0

“COLEGIUL ECONOMIC DIMITRIE CANTEMIR SUCEVA”

ELEV: CIOBAN BENIAMIN IONICĂ
CLASA A XI-A B
PROF. COORDONATOR: CRAMARIUC CEZAR

[DECOLONIZARE]
[ESEU]

DECEMBER 13, 2018

[CIOBAN BENIAMIN]
[ISTORIE]
 Context................................................................................................................................... 2
Independeța colonială ........................................................................................................... 3
Impactul celui de al doilea război mondial .......................................................................... 3
Decolonizare și naționalism ..................................................................................................4
STATELE UNITE ȘI UNIUNEA SOVIETICĂ ........................................................................4
CONCLUZIE .......................................................................................................................... 5
Bibliografie: .............................................................................................................................6

PAGE 1
CONTEXT
În același an în când Războiul Rece era în desfașurare, a avut loc o
schimbare politcă uriașă – decolonizarea. Între anii 1945 și 1965 treizeci de state
din Asia și Africa și-au căpătat autonomia și dreptul deplin la independeță față
de conducătorii coloniali europeni. Nu a existat niciun proces de decolonizare
în anumite regiuni, în ordine și fără confilcte. În schim în multe alte state,
independeța a fost câștigatădupa o revoluție îndelungată. Doar puține noi țări
independente și-au dobândit un guvern stabil imediat după decolonizare, iar
alte state au fost în continuare conduse de dictatori militari pentru decenii sau
au îndurat lungi războaie civile. Câteva guverne europeane au format o nouă
relație cu fostele lor colonii; iar altele s-au impus decolonizării militare.
Procesul de colonizare a coincis cu noul Război Rece dintre Uniunea Sovietică
și Statele unite și cu dezvoltarea timpurie a noilor State Unite.

Decolonizarea a fost de-obicei afectată de competiția superputerilor

statatale din acea perioada și a avut un impact bine definit în evoluția
competiției. De-asemenea a schimbat semnificativ tiparul relatilor
internaționale într-un sens mai general. Apariția a atât de multe țări; unele
dintre ele ocupau locații strategice, altele posedau resurse naturale
semnificative, iar majoritatea erau foarte sărace, a alterat compoziția Statelor
Unite și complexitatea politică din fiecare regiune de pe glob.

La mijlocul secolului al XIX-lea, puterile europene au colonizat o mare parte

din Africa și Sud-Estul Asiei. În timpul deceniilor de imperialism, puterile
industrial Europene au văzut în continetele Africa și Asia rezvoare de materie
primă, muncă, și teritoriu pentru ăsezări viitoare. În majoritatea cazurilor,
oricum, dezvoltarea semnificativă nu a întârziat să apară iar așezările
europeane în aceste colonii nu au întârziat să apară sporadic. În orice caz,
coloniile, au fost exploatate , uneori brutal, pentru resurse naturale și de
muncă, și în unele cazuri pentru recrutare militară. În plus, introducerea legei
coloniale a trasat arbitrar granite naturale care nici una dintre ele nu existase
până atunci, împarțind grupurile etice și lingivstice și trăsături naturale, șî
stabilirea fundației pentru crearea a numeroase state care nu au o afinitate
geografică, lingvistică, etnică sau politică.

PAGE 2
INDEPENDEȚA COLONIALĂ
În aproape toate coloniile, existau mișcări anticoloniale naționaliste care
luptau pentru independeță. Între cele doua războaie mondiale a avut loc Congresul
Național Indian ce afost condus de Mahatma Gandhi și Hawharial Nehru. Prin
intermediul acestuia, s-a construit o mișcare în masă în India, colonie britanică la
vremea respectivă, pentru a rezista legii britanice. Acestă mișcare s-a manifestat
prin boicoturi, greve și alte metode non-violente. Ulterior în urma acestor mișcări
colonia britanică a devenit două națiuni independente, India și Pakistan, în 1947.
Reușita mișcării anticoloniale din India a inspirit și alți conducători anticoloniali
din Africa și Asia să ia inițiativă. Așadar în timpul celui de al Doilea Război
Mondial, Marea Britanie, Franța, Olanda, Italia și Japonia au pierdut controlul
coloniilor.

Prin urmare coloniștii occidental au înfruntat creșterea rezistenței naționale

a coloniilor în deceniile ce au urmat după 1945, iar conducătorii lor au realizat că
menținerea controlului cu armate din ce în ce mai mari era prea costisitor. În
unele națiuni imperialiste, mulți dintre oameni au ajuns să realizeze că
independența coloniilor trebuie acordată.

IMPACTUL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Cel de al Doilea Război Mondial a impus schimbări fiziologice ce au ajutat
în decolonizarea Africii. Războiul a schimbat modul cum oamneii văd în fiecare zi
viața, pe ei înseși, și oamenii din jurul lor. Acest război a schimbat și a modelat
modul cum africanii vedeau europenii. Pentru secole, idea de superioritate a
albilor existase în mintea africanilor, oamneii credeau ca europenii erau
insurmontabili și nu puteau fi învinși. Însă după al Doilea Război Mondial, aceasta
superioritate și mod de gândire a fost amenințată iar Africanii au început să-si
dezvolte autentit speranța că libertatea nu era o fantezie, pentru prima data în
secole, africanii au văzut că independența de sub jugul țarilor europene era
posibilă.

La începutul războiului, Marea Britanie pierdea în favoarea puterilor Axei,

britanicii descoperind ca nu erau invicibili, au văzut ce poate face o cauză comună
unei națiuni în acest scop au luat mai înserios naționalismul African. Din nefericire
pentru britanici și alte țări europene ce au colonizat Africa, nu au mai putut să-și
permită economic rezisteța mișcărilor naționaliste africane.

În al Doilea Război Mondial S.U.A preconize eliberarea Filipinelor înainte

ca să fie ocupate de japonezi în 1942. Odată cu eliberarea Filipinelor, SUA a reușit
să garanteze formal independența în 1946. În anul 1941 a avut loc Charta
Atlanticului unde SUA și Anglia au promis că nu vor anexa niciun teritoriu după

PAGE 3
război și că vor recunoaște dreptul de autodeterminare al popoarelor și că vor
decide forma lor guvernare.

În timpul războiului Japonia, a câștigat o putere semnificativă imperiala,

reușind să alunge puterile europene din Asia. După predarea japonezilor din 1945,
mișcările naționale din fostele colonii asiatice au pledat pentru independeță în
schimbul reîtoarcerii sub jugul colonial European. În multe cazuri, precum în
Indonezia și Indochina Franceză, acestea erau gherile care luptau cu japonezii
după predarea europenilor, sau erau foști membrii a coloniilor militare. De-
asemnea aceste mișcări de independeță adesea au apelat la guvernul Statelor Unite
penru suport.

DECOLONIZARE ȘI NAȚIONALISM

Sfârșitul dominație străine și formarea noilor națiuni s-a manifestat în

general, în trei moduri. Un prim mod este unul pașnic, unele colonii și-au obținut
independența fără prea multă violență, cum ar fi Nigeria și Uganda, independența
acordata de Marea Britanie în unrma mișcăriilor naționale din aceste țari care și-au
exprimat acordul pentru ca afeceriștii să dețina în continuare plantațiile și minele.
Se identifică un al doilea mod de decolonizare, preum Kenia Algeria și
Rhodesia(Zimbabwe), care aveau mulți coloniști și care lupaseră din greu pentru a
preveni decolonizarea deoarece dețineau pământuri și afaceceri, erau mențiunte
sub guvernare colonială. În cadrul acestui mod s-a indentificat o lupta îdelungată
pentru naționalizare ducând războaie sângeroase pentru ca fostele colonii să-și
capete independență și autonomia. În cele din urmă e identifică și un al treilea tip
al decolonizării, mod în care mișcările naționaliste au adoptat marxismul(=mișcare
prin care naționaliștii doresc să schimbe integral economia și societatea conform
principiilor socialiste și să-I alunge pe proprietarii străini). În cadrul acestui tip de
decolonizare intră China, întrucât Parditul Comunist Chinez a luptat împotriva
Partidului Național Chinez pentru controlul asupra acesteia; naționaliștii retrași pe
insula Taiwan au declarant Republica Chineză.

STATELE UNITE ȘI UNIUNEA SOVIETICĂ

Cât și SUA, dar și URSS, au urmărit în timpul Războiului Rece, dar și al

decolonizării influențarea noilor națiuni independente întrucât fiecare putere
credea că principiile sale trebuiau să ghideze politicile noilor națîuni, fiecare
încerca să blocheze influentă celeilate superputeri. În plus democrația liberală și

PAGE 4
capitalismul (SUA) și comunsimul (URSS) aveau interese practice, fiecare dorind
accesul la resursele și materiile prime ale noilor națiuni.

În orice caz, cu cât competiția Războiului Rece cu Uniunea Sovietică a ajuns

să domine problemele de politică externă americane la sfârșitul anilor 1940
respectiv 1950, administrațiile Truman și Eisenhower au devenit din ce în ce mai
preocupate de faptul că puterile europene și-au pierdut coloniile sau le-au acordat
independeță, iar părțile comuniste soviet ar putea să obțină putere în noile state.
Acest lucru ar putea servi la schimbarea echilibrului international de putere în
favoarea Uniunii Sovietice și va elimina accesul la resursele economice ale aliaților
din SUA. Evenimente precum lupta indoneziană pentru independența față de
Țările de Jos (1945-1950), războiul vietnamez împotriva Franței (1945-1954) și
preluările socialiste naționaliste și pretense ale Egiptului (1952) au servit la
consolidarea acestor temeri, chiar dacă noile guerse s-au legat direct de Uniunea
Sovietică. Astfel, Statele Unite a folosit pachete de ajutor, asisteță tehnică șî uneori
chiar intervențîe militarăpentru a îcuraja națiunile nou-independente din Lumea a
treia să adopte guverne aliante la Occident. Uniunea Sovietică a desfășurat tactici
similar într-un effort de a încuraja noi națîune să adere la blocul communist și a
încercat să convingă țările nou decolonizate că comunismul era o ideologie
economică și politică intrinsecă non-imperialistă. Multe dintre noile națiuni s-au
opus preiunii de a se atrage în Războiul Rece, alăturându-se “mișcării nealiniate”,
care s-a format după conferința de la Bandug din 1955 si s-a axat pe dezvolatera
internă.

CONCLUZIE
În concluzie noile națiuni independente care au apărut în anii 1950 și 1960
au devenit un factor important în schimbarea echilibrului puterii în cadrul
Națiunilor Unite. În 1946, in Statele Unite existau 35 de state membre; pe măsură
ce noile națiuni independete din “lumea a treia” s-au alăturat organizației, până în
1970, numarul membrilor s-a umflat la 127. Noile natiuni au împins ONU să
accepte rezoluții penru independeța statelor colonial și să creeze o comisie
specialăprivind colonialismul, demostrând că, desi unele națiuni au continuat să
lupte pentru independeță, în ochii comunității internaționale, epoca colonial se
încheia.

Așadar după lupte îndelungate pe o perioadă de aproximativ 20 de ani,

fostele colonii imperiale și-au căpătat independeța reușind să scape rând pe rând
de sub jugul occidentalilor prin căi diferite, decolonizarea jucând totodată un rol
primordial în plan politico-social, dar a influențat enorm Războiul Rece
deschizând astfel noi ere.

PAGE 5
Bibliografie:
1. https://en.wikipedia.org/wiki/Decolonization
2. http://www.did-clio.net/deco/decolonizare_nationalism.php
3. https://2001-2009.state.gov/r/pa/ho/time/cwr/98782.htm
4. https://chssp.ucdavis.edu/cww2-decolonization-with-cuba-1.pdf
5. https://scholarworks.bgsu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1048&
context=africana_studies_conf

PAGE 6