GRUPAJ THOREAU

OLGA ȘTEFAN

Coşmar în nota de subsol

locuiesc nu foarte departe

de casa în care m-am născut sau de casa bunicilor, totuși,
la granița cu alt cartier (și asta contează; știu brusc – mi-o spun în engleză:
in a pack of wolves). ecologic vorbind,
orașul e pe moarte.
sunt aici pentru că nu mai am unde să fiu.
visul e lung și insistă asupra
eforturilor pe care le fac ca să le intru în grații;
dezvoltă mai ales frica (nuanțele ei timide) peste care crește
mușchiul călduț al ficțiunii:
empatia și poate chiar complicitatea
cu oamenii străzii; înțelegerea
(și, ca de fiecare dată când îmi pui în față legi,
religiozitatea) față de regulile sintactice (or else)
ale tribului. orarele lor de prădători și ingeniozitatea furturilor;
undeva, în spatele minții, ideea că le pot ajunge
căpetenie sau regină
(pentru că această situație nu e una normală pentru mine
și nu caut cu orice preț fericirea, ci supraviețuirea,
condiționată de confecționarea de amulete și
amuțirea celorlalte nevoi,
în special a iubirii, care se vede că taie din firele
ambiției
celorlalte femele
și a făcut-o și pentru mine

în societatea zisă
civilizată).
cea mai mare minciună dintre toate:

acest loc din iad în care am ajuns

e a doua mea șansă

la reușită și echitate.

încerc programe de reabilitare și arta negocierii.

de exemplu: baraca ta e un hazard natural, fie îi dăm foc acum, fie
încetăm să dormim aici. improvizațiile electrice sunt indezirabile și, dacă
tot stăm așa,
să ne asumăm întoarcerea la natură
și la resursele ei nelimitate.

văd totul clar: motivele pentru care sunt practici

-ca o haină cu două fețe-
și amenințările lor de hoardă înduioșătoare
cu ceva din prima vârstă a tandreții.
a doua mare minciună: vreau să învăț de la ei.

geamul camerei mele e lipit de geamul unei bucătării

în care cineva a lăsat lumina aprinsă și apa pornită;
veghez ore în șir; apartamentul mi-e familiar
și probabil că știu cine locuiește acolo.
(dintr-un colț al minții aud: Camelia).

acest loc e sfârcul însângerat al promisiunii din care

încercând să te hrănești
comiți un viol (cum se numește atentatul
deloc inocent/ oricât de amuzant/ ultima impresie
că ești un pomeranian deștept, nu o fiară
capabilă de orice,

la sânii plini ai femeii care decide să te înțarce?)

Lumea prieteniei

eram în lumea prieteniei.

mergeam de ceva timp
pe malul unei ape.

mâncaserăm bine împreună

înainte cu o seară; meniu românesc,
vibe ospitalier: ciorbe și
tocănițe, bifată, opțiunea
vegetarian, preventiv, o momeală
din istorii turtite și sandwichuri calde,
în ghiozdanul de școală.

unde malurile îmblânzite cu beton

și restaurantele vesele predispun,
omul-
cel mai potențial singur
și niciodată singur-
mamifer
dispune.

admiram: investițiile cu I mare

(o temă de adulți care au negociat cărucioare
și firme de lapte praf); și (de parcă nu era clar
că totul se va nărui mai curând
decât fizicul nisipiu al fetelor
și granulația suspectă a tipilor
din grup) lăudam
promisiunea de stațiune
în coasta europei civilizate.

putem iubi orașul în care ne-au aruncat

provizii din parașute și l-am revedea cândva, stingheri,
fără marile prietenii formate aici
din bucățele de pătrat tangram
hidoase;

într-un weekend lung, când

o să fie vreme bună
și-n burți au să ne joace iar
animalele vermiforme
ale dorinței.

să stăpânești
arta aceasta
nu e ca și cum ai stăpâni
un animal de tracțiune.

în câțiva ani vom recupera

candoarea de ambră a privirii lor calde;
familiaritatea mustrătoare și forma ochilor mijiți
(ca stând în soare) a oamenilor care se cunosc de când erau mici sau, cel puțin,
de când unul dintre ei era foarte tânăr și lipsit de perspectivă.

mă vor adopta – maimuțică umplută cu paie

atât de jalnică bătând –colibri-
la tobele ei

ca la porțile unei cetăți virtuale

de care nivelul tău mic
nu te lasă să treci.

s-a făcut seară/ la loc/

primul
apusul

ne-a lipit umbrele

unele de altele.
Strălucește

1.
la 30 de ani aveai deja corpul unei femei de 45,
părul unei femei de 57
și experiența unei muncitoare de 16 ani
care pune produse intacte pe bandă.
(toți colegii,
toți prietenii,
toate cadrele didactice
te-au părăsit.
plantele se agață de oxigenul
din camerele de oaspeți
și păsările, de grinzi)

la 29 de ani
sunt
trunchiată de opțiuni, niciodată
de scintilații. o norocoasă
de nouă generație.

sub părul care-mi arată vârsta, la adăpost,

e scalpul
pe care vor plimba
cele mai calitative lame. în pat,
corpul pe care vor monta
cele mai convenabile proteze.
tălpi să calc pe cimentul din apartament
și nu contează

nici
strălucirea la tub
și nici pielea defazată.

însă vii, curent malign al terorii, cu energia

unui copil debil lăsat să urle
pe coridoare, în prima zi de vacanță.

și eu,
cu niciun istoric
matern,
te aștept să-mi pui în brațe dosare,
să-mi arăți în scrisorile medicale
secretul dintr-un bilet necompostat:
fătul aproape format, îmbrățișat preț de câteva ore
într-un șervețel din căptușeala hainei;

în fața prizonieratului și a anilor tăi de

chiuretaj clandestin,
blocată în consecința matură, pansexuală,
insula devine un loc neprimitor
ca o boală.

oricum te-aș asambla, dragă viață,

cu frică te trăiesc, cu frică îți fac altarul și numai
în coaja de ou
a simțului meu alterat de sălbăticii olfactive
mai găsesc
puțina mea liniște:

viața chemată afară din școală.

2.
cunosc
acest soi de oameni care reușesc să supraviețuiască.
recolta lui
acră și norocoasă. insistența să crească.
nu fac parte din el.

odată scoasă din cuptor, angel cake,

am fost un dezastru;
imaginează-ți

landoul cu cap de păpușă.

rotițe pe torsul teleghidat al lui barbie.

cât omul îmi spune

că ar face orice; că mă susține,
mă joc prin gardul încărcat electric
cu poluanți,
sug translucizi cârcei de viță.
scriu pe fotografia acesor organe cețoase
că sunt o ființă pe care clarviziunile n-au s-o
rănească.

viața tuturor închisă-ntr-un munte de uraniu.

scoasă cu forcepsul norocos al unui obstretician
depresiv
din cărțile tale de școală.
3. De când se fumează afară, nopțile de vară
ne-au topit. m-au salvat

aburul sexual peste mesele de la care se pleacă.

să te ghicesc în sticla de bere pe care ai consumat-o
queer și delicat, așa cum te-am iubit: și asta mi-am salvat.

acum sunt singurătate ultragiată

într-o mulțime de fete ireproșabile
înfășurate-n mătăsici.
sunt mediocritate flagrantă cu buze
învinse de produse ieftine
din satin. sunt 2011 revizitat, slab în
intensitate,
patinată.

nu te mai atrag,
și pe nimeni nu mai atrag,
floare carnivoră anulată,

floare carnivoră concediată,

tristețea monocromă
din sinteticalele puse-n loțiunea cu fructe exotice
și candorile holofrastice m-au răpus.
nu e recomandat să alergi cu pulsul atât de sus,
așa că alerg superstițios,
ca-n viața posibilă
cu armele chirurgiei, din aerul de mai fac
o rochie lungă, cremoasă
și cad

în inventarele

academiei.
lava

te visez: cum să-ţi zic.

în ceva la confluenţa dintre un hotel
accomodating large groups& pet friendly,
o parcare subterană unde se fac concursuri
de skate

(I. participă întotdeauna, iar tu nu

-ţi poţi dezlipi
ochii)

şi cabina căptanului unui vas militar.

e proiectul meu
pentru un infern
în care să gust expert

din fructul dinainte mușcat

al consecinţei.

ies din casă pe beznă.

sunt tot
ţinuta singulară a zilei. toamna care nu se mai termină
şi căldura ei condiţionată de curenţii
de la răsărit. embrion de succes în clujul care construia
frenetic
înainte de criză şi
strălucea dystopic
la ultimul etaj.

is this a city of sinners?

no, it s not.

la ora când
prietenii noştri separaţi de ziduri din bca
înghit pe stomacul gol
sfârşitul lumii, ajung la tine.

memoria

dintre tronsoanele pe care ne circulă sângele

intoxicat de dorinţă (şi se
opreşte pentru totdeauna
în câmpul avertismentelor tari
şi-al respingerii) ţi-au făcut
un decor de rezervă.
un loc
cum în realitatea diurnă nu ai.

în pozele de pe fb ai îmbătrânit şi eşti gras.

acolo nu vei îmbătrâni niciodată,

proiectul meu

pentru un infern personal

umilindu-mă iar şi iar

cu frumuseţea ta interzisă
de acum zece ani

care îmi curge încă pe degete

ca lava.

ca mierea.
ca mierea.
ca lava
ca mierea.
snatorii construite-n pantă

lumea lor a fost mică, dar nu lipsită de eleganță. cât prețuiau

sanatoriile construite-n pantă.

sunt primele în care au tras!

(ce știi tu despre ritualurile de frumusețe

ale coafezei analfabete

cu bani noi
/ce se ridică la rang de frumusețe cosmopolită
în tandrețea protejată
a utopiei dintre munți?)

că nu e puțin lucru să treci din încăperile-mausoleu ale fricii în sala de bal

mârlănească unde ești fragilitate și organism implorat să renască
din stofițe și diftină
din tafta și mătase chinezească
din exploziile florale ale imprimeurilor

pe care n-ai să mai apuci să le porți fără să vezi

ca pe o gaură în tavan care-ți dă perspectiva
tuturor apartamentelor construite deasupra ta
acum distruse

aureola
zdrelită
a glonțului.

(2)
arderile necontrolate
fac lumea să pară un șantier ineficient.
hectare de culturi ilicite distruse:
ce jubileu
al gropilor comune.

dar

s-au construit locuințe,

s-au
căpătuit,
s-au pus răsaduri de flori,
s-au reprimat dorințe care apropie animalul de disciplinatul
formal și-i scufundă capul într-un bazin de clor

iar ele
/din aceeași sursă cu tristețea cancerului descoperit
în creierul admirabil al unui tânăr învățător/

ți-au devastat visele,

ți-au devastat visele

(3)
la fusul de proveniență necunoscută din recuzita
clubului cineva

deapănă o nostalgie plină de molii.

lavanda și naftalina
sunt fără forță
în această mutare sigură și câștigătoare
(a decăderii.)

lumea lor a deschis cantine, dar n-a ocolit foamea. pentru asceză se cere distanță și tu, creatură din
complexe, n-o poți estima.
lumea lor a fost curată și creierele spălate și pielea frecată până la sânge. o mașină udă trotuarele
rămase mici/ ambițiile care au creat evenimente din anemice ambuteiaje/
o batistă cu spirt oprește cu stângăcie
disperarea
hemoragia.
(disperarea
hemoragia.)
despre eșecurile relaționării

love, dar ca unei verișoare îndepărtate

de la voi de la țară,
cu care te-ai distrat în vacanța
dintre a cincea și-a șasea.

planul era să te ții

departe de gudronul urban,
să-ți faci cât reușești din temele
la mate,
să te înalți câțiva centimetri
și să slăbești puțin.
și așa a și fost.

incipit nostalgia

se crease acolo o legătură:

natura corectă, aerul curat

și exotismul muncilor la care participai formal
erau pentru tine
întoarcere-n literatura utilă
a anilor de școală primară
și pentru ea,
probabil, rușinoasă corvoadă.
(tu o vedeai ca pe-o egală; chestia asta,
realizezi acum, o rănea. cine știe ce-i spuneau ai ei
după ce te duceai tu la culcare.
câți bani le-or fi trimis ai tăi pentru
feeriile tale?)

acasă, buimăcită de despărțire,

și prima dintre voi cu probleme lunare,
vreo trei zile, ai plâns.

se instalase
codependența.

(pe pagini dictando cu ”eu îs bine”/

”plictiseală”, ”toți băieții îs fraieri”,

scrisul ei ceva mai dezastruos

decât al tău
ciuntea din entuziasmul
aventurii voastre pastorale.)

ador, dar și trădare.

că-n 2002 fusese un băiat mai sărăcuț din vecini
care se îndrăgostise de tine,
super-țăran și pre-excitant, din cauza asta,
cu care aveai ceva idei acum, mai femeie
și mai empancipată,
doar că ori era prost,
ori anul trecut fusese ceva pariu și
se făcea că nu vă știți, iar ea
nu era interesată să vă reînnoiți
tatonările penibile
(o scenă sordidă în bucătăria de vară, la pus
conserve; alta, cu mai mult
consimțământ, în spatele șurii).
foarte trist, foarte trist, și-n plus,
câte erori în corporalitate.
nicio bucurie la hiturile românești
difuzate cu religiozitate îndârjită
care făceau sângele mai fluid și creierul, o rană cu potențial
purulent, caldă și
proaspătă.

love, dar să-i amintești cumva și sincopele,

umilința/
în anul următor,
manierele rurale care te
usturau. dtt cu dezamăgire
pe un strat gros de vulgaritate și
i-uri devenite î.
fundația visului unei case-n livadă
unde să prosperați ridicol independente
și foarte furioase fusese
abandonat; la plecare
v-ați salutat șoptit
cu ciao, relațiile s-au rupt, ale voastre erau amuzament,
dacă nu cumva o mică stânjeneală, vinovăție
(le-am despărțit)/ irelevanță:

când ai ei i-au țepuit

pe ai tăi cu ceva terenuri, acte notariale
și bani,
dintre pulpele voastre curgea deja
sucul nedemn
al ambiției.