Sunteți pe pagina 1din 19

POSIBILE DIRECŢII PENTRU DIFERENŢIEREA SARCINILOR LA NIVELUL CLASEI,

· VOLUMUL – Se poate reduce numărul de elemente pe care elevul trebuie să le înveţe şi să le completeze.
· METODELE DE PREDARE – Se pot: utiliza diverse materiale didactice ilustrate, introduce mai multe
exemple practice, planifica activităţi practice, utiliza grupuri de învăţare prin cooperare.
· PARTICIPAREA – Se poate adapta măsura în care elevul este implicat activ în rezolvarea
sarcinii, va primi sarcini mai simple (eventual practice) pe care să le poată îndeplini.
· TIMPUL – Se poate adapta timpul alocat învăţării, completării unei sarcini sau a unui
test, astfel se vor stabili ritmuri de învăţare diferite (creşterea sau scăderea ritmului).
· NIVELUL DE SPRIJIN – În funcţie de necesităţi, se poate aloca mai mult sprijin individual
anumitor elevi prin apelarea la: colegi care să îi ajute, cadre didactice de sprijin, tutori elevi (de
aceeaşi vârsta sau mai mari).
· GRADUL DE DIFICULTATE – Se pot adapta: nivelul conţinuturilor, tipul problemei,
regulile pe care elevul le poate folosi în rezolvarea sarcinii (permisiunea utilizării
calculatorului la ora de matematică, simplificarea instrucţiunile pentru rezolvarea
sarcinii, schimbarea regulilor pentru a răspunde nevoilor elevilor).
· REZULTATUL – Se poate adapta modul în care elevul poate răspunde cerinţelor: a
răspunde la întrebări oral, nu în scris; a folosi un caiet de comunicare pentru unii elevi; a
permite elevilor să demonstreze cunoştinţele pe care le au prin utilizarea unor mijloace
practice.
· MODIFICAREA CURRICULUMULUI – Se pot adapta obiectivele sau rezultatele
aşteptate folosind acelaşi conţinut (a se cere acţiunile/cunoştinţele facile).
· ÎNLOCUIREA CURRICULUMULUI – Se pot folosi instrucţiuni şi materiale de
învăţare diferite pentru a răspunde scopurilor personale de învăţare ale unui elev (în
timpul unui test de limbă, un elev îşi dezvoltă abilităţile de utilizare a calculatorului în
sala de calculatoare).
· PROIECTAREA DE MATERIALE SĂ RESPECTE:
° Includerea unei informaţii mai reduse pe aceeaşi pagină;
° Folosirea culorilor contrastante;
° Sublinierea informaţiei cu creioane colorate;
° Utilizarea în pondere mai mare a exerciţiilor de completare cu răspunsurile potrivite;
° Reflectarea şi exemplificarea cu extrase din experienţe practice
° Acoperirea unor porţiuni din pagină;

(Lista orientativă cu modalităţi de adaptări curriculare:


- Renunţarea la anumite capitole, teme;
- Esenţializarea conţinuturilor;
- Utilizarea materialului concret, obiectual şi reprezentativ;
- Adaptarea modalităţii de evaluare particularităţilor de dezvoltare ale elevului;
- Utilizarea desenului, a reprezentărilor grafice şi însuşirea unor modalităţi de
Autocontrol.
- Diminuarea gradului de dificultate şi a volumului temelor scrise.)

Clasa I 1
1. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral
2. Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală
3. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citirea/lectura)
4. Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă

Prof. înv. primar Ciurdea Elena Livia Avizat,


Clasa I C, an școlar 2018 – 2019 Director,
Prof. Pătrăuceanu Roxana Gabriela

Responsabil Comisie metodică Avizat,


profesori itineranți Director CJRAE,
Prof. Diaconu Daniela Prof. Pleșa Melania

PROGRAMĂ ADAPTATĂ și Planificare calendaristică


CLASA I
pentru elevul H. D. M, cu tulburări/deficultăți de învățare

Limba şi literatura română

I. OBIECTIVE CADRU

Clasa I 2
A. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE
1. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral

Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare ADAPTATE

La sfârşitul clasei I elevul va fi Pe parcursul clasei I se recomandă următoarele activităţi:


capabil:
1.1. să înţeleagă semnificaţia globală a  exerciţii de ascultare şi de confirmare a înţelegerii
mesajului oral mesajului ascultat;
 formulări de răspunsuri la întrebările puse;
1.2. să sesizeze intuitiv corectitudinea  jocuri didactice de stabilire a acordului dintre adjectiv şi
gramaticală a unei propoziţii substantiv, dintre predicat şi subiect (fără referire la
ascultate terminologia gramaticală) etc.
1.3. să distingă cuvintele şi sensul lor  exerciţii de delimitare a cuvintelor într-o propoziţie dată;
într-o propoziţie dată exerciţii de stabilire a numărului şi a ordinii cuvintelor într-
o propoziţie dată;
1.4. să distingă sunetele şi silabele  exerciţii de despărţire a cuvintelor în silabe;
dintr-un cuvânt dat  exerciţii de identificare a sunetelor din structura silabei;
 exerciţii de stabilire a locului unui anumit sunet în cadrul
cuvântului etc.
1.5. să-şi concentreze atenţia pentru a  exerciţii de ascultare a unor mesaje formulate de
asculta mesaje formulate de persoane diferite;
persoane diferite  exerciţii de dialog; conversaţii în grup pe teme curente
etc.

2. Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală

Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare


2.1. să construiască enunţuri logice  povestirea unor fapte, întâmplări personale;
 formulări de întrebări şi de răspunsuri;
descrierea caracteristicilor de bază ale unor obiecte;
2.2. să construiască propoziţii/*fraze  exerciţii de construire corectă a propoziţiilor,
corecte din punct de vedere  exerciţii-joc de stabilire a acordurilor gramaticale (fără
gramatical referire la terminologia gramaticală) etc.
2.3. să integreze cuvintele noi în exerciţii de construire a unor enunţuri proprii cu noile
enunţuri proprii cuvinte;
2.4. să despartă în silabe cuvintele care  exerciţii de despărţire a cuvintelor în silabe în condiţiile
conţin o consoană între două în care o consoană se află între două vocale, două consoane
vocale şi două consoane între două se află între două vocale (fără a se face referire la regulile
vocale (fără referire la regulile fonetice);
fonetice)
2.5 să pronunţe clar şi corect sunetele  exerciţii de pronunţare corectă a sunetelor limbii române;
şi cuvintele exerciţii de recitare a unor poezii etc.
*2.6. să manifeste iniţiativă în  exerciţii de dezvoltare a iniţiativei comunicative şi a
comunicarea orală capacităţii de a interveni în actul comunicării;

3. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citirea / lectura)

Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare

Clasa I 3
3.1. să identifice litere, grupuri de  exerciţii de asociere a sunetului cu litera; exerciţii de
litere, silabe, cuvinte şi enunţuri identificare a literelor mari şi a literelor mici de tipar sau
în textul tipărit şi în textul scris scrise de mână;
de mână  exerciţii de identificare a silabelor în structura cuvântului;

3.2.  exerciţii de sesizare a semnificaţiei textului cu ajutorul


să sesizeze legătura dintre text şi
imaginile care îl însoţesc imaginii etc.
3.3. să asocieze forma grafică a  exerciţii de exprimare a înţelesului unor cuvinte dintr-un
cuvântului cu sensul acestuia text citit;
 exerciţii de construire a unor enunţuri cu anumite cuvinte
date etc.
3.4. să desprindă semnificaţia globală  exerciţii de citire conştientă a unor texte date etc.
a unui text dat

3.6. să citească în ritm propriu un  exerciţii de citire a cuvintelor pe silabe;


scurt text cunoscut  exerciţii de citire integrală a cuvintelor;
 exerciţii de citire în ritm propriu etc.
3.7. să manifeste curiozitate pentru  exerciţii de citire şi de memorare a unor texte în versuri;
lectură
Obiectivele de referinţă marcate în programă cu asterisc nu sunt obligatorii, ele fiind incluse în curriculum-ul
la decizia şcolii.

Clasa I 4
4. Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă

Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare


4.1. să scrie corect litere, silabe şi  exerciţii grafice pregătitoare (desena-rea, confecţionarea
cuvinte modelelor de litere din diferite materiale)
 exerciţii de adoptare a unei poziţii corecte şi comode
pentru scris;
 exerciţii de scriere a elementelor grafice învăţate;
 exerciţii de scriere corectă a literelor, a silabelor şi a
cuvintelor etc.
4.2. să construiască în scris scurte  exerciţii de ordonare corectă a cuvintelor într-o propoziţie
propoziţii, corecte din punct de dată; exerciţii-joc de stabilire a acordurilor gramaticale;
vedere gramatical  exerciţii de corectare a greşelilor de exprimare din punct
de vedere gramatical;
 exerciţii de alcătuire de enunţuri proprii cu anumite
cuvinte date etc.
4.3. să scrie un text corect, lizibil şi  exerciţii de scriere caligrafică a literelor şi a cuvintelor,
îngrijit, utilizând semnele de respectându-se forma, mărimea şi înclinarea lor;
punctuaţie învăţate (punctul,  exerciţii de încadrare corectă în pagină; exerciţii de
semnul întrebării) apreciere corectă a spaţiului dintre cuvinte;
 exerciţii de scriere corectă a cuvintelor; exerciţii de
construire a propoziţiilor;
 exerciţii de marcare a semnelor de punctuaţie; exerciţii de
percepţie fonică a intonaţiei propoziţiilor enunţiative şi a
propoziţiilor interogative (fără a se face referire la
terminologia dată);
 exerciţii de copiere a unor cuvinte, a unor propoziţii şi a
unor fragmente din textele reproduse în abecedar;
 exerciţii de dictare etc.
4.4. să manifeste interes pentru  completare de rebusuri;
exprimarea scrisă  jocuri de denumire a imaginilor etc.

Se va pune accentul pe activități ca:


- exerciţii de ascultare şi confirmare a mesajului ascultat
- descrie sala de clasǎ/ şcoala/ drumul de acasǎ pânǎ la şcoalǎ
- descrie membrii familiei;
- recunoaşte imaginile şi denumeşte încǎperile unei locuinte/ spune ce activitǎţi se
desfǎşoarǎ în fiecare camerǎ;
- enumera parţile componente ale unui fruct/ plante;
- recunoaşte fructele/ legumele / cerealele;
- recunoaşte cele trei stari ale apei;
- recunoaşte, din imagini, anotimpurile;
- aratǎ parţile corpului omenesc;
- aratǎ animale domestice si sǎlbatice;
- enumerǎ câteva elemente ale unor meserii;
- enumerǎ mijloacele de transport cele mai cunoscute;
- cunoaşte poziţiile obiectelor în spaţiu;
- formuleazǎ propoziţii corespunzǎtoare anotimpului;
- cunoaşte onomatopeele;
- completeazǎ ce lipseşte într-un desen;

Clasa I 5
Literele şi sunetele:
- distige locul fiecǎrui sunet şi litere în cuvânt;
- reprezintǎ grafic cuvântul, silabele şi sunetele;
- subliniazǎ litera într-un text scurt;
- scrie corect literele mici şi mari de mânǎ;
- uneste cuvintele scrise cu litere mari cu cuvintele scrise cu litere mici
- coloreazǎ imagini care încep cu anumite litere;
- identificǎ toate literele care formeazǎ un cuvânt;
- amplaseazǎ corect literele în reţeaua de linii a caietului de scriere;
- recunoaşte sunetele şi literele din care sunt alcǎtuiţi diftongii; pronunţǎ corect diftongii
în cuvinte;
- recunoaşte literele din care sunt alcǎtuite grupurile de litere;
- exemplificǎ şi scie corect cuvinte care conţin grupuri de litere la început,mijloc şi
sfârşit, în cadrul: copierii, transcrierii sau dictǎrii;
- reprezintǎ grafic numǎrul de cuvinte al propoziţiei prin linii;
- reprezintǎ numǎrul silabelor prin liniuţe;
- reprezintǎ grafic,prin puncte, sunetele unui cuvânt;
- cunoaşte sunetul cu care începe/ se sfârşeşte un cuvânt;
- identificǎ ce sunet s-a schimbat între douǎ cuvinte;

Cuvântul:
- încercuieşte cuvântul care corespunde ilustraţiei şi cuvântului care o denumeşte,dintre
alte cuvinte asemǎtoare;
- citeşte fǎrǎ literalizare cuvinte din 1- 4 silabe, fǎrǎ greseli;
- citeşte corect cuvintele care- l conţin pe “x”
- desparte cuvintele în silabe şi reconstruieşte din silabe cuvintele;
- gaseşte litera care lipseşte, pentru a forma cuvântul monosilabic;
- gǎseşte silaba care lipseşte pentru a forma cuvinte cu sens;
- ordoneazǎ silabele pentru aforma un cuvânt;
- formeazǎ familii de cuvinte;
- creeazǎ cuvinte noi, prin adǎugare/ omisiune de silabe;
- scrie corect cuvinte copiate, transcrise,dictate, fǎrǎ omisiuni sau înlocuiri de litere;
- cunoaşte câteva cuvinte cu înţeles asemǎnǎtor/ opus;
- cunoaşte diminutivele/ pluralul cuvintelor;
- atribuie însuşiri corecte unor obiecte/ fenomene etc.
- desprinde sensul unui cuvânt din context;
- foloseşte cuvintele noi şi în alte contexte

Propoziţia:
- formeazǎ propoziţii din douǎ sau mai multe cuvinte, dupǎ imaginile date;
- spune cât mai multe despre imaginile date;
- formuleazǎ propoziţii interogative plecând de la o imagine;
- comparǎ propoziţiile din punctde vedere al numǎrului de cuvinte;
- citeşte propoziţii scurte( 3-4 cuvinte),fǎrǎ reveniri asuprea cuvintelor formate din 1-3
silabe, folosind intonaţia cerutǎ de punctuaţie;
- sǎ respecte spaţiul dintre cuvinte,majuscula primului cuvânt din propozitie şi semnele
de punctuaţie;
- sǎ copieze, sǎ transcrie şi sǎ scrie dupǎ dictare(autodictare) propoziţii

Textul:
- citeşte cu voce tare, în ritm propriu, texte scurte;
- citeşte textecare conţin dialog, cu intonaţie;
- raspunde la întrebǎri legate de textul citit;
Clasa I 6
- redǎ,prin povestire, conţinutul de idei al unui text;
- scrie corect un text în cadrul: copierii, transcrierii sau dictǎrii
- aşeazǎ corect în paginǎ un text scris, respectând regulile de scriere a titlului, alineatului
şi a substantivelor proprii

Semnele de punctuaţie:
- recunoaşte punctul, virgula, semnul întrebǎrii, semnul exclamǎrii, linia de dialog,douǎ
puncte;
- foloseşte la citire intonaţia specificǎ unui îndemn, mirare, întrebare

Clasa I 7
1. Cunoaşterea şi utilizarea conceptelor specifice matematicii
2. Dezvoltarea capacităţilor de explorare/investigare şi rezolvare de probleme
3. Formarea şi dezvoltarea capacităţii de a comunica utilizând limbajul matematic
4. Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul şi aplicarea matematicii în
contexte variate

Matematica

I. OBIECTIVE CADRU

Clasa I 8
A. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE
1. Cunoaşterea şi utilizarea conceptelor specifice matematicii

Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare

La sfârşitul clasei I elevul va fi Pe parcursul clasei I se recomandă următoarele activităţi:


capabil:
1.1. să înţeleagă sistemul poziţional de  exerciţii de comparare a grupurilor de obiecte (bile,
for-mare a numerelor din zeci şi beţişoare, puncte) prin încercuirea părţilor comune;
unităţi, utilizând obiecte pentru  jocuri de numărare cu obiecte în care grupele de câte 10
justificări se înlocuiesc cu un alt obiect;
 gruparea şi regruparea obiectelor;
1.2. să scrie, să citească şi să compare  exerciţii-joc de reprezentare prin obiecte sau desene
nume-rele naturale de la 0 la 100 (puncte, cerculeţe, liniuţe etc.) a oricărui număr din
- *să utilizeze corect simbolurile concentrul 0-100 şi asocierea grupurilor de obiecte sau
<,>,=, în compararea numerelor desene cu numărul de obiecte corespunzător;

1.3. să efectueze operaţii de adunare şi  exerciţii de adunare şi scădere cu numere naturale de la 0


de scădere: la 30 fără trecere peste ordin; verificarea rezultatelor cu
- *în concentrul 0-20 cu trecere ajutorul obiectelor;
peste ordin, utilizând obiecte sau
reprezentări
- în concentrul 0-30, fără trecere
peste ordin
- *în concentrul 0-100 fără
trecere peste ordin
1.4. să recunoască forme plane şi  decuparea unor figuri geometrice desenate;
forme spaţiale, să sorteze şi să  descrierea verbală empirică a figurilor şi a corpurilor
clasifice după formă, obiecte date geometrice întâlnite;
 identificarea formelor plane şi a celor spaţiale în modele
simulate şi în natură;
1.5. să stabilească poziţii relative ale  exerciţii-joc de poziţionare a obiectelor în spaţiu (stânga,
obiectelor în spaţiu dreapta, sus, jos, deasupra, sub, interior, exterior etc.);

1.6. să măsoare şi să compare  exerciţii-joc de măsurare cu palma, creionul etc. a unor


lungimea, capacitatea sau masa obiecte;
unor obiecte folosind unităţi de  exerciţii de localizare a evenimentelor cotidiene în
măsură nestandard, aflate la termenii: înainte, după, în timp ce ...
îndemâna copiilor; să recunoască
orele fixe pe ceas

2. Dezvoltarea capacităţilor de explorare/investigare şi rezolvare de probleme

Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare


2.1. să exploreze modalităţi de a descompune  exemple de adunare şi scădere cu numere naturale
numere mai mici ca 20 în sumă sau formate din zeci şi unităţi, în concentrul 0-30;
diferenţă  exerciţii-joc de grupare a unor obiecte câte două;
*să exploreze modalităţi de a
descompune numere mai mici ca 100 în
sumă sau diferenţă
2.2. să sesizeze asocierea dintre elementele a  exerciţii de identificare a elementelor unei mulţimi,
două categorii de obiecte, desene sau fiind date regula de corespondenţă şi elementele celei
numere mai mici ca 20 pe baza unor de a doua mulţimi;
criterii date; să continue modele
repetitive reprezentate prin obiecte,

Clasa I 9
desene sau numere mai mici decât 10;
*crearea de şiruri pe baza unor reguli
date
2.3. să estimeze numărul de obiecte dintr-o  jocuri de estimare a numărului de obiecte din
mulţime şi să verifice prin numărare mediul cotidian;
estimarea făcută  exerciţii-joc de estimare a distanţelor cu ajutorul
pasului;
2.4 să rezolve probleme care presupun o
singură operaţie dintre cele învăţate
2.5. să compună oral exerciţii şi probleme cu  crearea de probleme utilizând tehnici variate: cu
numere de la 0 la 20 sprijin concret în obiecte; pornind de la o temă dată;
pornind de la numerele date; *fără sprijin; *pornind
de la exerciţii;

3. Formarea şi dezvoltarea capacităţii de a comunica utilizând limbajul matematic

Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare


3.1. să verbalizeze în mod constant modalităţi  exprimarea cu voce tare a etapelor de calcul.
de calcul folosite în rezolvarea exerciţiilor

4. Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul şi aplicarea matematicii în contexte


variate

Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare


4.1. să manifeste disponibilitate şi plăcere în a  jocuri cu numere.
utiliza numere

Se va pune accent pe activităţi de genul


- Subliniazǎ primul şi ultimul element din şir;
- Încercuieşte unui obiect aflat între altele douǎ, în spatele/ în faţa altuia, înǎuntrul/ în
afarǎ; dreapta/ stânga; interior/ exterior etc.
- Deseneazǎ un obiect mai lat/ mai îngust decât cele din seria datǎ;
- gaseşte diferenţele dintre douǎ imagini;
- încercuieşte elementul mai lung/ mai scurt; mai mic/ mai mare/ mijlociu;
- coloreazǎ folosind culoarea corespunzǎtoare;
- spune ce direcţie indicǎ sǎgeţile;
- completeaza seriile conform unei succesiuni logice;
- taie, în cadrul unei imagini, obiectele care apar în chenar;
- copiazǎ,cu ajutorul punctelor sau patrǎţelelor,un desen;
- gǎseşte drumul care duce de la un element la altul,din mai multe;
- gǎseşte intrusul într-o serie de obiecte;
- gǎseşte, pentru fiecare obiect, perechea potrivitǎ;
- descoperǎ elemente în plus în coloana din dreapta,faţǎ de elmentele constitutive ale
desenului din stânga;
- gǎseşte figura identicǎ cu modelul;
- gǎseşte elementele care produc transformǎrile dintre elementele celor doua coloane;
- încercuieştecare obiect este vazut din faţǎ/ spate/ lateral;
- gǎseşte figurile identice;
- descoperǎ ce este absurd într-o imagine;
- identificǎ conturul unui desen;
- analizeazǎ un desen complex, pentru a spune din ce elemente este format
aratǎ care şir de animale este crescǎtor şi care descrescǎtor;
- încercuiește elemente având anumite caracteristici( sau dupǎ un model dat);
- Unește cele mai mici/ mari elemente ale unei mulţimi;
Clasa I 10
- Formeazǎ perechi între elementele mulţimilor;
- Deseneazǎ în diagrama liberǎ o grupǎ care sǎ conţinǎ cu un element mai mult/ mai
puţin decât cea datǎ;
- In chenarul de sub diagramǎ traseazǎ câte o liniuţǎ pentru fiecare element al grupei;
- Spune care multime are mai putine elemente;
- Face modificǎri astfel încât ambele mulţimi sǎ aibǎ acelaşi numǎr de elemente;
- Deseneazǎ atâtea cerculeţe câte aratǎ cifra din chenar;
- Aratǎ, printr-o sǎgeatǎ, care este cifra corespunzǎtoare numǎrului de elemente al
mulţimii;
- Incercuieşte anumite elemente ale mulţimii, aflate în pozitiile cerute;
- Coloreazǎ numai grupele cu un anumit numǎr de elemente;
- Aratǎ, printr-o sǎgeatǎ, care este cifra corespunzǎtoare numǎrului de elemente al
mulţimii;
- încercuieşte şi coloreazǎ mulţimea cu un anumit numǎr de elemente;

Clasa I 11
Scoala Aria curriculara: Limba si comunicare
Disciplina: Limba si literatura romana
Curriculum adaptat pentru elevul
Nr. ore/ sapt. : 8
Clasa I
Anul scolar:
Manual: ABECEDAR, Marcela Penes, M.E.C.I., Editura ANA
Inv.

PLANIFICARE CALENDARISTICA
Semestrul I

Nr. UNITATI DE OB. CONTINUTURI NR. SAPT. OBS


Crt. INVATARE REF. ORE .
1. De la gradinita - Acomodarea elevului cu 8 I-II
La scoala programul scolar
- Cunoasterea elevului 8
2. Cartea 1.2. - Cartea- volum, coperte, pagina 8 III
1.5. de titlu, foaie/pagina, directii de
2.1. orientare in pagina
3.5. - Pronuntarea corecta a cuvintelor
4.1. - Organizarea scrierii: linii

3. Invat sa pronunt 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor 8 IV


corect 2.1. - Oferirea unor informatii despre
2.4. identitatea proprie
4.1. - Organizarea scrierii: linii
4. Pronunt corect 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor 8 V
2.1. - Despartirea cuvintelor in silabe
4.1. - Organizarea scrierii: linii si
puncte
5. Propozitia 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor 8 VI
2.1. - Formulare de propozitii simple
2.2. cu cuvinte pronuntate clar si corect
4.1. - Organizarea scrierii: linii si
puncte
6. Propozitia din 1.2. -Pronuntarea corecta a cuvintelor 8 VII
doua cuvinte 2.1. - Distingerea cuvintelor dintr-o
2.2. propozitie
2.3. - Descrierea unei imagini cu
3.1. sprijin
4.1. - Organizarea scrierii: linii si
puncte
7. Propozitia din 1.2. - Pronuntarea corecta acuvintelor 8 VIII
trei cuvinte 2.1. - Distingerea cuvintelor dintr-o
2.2. propozitie
2.3. - Descrierea unei imagini cu
3.1. sprijin
4.1. -Organizarea scrierii: puncte si
linii

Clasa I 12
8. Cuvantul alcatuit 1.2. - Despartirea cuvintelor in silabe 8 IX
din doua silabe 2.1. - Pronuntarea corecta a cuvintelor
2.2. - Identificarea unei persoane sau a
3.1. unui obiect
4.1. - Organizarea scrierii: carligul
9. Cuvantul alcatuit 1.2. - Despartirea cuvintelor in silabe 8 X
din trei silabe 2.1. - Pronuntarea corecta a cuvintelor
2.2. - Identificarea unei persoane sau a
3.1. unui obiect
4.1. - Organizarea scrierii: carligul si
linii
10. Cuvantul alcatuit 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor 8 XI
dintr-o silaba 2.1 - Identificarea unei persoane sau a
2.2. unui obiect
3.1. - Descrierea unei imagini cu
4.1. intrebari de sprijin
- Organizarea scrierii: bastonate
11. Propozitie. 1.1. - Pronuntarea corecta a cuvintelor 8 XII
Cuvant. Silaba 1.4. - Distingerea cuvintelor dintr-o
2.2. propozitie
2.3. - Despartirea cuvintelor in silabe
3.1. - Descrierea unor imagini cu
4.1. sprijin
- Organizarea scrierii: bastonate
12. Sunetul a 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 XIII
1.4. a sunetului a
2.1 - Distingerea sunetului a in
2.2. cuvinte
2.3. - Formulare de propozitii dupa
3.1. imagini date
4.1. - Organizarea scrierii: linii, puncte,
carligul, bastonate
13. Sunetul e 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 XIV
1.4. a sunetului e
2.1. - Distingerea sunetului e in cuvinte
2.2. - Formulare de propozitii dupa
2.3. imagini date
3.1. - Organizarea scrierii: bucle
4.1.
14. Sunetul i 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 XV
1.4. a sunetului i
2.1. - Distingerea sunetului i in cuvinte
2.2. - Formulare de propozitii dupa
2.3. imagini date
3.1. - Organizarea scrierii: bastonate in
4.1. duct continuu
15. Sunetul o 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 XVI
1.4. a sunetului o
2.1. - Distingerea sunetului o in
2.2. cuvinte
2.3. - Formulare de propozitii dupa
3.1. imagini date
4.1. - Despartirea cuvintelor in silabe;
Clasa I 13
*localizarea sunetului o
- Organizarea scrierii: ovale
16. Sunetul u 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 XVII
1.4. a sunetului u
2.1. - Distingerea sunetului u in
2.2. cuvinte
2.3. - Despartire in silabe; *localizarea
3.1. sunetului u in silaba
4.1. - Formulare de propozitii cu
ajutorul unui cuvant/ a unei
imagini date
- Organizarea scrierii: semiovale

Semestrul al II-lea

Nr. UNITATI DE OB. CONTINUTURI NR. SAPT OBS


Crt. INVATARE REF. ORE . .
1. Sunetul s 1.1. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 I
1.2. a sunetului s
1.4. - Distingerea sunetului s in
2.1. cuvinte
2.2. - Despartire in silabe; *localizarea
2.3. sunetului s in silaba
3.1. - Descrierea unei imagini cu
4.1. intrebari de sprijin
- Organizarea scrierii: zale
2. Sunetul r 1.1. - Pronuntarea corecta a cuvintelor 8 II
1.2. - Distingerea sunetului r in
1.4. cuvinte
2.1. - Despartire in silabe; *localizarea
2.2. sunetului r in silaba
2.3. - Descrierea unei imagini cu
3.1. intrebari de sprijin
4.1. - Organizarea scrierii: nodulete
3. Sunetul z 1.1. - Pronuntarea corecta a 8 III
1.2. cuvintelor,a sunetului z
1.4. - Distingerea sunetului z in
2.1. cuvinte
2.2. - Despartirea cuvintelor in silabe;
2.3. *localizarea sunetului z in silaba
3.1. - Ordonarea imaginilor dupa
4.1. textul audiat „Printesa si
mazarea”
- Formulari de propozitii dupa
imagini date
- Organizarea scrierii: bucle,
ovale, semiovale, zale, nodulete
4. Sunetul si 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 IV
Literele a, A 1.5. a sunetului a
1.6. - Despartirea cuvintelor in silabe,
2.5. localizarea literelor a, A in
Clasa I 14
3.1. cuvinte
3.2. - Literele a, A de tipar si de mana
3.3. - Citirea literelor, scrierea lor
4.1. - Formularea unor intrebari si a
unor raspunsuri, dupa imagini
date
- Initierea si incheierea unei
conversatii
5. Sunetul si 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 V
literele 1.4. a sunetului m
m, M. Silaba 2.1. - Despartirea cuvintelor in silabe;
ma 2.2. localizarea literelor m, M in
3.1. cuvinte
3.2. - Literele m, M de tipar si de
3.3. mana; silaba ma
4.1. - Citirea literelor, scrierea lor;
citirea silabei, scrierea ei
- Completarea unor propozitii
folosind cuvinte corespunzatoare
6. Sunetul si 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 VI
literele 1.4. a sunetului u
u, U. Silaba 2.2. - Literele u, U de tipar si de mana.
mu 3.1. Silaba mu
3.2. - Citirea si scrierea literelor;
3.3. citirea si scrierea silabei
3.4. - Scrierea cu litera mare la
4.1. inceputul propozitiei, a numelor
4.3. proprii
7. Sunetul si 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 VII
literele 1.4. a sunetului n
n, N. Silabele 2.2. - Literele n, N de tipar si de mana;
na,nu 3.1. silabele na, nu
3.2. - Citirea si scrierea literelor;
3.3. citirea si scrierea silabelor
3.4. - Scrierea cu litera mare la
4.1. inceputul propozitiei/ a numelor
proprii
8. Sunetul si 1.2. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 VIII
literele i, I. 1.4. a sunetului i
Silabele mi, 2.2. - Literele i, I de tipar si de mana;
ni 2.5. silabele mi, ni
3.1. - Citirea si scrierea literelor;
3.2. citirea si scrierea silabelor; citirea
3.3. si scrierea cuvintelor din doua,
3.4. una si trei silabe
4.1. - Citirea si scrierea propozitiilor
enuntiative/interogative ( fara
terminologie)
- Initierea si incheierea unei
conversatii
9. Pasarelele- 1.5. - Pronuntarea corecta acuvintelor 8 IX
prietenele 2.2. - Formulare de propozitii simple
noastre 2.3. dupa imagini, cu sprijin
Clasa I 15
3.1. - Descrierea unei imagini cu
3.2. intrebari de sprijin
3.3. - Scrierea si citirea literelor,
4.1. silabelor, cuvintelor invatate
4.2. - *Formare de cuvinte din silabe
amestecate
10. Sunetul si 1.3. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 X
literele e, E . 1.6. a sunetului e
Silabe, 2.2. - Sunetul si literele e,E de tipar si
cuvinte, 3.2. de mana
propozitii 3.3. - Citirea si scrierea literelor e, E ,
3.4. a cuvintelor ce contin aceste litere
4.1. si literele invatate
4.2. - Identificarea unei persoane sau a
unui obiect
- Scrierea ortografica a cuvintelor
11. Sunetul si 1.3. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 XI
literele r, R . 1.4. a sunetului r
Silabe, 2.2. - Sunetul si literele r, R de tipar si
cuvinte, 3.1. de mana
propozitii 3.2. - Citirea si scrierea literelor r, R ,
3.3. a cuvintelor ce contin aceste litere
3.4. - Citirea si scrierea propozitiilor
4.1. - Scrierea ortografica a cuvintelor
4.2.
12. *Sunetul si 1.3. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 XII
literele c, C . 1.4. a sunetului c
Silabe, 2.2. - Sunetul si literele c, C de tipar si
cuvinte, 3.1. de mana
propozitii 3.2. - Citirea si scrierea literelor c, C
3.3. de mana
3.4. - Citirea si scrierea cuvintelor;
4.1. citirea si scrierea propozitiilor
4.2. - Scrierea ortografica a cuvintelor
13. *Sunetul si 1.3. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 XIII
literele o, O . 1.4. a sunetului o
Silabe, 2.2. - Sunetul si literele o, O
cuvinte, 3.1. - Citirea si scrierea literelor o, O
propozitii 3.2. de mana
3.3. - Citirea si scrierea cuvintelor si a
3.4. propozitiilor
4.1. - Scrierea ortografica a cuvintelor
4.3.
14. *Sunetul si 1.3. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 XIV
literele l, L. 1.4. a sunetului l
Silabe, 2.2. - Sunetul si literele l, L
cuvinte, 3.1. - Citirea si scrierea literelor l, L
propozitii, text 3.2. de mana, a cuvintelor
3.3. - Citirea textelor( tiparit/ scris de
4.1. mana)
4.3. -Scrierea ortografica a cuvintelor
- Folosirea corecta a semnelor de
punctuatie
Clasa I 16
15. *Sunetul si 1.3. - Pronuntarea corecta a cuvintelor, 8 XV
literele a,A. 1.4. a sunetului a
Cuvinte, 2.2. - Literele a, A
propozitii, text 3.1. -Citirea si scrierea literelor a, A , a
3.2. cuvintelor, a propozitiilor, a unui
3.3. text
4.1. -Oferirea unor informatii despre
4.3. forma si utilitatea unor obiecte
16. Stiu sa citesc 1.6. - Recapitularea literelor invatate 8 XVI
si sa scriu 2.2. - Formulare de noi cuvinte si
2.5. propozitii
3.4. -Initierea, participarea si
4.2. incheierea unei conversatii
4.3.

Aria curriculara: Matematica si stiinte ale naturii


Disciplina: Matematica
Clasa I
Anul scolar:
Manual: Matematica, Stefan Pacearca, Mariana Mogos, Editura Aramis
Nr. ore/ sapt. 4
Inv.

PLANIFICARE CALENDARISTICA

Semestrul I

Nr. UNITATI DE OB. CONTINUTURI NR. SAPT. OBS


Crt INVATARE REF. ORE
.
1. De la - acomodarea elevului cu 8 I- II
gradinita la programul scolar
scoala - cunoasterea elevului
2. Orientare 2.1. - orientare spatiala si localizari in 8 III- IV
1.1. spatiu( dreapta/stanga, sus/jos,
deasupra/sub, interior/exterior);
- pozitionare, recunoastere si
numire a pozitiei;
- elemente grafice utilizate in
procesul scrierii matematice:
punctul, linia, carligul;
3. Comparare 2.7. - compararea intiitiva a obiectelor 4 V
(inalt/scund, lung/scurt, mare/mic,
mult/putin, greu/usor );
4. Figuri 2.2. - cunoasterea intuitiva a figurilor 4 VI
geometrice geometrice;
- *recunoasterea formei fetelor
unor corpuri;
5. Multimi 2.3. - grupare de obiecte si formare de 8 VII-
multimi dupa criterii date sau VIII
identificate;

Clasa I 17
- sortarea si clasificarea obiectelor
sau a multimilor dupa criterii
variate;
- aprecierea globala, compararea
numarului de elemente a doua
multimi prin procedee variate,
inclusiv prin punere in
corespondenta;
6. Numere 1.1. - numere naturale de la 0 la 3- 12. IX
naturale de la *1.2. citire, scriere, ordonare, X
0 la 3 2.3. *comparare; XI
2.4. - cifra- semn grafic necesar in
scrierea numerelor;
7. Numere 1.1. - numere naturale de la 0 la 6- 8 XII
naturale de la *1.2. citire, scriere, ordonare, XIII
0 la 6 2.3. *comparare;
2.4. - cifra – semn grafic necesar in
2.5. scrierea numerelor;
8. Numere 1.1. - numere naturale de la 0 la 10- 12 XIV
naturale de la *1.2. citire, scriere, ordonare, XV
0 la 10 2.3. *comparare; XVI
2.4. - cifra- semn grafic necesar in
2.5. scrierea numerelor;
4.1.
9. Recapitulare 1.1. -recapitularea numerelor de la 0 4 XVII
2.3. la10
2.5.
3.1.
4.1.

Semestrul al II –lea

Nr. UNITATI DE OB. CONTINUTURI NR. SAPT OBS.


Crt INVATARE REF ORE
1. Adunarea si 1.2. - conceptele de adunare si de 8 I-II
scaderea 2.5. scadere;
numerelor cu 1 *2.6. - adunarea si scaderea numerelor in
si 2 3.1. concentrul 0- 10;
2. Adunarea si 1.2. - adunarea si scaderea numerelor in 4 III
scaderea 2.5. concentrul 0- 10;
numerelor cu 3 *2.6. -*probleme care se rezolva printr-o
3.1. singura operatie matematica
4.1. invatata;
3. Adunarea si 1.2. - adunarea si scaderea in concentrul 4 IV
scaderea cu 4 si 2.5. 0- 10;
cu 5 *2.6. - *probleme care se rezolva printr-o
3.1. singura operatie matematica
4.1. invatata;
4. Adunarea si 1.2. - adunarea si scaderea in concentrul 8 V- VI
scaderea cu 6, 2.5. 0- 10;
7, 8 si 9 *2.6. - probleme care se rezolva printr-o

Clasa I 18
3.1. singura operatie matematica
4.1. invatata;
5 Recapitulare 1.2. - adunarea si scaderea in concentrul 8 VII
2.5. 0- 10; VIII
*2.6. - probleme care se rezolva printr-o
3.1. singura operatie matematica
4.1. invatata;
6. *Numere 1.1. - numere naturale de la 10 la 30: 8 IX
naturale de la *1.2. citire, scriere, ordonare, comparare; X
10 la 30 2.3. - cifra, semn grafic in scrierea
numerelor;
7. Figuri 2.2. - cunoasterea intuitiva a figurilor 8 XI
geometrice 3.1. geometrice: triunghi, patrat, XII
*dreptunghi, cerc;
- descrierea empirica, verbala a
figurilor geometrice;
8. Unitati de 2.7. - masurarea lungimii; 8 XIII
masura 3.1. - masurarea capacitatii; XIV
- masurarea masei;
9. Recapitulare 1.1. - numere naturale de la 0 la 10 /*de
finala *1.2. la 10 la 30;
2.2. - adunarea si scaderea numerelor in
*2.6. concentrul 0- 10;
2.7. - rezolvare de probleme;
3.1. - figuri geometrice;
4.1. - unitati de masura.

NOTA
Obiectivele notate cu *( extinderi ) se pot realiza dacă elevul acumulează
cunoștințe și-și formează competențe mai repede de un an școlar.
La disciplina Muzică și mișcare se vor continua exercițiile de pronunție corectă, cât
și exercițiile de dezvoltare a gândirii.
Elevul are abilități în formare pentru disciplina Arte vizuale și abilități practice,
astfel se poate lucra după Curriculum-ul Național.

Clasa I 19

S-ar putea să vă placă și