BRANHAM AFRICA DE SUD? 45
Aceasta este o copie a fotografiei care a

acompaniat cererea de rugăciune a lui Florence Nightingale
Branham să vină repede deoarece ei se gândeau că ea va muri.

Locul a fost aşa de aglomerat încât ei au fost informaţi să ia
legătura cu el la Picadilly Hotel. Aceasta s-a făcut şi s-au făcut
aranjamente ca el să vină la hotelul ei.
Aceasta era una din acele zile ceţoase din aprilie când ei
au mânat la hotel unde stătea ea. Nimeni din grup nu a văzut
vreodată o fiinţă umană într-o astfel de stare jalnică ca femeia
din camera aceea. Ea era aşa de slabă încât pielea s-a lipit de
oasele ei. Inimile lor au fost mişcate cu compasiune. Florence
Nightingale de-abia putea vorbi aşa cum lacrimi îi curgeau în
jos pe obraji pentru că ea suferea cu aşa durere.
Ei toţi, incluzând un lucrător din Biserica Angliei la fel ca
şi felceriţa ei, au îngenuncheat şi au început să se roage pentru
ea. Cum ei au început să se roage un porumbel a venit şi s-a
aşezat pe pervazul ferestrei, uitându-se înăuntru aşa cum a
început să gungure. După rugăciune, când Fratele Branham
a zis, „Amin,” porumbelul a zburat. Lucrătorul a început să
vorbească zicând, „Aţi văzut voi porumbelul acela?” Înainte ca
el să sfârşească întrebarea Duhul Domnului s-a mutat asupra
Fratelui Branham să vorbească aceste cuvinte—„Aşa vorbeşte
Domnul, tu vei trăi, soră.”
Opt luni după ce Fratele Branham s-a rugat pentru
Florence Nightingale în Anglia el a primit altă fotografie de
la ea. De data aceasta ea era un tablou perfect de sănătate
şi cântărea 155 de livre. El şi-a făcut angajamentul către
Dumnezeu şi era acum convins că el trebuia să meargă la
Africa de Sud. Dumnezeu l-a chemat la Africa de Sud şi acum
dorinţa lui era ca el să poată fi o binecuvântare pentru poporul
la care el a fost chemat să slujească.
În timp ce noi încă eram în Johannesburg, şi săptămâni
înainte să venim la Durban, Fratele Branham ne-a spus că cele
mai mari mitinguri ale noastre vor fi în Durban. El întotdeauna
a vorbit despre Durban cu anticiparea a mari lucruri să fie
făcute pentru Dumnezeu. Mai târziu în această carte voi veţi
găsi un raport despre adunările care au fost ţinute acolo, cele
mai mari mitinguri care au fost ţinute vreodată în Africa de
Sud. Noi nu am avut ocazia să întâlnim pe Florence Nightingale
în timp ce noi eram în Africa de Sud deoarece noi înţelegem că
ea locuieşte acum în Anglia.
DE CE A VIZITAT WILLIAM BRANHAM AFRICA DE SUD? 47
Această fotografie a acompaniat mărturia ei de vindecare.

Un Serviciu Tipic
Bună seara, prieteni. Marea milă şi pace a lui Dumnezeu să
fie cu voi toţi. Şederea mea aici în oraşul vostru este scurtă, dar
m-am bucurat de fiecare oră din aceasta. Eu simt în inima mea
că aceasta nu va fi ultima mea călătorie la Africa de Sud. Dacă
va îngădui Dumnezeu, noi vom fi bucuroşi să venim iarăşi.
Fără îndoială că voi veţi avea atunci mai multă credinţă, din
cauza a ceea ce aţi văzut şi veţi vedea în seara aceasta. Eu ştiu
că în audienţă în seara aceasta există multe persoane care sunt
deja vindecate. Voi poate nu vă daţi seama de aceasta chiar
acum, dar însemnaţi ceea ce vă spun. În săptămânile care vin
voi veţi vedea persoane care au fost o dată bolnave să vină la
pastorii lor şi la prieteni şi să zică, „Boala aceea de stomac s-a
dus,” „Cancerul—eu nu-l mai am,” şi „Priveşte la braţul meu; eu
îl pot folosi,” şi multe alte lucruri ca acelea. Voi veţi vedea că eu
v-am spus adevărul.
Mi-ar place să văd o trezire în toate bisericile din Africa
de Sud. Noi suntem toţi una în Cristos. Noi suntem un
Duh uniţi într-un trup. Nu ar fi minunat să vedem zidurile
denominaţiunilor dărâmate jos aşa ca noi toţi să acţionăm ca
unul în Isus Cristos? Aceasta va aduce trezire.
Acum eu doresc să citesc doar o porţiune din Scriptură
căci eu cred că nici un serviciu nu este complet fără citirea
Cuvântului. Cuvintele mele vor eşua, ca a oricărui om, dar
Cuvântul lui Dumnezeu nu va eşua niciodată. Amintiţi-vă,
Cuvântul lui Dumnezeu îl va învinge pe Satan oriunde, oricând
şi sub orice condiţie. Când Isus a fost aici, Tatăl era în El şi El
era egal cu Tatăl. Totuşi, când El a întâlnit pe Satan, El nu a
folosit vreunul din darurile Lui. El a zis numai, „Este scris.”
De fiecare dată Isus a zis, „Este scris,” El a învins pe Satan. Voi
aveţi promisiunea în Cuvântul lui Dumnezeu, şi de fiecare dată
când folosiţi Cuvântul în credinţă, Satan vă va părăsi. Acesta
este Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă ce spun eu nu corespunde
cu acesta, atunci cuvintele mele nu sunt bune. Dar dacă
cuvintele mele corespund cu Cuvântul lui Dumnezeu, atunci
Dumnezeu le va respecta, ceea ce El deja a făcut în mitingurile
noastre.
Acum eu doresc să citesc din al doilea capitol din Sf. Luca,
începând la al douăzeci şi cincilea verset.
„Şi, iată, acolo era un om în Ierusalim, al cărui nume
era Simeon; şi acelaşi om era drept şi devotat, aşteptând
după mângâierea lui Israel: şi Duhul Sfânt era peste el.
Şi i s-a descoperit prin Duhul Sfânt, că el nu va vedea
moartea, până când l-a văzut pe Cristosul Domnului.
UN SERVICIU TIPIC 49
Şi el a venit prin Duhul în templu; şi când părinţii au

adus înăuntru pe copilul Isus, să facă pentru el după
obiceiul legii. Atunci el l-a luat sus în braţele lui, şi a
binecuvântat pe Dumnezeu, şi a zis, Doamne, acum lasă
pe slujitorul Tău să plece în pace, conform cu Cuvântul
Tău: Căci ochii mei au văzut mântuirea Ta, Care Tu ai
pregătit-o înaintea feţei tuturor oamenilor; O lumină
să lumineze Neamurile, şi slava poporului Tău Israel.
Şi Iosif şi mama Lui s-au minunat la cuvintele acelea
care au fost vorbite de el. Şi Simeon i-a binecuvântat, şi
a zis către Maria mama lui, Iată, acest copil este aşezat
pentru căderea şi ridicarea din nou a multora în Israel;
Şi ca un semn împotriva căruia se va vorbi; (Da, o sabie
va străpunge şi prin sufletul tău,) Ca gândurile multor
inimi să poată fi descoperite. Şi acolo era una Ana, o
prorociţă, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer: ea era
înaintată în vârstă, şi a trăit cu un soţ şapte ani de la
fecioria ei; Şi ea era o văduvă de vreo optzeci şi patru
de ani, care nu s-a depărtat de la templu, ci a slujit pe
Dumnezeu cu posturi şi rugăciuni ziua şi noaptea, Şi ea
venind înăuntru în clipa aceea a dat tot aşa mulţumiri
Domnului, şi a vorbit despre el la toţi aceia care au
căutat după răscumpărare în Ierusalim.”
Fie ca Domnul Isus să adauge binecuvântările Lui la citirea
Cuvântului.
Eu vreau să vorbesc doar câteva momente despre aşteptări.
De obicei voi obţineţi ceea ce aşteptaţi. Acum dacă tu ai mers
la o adunare doar să critici, Satan cu certitudine îţi va arăta
ceva să critici. Dacă tu vi să fii binecuvântat, Dumnezeu va
vedea ca tu să fii binecuvântat, căci la orice te aştepţi tu vei
primi.
Lăsaţi-mă să vă dau un exemplu despre ceea ce vreau să
spun. Mama mea m-a trimis o dată la o partidă şi mi-a spus că
eu o voi întâlni pe sora ei. Ea mi-a descris-o, spunând că ea era
mică, trăsături cam ascuţite, avea o frunte înaltă, şi-şi pieptăna
părul înapoi, şi l-a răsucit în spate. Am mers să mă uit după ea.
Eu aveam un fel de concepţie despre cum ar arăta ea.
Acum, dacă voi veniţi după vindecare divină, voi trebuie
să aveţi ceva concepţie după cum este Dumnezeu. Credeţi voi
asta? Acum, Dumnezeu este un Duh, dar voi puteţi urmări felul
cum El se mişcă. Isus a zis că El va trimite înapoi pe Duhul
Sfânt şi El va mărturisi despre Cristos, şi ne va aduce aminte de
aceste lucruri pe care Isus le-a zis. El de asemenea ne va arăta
lucruri care vor veni. El a zis, „Cel ce crede în mine, lucrările pe
care le fac Eu le va face şi el; şi mai mari lucrări decât acestea
va face el; pentru că Eu mă duc la Tatăl meu.” El de asemenea a
zis că El nu putea face nimic până când Tatăl Îi arată, şi atunci
când Tatăl I-a arătat o viziune, El a făcut aceea. Acum, Isus este
acelaşi ieri, azi şi în veci. Atunci noi ar trebui să avem acelaşi
fel de manifestaţii în adunările noastre aşa cum Isus avea în
ziua Lui.
De multe ori aţi auzit pe oameni zicând, „A vedea este a
crede.” Voi aţi auzit expresia aceea. Eu vă voi dovedi că aceea
este numai parţial corect. Chiar aici eu văd un om stând lângă
mine cu un costum închis pe el. El are o cravată albă cu picăţele
roşii pe ea. Câţi credeţi că aceea este adevărat? Sigur, voi îl
puteţi vedea; voi ştiţi că el este aici. Acum eu mă voi întoarce şi
mă uit în partea cealaltă. Eu nu-l văd pe omul acela dar el este
aici oricum. Cum ştiu eu? Pentru că eu am un alt simţ. Există
cinci simţuri în trupul uman—văz, gust, pipăit, miros şi auz. Ele
sunt separate, unul de celălalt. Întâi am ştiut că el era aici prin
simţul vederii. Întorcându-mă la o parte eu nu-l pot vedea, dar
eu ştiu că el este aici pentru că eu am mâna mea pe el şi îl pot
simţi. Acum simţul vederii este inactiv dar simţul meu de pipăit
este activ. Întorcându-mă înapoi din nou spre el şi luându-mi
mâna de pe el, pipăitul nu-l va declara, dar văzul da. Voi aveţi
un alt simţ. Ascultaţi, eu aud muzică. Câţi vă gândiţi că eu sunt
corect? Aţi văzut-o voi? Aţi simţit-o voi? Aţi mirosit-o voi? Aţi
gustat-o voi? Nu. Dar voi aveţi un simţ al auzului. Acum, a
vedea nu este a crede. În cazul acela a auzi este a crede. Acum,
există cinci simţuri.
Dumnezeu a făcut pe om în chipul Lui—un om duh. Atunci
El a pus în el cinci simţuri pentru ca el să contacteze sfera
pământească. Ele nu au nimic de-a face cu Dumnezeu. Cele
cinci simţuri au fost date să contacteze sfera pământească. Dar
sufletul din om, duhul, are şi un simţ, care este credinţa. Prin
credinţă omul contactează pe Făcătorul lui. Cele cinci simţuri
nu au nimic de-a face cu aceasta. Ele ating sfera pământească
dar duhul vostru atinge sfera cerească. Deci simţul pipăitului,
ca atingerea mea a acestui om, este real trupului. Văzul este
real la trup. Acesta este o realitate. Dar credinţa este mai mult
o realitate pentru sufletul vostru. Acum ascultaţi, credinţa este
substanţa lucrurilor pentru care se speră, dovada lucrurilor
pe care voi nu le vedeţi, gustaţi, pipăiţi, mirosiţi sau auziţi.
Totuşi aceasta este tot atât de reală, mai reală decât oricare din
celelalte cinci simţuri.
Ce-i dacă nimeni nu a văzut vreodată în viaţa lui şi dintr-
o dată cineva a primit ochi şi putea să vadă. Noi ne-am gândi
că persoana aceea era nebună când el a zis că putea să vadă
lucruri şi obiecte şi lumina soarelui strălucitor, etc. Dacă noi
aveam numai patru simţuri, noi ne-am gândi că persoana aceea
era nebună. Dar pentru el este realitate. Deci aceasta este cu
credinţă. Aţi spune voi căci cămaşa este albă? Câţi cred căci
cămaşa este albă? Aceea arată că voi puteţi vedea. Acum, dacă
credinţa voastră spune că tu urmează să fii vindecat, şi este
tot atât de reală pentru voi ca privirea voastră care spune căci
cămaşa este albă, voi sunteţi vindecaţi. Credinţa o declară. Ea
este perfectă.
Acum să mergem la textul nostru pentru un moment.
Simeon era un om bătrân care locuia în templu. Ni se spune de
către teologi că el era de peste optzeci de ani. Într-o zi el avea
o promisiune prin Duhul Sfânt că el nu va vedea moartea până
când l-a văzut pe Cristosul Domnului. El a mers în jur spunând
la toţi, „Eu nu voi muri până când îl văd pe Cristos.” Ei au zis
că el era trăsnit. Ei au zis, „David şi toţi profeţii au aşteptat
după Cristos, şi acum doar uitaţi-vă la omul acela, aşa bătrân
cum este, totuşi el crede că el va vedea pe Cristos.” El a avut un
drept să o creadă pentru că Duhul Sfânt nu poate minţi. Acum
observaţi, el nu s-a ruşinat. Nu a contat cât de mult prestigiu
avea el, care era trecutul lui, nici cât de onorabil era el. El avea
o promisiune prin Duhul Sfânt că el nu va vedea moartea până
când l-a văzut pe Cristosul Domnului. El nu s-a ruşinat să
mărturisească despre aceasta, deoarece Duhul Sfânt i-a spui
lui astfel.
Acum, acelaşi Duh Sfânt care era cu Simeon este aici în
seara aceasta. Cât de mulţi credeţi în vindecare Divină? Ei
bine, dacă voi credeţi asta, amintiţi-vă că David a spus, „Când
adâncul cheamă adâncul.” Cu alte cuvinte, dacă există un
adânc înăuntru aici care cheamă, există un adânc acolo afară
să corespondeze cu acesta. Este în felul acesta: înainte să existe
o aripioară pe spatele unui peşte acolo trebuia să fie mai întâi
apă ca el să înoate în ea. Altfel, el nu ar fi avut acea aripioară.
Înainte să fi fost un pom să crească în pământ acolo trebuia
mai întâi să fie un pământ, sau acolo nu ar fi fost nici un pom
să crească în pământ. Voi vedeţi ce vreau să spun?
Acum, mai de mult am citit într-un ziar despre un copilaş
care a mâncat pedala de gumă de la o bicicletă şi guma de pe
creioane. Ei l-au dus la doctor care l-a examinat şi a spus că
micuţul nu are nici o sulfură în trupul lui. Guma are sulfură în
ea, aşa că el mânca guma să obţină sulfură. Dacă exista ceva
în voi care poftea după sulfură, acolo trebuie să fie sulfură pe
undeva ca să răspundă la acea poftire. Când există o creaţie
într-o inimă umană, acolo trebuie să fie un creator să creeze
acea creaţie.
Dacă te rogi pentru mai mult din Dumnezeu acolo trebuie
să fie mai mult din Dumnezeu să fie primit. Când tu erai un
păcătos, sufletul tău a plâns după Dumnezeu. Păgânii plâng
după Dumnezeu. Există ceva în ei care plânge după închinare.
Ei nu au ştiut la ce să se închine, aşa că şi-au făcut un chip şi
s-au închinat la acela. Aceasta era neştiinţă de Dumnezeu, dar
aceasta arată că acolo era ceva care plângea după Dumnezeu,
plângea după închinare. Acolo trebuia să fie un Dumnezeu
pe undeva să creeze acea creaţie, sau acolo nu ar fi fost acea
dorinţă în ei. Acum voi persoanele de aici care v-aţi ridicat

mâinile şi aţi spus că voi credeţi că acolo era vindecare Divină,
şi că voi o doriţi, acolo trebuie să fie un izvor de vindecare
deschis pe undeva sau altfel voi nu aţi avea acea dorinţă. Vedeţi,
este adâncul care cheamă adâncul.
La Simeon i s-a promis să vadă pe Cristos. Să zicem că
era luni dimineaţa când Isus s-a născut. Ei nu aveau ziarele şi
radiourile care le avem noi astăzi, dar singurul fel ce-l aveau
să trimită un mesaj era de la buză la ureche. Acolo erau câţiva
cititori în stele care au venit acolo şi L-au recunoscut prin
semne. Îngerii au coborât şi au proclamat naşterea Lui. Câţiva
păstori au venit să I se închine, dar nu ştiau mulţi. Acolo erau
cam două milioane de persoane în Israel atunci, şi probabil că
peste noapte erau mulţi copii născuţi. Aşa cum era obiceiul
Iudaic, în ziua a opta mama trebuia să vină să ofere o jertfă
de curăţire şi să aibă copilul tăiat împrejur. Doar imaginaţi-
vă mulţimea de oameni la templu în dimineaţa aceea, fiecare
mişcându-se în jur. Un rând lung de mame stăteau cu pruncii
lor, şi jos pe drum stătea o fecioară mică cu un voal peste
faţa ei ţinând două turturele ca jertfă pentru purificare. Copiii
bogaţi puteau oferi un miel dar aceasta era jertfa unei ţărănci,
o pereche de porumbei mici sau doi golumbi tineri. Şi apoi
copilaşul era înfăşurat în scutece.
Maria avea un nume negru de la început. Ei i-au spus că
acela era copilul lui Iosif, că Iosif era tatăl. Astfel pot doar
vedea femeile dându-se înapoi de la ea şi copilul ei, născut în
afara sfintei căsătorii. Dar în inimioara fecioarei ea ştia că
acesta era Fiul lui Dumnezeu, deşi El era înfăşurat în scutece.
Acolo era El, Emanuel, înfăşurat în trup. Ea a legănat copilul,
toţi se dădeau înapoi de la ea.
Departe acolo în templu şedea Simeon scriind. El avea
promisiunea că el va vedea pe Cristos. Îmi pot imagina că văd
Duhul Sfânt venind jos şi spunând, „Simeon, ridică-te. Du-
te afară, Simeon.” El nu ştia unde mergea dar el a mers afară
din templu. Jos de-a lungul acelui rând de mame el mergea,
oprindu-se în faţa acelei mame micuţe cu acel nume rău. El a
luat pruncul în braţele lui, lacrimile curgând în jos pe barba
lui. El s-a rugat, „Doamne, acum lasă pe slujitorul tău să plece
în pace, conform cu Cuvântul Tău: Căci ochii mei au văzut
salvarea Ta…”
Departe în spate acolo în colţ era o femeie bătrână
rugându-se. Cu anii ea a aşteptat pentru mângâierea lui
Israel. Ea era oarbă şi era o prorociţă. La acelaşi timp Duhul
Sfânt a zis, „Ana, ridică-te în picioare.” Acolo venea ea, oarbă,
mişcându-se în jur printre oameni, călăuzită de Duhul Sfânt.
Ea a venit de partea Mariei, a luat pruncul în braţele ei, şi a
binecuvântat pe Dumnezeu.
Şi acelaşi Duh Sfânt care a condus pe Ana la Mântuitor este

aici în seara aceasta să vă conducă la Mântuitorul, Cristosul lui
Dumnezeu, Acela care a murit pe Calvar şi a trimis pe Duhul
Sfânt. Şi vi se pare aceasta ciudat când vă spun aceasta, că voi
persoanele care sunteţi flămânde după Dumnezeu să vă vindece
aţi avut acea dorinţă creată în inima voastră de Duhul Sfânt.
Aşa cum El a condus pe Simeon şi Ana din vechime, tot aşa El
va condus pe voi aici în seara aceasta. Voi aţi aşteptat aceasta.
Acum aceasta-i aici pentru voi. Căci există o fântână umplută
cu sânge, curgând din coasta lui Emanuel, unde fiecare poate
plonja dedesubt de şuvoi să scoată petele de vină şi fiecare
persoană bolnavă poate să-şi piardă boala.
„El a fost rănit pentru fărădelegile noastre, El a fost învineţit
pentru păcatele noastre: pedeapsa păcii noastre era asupra lui;
şi cu rănile Lui noi suntem vindecaţi.” Fiecare din noi. Şi voi,
dragi oameni, care credeţi că există o fântână undeva, iat-o aici—
deschisă înaintea voastră, gratuit. Oricine vrea, să vină şi să-şi
primească vindecarea. Acelaşi Duh Sfânt care i-a dat lui Simeon
promisiunea, vă dă vouă promisiunea. Acelaşi Duh Sfânt care
l-a condus pe Simeon la Cristos va condus pe voi la fântâna de
vindecare. El este acelaşi Duh ieri, azi şi în veci. Crezi tu aceasta?
Aceasta-i adevărat. Cei ce sunt fii şi fiice a lui Dumnezeu sunt
călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu.Voi credeţi asta?
Eu sunt doar un om dar am fost născut un profet, să văd
viziuni. Vreo cinci ani în urmă mi-a apărut un înger. El era
îmbrăcat în alb, şi deasupra lui era o lumină strălucitoare. El
cântărea vreo două sute de livre, era bărbierit, desculţ, şi purta
părul până la umeri. El a păşit spre mine şi a spus că eu am
fost născut în lume să mă rog pentru bolnavi. El mi-a spus
că el a fost trimis de Atotputernicul Dumnezeu să-mi spună
aceasta. El a zis, „Dacă tu vei fi sincer şi-i faci pe oameni să
te creadă, nimic nu va sta înaintea rugăciunii tale, nici măcar
cancerul.” Atunci eu i-am zis că eu nu puteam merge; eu sunt
needucat. El a zis că aşa cum la profetul Moise i s-au dat două
semne, aşa voi primi eu două semne care vor fi martor la ceea
ce vă spun eu. Eu să iau persoana de mână şi el a spus că el
îmi va vorbi, descoperind care era situaţia cu persoana. Multe
lucruri vor veni la împlinire şi eu voi vedea vedenii. Eu voi
cunoaşte secretele inimilor la oameni, înţelegând trecutul lor şi
de asemenea lucruri în viitor.
Înainte să plece eu l-am întrebat cum pot fi aceste lucruri.
El a spus că atunci când Isus a fost aici El nu a putut să facă
nimic El însuşi, decât ce Tatăl I-a arătat. Câte persoane ştiu că
aceea-i adevărat? Ce zice Biblia? „Isus Cristos acelaşi ieri, şi
astăzi, şi în veci.” Dacă El este acelaşi astăzi cum a fost El în
ziua aceea, atunci El va vindeca la fel astăzi cum a vindecat El
atunci. „Încă, puţină vreme, şi lumea nu mă va mai vedea; dar
voi mă vedeţi…” Nu este aşa?
Acum, eu am doar un moment să vă dau o mărturisire

înainte ca noi să începem să ne rugăm pentru bolnavi. O dată
în America, în timp ce mergeam pe un tren mergând în Sud
să întâlnesc pe Fratele Bosworth, eu am primit o viziune. Eu
am văzut un băiat mic culcat pe pământ cu hainele lui toate
sfâşiate. Am văzut pietre şi pomi; aceasta era o ţară străină.
Trupul lui mic era tot rupt, şi acolo era el mort. În seara aceea
în adunare am spus poporului despre această viziune. Am zis,
„Scrieţi aceasta în Biblia voastră şi vedeţi dacă nu vine la
împlinire.”
Câteva zile mai târziu ei m-au dus la un băiat mic care s-a
înecat într-un canal de irigaţie. Dar el nu era băiatul pe care
l-am văzut în vedenie, care era în vârstă de vreo opt sau zece
ani şi a fost omorât într-un accident. Acest băiat care s-a înecat
era un ins micuţ, cu părul negru, bine îmbrăcat. El nu era acel
copil. Prin toată America şi Canada eu am mărturisit şi le-am
spus, „Scrieţi aceasta în Biblia voastră.” Aceasta s-a scris în mii
de Biblii. Eu le-am spus că atunci când viziunea s-a împlinit şi
băiatul a venit înapoi la viaţă, aceasta va apărea în „Glasul
Vindecării”.
În aprilie, 1950, în timp ce noi eram în Finlanda, am plecat
din Helsinki şi am mers sus la Kuopio. Un grup dintre noi
am fost sus la un turn de veghere de unde noi puteam vedea
teritoriul Rusesc. Eu am postit mult şi am spus către managerii
mei, „Ceva urmează să se întâmple.” Pe drum în jos noi am
venit asupra scenei unui accident. O maşină a lovit doi băieţi.
Unul a fost lovit în coaste şi aruncat către un pom, zdrobindu-
i capul şi coastele. Maşina, mergând vreo şaptezeci de mile pe
oră, a lovit pe celălalt băiat drept înainte, l-a rostogolit sub
maşină şi l-a aruncat afară în spatele roţii dinapoi sus în aer.
Cu vreo douăzeci de minute mai târziu am ajuns noi. Acolo
era o mare mulţime de oameni. Ei l-au avut întins afară cu
paltonul lui peste faţă.
Dl. Lindsay şi ceilalţi au mers afară şi s-au uitat la el, dar
eu nu am putut merge. M-am gândit la propriul meu băiat
şi inima mea era tristă. În sfârşit ei au întrebat, „Tu de ce nu
mergi?” Aşa că am mers. Când m-am uitat la băieţaş, ei au luat
paltonul de pe faţa lui, inima mea aproape s-a oprit. M-am
gândit la micuţul Billy Paul la mii de mile departe de mine. Ei
toţi plângeau. Am pornit să mă întorc, când am simţit o mână
pe mine. Am zis, „Eu nu înţeleg ce este aceasta.” (Unii dintre
oameni stând acolo au zis, „Acolo este omul minunilor din
State. Să vedem ce va face el.” Vedeţi cum oamenii nu înţeleg.)
M-am întors în jur şi am zis, „Se pare că eu am văzut pe acel
băiat undeva. Să ne uităm din nou.” Şi ei au ridicat din nou
paltonul lui. Am zis, „Eu am văzut băiatul acela.” Am fost aşa
de emoţionat, nu am putut să-l plasez la început. Am zis către
lucrători, „Este el un membru din bisericile voastre?” „Nu,” au
zis ei. Atunci mi-am dat seama că el era băiatul pe care l-am
văzut într-o vedenie înapoi în America cu vreun an şi jumătate
înainte.
Voi nu veţi şti niciodată ce am simţit. Acolo nu erau diavoli
suficienţi în chin care să-l poată ţine. Am zis, „Staţi în jur
şi veţi vedea slava Domnului.” Am îngenuncheat jos chiar în
felul cum mi s-a arătat în viziune şi m-am rugat: „Dumnezeule
Atotputernic, în ţara mea cu vreun an şi jumătate în urmă, Tu
mi-ai arătat acest băiat şi Tu mi-ai spus că el va învia.” Acolo
zăcea el, tot rupt, şi am zis, „O, Doamne, ascultă rugăciunea
slujitorului Tău. Şi acum moarte—tu nu-l mai poţi ţine, căci
Isus Cristos a dat o promisiune că acest băiat va trăi.” Băiatul
s-a ridicat în picioare, viu şi normal. Acolo stătea omul de
afaceri, omul important al oraşului. Eu am declaraţii de la ei
confirmând aceasta, semnate de un notar public.
Aş putea să continui cu orele să vă dau mărturisiri despre
cum a vindecat Dumnezeu miraculos, dar noi nu putem să
luăm mai mult timp deoarece noi trebuie să intrăm în serviciul
de vindecare. Eu doresc să fi putut să mă rog pentru fiecare
dintre voi individual, dar aceea este imposibil. Eu voi oferi
o rugăciune pentru întreaga audienţă şi voi toţi puteţi fi
vindecaţi, întocmai cum un păcătos luând Cuvântul şi crezând
poate să fie făcut o creatură nouă. Eu trebuie să vă fac să
credeţi. Voi vă obţineţi vindecarea prin aceeaşi credinţă care
salvează sau vindecă sufletul vostru.
În seara aceasta iarăşi ca de obicei noi vrem să chemăm
sus la platformă aproximativ zece sau cincisprezece dintre voi
oamenii acolo jos care aveţi cartonaşe de rugăciune. Acesta
nu este serviciul religios ci o demonstrare a ce vi se poate
întâmpla la toţi acolo afară. Fiul meu Billy a dat cartonaşe
de rugăciune seara mai devreme. Billy Paul, ce numere ai dat
în seara aceasta? „L-50 la L-100.” În ordine, el a dat cincizeci
de cartonaşe în seara aceasta şi eu cred că noi vom chema
primele cincisprezece, de la L-50 la L-65. Uitaţi-vă la numărul
din spatele cartonaşului vostru şi vedeţi dacă aveţi careva din
numerele de la L-50 la L-65. Dacă aveţi, veniţi aici sus aşa de
rapid cum puteţi aşa ca noi să vă putem alinia şi să începem
serviciul de rugăciune.
Să nu vă gândiţi că dacă nu aţi primit un cartonaş de
rugăciune că voi nu veţi fi vindecaţi. Eu vreau ca voi să vedeţi
că aceasta nu are nimic de-a face cu cartonaşul de rugăciune.
Eu chem câteva persoane aici sus aşa ca voi să puteţi vedea
Darul operând şi prin aceea să credeţi. De asemenea aceasta
ajută să aducă Ungerea peste mine.
În timp ce ei pregătesc rândul de rugăciune eu vreau să
spun, prieteni Creştini, că eu nu vin la voi ca un vindecător
divin. Eu vin ca fratele vostru. Eu nu vin să iau locul doctorului
vostru. Eu vin să mă rog pentru voi prin revelaţie Divină,

stăpânire Divină a lui Dumnezeu. Darurile şi chemările
lui Dumnezeu sunt fără pocăinţă. Doctorii sunt slujitorii
lui Dumnezeu şi ei fac tot ce pot pentru noi. Dar puterea şi
cunoştinţa lor este limitată. Puterea lui Dumnezeu nu este
limitată. Dacă doctorii şi surorile nu erau necesari, ei nu ar fi
aici. Ei sunt un mare ajutor pentru noi. Eu desigur apreciez ce
au făcut surorile pentru cei bolnavi şi slabi în aceste adunări.
Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, şi pe doctori şi
pe surori la fel. Fetiţa mea, pe care am lăsat-o în urmă ca să
vin la voi, vrea să devină o soră, şi dacă fiul meu nu devine un
lucrător eu doresc ca el să devină un doctor.
Mulţi oameni spun că ei ştiu că Dumnezeu este în stare, dar
este El voitor? În Psalmul 103, vindecarea bolilor este pusă în
aceeaşi clasificare ca iertarea fărădelegilor sau păcatelor. Şi
astfel dacă este voia lui Dumnezeu să ierte păcatul, este voia
Lui să vindece boli.
Eu vreau să mă rog peste aceste batiste. Aici sunt sute de
scrisori. Fiecare lună eu primesc mii de ele din toată lumea şi
lucruri mari s-au întâmplat. Aceasta este conform cu Biblia,
Fapte 19. Pavel a ştiut că Dumnezeu era în el, şi dacă v-aţi da
seama măcar că Dumnezeu este în voi. Acum, fiţi reverenţi în
timp ce mă rog.
Milostivule Tată, aceste batiste aşezate aici în aceste
cutii şi pe scaune, eu Te rog în numele Fiului Tău Isus, să le
binecuvântezi. Departe de-a lungul ţării sunt mame şi taţi şi
copii, aşteptând pentru reîntoarcerea acestor batiste. Mulţi
sunt bolnavi serios, şi eu mă rog pentru ei, scumpe Tată. Acolo
este un sărman tată bătrân care este orb şezând într-o casă,
o mamă întinsă pe un pat nenorocită, aşteptând după aceste
batiste să se reîntoarcă. Este scris în Scripturi că acolo s-au
luat de pe trupul uns al Sf. Pavel, batiste şi şorţuri, şi boli şi
duhuri necurate au ieşit afară din oameni. Tată, noi ştim că noi
nu suntem Sf. Pavel dar Tu încă eşti acelaşi Isus, care era cu Sf.
Pavel şi tot poporul Tău. O, Dumnezeule, fă asta pentru ei din
nou, ca poporul să poată şti că Tu eşti Isus, Fiul lui Dumnezeu,
acelaşi ieri, azi şi în veci.
Tu ai fost aşa de bun cu noi, Tată Ceresc, şi timpul trece aşa
de uşor când noi vorbim despre Isus, vorbim despre lucrările
Lui minunate. Când El era aici pe pământ El a spus că încă
puţină vreme şi lumea nu Mă va mai vedea. Dar lumea nu
înţelege. Ei sunt orbiţi de dumnezeul acestei lumi, umblând
în întuneric pe căile lor şi în poftele lor păcătoase. Dar noi îţi
mulţumim Ţie, Tu ai spus că Tu vei fi cu noi, chiar în noi până
la sfârşitul lumii.
În seara aceasta, ori unde poţi Tu găsi o inimă sinceră, Tu
îi vei călăuzi prin Duhul Tău. O, Dumnezeule, această sâmbătă
seara când mulţi oameni fac cumpărături, mulţi sunt afară la

case de toleranţă şi locuri de faimă rea, şi băieţi tineri întinşi
pe duşumeaua barului, şi fete tinere pe drumul care este
greşit—dansând pe drumul lor spre un mormânt fără Cristos,
oh, Stăpâne, călăuzeşte cumva persoanele acelea. În seara
aceasta vorbeşte-le şi fie ca ei să găsească un loc la altarul bun
de modă veche şi să devină slujitorii Tăi, Doamne.
Sunt mulţi aici în seara aceasta, Tată, care sunt bolnavi şi
nevoiaşi. Eu simt Duhul Tău acum şi noi toţi ştim că Tu eşti
aici. Tu ai spus, „Oriunde sunt adunaţi doi sau trei, Eu voi fi în
mijlocul lor.” Noi Te simţim, literal cu simţ spiritual, şi noi ştim
că Tu eşti aici.
Iar acum, Tată, aşa cum am mărturisit la aceste persoane
privind darul Tău Divin, ei au doar cuvântul meu dacă Tu nu
vorbeşti, Doamne. Dar eu ştiu că Tu vei vorbi, adeveri, mărturisi,
şi toată lauda şi slava să fie pentru Tine, Tu Fiu minunat a
lui Dumnezeu. Tu eşti aşa de minunat să ne răscumperi pe
noi sărmani păcătoşi pierduţi, vrednici de moarte şi despărţire,
vrednici de iad, dar Tu ne-ai răscumpărat. Oh, cum îmi saltă
inima când mă gândesc că eu sunt răscumpărat şi tot atât de
sigur cum Tu ai înviat din mormânt, într-o zi noi vom apărea
cu un trup nou şi niciodată nu vom mai fi bolnavi sau vom mai
suferi.
Acum, scumpe Dumnezeule, binecuvântă în seara aceasta
pe acei ce sunt aici. Fie ca Duhul Sfânt doar să se mute chiar
afară peste această audienţă acum. Fie ca ei să Te accepte cu
plăcere şi să fie mântuiţi şi vindecaţi în seara aceasta, căci noi
o cerem în Numele Fiului Tău, Isus. Amin.
Aduceţi-mi pe primul pacient.
Bună seara, doamnă. Acum, soră, crezi tu cu toată inima
că Dumnezeu m-a trimis să te ajut? Eu nu am nimic prin ce să
vindec. Dacă eu eram un doctor, eu ţi-aş da medicament. Eu
sunt slujitorul lui Dumnezeu şi prin aceea eu pot doar inspira
credinţa ta aşa ca Dumnezeu să te poată ajuta. Eu nu pot face
ceea ce Dumnezeu deja a făcut. Eu sunt un profet şi eu pot să-ţi
spun numai ce este rău cu tine printr-o viziune. Dacă eu îţi pot
spune acum ce este rău cu tine, vei crede tu că Dumnezeu m-a
trimis?
Înainte ca tu să vi la adunare în seara aceasta tu erai în
rugăciune. Este asta aşa? Tu te-ai rugat ca tu să poţi fi chemată
în seara aceasta. Tu ai suferit de multă vreme de dureri severe
de cap. Crezi tu cu întreaga ta inimă? Atunci, du-te acasă şi
acceptă-ţi vindecarea.
Vino, tinere. Îl iubeşti tu pe Isus? Duhul lui Dumnezeu este
deja peste acest copil. Dacă Isus stătea pe această platformă
şi El ţi-a spus, băieţaşule, că există anumite lucruri greşite
cu tine, L-ai crede tu? Acum, dacă eu îţi spun, vei crede tu că
Dumnezeu m-a trimis? Eu sunt doar unealta lui Dumnezeu. Eu
văd o vedenie despre acest băieţaş înaintea mea. Tu suferi de
ulcere în gură. Este aşa? Dacă este, ridică-ţi mâna. Du-te acasă
şi bucură-te, pentru că Dumnezeu te-a vindecat.
Ce mai faci, doamnă. Crezi tu cu toată inima ta? Tu ai
o fetiţă foarte dulce. Eu am o fetiţă acasă, doar puţin mai
mică decât a ta. Numele ei este Rebekah. Dar eu a trebuit să o
părăsesc pe micuţa Rebekah să vin aici să mă rog pentru voi.
Dacă Isus, Fiul lui Dumnezeu, era aici, tu ştii că El doar
iubeşte copilaşii, El i-ar lua în braţele Lui şi i-ar binecuvânta.
El a zis, „Îngăduiţi-i pe copilaşi, şi nu îi opriţi, să vină la mine:
căci a acelora ca ei este împărăţia cerurilor.” Dacă Isus era aici
în seara aceasta, El te-ar binecuvânta. El şi-ar pune mâinile
Lui peste tine şi El ar şti ce era rău cu tine. Crezi tu asta? Tu
crezi că Isus poate arăta Fratelui Branham ce este rău cu tine?
Eu cred că tu eşti o fetiţă dulce.
Mamă, copila ta s-a născut în starea aceasta. Aceasta-i o
stare nervoasă. Aceasta a cauzat ca copila ta să fie slabă şi
obosită. Starea întregului ei trup este slabă. Aceasta nu este aşa
de mult o dificultate organică ci este o slăbire generală a stării
copilului. Fata este molatică, ea nu mănâncă bine şi constant
are răceli rele, nu-i aşa? Nu este asta aşa?
Acum, tu ştii că toate lucrurile lucrează împreună pentru
binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Eu vreau să te întreb
ceva. Fata înseamnă mai mult pentru tine decât viaţa însăşi.
Vei promite tu că dacă Dumnezeu va lăsa ca această copilă să
fie bine şi sănătoasă, tu o vei creşte, nu ca o fată modernă, ci
o vei creşte spre slava lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să ia viaţa
ei în mâinile Lui? O vei învăţa tu în felul acela şi tu însăţi
să trăieşti în acelaşi fel şi să fii un exemplu înaintea ei de o
reală credincioasă adevărată, plină de Duhul lui Dumnezeu?
Vei face tu asta? Ce ţi-am spus eu despre copilă, este asta
adevărat? Acum, eu cred că există speranţă pentru copilă.
Dumnezeu vorbeşte în casa ta. Tu înţelegi ce vreau să spun,
nu-i aşa? Chiar înainte ca eu să o spun, tu ştiai. Am simţit
că aceasta s-a înregistrat, aşa că eu nu trebuie să o spun. Tu
du-te şi slujeşte pe Dumnezeu toată viaţa ta. Eu vreau să
binecuvântez pe copila ta. Vino aici, dulce. Pune-ţi braţele în
jurul meu.
Atotputernice Dumnezeu, Autorul vieţii, Dătător al fiecărui
dar bun. Această sărmană fetiţă, stând aici cu ochii ei albaştri
de prunc uitându-se sus la mine, mă face să mă gândesc la
micuţa mea Rebekah, la multe mii de mile dincolo de mare.
Dumnezeule, fii milostiv cu această copiliţă. Ascultă
rugăciunea slujitorului Tău, Tată. Tu ai auzit promisiunea celei
dragi a ei. Tu ai dat o viziune, şi Tu cunoşti toate lucrurile.
Şi aşa cum ea stă în seara aceasta cu trupuşorul ei rezemat

de mine, fie ca aceasta să fie ca în ziua lui Ilie când el şi-a
întins trupul peste copilul mort şi acesta a venit la viaţă. Fie
ca sănătatea şi tăria să vină la această fetiţă. Fie ca răcelile şi
bolile să înceteze în trupul copilei şi fie ca ea niciodată să nu
uite această seară. Fie ca aceasta să fie data de întoarcere când
binecuvântările lui Dumnezeu vor fi peste copilă. Fie ca ea să te
slujească toate zilele ei, şi cei dragi ai ei la fel. Eu binecuvântez
această copilă ca profet al Tău, în Numele binecuvântatului
Tău Fiu, Isus Cristos Domnul nostru. Amin.
Inimioară, să nu-ţi fie frică acum. Tu urmează să fii bine.
Acele răceli şi lucruri vechi urmează să înceteze. Dumnezeu să
te binecuvânteze, dulce.
Aici stă o doamnă despre care eu nu ştiu nimic, dar Tatăl
meu o cunoaşte şi El îmi poate da orice parte din cunoştinţa
Lui. Crede cu întreaga ta inimă şi vei fi vindecată. Isus este
acelaşi ieri, azi şi-n veci.
(El s-a întors către audienţă.) Eu văd pe un om stând acolo
suferind. Eu văd ce este rău cu tine, dar eu nu te pot vindeca,
domnule. Crezi tu că Isus Cristos te poate face bine? Dacă eu
voi fi în stare să spun ce este rău cu tine, atunci tu ar trebui să
crezi. Este asta corect? Tu suferi de o ruptură dublă. Dacă asta-
i aşa, doar ridică-ţi mâna. Acum, dacă tu crezi, te poţi duce
acasă şi fă-te bine. Dumnezeu să te binecuvânteze. Ai credinţă
în Dumnezeu. Să Îl crezi cu toată inima ta.
Este minunat să stai aici şi să vezi felul cum Domnul
nostru se mişcă prin această audienţă. Acolo este un alt om
cu o ruptură. El ar vrea să se facă bine, la fel. Nu este aşa,
domnule? Dacă tu crezi, te poţi face bine. Doar să ai credinţă în
Dumnezeu. Continuă să crezi. El te poate vindeca.
Aceea-i soţia ta care stă alături de tine, doamna aceea
acolo. Crezi tu că eu pot să-ţi spun ce este rău cu tine, doamnă?
Crezi că eu sunt profetul lui Dumnezeu? Tu crezi? În ordine, tu
ai tensiune de sânge, nu-i aşa? Nu este aşa? Dacă vei crede cu
toată inima ta te poţi duce acasă şi să te faci bine. Dumnezeu
să te binecuvânteze.
(El s-a întors către persoanele din rândul de rugăciune.) În
ordine, doamnă, tu să vi. Crezi tu cu toată inima ta? Crezi că
Isus Cristos este aici să te facă bine? Eu văd ce este rău cu tine
şi este lucrul care eu doresc să nu se fi întâmplat niciodată. Dar
acela este primul lucru care Dumnezeu a promis să-l vindece,
tuberculoza. Nu este adevărat? Vino aici doar un moment.
Această boală oribilă, cu vreo cincisprezece ani în urmă, a
trimis-o pe mama lui Billy de pe pământ. Aceea a fost înainte
ca acest dar să-mi fie manifestat. Eu întotdeauna am dispreţuit
T.B.C.-ul. Fie ca Dumnezeu să-mi dea putere în seara aceasta
să te eliberez de acesta.
O, Tată, fii milostiv, Dumnezeule. Tată, dacă eu ştiu cum

să fiu sincer, eu sunt acum. Tată, eu îţi cer cu toată inima mea,
ascultă-mi rugăciunea şi dă-mi credinţă aşa cum mă mut în
acest canal să întâmpin acest demon, care altfel va trimite
pe această sărmană femeie mică într-un mormânt prematur.
Ai milă, Dumnezeule, şi alungă-l de la ea. Dă-i slujitorului
Tău putere şi har şi credinţă chiar acum, aşa cum mă duc să
întâmpin pe acest duşman oribil.
Acum, demonule numit tuberculoză, eu vin în acest duel
de credinţă şi provocare, pretinzând un dar de vindecare Divin
administrat mie printr-un înger. Tu eşti conştient de aceea. Ieşi
afară din femeie. Părăseşte-o în numele lui Isus Cristos. Ieşi
afară din ea aşa ca ea să poată trăi.
Sora mea, eu sunt doar un străin pentru tine dar tu să
faci aşa cum îţi spun eu. Vrei tu? Într-o zi dincolo de mare va
veni o scrisoare la mine zicând, „Frate Branham, eu sunt acum
liberă de tuberculoză.” Tu du-te de aici fericită, bucurându-te,
mâncând orice vrei tu să mănânci, şi tu vei începe să câştigi
în greutate şi să te faci bine. Dumnezeu să te binecuvânteze.
Scrie-mi mărturia ta la America.
Următorul pacient, vă rog.
Există un înger al Domnului care este aici cu noi. Satan
va încerca să vă ţină de la a nu crede, dar îngerul Domnului
el vrea ca tu să crezi. Aceasta va fi atitudinea ta care va fi
apropierea ta înspre această problemă. Continuă să crezi.
Tu eşti gata de operaţie. Acolo trebuie să fie o operaţie
care trebuie să aibă loc imediat. Boala este în stomacul tău,
o umflătură care ei se pregătesc să o scoată. Sunt eu corect?
Atunci ridică-ţi mâna. Crezi tu că te vei face bine? Dumnezeu
să te binecuvânteze. Du-te bucurându-te, credinţa ta te-a făcut
sănătos. Laudă Domnului.
Această doamnă suferă de acelaşi lucru. Tu crezi cu toată
inima ta. Dumnezeu te-a vindecat. Du-te acum. Acela-i felul să
crezi.
Tu ai ulcere în stomac. Este asta corect? Tu poţi să mergi
acasă, tu te vei face bine.
Dacă Dumnezeu îmi va vorbi şi-mi va spune ce este greşit
cu tine, vei accepta vindecarea ta? Diabet. Este asta corect?
Atunci ce ai făcut tu? Ai acceptat vindecarea, nu-i aşa?
Dumnezeu să te binecuvânteze. Să-i spunem laudă Domnului.
Acum, frate, tu du-te, şi după un timp aşa cum continui să
mergi la doctorul tău, el te va trimite. Tu ne poţi scrie mărturia
ta. Dumnezeu să te binecuvânteze.
Ce mai faci, domnule. Crezi tu că eşti vindecat acum? Tu
crezi? Sigur, tu du-te acasă şi mănâncă ce vrei. Boala ta de
stomac te-a părăsit. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te

acasă şi mănâncă. A fost un timp lung de când ai putut să
mănânci ce ai vrut.
(El din nou s-a întors către audienţă.) Eu văd ceva
mişcându-se chiar acolo. Eu nu-mi pot da seama ce este.
Credeţi acum din toată inima voastră. Oh, ce s-ar putea
întâmpla dacă noi toţi am crede!
Doamna care şede acolo, tu ai avut boală de femei. Aceasta
te-a părăsit. Să spunem laudă Domnului.
Tu ai vrea să treci peste acel chist, nu-i aşa, soră? Du-te
acasă şi fii bine. Domnul să te binecuvânteze. Oh, nu este El
minunat!
Eu sunt sigur că voi puteţi aprecia aceasta deoarece acolo
sunt aproximativ cinci mii de suflete care încearcă să tragă din
Dar. Aceasta este ca vâslele, trăgând înainte şi înapoi. Eu cu
greu pot să desluşesc ce este, dar eu ştiu că Isus Cristos, Fiul
lui Dumnezeu, este aici să vă facă bine. Credeţi cu toată inima
voastră.
Tinere, tu cel de-acolo lângă perete, crezi tu că sunt
profetul lui Dumnezeu? Crezi tu că noi stăm în prezenţa Lui
acum? Eu nu îţi citesc gândul. Tu ştii care e necazul tău. Hrana
ta continuă să vină înapoi. Tu devii foarte obosit, şi de-abia
poţi să stai sus. Tu ai o foame în inima ta. Tu vrei să slujeşti pe
Dumnezeu. Tu niciodată nu L-ai slujit în felul cum ai vrut. Nu
este aşa? Tu să-L accepţi acum ca Salvator al tău, fii botezat în
Duhul Sfânt şi fii vindecat.
Tu acolo, în acel scaun cu rotile. Dumnezeu te-a vindecat de
infirmitatea ta. Du-te acasă crezând şi mărturisind ce a făcut
Cristos pentru tine, şi tu vei fi făcut întru totul întreg. Te vei
bucura de sănătate perfectă.
În ordine, aduceţi pe următorul pacient.
Vino, doamnă. Crezi tu cu toată inima ta? Ea nu înţelege
Engleza. Doar spune-i că ea este vindecată. Ea a avut boală de
inimă. Spune-i să se ducă acasă şi să se bucure. Ea nu poate
vorbi Engleza dar ea sigur ştie cum să aibă credinţă.
Păşeşte aici, domnule. Vrei să te supui mie ca profet al lui
Dumnezeu? În ordine, tu ai avut artrită mult timp, nu-i aşa?
Pune-ţi mâinile sus în aer, ridică-ţi picioarele în sus şi-n jos.
Umblă jos de pe platformă. Isus Cristos te-a făcut sănătos.
Dumnezeu să te binecuvânteze. Să zicem laudă Domnului.
Da, soră, tu eşti îngrijorată de spatele tău, nu-i aşa? În
ordine, ridică-te sus. Mişcă-ţi spatele în jur, apleacă-te. Isus te-
a vindecat de boala aceea de spate. Tu nu o mai ai. Amin!
Pentru copil?
Dumnezeule, în Numele Domnului Isus eu Îţi cer pentru

această vindecare. Fie ca ochii lui mici să fie normali.
Părăseşte-l, Satano, eu te conjur să părăseşti copilul.
De cât timp a fost cu ochii în cruci? Ei bine, el nu mai este
cu ochii în cruci acum. Ochii sunt perfect drepţi şi normali. Tu
poţi să mergi acasă acum bucurându-te, domnule. Copilul este
perfect sănătos. Să zicem mulţumiri fie lui Dumnezeu. Uitaţi-vă
la copilaş. Ochii lui sunt perfect drepţi. Ziceţi laudă Domnului.
(El s-a întors către audienţă.) Eu vreau ca voi să credeţi cu
întreaga voastră inimă şi uitaţi-vă încoace. Dumnezeu vrea să
vă vindece şi tot ce aveţi voi de făcut este să o luaţi, credeţi-o
şi Dumnezeu este obligat să o aducă la îndeplinire. Puteţi voi
vedea cât de simplu este?
Eu văd un om jos acolo cu cancer la stomac. Crede cu toată
inima ta. Crede numai.
Toţi uitaţi-vă încoace şi credeţi cu toată inima voastră. Isus
Cristos este aici să vă facă întregi. Numai să aveţi credinţă. Da,
soră, tu care şezi acolo în colţ. Nervoasă, nu-i aşa, nevrotică,
toată ofensată, nu este aşa? Stai sus în picioare. Isus Cristos te-
a vindecat. Amin! Aleluia!
Copilul tău este mai bine, nu-i aşa, frate? Acţionează deja
diferit, nu-i aşa? Isus l-a vindecat în seara aceasta în serviciu.
Să zicem laudă Domnului.
Poate fiecare să audă bine în spate? Uneori când Ungerea
coboară peste mine face ca faţa mea să se simtă foarte amorţită.
Să nu vă gândiţi că eu sunt nervos când îmi frec faţa, dar
buzele mele se simt parcă ele devin foarte groase. Este o simţire
foarte sacră. Eu nu o pot explica. Eu Îl iubesc, eu ştiu asta. Eu
Îl iubesc cu toată inima mea.
Este o doamnă care şade acolo rugându-se, doar încearcă
cât poate de bine. Tu, soră, tu de-acolo îmbrăcată cu palton
negru. Priveşte încoace şi crede-mă cu toată inima ta. Tu crezi?
Mă accepţi tu ca profetul lui Dumnezeu? În ordine, aici e
necazul tău, soră. Eu văd acum. Acolo nu este într-adevăr prea
mult rău cu tine. Tu ai o opresiune demonică, asta-i ceea ce-i
rău. Nu este aşa? Tu devii fricoasă şi obosită. Tu eşti doar toată
plăguită. Dacă asta-i aşa, ridică-ţi mâna. Dumnezeu ţi-a auzit
rugăciunea. Satan nu te poate ţine. Acum, doar ţine-ţi mâna
sus de tot în timp ce mă rog.
Doamne Dumnezeule, văzând necazul ei şi ştiind că
sărmana femeie este legată, Satan încearcă să-i spună că ea a
pierdut, eu vin la Tine după milă. Căci pentru ultimele câteva
minute ea a încercat din greu să intre în contact cu Tine. Acum,
Tată, eu cer ca duhul acela să părăsească pe femeie în numele
lui Isus Cristos. Lasă ca ea să iese de aici bucurându-se şi
fericită şi bine din nou, prin numele lui Isus Cristos. Amin.
Acum, soră, tu ai terminat cu aceasta. Tu eşti liberă acum.

Tu să ai doar credinţă şi crede cu toată inima ta.
Acum, voi vreţi să fiţi vindecaţi acolo afară, voi toţi?
Credeţi voi cu toată inima voastră? Prieteni, mi-ar place să stau
aici cu o oră mai mult dar tăria mea slăbeşte repede. Acestea
sunt vedeniile şi eu nu pot explica. Vă rog să mă credeţi acum.
Dacă voi veţi face aşa cum vă cer eu să faceţi, voi veţi merge
acasă bine în seara aceasta. Dacă eu iau pe unul după altul
va fi acelaşi lucru. Desigur, prieteni, voi ştiţi că eu v-am spus
adevărul, şi Dumnezeu a mărturisit că eu v-am spus adevărul.
Isus Cristos a vindecat pe fiecare cu vreo 1900 de ani în urmă.
Câţi dintre voi aveţi credinţă acum să-l acceptaţi pe El ca
Vindecătorul vostru? Ridicaţi-vă mâinile. Aceea-i corect, acei
pe tărgi şi care şedeţi pe scaunele voastre şi aşa mai departe.
Voi puteţi fi vindecaţi. Eu am făcut ce mi-a spus îngerul să fac.
El a spus să efectuez semnele aşa cum a făcut Moise profetul.
Atunci cere şi fii sincer când te rogi, şi nimic nu va sta înaintea
rugăciunii tale. Voi credeţi asta? Atunci plecaţi-vă capetele doar
un moment.
Tatăl nostru Ceresc, eu Te rog pentru milă la această oră,
milă pentru toată omenirea, şi mai ales pentru aceste persoane
zăcând aici. Eu am mărturisit despre Tine, oh, marele Iehova, şi
despre iubitul Tău Fiu, Isus, şi Duhul Sfânt a purtat mărturie
despre mărturisirea mea că ea este adevărată. Şi acum, Tată, eu
le-am spus că Fiul Tău a murit pentru vindecarea lor şi îngerul
Domnului m-a întâlnit şi a uns pe slujitorul Tău să meargă
cu acest mesaj. Mişcă-te peste această audienţă acum. Fie ca
puterea vindecării de la Calvar, de la sângele jertfei, trupul şi
moartea Domnului nostru Isus, să vină la fiecare suferind în
auzirea glasului meu. Scumpe Tată, binecuvântează pe fiecare
care este acum în rugăciune, fiecare care crede mesajul. Admite
aceasta, Doamne. Ascultă-mi umilul meu strigăt către Tine. Mă
rog ca tu să laşi rugăciunea mea să capete răspuns.
În numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, eu mustru
fiecare duh de boală, fiecare putere demonică, fiecare putere
care are pe oameni legaţi, ologi, cu ochii în cruci, orbi, şi
nenorociţi. Satan, tu eşti expus. Tu nu-i poţi ţine pe aceşti
oameni. Puterile tale sunt rupte. Isus Cristos a triumfat asupra
ta la Calvar. Eu îl reprezint pe El acum într-un dar Divin şi tu
eşti expus şi chemat afară. Eu te conjur prin numele Domnului
meu Isus Cristos, la care tu va trebui să te supui, căci eu chem
Numele Lui în reverenţă şi sfinţenie peste aceste persoane
bolnave. Tu ieşi afară din ei ca ei să se facă bine prin Isus
Cristos, iubitul Fiu al lui Dumnezeu. Amin.
Acum, în timp ce voi aveţi capetele aplecate eu vreau ca voi
doar să credeţi aşa cum eu spun aceste cuvinte. Eu ştiu de ce
este nevoie să învingi pe Satan şi eu voi spune aceste cuvinte.
Eu vreau ca voi să le rugaţi din inima voastră aşa cum eu le

vorbesc. Persoanele bolnave de oriunde în audienţă acum, să vă
rugaţi aceste cuvinte din inima voastră, după ce le spun eu.
Dumnezeu Atotputernic, Creator al cerului şi al
pământului, Autor al vieţii eterne, Dătător de orice dar bun,
trimite binecuvântarea Ta vindecătoare asupra mea, un sărman
muritor suferind. Eu accept acum moartea Fiului Tău la Calvar,
care a murit pentru vindecarea mea. Prin harul Tău, Doamne,
din seara aceasta înainte, eu voi mărturisi despre vindecarea
mea. Este scris că Tu eşti Marele Preot al mărturisirii mele,
şi eu voi mărturisi vindecarea mea până când sunt complet
sănătos. Ascultă-mă, o, Doamne, căci eu mă predau Ţie pentru
vindecarea trupului meu, să-Ţi dau laudă în numele Fiului Tău
sfânt, Isus Cristos. Amin.
RAPORTÁRI DIN AFRICA DE SUD 65
Raportári Din Africa De Sud

În capitolele precedente voi aţi fost prezentaţi la William
Branham, slujba lui şi darul de vindecare care operează prin
el. Vouă vi s-a spus cum a fost el îndreptat de către Domnul să
meargă la Africa de Sud. Pentru ca să vă familiarizaţi mai bine
cu slujba lui, eu v-am dat un mesaj transcris electric cuvânt cu
cuvânt prin el într-un serviciu tipic la care el se roagă pentru
bolnavi. În acest capitol mi-ar place să vă dau un scurt raport
despre cele zece săptămâni care le-am petrecut în Africa de
Sud.
Cele mai mari mitinguri religioase ţinute vreodată în
Africa de Sud au fost conduse de William Branham şi grupul
lui în timpul lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie, 1951.
Aceasta a fost convingerea unanimă a fiecărei persoane cu care
am vorbit privitor la aceste mitinguri. Vorbind cu lucrători,
misionari, oficialităţi publice şi alţii care erau interesaţi în
bunăstarea spirituală, socială şi morală a oamenilor, noi am
fost asiguraţi că efectele acestor mitinguri vor fi simţite pentru
anii care vin.
Sute de mii s-au adunat împreună afară în aer liber, în
holuri, terenuri de spectacole, un hangar de avioane şi chiar
la o pistă de concurs în căutarea lui Dumnezeu. Zeci de mii
au mulţumit lui Dumnezeu pentru vindecarea lor. Unii au
fost vindecaţi instantaneu, alţii au primit vindecare treptat.
Unii, simţind atingerea lui Dumnezeu, au putut mărturisi ca la
timpul şi locul. Este imposibil să enumeri variatele feluri cum
oamenii au primit vindecarea lor. Acolo erau cazurile celor care
s-au ridicat să meargă acasă şi au aflat că bolile lor s-au dus.
Pentru alţii vindecarea lor s-a completat pe străzi, în maşini, în
autobuze şi taxiuri. Şi apoi acolo erau acei care au mers acasă
crezând şi şi-au dat seama, aşa cum au fost controlaţi de un
doctor, că credinţa lor nu a fost în zadar.
Acei care l-au acompaniat pe William Branham la Africa de
Sud au fost W. J. Ern Baxter, managerul grupului, F. F. Bosworth,
un decan în slujba vindecării Divine, Billy Paul, fiul lui William
Branham, şi eu. În timpul şederii de zece săptămâni, au fost
conduse mitinguri în unsprezece din oraşele principale cu un
total de peste o sută şi douăzeci de servicii şi o participare
combinată de un milion şi jumătate de persoane. Nu există nici
o cale de a şti câte zeci de mii s-au ridicat şi au semnat cărţi de
decizie pentru salvare personală nici câte mii există acolo care
se bucură astăzi de sănătate bună din cauza acestei campanii.
Grupul Branham a ţinut servicii în unsprezece oraşe. S-
ar putea scrie un raport lung despre mitingurile din oricare
Photo by J.J. Wesselo, Johannesburg
Aceasta este o fotografie a Grupului Branham şi a membrilor Comitetului

Naţional responsabili pentru toate aranjamentele aparţinătoare de campanie.
1ÁMCTKCHME@ƪƦ A. W. Preller, F. F. Bosworth, A. J. Shoeman, William Branham,
W. F. Mullan şi W. J. Ern Baxter.
1ÁMCTKCHMLHIKNB H. C. Phillips, D. Freeman, G. Vermeulen, J. H. Saayman şi
Billy Paul Branham.
1ÁMCTKCHMRO@SD E. D. Pettenger, E. King, J. W. Gillingham şi Juluis Stadsklev.
din aceste oraşe, dar nu este posibil să se dea toate detaliile.

Aceasta nu este necesar, deoarece multe din lucrurile minunate
care au avut loc s-au întâmplat iarăşi şi iarăşi în diversele
mitinguri prin toată Uniunea.
Noi am încercat să facem toate raportările atât de exact
cât era posibil. Dacă a existat vreun motiv de îndoială
privitor la corectitudinea oricărui raport, aceasta s-a eliminat.
Noi mai de grabă am subestimat de cât să supraestimăm
mulţimile, numărul celor ce au primit salvarea, vindecarea,
şi participarea generală la mitinguri. Numerele au fost date
numai aşa ca voi să puteţi înţelege mai bine şi să estimaţi
efectul care l-au făcut aceste mitinguri asupra Africii de Sud.
În spaţiul acestor câteva pagini eu sub nici un mijloc nu voi
fi în stare să includ toate mărturiile, raporturile interesante
şi detaliile. Eu voi fi în stare numai să vă raportez un profil
al mitingurilor, să vă ajut să înţelegeţi ce a avut loc în
vindecările miraculoase şi a trupului şi a sufletului la care
eram martori seară după seară.
Ar fi imposibil să faci un raport potrivit asupra mitingurilor

din Africa de Sud fără ca mai întâi să menţionez minunata
cooperare care am primit-o de la Forţele de Poliţie din Africa
de Sud, Crucea Roşie, lucrătorii de la St. Johns Ambulance
şi surorile. Niciodată nu am văzut noi vreun grup de oameni
care să coopereze aşa de voitor şi au fost aşa de folositori.
Serviciu după serviciu mulţi dintre ei au lucrat fără vreo plată
financiară. Deşi nu ni s-a prezentat oportunitatea ca noi să le
mulţumim individual, totuşi noi apreciem tot ce au făcut ei şi
dorim acum să le mulţumim sincer.
Fără s-o spunem, marele succes al mitingurilor s-au
datorat în mare măsură credincioşiei creştinilor—păstorilor,
misionarilor, lucrătorilor, şi laicii—care au stat în spatele
Echipei Branham în rugăciune şi credinţă. Campania Sud
Africană a fost sponsorizată de Misiunea Credinţei Apostolice,
Adunările lui Dumnezeu, Sfinţenia Penticostală şi Biserica
lui Dumnezeu a Evangheliei Depline. Rev. A. J. Schoeman a
fost Preşedintele Comitetului Naţional şi Rev. W. F. Mullan
a fost Secretarul Naţional. Mulţi creştini şi păstori din alte
denominaţiuni au participat la mitinguri, au cooperat, şi au
luat parte la binecuvântările pe care Dumnezeu le-a dat cu
mână largă acelora care credeau.
Africa de Sud este o ţară frumoasă, un pământ cu contraste
ciudate. Ca un exemplu, oraşul Johanesburg este aşa de modern
ca multe din oraşele Americane. În şaptezeci sau optzeci de
mile în afara oraşului şi la ţară voi puteţi mâna la o rezervaţie
de băştinaşi unde băştinaşii trăiesc aşa cum au trăit pentru
generaţii, în colibele lor mici.
Primii colonişti Europeni din Africa de Sud, comercianţii
Olandezi, aşezaţi în Capul Bunei Speranţe. Luptele lor nu s-au
întâmpinat cu elementele naturii ci cu Boşimanii şi Hotentoţii.
Mai târziu Hughenoţii Francezi au sosit pentru refugiu. În 1688
două sute din ei care au fost mânaţi cu forţa în Olanda, au
emigrat la Africa de Sud. Prin 1795, Englezii au început să se
aşeze acolo. Ca urmare, acolo a fost o luptă între Europeni tot
atât de bine ca războaiele sângeroase cu triburile băştinaşe.
Apoi a început marea „emigrare spre Nord,” care a adus pe
colonişti în partea nordică a Africii de Sud. Toată aceasta
face istoria Africii de Sud fascinantă. Africa de Sud a rămas o
colonie Olandeză până în 1902, când a fost predată la Englezi
ca rezultat al Războiului Boer.
Această înţelegere a cadrului din Africa de Sud îi permite
la cineva să înţeleagă poporul şi să-şi dea seama că Africa
de Sud nu este tipică a continentului negru, din care aceasta
este o parte. Uniunea Africii de Sud are o populaţie de peste
3,000,000 Europeni şi 10,000,000 de ne-Europeni. Ea a jucat
un rol important în cele două Războaie Mondiale.
Noi am avut totul planificat să plecăm din Aeroportul

Internaţional din New York pe întâi octombrie, 1951, sosind în
Johannesburg pe data de trei. Aşa cum noi eram la aeroport şi
gata să îmbarcăm avionul, noi am aflat că William Branham şi
Billy Paul nu puteau merge deoarece, prin sfat greşit, vizele lor
nu au fost completate. De aceea, W. J. Ern Baxter, F. F. Bosworth
şi eu am plecat fără ei.
W. J. Ern Baxter, William Branham,

Billy Paul Branham, F. F. Bosworth şi Julius Stadsklev
Oamenii din Africa de Sud au avut o mare dezamăgire când

noi am ajuns în Johannesburg şi ei au aflat că Fratele Branham
şi fiul său Billy nu erau cu noi. Ziarul din Johannesburg a
raportat că mai mult de 4,000 de persoane au început deja
să se adune în Johannesburg să-l vadă. Sute de persoane au
ticsit Aeroportul Palmietfontein să prindă o privire despre el,
Evanghelistul din Statele Unite care a văzut un înger în 1946 şi
care trebuia să sosească pentru o călătorie de două luni în jurul
Uniunii.
Cum noi am intrat în Johannesburg curând am aflat ce au
vrut să spună ceilalţi pasageri din avion când ei s-au referit
la el ca „Oraşul de Aur,” căci în jur şi dedesubt erau cele
mai mari mine de aur din lume. Nu numai Johannesburg dar
întreaga economie a Africii de Sud a fost zidită pe filon de
aur. În doar puţin peste o jumătate de secol, Johannesburg cu
o populaţie de 603,470, a devenit cel mai mare oraş al Africii
de Sud.
Primele mitinguri ale campaniei din Africa de Sud au fost
ţinute în Tabernacolul Central din Johannesburg. Deşi acesta
este unul dintre cele mai mari biserici din oraş, oamenii au
început să se adune la ora şapte dimineaţa pentru serviciul
de după-masă. Cu mult înainte ca serviciul de după-masă să
Un serviciu de seară la Maranatha Park Tabernacle,

localizat pe terenul de conferinţe al lui Apostolic Faith Mision.
fie stabilit, clădirea a fost plină. Adunările de seară au fost

conduse în Maranatha Park Tabernacle deoarece acolo nu era
nici un auditoriu destul de mare în oraşul Johannesburg ca să
poată acomoda mulţimile, care erau în medie mult peste zece
mii în fiecare seară.
La primul serviciu de după-masă, Fratele Baxter a adus un
mesaj despre adevărurile vindecării Divine. El a adus la atenţia
lor versetele Scripturii care au arătat la orice om cinstit căci
Cristos nu a murit numai pentru păcatele noastre ci a şi plătit
pentru vindecarea fizică a trupurilor noastre.
Un om din Pretoria la acest prim serviciu a ajuns la
concluzia că dacă aceste lucruri erau adevărate, care ele
trebuie să fie din moment ce ele erau îndrumate din Cuvântul
lui Dumnezeu, el să meargă acasă şi să pretindă vindecarea
trupului său aşa cum a pretins vindecare pentru sufletul lui,
conform cu promisiunile lui Dumnezeu. El a făcut aceasta.
Câteva zile după aceea el a mers la un doctor pentru examinare,
care a descoperit că nici o urmă din cancerul pe care el l-a avut
nu s-a găsit.
Un monument în memoria lui Andrew

Murray, în faţa bisericii unde el a slujit
la poporul lui.
Adevărul despre vindecarea Divină a găsit teren fertil în

inimile poporului din Africa de Sud. Acest adevăr nu era nou
pentru ei. Andrew Murray, unul dintre cei mai mari scriitori
asupra subiectului de vindecare Divină era un Sud African şi
în decursul vieţii lui era un conducător al Bisericii Reformate
Olandeze. Biserica Engleză de asemenea crede şi practică până
la o anumită măsură, rugându-se pentru bolnavi. Misiunea
Credinţei Apostolice, cea mai mare lucrare Penticostală din
Africa de Sud, a fost fondată de John G. Lake, a cărui viaţă a
fost profund influenţată de slujba Fratelui F. F. Bosworth. Cu
acest fundal religios câmpul era copt pentru recoltă.
Fratele Baxter şi Fratele Bosworth au condus mitingurile
până în 6 octombrie, când Fratele Branham şi Billy Paul au
sosit din State. Ei trebuia să ajungă la ora cinci dar avionul a
fost întârziat şi nu a sosit până la câteva minute după ora nouă.
Ei au fost grăbiţi prin biroul de vamă, şi duşi la Tabernacol
la Maranatha Park pentru ca să încheie serviciul din seara
aceea. Fratele Branham a vorbit doar pentru câteva minute

şi apoi a încheiat cu o rugăciune pentru toţi acei în nevoie
de vindecare. Noi avem mărturii despre persoane care şi-au
primit vindecarea în acea primă seară. Printre ei este Ernest
Blom care a mânat din Durban să participe la mitingurile
din Johannesburg. Câteva săptămâni după ce el s-a întors
acasă el a fost intervievat de către un reporter de la Durban
Sunday Tribune, care a raportat povestirea într-un articol în 11
noiembrie, 1951.
Zilele care au urmat erau zile de mare anticipaţie şi noi
am văzut lucruri care Africa de Sud nu le-a văzut niciodată
înainte. Aşa cum a fost menţionat, este imposibil să enumerăm
toate vindecările şi evenimentele remarcabile care s-au
întâmplat la aceste mitinguri, dar mi-ar place să vă relatez
unele din incidentele care stau în relief în memoria mea.
Într-o seară acolo în Johannesburg când Fratele Branham îi
vorbea cuiva pe platformă în rândul de rugăciune, el repede s-a
întors către audienţă şi a arătat spre o doamnă tânără culcată
pe o targă. El a zis, „Doamnă, spatele tău a fost rupt în trei
locuri diferite ca rezultat al unei căderi. Isus Cristos te-a făcut
sănătoasă. Ridică-te şi acceptă-ţi vindecarea.” Doamna a fost
uimită, dar în credinţă s-a ridicat şi a lăudat pe Dumnezeu
Photo by Wesselo
pentru vindecarea primită instantaneu. În seara următoare ea a

fost chemată să mărturisească despre vindecarea ei şi la timpul
acela noi privim la o fotografie despre ea, D-na. Ann Weiblen,
cu Fratele Branham, Rev. A. J. Schoeman şi Billy Paul.
În aceeaşi seară o fată tânără în vârstă de vreo paisprezece
ani a fost cărată înăuntru pe o targă de lucrătorii Crucii Roşii.
Ea de asemenea a avut un spate rupt şi plângea din cauza

durerii intense pe care o suferea. În timpul adunării, Fratele
Branham a arătat spre ea şi a zis, „Spatele tău a fost rupt.
Isus Cristos tocmai te-a vindecat. Ridică-te şi acceptă-ţi
vindecarea.” Mai întâi fata nu putea să creadă ce a auzit. Ea a
zis, „Cine, eu?” Fratele Branham a zis, „Da, tu.” La aceasta, ea
s-a ridicat. Mama ei şedea pe un scaun alături de targă şi când
fata s-a ridicat şi mama ei s-a ridicat. Ea a fost aşa de copleşită
de bucurie încât ea a leşinat şi a căzut pe targa de pe care fata
tocmai s-a ridicat. Noi de asemenea avem fotografia lor care a
fost luată doar cu câteva secunde înainte ca mama să leşine.
Photo by Wesselo
După serviciu fata a umblat în jur bucurându-se în

vindecarea pe care ea tocmai a primit-o. Eu am întrebat-o
cum i-a fost rupt spatele şi ea a spus că s-a întâmplat într-un
accident de automobil cam cu un an în urmă. Întrebând-o câtă
umblare a făcut de la accident ea a răspuns că ea nu a fost pe
picioarele ei de la timpul accidentului până în seara aceea după
ce Fratele Branham a arătat spre ea şi i-a spus să se ridice şi
să-şi pretindă vindecarea.
Aceste două vindecări au fost foarte impresionante

deoarece ele au arătat precizia cuvintelor Fratelui Branham
vorbite sub ungere. Dacă Fratele Branham ar fi făcut o greşeală
şi le-ar fi spus că Cristos le-a vindecat când ele nu au fost
vindecate, aceasta ar fi fost o tragedie. Nimeni cu un spate rupt
nu putea să se ridice de pe patul lui şi să umble fără ca el să fie
vindecat. În primul rând el nu putea să fie în stare să se mişte şi
dacă el s-a mişcat, el putea rupe ceva nerv care ar putea cauza
moarte instantanee.
Un alt incident foarte neobişnuit s-a întâmplat la doi
Bătrâni de la Biserica Reformată Olandeză. Ei au venit la
mitinguri şi au privit. Unul din ei, aşa cum l-a auzit pe Fratele
Branham diagnosticând cazurile, spunând oamenilor ce era rău
cu ei, şi atunci cum el a fost martor la miracolele efectuate, a
devenit convins că acesta era Dumnezeu. Celălalt Bătrân care
şedea acolo şi de asemenea l-a urmărit pe Fratele Branham
diagnosticând cazurile, spunând oamenilor lucruri secrete din
inima lor şi aceea în numele lui Isus ei erau vindecaţi şi se
puteau ridica şi merge acasă pretinzând şi bucurându-se în
vindecarea lor. El a devenit convins că acesta era rezultatul
puterii demonice. Cei doi oameni erau amândoi sinceri dar
ei au ajuns la concluzii diferite. Primul Bătrân a mers acasă;
al doilea a ieşit afară sub un pom să se roage. În timp ce el
era acolo rugându-se i-a cerut lui Dumnezeu să-i arate dacă
lucrurile pe care el le-a văzut erau de la Dumnezeu sau de la
Satan. El a fost sincer şi a fost de acord să creadă orice îi era
descoperit de Dumnezeu. În timp ce se ruga, el a simţit o mână
pe umărul lui. El s-a întors în jur să vadă cine era, dar nimeni
nu era acolo. În loc să vadă pe cineva, el a văzut o vedenie. El a
văzut doi nori, şi acolo între ei şedea prietenul lui Bătrân exact
cum şedea el cu scurt timp înainte când ei discutau slujba
Fratelui Branham. La sfârşitul vedeniei el a mers cât de repede
a putut la casa Bătrânului să-i spună ce s-a întâmplat. Aşa cum
el îi explica vedenia, alţi membri ai familiei care erau acolo
au observat imprimarea unei mâini pe cămaşa lui. Aşa cum
ei au examinat cămaşa, ei au observat că aceasta era pârlită,
lăsând foarte clar imprimarea unei mâini stângace. Veştile au
venit la Fratele Branham despre ce s-a întâmplat şi el a zis,
„Eu ştiu totul despre asta. Am văzut aceasta într-o viziune în
după-masa aceasta. Aduceţi-mi cămaşa şi mâna mea stângă
se va potrivi perfect pe imprimarea pârlită lăsată pe cămaşă.”
Aceasta s-a făcut şi a fost cum a spus Fratele Branham. În
seara aceea cămaşa a fost adusă la miting şi sute au văzut
imprimarea pârlită de mână pe cămaşă.
Într-o seară aşa cum Fratele Branham a chemat ca rândul
de rugăciune să fie format, noi am aflat că unul din numerele
chemate a lipsit. Billy Paul a dat cartonaşele de rugăciune mai
devreme în acelaşi serviciu aşa că am simţit siguri că persoana
care ţinea acel număr era prezentă. Fratele Branham a cerut

ca fiecare care ţineau cartonaşe de rugăciune să reverifice
numărul lor şi dacă ei aveau numărul care lipsea este rugat
să vină înainte. O doamnă s-a ridicat atunci şi a explicat că
ea avea acel număr. Oricum, când ea a primit întâi cartonaşul
de rugăciune ea a simţit ceva trecând prin trupul ei. Aceasta
era asemănător cu un şoc electric, numai că puţin mai slab
dar de durată mai lungă. Ea avea cancer pe buza ei care era
încontinuu dureros. După această senzaţie ca un şoc, durerea s-
a dus. Ea a simţit că a fost vindecată şi de aceea nu era necesar
ca ea să meargă sus în rândul de rugăciune.
Rev. William Branham

cu Rev. A. J. Schoeman,
Preşedintele Naţional,
care traducea mesajul în
limba Afrikaans.
Photo by J.J. Wesselo
Un Bătrân Reformat Olandez a venit în rând pentru

rugăciune. După ce s-a rugat pentru el, Fratele Branham i-
a spus că el şi-a primit vindecarea şi putea merge acasă
lăudând pe Dumnezeu. El a mai spus, „Tu ai o soţie care este
acasă suferind cu cancer. Tu te poţi bucura deoarece şi ea este
bine.” Mai târziu aşa cum omul s-a apropiat de casa lui el a
văzut că toate luminile în casa lui erau aprinse şi afară erau
două maşini. El a devenit cam tulburat, întrebându-se ce s-a
întâmplat. Aşa cum a intrat în casă el a văzut că soţia lui era
afară din pat, simţindu-se bine, şi mulţumind lui Dumnezeu că
i-a vindecat trupul. Ea a chemat nişte prietene când ea a simţit
că a fost vindecată, şi ele au venit acolo. Ei toţi împreună s-au
bucurat în vindecarea care au primit-o amândoi.
În timpul altui miting în Johannesburg un băiat tânăr în
vârstă de vreo şapte sau opt ani a fost chemat în rândul de
rugăciune. Fratele Branham i-a vorbit băiatului pentru câteva
minute explicând că inima slabă care o avea el a fost cauzată
de opresiune demonică. El i-a spus că va fi eliberat şi într-
o zi el va predica aceeaşi Evanghelie care era acum adusă
poporului din Africa de Sud. Dintr-o dată Fratele Branham
s-a întors către audienţă şi în timpul următoarelor câtorva
momente de linişte era evident că el vedea o viziune despre

ceva peste audienţă. Apoi el a arătat direct peste amvon şi a
spus că acolo era şi o fetiţă şi un alt băiat acolo afară suferind
de aceeaşi boală. Fiecare s-a simţit încordat aşa cum el a arătat
în direcţia în care el ştia că erau ei, dar nu i-a putut găsi.
Cum momentele treceau, el a insistat că ei erau acolo. El a
spus că duhul care lega pe acest băiat chema după ajutor la
alţi demoni asemănători în audienţă. El a continuat să se uite
dar nu i-a putut găsi. Fratele Baxter a venit sus pe dinapoi şi
punându-şi mâna pe spatele Fratelui Branham l-a făcut să se
mute înainte. Aşa cum el a făcut aceasta Fratele Branham a
venit mai aproape de amvon şi a putut să-i vadă pe aceia care
erau chiar în faţa lui. Acolo erau cei doi pe care el îi căuta, un
băiat de vreo doisprezece ani şi o fată cu doi ani mai tânără. Ei
amândoi erau culcaţi pe tărgi şi au fost ascunşi de la vederea
lui din cauza amvonului. El s-a rugat pentru ei şi le-a spus că ei
au fost eliberaţi de la demonul care le-a cauzat inima lor slabă.
El a văzut o vedenie despre toţi trei fiind bine. După aceea eu
am intervievat pe mama băiatului care zăcea pe targă. Ea mi-a
spus că fiul ei era într-o astfel de stare încât el nu putea să şadă
sus mai mult de zece minute pe zi.
Fratele Baxter cu Justus du Plessis

care era traducătorul obişnuit pentru
limba Afrikaans.
Slujba Fratelui Branham este foarte neobişnuită şi aşa

cum Fratele Bosworth ne-a amintit aşa de des că nu a existat
niciodată aşa ceva de la timpul când Cristos a fost aici pe
pământ. Dumnezeu a fost bun cu poporul Lui şi din când în
când ne-a dat văzători şi profeţi, dar atât cât suntem noi în
stare să aflăm din analele istoriei nu a existat nimeni altul cu
o astfel de slujbă ca a Fratelui Branham. Adeseori el vedea
între treizeci şi patruzeci de viziuni pe zi şi niciodată nu a
fost greşită nici una din ele. De multe ori el vedea dinainte
vedenii despre servicii sau incidente care aveau loc în viitor.
El ne spunea uneori despre acestea înainte ca ele de fapt să se
întâmple şi atunci când noi le vedeam ni se reamintea despre
ceea ce ne-a spus el.
La scurt timp după ce noi am sosit în Johannesburg,
Fratele Branham a avut o vedenie că ziua următoare el, Fratele
F. F. Bosworth, un decan în slujba vindecării Divine.
Schoeman şi alţi câţiva vor fi în centru. Ei vor vedea pe un

băştinaş stând la un colţ cu o cămaşă albastră şi pantaloni albi.
Fratele Branham l-a descris pe băştinaş, chiar descriind colţul
şi clădirile lângă care stătea băştinaşul. Ziua următoare ei au
mers în centru şi Fratele Branham a relatat vedenia la acei care
erau cu el. Aşa cum ei umblau în centru, ei au trecut după un
colţ şi acolo direct în faţa lor stătea acest băştinaş, îmbrăcat
exact cum l-a descris Fratele Branham. Împrejurimile, de
asemenea, erau exact cum el le-a menţionat.
Într-o zi Fratele Branham a văzut într-o vedenie pe o fată
băştinaşă care avea o frunte cam înaltă cu o cicatrice pe ea.
Ea şedea pe pământ privind în jos ca şi cum ea făcea ceva cu
mâinile ei. Fratele Branham a relatat această viziune la alţii şi
câteva zile după aceea ei erau afară mânând în jur şi acolo era
această fată de-a lungul drumului vânzând mărgele. Nimeni
altul din maşină nu a recunoscut la început fata ca fiind aceea
care Fratele Branham a văzut-o în vedenie. După ce ei au
mânat pe-acolo cam o jumătate de milă, Fratele Branham i-a
întrebat dacă ei nu s-ar opri şi să se întoarcă în jur deoarece
el a vrut să o vadă pe această fată care şedea acolo lângă
drum, făcând şi vânzând aceste mărgele. Ei au mers înapoi şi
s-au oprit să se uite la unele din mărgele. Chiar cum ei erau
gata să plece Fratele Branham a zis, „Nu recunoaşte nimeni pe
această fată?” Aşa cum ei se uitau la ea ei au recunoscut-o ca pe
fata despre care Fratele Branham le-a spus, şezând pe pământ,
Fratele Branham predicând la băştinaşi cu trei traducători
uitându-se în jos de parcă ea făcea ceva cu mâinile ei. Când

ea s-a uitat în sus ei de asemenea au văzut fruntea ei înaltă şi
cicatricea.
Prima seară când Fratele Branham era în casa Fratelui
Schoeman, Preşedintele Comitetului Naţional, el a avut o
vedenie despre ce i s-a întâmplat fiicei Fratelui Schoeman. Ea a
avut o operaţie la ochiul ei. Fratele Branham a descris operaţia
întocmai cum s-a întâmplat. Fratele Schoeman a confirmat tot
ce s-a spus; aceasta a fost întocmai cum s-a întâmplat.
După încheierea unei săptămâni de mitinguri în
Johannesburg, noi am mânat la Klerksdorp. Acesta este un alt
oraş de mineri la vreo o sută de mile sud vest de Johannesburg.
Primul serviciu acolo a fost anulat din cauza ploii şi al doilea
serviciu a fost anulat din cauza unei furtuni şi vreme rece.
Duminică dimineaţa Dumnezeu i-a vorbit Fratelui Branham
printr-o viziune, asigurându-l că noi vom avea vreme favorabilă
în restul timpului de mitinguri în Africa de Sud. Aceste două
mitinguri au fost singurele care au fost anulate din cauza stării
vremii în decursul întregului tur din Africa de Sud, chiar dacă
unele din mitinguri au fost conduse în oraşe care aveau sezonul
lor ploios.
Duminică, 14 octombrie, era o zi frumoasă. Oamenii au
mânat de la sute de mile pentru mitinguri. Mi s-a spus de
câţiva din oamenii oraşului că acesta era cel mai mare grup
care s-a adunat vreodată în oraşul Klerksdorp. Fratele Baxter a
adus mesajul Evangheliei în seara aceea şi când le-a cerut celor
care vroiau să stea şi prin aceea să facă cunoscut acceptarea
lor a lui Isus Cristos ca Salvatorul şi Domnul lor, aproximativ
trei mii de persoane s-au ridicat ca răspuns la chemare. Aşa
cum aceşti oameni din acest oraş au fost şi martori la puterea

lucrătoare de minuni a Domnului, prin Fratele Branham, şi
ei au admis că un profet dintr-o altă ţară îi vizita. Ei şi-au
dat seama că poate ei nu vor mai vedea niciodată aşa ceva în
timpul vieţii lor. Duminică a fost una dintre cele mai mari zile
care le-a văzut vreodată Klerksdrop. Acolo erau mulţi care au
primit vindecare şi pentru trupul lor şi sufletul lor.
Mă gândesc la băieţaşul care era în vârstă de unsprezece
sau doisprezece ani care a primit un cartonaş de rugăciune şi al
cărui număr a fost chemat. Aşa cum el a venit sus la platformă
eu am observat că ochii lui erau rău încrucişaţi. Îndată ce
Fratele Branham l-a văzut, el a relatat povestirea despre fetiţa
lui a cărei ochi s-au încrucişat din cauza durerii intense care
ea a suferit-o la scurt timp înaintea morţii ei. Fratele Branham
niciodată nu a încetat să nu fie mişcat cu compasiune când el
vede un copil tânăr cu ochii în cruci. El s-a rugat pentru băiat
şi apoi i-a cerut să se uite în sus. Aşa cum s-a uitat, ochii lui
s-au îndreptat. Băiatul s-a întors spre audienţă şi poporul s-
a bucurat pentru faptul că ochii care au fost încrucişaţi erau
acum perfect drepţi. Un doctor local a examinat pe băiat şi a
declarat că ochii lui erau normali. După serviciu eu am obţinut
o fotografie despre băiat pe care o avem aici.
Într-o seară după serviciu unii din noi şedeam în jurul
mesei din camera de prânz la casa Pastorului P. F. Fourie, unul
dintre pastorii locali. Noi ne bucuram de nişte gustări şi Fratele
O dată ochii lui erau încrucişaţi, acum ei sunt normali.

Branham ne vorbea despre adevăruri spirituale. După ce Dna.

Fourie a venit şi s-a aşezat cu noi la masă, eu am observat că
Fratele Branham ne urmărea pe fiecare din noi foarte atent, ca şi
cum el căuta ceva. În câteva minute el a şezut înapoi în scaunul
lui şi ne-a spus că el a văzut o vedenie în după-masa aceea. Acum
noi şedeam în jurul mesei întocmai cum ne-a văzut el. Fratele
Bosworth şedea la un capăt al mesei, Pastorul şi Dna. Fourie la
capătul opus, şi Sidney Smith şi eu eram pe o parte dincolo de
Fratele Branham. Fiecare din noi eram în poziţia şi locul exact în
care el ne-a văzut în vedenie în după-masa aceea. Acum el putea
spune ce i-a descoperit Dumnezeu. El s-a întors către Dna. Fourie
şi i-a relatat unele incidente din tinereţea ei. Aşa cum el a intrat
în detalii, ea şedea acolo cutremurată să gândească că Dumnezeu
i-a vorbit profetului Său privind-o pe ea. El de asemenea i-a spus
că ea avea o boală rea de inimă şi de stomac care a fost cauzată
de nervozitate. După ce a vorbit mai departe privitor la vedenie
şi vorbindu-i cuvinte de încurajare, el s-a scuzat de la masă şi s-a
retras pentru seara aceea.
Următoarea noastră oprire era din 17 octombrie până la
21, la Kimberley, capitala diamantului din lume. Mitingurile
de acolo au fost stabilite pentru Sala Oraşului, dar în timpul
Photo by Howard Shaw
Dumnezeu descoperă slujitorului

Său lucrurile secrete din inimile oamenilor
primului serviciu de seară clădirea era ticsită şi acolo erau

chiar mai multe persoane în afară decât erau înăuntru.
Comitetul local şi-a dat seama că ceva trebuia făcut pentru
ca să se facă pregătiri pentru miile care vroiau să participe la
mitinguri. Prin cooperarea bună a industriei de mine noi am
obţinut folosirea Stadionului De Beers, care avea acomodare
de şezut pentru vreo şase mii şi este clasat ca una dintre cele
mai bune arene sportive din Africa de Sud. Numai eternitatea

va descoperi ce a fost dobândit din cauza facilităţilor
adăugate.
În timp ce Fratele Bosworth mânca într-o cafenea mică,
un om tânăr a venit şi l-a întrebat dacă el nu era un membru
al Grupului Branham. El i-a spus că el a venit din Sud vestul
Africii şi că fata lui în vârstă de cinci ani murea de cancer.
El l-a întrebat pe Fratele Bosworth ce se putea face aşa ca
copila lui să poată primi vindecarea care el şi-a dat seama căci
Cristos a procurato. Fratele Bosworth i-a explicat că deşi el s-
ar putea să nu fie în stare să obţină un cartonaş de rugăciune,
el totuşi putea să obţină vindecare. El l-a sfătuit să fie în
rugăciune constantă ca Dumnezeu să-i dea Fratelui Branham
o viziune despre copila lui care suferea de cancer. Omul a venit
la serviciu crezând pe Dumnezeu. Aşa cum el stătea la margine,
rugându-se, Fratele Branham s-a întors spre el şi a zis, „Du-
te acasă; dacă tu poţi crede, copila ta care este acasă suferind
cu cancer va fi bine.” După aceea, eu l-am întrebat pe Fratele
Branham ce a văzut în legătură cu acest om, şi el mi-a spus că
a văzut o vedenie o fetiţă culcată pe un pat, suferind cu cancer.
O aureolă plutind direct asupra omului a indicat că acesta era
copilul acelui om.
Sidney Smith din Durban, care a călătorit cu noi la
timpul acesta, mi-a relatat un incident foarte impresionant.
Dl. Smith tocmai s-a oprit la casa unde stătea Fratele
Branham să-l ia pentru un serviciu. Aşa cum el a păşit afară
din poartă în stradă, el a fost întâmpinat de către un om
foarte slab care l-a recunoscut pe Fratele Branham şi i-a
cerut să se roage pentru el. Omul şi-a suflecat mânecile să
arate cât erau de subţiri braţele lui; ele nu erau mai mari
decât mărimea încheieturii unui om. Fratele Branham s-a
uitat la el şi a zis, „Tu suferi de TBC. Crezi tu pe Dumnezeu?”
Omul a zis, „Eu cred pe Dumnezeu.” Fratele Branham s-
a rugat pentru el şi i-a vorbit pentru câteva minute, după
care el a spus, „Să-ţi vedem iarăşi braţul.” De data aceasta
când omul şi-a suflecat mâneca, el a fost uimit să vadă că
braţul lui s-a lărgit şi acum a apărut a fi mai puternic de
cum a fost cu câteva minute mai înainte. Acesta era un caz
unde Dumnezeu nu numai că a vindecat pe om instantaneu,
ci miraculos i-a dat tărie fizică care în mod obişnuit s-ar
reîntoarce treptat.
În fiecare oraş unde noi am ţinut mitinguri, oamenii ne
opreau pe stradă să ne spună cazuri de vindecare care ei le-au
experimentat s-au despre care au auzit. Eu nu-mi amintesc
despre vreun oraş unde noi am fost întâmpinaţi de aşa mulţi
oameni raportându-ne lucrurile care Dumnezeu le-a făcut
pentru ei prin slujba Fratelui Branham aşa cum erau acolo în
Kimberley.
Noi am experimentat multe emoţii în călătoria noastră la

Africa de Sud. Noi am văzut oameni stând cu miile să accepte
pe Cristos ca Salvatorul lor. Ologii s-au făcut întregi, orbul a
văzut, surdul a auzit, mutul a vorbit, invalidul a fost ridicat de
pe targa lui, şi cei în dureri au fost eliberaţi. Dar noi niciodată
nu vom uita fiorul de a auzi pe băştinaşi şi cei de culoare
cântând. Vocile lor poate nu au fost instruite dar se părea că
tot ce aveau ei de făcut era să-şi deschidă gura şi muzica ieşea
înainte. Aşa rezonanţă, aşa adevărat ascuţită era o plăcere să
o auzi. Îmi amintesc în Kimberley peste 6,000 de glasuri s-au
îmbinat împreună şi au produs muzică ca aceea a unei orgi
puternice, răsunând înainte imnurile celor liberi.
Această cântare ar inspira pe oricine şi l-ar face să-şi
înalţe inima în închinare spre Dumnezeu. Aşa cum laudele
către Dumnezeu erau cântate şi Cuvântul a fost adus la inimile
oamenilor, bărbaţi şi femei s-au prins de promisiunile lui
Dumnezeu. Unii au devenit creaturi noi în Isus Cristos. Alţii în
nevoie de vindecare fizică s-au ridicat în credinţă crezând pe
Dumnezeu, şi primind vindecare pentru trupurile lor.
După unul din servicii un om a venit la mine şi a spus că
el a văzut un înger al Domnului stând pe platformă alături de
Fratele Branham. Eu i-am cerut să descrie îngerul deoarece
alţii l-au văzut şi l-au descris şi eu am vrut să ştiu dacă
descrierea era sau nu era aceeaşi. El a spus că el era un bărbat
mare, aproape de mărimea Fratelui Baxter, proaspăt bărbierit
şi îmbrăcat într-o robă albă cu un franj de aur la partea de
jos. El stătea direct în spatele Fratelui Branham aşa cum el se
uita afară peste audienţă, văzând viziuni despre oameni fiind
vindecaţi şi arătând către ei, încurajându-i să se ridice şi să-şi
accepte vindecarea.
La unele din mitingurile conduse pentru ne-Europeni, o
Indiancă a venit sus în rândul de rugăciune. Fratele Branham
s-a uitat la ea şi a zis, „Tu nu eşti o Creştină. Tu suferi de cancer
şi ulcer. Tu niciodată nu ai acceptat pe Cristos ca Salvator al
tău. Cristos te va vindeca, dar mai întâi tu trebuie să-L accepţi
ca Salvatorul şi Domnul tău. Apoi du-te şi spune poporului tău
ce a făcut El pentru tine şi vindecarea ta va fi completă.” El a
zis, „Dacă tu vei face aceasta, ridică-ţi mâna dreaptă.” Ea şi-
a ridicat mâna dreaptă. El a chemat după unul din lucrătorii
personali să o ia pe doamna şi să o călăuzească la Cristos aşa
ca ea să-şi poată împlini angajamentul care l-a făcut.
Următoarele serii de mitinguri au fost ţinute în
Bloemfontein, 24 octombrie până la 28. Cuvântul Bloemfontein
înseamnă fântână floare. Acesta-i un oraş frumos cu parcurile
lui, flori şi străzi late. Sosind în oraş, Grupul Branham a fost
întâmpinat de un grup mare de oameni şi un cor amestecat
cântând „Crede Numai.” Fratele Bosworth a spus poporului că
Corul Comitetului de Primire care

ne-au întâmpinat la marginea oraşului.
ei vor vedea ceva care nici o persoană nu a văzut din timpul

în care Cristos era pe pământ. Niciodată mai înainte în istoria
bisericii nu a venit Dumnezeu să lucreze în felul acesta. Cât
de adevărat era aceasta deoarece Dumnezeu a lucrat în oraşul
Bloemfontein aşa cum El niciodată nu a făcut-o înainte. Mii
de oameni au venit de la multe mile. Eu am intervievat pe un
om care a zburat din Africa de Nord aproximativ patru mii de
mile. Mi s-a spus de către un ofiţer de poliţie că ei au estimat că
peste o mie de maşini din afara oraşului era în Bloemfontein.
Din nou acolo nu era nici un auditorium destul de larg să
ţină mulţimile aşteptate. Comitetul local a făcut aranjamente
să folosească Terenul Târgului, care aşeza în jur de 6,000 de
persoane. Chiar în acea primă seară terenul a fost umplut cu
miile şezând pe scaune şi bănci cât era posibil mai aproape de
platformă.
Fratele Bosworth a adus mesaje despre vindecarea Divină.
Aşa cum miile se adunau acolo la Terenul Târgului înainte de
Un grup mic de corturi care au fost ridicate ca să acomodeze

pe unii oameni din afara oraşului care au venit pentru adunări.
ora şase, foarte adesea începeau la timpul acela. El explica

adevărurile despre vindecarea Divină aşa cum sunt aşezate
în Biblie şi a explicat cum că Dumnezeu lucra prin Fratele
Branham. Fratele Baxter aducea mesajele despre mântuirea
personală. De fiecare dată acolo era un răspuns enorm
la această chemare de către aceia care vroiau să accepte
mântuirea care a fost plătită pentru ei la Calvar. Acolo erau seri
când s-au semnat peste două mii de cărţi de hotărâre şi predate
înăuntru. Bărbaţi şi femei nu ar fi răspuns în astfel de număr,
sau în orice număr, dacă Duhul lui Dumnezeu nu era acolo şi
le-a vorbit. Poate Bloemfontein sau oricare din celelalte oraşe
din Africa de Sud care au experimentat binecuvântările slujbei
Fratelui Branham să mai fie vreodată acelaşi?
În timpul serviciului de vineri seara în Bloemfontein,
Fratele Branham a văzut o vedenie deosebită de oricare ce el
a văzut înainte. El se ruga pentru oameni şi la timpul acela îi
încuraja să creadă pe Dumnezeu, să accepte vindecarea care a
adus-o Dumnezeu pentru ei. Cristos a plătit pentru vindecarea
lor dar nu exista nici o cale ca El să poată să le-o dea fără ca
ei să creadă şi să o accepte. Atunci aşa cum Fratele Branham
a stat înapoi, încă încuranjându-i să creadă, el a văzut un zid
mare ridicându-se peste spatele stadionului, întinzându-se
peste toată lungimea lui. Aşa cum acest zid continua să crească
acesta a venit peste popor şi stropi mari de apă se părea să
cadă peste acesta. Cum aceste picături de apă au venit jos, ele
întotdeauna au lovit direct pe capul cuiva. Fratele Branham
a socotit că acolo erau cel puţin 1500 de astfel de picături şi
el era convins că aceşti oameni au fost vindecaţi, dar aceasta
depindea de ei să continue în credinţa lor pentru ca să-şi
menţină vindecarea lor. El a socotit că în nici unul din serviciile
dinainte nu erau aşa de mulţi oameni vindecaţi aşa cum erau
acolo în seara aceea în Bloemfontein.
Foarte adesea Fratele Branham aminteşte poporului că
el nu poate spune nimic decât ce i-a fost descoperit de către
Domnul. Într-o seară o doamnă a venit în rândul de rugăciune
şi după ce Fratele Branham a văzut o viziune privitor la ea
el i-a spus să fie sigură că ea era pregătită să întâlnească pe
Dumnezeul ei. După ce i-a vorbit cuvinte de încurajare el i-a
spus să slujească pe Dumnezeu cu toată inima ei. Nimic nu s-a
spus despre boala ei nici că ea se va face bine.
După serviciu noi l-am întrebat pe Fratele Branham de ce
i-a vorbit el doamnei în felul cum i-a vorbit. El ne-a spus că a
văzut o vedenie despre un cortegiu funerar şi că femeia va muri
în foarte scurtă vreme. Nu contează cât de mult ar fi vrut el să-
i spună doamnei altceva el nu a putut să spună nimic mai mult
decât ceea ce Domnul i-a arătat.
În dimineaţa următoare noi am aflat că doamna a trecut
din viaţă în timpul nopţii.
Vederi ca aceasta erau obişnuite şi de

multe ori ambulanţele se întorceau
goale.
Deşi cele mai multe dintre mitinguri au fost ţinute pentru

Europeni, totuşi trei servicii au fost aranjate pentru băştinaşi.
Ocazional noi am fost în stare să presăm în programul deja
încărcat câteva adunări în plus pentru băştinaşi. Sâmbătă
după-masă Fratele Bosworth a vorbit la un astfel de serviciu.
După mesajul lui el a chemat la platformă vreo douăsprezece
persoane care au avut operaţii radicale de mastoidă. Aceşti
oameni au avut un timpan scos. Pentru ca ei să audă prin acea
ureche, Dumnezeu va trebui să creeze un timpan nou. Astfel
Fratele Bosworth a chemat persoanele care aveau o ureche
bună aşa că ei au auzit Cuvântul lui Dumnezeu şi de aceea
aveau credinţă să creadă pentru vindecare completă. El i-a
folosit ca o demonstrare, o ilustrare la mesajul lui. El le-a spus
că Dumnezeu îi va vindeca dacă ei vor crede şi acum el a
chemat sus aproximativ doisprezece persoane să dovedească
punctul de vedere ce l-a făcut. El i-a folosit pe cei ce aveau
auz defect, decât orice altă boală, deoarece aceea era ceva care
era auzibil şi vizibil pentru audienţă. El le-a testat auzul prin
a-i face să-şi pună degetul în urechea bună şi apoi şoptind în
urechea care avea timpanul scos. Fiecare din ei pentru care el
s-a rugat a fost în stare să audă. După această demonstrare el
a condus poporul într-o rugăciune în masă, cerându-le să se
roage după el cuvânt cu cuvânt. Ei au făcut aceasta, şi cu sutele
şi-au primit vindecarea în după-masa aceea.
Astfel s-a pus o temelie minunată pentru serviciile care
le-a condus Fratele Branham duminică dimineaţa. La serviciul
acela era o mulţime estimată de 15,000 de ne-Europeni.
Acesta era cel mai mare serviciu de ne-Europeni la care au
fost martori în Africa de Sud. Băştinaşii erau din Basutoland
şi fără îndoială marele succes al acelui miting era rezultatul
bunei semănături a Cuvântului de către misionarii care au
slujit la aceşti băştinaşi. Mulţi dintre ologi care au fost căraţi
înăuntru au umblat afară. Eu îmi amintesc de un olog care
RAPORTÁRI DIN AFRICA DE SUD
Photo by Oliver Studio

85
O secţiune din serviciul băştinaşilor de duminică dimineaţa la Bloemfontein.

umbla cu mâinile lui şi îşi târa picioarele dar a fost în stare să

umble drept în sus în două zile. Acolo era copilul cu capul de
apă care a fost normal în decurs de patru zile tot aşa ca multe
alte vindecări remarcabile. Câţiva misionari mi-au raportat
că ei au crezut că acolo era o estimare de o mie de persoane
care au fost vindecaţi în acest singur serviciu. Bunul nostru
prieten, Misionarul Kast, a scris un raport despre mitingurile
băştinaşilor în Bloemfontein şi eu voi cita raportul aşa cum el
l-a trimis la mine.
MITINGURILE BRANHAM PENTRU BĂŞTINAŞI LA

BLOEMFONTEIN, 27-28 OCTOMBRIE, 1951
De Misionarul A. Kast
Prin „Glasul Vindecării,” slujba Fratelui Branham şi Fratele

Bosworth a fost bine cunoscute aici şi s-a făcut tot efortul să se
publice aceste două mitinguri importante peste tot în Freestate
şi Basutoland. Multe autobuze au fost angajate şi vagoane
speciale pe toate liniile de tren rezervate să aducă multele
suflete flămânde şi suferinde la Bloemfontein. A doua Biserică
ca mărime din Localitate a fost închiriată pentru mitinguri
în timp ce alte şase săli mari au fost folosite ca acomodări
de dormit. Cu lunile, multe rugăciuni au fost trimise spre
tronul lui Dumnezeu, ca mitingurile să poată fi o puternică
manifestare a puterii lui Dumnezeu.
Prima adunare urma să fie pe sâmbătă la 2:30 după-
masa, dar mulţi au sosit deja cu două zile înainte, şi toată
sâmbăta dimineaţa poporul a înconjurat Biserica aşteptând cu
nerăbdare să intre în clădire. De moment ce Biserica putea
aşeza numai 800 de persoane, numai cei orbi, surzi, ologi, şi
cazurile pe targă au fost admise înăuntru; aşa că multe mii au
trebuit să rămână afară. Uşile au fost încuiate, dar cu toate
acestea unii au încercat să intre în Biserică prin ferestre.
Fratele F. F. Bosworth a sosit şi a fost mulţumit să vadă o aşa
mare adunare lăudând pe Dumnezeu cu cântările lor. Cuvântul
lui Dumnezeu a fost predicat şi credinţa a crescut la nivelul
unde fiecare a aşteptat lucruri mari. Cam treizeci de persoane
care şi-au pierdut auzul într-o ureche prin operaţie sau boală
au fost chemaţi la platformă şi s-a făcut rugăciune personal
de către Fratele Bosworth. În fiecare caz auzul a fost restabilit
imediat şi audienţa s-a minunat la lucrurile pe care Dumnezeu
le-a făcut prin umilul Său slujitor. Mulţi alţii au dorit să fie
chemaţi la platformă ca să se roage pentru ei prin punerea
mâinilor, dar Fratele Bosworth a făcut următorul anunţ
îndrăzneţ: „Fiecare din voi poate fi vindecat de orice boală,
numai dacă puteţi crede Cuvântul lui Dumnezeu!” El a promis
să se roage pentru toţi în acelaşi timp, cerând audienţei să
repete rugăciunea lui. Aceasta s-a făcut şi Dumnezeu a lucrat

miracole puternice. Chiar după rugăciune, Fratele Bosworth
a cerut mărturisiri, şi mulţi au venit la microfon să spună
despre puterea de vindecare a lui Dumnezeu. Toţi au lăudat
pe Dumnezeu când o femeie bătrână a spus: „Eu am venit la
miting oarbă şi surdă, dar acum eu pot vedea şi auzi.” Când au
întrebat câţi au primit auzul, acolo erau 67 în Biserică iar afară
au fost aşa de mulţi vindecaţi încât ei nu puteau fi număraţi.
Fiecare era recunoscător lui Dumnezeu pentru ce s-a făcut,
aşteptând încă şi mai mari lucruri în ziua următoare când
Fratele Branham şi Fratele Baxter erau aşteptaţi să vină.
Duminică, 28 octombrie.
O zi să nu se uite niciodată! Dându-şi seama că în nici o
biserică sau sală comunală nu va încăpea mulţimea aşteptată,
s-a decis să aibă mitingul pe terenul de fotbal. Dimineaţa
devreme a început lucrarea de a instala difuzoare şi pregătirea
unui loc de predicat. Iarăşi cu multe ore înainte ca serviciul să
înceapă, cu miile s-au scurs la teren. Misionarii şi lucrătorii
naţionali au fost curând organizaţi să aşeze mulţimea în secţii
şi să aducă pe toţi invalizii în faţă. La 9:30 dimineaţa acolo
erau deja vreo 5,000 adunaţi. Noi am început să cântăm şi acei
care au auzit armonia minunată nu vor uita niciodată sunetul
ceresc. Când a venit timpul pentru rugăciune, toţi bărbaţii,
femeile, şi copiii au îngenuncheat pe pământ rugându-se
Billy Paul dând un cartonaş de

rugăciune la un serviciu al băştinaşilor.
simultan pentru o vizitare puternică de la Dumnezeu. Acesta

era un strigăt către El şi lacrimile noastre au curs liber, văzând
foamea fiecărei inimi. După o adresare de evanghelie minunată
de către un misionar, oamenii erau îndemnaţi să aştepte lucruri
măreţe de la Dumnezeu. Lor li s-a spus că nu era necesar să
se roage pentru ei individual, ci cineva putea primi vindecare
oriunde în audienţă. Mărturia despre ceea ce Dumnezeu deja a
făcut în alte centre a întărit credinţa credincioşilor.
La 10:30 dimineaţa Fratele Baxter şi alţi câţiva au sosit
şi un scurt mesaj evanghelic a urmat prin slujitorul Lui
uns. Când s-a dat chemarea de predare la Cristos, mii de
mâini s-au ridicat şi Dumnezeu le-a văzut pe fiecare din
ele. Ce salvare măreaţă! Pe la timpul acesta, mulţi aşteptau
nerăbdători pe Fratele William Branham. Când acest
slujitor smerit a lui Dumnezeu a sosit, el a fost mişcat cu
compasiune aşa cum el a văzut mulţimea ologilor culcaţi
în faţa lui, dar cu asigurare de credinţă el a spus că mulţi
dintre aceşti nefericiţi vor umbla. Băştinaşii au fost chemaţi
în faţă şi Fratele Branham, prin Duhul lui Dumnezeu, le-a
spus fiecăruia bolile lor şi apoi s-a rugat pentru vindecarea
lor, care le-a fost acordată. Pe la timpul acesta numărul
audienţei a crescut la 12,000 şi Fratele Branham s-a rugat
fierbinte pentru vindecarea tuturor, poruncind lui Satan să
părăsească pe bolnavi în Numele lui Isus Cristos. Dumnezeu
a ascultat rugăciunea şi a salvat pe bolnavi. „Rugăciunea
de credinţă va mântui pe bolnavi şi Dumnezeu îi va ridica”
(Iacov 5:15).
Fratele Branham vorbind cu Albert

Mokoma, un băştinaş Basuto care a
fost vindecat de TBC la Bloemfontein
iar acum predică Evanghelia.
Nici un ochi nu putea vedea ce a lucrat Dumnezeu în

acele momente sfinte. Acolo nu era timp pentru mărturisiri
la serviciu, dar pur şi simplu una a spus-o pe cealaltă: „Eu
sunt vindecat. Eu pot vedea. Eu pot umbla. Eu sunt eliberat

de dureri. Aleluia!” Marele serviciu a venit la încheiere cu o
cântare puternică de laudă.
În timpul săptămânilor înainte de mitinguri, s-au primit
peste 4,000 de nume de persoane cerând rugăciune. Două coşuri
umplute cu scrisori au fost duse la mitinguri unde Fratele
Branham şi-a pus mâinile peste ele, cerând vindecare pentru
suferinzii necunoscuţi. Săptămânile următoare noi am auzit
mărturisiri numeroase din fiecare parte a acestei ţări. De la
această Staţie de Misiune, „Mount Tabor,” Basutoland, cincizeci
au mers la mitinguri (115 mile) şi cu excepţia câtorva, toţi dintre
ei s-au reîntors vindecaţi. Dintr-un alt sat, Thaba Tsoeu, douăzeci
şi trei au mers la Bloemfontein şi în timpul vizitei noastre la
acel loc, cincisprezece au mărturisit că au primit vindecare.
Mergând la un centru mai departe, Mohaleshock, proprietarul
unui autobuz, mi-a spus: „Am dus un om olog în autobuz, dar
când el s-a întors de la mitinguri, el putea umbla singur.” Mulţi
alţii au fost minunat vindecaţi acolo. Un evanghelist din munţii
Basutoland ne-a adus un raport: „Aproape toţi care au mers la
Bloemfontein au fost vindecaţi, un băiat mut acum vorbeşte, un
braţ infirm a fost vindecat, etc.”
Când am sosit la Zastron, O.F.S., cu sutele au venit la biserica
noastră locală acolo din cauza a ceea ce a făcut Dumnezeu la
Bloemfontein. Un om orb a mărturisit că el vede acum şi a citit
Biblia înaintea noastră. O femeie care a suferit peste douăzeci
de ani şi nu era în stare să facă nici un lucru este complet
vindecată şi lucrează din ziua aceea. Două femei au mărturisit
că ele nu puteau umbla, dar pot umbla acum. Cam jumătate
din acei care au participat la mitingurile Branham din oraşul
acela au fost vindecaţi. Oriunde am vizitat, oamenii au raportat
vindecări minunate. Alţii au scris prin scrisoare despre lucrările
puternice a lui Dumnezeu. O femeie luată cu avionul de la munţii
Basutoland a fost perfect vindecată de astmă şi tensiune de
sânge, şi multe alte boli. Ea nu putea să facă nici un lucru pentru
doisprezece ani iar acum este bine. Un lucrător paralizat din
Kroonstad a scris că el poate umbla acum fără cârje, şi că şi alţi
şase membri din biserica lui au fost vindecaţi.
Noi considerăm că cel puţin o mie de persoane şi-au primit
vindecarea în timpul celor două mitinguri, pentru care noi
lăudăm pe Dumnezeu. Deşi au trecut de atunci trei luni, cereri de
rugăciune ajung la noi în fiecare săptămână. Ele toate se referă
la ce s-a făcut în Bloemfontein şi cred că şi ei pot fi vindecaţi. Cu
miile aici se roagă şi aşteaptă cu nerăbdare pentru o reîntoarcere
curând a grupului Branham la Africa de Sud.
* * *
De la Bloemfontein noi am călătorit spre sud vest pentru
vreo nouă sute de mile la Capetown. La Capetown adesea i se
referă ca Poarta spre Africa. Întemeierea civilizaţiei moderne

în Africa de Sud zace în Capetown la poalele Muntelui Table.
Acolo era în 1652 când Jan van Riedeeck a stabilit primul
post pe ruta de comerţ spre East Indies. Astăzi acesta este un
oraş modern cu o populaţie de o jumătate de milion, un port
de faimă mondială, capitala parlamentară a Uniunii, şi bine
cunoscut pentru peisajele lui frumoase.
Photo by Staples
Hangarul Nr. 3 la Aeroportul Wingfield.
Mitingurile acolo au fost ţinute la Aeroportul Wingfield,

operat de liniile Aeriene Sud Africane care a oferit unul din
hangarele lor fără plată. Fiecare serviciu a avut cinci până
la zece mii de persoane care au participat. Aici din nou ca
de obicei capacitatea de şedere a fost umplută pe la ora şase
seara. De aceea, serviciile adesea începeau la ora aceea dând
poporului ocazia să audă un mesaj şi de la Fratele Bosworth
şi Fratele Baxter, tot atât de bine ca şi manifestarea Darului
operat prin William Branham.
Mitingurile pentru ne-Europeni au fost ţinute în Drill Hall
la Capetown. În timpul unui serviciu condus acolo, cincizeci şi
trei de persoane au pretins că vederea lor sau s-a îmbunătăţit
în mare măsură sau a devenit în întregime normală. Mulţi
dintre aceştia au fost mai înainte total orbi.
Serviciul de duminică dimineaţa, ţinut pentru ne-Europeni,
urma să înceapă la ora 10, dar poporul a început să se adune la
ora 1:30 dimineaţa. Ei au şezut cu orele aşteptând să înceapă
serviciul. Apoi când uşile s-au deschis numai o mică parte din
cei care s-au adunat afară au fost în stare să intre în sala care
ţinea mai puţin de trei mii de persoane. La serviciul de după-
Sala de Instrucţie, Capetown, Africa de Sud.
masă am vorbit cu câţiva ofiţeri de poliţie care mi-au spus

că au estimat că cel puţin cincizeci de persoane au leşinat în
decursul zilei aşteptând să ajungă în sală.
După predica întitulată „Responsabilitate şi Încurajare”
a fost dată o rugăciune în masă pentru toţi aceia care erau
în nevoie de vindecare. După rugăciune noi am cerut
mărturisiri. Cu duiumul au venit înainte şi au dat mărturii
despre vindecarea care au primit-o. O fată care a fost cărată
în Sală avea o gleznă ruptă care nu se vindeca. Ea şi-a primit
vindecarea, a umblat pe platformă perfect bine, şi şi-a dat
mărturia. Unii au spus cum puteau ei auzi mai bine. Doi care
au fost orbi au mărturisit că ei puteau vedea atunci. Credinţa
lor era înaltă.
Îmi amintesc în timpul mesajului aşa cum şedeam
pe platformă urmărind poporul şi reacţia lor la mesajul de
credinţă fiind adus pentru ei, am observat o doamnă care şedea
O mică parte a mulţimii care nu a reuşit să intre în Sala de Instrucţie.

cam la treizeci sau patruzeci de picioare înaintea platformei.

Ea se uita la mâinile ei. Tu puteai vedea prin nodurile mari
şi înţepenirea aparentă a degetelor că ea suferea de artrită.
Ea nu era în stare să-şi mişte degetele dar aşa cum ea a auzit
Cuvântul lui Dumnezeu prezentat, credinţa ei a crescut şi ea
s-a uitat în jos la acele degete ologite şi a încercat să le mişte.
La început acolo practic nu era nici o mişcare deloc. Ea a
continuat să-şi exercite credinţa şi aşa cum a făcut-o a devenit
evident că ea putea să le mişte mai mult decât înainte. După
încă câteva minute, ea şi-a deschis şi şi-a închis mâinile cu
uşurinţă perfectă. Un zâmbet i-a apărut pe faţă aşa cum şi-a
dat seama că atunci ea era liberă de starea de infirmitate care a
fost cauzată de artrită.
Într-o zi în timp ce Fratele Bosworth umbla în jos pe
stradă, s-a apropiat de el o doamnă care a presupus că el
era un American şi l-a întrebat dacă el era conectat în vreun
Fratele Branham sub Ungere,

rugându-se peste batiste
conform cu Fapte 19:11-12.
Photo by Staples
fel cu mitingurile de vindecare Divină. Ea a spus că ea era o

necredincioasă şi de aceea a dat puţină sau nici o atenţie la
campanie, dar doctorul ei i-a spus despre trei sau patru din
pacienţii lui care au fost în mitinguri şi au primit vindecare. Ea
a auzit despre Spiritism şi Ştiinţa Creştină şi s-a întrebat dacă
aceste mitinguri erau sponsorizate de vreunul din ele. Aşa cum
doctorul ei i-a spus despre mitinguri şi a sfătuit-o că poate
ea ar putea obţine ceva bun de la ele, ea a simţit că ele ar fi
probabil de folos ca ea să participe.
În timp ce Fratele Branham este sub ungere, este foarte
important ca cineva să facă exact aşa cum cere el. Cuvintele
lui nu sunt atunci propriile lui cuvinte, ci cuvintele Duhului

Sfânt, vorbind voia unui Dumnezeu Divin şi Suveran. Eu aş
vrea să citez dintr-o scrisoare care arată importanţa acesteia.
„Doamna din Wingfield care a fost vindecată de cancer şi i s-a
spus de către Fratele Branham să fie botezată a luat parte la un
serviciu de botez joi seara ce a trecut, dar nu a fost botezată.
Ea a spus la păstor, ‚Să mă gândesc că toţi anii aceştia eu am
fost o membră a unei biserici şi niciodată nu am fost salvată
chiar dacă am fost o învăţătoare de Şcoală Duminicală. Dar
acum eu sunt salvată şi vindecată.’ Ea s-a bucurat de salvarea
şi vindecarea ei, dar a uitat ce i-a spus Fratele Branham să
facă. Ea nu a fost botezată. Sâmbăta următoare, ea a murit. Ea
a plătit preţul neascultării ei.”
În timp ce Fratele Bosworth predica la băştinaşi într-o
duminică după-masa în Capetown el a spus aceasta, „Dacă voi
lucrători băştinaşi veţi crede pe Dumnezeu, Dumnezeu vă va
da la unii din voi darul de vindecare în după-masa aceasta.”
Fratele Bosworth a fost cam uimit de cuvintele care el însuşi le-
a rostit, spunându-le înainte să-şi dea seama ce spunea. După
serviciu el mi-a spus, „Eu cred că Dumnezeu m-a îndrumat să
spun acele cuvinte. Dacă tu ai o ocazie să urmăreşti aceasta, eu
cred că noi vom afla că acolo era ceva pastor băştinaş în după-
masa aceasta care a primit darul de vindecare.”
M-am interesat de la unii din misionari dacă ei au auzit
despre ceva păstor băştinaş acolo care a primit darul de
vindecare aşa cum Fratele Bosworth a menţionat în serviciu.
Unul din ei mi-a spus despre un pastor băştinaş care a crezut în
vindecare Divină, dar din cauza lipsei de credinţă în propriile
lui rugăciuni niciodată nu s-a rugat pentru o persoană bolnavă.
Oricum, după acest serviciu, el a mers în jur pe la cei diferiţi
care erau bolnavi şi s-a rugat pentru ei, şi mulţi şi-au primit
vindecarea. Mai târziu acest misionar mi-a scris o scrisoare în
care el a spus aşa, „Băştinaşul care a primit darul de vindecare
era un băştinaş din Angola, Portugheză, Africa. El este aşa de
analfabet încât adesea el nu se poate face înţeles. El este doar
un băiat tânăr dar Dumnezeu a ridicat pe slujitorul Lui şi el
este acum foarte mult căutat. Încărcături de camioane (auto-
camioane) de bolnavi sunt aduşi de la mare distanţă să se facă
rugăciuni de către el. Ieri am trecut pe lângă locul unde noi am
ţinut mitingurile pentru cei de culoare şi băştinaşi, şi acolo era
el ţinând o adunare în aer liber.”
Alte raportări de acest băştinaş verifică faptul că
Dumnezeu a dat darul de vindecare la un pastor băştinaş acolo
care a îndrăznit să creadă pe Dumnezeu şi să păşească afară în
credinţă.
Din nou să vă citez un raport scris despre mitingurile
din Capetown publicate în Insula Britanică de Veştile
Răscumpărării şi scrisoare în America de Vestitor al Credinţei.
ŞTIRI DE TREZIRE MIŞCĂTOARE DIN CAPETOWN

De Frank G. Holder
Niciodată mai înainte în istoria aviaţiei internaţionale nu a

fost un hangar pus la un astfel de uz folositor, cu rezultate aşa
de larg răspândite printre locuitorii locali. Normal adăpostul
de avion de pasageri, Hangarul Nr. 3 a fost dintr-o dată
transformat într-o „Sală Evanghelică” aşezând vreo patru mii
înăuntru şi aproape două mii afară.
Structura lui de fier dezgolit şi atmosfera neatrăgătoare a
lăsat mult de dorit în frumuseţea arhitecturală, dar entuziasmul
printre mulţimile ce se adunau curând au produs o atmosferă
de anticipaţie neobişnuită. Acest loc fiind situat la câteva sute
de mile în afara oraşului, cineva şi-ar putea imagina un Ioan
Botezătorul modern chemându-şi adunarea afară în pustie să
audă mesajul lui de la Dumnezeu.
Adăugate la acest aranjament ciudat, ecleziastic nedemn
era alinierea de ambulanţe depozitând cazurile lor pe tărgi
pe cimentul rece înaintea platformei improvizate. Şchiopul,
schilodul, orbul, şi bolnavi de tot felul au pătruns înăuntru să-
şi ia locurile în Hala de Bolnavi care creştea tot mai mult.
Fratele William Branham şi grupul lui din Statele Unite
au sosit în Capetown cu un mesaj care poate fi proclamat cu
egală confirmare de dinamică cerească prin semne şi minuni
uimitoare, în săli moderne prelucrate, sau în hangare de
aeroport. Ştirile deja au mişcat locul, pentru că acelea care au
zguduit Johannesburg, Kimberley, Bloemfontein şi multe alte
oraşe Sud Africane au sosit în Capetown.
Din prima zi au început să aibă loc miracole aşa cum
puterea penticostală şi slava s-a revărsat din belşug. Adunarea
a crescut până când locurile erau un lux, şi miracolele au devenit
prea numeroase să se înregistreze. Şchiopul a sărit şi a umblat;
surdul a auzit clar; cancerele s-au ofilit, demonii au fugit, şi
inimile slabe s-au făcut tari imediat. Aşa cum Fratele Branham
a declarat prin descoperire natura plângerii unei persoane, nici o
dată nu a fost nici parţial greşit, credinţa a crescut şi persoanele
au fost vindecate. Puterea de vindecare cădea peste adunare şi
aceasta avea nevoie numai de credinţă să ia ceea ce se cerea, şi a
fost dobândită. Sute de necredincioşi s-au convins de adevărul
Evangheliei şi au acceptat pe Cristos ca Salvator al lor.
Capetown a fost zguduit de puterea lui Dumnezeu, şi toată
aceasta s-a întâmplat în cinci zile. Fie că călătoreai în autobuze
s-au umblai de-a lungul străzilor, cineva neîncetat auzea vorbind
despre mitingul din Wingfield Airport şi miracolele minunate.
Mitinguri speciale s-au ţinut separat pentru poporul de
culoare, şi printre ei au avut loc chiar lucruri şi mai mari.
Puterea lui Dumnezeu era prezentă să vindece, aşa încât ei

puneau mâinile unii peste alţii şi primeau eliberare. Un om
care era infirm pentru mulţi ani a decis să-şi încerce picioarele
care s-au făcut întregi. El a alergat pe străzi şi a fost urmărit
de un poliţist care a cerut o explicaţie. Fără să o spunem el
a primit-o! În afara mitingului pe Terenul de Paradă în oraş,
oameni de culoare primeau vindecare în tot felul de boli.
Nici o dată mai înainte nu am fost noi martori la o aşa
multitudine de semne şi minuni, sau aşa dovezi de revelaţie
şi putere divină. Aceasta este o vizitare de la Dumnezeu, şi în
mijlocul acesteia, inimile noastre doreau arzător Patria noastră.
Ne rugăm să-i facă plăcere Domnului să trimită cu viteză un
val înalt de binecuvântări peste Insulele Britanice. Până când
acesta vine, să ne rugăm, să credem, şi să ne pregătim inimile
pentru tot ce are Dumnezeu să împartă!
—Veştile Răscumpărării
—Vestitor al Credinţei
Rezultatele mitingurilor nu sunt numai salvare de suflete
şi vindecare de trupuri ci şi credinţa care a fost inspirată de
profetul lui Dumnezeu. Şi această credinţă îşi are efectul ei
asupra slujbei altor lucrători în câmpul din Africa de Sud.
Mulţi păstori şi misionari au raportat că propria lor slujbă a
fost mărită ca rezultat al mitingurilor lui Branham. Aceasta
este evident în următoarea scrisoare primită de Fratele
Bosworth de la un misionar care raportează despre o campanie
ţinută după ce grupul Branham s-a reîntors în Statele Unite.
„Eu sunt sigur că vă veţi bucura cu noi pentru puterea
puternică a lui Isus Cristos continuând cu noi aici în Africa
de Sud. Cât de mult am valorat cartea dvs. şi mesajele din
campaniile băştinaşe din Pretoria şi Orlando. Mai ales m-am
uitat în urmă la conversaţiile personale şi ajutorul din acele
mitinguri. Acum în campania Moroka—lângă Orlando—semnele
au urmat predicării Cuvântului în fiecare fel graţios. Bolnavii
Fratele Branham cu un pastor băştinaş.

s-au vindecat, surzii au auzit, orbii au văzut, şi şchiopii au

umblat. Toată slava spre Domnul nostru minunat! Aceea era
doar cu două săptămâni în urmă.
Apoi ieri seara noi am avut o mare bătălie în casă. Mama,
care te-a cunoscut în zilele de la început din Zion, a făcut
tetanus nu într-un fel nesigur. Cu maxilarele ei ferm încleştate
noi ne-am rugat până când ea însăşi era în stare să se roage cu
noi pentru eliberare deplină de la durerea îngrozitoare. Apoi
vrăjmaşul a venit înăuntru mai rău decât oricând. I s-au întors
ochii, maxilarele s-au încleştat mai rău decât oricând şi cu
spasme de durere, în sfârşit a mers în inconştienţă. Repede am
trimis pe fiica noastră Eunice să telefoneze după Fratele W. F.
Mullan. Părăsindu-şi masa de cină el a venit imediat. După un
cuvânt scurt de rugăciune el a mustrat vrăjmaşul în Numele
puternic al Domnului Isus, şi victoria a fost dobândită! Un
moment mai târziu ea a izbucnit în laude încântătoare, vorbind
în alte limbi; şi-a rupt jos bandajul de la partea afectată şi
imediat s-a ridicat bine şi a servit cina ea însăşi, dacă vrei să
ştii! Noi desigur am avut un timp minunat de laudă şi mulţumiri
pentru cruţarea acestei veterane a crucii de şaizeci şi nouă
de ani, care de treizeci şi doi de ani a fost constant în linia
de tragere fără învoire. Noi privim la Dumnezeu pentru acea
învoire acum ca ea să poată fi o binecuvântare pentru bisericile
de acasă. Ea a fost toată viaţa un monument al puterii de
vindecare a Domnului fără ca să atingă vreodată medicament
din 1907, deşi ea a avut unele lupte remarcabile cu vrăjmaşul.
Aproape oarbă, o infirmă printr-un accident de călărie pe cal,
pneumonie de patru ori, otrăvire cu ptomaină cu cea mai mare
temperatură înregistrată sau trăită vreodată aici, şi acum
această victorie mare şi rapidă. Tot ce pot să spun este aleluia.
Unul din cazurile remarcabile de vindecare din campania
Moroka era aceea despre o femeie de optzeci de ani surdă şi
aproape oarbă, tot aşa şi paralizată în partea stângă. Domnul
i-a vindecat întâi urechile, apoi ochii, şi aşa cum credinţa s-
a adunat ei i s-a poruncit în Numele Domnului să-şi ridice
braţul. Acesta a mers repede sus fără vreo dificultate şi un
moment mai târziu ea umbla fără vreun fel de ajutor. Glorie!
Altul care a adus binecuvântare specială la băştinaşi care
sunt aşa iubitori de copii era despre o femeie bine îmbrăcată
surdă de o ureche şi ducând un copil surd în amândouă urechi.
Noi ne-am rugat mai întâi pentru mamă cu biruinţă perfectă
iar apoi pentru copil. Aşa cum acesta a reacţionat la pocnirea
degetelor mele înapoia capului lui poporul a fost mişcat să
vadă ochişorii lui mutându-se întâi în partea aceasta iar apoi la
cealaltă încercând să desluşească zgomotul. Laudă Domnului!
O fată de vreo şaisprezece ani era surdă în ambele urechi şi
a fost vindecată. Atunci vrăjmaşul a venit înapoi şi i-a astupat
o ureche. Ea a venit înapoi în rândul de rugăciune şi după
mustrarea vrăjmaşului ea a auzit bătaia fină a ceasului meu de

mână. Aceasta era o adevărată binecuvântare pentru poporul
care a venit de la Şcoala Biblică Witbank să ajute în mitinguri.
Detectând credinţă într-un băiat de vreo opt ani care era
surd de o ureche, am simţit că Dumnezeu va lucra într-un fel
care va încuraja credinţa poporului, aşa că simplu am astupat
urechea bună şi am întrebat, ‚Mă poţi auzi?’ Datul lui din cap
şi un gata ‚Da’ a fost o adevărată binecuvântare pentru popor.
Laudă minunatului nostru Domnul Isus.
Între mitingurile de după-masă şi seară din ultima zi, eu mă
odihneam în casa păstorului (David Mzolo) şi a venit o femeie
înăuntru încovoiată de durere de lungă durată, sprijinindu-
se greu pe un baston. Detectând credinţă în conversaţia ei noi
am privit spre Dumnezeu după rugăciunea de credinţă, cerând
Domnului să o vindece din cap până în picioare. El a făcut chiar
aşa! Sărind în jur ca o fată de şcoală şi lăudând pe Dumnezeu că a
vindecat-o, ea dintr-o dată s-a oprit şi a strigat, ‚Eu pot vedea prin
ochiul meu orb.’ Noi nici măcar nu am ştiut că ea avea un ochi orb.
Dar acestea sunt numai câteva din lucrurile multe săvârşite
de puterea gloriosului nostru Domn Isus înviat. Fie ca El să fie
slăvit într-un fel şi mai mare în campaniile care vin.
Mulţi au venit înainte în fiecare seară pentru salvare—
uneori aşa de mulţi ca cincizeci şi şaizeci au îngenuncheat
căutând salvare. Un om a mărturisit că el a trăit o viaţă de
păcat, dar toată aceea acum s-a schimbat. Altul a zis, ‚Acum eu
am şi o inimă nouă şi urechi noi.’ El a fost şi salvat şi vindecat.
Cu adevărat inimile noastre se revarsă.”
J. S. R.
La timpul acesta noi am mânat la Port Elizabeth pe drumul
Garden Route. Acesta este clasificat de către mulţi ca cel mai
pitoresc drum din toată linia de coastă din Africa de Sud. De-
a lungul acestei rute există nişte pomi bătrâni de peste o mie
de ani şi cresc la o înălţime de o sută şi douăzeci de picioare.
Există foarte puţine locuri în Africa unde florile înfloresc în aşa
îmbelşugare aşa cum cresc de-a lungul acestei rute. Pe o parte
a şoselei sunt frumoasele plaje din Oceanul Indian cald iar pe
cealaltă parte Lanţul Muntelui Outeaiqua. Acolo sunt peste două
mii de varietăţi de flori sălbatice în această secţiune. Nu este
neobişnuit să găseşti crini cala care măsoară opt ţoli lăţime.
Campania din Port Elizabeth a fost condusă din 7 până în
11 noiembrie. La început mitingurile au fost ţinute în Feather
Market Hall dar au fost mutate mai târziu la Stadionul Davis.
Aici din nou mulţimile au fost cele mai mari văzute vreodată în
oraşul Port Elizabeth. Într-o seară Fratele Branham a arătat spre
un om bătrân care zăcea pe o targă. El i-a spus, „Domnul te va
vindeca. Tu te poţi ridica acum, împătură-ţi pătura şi targa şi
umblă.” Bătrânul s-a ridicat şi a început să-şi împătureze pătura
Sala Pieţei de Pene
când câţiva oameni de Crucea Roşie, care erau întotdeauna la

mitinguri să ajute pe bolnavi, au venit acolo să-l ajute. El a vorbit
tare şi răspicat aşa cum a zis, „Fratele Branham mi-a spus să-mi
împăturez pătura şi targa şi aceea nu înseamnă că voi trebuie să
mă ajutaţi. Aşa că duceţi-vă şi nu mă deranjaţi.”
Acesta a fost un incident cam comic totuşi scoate în evidenţă
un punct vrednic de notat. Când un profet al lui Dumnezeu,
vorbeşte sub Ungere, dă o poruncă, este de cea mai mare
importanţă ca să fie dus la bun sfârşit exact. Dacă Naaman s-
ar fi băgat în Râul Iordan numai de şase ori el nu şi-ar fi primit
vindecarea. A fost îndeplinirea exactă a indicaţiilor date lui
de către slujitorul lui Dumnezeu care l-a făcut în stare să vadă
manifestarea vizibilă a vindecării lui. Aşa a fost pentru acest om
în Port Elizabeth. El a fost hotărât să facă tot ce i-a spus Fratele
Branham să facă aşa ca el să poată primi vindecarea promisă.
În altă seară Fratele Branham a arătat spre un om care
avea un bandaj foarte mare pe faţa lui, şi i-a spus, „Vei accepta
pe Cristos ca vindecător al tău, dacă El îmi va descoperi ce este
rău cu tine?” Omul a dat din cap, „Da.” Fratele Branham a zis,
„Tu ai cancer. Ridică-te, du-te acasă şi te vei face bine.” Când
omul a venit în sală în seara aceea, faţa lui a fost aşa umflată
încât buza lui de sus îi atârna peste buza de jos. Când el a

părăsit sala în seara aceea, partea mare din umflătură s-a dus
şi el ne-a raportat câteva zile mai târziu că cancerul i-a căzut
de pe faţă, nelăsând nici o urmă din el în trupul lui.
Fratele Branham de asemenea a arătat spre una din surori
în rândul din faţă şi a zis, „Doamnă, tu eşti îngrijorată despre
cineva. Nu-i vorba de tine nici de o persoană de aici în seara
aceasta. Este despre mama ta care este acasă cu o stare de
inimă foarte rea. Soră, tu poţi merge acasă, pentru că mama ta
a fost vindecată.”
În timpul serviciului de duminică dimineaţa în Sala Pieţei de
Pene, un Indian a fost în rândul de rugăciune. Aşa cum el a venit
sus la Fratele Branham i s-a spus, „Tu nu eşti un Creştin dar tu
ai crezut mai mult în aceste ultime cinci minute din cauza a ce
s-a întâmplat pe această platformă decât cum ai crezut în toată
viaţa ta dinainte.” Omul a dat din cap. Fratele Branham a zis, „Eu
nu pot cere ca Cristos să fie Vindecătorul tău numai dacă tu îl vei
lua pe El ca Salvator şi Rege al tău. Dacă eu voi fi în stare să spun
de ce suferi tu, îl vei lua pe Cristos ca Salvatorul şi Regele tău?”
Omul a zis, „Da.” Fratele Branham a zis, „Tu suferi de diabet.
Dacă este aşa, ridică-ţi mâna.” Omul şi-a ridicat mâna şi apoi i
s-a spus să se ducă şi prin a crede el îşi va primi vindecarea.
În seara aceea eu am vorbit cu o doamnă de la Crucea Roşie
care a dat mărturie despre vindecarea mamei ei. Ea m-a întrebat
atunci dacă mi-am amintit de Indianul care a fost vindecat
la serviciul de dimineaţă. Ea era secretara lui particulară şi
l-a încurajat să vină la miting. Când ea mi-a spus aceasta, mi-
am amintit ce a spus Fratele Branham în timpul orei de prânz.
El mi-a spus că atunci când a văzut vedenia despre Indianul
cu diabet el a văzut şi o doamnă Europeană. Deşi s-a părut
că el a văzut-o înainte, el nu a recunoscut-o nici nu a putut el
deosebi în ce fel era ea conectată cu omul sau vindecarea lui.
După cum acea parte a vedeniei nu era prea clară, el nu a spus
nimic despre aceasta la timpul acela. Joia trecută seara Fratele
Branham a arătat spre această doamnă cu care eu am discutat şi
i-am vorbit despre mama ei, care era acasă cu o inimă bolnavă.
La timpul acela ea era îmbrăcată cu uniforma ei. Dar când ea
a lucrat pentru Indian şi i-a vorbit despre mitinguri, ea era
îmbrăcată în haine civile. Aceasta era doamna pe care Fratele
Branham a văzut-o în vedenie în legătură cu Indianul, dar el nu a
recunoscut-o, poate din cauză că el a văzut-o numai în uniformă.
După unul din servicii un om a venit la mine şi a spus că el
a văzut un înger al Domnului stând direct în spatele Fratelui
Branham. I-am cerut omului să-l descrie aşa ca eu să pot şti dacă
descrierea era s-au nu similară cu aceea a altora care au raportat
aceeaşi poveste. Omul mi-a spus că acela pe care el l-a văzut
era considerabil mai mare decât Fratele Branham, proaspăt
ras şi îmbrăcat într-o robă albă. Aceasta era identic aceeaşi
descriere care eu am primit de la alte trei persoane privitor la

îngerul care ei l-au văzut pe platformă cu Fratele Branham.
Acest om de asemenea a relatat că aşa cum Fratele Branham
şi-a întins braţele înainte şi s-a rugat pentru popor ceva întreg
ca fosforul a căzut de pe braţele lui. Aceasta părea aproape ca
apa sclipitoare picurând constant în jos de pe mâinile şi braţele
lui. Justus duPlessis, traducătorul principal în timpul vizitei
Fratelui Branham la Africa de Sud, mi-a spus că de multe ori
când Fratele Branham se ruga pentru cei bolnavi el a văzut o
umbră pe duşumea. Cum el a controlat luminile acolo hotărât nu
era nimic să fie văzut între lumină şi duşumea, totuşi acolo era
această umbră. El a fost pe deplin convins că aceasta nu putea fi
nimic altceva decât umbra îngerului Domnului.
După unul din servicii eu am văzut un om şchiopătând
înainte pe cârjele lui într-un fel foarte dificil. Cum el a ajuns în
afara uşii el s-a oprit pentru un moment, şi-a plecat capul, şi-a
aruncat cârjele şi a început să umble perfect normal.
Aceasta era în Port Elizabeth când un om a venit şi mi-
a spus că seara trecută el s-a dus acasă într-un taxi, de fapt
dezamăgit pentru că el nu şi-a primit vindecarea. Inima lui era
tristă şi grea deoarece el a fost aşa de sigur că el îşi va primi
vindecarea în seara aceea. Aşa cum el a păşit afară din taxi el
şi-a dat seama că starea lui infirmă din trupul lui era dusă şi el
era în stare să umble perfect bine.
În dimineaţa când noi am părăsit Port Elizabeth, Fratele
Baxter, Fratele Branham şi Billy Paul au mers în centru. Pe
drumul lor înapoi în autobuz, Fratele Branham le-a spus
celorlalţi că acolo era o doamnă în autobuz care încerca să-l
contacteze. El a arătat spre o doamnă în rochie maro care şedea
în faţă în autobuz. Fratele Baxter i-a reamintit că doamna nu era
posibil să ştie că ei erau pe autobuz deoarece ea şedea în faţă şi
ei au intrat din spate şi au şezut în spate. Nimic mai mult nu s-a
spus despre aceasta până când doamna s-a ridicat şi a mers în
spatele autobuzului. Ea a venit la Fratele Branham şi l-a întrebat
dacă el era Rev. William Branham. El a zis, „Da, doamnă, şi tu
Billy Paul Branham, a cărui

bunătate şi considerare pentru alţii
i-au câştigat afecţiunea în inimile
oamenilor.
suferi de boală de femei şi un abces. De asemenea tu ai un copil

acasă care este foarte bolnav. Tu poţi acum să te duci acasă şi să
te faci bine, căci credinţa ta te-a făcut întreagă.” După aceasta
doamna s-a întors şi a început să plângă de bucurie.
De la Port Elizabeth noi am mânat la Grahamstown, un
oraş Englezesc foarte plăcut şi neobişnuit. Comitetul local ne-a
asigurat Sala Oraşului aşezând 1200 de persoane. Oamenii au
început să se adune la 7:30 dimineaţa pentru serviciul de după-
masă care era ţinut la 2:30. Înainte să ajungă Grupul Branham
comitetul local a vrut să pună un amplificator în afara Sălii
Oraşului să acomodeze persoanele care nu puteau fi în stare
să intre în clădire. Îngrijitorul a spus că aceasta nu era necesar
pentru că niciodată în istoria lui Grahamstown nu a fost vreun
serviciu religios în Sala Oraşului, sau în altă parte în oraş, unde
era necesar un sistem de adresare publică. Ei au fost uimiţi când
ei au văzut mulţimile umplând clădirea şi cu sutele stând afară.
Acolo au fost multe vindecări în aceste două mitinguri care
erau ţinute în Grahamstown dar acolo au fost trei incidente
la care aş vrea să le aduc în atenţia voastră. Unul îl privea
pe un om bătrân restrâns într-un scaun cu rotile. Mărturia
lui este inclusă în capitolul devotat pentru mărturisiri. Fratele
Branham a indicat spre el şi i-a spus că el a fost vindecat şi că
el să se ridice. Omul s-a ridicat. După aceea eu am vorbit cu el
şi l-am întrebat cât de mult timp a fost de când a umblat. El a
spus că el nu a umblat deloc de doi ani până în seara aceea.
Fratele Branham de asemenea a indicat spre o doamnă. El a
zis, „Tu ai TBC. Ridică-te şi acceptă-ţi vindecarea.” Doamna nu
s-a mişcat. El a zis, „Stai sus. Cristos poate să te facă întreagă.
Ridică-te şi acceptă-ţi vindecarea.” Încă acolo nu era răspuns.
Fratele Branham apoi s-a întors spre altcineva despre care el a
văzut o vedenie. Aceasta era o altă doamnă culcată pe o targă.
El i-a spus, „Doamnă, tu ai avut o boală de inimă foarte rea.
Este imposibil ca să mai trăieşti fără ca Cristos să te vindece.
Dacă te vei ridica şi vei accepta aceasta, Cristos te va face
bine.” Doamna s-a ridicat şi mai târziu noi am primit mărturie
că ea a fost atunci bine. Mi-ar place să vă atrag atenţia la
prima doamnă, care nu s-a ridicat când Fratele Branham a
încurajat-o. Noi nu am auzit că ea şi-a primit vindecarea.
Este îndoielnic că ea a primit deoarece ea nu a făcut aşa cum
profetul lui Dumnezeu a instruit-o să facă.
Aceasta era după serviciul de seară când Fratele Branham,
Fratele Baxter şi Billy Paul au părăsit auditoriul când o
doamnă a venit la Fratele Bosworth şi la mine care eram în
spatele platformei. Ea conducea un băiat în vârstă de vreo
şase ani. Ea i-a spus la Fratele Bosworth, „Eu ştiu că nu vă
puteţi ruga pentru fiecare, dar nu aţi vrea vă rog să vă rugaţi
pentru băiatul meu?” Ea a explicat că de la naştere băiatul
ei nu a putut să vadă prea bine. El putea să distingă figura
Fratele Bosworth pe malurile Râului

Vaal.
unei fiinţe umane dacă aceasta era până la trei picioare de el.
Orice mai mult de cât patru sau cinci picioare mai departe
el nu a fost în stare să distingă. Fratele Bosworth s-a rugat
pentru băiat şi apoi i-a spus mamei să meargă acolo la colţul
îndepărtat, cam la treizeci de picioare de unde eram noi. El
i-a spus să stea acolo şi să nu facă nici un sunet în timp ce
noi verificam să vedem dacă vederea băiatului s-a îmbunătăţit.
Fratele Bosworth atunci i-a spus băiatului să meargă acolo
la mama lui. Imediat el a început să umble dincolo în spatele
platformei direct spre mama lui. Mama a izbucnit în lacrimi
de bucurie, căci niciodată mai înainte nu a fost băiatul în stare
să o distingă pe ea sau pe oricare altul mai departe de trei sau
patru picioare. Acest test a fost repetat de câteva ori. Băiatul
a confirmat faptul că ochii lui s-au îmbunătăţit mult prin a
spune că el putea să o vadă pe mama lui mult dincolo de sală.
El era fericit şi cu un zâmbet pe faţa lui a zis, „Eu te pot vedea,
mamă.” Aceasta era o altă demonstrare a puterii de credinţă.
Mitingurile în East London au fost conduse din 14 până în 18
noiembrie, la Border Rugby Union Grounds, singurul loc în East
London care era capabil să acomodeze mulţimile. Participarea în
medie era de aproximativ 6,000 şi ultima seară în care noi eram
acolo mulţimea era estimată a fi aproape de 15,000. East London
este cartierul general al Fratelui Bhengu, unul din lucrătorii
băştinaşi remarcabili din Africa de Sud. El are o influenţă
profundă asupra oamenilor ne-Europeni în această parte a
Africii de Sud. Mi s-a spus de unii ofiţeri de poliţie că după ce
Fratele Bhengu a venit în oraşul lor, crima printre ne-Europeni a
scăzut cu 30% în timpul primelor şase luni.
Prima seară în care noi eram în East London a fost foarte
viscoloasă la începutul serviciului. Chiar cum Fratele Branham
a venit la platformă, vântul a încetat şi a devenit liniştit.
Aceasta a fost înregistrat în Daily Dispatch în ziua următoare
şi o copie a tăieturii din ziar este reprodusă aici.
"4,((+$2$ #4-ƥ
2ƥ 4#ƥ/$
!1 -' ,5.1!(-#

-HBHN5HMCDB@QDK@/QHLTK,HSHMF
Rafale reci de vânt au făcut ieşiri nebuneşti peste Terenul de Rugby Union
Border unde o mulţime a fost adunată seara trecută să aştepte venirea lui
William Branham, conducătorul Comitetului Evanghelistic Branham şi al
Campaniei de Vindecare Divină.
Globuri răzleţe de lumină au străpuns întunericul aruncând în relief aspru
tărgile purtând formele strâns învelite în pături. Acolo erau tărgi, de asemenea.
Pe una din ele zăcea un copil cu faţă slabă, cu ochi mari şi pe alta o femeie
tânără a cărei degete scheletoase smulgea fără încetare acoperitoarea. Punctând
rândurile lungi de scaune erau droaie peste droaie de scaune de invalizi.
O scenă temporară, nefinisată, ATM BH L@H CDFQ@AƦ TM
ţinea un rând de scaune, microfoane UNQAHSNQHMROHQ@S $KUNQADƨSD
şi un amvon. Mitingul a fost deschis CHM @CÁMBTQHKD RTEKDSTKTH
de unul dintre fraţii care conducea RƦT ƨH BT N RHMBDQHS@SD B@QD
adunarea în cântarea de imn, „Oh MT ON@SD EH SƦFƦCTHSƦ ƧH
în Siguranţă la Stâncă,” care s-a @CÁMBHLD@ RHMBDQHSƦƪHH KTH RD
mărit într-un crescendo apoi s-a O@QD@EHOKHMƦS@SD@SƦQHDHKTH
stins în aerul greu înmuiat în rouă.
Fratele Branham nu a pretins
Un copil a scâncit, şi răsunetul
că el putea practica arta de
unei sirene de ambulanţă a sunat
vindecare. Mai de grabă, a zis el, că
în depărtare. Fratele Baxter, un
el era unealta prin care Dumnezeu a
predicator Canadian, a mers la
ales să vindece. Dar numai acei care
amvon şi aşteptarea a stârnit masa
au crezut în Isus Cristos, care au
de popor în aşteptare. El a spus
crezut că El a murit ca ei să poată
despre lucrarea Campaniei, a spus
trăi, care într-adevăr şi în toată
ceva despre Misiunea Credinţei
sinceritatea au crezut, au acceptat,
Apostolice, a vorbit despre
căci cu 1,900 de ani în urmă ei au
înfăptuirile lui William Branham, şi
fost într-adevăr vindecaţi, că a fost
„Darul lui de Vindecare” divină.
scris că ei au fost vindecaţi, numai
!1 -' ,2.2$Ƨ3$ aceştia au putut fi vindecaţi.
Acolo era o pauză momentană, El nu va practica vindecare la
şi apoi s-a şoptit că acest om, la care acest prim miting, a zis el, dar le va
se zice că un înger i-a apărut cinci da la acei adunaţi pe teren timp să
ani în urmă şi l-a însărcinat să ducă privească în inimile lor, să accepte
un dar de vindecare la popoarele cuvântul, şi să vină înapoi mâine
lumii, a sosit la teren, şi curând va când el a simţit sigur că mila lui
veni sus la amvon. Dumnezeu va fi îngăduită, şi mulţi
din aceia care au fost ologi, şchiopi
$K @ UDMHS 5ÁMSTK R@ NOQHS şi orbi, vor umbla şi vedea, dar
.KHMHƨSDHLDMRƦR@@ƨSDQMTS numai dacă au acceptat cuvântul.
ODRSD@CTM@QD $KDRSDTMNL Mitingul s-a încheiat în rugăciune
LHB $K MT DRSD TM UNQAHSNQ condusă de Fratele Branham.
Reprint from Daily Dispatch. November 15. 1951.
O dată ochii ei erau încrucişaţi,

dar acum ei sunt îndreptaţi.
Degetul mare al acestei fete a fost crescut repede la palma mâinii ei. Ni s-a spus
că ei nu puteau să opereze ca să remedieze aceasta deoarece nervii şi venele
de sânge au mers drept dincolo de la degetul mare la palma mâinii ei. Aceea
este că, degetel mare era o parte din palma ei. În timp ce Fratele Branham
conducea serviciul de vindecare într-o seară în East London ea a atins prin
credinţă, chiar acolo unde şedea ea, şi şi-a pretins vindecarea. După serviciu,
ea ne-a arătat mâna care era perfect normală
Următoarea vineri noi am avut o experienţă similară cu

ploaia. Se părea parcă mitingul ar fi trebuit să fie liberat. Dar
aşa cum Fratele Branham a sosit la teren, ploaia s-a oprit şi în
câteva minute cerul a fost senin. Apoi iarăşi duminică seara noi
am avut o altă demonstrare similară cu aceea care a avut loc
miercuri seara.
În timpul serviciului ţinut pentru băştinaşi, Fratele
Branham a arătat spre un om tânăr şi i-a spus că el era de la
spital şi suferea de TBC. El atunci a vorbit cu omul care şedea
alături de el şi i-a spus că şi el avea TBC. Aceasta a urmat că
Fratele Branham a arătat spre cinci dintre ei chiar acolo într-
un rând, fiecare suferind de cazuri rele de TBC. El le-a spus că
dacă ei vor continua să creadă, Dumnezeu îi va face în fiecare
parte întregi. După serviciu eu am vorbit cu ei şi le-am luat
fotografia. Ei mi-au spus că ei erau toţi din Spitalul de Izolare
din East London.
Fratele Branham slujind la băştinaşi.
Un serviciu al băştinaşilor în East London.

S-a meritat să anunţe.
În timp ce conduceam din East London la Durban, Fratele

Branham a avut o vedenie despre o colibă de băştinaşi pe
un anumit deal. Cum ei au continuat pe drumul lor, el a văzut
acest deal şi această colibă de băştinaşi. El i-a cerut şoferului
să oprească. În timp ce ei au mers acolo la aceasta, Fratele
Branham a arătat spre colibă, localizată printre altele exact ca
aceasta. El a spus că vor găsi în ea o femeie băştinaşă culcată pe
un pat foarte bolnavă cu TBC. Această doamnă va fi o Creştină
şi va şti să vorbească Engleză. Cum ei au păşit în colibă, acolo
era doamna băştinaşă zăcând pe un pat întocmai cum Fratele
Branham a descris. Ea a zis că ea s-a rugat pentru vindecare şi că
Domnul i-a promis că El va trimite un profet dintr-o altă ţară să
se roage pentru ea şi ea îşi va primi vindecarea.
Cei cinci bărbaţi pe care Fratele Branham

i-a indicat care erau de la Spitalul de Izolare.
În timp ce călătoream de-a lungul coastei de sud est a

Africii de Sud am avut ocazia să trecem şi să vizităm prin unele
din rezervaţiile băştinaşe. Oriunde ne-am oprit şi am vorbit cu
băştinaşii noi i-am găsit a fi foarte plăcuţi şi favorabili. Mulţi
dintre băştinaşi puteau vorbi patru sau cinci limbi de trib şi nu
era prea neobişnuit să găseşti unul care putea vorbi Engleza. Noi
am fost foarte mult impresionaţi de faptul că oamenii aceştia
întotdeauna păreau a fi fericiţi. Ei nu erau niciodată în grabă şi
erau întotdeauna voitori să ne dea un zâmbet aşa cum le luam
fotografia. Noi niciodată nu am aflat o persoană care a ezitat
să coopereze cu noi în a lua o fotografie sau să ne spună despre
mărgelele lor, diferite lucrări de artă sau felul lor de viaţă.
Fratele Branham cu două băştinaşe lângă East London.
Durban este un oraş frumos. Aerul este greu cu parfumul

a sute de varietăţi de flori sălbatice sau domestice vândute în
pieţele de flori. Acolo sunt plajele care sunt de faimă mondială.
Acesta este şi patria băieţilor ricksha plini de culoare. Apoi,
de asemenea, acolo este Indian Market, un loc unde Estul
întâlneşte Vestul. Cineva se găseşte în atmosfera domestică din
Est, căci înăuntrul şi în jurul Durbanului sunt aproximativ
200,000 de Indieni, care au fost la început importaţi din Asia
ca sclavi să lucreze în mine. Toate încercările de a introduce
idei apusene la aceşti oameni au fost zadarnice şi ei trăiesc cum
au trăit strămoşii lor de sute de ani. Acolo sunt încrustările
răsăritene quaint şi alte lucruri manuale. Femeile Indiene
poartă saris de mătasă, în timp ce mulţi dintre bărbaţii Indieni
îşi au capetele acoperite cu fesuri roşii. Oraşul Durban este
de asemenea afectat de populaţia Europeană de aproximativ
130,000 şi populaţia băştinaşă de 110,000.
Mitingurile remarcabile ale întregii campanii Sud Africane
au fost ţinute în Durban, Miami Beach al Africii de Sud, unde
au fost conduse servicii din 21 până în 25 noiembrie. Unele din
mitinguri au fost ţinute în Sala Oraşului, altele au fost ţinute la
Greyville Race Course.
Photo by Lynn Acutt

Oameni, ne în stare să obţină intrare în Durban City Hall, au
stat în Grădinile Oraşului şi au ascultat la serviciu prin difuzoare.
La serviciul de deschidere de miercuri seara, ţinut în Sala

Oraşului, o mamă şi-a adus fiul ei în vârstă de unsprezece ani
într-un scaun pe rotile. Ea şi-a lăsat băiatul în scaunul lui
pe rotile sus în faţă unde restul celor bolnavi erau adunaţi şi
şi-a luat un loc pentru ea mai departe în spate. Când Fratele
Branham s-a rugat pentru toate persoanele bolnave la sfârşitul
serviciului, băiatul s-a ridicat. Mama a crezut că cineva îl ţinea
sus. Când ei au ajuns afară, ea s-a interesat de el şi a aflat că
băiatul s-a ridicat sus fără vreun ajutor. Ea i-a spus că aşa cum
el era în stare să se ridice singur, poate el putea umbla. Ea i-a
spus să iese din scaunul pe rotile şi să încerce. El a încercat şi a
putut să umble, pentru prima dată în câţiva ani.
Aproximativ 20,000 de persoane au fost la miting joi
după-masă la Greyville Race Course. Fratele Bosworth a adus
un mesaj despre salvarea personală. Cu miile s-au ridicat să
semnifice dorinţa lor de a accepta pe Isus Cristos ca Salvatorul
şi Domnul lor.
După ce şi-a dat mesajul despre salvare personală, Fratele
Bosworth le-a vorbit pentru câteva minute despre adevărurile
vindecării Divine. Apoi el s-a rugat pentru ei şi i-a încurajat
să pretindă vindecarea pe care Cristos a procurat-o când El a
plătit pentru pedeapsa păcatului. În timp de câteva minute cinci
persoane diferite, toţi dintre care nu au fost capabili să umble cu
anii, au venit sus şi au mărturisit despre vindecările lor. Unii din
ei erau copii care niciodată nu au fost capabili să umble potrivit,
Unii din membri din St. John Ambulance

Brigade care şi-au oferit serviciile ca voluntari
alta a fost o doamnă care a fost într-un scaun cu rotile pentru cinci
ani. Un misionar cu numele de Pastor Brown a raportat că direct
în faţa lui au şezut patru surdo-muţi. Ei nu au fost în stare să
audă nimic în serviciu dar când ei au văzut aceste cinci persoane
să se ridice din scaunele lor cu rotile şi să umble, unii dintre ei
perfect normal, alţii din ei căznindu-se înainte dar crezând pe
Dumnezeu pentru eliberare completă, ei trebuie că şi-au dat
seama că Dumnezeu vindeca pe oameni şi astfel era timpul ca
ei să-şi pretindă vindecarea. Cu toate acestea, la orice concluzie
au ajuns ei aşa cum şedeau acolo, neauzind dar văzând ce făcea
Dumnezeu, Dumnezeu le-a redat auzul. Pentru prima dată în
vieţile lor ei erau în stare să audă sunete. Pastorul Brown mi-a
relatat că el niciodată nu a văzut pe cineva aşa de fericit ca aceşti
patru oameni când ei şi-au dat seama că erau capabili să audă.
Vineri Fratele Branham a mers în centru să cumpere
o pereche de papuci. Mergând în Cuthberts Shoe Store, s-a
apropiat de el un vânzător care l-a recunoscut. Vânzătorul a
indicat spre un om, tocmai păşind afară din magazin, care a
fost înăuntru şi şi-a cumpărat prima lui pereche de pantofi în
douăzeci de ani. Picioarele lui au fost aşa de deformate încât
el nu a fost în stare să poarte pantofi. În timpul primul lui
serviciu de seară acolo în Durban când Fratele Branham s-a
rugat pentru întregul popor, acest om şi-a primit vindecarea şi
acum picioarele lui erau normale.
Eu v-am menţionat înainte despre persoane raportându-
ne că ei au văzut pe îngerul Domnului pe platformă cu Fratele
Branham. În timp ce noi eram în Durban eu am primit o
scrisoare şi mi-ar place să vă citez o parte din ea.
„Eu m-am rugat pentru o vreme ca Dumnezeu să-mi

îngăduie să văd îngerul Domnului, când Fratele Branham a
vizitat Durbanul. Joi seara, în 22 noiembrie, am participat la acel
mare miting, ţinut special pentru ne-Europeni, la Greyville Race
Stadium. După ce Fratele Branham a fost pe platformă pentru un
timp scurt, eu deodată am observat relieful clar al altui bărbat
stând direct în spatele Fratelui Branham. Relieful a luat forma
unei lumini strălucitoare. Acest bărbat era mult mai lung în
statură decât Fratele Branham. Eu am vrut să fiu sigur că aceasta
nu era imaginaţie a minţii aşa că mi-am ţinut ochii intens fixaţi
pe Fratele Branham. Această altă formă mi-a fost descoperită de
trei ori. Pe lângă aceasta, eu am fost de asemenea privilegiat să
văd, când Fratele Branham şi-a ridicat mâna în timp ce predica,
o substanţă lichidă care arăta ca fosforul (foarte strălucitor),
picurând jos din mâna şi braţul lui. Eu am fost satisfăcut că
Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunilor. Laudă fie lui Dumnezeu
pentru Fratele Branham, un profet trimis de Dumnezeu.”
O.C.
Ultima noastră zi în Durban era duminică, 25 noiembrie,

o zi care nu o vom uita niciodată. Această zi ar trebui să fie
tipărită în tipar roşu, deoarece aceasta a fost o zi cu litere roşii
pentru mii de persoane în şi în jurul Durbanului tot atât de
bine cât şi toţi membri din Grupul Branham.
Activităţile din ziua aceea au început la 6 a.m. când uşierii
s-au prezentat la datorie la Greyville Race Course. Poporul
Photo by Lynn Acutt
Doi din cei şaptezeci şi cinci de membri ai Forţei de Poliţie Sud

Africane care au îndreptat mulţimile spre Greyville Race Course.
s-a adunat la intrare de la ora patru dimineaţa şi când uşierii

au sosit ei au aflat aşa de multe persoane încât a fost greu să
dirijeze mulţimea. În timpul zilei acolo erau peste şaptezeci
şi cinci de ofiţeri de poliţie la datorie şi ei au cerut ajutor să
dirijeze mulţimea prin a chema Forţa Activă Civilă. Aşa cum am
menţionat mai înainte, Poliţia Sud Africană erau curtenitori,
eficienţi, plăcuţi şi întotdeauna ajutători.
Fratele F. F. Bosworth, un decan în slujba vindecării Divine,
a condus serviciul de dimineaţă. Când el a sosit el a văzut
cea mai mare mulţime pe care a văzut-o vreodată adunată
împreună pentru un serviciu religios în cei patruzeci de ani
ai lui de slujbă. El a adus la popor un mesaj Divin inspirat
despre adevărurile vindecării Divine şi a explicat darul pe
care Dumnezeu l-a dat Fratelui Branham. Un mare grad de
succes al mitingurilor au fost rezultatul temeliei depuse de
slujba abilă a lui F. F. Bosworth în inimile şi minţile oamenilor
aparţinând adevărurilor Bibliei despre vindecare Divină şi
darul neobişnuit care operează prin Fratele William Branham.
După instruirea Bibliei asupra subiectului, el a chemat
câteva persoane să vină la platformă ca să demonstreze ceea ce
el i-a învăţat. El a întrebat după aceia care au avut o operaţie
radicală de mastoid la o ureche; cealaltă ureche trebuia să fie
bună, aşa că persoana a auzit Cuvântul lui Dumnezeu, şi auzind
Cuvântul lui Dumnezeu a primit credinţă. „Credinţa vine prin
auzire, şi auzire prin Cuvântul lui Dumnezeu,” Romani 10:17.
Pentru ca să ai credinţă, acolo trebuie să fie ceva în ce să-ţi pui
credinţa. După ce a testat auzul la primele trei cazuri pentru
care Fratele Bosworth s-a rugat, noi am aflat că fiecare din
ei puteau auzi cu urechea care a fost surdă. Ei au primit un
timpan nou prin puterea creatoare a lui Dumnezeu. Când el
a terminat să se roage pentru a patra persoană, noi la fel i-
am testat auzul dar am aflat că el nu putea auzi. Noi am aflat
că omul nu a auzit mesajul nici promisiunile lui Dumnezeu,
şi de aceea nu avea credinţă. Aceasta era o demonstrare a
importanţei de a auzi şi a crede Cuvântul.
Înainte ca Fratele Branham să vină la serviciul de după-
masă, Fratele Ern Baxter a dat un mesaj, în stilul lui uşor înţeles
totuşi elocvent, explicând planul minunat al lui Dumnezeu de
salvare personală. După ce a accentuat faptul că această salvare
a fost cumpărată cu un mare preţ şi dacă ei erau să primească
beneficiile depline ale acestuia ei vor trebui să-şi predea viaţa
lor Lui întocmai cum Cristos şi-a dat viaţa Lui pentru ei, el le-a
cerut celor care au vrut să devină Creştini să se ridice. Ei s-au
ridicat cu miile. Peste tot oamenii s-au ridicat în picioare. Acei
în secţiile pentru Europeni şi la fel ne-Europeni au arătat o mare
dorinţă să accepte pe Isus Cristos ca Salvatorul şi Domnul lor.
Fratele Baxter s-a întors către noi care şedeam pe platformă
de parcă ar fi spus, „Ei trebuie că m-au înţeles greşit. Acolo nu
112
Tăieturile din
ziar aparţinând
mitingurilor din
Durban sunt
luate din Natal
WILLIAM BRANHAM, UN PROFET VÌZÌTEAZĂ AFRÌCA DE SUD
Mercury, Durban.
D-na. J. A. NAUDE, din Blythswood Road, Durban, a petrecut o zi

liniştită ieri, în principal odihnindu-se, după vindecarea ei de miercuri
seara printr-un evanghelist American, Rev. William Branham. După
ce ea a fost legată la pat timp de 10 luni, el i-a spus să se dea jos de pe
patul ei de campanie şi să umble. Când un fotograf de la „Mercury”
a vizitat ieri el a găsit-o pe D-na Naude aranjând florile, în timp ce
fiica ei, Anne în vârstă de nouă ani, a privit, încântată de întoarcerea
mamei ei la sănătate.
Retipărit din Natal Mercury, Durban.

115
Retipărit din Natal Mercury, Durban, Vineri, 20 Noiembrie, 1951.

puteau fi toate aceste mii care au vrut să devină Creştini.” După

ce a explicat importanţa pasului lor el le-a cerut celor care au
vrut să devină Creştini să dea din mâini. O astfel de privelişte noi
nu am văzut niciodată înainte. În timpul celor trei servicii din
ziua aceea s-a estimat de către păstorii locali că peste treizeci
de mii s-au ridicat ca dovadă a dorinţei lor să accepte pe Isus
Cristos ca Domn şi Salvator al lor.
Înainte ca serviciul de după-masă să înceapă, veneau
înăuntru rapoarte despre acei care şi-au primit vindecarea
în serviciul de dimineaţă. Ar fi imposibil să relatăm multele
cazuri de vindecări hotărâte care au avut loc în Durban în ziua
aceea. Aşa cum Fratele Branham a văzut viziuni de vindecări el
a indicat spre persoane şi le-a spus că au fost vindecaţi. Acolo
erau acei care au păşit afară din scaunele lor cu rotile şi au
umblat, unii pentru prima dată după mulţi ani. Acolo erau cei
muţi şi surzi care au zâmbit şi au făcut sunete vocale aşa cum
ei erau capabili să audă pentru prima dată în vieţile lor. Acolo
erau copiii mici care nu puteau să o înţeleagă total dar care
erau acum în stare să umble după cum ei niciodată nu au fost
în stare mai înainte.
Într-adevăr aceasta era o zi măreaţă de trezire spirituală în
oraşul Durban. Conform cu forţele de poliţie cincizeci şi cinci
la şaizeci de mii de persoane au venit să asculte Evanghelia pe
lângă cincisprezece mii care au fost trimişi să plece de la porţi
din lipsă de locuri în cea mai mare şi cea mai bună cursă de
întrecere din Africa de Sud. Dumnezeu a vorbit la mii de inimi
şi i-a făcut să vină afară să audă Evanghelia şi să primească
vindecare şi pentru suflet şi pentru trup.
În ediţia din Ianuarie-Martie a lui „Standard Bearer,”
publicat în Durban, noi avem rapoarte de la trei dintre pastorii
locali. Aceste rapoarte nu dă numai un tablou foarte bun despre
mitingurile din Durban ci şi o vedere generală a întregii campanii.
MAREA CERCETARE A AFRICII DE SUD

De Pastor A. H. Cooper, Preşedinte,
Durban Branham Committee
Când Rev. Wm. Branham şi co-lucrătorii lui, Rev. W. J. Ern
Baxter şi Rev. F. F. Bosworth, au început serviciile lor despre
Campaniile de Vindecare Divină în Africa de Sud, în octombrie
4, nu multe persoane au anticipat înălţarea spirituală care a
urmat slujba lor. Cu adevărat, Domnul a făcut mult îmbelşugat
deasupra cererii şi gândirii noastre.
Niciodată înainte nu au fost ţinute astfel de mitinguri
în această ţară. Niciodată nu au fost mutate aşa multe vieţi
către Dumnezeu sau transformate într-un timp aşa de scurt.
Niciodată nu au fost văzute astfel de manifestări ale puterii
Photo by Lynn Acutt
O vedere a mitingului din Durban care a spart toate recordurile precedente de participare.
117
118
Photo by Lynn Gorven
O vedere a mitingului din Durban care a spart toate recordurile precedente de participare.
WILLIAM BRANHAM, UN PROFET VÌZÌTEAZĂ AFRÌCA DE SUD
de salvare şi vindecare a lui Dumnezeu, şi este convingerea

multora că impactul puternic spiritual al campaniilor lor vor
continua fără întrerupere.
În toate campaniile slujba miraculosului era evidentă. Să ţii
o evidenţă despre acei care au fost vindecaţi era de nechibzuit,
dar sute şi sute au experimentat puterea de vindecare a
lui Cristos, şi au trimis înăuntru mărturiile lor. Mulţi au
experimentat vindecare fără o atingere umană.
Fiecare campanie, unde au participat mii şi mii, cu mult
a întrecut cele mai mari aşteptări a oamenilor în diferitele
oraşe vizitate. Pe deplin 10,000 de persoane sau mai mulţi
au participat în fiecare seară serviciile din Johannesburg la
Marantha Park. În fiecare oraş cele mai largi săli s-au dovedit
total ne ajunse să acomodeze adunările în masă.
Zi după zi, sute de bărbaţi şi femei în diferitele mitinguri
au acceptat pe Cristos ca Domnul şi Salvatorul lor ca
rezultat al predicării credincioase şi răscolitoare de suflete a
Evanghelistului Baxter, mesajul lui inspirator către Creştini
noi nu-l vom uita niciodată.
Nici nu vom uita noi preţioasa învăţătură a acelui Apostol
al Credinţei, Rev. Bosworth, care a jucat un rol important în
fiecare campanie, în a crea şi stimula încredere în Marele
Medic. Iarăşi şi iarăşi, sub slujba lui, noi am văzut scoase
afară duhuri de surzenie şi timpane recreate. Nici un caz de
boală nu a speriat credinţa entuziastă a acestui războinic
veteran. El a trudit neîncetat şi noi cu certitudine am învăţat
să-l iubim.
SLUJBA FRATELUI BRANHAM

Bine s-a spus că în slujba Fratelui Branham este unic
uimitorul dar care îl face în stare să detecteze şi să discerne
bolile care le aveau oamenii. Această manifestare este sută la
sută perfectă. Acesta este un lucru continuu şi înmărmuritor.
Căci Fratele Branham, prin Duhul lui Dumnezeu, este în
stare să perceapă în secunde, fără eroare, ceea ce uneori doar
după săptămâni de observaţie într-o clinică este în stare
să reproducă. Acesta este un semn puternic, dovedind că
Dumnezeu cercetează poporul Lui.
O încă şi mai mare şi mai remarcabilă şi mai recentă
manifestare în slujba Fratelui Branham este darul lui de
Discernământ şi Cuvântul Cunoştinţei, care îl face în stare când
este sub ungere să spună la clipeală oamenilor secretele inimii
lor. Uneori există păcate pe care oamenii le-au ascuns şi care
sunt nemărturisite, care îi împiedică de la a primi vindecarea
lor. Acest discernământ uimitor, o dată manifestat în slujbele
lui Cristos şi Ilie, este profund, unic, şi glorios; exerciţiul lui

aduce un spirit solemn peste adunare, şi într-adevăr transportă
pe cei ce privesc în urmă la zilele miraculoase ale Bibliei.
Nu pretinde nici o putere de-a lui proprie să vindece,
niciodată nu a omis să-i îndrepte pe bărbaţi şi femei spre
Domnul Isus. Lucrători din diferite denominaţiuni au participat
la servicii—unii au crezut şi au fost mult binecuvântaţi, iar alţii
iarăşi nu au crezut şi acum se opun.
CAMPANIA ISTORICĂ DIN DURBAN

S-a făcut istoria Bisericii în ultima zi a campaniei când
aproximativ 45,000 de Indieni, băştinaşi şi Europeni s-au
adunat împreună pentru serviciul de după-masă pe Pista de
Întrecere. Unii au estimat un număr cu mult mai mare. Cu mult
înainte ca mitingul să înceapă porţile s-au închis şi cu miile au
rămas afară pe străzi. În serviciul de dimineaţă aproximativ
25,000 au fost prezenţi iar seara 23,000—conform cu o estimare
foarte conservativă de către presă. Şi aceste numere ameţitoare
au îndurat—cu ceasurile—cea mai apăsătoare căldură, urmată
de vânturi de uragane şi mai târziu de ploaie. Niciodată,
niciodată nu vor uita aceia care au fost privilegiaţi să participe
la aceste servicii priveliştea inspiratoare de uimire, nici
rezultatele glorioase care au urmat.
Impactul spiritual din Durban a acelor cinci zile minunate
de mitinguri a fost simţit de mii de bărbaţi şi femei în fiecare
stare de viaţă. Africa de Sud nu a cunoscut ceva asemănător.
Serviciile ţinute în întregime pentru Europeni au fost
conduse în Sala Oraşului. Aceasta a fost umplută la capacitate
cu o adunare numărând cel puţin 4,000, şi sute şi sute stând
afară ascultând prin difuzoare. Cu toate că a plouat, mulţi
dintre ei au stat până la sfârşitul mitingurilor şi cu mâinile
ridicate, s-a unit cu marea companie dinăuntru care au
acceptat pe Cristos ca Domnul şi Salvatorul lor.
Glorie lui Dumnezeu în locurile Înalte. Cuvintele
scriitorului nu pot exprima gratitudinea miilor care au fost
călăuziţi la Cristos în timpul acestei campanii şi a altora.
VINDECĂRI ÎN MASĂ
Una dintre caracteristicile uimitoare ale campaniilor erau
vindecările în masă. Fratele Branham adesea i-a îndemnat pe
oameni să-şi pună mâinile unii peste alţii în numele puternic al
lui Isus şi pretinzând eliberare pentru acei care erau nenorociţi
trupeşte. Rugăciunile lui pasionante care au urmat i-au mişcat
adânc pe oameni spre credinţa în Dumnezeu. Ei erau vindecaţi
instantaneu de diferite boli şi nenorociri—surdul a auzit, ologul
a umblat şi orbul a văzut. Uimitor!
Photo by Lynn Acutt
Un băiat Indian care a fost vindecat

instantaneu în audienţă de un picor scurt şi paralizat.
Ceea ce este doar aşa minunat este că vindecările remarcabile

încă au loc—conform cu mărturisirile pe care scriitorul le
primeşte de la o zi la alta. La Domnul şi Mântuitorul nostru
înviat îi dăm noi în smerenie toată onoarea, lauda şi gloria.
„Crede numai, crede numai, toate lucrurile sunt posibile,
crede numai” era nota muzicală a fiecărei campanii şi deşi au
trecut 1900 de ani de când acestea au fost rostite de Cristosul
Calvarului, miile fără număr din Africa de Sud s-au trezit la
faptul că ele sunt tot atât de adevărate astăzi ca atunci când au
fost rostite prima dată.
CAMPANIA BRANHAM DIN DURBAN

De Pastor John F. Wooderson
„Pentru că tu nu cunoşti ziua cercetării tale…casa ta îţi

este lăsată pustiită…” Adresându-mă către adunarea mea
două duminici înainte ca Campania de Vindecare Branham
urma să fie începută în Durban, eu m-am aflat, în timp ce
vorbeam asupra textului citat, îndemnat de Duhul Sfânt să
fac această remarcă: „Noi urmează să avem curând ceea ce
eu cred că va fi o cercetare supranaturală a Atotputernicului
Dumnezeu la acest oraş. Să nu se spună despre careva din
voi, ‚Tu nu ştii ziua cercetării tale…’ Intraţi în linia de
binecuvântare! Şi dacă Dumnezeu alege să te folosească în
decursul următoarelor câteva zile, puneţi-vă fără rezervă la
dispoziţia Lui.”
Vizita Fratelui William Branham şi colegii lui, Fratele
Baxter şi Fratele Bosworth, a dovedit într-adevăr a fi timpul
cercetării lui Dumnezeu al acestui oraş frumos. NUMAI CINCI
ZILE…dar cinci zile care nu vor fi uitate niciodată de mii
şi mii de bărbaţi şi femei. Este imposibil să estimezi chiar o
fracţiune din ceea ce a fost realizat în acel spaţiu scurt de timp.
Ca să însumezi totul—acest oraş a primit cea mai mare ridicare
spirituală care a cunoscut-o vreodată.
Deşi acolo era pregătire considerabilă pentru multe
săptămâni pentru mitinguri…afişe mari aşezate prin tot
oraşul, maşini peste tot purtând bandiere ca mijloace de
reclamă…totuşi nu a fost până când s-a ţinut primul
serviciu în Sala Oraşului pe miercuri după-masa, 21
noiembrie, că cetăţenii din Durban şi-au dat seama că ceva
neobişnuit avea loc. Sala Oraşului înghesuită cu mulţimi ne
în stare să obţină intrare la un serviciu religios—şi acela într-
o după-masă în mijloc de săptămână, era ceva cu totul ne
precedent. Ştirile s-au răspândit ca un foc în câmpie! Seara
aceea, pe lângă cei aproximativ 4,000 de persoane înăuntrul
sălii, număr estimat de către presa locală cam de 2,000 au
stat afară ascultând la serviciu prin mijloacele unui sistem de
Photo by Lynn Acutt
Aceste autobuze sunt „Speciale” aşteptând să ducă mulţimile acasă de la

cursa de concurs. Durban este un oraş mare şi are o flotă mare de autobuze
Municipale şi particulare dar acolo nu erau autobuze suficiente în tot Durbanul
ca să acomodeze tot poporul
adresare publică. Şi deşi Durbanul a trecut printr-o furtună

electrică de severitate excepţională în seara aceea, mulţi au
rămas prin ploaia care turna, cuprinşi de puterea Cuvântului
lui Dumnezeu dat prin Evanghelistul W. J. Ern Baxter. Acesta
era doar începutul! Şi ceea ce a urmat este greu de descris!
Confirmarea Cuvântului lui Dumnezeu cu semne şi minuni,
aşa cum se ruga pentru bolnavi în acel prim serviciu, a creat
o mişcare similară cu aceea care a avut loc în timpul întregii
slujbe a Domnului Isus.
De la început a fost clar pentru toţi că cea mai mare
accentuare era asupra salvării sufletului. „Tu poţi merge
în Cer cu un trup bolnav, dar tu nu poţi merge acolo cu un
suflet bolnav,” a spus slujitorul lui Dumnezeu în prezentarea
lui puternică, captivantă şi convingătoare a Adevărului. Şi
fără deosebire de clasă, crez sau culoare, bărbaţi şi femei au
fost făcuţi să recunoască că exista numai O cale, şi aceea era
CALEA LUI DUMNEZEU…prin credinţa în Domnul Isus
Cristos… prin care ei pot fi salvaţi. Nu era de mirare atunci
că de fiecare dată când s-a dat o ocazie să se hotărască pentru
Cristos, mulţimile s-au ridicat în picioare şi cu nerăbdare
şi-au întins mâinile să primească un cartonaş de hotărâre.
Ce puternică mişcare de cercetare de inimi a Duhului lui
Dumnezeu a avut loc! Mulţi au mărturisit de atunci spre faptul
că deşi ei au venit la servicii cu nevoile lor fizice, acestea au
fost aproape complet uitate prin conştiinţa de păcat şi vină

care a venit la ei. DUMNEZEU ERA ACOLO, şi EI O ŞTIAU!
Eu personal am contactat mai multe persoane de câte îmi pot
aminti care sunt acum „creaturi noi în Cristos Isus” …glorios
convertiţi şi născuţi din nou de Duhul lui Dumnezeu. Eu am
fost oprit pe stradă de către un editor de ştiri şi mi s-a spus
următoarele: „Dl. Wooderson, fratele meu care era un păgân
adevărat ‚fiert tare’ este minunat schimbat. Eu nu-mi pot da
seama, şi dacă Dl. Branham a venit în oraş numai pentru ceea
ce i s-a întâmplat lui…aceasta s-a meritat.” ŞI ACEASTĂ
FAZĂ A CAMPANIEI BRANHAM ne-a adus cel mai adânc
simţământ de gratitudine către Dumnezeu pentru vizita
slujitorilor Lui.
Dar nu este aceasta SLUJBA CELOR MIRACULOASE
dată la oameni de către Dumnezeu în aceste zile care este
un factor foarte vital şi o forţă potentă în trezirea spirituală
a ţărilor lumii? Nu este acesta răspunsul lui Dumnezeu la o
epocă de apatie, necredinţă şi scepticism? Sub slujba onorată
de Dumnezeu a Fratelui William Branham am fost martori
la cele mai uimitoare scene. Cineva nu putea decât să-şi
amintească de zilele Noului Testament. De pretutindeni au
venit cei bolnavi…cu tot felul de boli…unii pe cârje, scaune
cu rotile, şi tărgi. Darul extraordinar posedat de slujitorul
lui Dumnezeu, care a fost manifestat în diagnosticarea
bolilor la bărbaţi şi femei, împreună cu adânca lui umilinţă
şi compasiune covârşitoare pentru umanitatea suferindă era
dovadă convingătoare că el era într-adevăr „UN OM TRIMIS
DE DUMNEZEU.” Niciodată nu vom uita noi rugăciunile
acelea care au venit din cele mai lăuntrice adâncimi ale
sufletului lui, aşa cum el chema către Dumnezeu să „aibă
milă asupra acestor oameni sărmani şi SĂ-I VINDECE.”
Şi în timp ce se ruga, răspunsul a venit! Peste toate acele
adunări vaste bărbaţi şi femei au fost eliberaţi de puterea
lui Satan în trupurile lor. Membrele strâmbe erau îndreptate,
cei orbi vedeau, cei surzi auzeau. Cancere, umflături, boli de
inimă erau vindecate în numele lui Isus. Fratele Branham
cu credincioşie îşi îndrepta audienţele lui mari spre singura
sursă de vindecare, şi niciodată nu a omis să discrediteze
ideea că el avea vreo abilitate să vindece.
Învăţătura constructivă despre vindecarea Divină dată de
Fratele F. F. Bosworth, pe care noi îl considerăm ca un pionier
al secolului 20 a slujbei miraculosului, a inspirat şi a stabilit
credinţa la mulţi. Credinţa lui neînfricată în rugăciune
pentru surdo-muţi şi rezultatele care au urmat au devenit
un stimulent pentru mii să se încreadă în Dumnezeu pentru
vindecarea lor.
S-a făcut istorie în Durban duminică, 25 noiembrie, ziua
de încheiere a campaniei. La ce eram martori era complet
dincolo de aşteptările tuturor. La Greyville Race Course

Stadium (amabil pus la dispoziţia noastră pentru 22 şi 25
noiembrie) au avut loc cele mai mari servicii internaţionale
ţinute vreodată în această ţară. O autoritate de la Race
Course a estimat modest mulţimea la aproximativ 40,000!
Acest număr nu a inclus miile care au stat afară, nefiind
în stare să obţină intrare. Mii şi mii de Indieni şi băştinaşi
au stat prin întreaga zi cu mult înainte de cinci dimineaţa
sub cele mai grele condiţii de vreme… căldură excesivă
dimineaţa, furtună furioasă după-masa, şi ploaie seara. Dar
nici ei nici multele mii de Europeni nu erau deranjaţi de
vreme. De-a lungul zilei prin toată această afluenţă uimitoare
de oameni Dumnezeu vindeca pe bolnavi. Departe acolo în
secţia băştinaşilor, de unde Fratele Branham de-abia putea fi
văzut, au fost raportate cele mai uimitoare minuni. Aşa cum
vântul sufla şi ploaia cădea, bărbaţi şi femei au ascultat cu
interes persistent la slujba mişcătoare de suflet a slujitorului
lui Dumnezeu. Ce putea să aducă toată aceasta decât o
PUTERNICĂ CERCETARE A LUI DUMNEZEU ÎNSUŞI LA
ACEST ORAŞ! Niciodată nu s-a auzit o astfel de cântare cum
a umplut aerul când Fratele Baxter a condus enorma adunare
în frumoasa lui oferire a binecunoscutului cor, „Isus, Isus, Isus,
cel mai Dulce Nume ce-l cunosc; Îmi umple fiecare dorinţă,
Mă ţine cântând aşa cum mă duc.” Numai înregistrările din
Cer vor descoperi ce a avut loc în acea zi memorabilă, de ne
asemuit. Cu miile au acceptat pe Cristos ca Salvator al lor,
semnificând aceasta prin ridicare de mână, şi în mare număr
au primit vindecare pentru trupurile lor. Cântarea vechiului
imn, „Rămâi cu mine, repede cade valul neted,” era un punct
culminant glorios al celui mai mare serviciu ţinut vreodată în
Africa de Sud.
Aceasta era cu sentimente amestecate când ne-am adunat
în ziua următoare la aeroport. Aşa cum Fratele Branham şi
partida lui erau gata să îmbarce pe avion s-a dat următorul
mesaj prin difuzoare: „Chemăm…Rev. Branham, Rev. Baxter,
Rev. Bosworth şi Billy Branham! Comitetul Branham din
Durban, din partea cetăţenilor din Durban, doreşte să exprime
gratitudinea lor profundă lui Dumnezeu şi vouă, slujitorii Lui,
pentru vizita voastră în acest oraş şi binecuvântările aduse la
multe mii prin aceasta; şi ne rugăm ca Domnul să vă acorde
harurile călătoriei şi să vă aducă înapoi la noi.” Şi când re
vizionăm doar ce a însemnat într-adevăr vizita slujitorilor Lui
la acest oraş, noi simţim că cuvintele exprimate mai sus sunt
întru-totul insuficiente.
Grupul Branham s-a dus…DAR LUCRAREA A MERS
ÎNAINTE! O mare realizare a evenimentelor din cele cinci
zile precedente ne-au trezit. Oraşul a fost frământat! Fiecare
secţiune a comunităţii a simţit impactul puternic al acestei
cercetări a lui Dumnezeu. Acolo se părea să fie un subiect de

conversaţie. Bărbaţi şi femei care până acum nu au avut nici
un gând pentru Dumnezeu s-au pretenţiile Lui au devenit
interesaţi nerăbdători. Pe de altă parte glasul celor ce criticau
a devenit mai tare, şi cum se obişnuieşte, nu s-a făcut nici un
efort să ascundă batjocura şi scepticismul lor. Dar cu această
opoziţie acolo a fost o inundaţie de mărturisiri care veneau
înăuntru din toate direcţiile, despre binecuvântările fizice
şi spirituale primite…până când, ca în zilele lui Cristos,
„acolo era o diviziune printre oameni”; unii au crezut, alţii
nu. Necredinciosul întotdeauna va găsi ceea ce îi va hrăni
necredinţa, dar Domnul Isus Cristos a zis: „Toate lucrurile sunt
posibile pentru cel care crede.” Şi aşa cum cu miile au cântat
cuvintele din acel mult iubit cor, „Crede numai, crede numai,
Toate lucrurile sunt posibile, Crede numai” …MULŢI şi-au
întins mâna credinţei, „au atins marginea îmbrăcămintei Lui,”
şi s-au făcut sănătoşi.
TREZIREA DE NEUITAT A CELOR CINCI ZILE

De Pastor H. W. Oglivie
Oh, pentru pana unui adevărat scriitor! În a încerca să

descrii recenta Campanie de Vindecare Branham ţinută
în Durban din noiembrie 21 la 25, 1951, cuiva i-ar place să
aibă cuvinte supranaturale să exprime slujba supranaturală
a Domnului printre popor. Această vizitare remarcabilă a
lui Dumnezeu, împreună cu mulţimile record uimitoare care
a înţesat Sala Oraşului şi Greyville Race Course, a făcut
vizita Fratelui Branham şi a co-lucrătorilor lui să nu se uite
niciodată.
Se estimează că 50,000 de Indieni, băştinaşi şi Europeni
au participat la serviciul de duminică după-masă—cel mai
mare număr de persoane să se adune vreodată pentru un
miting religios în Africa de Sud. Partida de Trezire a făcut de
cunoscut că ei niciodată nu au văzut aşa ceva. „Dumnezeu
este minunat!” „Aceasta-i minunat!” erau expresiile auzite
pretutindeni. Sala Oraşului era întru-totul prea mică, şi
chiar acomodările de scaune suplimentare era insuficiente.
Literar cu miile nu erau în stare să obţină intrare. Oricum,
s-au instalat difuzoare pentru beneficiul celor de afară şi era
o privelişte inspiratoare să vezi aşa de mulţi dintre ei să-şi
ridice mâinile când s-a dat chemarea pentru hotărâri pentru
Cristos.
Mari erau manifestările puterii de vindecare a lui
Dumnezeu şi mulţi cu boli incurabile s-au vindecat fără să
se pună mâinile peste ei; cei surzi au auzit, ologii au fost
vindecaţi! Alţii şi-au luat jos protezele de oţel de pe picioarele
lor iar alţii iarăşi îşi ţineau cârjele în mâini aşa cum ei umblau
în coace şi-ncolo să demonstreze vindecarea lor. Apoi acolo
erau aceia care se bucurau în re creaţiunea unui timpan nou şi
au pretins că ei puteau auzi cea mai slabă şoaptă. Într-adevăr,
puterea puternică a lui Dumnezeu este dincolo de înţelegerea
umană. Aleluia!
Mii de oameni în Durban şi în district niciodată nu vor mai
fi aceiaşi după ce au participat la acele servicii memorabile.
Predicarea puternică a Fratelui Baxter, învăţăturile
pătrunzătoare ale Fratelui Bosworth, şi slujba pasionantă
a Fratelui Branham au schimbat vieţi, au frânt voinţe
încăpăţânate, au restabilit pe căzuţi, au înlăturat prejudecăţi,
au trezit credinţă şi încredere în Dumnezeu şi în Cuvântul
Lui. Mulţi care au slujit păcatului şi lui Satan acum slujesc
pe Domnul. Mulţi care au hulit numele lui Isus acum Îi cântă
laudele.
„Isus, Isus, Isus,
Cel mai dulce nume ce-l ştiu,
Îmi umple fiecare dorinţă,
Mă ţine cântând aşa cum mă duc.”
* * *
În timp ce noi eram în Africa de Sud s-au făcut
înregistrări pe bandă la multe din servicii. Aceste benzi
au rămas cu Sidney Smith din Durban care le-a dat cu
împrumut la oricine care a vrut să le folosească pentru
mitingurile Europenilor sau ne-Europenilor. Aici eu am un
extract dintr-o scrisoare care el mi-a trimis-o şi eu îl voi
cita: „Noi am dat prima înregistrare a unui serviciu Branham
seara trecută la Full Gospel Church în Wentworth, şi deşi
turna ploaia eu cred că aceasta a fost cea mai măreaţă seară
care a avut-o vreodată biserica. Aceste servicii înregistrate
pe bandă reamintesc oamenilor că deşi Fratele Branham a
plecat spre State, totuşi glasul lui nu s-a dus. Ei vor fi în
stare să vină şi să audă puternicele rugăciuni care le-a dat
Fratele Branham în mijlocire pentru cei bolnavi, şi în trup şi
în suflet.”
După încheierea mitingurilor din Durban, William
Branham, Ern Baxter, şi Billy Paul Branham au zburat la
Salisbury, Rhodesia de Sud, şi au condus mitinguri acolo în
noiembrie 28 şi 29. Raporturi despre mitinguri au indicat că
acele două zile s-au dovedit a fi o mare binecuvântare pentru
multe mii. Sute de oameni au venit înăuntru din diferite părţi
ale Rhodesiei de Sud şi de Nord care nu au putut să participe
la mitinguri în Africa de Sud.
Între timp, eu şi Fratele Bosworth am mers la Pretoria,
unde el a slujit poporului, predicând de trei şi de patru ori pe
O tăietură din ziar făcând reclamă la un

Miting Branham prin mijloacele unei benzi
înregistrate.
zi. Pretoria este capitala administrativă a Uniunii şi a jucat

un rol important în istoria Africii de Sud. Cu peste un secol
în urmă acesta a fost aşezat de către Boer Trekkers care au
venit sus de la Cape, fiind împinşi înspre nord de către noii
colonişti din Europa. Lângă Pretoria stă un monument mare
şi magnific cunoscut ca Voortrekker Monument. Friza unei
frumoase marmore sculptate spune istoria despre Trek din
Cape Colony. Unul nu ar putea decât să se minuneze şi să
stea în uimire, dându-şi seama de preţul pe care l-au plătit
aceşti pioneri în a deschide interiorul din Africa de Sud pentru
rasa albă. Monumentul este construit după modelul altarelor
care erau construite în timpul lui Abraham. O paralelă este
O foarte mică secţiune a mulţimii la serviciul de duminică seara.
trasă între depărtarea lui Abraham din Ur din Caldeea la

aceea din Voortrekkers care au părăsit Cape Town şi au mers
în cercetarea unui ţinut nou. Nici un monument nu ar putea
însemna mai mult la poporul lui decât ceea ce înseamnă acest
monument pentru Afrikaan din Africa de Sud.
Fratele Branham, Fratele Baxter, şi Billy Paul s-au reîntors
din Salisbury la timp pentru serviciul de seară la Pretoria
sâmbătă seara. S-au făcut pregătiri minunate de către
comunitatea locală. Poporul a fost bine instruit şi cu credinţă şi
anticipaţie ei au ascultat intens la mesajul prin Fratele Baxter
şi apoi Fratele Branham.
Duminică a fost o altă zi în timpul căreia mulţi au găsit
pe Cristos ca Salvator al lor şi şi-au aplicat vindecarea fizică
Ofiţeri de poliţie Băştinaşi care

au dirijat mulţimile la mitingurile
băştinaşilor în Pretoria.
care este parte din Ispăşirea lui Cristos. Mitingurile noastre la

terenul Târgului în Pretoria s-au încheiat duminică seara, la 2
decembrie, cu aproape 10,000 de persoane în participare.
Ce urmează este un raport de la Fratele Gschwend privind
efectul care l-a avut aceste mitinguri printre băştinaşi.
„Binecuvântă pe Domnul, O sufletul meu, şi nu uita toate
binefacerile Lui; Care îţi iartă toate fărădelegile; Care îţi
vindecă toate bolile; Care îţi răscumpără viaţa de la nimicire;
Care te încoronează cu bunătate iubitoare şi gingaşe milostiviri;
Care îţi satură gura cu lucruri bune; aşa încât tinereţea ta este
reînnoită ca aceea a vulturului” (Psalm 103:2-5).
Aceasta-i cu o inimă umplută de gratitudine că noi
mărturisim despre binecuvântările primite prin slujba Partidei
Branham. Aceasta a fost cu adevărat cercetarea lui Dumnezeu
prin slujitorii Lui înzestraţi. Deşi slujba lor către populaţia
băştinaşă era limitată prin obligaţiile lor faţă de comunităţile
Europene noi mulţumim lui Dumnezeu că puterea Lui nu a fost
limitată! Noi am fost călăuziţi să începem cu mitinguri mari
în cort pe 28 noiembrie, care chiar de la început erau minunat
bine participate. În fiecare dimineaţă la ora şase câteva sute de
bărbaţi şi femei s-au adunat pentru rugăciune. La mitingurile
de după-amiază şi de seară au participat cele mai mari mulţimi
la care am fost martori vreodată în aceste părţi. Mulţimile au
crescut la peste 6,000 (deşi alţii au estimat numărul a fi şi mai
mare). Patru corturi mari au fost ridicate, din care unul a fost
ocupat de Indieni şi cei de culoare din Pretoria.
Chiar în prima după-masă în care Fratele Bosworth a
predicat, Dumnezeu a binecuvântat slujba slujitorului Său în
cel mai remarcabil fel. Predicarea Cuvântului într-adevăr a
găsit intrare în inimile ascultătorilor, creând credinţă pentru
vindecarea trupurilor lor prin Isus Cristos. După ce s-a rugat
cu un număr dintre cei bolnavi, printre care erau unii surzi
şi muţi, toţi au fost pe loc vindecaţi cu excepţia unuia care,
oricum, noi nădăjduim că încă poate fi vindecat. Aceasta,
desigur, a adus credinţa ascultătorilor la un nivel încă şi mai
înalt. Apoi Fratele Bosworth s-a întors să se roage pentru mase,
spunându-le să-şi pună mâinile prin credinţă peste partea
bolnavă a trupului lor, şi în timp ce ei s-au unit în rugăciune cu
el, Dumnezeu în harul Lui minunat a atins multe din trupurile
bolnave şi le-a vindecat pe loc.
Un om total orb care a fost orb pentru şaptesprezece ani şi
internat al institutului băştinaş al orbilor dintr-o dată a început
să laude pe Dumnezeu strigând, „Kea bona, kea bona”—(Eu pot
vedea! Eu pot vedea!) Şi mulţumiri fie lui Dumnezeu că el încă
poate vedea astăzi. O fată surdo-mută în vârstă de vreo zece
ani şi-a primit şi auzul şi vorbirea, deşi ea nu a vorbit niciodată
înainte ea a trebuit să înveţe să exprime cuvintele, dar a
învăţat foarte repede. O femeie care a fost paralizată pe o parte

pentru patruzeci de ani, şi nu putea dormi pe partea aceea,
nici nu îşi putea folosi mâinile, s-a aflat dormind pe partea
afectată în dimineaţa următoare după ce ea a fost vindecată
cu o zi înainte, şi şi-a recăpătat şi folosirea mâinilor. Unul din
evangheliştii noştri a venit pe acolo plin de bucurie, laudă lui
Dumnezeu, spunându-ne că el a adus patru persoane bolnave,
şi ei toţi au fost vindecaţi! Unul era surd, altul de peste zece ani
a avut un gât şi un gâtlej umflat, care i-a cauzat multă durere
şi l-a lipsit de vorbirea lui, dar el nu a fost perfect vindecat, pe
lângă ceilalţi cu boli interne. Una dintre slujitoarele noastre
băştinaşe a avut o umflătură în pântecele ei pentru mulţi ani,
iar părinţii ei au plătit trei animale la doctorii vrăjitori pentru
vindecarea ei fără să capete vreun ajutor. Ei i s-a spus de către
doctorii Europeni să aibă o operaţie, dar ea s-a încrezut în
Dumnezeu. Acum Dumnezeu a întâlnit-o la primul miting de
vindecare Divină când umflătura ei a dispărut, pentru care noi
îi mulţumim lui Dumnezeu.
O femeie bătrână total oarbă şi-a primit vederea, aşa
încât ea poate acum să-şi facă din nou lucrul, lăudând pe
Dumnezeu. O altă femeie chiar recent a plătit treizeci şi cinci
de lire sterline şi un bou alb la unul din doctorii băştinaşi,
dar s-a temut că tratamentul lui o va ucide în loc să o trateze.
Auzind despre aceste mitinguri minunate, ea a fugit să vină şi
să asculte la ce putea să facă Dumnezeu. Dumnezeu a întâlnit-
o şi a vindecat-o de toate bolile ei interne, şi ea este perfect
vindecată. O femeie care era oarbă în ochiul ei şi surdă de
urechea ei stângă a venit la mine şi mi-a spus cum Dumnezeu
i-a vindecat ochiul ei orb aşa încât ea putea să vadă clar, dar
ea a vrut să ştie de ce Dumnezeu nu i-a vindecat urechea.
Privind la ea eu am observat un cercel mare atârnându-i din
urechea surdă, în timp ce ea nu avea nici un cercel în urechea
sănătoasă. Aceasta m-a făcut să înţeleg că ea şi-a pus acel
cercel ca un talisman ca să-i vindece urechea. Eu i-am spus,
„Tu te-ai încrezut în Dumnezeu pentru ochiul tău, şi El ţi-
a vindecat ochiul. Dar tu te încrezi în acel idol de cercel pe
urechea ta să-ţi vindece urechea, şi desigur Dumnezeu nu poate
face nimic pentru tine. Trage-ţi idolul acela jos şi încrede-te în
Dumnezeu pentru urechea ta aşa cum te-ai încrezut pentru
ochi, şi El te va vindeca.” După ce a fost lămurită de alţii ea
şi-a luat jos dumnezeul fals, şi Dumnezeu a întâlnit-o graţios
şi i-a deschis urechea. Aceasta a fost o deschidere de ochi
pentru mulţi care în secret încă se încredeau în medicamentele
păgâneşti şi talismanele lor de la doctorii vrăjitori.
Noi eram bucuroşi să vedem pe mulţi lepădând dumnezeii
falşi aşa încât Dumnezeul cel viu se putea întâlni cu ei. Noi
de asemenea îi mulţumim lui Dumnezeu că a lucrat în inimile
lor aşa încât ei nu căutau numai vindecare pentru trupurile
lor, ci şi salvare pentru sufletele lor. În timpul a două seri un

mare număr a venit înainte aruncându-şi ţigările, pipele de
tutun, cutiile de tras pe nări, talismane şi medicamente păgâne.
Chiar şi zaruri pe care ei le foloseau la jocurile de noroc au
fost aduse la platformă, şi noi am fost surprinşi să vedem pe
unii din „Tsotis” şi „Amalites” (gangsteri Africani) aducându-
şi cuţitele cu care ei obişnuiau să junghie pe oameni. Deşi noi
nu am predicat împotriva împodobirii exterioare a femeilor,
noi am fost aşa de bucuroşi să vedem multe din ele trăgându-
şi cerceii, brăţările, etc., predându-le lui Dumnezeu, în timp ce
ele îşi predau inimile Lui. În timp ce serviciile de vindecare au
continuat în fiecare după-amiază, şi Dumnezeu a continuat să
lucreze şi a vindecat mulţi nenorociţi prin harul Lui minunat.
O femeie oloagă care de-abia putea umbla, fiind gârbovită în
jos de ani de suferinţă, a fost dezlegată de infirmităţile ei şi
poate umbla iarăşi drept. Alţii care cu greu puteau exista prin
astmă, TBC, şi alte boli au fost vindecaţi. Mărturisirile încă vin
înăuntru de la acei care nu au putut mărturisi la mitinguri,
dar scriu acum de la diferitele lor case spunându-ne cum i-a
întâlnit Dumnezeu.
Ne-a părut foarte rău că slujba scumpului nostru Frate
Branham a fost aşa de limitată dar noi îi mulţumim lui
Dumnezeu pentru slujba lui scurtă de duminică după-masă,
şi că Dumnezeu prin harul Lui a completat aceasta prin a
atinge din nou pe mulţi nenorociţi prin puterea Lui divină.
Mâna de binecuvântare a lui Dumnezeu s-a odihnit cu atât mai
mult asupra mitingurilor încât Fratele Bosworth şi-a sacrificat
singura lui zi de odihnă şi a slujit din nou luni seara, care a fost
o zi minunată, prezenţa lui Dumnezeu fiind aşa de minunat
manifestată în cele trei mitinguri ţinute.
Ştirile despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu s-au
răspândit repede prin toată ţara aşa încât chiar şi după ce
mitingurile oficiale s-au terminat şi corturile s-au demontat,
grupuri de oameni din toată ţara au continuat să vină. Ei aşa au
venit încât pentru o săptămână întreagă noua noastră biserică,
doar s-a deschis cu câteva luni în urmă în Lady Selborne, a
fost umplută cu suflete în nevoie şi persoane bolnave care
aşteptau ca Domnul să-i vindece. Trei până la patru mitinguri
au fost ţinute în fiecare zi să li se frângă Pâinea Vieţii, căci deşi
slujitorii lui Dumnezeu special înzestraţi cu daruri au plecat
noi ne-am dat seama că Dumnezeu încă era cu noi, şi El a
trimis Cuvântul Lui să-i vindece, şi Cuvântul Lui rămâne cu
noi pentru totdeauna.
Este greu să descrii astfel de mitinguri. Rugăciunile
fierbinţi ale aşa de multe mii, cântările puternice, minunata
predicare a Cuvântului lui Dumnezeu cu putere şi demonstrare
a Duhului Sfânt nu pot fi descrise—la aceasta se poate fi numai
martor. Noi nu-i putem mulţumi îndeajuns lui Dumnezeu
pentru felul cum El a întâlnit sufletele nevoiaşe şi trupurile

bolnave, şi pentru cei mulţi care au fost vindecaţi în audienţă,
chiar mai mulţi decât acei pentru care s-a făcut rugăciune
personală. Aceasta a fost o trezire pentru băştinaşii noştri.
Aceasta a fost bine ca băştinaşii noştri să vadă că Dumnezeu
chiar vindeca pe oameni fără ca ei să folosească apă sfinţită,
cenuşă, să poarte haine sau brâuri speciale, sau să practice
oricare din celelalte lucruri care ne reaminteşte aşa de mult de
practicile doctorilor vrăjitori.
Noi îi mulţumim iarăşi lui Dumnezeu pentru această
vizitare minunată şi încurajarea care a dat-o la toţi Creştinii
noştri băştinaşi şi lucrători, pe lângă că a fost un obiect
minunat de lecţie pentru acei care slujesc la cei bolnavi.
Aceasta de asemenea ne-a încurajat foarte mult să continuăm
să ne rugăm ca puterea puternică, salvatoare, vindecătoare
şi sfinţitoare să fie manifestată ca niciodată mai înainte în
pregătirea venirii Lui apropiate.
* * *
Fratele Branham a primit o scrisoare de la un misionar
şi soţia lui, raportând unele din vindecările la care ei au fost
martori în mitingurile din Capetown. Scrisoarea este citată aici
în parte.
„Eu şi soţul meu am fost misionari ai lui Assemblies
of God din Marea Britanie, în India, şi în timpul ultimului
nostru termen după un război în Statul Hyderabad, noi am
acceptat o invitaţie de la Bisericile Evangheliei Depline din
Africa de Sud să preluăm o slujbă acolo. Noi eram peste una
din bisericile lor în Capetown când campania Branham a avut
loc. Dar Dumnezeu ne-a vorbit despre reîntoarcerea noastră la
lucrul nostru în India, şi El ne-a deschis calea ca noi să venim
înapoi în Anglia, unde am ajuns pe 11 Ianuarie. Noi mergem în
jur pe la Adunarieni în lucrare de locţiitori şi suntem înscrişi
să navigăm înapoi în India pe 16 Septembrie, cu voia lui
Dumnezeu.
Ne-ar place la amândoi să vă spunem ce mare
binecuvântare spirituală şi inspiraţie a fost pentru noi să fim în
mitingurile acelea. Eu personal am primit o atingere în trupul
meu (durere de nerv la spatele gâtului) sau ultima duminică
seara sau dimineaţa următoare când noi am vorbit cu dvs. şi
Fratele Branham la Parcul Penticostal.
Eu mă întreb dacă aţi ştiut că în timpul rugăciunii Fratelui
Branham pentru toţi bolnavii în masă rămaşi chiar înainte ca
el să plece jos de pe platformă, un băieţaş în vârstă de vreo trei
ani care s-a născut orb şi-a căpătat vederea?
Eu eram aşezată doar în spate, şi în timpul rugăciunii el a
început să plângă şi să-şi frece ochii. Când m-am uitat în sus am
văzut că mama lui plângea şi ea mi-a spus că copilul ei care s-a

născut orb tocmai şi-a primit vederea. De asemenea, fratele lui,
în vârstă de vreo opt ani era în mod teribil cu ochii încrucişaţi,
şi în aceeaşi clipă ochii lui s-au făcut perfect drepţi. Eu i-am
văzut pe aceiaşi copii eu însumi, şi micuţul plângea pentru că
luminile electrice aprinse îi vătămau drăgălaşii lui ochi noi!
Am întrebat-o pe mamă dacă ea era Creştină, şi ea a spus că
era şi aparţinea la Biserica Reformată Olandeză. Eu i-am spus
să meargă înapoi să spună poporului ce a făcut Dumnezeu şi să
trăiască pentru Dumnezeu pentru restul vieţii ei.
Vreo cinci persoane în propria noastră bisericuţă au fost
vindecate în campanie, un tânăr de boală de inimă severă. El
era un nou convertit; după o viaţă de destrămare, inima lui
a fost într-o stare rea, şi faţa lui era întotdeauna palidă de
moarte, şi el avea hemoragie rea de nas, fiind în spital pentru
aceasta chiar înainte de campanie. Oricum, el s-a predat lui
Cristos, a fost botezat şi stătea în spatele Hangarului ca un
uşier. Fratele Branham a arătat spre el şi a zis, ‚Tu acolo în
spate, cu boală de inimă, Isus te vindecă acum.’ David a spus
că o lumină strălucitoare a venit spre el, el şi-a închis ochii şi o
rază caldă a mers jos la inima lui, care părea să fie zvâcnită şi
s-a întors, apoi şi-a deschis ochii şi lumina s-a retras la Fratele
Branham. Ziua următoare faţa lui şi-a pierdut paliditatea, el
a mărturisit spre o vindecare perfectă. Şi cu o săptămână sau
două mai târziu el trebuia să aibă o examinare la doctor ca să
apeleze pentru un post în Rhodesia. El ne-a adus certificatul
care l-a declarat 100% apt. Laudă lui Dumnezeu.
O soră bătrână din Biserica noastră, o femeie bună, umplută
cu duhul, a şezut chiar în faţă în ultimul miting de duminică
seară, şi ea plângea şi se ruga ca Dumnezeu să o atingă. Ea a
suferit de reumatism sever de douăzeci şi ceva de ani, care era
aşa de dureros încât ea nu putea dormi noaptea. Când Fratele
Branham se ruga pentru bolnavi, el dintr-o dată a arătat în jos
spre ea zicând, ‚Tu, soră, acolo în rochie roşie—de ce plângi?
Uite, Isus ţi-a vindecat reumatismul.’ Ea a sărit în picioare, cu
mâinile în sus, lăudând pe Domnul, şi ea a fost vindecată. Ea
a dormit ca un copil în noaptea aceea şi a mărturisit despre
vindecarea ei în adunările noastre după aceea.”
G. Stewart
De la Pretoria noi ne-am reîntors la Johannesburg,
conducând o altă campanie în Maranatha Park Tabernacle,
unde noi am încheiat tot atât de bine cum am început
turul nostru Sud African. Amintindu-şi ce au văzut ei în
timpul acelor câteva zile în care Fratele Branham a fost în
Johannesburg, credinţa poporului era înaltă, aşa cum ei
aşteptau să primească vindecarea pe care Dumnezeu o avea
pentru ei.
Vindecarea de la ultimul serviciu pe care eu întotdeauna

o voi aminti era aceea a unei doamne oarbe. Fratele Branham
a văzut o viziune despre o doamnă şezând afară în audienţă
care a fost vindecată. El a arătat spre ea şi i-a spus să se
ridice şi să-şi accepte vindecarea. Ea nu a răspuns. În timp
ce el o încuraja să se ridice, o altă doamnă în acelaşi rând s-a
ridicat. El s-a întors şi a privit spre ea pentru câteva secunde.
Un ziar Afrikaan publicând un

interviu cu Fratele Branham.
Apoi a zis,”Pentru ce te-ai ridicat? Tu eşti de religie Iudaică;

tu nu crezi că Isus este Cristosul. Tu eşti oarbă. Tu gândeşti
că Isus Cristos ar putea să-ţi redea privirea?” La aceasta ea
a dat afirmativ din cap. „Dar eu nu i-aş putea cere Lui să fie
Vindecătorul tău fără ca mai întâi să fie Salvatorul şi Domnul
tău. Dacă tu Îl vei accepta ca Salvator al tău, Mesia, El va fi
şi Vindecătorul tău. Dacă îl accepţi, ridică-ţi mâna.” Ea şi-a
ridicat mâna şi imediat a putut să vadă. În timp ce noi eram
la aeroport în dimineaţa următoare gata să plecăm spre State,
un om a venit şi a raportat că ea putea vedea perfect şi ea era
afară să-şi viziteze prietenii pe care nu i-a văzut cu anii.
Aşa s-au încheiat zece săptămâni în Africa de Sud, în
decursul cărui timp poporul a văzut şi auzit lucruri mari şi
minunate făcute de marele şi minunatul nostru Domn prin
slujba slujitorului Său, William Branham. Oamenii nu au
încetat să fie uimiţi aşa cum ei au văzut Darul operând prin
Fratele Branham, aşa cum ei l-au văzut discernând bolile
ca şi nevoile spirituale ale oamenilor. Ei nu au încetat să se
bucure când el s-a întors spre audienţă şi a arătat spre cineva,

descriind boala lor pe lângă diferite detalii, şi spunându-le că
Cristos i-a făcut sănătoşi. Mulţi au plâns aşa cum l-au văzut
pe olog umblând, orbul să vadă şi surdul să audă, şi mulţi au
plecat să spună că într-adevăr Dumnezeu a fost în mijlocul
nostru.
Noi am enumerat comparativ câteva din multele miracole
care puteau fi raportate. Pentru mulţi oameni vindecarea
lor a însemnat viaţă în loc de moarte. Pentru acei care au
devenit Creştini, aceasta înseamnă viaţă mai abundentă şi
părtăşie Eternă cu Dumnezeu. Pentru miile de Creştini care au
participat la mitinguri, văzând pe Dumnezeu lucrând şi simţind
prezenţa Lui, a însemnat mare inspiraţie să preseze înainte
spre o umblare mai apropiată cu Dumnezeu. Toate acestea
erau rezultatul desfăşurării Cuvântului prin Fratele Bosworth
şi Fratele Baxter, confirmarea acestui Cuvânt prin operarea
darului lui Dumnezeu prin Fratele Branham şi eforturile
credincioase depuse de către Creştinii din Africa de Sud.
În încheierea raportului despre ce a făcut Dumnezeu în
Africa de Sud eu doresc să includ alte două raporturi care le-
am primit. Unul din acestea este de la un Evanghelist, celălalt
de la Secretarul Comitetului Naţional care a făcut toate
aranjamentele pentru campanie.
* * *
UN RAPORT DE LA UN EVANGHELIST
De J. H. Grobler
Eu sunt foarte bucuros şi recunoscător lui Dumnezeu

pentru această oportunitate să-mi exprim convingerea şi
gratitudinea mea. Mi-e teamă că nici o limbă nu ar fi potrivită
să descriu impresiile şi experienţa mea.
Eu sunt un Evanghelist care am slujit şi în vindecarea
Divină cu mare succes în Africa de Sud. De fapt, eu am fost
singurul Evanghelist cu timp deplin în lucrarea Penticostală
în Africa de Sud pentru mulţi ani care am slujit vindecarea
Divină în masă. Eu am avut privilegiu să văd că orbul vede,
şchiopul să umble, surdul să audă şi orice altă boală la care
vă puteţi gândi să fie vindecată în Numele lui Isus prin slujba
mea.
Când am auzit despre Grupul Branham că vine la Africa
de Sud am fost hotărât să merg şi să investighez eu însumi. Am
mers fără prejudecată sau deosebire de persoane cu intenţia
de-a face un studiu desăvârşit despre orice urma ca eu să văd
şi să aud.
Primul lucru care m-a impresionat a fost predicarea

Cuvântului, adevărat, solid, direct şi cu putere. A fost evident
de la început că aceşti oameni nu erau aici să demonstreze
vreo putere să atragă atenţia spre ei, ci să declare tot sfatul
lui Dumnezeu. S-a arătat cu tărie în fiecare seară că salvarea
sufletului era mai importantă decât vindecarea trupului. Nu-i de
mirare că un mare număr de suflete au fost născute în Împărăţia
lui Dumnezeu în fiecare seară. Cine nu ar fi cutremurat cu o
astfel de privelişte, când tu ai o pasiune pentru suflete?
Eu nu voi uita niciodată senzaţia din acea prima seară
când Fratele Bosworth a declarat aşa de capabil adevărul
că vindecarea Divină a fost inclusă în Ispăşire şi că oamenii
puteau fi vindecaţi în timp ce ascultau şi credeau Cuvântul
lui Dumnezeu. Cum m-a inspirat pe mine aceasta! Când acel
scump slujitor al lui Dumnezeu a exprimat acest adevăr inima
mi-a fost cutremurată şi ochii mei umpluţi cu lacrimi fierbinţi
aşa cum mi-am spus, „Acelaşi Duh Sfânt care m-a învăţat pe
mine în Africa de Sud l-a învăţat şi pe Fratele Bosworth în
America.” A lui Dumnezeu să fie lauda şi gloria.
Următoarea impresie era învăţătura puternică, totuşi
clară şi simplă a Fratelui Baxter asupra vieţii victorioase. Oh,
cum mi-a cutremurat sufletul! Cum am fost eu înălţat spre
Dumnezeu până când am simţit că niciodată nu am mai vrut
să vin iarăşi înapoi în vale, numai dacă aceasta era să ajut
sărmana umanitate suferindă. Oh, cum au confirmat acele
adevăruri scumpe propria mea slujbă. Aceasta mi-a lărgit
viziunea, viziunea care m-a fascinat cu anii—anume, să fiu
aşezat cu Cristos în cele cereşti şi de acolo să stăpânim asupra
vrăjmaşului nostru şi să avem putere şi să o exercităm peste
toată puterea celui rău.
Primul lucru care m-a izbit despre Fratele Branham
era dragostea lui Dumnezeu care putea fi discernută în acel
pasionant „Bună seara, prieteni,” când ajungea el pe platformă
în fiecare seară. Când a vorbit, eu ştiam că Dumnezeu era
cu el. În slujba lui nu era vindecarea care m-a izbit cel mai
mult, căci eu am experimentat aceea în slujba mea. Dar ce
m-a impresionat pe mine şi greu de descris era operarea
Darurilor cuvântului de înţelepciune, cuvântul de cunoştinţă şi
deosebirea duhurilor. Eu eram înmărmurit aşa cum o persoană
după alta venea înaintea lui pe platformă în fiecare seară în
secunde el putea diagnostica boala şi să dezvăluie secretele
ascunse din inimile lor fără greşeală.
Am urmărit operaţiunea foarte de-aproape şi fiind cinstit
cu Dumnezeu eu eram gata să admit orice greşeală făcută de
el în timpul acelor operaţiuni. Slavă lui Dumnezeu, eu declar
că nu am găsit nici una. Ele erau sută la sută corect. Numai
Dumnezeu poate face aceasta.
Un incident care a fost foarte impresionant când un om

s-a ridicat în audienţă şi a strigat, „Frate Branham, prin ce
putere faci tu aceste lucruri?” Răspunsul spontan a curs din
buzele lui în ceea ce părea să fie un glas supranatural, un glas
aşa de deosebit de acela pe care noi îl auzim când el în mod
pasionant lucrează cu cei bolnavi şi suferinzi. Acesta a sunat
puternic şi cu mare autoritate Divină când a declarat, „Prin
omul despre care tu ştii foarte puţin, Isus Cristos.” Răspunsul
aşa a cutremurat audienţa de aproximativ zece mii încât ei au
început să bată din palme. Când aplaudele au încetat el a spus
umilit şi solemn în vechiul glas pasionant, „Vă rog prieteni, să
nu aclamaţi, daţi laudă lui Dumnezeu.” Acei care au fost acolo
nu vor uita niciodată acel incident.
Dumnezeu a devenit aşa de măreţ pentru mine, aşa de real
şi de scump. M-am simţit aşa de mic în prezenţa Lui nu puteam
decât să plâng şi să-L iubesc. Eu vă pot asigura că viaţa şi
slujba mea a fost îmbogăţită de slujba acestor slujitori ai lui
Dumnezeu. Pentru mine, Fratele Branham este fără îndoială un
profet al lui Dumnezeu, Fratele Baxter un evanghelist, Fratele
Bosworth un învăţător trimis de Dumnezeu la Africa de Sud ca
răspuns la multe rugăciuni pentru o trezire.
CU GRUPUL BRANHAM ÎN AFRICA DE SUD

De W. F. Mullan
Ar fi aproape imposibil să descrii anticiparea cu nerăbdare

care a dominat în Africa de Sud aşa cum noi am aşteptat vizita
Grupului Branham. Zilele şi săptămânile au trecut repede aşa
cum noi am făcut toate pregătirile pentru vizită. Anunţurile
preliminare au împlinit un succes mult mai mare decât cum
ne-am aşteptat. Răspunsul de la public a crescut repede aşa
cum data vizitei se apropia. Noi am fost inundaţi cu scrisori
de informare şi telefonul suna aşa de neîntrerupt încât cineva
putea cu greu să găsească timp de relaxare.
În sfârşit noi eram la Aeroportul Palmietfontein, în
Johannesburg, privind cerul pentru prima vedere a avionului
Pan-American Airways apropiindu-se venind de la New York.
Emoţionarea s-a dezvoltat aşa cum mulţimea creştea tot mai
mult. Un punct în cerul îndepărtat a început să ia formă şi
mulţimea s-a adus la linişte anticipată în timp ce ei au urmărit
marea pasăre mecanică încercuind aeroportul în pregătire
pentru aterizare.
Câteva minute mai târziu şi uşile avionului s-au deschis
şi pasagerii au început să coboare pe pământ. Preşedintele
şi Secretarul Comitetului Naţional responsabili pentru
aranjamentele vizitei Grupului Branham la Africa de Sud,
anume, A. J. Schoeman şi W. F. Mullan, au avut permisiune
specială de la autorităţi să meargă pe câmp să întâmpine pe

membri Grupului Branham. Totul era în ordine; reclama s-a
făcut cu grijă şi ţara aştepta chiar acest moment.
Coborând din avion se putea vedea Fratele W. J. Ern Baxter,
şi Fratele F. F. Bosworth urmat de un al treilea. Aşa cum li s-a
urat bun venit Fratele Baxter a zis, „Fratele Branham nu este
cu noi.” Apoi el a explicat că Fratele Branham, care va fi însoţit
de fiul său, Billy Paul, au fost întârziaţi la aeroport în New York
şi vor veni pe avionul următor. Al treilea membru al grupului
era Dl. Julius Stadsklev.
Aşa cum grupul şi-a croit drumul de pe câmpul aerian la
Departamentul de Vamă unii membri din mulţimea care aştepta
s-au interesat, „Care-i Fratele Branham?” În timp ce ceilalţi
membri ai grupului au mers înainte, Fratele Mullan a explicat
mulţimii că Fratele Branham nu era cu grupul dar va urma pe
avionul următor. Această parte de informare a lăsat poporul
aproape fără grai. Doar să gândeşti că Fratele Branham nu era
cu grupul şi mitingurile urmau să înceapă mâine zi şi vor fi cel
puţin trei zile înainte ca avionul următor să sosească. Pentru
mulţime aparent a avut loc cel mai teribil şi major dezastru.
Prima serie de mitinguri s-au ţinut în Johannesburg, marele
centru industrial din Africa de Sud, şi cel mai mare centru de
populaţie. Ne fiind în stare să găsească o cale centrală în care
să ţină mitingurile comitetul din Johannesburg au acceptat
amabila ofertă făcută de Misiunea Credinţei Apostolice să
folosească Terenurile lor de Conferinţă în periferia de nord a
oraşului. Dar chiar şi auditoriul lor mare ar fi prea mic şi
comitetul a obţinut permisiunea lor să lărgească clădirea.
Lucrarea s-a început şi s-a executat într-un timp foarte scurt
şi auditoriul s-a lărgit să acomodeze aproximativ 8,000 de
persoane. Prin a lăsa o parte a clădirii deschisă ar fi posibil
să aşeze alte două sau trei mii de persoane pe o îndiguire
unde ei puteau vedea şi auzi foarte bine, şi pe cealaltă parte
a auditoriului alte trei până la cinci mii de persoane puteau fi
aşezate în confort şi puteau auzi dar să nu fie în stare să aibă o
viziune foarte clară.
Fratele Baxter şi Fratele Bosworth au întâmpinat cu
curaj o sarcină foarte dificilă. Ei au trebuit să slujească la o
mulţime care a fost dezamăgită de nesosirea Fratelui Branham.
Fratele Baxter a început seria mitingurilor cu o slujbă care
a captivat atenţia poporului şi a asigurat succesul întregii
vizite. Slujba Fratelui Baxter este una de zidire a credinţei.
Lumea a confundat în mare măsură „credinţa” cu „speranţa”!
Fratele Baxter şi-a început sarcina prin a predica despre
„Măsura Credinţei” şi a urmat aceasta cu un mesaj mişcător
despre „Cum Acţionează Credinţa.” Aceste primele câteva zile
de slujbă în timp ce aşteptam sosirea Fratelui Branham erau
foarte ajutătoare. Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat la
suflete flămânde şi valul de credinţă s-a ridicat la un nivel

înalt. Fratele Bosworth a jucat un mare rol în mitinguri
aşa cum el a pregătit poporul pentru rugăciune şi cu mare
îndrăzneală şi asigurare calmă de credinţă a chemat pe oricine
care şi-a pierdut auzul la o ureche printr-o operaţie radicală de
mastoid să vină sus la platformă pentru rugăciune. Apoi el s-a
rugat pentru ei şi iarăşi şi iarăşi noi am văzut marea putere a
lui Dumnezeu manifestându-se într-un miracol de recreere aşa
cum urechi surde au auzit din nou în ciuda faptului că organe
întregi au fost scoase prin operaţii chirurgice şi era imposibil
ca urechea să audă iarăşi fără puterea lui Dumnezeu.
Apoi Fratele Branham a sosit. Fratele Schoeman l-a
întâmpinat la aeroport şi l-a dus drept la mitingul aglomerat
unde erau 10,000 de persoane aşteptând în nerăbdătoare
aşteptare. Fratele Mullan i-a urat bun venit din partea
poporului din Africa de Sud. Era un moment încordat cu
aşteptare nerăbdătoare. După ce a vorbit poporului pentru
un timp scurt Fratele Branham s-a rugat pentru ei „în masă”
şi cineva poate să spună în siguranţă că au avut loc minuni
în acea primă seară. Durban Sunday Tribune a raportat mai
târziu cazul unui băiat tânăr, Ernest Blom, a cărui picior era cu
câţiva ţoli mai scurt decât celălalt şi care a fost vindecat în acel
prim miting aşa cum Fratele Branham s-a rugat. Participarea
a crescut rapid. Duminică după-masă mulţimea totală era
de 10,000 şi duminică seara 12,000. Până miercuri seara
mulţimea a atins numărul de 14,000. S-a vorbit pretutindeni
despre mitinguri. Din nefericire mitingurile au trebuit să se
încheie prea curând, după cum s-au făcut aranjamente ca
Grupul Branham să treacă la următoarele serii de mitinguri la
Klerksdorp, la o sută de mile depărtare. Dacă ar fi continuat
mitingurile din Jahannesburg mai departe ar fi fost imposibil
să recunoşti rezultatele.
În câteva săptămâni scurte Grupul Branham a vizitat
douăsprezece oraşe în Africa de Sud. A fost privilegiul meu să-i
însoţesc în multe din oraşele acestea şi eu am văzut aşa de mult
încât cu greu pot separa un punct culminant de altul. Peste
tot mulţimile au venit împreună, şi cum a descris-o un scriitor
într-o revistă populară săptămânală, majoritatea celor care au
participat la mitinguri au fost satisfăcuţi că ei într-adevăr au
văzut „semne şi minuni.”
În fiecare centru mitingurile principale au fost ţinute
printre comunitatea Europeană, dar s-au făcut provizii
şi pentru mitingurile de ne-Europeni, de asemenea. În
Bloemfontein într-o seară Fratele Baxter a vorbit asupra
textului, „Nu există deosebire” (Romani 3:22). Când s-a făcut
apelul ca bărbaţi şi femei să se hotărască pentru Cristos ca
Salvatorul lor aproximativ 2,000 de persoane s-au ridicat în
picioare. A fost glorios. În multe locuri răspunsul la mesajul de
salvare era uluitor. Literal cu sutele, şi în unele locuri cu miile

s-au ridicat să semnifice credinţa lor în Isus Cristos ca Domn şi
Salvator al lor.
Mitingurile Branham au fost ţinute într-o varietate de
căi deoarece nici o sală publică nu era destul de mare să
acomodeze mulţimile. Noi ne-am folosit de stadioane în
aer liber, terenuri de fotbal, terenuri de sport, terenuri de
expoziţie, un traseu de întrecere şi un hangar de avioane. În
Londra de Est s-a construit o platformă pe Terenul de Fotbal
Rugby şi tribunele s-au folosit să aşeze poporul la fel ca şi
câmpul deschis de joc. Platforma folosită la Londra de Est era
tribuna specială folosită de familia regală în timpul vizitei lor
în Africa de Sud.
Acolo erau cel puţin 10,000 de ne-Europeni adunaţi pentru
mitingurile lor la Bloemfontein şi probabil acelaşi număr la
Londra de Est. La Durban mitingurile s-au ţinut la traseul de
concurs şi toate naţionalităţile au putut să se adune pentru
mitinguri. Aici mulţimile au totalizat 50,000 de persoane de
toate rasele duminică după-masa, în timp ce cu miile au fost
trimişi să plece, ne putând să intre înăuntru.
Fratele Bosworth cu abilitate a îndeplinit fiecare
sarcină alocată lui. El a predicat Cuvântul lui Dumnezeu la
miile adunate şi s-a rugat pentru multe persoane bolnave şi
Dumnezeu a binecuvântat slujba lui. El s-a făcut îndrăgit
către Sud Africani. Pretutindeni Fratele Baxter a fost salutat
ca predicator remarcabil şi mult timp după ce totul altceva se
uită, dacă într-adevăr astfel de mitinguri pot fi uitate, slujba
Fratelui Baxter a Cuvântului lui Dumnezeu va trăi înainte.
Slujba lui i-a inspirat pe oameni să creadă Cuvântul lui
Dumnezeu, să aplice credinţa lor, şi deasupra tuturor să accepte
pe Cristos ca Salvator şi Domn.
Noi am aflat ca Fratele Branham să fie tot ce s-a raportat
privitor la el. El a venit în mijlocul nostru ca un om sincer,
umilit şi a fost foarte evident că binecuvântarea lui Dumnezeu
era cu el. În repetate rânduri noi am văzut pe Dumnezeu
manifestând puterea Lui prin Fratele Branham. Aşa cum
oamenii au venit în contact cu Fratele Branham el declara
imediat boala sau afecţiunea de care sufereau ei. Aşa cum el se
ruga noi eram conştienţi de simpatia lui intensă cu cei suferinzi
din jurul lui. Uneori stând pe platformă el alegea pe cineva din
audienţă şi declara de ce boală erau ei atinşi.
Mai mult decât o dată când mitingurile trebuiau să fie
ţinute afară noi eram uimiţi să vedem pe oameni şezând calmi
şi ascultând intens chiar când a început să cadă ploaia. Aici
era dovadă suficientă, dacă mai era necesară, să dovedească
că Dumnezeu atrage pe oameni la El când întregul adevăr este
predicat la omenire flămândă.
Însoţind Grupul Branham la multe din oraşele vizitate din

Africa de Sud eu pot spune că a fost foarte evident pentru mine
că persoanele care au crezut cel mai mult au primit cel mai
mult.
* * *
„Aceasta este lucrarea Domnului; aceasta-i minunat în
ochii noştri. Aceasta este ziua care a făcut-o Domnul; noi ne
vom veseli şi vom fi bucuroşi în ea” (Psalm 118:23-24).
MÁRTURISIRI 143
Márturisiri
„Daţi Domnului slava cuvenită numelui Său…”
1 Cronici 16:29
Acest capitol conţine cam o sută din primele mărturisiri

care au venit direct la Fratele Branham şi la mine. Noi
înţelegem că cea mai mare majoritate din ele au fost trimise la
preşedinţii locali şi timpul nu a permis să le obţinem.
Eu nu am dat numele deplin după mărturisiri deoarece
nu mi-am luat timp să obţin permisiunea să folosesc toate
numele lor. Cu toate acestea aceste mărturii sunt în evidenţă
şi numele lor complet şi adresa pot fi obţinute. Cele mai multe
din mărturisiri au fost condensate să dăm numai faptele cele
mai importante.
¯MUƦƪƦSN@QD5HMCDB@SƦCD QSQHSƦ1DTL@SHBƦƨH5DMDCD5@QHBD
Cu vreo trei ani şi jumătate în urmă eu a trebuit să întrerup

lucrul meu de învăţământ deoarece am suferit cu artrită
reumatică şi vene de varice. Necazul meu a început cu vreo
unsprezece ani în urmă. Nimic nu părea să mă ajute prea mult.
În 6 octombrie am mers la Maranatha Park şi am stat pentru
trei ore. Am avut dificultate să intru înăuntru după cum sala
era plină. În final am fost admisă înăuntru şi am stat rezemată
de perete pe partea stângă.
Fratele Branham tocmai a venit de la aeroport şi se putea
vedea că el era foarte obosit după călătoria de la State. El a
sugerat rugăciune în masă pentru toţi cei năpăstuiţi. El le-a
cerut să-şi pună mâinile unii peste alţii. Apoi el a arătat spre
marginea sălii unde eu stăteam şi a spus că acolo era o femeie
care avea artrită. Eu eram singura femeie stând rezemată de
perete. Acum, acolo nu era nimeni în acea mulţime vastă care
ştia că am artrită, cu excepţia Sorei Quinn şi ea nu ştia că eu
eram acolo. Dar ea şi mulţi alţii au auzit pe Fratele Branham
spunând, „Acolo este o femeie cu artrită.” Glorie Aleluia! De
atunci înainte m-am simţit cu mult mai bine. Am mers la
mitinguri ce au urmat şi am fost martoră la multe vindecări,
inclusiv un alt caz de artrită mai rău decât al meu. Ea a venit
într-o ambulanţă şi după ce s-a făcut rugăciune pentru ea a
fost în stare să se ridice şi să umble pe acolo. De asemenea
acolo era cazul despre fata care avea spatele rupt şi s-a ridicat,
când i s-a spus să facă aşa de către Fratele Branham, şi a fost
perfect sănătoasă.
Dumnezeu să binecuvânteze pe Fratele Branham şi pe

toţi acei conectaţi cu mitingurile care au făcut posibile toate
vindecările, inclusiv a mea.
$ 2
ƧHQ@ROHMƦQHHANKM@UƦ@CDUDMHSMNQL@KƦÌMSHLOBD
LTKƪTLD@KTH#TLMDYDTODMSQTBD@EƦBTS$KODMSQT@KƪHH
După o boală îndelungată de 18 luni, eu am rămas cu o
boală de şira spinării şi nu puteam umbla fără ajutorul unui
baston. Unele zile durerea era suportabilă, alte zile chinuitoare;
nu sunt cuvinte să pot explica. În a încerca să umblu coarda
şirei mele pocnea, mişcându-se de la loc cu dureri intense. Eu
am suferit şi de vene severe pentru douăzeci şi cinci de ani, cu
noduri închegate în cursul sângelui. Ultimii patru ani am fost
forţată să-mi bandajez picioarele, altfel nu puteam să stau pe
ele.
Pe data de 7 octombrie, 1951, sora mea, D-na Scott, m-
a dus la mitingurile lui William Branham la Maranatha Park
unde am fost martoră la 56 de cazuri de vindecare Divină de
diferite boli, o minunată manifestare a puterii lui Dumnezeu
în eliberarea sărmanelor persoane suferinde. Eu am fost aşa
de plină de bucurie văzându-i eliberaţi încât am plâns şi am
plâns de bucurie. După serviciu eu şedeam în maşină meditând
asupra minunilor care le-am văzut, şi am uitat cu totul de mine,
în timp ce lăudam pe Dumnezeu pentru ce a făcut El pentru
alţii la care am fost martoră. Dintr-o dată am simţit puterea lui
Dumnezeu demonstrând pe şira spinării mele. Eu am fost trasă
sus de puterea lui Dumnezeu, stând pe picioarele mele. Atunci
şi acolo scumpul Domn mi-a ajustat şira şi imediat toată
durerea m-a părăsit. Am mers acasă lăudând pe Dumnezeu
şi mărturisind la fiecare pe care am întâlnit. Primul lucru ce
l-am făcut când am ajuns acasă a fost să scot bandajele de
pe picioarele mele; prin harul lui Dumnezeu eu nu le-am mai
purtat. Eu sunt în stare să-mi fac toate datoriile mele casnice.
Eu nu am mai avut dureri de atunci şi nu am nevoie de baston.
În prezent genunchii mei sunt un pic slabi dar fără durere. Eu
nădăjduiesc în Dumnezeu pentru orice care nu este chiar tare.
El este Autorul şi Încheietorul la toată lucrarea bună, la care eu
dau toată lauda şi gloria.
" &
* * *
"NMEHQLÁMCUHMCDB@QD@RTQNQHH
DHƨHROTMÁMCCDROQDUHMCDB@QD@DH
Aceasta este să sprijine mărturia surorii mele, D-na A. C.
Gribble. Eu laud pe Dumnezeu pentru ce a făcut El pentru ea.
MÁRTURISIRI 145
Ea a fost adusă la mine foarte, foarte bolnavă. Fratele Hugo

poate confirma aceasta. Pentru optsprezece luni ea a fost în
îngrijirea mea.
În aceeaşi seară, în timpul rugăciunii în masă, eu am fost
vindecată de o sclintire a gleznei şi un stomac slab. Noi dăm
toată slava lui Dumnezeu.
, , 2
* * *
5HMCDB@SÌM TCHDMƪƦ
Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu care m-a vindecat de o
durere continuă. Eu nu am fost în rândul de rugăciune ci doar
am fost unul afară în audienţă care a crezut pe Dumnezeu când
Fratele Branham a oferit o rugăciune pentru noi toţi. Eu laud
pe Domnul că sunt vindecat de acea durere chinuitoare. Când
am auzit predicarea Fratelui Branham şi felul cum se ruga el
pentru bolnavi, am început să mă gândesc despre Domnul Isus
Cristos când El i-a vorbit la Marta zicând, „Dacă tu crezi, vei
vedea slava lui Dumnezeu.”
' * ,
* * *
5HMCDB@SƦCDƨHQ@ROHMƦQHHUƦSƦL@SƦ
Eu includ două referinţe de la doctorii mei care mi-au făcut
tratament pentru spatele meu înainte de a primi vindecare
Divină la serviciul Fratelui Branham la Maranatha Park. Aceşti
doctori m-au examinat după ce am avut vindecarea minunată a
lui Dumnezeu, şi au fost foarte surprinşi
să mă vadă total vindecată. Noi ne-am
pregătit pentru o operaţie periculoasă a
şirei spinării.
Eu mi-am primit vindecarea pe
unsprezece octombrie, o mie nouă sute
cincizeci şi unu. Eu am fost bolnavă
exact un an, şi m-am tratat în multe
feluri. Eu am fost sigură că am fost
vindecată la scurt timp după ce Fratele
Branham mi-a vorbit. Fratele Branham
mi-a spus că eu m-am vătămat cu un
an în urmă şi mi-a spus exact cum am
căzut. El mi-a spus că el ştia că am credinţă puternică şi că
Dumnezeu mă va vindeca. Eu am fost vindecată instantaneu.
Cu un an înainte să-mi primesc vindecarea am alunecat
pe o duşumea de ciment fin lustruită în bucătăria noastră, şi
mi-am rupt un os mic la capătul de jos a şirei spinării. Efectele
erau că eu puteam să mă ridic în picioare numai cu mare

greutate după ce şedeam sau mă culcam jos, eu aveam multă
durere în spate aproape tot timpul, şi aceasta era neplăcut în
şcoală căci eu nu puteam şedea sau sta sus pentru un timp
îndelungat. Vindecarea mea mi-a făcut credinţa mai puternică,
familia mea este recunoscătoare, şi nu ne putem opri să nu
vorbim despre puterea minunată a lui Dumnezeu.
Eu am filme de raze X arătând osul rupt, şi aş fi bucuroasă
să vi le trimit dacă doriţi.
' ) -
* * *
$KHADQ@SCD"@MBDQÌMSHLOBDDQ@LÌM TCHDMƪƦ
Eu doar doresc să-mi dau mărturisirea pe scurt. Isus s-a
întâlnit cu mine într-un fel minunat. Eu am suferit de cancer
şi doctorii au făcut ce au putut. Mi s-a făcut operaţie şi totuşi
starea mea a devenit mai rea, până când a devenit internă. Am
petrecut nopţi fără odihnă ştiind că era în zadar să caut ajutor
de la braţul de carne, şi astfel am strigat către Dumnezeu.
Dumnezeu mi-a vorbit şi eu mi-am întins mâna de credinţă
înainte şi i-am mulţumit Domnului, El a auzit şi a răspuns
imediat acolo în scaunul meu. Eu am lăudat pe Domnul, şi tot
poporul a rămas uimit la ceea ce a făcut Isus.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru Salvatorul minunat care-
l avem. În noaptea aceea Isus a venit înaintea mea pe cruce, şi
un glas domol mi-a vorbit. Isus a atârnat pe cruce nu numai
pentru păcatele tale ci şi pentru infirmităţile tale.
Mulţumesc lui Isus, că El mi-a luat toate infirmităţile
imediat, aşa cum mi-a luat păcatele.
) *
* * *
"@MBDQTKDRSDCTR
Eu cu aceasta doresc să mărturisesc despre minunata
putere în sângele scumpului nostru Domn Isus Cristos. A lui să
fie toată lauda şi onoarea în veci!
Isus m-a vindecat de cancer sub slujba Fratelui nostru
Branham.
Voi puteţi veni şi vedea că eu sunt în posesia plăcuţelor
care au fost luate şi de asemenea raportul doctorului.
Laudă Numelui Său!
- ) .
* * *
MÁRTURISIRI 147
%ƦQƦUQDNCTQDQDÌMRSNL@B
Duminica după-masă când Fratele Branham era afară la
Orlando, mi-am primit vindecarea. Pentru mulţi ani am avut
dureri ascuţite în stomacul meu. La încheierea serviciului
Fratele Branham ne-a spus să ne punem mâinile unii peste alţii
şi să credem pentru vindecare. Eu am făcut aceasta şi, laudă lui
Dumnezeu, am fost vindecat. De la timpul acela, şi sunt acum
aproape trei luni, eu niciodată nu am avut o durere în stomac.
Laudă Domnului.
1 /
* * *
/@QSD@RSÁMFƦ@EDƪDHDQ@SNS@KO@Q@KHY@SƦ
Eu scriu aceasta să mărturisesc cum Dumnezeu mi-a
vindecat faţa de paralizie totală pe o parte. Eu nu puteam
mişca nici unul din muşchii din partea dreaptă a feţei şi
gâtului. „Bells Paralysis” se numeşte aceasta.
Trei săptămâni înainte ca voi să sosiţi în Africa de Sud am
vizitat un doctor. Aşa cum eu sunt în Serviciul Municipal eu a
trebuit să iau concediu medical şi am fost trimis pentru masaj
zilnic şi tratament electric la spital. Aceasta a continuat două
săptămâni fără nici un răspuns la tratament. Apoi mi s-au dat
anumite capsule care aveau rezultate bune în alte cazuri, după
cum se crede acum ca acesta să fie un „virus” care cauzează
această paralizie.
Aceasta era chiar înainte de campania voastră de vindecare
care a început la Maranatha Park. Eu nu am luat aceste
capsule după cum am aşteptat vindecare de la Domnul. I-am
cerut Domnului să se atingă de mine după cum eu trebuia
să raportez la spital după patru zile—în legătură cu efectele
capsulelor pe care eu nu le luam. Aceasta era joi. Vineri noi am
mers la amândouă mitinguri, de asemenea sâmbătă. Sâmbătă
seara eu m-am simţit mai bine dar faţa încă îmi era paralizată.
Duminică i-am reamintit Domnului că eu trebuia să raportez la
spital pe luni, referitor la capsulele pe care eu nu le luam. Mulţi
dintre prietenii mei de asemenea se rugau. Duminica noi am
participat la toate mitingurile şi eu doar am continuat să-mi
accept vindecarea de la Domnul de fiecare dată când s-a făcut
rugăciune pentru toată adunarea. Duminică seara eu puteam
zâmbi cu ambele părţi ale feţei mele şi ceilalţi muşchi au
început să se îmbunătăţească. Luni dimineaţa am putut să sun
la spital şi să le spun că Domnul m-a atins şi că eu nu voi mai
lua tratament dar îi voi vizita îndată ce s-au oprit serviciile;
ceea ce am făcut şi ei, doctorul şi surorile, erau toţi foarte mult
surprinşi să mă vadă, iar eu am fost declarat vindecat.
) / /
* * *
&TƨƦƨH5ƦQRƦSTQH-DONSNKHSD
Eu am suferit pentru cinci luni cu vomitare îngrozitoare.
Ultimele două luni eu puteam lua foarte puţină apă şi hrană.
Eu am avut patru operaţii abdominale foarte mari. Câţiva
specialişti s-au ocupat de mine. Eu am avut două operaţii
foarte mari în timp de şase luni în Kroonstad, una după alta. În
final Dr. Dykman a refuzat să mai facă altceva pentru mine. Eu
am fost în Johannesburg în Spitalul Kensington de câteva ori
vizitat de specialişti. Eu de asemenea am avut o guşă pe care
Domnul a vindecat-o complet.
După vindecarea mea am mers la doctor şi el mi-a dat un
certificat şi a spus că unul poate fi obţinut şi de la specialişti.
6 ) &
D-na J. G. a fost o pacientă de-a mea pentru mai mulţi
ani. Ea a avut patru operaţii abdominale în legătură cu fierea
ei şi organele pubian. Pe lângă acestea ea avea o guşă. Pentru
aproximativ cinci luni ea a suferit de vomitare nepotolită. Ea
a fost vizitată de câţiva specialişti în Johannesburg. Ea apare
acum perfect sănătoasă.
#Q ' )
* * *
4M/@RSNQ1@ONQSD@YƦ/@SQT5HMCDBƦQH
Noi ne-am bucurat de mitingurile Branham trimise
de Dumnezeu cu predicile lor inspirate predicate de diferiţi
membri ai grupului, dar referitor la slujba personală a
iubitului nostru drag Fratele Branham noi nu avem cuvinte
să ne exprimăm gratitudinea noastră faţă de Tatăl nostru
Ceresc pentru că l-a trimis graţios la noi, care am primit mai
mult decât poate limba să spună. Eu şi soţia mea împreună
cu biserica noastră în general aşa cu teamă inspiraţi şi divin
impresionaţi că mulţi şi-au primit vindecarea simplu prin
a se uita. Sora Fourie (soţia mea) a suferit peste nouă luni
ca rezultat al naşterii micului nostru copilaş, care este cu
Dumnezeu acum, dar în timp ce ea auzea mesajul divin de
vindecare, ea a acceptat adevărul situaţiei şi a fost vindecată
instantaneu. Aceea a fost în Klerksdorp.
Fratele Ben Meyer din adunarea noastră a suferit de un
nas rău umflat, ochii lui au fost de asemenea afectaţi şi au
devenit roşii de sânge şi eventual aşa de rău încât după trei
luni a fost evident la toţi care cunoşteau cancerul că fratele
urma să moară de cea mai groaznică moarte. Eu l-am încurajat
pe fratele să meargă la mitingurile din Kimberley şi i-am
MÁRTURISIRI 149
spus despre experienţa sorei în oraşul dinainte. El a decis să

meargă şi a fost vindecat chiar în acelaşi fel în timp ce asculta
la Fratele Branham care le spunea altora să creadă. El de
asemenea a acceptat-o să fie pentru el personal şi după ce a
călătorit peste optzeci de mile în seara aceea mergând acasă,
umflătura nasului s-a dus şi ochii i-au devenit la fel ca mai
înainte.
Trecând prin satul nostru în drumul lor spre Kimberley
grupul a fost călăuzit de Dumnezeu să se oprească la casa
noastră parohială aşa cum ne rugam lui Dumnezeu să trimită
pe fratele la noi cu un mesaj personal şi de asemenea să-l
folosească pentru vindecarea micuţei noastre Betty (în vârstă
de cinci ani) care suferea de dureri acute peste abdomen
urmând cu spasme şi de asemenea un anumit semn care ne-a
îngrijorat foarte mult. Aşa cum Fratele Branham a intrat în
camera noastră de zi el a observat-o şi i-a vorbit într-un fel
aşa de gentil şi iubitor aşa cum m-am gândit aproape cum
Domnul Isus ar fi făcut El însuşi. El s-a referit la propria lui
scumpă Becky şi în momentul acela eu nu m-am putut controla
şi am zis: Betty întotdeauna a spus că dacă Unchiul Branham
se roagă pentru ea va fi vindecată. Aşa că el a spus, „Eu mă
voi ruga pentru ea,” şi punându-şi mâinile peste ea el a mişcat
Cerurile cu rugăciunea lui smerită de credinţă. Întorcându-se
către sora a zis: „Soră, nu te mai îngrijora, ea este complet
vindecată.” El de asemenea ne-a spus exact de ce a suferit ea
şi acela era sfârşitul suferinţei ei. Ea este complet vindecată,
laudă fie atotputernicului Dumnezeu. Şi semnul acela este
dus. Eu sunt aşa de recunoscător să spun că ele încă sunt
toate vindecate. Aşa cum fratele a plecat în ziua aceea el de
asemenea a remarcat: „Soră, Domnul Isus îţi dă dorinţa inimii
tale.” Cât de fericiţi suntem să ştim că Dumnezeu încă răspunde
rugăciunilor.
D-na Wessels, Robyn Street, Christiana, a fost arătată
cu degetul de Fratele Branham în mitingul de sâmbătă (20
octombrie 1951) şi a spus că ea suferea cu rinichii dar că ea
este vindecată şi aşa a fost. Ea încă este vindecată. Acolo sunt
câţiva sceptici în oraş dar marea majoritate crede că Fratele
Branham este un om trimis de Dumnezeu, şi privind proprii
noştri membri, noi cu toţii o ştim şi am acceptat-o cu toate
inimile noastre. Propria mea experienţă este că eu am venit mai
aproape de Dumnezeu decât oricând înainte. Eu sunt întru-
totul o persoană diferită şi Dumnezeu îmi binecuvântează
slujba mai mult ca niciodată.
Fie ca binecuvântările bogate ale lui Dumnezeu să rămână
peste slujba voastră.
# / % /@RSNQ
* * *
BTL4LAKƦ/DQEDBS-NQL@K
Tendonul în şoldul meu era rupt în timp ce fugeam. Eu
urma să merg la o operaţie foarte serioasă în şoldul meu. După
ce am ieşit din spital eu încă am şchiopătat dar seara trecută
am simţit că Domnul m-a atins în timp ce Fratele Branham se
ruga pentru fiecare.
Îi mulţumesc Domnului din adâncul inimii mele că eu pot
umbla perfect normal.
) !
* * *
"HSHMC#DROQD2KTIA@%Q@SDKTH!Q@MG@L@
(MROHQ@S"QDCHMƪƦODMSQT/QNOQH@$H5HMCDB@QD
Pentru zece ani am suferit de o „Boală de inimă” severă.
Doctorii au renunţat la toate speranţele şi au spus că eu va
trebui să fiu mulţumită şi să trăiesc viaţa pe care inima mea îmi
va permite să o trăiesc. Eu am avut atacuri de inimă frecvente.
Eu am fost şi dusă repede la spital
pentru oxigen. Copiii lui Dumnezeu
se rugau dar am simţit că cu încetul
mă scufundam. Nici o speranţă, nici o
speranţă, până când în sfârşit am primit
vestea bună că Fratele Branham venea
la Africa de Sud.
Soţul meu imediat, cu o telegramă
urgentă, a comandat cartea Fratelui
Branham în Durban şi mi-a dat-o să
o citesc, ştiind că atunci când voi citi
cartea credinţa mea în Dumnezeu va
creşte. Când am citit cartea credinţa
mea în Dumnezeu a devenit tot mai puternică până când am
fost sigură că eu puteam să mă încred în Dumnezeu pentru
vindecarea mea. Ştiind că Fratele Branham venea la Africa de
Sud mi-am dat seama că vor veni cu miile să se facă rugăciune
pentru ei şi ce speranţă am eu să vin în rândul de rugăciune.
Eu imediat am început să postesc şi să mă rog, cerând lui
Dumnezeu să mă pună în primul rând de rugăciune, aşa încât
Fratele Branham să-mi poată vorbi personal.
Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunii. Pe 17 octombrie, 1951
prima seară a campaniei Fratelui Branham din Kimberley,
mi s-a dat un cartonaş de către Billy Branham cu numărul
3 pe el. Numerele 1-15 au fost chemate să formeze rândul de
rugăciune şi, laudă lui Dumnezeu, eu am fost a doua să se
roage pentru mine. Fratele Branham a zis, „Bună seara, soră,
tu eşti o credincioasă. Tu ai suferit cu o boală de inimă. Tu ai
fost vindecată la o masă de cină cu câteva luni în urmă. Tu te-
MÁRTURISIRI 151
ai rugat şi postit în dormitorul tău, cerând lui Dumnezeu să te

pună în primul rând şi de aceea eşti tu aici în primul rând de
rugăciune. Soră, du-te, Dumnezeu te-a vindecat complet acum.”
Laudă lui Dumnezeu, eu mi-am primit vindecarea
instantaneu şi acolo şi atunci eu am avut asigurarea că
Dumnezeu m-a vindecat. Laude şi strigăte de aleluia au umplut
sala oraşului când Fratele Branham m-a pronunţat vindecată.
Toţi care m-au cunoscut au ştiut cum am suferit pentru zece
ani iar acum ei toţi lăudau pe Dumnezeu cu mine pentru
vindecarea mea.
Fratele Branham a menţionat că am fost vindecată la o
masă a cinei. Aceasta-i adevărat. Într-o duminică dimineaţa
păstorul de la Biserica lui Dumnezeu a Evangheliei Depline
din Kimberley şi soţul meu s-au rugat pentru mine. Eu eram
în stare critică. Am dorit să am cina în dimineaţa aceea.
Păstorul ştiind că eu eram foarte slabă se gândea că era
imposibil. Eu am insistat, şi păstorul m-a dus la biserică. În
dimineaţa aceasta era dedicarea purtătorilor de slujbă. Tot
consiliul bisericii cu soţiile lor li s-au cerut să vină în faţă.
După dedicare noi am avut împărtăşirea. Eu am stat lângă
soţul meu care mă sprijinea. Eu eram foarte slabă şi mă luptam
să respir. Adunarea îşi avea ochii asupra mea fără să ştie ce
urma să se întâmple imediat. Cina s-a servit şi aşa cum am
luat Pâinea (trupul lui Isus) Dumnezeu m-a vindecat şi eu am
părăsit biserica fără vreun ajutor şi inima mea era normală.
Laudă lui Dumnezeu.
După ce Fratele Branham s-a rugat pentru mine i-am cerut
doctorului să mă examineze şi el a zis: „Du-te şi bucură-te
şi niciodată să nu te gândeşti că ai fost vreodată necăjită cu
o boală de inimă.” Dumnezeu mi-a dat o inimă nouă, şi eu
sunt acum bine şi tare, întotdeauna merg în jur mărturisind şi
spunând la oameni cum m-a vindecat Dumnezeu.
Ei bine, întrebaţi-mă ce efect are vindecarea mea asupra
vieţii mele spirituale. Mai întâi, eu laud pe Dumnezeu că m-
a vindecat, dar cuvintele care Fratele Branham le-a rostit,
„Tu eşti o credincioasă,” înseamnă mai mult pentru mine. Eu
întotdeauna mi-am dat seama că mă pot duce în cer cu un
trup bolnav dar nu cu un suflet bolnav. Din această cauză
cuvintele acelea înseamnă totul pentru mine. În al doilea
rând, oamenii sunt înmărmuriţi când se uită la mine, şi iarăşi
alţii zic, „Tu eşti o minune.” Eu şi soţul meu mergem acum
în slujbă pe deplin să aducem la alţii această Evanghelie
glorioasă de salvare şi vindecare. Încă o dată, uniţi-vă cu
mine şi ziceţi „laudă Domnului.” Să zicem iarăşi, laudă
Domnului.
5 . -
* * *
$KHADQ@QD3QDOS@SƦCD#TQDQHÌM ACNLDM
Eu am suferit cu dureri pe partea mea dreaptă şi în
abdomenul meu. După ce Fratele Branham s-a rugat pentru
mine la Kimberley eu m-am îmbunătăţit treptat încât acum mă
simt ca o persoană nouă. Doctorul este surprins să vadă cât de
mult m-am îmbunătăţit. Mulţumiri, căci cu Dumnezeu toate
lucrurile sunt posibile.
$ )
* * *
$KHADQ@SÌM%HDB@QD%DKCD#HEDQHSD!NKH
Timp de douăzeci şi trei de ani eu am suferit şi m-am tratat
pentru artrită, cancer, tensiune înaltă de sânge şi o rană de
operaţie care nu se vindeca. În octombrie 21, în Kimberly,
Fratele Branham mi-a vorbit. El a spus că eu aveam cancer şi
alte boli şi că numai Dumnezeu mă poate salva de la mormânt.
După ce s-a rugat pentru mine el a zis că mă pot duce acasă
căci am fost vindecată.
Vindecarea mea a venit treptat dar în trei săptămâni toată
durerea s-a dus şi eu am fost eliberată în fiecare fel. Păstorul
meu Reformat Olandez a fost mulţumit să audă despre aceasta
şi după examinări doctorul meu mi-a dat o declaraţie declarând
că acolo nu era nici cancer s-au artrită în trupul meu. Laudă lui
Dumnezeu că aceasta l-a făcut pe Domnul real pentru mine.
6 ) !
Istoria lui W. J. B., Andalusia, vârsta 54 de ani.

A avut fierea scoasă şi mai târziu o altă operaţie pentru
lipire. Alifie de cancer s-a aplicat pentru o umflătură pe braţul
drept timp de cincisprezece ani. De asemenea a avut alifie pe
sânul stâng pentru umflătură în sân. Ea de asemenea a avut
necazuri cu dureri în spate. Acum l-a examinare ea a fost găsită
a fi solidă dar de altfel o femeie cu o arătare sănătoasă. Fără
paliditate sau îngălbenire. Cicatrice extinsă pe braţul stâng
şi pe sânul stâng, ambele cicatrice sănătoase. Fără umflătură
pe piept. Fără glande lărgite sub braţ, gât, sau altundeva.
Cicatricele abdominale sănătoase—ficat normal—sân, plămâni,
şi inimă normală. Ea se simte bine şi nu are simptome.
#Q 1 -
* * *
4LEKƦSTQ@CDOD%@ƪƦ$#TRƦ
Eu pot mărturisi că Dumnezeu încă are putere să vindece.
În timpul vizitei lui Rev. Branham la Kimberley eu am fost
MÁRTURISIRI 153
vindecat instantaneu pe data de 21 octombrie, 1951. În aceeaşi

seară când am ajuns acasă, m-am uitat în oglindă şi am văzut
dovadă de miracolul pe care Dumnezeu l-a făcut.
Timp de 3 luni şi jumătate eu am suferit de o umflătură
pe partea stângă a nasului, aşa încât nara din partea aceea
a fost practic blocată tot timpul. Mi-a fost frică că aceasta
s-a dezvoltat în cancer. Singura mea speranţă era să ajung
la profetul lui Dumnezeu, aşa încât eu ca un copil al lui
Dumnezeu să pot fi vindecat. Laudă lui Dumnezeu, vindecarea
mea este completă şi durează.
! / ,
5HMCDB@SCD!N@KƦCD2SNL@B
Eu doresc să laud pe Domnul deoarece El m-a vindecat
de boală de stomac care m-a supărat toată viaţa mea. Pentru
aproape douăzeci de ani eu am suferit şi din cauza unui ficat
bolnav. Eu mi-am cheltuit aproape întregul venit la tratament
care mi-a dat numai ajutor temporar. Eu am primit vindecare
imediată a bolii mele de stomac, însă ficatul mi s-a îmbunătăţit
treptat până când acesta, de asemenea, este acum perfect.
Astăzi eu sunt un om sănătos şi laud pe Domnul pentru că El
m-a făcut o persoană nouă.
- 6
* * *
2TEDQHMCCD!N@KƦCD%HB@S
Când Grupul Branham conducea mitinguri de vindecare
Divină în Kimberley, eu mi-am primit vindecarea imediat.
Pentru doi ani eu am suferit de boală de ficat. Acum sunt
mai mult de şase săptămâni în urmă de când mitingurile s-au
încheiat şi această experienţă mi-a întărit credinţa şi m-a adus
mai aproape de Dumnezeu.
1 2
* * *
$KHADQ@SCD!QNMƨHSƦƨHN¯MBGDF@QDCD2ÁMFD
Eu vreau să mulţumesc lui Dumnezeu pentru vindecarea
care am primit-o la Kimberley după ce am suferit de peste
douăzeci de ani cu bronşită şi o închegare de sânge. Eu şedeam
în serviciu, foarte conştient de prezenţa Duhului Sfânt. Nici
Fratele Branham nici altcineva nu a vorbit cu mine nici nu
s-a rugat pentru mine, dar eu m-am apropiat în credinţă şi
Dumnezeu m-a vindecat. Acum a trecut o lună de la timpul
acela şi acolo încă nu este nici un semn de boală.
! )
* * *
(@QƦƨH4LAKƦ
Timp de patru ani nu am fost în stare să umblu. Fratele
Branham mi-a spus să mă ridic şi să umblu iar acum eu sunt
complet vindecat.
Eu dau lui Dumnezeu toată lauda, onoarea şi slava.
) )
* * *
KSTK4LAKƦCHM-NT
Cu un timp în urmă eu am avut un atac brusc care a
paralizat întreaga parte stângă a trupului meu. Mintea de
asemenea mi se ducea. Eu eram un invalid complet timp de
aproape cinci luni.
Într-o seară Fratele Branham a spus că acei care au crezut
vor fi vindecaţi şi le-a spus la toţi aceia care aveau credinţă
pentru vindecarea lor să se ridice şi să umble. Eu m-am ridicat
şi am umblat.
#M@ -
2S@QD@2ÁMFDKTHD BTL-NQL@KƦ
Fiica mea a fost bolnavă de când era în vârstă de opt ani.
Ea mai întâi şi-a avut scoasă apendicita şi atunci a devenit
din ce în ce mai rău încât doctorul din Kimberley a trimis-o la
Johannesburg, unde ea a fost ţinută în Norman Nursing Home
pentru treisprezece săptămâni. Ea a avut trei feluri diferite de
injecţii tot la trei ore, ziua şi noaptea, dar ea a devenit tot mai
subţire şi în final eu am decis să o aduc acasă cu avionul după
cum ea nu putea suporta călătoria cu trenul.
Atunci eu doar am nădăjduit în Dumnezeu. Mai târziu
(1950) Marlene şi-a avut splina scoasă şi cursul sângelui ei
modificat (splina ei era de cincisprezece ori mai lungă decât
normală). A început hemoragia. După operaţie ea încă
vărsa sânge. Ea avea o gură bolnavă care doctorul a zis că
se datorează stării sângelui ei. Ea a avut multe transfuzii de
sânge, şi urma să aibă o pintă de sânge în noiembrie, dar acum
aceasta nu este necesar.
Noi i-am scris Fratelui Branham înainte să vină la Africa
de Sud şi Fratele Bosworth i-a trimis ei o batistă unsă pe care
ea acum o poartă. Noi am venit în fiecare seară şi putem într-
adevăr mulţumi lui Dumnezeu că ea este complet vindecată şi
eu sunt sigură că Dumnezeu a pus chiar o splină nouă în ea.
, 6
MÁRTURISIRI 155
* * *
3TLN@QD%HAQN@RƦ
Fratele Branham s-a rugat pentru mine miercuri seara şi
mi-a spus că aveam o tumoare fibroasă pe ovar şi că, în timp de
72 de ore de atunci eu îmi voi primi vindecarea.
Sâmbătă seara aşa cum şedeam în audienţă şi Fratele
Branham, profetul, slujea la cei bolnavi, aproximativ 72 de ore
după ce mi s-a făcut rugăciune de către el, Domnul mi-a arătat
o viziune despre o cruce pe o ridicătură mică. Ceea ce m-a izbit
ca cel mai remarcabil era că aceasta era toată în întuneric în
afară de cruce. Imediat de-a lungul crucii, aşa cum aceasta
era în aer, acolo a apărut ceva care eu pot să descriu numai
ca o umflătură fibroasă. Eu laud pe Domnul pentru că m-a
vindecat.
- , "
* * *
3TLN@QD
Înainte ca noi să fim chemaţi în rândul de rugăciune eu deja
am simţit că ceva s-a întâmplat. Eu pot să mărturisesc numai
că eu ştiu că sunt vindecată şi că Domnul a făcut lucrarea. Eu
am suferit de o tumoare în organele mele feminine timp de un
an şi patru luni.
' 5@M$
(MHLƦ1DTL@SHBƦSHLOCD#NTƦYDBHCD MH
Eu eram în vârstă de trei ani când am primit febră
reumatică şi aceasta a cauzat o inimă reumatică de care eu
am suferit timp de douăzeci de ani. Eu am venit la Fratele
Branham şi el s-a rugat pentru mine şi eu am fost vindecat.
Prietenii şi rudele mele sunt foarte bucuroşi să vadă că sunt
vindecat.
Limba mea este prea scurtă să-i mulţumesc şi să laud pe
Domnul că m-a vindecat.
) + .
* * *
QSQHS@$RSD#TRƦ
Eu am suferit de dureri teribile în trupul meu. Din iunie,
când am fost lovită de un atac de inimă, doctorul mi-a spus să
stau foarte liniştită. Tot timpul în decursul acestor servicii eu am
simţit că Dumnezeu urma să mă vindece. Seara trecută eu am
primit vindecare instantanee când am părăsit sala. Eu nu mi-am
putut mişca braţul stâng până seara trecută. Eu aveam artrită

în amândouă mâini, dar eu le pot mişca acum. Eu mulţumesc
lui Dumnezeu pentru ce a făcut El pentru mine şi promit să stau
devotată până când El mă duce acasă la Ţara mai Bună.
6 ,
* * *
#TQDQD@ÌM/HDOSƨH4LƦQD#TRƦ
Eu am suferit timp de doi ani cu sânul drept şi de asemenea
am avut multă durere în umărul meu drept. Doctorii m-au
operat cu trei ani în urmă fără succes. Eu am mers la un Doctor
K. din Petersburg şi el mi-a spus că dacă
aceasta continuă în felul acesta, acesta
va fi cancer foarte curând. Eu am decis
să mă încred în Domnul.
Campania de vindecare a Fratelui
Branham a început pe 24 octombrie,
1951, la Bloemfontein şi în prima seară
am primit un cartonaş de la Billy, fiul
Fratelui Branham. Eu am fost chemată
sus la platformă să se roage pentru
mine. Aşa cum am stat în faţa Fratelui
Branham, el s-a uitat la mine şi a zis, „Tu
eşti un copil a lui Dumnezeu. Ei ţi-au
făcut operaţie.” Eu am răspuns, „Da,” şi el a zis atunci, „Ceva se
mută afară din pieptul tău acum, şi Domnul te-a vindecat. Du-
te acasă.” El nu m-a atins sau nu s-a rugat pentru mine, ci doar
mi-a vorbit. Chiar din ceasul acela eu am fost vindecată.
Când am stat lângă Fratele Branham, un simţământ sfânt
a venit peste mine şi am simţit fiori reci. Fratele Branham este
un slujitor adevărat a lui Dumnezeu, un om care mă face să mă
gândesc la Isus.
Mă simt ca o persoană nouă. Viaţa mea spirituală este
zidită în sus. Eu mă rog mai mult şi simt să mărturisesc pentru
Domnul meu oriunde mă duc. Paharul mi se revarsă cu bucurie.
Eu simt să trăiesc întru-totul pentru Isus al meu deoarece El a
făcut aşa de mult pentru mine. Eu nu mai am durere în sân sau
în umărul meu drept. Eu Îl laud pentru aceasta.
2 2
* * *
2TOƦQ@SƦBT1TOSTQƦ
Împreună cu Psalmistul în Psalmul 103, noi putem exclama
„Binecuvântează pe Domnul, O sufletul meu şi tot ce este în
mine, binecuvântează Numele Lui sfânt.”
MÁRTURISIRI 157
Inima mea este plină până la revărsare cu gratitudine faţă

de Domnul pentru ce a făcut El pentru mine. El a ştiut de tot
necazul meu, şi cum am suferit cu o ruptură timp de 27 de
ani. Am trecut prin agonie, dar am continuat să mă încred
în Dumnezeu pentru vindecare. Eu am
citit în „Mângâietorul” că mitingul din
Bloemfontein va începe pe 24 octombrie
şi am hotărât să merg acolo.
Aşa cum am făcut ce mi-a spus
Fratele Branham am simţit de parcă o
mare greutate a fost ridicată de pe mine.
Eu am observat aceasta mai ales când
am umblat; stomacul meu s-a simţit aşa
de uşor.
Eu nu am fost în stare să dorm în
vreun alt fel decât cu mâna mea stângă
suportând ruptura. Acum aceasta nu mai este necesar. Poverile
şi grijurile mele sunt acum toate date la o parte. Eu pot numai
să spun, „Dragostea lui Isus este minunată, minunată,” şi eu
dau lui Dumnezeu toată slava.
) , '
"NRDLM@SCD/@RSNQ) ) &
* * *
!N@KƦCD1HMHBGHƨH(MHLƦ
Eu vreau să mărturisesc pentru prietena mea care este în
vârstă de doisprezece ani. Acest copil a fost bolnav de şapte ani.
Ea avea febră reumatică când ea era de cinci ani şi era în pat
în repetate rânduri cu boală de inimă, şi alte lucruri. Noi am
venit cu credinţă mare la aceste mitinguri, crezând că Fratele
Branham va fi în stare să se roage şi Isus o va vindeca complet.
Ea a primit un cartonaş de rugăciune dar nu a fost chemată la
rândul de rugăciune, şi a fost dezamăgită, eu ştiu. Dar el a ales-
o din audienţă. Aşa cum el vorbea despre boala ei de rinichi, m-
am gândit, Oh! el nu se va ruga pentru boala ei de inimă. Dar
el s-a rugat. El a văzut-o, de asemenea. Isus a arătat că ea avea
şi o boală de inimă, şi ea este vindecată de amândouă. Aleluia!
Laudă Domnului.
2 1
* * *
!N@KƦCD2SNL@BƨH1TOSTQƦ
Eu doar doresc să mărturisesc că Isus Cristos este acelaşi
ieri, azi şi în veci, încă făcând semne şi minuni. El este
neschimbat.
Eu am suferit pentru patru ani din cauza stomacului meu.

Eu am trecut prin multe nopţi de neodihnă. Doctorul a prescris
prafuri dar ele erau de puţin folos. Când Fratele Branham
era în Bloemfontein, noi am hotărât să mergem acolo şi să se
facă rugăciune pentru noi. În timp ce el se ruga pentru toţi
bolnavii Domnul m-a atins şi m-a vindecat. Soţia mea a fost şi
ea vindecată de ruptură în aceeaşi seară. Laudă lui Dumnezeu
pentru mila Lui.
' " '
"NRDLM@SCD/@RSNQ) ) &
* * *
!N@KƦCD(MHLƦ
Eu am suferit de boală de inimă pentru mulţi ani. Eu nu
am fost în stare să mă încordez nici în cel mai uşor fel fără
să simt efectul acesteia, dar laudă lui Dumnezeu, eu am fost
vindecat! În timp ce am participat la mitingurile din East
London, în 18 noiembrie, eu mi-am acceptat vindecarea de la
Domnul. Sub slujba Fratelui Branham Domnul m-a atins şi
m-a vindecat complet. În timpul mitingurilor care au urmat
vindecării mele, eu am ajutat să ducă pe pacienţii bolnavi
în sus şi-n jos pe scări fără să simt vreo reacţie. Aceasta
este ceva care nu aş fi putut să fac fără ca Dumnezeu să mă
vindece.
) ' /
* * *
L2TEDQHSCD MFGHMƦ
Acesta este cel mai minunat moment din viaţa mea.
Miercuri dimineaţa eu nu aş fi putut umbla la un pas normal
lungimea unui teren de fotbal fără palpitaţii, răsuflare scurtă
şi o durere rea în braţul meu, despre care oricine ştie care a
suferit de anghină. Când tu nu poţi umbla şi pe lângă aceasta
tu nu te poţi îndoi să faci un pic de grădinărit, şi nu îndrăzneşti
să ridici o cană de udat, sau să culegi câteva flori, atunci nu
este totul bine. Şi astfel pe miercuri eu am venit la miting cu
toată credinţa căci cumva eu urma să găsesc pe Dumnezeu în
deplina Lui binecuvântare.
Fratele Branham şi-a deschis vorbirea, şi el a vorbit cu
o aşa repeziciune de credinţă. Această înălţare minunată s-
a scurs prin întregul meu trup şi a mers în jos prin mâinile
mele ca electricitatea. Eu am ştiut atunci că am fost vindecat,
deşi nu am îndrăznit să o spun. M-am gândit să aştept până
mâine, dar am ştiut înainte să ajung acasă că trupul meu a
fost mai bine deoarece mersul meu la maşină a fost aşa de
MÁRTURISIRI 159
uşor. Dimineaţa următoare eu am umblat pe Eastern Beach cu

soţia mea şi iarăşi înapoi împotriva unui vânt puternic. Eu am
făcut ceva grădinărit şi săpat, iar astăzi am umblat să-mi uzez
înţepeneala deoarece eu niciodată nu am avut aşa plimbări
bune în viaţa mea. Laudă Domnului.
2 " '
* * *
3ÁMƦQ5HMCDB@SCD#TQDQHCD"@O¯MFQNYHSN@QD
După ce am fost bolnav şi tratat pentru cinci ani, mi-am
primit vindecarea în Bloemfontein în 24 octombrie. Fratele
Branham mi-a spus că sufeream de cele mai îngrozitoare dureri
de cap, care era adevărul, dar eu am fost vindecat instantaneu
după ce el mi-a spus că Isus m-a vindecat şi că acum mă
puteam bucura în vindecarea care era a mea. Eu sunt în vârstă
de patrusprezece ani şi din cauza a ceea ce Isus Cristos a făcut
pentru mine eu mi-am predat viaţa mea Lui.
2
* * *
/@Q@KHYHD(ME@MSHKƦƨH"@MBDQ
Eu am suferit de paralizie infantilă timp de peste douăzeci
şi şapte de ani. În ultimul timp am avut cancer intern, dar am
fost vindecată instantaneu după rugăciunea colectivă din 24
octombrie în Bloemfontein.
Doctorul meu zice că este un miracol adevărat şi este foarte
bucuros că sunt vindecată. Vindecarea mea a adus pe soţul şi
copiii mei la Domnul. Laudă Numelui Său cel sfânt.
& $ #
* * *
3QDH,DLAQH@H4MDH%@LHKHH
/QHLDƨSD5HMCDB@QDÌM BDD@ƨH2D@QƦ
Pentru mine este un mare privilegiu să fiu în stare să
mărturisesc despre binecuvântarea şi vindecarea primită
în timpul campaniei Branham la Bloemfontein. Eu mi-am
primit vindecarea pe 27 octombrie la Bloemfontein şi eu nu
pot mulţumi suficient Domnului pentru eliberarea mea. Pentru
cinci ani eu am suferit anual de febră reumatică şi în anul al
şaselea, când am împlinit zece ani, nervii mei au cedat. Pentru
şase luni eu am fost în Spitalul General în Bethlehem. Când
am fost de doisprezece ani genunchiul meu stâng a început să
se umfle. Primii doi sau trei ani nu a fost aşa de rău dar mai
târziu starea a devenit mai rea. În timpul din urmă, după ce m-
am aventurat să umblu o milă, piciorul meu îmi devenea aşa de

agravat încât timp de cinci sau şase zile eu nu eram în stare să
umblu.
Eu am consultat doisprezece doctori diferiţi. Noi am mers
chiar aşa de departe încât să consultăm doctori vrăjitori dar
nici unul nu putea face nimic să mă ajute.
Doctorii şi specialiştii din Bloemfontein au spus părinţilor
mei că ei nici nu puteau face nimic nici nu puteau da un
diagnostic potrivit.
Doctor Viseer din Bloemfontein a spus că am avut boală de
genunchi şi că acesta va deveni normal la vârsta de vreo 24 sau
25 de ani. Doar cu o săptămână înainte de aceea Dr. Scheepers
din Johannesburg a diagnosticat cartilaje rupte care puteau fi
rectificate prin mijloacele unei operaţii.
Deoarece noi eram rezidenţi în O.F.S. operaţia trebuia să
fie făcută în Bloemfontein. În săptămâna următoare specialiştii
din Bloemfontein au refuzat să opereze şi foarte zdrobită în
inimă şi dezamăgită m-am reîntors acasă în aceeaşi seară.
Starea mea a devenit mai rea şi genunchiul meu nu era
numai umflat dar pe acum întregul meu picior şi glezna şi laba
piciorului. Mi s-a dat o injecţie diferită după cum doctorul
credea că aveam hidropizie. A doua noapte eu nu am dormit.
Ziua următoare noi am consultat un alt doctor. Dr. Kellerman
şi Doctor Jordaan m-au examinat foarte bine şi ei au crezut că
muşchiul de deasupra rotulei genunchiului a slăbit prea mult
să ţină rotila destul de sus în poziţie, astfel cauzând ca apa să
se acumuleze.
Dr. Kellerman a prescris ca eu să stau în pat pentru o
săptămână şi să fac anumite exerciţii de genunchi. Joia din
săptămâna următoare mâna şi braţul meu drept au început
de asemenea să se umfle. Eu am dormit pentru trei zile şi trei
nopţi şi doctorul s-a temut că eu am putut primi „boală de
somn.” Când noi am auzit despre omul care a fost trimis de
Dumnezeu să vindece pe bolnavi prin rugăciune, părinţii mei
imediat au hotărât că ei mă vor duce la el pentru vindecare.
A fost minunat să priveşti ologi ridicându-se din paturile şi
tărgile lor şi să vezi ambulanţele plecând goale de la mitinguri.
Două din surorile tatălui meu şi eu ne-am primit vindecarea
pe joi seara. Din ziua aceea eu nu mai am nici o durere în picior
şi în mână şi am fost în stare să fac lucrul de broderie cu mâna
aceea şi să umblu chiar unde vreau fără nici un efect bolnăvicios.
Eu am fost o membră din Biserica Reformată Olandeză din
Bethlehem. Eu, ca şi părinţii mei şi întreaga familie, suntem
recunoscători Domnului pentru vindecarea care El mi-a
acordat-o, după ce am suferit aproape doisprezece ani.
) #
MÁRTURISIRI 161
!N@KƦCD1HMHBGHƨH3DMRHTMD¯M@KSƦCD2ÁMFD
De când am fost în vârstă de doi
ani, eu am suferit de o boală de rinichi.
Ultimii câţiva ani mâinile şi picioarele
mele au fost umflate şi am suferit de
tensiune înaltă de sânge. În timpul
mitingurilor în Bloemfontein, Fratele
Branham a arătat înspre mine şi mi-
a spus că eu am suferit din cauza unei
boli de rinichi. El m-a întrebat dacă
aceasta era corect, şi eu am dat din
cap. Atunci el m-a întrebat dacă am
crezut în Dumnezeu şi dacă am crezut
că Dumnezeu mă va vindeca, la care
eu iarăşi am răspuns afirmativ. El a replicat prin a-mi spune
că Dumnezeu deja m-a vindecat. În dimineaţa următoare
toată umflătura era dusă, tensiunea de sânge era normală, şi
rinichii mei nu mi-au mai dat nici un necaz din 24 octombrie,
când Fratele Branham mi-a vorbit. Eu vreau să mulţumesc
lui Dumnezeu pentru această experienţă deoarece aceasta
m-a adus mai aproape de Isus şi eu şi părinţii mei ne simţim
foarte fericiţi privitor la aceasta.
/
* * *
/@Q@KHYHD(ME@MSHKƦ ODMCHBHSƦƨH!N@KƦCD2SNL@B

Eu am suferit de la naşterea mea. Eu sunt în vârstă de
treisprezece ani. Eu am suferit de paralizie infantilă. Eu nu
puteam să mănânc orice sau eu începeam să vomit. Eu am
fost umflată sub sâni, şi am avut dureri în stomac care se
petreceau după mese. Eu am mers de la un doctor la altul dar
fără succes. Eu am folosit orice fel de medicament dar nimic
nu a ajutat. Eu sunt foarte subţire şi micuţă pentru vârsta
mea şi arăt ca un copil de opt ani. La 26 octombrie eu am fost
chemată la platformă să se roage pentru mine. Eu am stat în
faţa Fratelui Branham. El a zis, „Inimioară, tu crezi?” Eu am
zis, „Da.” El a zis, „Tu suferi de apendicită şi o boală severă
de stomac.” El şi-a pus mâinile peste mine şi s-a rugat. Eu am
simţit de parcă m-am ridicat de pe pământ şi un fior a trecut
prin trupul meu. Eu am ştiut din momentul acela că am fost
vindecată. Acum eu pot mânca, sări, să alerg şi să fac tot ce
nu puteam face înainte. Scumpul Domn a făcut aşa de mult
pentru mine.
5 2
* * *
ƧH2NƪTKƨH2NƪH@$KHADQ@ƪH
Laudă lui Dumnezeu, şi eu şi soţul meu ne-am primit
vindecarea în aceeaşi seară. Fratele Branham s-a întors
către mine şi a spus, „Tu de pe ultima targă eşti o femeie
muribundă şi dacă tu nu te scoli din patul tău niciodată nu
te vei reface. Este ficatul tău, nu-i aşa? Tu eşti vindecată.”
Eu m-am ridicat imediat şi de atunci eu nu m-am mai uitat
înapoi. Laudă Domnului. Eu am fost în pat timp de cinci
luni cu un abces la ficat dar din seara aceea am fost perfect
sănătoasă.
& *
* * *
!N@KƦCD2HMTR
Eu mi-am primit vindecarea în Capetown. Eu am suferit de
boală de sinus dar într-o săptămână după ce s-a rugat pentru
mine acolo nu a mai fost nici o urmă din aceasta. Laudă lui
Dumnezeu eu am fost eliberat.
1 ) *
* * *
2TQCCDN4QDBGD#D+@-@ƨSDQD
Eu mi-am primit vindecarea la 4 noiembrie la Capetown.
Eu am fost surd în urechea mea stângă de la naştere
dar urechea mea dreaptă era bună. Fratele Bosworth s-
a rugat pentru mine şi mi-am primit auzul în urechea
stângă instantaneu. Mulţumiri fie lui Dumnezeu. Al vostru
credincios,
&
* * *
RSL@ƨH!QNMƨHS@2TMS#TRD
De când am fost în vârstă de o lună eu am suferit de
atacuri de astmă şi bronşită, şi cu aproximativ două luni în
urmă eu eram în pat cu pneumonie. După ce mi s-a permis să
mă scol de către doctor eu am rămas cu o durere foarte rea în
plămânii mei.
A fost chiar o coincidenţă că eu trebuia să particip la al
doilea miting al vostru, data fiind 11 noiembrie, 1951. Eu am
fost întrebată de D-na Van Dar Westhuizen dacă puteam găsi
timpul să o iau după ce acest miting s-a terminat pe la ora 10
p.m. în seara aceea. Eu am făcut aceasta, ajungând la Wingfield
pe la 9:40 p.m. Eu am fost chiar la timp să aud încheierea
MÁRTURISIRI 163
mitingului. Aceasta se părea să-mi transmită ceva mie, ce, eu

nu am ştiut exact, şi am decis să particip pe deplin la mitingul
din seara următoare.
Eu am fost fascinată cu serviciul deoarece credinţa mea
în Isus creştea chiar prin tot mitingul. Chiar înainte de-a
părăsi zona, am simţit că durerea în pieptul meu a început
să slăbească şi în decursul a două sau trei zile durerea s-a
dus, toată în afară de un junghi slab din când în când. De
atunci eu mi-am scos îmbrăcămintea excesivă care o purtam,
considerând-o ne necesară. Eu nu am găsit necesar să port
aceste articole de atunci şi nu am mai avut vreun semn de
dificultate în respiraţie.
+ 6 '
* * *
2BTQFDQDK@(MHLƦƨH#TQDQHCD"@O2DUDQD
Eu am fost vindecată în Capetown la 31 octombrie, 1951.
De când eram un copil eu întotdeauna a trebuit să iau tonice
după cum eram foarte slabă. Când eu eram de şaisprezece ani
părinţii mei m-au dus la un doctor şi el a declarat că eu aveam
o scurgere la inimă. Eu întotdeauna m-am simţit obosită. Apoi
eu am avut febră reumatică când eram de şaptesprezece ani,
şi aceasta mi-a afectat şi inima. Aşa cum am devenit mai în
vârstă, inima mi-a devenit mai slabă. Câteva săptămâni înainte
să sosească Fratele Branham, eu am simţit că treptat mă
duceam în jos. Eu m-am rugat numai să trăiesc până când
a sosit Fratele Branham, aşa cum eram sigură că Isus mă va
vindeca.
Prima seară a mitingurilor Fratelui Branham, după ce el
s-a rugat pentru bolnavi pe platformă, el ne-a spus la toţi să
credem, şi eu am fost vindecată instantaneu. Eu m-am simţit ca
o persoană nouă chiar din momentul acela.
De asemenea, eu am suferit de dureri nervoase de
cap severe. Eu nu puteam să fiu în aglomeraţii. După mari
mitinguri capul îmi era de obicei în aşa stare încât nu-mi
puteam deschide ochii. Pe vineri seara (2 nov.), dintr-o dată
m-a izbit în miting că Domnul m-a vindecat şi de aceea. Eu
niciodată nu am avut o durere de cap din seara aceea de
miercuri.
Eu laud şi mulţumesc lui Isus că m-a vindecat prin slujba
Fratelui Branham. Mâine vor fi trei săptămâni. Eu nu mă pot
abţine să nu spun la toţi despre puterea de vindecare care
există în sângele lui Isus. Laudă Numelui Său.
$ 2
* * *
5HMCDB@SƦCD RSLƦ!QNMGH@KƦ
Oh, aleluia! Slavă lui Dumnezeu că acolo-i strălucirea
soarelui în sufletul meu astăzi. Isus a venit să locuiască în viaţa
mea, schimbând întunericul în lumina zilei, şi întristarea în
bucurie. Oh, ce un Isus lucrător de minuni.
Pentru cincisprezece ani eu am suferit de astmă bronhială.
În timp ce Fratele Branham şi grupul aveau o campanie de
vindecare la Wingfield, Capetown, Africa de Sud, eu i-am
cerut Domnului să nu treacă pe lângă mine fără să-mi vindece
trupul. În fiecare dimineaţă am plecat de acasă înainte de
ora zece să fiu asigurată de un scaun pentru serviciul de
seară. La 1 noiembrie, 1951, în timp ce Billy dădea cartonaşe
de rugăciune el a trecut de locul meu fără să-mi dea mie
unul. Apoi Billy Paul a venit iarăşi înapoi la scaunul meu
şi mi-a dat un cartonaş de rugăciune. În inima mea i-am
dat mulţumiri scumpului meu Domn după cum ştiam că
Domnul mi-a răspuns rugăciunii şi urma să mă vindece.
Când s-a chemat rândul de rugăciune în seara aceea, Fratele
Branham a spus, „Numai aceia cu numărul cartonaşelor F50
la F60 trebuie să vină pe platformă.” M-am uitat pe spatele
cartonaşului meu. Acesta era F54. Oh, cum i-am mulţumit
scumpului meu Domn că răspunde rugăciunii. În timp ce
stăteam în jos de platformă, trupul a început să-mi tremure.
Eu de-abia am putut să-mi scriu numele şi adresa pe spatele
cartonaşului. Când am mers sus la Fratele Branham el s-a
uitat la mine şi a zis, „Sora mea, tu eşti vindecată de astma
ta; tu ai fost vindecată în timp ce încă stăteai sub platformă.”
Oh, cum laud eu pe Domnul meu că m-a vindecat.
, '
Declaraţia Doctorului

Aceasta este să mărturisesc că D-na M. H. suferă de astmă
bronhială.
2DLM@S#Q 1

Aceasta este să certifice că eu am examinat pe D-na M. H.
şi nu pot găsi nici o evidenţă clinică de astmă în prezent.
2DLM@S#Q ( ) 6
* * *
(MHL@#DUHMD(@QƦƨH3@QD
Pe data de 4 noiembrie, 1951, în oraşul Port Elizabeth eu
mi-am primit vindecarea de la o inimă slabă. Fratele Branham
m-a indicat şi mi-a spus că eu am fost vindecată şi că puteam
MÁRTURISIRI 165
să mă duc acasă. Eu am primit asigurare de aceasta la câteva

zile după aceea când am putut observa o îmbunătăţire
remarcabilă în starea inimii mele. Laudă lui Dumnezeu.
, ,
* * *
2S@QD-DQUN@RƦ2DUDQƦ
Eu doresc să laud pe Domnul pentru vindecarea care am
primit-o în Port Elizabeth. De la naşterea ultimului meu copil,
care era cu şase ani în urmă, eu am suferit de o stare nervoasă
şi care mi-a afectat inima. De asemenea în ultima lună eu am
suferit de dureri de picioare, îngrozitoare care mi-au permis să
umblu foarte puţin. Eu am mers la câţiva doctori dar nici unul
nu putea să mă ajute într-adevăr. În după-masa când mi-am
primit vindecarea, toată durerea mi-a părăsit picioarele. Eu pot
acum să mănânc orice, ceea ce eu nu am putut face în starea
mea nervoasă dinainte. Eu mi-am pus cincisprezece livre în
timpul celor trei săptămâni de când grupul Branham era aici în
Port Elizabeth. Eu mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce a făcut
El pentru mine şi voi fi foarte bucuroasă dacă vă veţi ruga ca
Dumnezeu să mă facă o lumină care luminează aşa cum eu
ştiu că ar trebui, dar eu sunt prea slabă să o fac de la mine. Vă
doresc cele bune.
# , /
* * *
3HLO@M-NT"QD@S
Eu aş vrea să mărturisesc că Domnul m-a vindecat complet.
În 1932 eu am avut o operaţie radicală de mastoid dar, laudă
lui Dumnezeu, când Fratele Bosworth s-a rugat pentru mine,
Domnul mi-a dat o ureche nouă completă iar acum eu pot auzi
perfect. Laudă Domnului!
" #
* * *
$KHADQ@SƦCD"@MBDQƨH!NKHCD%DLDH
Eu cu aceasta doresc să mărturisesc că Dumnezeu m-a
vindecat în timpul vizitei Fratelui Branham la Port Elizabeth,
pe miercuri, 7 noiembrie, 1951.
Eu am suferit de organele mele femeieşti timp de nouă
ani. Eu am mers de la un doctor la altul, dar fără rost. La
începutul anului o umflătură a început pe gâtul meu. Doctorul
m-a sfătuit să mi se scoată aceasta, dar aceasta a slujit numai
să agraveze situaţia. Trei luni după ce a fost scoasă, eu am
hotărât să văd un specialist de cancer, deoarece mâncărimea

şi arderea erau îngrozitoare. Diagnosticul doctorului era că eu
aveam cancer. El a scos cancerul, care era atunci mai mare de
cât o jumătate de coroană, dar glandele erau deja afectate.
Acolo era un nod pe partea dreaptă a gâtului meu, şi
durerea şi arderea erau teribile. Eu întotdeauna m-am simţit
obosită, şi aveam o durere de cap continuă. Am suferit timp
de patru luni, şi lucrurile au devenit tot mai rele. În octombrie
am consultat un specialist, şi el m-a sfătuit să iau tratament cu
radium. Eu trebuia să merg la spital pe 24 octombrie, dar am
decis să mă încred în Dumnezeu pentru vindecarea mea. Eu m-
am rugat şi am crezut că Dumnezeu îmi va asculta cererea mea.
La 7 noiembrie, primul miting din acelea ce urmau
să se ţină în Port Elizabeth a început. Eu eram în agonie
îngrozitoare, dar am mers la miting crezând că Dumnezeu mă
va vindeca. Mie nici măcar nu mi s-a dat un cartonaş, dar acel
glas blând a zis, „Acesta nu este faptul că tu ai un cartonaş că
tu vei fi vindecată.” Apoi deodată mi-am imaginat pe Domnul
Isus atârnând pe cruce, şi mi-am dat seama că aceasta nu era
numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru bolile noastre că El
a murit.
În timp ce Fratele Branham s-a rugat pentru noi toţi în
colectiv el dintr-o dată a zis, „Există o mamă aici înaintea mea,”
şi eu m-am rugat fervent, „Doamne, lasă ca aceea să fiu eu.”
Fratele Branham a continuat, „Aceasta este o mamă suferind
de cancer şi de organele ei femeieşti, vindecă-o, Doamne.”
Când el a zis „cancer” era de parcă un cuţit s-a înfipt în
nodul acela tare, şi m-am rugat ca Dumnezeu Însuşi să facă
operaţia. Instantaneu durerea a dispărut, şi înţepenirea din
coasta mea s-a dus.
Pe drumul meu acasă în seara aceea eu am început să
vomit obiecte tari, şi dintr-o dată m-am simţit destul de bine.
În dimineaţa aceea soţul meu şi rudeniile au fost surprinşi să
vadă cât de bine am arătat. Eu laud pe Dumnezeu şi îi dau Lui
toată slava. Eu mărturisesc la toţi cu care mă întâlnesc. Unii
sunt fericiţi cu mine, dar alţii nu vor să mă creadă. Eu sunt aşa
de recunoscătoare lui Dumnezeu pentru miracolul care El l-a
făcut.
' *
* * *
.4QDBGD3NS@K2TQCƦODMSQT/@SQTYDBHƨHBHMBHCD MH
Eu mi-am pierdut timpanul la una din urechile mele ca
rezultat al unei explozii care a avut loc când eram un băiat
de zece ani. Aceea era cu patruzeci şi cinci de ani în urmă şi
această ureche era total surdă.
MÁRTURISIRI 167
Aşa cum Fratele Bosworth s-a rugat pentru ea, auzul meu a
fost restabilit perfect. Laudă Domnului!
# ) #
* * *
.BGH¯MBQTBHƨ@ƪH¯MCQDOS@ƪH
Ceva minunat a avut loc în casa noastră. Micuţa noastră
fetiţă băştinaşă în vârstă de doisprezece ani care a fost
angajata noastră în timpul ultimelor câteva luni a fost cu ochii
încrucişaţi în mod hidos. Ea era aşa cu ochii în cruci încât
cineva putea cu greu observa că ea avea ceva ochi. Ochii ei
păreau să se uite în jos asupra nasului ei şi să fie pe jumătate
ascunşi în colţuri. Oamenii se uitau la ea când era prezentă
în cameră şi când ea pleca ziceau, „Nu vă simţiţi voi teribil
de nenorocoşi să aveţi o astfel de fată care să lucreze pentru
voi? Eu mă simt îngrozitor oricând mă uit la ea.” Noi, înşine,
ne ridicam pentru ea şi o protejam prin a spune că ar fi într-
adevăr răutăcios din partea noastră dacă ar trebui să-i dăm
concediere doar din cauză că era cu ochii în cruci. De fapt,
Dumnezeu ne-a binecuvântat în multe feluri de când a venit ea
în căminul nostru.
Apoi noi am auzit că Fratele Branham venea la Port
Elizabeth. Nouă ni s-a spus de multele vindecări minunate
care au avut loc la mitingurile lui. Ne-am gândit în noi
înşine, „Dacă Fratele Branham se poate ruga pentru alţi
oameni şi ei pot fi vindecaţi prin rugăciunile lui, de ce nu
se poate el ruga pentru ochii fetiţei noastre băştinaşe?” Noi
i-am spus ei despre venirea lui, şi ea a crezut că dacă ea
avea credinţă ea va fi vindecată. Devreme duminica trecută
dimineaţa ea a mers la Feather Market Hall unde urma să se
ţină mitingul. La început ea a fost foarte dezamăgită după
cum ea nu a fost aleasă să meargă în rândul de rugăciune.
Dar spre sfârşitul mitingului, Fratele Branham le-a spus la
toţi care doreau să fie vindecaţi să se ridice în timp ce el
făcea o rugăciune pentru ei toţi. Ea era una dintre acei mulţi
care s-au ridicat.
Ea a mers acasă şi a fost dezamăgită când ea a aflat că
ochii ei încă erau încrucişaţi, dar ea a hotărât să continue să
creadă indiferent de ceea ce a văzut.
Imaginaţi-vă marea noastră bucurie când cu două zile mai
târziu noi am văzut că ochiul ei stâng era drept şi perfect,
laudă lui Dumnezeu, două zile mai târziu celălalt ochi al ei, la
fel, era drept şi perfect. Laudă Domnului! Înainte ea se uita la
lucruri şi lumea părea cu josul în sus, dar acum ea poate vedea
perfect. Laudă Domnului!
# &
* * *
RSLƦSHLOCD"HMBHROQDYDBD MH
Eu sunt bucuros să vă trimit mărturia mea despre cum
Isus m-a vindecat cu putere mare de vindecare Divină. Laudă
Domnului.
De când am venit înapoi de la campania de vindecare mă
simt foarte bine. Eu niciodată nu făceam vreunul din lucrurile
cu sforţare, care aveau efecte asupra pieptului meu, după cum
aveam boala de astmă timp de cincisprezece ani. Eu pot face
orice lucru acum fără frică. Eu îi mulţumesc lui Isus pentru
vindecarea mea.
# ,
* * *
5HMCDB@SCD1TOSTQƦ
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a vindecat! În seara zilei
de nouă noiembrie, 1951, în timp ce eram în Port Elizabeth,
Dumnezeu m-a vindecat instantaneu în timp ce eram la unul
din serviciile Fratelui Branham. Eu nu am fost chemat să se
facă rugăciune pentru mine, dar Fratele Branham a spus,
„Toate lucrurile sunt posibile pentru cei ce cred.” Eu am crezut
că Dumnezeu mă va vindeca, şi El m-a vindecat.
Eu am suferit opt ani după o operaţie de apendicită care
mai târziu s-a schimbat într-o ruptură. Eu nu-mi puteam lega
pantofii s-au chiar să mă îndoi, dar mulţumesc lui Dumnezeu că
în aceeaşi seară am fost vindecat. Eu puteam să mă îndoi şi să fac
tot ce am făcut cu opt ani în urmă. Eu dau Domnului toată lauda.
) 1
* * *
5HMCDB@SƦCDN'DQMHDCD,ƦQHLD@TMTH%NSA@K
După ce s-a născut fiul meu în 1926, eu am rămas cu o
hernie la buric de mărimea unui fotbal. Doctorii au operat dar
nu au avut succes.
În aceeaşi seară Fratele Branham a indicat spre soţul meu
şi i-a spus de ce suferea el, şi că el era vindecat, şi a indicat şi
spre mine. Fratele Branham mi-a spus să mă ridic. După ce mi-
a spus despre hernie, el de asemenea mi-a spus să-mi accept
vindecarea. Binecuvântat fie Dumnezeu! Imediat hernia mi-
a părăsit trupul şi acolo nu-i nici o urmă din această hernie
care era de mărimea unui fotbal. Mulţumiri fie lui Dumnezeu
deoarece El m-a vindecat şi mi-a atins trupul.
, &
MÁRTURISIRI 169
* * *
/KƦLÁM4RB@SODMSQT3QDHYDBHƨH
O@SQTCD MH%TMBƪHNMD@YƦ-NQL@K
În timpul Primului Război Mondial, eu am fost gazat în
Flanders Field, şi timp de mai mult de treizeci şi patru de
ani eu m-am folosit numai de un plămân după cum celălalt a
fost complet uscat. Şi inima mi-a fost într-o stare foarte rea.
Doctorii au renunţat la mine ca fără speranţă şi să nu fiu în
stare să trăiesc prea mult.
În 7 noiembrie, 1951, eu am mers la Feather Market Hall
cu deplina aşteptare că Domnul mă va vindeca. Când Fratele
Branham a indicat spre soţia mea, care şedea alături de mine,
şi a zis, „Tu eşti vindecată,” am zis, „Doamne, şi eu; nu mă lăsa
în urmă, te rog, Doamne.” Atunci Fratele Branham mi-a spus,
„Ridică-te!” El mi-a spus ce era rău cu mine, diagnosticând
plângerile mele perfect şi mi-a spus că am fost vindecat. Imediat
am început să respir mai liber şi eu pot lăuda pe Dumnezeu că
sunt complet vindecat şi acolo nu a fost nici o urmă din efectele
de gazare de la mitingurile din Port Elizabeth.
% &
* * *
2TQCODMSQT3QDHROQDYDBD MH
Pentru treisprezece ani nu am putut auzi deloc dar eu laud
pe Domnul că El m-a vindecat complet. Eu pot auzi cea mai
slabă şoaptă acum. Laudă lui Dumnezeu pentru atingerea Lui
minunată.
& %
* * *
#TQDQHÌM2O@SDƨH4SDQ"ƦYTS
Eu vreau să trimit mulţumirile mele recunoscătoare pentru
vindecarea care am primit-o la mitingul de joi, pe data de opt.
Eu am suferit cu anii cu dureri în spate şi un uter căzut. În
timp ce şedeam în miting am primit vindecare instantanee
pentru care eu îi mulţumesc Tatălui nostru Ceresc.
$ " '
* * *
4LEKƦSTQƦOD"QDHDQ
Eu sunt foarte fericit să fiu în stare să mărturisesc ce a
făcut Domnul pentru mine. Cu doi ani şi jumătate în urmă am
început să sufăr de la o umflătură pe creier. În decursul lui

1950 eu eram în Johannesburg Hospital de trei ori unde am
fost tratat de un doctor proeminent. El nu putea face nimic şi
mi-a spus să mă reîntorc în doisprezece luni să vadă cum s-
a dezvoltat acesta. Tot ce putea el face atunci era să prescrie
tratament de radiu. Eu am primit numai un tratament, după
care doctorii au declarat că nu puteau face nimic pentru mine.
Umflătura mi-a cauzat durere considerabilă şi mi-a stricat
şi vederea ochilor. Când o persoană stătea înaintea mea eu
puteam să discern numai faţa dar nimic altceva.
Prima seară în care eram acolo mi-am luat locul în partea
rezervată pentru cei bolnavi. Eu am crezut şi am ştiut că
puteam fi vindecat. După ce Fratele Branham s-a rugat pentru
cam cinci persoane, el s-a uitat în direcţia mea şi mi-a vorbit.
La momentul acela am simţit că ceva mi s-a întâmplat şi
întunericul din faţa ochilor mei a dispărut. Când el mi-a vorbit
eu nu m-am uitat la el, dar imediat mi-am întors faţa către el şi
îl puteam vedea şi durerea de asemenea a dispărut.
Acum sunt trei zile şi eu nu am experimentat nici o durere şi
pot vedea perfect clar. Eu acum trăiesc şi dorm fără medicamente
şi ştiu că acesta este ca rezultat la ce a făcut Domnul pentru
mine. Eu niciodată nu voi înceta să-I mulţumesc.
- /
* * *
-DQUNYHS@SDƨH!N@KƦCD2SNL@B
Toată viaţa mea am suferit de nervozitate şi un stomac căzut.
Dumnezeu a fost bun cu soţia mea şi cu mine în a ne permite să
intrăm în rândul de rugăciune. Când am
venit sus la Fratele Branham el a zis, „Tu
eşti parţial surd, agitat şi suferi de un
stomac căzut. Ele sunt toate vindecate
acum.” Un mare calm a venit peste mine
şi eu am încetat să mai iau pilule pentru
stomacul meu. Acesta a funcţionat
normal de atunci. Auzul meu este mai
bun, de asemenea.
Eu întotdeauna am trăit aproape
de Creatorul meu dar este minunat să
gândesc că El a venit şi m-a atins. Eu
nu am încetat să mulţumesc lui Isus că
m-a vindecat. Un prieten de-al meu mi-a împrumutat o carte
numită „Cristos Vindecătorul” şi a fost o bucurie pentru mine
să cunosc că moartea Domnului nostru pe cruce a fost şi pentru
vindecarea trupească tot aşa ca salvarea pentru suflet.
+
MÁRTURISIRI 171
* * *
%TRS@OQD@+@QFƦ"ÁMCR@$KHADQ@SCD%HB@S,ƦQHS
Eu am fost legată la pat timp de cinci ani şi nouă luni.
Inima şi ficatul meu au fost mărite, ficatul cu unsprezece ţoli
şi jumătate. În timpul unui serviciu de după-masă eu i-am
cerut lui Dumnezeu să mă vindece, şi încet în inima mea doar
am continuat să cred. Când m-am ridicat să merg acasă, am
simţit că fusta îmi cădea jos de pe şoldurile mele. Eu a trebuit
să o prind cu ac împreună după cum nu puteam să închid
deschizătura laterală când am venit la miting. Acum acolo
era aşa o strângere bruscă a taliei mele încât acele au lăsat
o deschizătură prea mare. Pe la timpul când am ajuns acasă
acolo nu mai era umflătură deloc. Eu laud pe Domnul pentru
vindecarea mea.
' 1
* * *
/@BHDMSÌM2B@TMBT1NSHKD$KHADQ@SCD,TKSD!NKH
Eu am fost vindecat în oraşul Grahamstown pe 13
noiembrie, 1951, după ce am suferit de astmă timp de
cincisprezece ani. Eu nu voi uita niciodată ziua aceea de
bucurie şi fericire. Eu am cheltuit sute de lire sterline pe
doctori şi medicamente. Aceasta nu mi-a
făcut nici un bine şi eventual inima mi-
a cedat. Doctorul meu a sugerat injecţii
recosin să-mi întărească muşchii inimii
dar aceasta a ajutat foarte puţin.
Când am auzit că Fratele Branham
venea la Grahamstown am hotărât că
eu trebuie să ajung la unul şi singurul
lui miting acolo cu orice preţ. Pentru
cincisprezece zile am zăcut în pat
numărând zilele şi orele. Uneori eu am
fost aşa de bolnav încât m-am gândit
că voi trece din viaţă înainte de data de
13. Eu eram aşa de slăbit încât a trebuit
să fiu împins pe scaunul cu rotile. Noi
am ajuns la sală la zece a.m. şi am stat
acolo până la unsprezece p.m.
Fratele Branham a venit foarte repede la platformă pe la
nouă. El s-a rugat pentru câteva persoane care au venit pe
platformă şi de asemenea pentru unii în audienţă. Pe la 9:30 el a
arătat cu degetul spre mine şi a zis, „Tu în acel scaun cu rotile,
cu astma ta, inimă slăbită şi multe alte boli, tu eşti vindecat.”
Laudă lui Dumnezeu, prieteni, numai aceia care au suferit cum
am suferit eu îşi pot imagina bucuria şi gratitudinea inimii

mele. Din momentul acela am început să mă îmbunătăţesc. Cu
toate că eram slăbit în trup şi în picioare eu am umblat afară
din sală. Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru mila Lui şi
eliberarea de la suferinţa mea şi Îl laud că a trimis pe Fratele
Branham zece mii de mile ca răspuns la rugăciunile mele
pentru vindecare. În seara aceea am mers la culcare şi am luat
la o parte mulţimea de perine, lăsând numai trei. De obicei eu
trebuia să am cel puţin o duzină. Eu am avut cel mai odihnitor
şi paşnic somn până la 6:30 în dimineaţa aceea următoare.
Ştirile s-au răspândit că am fost vindecat la mitingul
Fratelui Branham. Prietenii au venit să mă vadă, pastorul a
venit, dar cu greu puteau să creadă schimbarea care a văzut-
o în mine, de la un om cu faţa palidă zăcând în pat la un om
cu o înfăţişare mai bună umblând în jur. Doctorul mi-a făcut
o vizită surpriză, mi-a luat pulsul şi a zis, „Vai, ce om diferit.
Eu sunt aşa de mulţumit să-ţi găsesc inima într-o stare aşa de
bună.” Un alt doctor a venit să mă vadă. El m-a tratat timp de
peste trei ani dar a renunţat la mine din cauza inimii mele. El
a spus că astma a ruinat-o şi că nu exista nici o cură pentru
mine. El a auzit despre vindecarea mea şi a venit să mă întrebe
dacă am fost la „Vindecătorul de Credinţă.” Eu am zis, „Laudă
lui Dumnezeu, eu sunt vindecat.” El de asemenea a remarcat
despre cât de bine arătam.
Această vindecare m-a afectat pe mine şi familia mea
spiritual. Eu întotdeauna am spus că dacă îmi aveam sănătatea
cu mult mai bine aş fi în stare să fac lucrul lui Dumnezeu.
Aceasta a fost o chemare pentru noi toţi. Noi am fost la câteva
mitinguri să mărturisim despre vindecarea mea.
/ $ '
* * *
$OHKDORHDODMSQT"HMBHROQDYDBD MH
Eu niciodată nu mă pot opri să laud şi să mulţumesc lui
Dumnezeu pentru vindecarea minunată care am primit-o în
Grahamstown Town Hall la 13 noiembrie,
1951. Eu am primit vindecare spirituală
şi fizică, laudă Domnului. Nu trece nici
o zi fără să spun cuiva despre vindecarea
mea minunată şi unele din prietenele
mele au fost de atunci la mitingurile din
East London şi de asemenea au primit
vindecare. Mâine fratele meu şi fetiţa
lui pleacă la Johannesburg să meargă la
mitingul din 5 decembrie, după cum şi ei
vor să fie vindecaţi, ceea ce eu ştiu că vor
fi dacă ei cred.
MÁRTURISIRI 173
Eu am suferit de epilepsie timp de cincisprezece ani. Eu am

fost la specialişti. În sfârşit am fost trimisă la Port Alfred să fiu
la coastă şi niciodată nu am fost fără tablete pe care a trebuit
să le iau regulat. Eu întotdeauna aveam frica că urma să mă
prăbuşesc în stradă sau la lucru, ceea ce s-a întâmplat destul
de des, şi mi-a fost frică să fiu lăsată singură.
Cu vreo două săptămâni înainte ca Fratele Branham să vină
la Grahamstown, am început să sufăr de dureri îngrozitoare
în partea din spate a capului meu. Nimic nu mă ajuta şi mă
temeam în fiecare minut că voi lua o criză. Ceva continua să
mă îndemne să mă duc la mitinguri, ceea ce am făcut. În timp
ce şedeam printre sute de alţii, Fratele Branham a arătat spre
mine şi eu am simţit ca şi cum un magnet mă atrăgea. A fost o
simţire minunată şi eu doar am vrut să sar şi să strig, „Laudă
Domnului,” după cum ştiam imediat că am fost vindecată. Când
Fratele Branham a zis, „Doamna cu pălărie albă—o umbră
întunecată vine peste tine; tu suferi de epilepsie.” Aşa cum am
dat din cap şi mi-am ridicat mâna, el a zis, „Laudă Domnului,
tu eşti vindecată.” Oh, ce simţământ minunat—eu puteam doar
continua şi continua să spun la toţi care-i văd să creadă şi să
aibă credinţă şi că şi ei vor primi vindecare.
3 5
* * *
RSLƦODMSQT#NTƦYDBHƨHO@SQTCD MH
Mi-ar place să laud pe Domnul pentru
puterea Lui minunată de vindecare care
a avut loc la campania Branham în East
London pe 15 noiembrie. Eu am suferit
de astmă timp de douăzeci şi patru
de ani, de la vârsta de trei ani. Dar eu
laud şi mulţumesc Domnului că El m-a
vindecat nu numai fizic dar şi spiritual.
Vindecarea mea a avut loc în prima
seară a vizitei Fratelui Branham.
Credinţa mea a fost aşa de întărită încât
am fost vindecat fără ca Fratele să se
roage pentru mine. Duhul Domnului a
fost aşa de puternic printre noi încât tot ce a trebuit să fac a
fost să cer.
În ultima seară a campaniei Branham i-am cerut Domnului
să aibă pe Fratele Branham să spună ceva către mine. El a
făcut-o. El a spus că am suferit de astmă şi că Domnul m-a
vindecat. Eu mă bucur acum în Domnul şi promit să-L slujesc
până la sfârşit.
& 1
"@MBDQTK@#HROƦQTS
Cu vreo şaisprezece ani în urmă am devenit grav bolnav
şi un doctor a fost chemat. După ce m-a examinat el a spus
să vizitez la chirurgia lui pentru o examinare internă. El m-
a examinat la chirurgia lui şi mi-a spus că am o umflătură
internă, care îmi sugea tăria şi sângele meu nu circula cum
trebuie, şi că eu ar trebui să am o operaţie să scoată această
umflătură. Umflătura eventual a început să iese în afară, şi
pentru ultimele şase luni eu de-abia puteam să şed, şi tot
timpul cele mai severe dureri treceau prin partea de jos a
abdomenului meu şi a structurii de os la spatele meu.
A doua seară a campaniei Branham în East London la 15
noiembrie, 1951, eu şedeam în partea bolnavilor, rugându-mă
să primesc un cartonaş de rugăciune. Când Billy Branham a
trecut de mine, el mi-a dat unul, şi când numerele s-au chemat,
eu eram al doilea în rând. Aşa cum am ajuns pe platformă,
Fratele Branham mi-a spus: „Eu văd că tu eşti un Creştin. Tu ai
o umflătură producătoare de celule şi creşte mai mare. Acesta
este un cancer. Unele zile tu ai un nor negru plutind peste
tine, şi te simţi împovărat. Tu eşti vindecat de cancerul tău.”
Imediat când el a spus aceasta, eu am avut o simţire că am fost
vindecat, şi când am ajuns înapoi la scaunul meu am simţit că
umflătura era dusă. Ajungând acasă m-am examinat, şi laudă
Domnului, umflătura a dispărut.
Eu am cel mai minunat simţământ spiritual, şi mă simt aşa
de deosebit faţă de alte persoane. Eu am o privire spre afară
aşa deosebită, şi nu pot înceta să mă simt mulţumitor faţă de
Domnul Isus Cristos pentru cea mai minunată vindecare.
$ ,
* * *
1@ONQS@KTMTH.L,TQHATMCƨH1DYTKS@STKCD@"QDCD
OD#TLMDYDTSHLOCD/@SQT+TMH(MCHEDQDMSCD2HLOSNLD
Eu aş vrea să vă dau mărturisiri despre doi aici în East
London. Omul era în stare de moarte cu tuburi peste tot trupul
lui. Fratele Branham i-a spus că acolo era o întunecare înapoia
lui dar apoi el a văzut pe îngerul Domnului şi i-a spus acestui
frate că Dumnezeu i-a auzit rugăciunea şi că el trebuie să
meargă acasă că era vindecat. El s-a ridicat imediat, şi-a tras
toate tuburile din trupul lui şi a mers acasă. Aleluia. El este
acum în sănătate bună.
O femeie pentru care Fratele Branham s-a rugat a devenit
tot mai rău dar ea s-a încrezut în Dumnezeu şi după patru
luni de agonie teribilă s-a sculat într-o dimineaţă eliberată de
blestemul cancerului.
&
MÁRTURISIRI 175
* * *
'DLNQNHYH(MSDQMHƨH!N@KƦCD%DLDH
Eu doresc să mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a trimis
profetul Lui, Fratele William Branham, să viziteze Africa de
Sud să dea mesajul de vindecare Divină, şi că el s-a rugat
pentru mine.
Eu mi-am primit vindecarea în East London, în seara de
15 noiembrie, 1951. Eu eram bolnavă de la naşterea fiului meu,
şi eu sufeream tare uneori. Am mers la doctor o dată, când
am fost foarte bolnavă şi în durere, dar am fost lecuită numai
pentru o vreme şi apoi am suferit mai mult.
După seara în care s-a rugat pentru mine, eu treptat am
primit asigurarea că am fost vindecată deoarece boala nu a mai
venit înapoi. În aceeaşi seară, Fratele Branham mi-a vorbit şi
a zis, „Du-te acasă şi fii vindecată, şi să nu uiţi promisiunea ta
către Dumnezeu ca să trăieşti toată viaţa ta pentru El.” Natura
bolii mele era de hemoroizi interni şi boli de femei. Acum eu
nu mai am dureri şi nici necaz cu hemoroizi. Pastorul meu şi
toţi ceilalţi la fel ca şi familia mea sunt recunoscători pentru
vindecarea mea.
Eu de asemenea sunt bucuroasă să mărturisesc că sunt o
copilă a lui Dumnezeu şi vreau să-L slujesc toată viaţa mea,
deoarece eu nu aş putea găsi niciodată un prieten mai bun şi
mai adevărat decât Isus, care întotdeauna îmi înţelege nevoile
mele şi mă ajută de-a lungul drumului aspru al vieţii mele.
Eu am mărturisit printre prietenele mele şi la soţul meu
care nu este mântuit, şi fie ca Dumnezeu să îngăduie ca numai
un suflet, prin mărturisirea mea, să-şi poată găsi calea spre
Calvar.
Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze, Frate Branham.
, "
* * *
2O@SD#DENQL@S BTL-NQL@K
Eu sunt una din persoanele care au primit vindecare prin
lucrarea lui Isus Cristos. Eu laud pe Domnul că El mi-a spălat
păcatele la o parte. Eu mi-am primit vindecarea la East Bank
Location. Aceasta era la 18 noiembrie şi eu eram bolnav timp
de şaptesprezece ani. Spatele îmi era deformat de când eram în
vârstă de trei ani dar acum este normal. Când Fratele Branham
s-a rugat pentru tot poporul, el le-a spus să-şi pună mâinile
peste partea trupului lor care era afectată. Eu mi-am pus
mâna pe spatele meu. În timpul rugăciunii am simţit că ceva
mi-a îndoit spatele înspre înapoi. Eu l-am întrebat pe fratele
meu care era lângă mine să se uite la spatele meu. El a fost

surprins aşa cum l-a atins şi mi-a spus că am fost vindecat.
Spatele meu era drept şi este chiar aşa astăzi. Eu am fost
vindecat instantaneu înainte ca Fratele Branham să-şi încheie
rugăciunea. Predicatorul meu, N. Bengu, a fost mulţumit
deoarece el s-a rugat pentru mine de multe ori. Persoanele din
biserica mea se bucură cu mine deoarece Isus a fost minunat
faţă de mine. Al vostru credincios,
$ ,
* * *
2TQCƦB@/H@SQ@ƨH KSD!NKH
Când am auzit că Fratele Branham venea la Africa
de Sud, am decis că mă voi duce la East London şi să caut
după rugăciune deoarece eu eram bolnavă mizerabil şi surdă
ca piatra. Eu nu am avut ocazia să am pe Fratele Branham
să se roage pentru mine, dar cu toate acestea mi-am primit
vindecarea. În prima seară când am fost acolo eu am văzut
pe unii din oameni mergând în sus spre faţă. Eu eram surdă
şi nu am auzit cine era chemat sus, aşa că am mers înainte
cu ei. Unul dintre lucrători m-a întrebat ce vroiam, sau ceva
de felul acela. Eu i-am spus că eu eram surdă şi ne auzind
ce s-a spus, i-am cerut să scrie ce spunea el. El a scris şi mi-
a spus că numărul meu nu era chemat şi ca eu să-mi găsesc
un loc să şed jos. Imaginaţi-vă grava mea dezamăgire. Eu cu
adevărat am plâns când am mers înapoi la scaunul meu. Când
Fratele Branham s-a rugat pentru bolnavi, şi eu m-am rugat cu
sârguinţă ca Dumnezeu să mă vindece. Ei bine, nimic nu s-a
întâmplat, dar eu am simţit atingerea Divină aşa cum fiori reci
şi calzi au mers prin trupul meu şi inima îmi bătea rapid.
Duminică dimineaţa eu eram într-adevăr bolnavă după cum
sufeream de şapte ani de plămâni, artrită în picioarele mele, şi
boală de fiere. Eu eram mizerabilă şi i-am spus familiei mele că
eu mai degrabă m-aş duce acasă şi să nu stau să încerc să ajung
în rândul de rugăciune. Fiica mea m-a implorat să stau acolo
până luni. După prânz am observat ceva gălăgie în urechile
mele, aşa că doar am spus, „Îţi mulţumesc, Dumnezeule, eu ştiu
şi cred că Tu mă vindeci.” Eu nu am spus copiilor mei nimic
despre aceasta. Pe drum către serviciu am auzit pe fiica mea
mai în vârstă spunând surorii ei că dacă Mama ar avea credinţă
ea ar putea fi vindecată. Eu am răspuns şi i-am spus că eu
aveam credinţă şi că eu eram vindecată. Ele au fost foarte mult
surprinse să audă că eu am auzit conversaţia lor. Am zis, „Da,
laudă lui Dumnezeu, eu sunt vindecată şi am auzit ce ai spus.”
Eu mi-am primit auzul instantaneu dar am primit eliberare de
la artrită şi alte boli treptat. Acum, mulţumesc lui Dumnezeu,
eu mă simt perfect bine. Pastorul meu a fost bucuros şi a lăudat
MÁRTURISIRI 177
pe Dumnezeu cu mine, că Dumnezeu mi-a vindecat trupul.

Aceasta ne-a atras pe toţi mai aproape de Domnul. Mulţumim
lui Dumnezeu pentru Fratele Branham şi slujba lui.
, , -
* * *
$OHKDORHD3HLOCD/@SQT MH
Fiica mea mică a primit vindecare în East London când
William Branham, s-a rugat pentru ea pe ziua de 18 noiembrie.
Ea a suferit de epilepsie de peste patru
ani. Noi am avut-o examinată de câţiva
doctori. Şi doi chiropodişti i-au dat
tratament. Nici unul nu putea lecui
copilul. Ianuarie trecut în Johannesburg
ea a avut trei crize în interval de trei
ore. Noi ne-am dus la un doctor în ziua
aceea şi ea a trebuit să meargă într-o
casă de azil pentru observaţie. Doctorul
a contactat un specialist. I s-a făcut raze
X la cap, care nu arăta oase rupte prin
cădere. Ea de asemenea a trebuit să aibă
şi alte teste la Spitalul General. După trei săptămâni ei mi-au
spus că nu era vindecare, noi trebuie doar să continuăm să-i
dăm medicamente.
Noi am citit povestirea vieţii Fratelui Branham înainte ca
el să ajungă în oraşul nostru. Eu eram destul de sigură că
Dumnezeu va vindeca copilul nostru prin Fratele Branham. Noi
eram aşa de dornici să-l vedem.
Duminică, ultimul miting, noi am ajuns în rândul de
rugăciune. Fratele Branham a spus, „Mamă, vei crede tu? Eu
ştiu ce-i rău cu copilul tău.” Am zis, „Eu voi crede.” El a zis,
„Ea are epilepsie.” Eu mi-am ridicat mâna dreaptă şi aşa de
mult am vrut să plâng. Fratele Branham s-a rugat aşa fierbinte.
Eu şi fata mea ne-am simţit aşa de pline de gratitudine faţă
de Dumnezeu Tatăl nostru şi Fratele Branham, profetul Lui.
Atunci Fratele Branham a zis, „Mamă, tu crezi că copilul tău
este vindecat?” Eu am spus, „Cu toată inima mea.” El atunci
mi-a dat mâna şi a zis, „Ea se va face bine, du-te acasă şi nu te
îngrijora.” Noi am mers înapoi la scaunele noastre în sală şi ne-
am rugat şi am mulţumit lui Dumnezeu.
Mi-am dat seama în timpul campaniei Branham că eu
mă rugam greşit. Eu întotdeauna am crezut în Dumnezeu
şi în rugăciune, dar eu ceream şi pledam şi nu am acceptat
promisiunea dată de Dumnezeu ca deja făcută. Acele mitinguri
minunate ne-a învăţat pe toţi ceva ce nu am învăţat înainte.
/ !
* * *
1DBTODQ@SCDK@3TADQBTKNYƦ
Eu cu greu pot exprima cu peniţă şi cerneală această
mărturisire. Eu am fost admis la Spitalul de Izolare pe
data de 20 august pentru tuberculoză. Predicatorul meu
mi-a adus împărtăşirea la spital. Eu l-am întrebat dacă pot
merge la mitingul vostru. El bucuros a fost de-acord şi a
spus că noi am putea face mai multe puneri a mâinilor. El
mi-a spus cum şi-a pus mâinile pe un copilaş foarte slab şi
aproape de moarte, şi micuţul suflet s-a recuperat complet
de tuberculoză. Doctorul mi-a dat permisiune şi mi-a dorit
toate cele bune.
Când dvs., Frate Branham, aţi venit pe platformă, m-
am rugat aşa de tare ca să faceţi ceva pentru noi pacienţii
în pat. Eu am avut o presimţire că rugăciunile mele vă
ţinea să faceţi ceva. Apoi aţi spus, „Puneţi-vă mâinile unul
peste altul.” Noi am făcut aceasta bucuros şi dvs. v-aţi rugat
frumos şi aţi zis, „Tu te poţi duce vindecat.” Eu am simţit
ceva lucrând prin tot trupul meu ca o sârmă de curent. Eu
am avut o simţire aşa de paşnică şi am mers înapoi la spital
lăudând pe Dumnezeu. Eu am aşteptat până când au venit
razele mele X, şi doctorul mi-a arătat că era un succes.
Eu puteam vedea diferenţa când razele X vechi şi cele noi
au fost comparate. Eu laud pe Dumnezeu pentru aceasta.
Doctorul a spus că mă pot duce acasă şi să raportez iarăşi la
el în timp de două luni.
2 2 *
* * *
1TCDMHH2@KU@SDB@1DYTKS@S@K5HMCDBƦQHH
Eu nu ştiu ce să spun, căci cuvintele îmi lipsesc să găsesc o
limbă potrivită cu care să laud pe Dumnezeu.
Eu am fost o credincioasă născută din nou timp de douăzeci
şi cinci de ani şi Dumnezeu m-a binecuvântat în multe feluri.
Timp de cinci ani eu am suferit de o plângere internă din
cauza rănirii în naşterea de copii. Aceasta a devenit cronică şi
sistemul meu a devenit aşa de septic şi otrăvit încât doctorul
meu din Port Shepstone m-a sfătuit să am o operaţie. El a
plecat spre Anglia şi eu am mers la Addington Hospital, unde
am fost operată la începutul lui 1950. Operaţia a reuşit dar
sistemul meu era plin de toxine şi otrăvuri.
În timp ce eram în spital am experimentat o întorsătură
spre mai rău în ziua a noua după operaţie. Eu eventual am
părăsit spitalul şi am ajuns acasă slăbită în trup şi în nici un
fel bine. Cam cu o lună mai târziu am devenit paralizată de
MÁRTURISIRI 179
la şolduri în sus, incluzând o parte din piciorul meu stâng. Eu

aveam zilnic palpitaţii severe, unele durând câte o oră o dată.
Eu am avut dificultate în a respira şi a mânca şi am devenit aşa
de epuizată încât am simţit că voi muri. Eu am devenit legată
la pat pentru vreo nouă luni, devenind foarte subţire şi slăbită.
După săptămâni în starea aceasta şi cu doi doctori din
Port Shepstone ne fiind în stare să-mi înţeleagă cazul eu am
început să caut pe Dumnezeu în rugăciune stăruitoare. Eu
ştiam în sufletul meu că limitarea omului era oportunitatea lui
Dumnezeu, aşa că am rugat pe Dumnezeu să preia pentru mine;
m-am rugat pentru iertare, curăţire, şi vindecare şi pentru
credinţă în cel mai bun fel cum am ştiut. Eu deja am citit
cartea Fratelui Branham de câteva ori, şi primeam şi revista
lui de vindecare din America. Când toate celelalte au eşuat,
Dumnezeu în mila Lui a trimis o femeie băştinaşă, pe care eu
nu am cunoscut-o şi nu am mai văzut-o de atunci, să se roage
pentru mine şi eu imediat am început să mă îmbunătăţesc.
Ziua următoare paralizia s-a dus şi niciodată nu s-a mai
întors. Eu am primit vindecare parţială. Într-o stare foarte
slăbită eu am fost escortată de două doamne înapoi la Durban
pentru tratament electric şi masaj. Tratamentul a început pe
24 octombrie, 1950, şi a durat până în a doua săptămână din
aprilie, 1951, şi a fost dat de un masor bine cunoscut care
locuieşte pe Umbilo Road, Durban. El mi-a spus că eu eram
una dintre cele mai rele cazuri pe care el le-a tratat vreodată de
fibroză. Acest om a venit jos la Port Shepstone să mă vadă când
eram cel mai rău. După cinci luni şi jumătate de tratament aici
eu am început să mă înviorez şi mi s-a permis să merg acasă.
Oricum, eu am continuat să am dureri de cap severe şi ceva
palpitaţii, şi de asemenea durere de la fibroză. Mă întrebam de
ce nu mi-a dat Dumnezeu vindecare completă.
În Durban venind sub învăţăturile puternice a Grupului
Branham, Duhul m-a convins că nu totul era în ordine în viaţa
mea. Eu imediat, smerită dar bucuroasă, mi-am predat întreaga
mea voinţă Domnului, şi pe joi, 22 noiembrie, 1951, în timp
ce şedeam sus de tot în tribună la Greyville Race Course, în
Durban, am simţit atingerea vindecării lui Dumnezeu şi am
ştiut că am fost vindecată. Eu am experimentat o căldură şi
un simţ furnicător trecând prin întregul meu trup şi am ştiut
că acesta era Dumnezeu dându-mi vindecarea. Eu mă simt
potrivită şi bine acum şi conduc maşina noastră din nou pe
care eu nu am atins-o timp de doi ani.
Întreaga mea inimă şi sufletul este răscolit până
în adâncurile lui, şi eu sunt umplută cu uimire mare şi mă
minunez de dragostea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu
pentru omul păcătos. Eu niciodată nu mă mai pot îndoi de
promisiunile lui Dumnezeu. Fie ca El să-mi dezvăluie pe fiecare
din ele. „Doamne, eu cred.”
În timpul campaniei Branham, Dumnezeu mi-a dat bucuria

să văd pe cei doi fraţi ai mei, soţiile şi copiii lor fiind primiţi în
familia lui Dumnezeu după ani de rugăciune pentru ei. Aleluia!
Laudă lui Dumnezeu pentru salvare.
# " )
* * *
"@SNKHBƦ/QHLDƨSD$KHADQ@QDCD
K@#H@ADSƨH¯MƪDODMHQDÌM/HBHN@QD
Eu vreau să mulţumesc Domnului pentru că El m-a
vindecat de bolile mele. În timp ce am participat la unul din
mitingurile voastre eu am şezut şi am ascultat deoarece am
vrut să primesc tot ce avea Dumnezeu pentru mine. Eu nu
sunt o Protestantă. Eu am fost crescută o Catolică. Dar tu ne-
ai asigurat că noi eram vindecaţi prin credinţă şi eu cred pe
Dumnezeu.
Eu am suferit de înţepenire în genunchi şi picioare şi timp
de cinci ani eu am luat insulină pentru diabet. Eu întâi am
primit indicaţii că Dumnezeu îmi auzea rugăciunea şi îmi onora
credinţa mea când adunarea s-a ridicat să cânte cântarea,
„Stând pe Promisiunile lui Dumnezeu.” Eu, de asemenea, m-am
ridicat dar m-am simţit ameţită şi mi-am scăpat ochelarii. Se
pare, aşa cum privesc înapoi acum, că eu eram într-o comă mai
mult timp din decursul serviciului din cauza felului cum m-am
simţit şi eu nu-mi amintesc nimic din ce s-a întâmplat. Dar aşa
cum m-am ridicat să merg acasă după serviciu am observat
că toată înţepenirea din picioare şi genunchi era dusă. Eu nu
mai aveam nevoie de baston. Am mers acasă aşa de emoţionată
încât am uitat cu totul de diabetul meu.
În dimineaţa următoare mi-am făcut un test şi am aflat
că acolo nu era zahăr. Nu era nevoie să iau insulină. Am făcut
acelaşi test de câteva ori în decursul zilei fără vreo urmă de
zahăr. În ziua următoare eu am mers la doctor şi el mi-a spus
că şi el a auzit de alte rapoarte, dar că eu ar trebui să urmăresc
şi să continui să fac testele pentru diabet. Laudă să-i fie lui
Dumnezeu, acolo nu este nici o urmă de diabet în trupul meu
şi înţepenirea din genunchii mei cu care eu am suferit pentru
mulţi ani s-a dus. Mulţumiri fie lui Dumnezeu, El mi-a auzit
rugăciunea.
#M@ !
* * *
$KHADQ@SCD!N@KƦCD(MHLƦ
Lui Dumnezeu să-i fie toată slava că m-a vindecat de boală
de inimă. Eu am simţit atingerea mâinii vindecătoare a lui
MÁRTURISIRI 181
Dumnezeu aşa cum scumpul nostru Frate Branham mi-a cerut

să stau în picioare aşa cum îngerul m-a indicat pe mine către
el. După cum înainte braţele şi picioarele şi întregul meu trup
le-am simţit legate, eu acum mă simt liber.
+ $ '
5HMCDB@SƦCD!N@KƦCD%DLDH
Eu am fost vindecată în Durban pe 22 noiembrie, 1951. Eu
eram bolnavă timp de un an. Eu am fost la mulţi doctori şi chiar
am stat într-un spital pentru multe zile dar aceasta nu a adus
nici o îmbunătăţire în starea mea. Prin ajutorul Domnului nostru
Isus, am fost vindecată. Fratele Branham m-a întrebat dacă eu îl
cunosc. Eu am zis, „Nu,” şi el a spus că el nu mă cunoaşte. El a
zis, „Dumnezeu te cunoaşte.” Atunci Fratele Branham a zis către
popor că el ar vrea să-mi vorbească fără microfon. Fiecare cuvânt
care mi l-a vorbit Fratele Branham era adevărul. El a făcut-o
cu ajutorul lui Dumnezeu. Eu am primit asigurarea că am fost
vindecată când am păşit afară pe platformă. Vindecarea a fost
instantanee. Eu am suferit de boli de femei. Efectul vindecării
mele m-a condus la o viaţă adevărată de Creştin.
2 "
* * *
5HMCDB@SƦCD"@MBDQ
„Salutări în Numele Domnului nostru Isus. A lui Dumnezeu
să fie slava, lucruri mari a făcut El.”
Este cu mare bucurie că eu scriu mărturia mea despre
vindecarea mea de cancer. Eu mi-am primit vindecarea în
Durban City Hall, pe 21 noiembrie, 1951.
Eu am avut boală la uter pentru
ultimii patru ani şi am fost tratată de
doctori şi spitale. Pentru ultimii doi ani
eu eram foarte bolnavă, şi am avut patru
operaţii şi trei hemoragii violente, pe
lângă un număr de hemoragii uşoare.
Cu vreo şapte luni în urmă eu am fost
sfătuită de doctor să fac o altă operaţie să
scoată cancerul. Este exact un an de când
m-am simţit suspectă că aveam cancer şi
prin a întreba doi doctori diferiţi la două
timpuri diferite, mi s-a spus că aceea era
de ce se temeau ei.
Eu am primit asigurarea despre vindecarea mea în aceeaşi
seară când Fratele Branham a mustrat demonul de cancer
afară din mine. Eu mi-am simţit abdomenul mutându-se sus
la pieptul meu de două ori, şi a treia oară am simţit ceva vânt

venind drept afară din gura mea. Atunci eu puteam să respir
iarăşi uşor. Fratele Branham mi-a spus că eu sufeream de
cancer, că am avut operaţii, şi că eu eram o mamă suferindă.
Tot ce el mi-a spus a fost adevărat. Am simţit o mare putere
supranaturală în jurul meu, şi păream să fiu într-o semi-
transă. Prietenii şi rudele mele mi-au spus după aceea sau
mi-au reamintit despre unele din lucrurile care eu nu le-am
auzit. Fratele Branham a mai spus că eu voi fi bolnavă timp de
şaptezeci şi două de ore. În seara aceea când am mers în pat,
am avut hemoragie. După şaptezeci şi două de ore, m-am oprit
şi eu am fost bine până în acest minut prezent. Eu obişnuiam să
am dureri teribile în uterul meu, în spate şi de la şira spinării
sus până la cap. Atacurile de cap erau migrene, şi eu a trebuit
să-mi fac o pereche de ochelari pe care i-am purtat în ultimele
zece luni. Dar eu i-am luat jos după ce am părăsit scena din
sala oraşului, şi nu am mai avut nici unul din acele atacuri
înnebunitoare, crude. Amin! Eu sunt o creatură nouă.
Eu am mers să intervievez pe doctorul meu cu o săptămână
în urmă, şi el mi-a spus că eu eram o femeie foarte bolnavă cu
câteva luni în urmă şi acolo era o schimbare mare şi hotărâtă de
atunci. El a fost foarte bucuros pentru schimbare. Prietenele mele
au observat toate mare schimbare în înfăţişarea mea. Familia
mea se bucură în Domnul. Vecinii mei sunt mult impresionaţi şi
aşteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea Pastorului Branham,
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru cele mai mari mitinguri
de trezire pe care le-a cunoscut Durbanul vreodată.
% ' &
* * *
!N@KƦCDƧHQ@2OHMƦQHH#TRƦ
Eu vreau să laud pe Dumnezeu pentru lucrările Lui
minunate. Seara trecută în camera mea eu am primit vindecare
la spatele meu. Eu am fost necăjită pentru mult timp cu boală
de şira spinării, încă de la naşterea copilului meu. Eu acum
laud pe Dumnezeu că seara trecută am simţit puterea lui
Dumnezeu în sus şi-n jos la şira spinării şi de atunci eu nu
am mai avut nici un pic de durere. Eu laud şi mulţumesc lui
Dumnezeu pentru aceasta.
6 ,
* * *
$KHADQ@SCD4KBDQƨHCDTM#TG1ƦT
Eu mi-am primit vindecarea la Greyville Racecourse, în
Durban, pe data de 22 noiembrie, 1951. Eu eram bolnav pentru
MÁRTURISIRI 183
ultimii doi ani. Eu am fost la doctor şi pentru ultimele cinci

săptămâni eu eram în spital. Eu am primit asigurarea că am
fost vindecat imediat ce Fratele Branham m-a atins şi m-a
binecuvântat în numele Domnului nostru Isus Cristos. Fratele
Branham mi-a spus că am avut ulcer şi un duh necurat care
obişnuia să mă necăjească noaptea. El mi-a spus să merg acasă
şi să mănânc orice am dorit. Vindecarea a fost instantanee.
Aceasta era cu câtva timp în urmă când dintr-o dată am
aflat că nu puteam să mănânc orice deloc, şi când încercam să
mă forţez să mănânc, am avut o durere ascuţită în piept şi am
început să vomit. Eu am pierdut douăzeci şi cinci de livre în
greutate în timpul primelor două săptămâni şi alte douăzeci şi
trei de livre. Eu nu eram în stare să mă echilibrez pe picioarele
mele şi dacă trebuia să iau lapte, eu obişnuiam să vomit.
Toţi prietenii mei şi părinţii au spus că Domnul Isus Cristos
într-adevăr a răspuns rugăciunilor mele şi m-a vindecat şi mi-
a dat o viaţă nouă din cauza credinţei mele în El. Ei nu s-au
aşteptat ca eu să trăiesc când au văzut cât de serios de bolnav
eram în spital. Eu am fost vindecat în Numele Domnului nostru
Isus Cristos şi nu mai există nimic rău cu mine. Durerea mea şi
vomitatul sunt toate duse. Văzând lucruri stranii în timpul nopţii
aşa ca lucruri rele au dispărut toate. Eu mulţumesc Domnului
Isus Cristos că m-a vindecat şi mi-a dat o viaţă nouă.
! 1
* * *
BTL$K/N@SD"HSH
Joia trecută seara eu am venit la mitingul ţinut în
Racecourse la Durban. Eu am avut nevoie de vindecare la ochi.
După mitingul minunat când Fratele Branham s-a rugat pentru
noi toţi, eu nu m-am simţit nici un pic vindecat, dar am fost
convins că trebuie să păşesc afară pe credinţă şi să mă încred
în Domnul să mă vindece.
Pe vineri seara eu am mers la City Hall la miting dar am
venit acasă simţindu-mă foarte jos. Duminică am cumpărat
o fotografie ca amintire a Fratelui Branham şi în timp
ce aşteptam să înceapă mitingul, m-am întors să mă uit la
descriere înlăuntrul foii. Eu încă nu îmi aveam ochelarii. Spre
uimirea mea şi marea bucurie, am aflat că puteam să citesc clar
tipărirea. Am continuat să citesc, şi când am ajuns la răspunsul
scrisorii scrise verificând autenticitatea negativului, eu m-am
aflat chiar în stare să citesc chiar tiparul acela mic. De bucurie
eu nu am vrut să mă opresc din citit.
) ,
* * *
2SNL@B-DQUNRSHLOCD#NTƦYDBHƨHTMTCD MH
Eu am suferit timp de douăzeci şi unu de ani şi în ultima
vreme nervii mei au cedat. Stomacul meu a devenit aşa de
slăbit şi rău încât nu am putut mânca. Pe 24 noiembrie, în
Durban City Hall Fratele Branham s-a rugat pentru mine şi
imediat am început să mă îmbunătăţesc. Am mers acasă şi am
aflat că pot să mănânc orice fără ca să-mi mai vină sus. Eu
sunt acum perfect bine.
2 1
* * *
(MHLƦ!NKM@UƦSHLOCDCD MH
Eu mi-am primit vindecarea în Durban, la 23 noiembrie,
1951. Pentru douăzeci şi şapte de ani eu am avut o inimă
foarte bolnavă. Aceasta devenea mai rău tot timpul şi în sfârşit
doctorul meu a spus că nu mai era nimic altceva ce putea el
să facă pentru mine. Eu nu mă puteam îndoi. Eu eram aşa de
bolnavă încât aşa cum şedeam şi ascultam la slujba lui William
Branham am vrut să mor.
Fratele Branham a ales pe unii în scaunele lor şi a vorbit
cu ei. În sfârşit el s-a întors spre mine, doamna în rochie alb
cu negru, şi a spus că îngerul era deasupra mea. „Tu ai suferit
din cauza unei stări a inimii dar acum tu eşti vindecată,” a spus
Fratele Branham. Eu puteam simţi schimbarea venind peste
mine. M-am ridicat în picioare şi am lăudat pe Domnul. Eu
sunt recunoscătoare pentru vindecarea pe care Domnul mi-a
dat-o.
' !
* * *
-TL@HDRSD-DUNHDCD(MRTKHMƦ
Eu doresc să laud pe Domnul că mi-am primit vindecarea
în timpul mitingului condus în Durban. Pentru ultimii trei ani
eu am suferit cu diabet şi am luat patruzeci şi cinci de unităţi
pe zi. Eu mi-am acceptat vindecarea prin credinţă, când Fratele
Branham a arătat spre mine şi a zis, „Soră, crezi tu că eu sunt
un profet al lui Dumnezeu? Du-te acasă şi fii vindecată.” De la
timpul acela eu nu am mai avut nevoie să iau insulină şi am
consultat pe doctorul meu şi el, de asemenea, nu a putut găsi
nici o urmă de zahăr. Eu laud pe Dumnezeu pentru ce a făcut
El pentru mine.
+ +
* * *
MÁRTURISIRI 185
#NBSNQTK1@ONQSD@YƦ(MHLƦ-NQL@KƦ
Eu am plăcerea să vă informez că eu m-am refăcut pe
deplin de boala severă de inimă care am avut-o. O lună după ce
v-aţi rugat pentru mine eu am mers la doctorul meu. El a fost
surprins de lipsa mea îndelungată de la tratamentul medical. În
răspuns eu i-am spus că prin mila atotputernicului Dumnezeu
eu mă simt cu mult mai bine.
După ce m-a examinat, doctorul mi-a spus că eu nu eram
numai mai bine, ci complet bine. Aleluia!
1 2
* * *
4QDBGD2TQCƦ#DUHMD-NQL@KƦ
Eu vreau să mărturisesc că urechea mea stângă era surdă
timp de şase ani până când am fost vindecat în Pretoria. Când
Fratele Bosworth a spus că persoanele cu o ureche total surdă
şi una bună să vină înainte, eu am fost a treia persoană să
mă ridic. După rugăciune Fratele Bosworth mi-a vorbit în
urechea stângă şi a numărat de la unu la zece. El m-a întrebat
dacă puteam auzi sau nu. Eu am zis, „Da.” Atunci el a
numărat până la cinci şi mi-a cerut să repet numerele. Eu am
numărat. Tot timpul eu a trebuit să-mi astup urechea bună
cât am putut de bine. Eu eram foarte fericit. Când am ajuns
acasă am mers la telefon şi am telefonat la cumnatul meu şi
la sora să le spun că puteam acum auzi. Eu am ascultat cu
urechea care era surdă.
, ) 2 CD!
#TQDQHÌM/@QSD@#QD@OSƦ
A fost o binecuvântare pentru sufletul meu să fiu în stare
să particip la campania de vindecare în Pretoria la Lady
Selbourne pe data de 2 decembrie, 1951.
Eu am suferit de o durere pe partea mea dreaptă din
decembrie, 1947. Eu am fost la doctori, dar am aflat scurte
uşurări. Anul trecut în mai am avut raze X, dar acolo nu era
diagnostic satisfăcător.
Pe data de 2 decembrie, 1951, în după-amiaza când v-
aţi rugat pentru bolnavi, eu am simţit o durere teribilă în
coasta mea. Eu mi-am pus mâna pe durere când v-aţi rugat.
Mulţumesc lui Dumnezeu că de atunci eu nu am mai simţit
acea durere în coasta mea. Laudă lui Dumnezeu. Eu am fost în
stare să merg prin rutina mea zilnică cu uşurinţă. Într-adevăr,
Isus este acelaşi ieri, azi şi în veci. Aleluia.
Mi-am luat pe fiica mea, în vârstă de 12 ani, cu mine. Ea
a suferit de zgârciuri după exerciţii sforţate, dar mulţumesc
lui Dumnezeu, după reîntoarcerea noastră ea merge prin

exerciţii cu uşurinţă şi doarme adânc. Cum dorim noi să
veniţi din nou.
6 &
* * *
2BTQFDQD@(MHLHH-@RTK2ÁMFDQD@YƦƨH#TQDQDÌM2O@SD
Eu am suferit de scurgere a inimii,
sângerări de nas care adeseori erau
greu de oprit şi durere rea în spate. Eu
cred că am fost vindecată când Fratele
Branham s-a rugat pentru tot poporul la
încheierea serviciului de sâmbătă seara.
Duminică seara Fratele Branham mi-a
vorbit şi mi-a spus că am avut scurgere
la inimă şi am suferit de sângerări de nas
rele. El mi-a spus că eu eram o membră
dintr-o biserică Prezbiteriană. Tot ce mi-
a spus el era adevărul. De la mitinguri
eu niciodată nu am mai avut sângerare de nas nici vreo durere
în spate. Laudă lui Dumnezeu. Aceasta a avut un mare efect
asupra mamei mele, de asemenea.
, "
* * *
.BGH2K@AH#DUHM/DQEDBS
Cu peste trei ani în urmă singura mea fiică a murit în ziua
cununiei ei. Mulţumesc lui Dumnezeu, ea era salvată. Şocul aşa
mi-a afectat vederea încât nu am putut citi nici un singur cuvânt,
nici măcar la lumina soarelui, nici nu puteam scrie o scrisoare.
Acea duminică seară niciodată să nu fie uitată în
Johannesburg când i-am văzut pe cei bolnavi vindecaţi în
scaunele lor, am hotărât că aceasta era oportunitatea mea. Am
zis, „Doamne, acum este timpul. Eu iau vindecare pe Cuvântul
Tău.” Eu am mers la culcare în seara aceea crezând că ceva
urma să se întâmple.
În timp ce dormeam eu am simţit ceva ca un şoc mergând
prin amândoi ochii mei şi m-am trezit cu un strigăt de laudă
şi victorie. Dimineaţa următoare puteam citi fără ochelari. Eu
niciodată nu i-am mai avut pe mine şi eu îmi fac cititul meu,
scrisul şi cusutul şi ochii mei continuu se întăresc. Eu dau lui
Dumnezeu toată slava.
) ' &
* * *
MÁRTURISIRI 187
-HLHBMT$RSD/QD@&QDTODMSQT#TLMDYDT
Sunt doar cu două săptămâni în urmă când grupul
Branham a părăsit ţara noastră dar binecuvântările rezultând
de la mitinguri se acumulează zilnic, şi noi nu putem mulţumi
suficient Domnului Isus pentru
că a trimis grupul Branham
aici la Africa de Sud. Noi acum
aşteptăm după o vizită de
reîntoarcere a grupului.
Niciodată mai înainte nu
a fost Uniunea din Africa de
Sud zguduită în aşa măsură de
religie. Există o nouă deşteptare
la realitatea religiei lui
Dumnezeu.
În familia noastră noi
încă dăm mulţumiri zilnic lui
Dumnezeu că El a trimis pe
Fratele Branham la Africa de Sud pentru că dacă El nu ar fi
trimis, eu sunt sigur că tatăl meu nu ar trăi astăzi. Pe 24 august,
1951, tatăl meu dintr-o dată s-a îmbolnăvit serios şi a recăzut
într-o stare de inconştienţă a minţii până duminică. În timpul
acestor trei zile doi doctori locali nu au reuşit să diagnosticheze
boala bruscă a tatălui meu. S-a chemat un specialist şi el a
spus că tuburile fierii sau spart şi era necesară o operaţie de
urgenţă în aceeaşi seară. Viaţa lui atârna doar de un fir de
aţă în următoarele patru zile după cum sistemul lui era foarte
slăbit.
Criza în sfârşit a trecut şi în a doua săptămână din
septembrie tatălui meu i s-a permis să vină acasă. Pentru
o săptămână el a progresat foarte frumos. Noi eram aşa
de fericiţi, şi apoi a lovit dezastrul. Foarte brusc el s-a
îmbolnăvit din nou. El a fost grăbit la spital şi datorită stării
serioase în care era el doctorii au hotărât să nu opereze până
marţi.
Din nou viaţa lui era în pericol. În timp de o săptămână el a
avut două operaţii şi doctorul i-a spus mamei mele că el va trăi
numai câteva zile. Totuşi noi nu am disperat. Noi am continuat
să ne rugăm. Norii erau întunecaţi şi se părea să nu fie nici o
speranţă. Noi ne-am rugat cu sârguinţă lui Dumnezeu ca El
să-i dea Reverendului Branham o viziune aşa ca el să se poată
ruga pentru tatăl meu şi el să fie vindecat.
Luni seara, în 8 octombrie, doctorul a spus că i-a venit
sfârşitul. Totuşi noi l-am dus la Maranatha Park. În seara
următoare noi l-am dus din nou. Când oamenii ambulanţei l-
au cărat în Tabernacol el a suferit de peritonită acută. El a fost
dus înăuntru un om muribund.
În timpul mitingului copiii lui Dumnezeu se rugau pentru

el, pentru că el era un păstor bine cunoscut. Noi am simţit că
el îşi va primi vindecarea în seara aceea. „Crede numai, toate
lucrurile sunt posibile, crede numai.”
În timpul serviciului Fratele Branham s-a întors către
audienţă, ochii lui căzând asupra tatălui meu. El a zis, „Tu ai
avut o operaţie, două operaţii, nu, trei operaţii.” Aleluia. Noi
ne-am rugat ca Fratele Branham să-i vorbească tatălui meu şi
Dumnezeu a răspuns rugăciunii noastre. Fratele Branham s-a
rugat pentru tatăl meu şi i-a spus să se ridice. El s-a ridicat,
pentru prima dată în cinci săptămâni. Cu lacrimi curgând în
jos pe faţa lui el lăuda pe Dumnezeu. În seara aceea Dumnezeu
şi-a manifestat puterea Lui în semne minunate şi mulţi şi-au
primit vindecarea.
După serviciu tatăl meu a umblat înapoi la ambulanţă
fără ajutor. Laudă să-i fie lui Dumnezeu. Ziua următoare el
s-a simţit cu mult mai bine şi nu a avut injecţii pentru durere.
Cu o zi înainte el a avut douăzeci de injecţii să-i oprească
durerea. Sâmbăta următoare el a venit acasă de la spital şi el a
progresat zilnic.
5 1
* * *
MÁRTURISIRI 189
„Este un lucru bun să dăm mulţumiri Domnului…”

Psalm 92:1
Da, dragă cititorule, este un lucru bun să dăm mulţumiri
Domnului. Domnului îi place să fie lăudat. Aceste mărturisiri
care le-ai citit, reprezintă numai o mică fracţiune din miile
care au fost vindecaţi în timpul campaniei din Africa de Sud.
Aşa cum tu ai citit despre ce a făcut Cristos pentru alţii, fie
ca şi tu, să crezi pe Dumnezeu pentru nevoia ta particulară. Şi
aminteşte-ţi, că tu ai un drept ca un copil al lui Dumnezeu, să
pretinzi vindecarea care este a ta prin virtutea Ispăşirii. Noi
suntem întotdeauna bucuroşi să primim mărturisirile voastre şi
poate aceasta va inspira şi pe alţii să creadă pe Dumnezeu.
În Fapte 19:11-12 noi citim: „Şi Dumnezeu a săvârşit
miracole speciale prin mâinile lui Pavel: Aşa încât de la trupul
lui au fost aduse la bolnavi batiste şi şorţuri, şi bolile s-au
îndepărtat de la ei, şi duhurile rele au ieşit afară din ei.”
%XISTMAIMULTDEDEPREDICIIN%NGLEZDE2EV7ILLIAM-ARRION"RANHAMCARE
AUFOSTNREGISTRATEISUNTLADISPOZIIENFORMATAUDIO-ULTEDINACESTEPREDICISUNTLA
DISPOZIIENFORMATTIPRIT%XISTBIROURIIBIBLIOTECIDEMPRUMUTNDIFERITENAIUNIN
JURULLUMIICAREAUACESTEPREDICILADISPOZIIENMULTELIMBI
2/-!.)!.
6'2!,,2)'(432%3%26%$
0ENTRUMAIMULTEINFORMAIISAUSOBINEI
PREDICIDE2EV"RANHAMVRUGMSCONTACTAI
6/)#%/&'/$2%#/2$).'3
0/"/8*%&&%23/.6),,%).$)!.!53!
WWWBRANHAMORG
anunţ pentru Dreptul de autor
Toate drepturile rezervate. Această carte se poate tipări pe
un imprimator într-o casă pentru folosire personală sau să fie
distribuit, gratuit, ca un mijloc de răspândire a Evangheliei
lui Isus Cristos. Această carte nu poate să fie vândută pe
scară largă, afişată pe un website, păstrată într-un sistem
de recuperare, tradusă în alte limbi, sau folosită pentru
solicitarea de fonduri fără permisiunea clară în scris de la
Voice Of God Recordings®.
Pentru mai multe informaţii sau pentru alte materiale
disponibile, vă rog să contactaţi:
VOICE OF GOD R ECORDI NGS
P.O. BOX 950, JEFFERSONVILLE, I NDIANA 47131 U.S.A.
www.branham.org

ROMBK-PVSA William Branham A Prophet Visits South Africa VGR PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ROMBK-PVSA William Branham A Prophet Visits South Africa VGR PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

WILLIAM BRANHAM

Cine este William Branham?

tăria o părăsea. Ajutorul trebuia să vină curând dacă ei urmau

el a auzit sunetul de vânt suflând în frunze. S-a uitat în jur şi

din cauza lichiorului. El a spus că aceasta era greşit şi el urma

soldat adevărat deoarece el avea pe el un crăcan. El a vrut să-l

El poate a fost un sissy în ochii lumii dar Dumnezeu îi

de el. În curând ceilalţi băieţi s-au unit cu fetele în a-i înjosi

El nu era în vest de prea mult când a primit o scrisoare de la

şi să asculte de Dumnezeu. El a vizitat toţi doctorii care a putut

nu a avut nici o pregătire religioasă; el nu ştia cum să găsească

la un singur serviciu şi un mare număr s-au convertit. Aceasta

seara eu trebuia să o întâlnesc şi să o duc la biserică. Toată

decât să locuiesc în cea mai bună casă ce există fără favoarea

devreme şi m-am întors la biserică. Mi-am cumpărat nişte

Omul de culoare a spus, „La oamenii aceştia nu le pasă cum

Aşa că am decis să mă duc sus şi să-i spun mamei mele.

repede. Puteam auzi pe oameni plângând. Am auzit o femeie

Depot. Am mers sus acolo foarte repede şi am aflat că apele au

mergeam înainte acolo plângând, o maşină a venit la mine. În

„Scumpo,” am zis, „tu vei fi bine. Tu vei fi în stare să vii acasă,

Ea a zis, „Eu întotdeauna am vrut ca tu să ai o puşcă. Eu

ar putea permite să privească în jos asupra noastră aşa cum

au început să tremure. Ea ştia că eram acolo. Dar ea a suferit

Mi-am tras centura de siguranţă strâns. Am devenit foarte

Am zis, „Ce aţi spus? Aţi spus tati?”

întotdeauna, tânără, părul ei negru atârnând în jos pe umerii

M-am gândit că ceva nu era în regulă. Am zis, „Să mergem în

.%.3.&1 %($#$2/1$24/1 - 341 +

3&1035"+*01*/*& &YBNJOBSFB MVNJOJJ VMUSBWJPMFUF OV B EFTDPQFSJU

O copie tradusă a declaraţiilor lui George Lacy privitor la

fotografia Fratelui William Branham cu aureola supranaturală.

MEMBER AMERICAN SOCIETY OF QUESTIONED DOCUMENT EXAMINERS (+-MM

Daruri de Vindecare Plus

a spus lui Moise: ‚Iată Eu trimit un Înger înaintea ta, să te ţină

DOUĂ SEMNE DATE

MAI MULT DECÂT „DARURI DE VINDECARE”

spirituale prin ochii lui Dumnezeu. La astfel de timpuri

MIRACOLE VĂZUTE DINAINTE

TRAGEREA CREDINŢEI ESTE SIMŢITĂ

O doamnă tânără care s-a născut cu ochii în cruci şi

FĂRĂ CAZURI GRELE

Nu există un astfel de lucru ca un caz greu pentru

Doar aşa cum o chemare la altar sau invitaţie către

făcut semn şi am cerut mulţimii să facă loc şi să-l lase să treacă

PĂCĂTOŞII SE PREDAU ÎN MASĂ

arată cum ar trebui să fie afirmaţiile noastre pentru a obţine

Aceasta este o copie a fotografiei care a

Branham să vină repede deoarece ei se gândeau că ea va muri.

Această fotografie a acompaniat mărturia ei de vindecare.

Şi el a venit prin Duhul în templu; şi când părinţii au

dorinţă în ei. Acum voi persoanele de aici care v-aţi ridicat

Şi acelaşi Duh Sfânt care a condus pe Ana la Mântuitor este

Acum, eu am doar un moment să vă dau o mărturisire

vostru. Eu vin să mă rog pentru voi prin revelaţie Divină,

seara când mulţi oameni fac cumpărături, mulţi sunt afară la

Şi aşa cum ea stă în seara aceasta cu trupuşorul ei rezemat

O, Tată, fii milostiv, Dumnezeule. Tată, dacă eu ştiu cum

stomac te-a părăsit. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te

Dumnezeule, în Numele Domnului Isus eu Îţi cer pentru

Acum, soră, tu ai terminat cu aceasta. Tu eşti liberă acum.

Eu vreau ca voi să le rugaţi din inima voastră aşa cum eu le

Raportári Din Africa De Sud

3&1035"+01/*& &YBNJOBSFB MVNJOJJ VMUSBWJPMFUF OV B EFTDPQFSJU

MEMBER AMERICAN SOCIETY OF QUESTIONED DOCUMENT EXAMINERS (+-MM