Sunteți pe pagina 1din 3

Germania

Republica Federală Germania, colocvial, Germania, este un stat în Europa Centrală. Face
parte din organizații internaționale importante, precum: Consiliul Europei (1951), OCDE,
Uniunea Vest-Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973),
OSCE, și din zona euro. Se învecinează: la nord - cu Marea Nordului, Danemarca și Marea
Baltică; la est - cu Polonia și Republica Cehă; la sud - cu Austria și Elveția; iar la vest - cu
Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda. Teritoriul Germaniei acoperă 357.021 de kilometri
pătrați (137.847 mile pătrate), într-o zonă cu climat temperat. Germania are cea mai mare
populație dintre statele membre ale Uniunii Europene (82 de milioane de locuitori).

Steagul Germaniei

Cultură

Contribuțiile germane la cultura mondială sunt numeroase. Germania a fost locul de naștere al
unor renumiți compozitori, precum Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Johannes
Brahms și Richard Wagner; poeți precum Johann Wolfgang von Goethe și Friedrich Schiller;
filosofi ca Immanuel Kant, Georg Hegel, Karl Marx sau Friedrich Nietzsche.
O mică selecție de aspecte culturale specifice:

• Muzica Germaniei
• Bundesliga - liga întâia de fotbal a Germaniei
• Oktoberfest

Sport

Germania are peste 26.000 de cluburi și 178.000 de echipe sportive, finanțate de stat, sponsori
privați și din taxele de membru.
Prima ligă germană de fotbal este cunoscută sub numele de Bundesliga. Începând din sezonul
2010-11, Bundesliga este plasată pe locul al treilea în clasamentul coeficienților UEFA, care
se ia în considerare în stabilirea componenței UEFA Champions League și UEFA Europa
League.
Fotbalul în Germania (ca și în majoritatea țărilor europene) este cel mai important și practicat
sport.
Bayern München este cel mai de succes club de fotbal german, cu 25 de campionate naționale,
17 cupe naționale și 5 titluri de campioni europeni (trei Cupe ale Campionilor Europeni și 2
Ligi ale Campionilor).
Echipa națională de fotbal a Germaniei este una dintre cele mai titrate echipe din fotbalul
internațional. A câștigat Cupa Mondială în 1954, 1974, 1990 și 2014 și Campionatul European
de Fotbal în 1972 și 1980, ca Germania de Vest și în 1996 ca Germania. Miroslav Klose este
principalul marcator pentru echipa națională, cu 71 de goluri, dar faima lui este, probabil,
eclipsată de cea al lui Franz Beckenbauer, care este unul dintre puținii fotbaliști din lume care
au câștigat Campionatul Mondial, atât ca antrenor cât și ca jucător. De asemenea, Germania a
găzduit Campionatul Mondial din 1974 și 2006, terminând pe locul trei în 2006, după ce a
pierdut semi-finala în fața câștigătoarei de atunci, Italia.
Echipa națională de fotbal feminin este de asemenea o putere mondială, câștigând Campionatul
Mondial de Fotbal Feminin în 2003 și 2007, Germania fiind singura națiune care reușește să
câștige titlul mondial și pe cel european la ambele sexe.

Bucătăria germană

Bucătăria germană folosește din plin carnea de porc de vacă și de pasăre, peștele, untura de
porc , cartoful. Supele, sosurile, salatele, pastele făinoase și aluaturile, berea, compoturile se
întâlnesc mai frecvent decât în alte bucătării. Bucătăriei germane îi datorăm șnițelul, salata de
castraveți, salata de cartofi, ștrudelul cu mere. Bucătăria germana folosește cel mai mult
cârnații (se cunosc mai mult de 1500 varietăți); sunt produse și exportate cu mult succes foarte
multe feluri de pâine. Renumite sunt și numeroasele rețete de preparare a verzii (creata, alba,
roșie, de Bruxelles, precum și cea acrită). Șnițelul și ștrudelul de mere sunt datorate bucătăriei
vieneze și nu celei germane.

S-ar putea să vă placă și