Virgula în propoziţie în limba româna

Se pune virgulă între părţile de propoziţie de acelaşi fel, când nu sunt legate

prin şi copulaţiv ori prin sau.

a)            Subiecte, urmate sau nu de determinări:

Chipul rumen[,] gura fragedă[,] apele ochilor şi focul părului spuneau atâta frumuseţe
cutezătoare şi iritantă.  GALACTION, O. O 133-134

b)           Nume predicative, urmate sau nu de determinări:

Era înaltă[,] suplă[,] graţioasă în mişcări.

c)            Atribute de acelaşi fel (substantivale, adjectivale, pronomiale, verbale, adverbiale),

urmate sau nu de determinări:

Ascundeam în mine o viaţă, străină celorlalţi [,] blândă[,] frumoasă[,]

neînţeleasă.  DELAVRANCEA, H.T. 171

d)           Complemente de acelaşi fel (directe, indirecte, de agent sau circumstanţiale de

acelaşi fel), urmate sau nu de determinări:

Danţul[,] muzica[,] pădurea

Pe acestea le-ndrăgii.  EMINESCU, O. I 102

Ieşea în paneraşul ei cu doi cai la arat[,] la secerat[,] la maşină.  SADOVEANU, O. VIII 409

Nu se despart prin virgulă părţile de propoziţie de acelaşi fel când sunt legate

prin şi copulativ ori prin sau:

Câte-un vârtej de aer se răsucea pe stradă, măturând praful, ridicându-l şi aruncându-l pe

trotuare,  REBEANU, R. I 43
Nu mai ţin minte care şcoli sau care şcoală filozofică din vechime se întreba şi discuta dacă
femeia are sau nu un suflet.  GALACTION, O. I 96

Notă: Se despart prin virgulă părţile de propoziţie de acelaşi fel când sunt legate
prin şi adverbial.

Nu se desparte prin virgulă subiectul de predicat:

a)            Subiectul poate apărea fără determinări:

Manoilă se uită la gura ei cu admiraţie.  SADOVEANU, O. V 377

b)           Subiectul poate fi însoţit de determinări (un atribut determinativ sau o propoziţie
atributivă determinativă):

Unii mai poznaşi îmi zvârleau câte o glumă. SADOVEANU, O. I 55

Câinele care latră nu muşcă.

În locul unui verb (predicativ sau auxiliar) omis prin elipsă, se poate pune virgulă:

Adesea, puse alături, căietul lui ai fi zis că este modelul de caligrafie tipărit, iar modelul de
caligrafie[,] scris de mână.  CARAGIALE, O. II 68

Se desparte prin virgulă un substantiv de o apoziţie explicativă. Dacă după apoziţie urmează
o altă parte de vorbire, apoziţia se intercalează între virgule:

Zeus[,] feciorul lui Cronos[,] făcu semn din sprânceană că primeşte.  ODOBESCU, I 280

Complementele directe şi indirecte aşezate după predicat nu se despart prin virgulă:

El a măritat pe fiică-sa după un om bun şi harnic.  CREANGĂ, P 294

Se duce acasă şi-şi spune nevestii tot amarul. SADOVEANU, O. V 481

Între predicat şi un complement circumstanţial aşezat după el, în genere nu se pune virgulă:

Animalul se apropiase fără zgomot de noi şi făcuse ocolul săniei.  SADOVEANU, O. V 216

Construcţiile gerunziale şi participiale, cu sau fără determinări, aşezate la începutul frazei sau
grupului de cuvinte, se despart prin virgulă, idiferent de funcţia sintactică pe care o au:

Fiind mediocru şi ca învăţătură şi ca inteligenţă[,] n-a putut să izbutească.GALACTION. O. II

113

Ajuns calfă la găitănărie[,] vorbea frumos şi cu patimă în mijlocul tovarăşilor

săi.  DELAVRANCEA, H. T 16

Se pun de obicei între virgule complementele circumstanţiale aşezate între subiect (însoţit
sau nu de determinări) şi predicat, dar numai când e aşezat înainte de predicat:

Povestea bătrână[,] în măreţia codrului[,] aduce înfiorări pe chipurile trudite.  SADOVEANU, O.

I 283

Grigore[,] abia stăpânindu-şi revolta[,] întrerupse vehement pe arendaş.  REBREANU, R. I 40

Maria şi Ioana[,] înainte de aflarea rezultatului final[,] nu păreau a fi prea optimiste.

Dacă subiectul e aşezat după repdicat, complementul circumstanţial se intercalează între

virgule numai când autorul vrea să atragă atenţia asupra lor:

S-au urcat pe spinările noastre câţiva.  STANCU, D. 145

A ars repede curtea boierească.  STANCU, D. 147

A venit[,] pe neaşteptate[,] toamna.

Se intercalează între virgule un complement circumstanţial aşezat înainte de locul pe care îl
ocupă în ordinea normală a complementelor. Această schimbare de topică are rolul de a
atrage atenţia în mod deosebit asupra acestui complement circumstanţional.

De pildă:

Acesta e autorul pe care l-ai citit[,] cu atâta nevinovată primăvară[,] acum câţiva
ani?  GALACTION, O. I 487

spre deosebire de:

Şedeam ziua şi noaptea lungit moale pe covoare.  ODOBESCU, III 203

Se despart prin virgulă de restul propoziţiei cuvintele şi construcţiile cu topica schimbată

sau incidente:

Şi iată cum[,] mulţumită atotputerniciei făcătoare de minuni a prosopului meu[,] oeşii din o
neaşteptată şi grea încurcătură.  HOGAŞ, M. N 95

Subt influenţele mahometane şi veneşiane şi chiar[,] poate[,] sub clima… nordică.  ODOBESCU,
I 389

§227. Se pune virgulă după adverbele de afirmaţie şi de negaţie, când acestea sunt
echivalente ale unei propoziţii:

Desigur[,] e amorezat.  DELAVRANCEA, H.T 186

Da[,] fac mărturisire

Că moartea pentru mine e dreaptă răsplătire.  CARAGIALE, O. VI 256

Nu[,] nu mai fac.  CARAGIALE, O. VI 30

Dacă după un adverb din această categorie urmează o propoziţie subiectivă introdusă
prin că, folosirea virgulei nu mai este îngăduită:

Desigur că normele sunt o adaptare a speciei, au de scop, în ultimă analiză, să prezerve viaţa
în lungime.  IBRĂILEANU, S 184

Se despart de obiecei prin virgule de restul frazei substantivele în cazul vocativ:

Cucoane Matei[,] dumneata nu ştii cine-i cuconiţa care a trecut.  SADOVEANU, O. V 104

Am trei copii[,] Costică!  CARAGIALE, O. II 42

Se despart prin virgulă de restul frazei interjecţiile:

Ei[,] ce veste ne mai aduci de pe la târg?  CREANGĂ, P 44

Ha[,] ce este?… S-a întâmplat ceva?  DELAVRANCEA, H. T 103

După interjecţii se poate pune şi semnul exclamării, dar când acestea sunt urmate de un
vocativ cu care formează în rostire o unitate nu se pune nici un semn:

Ei Călin, acu-i acum

Ca să-şi încerci norocul.  EMINESCU, O. I 174

O Doamne! Da greu somn am dormit.  ISPIRESCU, L 119

Du-te, măi băiete.  SADOVEANU, O. I 290

Bre Ilie, vină-ncoace.  SADOVEANU, O. I 301

Nu se recomandă această punctuaţie când substantivul în vocativ este de genul feminin:

O lăcrămioară! suspinăm noi, abia ne anunţi primăvara şi treci cum au trecut iluziile
noastre.  NEGRUZZI, I 97

Interjecţia ia nu se desparte de verbul următor, cu care formează o unitate:

Ia lasă-mo, monşer.  CARAGIALE, O. II 57

Ia fii bun d-ta şi-i pune imediat la loc.  CARAGIALE, O. II 60

Conjuncţiile însă,  deci  şi adverbul totuşi, aşezate în interiorul unei propoziţii, nu se despart

prin virgulă:

Din partea însă a familiei domneşti, Cantacuzenul întâmpină o mult mai vie
împotrivire.  ODOBESCU, I 151

Numai în cugetele cele mai eminente ale veacului păgân, fără însă ca nimeni să bănuiască,
amurgul contimporan avea tonuri şi clarităţi.  GALACTION, O. I 341

Era deci încă o dată nevoie de un spirit critic.  IBRĂILEANU, SP. CR 21

Şi vezi, eu totuşi am venit.  REBREANU, R. I 244

Conjuncţia aşadar şi locuţiunea conjuncţională prin urmare, aşezate în interiorul unei

propoziţii sau fraze de cuvinte limba româna, se pun între virgule:

Sâmbătă[,] aşadar[,] de la amiazi, amândouă aceste doamne ăncep să se pregătească de

plecare.  CARAGIALE, O. II 1

La ea[,] asadar[,] nu poate fi deloc vorba de neprevăyut, de dicontinuitate.  IBRĂILEANU, S 187

Trebuie[,] prin urmare[,] prealabil să fiu informat despre ce fel de vreme e pe la

dv.  CARAGIALE, O VII 31