TEMA 11.

TERMENELE PROCEDURALE ŞI ACTE PROCEDURALE COMUNE

1. Termenele în procesul penal, importanţa şi modul de calculare a lor

2. Actele în procesul penal şi clasificarea lor
3. Modificarea în actele procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea
unor omisiuni vădite.
4. Cereri şi demersuri în procesul penal
5. Citarea participanţilor în proces

1. Termenele în procesul penal, importanţa şi modul de calculare a lor

Pentru unele acţiuni procesual-penale legea impune şi condiţii privitoare la timpul în care
ele urmează a fi efectuate. Termenele procesuale, în sens larg, reprezintă stabilirea de legea
procesual-penală a intervalului de timp, pe parcursul căruia persoana care participă în proces,
trebuie să comită unele acţiuni (fapte) procesuale.
Termene în procesul penal sunt intervale de timp în cadrul cărora sau după expirarea
cărora pot fi efectuate acţiuni procesuale conform prevederilor C.P.P. (art.230 alin.1 C.P.P.).
Dacă pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea
acestuia impune nulitatea actului efectuat peste termen.
Acestea nu sunt norme tehnice, ci un procedeu organizatoric important ce garantează
rapiditatea şi eficienţa cercetării infracţiunilor, soluţionării cauzei penale, precum şi a ocrotirii
drepturilor şi intereselor persoanelor care participă în proces.
Fixând termene pentru efectuarea anumitor acţiuni procesuale, legea de procedură penală
urmăreşte două obiective:
- a conferi eficienţă principiului de desfăşurare rapidă a procesului penal aşa, încât
subiecţii lui să acţioneze în anumite limite de timp;
- a asigura protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor împotriva oricăror abuzuri de
tărăgănare a aplicării măsurilor de forţare, mai ales a celor privaţi de libertate.
Înainte de a trece de la examinarea modului de calculare a diferitelor termene, este necesar
a face distincţie între două noţiuni:
- noţiunea de calculare a termenului;
- noţiunea de expirare a termenului.
Expirarea termenului înseamnă nu altceva decât epuizarea, încheierea unei perioade de
efectuare a oricăror acţiuni procesuale, iar calcularea termenului este determinată de reguli
stabilite ale continuităţii termenului. Conform regulii generale, derivată din conţinutul art.231
C.P.P., începutul calculării termenului nu coincide cu începutul expirării lui. Potrivit acestui

1
articol, termenele stabilite de C.P.P. sunt calculate în ore, zile, luni şi ani. La calcularea
termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna şi anul indicate în actul care a provocat
expirarea termenului, afară de cazurile în care legea dispune altfel.
La calcularea termenelor în ore sau în zile nu se ia în calcul ora sau ziua de la care începe
să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta expiră. Termenele calculate în luni sau în ani,
expiră la sfârşitul zilei respective a ultimei luni sau la sfârşitul zilei şi lunii respective a ultimului
an. Dacă această zi cade într-o lună ce nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a
acestei luni. Dacă ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul
primei zile lucrătoare care urmează.
Conform art.232 C.P.P. actul depus în cadrul termenului prevăzut de lege la administraţia
locului de detenţie, la unitatea militară, la administraţia instituţiei medicale sau la oficiul poştal
prin scrisoare recomandată, este considerat ca făcut în termen.
Înregistrarea sau confirmarea făcută de către administraţia locului de detenţie, a unităţii
militare sau a instituţiei medicale pe actul depus, precum şi recipisa oficiului poştal privind actul
primit, servesc drept dovadă a datei de depunere a actului. Actul realizat de procuror cu excepţia
termenului prevăzut pentru căile de atac este considerat ca depus în termen, dacă la data când a
fost trecut în registrul de ieşire a actelor se încadrează în termenul cerut de lege pentru efectuarea
actului.
Potrivit art.233 C.P.P. la calcularea termenelor privind măsurile preventive, ora sau ziua de
la care începe şi la care se sfârşeşte termenul, intră în durata acestora. Dacă persoana a omis
termenul procedural din motive întemeiate, acesta poate fi restabilit, la cererea ei, prin hotărârea
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată. Termenul omis poate fi restabilit numai
în privinţa persoanei în cauză, dar nu şi în privinţa altor persoane.

2. Actele în procesul penal şi clasificarea lor

Forma procesual-penală determină caracterul înscris al procesului penal. Întocmirea actelor
procesuale, în conformitate cu legea, este o condiţie de respectare a formei procesual-penale.
Actele în procesul penal reflectă îndeplinirea cerinţelor legii şi sunt în unele cazuri mijloace de
fixare a probelor.
Legea procesual-penală nu formulează cerinţele generale ale actelor procesuale. În unele
cazuri este stipulată forma şi conţinutul actelor (de ex. ordonanţa de punere sub învinuire –
art.281 C.P.P.), în alte cazuri actele sunt numai nominalizate de lege (de ex. sesizarea cu privire
la măsurile pentru înlăturarea cauzelor şi condiţiilor ce au contribuit la săvârşirea infracţiunii –
art.217 C.P.P.).

2
 Oricum, toate actele, trebuie să corespundă, în baza formei procesuale, anumitor exigenţe
şi anume:
- concordanţa actului procesual cu legea care prevede întocmirea lui;
- corespunderea conţinutului, împrejurărilor de fapt, stabilite în cadrul dosarului penal;
- conţinutul actelor procesuale trebuie să fie redat laconic, clar şi precis;
- actele procesuale trebuie să fie întocmite cărturar şi să aibă un aspect estetic.
Pe parcursul derulării procesului penal sunt întocmite diverse acte. Clasificarea lor în
funcţie de mai multe criterii, permite a le sistematiza şi a le reda în linii mari esenţa.
În funcţie de importanţă, distingem:
- documente obligatorii (proces-verbal, ordonanţă, concluzie de învinuire etc.);
- facultative (comunicare, interpelare, borderou etc.).
Primele sunt întocmite în toate cauzele penale, celelalte, uneori pot lipsi.
În funcţie de conţinut, diferenţiem ordonanţe şi procese-verbale.
Ordonanţele sunt acte procesuale, întocmite de ofiţerul de urmărire penală sau procuror cu
ocazia formulării şi motivării deciziilor în cadrul procesului penal. Ordonanţele sunt structurate
în trei părţi. În prima parte, introductivă, sunt fixate: denumirea documentului, timpul şi locul
întocmirii, cine a întocmit documentul, funcţia care o deţine (gradul special, numele, prenumele
şi prenumele tatălui), dosarul la care are atribuţie. Partea a doua, descriptivă, cuprinde:
circumstanţele stabilite, concluziile şi motivele care, în cumul permit a justifica decizia, făcând
trimiteri la normele procesual-penale, de care s-a călăuzit persoana care a întocmit ordonanţa. În
partea a treia, decizională, sunt formulate decizia, hotărârea adoptată şi alte prevederi adiacente,
care au legătură cauzală cu partea descriptivă.
Procesele-verbale confirmă efectuarea acţiunilor procesuale. Conţinutul proceselor-
verbale cuprind, conform art.260 C.P.P.:
1) locul şi data efectuării acţiunii de urmărire penală;
2) funcţia, numele şi prenumele persoanei care întocmeşte procesul-verbal;
3) numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la efectuarea acţiunii de
urmărire penală, iar dacă este necesar, şi adresele lor, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
4) data, ora începerii şi terminării acţiunii de urmărire penală;
5) descrierea în amănunte a faptelor constatate, precum şi a măsurilor luate în cadrul
efectuării acţiunii de urmărire penală;
6) menţiunea privind efectuarea, în cadrul realizării acţiunii de urmărire penală, a
fotografierii, filmării, înregistrării audio, interceptării convorbirilor telefonice şi a altor
convorbiri sau executarea mulajelor şi tiparelor de urme, privind mijloacele tehnice utilizate,
condiţiile şi modul de aplicare a lor, obiectele faţă de care au fost aplicate aceste mijloace,

3
rezultatele obţinute, precum şi menţiunea că, înainte de a fi utilizate mijloacele tehnice, aceasta
s-a comunicat persoanelor care participă la efectuarea acţiunii de urmărire penală. Procesul-
verbal privind acţiunea de urmărire penală este întocmit în timpul efectuării acestei acţiuni sau
imediat după terminarea ei de către persoana care efectuează urmărirea penală.
Dacă în cadrul efectuării acţiunii de urmărire penală s-au constatat şi ridicat obiecte care
pot constitui corpuri delicte, ele vor fi în detalii, cu menţiunea privind fotografierea lor şi
anexarea lor la dosar. Procesul-verbal este citit tuturor persoanelor care au participat la efectuarea
acţiunii de urmărire penală. Este explicat, totodată şi faptul că participanţii actului de urmărire
penală au dreptul de a înainta obiecţii, fapt ce urmează a fi consemnat în procesul-verbal. Fiecare
pagină a procesului-verbal este semnată de persoana care îl întocmeşte, precum şi de alţi
participanţi. La procesul-verbal pot fi anexate schiţe, fotografii, peliculele, casete audio şi video,
mulaje şi tipare de urme, executate în cadrul acţiunilor de urmărire penală. În procesul-verbal
este menţionat că conţinutul lui a fost adus la cunoştinţă tuturor participanţilor la acţiunea
procesuală şi lor le-au fost explicate drepturile şi obligaţiile respective. Procesele-verbale ca, de
altfel, şi ordonanţele sunt semnate de persoana care le-a întocmit, precum şi alte persoane:
interpretul, apărătorul etc.
La rândul lor, procesele-verbale, în funcţie de conţinutul acţiunilor procesuale redate, pot fi
clasificate în:
1. Procese-verbale ce reprezintă o formă de fixare a mijlocului respectiv de probă
(procese-verbale de ascultare a bănuitului, învinuitului, martorului etc.);
2. Procese-verbale care sunt mijloace independente de probă şi confirmă faptele stabilite
în cursul actelor de urmărire penală. Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale, întocmite
conform prevederilor C.P.P. constituie mijloace de probă în cazul în care ele confirmă
circumstanţele constatate în cadrul cercetării la faţa locului, percheziţiei corporale, a
domiciliului, ridicării obiectelor, documentelor sau corespondenţei, luării de probe pentru
expertiză, declaraţiei orale despre o infracţiune, prezentării pentru recunoaştere, exhumării
cadavrului, verificării declaraţiilor la faţa locului, reconstituirii faptei, interceptării
convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri, şi al altor procedee probatorii (art.163 C.P.P.);
3. Procese-verbale întocmite pentru a relata îndeplinirea cerinţelor legii procesual-
penale (procese-verbale de notificare a învinuitului privind dispunerea expertizei, de prezentare
învinuitului şi apărătorului materialele dosarului penal etc.).
În literatura de specialitate există şi alte clasificări a actelor (în baza altor criterii. Astfel, în
funcţie de fază, de persoanele care le întocmesc, distingem între acte prejudiciare şi judiciare.
În funcţie de atribuţie la fixarea probelor actele sunt divizate în acte care fixează mijloace
de probă şi acte ce fixează alte acţiuni şi activităţi procesuale.

4
 Actele procesuale se mai împart în colegiale (întocmite de un colectiv, de mai mulţi
subiecţi, de exemplu sentinţa) şi individuale (de un singur subiect, de exemplu ordonanţa).
Autorii de specialitate din România, fac distincţie între actele procesuale şi actele
procedurale.
Actele procesuale sunt manifestări de voinţă ale organelor judiciare şi ale părţilor, prin
care se asigură buna desfăşurare a procesului penal. Actul procesual este instrumentul juridic
prin care sunt exercitate drepturile, prerogativele şi facultăţile organelor judiciare şi subiecţilor
procesuali, prin care se asigură desfăşurarea procesului penal.
Sunt de exemplu acte procesuale îndeplinite de organe judiciare: actul de dispunere de
începerea urmăririi penale, a clasării, a scoaterii de sub urmărire penală, a punerii sub învinuire,
a aplicării măsurilor preventive, dispoziţia de citare a unei persoane şi multe altele. Exemple de
acte procesuale pe care le îndeplinesc părţile pot fi: introducerea plângerii de către victimă,
declaraţia de participare a persoanei ca parte civilă, cererea de administrare a unor probe noi,
declararea apelului etc.
Actele procedurale sunt mijloacele juridice prin care se aduc la îndeplinire sarcinile ce
decurg din actele procesuale. Actele procedurale implică deci existenţa prealabilă a actelor
procesuale. Acte procedurale sunt de ex.: înmânarea unei citaţii, ascultarea martorului,
executarea unui mandat de aducere sau arestare, efectuarea unei percheziţii, etc. La fel ca şi
actele procesuale, actele procedurale pot fi îndeplinite şi de către părţi sau alte persoane. De
ex., actele desfăşurate de expert, specialist sau predarea unor obiecte şi înscrisuri, ce pot fi ca
mijloace materiale de probă.
Este necesar a remarca că legislatorul nostru atribuie altă semnificaţie noţiunii de act
procedural – document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de
prezentul cod, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentinţă, decizie,
hotărâre etc. (art.6 alin.1 pct.3 C.P.P.)
Adeseori există o identitate de denumire între actele propriu-zis procedurale şi acte-
document procesual; ele se deosebesc însă, în mod esenţial, prin funcţia pe care o îndeplinesc
în procesul penal. Primele sunt acte de efectuare a unor intervenţii sau operaţii privind procesul
penal, celelalte sunt numai acte de constatare a modului de îndeplinire a celor dintâi (ex.: cerere
orală şi cerere scrisă, hotărâre pronunţată şi hotărâre scrisă ş.a.). Având în vedre cele expuse
putem pune semnul egalităţii între volumul noţiunii act procedural, în sensul atribuit de art.6
alin.1 pct.3 C.P.P. şi act-document procesual, în sensul atribuit de doctrină.

5
 3. Modificarea în actele procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea
unor omisiuni vădite.
Oricâtă străduinţă nu s-ar depune, unele acte procedurale trebuie completate sau corectate.
Pentru ca însuşi conţinutul acestora să nu fie alterat prin intervenţii, legea prevede în mod expres
posibilitatea modificării acestor acte.
În conformitate cu art.248 C.P.P. orice modificare (adăugare, corectare, suprimare), făcută
în cuprinsul unui act procedural este valabilă, dacă aceasta este confirmată în scris, în cuprinsul
sau la sfârşitul actului, de către cei care l-au semnat. Modificările neconfirmate, dar care nu
schimbă sensul frazei, rămân valabile. Locurile nescrise în cuprinsul unei declaraţii urmează să
fie barate, astfel încât să fie evitate adăugările.
Corectarea erorilor materiale. Constituie erori materiale acele greşeli făcute în cazul
scrierii numelui sau prenumelui, trecerii unor calităţi procesuale, dactilografierii unei cifre etc.
Eroarea trebuie să rezulte fără dubii, nemaipunându-se o reapreciere a materialului probator,
deliberarea sau formarea unei convingeri. De exemplu, constituie erori materiale: trecerea greşită
a unui nume într-o încheiere sau chiar hotărâre, deşi în întreg dosarul rezultă numele corect
Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se corectează de însuşi
organul de urmărire penală, de judecătorul de instrucţie sau de instanţa de judecată care a
întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu (art.249 alin.1 C.P.P.).
La corectarea erorilor materiale, părţile pot fi chemate spre a da explicaţii. Despre
corectarea efectuată, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal, iar judecătorul de
instrucţie sau instanţa de judecată-o încheiere, făcându-se menţiune şi la sfârşitul actului
corectat.
Înlăturarea unor omisiuni vădite. Potrivit art.250 C.P.P. sunt considerate omisiuni vădite,
omisiunea organului judiciar de a se pronunţa asupra:
- sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, traducători, apărători;
- restituirii obiectelor, corpurilor delicte;
- ridicării măsurilor asiguratorii, precum şi a altor măsuri.
Omisiunea vădită se deosebeşte de eroarea materială pentru că ea nu presupune
consemnarea greşită a unor date în cuprinsul actului procedural ci, absenţa unor menţiuni pe care
trebuie să le cuprindă actul procedural în mod obligatoriu, menţiuni care privesc soluţionarea de
către organul judiciar a unor aspecte legate de rezolvarea cauzei.
Procedura de înlăturare a omisiunilor vădite este aceiaşi ca şi în cazul îndreptării erorilor
materiale.

6
 4. Cereri şi demersuri în procesul penal
În calitate de acte procedurale cererile constituie solicitările adresate, în scris sau oral, de
către părţile în proces sau alte persoane interesate organului de urmărire penală sau instanţei în
legătură cu desfăşurarea procesului, constatarea circumstanţelor ce au importanţă pentru
cauză, precum şi cu asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei (art.244 alin.1
C.P.P.).
Demersurile sunt acte ale organului de urmărire penală, ale organizaţiei obşteşti sau ale
colectivului de muncă în scopul efectuării unor anumite acţiuni procedurale, în condiţiile legii
(art.244 alin.1 C.P.P.).
Demersurile organului de urmărire penală este adresat judecătorului de instrucţie sau, după
caz, instanţei judecătoreşti. Demersurile organizaţiilor obşteşti şi ale colectivelor de muncă sunt
adresate organului de urmărire penală sau instanţei. Cererile şi demersurile pot fi depuse la orice
etapă a procesului penal. Persoana care depune cerere sau demers, trebuie să menţioneze în
legătură cu care circumstanţe solicită satisfacerea cererii sau demersului. Cererile şi demersurile
scrise sunt anexate la dosarul penal, iar cele orale sunt incluse în procesul-verbal al actului de
urmărire penală sau al şedinţei de judecată.
Respingerea cererii sau a demersului, nu exclude dreptul de a le repeta în altă etapă a
procesului penal. Cererile şi demersurile vor fi examinate şi soluţionate imediat după depunerea
lor. Dacă organul căruia îi este adresată cererea sau demersul nu le poate soluţiona imediat,
acestea urmează a fi soluţionate nu mai târziu de 3 zile de la data primirii lor. Demersurile
organului de urmărire penală sunt examinate în termenele stabilite de C.P.P.
Cererea sau, după caz, demersul organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă urmează
a fi admise, dacă aceasta contribuie la cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a
circumstanţelor cauzei, la asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor în
proces şi ale altor participanţi la proces. În caz de respingere, parţială sau totală, a cererii sau,
după caz, a demersului organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă, organul de urmărire
penală emite o ordonanţă, iar instanţa de judecată o încheiere, care sunt aduse la cunoştinţă
solicitantului. Hotărârea organului de urmărire penală, precum şi a instanţei de judecată, cu
privire la respingerea cererii sau demersului, pot fi atacate în cazurile şi în modul stabilit de
C.P.P.

5. Citarea participanţilor în proces

Citarea în procesul penal constituie acţiunea procedurală prin care organul de urmărire
penală, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată asigură prezentarea unei persoane în
faţa sa pentru desfăşurarea normală a procesului penal (art.253 alin.1 C.P.P.).

7
 Persoana citată este obligată a se prezenta conform citaţiei, iar în caz de imposibilitate de a
se prezenta la data, ora şi locul la care a fost citată, este obligată a informa organul respectiv,
indicând motivul, care o împiedică a se prezenta. Dacă persoana citată nu anunţă despre
imposibilitatea de a se prezenta la data, ora şi locul indicat, şi nu se prezintă nemotivat la organul
de urmărire penală sau la instanţă, ea poate fi supusă la amendă judiciară sau aducerii silite.
Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se
face prin citaţie scrisă. Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică ori prin
mijloace electronice. Citarea se face în aşa fel ca persoanei chemate, să i se înmâneze citaţia cu
cel puţin 5 zile înainte de data când ea trebuie să se prezinte în faţa organului respectiv. Această
regulă nu este aplicată la citarea bănuitului, învinuitului, inculpatului, a altor participanţi în
proces, pentru efectuarea unor acţiuni procesuale de urgenţă în cadrul desfăşurării urmăririi
penale sau judecării cauzei. Citaţia este înmânată de către agentul împuternicit cu înmânarea
citaţiei (denumit în continuare agent) sau prin serviciul poştal. Agent împuternicit cu înmânarea
citaţiei-colaborator al poliţiei, lucrător al autorităţii administraţiei publice locale, al instanţei
judecătoreşti, precum şi o altă persoană care este împuternicită de organul de urmărire penală
sau de instanţa judecătorească să înmâneze citaţia, în condiţiile prevăzute de C.P.P. (art.6 alin.1
pct.2 C.P.P.);
Citaţia este individuală şi trebuie să cuprindă în conformitate cu dispoziţiile art.237
C.P.P.:
1) denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite citaţia,
sediului, data emiterii şi numărul dosarului;
2) numele, prenumele şi calitatea procesuală a celui citat;
3) adresa celui citat, care trebuie să cuprindă: localitatea, strada, numărul casei,
apartamentului, precum şi orice alte date necesare pentru a preciza adresa lui;
4) ora, ziua, luna şi anul, locul de prezentare a persoanei, menţionându-se consecinţele
legale în caz de neprezentare.
Persoana este citată la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa
locului său de muncă prin intermediul serviciului de personal. Dacă, printr-o declaraţie, dată
anterior în cursul procesului penal, persoana a indicat un alt loc pentru a fi citată, ea este citată la
locul indicat. În caz de schimbare a adresei arătate în declaraţia sa, persoana este citată la noua sa
adresă, numai dacă a informat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată despre
schimbarea intervenită sau dacă organul de urmărire penală ori instanţa, a determinat pe baza
datelor obţinute de agentul respectiv că s-a produs o schimbare de adresă. Bolnavii aflaţi în spital
sau într-o altă instituţie medicală sunt citaţi prin intermediul administraţiei acestei instituţii.
Deţinuţii sunt citaţi la locul de deţinere prin intermediul administraţiei respective. Militarii

8
încazarmaţi sunt citaţi la unitatea militară din care fac parte, prin intermediul comandamentului
acesteia. Citarea persoanelor aflate în străinătate este efectuată în condiţiile prevederilor
tratatelor de asistenţă juridică în materie penală.
Citaţia este înmânată personal celui citat, care va semna dovada de primire. Dacă persoana
citată nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu vrea sau nu poate să semneze dovada de
primire, agentul lasă citaţia celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o afişează pe uşa
locuinţei acestuia, întocmind în legătură cu acest fapt un proces-verbal.
În cazul în care citarea se face: la adresa locului de muncă a persoanei care lucrează; la
spital sau într-o altă instituţie medicală pentru persoane bolnave; la locul de deţinere pentru
deţinuţii; la unitatea militară pentru militarii încazarmaţi, administraţiile instituţiilor respective
sunt obligate a înmâna de îndată citaţia persoanei citate contra semnătură, certificându-i
semnătura în dovada de primire sau indicând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura
acesteia. Dovada de primire este predată agentului procedural, care o transmite organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată.
Dacă persoana citată nu este acasă, agentul înmânează citaţia soţului, unei rude sau oricărei
persoane care locuieşte cu ea, ori care în mod obişnuit îi recepţionează corespondenţa. Citaţia nu
poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei persoane bolnave mintal. Dacă persoana citată
locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente, într-un cămin sau la hotel, în lipsa
persoanelor indicate, citaţia este predată administratorului, persoanei de serviciu sau celor care în
mod obişnuit îi înlocuiesc.
Persoana care primeşte citaţia semnează dovada de primire, iar agentul, certificând
identitatea şi semnătura, întocmeşte procesul-verbal. Dacă aceasta nu vrea sau nu poate semna
dovada de primire, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei, întocmind proces-verbal (art.240
alin.3 C.P.P.).
În cazul în care persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente, într-un
cămin sau la hotel, dacă în citaţie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieşte,
agentul este obligat să facă investigaţii. Dacă investigaţiile au rămas fără rezultat, agentul
afişează citaţia pe uşa principală a clădirii sau la locul de afişare a informaţiei, întocmind proces-
verbal şi făcând menţiune despre circumstanţele care au făcut imposibilă înmânarea citaţiei.
Dacă persoana citată şi-a schimbat adresa, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei indicate în
citaţie şi întreprinde măsuri pentru a afla noua adresă, menţionând în procesul-verbal datele
obţinute.
Dovada de primire a citaţiei trebuie să cuprindă:
- numărul dosarului penal;
- denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei care a emis citaţia;

9
 - numele, prenumele şi calitatea procesuală a persoanei citate;
- data pentru care este citată.
Dovada de primire trebuie să cuprindă, de asemenea, data înmânării citaţiei, numele,
prenumele, calitatea şi semnătura celui care înmânează citaţia, certificarea de către acesta a
identităţii şi a semnăturii persoanei care a primit citaţia, precum şi indicarea calităţii procesuale a
acesteia.

10