SDB - SUMMA DÆMONICA BIBLIOGRAFIA Vol 2 NR 3 Martie 2019

|1|
S.D.B. – vol. 2, nr. 3, martie 2019
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
|2|
|3|
„IATĂ CĂ OMUL A AJUNS CA NOI, CUNOSCÂND BINELE ȘI RĂUL” – Facere, 3, 22
SDB – SUMMA DÆMONICA

BIBLIOGRAFIA
vol. 2, nr. 3, Martie 2019
Apariție lunară de prezentare tematico-alfabetică a credințelor

magico-teologice și conceptelor socio-filosofice despre apariția, existența și evoluția noțiunii
de rău, precum și a practicilor ritualice de evocare, invocare, exorcism și protecție expuse cercetării
de-a lungul timpului, în evoluția lor fenomenologică și din perspectiva diferitelor științe ale
modernității.
TEMATICON
DEMONOLOGIA PATRISTICĂ
NICOLAE 2010 3SDB2019
EXORCISMUL
WILKINSON 2007 3SDB2019
RĂUL
PROKOFIEFF 2011 3SDB2019
|4|
3SDB2019
DEMONOLOGIA PATRISTICĂ
NICOLAE 2010 3SDB2019
Sfântul Noul Mărturisitor Nicolae
Sufletul omenesc între boală şi vindecare.
Învăţătura Sfinţilor Părinţi în lupta cu patimile.
Bucureşti, Editura Sofia / Editura Cartea Ortodoxă, 2010
p.172, ISBN: 978-973-136-224-3 / ISBN: 978-606-529-108-9.
Cuprins urca treptat până la treapta de arhiepiscop. Trece la cele

Viaţa Sfântului Nicolae – 5, veşnice pe 25 octombrie 1955, şi, începând cu august
Ascultarea de diavol – 11, 2000, Nicolae este proslăvit ca sfânt.
Robirea inimii – 27, Ce este Ascultarea de diavol (p.11-26)
patima? – 38, Analiza Boala, produs al căderii în ispită
patimilor omeneşti – 44, Lucrarea Sufletul omenesc între boală şi vindecare
Patimile trupeşti – 44, Patimile pleacă de la premiza că boala este produsul căderii în
sufleteşti – 54, Conceptul păcat care vatămă firea noastră, stare ce reprezintă
general de patimă – 95, Calea izvorul patimilor (p.11). Promotorul ispitirii este aşa
spre împărtăşirea cu cum deja ştim, Satana, care nu i-a obligat pe protopărinţi
Dumnezeu – 102, Lupta cu la păcat, ci doar i-a amăgit, adică minţit. Aceştia
patimile – 114, Dobândirea ascultând minciuna au călcat porunca de bună voie,
nepătimirii – 130, Ostaşii lui făcându-se asculători ai diavolului, mutând totodată
Hristos – 164. centrul vieţii de la Dumnezeu în ei prin năzuinţa de a fi
ca El. Astfel omul ajunge să se îmbrace cu cel viclean
Recenzie (pp. 1-83) (cf.Macarie cel Mare), fapt ce-i provoacă apariţia unei
Lucrarea pe care încerc a o prezenta în chip detaliat stări noi de care altfel nu ar fi avut cunoştinţă, şi anume
în cele ce urmează, este pentru mine un mic tratat de starea de păcătoşenie (p.12), căci un suflet zidit după
demonologie patristică ce are în discuţie puterea chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu avea păcătoşenia
negativă a gândurilor demonice atunci când ele sunt care l-a atras pe om întreg (trup şi suflet) spre răutate şi
urmate. Pentru că aici informaţia de calitate este densă, înfăptuirea ei, nelăsând nimic liber de păcat. Ca o primă
în puţine pagini, voi încerca să produc o recenzie cât mai consecinţă, mintea sa nu a mai putut privi la cele cereşti,
amănunţit posibilă pentru cei interesaţi de aceste aspecte fiind preocupată de a căuta patimile.
ale luptei uneori continue a sufletului cu ispita, pe care Starea de păcătoşenie marchează lipsa libertăţii
personal le găsesc foarte interesante pentru minte şi, mai Cele spuse în continuare de către Sfântul Macarie cel
mult decât atât, extrem de folositoare pentru suflet. Mare seamănă izbitor de mult cu cele afirmate în
Titlurile de capitol şi subcapitol, prezintă la finalul Păstorul lui Herma, unde se afirmă că omul practic
lor, între paranteze rotunde paginile unde încep şi se posedat de păcat pierde libertatea de voinţă şi acţiune.
sfârşesc, iar temele deduse din textele selectate pentru Iată ce afirmă Macarie, care, cu siguranţă nu l-a citit pe
recenzare sunt afişate înclinat, finalul fiecărei pagini Herma pentru simplu fapt că era analfabet, dar ale cărui
parcurse fiind terminat prin paranteze rotunde în care se idei fie le-a auzit povestite de alţii, fie personal, curăţit
află numărul pagini de unde s-au extras informaţiile mai fiind, a ajuns să le deducă în urma vastei sale experienţe
sus expuse. spirituale. Astfel ajunge să spună că: (sufletul omenesc)
Viaţa Sfântului Nicolae (p.5-10) „nu poate nici – oricât ar dori să-L iubească pe
Pe numele de mirean, Feodosii Nikiforovici Dumnezeu, nici – oricât ar dori – să creadă, nici – oricât
Moghilevskii, născut în 1874, dintr-o familie de ar dori – să se roage” (p.13), pentru că pur şi simplu
cântăreţi bisericieşti, face de mic cunoştinţă cu pătimeşte, adică nu se poate împotrivi căci atunci când
ortodoxia pe care mai apoi o îmbrăţişează complet, fiind „primeşte poruncă de la demon, o îndeplineşte fără să
tuns ca monah în 1903, primind numele de Nicolae. Va cârtească” (spune Teodor Studitu). Poate că au puţină
|5|
dreptate neoprotestanţii când afirmă că omul nu poate să sunt cuvintele dracilor sau înainte-mergătoarele
se îndrepte spre Dumnezeu din proprie voinţă, voinţă patimilor. Ele sunt drăceşti, pentru că originea lor este
care, aşa cum reiese de aici e supusă răului. Cu toate că diavolul (cf. Evagrie Monahul, Grigorie Sinaitul – p.20).
există tendinţa de a se anula liberul arbitru, prin Sigur, năvălirea patimilor începe prin gânduri subţiri
supunerea voinţei diavolului, nu trebuie uitat că el nu (cf. Isaac Sirul) ce nu trebuie subestimate deloc. Lor,
dispare şi un efort din partea celui care vrea îndreptarea părinţii asceţi le-au dat nume de gânduri rele şi stricate,
provoacă instantaneu voinţa divină de a-l mântui. necurate de ruşine, trupeşti, pătimaşte, etc. omul
Răsturnarea valorilor, semn al dezordinii produse ajungând robit de patima ce precede acest gând. Dacă
de păcat. Egoismul. mintea e lacomă după gânduri, inima e lacomă după
Puţin câte puţin, răul a început să crească, iar atunci Dumnezeu. Inima, ca parte raţională a sufletului,
când a devenit complet, a apărut în lume moartea (p.14), cealaltă fiind a trupului, trebuie menţinută continuu în
semn că dizarmonia s-a instituit şi că sufletul s-a supus starea de trezvie adică de continuă atenţie şi cercetare a
complet simţurilor şi dorinţelor materiale. Trupul gândurilor, ca nu cumva atunci când năvălesc gândurile
nemaiavându sufletul drept stăpân nu s-a mai supus cele rele să le accepte fără să le cerce, fiindcă, odată cu
acestuia, impunându-i acestuia valorile naturale sieşi, gândul vine deja şi păcatul (cf. Macarie cel Mare). Aşa
inferioare şi deci păguboase. Mişcarea inversă a devenit se face că „momentul formator iniţial al oricărei patimi
naturală trupul poftind împotriva duhului (cf. Gal. este „gândul cel rău” (p.19).
V,17), care ieşind de sub voia divină a rămas fără voie. Ce fel de gânduri pune în noi diavolul? Toate cele
Aşa se face că de la primii oameni începând, înlăuntrul care dezvoltă şi menţin egoismul. Pentru că demonii
lor a apărut şi s-a creat un teren propice dezvoltării aduc în suflet reprezentări ale lucrurilor materiale,
obiceiurilor rele (p.15). În corp a apărut primul dintre având trezvie ne dăm seama după aceste reprezentări ce
ele, rădăcină a tuturor patimilor ce se înrudesc cu demon se apropie (Evagrie Monahul). Pentru că sunt ale
întunericul (cf. Cuv. Ioan Casian) şi anume pofta sau în dracilor, ele reprezintă, prin ceea ce transmit, semnătura
latină concupiscentia, numită şi legea păcatului, sau lor (Nil Sinaitul).
dulceaţa păcatului (cf. Teodor al Edesei) sau simplu, Demonologia patristică
păcatul strămoşesc, identificat de Sfântul Teofan Avem din acest motiv o demonologie, care tratată din
Zăvorâtul cu egoismul. Pofta este deci egoismul nostru, perspectiva Părinţilor Bisericii, poate fi numită şi
semn al supremaţiei trupului asupra sufletului, plămadă patristică, fapt recunoscut şi de autorul studiului nostru,
stricată ce s-a transmis întregului neam omenesc, care afirmă: „La părinţi găsim şi o demonologie –
îmbolnăvindu-ne de aceeaşi boală de care s-a îmbolnăvit învăţătura despre acţiunile demonilor asupra omului –
Adam (Macarie cel Mare) (p.16), ce creşte din copilărie destul de amănunţită, şi ei recunosc cu toţii că multe
în sufletul fiecăruia, educându-ne spre păcat pentru a ne dintre gânduri, şi de altfel cele mai primejdioase,
pierde sufletul. ascunse sub masca binelui, sunt insuflate de către
Sufletul nu se naşte rău diavol” (p.20 – v.cf. Ioan Casian, Convorbiri 1,19-20;
„Răul şi patiminle nu se află în om din fire”, ne 7,9). Astfel gândurile deşarte ne amăgesc aproape fără
asigură Sfântul Ioan Scărarul, căci din fire sufletul este să ne dăm seama. Cu toate că apariţia lor nu depinde de
nepătimaş. Dumnezeu zidindu-ne curaţi de patimă căci noi, primirea sau respingerea lor ţine de voia noastră.
sufletul vine de la El curat, împătimindu-se mai apoi în Mergând pe varianta liberului arbitru, autorul afirmă că
trupul în care este pus. Patimile sunt ale trupului, „nimeni nu poate fi amăgit de diavol dacă nu vrea să se
moştenite şi semn al dezordinii, fiind pregătit pentru învoiască la aceasta” (ibidem, v. şi cf. Ioan Casian,
patimi (p.17-18), salvarea sufletului constând în Convorbiri, 7,8). După ce se complace în păcat
utilizarea liberului arbitru, prin ridicarea spre libertatea îi este periclitată, ajungându-se la varianta de
Dumnezeu, atât cât îi va sta deci în putinţă. mai sus (cf. Păstorul lui Herma), în care omul nu mai
Mintea omului sau raţiunea întunecată de păcat poate controla pornirile păcătoase ce practic îl posedă
Cea care ţine sufletul împătimit este mintea, care ar direct, indirect fiind muncit de diavol.
trebui să fie raţională, dar care prin cădere devine Gândurile pot fi alungate spre salvarea sufletului
„lacomă de gânduri” (Cuv. Isihie; Ioan Casian) şi sau pot fi primite de acesta spre pieirea lui
„închipuiri păcătoase” (Evagrie Monahul) din care apar Dacă e acceptat, el aduce cu sine altele pentru a-şi
iniţial patimile. Patimile vin din lucrarea minţii a cărei întări propria-i poziţie şi pentru a facilita căderea, adică
raţiune este întunecată de păcat. Asfel lucrarea cea rea urmarea sau punerea lor în practică. Pentru a fi alungate
a minţii „reprezintă terenul, condiţia indispensabilă, e nevoie de rugăciune cu lacrimi (adică cu părere de
factorul esenţial al originii, întăririi şi dezvoltării rău), înfrânare şi priveghere (cf. Efrem Sirul). Dacă nu
patimilor” (p.18), spune autorul acestui tratat creştin de se purcede la alungarea lor, ele (gândurile) prind
demonologie. rădăcini noi, adică trec la următoarea etapă a acţiunii
Gândurile rele sau cuvintele dracilor, înainte- lor, adică întunecă mintea (pentru a nu mai deosebi
mergătoarele patimilor binele de rău), predispunându-o la urmarea lor,
Am spus că mintea e lacomă după gânduri. Dar ce pogorându-o în pierzare deplină (cf. Evagrie Monahul).
sunt gândurile? După expresia lui Grigorie Sinaitul, ele Mintea este ochiul sufletului, iar dacă acesta este
|6|
împuns, adică atinsă de gânduri (primite de ea), Rugăciunii Domneşti: „şi ne iartă nouă greşelile noastre,
răspândesc mintea în cele nevrednice şi păcătoase, precum şi noi iertăm greşiţilor noştrii”, şi demonii
mutâdu-o astfel de la rugăciune, de la vorbirea cu împreună cu cuvintele lor (gândurile) vor fugi. Dacă
Dumnezeu. Prin acceptarea lor de către minte, ele practic prind rădăcină în suflet, prefăcându-se în duşmănie,
fură inimii buna cunoştinţă, expunând sufletul răului impun omului dorinţa de a acţiona fie asupra celui ce a
(sau îl dau spre răpire – cf.Nil Sinaitul), stricându-l şi făcut nedreptate, fie, în mod ciudat, „să pricinuiască
prin caracterul lor plăcut îl antrenează în tot felul de noaptea tulburare, frică de moarte, de lighioane
fapte păcătoase făcându-l rob al lor (cf. Efrem Siul). otrăvitoare şi de fiare” (p.24).
Enumerarea celor opt gânduri ale răutăţii Dracul trândăviei cel pe care toţi îl experimentăm
Sfinţii Părinţi au identificat opt gânduri păcătoase zilnic, numit şi de amiază (v. cf. Ps.90,6), fiind
din care derivă celelalte, după cum urmează: 1) lăcomia considerat de demonologia patristică mai apăsător
pântecului, 2) curvia, 3) iubirea de arginţi, 4) decât toţi ceilalţi draci. Acesta se apropie pe la orele 10
întristarea, 5) mânia, 6) trândăvia (sau akedia), 7) slava dimineaţa şi îi aminteşte sufletului de ceasul al optulea,
deşartă, 8) trufia (p.21-22). orele două dupăamiaza, producând plictiseală sau
Gândul lăcomiei pântecelui este cel care-l face în dorinţa de a se muta sau călători ori face vizite, ori pur
deosebi pe călugăr (toate aceste gânduri sunt raportate şi simplu a se uita pe fereastră. Gândurile acestea se pot
la viaţa monahală, însă şi mirenii au ce învăţa de aici, trasforma în păcatul sau patima acediei sau a ne stării
mai ales atunci când se roagă, ţin post şi priveghează) să prin aceea că îi stârneşte plictisul sau scârba de locul
renunţe la nevoinţă, din pricina bolilor, a lipsei unde se află, insuflându-i dorinţa de a căuta alte locuri
tratamentului medical. Diavolul acestui gând vine chiar pentru că „a plăcea Domnului este un lucru care nu
cu exemple pentru a-l convinge şi mai uşor să renunţe la depinde de loc, că lui Dumnezeu i te poţi închina
înfrânare. oriunde” (p.24). În esenţă, acest demon vrea să-l scoată
Gândul curviei insuflă pofta trupească, încercând să- pe monah, din chilia sa, în lume şi acolo să îl piardă.
l abată de la înfrânare pe motiv că nu vor avea nici un Gândul slavei deşarte este cel mai subţire. Nu se
folos dacă se abţin de la a pofti (p.22). Aici autorul înfăţişează oricui, ci îi alege pe aceia care duc viaţă
lucrării mai adaugă că diavolul ce produce aceast gând dreaptă şi care vor prin acţiunile lor exterioare (vorbă
e foarte puternic, el „face în aşa fel ca nevoitorului să-i şi faptă) să primească slavă sau laudă de la oameni. El
apară lucrul cu pricina în faţa ochilor cugetului ca şi îi îndeamnă pe cei ce se nevoiesc la a se lauda cu faptele
cum ar fi aievea; nevoitorul îl vede şi aude, parcă, lor arătând cum ţipă dracii atunci când sunt exorcizaţi,
anumite cuvinte” (p.22-23). Ca o paranteză, merită cum tămăduiesc lumea, amintindu-le câtă bucurie au
subliniat faptul că în literatura demonologică de simţit atunci când mulţimea se înghesuia trăgând de
specialitate apar mai mulţi demoni ce produc excitaţii de hainele lor şi atingându-i ca pe sfintele moaşte. Să-şi
natură sexuală. Ei se numes sucubi sau incubi, închipuie cum vor veni oameni la uşile lor pentru a le
reprezentantul lor de seamă fiind Lilith. Efectele unor cere sfat şi ajutor şi cum parcă împotriva voinţei lor vor
astfel de demoni larvă sunt dăunătoare, ei acţionând fi obligaţi de ceilalţi fraţi să se preoţească, ei dându-se
asupra subiectului chiar şi dacă acesta a depăşit cu mult pe sine ca nedemni dar dorind cu ardoare aceasta. Ironia
vârsta potenţei sau a reproducerii. stă în aceea că ei chiar nu sunt demni de preoţie. După
Gândul iubirii de arginţi ce îl îndeamnă să se acest gând, dacă prinde în sufletul lor, vin altele prduse
gândească la bătrâneţea îndelungată la neputinţa acelei de dracul trufiei şi al întristării. Uneori, „dă pe mâna
perioade, la foame, boli şi alte multe necazuri, în dracului curviei oameni care înainte erau preoţi vrednici
principal la lipsurile şi neajusurile asociate unei vârste de cinste, cu viaţă sfântă” (p.25).
înaintate, aceasta cu toate că poţi muri mâine sau în acest Gândul trufiei este acela care îi insuflă sufletului să
moment. nu recunoască faptul că Dumnezeu îl ajută,
Gândurile de întristare, de readucere aminte sau impunându-i ca precepte spirituale înânfarea şi mândria
depresive, foarte periculoase pentru suflet căci în faţă de fraţi (călugări), „socotindu-i neştiutori pentru că
general sunt aduse în amintire fie lucruri întâmplări sau nu au despre el aceeaşi părere” (p.25).
persoane ce au făcut bine, şi dacă nu se răspunde pozitiv Nu toate gândurile sunt rele. Diferenţa dintre
la acestea, se aduc cele ce nu au făcut plăcere, pentru a- gânduri
l abate de la dreapta rânduială a canonului (p.23). Evident că există şi gânduri bune. Sunt cele care trec
Gândul de mânie nu ţin de caracterul omului, mai repede fără a lăsa urme păcătoase în om, adică nu produc
violent manifestându-se cei de obicei calmi, când sunt înrâurire spre înfăptuirea păcatului, ca cel rău care
atinşi şi primesc aceste gânduri, decât cei aflaţi într-o rămâne în om. Marea primejdie a gândului păcătos este
continuă agitaţie sau mişcare. Ele ne aprind împotriva aceea de a ajunge în inimă şi de a se transfroma mai apoi
celui care ne-a făcut sau credem că ne-a făcut o în patimă.
nedreptate. Se aruncă asupra sufletului mai ales atunci Inima, centrul activităţii duhovniceşti
când el se află în timpul rugăciunii, răpind mintea de la De aici, spun sfinţii, izvorăsc gândurile rele, care mai
ea (rugăciune) prin limpedea înfăţişare a celui ce ne-a întâi acceptate de minte, se localizaeză în inimă unde se
greşit. Să ne aducem atunci aminte de cuvintele împătimesc, adică produc dependeţa (patima), sau
|7|
continua dorinţă de înfăptuire (punere în practică a momeala este dacă vreţi promotorul faptei pe înclinaţia
acţiunii păcătoase). Aceasta îl face pe Macarie cel Mare pe care o avem (din diferite cauze) spre un anume păcat.
să afirme că „în om este răul care sălăşluieşte şi lucrează Diavolul va lovi de fiecare dată acolo unde suntem slabi,
în inimă, însuflând gânduri viclene şi necurate” (p.26). pentru că vrea de fiecare dată rezultate rapide şi
Din minte gândurile viclene se vâră în inimă de unde concrete.
lucrează adesea foarte eficient împotriva voinţei noastre Prosobole semnifică acţiunea pe care un lucru
(influenţând astfel liberul arbitru), întăriindu-se în ea şi aruncat (în cazul nostru gândul), se loveşte de cel în care
producând un caracter păcătos, adică îi schimbă este aruncat (receptorul sau cel ce e ispitit). Prin
structura (înclinaţia spirituală), încât devin de neşters prosobole începe de fapt ispita. Ea este gândul simplu
din adâncurile cugetului inimii, afară de rostirea sau chipul (imaginea) vreunui lucru, care „de-abia s-a
Rugăciunii lui Iisus, sau rugăciunea inimii, însoţită de născut în inimă şi s-a înfăţişat minţii”, ne spune Filotei
trezvie (de continua atenţie asupra intenţiei gândurilor, Sinaitul (n.1, p.28-29).
a aşezării lor, în minte sau în inimă) (ibidem). Momeala desemnează deci fie gândul (ce stârneşte
Robirea inimii (p.27-37) dorinţa), fie imaginea (ce stârneşte imaginaţia) luate
Gândurile şi responsabilitatea morală separat sau împreună, aduse în inimă şi prezentate minţii
„Nu trebuie să credem, aşa cum fac mulţi, că pe neaşteptate au drept scop înfăptuirea păcatului. Că
gândurile omului nu sunt supuse responsabilităţii vin pe neaşteptate şi tulbură inima şi mintea deopotrivă
morale întrucât ele vin de la diavol sau că „gândurile nu e semn că vin de la vrăjmaşul nevăzut, diavolul. Este
sunt un fenomen important în psihicul nostru” – doar mişcarea răului şi nu presupune libera participare
bineînţeles, nu putem fi deacord cu o asemenea a omului, de aceea, venirea lui nu e semn de păcat pentru
afirmaţie” (p.28), spune autorul. noi, de vreme ce manifestările exterioare nu ţin de noi.
În prima parte a citatului nostru, autorul se ridică Momeala este deci fără de păcat (p.29), iar dacă rămâne
împotriva părerii din cartea Păstorul lui Herma, confor nelucrătoare, nu-l face pe om nedrept.
căreia, posedată de diavol, inima omului pune în Prin ea, diavolul vrea să ne încline la a înfăptui
practică daptele rele, situaţie de care omul, pentru că nu păcatul, prin stricarea echilibrului nostru spiritual, prin
e responsabil, nu poate fi acuzat. Omul este responsabil gânduri şi reprezentări ce din afară par nevinovate.
pentru că legea liberului arbitru îl face astfel, afirmă cu Totuşi, ea reprezintă „un prilej pentru darea în vileag a
tărie Nicolae. Este aceasta o evoluţie de la gândirea dispoziţiei voinţei noastre” (p.30).
creştină a primelor veacuri asupra păcatului, la zilele Ca atare, momentul respectiv „este important din
noastre. punct de vedere moral, întrucât el se află în punctul de
Legat de a doua parte, autorul face trimitere la ştiinţa trecere de la involuntar şi nepăcătos la voluntar şi
psihologiei ce tratează limtat, din perspectiva stimulilor păcătos” (ibidem); iar „trecerea la păcătoşenie începe,
şi funcţiilor cerebrale problema păcatului ale cărui propriu-zis, de la împreună-vorbirea cu gândurile”
început se află în gânduri, ce nu sunt ispite ale (ibid.), ori, cum spune Ioan Scărarul, „unde este învoire,
diavolului, ci produsul propriului nostru creier mânat de acolo este începutul păcatului” (p.31). Cu diavolul nu se
dorinţe sau afecţiuni. stă niciodată de vorbă, căci monologul lui esterior,
Indiferent de situaţie, Părinţii Bisericii au păstrat devine dialogul interior cu el.
drumul deja bătătorit al experienţelor ascetice, prezenţa Însoţirea (gr. syndesmos)
gândurilor nefiind tratată cu superficialitate şi nici Este următorul moment ce precede ispitirii. El indică
proiectată ca produs al diavolului sau al creierului uman, cumva înclinaţia noastră spre un anumit gen de păcat.
fără nici o legătură între cele două aspecte ce sunt legate Isihie al Ierusalimnului defineşte foarte bine această
prin aceea că unul este emiţător iar altul receptor. etapă arătând că „Însoţirea este atunci când gândurile
Etapele emiterii ispitei, sau de la gând la faptă noastre se amestecă cu gândurile viclene ale
La început are loc momeala prin emiterea gândului demonilor” (n.1, p.31).
căruia sufletului dacă vrea îi dă atenţie. Se trece apoi la Prin însoţire, mintea recunoaşte în gândul primit
îndulcirea sufletului cu gândul, un fel de gustare a lui, propria-i dorinţă, simpatizând astfel cu el, adică, aşa
în urma căruia se naşte în suflet dorinţa de înfăptuire a cum spune Efrem Sirul, mintea se îndeletniceşte cu el,
mesajului transmis de gând. Din dorinţă ia naştere şi împreună vorbind cu el, îl gustă. Are loc deci o reacţie
hotărârea, adică risipirea oricărui dubiu că ceea ce va favorabilă de diluare a gândului satanic în minte, dacă
face mai departe trebuie îndeplinit. Odată ce hotărârea găseşte în aceasta o cât de mică înclinaţie spre genul de
este luată, ei îi urmează fapta ce pune în acţiune trupul. păcat inserat (gândul) de Satan. Reacţia noastră este
Momeala (gr. prosbole). deja una de bună voie şi astfel trebuie să înţelegem că
Nil Soroski şi Teofan Zăvorâtul afirmă împreună că „momentul acesta nu este fără de păcat, întrucât îi este
evident cea mai înaltă treaptă a vinovăţiei se găseşte în inerent un sentiment de satisfacţie, pe care Teofan
faptă, pe când în momeală nu este nevinovăţie aproape Zăvorâtul îl numeşte „îndulcire” (p.31).
deloc (ibidem). Oricum diavolul ne ispiteşte acolo unde Îndulcirea sau satisfacţia ce premerge însoţirii
simte slăbiciune, neluptându-se cu noi acolo unde Îndulcirea, ne spune acelaşi Sfânt Teofan, este atunci
dovedim o rezistenţă greu de învins. Din această cauză când aceasta apare „în urma atenţiei date lucrului cu
|8|
pricina, el începe să ne placă, şi aflăm mulţumire în a stricăciunii ce s-a înfăptuit înăuntrul omului să nască în
privi cu mintea la el, în a-l avea în gând” (p.32). Liberul afara lui, fărădelegea.
nostru arbitru începe să acţioneze deci într-un anume Aşa se face că învoirea, prin aceea că se apropie de
sens, moment în care voinţa intră în acţiune, chiar dacă faptă, este pe deplin supusă responsabilităţii morale ca
mişcarea sau acţiunea în sine nu are un conţinut şi primă apariţie sau formă a păcatului săvârşit lăuntric,
caracter definit, adică găsim înclinaţie, dar nu păcat în deoarece, în sine, păcatul (săvârşit mai apoi în afară)
această mişcare. Acest moment apare ca început al bolii este „conglăsuirea gândului cu patima păcătoasă
duhovniceşti, în condiţiile în care, în natura noastră (interzisă)” (p.34, cf.Evagrie Monahul).
nedesăvârşită şi nestatornică, ce pendulează între bine Învoirea este judecată deopotivă cu fapta pentru că
şi rău, îndulcirea oferă acel sentiment de satisfacţie care temeiul faptei e pus în libertatea de a alege. Nu se poate
ajungând la o satisfacţie înaltă se transformă în poftă deci învoire fără alegere. Odată aleasă calea, totul se
(ibidem). face silit, libertatea fiind progresiv afectată, pe măsură
Pofta sau satisfacţia inimii ce gândurile îl spurcă pe om (cf. Mt. XV, 19).
Apare după ce mintea s-a îndulcit cu gândul şi astfel Până la învoire sau conglăsuirea noastră cu
atinsă de el coboară împreună în inimă. Pofta pune gândurile, omul nu are păcat; prin acceptarea lor
mintea în mişcare, acţionând asupra voinţei, înclinând (învoirea cu ele), avem deci înfăptuită prima treaptă a
şi mai mult balanţa spre înfăptuire a celor despre care păcatului, situaţie care este apreciată din punctul de
„minţii îi vorbeşte gândul, inimii – satisfacţia, şi pe care vedere al dreptăţii dumnezeieşti ca fapta însăţi, după
le pregustă sufletul cu plăcere” (p.33). Prin acţiunea cum afirmă şi Efrem Sirul: „Dumnezeu cere socoteală
voinţei întreg echilibrul puterilor sufleteşti se rupe. pentru ceea ce voinţa a încuviinţat” (p.34).
Gândul împotriva voinţei Patima (păcătoasă)
Avem o formă foarte fină de posesie demonică Am amintit mai sus de conglăsuirea gândului cu
pentru că, gândul coborât în inimă îi impune acesteia o patima. Ce este patima? Patima este starea efectivă de
anume direcţie de acţiune păcătoasă. Nil Sinaitul luptă, ce e caracterizată drept „conflict între gând şi
subliniază foarte clar acest aspect: „dacă inima este minte, care înclină „fie spre nimicirea patimii în gând,
aruncată în întunecarea gândurilor necurate, ea este deja fie spre învoirea cu gândul pătimaş, aşa cum spune
atrasă spre fapta pătimaşă, parcă împotriva voinţei sale Apostolul: trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul
şi cu de-a sila” (ibidem). Gândul pătimaş devine prin împotriva trupului, căci acestea se împotrivesc unul
infestarea voinţei, voinţa omului, ajungând să îl altuia” (p.35, Gal. V, 17).
controleze şi să-l pună pe acesta la înfăptuire. Întotdeauna starea de patimă este produsă de
Alcătuirea (gr. synkatathesis) sau învoirea cu gândurile trimise de la diavol, pentru că numai el
gândul. Se numeşte învoire „primirea cu bunăvoinţă de creează stări conflictuale între „impulsurile pătimaşe
către suflet a gândului care a venit la el sau a momelii faţă de un anumit obiect, pe de-o parte, şi impulsurile şi
care i s-a înfăţişat” (cf. Nil Sorski, apud. Ibidem, n.2, înclinaţiile fireşti, bune, care sunt opuse acestora, pe de
p.33) altă parte: între reprezentanţii binelui şi reprezentanţii
Este pe scurt, „arătare în cuget a conglăsuirii cu răului” (ibidem).
patima” (cf. Efrem Sirul), de unde vine robirea, „care Lupta lăuntrică poate dura puţin sau mult, făcându-
trage sufletul cu de-a sila şi împotriva voinţei lui, la se pricină de cununi sau chinuri, potrivit puterii cu care
împlinirea faptei păcătoase” (cf. Petru Damaschinul). sufletul nostru este legat de bine, gata fiind să se
Prin această tragere cu de-a sila să nu înţelegem că omul împotrivească gândului păcătos. Dar atunci când în
se opune, dar învins fiind de patima cea mai presus de suflet „a apucat să se formeze obieciul rău al păcatului
voinţa lui, el o urmează. Prin tragerea cu de-a sila se şi înclinarea păcătoasă a pătruns deja adânc în firea
arată acţiunea voinţei demonice ce impune o direcţie omului, aşa încât el se gândeşte mereu la obiectul
anormală minţii, inimii şi implicit corpului, prin pornirii păcătoase, închipuindu-şi-l, voinţa lui se dedică
manipularea tuturor acestora, mulţumită slăbiciunilor în scurtă vreme şi cu multă râvnă satisfacerii patimii”
mentale (lipsa trezviei), sufleteşti (lipsa vieţii spirituale) (ibidem). Starea aceasta este rezultatul hotărârii voite a
şi trupeşti (lipsa postului şi privegherii) a fiecărui voinţei omului spre rău.
subiect uman în parte. Aici diavolul este găsit vinovat, Din acest motiv, prin patimă mai înţelegem şi viciul
în manipularea şi tragerea cu de-a sila a omului neatent care s-a cuibărit în suflet de multă vreme, prin
sau slăbit de păcat, pe când, pentru ignorarea vieţii sale deprindere, devenind o însuşire firească a lui, sufletul
spirituale nu se face vinovat decât omul însuşi. înfăptuindu-o de bună voie, din proprie iniţiativă, motiv
Pentru că în sufletul omului s-a dezvoltat deja o pentru care, nici prezenţa gândurilor demonice şi nici a
anume conlucrare cu gândul, „devine tot mai puternică demonilor nemaifiind necesară. În mod evident, omul se
hotărârea voinţei,... de a face un pas nou, însemnat şi face responsabil de faptele sale.
hotărâtor, pe calea apropierii de patima păcătoasă” Filotei Sinaitul are dreptate atunci când spune despre
(ibidem). Rămâne deci hotărât faptul că în această fază, patimă (gr. pathos) că „este boală a sufletului, care prin
păcatul a fost hotărât cu intenţia, nerămânând decât ca deasa repetare (satisfacere a dorinţei) şi prin deprindere
aceasta să fie pusă în practică. Este deci normal ca rodul
|9|
(cu faptele prin care aceasta este satisfăcută) devine mânia, întristarea, trândăvia, slava deşartă şi trufia.
însuşire a sufletului (trăsătură de caracter)” (n.1, p.36). Caracteristica lor principală este aceea că ele ne tulbură
Rocada nefastă constă în aceea că patima sau pe toţi, aflându-se în toţi oamenii, alcătuind cele opt vicii
pornirea pătimaşă ajunge să controleze voinţa omului şi principale ce ameninţă viaţa nevoitorului sau a
nu invers, trăgând cu deasila după suflet, trupul în fapta ascetului.
rea sau obiectul patimei. Autorul menţionază un aspect foarte important, acela
Robia (gr. aichmalosia) că „există şi păreri particulare (Ioan Casian, Ioan
Robia defineşte starea de neputinţă a sufletului în Scărarul, Simeon Noul Teolog) potrivit cărora patimile
faţa chemării la îndeplinire a patimii. În fapt, în robie, principale sunt numai trei la număr: lăcomia pântecelui,
starea bună a sufletului piere. Se poate afirma cu iubirea de arginţi şi trufia. Temeiul acestei afirmaţii este
certitudine, din punct de vedere fenomenologic că „în reprezentat de ispitirea Domnului Iisus Hristos în pustie
acest moment, patima apare în deplina sa dezvoltare, (v. Mt.IV,3,6,8-9)” (n.1,p.38).
manifestându-se decisiv ca stare sufletească ce s-a Casian numeşte aceste patimi „de căpetenie”,
întărit cu desăvârşire, (aceasta după ce – n.n.) şi-a Sinaitul, (cele) „mai mari”, Efrem sirul „începătoare de
manifestat toată energia şi a făcut sufletul omenesc pe neam ale răului”. Esenţial de reţinut că toate aceste
de-a-ntregul rob al păcatului şi al morţii” (p.36). expresii le definesc ca forme de manifestare a răului în
Concluzia autorului cu privire la modul şi ordinea noi din care decurg toate celelalte rele. După natura
formării patimilor căreia se adresează, ele sunt trupeşti (care ţin de
Este cât se poate de clar că „în cursul formării înclinaţiile naturale ale trupului) şi sufleteşti (atrag
patimii se observă cu puterile omului se însoţesc una sufletul la învoirea cea rea cu pofta) (p.39). Despre
după alta cu păcatul: prin îndulcire, se spurcă inima, acestea din urmă (psychika) sunt cele mai periculoase
prin poftă – voinţa, prin hotărâre, prin aflarea căci ieşind din suflet, „nu numai că nu-i aduc trupului
mijloacelor, devine părtaşă a întinării şi raţiunea; în fine, nici o plăcere, ci chiar îl lovesc cu o boală grea, hrănind
prin faptă şi înseşi puterile trupului sunt pătrunse de doar sufletul bolnav cu hrana unei desfătări jalnice”
păcat... şi iată că omul a devenit păcător pe de-a-ntregul” (p.39-40). Din această categorie fac parte patimile:
(p.37). iubirea de arginţi, mânia, întristarea, trândăvia, slava
Concluzia mea cu privire la cele recenzate până aici deşartă şi trufia. Cum era şi de aşteptat, patimile trupeşti
Conlucrarea începe ce-i drept de la gândul viclean. sunt interconectate cu cele sufleteşti şi invers. În general
El este cel care deschide dialogul cu sufletul. Din începutul lor este în trup, atrăgând uneori sufletul spre
această cauză ispita este păcatul diavolului, pentru care înfăptuirea lor. Se spune despre aceste stări oarecum
nu are nici o scuză. Fără ispită nu există cădere. Cu toate curioase că atunci patimile sunt stârnite „fără ca sufletul
acestea, acceptarea ei de către om indică o anumită stare să ia parte” (p.40), fapt ce indică pe de-o parte
de imperfecţiune, nu în sensul că Dumnezeu ne-ar fi slăbiciunea spirituală (religioasă) manifestată prin
creat intenţionat astfel, pentru a cădea, ci, că în urcuşul neatenţia sufletului la înţelegerea impulsurilor transmise
spiritual nu am ajuns la starea de nesimţire a ispitei. de trup. Este principala stare a necunoaşterii de sine,
Adică, pe drum călători fiind, trebuie să gândim nu sufletul ajungând până la urmă „posedat” de trup, fără
numai traseul pentru a ajunge la destinaţie, ci şi fiecare vreo altă lucrare specială a demonilor. Patimle trupeşti
pas sau gest pe care-l facem până ne atingem scopul. nu pot fi privite din această cauză ca un act fiziologic,
O astfel de stare de autocontrol nu se obţine doar prin căci un asemenea act nu afectează sufletul. El, din
exercitarea puterilor proprii care obosesc şi sunt oricum contră, ele întreţine buna funcţionare a corpului.
insuficiente pentru a vedea în ansamblu pericolul ce stă Patimile sunt mai degrabă stări psihofizice (ibidem),
ascuns spre a lovi, ci şi prin conlucrarea noastră directă pentru că patima nu este funcţie a corpului ci iubirea de
prin realitatea practică a exerciţiului spiritual, cu plăcere, de producere şi repetare a ei. Spre exemplu,
Dumnezeu, Cel care continuu păzeşte paşii noştrii. curvia şi lăcomia sunt fenomene (patimi) ce ţin de sfera
Căderea este fie rezultatul supraestimării personale, vieţii psihice, a cărui centru de greutate se află în suflet,
fie al ignoranţei propriei vieţi interioare, motiv pentru adică în partea duhovnicească a omului.
care patima nu este altceva decât starea la care ajungem Dacă mai sus am vorbit de acţiunea prin trup asupra
pe nesimţite şi din care ne este uneori aproape imposibil sufletelor a patimilor, acum autorul va arăta că, în cele
să ieşim. Despre ea însă, în capitolul următor. mai multe cazuri lucrurile stau invers, în sensul că în
Ce este patima? (p.38-43) sfera acţiunilor concrete, fără suflet, trupul nu e în stare
Despre ce anume este patima s-a vorbit în capitolul să facă nimic rău, pe când fără trup, cu toate că se află
precedent. Mai degrabă acesta ar fi trebuit să se fi numit în el, sufletul poate înfăptui multe rele. Se dă exemplul
Felul patimilor şi modul lor de manifestare, căci cu îmbuibării sau a lăcomiei pântecelui care la urma
acestea se ocupă în următoarele pagini. În fine, ideea de urmelor nu este o necesitate pentru trup, ci doar o
început, în jurul căreia se dezvoltă întreg sistemul este plăcere (a gustului) şimţită şi consfinţită spre păguboasă
aceea că „părinţii asceţi reduc mulţimea uriaşă a repetare de către raţiune. Ioan Gură de Aur spune foarte
diferitelor patimi la opt patimi principale” (p.38), care clar că „virtutea sufletului stă tocmai în ascultarea
sunt: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi, trupului faţă de el, fiincă trupul nu e nici bun nici rău”
| 10 |
(p.41), motiv pentru care toate exagerările sunt ale cum am mai amintit, când nu se respectă orarul,
sufletului, trupul fiind atras şi educat în ele şi de aici, monahul mâncând pe ascuns (fapt care crează plăcere
patima. căci nu împarte cu nimeni) sau latrofagia („mâncatul pe
Pe axioma psihologică potrivit căreia, orice stare ascuns). În toate aceste situaţii, clar, omul nu consumă
psihologică este strâns legată de cealaltă, se bazează hrană de nevoie, ci pentru desfătarea proprie, prin
strânsa legătură care se formează şi există între patimi. aceasta şi caracterizându-se lăcomia pântecelui ca
Ele nu se construiesc pe ceva ce nu există, ci, pentru a patimă ce se clădeşte pe atitudinea noastră greşită faţă
apărea şi progresa, se folosesc de cele (dorinţe, intenţii de hrană (p.46).
etc.) ce sunt deja. Astfel, s-a constata că patimile sunt „A mânca din necesitate şi a mânca de plăcere este
unite între ele, cu toate că fiecare se adresează unui unul şi acelaşi lucru în act: păcatul constă în intenţie”
segment specific al vieţii spirituale şi fizice. Aşa se face (p.47). De aici probabil şi expresia românească: „pofta
că reuşita primeia dă început celei de-a doua, fără însă vine mâncând”, manipulându-se prin cele trei forme
ca lucrarea pierzătoare a celei dintâi să se stingă, după amintite voinţa omului pe care o perverteşte. Lăcomia
cum din prinosul slavei deşarte se naşte trufia, prima pântecelui e boală ce afectează mai întâi voinţa şi apoi
alimentând pe a doua cu toate că în acelaşi timp îşi face trupul, făcând sufletul rob al trupulu (ca de altfel scop al
şi lucrarea separat. Există chiar şi o manifestare curioasă majorităţii patimilor) (ibidem).
a lor, pe care sfinţii părinţi au înţeles-o pe deplin. Spre După cum postul arde caloriile pântecelui, aşa
exemplu, unele patimi sunt stârnite într-o ordine inversă lăcomia pântecelui slăbeşte treptat viaţa duhovnicească
faţă de modul să spunem obişnuit de apariţie (p.42). a omului, ajungându-se până la starea de înrobire
Astfel, slava deşartă şi trufia, sporesc mai mult după păcătoasă, deja chezăşia (sămânţa) morţii duhovniceşti
nimicirea altora de către nevoitor. S-a constatat că ele care se face manifestată prin nesimţirea desăvârşită a
apar cu şi mai multă putere după omorârea celorlalte sufletului, pântecele fiind văzut (de Grigorie Teologul)
şase, aceasta pentru că se întorc împotriva spiritualităţii ca izvor al tuturor relelor, sau maică a tuturor patimilor
şi, paradoxal sunt menţinute de aceasta. Despre modul (Ioan Scărarul, Nil Sinaitulu, Isaac Sirul). Efectele sunt
cum anume funcţionează aceste patimi, autorul va deci dezastruoase: mintea cade într-un somn adânc (Nil
discuta la momentul potrivit. Sinaitul), inima devine nesimţitoare (Efrem Situl), astfel
Ca o notă mai mult personală, voi spune, plecând de observăm cum întreg sufletul devine rob în trupul ce-i
la afirmaţia autorului că patimile se află până la urmă devine temniţă (p.48), prin intermediul căruia dă
într-o strânsă legătură genetică (p.43), că ele chiar ajung ascultare demonilor, după cum clar relatează o
să lucreze asupra genelor noastre, până într-acolo încât rugăciune a Sf. Efrem Sirul: „...fiindcă ascult de draci,
le pot modifica ca mai apoi să le transmitem astfel mai care prin iubirea plăcerilor mă vânează spre pierzare”
departe, urmaşilor noştrii. Există deci posibilitatea unei (p.49).
predispoziţii prin naştere, în sensul slăbiciunii trupului, Ajuns într-o astfel de condiţie neputincioasă, adică
stare ce poate transmite semnale nefireşti sufletului în patimă, următoarea boală care-i este înrudită, curvia,
tânăr şi neştiutor. Analiza patimilor omeneşti (p.44-94) vine să se instaleze în sufletul deja pregătit pentru ea,
Patimile trupeşti căci sub pântec sunt organele ce aduc unora multă ruşine
Aşa cum am arătat, respectând ordinea sufletească. De reţinut că „puterea acestor două patimi
manifestărilor lor, patimile urcă una prin alta, fiecare se explică prin faptul că ele provin din necesităţi fireşti,
patimă aflându-se într-o relaţie cauzală cu cea care este chiar dacă pervertite ale omului” (ibidem), ne
mai aproape de ea, decât cu altele. Spre exemplu, patima atenţionează autorul lucrării.
curviei este mai unită cu lăcomia pântecelui, după cum Patima dulceţii sau curvia se naşte deci din
mânia, cu iubirea de arginţi, sau trândăvia cu întristarea, îmbuibare cu mâncare, văpaie ce naşte necurăţia sau
ori trufia cu slava deşartă. înclinaţia spre uniuni sexuale păcătoase (ibidem). Astfel
S-a ajuns astfel la o clasificare, împărţind două câte se face că sinpla întâlnire cu o femeie naşte sau activează
două cele opt patimi, formându-se patru grupe de pofta de unire, dată fiind slăbiciunea firii noastre,
însoţiri sau împreunări (p.44), pe care autorul le va imaginea corpului fiind suficientă pentru a aprinde
urmări pe parcursul întregului capitol. dorinţa ce îndeamnă spre faptă. Întregul proces demonic
Prima este lăcomia pântecelui şi curvia. Legat de ce duce întreaga fiinţă a omului la a acţiona spre patimă
anumite aspecte ce ţin de poftă (cantitate sau calitate), (dispoziţia păcătoasă) este similar pentru aproape toate
ori dezordinea orară alimentară, lăcomia pântecelui este patimile, căci acţionând asupra voinţei noastre, pune
cea care produce după caz, două sau trei din bolile instictele mai presus de fire, fapt ce se simte din
sufleteşti, toate având ca scop producere plăcerii şi nu manifestarea lor nefirească în exterior, adică în faptele
au în vedere simpla necesitate a hranei pentru trup. Unii noastre.
sunt deci atraşi spre a mânca puţin dar gustos, stare pe Iată cum se manifestă acest demon sucub I incub
care părinţii o numesc (în lb. greacă) laimargia sau după sfinţii părinţi: „După ce ne-am îmbuibat, duhul
„îndrăcirea gâtlejului”. Alţii, din contră, preferă necurat care se aşează pe stomacul nostru pleacă de la
cantitate în locul calităţii (p.45), stare ce poartă numele pântecele sătul şi trimite asupra noastră duhul curviei; el
de gastrimargia sau „îndrăcirea pântecelui”, sau aşa îi vesteşte acestuia în ce stare am rămas, şi zice: Du-te
| 11 |
de-l tulbură pe cutare: pântecele lui este îmbuibat, drept treptat, sufletul să participe la ele, aceasta dacă nu se
care nu va trebui să te osteneşti mult”. Acela, venind, împotriveşte prin rugăciune; căci lăsându-se legat prin
zâmbeşte şi, legându-ne mâinile şi picioarele în somn, legăturile şerpeşti (adică de aceste imagini ce-i
face deja cu noi tot ce vrea, întinând sufletul cu provoacă mai apoi gânduri personale), se lasă antrenat
închipuiri scârbavnice şi trupul cu scurgeri” (Sf. Ioan în dorinţa de a agonisi pentru”zile negre”, cum spune
Scărarul) (p.50-51). Este aceasta cea mai clară dovadă a românul. Problema este aceea că sufletul este retras din
existenţei şi descrierii activităţii demonilor sucubi şi activitatea celor spirituale, ajungând să se gândească
incubi, ce acţionează în visele noastre dar şi în realitate, cum anume să agonisească un câştig, care, pe măsură ce
căci viselor, gândul necurat biruie voinţa sufletului prin se adună, vrea să devină avere. Treptat, alunecând pe
dorinţa de a privi goliciunea trupului, iar atunci când această pantă, el nu se va teme a se da înlături şi de la
„izbuteşte să-l amăgească pe om şi să-l atragă în alte însoţiri păcătoase, cum este de pildă juratul stâmb,
dragostea necurată, se străduie să-l împătimească faţă de sau să fure, ori să trădeze. Din acest motiv Apostolul a
el pe obiectul patimii lui” (p.51). numit această patimă „rădăcina tuturor relelelor” (I Tim.
Cuviosul Ioan Scărarul distinge trei feluri de patimă VI,10), iar mai târziu, Ioan Casian, „slujire la idoli”
a curviei: (p.55-56; Despre aşezămintele mănăstireşti,7, 7-11).
-primul se săvârşeşte prin împreunarea celor două Pornind deci de la necesităţi fireşti, ea ajunge un
sexe; motiv morbid, acaparând întreaga arie de interes a
-al doilea are loc fără împreunare cu femeie, adică omului,obligându-l să treacă peste orice regulă. Nesaţul
onanismul, pentru care Domnul l-a bătut pe Onan; acestei patimi este asociat cu cel al iadului de către
-cel de-al treilea are loc cu mintea şi cu inima, şi Sfântul Vasile cel Mare: „Iadul nu va spune: „ajunge”,
despre acela Domnul spune în Evanghelie: „oricine se şi iubitorul de agoniseală nu va spune niciodată:
uită la femeie poftind-o a şi săvârşit preacurvie (adulter) „destul” (p.56-57, Cvântul 7). Uneori, doar moartea
cu ea în inima sa” (Mt.V,28) pune capăt acestei osteneli ce devine la un moment dat
Cuviosul Nil Sinaitul le reuneşte pe acestea trei sub fără nici un rost.
două denumiri: curvia trupească şi preacurvia Autorul ce-şi întăreşte aserţiunea pe cele afirmate de
duhovnicească. Potrivit lui Macarie cel Mare, curvia Sfinţi ca Ioan Casian, Nil Sinaitul şi Efrem Sirul, afirmă
duhovniecească este desfătare lăuntrică de focul cu tărie că această patimă şochează prin aceea că, în
necurat ce este aprins în chip netrebnic în inimă, iar esenţă, e total străină firii noastre şi aspiraţiilor noastre
când răul (adică demonii) îşi află hrană aici (în suflet) spirituale, prin aceea că neavându-şi obârşia în noi, ea
avem de-a face cu curvia nevăzută (cf. Macarie cel nu se „zămisleşte dintr-o substanţă care să fie legată de
Mare), căci curvind cu duhul, fecioria trupului nu are o participare a sufletului sau a trupului ori de esenţa
nici o valoare (p.52). Aşa se face că atât curvia cât şi vieţii” (p.57). Este, cu alte cuvinte, un produs artificial
lăcomia sunt supuse responsabilităţii morale pe măsură introdus în viaţa noastră, pe care mai apoi ne pliem,
ce aceste patimi se unesc cu trupul şi sufletul nostru, urmându-i „instrucţiunile”.
într-un acord de acceptare cu acestea (p.52-53). Eu cred însă că această patimă îşi are originea în
Marele neajuns al acestei patimi este că dizlocă interpretatea evident negativă, întoarsă deci spre păcat a
centrul de greutate al voinţei noastre explicit asupra poruncii din Facere, unde Dumnezeu le porunceşte
trupului, ce-i devine centru de interes, uitând de oamenilor să crească, să se înmulţească, să umple
interesele duhului, situaţie ce duce inevitabil la o pământul şi să-l stăpânească. Din această dorinţă
vătămare fundamentală a acestuia, sufletul pierzându-şi naturală de stăpânire se naşte patima philargiei, căci, în
nevinovăţia, adică vederea lui Dumnezeu. Prin curvie, înţelesul actual al lucrurilor, cel ce are bani, stăpâneşte
întinându-se sufletul se produce un efect de „domino”, pămntul, ce-i drept artificial, dar tot o face.
ajungând ca implicit inima şi mintea trupească a omului Prin urmare, iubirea de arginţi nu vine din natură ci
să aibă de suferit, prinse în mocirla exclusivă aplăcerilor din voinţa rea a omului, afirmând că locul unde se naşte
(p.53). ca patimă e tot sufletul omului, pervertind atitudinea faţă
Patimile sufleteşti de bunurile materiale, din care el ajunge să-şi facă idol,
Iubirea de arginţi sau philargiria ocupă primul loc robindu-şi întreaga viaţă duhovnicească acestuia, ca
din cauza legăturilor nemijlocite ce le are cu patimile rezultat simplu al moleşirii sufletului ce se lasă antrenat
trupeşti. Reducându-se discuţia la modul cum această în voinţa rea şi mai apoi în poftă.
patimă îl afectează pe monah, avem părerea lui Ioan Centrul iubirii de Dumnezeu se mută în dorinţa de
Casian care afirmă că „această patimă când pune agonisire a celor materiale ce-i devine model de viaţă,
stăpânire pe sufletul moleşit şi rece..., la început îl din acest motiv se spune că Dumnezeu este înlocuit de
îndeamnă să agonisească puţin, înfăţişându-i pricini idolul (ban). Autorul are dreptate atunci când afirmă că
„îndreptăţite” pentru care el „trebuie” să economisească până la urmă esenţa acestei abordări constă în
ori să facă rost de ceva bani” (p.55). „atitudinea lăuntrică faţă de bunurile materiale” (p.58).
Interesant cum, sub forma imaginaţiei, omul „vede” Perversitatea acestei patimi stă în aceea că nu doar
un posibil viitor plin de greutăţi şi de nevoi, dat fiind că bogaţii sunt prinşi de această patimă, ci şi cei săraci, sau,
nu întinerim cu trupul, ci îmbătrânim, ajungând astfel ca mai grav, cei feciorelnici cu trupul (probabil călugări –
| 12 |
unii chiar s-au lepădat de averile de mai dinaninte, Gândurile, aşa cum deja ştim, trec rapid în inimă, unde
ajungând să cadă mai apoi, mai grav, în patima iubirii prin voie (voinţă) devin mânie ce împinge spre acţiune.
de arginţi), dar care, afectaţi de ea, devin necuraţi cu De obiceri, acest complex se „întâmplă” tocmai când
inima. Lor le lipseşte posibilitatea de a agonisi dar nu şi „din întâmplare” ne şi întâlnim cu cel credem că ne-a
voinţa ce are cea mai mare valoare în ochii lui făcut un rău. La vederea lui, sentimentele de mânie
Dumnezeu (p.59). Neavând puterea de a agonisi îşi amărăsc inima, producând iritare (nervozitate), ce pune
concentrează această putere a voinţei asupra diferitelor stăpânire rapid pesufletul omului, paralizâd voinţa şi
obiecte, majoritatea fără valoare, dând practic o altă acţionând la impuls, acela de răzbunare, de consm al
formă aceleiaşi patimi, coborând şi mai mult, spre o şi mâniei.
mai mare osândă, spune Ioan Casian (Convorbiri, 14, Născătoarele mâniei mai pot fi şi slava deşartă,
21) şi Efrem Sirul. Aceasta se întâmplă pentru că, în îmbuibarea şi uneori patima curviei. Se merge uneori
comparaţie cu cei dejabogaţi, ei nici măcar nu fac până acolo încât şi „satisfacţiile pot deveni prilej pentru
milostenie ci doar agonisesc obiecte mici fără valoare şi mânie” (p.64). La rândul ei ea poate da naştere altor
fără de rost, pentru că „nu banii nasc iubirea de arginţi, patimi ca invidia, gelozia sau duşmănia (p.68).
ci dragostea faţă de bani” (ibidem). Generatorul mâniei rămâne însă diavolul, oricare ar
Responsabilitatea morală pentru această patimă o are fi cauzele şi modul în care acestea ne influenţează
voinţa omului ce se lasă înrobită, ca de altfel în toate (psihic), prin dorinţa de a ne răzbuna pe cel care ne-a
celelalte patimi, formând un caracter grosolan-egoist, supărat, căci nu-i aşa, mânia este până la urmă expresia
aceasta pentru că „centrul vieţii luidevine „mamona” – urii, un fenomen cu caracter eminamente distructiv, atât
argintul” (p.60). pentru cel care o poartă (zdruncinând stabilitatea
Trei sunt, după Sfântul Maxim, pricinile iubirii de sufletească şi echilibrul psihic), cât şi asupra aceluia
arginţi: iubirea de plăceri (se obţin uşor prin mijlocirea care se revarsă.
banului), slava deşartă (respectul social de care Energiile mâniei sunt comparate cu un fum acru ce
sebucură bogatul) şi necredinţa (îşi pune toată credinţa întunecă mintea care-şi pierde echilibrul, adică
în bani şi nu în Dumnezeu, omul devine ateu). Din acest chibzuinţa, lăsându-o fără cunoştinţă, îl face pe om să
motiv lipsa sau pierderea averilor provoacă adevărate acţioneze la impuls ce aduce după sine urmări ce sunt
depresii, sau, cum spun părinţii, o mare amărăciune, constatate după „trezirea” sau consumarea actului
încă un motiv pentru care părinţii sănumească această mânios. Din acest motiv mai este numită şi scurta
patimă „Scârboasă şi de necinste” (p.61), ce cu greu se nebunie, aceasta la oameni. La demoni,îmi permit să
vindecă. Ea se face prin libertatea ce o oferă forţa adaug, ea este continuă. Sub imperiul acţiunii mânioase
financiară, rădăcină a tuturor relelor, iar pierderea ei sufletul este întunecat, adică bulversat de atacul
duce la adâncă deznădejde. Precum rugina atacă fierul, demonic al gândurilor, ajungându-se până într-acolo
iubirea de arginţi este o lepră sufletească a cărei încât mânia să-i piardă şi pe cei pricepuţi (Pilde XV, 1),
rezultantă este nu doar moartea trupească (v. cazul ochiul sufletului (raţiunea) neputând deosebi în această
Ananiei şi Safirei) ci şi cea sufletească. fază nici măcar prietenul de duşman (p.66).
Cea de-adoua patimă ce-i urmează oarecum ca Mai mult, ea funcţionează ca un drog asupra
„naturală” este mânia sau „orge”, ambele născându-se sufletului. Îi impune acestuia, odată acceptată, o stare
din caracterul grosolan egoist al omului. Cu alte cuvinte, nefirească de plăcere, mai puternică decât oricare alta.
ele exprimă „înclinaţia ascunsă spre propria satisfacţie” Este euforia împlinirii răului, contrară aceleia a
(p.62). împlinirii dragostei deaproapele, dar, paradoxal,
Dacă iubirea de arginţi nu are o explicaţie în natura plăcută. Ce o defineşte de cea din urmă, sunt
noastră, după cum susţine autorul, starea de mânie însă consecinţele. Târât în această stare euforică omul spune
este pe deplin explicabilă. Ea se stârneşte din orice (jigneşte) şi face lucruri - pe care conştient sau mai puţin
piedică exterioară, când voinţa omului se ciocneşte cu conştient - le tărieşte la maxim, neputând să îşi adune
o altă voinţă ce nu vrea să i se supună, sau când puterile pentru a se împotrivi. Aş putea adăuga că
întâmpină o atitudine personală sau colectivă ce i se pare adrenalina are un rol esenţial în menţinerea acesteistări
nedreaptă. Lepădarea de sine, opusul iubirii de sine ce care în aparenţa ei dezordonată (şi este astfel pentru
produce mânia, are tocmai efectul invers: „Nu stărui suflet) păstrează cu precizie ţelul său, acela de a înfăptui
niciodată să fie după voia ta, fiindcă din aceasta se naşte răul. Unii oameni pot trăi în astfel de stări toată viaţa.
mânia”, ne spune Varsanufie şi Ioan (p.63). Se pare că Este adevărat că trista urmare pe care mânia o
în adâcul nostu stă cauza fundamentală a mâniei, adică produce în sufletul noastru e aceea că ajungem să nu mai
în nerăbdarea noastră, iar voinţa noastră este motorul putem deosebi binele de rău, lepădându-ne de
ce pune în mişcare mânia. Se merge până într-acolo cumpătare şi de viaţa veşnică în iubire. Până şi Duhul
încât ţinerea de minte a răului e animată deaceastă Sfânt se face neputincios în cel mânios, plecând din
vionţă, e ceea ce spiritualitatea ortodoxă numeşte acesta atâta timp cât în el locuieşte mânia. Este atât de
ţinerea de minte a răului, adică ranchiuna. De această fină această relaţie dintre sufletul nostru şi Duhul Sfânt
aducere a minte a răului nu sunt străini dracii ce ne încât s-a constata că El pleacă din noi chiar şi atunci
reamintesc cele de mult uitate, dar nu iertate de noi. când mânia nu este vădită.
| 13 |
Această patimă dezrădăcinează din suflet dragostea sufletului. Întristarea este strâns legată de patimă, astfel
de Dumnezeu şi de aproapele, răbdarea, blândeţea, că nu poate intra în acel suflet în care cel puţin o patimă
smerita cugetare, milostivirea şi pe toate celelalte (p.66). nu există. Este deci, pentru aceia care se îngrijesc de
Rugăciunea mâniosului este complet neroditoare, sufletul lor, semn al împătimirii ce o pot lăsa
adică nu se îndeplinesc ceririle sale, căci mulţumirile moştenitoare altor patimi ce se adaugă treptat.
faţă de Dumnezeu sunt false, iar lauda Lui este hulă. Mai Pricinile întristării sunt astfel multe. Aşa cum am
mult, sufletul îi este dat pierzării. spus, lipsa satisfacerii dorinţei mânioase, sau a oricăror
În literatura ascetică avem consemnată şi mânia cea altor acţiuni cum sunt cele de câştig, ori din pagubă,
bună ce este în acord cu raţiunea. Este lăudabil atunci supărarea altora făcută nouă şi exemplele pot continua.
când ne mâniem pe noi înşine, pe gândurile rele ce ne Caracteristica principală a întristării este că ea e strâns
vin şi pe faptele noastre aflate în dezacord cu viaţa legată de nerealizări, complete sau parţiale ale
spirituală. Este corect când ne mâniem şi pe faptele dorinţelor păcătoase, ori a acţiunilor nedrepte îndreptate
aproepelui nostru şi nu pe el. Dacă ne-am mânia pe om, împotriva noastră. De aceea, întristarea şi aprecierea
atunci am avea o mânie ce lucrează după patimă, deci lumii sunt considerate a merge împreună căci „Cel ce-şi
păcătoasă, după cum ne lămureşte Avva Antonie cel doreşte cinstiri nu poate duce lipsă de pricini pentru
Mare. Mânia orientată spre faptă este după judecată şi întristare”, spune Sfântul Isaac Sirul (p.70).
dreptate. Trebuie avut însă grijă la această subţire Din cele arătate până aici constatăm împreună cu
graniţă care poate schimba mânia din starea firească părinţii asceţi că întristarea nu se naşte dintr-o pricină
(„dreaptă”) într-una nefirească („împotriva firii”) (p.67). exterioară, văzută, ci din pricina necazului „dobitocesc”
Ca patimă, orice mânie nu îşi poate avea justificarea sau iraţional al inimii pătimaşe, ori din deznădejde.
din punct de vedere moral. De aceea e mai bine să nu ne Cuviosul Nil Sinaitul mai spune în plus că uneori
mâniem, chiar şi atunci când ne mâniem pe drept, pe întristarea se naşte şi din pricini pe care le consideră a
fapta aproapelui spre exemplu, ca nu cumva să ajungem fi ciudate. Autorul lucrării noastre, Nicolae, trage
treptat să osândim omul, osânda (sau acuza persoanei, oarecum pripit aici concluzia că este vorba de două
de care după cumbine ştim se ocupă Satan) fiind pentru tipuri de întristare, ca rod al patimilor şi întristarea după
noi şi nu pentru aproapele nostru, răpirea vredniciei Dumnezeu. Aceasta din urmă îl are ca centru pe Domnul
dumnezeieşti ce premerge pierderea propriului suflet. şi se iveşte în urma pocăinţei şi a dorinţei de desăvârşire,
În speţă, din mânie apare clevetirea sau naşterea sau contemplare a vieţii viitoare. Este cu alte cuvinte, o
uciderii duhovniceşti de frate, căci ţinînd ranchiună întristare folositoare, fiind departe de întristarea
(ciudă) se face permenentă vorbirea de rău (sau bârfirea drăcească, pentru că îndeamnă la ascultare, smerenie,
– până la urmă un semn vădit al mâniei faţă de cineva). blândeţe, răbdare, toate rezultante ale iubirii de
Ioan Scărarul descrie pomenirea de rău ca fiind Dumnezeu, al cărui centru este (p.71).
„împlinire a mâniei, ură faţă de dreptate, pierzanie a Nudoresc să dezvolt prea mult afirmaţia cuviosului
virtuţilor, rugină a sufletului, vierme al minţii, călcare Nil, însă consider că prin întristare ciudată putem vedea
de lege neadormită, răutate de ceas cu ceas” (p.68, tot un fel de reminiscienţă a atingerilor demonice, dacă
Scara,9,2). Este dacă vreţi, o definiţie a mâniei ce o nu chiar o formă de falsă mistică. Pentru că uneori este
poartă şi Satan faţă de noi, el fiind pârâşul, sau bârfitorul asociată melancoliei, întristarea poate aduce o stare
nostu în faţa lui Dumnezeu, care, presupune, că nu-l temporară sau permanentă de „prostaţie” psihică şi
ascultă. Iov a fost o excepţie... sufletească în care „trăitorul” creştin să aibă impresia
Se merge însă şi mai departe, ajungându-se de la unei „reale” relaţii cu Dumnezeu care „întârzie” însă să
bârfa oamenilor la hula lui Dumnezeu: „o astfel de se manifeste, fapt care poate degenera fie în fanatism,
răutate sălăşluită în inima omului reprezintă pentru fie în ateism. Trăirile puse pe baza întristării, mai ales
suflet moarte neîndoielnică, pentru că deseori, împreună când este vorba de relaţia mistică cu Dumnezeu sunt pe
cu patima mâniei, se preface în hulă împotriva lui drept cuvânt „ciudate”, ele neavând certitudinea unei
Dumnezeu” (p.69). înclinaţii pure a sufletului nostru spre o trăire spirituală
Acestei patimi îi urmează natural altele două ce se sinceră, ci, din contră, ele ne crează stări „pioase” a
înrudesc evident prin caracterul manifestărilor lor: căror finalitate practică de lungă durată este una
întristarea şi trândăvia. Ele apar ca reacţii ale mâniei în îndoielnică. Voi închiea nota mea arătând că dorul după
cele trei faze ale ei, de început de infectare a sufletului Dumnezeu şi părerea de rău pentru păcatele noastre aduc
şi de manifestare a ei. Spre exempl, evidenţiind această la modul concret fie rugăciune, fie lacrimi de pocăinţă,
relaţie, Ioan Casian afirmă că întristarea apare abia căci părerea de rău nu este şi nu va fi niciodată întristare
„după încetarea mâniei” (p.69, Convorbiri, 5, 11). ce poate uşor fi asemănată prin manifestare melancoliei
Adesea asociată mâniei, întristarea apare mai cu sau mai rău, deznădejdii.
seamă în momentele în care gândurile de răzbunare nu Atunci când vorbim de întristare sub aspectul ei
reuşesc atunci când sunt puse în practică. Ca formă păcătos afirmăm că ea nu îngăduie omului să se roage
generală de manifestare, ea slăbeşte treptat voinţa prin (semn al deznădejdii), sau să se concentreze în
lipsirea ei de buna dispoziţie, fapt ce duce la apariţia rugăciune, ori să primească folos din citirea cărţilor
unui teren propice viicilor ce se revarsă mai apoi asupra sfinte (semn al împrăştierii gândurilor). Există şi reacţii
| 14 |
exterioare ca lipsa blândeţii şi a răbdării legate de bolnavul de întristare se hotărăşte să facă el vizite
îndatoriile ce îi revin. Practic, sufletul ros de întristare cuvenite bolnavilor de aproape sau de departe, ori că are
nupoate duce o viaţă spiritualăîn templul dat de anumite „îndatoriri cucernice” cum ar fi vizitarea
Dumnezeu nouă (p.72, v. cf. I Cor. III, 16; Sf. Ioan părinţilor sau a unei femei cucernice ce nu primeşte nici
Casian, Despre aşezămintele mănăstireşti, IX, 3). un ajutor de la rude (p.77). Totul sub pretextul (în care
Dacă omul se lasă pradă întristării vreme îndelungată chiar ajunge să creadă întunecată-i fiin raţiunea) că mai
îşi epuizezază puterile duhovniceşti până într-acolo sfânt lucru este să se îngrijească de nevoile ei sau ale
încât se vede pe sine lipsit de orice posibilitate de a urma altora, decât să se ostenească „evlavios” în chilie stând
calea mântuirii, aceasta începând să i se pară „degeaba”, adică „fără nici o sporire” (p.77-78).
inaccesibilă situaţie care aduce după sine o nouă cădere, Iată de ce, în paranteză fie spus, nu cred în „sfânta
cea a akediei sau „trândăviei” ori a deznădejdii depline întristare”, pentru că, în aparenţă, toate motivele ei sunt
– o formă de întristare „acută”, letală pentru suflet, dar „cucernice”. Dacă la început, urmând gândurilor
şi pentru trup (se vădeşte realitatea sinuciderii). viclene, omul simte o oarecare uşurare, nu mult trece şi
Din păcate deznădejdea nu cunoaşte înfrânare prin se simte din nou moleşit, pentru a o lua din nou, de la
mijloace omeneşti, aceasta însemnând şi terapiile de capăt.
orice fel, ea recidivând de îndată ce se iveşte prilejul Părinţii Bisericii au descoperit două surse ce stau la
(mijlocirea demonilor) (p.73). originea trândăviei. Fie vorbim de pricini fireşti, cum ar
Patima akediei este unori asociată întristării, pentru fi osteneala peste măsură, adică exagerări proprii, fie de
că îmbracă forme identice acesteia (p.73-74). Trândăvia la diavol. Adică o trândăvie „firească” şi una
pare totuşi să acapareze o arie mai largă de dorinţe şi „diabolică”. Dacă în cea firească se presupune că vina
acţiuni păcătoase. Pe drept cuvând este numită „boala este a omului, deşi nu se specifică dacă integral şi este
sufletului” (Nil Sinaitul) pe care îl istoveşte, cu toate că şi normal, pentru că nu numai din neştiinţă omul se
trândavul sau leneşul pare că nu face nimic. Tocmai munceşte inutil (ex.: post şi rugăciunea ţinute fără
această „nonacţiune” îl istoveşte căci nu suntem creaţi chibzuinţă), ci şi sub sfatul şi infulenţa celui rău, în cel
pentru a nu face nimic (p.74). Ea, trândăvia, slăbeşte de-al doilea caz ea vine de la diavolul care văzând lenea
sufletul, îl moleşeşte, îl istoveşte căci pune în acţiune omului (ce prevesteşte abaterea spre rău), adică
toate patimile pe care acesta le are producând o stare neînarmat, îl prinde în mrejele sale „legându-l definitiv
depresivă, notă a unui suflet apatic, în care voinţa cu lanţurile sale”, ne spune autorul (p.78).
religios-morală dormitează (p.74-75). În această stare Eu cred că trândăvia nu este o caracteristică a
omul e larg deschis spre patimi, pe care le şi primeşte. omului. El nefiind trândav prin fire, trândăvia este un
Iată semnele exterioare patimii trândăviei: adaos (rău) extern. Chiar şi contextul în care se produce
lenevirea,cârtirea, incapacitatea de a lucra, lipsa este unul regizat, care, ce-i drept se construieşte în
răbdării, mutarea fără rost dintr-un loc în altul, majoritatea cazurilor pe lipsa de experienţă (spirituală)
nelucrarea şi statul degeaba, deşertăciunea în gânduri, a omului.
lenevirea şi moleşirea în nevoinţa rugăciunii şi plictisul Reaua orientare - aici vorbim de lenevie, statul
la ascultarea cuvântului de învăţătură, nepăsarea în degeaba, nepăsarea faţă de cele duhovniceşti şi lipsa
săvârşirea dumnezeieştilor slujbe, puţinătatea sufletului lucrării inimii (a rugăciunii) – odată stabilită în noi,
sau a nădejdii în Dumnezeu (p.75). produce trândăvia. Nu este deci nimic natural în sine,
Iată semnele interioare ale acestei patimi: se naşte în chiar dacă se spune că prin exagerări noi suntem uneori
suflet frica de locul unde vieţuieşte, sentimentul acut că cauza acestei patimi. Personal nu exclud nici în această
va pieri dacă va rămâne, dezgustul faţă de chilie şi de situaţie prezenţa demonică. Oricum, remediul este unul
aceia ce-i sunt vecini sau locuiesc împreună cu el, cât se poate de simplu: munca fizică. Statul degeaba
dispreţul faţă de aceştia, dorinţa de a pleca pentru a găsi predispune deci spre trândăvie (p.79).
în alt loc mântuirea (p.76). La acestea se mai aduagă Despre ultima pereche de patimi, slava deşartă
moleşeala trupului şi foame între orele 11,00 – 12,00 („kenodoxia”) şi trufia, acestea „sunt legate între ele atât
(este vorba de monahi), urmată de senzaţia unei istoviri de strâns, încât nu pot fi trasate delimitări exacte între
după o călătorie lungă sau post „negru”. Nestărnicie ele” (p.80). Ioan Scărarul afirmă chiar că cele două sunt
manifestată prin dorinţa şi mişcarea continuă (plictis) în de fapt una singură, pentru că biruind slava deşartă nu
vederea unui eventual dialog cu cineva, suspină căci nu- poţi fi stăpânit de trufie. Dacă slava deşartă e începutul,
l vizitează nimeni, ori se uită la soare, părândui-se că trufia este sfârşitul.
trece greu timpul. Foarte important este că „în timp ce restul patimilor
În această mişcare iraţională a duhului, raţiunea i se sunt distruse... de virtuţi corespunzătoare... patima
acoperă treptat de întuneric, omul fiind invadat de slavei deşarte şi trufiei însoţesc virtuţiile, distrugându-
patimi sau dorinţe pe care nu le poate controla, punându- le” (p.80-81). Fenomenologic vom înţelege că această
şi speranţa (şi aceasta indusă) că numai întâlnirea cu situaţie „este determinată de faptul că sus-numitele
cineva căruia să-i povestească prin ce trece, îl va patimi apare atunci când omul obţine succese vizibile pe
vindeca. Chiar şi somnul poate pieri, gândurile calea ascetică în urma dobândirii şi dezvoltării anumitor
invadându-l şi pe timpul nopţii. Dacă nu-l caută nimeni, virtuţi... întrucât slava deşartă se amestecă în orice
| 15 |
lucrare a virtuţii” (p.81). Mai grav, „ea este trezită rămâne întrebarea cum este posibil ca o virtute să devină
numai şi numai de sporirea în virtuţi” (ibidem). „combustibil” pentru slava deşartă.
Perveristatea acestei patimi stă şi în aceea că orice Dacă celelalte patimi pot fi învinse sau slăbesc o dată
virtute ce se îndreaptă spre omorârea ei, poate ajuta la cu înaintarea în vârstă, primejdia slavei deşarte este
dezvoltarea acesteia. Cu alte cuvinte, orice ai face ca să continuă (p.82-83), căci slava deşartă „lipindu-se de
o goneşti, ea revine, punând început unei noi mişcări virtute (din nou despre însoţirea ei cu virtutea) luptă ca
spre mândrie. Cele două patimi apar atacând sălbatic de pe timp de noapte” (p.83), adică cu viclenie.
obicei după ce omul a devenit virtuos, adică a învins În speţă ea atacă pe toţi cei aflaţi în asceză, de la
celelalte patimi. Nimic nu întrece subtilitatea atacului începători şi mai ales pe avansaţi. Ea începe cu lucruri
slavei deşarte, astfel încât cu greu o pot prevedea şi cei neînsemnate, la începător spre exemplu, ea îi
mai instruiţi dintre noi. Ca regulă generală, această preamăreşte vocea (atunci când cântă), urmând ca să
patimă îi urmăreşte „din dreapta” şi „din stânga” doar pe insufle mai apoi monahului posibilitatea urcuşului
biruitori celorlalte patimi. administrativ în detrimentul celui spiritual; din monah
Autorul afirmă la un moment dată că slavei deşarte să devină spre exemplu preot, stareţ şi de ce nu episcop,
„îi dau aripi tocmai sporirea în virtuţi a celui asupra mitropolit sau chiar patriarh. Pentru aceasta îi
căruia năvăleşte” (p.82, v. cf. şi Ioan Casian, Despre evidenţiază calităţile de învăţător al cuvântului lui
aşezămintele mănăstireşti 11, 4-5, 8). Pare un non-sens Dumnezeu, pentru a da exemplu demn de sfinţenie în
şi este de neînţeles cum alături de virtute se strecoară o faţa oamenilor din viaţă şi pomenire veşnică după
patimă ce a aruncat din rai îngerii. Există explicaţii însă repausare, precum sfinţii din sinaxar. Aşa îmbracă spre
exemplu treptat, patima slavei deşarte pe monah (p.83).
EXORCISMUL
WILKINSON 2007 3SDB2019
Tracy Wilkinson
Exorciştii Vaticanului. Alungarea diavolului în secolul XXI
Traducere şi adaptare în limba română de Gabriela Martina.
Bucureşti, Editura House of Guidles, 2007
144p., ISBN: 978-973-1773-32-2
Recenzie În capitolul întâi („Introducere”, p.13-17), după ce

A fost o mare surpriză stabileşte originea cuvântului „exorcism”, din grecescul
pentru mine să desopăr pe oath, cu un sens care poate pleca de la o simplă
rafturile librăriei o lucrare rugăciune şi urma un crescendo care culminează cu
despre a cărei apariţie mi-o adevărate şedinţe şi rit complex, Wilkinson ne face
doream, nu o bănuiam a fi atât cunoştinţă cu cel mai faimos exorcist catolic din zilele
de aproape. Tracy Wilkinson, noastre, părintele Gabriele Amorth, de care va aminti pe
ziaristă şi pasionată de întreg parcursul lucrării.
practica exorcizării în cultul Statutul de exorcist este greu de acceptat de
Bisericii Romano-Catolice, societatea civilă dar şi de Biserică. Aceasta din urmă
reuşeşte să ofere tiparului o manifestă uneori reticienţă atunci când ritualul este
lucrare extrem de actuală prin aplicat: „Nu există o poziţie unitară, de la centru:
abordare, să ofere o viziune exorciştii li se subordonează episcopilor lor, iar
actuală asupra exorcismului în creştinismul de rit autonomia de care se poate bucura un exorcist poate
catolic. Autoarea încearcă să cuprindă succint, în varia de la o dioceză la alta. Mulţi oficiali din cadrul
capitole foarte bine structurate fenomenul posesiunii Bisericii preferă să-l considere drept un fenomen
diabolice pe de-o parte evidenţiind frământările secundar, deoarece cei care practică exorcismul
interpretative cu privire la tipurile de exorcism reprezintă doar o foarte mică parte a clerului” (p.14-15).
practicate în sânul Bisericii, iar pe de altă parte, observă Pe de altă parte oficialii de la Vatican se mai tem de tenta
balansul dintre radicalismul laic şi naivitate. Poate că în de senzaţional pe care o poate primi ritualul de
aceste „dezbateri” nesfîrşite între sisteme stă cauza exorcizare, decât de faptul că prin intermediul său
greutăţii izgonirii diavolului (p.5). oamenii se eliberează de puterea diavolului. Diversele
Veche de 2000 de ani, tema utilităţii exorcismului probleme de genul celor enumerate mai sus nu pot opri
creştin rămâne încă actuală. Dovada o face prezentarea ca numărul exorciştilor din Italia să scadă. Ba mai mult,
selectivă a unei şedinţe de exorcizare („Prolog”, p.5-11). aceştia se asociază dând naştere diverselor orientări şi
| 16 |
de aici modurile diferite în care este abordat exorcismul. practicanţii exorcismului: „În 1576, părintele Menghi a
„O privire de ansamblu” (cap.II, p.18-36) nu strică mai publicat un amplu manual pentru exorcişti. În el se
ales în cazul în care doreşti să oferi cititorului o privire descrie pas cu pas ce trebuie făcut, textele rugăciunilor,
de ansamblu asupra fenomenului posesiunii. Aşa ne când trebuie să se facă semnul crucii, când trebuie să fie
reîntâlnim cu părintele exorcist Amroth, care pus patrafirul peste victimă şi aşa mai departe. Biserica
actualmente locuieşte la Roma şi care, la cei 80 de ani ai a aprobat şi ea propriul manual pentru exorcişti, multe
săi, practică exorcismul implicat fiind în iniţierea din instrucţiuni fiind aceleaşi, foarte asemănătoare cu
preoţilor tineri şi înfiinţarea mişcărilor care să propage directivele curente, de ficare zi. Lucrările părintelui
practicarea exorcismului de către cler. A pus bazele Menghi au fost aprobate de Vatican” (p.45). Dacă între
Asociaţiei Internaţionale a Exorciştilor, care, din doi în secolele XIV – XVII au produs isteria vânătorii de
doi ani se reuneşte în descret, undeva în Italia. Biserica vrăjitoare, secolele imediat următoare (începând cu sec.
rămâne inflexibilă cu privire la implicarea ştiinţei, mai XVIII), au fost caracterizate de ştiinţă, situaţie care a dus
precis a medicinei în ritualul de exorcizare. Atunci când la schimbarea modului de gândire nu doar în sânul
medicii nu descoperă nici o boală care să producă laicităţii ci şi în cel al Bisericii.
simptomele posesiunii, se apelează la preot care Cu scopul declarat de a nu face din exorcizare un
exorcizează demonul doar după ce este autorizat de spectacol public, „la câteva luni de la apariţia noului
episcop (p.25). În a doua jumătate a acestui capitol, ritual, Biserica a emis, separat, nişte norme menite să
autoarea prezintă o serie întreagă de clasificări care descurajeze exorcizările neautorizate şi ceremoniile de
privesc fie formele în care se poate manifesta influenţa vindecare în masă” (p.52). Aşa înţelege Biserica
diavolului (p.27-28), dar şi cele patru căi pin intermediul Romano Catolică să ţină fenomenul sub control, cu toate
cărora catolicii pot cădea pradă posesiunii demonice că nu toţi preoţii au acceptat noul ritual impus. Astfel,
(p.28-29), sau cele patru simptome majore ale posesiunii „părintele Amorth şi alţi câţiva dintre cei mai
diabolice (p.33), ori, în fine, principalele reguli pe care tradiţionalişti exorcişti încă mai folosesc vechiul ritual
trebuie să le respecte preotul înainte, în timpul şi după şi resping modificările care se găsesc în cel nou. Dar nu
exorcizare, impuse de Ritualul Roman (p.35-36). Ceea se simt vinovaţi, deoarece această practică a ajuns să fie
ce mi-a atras oarecum atenţia a fost un gen de acceptată, în prezent, până la cele mai înalte niveluri ale
materializări produse de demon în corpul omului, Vaticanului” (p.53). Pentru că vechiul ritual de
victima scuipând obiecte pe care nu le-a înghiţit şi care exorcizare şi-a dovedit eficacitatea de-a lungul timpului,
au apărut „din senin” în gura posedatului, „suveniruri” nu li se poate interzice practicarea lui, cu toate că li se
pe care părintele Amorth le păstrează ca pe o dovadă a poate recomanda practicarea celui nou, care, aşa cum am
manifestărilor exotice produse de spiritele diabolice. Se văzut, e refuzat de o parte din cler. Pe lângă teama de a
spune că mulţi exorcişti au asistat la întâmplări mai nu se abuza de aplicarea exorcismului, ignoranţa
bizare decât atât (p.34): „…preotul trebuie să aibă nervi anumitor clerici pune în pericol însăşi recunoaşterea
de oţel şi foarte multă răbdare, să nu se lase intimidat realităţii răului. În ultimul mesaj al papei Ioan Paul al II-
cnd în faţa ochilor lui se întâmplă lucuri ciudate” (p.25). lea se arăta că „răul nu e ceva impersonal, o forţă
Capitolul următor al cărţii (cap.III – „Puţină istorie”, deterministă care acţionează în lume. Este rezultatul
p.37-56), pune în evidenţă nu o istorie a exorcismului libertăţii omului. Libertatea, care deosebeşte fiinţa
creştin în general, ci se are în vedere o abordare umană de celelalte creaturi de pe pământ, este tot timpul
temporară a exorcismului în Biserica Romano-Catolică. prezentă în orice acţiune a răului” (p.55). Mai mult decât
După ce pe scurt se definesc termeni ca „demon” (dr. atât, mesajul este continuat de noul papă, Benedict al
Daimon – „a fi nebun”), sau ebraicul „Satan” XVI-lea care „a vorbit de multe ori despre rău ca fiind o
(„adversar” sau „oponent”), ne dezvăluie un lucru foarte ameninţare omniprezentă şi tangibilă care erodează
important şi anume în secolul III, papa Cornelius scria credinţa, de-a lungul şi de-a latul pământului” (p.56).
despre „existenţa a cincizeci şi doi de exorcişti în cadrul Prin aceste cuvinte, Benedict dă imbold practicării
Bisericii Romano Catolice” (p.38); iar timp de multe exorcismului şi îi recunoaşte meritele în acest război:
secole a funcţionat chiar „un birou separat pentru „Acum este momentul nostru” (ibidem), afirmă Amorth.
exorcizări, însă pe măsură ce creştinismul se răspândea Pentru că este nevoie de exorcişti ei trebuie formaţi
în Occident, acesta a fost abandonat; în schimb, toţi pentru societatea actuală, cu toate că din punct de vedere
preoţii hirotonisiţi aveau dreptul să efectueze exorcizări teologic, trebuie să deţină o foarte bună cultură în plan
(şi aceasta avea să se schimbe mai târziu)” (p.38-39). demonologic. Acesta este şi subiectul capitolului V, în
Pentru că existenţa răului este o realitate susţinută de care autoarea are în discuţie „Exorciştii” (p.57-88). O
numeroşi teologi şi înţelepţi de-a lungul timpului (p.43- cunoscută universitate din Roma, „afiliată de curând cu
44), atunci, în faţa ştiinţei, credinţa are un cuvânt greu Vaticanul, organizează cursuri semestriale pentru
de spus, mai ales prin implicarea preoţilor în ritul sacru preoţii ce vor să ştie mai multe despre acest ritual şi
al exorcizării. Realitatea existenţei demonilor e oferită fenomenul posedării de către demoni” (p.57). Cursurile
de însăşi clasificările acestora, recunoscute de Biserică, oferă o perspectivă amplă: „În sesiuni de către zece zile,
la fel ca semnele prin care descoperim că o persoană este timp de patru luni, numeroşi exorcişti, preoţi, sociologi,
posedată de diavol (p.44-45). Prima parte a acestui oficiali din domeniul juridic şi alţi experţi ţin prelegeri
capitol se încheie cu o altă informaţie de interes pentru pe teme de istorie, teologie şi aspecte pastorale legate de
| 17 |
exorcizare şi rugăciunile de eliberare; despre rădăcinile cei care îl văd pe diavol peste tot. Încerc să privesc spre
sociologice şi antropologice ale credinţei în diavol; Dumnezeu. Dar, din experienţa mea multe dintre
despre patologia psihologică şi despre răspunsul legal şi probleme nu sunt fireşti, nu au cauze naturale” (p.65).
juridic în problema satanismului şi a cultelor” (p.57-58). Aş spune că acest preot este mai degrabă raţional, pentru
Fără să greşim, am putea afirma că scopul principal al că recunoaşte manifestările demonice, unele dintre ele
programului este acela de a-i face pe preoţi să extrem de curioase, ca urme de picioare pe tavan (p.67).
deosebească o posedare de o afecţiune psihică. Adevărul Raţional este şi atunci când afirmă că: „vina pentru
e că demonologia constituie o continuă provocare căreia faptul că oamenii se îndreaptă tot mai mult spre ocultism
nu oricine îi poate face faţă cu succes. Este nevoie de „o aparţine însăşi Bisericii” (p.68).
pregătire multidisciplinară (care –n.a.) va putea umple În fine, nu este deacord cu aplicarea exorcismului în
golul, în special în cazul exorciştilor lipsiţi de experienţă orice condinţii. Cu toate acestea, raţionalitatea nu-i
şi a celor nou desemnaţi, care nu au beneficiat de o exclude credinţa. Atrage atenţia că există persoane
pregătire practică” (p.58). Pe lângă aspectele de ordin traumatizate ca în cazul unui tânăr care a făcut parte
teoretic se impun cele practice care se rezolvă prin dintr-o sectă satanistă („Copii lui Satan”) şi care se
participarea preoţilor tineri sau a celor fără de exerineţă credea posedat. Cu toate că manifesta o puternică
la exorcizăti alături de cei experimentaţi. Scopul este aversiune faţă de cele sfinte, cu timpul, asistat de acest
acela de a deosebi semnele posesiunii de boală şi de a preot şi prin rugăciune, şi-a revenit foarte mult.O traumă
reuşi să conducă cu succes o şedinţă de exorcizare. Cu puternică nu înseamnă deci posesiune, deşi nu se
toate că este greu să găseşti preoţi care să-şi ofere exclude un atac demonic. În secţiunea dedicată
disponibilitatea de a deveni exorcişti, din teama de a nu „exorcistului controversat”, îl găsim pe Emmanuel
fi urmăriţi de demoni, numărul exorciţtilor în Italia este Milingo (arhiepiscop), născut într-un sat din Zambia,
în creştere (p.59). Aceasta nu înseamnă că lumea despre care se spune că niciodată nu a fost desemnat ca
exorciştilor e uniformă. Spre exemplu, avem un exorcist, cu toate că practică vindecări în masă şi
„exorcist vedetă”, Gabriele Nani, care participă la exorcizări despre care cei mai fervenţi critici ai Bisericii
numeroase cursuri şi este specialist în demonologie. spun că aduc mai degrabă a ritualuri woodoo (p.81).
Nani „se numără printre aceia care au tendinţa de a Motivaţia lui e una simplă: „eu sunt exorcist prin
personifica răul. El spune că teologii din zilele noastre desemnare, ci prin credinţă” (p.80). Biserica nu îl
au făcut o mare greşală declarând că diavolul a murit, o excomunică, iar dacă ar face-o, el ar lua cu sine un
noţiune care îi face pe catolici să nu mai fie vigilenţi” segmjent important din rândul enoriaşilor catolici. Cu
(p.61). Asistă la multe exorcizări, iar atunci când le alte cuvinte, nu critica, ci compromisul (diplomaţia) are
practică, îi duce pe posedaţi în încăperi separate, feriţi ultimul cuvânt, cu toate că s-au încercat diferite metode
de ochii lumii pentru a nu da posibilitatea unei de contracarare a fenomenului (p.86).
„molipsiri psihologice” (p.62). Tot el susţine că Capitolul V al cărţii, are în vedere „pacienţii” (p.89-
magicienii, dacă au încheiat un pact cu diavolul, pot 112) despre care se susţine încă de la început că
arunca blesteme asupra creştinilor, acesta fiind şi unul majoritari sunt femeile (p.89), pe temeiul unui verset din
din motivele pentru care există cei mai mulţi posedaţi. I Tim. 2,13-14, în care se afirmă că femeia este vinovată
Metoda cea mai simplă utilizată de magie este aceea în pentru căderea bărbatului. Prin astfel de afirmaţii nu se
care se foloseşte o fotografie a persoanei care va deveni face altceva decât că se continuă greşala lui Adam care
victimă, iar dacă magul intră în contact cu ea, „poate Îl acuză pe Dumnezeu că i-a dat femeia (Fac. 3,12). De
folosi o formă de hipnoză satanică, cu ajutorul unei aici la discuţiile legate de sexualitatea femeii nu mai e
priviri pătrunzătoare, prin care poate avea un control decât un singur pas. Spre exeplu, isteria (gr. hyster –
asupra victimei” (p.63-64). Blestemul este o boală „pântec”), presupunea incubarea unui demon în corpul
produsă de diavol. El curge prin sângele victimei şi femeii. Dacă păcatul este al femeii, despre diavol se
poate provoca până la urmă, dacă nu e îndepărtat, vorbeşte în termeni masculini. Pare „evident că pornirile
diferite tumori şi chiar cander.Uneori se manifestă într- sale sexuale vor fi îndreptate spre femei” (p.91). Evul
o formă exotică, pentru că cel blestemat trăieşte nişte Mediu e plin de absurdităţi demonice, ele liniştindu-se
senzaţii greu de crezut, dacă nu esti defaţă. Un astfel de oarecum în perioada Renaşterii când şi atunci moaşele,
bolnav, „chiar vedea, pe sub piele, în zona abdomenului spre exemplu, erau acuzate de vrăjitorie, mai ales când
sau stomacului, ceva care se ridică şi se lasă în jos brusc, copilul murea, situaţii care erau însă destul e dese (p.91).
asemeni unui şarpe sau unei broaşte. Persoana prinsă în Autoarea ia în discuţie cazurile a trei paciente, ultimul,
capcană este ca şi cum ar fi legată de diavol printru-un cel al Francescei, mi s-a părut cel mai interesant.
cordon ombilical” (p.64). „Exorcistului vedetă” îi Medic la un mic spital din sudul Italiei, Francesca
urmează părintele Francois-Marie Dermine, care „nu a fost victima unei posedări totale, spune ea, ci, mai
primeste titulatura de „exorcist reticient”. El declară că: degrabă, a unui blestem aruncat asupra ei de o emeie
„Fac asta pentru că am fost silit – mă rog, rugat – de care îl dorea şi, până la urmă, l-a avut pe logodnicul ei
către episcop să îmi asum această sarcină. Ştiu ce de odinioară” (p.103). Interesant este că psihiatrul este
înseamnă. Înseamnă să nu am nici o clipă de linişte. cel care a sfătuit-o să meargă la preot, pe când mama, să
Trăieşti în stare de asediu, spune Dermine. Mulţi dintre meargă la vrăjitoare, o femeie de 93 de ani, care era
cei care vin nu au nevoie de exorcist. Eu nu sunt dintre aproape o legendă în zonă şi care a averetizat-o: „dacă
| 18 |
te duci la preot ai să mori” (p.105). Când a mers la preot, dintre „Congregaţia pentru Adorarea Divină” şi
situaţia i s-a înrăutăţit. Mai mult, rând pe rând, preoţii au „Asociaţia Internaţională a Exorciştilor”. După
început să îi refuze ritualul de exorcizare, invocând Congregaţie, organ oficial al Bisericii Romano-
neputinţa lor în faţa demonului care o chinuia cumplit. Catolice, preoţii exorcişti se bucură de anumite libertăţi,
Între timp logodnicul a părăsit-o. Treptat, starea ei s-a o Asociaţie a Exorciştiilor fiind prea mult, mai ales
agravat atât de mult, cu toate că s-au încercat atunci când pentru că nu poate sub nici o formă să fie controlată.
a avut ocazia, numeroase şedinţe de exorcizare, în care Problemele aflate în discuţie, între cele două sisteme
manifestările ei deveneau deosebit de sunt diferenţe aproape doctrinare care au în vedere
violente.Francescase gândea din ce în ce mai mult la chestiunea existenţei şi manifestării răului în lume
moarte, la sinucidere. Noaptea îi era cel mai greu pentru (p.127-128). Concluzia din finalul capitolului ni s-a
că nu putea dormi, căci simţea în chip fizic prezenţa părut relevantă mai ales că prezintă poziţia Bisericii:
demonilor. Pe data de 9 ianuarie 2003, Francesca s-a „Biserica sănătoasă predică Cuvântul Domnului. Nu se
întâlnit pentru prima dată cu părintele Milingo, care în plimbă exorcizând demoni” (p.128). În fine, ultimul
septembrie, acelaşi an, a reuşit să o elibereze de sub capitol (VIII), „Scepticii şi psihiatrii”, este de fapt o
influenţa demonică. încheiere, căci, până la urmă, ceea ce preocupă omul în
Francesca se simţea eliberată (p.108). „Cultele secolul XXI este încă relaţia dintre ştiinţă şi religie.
sataniste” (cap. VI, p.113-123) sunt numeroase şi foarte Chiar dacă nu toţi, majoritatea psihiatrilor, psihologilor
active în Italia. Cei mai activi satanişti poartă numele: precum şi alţi oameni de ştiinţă, resping realitatea
„Fiarele lui Satan”. Aceştia au la activ multe crime şi posesiunii demonice, punându-o pe seama unor boli; iar
acţiuni cu scop ritual. Membrii susţin că au încheiat un exorcistul îl consideră o metodă învechită, care, atunci
pact cu diavolul, fapt care îi determină pe exorcişti să când e utilizată, are un caracxter hipnotic asupra
afirme că „astfel de cazuri sunt dovada clară a activităţii pacientului (p.130). În cel mai bun caz exorcismul poate
diavolului în lume” (p.113). Majoritatea adepţilor sunt alina, nu vindeca. El mai poate fi „un amestec de
minori, de fapt, principaliii clienţi ai poliţiei. Unii autosugestie, manipulare şi diagnostic eronat” (p.131).
experţi în „religiile alternative” spun că numărul Însăşi diavolul e văzut de psihiatrii ca „un super-ego
sectelor satanice se ridică la câteva sute în Italia, după răsturnat” (p.134). Demonul vine din noi, adică noi îl
alţii, mai siguri, la aproape 650 doar în regiunea fabricăm din neajunsurile şi refulările noastre, până într-
Lombardia. Dintre acestea unele au chiar site-uri şi atât încât riscăm să devenim una cu închipurirea
publicaţii periodice (p.117). Aldo Buonaiuto, tânăr răsturnată, cu eul nostru negativ. Din perspectivă
preot, se ocupă de consilierea tinerilor care doresc prihologică orice aspect al posesiunii poate fi demontat
despărţirea de asemenea organizaţii. Face aceasta pentru (p.135-136). Este interesantă constatarea medicilor în
a înlocui exorcismele, pe care le consideră o practică cazurile în care unii posedaţi sunt chiar fericiţi că au fost
care „a devenit primejdios de răspândită” (p.118-119). „aleşi” de către partea întunecată (p.136).
Pentru aceasta a iniţiat o linie telefonică permanentă Imposibilitatea de a discerne între boală şi posesiune a
care răspunde la orice problemă legată de satanism preoţilor, a dus la anumite situaţii foarte grave în care
(p.119). Consilierea vine deci ca alternanţivă modernă, posedatul a murit (p.136). În acest sens ne amintim şi
exorcismului. Pentru el, răul e o chestiune indirectă, care noi de controversatul „caz Tanacu”. Acesta este motivul
se cuibăreşte în viaţa omului, înfluenţându-o. Astfel răul pentru care Biserica a propus şi chiar impus participarea
devine un aspect ale „istoriei personale”, e ceva ce preoţilor la anumite cursuri (p.137). Evident că nu toţi
aparţine mediului, familiei etc. El vede o concurenţă preoţii au aplicat cele învăţate semn că nu au dispoziţia
între Biserică şi organizaţiile oculte, crimele celor din de a accepta şi aplica cele învăţate (p.138-139). Cu toate
urmă trebuind condamnate de justiţie, iar cei care doresc acestea se impune ca raţiunea să se situeze pe acelaşi
să iasă din organizaţiile satanice să primească mai plan cu spiritualitatea, căci „aşa cum a spus sociologul
degrabă asistenţă decât exorcisme. Penultimul capitol Lorenzo Montali, este important să avem mintea
(VII), „Divergenţe în sânul Bisericii (p.), prezintă deschisă. Dar nu într-atât de deschisă încât să ne
relaţia, mai mult sau mai puţin conflictuală (p.125-126) pierdem raţiunea” (p.140).
RĂUL
PROKOFIEFF 2011 3SDB2019
Sergej O Prokofieff
Întâlnirea cu răul şi biruirea lui prin ştiinţa spirituală.
Piatra fundamentală a Binelui
Traducere de Diana Sălăjanu
Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic Gold/
Cluj-Napoca, Editura Triade, 2011
| 19 |
157 p., 21,00 lei, ISBN: 978-606-8358-08-6

ISBN: 978-973-633-038-4
Cuprins creştinismului esoteric – 123, 5. Misteriile actuale ale lui

Cuvânt înainte la ediţia a III-a – 7, Partea I – I. Michael – 126, VI. Trei trăiri ale sufletului pe calea spre
Întâlnirea cu Răul şi biruirea lui prin ştiinţa spirituală, 1. Christos eteric – 130, Note – 137, Bibliografie – 151.
Misterul morţii şi misterul Răului – 13, 2. Despre
originea Răului – 19, 3. Recenzie
Acţiunea Răului în istoria De la început autorul1 ne atrage atenţia că lucrarea
omenirii – 24, 4. Forţele Răului de faţă este un cumul de refarete la conferinţele susţinute
în secolul XX şi rădăcinile lor în Rusia dar şi în alte state europene în anul 1998. Toate
oculte – 26, 5. Cea de-a treia aceste materiale au centrală cea de a treia apariţie a
revelaţie a numărului numărului apocaliptic în ceea ce perspectiva
apocaliptic la sfârşitul antoposofică numeşte „devenirea istorică a omenirii”
secolului XX – 40, 6. (p.7). Obiectivul întregului material este trezirea
Vulnerabilitatea spiritului spirituală, în urma căreia alegerea Binelui şi cunoaşterea
Răului – 47, 7. Încadrarea lui Răului sunt singurele opţiuni, pentru ca în mod conştient
Ahriman în secolul XXI şi omul să poată face faţă singur dar şi cu ajutorul şi
manifestările sale – 51, 8. concursul lumii spirituale, provocările malefice ale
Biruirea Răuluiprin izvoarele noului secol, descris ca o reântoarcere înţeptită a răului
creştinismului esoteric – 54, 9. (cf. Lc. XI, 24-26).
Unirea cu Christos ca premisă a biruinţei asupra Răului Cunoaşterea Răului nu are importanţă doar pentru
– 57, II. Răul în sfera morală şi Răul în natură – 60, III. oameni, aşa cum natural suntem tentaţi să credem, „ci şi
Impulsul christic şi dubla înfăţişare pentru entităţile lumii spirituale
a Răului. Marea decizie a omenirii, (pentru ierarhii), deoarece ele nu pot
1. Impulsul Christic şi principiul să perceapă în mod nemijlocit
echilibrului spiritual – 67, 2. activitatea Răului în lumea
Activitatea lui Lucifer şi Ahriman în materială şi, de aceea, au nevoie de
fiinţa spaţială a omului – 69, copia sa în conştiinţa spiritualizată a
Inteligenţa cosmică a lui Michael omului. Dacă ierarhiile percep
şilibertatea omului – 73, 4. forţele Răului în felul acesta, ele îl
Construirea templului interior – 74, vor putea ajuta pe om în lupta sa”
5. Vieţuirea lui Cristos şi a lui (p.9). Este aceasta o teorie foarte
Michael în templul interior al interesantă ce explică cumva
sufletului. Misteriile maniheene ale manifestările virulente ale răului
viitorului – 77, 6. Lucifer, Ahriman (despre care se va tot discuta) în
şi sfera a opta – 84, 7. Marea decizie lumea materială fără ca Binele să
a omenirii – 89, IV. Bolşevismul ca intervină. Este posibilă o astfel de
principiu iniţiatic al Răului, Primul ruptură, mai cu seamă pentru că
stat: Evoluţia istorică în direcţia întreg acest conflict se dezvoltă în
bolşevismului – 92, Stratul al doilea: atmosfera materială a acestei lumi,
Interesele lojelor occidentale în fapt care diminuează percepţia
substratul Primului Război Mondial – 97, Stratul al ierahiilor sacre. Prokofieff îşi împarte lucrarea în două
treilea: Curente în istoria omenirii care au pregătit mari secţiuni, prima ocupându-se doar de modurile de
bolşevismul – 89, Stratul al patrulea: Prăbuşirea manifestare şi cunoaşterea Răului, pe când a doua ia în
spiritelor întunericului – 100, Lenin şi elementele oculte discuţie „izvoarele magiei albe a Binelui” conţinute în
ale iniţierii bolşevice – 101, Christos ca voce divină în ceea ce antroposofia numeşte „Piatra Fundamentală a
Eu – 105, Partea a II-a, V. Piatra Fundamentală a Binelui”, fiindcă fără unirea dintre sufletul uman şi
Binelui, 1. Piatra Fundamentală a Congresului de Hristos, biruirea Răului nu este posibilă. Pentru a se
Crăciun şi activitatea sa pe tărânul social – 109, 2. Fiinţa întâmpla aceasta, este nevoie de cercetarea Răului,
spirituală a Pietrei Fundamentale – 114, 3. Misiunea motiv pentru care se ia în discuţie prima parte. Două
Pietrei Fundamentale în biruirea Răului – 122, 4. Piatra forţe conlucrează sau se manifestă separat, cea a morţii
Fundamentală ca unire a principalelor curente ale şi a Răului. Prima cunoaşte o „globalizare” ce nu exista
1
Sergej O. Prokofieff s-a născut la Moscova în anul 1954. 2001 devine membru al Consiliului Director al Societăţii
Este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori, conferenţiar şi Antroposofice Universale la Goetheanum din Dornach,
specialist al vieţii lui Rudolf Steiner. După anul 1990 e unul Elveţia.
dintre fondatorii Societăţii Antroposofice din Rusia, iar în
| 20 |
până la începutul de secol XX, prin apariţia ameninţării de om nişte entităţi care atinseră pe vechea Lună starea
atomice, a poluării fără precedent şi nu în ultimul timp de înger şi în Eonul pământesc s-au ridicat pe treapta cea
a manipulării genetice: clonarea. Aceasta pentru a nu mai înaltă, de arhangheli” (p.20). Aceste fiinţe sunt
mai aminti de proporţiile epidemice ale practicării actualmente cu două trepte mai sus decât noi. Mai mult
avortului sau a dorinţei unor state de a legifera eutanasia, decât atât, pe vechiul Saturn au atins treapta de om, care
ce aruncă viaţa direct în abis. în timpul Eonului pământesc se siturază mai sus de noi
Un altul se deschide şi în interiorul omului, creat de cu trei trepte ierarhice. Acestea se numesc Arhai. Ideea
a doua categorie, care de la începutul secolului trecut se este că totul în univers, dacă vrea, evoluează. Evident,
manifestă cu o vehemenţă nemaîntâlnită. Ele sunt cum era de aşteptat, în sensul că libertatea se poate
numite generic: forţele Răului. Toate vizează sufletul opune evoluţiei, nu toate fiinţele ce trec prin aceste etape
uman, din care nu au erupt niciodată până acum cu o aşa evolutive şi-au atins ţelul. Şi acum ajungem la originea
de mare forţă. Cu alte cuvinte, activitatea forţelor răului, pentru că acelea dintre ele care nu au putut sau
animate de rău, cunosc în secolul XX (a cincea epocă vrut să evolueze „au devenit în mod inevitabil nişte
postatlantiană) o nouă etapă evolutivă (în sensul că puteri adverse, care depăşesc mereu limitele activităţii
acţionează mai mult în adâncul sufletului, erupând în pe care au dreptul să o desfăşoare şi le ispitesc la Rău pe
afară ma momentul potrivit) despre care vorbeşte studiul fiinţele care, în diverşi Eoni, îşi parcurg evoluţia logică”
de faţă, evident din perspectiva creştinismului esoteric. (ibidem). Pentru că nu-şi pot depăşi condiţia, fie că nu
Interesant că atunci când răul din interior se revarsă în vor aceasta, aş adăuga eu, caută să-şi atingă scopul (nu
afară, reprezintă momentul în care va începe lupta cu neaparat unul evolutiv) pe socoteala altor fiinţe, în mod
„acest Rău „obiectiv” pe un tărâm magic, unde forţei parazitar. Sunt demonii larvari (incubi, sucubi etc.)
sale de magie neagră i se va opune puterea magiei albe, cunoscuţi de ştiinţa demonologică.
al cărei izvor va fi, în acea vreme, legătura clarvăzătoare Aşa se face că, ştiinţa spirituală vorbeşte de trei
a omului cu Christosul eteric” (p.16). O perioadă de categorii de puteri adverse, care au rămas în urmă,
„basm” am spune noi astăzi, o profeţie ar afirma alţii. fiecare pe altă treaptă în Eonii trecuţi ai vechului Saturn,
Cert pentru antroposofi este că „ceea ce se va arăta Soare şi Lună. Steiner le numeşte pe aceste entităţi
complet în viitor, se pregăteşte deja de azi şi aceasta spirite căzute sau după numele conducătorilor lor, adică
înseamnă că el trebuie, în primul rând, să fie just înţeles luciferice, arhimanice sau asurice. În prima categorie se
de către oamenii prezentului” (ibidem). Evident, Rudolf găsesc îngerii (entităţile luciferice) rămaşi pe vechea
Steiner s-a exprimat în legătură cu cele două aspecte ale Lună, în a doua se află arhanghelii (arhimanice) „uitate”
maleficului, moartea şi forţele Răului, ce-şi fac simţită în urmă pe vechiul Saturn şi, în fine, cea de-a treia îi
împreună prezenta în lumea materială începând cu cuprinde pe arhaii (asurice) rămaşi pe vechiul Saturn.
secolul XX, afirmând că „prin vieţuirea Răului se crează În primul Eon evolutiv omul şi-a primit corpul astral,
posibilitatea ca şi Christos să poată apărea din nou, aşa în cel de-al doilea, pe cel eteric, iar în al treilea, pe cel
cum el a apărut prin moarte, în epoca a patra fizic, cel mai asaltat de entităţile demonice, dar nu
postatlantiană” (p.17). Cu alte cuvinte, „tot răul spre un numai el. Aflăm că de pătrunderea în corpul astral sunt
Bine”. Totuşi, continuă autorul nostru, dincolo de responsabile forţele luciferice, corp care le-ar oferi
optimismul sugerat de Steiner, „specificul epocii noastre mediul propice pentru propia lor evoluţie, aceasta pentru
constă tocmai în faptul că acum cele două curente de că el i-a fost oferit omului în perioada vechii Luni,
forţe – forţele morţii şi forţele Răului – se intersectează entităţile maleefice fiind legate de aceasta. Pentru că nu
pentru prima dată şi că ele au început să acţioneze au un corp astral şi-l imporopiază pe al omului pentru a
simultan, pe când în epoca precedentă, a patra, au fura mişcarea evolutivă de altfel naturală, dar nu şi
predominat cele dintâi, iar în epoca următoare, a şasea, pentru ele. La rândul lor, fiinţele arhimanice caută să
vor predomina cele de-al doilea” (ibidem). Este aceasta pună stăpânire asupra corpului eteric, pentru „a recupera
una din multele descoperir ale creştinismului esoteric, cu ajutorul lor ceea ce au omis să facă înainte, iar fiinţele
prin intermediul căruia se pătrund tainele morţii şi ale asurice, începând cu epoca noastră, se vor apropia tot
Răului. Prin ele se poate înţelege natrua legilor mai des de corpul fizic (de părţile sale suprasensibile)
reîncarnării şi ale karmei. Oarecum paradoxal, prin ale omului” (p.21). Cele trei manifestări demonice
această cunoaştere devine capabil să-şi poarte sufletul asupra celor trei elemente ale corpului spiritual şi fizic
conştiinţă spre o nouă spiritualitate, deci să al omului, reverberează în suflet acţionând asupra
îndeplinească actul karmic, doar cunoscând Rău, şi prin părţilor sale: sufletul senzaţiei – corp astral sau Eu-l
aceasta, opunându-se lui, să evolueze. Cu alte cuvinte ne astral – entităţi luciferice (îngeri răi), Lucifer
„folosim” de Rău pentru a ne fi mai bine. coordonează activitatea de ispitire; sufletul raţiunii –
Pentru a înţelege originea Răului, precum şi modul corp eteric sau Eu-l eteric – entităţi arhimanice
ciclic de manifestare, trebuie mai întâi să privim asupra (arhangheli răi), Activitate coordonată de Ahriman;
Pământului care se află în al patrulea Eon din evoluţia sufletul conştienţei – corp fizic sau Eu-l corpului fizic –
lumii. În timp ce omul se afla în primul sau al doilea Eon entităţi asurice (arhai răi), atac coordonat de către
de evoluţie (de la mineral la plantă şi animal), alte demonii asuraşi. Pentru că totul se întâmplă în om este
entităţi, înaintea lui, au devenit îngeri, adică fiinţe pur normal să înţelegem emulaţia acestora. Foarte important
spirituale. Apoi, „pe vechiul Soare au trecut prin stadiul de menţionat aici mai e şi faptul că în cea din urmă
| 21 |
activitate a Eu-lui individual (fizic) demonii asuraşi se în direcţia sufletului conştiinţei, a cărui epocă ar fi
arată pentru prima oară, de unde se deduce de către autor trebuit să înceapă, de drept, de-abia în secolul al XV-
că „spiritele asurice sunt deosebit de primejdioase lea” (p.24). Pentru ca cititorul să înţeleagă, trebuie să
tocmai pentru evoluţia lui” (p.21), împiedicând cu alte spun că Sorat a grăbit evoluţia Eu-lui, încerând să facă
cuvinte, această etapă evolutivă a omului. Steiner le să „sară” o etapă, deregând astfel dezvoltarea normală a
caracterizează ca distrugătoare ale Eu-lui. Evident, cele Eu-lui, „deraindu-l” practic de la bunul său mers şi astfel
trei categorii de spirite nu pătrund în acelaşi timp în devenind uşor de manipulat. Oprirea evoluţiei Eu-lui
evoluţia umană, ci în măsura gradului de evoluţie a uman semnifica demonizarea, ce impunea de la sine o
acesteia. stare identică de subordonare lui Soarat, la fel ca
„Primul care pătrunde în evoluţia de pe pământ este celelalte trei categorii de fiinţe de care am tot vorbit mai
Lucifer. El se apropie de om, ca spirit ispititor, în era sus. Încercarea nu a reuşit mulţumită intervenţiei lui
lemuriană, eveniment descris de Biblie drept „căderea Hristos eteric, care prin apariţia islamului a „placat”
în păcat”. Ahriman cu cetele sale încep să acţioneze mai iniţiativa soratică. Totuşi lumea arabă nu a putut salva
târziu în evoluţia omenirii – în era vechii Atlantide –, iar întru totul Europa, fapt care s-a putut observa din
spiritele asurice încep să pătrundă în această evoluţie în dezvoltarea unilaterar-materialistă a ştiinţelor naturii,
epoca noastră” (p.22), fapt întărit de numeroase otravă prin care Sorat a găsit de cuviinţă să-şi continue
mărturii. acţiunea asupra lumii de data aceasta occidentale, mai
Într-un fel care mi separe cam forţat autorul face ales după extinţia ordinului Templierilor, care pare-se,
„legătura” între cele trei categori, şi numărul şase, ca îi stătea în cale. Pentru aceasta s-a folosit de Inchiziţie
jumătate a acestuia, ce trimite la semnul „fiarei”, „număr pentru a distruge ordinul.
de om” (cf. p.22; Apoc. XIII, 18). Ideea este că în spatele În anul 1998 s-a produs a treia apariţie a numărului
acestui număr (666) se ascunde misterul unei entităţi apocalipric (666 + 666 + 666 = 1998) ce se opune clar,
demonice care se foloseşte decele trei entităţi amintite şi prin noua pătrunderea a forţelor asurice subordonate lui
care le întrece în răutate de trei ori. Aceste fiinţe Sorat, devenirii istorice şi implicit spirituale a omenirii.
subordonate sunt „victimele” evoluţiei pe care au Cu aceasta, acţiunea Răului primeşte noi valenţe ce au
refuzat sau nu au putut (din motive necunoscute) să o totuşi ca bază cele trei formule de „iniţiere demonică”,
urmeze, pe când fiara din abis este o fiinţă demonică propagate de societăţile oculte ale occidentului
foarte puternică care, în mod curios, nu se subordonează (probabil francmasonerie), bolşevism sau comunism şi
ciclulilor evoluţiei şi care, conform părerii autorului, „a iezuiţi, aripa „religioasă” a Bisericii. La aceste curente
ieşit din cursul evoluţiei juste în epocile cosmice s-a adăugat şi al patrulea, naţionalismul extremist ce
anterioare vechiului Saturn” (p.23). Este vorba de Sorat, devine treptat „unul dintre cele mai puternice impulsuri
Demonul solar, principalul adversar al lui Hristos, al Eu- anticreştine ale lumii civilizate” (p.27), la fel cum
lui ca principiu de existenţă şi evoluţie. Momentan nu naţionalismul şi naţionalism-socialismul sunt alte două
poate interveni direct în evoluţia omului pământesc, dar elemente importante ale mişcării iniţierii creştine. Cele
va ajunge să facă aceasta în viitorul apocaliptic. două îşi au originea în curentele naţionalste (leninism şi
Deocamdată se rezumă a se sluji de cele trei puteri troţkism) ale secolelor XIX-XX, reprezentând la acea
adverse care i se subordonează necondiţionat şi care, dată formula ahimanică îndreptată împotriva
pentru că ţin de tot ce semnifică evoluţie, se pot deci creştinismului. Toate aceste mişcări au în comun „ura
implica în ea în mod activ. Evident că puterea lui Sorat faţă de spirit”, aşa cum afirmă Rudolf Steiner (p.28),
creşte direct proporţional cu reuşita acestor forţe ce-i motiv pentru care nu trebuie judecate separat doar ca
slujesc. S-a plecat de la o etapă incipientă, luciferică şi sisteme şi nu sub aspectul acţiunii lor distructive, ele
se va ajunge la un maxim ce este definit ca apocaliptic. conlucrând adesea pentru a realiza scopul lui Sorat.
Evident că atunci când pe vechea Atlantidă au pătruns În sine, ele sunt nişte societăţi oculte, care, aşa cum
spiritele arhimanice, oamenii au început a se îndeletnici afirmă Rudolf Steiner, insuflă neofiţilor prin ritualuri şi
cu magia neagră, practică ce a dus la amplificarea puterii practici de magie neagră „adevărul” că Iisus Hristos nu
lui Sorat (în sensul înrobirii spiritului uman, prin reprezintă nici pe departe entitatea centrală a lumii
subordonarea Eu-lui entităţii demonice). Dar cu epoca spirituale, motiv pentru care, pentru a stăpâni cu
noastră, prin intermediul fiinţelor asurice, puterea lui adevărat lumea ei trebuie să ceară ajutor unei alte fiinţe
Sorat va atinge punctul culminant. ce se pretindea a fi mult mai puternică. Prokofieff afirmă
Numărul 666 apare în istorie ca an, semnalând că „drept răsplată pentru faptul că-l neagă pe Christos,
prezenţa lui Sorat, care în sec. VII d. Hr. A reuşit să această fiinţă arhimanică, inspiratoare a lojei (acum e
reunească mai mulţi maeştrii ai şcolii filosofice păgâne, clar că este vorba de masoni sau francmasoni – n.n.)
care din cauza persecuţiei împăratului Justinian (sec. respective, le dă iluzia aşa-numitei „nemuriri
VI) au fost obligaţi să se retragă în Asia Mică, într-o aşa- ahimanice”, care este exact contrariul nemuririi despre
numită Academie de la Gondhisapur. Autorul arată că în care vorbeşte Christos” (p.30). Sergej nu oferă din
acea perioadă, „entităţile luciferice şi cele ahrimanice... păcate mai multe detalii cu privire la „nemurirea
au reuşit să ia în stăpânire înţelepciunea antică... şi, drept ahrimanică”. Pentru că Sorat nu se poate încarna (cel
urmare, această entitate (Sorat –n.n.) a putut încerca să puţin nu încă), Ahriman va lua sau primi însă trup, în
introducă în evoluţia de pe Pământ un impuls puternic lumea occidentală unde aceste loji şi-au făcut suficienţi
| 22 |
aderenţi, mai precis în cea anglo-saxonă, care se vede spiritelor asurice, mai violente decât spiritele luciferice
expusă celor mai puternice ispitiri. Interesant că Răul îşi şi ahrimanice, fapt ce a dus la „intensificarea neobişnuit
profeţeşre şi construieşte propriul viitor, aceasta pentru de mare a forţelor Răului, care s-a manifestat sub forma
că „în cazul societăţilor oculte e vorba de nişte bolşevismului şi a naţional-socialismului” (p.39-40).
„experimente”, la care viitorul e anticipat în mod Prin faptul că în forţele asurice converg toate acţiunile
ahrimanic” (ibidem). predecesorilor lor, putem vorbi că abia acum numărul
Directiva iezuită pare a acţiona în sens invers fiarei şi-a găsit împlinirea, Sorat ivindu-se în sfârşit
„progresismului” lojelor, cu toate că, în spatele acţiunii ocazia de a-şi arăta pentru prima dată întreaga-i putere
sale se ascunde acelaşi scop, anularea Eu-lui. Ei vor infernală, ca primă apariţie în istorie rezultat a unei
căuta „să întoarcă înapoi, cu ajutorul disciplinei lor activităţi demonice ample desfăşurate în comun,
oculte, evoluţia spirituală a omenirii, supunându-l pe împotriva Eu-lui uman.
omul individual autorităţii exterioare a Bisericii, a papei, Începând cu anul 1988, impulsurile sau atacurile
a diferitelor enciclice şi decizii, lucru îndreptăţit numai demonice se multiplică exponenţial şi se concentrează
în epoca a patra de cultură” (p.31). Ambele mişcări, asupra Eu-lui uman. Se începe sistematic prin
lojele oculte şi iezuţii se ridică împotriva dezvoltării distrugerea consecventă a învelişurilor sale. Aşa se face
libere a conştiinţei Eu-lui uman individual. Metode că trupul e „distrus prin droguri, corpul eteric prin
diferite, acelaşi scop, aceasta deoarece prin „întoarcerea libertatea sexuală totală, ca şi prin faptul că
în timp” a sufletului (iezuiţii) ca de altfel prin perversiunile cele mai rele sunt considerate normale, iar
implementarea în suflet a materialităţii (lojele ordinelor în corpul astral se implantează, mai ales prin reclame,
oculte), se paralizează toate forţele vitale ale Eu-lui cinematograf şi televiziune, înclinaţia spre toate felurile
individual, omul subordonându-se â, fiind „legat”, fie de agresivitate” (p.41). Internetul nu este amintit aici,
unuia, fie celuilalt sistem ce-i devine un evident reper dar cred că pe lângă efectul său benefic îşi are locul de
„valoric”. Sorat şi fiinţele ce i se subordonează, frunte devansându-le fără probleme pe celelalte amintite
dublează deci prin puterea de acţiune efectul malefic aici.
asupra maselor umane. Valoarea numerică 666 a literelor ce formează
Autorul consideră mişcarea bolşevică ca mult mai numele Sorat este amintită în cele ce urmează. Nu se va
virulentă decât iezuiţii şi lojele oculte la un loc, pentru insista asupra ei, mult mai detaliat fiind luată în discuţie
simplul fapt că ea impune o iniţiere în spatele căreia stau în lucrarea recenzată de mine cu câteva zile în urmă a
ordinele ahrimanice ce ţin de o altă sferă cosmică, nu de domnului Peter Tradowsky, Chirst şi Antihrist, o
a noastră căreia îi stă în putere să distrugă tot ceea ce a abordare mult mai largă ce are în vedere acest aspect. Ce
realizat umanitatea. aduce nou Prokofieff e că prezintă cifra 666 ca
Spiritele ahrimanice care au posedat fondtorii acţionând pe trei nivele asupra evoluţiei Pământului,
bolşevismului (Lenin şi Trotsky) îşi manifestă fără după cum urmează:
menajamente ura împotriva umanităţii, aşa cum de altfel - „la nivelul cosmic, acest număr reprezintă cele trei
s-a putut dovedi şi istoric. Iniţiatorul aceste „deschideri” categorii de spirite rămase în urmă, prin care Sorat
a fost evident Hitler, care a al doilea canal de pătrundere acţionează în cadrul evoluţiei de pe Pământ;
a forţelor demonului solar. Stainer surpinde un aspect - la nivelul omenirii, Sorat se amestecă în mod
deosebit de interesant şi anume că de fiecare dată când nemijlocit în evoluţia istoriei în ritmul numărului 666,
evoluţia calcă pe o nouă treaptă, stadiul anterior se adică în secolele VII, XIV şi de la sfârşitul secolului
repetă dar sub o formă schimbată, atât pentru Bine cât XX;
şi pentru Rău. Cel din urmă desigur nu are putere - la nivelul individual, Sorat îşi exercită influenţa, în
creatoare, însă aceasta nu-l împiedică să se folosească mod deschis, asupra tuturor celor trei învelişuri ale
de „cele deja existente pentru propriile sale scopuri, omului, urmându-şi astfel scopul: distrugerea Eului
denaturându-le şi demonizându-le” (p.35). Spre uman” (p.42).
exemplu, pentru a înţelege acest efect, pe care din păcate Forşele loiale lui Sorat trebuie văzute peste tot acolo
scriitorul îl explică pe larg în altă carte, din „oglindirea” unde civilizaţia actuală suferă distrugeri în planul
Academiei din Gondhisapur, îşi „trage seva” legăturii Eu-lui cu lumea spirituală (eterică) ce se
bolşevismul. Mi clar, această simpatie se bzează pe o învecinează cu Pământul, pentru că numai prin această
similitudine, analfabetismul din secolul VII este similar lume Hristos poate fi accesat. Prin împrăştierea ideilor
celui din Rusia secolului XX. Vorba regelui Solomon: oculte atavice Eu-l uman este „presat” în mod artificial
„Nimic nu e nou sub soare” (Prov. XXVII, 20). În în natura sa fizică (în corp), începând ca treptat să-şi
ambele situaţii, un strat relativ mic de oameni cultivaţi, piardă identitatea şi să se identifice cu acesta, nu doar pe
deci insuficienţi, se aflau situaţi în marea lor majoritate tărîmul materialismului obişnuit ci şi pe cel al forţelor
pe treapta sufletului raţiunie. Ei nu au putut opri de voinţă subconştiente. Ca un rezultat previzibil, el va
introducerea impulsului distrugător al sufletului fi copleşit de forţele animalice, subumane, ce nu au
conştienţei demonizat, nici în secolul VII şi nici până în noţiunea de morală, pentru a nu mai vorbi de conştiinţă
momentul declanşării revoluţiei din 1917 (cf. p.35-36). sau milă, făcându-l practic în stare de a înfăptui orice i
Ambele evenimente nefaste au fost provocate înainte de se cere. De această stare, evident, sunt responsabile în
începerea epoca sufletului conştienţei, prin acţiunea principal forţele asurice. Ele smulg senzorialitatea din
| 23 |
Eu, bucată cu bucată, cuibărindu-se în acelaşi timp în afirmă că „nu va exista nici o posibilitate de a-i
sufletul conştienţei, omul ajungând să-şi ducă existenţa împiedica să facă rău pe oamenii care sunt posedaţi de
exclusiv în senzorialitate, uitând de toate lumile şi demonii lui Sorat şi care, de aceea, au pierdut singurul
entităţile spirituale adevărate. „Spălarea Eu-lui” devine lucru care-l face pe om să fie om” (p.47).
echivalentul „spălării creierului”. Identificându-se cu În conferinţele sale despre Apocalipsă, Steiner
animalitatea omul e convins acum de originea sa aminteşte de versetul biblic în care se vorbeşte despre o
animală, aşa cum i s-a mai întâmplat sub influenţa ceată de lăcuste cu feţe de oameni care se ridică din
spiritelor arhimanice, aportul ideologiei asurice fiind aburii abisului. Aflaţi sub conducerea unei fiinţe
acela că omul va considera aceasta o învăţătură, a cărei demonice Abaddon („distrugătorul”), se vor năpusti
norme valorice la va urma întocmai. Practic oamenii asupra omenirii. Rudolf Steiner crede că semnificaţia
„vor trăi ca animalele,... ei se vor afunda în instincte şi ocultă a acestei imaginative reprezentări este aceea care
pasiuni pur animalice” (p.43), afirmă Rudolf Steiner. reprezintă grupul de oameni cărora le-a fost răpit Eu-l
Ideologia asurică şi instinctul animalic, sunt cele două uman, posedaţi iremediabil de spiritele aservite lui
forţe care aduc presiune asupra Eu-lui. Aproape Sorat. Aceştia formează armata lui Antihrist. Acţiunea
metaforic, Sorat caută „să înlocuiască Eul uman printr- lor va provoca un sentiment de groază pe care lumea nu
o fiinţă demonică supusă lui (adică „ideologia”, practic l-a cunoscut de la apariţia ei: „În zilele acelea oamenii
demonul să gândească în locul tău, părând că ţi se vor căuta moartea, dar nu o vor afla. Ei vor dori să
supune făcându-ţi toate voile, când de fapt acţionezi moară, însă moartea va fugi de ei” (Apoc. IX, 6).
liber, nefiind necesar să ceri aprobarea cuiva – n.n.), pe Dar uneori, acolo unde sporeşte răul, insesizabil dar
de altă parte, încearcă să-l facă accesibil influenţei sale progresiv, binele îşi face simţită prezenţa: „...acolo unde
prin forţele instinctuale puse în mişcare numai de o forţele Răului speră să-şi poată arăta cu deosebit succes
voinţă animalică, spre a smulge apoi din el bucată cu puterea lor întunecată, ele se dovedesc a fi – în mod
bucată şi a-şi fortifica astfel, prin substanţa furată Eului, neaşteptat pentru ele înseşi – cel mai vulnerabile” (p.49).
propriul său imperiu demonic” (ibidem). Răpeşe Eu-lui Paradoxul constă în aceea că întregul lor calcul stă în
capacitatea de a se apropia de lumile spirituale. Îl obligă aceea că Răul se pune pe sine pe primul plan, ignorând
să privească veşnic în jos, singura direcţie pe care o va cu desăvârşire acţiunea Binelui, pe care oricum o
înţelege şi implicit o va accepta. „Instinctual”, Eu-l consideră de neînţeles. Practic, Răul e orb în faţa
astfel viciat va naşte ura împotriva atât a noţiunii de Binelui, după cum Binele are nevoie de participarea
spiritualitate, cât şi împotriva spiritualităţii însăşi, chiar omului pentru a înţelege acţiunile Răului. Mai pe
şi împotriva lui. Este acesta echivalentul „morţii celei româneşte, dacă Răul e orb, Binele e miop.
de-a doua” din cartea Apocalipsei (XX, 6), e ura ce Aparentul paradox în opoziţia omului în faţa Răului
neantizează nu materialul, care oricum nu contează, ci constă în aceea că Eu-l e capabil cu toată esenţa sa fină
întreaga natură spirituală împreună cu tot ceea ce şi expusă, să învingă maleficitatea „tocmai acolo unde
implică ea. Pe drept cuvânt se poate afirma că aceşti acesta crede că aproape şi-a atins scopul – acela de a-l
oameni sunt posedaţi de spiritele lui Sorat, aceasta cu avea şi de a-l lua cu totul în stăpânire” (p.50), aceasta
suficient timp înainte de încheierea secolului XX. Există pentru că „numai Eul poartă în el forţa cea mai înaltă de
deci un tipar al persoanelor posedate de spiritele lui învingere a Răului” (ibidem), prin urmarea Binelui.
Sorat. Despre ei cu greu se va putea spune că sunt Astfel se face că începând cu cea de-a treia apariţie
oameni cu adevărat, poate doar din punct de vedere istorică a numărului 666 în istoria omenirii, acesteia i se
exterior, însă în interior ei pot fi descrişi ca nişte „naturi acordă o şansă unică de a se ridica împotriva Răului şi
ardente, puternice, cu accese de furie, având în afectele de a-l învinge. Ea rezidă din o adevărată cunoaştere a
lor furia distrugerii. Şi vor avea o faţă pe care se va lui, creând în suflet capacitatea de a i se împotrivi, iar
vedea şi în mod exterior că este una de fiară. Oamenii din neurmarea acestuia, Eu-l îşi păstrează libertatea şi
soratici vor putea fi recunoscuţi şi în mod exterior, ei nu implicit dreptul la evoluţie. Totul se dezvoltă pe trei
numai că vor batjocori totul în modul cel mai îngrozitor, planuri:
ci vor voi să combată şi să târască în noroi tot ceea ce „În gândire – Cunoaşterea Răului.
este spiritual” (p.44-45), încheie Rudolf Steiner. La fel În simţire – A spune „Nu” Răului.
de bine ne putem întreba odată cu autorul, „în ce măsură În voinţă – Crearea Binelui” (ibidem).
sunt aceştia „oameni reali” şi nu demoni încarnaţi sau Secolul XXI e reprezentativ pentru cunoaşterea
animale sălbatice cu chip de om?” (p.45). Starea aceasta demonolgiei antroposofice prin aceea că acum se va
este rezultatul unui rău care nu a avut nevoie de o produce încarnarea lui Ahriman pe pământ, stare ce se
ideologie şi propagandă elaborată, ci, din contră, a fost află în legătură directă cu cea de-a treia repetare a
pusă în practică o abordare directă, personală a numărului 666. Steiner afirma că încarnarea demonului
demonilor asupra fiecărui Eu în parte, ce a avut în prim vine să verifice maturitatea spirituală a omenirii din
plan menţinerea exacerbată a instinctelor animalice. Din epoca sufletului conştienţei. Evident se va folosi de o
această cauză, acest rău nu poate fi învins prin nici unul serie întreagă de tendinţe (spre rău) ale civilizaţiei
dintre mijloacele exterioare cunoscute, „ci numai prin actuale, spre a-şi produce cel mai prielnic moment
mijloace spirituale, despre care vom vorbi mai târziu” pentru întrupare. Tendinţele, sunt de fapt semne, patru
(p.46). Autorul nu manifestă optimism atunci când
| 24 |
la număr pe care demonologia antroposofică le descrie pătrunseră în omenire, ispititoarele diferitelor

destul de clar. Avem astfel: naţionalisme din zilele noastre..., motiv pentru care
„1. Triumful ştiinţei materialiste aproape nelimitată formele de şovinism, naţionalism şi rasism constituieo
exercitată... în viaţa economică şi în domeniul luptă împotriva Impulsului michaelic, care se adresează
capitalului. întotdeauna numai Eului individual şi niciodată
2. Preocuparea unilaterală de Evanghelii, care nu învelişurilor omului, care determină apartenenţa lui la
duce la vieţuirea lui Christos celui adevărat, ci numai la un grup sau altul (corp astral) sau la un anumit popor
o halucinaţie a Sa. (corp eteric)” (p.55-56).
3. Toate formele de naţionalism, precum şi Ca o concluzie la finalul acestui capitol (Impulsul
supunerea la principiul „sânge şi pământ”. Christic şi dubla înfăţişare a Răului. Marea decizie a
4. Orice fel de programe politice şi de sloganuri omenirii), este evident că pentru lupta cu succes
ideologice” (p.51). împotriva Răului, „omul trebuie să se confrunte cu
Este clar că vorbim de un cumul de forţe demonice fiinţele demonice în mod activ, în propriul său
diferite ce acţionează concomitent şi în colaborarea suflet”(p.57-58), în sensul autocunoaşterii şi
pentru a îndeplini obiectivul încarnării lui Ahriman. Din autodesăvârşirii, elemente spirituale ce pot fi dezvoltate
acest motiv, „li se poate opune rezistenţă numai printr-o corect printr-o continuă autoeducaţie. Prin toate acestea,
cunoaştere concretă a naturii, originii şi scopurilor lor, se poate rezista ispitei lui Sorat, deoarece ele Îl implică
adică printr-o înarmare cu o cunoaştere ocultă concretă şi Hristos eteric, care se implică activ în salvarea Eu-lui
a lor, care poate fi dobândită doar prin ştiinţa spirituală” uman.
(p.52). Asupra acestui aspect, autorul va insista pe larg În cel de-al doilea capitol, autorul vrea să clarifice
în capitolele finale. Se revine mai apoi, prin citarea lui diferenţele statuare ale îngerilor şi ierarhiilor, aceasta
Steiner, asupra faptului că oamenii, doar ei, pot cunoaşte pentru că au apărut anumite neînţelegeri cu privire la
în mod real şi complet misterul răului: „Numai oamenii statutul ierarhiilor cereşti în momentul în care, din ele,
pot avea o cunoaştere a tainelor demonilor. Zeii (puterile unele fiinţe au căzut. Toată această discuţie se axează pe
cereşti ca îngerii, arhanghelii etc. – n.n.) aşteaptă aceste ce-a de-a treiaierarhie cerească, cea care se află în
taine, pe care oamenii li le aduc... Printr-o asemenea imediata apropiere a omului, formată din îngeri,
jertfă, adusă de oameni zeilor, a tainelor smulse de la arhangheli şi arhai, unii care au acceptat evoluţia, iar
demoni, poate fi abătută o acţiune întunecată a acestor alţii care au refuzat-o,devenind demoni.
demoni în aşa fel încât acolo unde a domnit întunericul La rândul ei, ierahia a treia e formată din trei tipuri
să se poată aprinde iar lumina spirituală” (p.52-53). Din de fiinţe, toate fiind însă inter-conectate.
păcate sunt prea puţin oameni spiritualizaţi care să Ierarhia a III-a
transmită „taina” demonică mai departe, fapt ce se Îngerii păzitori reprezentaţi de: îngeri, arhangheli şi
constată din manifestarea virulentă a Răului în lume. arhai;
Până la urmă, inevitabila venire a lui Ahriman e o Arhanghelii, spirite ale popoarelor, conduc peste:
încercare dură dar necesară pentru progresul spiritului spiritele formei, spiritele mişcării şi spiritele
uman. Mă întreb, evident inutil, dacă nu putea fi pusă la înţelepciunii;
punct o altă formă de progres mai puţin distructivă sau Arhai, spiritele timpului, conduc peste: spirite ale
chiar de loc. E greu de crezut că rostul unei acţiuni de voinţei, heruvimi şi serafimi.
asemenea amploare, cum e încarnarea lui Antihrist e În conformitate cu această poziţionare, rezultă că
menită pentru cunoaşterea intenţiilor ascunse ale „spiritele situate mai sus ale ierarhiei a treia, arhanghelii
demonilor, după cum susţine imediat mai jos autorul. şi arhai, se unesc, de regulă, prin îngerii care-i slujesc,
Dacă Eu-l uman îl va alege pe Hristos, va ieşi victorios cu omul, sarcina lor fiind aceea de a pune în acrod karma
din confruntarea cu Ahriman şi acoliţii săi, fortificându- individuală a omului cu karma poporului său şi a epocii
şi tot o dată forţele şi implicit evoluând pe scara ierarhiei sale” (p.61). Mai mult, uneori, arhanghelii şi arhai, pot
spirituale, aşa cum karmic îi este scris. Iniţierii în anumite condiţii să se adreseze direct vieţii interioare
demonice, de care au parte cei care se închină lui a omului, acţionând direct asupra sufletului său. Acesta
Ahriman, i se poate opune cunoaşterea ocultă creştină este şi motivul pentru care Steiner le numeşte „spirite
(rosicruciană) adevărată a cărei iniţiator este evident ale sufletului”. În schimb spiritele peste care conduc
Rudolf Steiner (cf. p.54-55). arhanghelii, nu intră deloc în contact cu sufletul omului,
Pentru că arhanghelul Mihchael, ca trimis din partea aceasta pentru că puterea lor e mult mai mare decât
luminii, e conducătorul spiritual al acestei epoci, suportabilitatea sufletului nostru, motiv pentru care
Procofieff purcede la a ne oferi câteva detalii pe care aceşti îngeri acţionează „numai în învelişurile corporale
numai ştiinţa spirituală ni le putea da. Michael, „după ce ale omului, dar aici activitatea lor rămâne cu totul
se ridică la rangul de Spirit al Timpului, în cea de-a doua inconştientă pentru om” (ibidem). Situaţia se repetă şi la
jumătate a secolului XIX,... a trebuit să dea o luptă grea spiritele subordonate ahai-lor. Pentru a intra în contact
cu spiritele ahrimanice ale întunericului, cu spiritele pe cu oamenii, ele se folosesc de spiritele ierarhiilor
care în jurul anului 1879 le-a prăbuşit din sferele inferioare.
superioare în lumea pământească. Aceste spirite ale Important de asemenea de reţinut este că deosebirea
întunericului au devenit apoi, în secolul XX, după ce „dintre spiritele celei de a treia şi spiritele primelor două
| 25 |
ierarhii constă în faptul că prima a atins treapta de om în spiritelor ierarhice care i-au dăruit omului Eul său
cadrul evoluţiei de care ţine şi omul (îngerii şi-au primit individual” (ibidem), acesta constituind un element de
Eul pe vechea Lună, arhanghelii pe vechiul Soare, iar noutate. Cu alte cuvinte Sorat este de asemenea
arhaii pe vechiul Saturn). Ierarhiile suprioare, însă, adversarul principal al „elohimilor solari sau al spiritelor
începând cu exusiai şi până la serafimi, şi-au atins formei, care sunt „taţii” cereşti adevăraţi ai omului, ca
„treapta de om” a lor (aceea a Eului individual) în lumile fiinţă înzestrată cu Eu” (ibidem). Pentru atcacul asupra
cosmice care au precedatepoca vechiului Saturn” (p.62). omenirii, Sorat se va sluji de duhurile rele subordonate
Îngerii, arhangehilii şi arhaii intră deci direct în viaţa lui, autorul relund din aspectele discutate mai sus, motiv
oamenilor, căci fără acţiunea lor nu ar fi posibilă nici pentru care nu voi insista asupra lor, rolul important al
conducerea individuală a oamenilor (prin îngeri) şi nici magiei negre şi albe fiind din nou evidenţiat (cf. p.65-
a popoarelor (prin arhangheli), după cum nu ar exista 66).
nici un control asupra epocilor dacă nu ar interveni Conform demonologiei şi hristologiei antroposofice,
arhaii. Hristos, ca reprezentant al omenirii, ce se află în centrul
Dincolo de aceste fiinţe superioare, „în toate ei, se prezintă în acelaşi timp şi ca „un echilibru între
ierarhiile există entităţi rămase în urmă, dar în fiinţa Lucifer şi Ahriman” (p.67), de altfel forţe malefice. Tot
interioară a omului pot pătrunde direct numai entităţile în acest echilibru intervine şi Michael, conducător al
celei de a treia ierahii (doar îngerii, arhanghelii şi arhaii epocii noastre, aceasta pentru a contrabalansa asaltul
decăzute ce primesc nume noi – n.n.), adică spiritele spiritelor lui Sorat asupra Eului uman.
luciferice, arhimanice şi asurice” (p.62-63). Ele îl duc pe Atacul fiinţelor luciferice şi ahrimanice este unul
om în ispirtă, după cum urmează: Lucifer îl îndeamnă „tridimensional” (stânga-dreapta, sus-jos, înainte-
pe om la mândrie şi trufie, Ahriman la minciună şi frică, înapoi), adică unul primit din toate părţile. Influenţa lor
după cum Asuras la cruzime oarbă. Spiritele malefice se vrea a fi una generală, motiv pentru care adesea intră
ale „formei”, ale „mişcării” şi ale „înţelepciunii”, la fel în conflict, cu toate că fiecare are partea lui, Lucifer
ca cele bune, nu se pot apropia de om direct, dar le vom acţionând din stânga, faţă şi de sus în jos, Ahriman din
regăsi în manifestările violente ale materiei, mai precis dreapta, spate şi de jos în sus, ajungând la un moment
în „fenomene cum sunt cutremurele, erupţiile vulcanice, dat să se ciocnească şi de aici conflictul, căci dorinţa
inundaţiile, incendiile de mari proporţii şi alte catastrofe evidentă e aceea ca unul singur să posede tot. Aici apare
naturale de acest fel” (p.63). Scopul lor evident este intervenţia ierarhiilor divin-spirituale care conduc
acela de a aduce oamenilor suferinţă şi moarte. Unele evoluţia pământului şi care împiedică conflictul celor
din acestea, ca o paranteză, au dărâmat în trecut casa doi în corpul uman. Din acest motiv s-au stabilit limite
peste copii dreptului Iov, ucigându-i pe toţi. Activitatea clare pentru Lucifer care nu poate înainta decât până la
lor este incomparabil mai slabă decât ispitirile de natură cutia toracică şi până la vertebra cervicală, cea pe care e
morală ce vin de la spiritele malefice ale „voinţei”, aşezat creniul omului, după cum Ahriman, doar până la
„heruvimilor” şi „serafimilor”, subordonaţi lui Asuras coloana vertebrală şi la diafragmă. Deci, „în ambele
(ce reprezintă un grup de demoni cu o personalitate cazuri Lucifer şi Ahriman nu se pot întâlni, ca să zicem
comună). aşa, în mod direct, ci numai trimitându-şi impulsurile
Foarte interesant este că „singura fiinţă care ţine de printr-un spaţiu care nu le aparţine şi în care ei nu pot să
o ierarhie mai înaltă decât cea de a treia şi totuşi poate pătrundă” (p.71), aceasta cu toate că principala luptă „se
să exercite o influenţă distrugătoare asupra lumii dă în primul rând pentru inima omului, centrul fiinţei
interioare (morale) a omului este Sorat sau demonul sale, fiindcă acest spaţiu intermediar cuprinde tocmai
solar” (ibidem). Autorul recunoaşte că „fiinţa şi originea regiunea de mijloc, aceea a inimii” (ibidem).
sa cosmică rămân, totuşi, un mister, pe care nu-l Mai există un motiv pentru care puterile spirituale nu
dezvăluie nici Apocalipsa, nici ştiinţa spirituală a lui permit acţiunile potrivnice ale acestor fiinţe şi anume
Rudolf Steiner” (p.63-64). Se ştie, aşa cum s-a mai acela că „cele trei direcţii spaţiale din om amintite sunt
amintit, că Sorat e adversarul Mielului, de unde rezultă legate într-un mod deosebit de activitatea gândirii,
în chip logic că „în lumea spirituală Sorat nu acţionează simţirii şi a voinţei, dintre care numai gândirea a fost
în primul rând împotriva omului, ci împotriva celui mai pusă cu totul la discreţia omului şi aceasta înseamnă şi
înalt spirit solar, Christos” (p.64). Practic, e adversarul că ea a devenit o gândire pe deplin omenească sau
Soarelui şi implicit al Pământului protejatul său. La pământească, pe când simţirea şi voinţa nu-i aparţin
rândul său Soarele este sediul Arhanghelilor şi a total, ci în parte se mai află încă în puterea entităţilor din
spiritelor subordonate lor, spirite care în Meditaţia ierarhiile superioare” (p.71-72). Inevitabil acest aspect
Pietrei Fundamentale, despre care se va vorbi la final, îmi aminteşte de o credinţă angeo-demonologică
sunt numite spirite ale luminii, cărora Sorat, ironic, creştină din primele secole (împrumutată şi ea desigur)
demon solar, li se opune în cosmos ca spirit al în care simţirea şi voinţa pot fi posedate de îngeri şi de
întunericului total. Dacă Hristos se afirmă pe Sine ca demoni, ele influenţînd puternic libertate de gândire a
„Eu sunt”, Sorat, ca oponent, Antihrist, se afirmă în sens omului. Teoria este expusă în lucrarea Păstorul lui
esoteric ca „cel ce neagă Eul” (cf. p.64). Din acest Herma, apărută în aşa-numita perioada păriţilor
motiv, oamenilor Sorat le atacă Eu-l, dar atacul său se apostolici, adică undeva în primul veac creştin.
îndreaptă şi „împotriva creatorilor săi, adică împotriva
| 26 |
Regiunea inimii ca centru al fiinţei umane, pentru că basoreliefuri asiro-babiloniene întâlnim demoni ce luptă
se află în strânsă legătură cu Eu-l superior, se mai unul împotriva celuilalt, dar nu pentru a înfaptui în vreun
numeşte şi spaţiul sfânt. Din acest motiv, „pierderea fel binele, ci pentru a produce primul răul. Supremaţia
acestui spaţiu, în urma cuceririi sale de puterile adverse, constă în a fi întâiul în cel mai profund rău. În sfera a
lucru pe care caută să-l facă mai ales Sorat şi demonii opta a Răului (autorul nu spune de unde această
aserviţi lui, ar avea nişte urmări cu adevărat fatale pentru catalogare), „Lucifer introduce în mod nelegitim în
evoluţia omenirii” (p.76), în sensul că, aşa cum s-a mai evoluţia de pe Pământ imaginaţiunile, păstrate de el, ale
afirmat, omul riscă să-şi piardă Eul individual, „care n- vechii evoluţii lunare, iar Ahriman le umple cu substanţă
ar mai putea în învelişurile sale pământeşti, după care pământească materială, care ia astfel un caracter
acestea, părăsite de „Domnul” lor (Kyrios), ar cădea fantomatic” (ibidem). Practic, întreaga sferă eproiecţia
pradă spiritelor adverse” (ibidem). Un astfel de Eu unei lumi fantomatice, echivalentrul materialităţii în faţa
transformat în rău îngroaşă rândul cetelor de lăcuste cu spiritualităţii: imagini umplute cu materie. Se crede că
chip de om descrise în Apocalipsă şi despre care s-a şi „unui om aflat sub influenţa sferei a opta lumea
vorbit mai sus. Evident atacul poate fi contrabalansat. spirituală îi apare ca un fel de dublu mai rarefiat al
Steiner „arată că omul poate să-şi dezvolte mai departe fizicului” (ibidem), după cum „oamenii care, în epoca
şi să-şi spiritualizeze inteligenţa (inteligenţa cosmică a cea mai recentă, vorbesc de o materie spirituală, de
lui Michael, care în om devine pământească) şi chiar să atomi suprasensibili, de electricitate spirituală etc., sunt
dobândească posibilitatea – cu ajutorul exerciţiilor sub influenţa ei” (ibidem). Ochiul sufletului, suferă de
spirituale antroposofice –, de a o duce în lumea astrală” miopie. Aici se produce şi iniţierea în materialismul
(p.80), inima umană rămânând în continuare lăcaşul lui ocult, mult mai periculos decât materialismul obişnuit,
Michael şi Hristos. În mod normal, dată fiind sorgintea căci aduce un element nou „clarvederea vizionară”, un
divină, Michael ar trebui să domine, fără să posede, produs profetic luciferic de care lumea de astăzi este
inima omului, fiindcă numai aşa poate duce la plină. Un clarvăzător al sferei a opta nu mai deţine
îndeplinire misiunea pe pământ, aspect evidenţiat şi de libertate, pentru că elementul voinţei lui libere este
Rudolf Steiner: „Înainte, oamenii înrudiţi cu Michael îl ocupat de clarvederea vizionară. Când este preluat de
vedea... desfăşurându-şi activitatea în sfera spirituală; Ahriman, se produc acele stafii care populează întreaga
acum ei ştiu că trebuie să-l lase... să locuiască în inimă; sferă, un produs artificial al minţii bolnave. În renaştere,
acum ei îi închină viaţa lor spirituală întemeiată pe mi-aş permite să adaug, Paracelsusl aminteşte de o
gânduri” (p.81). Gândurile înalte eliberează regiunea situaţie asemănătoare, el afirmând că mintea omului
capului, deschizând inima spre benefica influenţă a poate produce fantome. Treptat, întreaga omenire poate
arhanghelului. Inima devine gând şi astfel spiritualizată fi înghiţită în această sferă, dacă spaţiul liber din torace
se transformă în organul de percepere al „cuplului” unde se află inima, ar fi cucerit de cei doi demoni, tăind
Michael-Hristos. Spiritele luciferice şi arhimanice dacă astfel orice legătură între om şi Eul său superior.
ar încerca să ia cu asalt o asemenea inimă, s-ar mântui, Căderea liberă a omului ce nu-şi păzeşte inima este una
pentru că prezenţa celor doi în om reprezintă copia liberă, ea nesfârşind odată cu posesiunea lui Lucifer şi
microcosmică a macrocosmosului spirituale, cu toate Ahriman, ci continuând spre o formă mult mai agravată
influenţele sale benefice, mântuitoare (cf. p.82). Acest prin puterile asurice, spre finalul său, în abisul deschis
spaţiu „al inimii poate fi numit şi un spaţiu moral, de demonul solar Sorat.
fiindcă prin natura sa, el nu este accesibil forţelor Atacurile nu se desfăşoară fără ca omul să nu
Răului” (p.83). Numai aici omul poate transforma în primească „semne” din partea lor, căci el va simţi „mai
mod real Răul în Bine, „în sensul principiului întâi în propria sa fiinţă o activitate intensificată a
fundamental al misteriilor maniheene, care se exprimă puterilor luciferice şi ahrimanice” (p.87), în sensul că
în cuvântul „Iubeşte Răul bine!” (ibidem). mişcarea spiritelor luciferice va fi simţită în corpul astral
Dacă omul va alege să nu facă uz de posibilitatea al omului, ca ispitiri mai ales în timpul somnului şi
spiritualizării gândirii, „atunci puterile adverse vor uneori producând nişte stări vizionar-mediumice.
depăşi, mai devreme sau mai târziu, limitele care le sunt Interesant cât de mult se asemamănă acestea cu ispitirea
impuse şi vor pătrunde în regiunea din mijloc, în isihaştilor, pentru că ele „vor căuta să-l determine pe
„regiunea inimii”, şi îl vor lua cu totul în stăpânirea lor” om, apărându-i sub tot felul de înfăţişări minunate... să
(p.84). de ascultare intenţiilor şi scopului lor... vor merge
Importante aici sunt următoarele precizări ce au în înaintea lui, drept mari ispititori. În loc de Christosul
vedere luarea în comun, în posesie a spaţiului inimii de eteric, un asemenea om va vedea în lumea spirituală
căre Lucifer şi Ahriman, care, din acel moment, încep a doar nişte îngeri luciferici, care-i vor apărea, însă, drept
duce o acţiune comună, cu toate că, „din numeroasele nişte făpturi de o frumuseţe şi o măreţie neobişnuite”
comunicări ale ştiinţei spirituale se ştie că, în general, (ibidem). Ei vor apărea în vise şi în stări clarvăzătoare,
Lucifer şi Ahriman luptă neîncetat unul împotriva prezentându-se deci ca fiinşe indescriptibil de frumoase,
celuilalt” (p.85), însă „există, totuşi, un domeniu din pe care omul le va identifica greşit cu trimişi ai cerului,
cosmos în care ei colaborează. Este aşa-numita „sferă a cărora le acordă o deplină admiraţie ce se transformă în
opta”sau sfera Răului cosmic” (ibidem), pe care o fanatism şi de aici dependenţa necondiţionată. Avem de-
formează împreună. Ca o paranteză, în numeroase a face cu idolatria angelică atât de mult întâlnită în
| 27 |
zilele noastre, mai ales prin cărţile care ne îndeamnă cea mai de succes şi plină de dispreţ faţă a Răului pornită
cum să intrăm în legătură şi să ne facem prieteni cu împotriva omenirii. Ambele mişcări, nu doar
arhanghelii şi cu îngerii Cerului. Acestea sunt bolşevismul, după cum consideră autoru, cred eu că nu
manifestările spiritelor luciferice. Cele ahrimanice, dacă au dispărut până acum. Rezultă că, sub forma unei
vor lua în stăpânire spaţiul interior al omului îşi vor definiţii foarte clare, Prokofieff are dreptate atunci când
exercita influenţa asupra corpului său eteric, într-o spune că „Răul nu e un fenomen al naturii, nici al lumii
manifestare ce rămâne insesizabilă voinţei umane, ce sociale din jurul nostru, el e un fenomen care apare în
ajunge să fie posedată pe nesimţite de ele. Treptat, un interiorul sufletului uman şi, de aici, acţionează în viaţa
om astfel infestat îşi va pierde pas cu pas libertatea socială” (p.93), motiv pentru care el merită studiat din
individuală, transformându-se într-un animal înzestrat perspectiva antroposofiei. Mulţumită acestei ştiinţe, se
cu gândire. pot distinge patru straturi sau forme ale Răului privit
Avem în final, două tipuri de oameni demonizaţi, deci ca fenomen. Astfel avem:
pentru că „unii sunt induşi în eroare de nişte fiinţe 1. Răul istoric a cărui evoluţie istorică este dată de
luciferice, despre care ei cred că sunt Christos, îngeri şi direcţia bolşevismului şi e strând legată de tragedia
alte fiinţe bune ale lumii spirituale, motiv pentru care le Primului Război Mondial. Implicaţiile lui Rasputin în
vor da ascultare fără să opună nici o rezistenţă; ceilalţi limitarea Răului bolşevic e văzut ca o mişcare de bun
sunt posedaţi de nişte spirite ahrimanice care acţionează augur de către autorul nostru (cf. p.95-96).
în voinţa lor şi, prin aceasta, le dirijează faptele, fără ca 2. Răul lojelor şi societăţilor secrete din Occident,
ei să-şi poată da seama de adevăratele motive ale care au existat înainte de primul Război Mondial, dar şi
acestora” (p.88). Rudolf Steiner merge chiar mai după cel de-al doilea, Rusia afându-se sub oblăduirea
departe, arătând că aceste categorii sunt specifice unor lor. De aici şi destinul ei tragic: bolşevismul (cf. p.97-
regiuni geografice ale Pământului. Prokofieff afirmă că 98).
„asemena oameni, care sunt posedaţi în subconştientul 3. Răul metaistoric începe cu Academia de la
lor (în voinţă) de nişte demoni ahrimanici, fără a şti, Gondhisapur, despre care am discutat, care dorea
însă, nimic de acest lucru, urmează să apară în general, trezirea forţată, o „apariţie pretimpurie” a sufletelor
în Vest. Iar oamenii care sunt induşi în eroare de nişte conştiinţei, ce trebuiau să ajungă la apogeu, mult mai
fiinţe luciferice, care le apar, în viziunile lor, drept îngeri târziu, abia la mijlocul mileniului trei, urmau ca ele să
de o frumuseţe indescriptibilă, pot fi întâlniţi mai ales în fie forţare la o ivire pripită în lume (sec. VII); necoapte
Estul Europeii şi înspre Asia” (ibidem). Dată fiind starea fiind, efectul unei astfel de existenţe (avortate) ar fi fost
conflictuală permanentă dintre cele două „curente”, nu fatale pentru ele. Se reiau în discuţie apariţia islamului
se exclude ca din cauza lor să se producă un al Treilea ce contrabalansează mişcarea academiei, precum şi
Război Mondial, pentru că cele din vest produc o sete impunerea dihotonismului în locul trihotonismului, de
nemărginită de dominaţie mondială, ce intră în conflict cel de-al optulea Sinod Ecumenic de la Constantinopol
cu „dogma” celor din est, ce izvorăşte dintr-o „nevoie în anul 869, ce a reprezentat un rezultat al acţiunii lui
neţărmurită dea avea o misiune, de a-şi răspândi Sorat asupra Bisericii cu scopul de a duce spre
concepţiile despre lume, religioase şi spirituale, rămase materialism sufletele, prin eliminarea elementelor
din vremurile vechi, care de mult nu mai corespund nici spirituale ce înnobilează sufletul. Rezultatul a fost
ţelurilor, nici sarcinilor epocilor actuale” (p.88-89). uşoara ascensiune de mai târziu a bolşevismului, o
Lipsa spiritualităţii luciferice încearcă un surogat expresie modernă a vechii academii (cf. p.98-100).
spiritual ce merge pe linia actuală a „New Age”-ului, dar 4. Răul pur spiritual, la originea căruia stă
şi a practicilor mediumnice extrem de răspândite astrăzi. prăbuşirea spiritelor întunericului, ce au refuzat
Un spirit uman dezorientat şi decimat de acţiunea evoluţia. Dintre cele care au primit evoluţia, se
demonică, e pregătit pentru posedare lui de către aminteşte de arhanghelul Michael, „care s-a înălţat în
spiritele asurice şi a lui Sorat, căci numai într-o astfel de ultima treime a secolului XIX la rangul de Spirit al
stare decăzută li se deschide acestora drumul de acces timpului, iar la rangul de arhai şi de atunci este, pentru
spre civilizaţia pământească. Pentru aceasta este de o trei-patru secole, cel mai mare spirit al timpului, care
importanţă vitală misiunea arhanghelului Michael, din conduce omenirea” (p.100-101). Rudolf Steiner este şi
evoluţia cosmică ce pregăteşte la rândul său apariţia lui mai precis cu privire la acest din urmă eveniment, el
Hristos în corpul eteric, care nu va trece neobservată de afirmând că, „anul 1841 e momentul în care Michael
către oameni şi care va deveni un bun al întregii omeniri. începe să se înalţe în ierarhia arhailor” (p.101). Este
Michael este acela care „duce în epoca noastră o luptă etapa care marchează începutul luptei cu spiritele
cu demonii ahrimanici, spre a-i pregăti Christosului ahrimanice, „care îşi desfăşoară activitatea în sfera
eteric calea spre omenire” (p.90). Lupta dintre aceste spirituală învecinată cu Pământul, acolo unde Michael
forţe e proiectată asupra microcosmosului prin toate trebuie să-şi ia în primire misiunea” (ibidem). Lupta sa
catastrofele, războaiele şi crizele care au loc azi în lume, durează până în anul 1879, „când apar zorii epocii
„o expresie exterioară a luptelor interioare din om, iar michaelice, el voind să purifice această sferă spirituală
câmpul de luptă este inima sa” (p.91). de demonii ahrimanici” (ibidem), pe care i-a prăbuşit
Pentru secolul XX, bolşevismul poate fi considerat, pe... Pământ, adică în sufletele umane. O luptă ce îşi are
alături de instaurarea nazismului în Germania lui Hitler, structura sa temporală, după cum crede pe bună dreptate
| 28 |
Rufolf Steiner. Ea începe în anul 1841, anul înălţării lui (p.105). Evident că într-un suflet ajuns la o asemenea
Michael la rang de arhai, an sau perioadă (1841-1917) stare de demonizare, Eu-l nu îşi mai are sensul, omul
în care a luat pe Pământ naştere atât marxismul cât şi pierzând odată cu el, totate calităţile sale omeneşti,
boşevismul. Începând cu anul 1879 se produce un ofeirte prin evoluţie şi de aici toate faptele înfiorătoare
moment de răscruce, iar după 1917 lupta lui Michael cu săvârşite în perioada bolşevică.
balaurul se întoarce de unde a plecat, adică se reia, căci Pe de altă parte, Conciliul de la Constantinopol,
pe pământ (în Rusia), se instalase deja bolşevismul. asupra căruia autorul cred că revine a treia oară, semn
Conform părerii autorului existenţa lui Lenin e strâns că lucrurile sunt foarte grave, „a înceţoşat atât de mult
legată de căderea demonilor. Iată cum motivează el conştiinţa umană, încât de atunci înainte spiritul omului
aceasta: „El s-a născut în anul 1870 la Simbrisk, un oraş n-a mai fost privit decât ca o funcţie a sufletului său”
situat pe cursul inferior al râului Volga, în regiunea unde (ibidem). Răul a reuşit să transmită în anonimat
se refugiaseră din punct de vedere eteric acele entităţi existenţa Eu-lui individual şi nemuritor al omului – ce
demonice, pe care, în conferinţa sa „Imaginaţiune „are o legătură fiinţială, originară cu lumea spirituală”
despre Europa”, Rudolf Steiner le-a desemnat drept (p.106) – , acoperindu-i măreţia şi minimalizându-i până
fauni şi satyri degeneraţi ai Greciei antice. Ei au decăzut, la extinţie importanţa. Rolul acestei decizii a conciliului
în regiunea de la Est de Urali şi de Volga, devenind nişte este foarte important căci acceptat fiind integral de
fiinţe pur ahrimanice, care apoi s-au unit, printr-un fel ortodoxie şi deci de populaţia Rusiei, a putut oferi cale
de căsătorie cosmică, cu alte fiinţe astrale, purtătoare ale liberă atacului bolşevic şi implicit a forţelor demonice
intelectualităţii occidentale, care erau un amestec de spirituale din spatele lui.
intelect luciferic strălucit şi de voinţă ahrimanică foarte Ştiinţa spirituală (antroposofia creştină) areîn vedere
puternică. De asemenea fiinţe au fost posedaţi apoi în apropiata încarnare a lui Ahriman, ce va concentra într-
special nişte oameni cum a fost Lenin” (p.102). El a un întreg focar, aici pe Pământ, toate acţiunile Răului,
propus pseudo-ştiinţa numită leninism, ce-l avea să-l omenirea fiind astfel expusă la o grea încercare,
„nască” pe omul nou (lipsit de Eu şi supus lui Sorat), începând cu anul 1998. Dar dacă „nişte oameni se unesc
printr-un fel de „iniţiere” materialistă, atee, care se între ei în mod liber, pe o bază pur spirituală, ei pot să
ridică din abisul fiarei apocaliptice spre lumea noastră. realizeze nu numai o înmulţire, ci şi o potenţare a
Prin „Partidul Comunist al Uniunii Sovietice” se forţelor Binelui în lume, lucru pe care un om singur nu-
urmărea grăbirea înrobirii Eu-lui uman. Membrii l poate face” (p.109). Având însă cunoştinţă de aceasta,
partidului „aveau sarcina de a găsi împreună modul în Ahriman va căuta să le lovească în primul rând pe
care sarcina primită putea fi îndeplinită cel mai rapid şi acestea prin orice mijloace accesibile, căutând să le
mai eficient. Pentru aceasta, era nesesar ca ei să-şi aducă sub influenţa sa distructivă. Odată format cuplul
dezvolte două facultăţi sufleteşti. Una dintre ele poate fi Satan-Ahriman, va aduce la rătăcire atât comunităţile
numită o inteligenţă eliberată de orice sentiment... cu mici, exprimate de cartea Apocalipsei (XX, 7-8) prin
totul lipsită de conştiinţă... sezvoltată consecvent în Gog, cât şi pe cele mari, Magog, formând asfel „marea
cadrul educaţiei marxiste... a doua facultate era voinţa scenă a ispitirii” (Rudolf Steiner). Omul va fi însă
criminală de a nu te da înapoi de la nimic, pentru a fortificat pentru a se putea opune dacă vrea, acestor forţe
îndeplini sarcinile primite” (p.103). Toate aceste aspecte aflate în lumea sa. Din acest motiv, Rudolf Steiner a
sunt imaginile”pe dos” ale unei adevărate iniţieri, după întemeiat de Crăciun, în anul 1923, „Societatea
cum pentru liturghie există „liturghia neagră”. Printr-o Antroposofică Generală”, ce se vrea „născută din
astfel de iniţiere demonică, sau calea iniţierii soratice impulsurile spirituale ale ştiinţei antroposofice (şi care –
cum o mai numeşte autorul, „partea din mijloc a n.n.) dobândeşte o semnificaţie cu torul deosebită”
sufletului uman, simţirea şi conştiinţa umană, erau (p.110), pentru că se adresează tocmaia acelor
eradicate treptat” (p.104). Prin teroarea executată de sus comunităţi mici şi mari de oameni vizate de cuplul
în jos asupra membrilor de partid, „Răul ajunsese la demonic. Toţi cei care nu vor înţelege importanţa acestei
limita puterilor sale de a primi inspiraţii ahrimanice, mişcări sunt înghiţiţi de Rău şi „numai ceea ce izvorăşte
acela care ajunsese la limita inumanului, acela devenea din împărăţia lui Christos (cf. Io. XVIII, 36), nu din
inutil, lucru care, în majoritatea cazurilor, însemna aceea a lui Ahriman, va fi în stare să ţină piept puterii
eliminarea sa fizică” (ibidem) şi de aici valul de epurări acestuia” (p.111). Principiul creator al acestei societăţi
violente ce străbătea partidul comunist. Toate acestea stă tocmai în noua perspectivă spiritual-socială ce o
datorită cuplării în acţiuni a unei fiinţe rafinate oferă sau Piatra Fundamentală a cărei origine nu este
(luciferice), cu una animalică (ahrimanică), ce duce, din această lume. Autorul ne spune că „Rudolf Steiner a
dacă nu sunt luate măsuri, la distrugerea integrală a adus această Piatră Fundamentală din împărăţia actuală
părţii din mijloc a fiinţei umane. a Christosului eteric, din Shamballa, împărăţia cerească
Prin comparaţie, dacă „Academia de la Gondhisapur total reînnoită de el, din care îşi absorb forţele, de
a încercat să grăbească începutul epocii sufletului milenii, toţi iniţiaţii veritabili... şi a încredinţat-o
conştiinţei în evoluţia omenirii, Iniţierea bolşevică a Societăţii Antroposofice, pentru ca ea să fie piatra ei
arătat într-un mod îngrozitor cum poate să fie spirituală fundamentală, în construirea activităţii ei pe
împiedicată dezvoltarea sufletului conştienţei şi cum Pământ... pe care nici chiar „porţile abisului” nu o vor
forţele sale pot fi aduse în stăpânirea Răului apocaliptic” putea învinge” (p.112, cf. Mt. XVI, 18). Astfel, „prin
| 29 |
faptul că a dat Societăţii Antroposofice această Piatră Răului va apărea pentru a treia oară în istoria
Fundamentală, Rudolf Steiner i-a deschis (umanităţii – Pământului” (p.121-122). Practic, „în aceasta constă şi
n.n.) posibilitatea unică de a nu cădea... pradă puterilor adevăratul sens al întâlnirii cu Răul, în epoca sufletului
ahrimanice ale „principelui acestei lumi”, ci de a-şi duce conştienţei” (p.122).
la îndeplinire misiunea michaelică” (p.113). Cel care Meditaţia îşi are evident rolul său activ-constructiv,
este interesat de fiinţa Pietrei Fundamentale, pentru a căci „numai dacă noi clădim pe ea, vom fi în stare să
înfrunta cu succes în lume puterile răului, trebuie să ştie rezistăm în mod real, în viitor, forţelor Răului care se
că există trei elemente principale ce o crează: lumină, intensifică, să rezistăm drept indivizi izolaţi, dar şi drept
formă imaginativă şi substanţă de iubire. Cele trei se comunităţi umane” (ibidem).
manifestă în cele două planuri de existenţă, macro şi Este evident că „prin faptul că s-a opus Răului
micro cosmic, „esenţa activităţii desfăşurate de ele în cosmic Piatra Fundamentală a Binelui, Rudolf Steiner a
sufletul uman constând din unirea celor două aspecte” creat un arhetip al felului în care Răul poate fi învins în
(p.114). sens maniheean, în epoca sufletului conştienţei” (p.123-
Pentru că intenţia forţelor luciferice este una cât se 124), unind impulsul maniheean cu curentul rosicrucian,
poate de clară (duc în eroare prin proiectarea unei lumi oferind astfel o nouă perspectivă asupra spiritualităţii.
iluzorii şi fanteziste, vise neclare şi viziuni ireale), este Reînnoirea maniheismului trebuie înţelească ca forma
necesar ca omul să aibă o gândire conştientă şi coerentă, prin intermediul căreia Răul trebuie înţeles şi prin
„dar nu una materialistă, moartă, ci o gândire pătrunsă aceasta biruit. Este evident că maniheismul nu a
dde impulsul ştiinţei spirituale, adică o gândire care, dispărut, pentru că „în antroposofie curentul maniheean
datorită acesteia, poate găsi drumul spre gândirea şi-a găsit forma sa de dezvoltare în continuare, nu numai
cosmică şi, ca urmare, spre lumina spirituală, în lumea ca urmare a faptului că ea pătrunde adânc în taina
suprasensibilă imediat învecinată cu Pământul” Răului, ci mai ales prin aceea că deschide o cale nouă de
(ibidem). Numai prin lumina unei astfel de gândiri învingere a Răului, prin forţele Christosului eteric”
cosmic-umane, va putea fi învinsă forţa luciferică din (p.124). Aici are un rol de bază şi Michael, pentru că
sufletul uman. Dacă Ahriman se teme de imaginaţiunile fără unirea cu el, „care poate avea loc numai printr-o
adevărate, el va impune omului o înţelepciune rece, cunoaştere adevărată a misiunii sale în omenire, omul
exclusiv intelectuală. Însă prin intermediul ştiinţei nu poate înfrunta puterile Răului în mod just şi activ, în
spirituale, individul reuşeşte „să găsească drumul ce epoca a cincea postatlantiană” (p.126). Pentru că
duce de la imaginaţiunile umane la cele cosmice, aceste arhanghelul e chezaşul libertăţii umane, legătura cu el
imaginaţiuni cosmic-umane, în care acţionează simultan nu poate fi alta decât una conştientă, ce se întemeiază pe
forţele omului şi forţele arhanghelului, vor putea să cunoaşterea liberă a siritului ce se realizează numai în
învingă puterea lui Ahriman” (p.115), după cum Eu-l individual. Numai pe baza unei asemenea
ridicarea gândurilor umane la gândurile cosmice pot cunoaşteri omul „poate deveni colaboratorul conştient şi
învinge forţele luciferice. În fine, „iubirea umană un ajutător al lui Michael în această luptă, de rezultatul
purificiată şi spiritualizată, unindu-se cu forţele „pietrei căreia depinde viitorul evoluţiei pe Pământ” (p.127).
de iubire”, vor găsi calea ce duce la iubirea cosmică a În fine, aspectul moral este esenţial în acest conflict,
arhailor, care e în măsură să învingă puterile lui Asuras” aceasta pentru că „fiinţele luciferice caută pe toate căile
(ibidem). să despartă sfera cunoaşterii umane de aceea a
La modul practic, pentru realizarea acestor obiective, moralităţii, spre a-l transforma pe om într-un automat
autorul aminteşte de cele trei ierarhii cereşti (ce moral, care depinde în toate problemele morale şi
reprezintă forţele iubirii, imaginaţiunii şi luminii spirituale de o autoritate exterioară şi, în ceea ce priveşte
gândului) despre care s-a vorbit mai sus, care trebuiesc cunoştinţele sale, înclină tot mai mult şi mai mult fie
invocate „una după alta, în primele trei părţi ale spre o religiozitate nebuloasă, fie spre ştiinţa
Meditaţiei Pietrei Fundamentale” (p.117), fiecare dintre materialistă şi, eventual, atât spre una cât şi spre cealaltă,
ierarhii având antagonic corespondenţii lor demonici în acelaşi timp” (p.133). Spre exemplu, forţele
cărora li se adresează, protejându-ne împotriva ahrimanice luptă împotriva conştientizării existenţei
atacurilor celor răi asupra celor trei corpuri ale noastre. karmei, pe care spiritele superioare o doresc ca motor al
Numai aşa, „forţele „Soarelui Christic” vor putea să ne evoluţei spiritului uman. Spiritele asurice pe de altă
protejeze în existenţa pământească şi să ne ajute, parte, „caută să provoace în om apariţia unui sentiment
totodată, în lupra cu Răul triplu şi cu izvorul său cosmic, de neputinţă în faţa problemelor exterioare şi interioare
demonul solar” (p.120). care-l asaltează din toate părţile, nişte probleme care-i
Antroposofia are aici un rol esenţial, pentru că toate par din ce în ce mai de nerezolvat” (p.134). Practic ele
cunoştinţele oferite de ea „cufundă Piatra Fundamentală vor ca omul să se afunde într-o stare de neputinţă
în sufletul său” (p.121), funcţionând pentru sufletul morală, de disperare, ce poate fi considerată o a doua
uman ca o călăuză spre Hristosul eteric, ce-i va transmite moarte, moartea morală, de altfel o boală incurabilă a
omului „acel „spirit cosmic” cu ajutorul căruia el va civilizaţiei actuale, ce va duce în mod evident la
putea să-i reziste lui Sorat, în perioada în care numărul definitiva ei prăbuşire.
| 30 |
PROPUNERE PENTRU
SISTEMUL DE CATALOGARE A VOLUMELOR – SCV
sau
infodemonologia
SCV se adresează tuturor acelor lucrări achiziţionate de Biblioteca Gnosis (BG – bibliotecă
particulară) şi deci nu are nici o altă valoare în afara acesteia. SCV ajută pe cititorul pasionat de
demonologie să îşi construiască o părere asupra valorii unei lucrări, pe care o poate considera de
asemenea a fi subiectivă şi deci să nu ţină cont de evaluarea oferită de SCV. SCV este de asemenea
utilizat în cadrul topului revistei în format electronic (.pdf) infodemonologia, doar pentru lucrările
care au legătură cu acest domeniu. Elementul plus al SCV în acest caz este recenzia care, negativă
sau pozitivă, aduce un plus de evaluare lucrării. Recenziile pot fi considerate de asemenea
subiective, lectura de final al cititorului având din punctul nostru de vedere o valoare obiectivă.
SCV nu aduce atingere nici unei case editoriale, tipografii sau autor, prin evaluarea lucrărilor scrise,
tipărite sau editate. SCV e reprezintă o simplă formulă informativă, motiv pentru care, în fiecare
număr săptămânal al revistei infodemonologia vom publica regulamentul după care se face SCV,
precum şi modificările ce în timp le va suferi.
Recenziile tuturor volumelor este asigurat de d.p.a., căruia îi puteţi scrie pe adresa de e-mail:
ristrel@yahoo.com.
Pentru a ajuta la perfecţionarea SCV, rugăm cititorul interesat să trimită impresiile sale, constând în
sugestii şi reclamaţii, eventual mulţumiri, la adresa: office.gnostic@gmail.com.
SCV
Regulament de evaluare
u. Demonologie populară (inclusiv basmul) – 6,30 –
1. Autorul lucrării 10,45 pct.
a. Prima lucrare achiziţionată de BG – 0,30 pct. v. Demonologie, analize independente – 4,45 – 8,90
b. A doualucrare achiziţionată de BG – 0,60 pct. pct.
c. A treia lucrare achiziţionată de BG – 0,90 pct.
d. De la a patra lucrare achiziţionată – 1,00 pct. 3. Numărul de pagini
Notă: se ia în considerare ultima pagină numerotată a
2. Tema / temele lucrării lucrării. În cazul volumelor, dacă sunt prezentate
a. Despre demoni – 1,00 pct. înpreună, paginile se cumulează, suma paginilor
b. Despre îngeri – 0,80 pct. oferind punctajul.
c. Despre teoria magiei negre – 2,00 pct. a. între 50 – 60 pp. – 0,20 pct
d. Despre istoria magiei – 1,50 pct. b. între 61 – 70 pp. – 0,45 pct.
e. Despre practica magică neagră – metode, formule c. între 70 – 100 pp. – 1,00 pct.
etc. – 1,75 pct. d. între 101 – 110 pp. – 1,20 pct.
f. Despre teoria magiei albe – 2,25 pct. e. între 111 – 130 pp. – 1,45 pct.
g. Despre istoria magiei albe – 2,15pct. f. între 131 – 150 pp. – 1,65 pct.
h. Despre practica magiei albe – metode, formule etc. – g. între 150 – 200 pp. – 2,38 pct.
2,30 pct. h. între 201 – 220 pp. – 2,49 pct.
i. Despre alete tipuri de magie (ex. voodo, santeria i. între 221 – 250 pp. – 3,47 pct.
etc.), teorie sau practică – 3,00 pct. j. între 251 – 300 pp. – 4,10 pct.
j. Despre vrăjitorie – istorie – 2,35 pct. k. între 300 – 350 pp. – 5,10 pct.
k. Despre vrăjitorie – practică – 3,35 pct. l. între 351 – 400 pp. – 6,10 pct.
l. Grimoare – 5,00 pct. m. între 401 – 500 pp. – 8,00 pct.
m. Demonologia din perspectiva creştină – 4,00 pct. n. peste 501 pp. – 10,00 pct.
n. Demonologia din perspectivă antropologică – 3,30
pct. 4. Cuprins
o. Demonologia din perspectivă ocultă – 4,30 pct. a. general – 0,35 pct.
p. Apocaliptica – 5,00 pct. b. detaliat (sub capitole) – 0,47 pct.
r. Problema răului – 6,30 – 8,23 pct. c. anexă/e – 0,20 pct./anexă
s. Necromanţie / Spiritism – 3,20 – 4,53 pct. d. note finale – 0,15 pct.
t. Dicţionare / Enciclopedii – 5,00 pct. – 8,33 pct. e. bibliografie – 0,30 pct.
| 31 |
c. mărimea volumului: mare – 0,64 pct.

5. Informaţii de conţinut ajutătoare d. copertă carton simplă / laminată – 0,23 pct.
Notă: Puntele a-e şi h, nu se aplică în cazul e. copertă carton groasă lucioasă / „îmbrăcată” (piele /
dicţionarelor şi enciclopediilor. material) – 0,59 pct.
a. imagine/i sau desene alb-negru – 0,10 pct. / imagine f. supracoperă – 0,65 pct.
b. imagine/i sau desene color – 0,32 pct. / imagine g. prindere capsare – 0,44 pct.
c. planşe sau tabele de diferite mărimi alb-negru – 0,40 h. prindere prin lipire – 0,30 pct.
pct. i. prindere cusută – 0,88 pct.
d. panşe sau tabele de diferite mărimi color – 0,86 pct. j. alte forme de prindere – 0,10 pct.
e. introducere / cuvânt înainte de minim o pagină – k. hârtie mată (nuanţă spre maro) – 0,12 pct.
0,14 pct. l. hârtie albă – 0,24 pct.
f. studiu introductiv – 0,77 pct. m. hârtie lucioasă – 0,48 pct.
g. încheiere – 0,10 pct. n. grafică copertă integral color (exclus colecţii) – 0,34
h. numărul paragrafelor în capitolul cu cele mai multe – 0,79 pct.
pagini (nu se aplică în cazul dicţionarelor, o. grafică copertă colecţie – 0,33 pct.
enciclopediilor sau „reţetarelor”) – 0,02 pct. / paragraf
i. fără note de subsol în corp-textul cărţii – 0,28 pct. 7. Recenzie
j. cu note de subsol în corp-textul cărţii – 1,23 pct. a. scurtă prezentare a cărţii (1-3 p. de revistă): -2,00 –
3,00 pct.
6. Elemente de design b. prezentare detaliată (de la 4 p. de revistă): 0,50 pct. /
a. mărimea volumului: mică – 0,16 pct. p.
b. mărimea volumului: mediu – 0,32 pct.
DEMONOLOGIA
BIBLIOGRAFIA GRADELOR
ȘAMANUL 9. Simu, Octavian, Șamanismul. Călătorie între

1. Delaby, Laurence, Șamanii tunguși. Traducere două lumi. București. Editura herald, 2011, 283
din limba franceză de Liliana și Doru George p.
Burlacu. Cluj-Napoca. Editura Dacia. 2002, 223 10. Tazlăuanu, Gheorghe I., Comoara neamului.
p. Descântecele. vol. VIII. București, 1943, 410 p.
2. Drouout, Patrick, Șamanul, fizicianul și misticul.
Traducere din limba franceză de Radu-Călin SENZORIAUL
Bacali. București. Editura Humanitas, 2003, 290 1. Celan, Eugen, Telepatia. București. Editura
p. Teora, 1993, 123 p.
3. Eliade, Mircea, Șamanismul și tehnicile arhaice 2. Dimiu, Dan D., Ce este spiritismul. București.
ale extazului. Traducere din franceză de Editura Aum, f.a., 153 p.
Brîndușa Prelipceanu și Cezar Baltag. București. 3. Kardec, Allan, cei de dincolo. Moduri concrete
Editura Humanitas, 1997, 469 p. de a comunica cu spiritele. Traducere și adaptare
4. Kligman, Gail, Călușul. Transformări simbolice de Michael T. Grecu. București. Editura Star-
în ritualul românesc. Traducere de Lucia Ofrim Limit, 1995, 197 p.
și Ioana Ivan. Cuvânt înainte de Mircea Eliade. 4. Leclercq, A. Bouche-, Istoria divinației în
Revizuirea științifică de Radu Răutu. București. Antichitate. Introducere. Divinația elenică.
Editura Univers, 2000, 254 p. Metodele, vol. I. Traducere de Cristina Dinescu
5. Marian, S. Fl., Vrăji, farmece și descântece. și Raluca Popescu. Editura Symposion, 1999,
Descântecele poporane române. București. 311 p.
Editura Coresi, 1996, 241 p. 5. Mamulaș, Ioan, Psihokinezia. București. Editura
6. Matthews, Caitlin, Elemente de șamanism. Teora, 1994, 158 p.
Traducere de Amelia Croitoru. București. 6. Nicolau, C. K., Curs practic de spiritism.
Editura Teora, 2001. 264 p. București. Editura Aldo Press, 2001, 159 p.
7. Mercier, Mario, Șamanism și șamani. 7. Pătruț, Adrian, De la normal la paranormal.
Introducere și postfață de Mioara Adina Avram. Ediția a II-a. Cluj-Napoca. Editura Dacia, 1993,
Iași. Editura Moldova, 1993. 157 p. 347 p.
8. Oprișan, Horia Barbu, Călușarii. Studiu. 8. Porsenna, N., Aparițiuni și fantome
București. Editura pentru Literatură, 1969, 270 p. materializate. București, 1946, 393 p.
| 32 |
9. Rohde, Erwin, Psyche. Traducere și cuvânt 5. Proja, Giovanni Battista, Uomini, diavoli,
înainte de Mircea Popescu. Editura Meridiane, esorcismi. La verita sul mondo dell`occulto.
București, 1985, 429 p. Roma. Citta Nuova, 2002, 172 p.
10. Ștefănescu, Paul, Spiritismul. București. Editura 6. *** Sfinții și marii duhovnici despre exorcizare
Phobos, 2005, 459 p. și tămăduire. Antologie alcătuită de Ieromonah
Benedict Stancu. București. Editura Sofia, 2012,
GNOSTICUL 173 p.
1. Bișa, Dan-Robert, Problema răului în limitele 7. *** Slujba Sfântului Maslu și rugăciuni pentru
doctrinare ale creștinismului tradițional. Pitești. bolnavi. București. Editura Institutului Biblic și
Editura Paralela 45, 358 p. de Misisune Ortodoxă, 2012, 94 p.
2. Buzalic, Alexandru, Demonologia creștină. 8. Stilianakis, Arhimandrit Antonie I., Vindecări
Revelație, tradiție și rațiune. Târgu-Lăpuș. ale demonizaților. O cercetare a părerilor
Editura Galaxia Gutemberg, 2010, 407 p. contemporane ale medicinii, psihologiei și
3. Rougemont, Denis de, Partea diavolului. teologiei, având ca punct de plecare Sfintele
Traducere de Mircea Ivnescu. Bcuurești. Editura Evanghelii. Traducere din limba greacă de
Anastasia, 1994, 209 p. Cristian Spătărelu. Galați. Editura Egumenița,
4. Douquesne, Jacques, Diavolul. Traducere din 2014, 271 p.
limba franceză de Emanoil Marcu. București. 9. Teognost, Preot monahul, Taina Sfântului Maslu.
Editura Huimanitas, 2014, 224 p. Taina tămăduirii sufletului și trupului. București.
5. Idel, moshe, Răul primordial în Cabala. Editura Credința Strămoșească, 2002, 288 p.
Totalitate, perfecțiune, perfectibiliate. Traducere 10. Wilkinson, Tracy, Exorciștii Vaticanului.
din limba engleză de Maria-Magdalena Alungarea diavolului în secolul XXI. Traducere
Anghelescu. Iași. Editura Polirom, 2015, 394 p. de Gabriela Martina. București. Editura House of
6. Matsoukas, Nikolaos, Teologie dogmatică și Guides, 2007, 144 p.
simbolică. Demonologie, vol. IV. Traducere de
pr.prof.dr. Contantin Coman și pr.drd. Cristian-
Emil Chivu. București. Editura Bizantină, 2002,
169 p.
7. Messadie, Gerald, Istoria generală a diavolului.
Traducere din limba franceză de Radu Todoran.
București. Editura Himanitas, 2008, 446 p.
8. Minois, Georges, Oroginile răului. O istorie a
păcatului strămoșesc. Traducere din limba
franceză de Daniela Floareș. Iași. Editura
Sapientia 2010, 392 p.
9. Muchembled, Robet, O istorie a diavolului.
Civilizația occidentală în secolele XII-XX.
Traducere din limba franceză de Em. Galaicu-
Păun. București. Editura Cartier, 2002, 384 p.
10. Nola, Alfonso M. di, Diavolul. Chipurile,
isprăvile, istoria Satanei și rpezența sa malefică
la toate popoarele din Antichitate până astăzi.
Traducere de Radu Gâdei. București. Editura
All, 2001, 376 p.
EXORCISTUL
1. Amorth, Don Gabriele, Exorcistul Romei se
destăinuie. Ediția a II-a revizuită și adăugită.
Traducere de Mugurel Puia. Oradea. Editura
Ihtys, 2011, 205 p.
2. Andru, Vasile, Exorcismele. De la origini până
la Tanacu. Ediția a II-a, revăzută și adăugită.
Pitești. Editura Paralela 45, 2012, 195 p.
3. Fortea, Jose Antonio, Summa Daemonica. Tratat
de demonologie și manualul exorcistului.
Traducere din limba italiană de Andrei Adam-
Motyka. Iași. Editura Sapientia, 2017, 244 p.
4. Meyendorff, Paul, Taina Sfântului Maslu.
Ungerea bolnavilor. Ediția a II-a. Traducere,
prefață și note de Cezar Login. Cluj-Napoca.
Editura Renașterea, 2012, 148 p.

SDB - SUMMA DÆMONICA BIBLIOGRAFIA Vol 2 NR 3 Martie 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

SDB - SUMMA DÆMONICA BIBLIOGRAFIA Vol 2 NR 3 Martie 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

|1|

S.D.B. – vol. 2, nr. 3, martie 2019

„IATĂ CĂ OMUL A AJUNS CA NOI, CUNOSCÂND BINELE ȘI RĂUL” – Facere, 3, 22

SDB – SUMMA DÆMONICA

Apariție lunară de prezentare tematico-alfabetică a credințelor

Cuprins urca treptat până la treapta de arhiepiscop. Trece la cele

Recenzie În capitolul întâi („Introducere”, p.13-17), după ce

157 p., 21,00 lei, ISBN: 978-606-8358-08-6

Cuprins creştinismului esoteric – 123, 5. Misteriile actuale ale lui

la număr pe care demonologia antroposofică le descrie pătrunseră în omenire, ispititoarele diferitelor

c. mărimea volumului: mare – 0,64 pct.

ȘAMANUL 9. Simu, Octavian, Șamanismul. Călătorie între

S-ar putea să vă placă și