SDB - SUMMA DÆMONICA BIBLIOGRAFIA Vol 2 NR 4, Aprilie 2019

|1|
S.D.B. – vol. 2, nr. 4, aprilie 2019
S U M M A D ÆM O N I C A B I B L I O G R A F I A : : o f f i c e . g n o s t i c @ g m a i l . c o m
|2|
|3|
„IATĂ CĂ OMUL A AJUNS CA NOI, CUNOSCÂND BINELE ȘI RĂUL” – Facere, 3, 22
SDB – SUMMA DÆMONICA

BIBLIOGRAFIA
vol. 2, nr. 4, Aprilie 2019
Apariție lunară de prezentare tematico-alfabetică a credințelor

magico-teologice și conceptelor socio-filosofice despre apariția, existența și evoluția noțiunii
de rău, precum și a practicilor ritualice de evocare, invocare, exorcism și protecție expuse cercetării
de-a lungul timpului, în evoluția lor fenomenologică și din perspectiva diferitelor științe ale
modernității.
TEMATICON
DEMONOLOGIE ASIATICĂ
LILLEHOJ 1995 4SDB2019; MASATO 1982 4SBD2019; OMIDSALAR 2001 4SDB2019;
REIDER 2005 4SDB2019
DEMONOLOGIA EUROPEANĂ
ROHDE 1985 4SDB2019
DICȚIONAR
BUNSON 1993 4SDB2019
POSESIUNEA
IVEY 2002 4SDB2019; PELTOMAA 2016 4SDB2019; WILKINS 1973 4SDB2019; YI 2016 4SDB2019
VRĂJITORIA
DRAKE 1866a 4SDB2019; DRAKE 1866b 4SDB2019; SHAH 1957 4SDB2019; SNEDDON 2012 4SDB2019
|4|
4SDB2019
DEMONOLOGIE ASIATICĂ
LILLEHOJ 1995 4SDB2019
Elizabeth Lillehoj
Transfiguration:
Man-made Objects as Demons in Japanese Scrolls, în
„Asian Folklore Studies”, vol. 54, 1995, pp. 7-34
Abstract tsukumogami and when they first started to do so
Hyakki yako emaki (lit., “illustrated handscrolls is still not clear; however, much light is shed on
of night processions of one hundred demons”） the matter by references to the subject in Heian-
have been produced by numerous Japanese period diaries and records, Chinese illustrations
artists, who have typically rendered the demons of demon processions, and Muromachi-period
as tsukumogami (transfigured objects). tsukumogami emaki (illustrated handscrolls of
Tsukumogami are tools and utensils that were transfigured objects). Additional insights are
thrown away, only to come to life as vengeful provided by modern folklore
spirits after a certain period of time. Exactly why on tsukumogami and contemporary accounts
artists began to depict night processions of revealing the great respect in which tools are
held in Japan.
MASATO 1982 4SBD2019

Mori Masato,
Konjaku Monogatari-shu: Supernatural Creatures and Order, în
„Asian Folklore Studies”, vol. 9, 1982, pp. 147-170.
Fragment were most active during the middle of the night.
„The reader of Volume XXVII of Konjaku Both the ghost of the minister Minamoto no Toru
monogatari-shu will soon be struck by the fact which appeared before the retired emperor Uda
that supernatural creatures are active primarily (XXVII. 2)，and the spirit which came to steal
during particular, set time periods. Their the oil from the lamp in the palace (X X V I I
activities are concentrated mainly during the .1)are said to have appeared “in the middle of the
nighttime, and excepting that class of creatures night.” There were, however, also spirits which
called kami (“deities”), this is true of such began moving earlier, during the evening. When
diverse creatures as ghosts (m), demons (oni), the couple coming to the capital from the Eastern
spirits (set), wild boars {inoshishi) and foxes provinces stopped at Kawara-no-in they had no
(kitsune). Nighttime seems indeed to have been problems during the daytime, but when evening
the time period made especially for these fell a demon murdered the wife (XXVII. 17)” (p.
creatures. Nighttime was clearly a special time, 148).
one exempt from the order controlled by humans
during the daylight hours. Supernatural creatures
|5|
OMIDSALAR 2001 4SDB2019

Mahmoud Omidsalar
Rostam’s Seven Trials and the Logic of Epic Narrative in the
Shahnama, în
„Asian Folklore Studies”, vol. 60, 2001
pp. 260-293.
Abstract which the hero overcomes and kills the “bad

This paper revisits the episode of Rostam’s seven father in a cave. It proposes that the tale is a
trials in Persian literary and folk traditions, and coming-of-age narrative in which the hero
his slaying of the White Demon. It takes issue achieves individuation and independence.
with N6ldeke，s interpretation of the demon as Several oral versions of the tale, and one version
a survival of an ancient “white deity” and instead from a professional storyteller’s nineteenth-
suggests that the demon represents Rostam’s century manuscript, are presented in translation
“albino” father, Zal. Rostam’s fight with the for the purpose of comparison with the literary
demon is analyzed as an Oedipal conflict in version.
REIDER 2005 4SDB2019

Noriko T. Reider
Shuten Dōji “Drunken Demon”, în
„Asian Folklore Studies”, vol. 64, 2005, pp. 207–231.
Abstract centuries for the purpose of entertainment and
The story of Shuten Dōji is one of Japan’s most moral/religious edification. Despite the legend’s
famous oni (demon/ogre) legends. By imperial longevity, popularity, and literary
command, the warrior-hero Minamoto no Raikō significance, to date, there has only been one
(948–1021) and his men conquer the English translation of the otogi zōshi “Shuten
cannibalistic demons, Shuten Dōji and his dōji.” Rendered more than one century ago, that
diabolical cohorts, who have abducted and eaten translation was intended for young readers and is
young maidens from in and around the capital. much abbreviated. The present translation is the
“Shuten dōji” belongs to a literary genre called first full-length annotated translation of the otogi
otogi zōshi or “companion tales,” short stories zōshi “Shuten dōji.”
written from the fourteenth to seventeenth
DEMONOLOGIA EUROPEANĂ
ROHDE 1985 4SDB2019
Erwin Rohde
Psyche
Traducere şi cuvânt înainte de Mircea Popescu
Bucureşti, Editura Meridiane, 1985
429p. ISBN –
|6|
Cuprins introduce în întreaga gândire mitologică a

Cuvânt înainte p.5, Ce se credea despre suflet Greciei, de la epoca prehomerică, terminând cu
în poemel homerice şi cultul ce-i era consacrat perioada elenistică. O carte fascinată asupra
p.15, Strămutări. Insulle fericiţilor p.68, Zei ai miturilor şi a gândirii la vechii greci.
peşterilor. Dispăruţi în munţi p.102, Eroii p.122, “Există neamuri care privesc moartea ca o
Cultul sufletelor p.154, I.Cultul sufletelor p.154, scurgere nefirească a vieţii, pricinuită fie de acte
II. Îngrijirea şi cinstirea morţilor p.163, III. de manifestă violenţă, fie de puteri magice,
Elemente ale cultului sufletelor în răzbunarea oculte” (p.15).
prin sânge a omorului şi în ispăşirea unei crime
p.179, Misterele din Eleusis p.189, Cum era Recenzie (pp. 17-165)
imaginată viaţa pe lumea cealaltă p.205, În poemele homerice “de câte ori moare
Originile credinţei în nemurire. Cultul trac al lui cineva, ni se povesteşte cum cel mort, căruia I se
Dionysos p.215, Religia dionisiacă în Grecia. spune pe nume, sau sufletul său se grăbesc să
Unirea ei cu religia apolinică. Mantica extatică. ajungă în împărăţia lui Hades şi a înfricoşătoarei
Catharsis-ul şi exorcismul Persefone, în întunericul de sub pământ, în Ereb
p.236, Orficii p.264, Filozofie sau, într-o formulare mai precisă, să se afunde în
p.280, Laicii (Lirica; Pindar; pământ” (p.17). Ceea ce se desprinde de trup ca
Tragicii) p.316, Platon p.353, fiind nevăzut este psyché sau nevăzutul. De altfel
Epocatârzie a lumii elene “Însăşi denumirea ei, ca şi cele date “sufletului”
p.374, I.Filozofia p.374, în limbile altor popoare, o arată ca fiind ceva
II.Credinţa populară p.395 aerian, o suflare ce se manifestă, la omul viu,
sub forma respiraţiei. Ea iese prin gură sau prin
Despre autor rana deschisă a muribundului şi eliberată, poartă
Savant elenist german, şi numele de “imagine” (eídolon)” (p.17).
Erwin Rohde, s-a născut la 9 Trebuie subliniat totuşi aici faptul că “potrivit
octombrie 1845 la Hamburg, consacrându-se concepţiei homerice, psyché nu are nimic comun
studiului filologiei clasice, căreia i-a rămas cu ceea ce, în opoziţie cu trupul, obişnuim să
credincios până la sfârşitul vieţii, spre deosebire numim “spirit” (p.18). Cu alte cuvinte “el nu este
de Friedrich Nietysche, prietenul său intim din însă, cum nu mai este nici cadavrul, păstrător al
anii studenţiei. I-a avut ca profesori pe Otto Jahn “spiritului” şi al facultăţilor sale” (p.18). Se poate
şi Friedrich Ritschl. Chiar de la început orizontul vorbi de o adevărată opoziţie între psyché şi
său a fost vast, preocupările sale cuprinzând “spirit”. Pentru grecii din vremea lui Homer
deopotrivă filosofia, istoria literaturii, esteticii şi, esenţial era faptul că “omul este viu, conştient,
ceea ce era mai nou pe atunci, folclorul şi activ, pe plan spiritual, numai atâta vreme cât
etnologia. Era perioada în care erudiţia într-un psyché sălăşluieşte în el” (p.18).
domeniu anume permitea extensia spre filozofie, Avem, dacă vreţi, următorul “trihotonism
ca ajutor în exprimarea ideilor ştiinţifice. homeric”: -psyché (care supravieţuieşte după
Mai mult, savantul german şi-a dat chiar moartea fizică. E o formă spiritual-invizibilă
doctoratul în filozofie la Universitatea din Kiel. asemănătoare corpului fizic); -trup fizic şi în
După o călătorie în sicilia şi Italia, şi-a început sfârşit, suflet (reprezentat prin cele cinci simţuri.
strălucita carieră universitară, care l-a purtat de la Ele dispar o dată cu descompunerea fizică).
Kiel la Bonn, Jena, Tübingen, Leipyig şi în urmă Rezultă de aici că primul e spiritual-nemuritor,
la Heidelberg. ultimele două fiind însă pieritoare. Prin aceasta
Pe lângă studii de mai mică întindere, a scris psyché rămâne superior “sufletului”. Desigur
un amplu eseu despre „Romanul grec şi autorul cărţii nu vorbeşte de nici un trihotonism.
predecesorii săi”, iar la Heidelberg şi-a încheiat El susţine clar şi simplu faptul că “în concepţia
opera cea mai importantă, Psyché, concepută în homerică omul există într-o dublă ipostază, în
două volume, primul terminat în 1890, al doilea înfăţişarea lui vizibilă şi în imaginea lui
în anul 1893. invizibilă, care se eliberează în clipa morţii,
A murit pe neaşteptate la 11 ianuarie 1898, la aceasta din urmă nu e altceva decât ceea ce
vârsta de 53 de ani. În psyché , autorul ne numim psyché” (p.19). El este un al doilea eu al
|7|
omului, primul fiind trupul. Fenomenologia sufletului asupra tărâmului vizibilului şi nici de
paranormală asociază sufletul celui de-al doilea vreun cult ce le-ar fi consacrat” (p.22) lor decătre
eu, numindu-l "dublu eteric” care în timp, după greci. Pentru el lucrurile sunt cât se poate de
moartea trupului, se dezintegrează în lumea clare: “Ele sunt toate adunate în împărăţia lui
astrală, producând şi apariţii exotice, deloc Hades, departe de oamenii în viaţă: Okeanos,
periculoase, ca apariţiile fantomatice de pe Aheronul le desparte de ei; zeul însuşi, păzitorul
mormintele proaspeţilor îngropaţi. Întorcându- neânduplecat, de neânfrânt, al porţii, le ţine
ne, vom spune că al doilea eu-psyché, fiind sută strânse laolaltă. Abia dacă, vreodată, un erou
la sută de natură spirituală supravieţuieşte întreg legendar, ca Odiseu, ajunge viu în pragul
morţii, el apărând celor vii în vise, sau în cazul în înspăimântătorului tărâm; ele însă, sufletele,
care se află încă în trup, el percepe în somn lumea după ce au trecut fluviul, nu se mai întorc
spirituală manifestată prin intermediul viselor. niciodată; este ceea ce îi spune răspicat Patroclu
Astfel, “…pentru Homer ceea ce omul prietenului său” (p.22), şi ceea ce, mai târziu,
percepe în vis sunt făpturi reale ale zeilor însăşi teologia ortodoxă, oarecum asemănător, va
sau ale unui demon al visului trimis de ei, ori susţine cu îndârjire, în lupta ei împotriva
“imagini” (eídola) fugare pe care ie le fac să necromanţiei.
apară pentru o clipă; şi, tot aşa cum viziunea din Până aici: La “primitivi” sufletul
vis este privită ca un fapt real, şi ceea ce vede un vagabondează între cele două lumi. Pentru că
om în vis e considerat a fi un obiect real” (p.21). poate avea înrâuriri maleefice asupra lumii fizice,
Chiar dacă cel viu, când visează, nu ştie ce cei vii îi aduc bogate ofrande;
făptură anume îi apare în somn, el însă poate La greci, după ce trupul este distrus prin
costata că organul percepţiei lumii spirituale nu ardere, psyché dispare o dată pentru totdeauna
este trupul ci psyché, rezultând de aici că după în împărăţia lui Hades; lipsa ofrandelor este
moarte el nu dispare complet, ci din el ceva rezultanta captivităţii lui.
anume supravieţuieşte. Visul, cu alte cuvinte, Moartea este părăsirea trupului fără acordul
este o dovadă care certifică existenţa sufletului şi lui psyché. Acesta din urmă, “plângându-şi
a vieţii de dincolo de mormânt. E o concluzie pe soarta”…se îndreaptă plutind, fără a mai pune o
care o rosteşte Ahile (Iliada, XXIII, 103 şi urm.), rezistenţă, spre Hades, (unde-n.n.) dispare pentru
atunci când “prietenul său îi apare în vis şi apoi totdeauna, după mistuirea trupului prin foc, în
dispare: “O, zei, este deci adevărat că şi în sălaşul bezna Erebului” (p.22). Mai târziu drumul sau
lui Hades nu mai există sufletul (psyché) şi plutirea sufletelor spre Ereb este îmbogăţit prin
umbra omului, dar fără diafragmă” (p.21). Atât apariţia lui Hermes care devine “călăuza
despre Hades, cât şi despre diafragmă autorul va sufletelor” (p.22-23; v. şi Odiseea, XI,219).
discuta mai târziu. Hermes reprezintă singurul “punct de atracţie”
Grecii ştiau că omul poate cădea într-o stare pentru cei ieşiţi din trupuri şi total dezorientaţi.
de leşin asemănătoare morţii care doar prin Călăuza apare într-un moment precis când “s-ar
inerţia trupului se aseamănă cu somnul. Starea de părea că încep să existe îndoieli în ce priveşte
leşin este caracteristica principală a părăsirii ideea că toate sufletele îşi iau singure zborul spre
trupului de către suflet, însă nu pentru totdeauna, tărâmul nevăzutului; (moment în care-n.n.)
el întorcându-se din nou în “cutia toracică”, în intervine o călăuză divină care le constrânge să-
diafragmă. Iată aici încă o dovadă a faptului că “ l urmeze prin “chemarea” (Odiseea, XXIV,1) sa
tot aşa cum, despărţită pentru un timp de trup irezistibilă şi prin puterea nuielii sale fermecate”
psyché nu piere, ea nu va dispărea nici după (p.23). El îi duce în adâncuri în împărăţia
moarte în neant” (p.22). mohorâtă a peşterilor, sufletele rămânând
Popoarele primitive atribuie sufletului “inconştiente sau în cel mai bun caz, într-o stare
(psyché) despărţite de trup o putere uriaşă, de inconştienţă crepusculară; au voci ce se aud
înfricoşătoare. Tocmai acesta este şi motivul doar ca un ţârâit… nici nu s-ar putea altfel, căci
pentru care ele “se străduiesc, pline de teamă, să- carnea, oasele şi tendoanele (Odiseea, XI, 219),
şi asigure bunăvoinţa acestora prin ofrande cât diafragma, sediul tuturor forţelor spirituale şi ale
mai bogate” (p.22). Comparativ cu aceştia voinţei – toate au pierit…” (p.23). Sunt fără
Homer nu are însă “ştiinţă de vreo înrâurire a putere şi nu pot primi hrană/ofrande. Pare-se că
|8|
din acest sistem s-au inspirat şi Martorii lui În fine ultima, care este părerea etnografilor şi
Iehova, o sectă neoprotestantă, care susţine prin care se doreşte a se dovedi existenţa
“somnul” sufletului, după moartea trupului, primordială a cultului morţilor, din el, eventual,
manifestat ca o neputinţă de ordin spiritual şi de evoluând cel al eroilor şi mai apoi al zeilor.
aici, precum la grecii lui Homer ofrandele sunt Eventual autorul mai este de acord cu varianta
neimportante, la fel aici, rugăciunile pentru morţi (propusă tot de el) prin care apariţia cultului
şi pomana creştină este inutilă. morţilor este rezultatul unui “fenomen ce deriva
“Senina lume homerică nu cunoaşte de aceea din adoraţia zeilor, ajunsă la apogeu” (p.25). Aici
strigoii (căci după incinerarea trupului psyché probabil îşi pune rostul începutul poeziei eroice.
reţinut în Hades nu mai apare nici măcar în vis), Cu toate acestea, în poemele homerice nu
şi nici acele fantasme şi stafii care abundă în lipsesc vestigiile unui cult al sufletelor odinioară
superstiţiile din toate vremurile” (p.23-24). Cu foarte activ.
alte cuvinte, atâta timp cât trăieşte omul nu este Să observăm ceremonialul înmormântării (de
tulburat de cei morţi, în lume domnind doar zeii reţinut acest aspect târziu al cultului morţilor; la
şi nu palide fantome. Zeilor nu le stă alături şi nu început grecii incinerând cadavrele) lui Patroclu:
li se împotriveşte nici o forţă demonică (p.24). Jeluirea mortului de către prieteni;
Mai mult, nici măcar noaptea nu produce frica Cadavrul se ocoleşte de trei ori;
ivirii spiritelor celor decedaţi. Totuşi într-un De fiecare dată punându-se mâinile pe pieptul
episod scris de o mână târzie apare în cartea defunctului; moment în care Ahile strigă: “Şi în
Odiseei (XX) o situaţie în care unui clarvăzător al morţii locaş mi te bucură, scumpe Patroclu;
“i se arată plutind în cete, în pridvor… umbrele iată, aduc la îndeplinire ce jurasem să fac.
(eídola) care se grăbesc spre întunecimile Hector (ucigaşul lui Patroclu) zace ucis şi-l dau
Erebului” (p.24). pradă câinilor (vezi în acest sens secţiunea III.
Să clarificăm. Asupra lumii văzute acţionau “Elemente ale cultului sufletelor în răzbunarea
doar două forţe: zeii şi demonii, spiritele morţilor prin sânge a omorului şi în ispăşirea unei crime”,
“moţăind” în Hades. Toate acestea se întâmplau din capitolul Cultul sufletelor), iar la mormântul
până la Homer. Însă, după cum va dovedi Rohde, tău vor cădea, tăiate de mine, capetele a
lucrurile urmează destul de curând să se schimbe. doisprezece tineri troieni de viţă nobilă” (p.27).
El spune că într-o “epocă mai târzie, mult Renunţarea la arme a îndoliaţilor războinici;
după Homer, întâlnim şi în Grecia un cult activ Se aduc jertfă: - tauri; oi; capre; porci.
al strămoşilor, (prin care-n.n.) vedem Sângele este vărsat în jurul celui ucis, ca act
practicându-se pretutindeni un cult al sufletelor de protecţie rezervat celui mort în faţa forţelor
(p.24). Dacă s-ar putea demonstra – ceea ce se infernale.
admite de cele mai multe ori fără argumente – că Toate aceste lucruri se întâmplă în prima zi.
adoraţia sufletelor s-a dezvoltat la greci pentru Rezultatul este acela că în timpul nopţii “lui
prima oaro doar mult mai târziu, am putea spera Ahile îi apare în vis sufletul lui Patroclu, cerându-
să găsim în aceasta un argument mult mai solid i să grăbească ceremonia funerară” (p.27).
pentru părerea deseori exprimată, după care De dimineaţă, a doua zi, oastea porneşte la
cultul sufletelor apare abia în urma decăderii drum, purtând în mijlocul ei cadavrul. Pe el
cultului originar al zeilor (p.24-25). “Etnografii războinicii presară (ca ofrandă) smocuri din
combat îndeobşte această părere, considerând părul lor, “Ahile însuşi îşi taie pletele şi le pune
cultul sufletelor ca unul din primele şi cele mai în mâna lui Patroclu; ele fuseseră cândva
vechi elemente (dacă nu chiar elementul făgăduite de tatăl său zeului râurilor Sperchios;
primordial) al unui cult al puterilor nevăzute” acum însă, ştiind că nu-i este dată întoarcerea
(p.25). acasă, i le oferă lui Patroclu” (p.27-28). Probabil
Avem astfel trei păreri: Prima, a autorului în gestul luptătorilor nu implică atât un act de
care se arată că la început ar fi existat un cult al sacrificiu cât de solidaritate şi părere de rău faţă
zeilor şi nu al morţilor (Homer), abia mai târziu de Patroclu.
apărând acesta din urmă. Să continuăm cu ceremonialul:
Cum? În sensul că ultimul s-a dezvoltat mai Mortul este dus spre locul de veci.
târziu şi treptat în urma decăderii cultului zeilor.
|9|
În cazul luptătorilor, fraţii de arme se simbolică a războiului. E o competiţie, o

solidarizează cu decedatul oferindu-i smocuri din întrecere între cel puţin două elemente
părul lor. Rohde crede că este vorba de o ofrandă combatante cu scopul obţinerii unei victorii.
(p.29). Astfel de obiceiuri nu le puteau avea paşnicii
Este ridicat un rug; sedentari.
Sunt înjunghiate: oi şi tauri; Jocurile erau de mai multe feluri, în sensul că
Cadavrul - este înfăşurat în grăsimea lor; întrecerea (agón) era organizată în cinstea:
împrejur sunt puse cărnurile precum şi Zeilor;
ulcioarele cu miere şi ulei. Eroilor (ca parte integrantă din cultul zeului
Apoi mai sunt înjunghiaţi patru cai, doi dintre sau eroului respectiv),
câinii lui Patroclu, doisprezece tineri troieni, Defunctului (mai ales în cazul familiilor
prinşi de vi de Ahile în acest scop. princiare), el participând în mod real la aceste
Totul este mistuit de flăcările rugului care jocuri organizate de fapt în cinstea lui (p.31-32).
arde până în zori. Mortului trebuia să i se ofere satisfacţie (a fost
Noaptea întreagă Ahile toarnă vin negru pe şi este respectat), cu toate că finalitatea e clară:
mormânt chemând sufletul lui Patroclu “După mistuirea deplină prin foc a trupului său,
Abia în zori focul este stins, oasele sunt sufletul însuşi al lui Patroclu îi vesteşte lui Ahile
strânse, aşezate într-o ulcică sunt îngropate. că se va duce în Hades, de unde nu se va mai
Să nu uităm că este vorba aici de o întoarce niciodată” (p.33; Iliada, XXIII, 75 şi
înmormântare princiară, care conţine multe urm.). Aici Rohde găseşte un motiv pentru a-şi
elemente interesante. Găsim aici o perfectă întări teza. El spune: “…este deci lesne de înţeles
armonie între riturile agrare, practicate de de ce, aşa stând lucrurile, nu există nici un motiv
localnici şi cele nomade practicate de invadatori. pentru continuarea cultului sufletului (aşa cum s-
În esenţă, după ridicarea rugului se ard oi şi tauri, a practicat mai târziu, cu fervoare, în lumea
animale specifice popoarelor paşnice, elenă)” (p.33).
cultivatoare de pământ (e vorba de simbolismul Autorul nu neagă existenţa cultului în sine,
religios pe care acestea le deţin cu precădere la însă în perioada homerică acesta se opreşte la
popoarele băştinaşe); iar apoi se aduc jertfe cai, momentul incinerării, mortul fiind apoi păstrat
câini şi prizonieri de război, elemente care indică doar în amintirea celor rămaşi, fără a i se aduce
acţiunea ritualică impusă de triburile un cult aparte, cu atât mai mult cu cât din Hades
invadatoare, natural războinice. Aspectul acesta el nu putea avea nici o înrâurire asupra celor încă
este foarte important, el ajutându-ne mai târziu la în viaţă.
înţelegerea mesajului transmis de autorul cărţii În fine, ceremonialul funerar obişnuit diferă
noastre. Oricum, el vine cu o părere care trebuie de cele princiare. Să observăm aici câteva
luată aici în seamă. Arată că “întreagă această elemente:
serie de jertfe se asemănă într-u totul cu tipul cel Celui mort I se închid ochii şi gura;
mai vechi de sacrificiu, pe care-l întâlnim, mai Spălat şi uns cu mirodenii este
târziu, în cultul consacrat divinităţilor Înfăşurat într-un linţoliu şi
subpământene”(p.29). Într-o fază primară a Aşezat pe patul funerar este
cultului sufletului se credea că acesta “era încă Jeluit (Iliada, XVIII, 343-355).
accesibil rugăciunilor omeneşti şi se afla în Urmează apoi incinerarea,
apropierea locului în care se făcea sacrificiul. Oasele fiind adunate într-un ulcior sau într-o
Toate acestea sunt în contradicţie cu concepţiile cistă şi apoi duse şi
exprimate îndeobşte de Homer” (p.29), fapt care Îngropate într-un tumul deasupra căruia se
ne trimite cu gândul la perioada în care ele au fost pune un semn de recunoaştere (p.34).
impuse de invadatorii străini. Din “tradiţia În situaţia războinicilor ucişi era tradiţia ca
războinică” a acelor triburi sunt şi concursurile alături de ie să ardă duşmanul care l-a răpus pe
cu premii organizate la sfârşitul ceremoniei câmpul de luptă. Aici întrezărim “legea
funerare, fapt care se încadrează în mod clar într- talionului” ,în care ucigaşul trebuia la rândul său
un cult activ al sufletelor (p.31). Toate sunt aduse ucis. Răzbunarea este un act războinic, din nou,
de invadatori. Jocul în sine este exprimarea necaracteristic la popoarele sedentare (v. Iliada,
| 10 |
VI, 41,8; Odiseea, XI, 74; XII, 13). Din îndată în zbor, dar el pluteşte între tărâmul celor
învingător, ucigaşul devenea învins, nu pe vii şi împărăţia morţilor, până ce aceştia îl
pământ ci în Hades o dată pentru totdeauna. A-ţi primesc definitiv după mistuirea prin foc a
lua revanşa, a fi răzbunat, înseamnă a întoarce trupului” p.46).
destinul împotriva celui care te-a ucis. Să ne reamintim faptul că este exact “ceea ce-
Clar este faptul că indiferent dacă este vorba i spune sufletul lui Patroclu lui Ahile când îi
de un nobil sau om de rând, “o înmormântare apare în vis; el îl roagă să-i grăbească
după toate regulile presupune incinerarea înmormântarea, pentru ca să poată intra pe poarta
bunurilor aparţinând acelui mort” (p.35, v. şi Hadesului; celelalte umbre îi ţin calea, îl
Iliada, XXIV,38; Odiseea, I,291, II, 222). împiedică să treacă râul şi el rătăceşte la poarta
Natural, în timp obiceiul a suferit unele Hadesului” (p.36, v. Iliada, XXIII, 71 şi urm.).
modificări. “Nu ştim în ce măsură îndatorirea, Avem de-a face cu un adevărat scenariu pe
iniţial înţeleasă cu siguranţă, textual, de a da care vom încerca să-l descifrăm în cele ce
mortului cu sine toate bunurile sale mobiliare, urmează. Este clar că Ahile “vorbeşte” cu
căpătase încă în epoca homerică o semnificaţie sufletul lui Patroclu (Iliada, XVI, 856) care este
doar simbolică (reducându-se în cele din urmă la încă un suflet conştient, nu ca acei morţi a căror
obiceiul de a pune în fura mortului un obol trupuri sunt deja incinerate, ei aflându-se în
“pentru luntraş”)” (p.35), despre care nu se mai Hades (p.36-37).
spune că ar fi Hermes. Prin arderea trupului urma fizică a celui mort
Aşa ajungem să depistăm trei faze în cadrul este ştearsă din lumea materială. Glumind puţin
ritului funerar: vom spune că primeşte viză pentru lumea
Faza I. - incinerare, urnă – mormânt; morţilor renunţând la cetăţenia de pe pământ. Cu
Faza a II-a - incinerare cu obiectele personale; alte cuvinte, “morţii sunt liniştiţi doar prin foc”
sacrificii urna mormânt; (p.37, Iliada, VII, 410). Nu se poate altfel. Pentru
Faza a III-a - incinerare şi obol pentru luntraş; lumea lui Homer, atâta vreme cât “sufletul
urnă-mormânt. păstrează o “rămăşiţă pământească”, el păstrează
Erwin Rohde aminteşte apoi de ospăţul oferit şi sentimentul, conştiinţa celor ce se petrec în
de un rege înainte de înmormântarea (urnei) lumea celor vii” (p.37).
unui prinţ (Iliada, XXIV, 802, 665), până ce “În sfârşit, comentează autorul, trupul este
cadavrul să fie incinerat (Iliada, XXIII, 29 şi mistuit de foc, sufletul este surghiunit în Hades,
urm.).Ospăţul nu şi-ar mai fi avut rostul dacă nu-i este îngăduită nici o întoarcere în lumea de
trupul ar fi fost ars, căci cum altcumva, dacă nu sus, nici un suflu al acestei lumi nu ajunge până
prin trup psyché simte şi participă la bucuria la el. Gândurile lui nu se mai pot ridica spre
oferită de masa festivă. De exemplu Patroclu ia lumea pământească; de altfel el nu mai gândeşte,
parte la ospăţ prin faptul că este stropit cu sângele nu mai ştie nimic despre ce se întâmplă acolo. Iar
animalelor jertfite în cinstea sa (Iliada, XXIII, cei vii îl uită cu totul pe cel desprind de ei” (p.37,
34). El “se hrăneşte” cu vitalitatea conţinută de Iliada, XXII, 389).
sângele animalului, la fel cum cei de faţă, vii Până să intervină uitarea, e greu de susţinut că
fiind, se satură de carnea celor jertfite. Până aici un cult al morţilor ( de după îngropare) nu îşi face
totul este “homeric”. Tot în cadrul acestor mese încet dar sigur apariţia. Când cele două opere îl
funerare, îşi găsesc locul jocurile funebre care vor constata, el exista deja de mult. Toate
deţineau rolul de a distra sufletul celui mort elementele pe care noi le reluăm în sinteză mai
(Odiseea, III,309). Nu ştim dacă ele sunt jos aparţin perioadei homerice:
“homerice”, putem însă bănui că da, ar fi, dacă Sufletul nu se întoarce printre cei vii:;
luăm în considerare aspectul lor non-violent. Nici lumea nu poate să-l contacteze în vreun
Totuşi, “pentru ca sufletul să ajungă dincolo, fel,
condiţia absolut necesară era însă incinerarea Sufletul uită efectiv lumea fizică, el
trupului” (p.36, v. şi Iliada, XVI, 856; XXII, “născându-se” practic în alta.
362; XIII, 415; XXIV, 246; Odiseea, X, 560; XI, În fine, nici despre aceasta din urmă el nu ştie
65 şi 150). Dovada vine din cuvintele lui Hades nimic.
care spune că “…sufletul porneşte desigur de
| 11 |
Ce-i drept, “însuşi obiceiul incinerării Rezultă: nici o teamă de strigoi(p.40), fiind
cadavrului este poate o ultimă mărturie a anulată, la fel ca la indieni de incinerare. Acest
credinţei de odinioară a grecilor că sufletul fapt implică în chip primordial, mai degrabă
stăruie vreme îndelungată pe tărâmul celor vii şi- teama decât veneraţia.
şi exercită înrâurirea asupra celor rămaşi în Este posibil ca la început, ţinând cont de
viaţă. Homer nu cunoaşte alt tip de funerarii originea lor indo-europeană, grecii să creadă şi ei
decât incinerarea” (p.37). Chiar şi în înrâurirea maleefică a sufletului defunctului
înmormântarea urmei, după cum vom vedea mai asupra celui viu. De aceea graba incinerării. La
jos, nu era o caracteristică a popoarelor nomazi, cred eu, problema era mai degrabă
migratoare. practică. Nu puteai duce după tine un cadavru în
“S-a presupus că arderea, aşa cum o practicau putrefacţie şi nici nu merita să-l îngropi într-un
perşii, germanii, slavii şi alte neamuri, îşi are pământ pe care nu mai apucai probabil să te
originea în epoca nomadismului” (p.37). întorci vreodată. Ori incinerarea vine ca un act
Hoardele nomade „nu au locuinţe stabile, în care mai degrabă practic, cenuşa mortului, deci
sau lângă care să-şi îngroape morţii… şi să poată mortul, însoţind pretutindeni pe cei dragi. Să u
oferi timp mai îndelungat hrană sufletelor lor” exagerăm crezând că o persoană ducea cu ea vreo
(p.37-38). Iar dacă nu doreau să lase cadavrul 10-20 de urne. Nici vorbă. Se păstra doar acea
pradă animalelor sălbatice, era normal ca ideea urnă care lega prin profunde sentimente pe cel
incinerării să vină ca o salvare, cenuşa rămasă să viu de acela trecut în „nefiinţă”.
o adune într-un urcior uşor de purtat, pe care să- Cert rămâne faptul că „epoca incinerării” a
l ducă cu ei” (p.38). Şi la greci întâlnim fost precedată la greci de o epocă în care, morţii
incinerarea, însă doar în prima fază a sosirii lor erau înmormântaţi întregi” (p.41). Cu toate
ca popor ido-european, mai apoi apărând obiceiul acestea, obiceiurile înhumării sunt asemănătoare
de a îngropa ura sub o movilă de pământ, semn primelor. Spre exemplu, „prinţilor li se punea, de
al pierderii strămutărilor repetate. Obiceiul s-a asemenea, în mormânt o cantitate impresionantă
încetăţenit şi astfel dacă un grec murea departe de ustensile şi podoabe preţioase, neatinse de foc,
de ţară, ura era înmormântată pe pământ străin aşa cum nici cadavrele lor u fuseseră arse, ci
(Iliada, IV, 174 şi urm.; Odiseea, III, 109 şi urm., aşezate pe pietriş şi acoperite cu lut şi cu un strat
XXIV, 76 şi urm.). Până la urmă incierarea este de pietriş: urme de fum, resturi de cenuşă şi
uitată, locul ei fiind luat de înhumare. Mai jos cărbuni arată că trupul neânsufleţit a fost aşezat
însă vom vedea cum incinerarea îşi va face di ou pe locul unde, în prealabil, fusese adusă jertfa
simţită prezenta în detrimentul înhumării. funerară.
Jacob Grimm „a emis ipoteza că arderea unui În vatra focului stins se aducea cadavrul care
cadavru însemna jertfa celui mort în faţa se punea pe spate fiind acoperit cu nisip, lut şi
divinităţii. În Grecia aceasta nu ar fi putut fi decât pietriş. Ca jertfe s-au adus oi şi capre (p.41).
o jertfă pentru zeii subpământeni; nimic nu Dacă vorbim de înhumare, „acolo unde trupul
indică însă, în credinţele şi obiceiurile greceşti zace nedescompus, cel de-al doilea eu al lui poate
existenţa unei concepţii atât de înfricoşate. Nu reveni cel puţi pentru o vreme; pentru ca el să nu
trebuie să mergem atât de departe pentru a găsi apară neschimbat în lumea de sus, i se pun în
scopul real al incinerării cadavrelor” (p.39). mormânt bunurile sale acela mai de preţ” (p.42).
„Dacă hinduşii au trecut de la obiceiul Orice ceremonial al înmormântării indiferent
înhumării la cel al incinerării cadavrelor, se pare de complexitatea şi durata pe care o suportă
că au făcut-o deoarece credeau că, eliberat deplin reprezintă un cult al sufletelor. La Homer el este
şi repede de trup… sufletul este mai lese atestat până în momentul înmormântării (urnei).
strămutat în lumea de dincolo, a celor drepţi”(p. Totuşi prehomerică Micene să păstreze, după
39). Î forţa purificatoare a focului Grecia va crede părerea autorului, unele vestigii care indică
mai târziu. Ei vedeau puţin altfel aceste lucruri: existenţa acestui cult şi după îngropare.
„ …grecii epocii homerice, foarte străini de „Deasupra celui de-al patrulea mormânt
asemenea idei cathatice, se gândeau clar la forţa tumular dintre cele găsite în cetate, a fost găsit un
mistuitoare a focului,… la bunele pe care i se face altar care nu a putut fi înălţat acolo decât după ce
sufletului celui mort… „ (p.39). mormântul a fost acoperit şi închis. Este vorba de
| 12 |
un altar rotund , gol la mijloc (ca un „tub” – n.n. toţi zeii care domnesc în plină lumină; altundeva
) şi e închis la fund de vreo placă, un fel de tub împărăţia lui Hades, care strânge în cuprinsul ei
deci, ridicat direct din pământ. Dacă se turna în toate spiritele invizibile care au părăsit viaţa:
acel tub sângele animalului sacrificat sau paralela aste atât de evidentă încât ne obligă să
lichidul amestecat al libaţiuii, umezeala presupunem, în ambele cazuri, aceeaşi acţiune
pătrundea direct în pământ până la cei morţi, creatoare şi ordinatoare” (p.45).
îngropaţi dedesubt” (p.42). În concluzie: În sens restrâns „ se poate spune
Notă: Hrana – jertfa, are în conţinutul său că poemele homerice ne restituie credniţele
energia de viaţă care se găseşte în sânge. Această populare care se cristalizează în acea vreme, nu
umezeală pătrunde în cele mai adânci straturi pretutindeni în multiforma Grecie, dar cu
până la urnă, fiind absorbită de ea, de cenuşa siguranţă în oraşele ionice de pe coasta Asiei
celui incinerat. Totul este aşezat pe o axă (acea Mici şi din insule, acolo unde se născuse poetul
axis mundi – despre care adesea vorbea şi Mircea şi opera sa” (p.46). Responsabile pentru aceste
Eliade), sistem care ne duce cu gândul la transformări continuie sunt migraţiile (p.47).
păstrarea echilibrului cosmic dintre cele două Ionienii din Asia Mică au dus cu ei „culte
regiuni. practicate în locurile de baştină, migraţia lor… a
Rohde concluzionează că este vorba de un cult dus în mod sigur la dispariţia multor culte locale
al sufletului, cu referire la construcţia altarului, practicate în locurile în care fuseseră părăsite”
arătând că scopul ei „nu putea fi altul, căci (p.47) de învinşi (localnici). Pentru cei învinşi
sacrificiul funestru fusese deja strămutat în însă „faptele strămoşilor continuau să trăiască în
cadrul ceremoniei îngropăciunii” (p.42-43). cântece, dar ei însăşi deveneau doar eroi ai
Cu alte cuvinte, schimbându-se credinţele sau poeziei; imaginaţia înfrumuseţa viaţa lor
mai degrabă îmbogăţindu-se lasă mult în urmă pământească, în schimb obiceiul venerării
epoca homerică (p.43). Mai mult, „conjurarea sufletelor lor se pierdea într-o lume în care nici
sau oracolele celor morţi, familiare grecilor de un fel de ceremonii repetate cu regularitate nu
mai târziu, lui Homer nu-i sunt deloc cunoscute. mai amintea de puterea lor” (p.47-48).
Zeii intervin în desfăşurarea acţiunii poetice, Astfel cultul sufletelor dispare în detrimentul
niciodată însă sufletele celor morţi” (p.43). Clar, cultului strămoşilor, incinerarea fiind cel mai
după epoca homerică lucrurile sunt văzute altfel, important element în acest sens (p.48).
într-o perspectivă dezvoltată de credinţele noi A-l înţelege pe Homer înseamnă a pricepe
apărute. epoca în care el a trăit. „Tot ce putem face este să
Se spune că Homer a fost puţin ideatic. Iată ce constatăm că imaginaţia religioasă a grecilor, în
spune Rohde în acest sens: „Nu poate fi decât mijlocul cărora Homer îşi compune poemele, s-a
opera poetului constituirea şi configurarea îndreptat într-o direcţie care nu o ferea de
consecventă a imaginii unei orânduiri divine bine credinţe în spirite şi în suflete oferindu-le un
stabilite, formate dintr-un umăr restrâns de zei cu spaţiu prea larg de desfăşurare (p.48-49).
trăsături caracteristice precise, strâns grupaţi şi Grecul din vremea lui Homer era dependent
adunaţi laolaltă îtr-un locaş supraterestru. Dacă de zeii de deasupra lui, el manifestând pietate
ar fi să dăm crezare lui Homer nenumărate culte faţă de ei în sensul că se supun fără cârtire
locale din Grecia, cu zeii lor activând în spaţii destinului – fatum (care este o rânduială
foarte înguste, par a nu fi existat. Oricum Homer prestabilită moîra).
le ignoră cu totul. Zeii săi sunt panelinici, În plan secundar:
olimpici… În imaginea făurită de el, Grecia pare atributul unui demon e limitat de cel mai mare
unitară în ce priveşte credinţa în zei, dialectul dintre zei;
vorbit, forma de guvernare, în obiceiuri şi î ideile cosmosul este bine ordonat, pământenii
morale. În realitate – şi putem afirma hotărât încercând să-l imite (vezi asiro-babilonienii);
acest lucru – o asemenea unitate nu a putut În fine, aşa ordonată lumea „asemenea
exista” (p.45). concepţii nu ofereau un cadru propice credinţei
Petru el totul e foarte bine structurat (ceea ce, în lumea dezordonată a strigoilor, care, în
din punct de vedere teologic nu e rău deloc). opoziţie cu divinităţile autentice, se
Astfel „undeva Olimpul, locul în care se reunesc caracterizează prin faptul că nu se integrează în
| 13 |
nici o activitate coerentă, că lasă să se dezvăluie Bineînţeles că episodul călătoriei lui Odiseu în
pornirile maleefice al celor aflaţi în împărăţia lumea subpământeană nu a făcut iniţial parte din
umbrelor. Iraţioalul, inexplicabilul, ele sursa textul Odiseei (p.54), adică „în versiunea
credinţei în suflete şi în strigoi; ele, ca şi iniţială, ea lipsea cu totul” (p.54). Iată despre ce
instabilitatea plăsmuirilor acestei credinţe, o fac anume este vorba:
atât de înfricoşătoare” (p.49). Spre exemplu, „Circe îi porunceşte lui Odiseu să se ducă în
„lipsea cu totul o castă preoţească doctrinară, Hades pentru a afla de la Tiresias „care şi cât de
puternică prin posesia exclusivă a formele lor lung este drumul de întoarcere şi cum va ajunge
rituale şi exorcizante” (p.49). acasă pe marea cea pliă de peşteri (Odiseea, X,
În concluzie la cele spuse până aici putem 530 şi urm.)” (p.54).
spune că „religia homerică trăieşte însă în deplină De fapt Rohde arată că „intenţia reală a
raţionalitate; zeii săi sunt pe deplin inteligibili, poetului a fost să permită imaginaţiei să arunce
forma şi comportarea lor sunt clare şi accesibile o privire miraculoasă şi terifiantă a împărăţiei
imaginaţiei grecilor”(p.49). întunericului în care toţi oamenii sunt sortiţi să
La începutul gândirii sale „primitivul” crede ajungă” (p.54).
că sufletul sălăşluieşte înăuntrul omului, „în Cu o astfel de intenţie poetul ( ca şi alţii care
vreun organ al corpului”(p.50). Mai târziu, în i-au urmat) a descris călătoria în Hades (p.54).
poemele homerice, „denumirea de „diafragmă” Episodul închipuit de el cunoaşte adaosuri care
(frén, frénes) desemnează multitudinea de „s-au suprapus şi l-au modificat î epocile
manifestări ale voinţei şi sentimentului, ba chiar ulterioare. În urma acestei operaţii rămâne
şi ale inteligenţei; inima (êtor, kêr) denumeşte de nucleul iniţial al episodului – seria de convorbiri
asemenea manifestările trupului, care avându-şi, ale lui Odiseu cu sufletele morţilor cu care
după cum se credea, sediul lor acolo, sunt avusese relaţii personale mai strânse” (p.54).
implicit identificate cu ea” (p.50). Lăudabilă intenţie a autorului necunoscut ,cu
Oricum „credinţa în psiché era cea mai veche toate că „ele nu lămuresc de altfel decât într-o
dintre ipotezele primitive prin care se găsea o foarte mică măsură şi în mod cu totul lăturalnic
explicaţie a visului, leşinului, viziunii extatice, stările de lucruri şi atmosferă din enigmatica
recurgându-se la un factor anume, concret, al lume de dincolo, căci întrebările şi răspunsurile
acestor fenomene misterioase” (p.51). Atunci se referă întregime la problemele din lumea
când omul moare îşi dă ultima suflare care este pământească” (p.55). De fapt, scopul autorului
ceva existent, e adevărat „invizibilă pentru cei este e de a evoca fapte istorice ,nu o topografie al
vii, este psyché ; forma ei, imagine a omului, este lumii de dincolo” ( p.55-57).
cunoscută din vise”(p.51). Ea este „viaţa” din Oricum „cadrul însuşi al acestor întâmplări
om, pentru Homer, al doilea eu al omului şi stranii ,… este doar schiţat prin câteva trăsături
„aceasta este, după părerea mea, tot ce putem generale. Străbătând Oceanul, corabia ajunge în
afirma” (p.52), concluzionează Rohde. ţara cimerienilor, pe care niciodată nu-i vede
„O dovadă a credinţei şi trăiniciei ideilor soarele, şi trage la ţărmul aspru, unde se află
formate în poemele homerice despre natura şi dumbrava Perseforei… Odiseu, cu doi dintre
avatarurile sufletelor celor morţi o constituie, în tovarăşii săi, pătrunde adânc până la intrarea în
însăşi cadrul acestor poeme, episodul călătoriei Ereb, acolo unde râurile Pyriflegegeton şi Cocit,
în Hades a lui Odiseu (Nekyia)” (p.53). Un ce se desprind din Styx, se varsă în Aheron. El
unicat. sapă acolo groapa jertfelor, spre care sufletele vi
„Abia dacă putem înţelege ce l-a determinat în zbor din adâncul Erebului, trecând pri pajiştea
pe poet să lumineze cu făclia imaginaţiei sale asfodelelor. Este acelaşi imperiu al adâncurilor,
acest imperiu al peşterilor, locuit de suflete despre care şi în Iliada se vorbeşte ca despre
lipsite de orice vlagă. Lucrurile se lămuresc mai locul în care sălăşluiesc sufletele, evocat însă cu
bine, dacă ajungem să cunoaştem împrejurările î mai multă pregnanţă şi calitate. Trăsăturile care
care au luat naştere această povestire şi constituie imaginea rămân totuşi atât de sumare,
adaosurile ce i-au fost aduse de alte mâini şi care încât s-ar putea crede că au fost preluate din
au făcut ca ea să-şi piardă caracterul iniţial” legende mai vechi. Poetul a preluat î orice caz
(p.53). Styxul, cunoscut şi în Iliada, şi probabil şi
| 14 |
celelalte râuri care-şi trag numele (p.57) lesne de Stysului în Pyriflegeton şi Cocit (din nou
înţeles de la flăcările (care mistuie cadavrele?), numărul trei), care se revarsă î Aheron.
de la bocetele şi durerea înmormântării” (p.58). La această birfucaţie (în magie avem
Nu insistă asupra destinului locuitorilor „întretăierea de drumuri”) sapă o groapă
Erebului, care oricum se încadrează perfect în jertfelor – sufletelor (ca „sinonim” vezi altarul tip
credinţa homerică: „Sufletele sunt asemenea „tub”).
umbrelor şi plăsmuirilor viselor, implacabile Ele se ridică din adâncul Erebului spre jertfă,
pentru cei vii. Ele se apropie în stare de trecând sau penetrând pur şi simplu plaja
inconştienţă, doar Elpeor, al cărui trup nu fusese asfodeelor.
încă ars şi-a păstrat tocmai de aceea conştiinţa, Sufletele sau umbrele se apropie în stare de
ba chiar are o conştiinţă sporită, care se ridică inconştienţă sub efectul magnetic a jertfei.
aproape de darul profeţiei,… în momentul Numai Elpenor al cărui trup nu fusese încă
desprinderii sufletelor de trupuri” (p.58). incinerat şi-a păstrat conştiinţa. Ba mai mult, el
Mortul nu se bucura prea mult de acest dar pe are chiar o conştiinţă sporită care se ridică
care şi-l va pierde de îndată ce trupul va fi mistuit aproape de darul profeţiei. Cu alte cuvinte
de flăcări. Doar „Tiresias prorocul… şi-a păstrat păstrarea lucidităţii în lumea de dincolo aduce cu
prin graţia Persefonei, şi printre umbrele celor sine o cunoaştere superioară pentru aceia care şi-
morţi, conştiinţa şi darul profeţiei”(p.58), au părăsit trupul.
aceasta din cauza relaţiei de prietenie cu sacrul Din păcate pentru Elpenor, toate aceste calităţi
avută î timpul vieţii sale pământeşti. le are până în momentul în care trupul începe să
Rezultă, ceea ce susţinea Homer, şi anume: ardă.
„inconştienţa şi slăbiciunea sufletelor după Tiresias prorocul şi-a păstrat prin graţia
arderea pe rug a trupului” (p.58), căci „totul în Persefonei (o muritoare transformată în zeiţă a
descrierea pe care o face acest poet întăreşte vegetaţiei) printre umbrele celor morţi conştiinţa
adevărul unei astfel de credinţe” (p.58). Cu toate şi darul profeţiei , pe care, din păcate, nu-l poate
acestea „poetul nostru îndrăzneşte să facă un pas manifesta decât în contactul cu cei vii, în cazul
însemnat dincolo de Homer” (p.58). de faţă – Odiseu. În fine
„Nou este însă faptul că această stare de Sângele jertfelor băut de suflete (vezi poziţiile
lucruri poate fi, chiar dacă pentru puţină vreme, 7 şi 8) le oferă măcar şi pentru câteva clipe
întreruptă. Sângele băut al jertfei le redă pentru o conştiinţa. Viaţa din sânge le dăruieşte
clipă sufletelor conştiinţa; le revine amintirea luciditatea.
lumii celor vii. Trebuie decis să credem că, de Să nu uităm nici un moment de curentul indo-
regulă, conştiinţa nu li s-a stins, ci este doar european.
adormită” (p.59). Vezi î acest sens asemănarea În continuare autorul „îl arată pe Odiseu cum
izbitoare cu doctrina despre suflet a Martorilor sapă,… la întoarcerea di Hades o groapă, cum
lui Iehova. Desigur prin cele susţinute de autorul varsă apoi în jurul ei prinoase „pentru toţi
nostru nu trebuie să înţelegem că s-a elaborat o morţii” (dă de pomană cum spunem noi astăzi –
nouă dogmă. n.n.), mai întâi lapte amestecat cu miere, apoi vin
Să recapitulăm până aici: Odiseu pleacă spre şi apă, peste care presară făină albă , cum taie
Hades pe marea cea plină de peşteri. după aceea un berbec şi o oaie neagră, ţinându-
El vorbeşte cu sufletele pe care î viaţă le le gâtlejurile pe marginea gropii; cadavrele
cunoştea (asta înseamnă că ele îşi păstrează animalelor sunt apoi arse şi în jurul sângelui
forma umană pentru a fi recunoscute, însă nu scurs se îngrămădesc sufletele pe care doar sabia
între ele). lui Odiseu le ţine în frâu, până ce Tiresias bea
Străbate Oceanul, ajunge în ţara cimerienilor primul” (p. 59).
unde soarele nu răsare niciodată. Acum avem menţionate următoarele etape:
Ancorează la ţărmul aspru, unde găsea La intrare în Hades se sapă o groapă
dumbrava Perseforei. Aduce libaţie:
Odiseu şi doi tovarăşi (numărul trei) pătrunde Lapte amestecat cu miere
adânc până la intrarea din Ereb, la despărţirea Vin şi apă
Presară făină albă peste ele
| 15 |
Apoi jertfeşte: situat departe în vestul întunecat , dincolo de

Un berbec mare şi Ocean. Eroul basmului său poate ajunge
O oaie până la intrarea pe acest tărâm, dar cu sufletele
Amândouă negre – culoare caracteristică se poate întâlni până acolo, pentru că din sălaşul
actelor de necromanţie. lui Hades nimeni nu poate ieşi” (p.60).
Sângele lor este absorbit în interiorul gropii În epoca în care domina credinţa homerică (?)
de spiritul chemat, celelalte neinvitate fiind ţinute nu fusese într-u totul uitat „obiceiul de a oferi
la distanţă prin ameninţarea cu sabia. celor morţi, multă vreme după înmormântarea
Este cât se poate de clar că actul magic lor, sacrificii, cel puţin în împrejurări
executat aici este legat în mod evident de scopul extraordinare, dar nu în mod repetat şi cu
reânvigorării sufletelor (p.59). Rohde este de regularitate”(p. 61).
părere că autorul nu se referă aici la jertfa în sine. Eroul nostru este oarecum privilegiat căci
El vrea să scoată în relief faptul că „sângele băut Odiseu reuşeşte să arunce o privire în împărăţia
are doar rostul de a reda sufletelor conştiinţa (iar morţii „ceea ce de fapt nu era cu putinţă, dat fiind
lui Teresias, a cărui conştiinţă este intactă, darul că se afla abia la intrarea ei, şi zăreşte acolo figuri
profeţiei)”(p.59). Totuşi ceea ce face Odiseu este de eroi care-şi continuă, ca adevărate imagini
o jertfă, un act magic, nu unul profan… Undeva (eídola) ale lor din timpul vieţii, activitatea de
mai jos, cercetătorul nostru recunoaşte că ce odinioară” (p.62), deşi nu toţi o duc bine acolo:
descrie poetul nostru până î cele mai mici Tityas – are trupul sfâşiat de doi vulturi;
amănunte este „ un sacrificiu pentru cei morţi, Tantal – rabdă în mijlocul uui lac şi nu poate
aşa cum îl întâlnim adesea în relatările mai târzii. mânca fructele ce din crengi atârnă asupra lui;
Adulmecarea sângelui atrage sufletele, „băutul Sisif – care urcă veşnic o stâncă şi care veşnic
sângelui” (haimakuría) este scopul propriuzis al se rostogoleşte la vale.
acestor ofrande, care stăruie în amintirea „Putem afirma cu certitudine că pedepsele
poetului” (p.59). impuse celor trei „penitenţi” nu răsturnau
Deci sacrificiul are două aspecte. Sacrificiu nicidecum concepţia homerică (ele fiind doar o
pentru cei morţi: excepţie de la regulă) potrivit căreia umbrele
Atragerea sufletului (adulmecarea sângelui) celor morţi erau fără conştiinţă şi substanţă:
Împlinirea scopului dorit (actul de „dacă –ar fi aşa, ele nu şi-ar ocupa atât de paşnic
conştientizare şi profeţie) locul într-un poem întemeiat pe o asemenea
Rode ne asigură apoi că „în toată această concepţie” (p.64). Este – cum am subliniat mai
descriere, el nu a inventat nimic şi nici nu a sus – pur şi simplu o excepţie care nu afectează
adaptat ceremonia sacrificală, cum cred destui, „regula” homerică.
apariţiei unor concepţii despre o viaţă mai activă Sub aspectul poetic, Rohde spune,
a sufletelor celor morţi” (p.59-60). parafrazându-l pe Welcker, că „cei trei nenorociţi
Concluzia lui Rohde: ar fi reprezentanţii tipici ai unor vicii sau
„Ceremonia sacrificiului, prin care sufletele categorii de vicii, ca de exemplu, „pofta
sunt ademenite în acest caz, seamănă în chip neânfrânată (Tityas), luxuria nesăţioasă (Tantal)
izbitor cu practicile care serveau mai târziu şi orgoliul inteligenţei (Sisif)” (p.64).
pentru invocarea morţilor în locurile în care se Avem conturată, chiar dacă timid, relaţia :
credea că dădeau acces spre tărâmul sufletelor Pedeapsă – Hades (vezi variantele mai târzii de
din interiorul pământului” (p. 60). Şeol sau Iad).
Mai există însă şi un alt aspect… „În orice caz, este vorba pentru toţi cei trei de
„Dacă poetul a avut ştiinţă despre un astfel de răzbunarea pentru ofensele aduse zeilor însăşi,
cult local al morţilor şi s-a inspirat din el în greşeală pe care oamenii din vremea ce a urmat
descrierea sa,… trecând sub tăcere sursa nu o mai puteau săvârşi” (p.65).
descoperirii, a respins cu fermitate, ca un discipol Adică era o ofensă directă adusă zeilor nu un
corect al lui Homer, ideea că sufletele celor morţi păcat comun „caracteristic” oamenilor. Trebuie
ar putea fi atrase la lumina soarelui, ca şi cum ar să recunosc că interpretarea este interesantă mai
fi încă apropiate de aşezările celor vii. El nu ales că se continuă cu următoarea afirmaţie:
cunoaşte decât un sigur imperiu al celor morţi,
| 16 |
„Episodul călătoriei lui Odiseu în Hades nu La Homer şi epoca sa

pomeneşte, nici chiar în părţile lui cele mai noi, 1.Psyché – al doilea eu ( corp sufletesc)
de nici o categorie de oameni păcătoşi sau 2.Hadesul se află sub pământ
condamnaţi la pedepse în Hades. Poetul s-ar fi 3.Corpul format din: -trup; -suflet (cele cinci
putut menţine însă în limitele aluziilor homerice simţuri); -psyché.
autentice, dacă s-ar fi referit la pedepsele la care 4. El (psyché) se desprinde de trup în somn
erau supuşi î lumea subpământeană sperjurii. De şi pleacă ca şi în cazul morţii biologice, cu
două ori sunt invocate în Iliada, atunci când se deosebire că la trezire el se întoarce
depun jurăminte solemne, pe lângă zeii lumii de 5. Incinerare + îngropare =tumul
sus, Eriniile, care pedepsesc în adâncul 6. Sufletul (psyché) merge în Hades
pământului pe cei ce jură strâmb” (p.65). 7. Nu există credinţa în strigoi
Dovadă că ce credea Homer era valabil însă u 8. Nu se aduc ofrande în acest sens
prezenta credinţa întregului popor. 9. Sufletul stă în Hades într-o stare de
Cel care jură cheamă asupra sa pedeapsa somnolenţă
Hadesului , iar pe zeii bui îi pune martori . Dacă Apare o călăuză divină: Hermes
nenorocirea se întâmplă , „el cade în mâinile Există un cult al zeilor, demonii fiind supuşi
celor pe care i-a invocat , ale spiritelor voinţei lor divie
infernului” ( p.66 ). E posibilă existenţa unui cult al morţilor,
Rohde e de părere că „ ceea ce dă jurământului prehomeric
un caracter atât de înfricoşător era credinţa în Există un ceremonial de înmormântare
forţa magică a unor asemenea anatemizări şi nu Se aduc sacrificii şi se execută libaţiuni
vreo altă preţuire morală a adevărului , cu totul Sufletul celui mort se află prezent până când
străină antichităţii timpurii” ( 66) . trupul e mistuit complet de flăcări
Sufletul unui grec înmormântat în Egipt putea Se organizează mese festive
fi chemat ( de trei ori ) de un grec aflat la Posibil să apară cultul eroilor
ananghie în acea ţară ( Odisea , IX, 65, 66 ). Morţii nu vorbesc cu vii care-i „vizitează” în
„ Sufletul celui căzut pe pământ străin trebuie Hades
chemat ; dacă această chemare se face conform Se pune un semn deasupra tumulului
datinilor , el este silit să-şi urmeze prietenul până La Homer cultul morţilor se reduce până la
în patrie , unde îl aşteaptă un „ mormânt gol” de momentul înmormântării urnei
felul celui care este , şi î poemele homerice , Faptele strămoşilor- cultul eroilor
ridicat întotdeauna prietenilor ale căror leşuri n- Vii u puteau intra în Hades
au putut fi ( p.66 ) găsite pentru a fi înmormântate Se menţionează topografia Hadesului – râul
după datină” ( 67) . Styx
Astfel „chemarea adresată sufletului şi Sufletele nu pot profeţii
ridicarea unui cenotof… are sens pentru cei care 26. Sângele pus pe mort este o jertfă înainte
cred în posibilitatea ca „sufletul” să se de a arde trupul. E o particularitate a mesei
stabilească în apropierea prietenilor săi în viaţă festive: cult funerar.
,dar nu pentru adepţii credinţelor homerice. Ne 27. Apere ideea de pedeapsă în urma jicnirii
aflăm , pentru ultima oară , în faţa unui important directe a zeilor (ex.: jurământul strâmb)
vestigiu al unei credinţe străvechi ,păstrat… sub 28. Spiritul celui înmormântat într-o ţară
forma doar a unui obicei care nu dispăruse. străină îşi ajută conaţionalul aflat pe acele
Credinţa care-i dăduse naştere se stinse şi în acest tărâmuri, dacă-i cere ajutor.
caz. Dacă punem poetului homeric întrebarea , de La nomazii indo-europeni
ce i se ridică celui mort o moviliţă pe care se pune 4. E o putere uriaşă, înfricoşătoare.
un semn , răspunsul lui este : pentru ca gloria sa 5. Incinerare. Oasele şi cenuşa erau purtate
să rămână nepieritoare … Acesta este spiritul într-o urnă
homeric autentic… Viu rămâne până la urmă 6. Sufletul vagabondează
doar renumele. Despre el vorbeşte posterităţii 7. Apare credinţa în strigoi
semnul memorial aşezat pe mormânt şi cântarea 8. Se aduc ofrande bogate în acest sens
poetului” . (p.67). 11. Cult al strămoşilor, cult al sufletelor
| 17 |
13. La fel opusul unei fericite nemuriri a sufletului ca

14. La fel entitate de sine stătătoare ;… dorinţa caută şi
15. Idem găseşte o ieşire din împărăţia umbrelor, în care
18. Lucrul acesta e posibil dispare orice energie de viaţă… îşi închipuie un
19. Se găsesc altare perforate deasupra tărâm la capătul lumii, dar făcând parte din
tumulilor („tuburi”) această lume, în care sunt strămutaţi anumiţi
21. Cultul morţilor se păstrează şi după favoriţi ai zeilor, fără ca sufletul să se despartă de
înmormântare trup şi să se cufude în Ereb » (p.69).
22. Vii pot face astfel de lucruri – Vezi cazul Această inovaţie pare să fi fost introdusă de
lui Odiseu. un poet străi mai târziu în Odiseea. Totuşi, Rohde
23. Mai apar cele două bifulcaţii ale acestuia susţine că în « concepţiile homerice există
precum şi Aheron – marea în care se revarsă înainte de toate condiţiile pentru un asemenea
24. Morţii pot profeţii până când trupurile ard miracol » (p.69).
sau pentru că anumiţi zei vor asta Această aluzie pare să fie introdusă de un poet
25. Jertfele prin care se cheamă morţii: străin mai târziu în Odiseea. Totuşi, Rohde
Magie necromantă susţine că « în concepţiile homerice există însă
26. Sângele trezeşte conştiinţa morţilor (după toate condiţiile petru u asemenea miracol »
ce au fost incineraţi): necromanţie. (p.69).
27. La fel. Viaţa de dincolo se bazează pe două
Strămutări. Insulele fericiţilor concepte :
“La baza concepţiei homerice despre 1.Resemnarea - credinţa din perioada lui
dăinuirea sufletelor doar ca umbre nu stă dorinţa Homer, care creează premizele – celui de-al
ci resemnarea. Dorinţa nu ar fi putut imagina o doilea concept – sufletul coboară în Hades pentru
stare în care, după moarte, omul să nu mai poată totdeauna, şi
acţiona în vreun fel şi nici să nu se odihnească 2.Dorinţa – sufletul şi trupul îşi duc existenţa
după truda vieţii, sufletul lui plutind fără rost, în într-un loc ferit, pe pămât. Ele trăiesc veşnic
van, existând, e adevărat, dar lipsit de orice nedespărţite – în Câmpiile Elizee.
conţinut care să facă o asemenea existenţă demnă Apare întrebarea : Cum s-a ajuns la apariţia
de trăit” (p.68). condiţiilor care au impus noua credinţă legată de
Atunci când Prometeu, zeul mării, care vedea Câmpiile Elizee ?
şi în viitor, I-a vorbit lui Menelau, pe tărâmul Se ştia deja că zeii au posibilitatea de a se
Egiptului, a adăugat aceste cuvinte (Odiseea, IV, manifesta diferit în relaţiile lor cu oamenii având
560 şi urm.) profetice: “…zeii au să te trimită în permanent puterea de înrâurire asupra lor.
câmpiile Elizee, de la capătul lumii, de unde şade Astfel ei (zeii) îi pot transporta pe oameni oriunde
bălanul Radamant şi unde traiul oamenilor e mai vor, putând să-i facă invizibili (Odiseea, I, 235 şi
ferice, că nu-s zăpezi, nici ploaie, nici ninsoare, urm.). Cu alte cuvinte, « fără a muri, omul poate
ci pururi boarea dulce a zefirului dinspre Ocean” fi smuls din lumea celor vii, pentru a trăi mai
(p.60). departe altundeva » (p.70).
Homer nu vorbeşte de un astfel de tărâm, la „Astfel de răpiri sunt opera „Harpiilor” sau a
capătul lumii “pe malurile lui Okeanos, se întind „Vârtejului”, ceea ce este acelaşi lucru; căci
«Câmpiile Elizee», sub un cer veşnic senin, Harpiile nu sunt altceva decât spirite ale unui
asemenea lăcaşului zeilor » (p.69), unde vânt deosebit de malefic, comparabile cu mireasa
locuieşte Radamant şi alţi oameni (v.565-568). diavolului sau cu „mireasa vântului”, care, în
Se pare că el (Menelau) va ajunge acolo viu credinţele popoarelor germane, vin cu vârtejuri
(v.562) şi doar acolo va fi ferit de moarte. de vânt şi răpesc oamenii (p.70-71). Harpiile şi
Tărâmul cu pricina «nu se află în împărăţia lui tot ce se povesteşte despre ele aparţin
Hades , ci la suprafaţa pământului,… destinat nu „mitologiei infernale”, rareori pomenite de
sufletelor celor morţi, ci oamenilor ale căror Homer, mitologie care-şi închipuie că ştie despre
suflete nu s-au despărţit de eul lor vizibil ; căci ce se petrece între cer şi pământ o mulţime de
numai aşa ei pot simţi şi gusta viaţa (v.565). lucruri, dar de care nobila epopee homerică nu
Această plăsmuire a imaginaţiei este exact ţine câtuşi de puţin seama. La Homer, Harpiile
| 18 |
nu acţionează din proprie iniţiativă; ele răpesc Cazul lui Menelau este clar un „miracol care-
oamenii doar în calitate de slujitoare ale zeilor şi are justificarea şi precedentele în credinţele
sau ale unui zeu şi, împlinindu-se porunca, îi homerice. Nou este faptul că lui… îi este hotărât
aduc în locuri neştiute de oameni şi asupra cărora să locuiască nu în lumea zeilor, tărâmul firesc al
ei n-au nici o putere „ (p.71). celor nemuritori, şi nici… în preajma unui zeu ,
„Purtătorii de suflet” – sunt caracteristici ci într-u loc anume destinat celor strămutaţi în
celor două tărâmuri: Câmpiile Elizee” (p.73). Totuşi „nu pare a fi o
1.în tradiţia homerică îl avem pe Hermes sau invenţie a poetului care a scris versurile
„barcagiul” care ducea sufletele în lumea de respective”(p.73), chiar dacă „această
dincolo – Hades concepţie le era străină aezilor homerici; ar fi
2.în versiunea nouă avem pe Harpii care ca greu de crezut că floarea eroilor şi Ahile însuşi
mesageri divini îi aduc pe aleşi în Câmpiile ar fi trebuit să coboare în împărăţia dezordonată
Elizee. a umbrelor”(p.74). „Tocmai de aceea un poet
Practic, susţine Rohde, lui Menelau îi este mai târziu l-a putut strămuta (pe Menelau – n.n.)
„destinat să devină zeu şi „nemuritor” fiind în ţara minunată „descoperită între timp”
pentru poeţii homerici echivalente, astfel încât (p.74). Această noutate (Câmpiile Elizee) „se
omul căruia i s-a conferit numurirea (adică a încadrează fără dificultate în credinţele
cărui psyché nu se desparte niciodată de eul său homerice, dar nu decurge în mod necesar din
vizibil) devine pentru ei zeu” (p.71). ele” (p.74).
OM + ZEU = NEMURITOR ~ păstrează Ne putem gândi – sub forma unei paralele –
intacte pentru veşnicie cele două euri (în la legenda babiloniană a Hasidrei sau la
Câmpiile Elizee) călătoriile sau călătoriile lui Enoh răpit în trup,
De fapt, „este o credinţă homerică aceea că la faptul că ele au fost împrumutate de către
zeii pot dărui nemuritorilor nemurirea, în greci (v. p.74).
împărăţia lor” (p.71). Rohde nu detaliază, dar Rohde nu e de acord cu acest aspect el
exprimă faptul că lumea zeilor poate face vizite arătând că „ea s-a constituit în mod independent
Câmpiilor Elizee, dar şi invers. şi spontan la diferite popoare, decurgând din
„Nemurirea zeilor este determinată de necesităţi identice” (p.75). El completează
îngurgitarea unor alimente miraculoase, a argumentând că:
ambroziei şi a nectarului; şi omul dacă se „Temeiurile pe care se înalţă această
hrăneşte continuu, cu aceste alimente, devine un concepţie, care nu anulează credinţa homerică
zeu nemuritor” (p.72). despre suflete, ci o presupun şi o completează
Notă: Ambrozia ca şi nectarul pot fi fără să o zdruncine, existau, cum am văzut, în
comparate cu mana cerească de care s-a bucurat însăşi credinţele greceşti autohtone” (p.75).
în pustiu poporul lui Israel. Ba mai mult, această nouă plăsmuire a fost
Odiseu despre care am vorbit mai sus ajunge atât de importantă pentru evoluţia ulterioară a
nemuritor. Apar aici premizele teoriilor care duc credinţei greceşti, încât este absolut necesar să
la ivirea unui tărâm cu un statut special în care lămurim în ce a constat noutatea acestei
pot locui doar acele persoane care îndeplinesc idei”(p.75).
condiţiile impuse de către zei. Răsplata Păstrarea sufletului î trup, evitarea morţii
respectării acestor legi este răsplătită cu viaţa sunt cu putinţă doar –printr-un miracol sau
veşnică şi fără griji. Nu doar Odiseu ci şi alţii printr-un farmec, dar şi aceasta doar în cazuri
sau altele (Odiseea, V, 333 şi urm.) păţesc la fel excepţionale, iar „strămutarea în „ţara de la
(Iliada, XX, 232 şi urm.). capătul lumii” rămâne un privilegiu acordat
Pe de altă parte „exista credinţa că un zeu doar câtorva oameni iubiţi de zei… din care nu
putea coborâ din cer la o tânără fată muritoare se poate deduce un principiu general valabil”
pentru a o lua de soţie (Odiseea, VI, 280 şi (p.76).
urm.)” (p.72), rodul iubirii lor fiind un prunc Atât penitenţii din Ereb cât şi fericiţii din
care devenea nemuritor, dar asta nu însemna Câmpiile Elizee au un punct comun şi anume,
neaparat că el ajungea în Câmpiile Elizee. atât unii cât şi alţii „reprezintă excepţii , care nu
infirmă regula şi nu încalcă pe ansamblu
| 19 |
credinţele homerice” (p.76). Rezultă din acest de vis (p.83). Cum era de aşteptat apar pe rând
enunţ că doar „atotputernicia zeilor este aceea şi elemente de venerare a celor dispăruţi astfel,
care în ambele cazuri au trecut peste lege” religiosul făcându-şi loc o dată cu poezia.
(p.76). Astfel acei oameni devin sau sunt „rude Ştim că deja exista un cult al morţilor, care nu
apropiate ale zeilor” (p.76), fiind deci „ împiedică naşterea şi avansarea ideii că eroii pot
…singurul motiv al graţiei de care se bucură” vea şi ei un cult al lor, cu atât mai mult că aceştia
(p.76). se situează pe un alt plan. În această ordine de
„După credinţele unor popoare primitive, idei avem trei niveluri:
omul de rând, dacă nu este cu totul nimicit, intră 1.Lumea zeilor;
după moarte într-un trist imperiu al morţii, în 2.Câmpiile Elizee;
timp ce vlăstarele zeilor şi ale regilor, adică 3.Hadesul sau Erebul.
nobilii sunt primiţi într-un imperiu de plăceri Normal că în timp aproape toţi eroii ajung în
veşnice” (p.76-77). cea de-a doua stare adică în insulele fericiţilor
Hades aflate departe de lume, în mijlocul oceanului”
1.Cei morţi nu se pot întoarce pe pământ; (p.84-85). Nu ne uimeşte deloc faptul că oceanul
2.Trăiesc într-o izolare totală; apare şi în ultima stare, el fiind graniţa dintre
3.Nu sunt conştienţi şi deci lumi în ambele cazuri discutate mai sus. Nu este
4.Nu se aseamănă cu zeii. de mirare că se dezvoltă cultul eroilor, asupra
5.Nu au putere divină şi de aceea căruia vom insista în cele ce urmează.
6.Nu sunt veneraţi. Poemul lui Hesiod Munci şi zile cuprinde nu
Câmpiile Elizee departe de început povestea despre cele cinci
1.Cei „răpiţi” cu trupul sunt duşi departe de vârste ale omenirii (v.109-201).
cei dragi 1.Neamul (oamenilor) de aur al celor ce
2.Trăiesc într-o izolare parţială pentru că trăiau ca zeii:
3.Sunt conştienţi şi prin aceasta -fără griji;
4.Se aseamănă cu zeii -fără boli;
5.Nu deţin forţă divină, însă au găsit graţie în -fără bătrâneţe;
faţa divinităţilor. -bucurându-se de tot belşugul.
6.Nu sunt veneraţi, dar sunt respectaţi ca „După moarte, care le venea ca somnul celor
„prieteni ai zeilor”. obosiţi, ei deveneau , prin voinţa lui Zeus ,
De aici, Erwin Rohde concluzionează faptul demoni sau păzitori ai oamenilor” (p.85).
că aceste câmpii să ţină loc în primul rând nevoii Notă (1,p.85)
de ordin poetic şi nu religios” (p.77). „În fazele timpurii ale religiei greceşti,
„S-ar părea că Odiseea reflectă starea de demonii (daimones), erau consideraţi fie spirite
spirit şi dorinţele locuitorilor oraşelor ioniene ce populau lumea-râurile, munţii, pădurile. Mai
din această epocă mai recentă” (p.78). târziu, demonul devine spiritul, bun sau rău, cel
„Fericirea celor meniţi să aibă o viaţă care călăuzeşte pe om în viaţă, situat la mijloc
veşnică părea a nu fi pe deplin asigurată decât între zei şi oameni, termenul nu are o conotaţie
dacă locaşul lor era ferit pe vecie de orice permanent peiorativă pe care au căpătat-o mai
încercare de a-l descoperi” (p.79). târziu în cadrul religiei creştine”.
În ce consta fericirea: 2.Neamul de argint, „numit mai prejos decât
-siguranţa că nu vor fi deranjaţi niciodată de primul, neasemănându-i nici la fizic nici la cuget.
vreun muritor; După o copilărie lungă, ce dura o sută de ani,
-nesfârşită delectare; oamenii acestui neam trăiau o scurtă tinereţe, în
-cer întotdeauna senin; care îşi provocau multe suferinţe datorită
-viaţă uşoară şi tihnită; nesăbuinţei şi lipsei lor de respect faţă de zei”
-viaţă asemănătoare cu a zeilor, numai că este (p.85).
lipsită de dorinţe şi fapte (p.79-80). a)Neamul de aur:
Poezia este aceea care înmulţeşte în timp Zei
numărul celor care aparţin acestui tărâm, fie că b)Demoni
se vorbeşte direct sau indirect despre acest tărâm
| 20 |
(oameni) = 1.îngeri păzitori; 2.duhuri popoare vorbesc de o vârstă de aur şi despre felul
infernale în care omenirea s-a îndepărtat treptat, din ce în
c)Neamul de argint: ce mai mult, de ea, decăzând fizic şi moral (p.86-
Zei 87).
Demoni – Daimoni Autorul nu crede într-o influenţă reciprocă
(oameni) = Demoni subpământeni între popoare, chiar dacă lucrul acesta este
Notă: evident (p.87).
Din perspectivă demonologică aici îşi găsesc În esenţă este vorba de o continuă decădere a
originea două categorii de demoni (specii):- omenirii de la vârsta de aur la neamul de fier.
aerieni (daimoni) Ce rol au eroii, care sunt buni la urma urmei,
-teluricii (demonii necromanţiei) – în între cele două vârste? Pentru început să
creştinism. lămurim problema demonilor:
„Pentru că nu voiau să dea zeilor cinstea ce „Demonii hesiodici au fost o dată oameni,
li se cuvenea, Zeus i-a nimicit; ei sunt acum care au devenit fiinţe nemuritoare ce plutesc
demonii subpământeni, onoraţi, dar mai puţin invizibile deasupra pământului, de-abia după
decât demonii neamului de aur” (p.86). moarte… ei participă de aici înainte la domnia
3.Neamul oamenilor de bronz este nevăzută şi la viaţa veşnică a zeilor şi, ca atare,
caracterizat de: pot fi ei însăşi numiţi „zei”… „demon divin”
-oameni asprii; (Teogonia, v.99). Pentru a-i deosebi clar de zeii
-înzestraţi cu o putere fizică uriaşă; cei veşnici „care sălăşluiesc în Olimp”, Hesiod
-se ocupau cu războiul; îi numeşte pe aceşti oameni deveniţi nemuritori
-pierind astfel de propriilor lor braţe, „demoni care domnesc pe pământ”. Dar chiar
-coborând în Hades lipsiţi de orice urmă de dacă-i numeşte „demoni”, adică zei, denumirea
glorie (p.86). familiară cunoscătorilor lui Homer, ei se
4.Neamul celor numiţi „semizei”, adică prezintă totuşi o categorie de fiinţe cu totul
-cel mai bun şi mai drept, neamul eroilor sau necunoscute lui Homer (p.90)… Homer nu
„semizeii”; vorbeşte… niciodată despre faptul că sufletul
-ei au luptat la Troia şi la Teba, unii murind singur poate trăi o viaţă conştientă în afara
în acele lupte. Erebului şi poate înrâuri viaţa oamenilor”
-oricum toţi au ajuns pe „Insula Fericiţilor”. (p.91).
Pe aceştia Zeus „i-a aşezat la marginea lumii, Sufletele oamenilor, la fel ca şi zeii, străbat
pe insulele fericiţilor, lângă Okeanos, unde glia oraşele (Odiseea, XVII,485 şi urm.) şi observă
dă roade de trei ori pe an” (p.86). comportamentul oamenilor. Cu alte cuvinte se
5.Neamul de fier sunt acei comportă ca nişte zei, concepţie „pe care nu am
-oameni care sunt plini de griji şi necazuri; întâlnit-o nicăieri în poemele homerice” (p.91),
-se duşmănesc reciproc unii pe alţii, subliniază autorul. Acum Rohde crede că poetul
-dreptatea fiind doar a celor puternici; s-a inspirat şi din alte surse, tot greceşti. Ţine
-stăpâne sunt doar invidia şi bârfa deci de o tradiţie, concepţie care se situa în timp
-bucurându-se de răul altora (p.86). undeva între Hesiod şi Homer (p.92).
Rezultă de aici că „ruşinea şi zeiţa Nemesis Astfel „cele povestite de Hesiod s-au păstrat,
au zburat acum din lume la zei, lăsând oamenilor în mediul ţărănesc al îndepărtatei Boeţii, un
numai suferinţă şi rele fără leac” (p.86). fragment al unei credinţe străvechi cu mult
Oamenii de aur… vârsta de aur anterioară poemelor homerice… grecii, ca şi
„Toate popoarele situează de obicei starea majoritatea celorlalte popoare, au crezut într-o
de perfecţiune pământească într-un trecut epocă foarte îndepărtată că sufletul depăşit de
îndepărtat, cel puţin atâta vreme cât despre acest trup duce în continuare viaţă conştientă, activă,
trecut le vorbesc nu amintiri istorice precise, ci capabilă să exercite o puternică înrâurire asupra
basmele atrăgătoare şi visele pline de strălucire oamenilor, precum şi că această credinţă i-a
ale poeţilor care vin în sprijinul tendinţei făcut să consacre sufletelor celor morţi diverse
fanteziei de a păstra în memorie doar ceea ce a forme de cult” (p.92).
fost bun în vremurile de demult (p.86). Multe
| 21 |
Hesiod aduce în realitate ceea ce se credea de există alţii care ajung în „Insulele fericiţilor”, nu
mult. O credinţă veche care o depăşeşte pe cea poate fi vorba de altceva decât de ideea că
homerică şi rezistă de-a lungul timpului până la aceştia din urmă nu au murit, adică sufletul lor
el. Pentru că erau activi, demonilor acestei nu s-a despărţit de eul lor vizibil, ci au fost
vârste li se aducea un cult (Teogonia, 141,142). strămutaţi acolo ca oameni vii” (p.96). Două
Nu se specifică în ce sens ei îşi exercită influenţa nume determină acelaşi loc/insulă: - „Insulele
asupra lumii de sus (p.93). Fericiţilor”.
Aceasta nu înseamnă însă că Hesiod a Peste ei domneşte Cronos (timpul)
anticipat un mod de gândire mai nou… o a doua „… sub domnia căruia se desfăşura cândva
categorie de demoni mai răi şi malefici prin pe pământ vârsta de aur – îi cârmuieşte acum (pe
însăşi natura lor” (p.93), chiar dacă atunci când eroi), în Câmpiile Elizee” (p.97), la cei aflaţi
se dispun într-un plan antagonic faţă de cel al deja aici, „într-un fel de a doua vârstă de aur”
zeilor, ei sunt pedepsiţi. Cu toate acestea ei nu se (p.97).
îndepărtează de oameni (p.93). Pentru că nu pot acţiona asupra lumii, spune
Oricum poetul „le dă o denumire curioasă, Hesiod, eroilor nu li se aduce cult, în varianta
„fericiţii nemuritori”, adică zeii nemuritori” homerică (p.98). Totuşi „religia populară”
(p.93). Apelativul poate fi privit ca o încurcătură impunea cultul, normă de credinţă (inclusă în
în care s-a aflat poetul atunci când a trebuit să tradiţie) despre care am discutat mai sus.
se folosească de vocabularul homeric (p.93-94). Pesimist – căci aparţine vârstei de fie – poetul
Legat tot de acest aspect mai putem adăuga ca „este departe de a crede că miracolul strămutării
mai târziu, denumirea de demon şi-a pierdut unor oameni vii s-ar putea repeta, după epoca
sensul dat de Hesiod. Astfel, mai târziu homerică, în prezentul prozaic” (p.99). Acum,
categoria de oameni deveniţi nemuritori au fost zice Rodhe, „domneşte o altă lege. Oamenii de
numiţi „eroi”. Hesiod „îi numeşte, recurgând la acum cinstesc, este adevărat, spiritele veşnice
un îndrăzneţ oxionim: fericiţi nemuritori, zei ale vârstelor de aur şi de argint, ei nu intră însă
oameni” (p.94). în rândurile acestor suflete elevate şi
Deosebirile dintre cele două vârste se observă transfigurate” (p.100).
atunci când luăm ca punct de referinţă locul Povestea hesiodică despre cele cinci trepte
unde stau. Pentru „demonii de argint”, locaşul ale omenirii, oferă „lămuriri dintre cele mai
lor „nu trebuie căutat în tărâmul îndepărtat unde importante asupra evoluţiei credinţei grecilor
se adună umbrele ce lâncezesc fără conştiinţă, în despre suflet” (p.100).
împărăţia lui Hades; „imaginile” ce plutesc Avem două filoane:
acolo nu pot fi numite demoni sau „zei I. Sec. XII î. Hr. –Homeric, oficial şi mai nou;
nemuritori” şi lor nu le este adusă nici un fel de II,Înainte de sec. XII şi paralel cu cel oficial,
cinstire” (p.94). influenţându-l
Mai târziu „astfel de oameni deveniţi Iar cu privire la lumea morţilor:
nemuritori au fost numiţi „eroi” (p.94), iar aici 1.fără cult sau exista unul până în momentul
Hesiod folosi din nou „un îndrăzneţ oximoron: arderii; credinţă care aparţine regiunilor
fericiţi muritori, zei oameni” (p.94). insulare şi coastelor asiatice ale Greciei şi
Trupul muritor era singurul element care-i 2. există cult, chiar se dezvoltă o teorie pe
deosebea pe eroi de zei. Natura lor rămâne însă care mai apoi o va prelua şi adapta Hesiod în
nemuritoare, fiind spirituală. „stil homeric” (p.100-101); credinţă care
Ce-i drept, vitejii din vârsta de bronz răpuşi aparţine Greciei continentale. Să nu uităm aici şi
de propriile lor braţe coboară fără nume în invaziile repetate care aduc cu ele elemente noi
Hades (o idee legată de „magia numelor” legate de cultul morţilor, ca şi de cult în general.
preluată din religia egipteană?). Se pare totuşi Zei ai peşterilor.Dispariţii în munţi
că există şi excepţii: „O parte dintre eroii căzuţi „Istoria religiei greceşti nu cunoaşte în
mor pur şi simplu şi este sigur că ei coboară în dezvoltarea sa nici un salt, nici un moment de
imperiul lui Hades ca membrii neamului vârstei ruptură” (p.102).
de bronz şi ca eroii Iliadei”(p.96). Dacă însă, Ne aflăm în momentul asediului Tebei. Aici un
alături de cei „pe care moartea i-a surprins”, loc de frunte îl ocupă Amfiaraos (erou şi
| 22 |
prezicător, din neamul enigmaticului (starea) de a acestora. Astfel e viaţa celor care
Melampos), care în timpul luptelor, „înainte însă locuiesc în peşteri:
ca Perikleymenos, care-l urmărea, să-l -vii locuiesc sub pământ
străpungă cu lancea sa, Zeus i-a deschis printr- -nu în Hades ci
un trăznet pământul în faţa sa şi Amfiaraos a -în însăşi centrul Greciei
dispărut cu caii, carul şi vizitiul său, în adânc, -lor li se pot trimite întrebări şi rugăminţi
unde Zeus l-a făcut nemuritor” (p.104-105). -ei putând să ajute direct pe ei de pe pământ
Într-o altă relatare ni se descrie cum că „într- -ca unor spirite active li se acordă un cult
o peşteră dintr-o prăpastie din munţi…, trăia o (chtonieni) (p.107).
viaţă veşnică Trofonias” (p.105). Avantajul eroilor în faţa fericiţilor este acela
La fel ca Amfiaraos, Trofonis a fost la început al contactului direct dintre muritori şi prima
un simplu „om, un arhitect renumit, care fugind categorie. Cu toate acestea „nu se aştepta însă la
de duşmanii săi, a intrat lângă Lebadeea în ei vreun sprijin în viaţa de fiecare zi a
pământ şi duce acum, în adâncurile pământului, oamenilor…; ei nu puteau să acţioneze decât în
o viaţă veşnică, prevestind viitorul celor care locul în care dispăruseră în fund, şi chiar şi acolo,
coboară la el pentru a-l consulta” (p.105). tot ce făceau era să prezică viitorul” (p.108).
Există şi alte legende cu un conţinut Este real că erau adevărate oracole. Li se
asemănător, chiar dacă nu foarte multe (p.105- aduceau jertfe, urmând ca apoi închinătorul să
106). doarmă în locul (peştera) celui trecut în rândul
Important rămâne faptul că la baza lor stă: eroilor. Alteori chiar era văzul personajul nostru.
-nemurirea, în regiuni telurice (peşteri); El oferea sfaturi în adâncul peşterii sale (p.108).
-a unor oameni aleşi prin graţie divină, „Dar şi incubaţiunea, somnul în templu, prin
-ne intervenind vreodată moartea fizică, intermediul căruia era consultat Amfiaraos (ca
-nemurirea oferinduli-se în urma unor mulţi alţi demoni şi eroi) se întemeiază de fapt pe
întâmplări supranaturale. credinţa că demonul, care se arată privirilor
„Eroilor acestor legende le este dat să omului numai în momentul înălţării sufleteşti
trăiască veşnic, nu în locul în care se adună toţi care se produce în vis, îşi are reşedinţa stabilită
cei morţi, ci în lăcaşuri proprii di interiorul în locul oracolului” (p.108).
pământului, într-un fel de camere subterane. Ei Se pare că „… la origine, numai locuitori ai
îşi au propriile lor domenii, departe de locuinţa adâncurilor pământului se puteau arăta în vis
lui Hades” (p.106). celor ce se cufundau în somn în templul de
Este clar că „o asemenea izolare sub pământ deasupra locuinţei lor subpământene” (p.108),
a unor oameni nu corespunde concepţiilor spune aceasta autorul, bazându-se pe faptul că, în
homerice” (p.106). sens strict, „Homer nu are nici o ştiinţă despre zei
Iată ce avem până acum: sau demoni care să sălăşluiască în anumite locuri
1.Insula Fericiţilor (deasupra pământului), de sub pământ, în apropierea oamenilor, şi de
existenţă în trup-nemuritori-conştienţi aceea nimic nu arată că ştia ceva despre oracole
(concepţie extra-homerică); prin incubaţiune” (p.108-109).
2.Hadesul (sub pământ, în adâncuri), locaş al Oracolele prin incubaţiune ţin de formele cele
umbrelor-nemurioare-inconştiente (concepţie mai vechi ale manticii greceşti (artei oraculare
homerică); greceşti) „şi în orice caz nu e de dată mai recentă
3.Eroii peşterilor-munţilor (sub pământ, mai decât mantica apolinică prin inspiraţie” (p.109).
la suprafaţă), existenţă în trup-nemuritor- Credinţa că eroul „sălăşluieşte în adâncul
conştienţi (concepţie extra-homerică). pământului s-au născut, în mod evident, nu sub
Cea din urmă categorie a fost smulsă atât influenţa epopeei ci, invers, povestirea despre
vieţuirii printre oameni cât şi Hadesului. (p.107). acest fapt din epopee a fost determinată de cultul
Mai mult, „strămutarea lor în peşteri este, în preexistent al unei fiinţe demonice astfel
esenţă, ca şi în ce priveşte credinţa care i-a dat concurente” (p.109). Cultul a apărut probabil
naştere, foarte diferită de strămutarea unor lângă Teba de unde a fost preluat de poezia epică.
oameni în insulele, despre care am vorbit în Astfel de idei apar şi în alte mitologii (p.109-
capitolul precedent” (107). Ba este chiar diferită 110). Pe de altă parte, la greci, avem de-a face
| 23 |
cu fenomenul metamorfozării unor zei în eroi La greci:

(p.110). 1.Un zeu oracular, care
„Cel puţin la locul în care e venerat, se ştia că 2.nu moare şi care
vestitorul viitorului din peşteră era un zeu „ 3.locuieşte în peştera din munte, adică în
(p.110), cu toate ca acela, în viaţa sa pământească centrul pământului.
fusese un om, devenit erou după „moarte”. 4.Se transformă în erou nepierzându-şi însă
Transformarea continuă „în legendele similare calitatea de zeu, iar
ale popoarelor creştinate eroii s-au substituit 5.ca erou primeşte un cult oferit doar zeilor.
vechilor zei, pentru că zeii înşişi, căzând în La semiţi
uitare, au fost abandonaţi. Nu complet diferit este 1.Un zeu al vegetaţiei care
şi motivul transformării, pe solul grec al vechilor 2.moare şi renaşte, fiind
zei în eroi” (p.110). 3.locuitor al centrului pământului
Avem două variante: 4.unde este îngropat, renaşte şi se transformă
1.eroi deveniţi zei şi în perioada post- în ce a fost mai înainte.
homerică 5.Primeşte cultul unui zeu.
2.zei deveniţi eroi - în perioada precreştină şi Afişajul de mai sus indică similitudini dar şi
creştină. diferenţe, însă nu majore, care să anuleze în
Eroii aparţin în mod cât se poate de clar unui vreun fel influenţa semită asupra civilizaţiei
cult local, pe care credinţa homerică nu l-a putut greceşti.
influenţa, schimba sau anula, cu toate că „Ni se dezvăluie astfel cu claritate procesul
deasupra lui se afla un alt cult, net superior în treptat, în cadrul căruia vechiul zeu al tribului, fiu
concepţii şi acte, a zeilor olimpieni. Aşa au al pământului şi avându-şi locuinţa în adâncul
continuat să existe un mare număr de zei locali pământului, a fost transformat într-un erou
care nu aveau de-a face cu aparatul grec în sine muritor, luat apoi din rândurile muritorilor şi
(p.111-112). Totuşi, unele dintre ele au făcut dăruiţi cu viaţă veşnică, pus sub ocrotirea zeiţei
carieră singure sau asociate cu altele. din Olimp care a dobândit o mai mare putere şi
Mai mult, chiar în epopee, „întâlnim cel puţin transportat, cu peştera în care locuia în templul
câteva reminiscienţe ale vechii credinţe, potrivit ocrotitoarei sale; până la urmă el revine, ca şi
căreia zeii îşi pot avea locuinţa permanentă în alţii, un simplu erou, despre care se credea că a
peşterile din munţi” (p.112), (v. în acest sens murit şi că a fost îngropat în incinta zeiţei
Iliada, XIII, 450; Odiseea, XI, 568; XIX,178 şi Acropolei” (p.116-117).
urm.). „… i se aduceau jertfe de felul celor aduse de
„La baza acestor credinţe stăteau concepţii obicei divinităţilor subpământene, iar ofrandele
într-u totul asemănătoare celor care şi-au găsit erau menite să ajungă în pământ, unde se credea
expresia în cultul lui Zeus Trofonios de la că-şi are locuinţa” (p.117-118).
Lebadeea. Zeus, prezent Zeu-peşte în adâncurile Mai târziu însă lucrurile se vor schimba.
peşterii, poate apărea în persoana celui ce a „Epoca ulterioară nu poate concepe viaţa sa
pătruns acolo după ce a îndeplinit ritualul divină în adâncurile pământului decât ca
necesar” (p.113). supravieţuierea sufletului unui erou defunct şi
Mai departe, începând cu secolul al IV-lea muritor, al cărui trup se odihneşte în mormânt
(î.Hr.) apare ideea că Zeus e îngropat pe muntele sub statuia zeului” (p.118).
Ida, mormântul său fiind desigur peştera, Este posibil deci ca sub figura unui erou, a
locuinţa lui permanentă. Idee insolită pentru cărui mormânt se află în templul unui zeu să se
greci, ea găsindu-se cel mai adesea la semiţi ascundă un vechi cult local, a cărui locuinţă din
(p.113), de la care putem suspecta că a fost interiorul pământului să-i devină mormânt, din
importată. Aici Rohde adaugă faptul că „zeul moment ce a fost „detronat” de (un alt) zeu mai
mort şi îngropat este un zeu coborât la prag de puternic. Dar se poate întâmpla şi invers. Spre
erou” (p.115), nepierzăndu-şi nemurirea sau exemplu, cu privire la Asklepios, „pentru Homer
calitatea de zeu, mai mult, dobândindu-o pe şi pentru poeţi în genere el este un erou muritor
aceea de erou, adică un personaj mult apropiat de care a învăţat arta tămăduirii de la Chiron”
muritori. (p.119), fiind pus în cult în rândul zeilor
| 24 |
superiori, cu toate că în realitate el nu este decât existenţa şi în puterea de a acţiona a eroilor în

un „demon local tesalian, sălăşluind sub pământ, rândurile chiar ale oamenilor cultivaţi, dar puţin
de unde, ca multe altele asemenea spirite ale influenţaţi de doctrinele raţionaliste la
pământului, aducea vindecarea şi prezicea modă”(p.123). Sigur, atât în credinţele populare
viitorul (două lucruri strâns legate între ele în cât şi în riturile diferitelor seminţii şi oraşe, eroii
timpurile vechi)” (p.119), fapt care i-a adus cu locali îşi au locul de necontestat, alături de zei. În
uşurinţă titlul de erou. De altfel, „natra htoniană numele lor (eroilor şi a zeilor), îşi depun
a lui Asklepios o arată nu numai faptul că şarpele jurăminte reprezentanţii satelor, ei aducând
îi este sacru şi îl întovărăşeşte, ci şi reprezentarea sentimente pioase mai ales atunci când aduceau
lui frecventă în chip de şarpe” (p.119, n.1). victorii asupra triburilor barbare. Păcat, aşa cum
Dispare din lumea vizibilă, fiind trăznit de către am spus mai sus, că „despre caracterul şi esenţa
Zeus. Are mai multe „morminte”, cu toate că, în acestei categorii de fiinţe superioare… nu avem
mod logic, în acea epocă nu se putea vorbi despre nici o informaţie precisă din vremuri vechi”
ele, pentru că eroii, nemuritori fiind nu se (p.123).
îngroapă rămânând activi după ce au murit. Cu toate că şi eroilor li se aduceau jertfe ca şi
Totuşi ce trebuie să înţelegem prin „mormintele” zeilor, ele arau diferite de ale zeilor Olimpului.
eroilor? Răspunsul pare simplu: „Ceea ce-i păstra Mai precis, momentul, locul şi felul jertfelor era
pe acei ciudaţi zei ai peşterilor în memoria cu totul şi cu totul altul. Adică, „zeilor le erau
oamenilor era credinţa că ei rămân permanent aduse în plină zi, eroilor însă spre seară sau în
activi” (p.120). Cert este că ei devin „prototipul” timpul nopţii, nu de pe un altar înalt, ci pe unul
nemuritorului, creând antecedentele şi pentru scund, aproape la nivelul pământului, având
alte cazuri. Numai aşa epopeea ne lasă să uneori o scobitură” (p.123), pentru scurgerea
întrezărim, că dincolo de viaţa mohorâtă din sângelui jertfei. Mai departe aflăm că „erau tăiate
Hades există şi posibilitatea unei existenţe mai pentru ei animale masculine de culoare neagră,
bune, creând în acest sens o clasă de oameni, cărora capul li se îndrepta nu în sus, spre cer, ca
desprinşi de lumea pământească, care nu sunt animalele destinate zeilor, ci spre
ursiţi să meargă pe un tărâm spre care se pământ”(p.123-124). Astfel „sângele animalelor
îndreptau sufletele tuturor, ci să rămână sub era lăsat să curgă pe pământ sau în scobitura
pământul grec şi să vină atunci când era cazul în altarului pe care era adus sacrificiul, pentru ca
ajutorul semenilor lor. eroii să-l bea până se satură; trupul era ars în
Eroii întregime; nimeni nu trebuia să mănânce din el”
„Când către anul 620, Dracon din Atena dădea (p.124). Bineînţeles că jertfa adusă lor era numită
forma scrisă a dreptului cutumiar al oraşului său altfel în limbajul de specialitate (enagizein –
natal, el arăta că zei şi eroii patriei trebuie pentru eroi), comparativ cu jertfa adusă zeilor
veneraţi în comun, potrivit obiceiurilor (thýein). Totuşi, „în anumite împrejurări eroilor
strămoşeşti” (p.122). le era oferit un prânz din bucate gătite, la care
Pentru prima dată întâlnim aici pe eroi priviţi erau invitaţi ca oaspeţi; ei erau doar prin
sub forma unor fiinţe superioare, numiţi şi cinstiţi apropiere, (şi de aceea -n.n.) … nu trebuia să li se
alături de zei prin intermediul jertfelor regulate, trimită în sus, ca zeilor din Olimp, aburul ce
cu toate că cultul lor era deja fixat de multă aducea cu el mirosul ofrandelor” (p.124).
vreme. Astfel asistăm la intrarea lui în deplină Categoric că acest ritual este „întru totul identic
regalitate. O cutumă care devine act normativ, cu cel practicat de zeităţile care locuiau în
chiar dacă, spune autorul nostru, „nu dispunem adâncul pământului şi, mai târziu, faţă de
de nici un document din timpurile mai vechi sufletele celor morţi; lucru firesc dacă înţelegem
privitoare la acest cult” (p.122). că eroii erau înrudiţi pe de o parte cu zeităţile
Din păcate, spune autorul, „nu dispunem însă htoniene, pe de alta cu spiritele celor morţi”
de nici un document din timpuri mai vechi (p.124). Sistemul pe care era compus ritualul
privitor la acest cult” (p.122), cu toate că în este perfect logic. La urma urmelor, la fel ca orice
momentul în care „fluviul scrierilor ajunsese zeitate care îşi duce vieţuirea sub pământ, şi eroii
până la noi” (p.123), „ele ne arată cu o claritate au acelaşi veşnic habitat, având aproape aceeaşi
surprinzătoare cât de vie era pe atunci credinţa în putere ca ele. Cu alte cuvinte ei „şi-au păstrat
| 25 |
capacitatea de a simţi” (p.1249, limpede secolelor de mai târziu continuând să folosească

demonstrată de tipul de ceremonial cultic cel le termenul în acest sens.
era în chip natural consacrat, la început doar lor, Iată pe larg părerea autorului:
constând în jocuri funebre celebrate cu „Suntem aici în prezenţa unor vestigii ale unui
regularitate în fiecare an. Chiar şi Homer are cult al strămoşilor; nu exista însă u cult general
cunoştinţă de întreceri ale prinţilor cu prilejul al sufletelor, continuare firească a cultului
înhumării unor morţi de seamă, cu toate că el nu strămoşilor. Iar venirea eroilor nu este nici ea un
ştie de repetarea anuală a unor astfel de jocuri cult general al sufletelor, ci un cult al strămoşilor.
(rituri) funebre. Foarte important de reliefat este Putem deci afirma că în cultul eroilor se reaprind
faptul că „celebrarea de jocuri solemne la scânteile ce mocneau sub cenuşa vechii credinţe.
anumite intervale n-a existat în Grecia decât în Apare nu ceva total, absolut nou, ci este readus la
momentul înfloririi cultului eroilor” (p.124-125). viaţă ceva de mult existent, pe jumătate uitat.
Scopul lor prim era acela de a le păstra în popor Acei „demoni”, proveniţi din oameni aparţinând
veşnica amintire. Astfel că, încă din „timpurile generaţiilor mai vechi ai vârstei de aur şi de
cele mai îndepărtate ale istoriei erau organizate, argint, care, potrivit poeziei hesiodice, au trăit în
în cele mai multe cazuri din porunca oracolului trecutul cel mai îndepărtat, sunt ei oare altceva
de la Delfi, întreceri anuale în cinstea eroilor” decât eroii pe care generaţiile ulterioare îi
(p.125). Dacă iniţial aceste jocuri erau reeditarea venerau sub alt nume, apropiindu-i totodată de
de fapt a ceremoniilor anuale adresate lor, în vremea lor?” (p.129)
timp, multora dintre învingătorilor marilor Cum s-a întâmplat aceasta? Nimeni nu poate
întreceri erau înălţaţi la credinţa sau rangul de şti. De asemenea nu ştim nici timpul şi nici locul
eroi. Şi astfel avem explicaţia apariţiei jocurilor în care a reapărut pentru prima dată acest cult şi
(Pytice, Olimpice, Nemenele sau Istmice) din nici pe ce căi s-a răspândit în acea epocă neclară
Grecia, despre care autorul spune: „În antichitate din secolele al VIII-lea şi al VII-lea. Despre
cel puţin, convingerea generală era însă că, această mare mutaţie vom discuta şi în următorul
iniţial, ele au fost instituite ca jocuri funebre capitol.
destinate eroilor, fiind abia mai târziu consacrate „Coborârea multor zei locali, umbriţi de
unor protectori mai înalţi” (p.125). marile divinităţi ale credinţei panelene, la rangul
Eroii sunt aşadar, nimic altceva decât, spiritele de oameni, implicarea lor în aventuri eroice
celor morţi şi în nici un caz „o specie de sub zei făcuse ca, printr-un fel de compromis al unor
sau „semizei”; ei sunt cu totul deosebiţi de astfel de zei cu cultul local, în legenda poetică să
„demoni”, aşa cum îi cunoaşte gândirea apară făpturi în care omul şi zeul se îmbinau într-
ulterioară şi, fireşte, şi credinţa populară” un chip miraculos: cândva oameni între oameni,
(p.125). Diferenţa dintre ei şi demoni este mare, aceşti eroi şi profeţi din vechime, erau acum
ultimii fiind fiinţe divine însă de rang inferior sortiţi să trăiască şi să activeze veşnic, ca zeii
care sunt scutiţi de moarte pentru că nu s-au înşişi” (p.130).
implicat niciodată în viaţa limitată a oamenilor, Însă aceştia nu se pot numi eroi în adevăratul
adică nu au cunoscut încarnare. sens al cuvântului, cu toate că au fost luaţi dintre
Asta nu înseamnă în nici un caz că toate oameni fiind încă în viaţă. Ideea de bază a
sufletele, după moarte, vor deveni eroi, chiar autorului este aceea că neamul eroilor s-a născut
dacă numărul lor creşte, ei sunt totuşi o excepţie, „din vestigiile unei credinţe vechi, prehomerice,
o minoritate aleasă să trăiască „altfel” decât pe care cultul local a păstrat-o vie” (p.130).
restul celorlalte suflete umane. Şi atunci, „cultul Cert este că „pretutindeni, veneraţia unui erou
eroilor nu este un cult al sufletelor, ci într-o se leagă de locul unde acesta îşi are mormântul”
accepţie mai strictă, cult al strămoşilor. Însăşi (p.130), fiind o regulă generală confirmată de
denumirea de „eroi” are, după câte se pare, sensul nenumărate cazuri particulare. Rezultă: mormânt
de oameni din trecutul îndepărtat” (p.126). De = erou; erou = mormânt. Ideea de bază este aceea
menţionat aici că „în Iliada şi Odiseea „heros” că mormântul eroului conţine oasele sale. Pentru
este denumirea onorifică dată prinţilor şi în aceasta: „atunci când se dorea ca un erou, cu
genere oamenilor liberi” (p.126), poezia puterea lui protectoare, să fie legat de un oraş, i
se aduceau de departe, din porunca oracolului,
| 26 |
osemintele sau ce se considera a fi rămăşiţele lui amplifica; prin această extensiune politică,
pământeşti, pentru ca ele să fie îngropate în fireşte, cultul nu putea să câştige în interiorizare”
patrie” (p.131). Nu putem vorbi aici de un cult al (p.135). Şi aşa pretutindeni cultul eroilor pare a
moaştelor în sens creştin, însă relicvele sacre îmbrăca la origine un cult al strămoşilor
erau venerate în acele momente. întemeietori ai comunităţilor teritoriale,
„Întrucât posesia rămăşiţelor trupeşti ale unui orăşeneşti şi familiare care bineînţeles îi venerau.
erou garanta posesia eroului însuşi, oraşele ţineau Adică cultul strămoşilor revine sub forma
adesea secret locul mormântului, pentru ca nu cultului eroilor. Au existat şi simulacre prin
cumva străinii să le răpească preţioasele intermediul cărora s-a încercat prezentarea unui
oseminte. Un mormânt este totdeauna necesar cult real al strămoşilor:
pentru a-l lega pe erou de un anumit loc; uneori „…adesea, atunci când întemeietorul real al
ajungea pentru aceasta, chiar şi un „mormânt familiei era încă bine cunoscut, se punea în
gol”. În asemenea cazuri se socotea că eroul este fruntea arborelui genealogic numele unui erou
legat de acel loc printr-o vrajă. Îndeobşte însă îl din timpuri străvechi, pentru a împinge
ţin pe locul respectiv rămăşiţele trupului său. începuturile familiei într-un trecut foarte
Aceste rămăşiţe sunt o parte din erou; chiar dacă îndepărtat şi a-i putea astfel o origine aproape
e mort şi mumificat, ni se va spune undeva divină” (p.136).
(Herodot, 9, 120), el continuă să fie activ; sufletul Apar însă şi alte probleme de ordin practic:
său, dublul său invizibil pluteşte în apropierea „S-ar putea chiar întâmpla ca numele unui erou
cadavrului şi a mormântului” (p.131-132). venerat din timpuri străvechi să nu le mai fie
Sunt acestea, este adevărat, concepţii foarte cunoscut nici celor care locuiau lângă mormântul
primitive şi continue, concretizate ca fapte lui” (p.137). Aşa apar controverse pentru că „o
dovedite doar la grecii epocii post homerice, serie de alţi eroi erau desemnaţi nu cu numele lor,
chiar dacă raţionalismul homeric le acoperise ci cu un supranume care se referea la caracterul,
pentru o vreme. Astfel „ele seamănă întru totul la activitatea sau la vreun semn exterior al
cu superstiţiile ce-i stăpâneau pe grecii din comportamentului lor” (p.138). Avem eroi
trecutul îndepărtat care, la Miceene şi în alte medici, strateg sau purtător de cunună, ori pur şi
locuri, erau atât de preocupaţi să ferească de simplu… „eroul”. Sigur este aici un lucru:
nimicire (după cum se pare chiar prin „tocmai acestea erau cultele care aveau o mare
îmbălsămare) cadavrele părinţilor lor şi le vechime” (p.137). În general erau alese fără
puneau în morminte podoabe şi ustensile, ca şi discuţii contradictorii pentru desemnarea eroilor
cum le-ar putea fi de folos” (p.132). oraşelor nume mari şi reprezentative.
Incinerarea cadavrelor, chiar dacă a slăbit Mai târziu calitatea de „erou” a fost extinsă şi
credinţa în existenţa sufletului reţinut de asupra regilor ca şi geniilor (ale poeziei mai ales),
rămăşiţele pământeşti, ea nu a reuşit să o facă să dar şi de la Homer până la Eschil şi Sofocle,
dispară. Această credinţă, s-a păstrat o vreme precum şi asupra învingătorilor atletici. Nu
chiar şi în cazul incinerării prin cultul lipseau nici motivaţii religioase sau chiar
mormintelor, cult care, „este adevărat, nu se superstiţioase, lumea eroilor sporind „în urma
extindea la cei morţi de puţină vreme, dar care nu poruncilor oracolului de la Delfi” (p.140). Spre
a lăsat să se stingă veneraţia de mult existentă exemplu se dădeau răspunsuri de genul acelora
pentru marii morţi ai trecutului” (p.132). că „suferinţele erau provocate prin mânia unui
Ginţile din Atena sunt grupuri închise care pe erou, care trebuia îmbunat prin sacrificii”
lângă zeii adoraţi se închinau „unui erou, al cărui (p.140). Un al exemplul care nu aparţine
nume, în acest caz, îl purta ginta respectivă” neaparat trecutului legendar era acela că oracolul
(p.134), care „poza” ca strămoş al lor. De aici recomanda aducerea din străinătate a osemintelor
rezultă că la aceste ginţi, dar şi printre eroului care urmau s fie înmormântate în patrie,
intermediul lor „este păstrată forma unui cult al aşa urmând să se înmulţească cultul instituit deja
strămoşilor” (p.134). Concluzia autorului ni se a eroilor. Interesant este următorul aspect cu
pare foarte clară: „Vedem aici cum cultul unui tentă clară de ocultism:
strămoş al familiei, integrat în cultul unei „Dacă statul se afla în ajunul unor evenimente
comunităţi mai mari, s-a putut menţine şi importante, pregătindu-se să cucerească teritorii
| 27 |
străine sau să dea bătălii decisive, oracolul îi Aşa cum am mai spus, elementul nou al
sfătuia pe cei ce îl consultau să-i îmbuneze mai cultului sufletelor este reprezentat de cel al zeilor
întâi pe eroii ţării menite a fi cucerite sau în care htonieni, adică a zeilor care locuiesc în interiorul
se dădea bătălia” (p.141). Eroii manifestă o mare pământului. Aceste zeităţi nu erau străine lui
autonomie şi pentru aceasta ei devin importanţi. Homer, a cărui poezie i-a proiectat „dincolo de
Spre exemplu „Zeul nu creează noi eroi, el nu Okeanos, într-un tărâm inaccesibil oamenilor vii”
înmulţeşte prin propria-i voinţă şi autoritate ceata (p.157). Tot acolo îi găsim pe Hades şi Persefona,
sfinţilor locali: el îi găseşte acolo unde ochiul paznici ai sufletelor. De la o astfel de disanţă ei
omenesc nu-i putea vedea, întrucât el pătrunde nu pot infulenţa viaţa oamenilor care viază în
totul, percepe ca spirit prezenţa spiritelor şi le trupuri. Din acest motiv cultul zeilor htonieni nu
vede acţionând în timp ce omul simte doar recunoaşte aceste zeităţi doar din prisma
consecinţele activităţii lor” (p.142). Este clar că relaţiilor speciale dintre diferitele regiuni şi mai
oracolul a favorizat o dată cu teama de zei, ales comunităţi care îi venerează.Dintr-o
dezvoltarea ei şi faţă de eroi care se înmulţesc din perspectivă creştină şi exagerând desigur, am
ce în ce mai mult. Politica oracolului era aceea de putea presupune că aceste comunităţi sunt
a „lua sub protecţia sa tot ceea ce promova şi precursoarele grupurilor satanice care venerează
întărea cultul sufletelor” (p.143). Mai mult, acelaşi tip de zeităţi htoniene sau diavoli, cum
putem afirma că avem acum primele elemente ale mai sunt numiţi astăzi.
unei teologii „delfice” a sufletului prin persoana Este foarte adevărat că „abia în cadrul acestui
eroului, Zeul fiind patronul tuturor. În „această cult local zeii htonieni ni se arată cu adevărat aşa
calitate, îi invită în fiecare an, cu prilejul cum şi-i închipuia credinţa adoratorilor lor”
teoxeniilor, la un ospăţ în templul său” (p.143). (p.158), aceasta pentru că sunt zeii unei populaţii
În timp s-a format o ierarhie a eroilor şi aşa, autohtone, agricole, continentale. Zeii de sub
„limitele dintre erou şi zeu au început să devină pământ asigurau acestui tip de populaţie două
labile şi nu rareori un erou de însemnătate pur lucruri esenţiale: 1. Binecuvântează munca
locală este numit „zeu”, fără însă ca aceasta să ne ogoarelor şi apără culturile şi 2. Primesc sufletele
permită să tragem concluzia că el a fost ridicat celor morţi în adâncurile pământului în care
formal la rangul de zeu şi că ritualul sacrificiilor sălăşluiesc. Uneori transmit şi preziceri. Se pare
s-a modificat în funcţie de aceasta” (p.144-145). că, instituţionalizarea cultului zeilor htonieni
Exista o diferenţă peste care nu se putea trece: este produsul populaţiilor agricole sedentare de
puterea zeilor. De aici limitarea ca acţiune a pe continent şi nu a celor migratoare cum greşit
eroilor, respectiv zona sau chiar patria sa, fiind se poate crede.Sedentarii au nevoie de certitudine
deci legaţi de un loc anume. Dacă acesta e şi mai ales de continuitatea producerii recoltelor,
dezavantajul, avantajul era acela că eroii erau necesităţi de care erau străini migratorii. Cel mai
mult mai aproape de oameni şi deci puteau important zeu este Zeus Htonius sau
intervenii mai repede decât zeii. Şi atunci vedem „Subpământeanul Zeus”, nimeni altcineva decât
normal ca pentru greci aceste spirite ale eroilor Hades, numit în Teogonia lui Hesiod „Zeus
erau departe de a fi simboluri sau doar mari htonianul” (Iliada, IX, 457; Hesiod, Teogonia,
nume; „de la eroi ei aşteptau o intervenţie 767 şi urm.). Lui îi încredinţa ţăranul boeţian
concretă în momentul decisiv” (p.151). Ei preiau pământul şi recoltele în urma înţelegerii care
şi alte atribuţii ale zeilor. Spre exemplu eroii presupunea în chip obligatoriu un sacrificiu.
„intervin, ca odinioară zeii… în viaţa cea mai Chiar şi Hades deţinea mai multe epitete,
intimă a oamenilor, în folosul sau în dauna dintre care cel mai cunoscut este acela de Zeus
lor”(p.151). Hronios, nume dat după locurile în care era
Credinţa asupra lor se coagulează asupra adorat. Ca „rege al umbrelor din Ereb, aşa cum îl
eroilor oraşului pe care oamenii îi considera mai cunoaşte Homer, nu i se ridică altare şi nu i se
apropiaţi, decât asupra zeii de pretutindeni care aduc jertfe, dar un asemenea cult îi este consacrat
au prea multe cereri de rezolvat şi sunt comun ca zeu local al anumitor regiui” (p.159). Cultul i
tuturor. s-a răspândit după ce famili din acele zone au
Cultul zeilor htonieni migrat în altele, împământenindu-l în noile
locaţii. Hades figurează spre exemplu în
| 28 |
Pelopones atât ca zeu al fertilităţii cât şi ca zeitate „psihopompeia”, crăpături în stânci prin care
a celor morţi, stăpân al sufletelor celor de sufletele puteau ieşi la lumină” (p.162). Se credea
dincolo. De teamă religioasă numele sale îi că una exista chiar lângă Areopag, fiind
prezintă aspectele care-i evidenţiază aspectele considerată ca sediu al zeilor subpământeni. Dar
benefice. şi locuitorii lumii de dincolo se apropie de cei vii
Pe lângă Hades, „grija pentru cei vii şi pentru căci zeii care locuiesc acolo nu doar solicită, ci şi
cei morţi o are şi divinitatea feminină a răsplătesc adoraţia ce li se aduce de cetăţeni şi în
adâncurilor subpământene, caer poartă însuşi cetăţi la mai toate sărbătorile mai mult sau mai
numele pământului, Gaia sau Ge” (p.159). De la puţin cu legătură cu lumea de dincolo. De pe
ea se aşteptau binecuvântările asupra muncilor urma acestui comporament uman profită şi
agricole. Spre deosebire de Hades, Gaia avea sufletele morţilor care îşi află un cult ce
sanctuarele sale rămase la loc de cinste la Atena depăşeşte cu mult obiceiurile cunoscute în epoca
şi la Olimpia. Scopul sanctuarelor era unul homerică.
mantic, oracular, cu toate că nu o întîlmim decât II. ÎNGRIJIREA ŞI CINSTIREA
foarte rar printre zeităţile masculine şi feminine MORŢILOR Prima îndatorire a viului faţă de
principale. mort este accea de a-i înmormânta trupul
Desigur, există numeroase zeităţi htoniene conform datinilor. Lipsirea de aceste onoruri
care pe departe se află printre principale zeităţi reprezintă cel mai mare sacrilegiu, anatemizat în
ale panteonului. Ele se schimbă şi oscilează în plan religios, egal dacă cel decedat este neam sau
funcţii ca, spre exemplu, Demeter şi fiicele sale. necunoscut.
Pentru a înţelege aceasta vom spune că la Homer Iată cum descrie Rodhe ritualul
nu există nici o menţiune cu privire la Demeter şi înmormântării: „După ce rudele cele mai
Persefona. Pentru Homer, „Persefona este doar apropiate i-au închis ochii şi gura, cadavrul este
regina severă şi inaccesibilă a regatului morţilor, spălat şi uns cu mirodenii de către femei înrudite
iar Demeter nu este decât o zeiţă ce ocroteşte cu cel mort, apoi este îmbrăcat cu haine curate şi,
ogoarele, separată de cercul zeilor olimpici” aşezat pe un pat înăuntrul casei, este expus în
(p.161). Abia mai târziu, cele două apar într-o mod solemn. La Atena se întindea sub cadavru,
reciprocitate neîntreruptă, transmiţând una alteia din motive superstiţioase, un strat de origan1; se
din atributele deţinute până atunci în chip mai puneau sub el şi patru crengi rupte din viţa
particular. „Înrudirea” şi transferul de atribuţii e de vie – de altfel şi în mormânt cadavrul este
posibil mai ales dacă cultul lor, venite din centre aşezat pe ramuri de viţă de vie. Sub culcuşul pe
diferite, să se fi întâlnit şi armonizat la un care era expus cel mort se aşezau vase cu
moment dat, în secolele marilor migraţii câd să unguente... La uşa camerei se punea un vas plin
se fi născut credinţe totalmente diferite de cu apă curată adusă dintr-o altă casă, pentru ca
credinţa homerico-ioniană. cei întinaţi, religios vorbind, de apropierea de
Creşterea aproape proporţionată a numărului cadavru, să se poată purifica în momentul în care
zeităţilor htoniene şi eterice a făcut ca cele două părăsesc casa. Ramuri de chiparos, puse la uşa
lumi nu doar să se populeze ci şi să se apropie casei, îi previn de afară, pe cei ce se tem, că
una de alta. Apropierea dintre zei face ca aproape înăuntru se află un mort. După un obicei încă
de oameni să fie şi lumea lor. Se naşte credinţa necunoscut de Homer, capul mortului era
credinţa religioasă conform căreia „într-o serie împodobit cu ghirlande şi panglici....” (p.164-
de locuri se credea că există „plutoni”, adică 165).
intrări directe în lumea subpământeană, ori
1 Maghiran, plantă cu virtuţi apotropaice; alungă spiritele rele

(n.tr., p.164).
| 29 |
DICȚIONAR
BUNSON 1993 4SDB2019
Matthew Bunson
The Vampire Encyclopedia
New York, Gramercy Books, 1993
310 p.
Introduction for a Vampire." The Vampire Encyclopedia is

„The late 1980s and early 1990s have witnessed intended to fill a definite need in vampirology for
an eruption of interest in the undead greater than a handy, single-volume reference source on
any other vampire craze of modern times: larger vampires that is interesting, comprehensive, and
than epidemics of vampire fascination in easy to use. The casual reader or anyone recently
America and Europe during the 1970s or in Paris introduced to the world of the bloodsucker will
during the 1820s when there were stage plays, find a detailed compendium on vampires in film,
comedies, musicals, and translations of John literature, folklore, poetry, art, medicine,
Polidori's influential 1819 short story, "The religion, and comedy. Students of the undead will
Vampyre" (and where it was said by one writer find much that is familiar and much that is new.
that "One can see vampires everywhere!"). In In this book you will find traditional vampires,
1992 alone, there were novels, psychic vampires, historical vampires, and
including Anne Rice's The Tale of the Body vampires in shapes only dreamed of in the
Thief, and several major films, including nightmares of the greatest writers of the last two
Innocent Blood, Buffy the Vampire Slayer, and, centuries. Above all, The Vampire Encyclopedia
of course, Bram Stoker's Dracula. Vampire is intended to be fun, written affectionately in the
societies and organizations are thriving. Bands, spirit both of the esteemed real-life vampire
playing so-called Gothic Rock, featuring hunter Reverend Montague Summers and of the
"vampire" singers and musicians, blast out their multitudes of undead whom he pursued with such
throbbing, hypnotic ballads to enthralled vampire fanatical and righteous devotion. It remains to be
wannabes in the dark, moody bowels of clubs in seen if Dracula, Lestat, Saint-Germain, Louis,
American and European cities. There are Miriam Blaylock, and all the Others of the Night
vampire books, posters, toys, games, new will approve. Mortal readers are encouraged to
editions of the novel Dracula, records, and even write” (pp. IX-X).
an Annie Lennox music video called "Love Song
POSESIUNEA
IVEY 2002 4SDB2019
Gavin Ivey
Diabolical discourses: demonic possession and evil in modern
psychopathology, în
South African Journal of Psychology, vol. 32, 4, pp. 54-59
First Published Dec 1, 2002.
Abstract culture ostensibly dominated by rational and

This paper aims to explore, within a scientific discourses and, secondly, because their
contemporary psychoanalytic framework, the supernatural status has traditionally served to
meaning of two historically related concepts: insulate them from secular psychological
demonic possession and evil. These dramatic and interpretation. This paper will argue that evil and
age-old portrayals of psychological abnormality demonic possession are useful metaphors for
are worth investigating for two reasons; firstly, understanding destructive aspects of human
because of their persistence within a Western psychological functioning, and that, despite their
| 30 |
historical location in supernatural discourses, assumptions: • The primary cause of abnormal

they are comprehensible in secular psychological behaviour is located in the brain or psyche of the
terms. Psychoanalysis employs rational concepts suffering individual, even if mediated by some
to understand these 'supernatural' phenomena. interpersonal or social context. • All forms of
However, this paper concludes by questioning abnormality can be rationally explained in
whether the ontological status of the internal naturalistic terms, with reference to somatic
world portrayed by psychoanalysis is malfunction (e.g. genetic mutation or disturbed
fundamentally different to the mythical universe brain chemistry), reaction to adverse life
of supernatural forces and demonic entities. experience (e.g. parental abuse or neglect), or
maladaptive mental events (dysfunctional
General thoughts, fantasies, or defence mechanisms). •
Evil and spirit possession in contemporary The explanation of abnormal behaviour with
western culture Psychopathology, the scientific reference to mechanisms or motives, constructed
investigation of abnormal experience and on the basis of objective observation methods,
behaviour, comprises a number of competing effectively makes the description of such
discourses. Despite their differing theoretical behaviour in ethico-religious terms (e.g. evil,
systems, however, they all make the following sinful, etc.) superfluous.
PELTOMAA 2016 4SDB2019
Sari Katajala-Peltomaa
Diabolical Rage?
Children, Violence, and Demonic Possession in the
Late Middle Ages, în
Journal of Family History 2016, vol. 41 (3) 236-254
Abstract
In the medieval world, demons were considered General
to be active agents in daily life. They could entice „According to the Fourth Lateran Council,
people to sin, but also possess an innocent Lucifer had once been an angel but was driven
victim’s body. Demoniacs —such possessed out of heaven after committing the sin of pride.
people— were often out of their mind, violent, Therefore, the Devil and his minions were
and aggressive. This article explores specific spiritual creatures with greater physical and
cases of demonic possession—those of children mental potential than humans. Belief in the
attacking their parents, as reported in medieval omnipresence of supernatural creatures as well as
canonization processes — and argues that in the powers of both demons and saints was well
religious rhetoric offered a means to explain the established in the medieval mentality: it was not
children’s violence. In addition to providing an only part of lay religiosity but also accepted,
explanation, religion provided an outlet in an formulated, and defined by the clerical elite. One
unbearable situation: attacking one’s parents was manifestation of these superior powers was
a sign of the utmost disrespect to the social demonic possession: a malign spirit could take
hierarchies and moral teachings; blaming a over a person’s body and make him or her act as
demon offered a remedy without blaming the if mad. During the Middle Ages, the victims of
child (or the parents for bad parenting). Child demonic assaults were typically considered to be
demoniacs were often treated harshly: they were innocent. Possession was not a result of a pact or
tied up and sometimes beaten, but they were not other willing contact with the Devil, and it was
abandoned. Like the affliction, the cure was also not a punishment for personal sins or
spiritual: parents invoked the help of a saint, misdemeanors. Indeed, it was not even a sin,
which restored the harmony and hierarchy of since the possessing spirit dwelled in the body
family life. while the soul remained unblemished” (p. 237).
| 31 |
WILKINS 1973 4SDB2019

Kay S. Wilkins
Attitudes to Witchcraft and Demonic Possession in France during
the Eighteenth Century, în
Journal of European Studies, vol. 3, 4
pp. 348-362. First Published Dec 1, 1973.
Fragment (1563), translated into French in 1567, that
„The preponderance of polemic literature in the witches were merely poor old women, mentally
sixteenth and seventeenth centuries dealing with distressed or of a melancholy temperament and
diabolic possession and witchcraft has often been subject to hallucinations. He pleaded eloquently
analysed. The majority of these works argue for more humane treatment for these women, did
forcefully for the genuinely diabolical nature of not deny the power of the devil or of witchcraft
witchcraft. The most popular was Jean Bodin’s itself, but repudiated the widespread brutality
De la demonomanie des sorciers (1580), a lively used towards women who were either sick or
and readable account, which went into i o possessed by demons through no fault of their
editions between 1580 and t 600, is a veritable own. Unfortunately, his plea was of little avail
handbook of practice for the Inquisition and and the main body of publications both before
throws the whole weight of the Church against and after Bodin supported the witchhunt” (p.
Jean Wier, ’un petit medeciii’ (to quote Bodin). 348).
Wier argued in his De praestigiis daemonum
YI 2016 4SDB2019
An-Ting Yi
You Have a Demon!” An Anthropological Reading of the Notion of
Possession in the Gospel of John, în
„Biblical Theology Bulletin”, vol. 46, nr. 3
pp. 115–122
Abstract possession is not simply a description but much
In this article, the passages about demon- more than that, it is a language of identification.
possession in John (7:20; 8:44, 48; 10:19-21) are
considered from an anthropological perspective. Fragment
Scholars often interpret these passages by „Contrary to the above understanding, Elaine
referring to Johannine theology. Yet, the Pagels examines the “social history of Satan”
anthropological theories of possession show that through the lens of sociological studies (Pagels
the notion of possession has sociological aspects 1994; 1995: 102–11). Tracing the references to
as well. To be possessed by a demon and be filled the devil in the Gospels, Pagels observes that
with a spirit can be regarded as two dimensions Satan is always depicted as an embodied being in
of possession, and they serve to enhance social the Fourth Gospel. She even claims that each of
status. Viewed in this light, by accusing Jesus of the appearances of Satan is, in John’s Gospel,
being demon-possessed, Jesus’ opponents like an “incarnation.” That is, Satan incarnates in
reinforce their established status. On the other different characters, especially Judas and “the
hand, John depicts Jesus as being possessed by Jews.” According to Pagels (1995: 111), “the
the Holy Spirit. Similarly, Jesus’ followers have Jews” are “a group he [the evangelist] sometimes
enhanced their social status by claiming to be characterizes as Satan’s allies, now as separate
possessed by the same spirit and identifying from Jesus and his followers as darkness is from
themselves as a spirit-possessed community. The light, or the forces of hell from the armies of
article concludes that the Johannine notion of heaven.” Thus, “the Jews” in John 8:44 represent
the world that belongs to Satan. From this
| 32 |
perspective, Pagels concludes that by presenting (Piper: 263–67). On the contrary, Piper attempts
Jesus’ message in an extremely polemical form, to depict the sociological dimension of the usage
the evangelist strengthens the solidarity of his of demonic possession. The demonic accusation,
community (cf. 1995: 111). More recently, Piper believes, not only represents the dualism of
Ronald Piper has provided a new proposal Johannine theology but also serves as a
regarding this issue, utilizing the insights of boundary-making expression (cf. 268–70).
sociological analysis. He points out that although Through the lens of anthropological studies, he
Twelftree rightly notices the link between the indicates that the impact of the accusation
absence of exorcism and the presence of demonic language should include the formation of group
accusation, he fails to provide a solid explanation identity” (p. 117).
by restricting himself to theological reasons
VRĂJITORIA
DRAKE 1866a 4SDB2019
Samuel G. Drake
The Witchraft in New England, vol. I
New York, Burt Franklin, 1866
364 p.
DRAKE 1866b 4SDB2019
Samuel G. Drake
The Witchraft in New England, vol. II
New York, Burt Franklin, 1866
258 p.
SHAH 1957 4SDB2019
Sayed Idries Shah
The secred Lore of Magic.
Book of the Sorcerers
London, Frederic Muller LTD, 1957
314 p.
SNEDDON 2012 4SDB2019
Andrew Sneddon
Witchcraft belief and trials in early modern Ireland, în
Irish Economic and Social History, vol. 39, 1, pp. 1-25
First Published December 1, 2012.
Fragment
„Although there has been no quantitative study women, had been executed during the previous
of Irish witchcraft accusation, recent academic 150 years. This figure represents just over 1 per
studies suggest that prosecution and execution cent of the estimated 40,000 people put to death
rates failed to reach double figures. Seventeenth- for witchcraft in Europe between 1400 and 1800,
century Irish Protestant commentators, such as a period when England held 5 per cent of the total
archbishop of Dublin William King, also noted European population. Taking into consideration
that witch-hunting in Ireland had never really that early modern Scotland held roughly a quarter
begun. In this respect, Ireland was different from of the population of England, Scottish witch-
Britain and much of early modern Europe. When hunting was twelve times more intense: of the
the last witchcraft trial was held at Leicester, 3,837 people tried for witchcraft, around two-
England, in 1717, around 500 people, mainly thirds were convicted and executed” (p. 1).

SDB - SUMMA DÆMONICA BIBLIOGRAFIA Vol 2 NR 4, Aprilie 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

SDB - SUMMA DÆMONICA BIBLIOGRAFIA Vol 2 NR 4, Aprilie 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

|1|

S.D.B. – vol. 2, nr. 4, aprilie 2019

„IATĂ CĂ OMUL A AJUNS CA NOI, CUNOSCÂND BINELE ȘI RĂUL” – Facere, 3, 22

SDB – SUMMA DÆMONICA

Apariție lunară de prezentare tematico-alfabetică a credințelor

MASATO 1982 4SBD2019

OMIDSALAR 2001 4SDB2019

Abstract which the hero overcomes and kills the “bad

REIDER 2005 4SDB2019

Cuprins introduce în întreaga gândire mitologică a

În cazul luptătorilor, fraţii de arme se simbolică a războiului. E o competiţie, o

Apoi jertfeşte: situat departe în vestul întunecat , dincolo de

„Episodul călătoriei lui Odiseu în Hades nu La Homer şi epoca sa

13. La fel opusul unei fericite nemuriri a sufletului ca

cu fenomenul metamorfozării unor zei în eroi La greci:

superiori, cu toate că în realitate el nu este decât existenţa şi în puterea de a acţiona a eroilor în

capacitatea de a simţi” (p.1249, limpede secolelor de mai târziu continuând să folosească

1 Maghiran, plantă cu virtuţi apotropaice; alungă spiritele rele

Introduction for a Vampire." The Vampire Encyclopedia is

Abstract culture ostensibly dominated by rational and

historical location in supernatural discourses, assumptions: • The primary cause of abnormal

WILKINS 1973 4SDB2019

S-ar putea să vă placă și