Evolutia politicilor sociale. Tipologii de politici sociale.

Intr-un plan concret si din perspectiva temporala, politica sociala a evoluat

diferentiat pe tari, diferentieri ce se pot vedea reproduse si astazi. Incepand cu
ultima parte a secolului XIX si pana spre anii 1930 ai secolului nostru se pot distinge
doua modele contrastante de politica sociala:

1.Primul, in regimurile liberale, se regaseste in tarile anglo-saxone. Unul dintre cei

mai mari creatori a fost William Henry Beveridge (sef al serviciului de somaj si
ocupare, economist si administrator britanic). Politicile sociale din aceasta
categorie au fost orientate spre sisteme traditionale de combatere a saraciei si de
incurajare a solutiilor private de asigurari sociale. Aceasta abordare a fost conforma
cu ideile economiei politice liberale clasice, politicile sociale avand, ca principale
instrumente, sisteme de verificare a mijloacelor de trai si prestatii publice orientate
numai spre nevoi care pot fi dovedite a fi, in mod real, neacoperite si care nu
greveaza esential bugetul public.

2.Cel de-al doilea model este regasit in Europa continentala. El s-a bazat pe
asigurarea sociala – lansata de Otto von Bismarck in anii 1880-, initial privata si
voluntara, devenita ulterior obligatorie. Acest model s-a construit in ideea unui rol
puternic si direct al statului, in special prin stipularea participarii obligatorii a
populatiei si prin stabilirea unor standarde ce trebuie atinse. Aceasta a favorizat
dezvoltarea de programe de asigurari sociale pe principii ocupationale, cu statut
distinct si administrare autonoma.

Politicile sociale, in evolutia lor, au inregistrat o “explozie” in special dupa cel

de-al doilea razboi mondial, anii ’50 si ’60 reprezentand perioada cea mai fertila.
Aceasta dezvoltare, indeosebi in tarile occidentale, a fost sustinuta de cresterea
economica puternica inregistrata in respectiva perioada. Ea a permis elaborarea si
punerea in practica a unor programe sociale importante, care au ajuns astazi sa
acopere in intregime problematica sociala, evident cu particularitati si accente de
la o tara la alta.

Chiar daca au avut la baza constructiei si functionarii lor conceptii politice

diferite, de nuanta liberala sau social-democrata, politicile sociale in tarile
occidentale nu s-au dezvoltat in forme pure, acestea modelandu-se, in timp, in
functie de o multitudine de factori.

Pe de alta parte, se constata deosebiri semnificative intre tari sau grupuri de

tari privind unele caracteristici majore ale politicilor sociale, deosebiri derivate in
special din perceptia si respectiv din conceptia privind solutionarea diferitelor
probleme sociale. De exemplu, in unele tari ale Europei occidentale ca Franta ori
Suedia programele de protectie a familiilor cu copii au capatat o amploare
deosebita, in timp ce altele ca SUA acest gen de programe nu exista sau nu sunt
semnificative.

Astazi, “statele bunastarii” sunt departe de cele doua modele initiale. Potrivit
experientelor inregistrate in tarile occidentale se pot distinge cateva categorii de
regimuri de politici sociale:

a)Un prim grup este alcatuit din tari care au reformat numai marginal model de
asistenta sociala de traditie liberala, denumit uneori si “statul bunastarii reziduale”.
Exponentul cel mai radical il constituie SUA, unde se urmareste cu prioritate
combaterea saraciei, interventia statului in domeniul social fiind mult redusa,
caracterizata ca reziduala in comparatie cu modelul european, in special cu cel
nord-european.

Modelul SUA se circumscrie, in linii mari, la programe centrate pe asistenta

sociala, pe prestatii acordate in special saracilor, pe baza unei verificari drastice a
veniturilor. El nu cuprinde programe publice de ingrijire medicala, ajutoare de
boala si programe pentru familii cu copii. Aceasta este o abordare in care guvernul
se abtine in general de la politici active de ocupare a fortei de munca (de ex., nu
au fost organizate sisteme publice de reorientare ocupationala a fortei de munca).

Criteriul de accesibilitate la prestatii sociale este definit, in principal, de nevoi

sau de capacitatea de plata. Rezultatul este un proces de redistribuire redus si o
inegalitate mare in distributia veniturilor, comparativ cu modelele vest-europene.
Din 1993, administratia americana a inceput o companie puternica in favoarea
promovarii unor programe de anvergura in domeniul sanatatii si al ocuparii fortei
de munca.

b) Un al doilea grup il constituie tarile scandinave, cu exemplul cel mai des citat si
cel mai mult admirat pana nu demult: Suedia. In acest caz, inceputul l-a constituit
o buna si extinsa traditie de asistenta sociala, evolutia statului bunastarii fiind sub
influenta conceptiilor social-democrate care au dominat guvernarea aproape patru
decenii. Sloganul “casa oamenilor” a exprimat ideea (principiul) de a include
intreaga populatie in principalele domenii ale politicii sociale, indiferent daca
nevoia era sau nu manifesta.

Filozofia care a stat la baza acestui model a fost aceea ca o natiune mica,
pentru a fi competitiva pe plan international, trebuie sa se bazeze pe propriile
resurse umane si ca productivitatea optima este cel mai bine realizata daca indivizii
si familiile au garantata o bunastare adecvata.

Principalele obiective le-au constituit: eradicarea saraciei; realizarea

solidaritatii sociale; echitatea prin politica sociala.

In aceasta conceptie se promoveaza o politica de venituri de baza garantate,

intr-o gama larga de prestatii sociale, dintre care cele mai importante sunt:
alocatiile universale pentru copii, pensiile de baza, ingrijirea sanatatii, etc.
Obiectivele se realizeaza preponderent pe cai redistributive, prin transferuri si prin
sistemul de impozitare si taxe.

c) In zona vest-europeana se particularizeaza – prin anumite trasaturi - tarile ale

caror politici sociale sunt de inspiratie bismarckiana, reprezentate de Germania si
Austria. Acest grup este denumit, adesea, ca fiind de tip “conservator”, situandu-
se, din punct de vedere al doctrinei care-l defineste, intre cel liberal si cel social-
democrat. Acest grup s-a constituit prin reformarea schemei traditionale de
asigurari sociale si prin stabilirea unui sistem puternic de protectie pentru grupuri
care nu se pot proteja singure.

Modelul (vest) german de politica sociala este astazi cunoscut ca fiind bine
integrat in cerintele economiei de piata, iar instrumentele politicii sociale sunt
concepute astfel incat sa fie conforme cu principiile de functionare eficienta a
pietei.

Literatura de specialitate utilizeaza pentru economia germana termenul de

“economie sociala de piata”. Acest calificativ este motivat de faptul ca se urmareste
ca functionarea pietei sa nu fie stanjenita de dezvoltarea programelor sociale, fara
ca aceasta sa insemne limitarea dezvoltarii politicilor sociale.

d) In cadrul tarilor dezvoltate cu economie de piata se particularizeaza, de

asemenea, modelul japonez, de tip paternalist, indepartat in multe privinte de
modelele vest-europene si de cel american. Este un model care se bazeaza pe
jonctiunea elementelor traditionale de intrajutorare in mediul familial cu
interventia statului si antrenarea substantiala a patronatului in solutionarea
problemelor sociale.

Literatura de specialitate ofera o dezbatere larga referitoare la diferitele

modele de politica sociala si, in acest context, la rolul statului in procesele de
redistribuire a veniturilor. Intr-o anumita masura, astfel de dezbateri au fost
stimulate de nevoia fostelor tari socialiste de a se “inspira” din modelele
occidentale admirate pentru performantele lor, inclusiv in domeniul social.
 Pe de alta parte, dezbaterile au fost impulsionate de insesi cerintele de
reformare a politicilor sociale din tarile dezvoltate, de regandire a rolului diferitilor
actori sociali in acest domeniu, precum si de modelul in care politica sociala a
statelor dezvoltate se cupleaza cu economia si cu cerintele de functionare eficienta
a acesteia, cu sistemul de valori nationale sau regionale.

Michel Albert, in lucrarea sa “Capitalism contra capitalism” propune o analiza

comparativa a modelului american si (vest) european (renan, in special). De altfel,
in tarile dezvoltate, preocuparea majora de reformare a politicilor lor sociale este
impusa cu prioritate de modificarile importante ale mediului economico-social,
ostil, in general, expansiunii programelor sociale si, deopotriva, de tendintele de
armonizare a politicilor sociale; acesta din urma este cazul tarilor vest-europene,
preocupate de realizarea Uniunii Economice si Monetare.

In acelasi timp, se simte nevoia initierii unor programe sociale in scopul

ameliorarii unor tensiuni acumulate in anumite segmente ale sferei sociale; un
exemplu este reforma in domeniul asigurarilor de sanatate in SUA.

In spatiul est-european fostele tari socialiste constituie un grup in care

politica sociala a fost marcata de ideologia care a determinat modul de functionare
a intregului sistem. Intr-un anumit sens politica sociala din aceasta categorie de
tari s-a constituit intr-o componenta inseparabila de sistemul social in general, de
cel economic in special, fiind o zona in care fundamentul sau ideologic a avut
consecinte benefice.

Colapsul sistemului socialist si criza pe care o traverseaza in prezent fostele

tari socialiste au scos in evidenta limitele “de sistem” ale politicii sociale si
trasaturile comune in acest domeniu, care disting tarile foste socialiste de tarile
dezvoltate cu economie de piata.

In aceasta categorie de tari, politica sociala promovata s-a bazat pe principii

egalitariste, “echitatea socialista” fiind un principiu declarat in toate domeniile
sociale, inclusiv in cel al repartitiilor veniturilor. Statul a fost superpatron, singurul
detinator al resurselor pentru politica sociala, individul fiind in general exclus de la
responsabilitatea in acest domeniu, inlaturat de la dreptul de a lua decizii viabile
privind propria sa existenta, deciziile politice discretionale au condus la diluarea
coeziunii sociale, au adus prejudicii constiintei sociale si comportamentului
populatiei.
 Politicile sociale din sistemul socialist au avut o configuratie diferita de cele
din tarile occidentale, in special europene. Caracterul particular al politicilor sociale
din fostele tari socialiste ar putea fi rezumat de urmatoarele trasaturi:

· o dezvoltare a politicilor sociale bazata preponderent pe legislatia muncii

(drepturi preferentiale celor cu statut de salariat);

· un sistem de asigurari sociale suprasolicitat din punct de vedere functional si

in conditiile absentei sau ale subestimarii protejarii oamenilor si prin alte
mijloace, cum ar fi asistenta sociala;

· exercitarea directa de către stat a funcției sale sociale.