|1|

S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 |2|
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 |3|
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

„IATĂ CĂ OMUL A AJUNS CA NOI, CUNOSCÂND BINELE ȘI RĂUL” – Facere, 3, 22

SDB – SUMMA DÆMONICA

BIBLIOGRAFIA
vol. 2, nr. 2, Februarie 2019

Apariție lunară de prezentare tematico-alfabetică a credințelor

magico-teologice și conceptelor socio-filosofice despre apariția, existența și evoluția noțiunii
de rău, precum și a practicilor ritualice de evocare, invocare, exorcism și protecție expuse
cercetării de-a lungul timpului, în evoluția lor fenomenologică și din perspectiva diferitelor științe
ale modernității.

TEMATICON
ANGELOLOGIA
DUMEA 2003 2SDB2019; GIESCHEN 1998 2SDB2019; LABONTE 2012 2SDB2019; PEERS 2011 2SDB2019

APOCALIPSA
QUESTIN 2009 2SDB2019

DEMONOLATRIA
QUESTIN 2009 2SDB2019

DEMONOLOGIA BASMICĂ
CHELARU 2016 2SDB2019; DANCIU 2018d 2SDB2019

DEMONOLOGIA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ

COȘBUC 1986 2SDB2019; ITU 1994 2SDB2019; OLTEANU 2015 2SDB2019

EXORCISMUL
BASTOVOI 2007 2SDB2019; GHERASIM 2016 2SDB2019

IMAGINARUL DEMONIC
BRAGA 2011 2SDB2019; HEMSLEY 2011 2SDB2019; TULINIUS 2011 2SDB2019; ZUCHIOS 2011 2SDB2019

MAGIA
SPERANDIO 2006 2SDB2019; SPERANDIO 2011 2SDB2019; LABONTE 2012 2SDB2019

MANTICA
GAVRILUȚĂ 2008 2SDB2019; RICCI f.a. 2SDB2019

OCULTA
BEDU 2009 2SDB2019

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 |4|
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

2SDB2019

ANGELOLOGIA
DUMEA 2003 2SDB2019
Pr. Claudiu Dumea
Îngeri și demoni
Iași, Editura Sapienția, 2003
336 p. ISBN 973-8474-11-6

Cuprins mândriei – 111, De ce ne urăște diavolul? – 117,

Îngeri. Îngerii în criză – 9,
Cine spun oamenii că sunt
îngerii? – 14, Spirite pure –
20, Ierarhia cerească – 25,
Îngerii, călăuze pe drum –
30, Îngerii în viața lui Isus –
35, Îngerii și Biserica – 41,
Îngerii în liturghie – 46,
Îngerii păzitori – 51,
Îngerul morții – 58, Îngerii
și martiriul – 63, Îngerii și parusia – 67 Diavoli.
Moartea Satanei – 75, În ce cred cei care nu cred
în diavol? – 80, Cristos în luptă cu Satana – 87,
Cele două împărății – 92, Ținta principală a
Satanei: preotul – 97, Demonul banului: Mamon
– 102, Demonul necurăției – 107, Demonul
Campionul libertății – 122, Satanismul – 127, Cu
ce se ocupă sataniștii – 133, Ce caută lumea în
sectele satanice? – 140, Satana iubește muzica –
146, Diabolus in musica – 155, Ci ne mântuiește
de Cel Rău – 160, Deus in musica – 169, Diavolul
în viețile sfinților – 172, Cosmonauții infernului
– 177, Uriașii – 185, Infestația – 195, Posesia
doabolică – 209, Magia – 231, Necromanțai.
Spiritismul – 253, Divinația sau ghicitoria – 266,
Yoga și meditația transcedentală – 278, Medicina
paralelă. Tulburări psihice și influențe ale Celui
Rău – 285, Satana și comunismul – 294,
Masoneria – 308, Anticristul – 315, Bucuria
spirituală, armă împotriva Celui Rău – 325,
Învingătoarea șarpelui – 331, Bibliografie – 337.

GIESCHEN 1998 2SDB2019

Charles A. Gieschen
Angelomorphic Christology.
Antecedents and Early Evidence.
Leiden-Boston-Koln, Brill, 1998, 418 p.

Table of Contents Nomenclature,E. Hypostasis Nomenclature, F.

Acknowledgements, Abbreviations, PART I.
INTRODUCTION. Prologue: Christ as an
Angel?, 1. History of Research, A. Early
Historical Research: Angelology and
Intermediation, B. A Revival of Research: Angel
Christology, C. Recent Research: The Influence
of Divine Mediator Figures on Early Christology,
2. Nomenclature and Methodology, A. Religious
Group Nomenclature, B. Angel Nomenclature,
C. Divinity Nomenclature, D. Veneration
Methodology, PART II. ANTECEDENTS. 3. An
Angelomorphic God, A. Interpretative
Approaches, B. Angel of the Lord Traditions in
the Old Testament, C. Conclusion, 4.
Angelomorphic Divine Hypostases, A. The
Name, 1. The Name as a Divine Hypostasis of
Presence, 2. The Name as the Cosmogenic
Agent, 3. The Name Hypostatized as an
Angelomorphic Figure, B. The Glory, 1. The
Glory at Sinai, the Tabernacle, and the Temple,

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 |5|
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
2. The Glory as an Angelomorphic Man,
Especially in Ezekiel 1, 3. The Angelomorphic
Glory in Texts after Ezekiel 1, 4. The
Identification of the Glory with a Human, C .
Wisdom, 1. Wisdom as an Hypostasis and
Cosmogenic, Agent, 2. Wisdom and the Divine
Throne, 3. Wisdom and the Angel of the Lord, D.
TheWord, 1. The Word of YHWH Appears to the
Patriarchs and Prophets, 2. The Word, Wisdom,
and the Angel of the Lord, 3. The Angelomorphic
Roots of Philo's Logos, 4. Memra and the Angel
of the Lord, E. The Spirit, 1. Spirits as Angels, 2.
The Spirit as an Angel, F. The Power, 1. Power
as a Designation for an Angel, 2. Power as a
Designation for God, G . Conclusion, 5. The
Principal Named Angels, A . Michael, B .
Gabriel, C. Raphael, D. Uriel, E. Israel, F.
Yahoel, G. Eremiel, H. Metatron, I. Other
Interpretations of the Principal Angels, J.
Conclusion, Angelomorphic Humans, A.
Patriarchs, 1 . Adam, 2. Abel, 3. Enoch, 4. Noah,
5. Jacob, B. Prophets, 1. Introduction, 2. Moses,
3. Elijah, 4. Other Prophets, C. Priests, 1.
Introduction, 2. Levi, 3. Melchizedek, 4. The
Priests of the Qumran Literature, D. Kings, E.
Apostles, F. Elect Ones, G. Conclusion, PART
III. EARLY EVIDENCE. Angelomorphic
Christology at Nicea and Before, A. Angel
Christo logy at Nicea, B. Representative
Evidence fromJustin to Eusebius, 1. Justin
Martyr, 2. Theophilus of Antioch, 3. Irenaeus of
Lyons, 4. Tertullian, 5. Clement of Alexandria,
6. Hippolytus of Rome, 7. Origen, 8. Novatian,
9. Lactantius, 10. Eusebius of Caesarea, 11. The
Apostolic Constitutions, C. An Introduction to
Early Evidence (Pre-150 CE), 8. The Pseudo-
Clementines, A. The True Prophet as Adam and
the Glory, B. The True Prophet as Wisdom and
the Spirit, C. The True Prophet as the Chief
Archangel, D. The True Prophet as the Angel of
the Lord, E. Conclusion, 9. The Shepherd of
Hermas, A. The Various Angelomorphic
Figures, B. The Relationship Between
Pneumatology, Christology, and Ecclesiology,
C. The Son as the Angel of the Lord, the Name,
and the Glory, D. Conclusion, 10. The Ascension
of Isaiah, A. The Angel of the Holy Spirit, B. The
Beloved, C. The Great Glory, D. Conclusion, 11.
The Revelation to John, A. One Like a Son of
Man, B. The Word of God and the Name of God,
C. The Mighty Angel with the Scroll, D. God and
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
His Angel, E. Conclusion, 12. The Gospel of
John, A. The Word, the Name, and the Glory, B.
The Descending and Ascending Son of Man, C.
The Apostle, D. The Paraclete(s), E. Conclusion,
13. The Epistle to the Hebrews, A. Creator,
Name, Firstborn, Glory, and Enthroned Son, B.
Apostle, High Priest, and Son of God's House, C.
A High Priest Mter the Order of Melchizedek, D.
The Word of God, E. Conclusion, 14. The
Pauline Epistles, A. God's Angel, B. The
Destroyer, C. The Heavenly Man, D. The Power
of God and the Wisdom of God, E. The Glory,
the Image of God, and the Spirit, F. The Form
and the Name of God, G. The Body, H. The
Image of the Invisible God, the Head of the
Body, the Firstborn, and the Beginning, I.
Conclusion, PART IV. CONCLUSION. 15.
Implications for the Study of Early Christology,
Bibliography, Ancient Literature Index, Modern
Author Index.
Acknowledgements
This book represents the culmination of several
years of historical and theological education
focused on biblical literature. Several individual
teachers have made a lasting impact on the shape
of that education. James Voelz, then of
Concordia Theological Seminary in Fort Wayne,
first instilled in me a passion for rigorous
exegesis. His encouragement led me to spend an
invaluable year at Princeton Theological
Seminary where I was cultivated primarily by
James Charlesworth and Martinus de Boer. My
years at the University of Michigan were
influenced by Jarl Fossum and Gabriele
Boccaccini. Professor Fossum, under whose
guidance much of what follows was first
submitted as a dissertation in 1995, has been an
abundant source of scholarly insight, as is
apparent throughout this book. I also benefited
from conversations with Christopher Rowland
during my months at the University of Oxford in
1994. It is to each of these teachers, especially
my Doktorvater, that I am profoundly indebted
and herewith express my sincere gratitude.
Several other people and events have also shaped
the dissertation stage of this book. April De
Conick, a treasured friend and scholar, led me to
doctoral studies and offered encouragement
along the way. Several lectures by Christopher
Morray:Jones in Ann Arbor and at the National
 |6|
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

SBL Meetings were insightful and stimulating. I
benefited from the opportunity to present
portions of this research at the National Meetings
of the Society of Biblical Literature in 1992-
1996. I was the thankful recipient of Michigan's
RadcliffeRamsdell Fellowship in 1993-94 which
assisted in six months of study at the University
of Oxford. While there I presented a portion of
my Pauline chapter to the Oxford New Testament
Graduate Seminar and to the Ehrhardt Seminar at
the University of Manchester. An afternoon
conversation with Gilles Quispel during my visit
to the Netherlands clarified several questions in
my research. I also benefited from the
environment of Westfield House in Cambridge
where I resided and wrote the formative chapters
of this study. The time in England as well as the
years at the University of Michigan would not
have been feasible without the generous financial
support of the Wiebe Mission Trust Fund
Scholarship and the patient understanding of the
members of Trinity Lutheran Church of Traverse
City, Michigan whom I served as pastor during
the years of my doctoral studies. The opportunity
to focus on the revision of my disseration would
not have been possible without the support of my
esteemed colleagues, Dean Wenthe and William
Weinrich of Concordia Theological Seminary,
who have provided me with a wonderful
environment for teaching and research. I am very
indebted to Chad Bird, our Graduate Assistant
for Exegetical Theology, who tirelessly read the
entire manuscript and offered numerous helpful
suggestions. Grant Knepper, Duane Bamsch, and
Christopher Esget also provided valuable
assistance with the indices and proofing. Lastly,
I extend my sincere thanks to Martin Hengel and
the editoral staff of Brill Academic Publishers for
accepting this into the Arbeiten zur Geschichte
des Antiken Judentums und des Urchristentums
series. No person in this process has been more
important than my wife, Kristi. Her unfailing
love and daily encouragement have inspired my
every effort. Therefore, it is to her that I dedicate
this work.
Charles A. Gieschen

LABONTE 2012 2SDB2019

Mireille Labonté
72 de îngeri: călăuzele noastre de zi cu zi
Traducere din limba franceză de Diana Morăraşu
Bucureşti, Editura Nemira, 2012
163p., 19,90 lei. ISBN: 978-606-579-322-4

Cuprins preastimatul (12-15 mai) – 36,12. Hahaiah:

Introducere – 5, Cum
luăm legătura cu un înger?
– 5, Ce înger să invocăm?
– 7, 1. Vehuiah: exaltatul,
energicul (21-25 martie) –
11, 2. Yeliel: săritorul,
pasionatul (26-31 martie)
– 14, 3. Sitael: amabilul şi
generosul (1-5 aprilie) –
16, 4. Elemiah:
călăuzitorul, zeul ascuns
(6-10 aprilie) – 19, 5. Mahasiah: mântuitorul,
seninul (11-15 aprilie) – 22, 6. Lelahel:
preaslăvitul, ambiţiosul (16-20 aprilie) – 25, 7.
Achaiah: binevoitorul, seninul (21-25 aprilie), 8.
Cahethel: adorabilul, secerătorul (26-30 aprilie)
– 30, 9. Haziel: milostivul, onestul (1-5 mai) –
32, 10. Aladiah: indulgentul, metodicul (6-11
mai) – 34, 11. Lauvuel: cel care celebrează viaţa,
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
protectorul, blândul (16-20 mai) – 39, 13.
Yezalel: rigurosul, iscusitul (21-25 mai) – 42, 14.
Mebahel: conservatorul, justiţiarul (26-31 mai) –
45, 15. Hariel: inspiratul, luptătorul (1-5 iunie) –
47, 16. Hekamiah: edificatorul, exigentul (6-10
iunie) – 49, 17. Lauviah: admirabilul, originalul
(11-15 iunie) – 51, 18. Caliel: dreptul,
binefăcătorul (16-20 iunie) – 53, 19. Leuviah:
mângâietorul, amabilul (21-25 iunie) – 55, 20.
Pahaliah: mântuitorul, ponderatul (26 iunie – 1
iulie) – 57, 21. Nelchael: unicul, poetul (2-6 iulie)
– 59, 22. Yeaiel: Integrul, generosul (7-12 iulie)
– 61, 23. Melahel: eliberatorul, contemplativul
(13-17 iulie) – 63, 24. Haheuiah: altruistul,
sensibilul (18-22 iulie) – 65, 25. Nith-Haiah: cel
care oferă înţelepciune, magul (23-28 iulie) – 67,
26. Haaiah: scrutătorul, mediatorul (29 iulie-2
august) – 69, 27. Yerathel: clarvăzătorul,
milostivul (3-7 august) – 71, 28. Seheiah:
 |7|
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
vindecătorul, eroicul (8-13 august) – 73, 29.
Reyel: înţelegătorul, entuziastul (14-17 august) –
75, 30. Omael: constantul, vindecătorul (18-23
august) – 77, 31. Lecabel: inspiratorul, savantul (
24-28 august) – 79, 32. Vasariah: dreptul,
rigurosul (29 august-1 septembrie) – 81, 33.
Yehuiah: expertul, îndemânaticul (2-7
septembrie) – 83, 34. Lehahiah: milostivul,
ferventul (8-13 septembrie) – 85, 35. Khavakiah:
voiosul, sociabilul (14-18 septembrie) – 87, 36.
Menadel: adorabilul, protectorul (19-22
septembrie) – 89, 37. Aniel: virtuosul, înţeleptul
(23-28 septembrie) – 91, 38. Haamiah: cel demn
de speranţă (29 septembrie-3 octombrie) – 93,
39. Rehael: îngerul, fraternul (4-8 octombrie) –
95, 40. Yeiazel: cel care bucură, cel care-şi
aminteşte (9-13 octombrie) – 97, 41. Hahahel: cel
stabil, cel care clădeşte (14-18 octombrie) – 99,
42. Mikael: primitorul, înţeleptul (19-23
octombrie) – 101, 43. Veuliah: dominantul,
combativul (24-28 octombrie) – 103, 44.
Yelahiah: constantul, gloriosul (29 octombrie-2
noiembrie) – 106, 45. Sealiah: păzitorul
cunoaşterii, eruditul (3-7 noiembrie) – 108, 46.
Ariel: revelatorul, elegantul (8-11 noiembrie) –
110, 47. Asaliah: intuituvul, sensibilul (12-17
noiembrie) – 112, 48. Mihael: binefăcătorul,
agreabilul (18-22 noiembrie) – 114, 49. Vehuel:
elevatul, formatorul (23-27 noiembrie) – 117, 50.
Daniel: milostivul, elocventul (28 noiembrie-1
decembrie) – 119, 51. Hahasiah: iscoditorul,
vindecătorul (2-7 decembrie) – 121, 52.
Imamiah: cel care vede departe (8-12 decembrie)
– 123, 53. Nanael: cel care descoperă
orgolioşii,ingenuul (13-16 decembrie) – 125, 54.
Nithael: regele, alesul (17-21 decembrie) – 127,
55. Mebahiah: reflexivul, stoicul (22-
26decembrie) – 129, 56. Poiel: susţinătorul,
umilul (27-31 decembrie) – 131, 57. Nemamiah:
cel demn de slavă, răbdătorul (1-5 ianuarie) –
133, 58. Yeialel: împăciuitorul, combativul (6-10
ianuarie) – 135, 59. Harahel: cunoscătorul,
prosperul (11-15 ianuarie) – 137, 60. Mitzrael:
consolatorul, credinciosul (16-20 ianuarie) – 139,
61. Umabel: clarvăzătorul, autonomul (21-25
ianuarie) – 141, 62. Yah-Hel: amabilul,
simpaticul (26-30 ianuarie) – 143, 63. Anauel –
Binefăcătorul, subtilul (31 ianuarie-4 februarie) –
145, 64. Mehiel: stimulativul, indulgentul (5-9
februarie) – 147, 65. Damabiah: moderatul,
precursorul (10-14 februarie) – 149, 66.
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
Manakel: săritorul, originalul (15-19 februarie) –
151, 67. Ayael: protectorul copiilor, fermecătorul
(20-24 februarie) – 153, 68. Habuhiah:
generosul, prolificul (25-29 februarie) – 155, 69.
Rahael: pătrunzătorul, luminosul (1-5 martie) –
157, 70. Yabamiah: expresivul, inspiratul (6-10
martie) – 159, 71. Haiahel: dreptul, idealistul
(11-15 martie) – 161, 72. Mumiah: cel care vede
sfârşitul tuturor lucrurilor, receptivul (16-20
martie) – 163.
Recenzie
Despre autoarea cărţii nu ştim nimic, cartea
începând abrupt, chiar dacă este vorba pentru
început de o introducere, cu modul în care trebuie
invocat un înger. Mă aşteptam ca pentru început
să prezinte detaliat originea acestor fiinţe,
precum şi pretinsa lor relaţie cu lumea kabbalei
(cu cele 72 de nume divine), precum şi a magiei
(cei 72 de demoni ce în mod normal li se opun).
Mă aşteptam să văd modul în care calităţile
acestor fiinţe se reflectă în energiile sefirotice, să
văd semnătura ori sigiliul fiecărei fiinţe luate în
discuţie aici. Mi-ar fi plăcut de asemenea să se
exemplifice în mod practic modul de invocare a
fiecăruia dintre ei, precum şi textul în limba
latină cu o traducere evident pentru aceia dintre
noi care nu o stăpânesc. Nu este suficientă
periodizarea fiecăruia dintre ei, chiar dacă
autoarea face aceasta şi este corect, dacă ea nu
este imdeiat urmată de modalitatea practică
(magică până la urmă), de a fi poziţionat şi
invocat în cercul magic. Perioadele astrologice,
din câte ştiu, sunt nişte coordonate fixe în care
îngerii, respectiv demonii pot fi chemaţi.
Expresii de genu, „Vehuiah îi călăuzeşte în
sepcial pe cei născut între 21 şi 25 martie” (p.11),
nu au din punctul meu de vedere nici o legătură
cu realitatea magică. În general pot fi chemaţi
oricând, dar dacă se doreşte un rezultat solid,
atunci se respectă perioada, pe care ei o
controlează (astrologic vorbind) şi care-i
predispune la contactul cu cei iniţiaţi.
Nu invoci un îngeri doar pentru că ai o migrenă
sau pentru că încă eşti indecis să te muţi sau nu
în casa soacrei. Astfel de probleme sunt hilare şi
evident aparţin secolului XXI. Preferabil să nu
invoci un înger pentru a-l întreba cu ce culoare
norocoasă să îţi vopseşti maşina.
Din punctul meu de vedere, un astfel de înger este
chemat pentru a rezolva probleme,ce-i drept
 |8|
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

personale, dar serioase ale magului, care ţin mai
degrabă de ştiinţa spirituală, adică de aflarea unor
adevăruri divine, ce au sau nu legătură cu planul
uman, dar cu siguranţă nu viziază penibilul. Nu
trebuie dranjate astfel de forţe de dragul de a-ţi
proteja „membrele superioare” (p.27), sau să
„amelioreze (nici măcar nu le vindecă, ceea ce-i
imporopriu unei puteri sacre – n.n.) durerile
reumatismale şi cele de artită” (p.30).
Lucrarea este mai degrabă o abordare spiritualist-
parapsihologică, un „dicţionar” (mult spus)
extrem de generalist ce poate fi lecturat for-fun,
dar nu pentru a garanta neaparat vreun rezultat
real, excluzând aici efectul placebo.
Trebuie să avertizez cititorul că orice expunere
„subţire” asupra chestinilor importante ale
magiei practice (Înaltei Magii) este mai degrabă
daunătoare decât folositoare. E drept că ne aflăm
în secolul vitezei şi totul trebuie prezentat cât mai
succint cu putinţă şi pe înţelesul tuturor (cine
spune că magia e pentru toţi?). Dar un astfel de
domeniu nu impune grabă, ci prudenţă maximă,
iar cei care nu au răbdare şi se aşteaptă la
rezultate rapide vor primi în cel mai bun caz
dezamăgirea neîmplinirii dorinţelor de cele mai
multe ori penibile. Practica magică deci, căci
despre ea se vorbeşte în lucrarea de faţă, impune
o documentare foarte serioasă ce se întinde
uneori pe întrega viaţă, şi nici de cum una ce
poate e succintă dar definitoriu incompletă, ceea
ce o poate transforma într-una extrem de
periculoasă.

PEERS 2011 2SDB2019

Glenn Peers
Trupurile imateriale.
Reprezentări bizantine ale îngerilor
Traducere din limba engleză de Maria Yvonne Băncilă.
Prefaţă de Ştefan Ionescu-Berechet
București, Editura Nemira, 2011
308p., 45,90 lei, ISBN: 978-606-579-220-3

Cuprins precum şi printr-o aprofundată înţelegere a artei

Mulţumiri – 5, Abrevieri – 7, Prefaţă – 11,
Introducere – Tensiunea dintre teologie şi cult
– 25, 1. Probleme legate de reprezentarea
îngerilor – 39, 2. Argumente împotriva
icoanelor îngerilor – 95, 3. Reprezentări ale
îngerilor – 129, 4. Cinstirea îngerilor şi a
icoanelor lor – 175, 5. Apariţii ale
Arhanghelului Mihail – 211, Concluzie – 255,
Bibliografie – 271, Ilustraţii – 301, Indice – 303
Recenzie
Între secolul IV şi
secolul IX creştin are loc
una dintre cele mai
interesante confruntări de
natură teologică, mai
precis de angeologie ce
interesează deopotrivă şi
demonologia. Deşi nu este
teolog, autorul uimeşte
printr-o profundă
cunoaştere a tuturor momentelor iconofile şi
iconoclaste, cuprinse de perioada sa de cercetare,
creştine (e doctor în istoria artei), fapt ce denotă
o dublă cunoaştere teologică şi culturală
deopotrivă.
Ideea lucrării este simplă şi uşor de urmărit.
Autorul vizează momentele marcante ale
dezvoltării cultului icoanei ce-i are drept
promotori pe îngeri, în contextul unei susţineri a
iconofililor, ce aduc alături de dogmă tradiţia
scripturistică şi primară creştină. Pe de altă parte,
îi avem pe iconoclaştii care prezintă argumentele
ce indică imposibilitatea reprezentării sub aspect
„grafic” sau sub orice formă materială icoanele
ce-i „reprezintă” pe îngeri.
Rolul puterilor cereşti, îngeri sau arhangheli
(Mihail, primeşte la un moment dat chiar şi o
închinare cultică, după unii sinonimă cu
idolatria) este de necontestat în istoria sacră a
tradiţiei iudaice şi creştine deopotrivă, motiv
pentru care este de înţeles respectul iconic
manifestat de credincioşii creştini faţă de aportul
lor real şi continuu în procesul de mântuire a
umanităţii. Pe de altă parte, constat eu, închinarea
la îngeri reprezintă cea mai mare ispită pentru ei,

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 |9|
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
pentru că prin riscul de a ajunge la idolatrie, ei
pot primi ispita de a se crede dumnezei, cu sens
de mândrie şi nu haric, fapt ce constituie
prototipul ispitirii satanice. Este, dacă vreţi, din
punct de vedere demonologic, modul în care
diavolul ispiteşte prin idolatria angelică, puterile
cereşti (v.p.188-189).
Iconoclasmul vine ca un strigăt de atenţionare,
combătut şi redus la tăcere de sinodul VII
ecumenic, ce anunţă triumful iconofililor asupra
unei mişcări ce oficial va fi declarată „eretică”.
Practic, ideea de bază a iconoclasmului, se
axează pe aceea că ceea ce e duh, adică
permanent invizibil, este imposibil de redat prin
vre-o formă de artă chiar şi atunci când se
materializează, căci este până şi de şi de iconofili
faptul că nu-şi arată adevărata atunci adevărata
esenţă ce continu rămâne una spirituală, ci una
prezintă simţurilor noastre una „fabricată”,
materială, străină lui dar conformă momentului
istoric uman, cu scopul de a transmite un mesaj
şi nu de a se evidenţia în vreun fel pe sine.
Omului nu i se pare că aude, ci într-adevăr îl aude
pentru că-l şi vede pe îngerul care i se arată luând
o înfăţişare humanoidă, îngerul asemănându-se
omului, pentru ca prin vedere şi mesaj, omul să
devină înger.
Frumuseţea artei se loveşte de imposibilitatea
surprinderii esenţei celei nevăzute şi astfel
privirea noastră interceptează doar reprezentarea
„fabricată” şi nu făptura sacră în adevărata sa
dimensiune. Practic ne închinăm cu adevărat
unui „moment”, care reprezintă materializarea
unui înger şi nu celui care a produs acel moment,
adică îngerului însuşi. Dacă nu poţi surprinde cu
adevărat ceva, nu merită să încerci. Icoana ar fi
cu alte cuvinte, pentru iconoclaşti, un kitch,
creştinii adorând ceva ce practic nu există ca
formă, chiar dacă aceştia pretind că prin ea,
mintea transcende spre o realitate spirituală vie,
circumscrisă spiritual (deci posibil de reprezentat
şi mai cu seamă de înţeles).
APOCALIPSA
QUESTIN 2009 2SDB2019
Peter Tradowsky
Christ şi Antihrist
Din exerciţiile de cunoaştere pentru sfârşitul de secol
Traducere de András Zoltán
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
Cartea este incitantă, extrem de bogată în
resurse bibliografice şi imagini (păcat că alb-
negru), ea reprezentând, din punctul meu de
vedere, un document vrednic de luat în seamă
atunci când ne aplecăm serios asupra istoriei
îngerilor sau asupra ştiinţei angeologice în
principal creştine. Poate fi citită cu uşurinţă şi de
către aceia dintre noi care nu deţin o bază
teologică solidă, tocmai pentru că modul în care
autorul se face înţeles este aşa cum am mai spus,
unul simplu şi concis.
Din perspectivă demonologică, lucrarea
evidenţiază semnalul de alarmă pe care
iconoclasmul l-a tras cu privire la o neo-idolatrie,
de data aceasta creştină, care chiar dacă nu a avut
ca scop uman (cultic) o astfel de degenerare, se
poate ajunge la ea, căci mintea umană dacă e
înşelată de aparenţe, sufletul poate fi înşelat la
rându-i cu uşurinţă. Pentru că îngerii nu-şi doresc
un cult, nu au s-au arătat oamenilor în adevărata
lor formă, iar dacă au făcut-o, forma nu a fost una
pe măsura esenţei lor spirituale, ci doar pentru a
face mai uşor de crezut mesajul divin.
Pe de altă parte, aşa cum am afirmat la
început, îngerii sunt realmente ispitiţi de o astfel
de închinare şi uneori par a se lăsa antrenaţi de
ea, dacă ar fi să ţinem cont de dovezile aduse de
autor, care dovedeşte existenţa unui cult angelic
a cărui origine a fost iniţiată de nimeni altcineva
decât arhanghelul Mihail, ocrotitorul poporului
Israel, probabil „lăsat fără slujbă” după ce
Dumnezeu a făcut „legământ” cu creştinii, prin
întruparea şi jertfa lui Hristos.
Dar, trecând dincolo de răutatea mea gratuită
- şi cu aceasta voi încheia - lupta în afirmarea
adevărului nu este a celor ce-l susţin, ci a celor
mulţi, care prin Sinodul VII Ecumenic afirmă
corectitudinea dogmatică şi implicit cultică a
reprezentării iconice a îngerilor, fapt ce produce
începutul unei noi ere despre care mă abţin să
vorbesc.
 | 10 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic Gold. 2009

117p. ISBN: 978-606-92265-7-5

Cuprins superior, aură şi elohimi, aceasta tocmai din

Întrebarea – 9, Cum pot
fi descoperite entităţile
malefice? – 14, Despre
caracteristica entităţii Sorat
– 20, Întâlnirea cu Fiara
apocaliptică, anul 1933 –
31, Sorat scoate capul la
sfârşit de secol, Despre
modul său diferit de a
acţiona în comparaţie cu
anum 1933 – 55, Despre războiul tuturor
împotriva tuturor – 58, Ce trebuie înfăptuit până
în anul 2000? – 60, Cum se revelează acţiunea
lui Sorat? – 63, Tragedia tripartiţiei
organismului social ca structură după „chipul şi
asemănarea lui Christos” – 71, Zeul Mammon şi
cometa Halley (1910/1986) – 75, Despre
încarnarea iminentă a lui Ahriman – 80, Despre
trecerea prin experienţa întâlnirii cu Fiara
apocaliptică – 86, Despre Evenimentul Christic
al secolului XX – 98, Note – 108.
Recenzie
De la început trebuie să
recunosc neputinţa de a
înţelege decât în parte
sistemul antroposofic al
lui Rudolf Steiner, fapt
care însă nu m-a depărtat
de la a cumpăra o lucrare
ce prezintă o evidentă
importanţă pentru studiul
general al demonologiei.
Antroposofia, atât cât am
reuşit să parcurg şi mai ales să înţeleg din ea,
constat cu plăcută surprindere că oferă lumii o
viziune deosebit de valoroasă asupra
spiritualităţii, motiv pentru care ar trebui mai
mult şi implicit mai serios aprofundată.
Demonologia antroposofiei – dacă aş putea să o
numesc astfel – reprezintă, din punctul meu de
vedere, o ramură importantă a studiului
demonologic, parte deci integrantă în ansamblul
disciplinelor ce-l compun.
Atunci cînd am cumpărat această lucrare, mă
aşteptam la o expunere încâlcită despre Eu-l
cauza puţinei mele pregătiri antroposofice,
aceasta pe lângă faptul că eram urmărit de teama
că dincolo de toată această terminologie nu voi fi
capabil să surprind esenţialul. Am primit însă un
şoc atunci când începând lectura autorul m-a
uimit prin stilul simplu dar plin de profunzime,
dovadă a faptului că antropologia „aşa cum o
ştiam eu” a primit de mult tenta modernităţii prin
simplitatea expunerii, mai cu seamă atunci când
se adresează în principal cititorilor neavizaţi, sau
prea puţin iniţiaţi în „dogma” antroposofică,
printre care mă număr şi eu.
Evident, titlul a fost acela care m-a atras, dar
informaţiile extrem de interesante expuse cu stil
în paginile lucrării au fost cele care nu m-au lăsat
să las cartea până nu am terminat de citit cu
atenţie şi cea din urmă pagină.
În centrul discuţiei nu se află aşa cum mă
aşteptam, după cum cred că se sugerează şi în
titlu, Hristos ci Antihrist al cărui nume este
descoperit ca Sorat, de către iniţiatorul mişcării
teosofice moderne, Rudolf Steiner. Târziu, abia
în 1991 s-au făcut publice două declaraţii ale lui
Steiner cu privire la momentul venirii lui Sorat,
cu toate că, în conferinţele sale a amintit de
câteva ori de acesta (p.9). Sorat sau Antihristul
scrierilor creştine este văzut ca vrăjmaş direct al
lui Hristos.
Eul uman dezvoltă în sine dorinţa de a deosebi
ceea ce îi face bine sau rău, însă „pentru
recunoaşterea entităţilor malefice e nevoie într-o
foarte mare măsură de capacitatea de
diferenţiere, căci entităţile malefice se străduiesc
din răsputeri să nu fie recunoscute” (p.14).
Steiner însă dovedeşte o cunoaştere profundă a
numelor şi calităţilor lor, grupându-le în entităţi
luciferice, arhimanice şi mefistofelice (cf. p.14-
16), ultimele manifestând cea mai distructivă
acţine asupra Eu-rilor umane, aşa cum s-a
dovedit mai târziu în cazul lui Hitler, un
„posedat” al acestor entităţi a lui Sorat
deopotrivă.
Sorat apare ca o entitate singulară ce se află în
legătură directă cu evoluţia Pământului, mai
precis cu a Eu-lui uman, până la urmă o creaţie a
spiritelor superioare Elohim. Despre acestea din

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 | 11 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
urmă se poate afla mai multe dacă sunt citite cu
atenţie lucrările şi conferinţele lui Rudolf Steiner.
Ce este important de reţinut aici e că ele sunt
spiritele creatoare ale Eu-lui uman ce urma să se
dezvolte „natural” adică treptat până la
cunoaşterea şi îndeplinirea reală a stării
spirituale, evident nedorită de Sorat.
Conducătorul Elohimilor este Logosul-Hristos,
singurul capabil să se opună în mod real
demonului solar, antihristul Sorat, adversarul
nemijlocit al Eu-lui uman (p.16).
Autorul aminteşte că
există patru principii ale
răului ce sunt puse în relaţie
cu mersul evoluţiei cosmice
a Eu-lui ce „ating” cele trei
învelişuri ale acestuia
(sufletul senzaţiei, sufletul
raţiunii şi sufletul
conştienţei), dar nu ne
descoperă, din păcate, care
sunt aceste patru principii
(p.16-17). Este deci o interacţiune spirituală
complexă ce se dezvoltă pe două planuri,
spiritele acţionând fie una asupra celeilalte (spre
exemplu manipularea maselor), fie una în
interiorul celeilalte (o posedare avident voită a
Eu-lui, pusă evident în slujba răului).
Acum se dezvoltă contextul apariţia spiritelor
(rele) Asuras, ce-şi coordonează acţiunile la
ordinul lui Sorat, acţiuni pe care autorul le
numeşte direct ca magie neagră. Ele „acţionează
extraordinar de atrăgător ca expresie a resemnării
în legătură cu activitatea Eului” (p.17). Nu este
exclusă de aici credinţa oarbă, fie în om, fie în ce
spune el, fapt ce conferă mare capacitate de
intruziune a forţelor spirituale ce se ascund în
spatele magiei negre.
Prima prezentare a entităţii Sorat de către
Rudolf Steiner o face în lucrarea (tradusă de
altfel şi în limba română, dacă nu mă înşel, la
aceeaşi editură) Apocalipsa lui Ioan, scrisă în
1908. Aici Sorat „este aşezată în contextul cel
mai larg posibil, şi anume în întregul ciclu de
evoluţie de la Saturn până la Vulcan, în mijlocul
căruia stă evoluţia Pământului cu Evenimentul
Christos” (p.20). Apoi, în conferinţele
Polaritatea durată-evoluţie în viaţa omenească
(de care nu am cunoştinţă dacă s-au tipărit şi la
noi sau nu), aceeaşi entitate apare descrisă direct,
prezentândui-se caracterul vrăjmaş în perioada
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
post-hristică, în care îşi face simţită prezenţa la
modul concret. În fine, mai târziu, în afirmaţiile
sale din ultima sa perioadă de activitate
(septembrie 1924), Steiner e şi mai concret,
poziţionându-l istoric pe Sorat spre sfârşitul
secolului XX, cu o referire profetică la anul1933
şi mai departe la 1988, ani deosebiţi de
importanţi (cf. p.20-21).
Steiner afirmă clar că întreaga natură a lui
Sorat e centrată pe ciclul Apocalipsei, el putând
fi definit doar în cadrul ei. Prin acţiunile sale,
oamenii vor fi tentaţi să refuze spiritualizarea ce
li se oferă prin prezenţa lui Hristos. Toţi cei care
se vor opune sunt afectaţi fatal de acest demon al
soarelui Sorat care la finalul celei de-a şaptea
epoci postatlantiene „se va manifesta în Marele
Război al tuturor împotriva tuturor” (p.21).
În Apocalipsa lui Ioan, Sorat este 6-6-6
(număr în care se află întregul secret al magiei
negre), sau Fiara cu Două Coarne, cifre pe care
le interpretează fie ca expresie a ciclicităţii
acţiunilor sale în lume, fie e vorba de fiinţa
omenească ajunsă la maximum impietăţii sale. În
acestcaz Sorat acţionează asupra corpului fizic şi
Eu-lui uman inferior, asupra corpului eteric, a
corpului astral, opturându-le dezvoltarea spre
Eu-l superior, fapt exprimat simbolic prin
alăturarea celor patru litere evreieşti ce alcătuiesc
numele demonului, elementelor mai sus amintite
ce le posedă:
S (sameh) – valoare numerică: 60; acţionează
asupra corpului fizic;
V (vau) – valoare numerică: 6;
controlează corpul eteric;
R (reş) – valoare numerică:
200; înglibează corpul astral;
T (tau) – valoare numerică:
400; posedă sau controlează Eu-l
inferior.
Ca orice demon, Sorat, spirit solar, inamic
definitiv al oricărei evoluţii-transformări (de la
666 la 777) şi adversar al Mielului are porpria lui
„semnătură”, semn sau simbol, redată de Steiner
şi preluată de autorul nostru. Lui i se ataşează
toate puterile soratice spirituale ce-l pot „invada
şi lua în stăpânire pe om” (p.24), fapt care va
diviza umanitate în practicanţi ai magieialbe şi
negre.
Steiner descoperă auditoriului într-o
conferinţă pe 11 octombrie 1918 la Dornach
faptul că Sorat având cunoştinţă de faptul că Eu-
 | 12 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
lui uman i s-a planificat încă de la creaţie o
perioadă evolutivă spre maxima-i spiritualizare,
plănuieşte pentru anul 666 după Hristos un atac
devastator asupra omenirii. Motivul m-a uimit
căci aminteşte de ispitirea protopărinţilor, de
„graba” de a-i face pe oameni să devină
dumnezei. Deci scopul lui Sorat era acela „să
aducă în stadiul de atunci al evoluţiei sufletului
raţiunii sau a sufletului senzaţiei – în mod
anacronic, înaintede vreme – sufletul conştiinţei,
pe un dar” (p.25), ce ar fi avut evident o urmare
fatală. Dezvoltarea sufletului conştiinţei înaintea
celorlalte două ar fi dereglat fatal activitatea de
evoluţie a Eu-lui, oprindu-i practic dezvoltarea.
Atacul avea deci ca ţintă oprirea definitivă a
evoluţiei Eu-lui, spre Sinea Spirituală, Spiritul
Vieţii şi Omul devenit astfel Spirit, ce i-ar fi fost
răpite cu totul, rămânând capitv sufletului
conştienţei, adică în formula egoistă a existenţei
umane (p.25-26).
Răspunsul divin nu se lasă aşteptat. Pentru a-i
slăbi atacul, deci nu pentru a-i anula integral forţa
de impact, Hristos a trebuit să-şi plaseze
întruparea la mijlocul celei de-a doua perioade
postatlantiene, în anul 333, pentru că, aşa cum am
mai spus, numai Logosul se poate opune eficient
lui Sorat, restrângându-i eficienţa distructivă.
Omenirea nu are cunoştinţă de acest conflict,
pentru că e departe de maturitatea care să-i
confere înţelegerea lui integrală, aceasta cu toate
că totul se întâmplă în devenirea istorică a
omenirii. Prin intervenţia divină nu se anulează
decât marea parte a impactului atacului demonic,
rămânând însă posibilitatea ciclică a acestuia de
a se repeta. În anii 1932, 1998, 2664 etc., nu
trebuie să vedemdecât „puncte nodale ale unui
mers istoric ce se întinde pe o perioadă mai lungă
de timp, şi care
de pildă se
manifestă şi în
secolul XX”
(p.26). Pentru ca
omul să fie
împins înapoi în
animalitate
Sorat trebuie să
împiedice lărgirea conştiinţei umane. Cu toate că
atacul din anul 666 nu a reuşit, omenirea a primit
totuşi „o crăpătură lăuntrică până în adâncul
corporalităţii” (p.27), afirmă Steiner, într-una din
conferinţele sale. Este o rană ce se moşteneşte din
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
generaţie în generaţie, precum păcatul lui Adam,
doar că acum nu am greşit cu nimic. Ruptura
aceasta produce o boală care-l duce pe om la
renegarea lui Dumnezeu. Este vorba evident de
ateism. Ateismul acutizat prin generalizarea sa
arată tendinţele vremii a căror putere autorul este
convins pe drept cuvânt că provin din Abis.
În acel an, 666, Sorat urma a se prezenta pe
sine ca Hristos, tendinţă idolatră întâlnită la
multe din personajele politice ale secolului XX,
dintre care primul loc îl ocupă Adolf Hitler. Prin
idolatrie, omul este distrus şi nu eliberat aşa cum
fals i se inserează până ajunge să creadă în
minciuna căreia îi spune adevăr. Biserica nu este
străină de lucrarea de înrobire a spiritului, motiv
pentru care Steiner o acuză a-i fi teamă de
repercursiuni (cf. p.28-29).
Scopurile lui Sorat trebuiau îndeplinite în anul
666 prin intermediul Academiei de la
Gondishapur, zădărnicite de Hristos eteric care
vom vedea imediat prin cine anume a reacţionat.
Rudolf Steiner face referiri clare cu privire la cel
mai mare învăţător din Gondishapur, „al cărui
nume (din păcate – n.n.) a rămas necunoscut, dar
care a fost cel mai mare adversar al lui Christos
Iisus” (p.29). Acest „învăţător” este deci un om
ce se face receptacolul lui Sorat, este deci
posedat şi nu e vorba de întruparea Antihristului.
Toată această posesie era dublată de o
înţelepciune a unui spirit superioar (o conlucrare
de care am amintit mai sus), entitate denatură
arhimanică, conducător a mai multor spirite
malefice, ce nu a mai avut pare-se legătură cu
oamenii şi care a fost chemată deci special pentru
acest moment. Conlucrarea dintre cei doi este
foarte clară, Sorat este impulsatorul, iar entitatea
arhimanică e inspiratorul, omul fiind doar vasul
prin care învăţătura celor doi îi contaminează
semenii. Ca o notă personală, entitatea
arhimanică, îmi pare a fi „creierul” întregii
acţiuni, un spirit cu experienţa necesară pentru
astfel de acţiuni, de vreme ce Sorat are nevoie de
ajutorul ei, el rezumându-se la „a face lucrurile
să meargă”, aspect important desigur, dar nu
esenţial.
 | 13 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

Iată însă că şi aşa, planul a fost destul de de greoi, dar nu imposibil. Dincolo de realitatea
ineficient: „Ceea ce trebuia să se răspândească prezentării lui Hitler ca mediu, psihopat sau
pornind de la Gondishapiur a fost diminuat ca criminal, trebuie să vedem, aşa cum au văzut şi
eficacitate, în primul rând prin apariţia lui alţii „încarnarea” celui rău, de aici şi
Mahomed” (ibidem), din câte înţeleg, protejatul magnerismul hipnotic pe care-l avea aspura
maselor ce se însufleţeau la cuvintele şi gesturile
pline de ură controlată a „vasului” Hitler. Este
deci o conlucrare reală între om şi demon ce se
bazează pe o lucrare un sinergism, o plăcere în a
afirma şi a face răul. Hitler, din punctul meu de
vedere nu era posedat decât poate rare ori. Nici
nu era necesar, căci înfăptuia răul cu plăcerea
mistică cu care sfinţii înfăptuiesc binele. Pentru
că spunea lumii ce vroia să audă, apelând la un
Hristosului eteric. Chiar şi aşa, în timp, magnetism şi o forţă ce laorigine era demonică, a
învăţătura musulmană, susţine Steiner a fost reuşit ce înaintaşul său nu aputut, şi anume să
contaminată de cea a oponentului său. Nu se paralizeze capacitatea degândire a maselor, un
spune însă cum, probabil şi pentru că nu este „psimptom esenţial al acţiunii antichristice”
subiectul cărţii noastre. (p.41): violarea Eu-lui.
Dar cu totul este ciclic, nu urma decât o nouă
perioadă şi un nou „vas” care să-i slujească lui
Sorat, pentru ca el să ajungă să fie recunoscut
conştient în planul fizic, la fel, ajutat fiind de
Arhiman. Totul pleacă de la o lucrare ascunsă,
pentru ca la început să nu fie recunoscuţi de cei
aleşi şi astfel planul să le fie deconspirat, ca mai
apoi, ajunci în culmea puterii să îşi afirme (Sorat)
identitatea, iar lucrarea de obturare spirituală să
fie acceptată de întreaga umanitate. Chiar şi aşa,
unii înţelepţi au văzut şi priceput mişcarea
demonică. Evident, nimeni nu le-a dat ascultare. Se considera pe sine Dumnezeu, fapt relievat
Printre ei se află şi Steiner de însuşi salutul
a cărui descoperiri nu au nazist, „heil” în limba
fost tratate însă cu germantă fiind un
seriozitate. Cu toate că nu cuvânt întrebuinţat cu
se putea face nimic referire la „divinitate
pentru oprirea sau la un personaj
evenimentelor, acestea divin” (p.43).
puteau fi oarecum Mişcarea de ridicare a
influenţate, aceasta sub mâinii acţiona asupra
evidenta îndrumare a lui maselor hipnotizate,
Hristos aflat în eter. producând exaltare şi
Entitatea Sorat acţionează puternic prin Hitler, aclamarea lui ca
atât înainte cât şi după anul 1933, afirmând Dumnezeu. În Hitler
practic prin gura acestuia că „eu voi duce la bun se vede conlucrarea
sfârşit lucrarea pe care a început-o Christos!” perfectă a forţelor
(p.37). Dincolo deci de Hitler omul, era Sorat demonice: Arhiman şi
demonul care nu sevrea recunoscut doar în Sorat (cf. p.44). Cel
momentul prielnic când schimbările în bine încep din urmă „absorbea”
a se succeda. Fiind vorba de o conlucrare om – voinţa maselor ce mai
demoni, procesul este unul complex şi deci destul apoi e antrenată în munca de distrugere a

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 | 14 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
umanităţii (al doilea război mondial). Unii au
avut şansa să se trezească din această stare, la
care s-au expus totuşi voit, motiv pentru care nu
sunt scutiţi de răspundere (p.45). Dar acesta este
un aspect nesemnificativ în procesul pe care
autorul încească să-l descrie.
Sorat vrea să posede voinţa omului,
confiscându-i astfel libertatea. Sorat „are de-a
face mai presus de orice cu Eu-l în voinţa sa, în
timp ce punctul de atac al lui Arhiman este
intelectul, raţiunea” (p.47), elemente de bază ale
armoniei Eu-lui. Cei doi se servesc reciproc,
interesele lor fiind în acelaşi timp amestecate, cu
toate că ele pot fi înţelese şi separat. În „vasul”
numit Hitler apare replica antihristică, adică
Sorat, după cum în gândire, îl observăm pe
Arhiman. Cu ambii, omul Hitler lucrează de bună
voie, înţelegând perfect propaganda pe care o
duce, ignorând complet adevărul. Inteligenţa
personală, de altfel una neglijabilă, ce se poate
observa din slaba carieră militară, este potenţată
supranatural de spiritul arhimanic. Într-o astfel de
conlucrare, nu se poate pune problema libertăţii,
adică a respingerii forţelor ce-l conduc.
Înfăptuieşte răul de plăcere, dar aceasta se
întâmplă pentru că mai înainte voinţa a fost
complet subjugată de materie. În acest mod „se
naşte funesta legătură cu sângele şi Pământul,
care este atât de fatală pentru că sângele, despre
care este aici vorba, a devenit de multă vreme
decâzut, iar Pământul ascunde în sine puterile
subpământene care vor să-l tragă pe om în jos şi
să-l distrugă” (p.48); o concepţie gnostică,
întâlnită şi în creştinism.
Prin intermediul servitorului său Hitler, Sorat
a subjugat până la posesiune voinţa oamenilor,
iar Eu-l voinţă a fost narcotizat ajungând ca
aproape să fie nimicit. Din acest punct, „din
omul-voinţă inferior, Sorat acţionează asupra
simţirii şi gândirii, în sensul că inima devine
inertă, compasiunea dispare, conştiinţa adoarme,
iar legătura gândirii cu realitatea se pierde”
(ibidem).
În ultimele pagini ale capitolului despre
întâlnirea cu fiara apocaliptică, Tadowsky
vorbeşte despre „moştenirea” lui Hitler, bomba
atomică, ca semn al vicleniei ce nu se lasă
înfrântă şi despre gazul Zyklon B, o cianură care
ucide practic sufletul, obligâdu-l să se îmrpăştie,
să se descopună o dată cu materia trupului.
Practic îl urmează în descompunere. Sufletele
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
astfel descompuse poluează materia şi pe toţi ce
vii care o ating. Orice întoxicare cu cianură are
acelaşi efect. Conştienţi sau nu de aceasta, Hitler
şi unii dintre acoliţii lui s-au sinucis folosindu-o.
Autorul crede că „aceasta trebuie văzută drept cel
mai îngrozitoratac al Demonului solar împotriva
omenirii” (p.53).
Secolul XX este cel mai năpăstuit din pricina
faptului că Sorat şi-a făcut de trei ori prezenţa
ciclică. În prezent, cartea a văzut lumina tiparului
în Germania lui 1996, autorul afirmă că „oamenii
sunt supuşi în interior unui efect desucţiune, care
este atât de perfid deoarece acţionează asupra
sufletelor în mod gradat, cu paşi mărunţi, greu
observabil, insinuându-se pe furiş, în sensul că
face să se lase din ce în ce mai mult valul uitării
asupra adevărului şi a realităţii lumii spirituale”
(p.56). În tot acest timp, Sorat rămâne inamicul
insesizabil, ce face totul pentru a rămâne
neobservat.
După înlăturarea lui Hitler, carcinomul
cosmic (expresia lui Herman Kükelhaus cu
privire la acţiunea canceroasă a lui Sorat în lumea
fizică), a apărut teama instalării metastazei,
ageneralizării haotice, a bolii, adică a unei
reveniri mai virulente absolut generalizare şi
imposibil de controlat.
Apare pericolul de a vedea duşmani peste tot,
un război orb a tuturor împotriva tuturor, în urma
aţâţării forţelor instinctive din om, a exacerbării
egoismului prin ridicarea la rang de conducător
al omului-voinţă. Totul poare fi posibil datorită
materialismului ce ocupă spaţiul gândirii
conştiente, nelăsând loc spiritualităţii. Prin
intermediul său (a materialismului) se dezvoltă în
om un fel de spiritualism care să răspundă nevoii
de spiritualitate, un surogat deci, generat de
puterile arhimanice, ce au ca centru egoismul în
forma lui pură. Omul ajunge să se observe pe sine
ca centru, centrându-şi toată energia asupra sa, în
chip simplu, asupra nevoilor sale instinctuale.
Acesta este marele pericol al metastazei
provocate de Sorat pentru sfârşitul de mileniu.
Materialitatea în secolul XX se ridică de la
nivelul ei subconştient la conştiinţă, devenind din
păcate, unicul mod de viaţă, indiferent de
dezvoltarea ştiinţifică (ce nu poartă în sine nici o
vină), dar care gândită ca singură unitate a
existenţei umane lasă în urmă, în mod grav,
dezvoltarea spirituală. Aşa se face că războiul
tuturor împotriva tuturor începe nu din exterior,
 | 15 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
ci din sânul familiei, etinzându-se în comunitate
şi de aici mai departe, ajungând să fie până la
urmă imposibl de controlat. Practic, prin
dezbinare, „între oameni se manifestă o mare
forţă distructivă, pătrunzând până la legăturile de
destin” (p.60).
Pentru a contracara atacul lui Sorat, îngerii
primesc de data aceasta un rol important. Într-una
din conferinţele sale, Rudolf Steiner, vorbeşte de
acţiunea îngerilor sub conducerea Spiritelor
formei, care împreună formează imagini în
corpul astral al omului, care rămânând ascunse
acţionează totuşi pe nesimţite în favoarea
sufletului, trimiţând asupra lui acele impulsuri
care-l determină pe om să caute şi să urmeze
spiritualitatea divină şi nu spiritualismul
personal. Aceste imagini ce dormitează în corpul
astral trebuie trezite pentru a-şi urma acţiunea de
îndrumare a fiinţei umane în studiul ştiinţei
spirituale şi implicit de a o salva. Odată trezite,
ele nu pot obliga omul pe drumul eliberării de
materialitate, totul ţinând de aici de liberul
arbitru al acestuia. Totul se va întâmpla, afirmă
Rudolf Steiner, înaintea începutului de mileniu
(cf. p.60-61). Este acesta momentul când lumina
şi întunericul vor sta din nou faţă în faţă.
Acţiunea lui Sorat este aceeaşi, în sensul că, el
ca Antihrist, urmăreşte în primul rând distrugerea
lui Hristos, adică a faptelor Lui aflate în slujba
omenirii. Deci Sorat rămâne Antihrist. Învierea
lui Hristos, sau impulsul hristic, doreşte „să
trezească fiecare Eu omenesc în spiritualitatea sa,
astfel Eul intrând într-un proces de devenire care
îl face cetăţean conştient al ambelor lumi” (p.63),
în depărtează de Sorat, unindu-l cu energia
hristică. Vorbim deci de o evoluţie. Ori „Sorat
este vraşmaşul declarat la oricărei evoluţii... el
doreşte stagnarea, nemişcarea” (ibidem),
extirparea Eu-lui, sau „cel puţin să lucreze în
sensul de a împiedica Eul să preia în sine
impulsul christic, pentru ca astfel să rămână pe
loc în evoluţia personalităţii” (p.64). Starea
omului degradată e ideală şi corespunde deci
voinţei lui Sorat. O gândire care ar trebui să
rămână cimentată în creierul fizic-material, ce
acţionează ca o oglindă care-i prezintă omului
greşit lumea doar ca o imagine golită de orice
realitate spirituală. Astfel „pasivitatea gândirii
1„Cauzele karmice l-au condus pe om în existenţă cu ajutorul
tuturor Ierarhiilor, ele sunt cauzele concrete ale biografiei
sale, în măsura în care el este determinat karmic” (p.65).
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
intelectuale transformă sufletul în spectator al
lumii, iar lipsa de legătură cu realitatea ce
însoţeşte acest fenomen este sporită şi prin faptul
că inclusiv activităţile legate de simţuri sunt
perceputeastfel încât nu îl leagă pe om de
adevăratele calităţi ale lumii” (ibidem). Prin
degradarea gândirii şi implicit a percepţiei
simţurilor, Sorat face ca până la urmă omul să îşi
piardă încrederea în ambele, să se simtă străin
faţă de lumea în care s-a născut. Sentimentul
înstrăinării îl găsim şi la gnostici, dar aici apare
ca o reacţie optimistă la trezirea sufletului în
materialitatea ce nu-l reprezintă.
Există o legătură clară între alungarea Eu-lui
individual din voinţă de către Sorat şi karma
omului, aceasta pentru că demonul „intervine în
domeniul în care omul, profund inconştient,
caută să-şi realizeze ţelurile sale karmice1...
Printr-o intervenţie în voinţă, cauzele ar trebui să
nu mai intre în acţiune, iar karma ar trebui să
rămână neîmplinită, fiind zădărnicită” (p.65).
Prin intermediul karmei Eu-l evoluează, în sensul
unui adevărat progres prin vindecarea produsă
asupra sa de Ierarhiile superioare. Sorat
urmăreşte ca impulsurile karmice să rămână
adormite.
În ansamblu, omul Adam privit ca
încorporarea întregii umanităţie dorit ca vas al lui
Sorat, un teatru de război împotriva faptelor
hristice (întoarcerea omului împotriva lui
Dumnezeu) şi în acelaşi timp o luptă a demonului
împotriva umanităţii, prin intermediul unui Eu
egoist, rupt de orice realitate spirituală dar
încimentat în cea materială. Legat de lupta
împotriva realizării karmei, autorul reaminteşte
(vorbeşte pentru prima dată la pp.28-29) de
Conciliul din 869 (p.66-67) care reduce existenţa
umană la trup şi suflet, „uitând” de celelalte
elemente constitutive ale existenţei spirituale a
omului (Eu-l, aura, precum şi toate afecte ale
spiritualităţii noastre). Conciliul condus în umbră
de Sorat a urmărit şi în parte a şi reuşit să alunge
„dogma” karmei cu tot ceea ce implică ea,
reducând astfel drastic valoarea spirituală a
creştinismului. Demonii auraşi sunt evident şi ei
implicaţi în acest proces de „conciliere”
religioasă, de fapt un atac la libertatea religioasă.
Oamenii ajung să nu mai fie familiarizaţi cu
 | 16 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
realitatea religioasă. Cu alte cuvinte nu doar
politicienii poartă răspunderea masivului
dezastru, ci şi Biserica, care încheie cumva
circuitul diabolic început de planul politic. Chiar
şi planul cultural are de suferit, transformând
latura spirituală din exprimarea prin materie într-
una ornamental-exterioară (p.68), un act mai
degrabă comercial decât artistic. Oamenii ajung
să nu se mai ia cu adevărat în serios, prin
pierderea contactului cu realitatea (spirituală) pe
care o înlocuiesc resemnaţi cu tot felul de
surogate menite să hrănească dorinţa
nesatisfăcută de spiritual, cum ar fi spre exemplu
cyber-spaţiul, dar care, de fiecare dată nu duce
decât să perfecţioneze amăgirea asupra a ceea ce
numesc greşit ca realitate, una prostească, lipsită
de importanţă. Voinţa umană paralizată este
expresia unei vieţi neîmplinite, aflată într-o
teribilă foame după trăiri iluzorii care deşi pun
fatalmente stăpânire pe suflet, nu-l satură, nu-l
împlinesc spiritual. Valoare umană (socială) va fi
dată de gradul de posesie şi nu de cunoaşterea
adevărului, cu toate că nu există un adevăr
definitiv, neschimbat, adică veşnic.
Cât despre viitoarea Uniune Europeană, în
mod profetic, Soloviev, pune în fruntea ei pe
Antihrist şi asta spune totul, finalitate al planului
lui Sorat (p.70-71). Este un viitor al banilor, al
trădărilor de tip „Iuda”, în care zeul (demonul)
Mamon e stăpân absolut. În această epocă, benii
zeificaţi sunt cei care „muncesc” şi nu oamenii,
expresie a maximei idolatrii ce înnăbuşă
personalitatea (cf. p.75-79).
Spre finalul analizei sale, Tradowsky vorbeşte
pe larg despre încarnarea lui Ahriman în lumea
vestică, Sorat neputând să primească trup, dar
poate favoriza pregătirile pentru Ahriman. După
un lung citat din Soloviev în care este descrisă
personalitatea duşmănoasă a lui Antihrist,
Tradowsky concluzionează: „Antichristul acesta
de aici este Ahriman, nu Sorat, care rămâne parcă
ascuns spunând: „Primeşte spiritul meu”! (p.81).
E impulsul antihristic ce uneşte cele două fiinţe.
Mi se pare mie sau aici autorul nostru se cam
contrazice, căci la pp.22-23 aflăm că Sorat este
666, deci Antihristul, Ahriman ca reprezentant al
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
„înţelepciunii” demonice, fiind arhitectul
doctrinal, „logosul” satanic ce lucrează în
„vasele” ce i se dăruiesc, cum a fost cazul lui
Hitler.
Interesantă este afirmaţia care l-ar face
mândru pe Origen, şi anume că „într-un viitor
îndepărtat, Cristos ar putea să-l mântuiască pe
Ahriman” (ibidem). Este aceasta o rememorare a
doctrinei apocatastazei origeniste, dar în manieră
antroposofică, căci se ţine cont de „lanţul”
karmic de care este legată fiecare creatură, chiar
şi demonicul Ahriman. Evident, necunoscut
rămâne momentul întrupării lui Ahriman,
probabil undeva la începutul celui de-al treilea
mileniu, conform lui Hans Peter van Manen, care
a cercetat cu atenţie scrierile lui Rudolf Steiner.
După cum Lucifer s-a întrupat în carne înainte de
venirea lui Hristos (interesant, nu ştiam aceasta),
la fel, cel mai probabil în primii ani ai mileniului
III, Ahriman va putea primi carne şi oase, va
deveni „om” (p.81-83).
Semnele întrupării demonului sunt evidenţiate
de van Manen în opt puncte, din care merită
menţionate: exacerbarea naţionalismului precum
şi credinţa în cifre şi statistici (p.82-83). Din cele
două elemente amintite reaiasă cu claritate
„intensitatea pregătirilor, cât şi înţelegerea
faptului că, în cel mai bun caz, doar un cerc
restrâns de oameni este suficient pregătit pentru
încarnarea lui Ahriman” (p.83). Totul trebuie
pregătit cu minuţiozitate pentru ca încarnarea să
obţină cel mai mare efect asupra maselor de
oameni, care trebuie pregătiţi la rându lor pentru
aceasta, prin tehnici care să-i „predispună” la
acceptarea demonului ca Dumnezeu.
Sorat, Ahriman şi Mamon, reprezintă „triada
malefică” care duce la subjugarea spiritului uman
în materie. În fine, pentru a li se opune astăzi,
omul poate studia ştiinţa spirituală, trezindu-şi
conştiinţa şi evitând pentru sine şi pentru semenii
care-i ascultă, pericolul capcanelor demonice,
pentru că „studiul ştiinţei spirituale este, fireşte,
nu numai o dezvoltare a gândirii, ci înainte de
toate o deschidere şi cultivare a simţirii şi
voinţei” (p.95).
 | 17 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

DEMONOLATRIA
QUESTIN 2009 2SDB2019
Marc-Louis Questin
Magia ţiganilor.
Tradiţii, practici, leacuri ancestrale
Traducere din limba franceză de Doina Doru
Piteşti, Editura Paralela 45, 2009
172p., 19,00 lei, ISBN: 978-973-47-0542-9

Cuprins chiar a reuşit să „tragă cu ochiul“, prinzând asfel

Partea I. Tradiţia şi
cosmologia – 9,
Istoria şi limba
ţiganilor – 11,
Cosmogonia
ţiganilor – 17,
Demonologia
ţigănească – 17,
Evanghelia Aradei –
29, Puterea Lunii –
33, Prezenţa sinelui
– 37, Sfintele Marii
ale Mării – 39,
Magia respiraţiei – 43, Partea a II-a. Practici
magice – 45, Specialiştii practicilor magice:
vrăjitoarele, moaşele şi vindecătorii – 47,
Formule magice şi incantaţii – 69, Utilizarea
magică a privirii – 87, Ritualuri magice
tradiţionale – 91, Partea a III-a. Medicina
ancestrală a ţiganilor – 101, Farmacopeea
ţiganilor – 103, Simbolistica animalelor – 119,
Elemente de meditaţie ţigănească – 131,
Magnetismul iniţiatic – 133, Anexe – 137,
Tribunalul secret: kriss – 139, Patriarhul din
Romainville – 143, Cei trei ţigani – 149,
Rugăciunea ţiganului – 155, Proverbele ţiganilor
– 157, La mormântul ţiganilor – 163, Concluzie
– 165, Glosar – 169.
Rezumat
Nu poate fi decât lăudabilă iniţiativa domnului
Marc-Louis Questin de a aborda la modul cel mai
serios cu putinţă, parte din tradiţia romă şi anume
magia în Magia ţiganilor. Recunosc că, mai
înainte de a o citi, am manifestat o oarecare
neîncredere în capacitatea unui ne-rom de a
penetra un domeniu care deţine şi astăzi foarte
multe necunoscute şi care riscă a fi confundat de
cele mai multe ori cu excrocheria. Mă bucur însă
că m-am înşelat, mai mult decât atât, Questin
nu doar crâmpie, ci expunând chiar secţiuni vaste
din ceea ce numim astăzi la modul general
„magia ţigănească“.
Dată fiind aplecarea noastră asupra lumii
oculte, mai cu seamă pentru că revista „Gnosis“
a abordat problematica credinţelor religioase
rome, am hotărât că studiul domnului Questin se
încadrează perfect în această mişcare, motiv
pentru care voi şi încerca a-l prezenta pe scurt în
cele ce urmează.
Ceea ce m-a frapat încă de la început a fost
asemănarea uimitoare între cosmogoniile romilor
nomazi şi ale poporului român. Se pare că teoria
bogumilă a Fârtatului şi Nefârtatului s-a mulat
perfect pe sistemul sincretic al credinţelor rome,
clasificându-le într-o formulă dualistă
împărtăşită şi sedentarilor. Acest aspect este
foarte important pentru că formează, cred eu,
coloana vertebrală a lucrării domnului Questin.
O astfel de teorie, chiar dacă nouă, aşa cum am
spus de origine bogumilă, deci gnostică, a avut
un aport de ordonare a sistemului care forma
credinţele rome, în sensul că teoriile, credinţele
şi practice care ţin spiritualitatea acestor triburi
nomade s-au ordonat „de-a dreapta şi de-a
stânga“, devenind astfel clare, aşa cum autorul
reuşeşte cu uşurinţă să le pună în evidenţă pe
întreg parcursul studiului său.
Este posibil, pe de altă parte, adică legat de
pătrunderea bogumilismului în spaţiul românesc
(chestiune pe care desigur autorul nu o
abordează, nefăcând în mod direct subiectul
lucrării sale), să-i avem pe romi ca una din surse.
Cum bogumilismul nu s-a născut la noi, migraţia
romilor este, cred eu, cea mai bună sursă de
transmitere a doctrinei dualiste. Asimilate de
majoritari, aceste credinţe au devenit proprii
tradiţiei noastre, cu toate că nu am fost creatorii
unor astfel de sisteme, care, mai mult decât atât,
nu au reuşit să se dezvolte, principalul oponent

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 | 18 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

fiind dogma creştin ortodoxă împărtăşită de
populaţia majoritară.
Pentru romii nomazi, dogma creştină nu
primeşte nici o valoare. Ea nu răspunde
practicilor de tip magic, căci ce legătură ar putea
fi între ea şi făurirea talismanelor, spre exemplu?
Graba Bisericii de a încreştina romii vine mai
ales din dorinţa de a înăbuşi dualismul (bogumil
în acest caz), mai degrabă decât din dorinţa de a
lupta împotriva superstiţiei şi magiei rome. Prea
târziu însă, pentru că, odată asimilat de
majoritatea grupurilor de romi, dualismul a
ordonat regulile şi principiile lumii magice rome,
de aici şi mentalitatea acestora că practica magică
este de două tipuri, albă şi neagră. Acelaşi
dualism este răspunzător de credinţa conform
căreia lui Devla (Dumnezeu) i se poate adresa
oricine, nefiind nevoie de preoţi. Mai mult, dacă
deţii capacitatea sau puterea (semn al alegerii
divine) de a purta relaţia cu El prin intermediul
practicilor magice albe, devii „canalul“
Norocului (Bach) sau al „proniei divine“,
corespondentul acestuia în dogma creştină.
Oamenii devin promotorii lui Devla sau lui
Beng (Dracul) şi de aici practicile ritualice
(magice) sunt medicale sau virulente.
Demonologia descrisă de Questin este
fascinantă. Relaţiile demonilor masculini cu spiţa
umană sunt numeroase. Creaturile născute în
urma incesturile demonice sunt deformate şi
evident unele mai pline de răutate decât altele.
Evindent că toate se întorc împotriva umanităţii
pe care o „omoară“ prin numeroase boli. Fiecare
boală este semnătura unui anumit demon care
recunoscut poate fi alungat şi, dacă nu este prea
târziu, omul poate fi salvat.
Nu vreau să vă descopăr întreg „firul roşu“ al
lucrării, motiv pentru care vă îndemn cu
încredere spre lectura unui studiu în care
cercetarea directă, personală a autorului în
comunităţile de romi, s-a dovedit a fi cea mai
directă formulă de a accesa sursa, căci, nu-i aşa,
nu toate cărţile sunt scrise din cărţi.

DEMONOLOGIA BASMICĂ
CHELARU 2016 2SDB2019
Mirela Chelaru
Douăzeci de pași spre mântuire în basmul creștin
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
Cu un cuvânt înainte de pr. Constantin Necula.
București, Editura Christiana, 2016.
267 p. ISBN 978-973-1913-88-9.

Cuprins (selecții): Pasul al XII-lea – Ghionoaia – 110, Pasul al XIII-

Pasul al IV-lea – Unchiașul lea – Scorpia – 133, Pasul al XIV-lea – Pădurea
– 29, Pasul al IX-lea – Calul – 147, Pasul al XVI-lea – Valea Plângerii – 187,
năzdrăvan – 83, Pasul al X- Pasul al XIX-lea – O palmă îi trase Moartea lui –
lea – Armele ca oglinda – 9, 243.
DANCIU 2018d 2SDB2019
Danciu Petru Adrian
Spațiul de graniță și comportamentul magic în
basmul popular românesc cu zmei răpitori de fecioare.
The Space of the Border and the Magical Behavior in the
Romanian Folk Tale with Dragons Stealing Virgins.
în „Incursiuni în imaginar. Proxemica în literatură” vol. 9. Alba
Iulia. Centrul de Cercetare al Imaginarului „Speculum”, 2018, pp.
209-222.

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 | 19 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
Abstract
This study examines the comprising aspects of
the proximity state found at the boundry between
the sacred and the profane in the folktale worlds,
per se as many laws structured on either side of a
line that defines the concept of otherness as well.
The proximity of these worlds is in itself a tale
DEMONOLOGIA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ
COȘBUC 1986 2SDB2019
George Coșbuc
Elementele literaturii populare
Antologie, prefață și note de I. Filipciuc.
404 p. ISBN –
Cuprins (selecție):
Un apitol din demonologia
poporului român – 107,
Dracul în zicătorile și
proverbiile noastre – 118,
Babele sfinte în mitologia
noastră – 148, Șarpele și
păcatul – 175, Bocetul –
178, Descântecul – 189,
Cîntecul zorilor – 223,
Sufletul după moarte –
228, Lucifer – 233, Gura lupului – 242, Un
capitol despre lene și superstiție – 275, Focurile
morților – 291, Joile rele – 302, Puterea mistică
a fierului – 316 (v. pp. 292-293), Pricoliciul –
327, Piatra trăsnetului – 346 (v. C.S.A.B.G., vol.
3/ 2011, p. 89), Irodiada Doamna – 351.
Teme:
Greutatea încreștinării păgânilor – 91,
Sărbătoarea păgână (grecească) a Pariliei, a
biruinței luminii asupra nopții vs. Sf. Gheorghe
și balaurul – 92-93, carnavalul (carne-vale) sau
„rămas bun carne” (sărb. Lăsarea secului) – 93,
sărbătoarea boului („Baal”) – 94, Satyrii și
bacanșii în Saturnaliile – Lupercaliile și Vasilica
noastră – 95, Sf. Toader, Soarele și cele 9 babe
(„cai”) rele – 97, Sâmbăta nu are stea pe cer,
pentru că nu e sfîntă ca celelalte zile, de vreme ce
nu e sora lor – 98, Făt-Frumos erou solar luptă cu
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
with well-defined rules to be gradually revealed,
from a folktale to another but having in common
the motif of the transcending from the sacred to
the profane or that of the transcendence from the
profane to the sacred according to the folktale
actants’ courses of action.
întunericul – 126, șarpele cu crastă roșie în cap și
coarne de țap – puterea iernii și a întunericului –
130-132, Sora bună a Soarelui, Ileana Sîmziana
– 133, arșița și iarna, demonismul roșcaților și a
oamenilor spâni – 134, negura sau zmeoaica cu o
falcă în cer și alta pe pământ – 135, zmeii uriași
sunt proști – 136, „gura mare”, caracteristică
antropologizată a dușmanilor luminii, ex. vedicul
Vrta vs. Soare – 138, Miorița a emigrat din Egipt
– 141, credințe bogomile puternic păstrate la noi
– 146-147, Făt-Frumos înviat sau Pasărea Fenix
– 198-201, ritul îngropării umbrei – 203, chipul
omului făcut din ceară aruncat duhurilor rele –
204, Biserica incapabilă de asuprima credințele
populare – 217, Luna și cultul ei la români – 259,
țiganii și obiceiul lor, al Vasilcei de sărbătoarea
Sfântului Vasile – 266, ghicitoarea își are
originea în cultul religios păgân – 280, colindele
sunt cântece cultice adresate Soarelui – 296-297,
mărțișorul – simbol solar – 332, Dumnezeu a
creat lumea într-o marți – 335-341, cultul
frăsinelului căruia i se închinau (obicei luat din
Asia Mică) femeile bolnave și cele însăcrinate –
342-343, măcieșul și trandafirul alungă duhurile
rele – 356-357, bozul vindecă rănile și
mușcăturile de șarpe pe care-l și alungă; la fel și
fulgerul – 358-359, practici de protecție: capul de
cal și câine puș în pari – 360, culesul ierbii mari
de Sîntoader – 361, culesul Mătrăgunei – 361-
362.
 | 20 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

ITU 1994 2SDB2019

Ion Itu
Poemele sacre.
Miorița și Meșterul Manole
Brașov, Editura „Orientul Latin”, 1994
203 p. ISBN 973-96407-0-2

Teme: divine” – 42, Bendis, stăpâna regiunii

Echidna, femeia șarpe și
simbolul terimorf – 19,
zeul Pan – 23, geniile
pastorale sunt familiare –
26, Tamuz și Inanna – 31-
32, tânărul răpit de nimfe
sau naide – 33, mortul
„neînsurat” sau sufletul
chinuit – 37-38, dobîndirea
nemuririi: iarba nemuririi
de pe fundul mării, a apei vieții sau „saliei
subpământene – 49, brazii și paltinii simboluri
axiale ale morții – 57, umbrele (sufletele
morților) sunt lipsite de brâu – 64, Mioara,
daimonul pastoral – 78-79, 104, fluierul – 83-85,
88-89, naiul și nuiaua – 85-86, descântecul – 86-
87, simbolul numărului „9” – 103-104, 125-127,
168, împăratul negru și simbolul culorii – 112-
115, câinele, icon al păzitorului pragului – 172,
simboluri șamanice: visul, zborul și căderea –
179-181.

OLTEANU 2015 2SDB2019

Antoaneta Olteanu
Locul și locuirea la români.
Lumea cealaltă.
Prezentări ale spațiului în credințele populare românești.
București, Editura Paideia, 2015
207 p. ISBN 978-606-748-113-6

Cuprins Despărțirea sufletului de trup – 33, Locul morții

Lumea de jos – 5,
Considerații generale – 5,
Școala de solomonie – 7,
Rohmanii, blajinii – 9,
Paștele blajinilor – 12,
Cealaltă lume a basmelor –
16, Trecerea în lumea
cealaltă – 17, Coborârea –
17, Urcarea – 19, Marginea
lumii – 22, Geografia lumii
celelilalte – 25, Lumea morților – 28, Părăsirea
pământului prin moarte – 29, Moartea – 30,
– 42, Sicriul (lemnul, tronul, sălașul, copârșeul)
– 57, Mormântul – 68, Cimitirul – 87, Pomenile
– 92, Imagini arhaice ale lumii celeilalte – 95,
Călătoria în lumea cealaltă – 96, Plecarea – 97,
Drumul – 104, Țara fără dor – 116, Viziunea
creștină a lumii celeilalte – 127, Drumul – 128,
Vămile – 129, Podurile – 137, Drumul spre iad –
145, Iadul – 146, Geografia iadului – 153, Dracii
– 159, Raiul – 166, Geografia raiului – 168,
Dumnezeu – 172, Îngerii – 164, Grădina raiului
– 178, Sfârșitul lumilor – 185, Pământurile – 185,
Judecata de pe urmă – 195.

EXORCISMUL
BASTOVOI 2007 2SDB2019
Ieromonah Savatie Bastovoi
Pentru cine bat clopotele la Tanacu?
Bucuresti, Editura Catisma, 2007
62p., 7,99 lei, ISBN: 978-973-88143-4-9

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 | 21 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

Cuprins: luat nu doar dreptul de a fi preot ci şi pe cel de a

Cercetaţi pe cei din temniţă, rămâne călugăr (voturile monahale nu pot fi
Prea Sfinţiţi episcopi! – 7, retrase de nimeni căci sunt un pact între om şi
Scandalul Tanacu – un Dumnezeu).
examen picat de B.O.R. – Evident că au existat voci pro şi altele contra.
13, B.O.R. s-a spălat pe Mai multe contra. Şi cum în această lume
mâini, dar faţa i-a rămas „adevărul” e dictat de mulţimea zgomotelor celor
murdară – 17, „Partidul nu mulţi, călugărul face astăzi puşcărie.
greşeşte!” – 21, Stimaţi Din perspectivă demonologică, posedatul
tovarăşi, intrăm în Europa! poate fi legat, pentru că în timpul crizelor
– 25, Există draci în manifestă o putere atât de mare încât nu pot fi
Europa? – 29, „Ai noştri ţinuţi. Tot din această perspectivă, călugărul a
tineri la Paris învaţă...” – 35, Cine este fără de făcut şi anumite greşeli. Era prea tânăr pentru a
păcat, să arunce primul piatra! – 41, Cuvânt al exorciza singur, ceea ce arată o lipsă de
părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa cu experienţă, iar încăpăţânarea de a scoate demon
referire la cazul Tanacu – 45, Rezultatele arată o supra evaluare, ori nu egoul preotului e
expertizei medico-legale – 59, Comunicat de important în astfel de momente. O altă greşală e
presă nr.1161 / 7 iulie 2005, Biroul de presă şi că trebuia să cheme mai mulţi preoţi, pentru că,
comunicaţii al Patriarhiei Române - 61 se ştie, unde sunt mai mulţi adunaţi în numele lui
Iisus Hristos, acolo e şi El în mijlocul lor.
Recenzie: Atitudinea Bisericii arată pe de altă parte că
Chiar dacă s-a petrecut nu există o cunoaştere
undeva în prima jumătate a demonologică care să aibă şi
anului 2005, cazul de la o acoperire canonică în cazul
Tanacu, în care ritualul de în care bolnavul moare. La
exorcizare eşuează urma urmei, un doctor care
lamentabil provocând se zbate să ţină în viaţă un
moartea unei tinere, mai pacient şi acesta moare, nu
suscită încă la multe poate fi judecat de crimă. Nu
controverse. în ultimul rând, se
Pentru că tot am discutat descurajează aplicarea
despre exiorciştii romano- exorcismelor, ceea ce e
catolici, am considerat inspirat să leg de cartea foarte grav, căci uneori chiar este nevoie de ele.
doamnei Tracy Wilkinson, pe ce a ieromonahului Seminariile şi facultăţile de teologie nu au
Savatie Baştovoi, Pentru cine bat clopotele la cursuri de demonologie. Când am vorbit mai
Tanacu? multor seminarişti despre importanţa predării
Părintele Baştovoi se lansează într-o serie de unei astfel de disciline, unul dintre ei mi-a spus
acuze la adresa conducerii BOR care ar trebui nu cu revoltă în glas: „Eu am venit aici să practic
numai să cunoască canoanele, pentru a-şi apăra teologia, nu demonologia”. Oare câţi dintre ei vor
la nevoie propriul cler şi de a nu-l da fără judecată practica chimia, fizica sau geografia pentru a
la judecată, dar ar trebui să ajuta sufletele necăjite de demoni atunci când vor
o cultură spirituală mult fi preoţi?
mai dezvoltată care să nu-l Demonologia nu e o ştiinţă independentă de
excludă pe diavol doar teologie şi ne convine sau nu, atâta timp cât vor
pentru că ar vrea să intrăm exista demoni, va exista şi demonologia. Dacă
astfel „exorcizaţi” în UE. viitorii preoţi ar fi mult mai familiarizaţi cu
De necunoaştere la laşitate această ştiinţă, ar dispărea chiar negaţiile unora
nu e decât un singur pas, dintre ei care ajung să spună că răul e impersonal.
căci nu sinodul ci presa a Cum poate fi răul impersonal când bazele lui au
judecat cartea vieţii impuse prin Satana îngerilor care au cazut odată
exorcistului căruia i s-a cu el şi mai apoi în lume prin căderea în păcat a

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 | 22 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
protopărinţilor noştrii. Dacă Biserica nu îşi va lucrează prin persoane, cu cât mai puternice cu
susţine propriile dogme, va cădea în aprobarea în atât mai bine.
masă a teologumelor, aprobând mai apoi erezii Recomand din suflet cartea părintelui
doar pentru că dau bine la „orânduirea” impusă Baştovoi, nu neaparat acelora ca-re au studii (mai
de UE. ales teologice) ci mai degrabă celor care vor să
Cazul Tanacu reprezintă un semnal de alarmă înţeleagă o mică parte din demonologia
pentru toţi aceia dintre clerici, indiferent de rang, românească, pentru că nu de deştepţi ducem
care vor să vadă că răul există, e cât se poate de lipsă, ci de înţelepţi.
ral şi devine de fiecare dată personal atunci când
GHERASIM 2016 2SDB2019
***
Viața și minunile Sfântului Gherasim, izgonitorul demonilor
f.l., Editura Areopag, 2016
79 p. ISBN 978-606-8451-90-9

Cuprins Gherasim, ocrotitorul Kefaloniei – 109, Cuvânt

Nota editorului – 5, Viața despre harismele Sfântului Gherasim – 41,
Sfântului Gherasim Scrisoare către Sfântul Gherasim – 48, Acatistul
Kefalonitul – 11, Cuvânt la Sfântului Gherasim Kefalonitul, izgonitorul
prăznuirea Sfântului demonilor – 55.

IMAGINARUL DEMONIC
BRAGA 2011 2SDB2019
Corin Braga
„Les Banshees irlandaises et le monde souterrain des Tuatha de
Danann”, în
Caietele Echinox, vol. 21
Cluj-Napoca, 2011, pp. 32-42.

Résumé Tuatha de Danann. Seigneurs mythiques de

Dans le folklore irlandais et écossais, les
banshees sont des esprits, des fées ou des
fantômes qui annoncent et/ou lamentent la mort
des hommes. Le folklore chrétien les associe à
des démons (parfois succubes) et à la sorcellerie.
Leur nom, toutefois, bean sidhe, femmes des
sidhe (ou tumulus funéraires) suggère une
origine plus ancienne, dans la mythologie
celtique païenne. Les sidhe et les cairns, hérités
par les Gaëls indoeuropéens de la civilisation
néolithique des mégalithes, sont,
imaginairement, les entrées vers l’autre monde
souterrain habité par le peuple magique des
l’Irlande préhistorique, les « fils de la déesse
Danu » sont les ancêtres daïmoniques des Gaëls.
Leurs femmes et filles, dames de féerie, sont des
divinités du territoire et du sort. En tant que
telles, elles leurrent les héros dans leur domaine,
mais aussi consacrent les rois et les chefs. Leur
aspect, soit terrifiant, laid et vieux, soit jeune,
charmant et bénéfique, dépend de la qualité du
héros qui, bon gré mal gré, est obligé d’avoir
commerce avec elles. Notre travail se propose de
démontrer que la banshee est une
pseudomorphose chrétienne de cette figure
celtique païenne.

HEMSLEY 2011 2SDB2019

Michael Hemsley
„The Day of the Passion of the Men of Britain:
The Boar as Revenant Agent of Disorder

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 | 23 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

in Welsh Literature and David Jones’ Late Poetry”, în

Caietele Echinox, vol. 21
Cluj-Napoca, 2011, pp. 43-57.

Abstract to root out similarities and differences in its

This paper examines the motif of the giant
devastating boar (Stith Thompson B16.1.4.1)
diachronically from its early appearances in
Greek and Roman literature to later ones in
‘Celtic’ literature of the medieval and
renaissance periods, and two poems in the
modernist David Jones’ collection The Sleeping
Lord. The purposes are to attempt to establish the
boar as a species of theriomorphic revenant, and
portrayal. Making use of stylistic analysis and
reference to the imaginary of the four elements,
it is demonstrated that despite its varying
narrative function and relationships with
protagonists, the revenant boar in this literature
has been, and remains, a powerful symbol of
threat both to the environment and to a structured
human presence within it.

TULINIUS 2011 2SDB2019

Torfi H. Tulinius
„Revenants in Medieval Icelandic Literature”, în
Caietele Echinox, vol. 21
Cluj-Napoca, 2011, pp. 58-74.

Abstract in Eyrbyggja saga. Using an approach informed

In this article I discuss the meaning of revenants by Greimassian semiotics and psychoanalysis, I
in medieval Icelandic literature with particular identify an unease about inherited power that is
reference to the numerous examples of haunting played out in the saga narrative.
ZUCHIOS 2011 2SDB2019
Stamatios Zochios
„Lamia: a Sorceress, a Fairy or a Revenant?” în
Caietele Echinox, vol. 21
Cluj-Napoca, 2011, pp. 20-31.

Abstract other hand, she could be a revenant, a female

This paper will examine the role of a specific
fantastic being in the popular European body of
myths. Originally a major figure of ancient Greek
mythology, a beautiful Libyan queen
transformed into a repulsive child-eating
demon,Lamia penetrated the folk traditions of
post-ancient world. Widely dispersed in oral
literature, as a sort of sorceress or a fairy, she was
identified with those women, young and old,
ravishing and unsightly, who haunt the night with
the rare desire for eating human innards. On the
vampire that comes back from the dead in order
to kill, to suck blood and particularly to mangle
children’s flesh. In addition, she could easily turn
up as a nightmare or a succubus, asking
unbearable pressure on her victims’ chests or
even having sexual intercourse with them. Thus,
under a serpentine figure, with horse feet,
irresistibly beauteous or irresistibly ugly,Lamia,
representing an important piece of the ensemble
of European demonic beings, adopted a large
number of forms, manifesting different variants.

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 | 24 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

MAGIA
SPERANDIO 2006 2SDB2019
Eric Pier Sperandio/ Vrăjitorul Abraxas
Iniţiere în magia albă şi în magia neagră
Traducere de sergiu Ciocoiu
Iași, Editura Polirom, 2006
216p., ISBN: 978-973-46-0284-1

Cuprins Zodiac – 209, Anexa 6. Substituţiile – 214,

Cuvânt înainte – 5,
Introducere – 7, Partea I:
Precepte de bază, I. Magia
albă şi magia neagră:
obiective opuse – 11,
Angajamentul în magia
albă – 13, Angajamentul în
magia neagră – 13, Legea
triplei întoarceri – 16. II.
Instrumentele vrăjitoarei
moderne – 19, Athame-ul – 20, Altarul – 20,
Bagheta – 21, Bolul – 21, Cartea umbrelor – 21,
Cazanul – 22, Cădelniţa – 22, Dalta de gravor –
23, Flaconul – 23, Lumânarea – 24, Mătura – 24,
Oglinda – 24, Pana – 24, Pentagrama – 25,
Pocalul – 25, Spada – 26, III. Cum să vă faceţi
ascultat – 27, Invocaţie şi incantaţie – 27,
Regulile care trebuie respectate – 28, Cercul
magic – 30, Pe cine invocăm – 42, Partea a II-a:
Ritualurile, IV. Ritualurile pentru iubire şi
prietenie – 47, V. Ritualurile pentru bani şi
bogăţie – 65, VI. Ritualurile pentru sănătate – 77,
VII. Ritualuri legate de servici şi afaceri – 86,
VIII. Ritualurile oculte – 99, IX. Ritualuri
diverse – 107, Partea a III-a: Anexe şi
corespondenţe, Anexa 1. Ritualuri de dedicaţie –
141, Magie neagră – 141, Anexa 2. Pe cine
invocăm în magia albă – 146, Zei şi zeiţe – 146,
Îngerii – 150, Anexa 3. Pe cine invocăm în magia
neagră – 162, Mai sunt şi alţii? – 166, Zeiţele
lunare – 173, Anexa 4. Tot ceea ce trebuie să ştiţi
pentru a vă putea concepe propriile ritualuri –
180, Corespondenţele şi influenţele zilelor
săptămânii – 180, Corespondenţele şi influenţele
metalelor – 185, Corespondenţele şi influenţele
pietrelor preţioase – 187, Corespondeţele şi
influenţele pe care le au florile şi ierburile – 192,
Corespondenţele situaluri / planete / arome –
199, Corespondenţele şi infulenţele culorilor –
202, Anexa 5. Influenţele Lunii – 207, Luna în
Cuvânt de încheiere – 214.
Recenzie
Recunosc că de la început m-am simţit
oarecum intrigat de titlul lucrării. Cum poate
„binele” să stea alături de „rău”? Dar citind ce era
de citit şi parcurgând mare parte din tehnicile,
metodele, formulele etc. expuse aici, am înţeles
că fiecare înţelege ce vrea prin magie albă sau
neagră. În primul rând e incredibil cum un mag
„negru” este deacord să scrie o lucrare alături de
un mag „alb”? Răspunsul este acelaşi: s-au
înţeles în ceea ce priveşte editarea, adică, aşa
cum spune Sperandino, „produsul final” (p.8).
Multe din elementele luate în discuţiile din
această carte sunt reluate în celelalte apărute în
2011 şi 2012. Dacă am reuşit să prind esenţa,
atunci cred că aici, cei doi, dacă nu cumva e unul
şi acelaşi autor, au vrut să ofere o paralelă
teoretică dar mai ales ritualică între cele două
tipuri de magie. O paralelă au oferit, dar nu cred
că ea îşi avea rostul. Cele două practici nu sunt
prezentate ca antagonice, aşa cum şi sunt de fapt.
Îmi face impresia că unele elemente de magie
albă pot lejer să fie utilizate în cea neagră, dar şi
invers. Amestecul acesta mi se pare periculos
pentru că face din magie o energie fără entitate.
Singura entitate reală din această lucrare este
omul. Ori se ştie foarte clar că în magia indiferent
de culoare se apelează la spirite, ce nu sunt privite
ca nişte „obiecte” ale magului, fiinţe obediente ce
execută rapid orice poruncă.
Magia neagră spre exemplu, apelează în
special la demoni, ale căror nume, ce transmit
nişte atribute clare, trebuie neaparat cunoscute.
Apare uneori Satan şi Lilith. Magia albă apelează
la Hecate (zeitate nu tocmai bună), la Marte,
precum şi la alţi zei şi mi se pare şi câţiva eroi, a
căror apariţie ar trebui explicată în cadrul
ritualului. Ce-i drept, undeva l-am întâlnit şi pe
Lecabel despre care (în magia albă) se spune că

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 | 25 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
este „îngerul gloriei şi al fericirii” (p.75), fără a
se spune mai mult, fără a ni se oferi sigiliul
angelic, a cărui rol esenţial e cunoscut de către
practicanţii magiei.
Sigur, expunerea mea este un punct de vedere
şi nu cuprinde întregul efect pe care-l poate avea
o lucrare de acest gen asupra cititorului. Totuşi,
nu practica magiei negre sau albe în sine este
periculoasă, aceasta priveşte sufletul fiecăruia în
parte de unde rezultă că nu e treaba mea să-l
judec, ci mai cu seamă atrag atenţia asupra
modului comercial în care lucrări ca aceasta dau
senzaţia că totul este posibil, că marile zeităţii şi
demoni stau la cheremul nostru, că totul e uşor şi
accesibil oricui numai să încerce, trecându-se
intenţionat cu vederea faptul că mulţi după astfel
de încercări practice, chiar şi în cazul magiei
albe, s-au ales cu demoni şi tot felul de fiinţe
larvare, de prezenţa cărora devin conştienţi
uneori prea târziu pentru a le mai putea îndepărta.
Magia nu este ca o carte de reţete, în care dacă
nu ne iasă prăjitura mai încercăm o dată. Forţele
implicate în practica magică trebuie înţelese în
SPERANDIO 2011 2SDB2019
Éric Pier Sperandio
Magia albă
Traducere din limba franceză de Diana Morăşanu
Bucureşti, Editura Nemira, 2011
151p., ISBN: 978-606-579-295-1
Cuprins
Prima parte: Iniţierea în
magia albă – 5, 1. Să
înţelegem magia – 7, A
crede sau a nu crede; a
face sau a nu face – 8,
Magia: ştiinţă, religie –
11, Puţină istorie, pentru o
mai bună înţelegere – 12,
Vrajbă şi... competiţie! –
13, Să înţelegem
principiile – 14, Cine sunt magii şi vrăjitoarele
zilelor noastre – 17, Bucuria de a fi, bucuria de a
trăi – 17, 2. Cum să ne pregătim – 19, Să ne
„curăţim” – 19, Reţete şi băi magice – 20, Cum
ne îmbrăcăm în timpul celebrării ritualurilor –
21, Practic – 22, 3. Altarul şi uneltele voastre –
25, Cum să vă creaţi propriul altar – 25, Unelte
de procurat – 26, Cum să vă sfinţiţi uneltele,
instrumentele şi veşmintele – 30, Cercul magic –
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
detaliu, aspect pe care nici măcar nu-l
menţionează o lucrare ca cea luată în discuţie
acum. Senzaţionalul stă tocmai în „reţetarul”
lucrării. Vedem cum, în sfârşit cineva, ne învaţă
ce trebuie în mod practic să facem pentru a ne
atinge scopul. O expunere simplă, mergând
uneori spre simplistă, sugerează că nu există
aproape nici un pericol real, iar cel de care
suntem anunţaţi pe alocuri în carte îşi fac simţită
prezenţa doar pentru a nu se afirma de unii ca
mine că nu ne-a atenţionat nimeni.
Se spune cum trebuie să acţionăm după
fiecare ritual în cazul în care nu reuşeşte? De
unde ştim că nu a reuşit? Cum îndepărtăm
pericolul? Cum ne comportăm după ce l-am
îndepărtat şi pentru cât timp? Care sunt semnele
ce ne dau de înţeles că nu suntem în siguranţă?
Vorbim de magie neagră aici, dar şi de o magie
albă asupra căreia prefer să păstrez tăcerea.
Este important deci să înţelegem mai înainte
riscurile, iar pentru aceasta e necesară o
documentare deosebit de serioasă, o singură
lucrare nefiind niciodată suficientă.
32, Închiderea cercului – 34, 4. Beţişoarele
parfumate şi lumânările – 35, Beţişoarele
parfumate şi efectele lor – 35, Lumânările: culori
şi efecte – 39, Corespondenţe şi influenţe după
zilele săptămânii – 41, Culorile şi influenţele lor
– 42, Partea a II-a: Reţete şi ritualuri – 4, 5.
Practicarea ritualurilor închinate Lunii – 47,
Importanţa Lunii – 47, Corespondenţele dintre
fazele Lunii şi ritualurile voastre – 48, Câteva
ritualuri specifice perioadelor lunare – 51, 6.
Reţetele şi ritualurile de dragoste – 55, Pentru
stârnirea pasiunii – 55, Pentru a seduce un
partener – 56, Pentru a fi iubit de o persoană
indiferentă – 56, Pentru a atrage dragostea – 57-
60, Pentru ca persoana iubită să se gândească
doar la voi – 61, Pentru a vă „lega” partenerul pe
viaţă – 62, Pentru a vă asigura de fidelitatea
partenerului – 62, Pentru a primi veşti de la
persoana iubită – 63, Pentru a visa persoana
iubită – 63, Pentru ca partenerul să se întoarcă la
 | 26 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
voi – 64, Pentru a dobândi favorurile dorite – 64,
Pentru a-l cunoaşte pe cel care va deveni iubitul
vostru – 65, Pentru a atrage pe cineva de sex opus
– 66, Pentru a seduce pe cineva – 66, Pentru a
găsi partenerul ideal – 67, 7. Alte reţete şi
ritualuri – 69, Pentru a atrage simpatia
anturajului – 69, Pentru a atrage prosperitatea –
69, Pentru a dobândi protecţie şi a alunga undele
negative – 70, Pentru a vedea lucruri pe care
nimeni nu le poate vedea – 71, Pentru a afla unde
e ascunsă o comoară – 71, Pentru a invada
gândurile cuiva (pentru iubire, prietenie sau
afaceri) – 72, Pentru a atrage prietenii – 72,
Pentru a lega o prietenie pe viaţă – 73, Pentru a
pune capăt certurilor – 74, Pentru a încheia
socotelile cu trecutul – 74, Pentru a afla ceea ce
nu vi s-a spus – 75, Pentru a scăpa de o persoană
negativă (sau de o persoană care vă agasează) –
76, Pentru a creşte capacităţile de concentrare –
77, Pentru a atrage norocul – 77, Pentru a vă
ameliora finanţele – 78, Pentru a primi daruri –
79, Pentru a vă proteja de spiritele răuvoitoare –
79, Pentru a şti dacă sunteţi victima unei vrăji –
80, 8. Perne pentru vise, cutii cu dorinţe şi sticle
magice – 81, Practic – 82, Secretul cutiilor cu
dorinţe – 83, Ritualul de sfinţire – 84, Pentru ca
dorinţele să se îndeplinească – 85, Farmecele din
sticlele magice – 86, Pentru a vă asigura
prosperitatea şi banii – 90, 9. Ritualul invocărilor
şi al incantaţiilor – 93, Câteva sfaturi – 94,
Formarea cercului magic şi invocarea punctelor
cardinale – 94, Închiderea cercului magic şi
terminarea incantaţiilor – 97, Incantaţii şi
invocări – 98, Creaţi-vă propriile incantaţii – 100,
Partea a III-a: Marile sărbători ale magiei – 103,
10. Celebrarea zilelor magice – 105, Haloween –
106, Solstiţiul de iarnă – 109, Chandeleur – 112,
Echinocţiul de primăvară – 115, Beltane – 118,
Solstiţiul de vară – 120, Lammas – 124,
Echinocţiul de toamnă – 126, Anexe – 129,
Anexa 1. Cei şaptezeci şi doi de îngeri planetari
– 131, Anexa 2. Influenţa metalelor în magie –
141, Anexa 3. Influenţa pietrelor în magie – 143,
Anexa 4. Influenţa culorilor în casa voastră –
149, Bibliografie – 155, Referinţe – 156.
Recenzie
Sperandio, jurnalist cu preocupări oculte,
integral centrate în jurul spiritismului, vrăjitoriei
în general, şi al wiccaîn particular, este mai cu
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
seamă preocupat de magia caformă elevată de
comunicare cu spiritele.
Pentru pasionaţii teoreticieni şi practicanţi ai
acestor domenii este un lucru îmbucurător faptul
că în limba română a apărut un - hai să-i spunem
- manual de iniţiere practică, axat evident pe
tradiţia magică vestică, de altfel cu mult diferită
de cea a românilor.
Uşor de lecturat şi de înţeles prin exemplele
practice, textul cărţii pune în evidenţă o gamă
largă de probleme ce pot fi în principiu rezolvate
cu ajutorul magiei. În prima parte a lucrării,
autorul pleacă de la o perspectivă general
teoretică asupra magiei, evident lăsând cititorului
posibilitatea de a se documenta mai mult din alte
surse, îndreptându-se treptat spre una practică,
pregătitoare, ce constă în făurirea altarului şi
procurarea obiectelor ritualice.
În a doua secţiune şi cea mai cuprinzătoare a
cărţii, Sperandio se ocupă de reţete şi ritualuri,
toate executate în funcţie de fazele Lunii.
Înfluenţa wicca (p.15-17) este de netăgăduit,
rolul Lunii şi al Zeităţii Mame, Pământ, trădând
„slăbiciunea” cercetătorului pentru acest tip de
practică. Aici, ritualurile şi reţetele de dragoste
cuprind secţiunea cea mai importantă, dovadă a
faptului că oamenii încă mai suferă, dar nu „din
dragoste”, ci fie din lipsa ei, fie din cauza
incapacităţii de a recunoaşte că până la urmă totul
se sfărşeşte în această lume, chiar şi dragostea.
Sigur, imediat după dragoste urmează
prosperitatea cu toate cele ale ei, simpatii, certuri,
prietenii, noroc, daruri, spirite rău voitoare şi
multe altele. Pentru toate aceste probleme,
dileme sau dorinţe, autorul propune desigur o
vrajă. Rolul magic al somnului nu este nici el
lăsat deoparte, căci spre finalul celei de-a doua
părţi, Sperandio tratează tot la modul practic,
confecţionarea pernelor pentru vise, dar şi a
cutiilor şi a sticluţelor magice ce pot reţine spirite
malefice sau vrăji de apărare. În fine, ultima parte
acestei secţiuni ia în discuţie şi pune în practică
sfaturile cu privire la invocările şi incantaţiile din
cercul magic.
Partea a treia se ocupă cu cele opt sărbători ale
magiei, a căror origine evidentă este păgână şi pe
care wicca le tratează cât se poate de serios. Din
păcate autorul nu insistă mai mult asupra acestor
aspecte, pe care personal le-aş fi dorit mai
aprofundate, aceasta cu toate că în mod
sistematic, poate prea sistematic, punctează la
 | 27 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
fiecare sărbătoare zeităţile, ritualul şi simbolurile
ce o evidenţiază.
Totul se termină cu patru anexe despre
influenţa metalelor (2) în magie, a pietrelor
preţioase (3) dar şi a culorilor din casa noastră
(4). Intenţionat am lăsat la urmă prima anexă ce
enumeră şi oferă pe scurt relaţii cu privire la cei
şaptezeci şi doi de îngeri planetari. Despre ei, la
aceeaşi editură, în acest an, a apărut lucrarea
doamnei Mireille Labonté asupra căreia vom
reveni cel mai probabil cu o recenzie. Despre cei
72 vom spune doar atât: sunt îngeri planetari şi
sunt cunoscuţi de către magie ca îngeri păzitori.
Relaţia lor cu Kabbala şi cu numele divin de 72
de litere este una ocultă, dar nu necunoscută.
Aceste aspecte şi cu aceasta vom încheia, îi
„predispune” spre evocare în cadrul practicilor
magice.
Singurul aspect care poate crea o oarecare
confuzie este asocierea sau mai degrabă
identificarea magiei cu superstiţia. El afirmă cu
toată credinţa că „trebuie să recunoaştem că cele
două nu pot fi separate” (p.10), pentru simplul
motiv că „nu toate (adică cele două – n.n.) pot fi
explicate” (ibid.). Din punctul nostru de vedere
el greşeşte.
Ce-i drept, superstiţia poate fi considerată,
doar atunci când se poate „citi” în ea o oarecare
origine magică, un produs în mare parte pierdut
al practicilor magice. Originea superstiţiei o
putem vedea deci în magie. Dar magia presupune
un proces „ştiinţific” aşa cum caută să
demonstreze autorul în fiecare pagină a lucrării
sale, ori acest proces nu poate fi identificat cu
„rămăşiţele” (superstiţii) practicilor, care de mult
au fost pierdute. Cu alte cuvinte, a identifica
magia actuală cu superstiţia nu face decât să
sporească confuzia în rândul acelora care caută
să o înţeleagă şi mai ales să o practice. Deşi
provin din aceeaşi „pâine”, superstiţiile sunt
fărâmiturile acesteia, rămăşite fără conexiuni şi
din păcate fără o valoare prea mare.
Poate aduce zâmbetul pe buze afirmaţia că
„dacă magia e practicată fără renunţarea sau
abjurarea principiilor care îndufleţesc Biserica
Catolică, dacă nu ne conduce la idolatrie, atunci
ea nu este în mod necesar în opoziţie cu
învăţătura religioasă” (p.12). Din punctul nostru
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
de vedere nu există conciliere, cu toate că, mai
ales în Renaştere, s-a încercat o armonizare a
dogmei cu doctrina naturii (magia), parcă
uitându-se de vânătoarea de vrăjitoare, de care
aminteşte şi autorul (p.13). Contradicţiile rămân
evidente, la fel ca ironiile decare ne aminteşte
istoria. Astfel, dacă în primele secole creştinii
erau cei ce aprindeau rugurile, acuzaţi fiind de
canibalism, ateism şi magie neagră, peste puţin
timp doar, locul martirilor e preluat de cel al
femeilor şi bărbaţilor ce vor fiacuzaţide acelaşi
lucru, vrăjitorii Evului Mediu. Dacă omenirea nu
a învăţat nimic din propria-i păţanie, se mai poate
oare vorbi de toleranţă?
Desigur, şi cu aceasta vom pune capăt
observaţiei noastre, există o mare diferenţă între
magia Renaşterii, considerată „magie albă” şi
practica magiei albe de astăzi. În principiu,
pregătirea renaşcentistă a lui Pico şi Paracelsus.
spre exemplu, vedea magie în cunoaşterea
proceselor naturii, de la plante la astre, cu scopul
cel puţin declarat (probabil tot sub presiunea
Bisericii) de a vindeca fiinţa umană. Pe baza
acestei teorii (dar şi a multor altora desigur) s-a
dezvoltat practica alchemică, precum şi magia
înaltă (până la un punct). Acum magie albă
înseamnă în parte aducerea iubitului înapoi, bani
sau spor căzut din cer, atragerea, obţinerea şi
menţinerea atenţiei, sau cum defineşte frumos
creştinismul: slavă lumească. Două, trei icoane,
o pentagramă şi o cruce fac din orice magie,
magie albă. Din păcate, nu doar creştinismul a
fost impregnat de păgânism. Avem astăzi un
creştinism păgânizat şi un păgânism creştinat,
amalgam de procese ce nu prea fac cinste nici
unui sistem. Din punctul nostru de vedere, magia
populară românească, cea care alungă relele şi
bolile din animale şi oameni, care încă se mai
practică la noi, chiar dacă şi ea atinsă parţial de
creştinism (pentru a supravieţui acestuia, dar nu
pentru a pactiza cu el, cum s-a întâmplat în parte
cu „magia albă” occidentală), denotă încă
originalitatea ce poate fi definită ca „magie albă”,
ce nu leagă pe iubit de neiubit, ci dezleagă şi
depărtează răul din orice fiinţă, fără a atinge
liberul arbitru al persoanelor nevinovate
implicate în acest proces.
 | 28 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

LABONTE 2012 2SDB2019

Mireille Labonté
72 de îngeri: călăuzele noastre de zi cu zi
Traducere din limba franceză de Diana Morăraşu
Bucureşti, Editura Nemira, 2012
163p., 19,90 lei. ISBN: 978-606-579-322-4

Cuprins august) – 77, 31. Lecabel: inspiratorul, savantul (

Introducere – 5, Cum
luăm legătura cu un înger?
– 5, Ce înger să invocăm?
– 7, 1. Vehuiah: exaltatul,
energicul (21-25 martie) –
11, 2. Yeliel: săritorul,
pasionatul (26-31 martie)
– 14, 3. Sitael: amabilul şi
generosul (1-5 aprilie) –
16, 4. Elemiah:
călăuzitorul, zeul ascuns
(6-10 aprilie) – 19, 5. Mahasiah: mântuitorul,
seninul (11-15 aprilie) – 22, 6. Lelahel:
preaslăvitul, ambiţiosul (16-20 aprilie) – 25, 7.
Achaiah: binevoitorul, seninul (21-25 aprilie), 8.
Cahethel: adorabilul, secerătorul (26-30 aprilie)
– 30, 9. Haziel: milostivul, onestul (1-5 mai) –
32, 10. Aladiah: indulgentul, metodicul (6-11
mai) – 34, 11. Lauvuel: cel care celebrează viaţa,
preastimatul (12-15 mai) – 36,12. Hahaiah:
protectorul, blândul (16-20 mai) – 39, 13.
Yezalel: rigurosul, iscusitul (21-25 mai) – 42, 14.
Mebahel: conservatorul, justiţiarul (26-31 mai) –
45, 15. Hariel: inspiratul, luptătorul (1-5 iunie) –
47, 16. Hekamiah: edificatorul, exigentul (6-10
iunie) – 49, 17. Lauviah: admirabilul, originalul
(11-15 iunie) – 51, 18. Caliel: dreptul,
binefăcătorul (16-20 iunie) – 53, 19. Leuviah:
mângâietorul, amabilul (21-25 iunie) – 55, 20.
Pahaliah: mântuitorul, ponderatul (26 iunie – 1
iulie) – 57, 21. Nelchael: unicul, poetul (2-6 iulie)
– 59, 22. Yeaiel: Integrul, generosul (7-12 iulie)
– 61, 23. Melahel: eliberatorul, contemplativul
(13-17 iulie) – 63, 24. Haheuiah: altruistul,
sensibilul (18-22 iulie) – 65, 25. Nith-Haiah: cel
care oferă înţelepciune, magul (23-28 iulie) – 67,
26. Haaiah: scrutătorul, mediatorul (29 iulie-2
august) – 69, 27. Yerathel: clarvăzătorul,
milostivul (3-7 august) – 71, 28. Seheiah:
vindecătorul, eroicul (8-13 august) – 73, 29.
Reyel: înţelegătorul, entuziastul (14-17 august) –
75, 30. Omael: constantul, vindecătorul (18-23
24-28 august) – 79, 32. Vasariah: dreptul,
rigurosul (29 august-1 septembrie) – 81, 33.
Yehuiah: expertul, îndemânaticul (2-7
septembrie) – 83, 34. Lehahiah: milostivul,
ferventul (8-13 septembrie) – 85, 35. Khavakiah:
voiosul, sociabilul (14-18 septembrie) – 87, 36.
Menadel: adorabilul, protectorul (19-22
septembrie) – 89, 37. Aniel: virtuosul, înţeleptul
(23-28 septembrie) – 91, 38. Haamiah: cel demn
de speranţă (29 septembrie-3 octombrie) – 93,
39. Rehael: îngerul, fraternul (4-8 octombrie) –
95, 40. Yeiazel: cel care bucură, cel care-şi
aminteşte (9-13 octombrie) – 97, 41. Hahahel: cel
stabil, cel care clădeşte (14-18 octombrie) – 99,
42. Mikael: primitorul, înţeleptul (19-23
octombrie) – 101, 43. Veuliah: dominantul,
combativul (24-28 octombrie) – 103, 44.
Yelahiah: constantul, gloriosul (29 octombrie-2
noiembrie) – 106, 45. Sealiah: păzitorul
cunoaşterii, eruditul (3-7 noiembrie) – 108, 46.
Ariel: revelatorul, elegantul (8-11 noiembrie) –
110, 47. Asaliah: intuituvul, sensibilul (12-17
noiembrie) – 112, 48. Mihael: binefăcătorul,
agreabilul (18-22 noiembrie) – 114, 49. Vehuel:
elevatul, formatorul (23-27 noiembrie) – 117, 50.
Daniel: milostivul, elocventul (28 noiembrie-1
decembrie) – 119, 51. Hahasiah: iscoditorul,
vindecătorul (2-7 decembrie) – 121, 52.
Imamiah: cel care vede departe (8-12 decembrie)
– 123, 53. Nanael: cel care descoperă
orgolioşii,ingenuul (13-16 decembrie) – 125, 54.
Nithael: regele, alesul (17-21 decembrie) – 127,
55. Mebahiah: reflexivul, stoicul (22-
26decembrie) – 129, 56. Poiel: susţinătorul,
umilul (27-31 decembrie) – 131, 57. Nemamiah:
cel demn de slavă, răbdătorul (1-5 ianuarie) –
133, 58. Yeialel: împăciuitorul, combativul (6-10
ianuarie) – 135, 59. Harahel: cunoscătorul,
prosperul (11-15 ianuarie) – 137, 60. Mitzrael:
consolatorul, credinciosul (16-20 ianuarie) – 139,
61. Umabel: clarvăzătorul, autonomul (21-25
ianuarie) – 141, 62. Yah-Hel: amabilul,

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
 | 29 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
simpaticul (26-30 ianuarie) – 143, 63. Anauel –
Binefăcătorul, subtilul (31 ianuarie-4 februarie) –
145, 64. Mehiel: stimulativul, indulgentul (5-9
februarie) – 147, 65. Damabiah: moderatul,
precursorul (10-14 februarie) – 149, 66.
Manakel: săritorul, originalul (15-19 februarie) –
151, 67. Ayael: protectorul copiilor, fermecătorul
(20-24 februarie) – 153, 68. Habuhiah:
generosul, prolificul (25-29 februarie) – 155, 69.
Rahael: pătrunzătorul, luminosul (1-5 martie) –
157, 70. Yabamiah: expresivul, inspiratul (6-10
martie) – 159, 71. Haiahel: dreptul, idealistul
(11-15 martie) – 161, 72. Mumiah: cel care vede
sfârşitul tuturor lucrurilor, receptivul (16-20
martie) – 163.
Recenzie
Despre autoarea cărţii nu ştim nimic, cartea
începând abrupt, chiar dacă este vorba pentru
început de o introducere, cu modul în care trebuie
invocat un înger. Mă aşteptam ca pentru început
să prezinte detaliat originea acestor fiinţe,
precum şi pretinsa lor relaţie cu lumea kabbalei
(cu cele 72 de nume divine), precum şi a magiei
(cei 72 de demoni ce în mod normal li se opun).
Mă aşteptam să văd modul în care calităţile
acestor fiinţe se reflectă în energiile sefirotice, să
văd semnătura ori sigiliul fiecărei fiinţe luate în
discuţie aici. Mi-ar fi plăcut de asemenea să se
exemplifice în mod practic modul de invocare a
fiecăruia dintre ei, precum şi textul în limba
latină cu o traducere evident pentru aceia dintre
noi care nu o stăpânesc. Nu este suficientă
periodizarea fiecăruia dintre ei, chiar dacă
autoarea face aceasta şi este corect, dacă ea nu
este imdeiat urmată de modalitatea practică
(magică până la urmă), de a fi poziţionat şi
invocat în cercul magic. Perioadele astrologice,
din câte ştiu, sunt nişte coordonate fixe în care
îngerii, respectiv demonii pot fi chemaţi.
Expresii de genu, „Vehuiah îi călăuzeşte în
sepcial pe cei născut între 21 şi 25 martie” (p.11),
nu au din punctul meu de vedere nici o legătură
cu realitatea magică. În general pot fi chemaţi
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
oricând, dar dacă se doreşte un rezultat solid,
atunci se respectă perioada, pe care ei o
controlează (astrologic vorbind) şi care-i
predispune la contactul cu cei iniţiaţi.
Nu invoci un îngeri doar pentru că ai o migrenă
sau pentru că încă eşti indecis să te muţi sau nu
în casa soacrei. Astfel de probleme sunt hilare şi
evident aparţin secolului XXI. Preferabil să nu
invoci un înger pentru a-l întreba cu ce culoare
norocoasă să îţi vopseşti maşina.
Din punctul meu de vedere, un astfel de înger este
chemat pentru a rezolva probleme,ce-i drept
personale, dar serioase ale magului, care ţin mai
degrabă de ştiinţa spirituală, adică de aflarea unor
adevăruri divine, ce au sau nu legătură cu planul
uman, dar cu siguranţă nu viziază penibilul. Nu
trebuie dranjate astfel de forţe de dragul de a-ţi
proteja „membrele superioare” (p.27), sau să
„amelioreze (nici măcar nu le vindecă, ceea ce-i
imporopriu unei puteri sacre – n.n.) durerile
reumatismale şi cele de artită” (p.30).
Lucrarea este mai degrabă o abordare spiritualist-
parapsihologică, un „dicţionar” (mult spus)
extrem de generalist ce poate fi lecturat for-fun,
dar nu pentru a garanta neaparat vreun rezultat
real, excluzând aici efectul placebo.
Trebuie să avertizez cititorul că orice expunere
„subţire” asupra chestinilor importante ale
magiei practice (Înaltei Magii) este mai degrabă
daunătoare decât folositoare. E drept că ne aflăm
în secolul vitezei şi totul trebuie prezentat cât mai
succint cu putinţă şi pe înţelesul tuturor (cine
spune că magia e pentru toţi?). Dar un astfel de
domeniu nu impune grabă, ci prudenţă maximă,
iar cei care nu au răbdare şi se aşteaptă la
rezultate rapide vor primi în cel mai bun caz
dezamăgirea neîmplinirii dorinţelor de cele mai
multe ori penibile. Practica magică deci, căci
despre ea se vorbeşte în lucrarea de faţă, impune
o documentare foarte serioasă ce se întinde
uneori pe întrega viaţă, şi nici de cum una ce
poate e succintă dar definitoriu incompletă, ceea
ce o poate transforma într-una extrem de
periculoasă.
 | 30 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
MANTICA
GAVRILUȚĂ 2008 2SDB2019
Cristina Gavriluță
Socioantropologia fenomenelor divinatorii
Prefață de Moshe Idel
Iași, Editura Institutul European, 2008
280 p. ISBN 978-973-611-578-3
Cuprins
Prefaţă – 13, Cuvânt înainte – 15, Capitolul 1.
Divinaţia. Definiţii şi delimitări conceptuale –
21, 1.1. Definirea
divinaţiei – 21, 1.2.
Clarificări şi delimitări
conceptuale – 25, 1.2.1.
Profeţia – 25, 1.2.2.
Clarviziunea – 27, 1.2.3.
Ghicitul – 28, 1.3.4.
Auguratul – 30, 1.3.5.
Astrologia – 30,
Capitolul 2. Divinaţia în
societate. Practici,
caracteristici şi reprezentări sociale – 35, 2.1.
Divinaţia în şamanism – 37, 2.2. Divinaţia în
Antichitate – 38, 2.3. Divinaţia în Evul Mediu –
42, 2.4. Divinaţia în modernitate – 46, Capitolul
3. Tipuri divinatorii. Modelul propus de A.
Bouche-Leclercq – 55, 3.1. Divinaţia inductivă
sau experimentală – 57, 3.1.1. Divinaţia prin
interpretarea actelor instinctive – 58, 3.1.1.1.
Ornitomanţia – 58, 3.1.1.2. Divinaţia cu ajutorul
patrupedelor, reptilelor, peştilor şi al insectelor –
60, 3.1.1.3. Divinaţia prin interpretarea actelor
instinctive ale omului – 61, 3.1.1.4. Divinaţia
palmică sau după semnele fiziologice – 63,
3.1.1.5. Extispicina sau hieroscopia – 64, 3.1.1.6.
Morfoscopia – 64, 3.1.2. Divinaţia prin
mijlocirea obiectelor neînsufleţite – 65, 3.1.2.1.
Divinaţia cu ajutorul vegetalelor – 65, 3.1.2.2.
Empiromanţia saupiromanţia – 67, 3.1.2.3.
Divinaţia cu ajutorul obiectelor fermecate – 69,
3.1.2.4. Hidromanţia – 70, 3.1.2.5. Divinaţia cu
ajutorul pietrelor sau lithomanţia – 71, 3.1.2.6.
Divinaţia prin intermediul statuilor – 72, 3.1.3.
Divinaţia cleromantică – 72, 3.1.4. Divinaţia
meteorologică – 73, 3.1.5. Divinaţia siderală sau
astrologia – 73 3.1.6. Divinaţia matematică – 75,
3.2. Divinaţia intuitivă – 78, 3.2.1. Oniromanţia
– 79, 3.2.2. Divinaţia necromantică – 81, 3.2.3.
Divinaţia entuziastă sau profeţia – 82, Capitolul
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
4. Scurtă critică a modelului propus de A.
Bouche-Leclercq. Noi criterii de clasificare a
divinaţiei – 85, 4.1. Clasificarea divinaţiei după
modul în care survin semnele divine – 86, .2.
Clasificarea divinaţiei după semnele întâlnite –
86, 4.3. Clasificarea divinaţiei după gradul de
implicare a prezicătorului – 87, 4.4. Clasificarea
divinaţiei după claritatea mesajului – 87, 4.5.
Clasificarea divinaţiei în funcţie de beneficiarul
rezultatului – 88, Capitolul 5. Cercetarea
socioantropologică a divinaţiei. Demers şi
perspective epistemologice – 89, 5.1. Scopul şi
obiectivele cercetării – 89, 5.2. Subiectivism şi
ştiinţificitate în cercetarea socioantropologică a
practicilor divinatorii – 91, 5.3. Metodologia
cercetării socioantropologice a divinaţiei – 96,
5.3.1. Interviul – 96, 5.3.2. Chestionarul – 99,
5.3.3. Analiza de conţinut – 100, 5.3.4.
Observaţia – 100, 5.3.5. Filmul antropologic -
102, 5.3.5.1. Tehnici materiale – 102, 5.3.5.2.
Tehnici rituale – 103, 5.3.5.3. Tehnici corporale
– 104, Capitolul 6. Divinaţie şi magie. Percepţii
şi reprezentări sociale – 109, 6.1. Percepţia
comună asupra divinaţiei şi magiei – 110, 6.2.
Raportul dintre divinaţie şi magie analizat din
perspectivă socioantropologică – 112, Capitolul
7. Divinaţia şi magia: discipline spirituale,
ştiinţe, paraştiinţe, protoştiinţc sau
pseudoştiinţe? – 119, 7.1. Spiritul ştiinţific în
Modernitate şi Renaştere – 119, 7.2. Divinaţia,
magia şi ştiinţa. Asemănări şi diferenţe – 121,
7.2.1. Criterii de evaluare ştiinţifică a divinaţiei –
122, 7.2.2. Ştiinţele moderne şi astrologia. Cazul
Teissier – 124, 7.3. Ştiinţele modeme şi divinaţia:
respingere, justificare reciprocă sau neutralitate?
– 126, 7.3.1. Respingere şi refuz – 126, 7.3.2.
Justificare reciprocă – 128, 7.3.3. Neutralitate –
129, Capitolul 8. Forme gnoseologice în
practicile divinatorii – 133, 8.1. Despre
cunoaşterea şi fascinaţia ocultului – 133, 8.2.
Cunoaştere magică şi cunoaştere ştiinţifică în
practicile divinatorii – 134, Capitolul 9.
 | 31 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019
Specialiştii actului divinatoriu şi reprezentările
lor sociale – 139, 9.1. Specialiştii practicilor
divinatorii – 140, 9.1.1. Păstorul – 140, 9.1.2.
Fierarul – 141, 9.1.3. Croitorul – 142, 9.1.4.
Categoriile sociale marginale – 142, 9.1.5.
Purtătorii stigmatului – 143, 9.1.6. Ţiganul – 143,
9.1.7. Preotul – 144, 9.2. Reprezentări sociale
duale ale bărbatului şi femeii ca specialişti ai
practicilor divinatorii – 145, Capitolul 10. Actorii
sociali ai practicilor divinatorii – 151, 10.1.
Prezicătorii – 151, 10.2. Clienţii – 155, 10.3.
Spectatorii – 154, Capitolul 11. Spaţiul actului
divinatoriu şi simbolistica sa – 163, 11.1. Spaţii
întâmplătoare şi nesemnificative – 163, 11.2.
Spaţii alese şi semnificative – 164, 11.2.1.
Spaţiile religioase – 164, 11.2.2. Spaţiul privat –
165, 11.2.3. Spaţiul public semnificativ – 166,
Capitolul 12. Instrumentarul şi obiectele folosite
în practica divinaţiei – 169, 12.1. Obiecte
naturale – 170, 12.1.1. Elementele primordiale –
170, 12.1.2. Vegetaţia – 175, 12.2. Fiinţele – 176,
12.3. Obiecte divinatorii artificiale,
confecţionate sau prelucrate – 179, 12.4. Obiecte
divinatorii abstracte: imagini şi fantasme – 180,
Capitolul 13. Practică şi discurs divinatoriu –
183, 13.1. Etapele practicilor divinatorii – 183,
13.1.1. Preliminariile actului divinatoriu – 183,
13.1.2. Invocarea divinităţii prin mijlocirea
rugăciunilor – 184, 13.1.3. Observarea şi
interpretarea semnelor divinatorii – 185, 13.1.4.
Sfaturi şi îndrumări – 185, 13.2. Gestică, limbaj
şi retorică în actul divinator – 185, 13.2.1.
Gestica şi expresiile sale în actul predictiv – 186,
RICCI f.a. 2SDB2019
David Ricci
Capcana astrologiei. Eniologia sau știința în slujba demonilor
Traducere din limba rusă de Radu Părăuță
f.l., Editura Elisavaros, f.a. 159 p. ISBN 978-606-8147-43-7
Cuprins
Capcana astrologiei – 3,
Experiența personală – 6,
„Zeloții” – 6, Zodiacul – 8,
Simbolism denaturat – 9,
Horosocopul nașterii – 10,
Planete, combinații și
aspecte – 11, Patronajele –
12, Totul a început în Egipt
– 15, Fericitul Augustin și
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
13.2.2. Terminologie şi limbaj divinatoriu – 188,
13.2.2.1. Termeni operatori – 188, 13.2.2.2.
Termeni psihologici – 189, 13.2.2.3. Termeni de
comunicare – 190, 13.2.2.4. Termeni imperativi
– 190, 13.2.3. Retorică, expresivitate şi
sugestionabilitate – 190, 13.2.3.1. Familiaritatea
– 191, 13.2.3.2. Stereotipia – 192, 13.2.3.3.
Polisemia – 192, 13.2.3.4. Prezenţa unor imagini
arhetipale – 193, Capitolul 14. Simbol şi
simbolism social în demersul divinatoriu – 195,
14.1. Practică, semn şi semnificaţie – 195, 14.2.
De la hermeneutica negativului la hermeneutica
cotidianului – 199, 14.3. Divinaţia – o
hermeneutică populară? – 204, Capitolul 15.
Divinaţia, clerul şi Biserica – 207, 15.1.
Divinaţia, religiozitatea populară şi savantă –
207, 15.2. Cartea şi bibliomanţia – 210, 15.3.
Forme de divinaţie cu ajutorul cărţilor – 213,
15.3.1. Practica deschiderii cărţii – 213, 15.3.2.
Practica divinării cu ajutorul cărţii bisericeşti şi
al cheii – 214, 15.3.3. Citirea cărţii – 216, 15.4.
Preoţii, actori ai practicilor divinatorii – 216,
Capitolul 16. Reclamă şi publicitate. Despre
kitsch şi şarlatanieîn practicile divinatorii
contemporane – 219, 16.1. Divinaţia azi:
aculturare sau kitsch? – 219, 16.2. Publicitatea şi
comerţul cu preziceri – 223, Capitolul 17. In loc
de concluzii: imaginarul colectiv, fantasmele şi
arta divinatorie – 227, Anexa 1. Practici
hermeneutice tradiţionale – 237, Anexa 2.
Analiza transversală a filmului – 254,
Bibliografie – 259, Abstract – 269, Resume –
275.
astrologul – 16, Roata lui Nigifius – 18,
Astrologia și Bisericile oocidentale – 19, De la
Nostradamus la Hitler – 25, „Mărețele vremuri”
– 25, Astrologia este o absurditate! – 34,
Astrologia este darul demonilor – 36, New-Age
– 41, Introducere – 43, Ce înseamnă New-Age?
– 44, Reîncarnarea – 46, Cum se afirmă credința
în reîncarnare – 48, Popularitatea New-Age-ului
– 49, Răspunsul ortodox la concepția New-Age –
50, Mișcarea New-Age o mișcare demonică – 52,
 | 32 |
S.D.B. – vol. 2, nr. 2, februarie 2019

Rugăciuena de izgonire a demonilor la botez – sau religie? – 97, Curând se va experimenta o

54, Lumea e cucerită de jodurile cu satana – 55,
Mîntuiți de un Altul – 57, Despre organizațiile
New-Age – 57, Eniologiasau știința în slujba
demonilor – 61, Prefață – 63, Știința și
creștinismul se completează reciproc – 63,
Legislația și progresul științifico-tehnic – 65,
Locul sfânt nu rămâne gol – 71, Căci nu știu ce
fac – 75, Dați-mi voie să fiou curios – 81, Practic,
despre ce este vorba? – 84, Dar poate că ei știu
exact ce fac? – 86, De la birou la informații oculte
– 88, Domeniul bioextrasenzorial și bazele
științifice ale culturii sănătății la răscruce de
veacuri – 89, Credința informațională – 93,
Concepția leptonică a lumii – sinteză de știință
farfurie zburătoare – 98, Energo-plasma
plasmoidă – 104, Atenție: valeologia – 108,
Fizicienii glumesc din nou – 117, Miturile
torsionare – 120, Procesul verbal al măsurătorilor
de rezitență electrică a mostrelor de cupru de la
MNTȚ „Vent” – 123, Noul în ecologie – 124, Se
încearcă localizarea legislativă a delirului
energo-informativ – 124, Duma la răscruce de
drumuri – 128, A ascuns ceva ce era descoperit –
142, Alegând pleava de sămânță – 150, Hotărârea
Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse
„Despre sectele pseudo-creștine, neo-păgânism
și ocultism” – 152, Bibliografie – 156.

OCULTA
BEDU 2009 2SDB2019
Jean-Jacques Bedu
Îngeri și demoni. Surse secrete.
Traducere de Nicolae Constantinescu.
Ediția a II-a
Pitești, Paralela 45, 2009
187 p. ISBN 978-973-47-0684-6

Cuprins versiunea a Protocoalelor Înțelepților Sionului –

Cuvânt înainte – 5, Trebuie
să-l ardem pe Dan Brown? –
7, Adevărata poveste a
Iluminaților din Bavaria –
11, Planurile misterioase ale
lui Adam Weishaupt – 13,
Apariția baronului de
Kingge – 19, Structura
uimitoare a Iluminaților din
Bavaria – 23, Lovitura de
trăsnet fatală – 35, Enigma Cagliostro – 43,
Înșelătorie despre supraviețuirea ordinului – 47,
Illuminati și legenda lor nebunească – 57,
Elucubrațiile unui obscur ofițer de marină – 59,
Destinul ciudat al unui simplu joc – 69,
Misterioasele cărți galbene – 71, Noii Illuminati,
SS-iștii timpurilor moderne – 77, O nouă
83, Societățile secrete și puterea lor în secolul
XX – 89, Bâlciul simbolurilor bancnotei de 1
dolar – 93, „Skulls & Bones” – ultimul avatar sun
care apar Iluminati – 99, Francmasoneria ocultă
– 107, Trecerea de la tradiție la secret – 109,
Regăsirea cuvântului pierdut – 115, Templierii și
alchimiștii se invită în Francmasonerie – 120,
Francmasoneria Luciferică – 125, Uimitoarele
societăți secrete în umbra misterioșilor illuminati
– 133, De la hașișini la thugi, sau cultul
asasinatului – 135, Tribunalul secret al Sfintei
Vehme – 147, Rooza Cruce – de la superiosul
necunoscut la illuminati – 155, De la sinarhia
imperiului la Noua Ordine Mondială – 165,
Epilog – 171, Violarea mulțimilor prin complotul
pus la cale de Illuminati – 173, Cronologia
faptelor – 177, Bibliografie selectivă – 183.

S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m