În căutarea agheasmei adevărate…

Agheasma continuă să rămână un simbol pentru mulţi. Și totuşi,

pentru câţi?!...

Ziua de 6 ianuarie, în ortodoxie, este ziua Botezului Domnului sau

Boboteaza, după cum e cunoscută sărbătoarea în popor. O zi rece de
Gerar, de unde expresia de ger al Bobotezei. Chiar şi aşa, oamenii se
strâng în această zi la biserică, înfruntând frigul care parcă vrea să
împiedice bunul creştin să ajungă la apa sfinţită .

Fiecare om îşi doreşte să aibă în casă, la început de an, o sticlă cu

agheasmă, cu care îşi poate „sfinţi” peste an, apa din fântână ,
mâncarea animalelor sau casa.

Unde aş fi putut să aflu mai multe despre felul în care creştinii

obişnuiesc să întâmpine această sărbătoare, decât la biserică. Am
decis să merg la cea cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din
Topoloveni, un lăcaş cu tradiţie şi istorie, care parcă invită la meditaţie
şi rugăciune, prin căldura ce a fost transmisă de la un slujitor al său la
altul .

Trecând pragul sfântului lăcaş, nu pot să nu-mi amintesc de părintele

Valentin, care pentru o bucată din viaţă a slujit pe Domnul între
pereţii acestei biserici, şi care, în ochii tuturor celor care i-au cerut
povaţă, a clădit izvor de înţelepciune şi curăţenie.

Succesorul, părintele Octavian - Tavi, cum îi spun enoriaşii -, a reuşit

de-a lungul timpului să conserve energiile benefice ale locului
oferindu-i un aer de protecţie „paternă”.

Sosit-am la slujba de Bobotează dis-de-dimineaţă, îmbrăcat bine

pentru gerul de afară. Mă întâmpină însuşi părintele Tavi, bucuros
nevoie-mare că-i trec pragul. Îmi strânge mâna părinteşte şi mă invită
înăuntru.

Mirosul de tămâie arsă, alături de căldura lumânărilor, îmi dau o

senzaţie de linişte, pe care o simt parcă în adâncul sufletului. O zăresc
prin deschizătura uşii pe tanti Maria. O cunosc de mic ca fiind
nelipsită de la biserică şi binecunoscută de toţi ca o adevărată
enciclopedie a tradiţiilor şi obiceiurilor sfinte.

Se îndreaptă către colţul stranei, spre scaunul care parcă o aşteaptă

mereu, gata să îi aline din suferinţele bătrâneţii. Nu se aşează înainte
de a trece pe la fiecare icoană şi de a o săruta, de a se apleca în faţa
ei, spunându-i parcă din privire : „am venit şi astăzi „ ...

Mirosul de tămâie parfumată, răspândit de cădelniţa părintelui,

creează o atmosferă ceremonială, o atmosferă de sărbătoare, care te
ţine captiv pe parcursul slujbei.

Odată cu sfinţirea apei, preotul înmoaie mănunchiul de busuioc

împreună cu crucea şi ne stropeşte pe toţi cei prezenţi,
binecuvântându-ne.

Urmează goana după apa sfinţită. Oamenii evlavioşi de acum cinci

minute trec într-un alt registru de stare, îmbulzindu-se către butoiul
de agheasmă. Nu peste mult timp aud o voce din mulţime „eh hai că
Dumnezeu a vrut cu noi azi”. Probabil că are dreptate, îmi zic eu în
sinea mea, încercând să le caut scuze.

Nu pot spune că mă aşteptam să fie altfel, însă, după atmosfera la

care luasem parte mai devreme în biserică, aş fi fost gata să cred că s-
a schimbat ceva şi în interior, în adâncul fiinţei lor.

O văd pe tanti Maria grăbindu-se, cu paşi mărunţi, spre casa de pe

uliţa ei. Am să o revăd curând?! Posibil, dar poate niciodată la fel de
abătută ca azi...