Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3. medicina Evului Mediu- conceptia Evului Mediu cu privire la boala este aceea
ca ea este o pedepasa data de Dumnezeu pentru pacatele omului; tratamentul se rezuma la
acte de purificare (spovedanie, flagelare, post); epoca Evului Mediu se caracterizeaza prin
obscurantism si de aceea nici nu se incerca a cauta cauzele care produc bolile umane; Biserica
interzicea cu desavarsire cercetarea medicala, astfel ca progresul medical stagneaza;
precaritatea masurilor de igiena si prevenire a bolilor au condos la explicarea marilor epidemii
din epoca ce au decimat populatia Europei de nenumarate ori; spitalul ia forma azilului
(lazaretului), acesta fiind mai degraba o institutie de izolare a bolnavilor decat de tratare a lor;
apare reactia religioasa cu privire la boala; boala era considerata a fi rezultatul posesiunii
corpului uman de un spirit malefic si in consecinta tratamentul presupunea exorcizarea.
Cel de-al 2-lea stadiu al medicinei este concretizat in aparitia medicinei stiintifice. Se
realizeaza un progres urias prin abordarea rationala, pozitiva si stiintifica a bolii. Acum se
produce reactia stiintifica a bolii ce nu mai este o pedeapsa a zeilor, ci un fenomen care poate fi
inteles si explicat pe cale stiintifica.
1. Sanatatea poate fi definita prin prisma a 3 dimensiuni: biologica, psihologica si
sociala. Din punct de vedere biologic, sanatatea reprezinta o anumita stare de functionare a
celuleor, tesuturilor, organelor, care realizeza continuitatea bilogica si armonia organelor in
raport cu mediul. Din punct de vedere psihologic, sanatatea este o stare in care individual se
simte in perfecta armonie cu mediul; capacitatea organismului de a realiza diferite activitati in
scopul adaptarii la mediu. Din punct de vedere social, sanatatea este acea stare a
organismului in care capacitatile individuale sunt optime pentru ca persoana sa-si indeplineasca
adecvat rolurile sociale.
1
2. Definitia oficiala a O.M.S. ( Organizatia Mondiala a Sanatatii) considera
sanatatea ca fiind “ starea de completa bunastare fizica, mentala si sociala, care nu se
reduce doar la absenta bolii sau a infirmitatii; atat boala cat si sanatatea au dimensiuni
ce nu tin doar de biologic.” Aceasta definitie pleaca de la conceptia holista a sanatatii care
se referea la recunoasterea interrelationarii intre factorii fizici, psihologici si spirituali sau de
mediu care contribuie la calitatea vietii unei persoane. Sanatatea nu este doar o stare ci si un
mod de viata, prin care fiecare aspect al fiintei se interrelatioaneaza armonios.
2. Boala este definita si inteleasa tot dintr-o tripla perspectiva: biologica, psihologica si
sociala. Dupa studiile lui Malinowski, boala este o experienta emotionala si existentiala de o
asemenea magnitudine incat omul gaseste dificil sa gandeasca despre boala lui in termeni care
sa nu implice aspecte metafizice si morale, chiar daca societatea nu-l incurajeaza in aceasta
directie.
BOALA SI SOCIETATEA
Efectele produse de boala intr-o societate anume depinde de tipul societatii respective. De
exemplu, in societatea primitiva, boala insemna pedeapsa dar si mantuire si ea producea
coeziunea membrilor comunitatii si facilita exercitarea controlului social.
La greci, omul ideal era o fiinta armonioasa, echilibrata, doar boala il putea transforma
intr-o fiinta imperfecta asupra careia s-a abataut un blestem.
Crestinatatea va aduce o mare schimbare in ceea ce priveste atitudinea oamenilor cu
privire la boala. Boala era, prin excelenta, o pedeapsa pentru viata dezordonata.
a) Raportul boala-economie este evidentiat, in primul rand, prin aparitia bolilor
profesionale. Prima atestare a acestor boli are loc inca din antichitate, iar prima lucrare ce
trateaza in mod sistematic aceste boli, apare in jurul anului 1700, o data cu industrializarea.
Multe ocupatii de care societatea are nevoie sunt daunatoare sanatatii chiar si in cele mai bune
conditii de igiena la locul de munca. Incidenta bolii este mult influentata de factorii economici:
conditii de locuire, calitatea hranei, accesul la serviciile medicale. Boala si saracia formeaza un
cerc vicios care se adanceste progresiv.
b) Raportul boala-stiinta-dezvoltarea stiintei medicale s-a produs intr-un ritm lent
pentru ca a depins de dezvoltarea celorlalte stiinte. Progresele medicale au la baza
descoperirile din domeniul anataomiei. Primele descoperiri in domeniul anatomiei umane au
avut loc in renastere, pana atunci fiind prohibita autopsierea corpurilor umane.
c) Raportul boala-religie- oamenii primitivi percepeau mediul inconjurator ca fiind
guvernat de forte misterioase. Pentru a supravietui ei trebuiaiu sa se supuna unor serii de rituri
si regului sociale. Boala putea fi explicate prin magie. In medicina babiloniana se considera ca
bolile sunt provocate de zei, iar sarcina medicului-preot era de a interpreta intentiile zeului.
BOALA SI CULTURA
Boala este interpretata diferit in culturi diferite. Desi boala, modificarea patologica propriu-zisa
este universala, exista totusi o multitudine de boli ce apar doar in anumite culturi. Aceste boli
sunt denumite “tulburari etnice”, specifice unei etnii, cum ar fi “amocul”, o boala psihica din
Malayezia, ce se manifesta printr-o furie puternica ce degenereaza in crima, sau “tarantismul”, o
criza asemanatoare cu isteria, care apare pe un fond muzical si in anumite conditii la femeile din
sudul Italiei si din Sicilia.
Diferentele culturale in modelarea sanatatii si a bolii nu se remarca doar la nivel de
culturi ci si in cadrul aceleasi culturi. Au fost avansate 3 ipoteze cu in explicarea modului in care
statusurile prescrise sau dobandite influenteaza starea de sanatate:
3. mobilitatea sociala este stresanta si solicitanta in sine si din acest motiv ii supune
pe cei “mobile” la riscuri mai mari de boala.
BOALA SI CIVILIZATIA
Konrad Lorenz in eseul “Cele 8 pacate capitale ale omenirii civilizate” considera ca
cele o mari dezavantaje aduse omenirii sunt:
– suprapopularea planetei;
– pustiirea spatiului vital;
– competitia interumana;
– moartea simturilor;
– decaderea genetica;
– sfaramarea traditiei;
– fenomenul de indoctrinare;
– inventarea armelor nucleare.
Boala are pentru fiecare dintre noi o anumikta semnificatie care priveste cauza, evolutia sau
deznodamantul ei. Capitalismul era asemanat cu tuberculoza. Homo economicus al sec XIX are
comportamente ce tin de consumul excesiv si lipsa de vitalitate. Capitalismul avansat al sec XX
va imprumuta metafora cancerului cu referire la expansiunea doctrinei. Metafora cancerului
devine deosebit de fertile in idea orasului ca spatiu al decadentei, al prabusirii.
Devianta este un tip de comportament orientat contra ordinii stabilite si inacceptabil intr-o
comunintate sau cultura; un comportament care se opune celui conventional; orice batare de la
regulile de convietuire si imperativele de ordine ale unei forme de viata colectiva.
Boala a fost considerate ca o deviere a organismului de la starea normala, dar si o
deviere de la normele culturale stabilite cu privire la notiunea de sanatate.
Termenul de “deviere” a fost folosit de David Mechanic cu referire la bolile fizice si psihice. El
considera ca toate persoanele cu comportament deviant sunt bolnave. Treptat, acest termen a
fost inlocuit cu cel de delincventa. Mechanic a subliniat faptul ca intreaga conduita a bolnavului
trebuie privita ca fiind determinata de reteaua sociala in care este angajat individul decat rolurile
sociale ale acestuia. A diferentiat notiunea de suferinta ca fenomen subiectiv de cel de boala ca
fenomen obiectiv din punct de vedere biologic.
3
Suferinta are o dimensiune individuala si una sociala. Dimensiunea individuala se refera la
faptul ca fiecare om inceraca sa aprecieze pentru sine sensul si semnificatia simptomelor pe
care le percepe. Dimensiunea sociala subliniaza idea ca suferinta devine boala si are implicatii
si asupra grupurilor din care face parte bolnavul; boala este validate sau legitimate social prin
scutirea individului de la responsabilitatule sale normale.
Asumarea rolului de bolnav sau pacient are loc printr-un proces de evaluare si negociere
intre individ si grupul din care face parte, constand din urmatoarele etape:
Nu toate persoanele percep suferinta ca boala si nu toti isi asuma rolul de bolnav chiar daca
resimt anumite simptome.
Un numar de afectiuni sunt considerate de catre marea populatie ca fiind stigmate sociale(
surzii, tuberculosii, cei infectati cu BTS, SIDA). In SUA, homosexualii au fost stigmatizati din
cauza numeroaselor cazuri de SIDA din randul acestora.
Stigmat – orice atribut sau semn fizic, social, care devalorizeaza identitatea unui actor
social pana acolo incat el nu mai poate beneficia de intreaga acceptare a societatii.
Termenul de stigmat este folosit cu referire la orice conditie, atribut sau particularitate care
marcheaza un individ ca inaaceptabil, inferior cultural sau exclus.
O consecinta negativa a “etichetarii” este aceea ca statutul deviant al unei persoane devine
statut dominant.
4
1. 4. Rolurile sociale in relatia terapeutica
5
A). Statusul social al medicului
Medicul fiind elemental cheie in cadrul sistemului sanitary, are un status deosebit si in cultura
extramedicala fiind considerat prototipul profesionistului prin excelenta.
Medicii se diferentiaza de alti profesionisti prin faptul ca doar lor le este recunoscut monopolul
propriei activitati( ei dewtermina continuturile studiilor medicale, formuleaza regulile codului
deontologic si depind de propriile organizatii- Ordinul Medicilor). Controlul care se exercita
asupra lor este un autocontrol.
- specialistilor.
Rolul de bolnav ( cu caracter temporar sau permanent) este definit de Parsons prin 4
trasaturi:
Numai prin respectarea acestor obligatii, caracterul de devianta al bolii este anulat, iar starea
bolnavului este una legitima.
a- felul bolii;
b- gravitatea bolii;
c- cronicizarea bolii;
Medicul trebuie sa pastreze un echilibru intre a ajuta bolnavul si a-l refuza. Il ajuta pe bolnav in
relatia terapeutica pentru a-si depasi starea de dependenta cauzata de boala si il refuza atunci
cand se urmaresc tragerea de foloase de pe seama unei boli imaginare.
Relatia medic-pacient
Parsons a definit aceasta relatie ca fiind o relatie intre roluri caracterizata prin asimetrie si
consensualitate.
Este o relatie asimetrica deoarece medical are o pozitie de superioritate fata de bolnav prin
puterea sa de a-l vindeca; si consensuala deoarece bolnavul recunoaste puterea medicului dar
il si ajuta in actul sau terapeutic –relatie de reciprocitate.
v dreptul garantat de a examina fizic pacientii si de a intra in zonele mai intime ale vietii
bolnavului;
Natura relatiilor dintre medic si pacient are o influenta deosebita atat in stabilirea diagnosticului
cat si in actul terapeutic.
1.- primul este cel al lui Parsons care considera aceasta relatie ca fiind una de
complementaritate, de intelegere reciproca intre 2 actori sociali;
2.- cel de-al doilea punct de vedere este cel al lui E. Friedson(1970)- relatie potential
conflictuala.
1. Relatia de complementaritate-Parsons
Atat medicul cat si pacientul isi joaca propriul rol social reprezentand fiecare modele sau tipuri
ideale de comportament social. Medicul isi foloseste cunostintele sale pentru a-l ingrji pe
bolnav, iar pacientul cere ajutorul medicului si coopereaza cu acesta.
Doi medici psihiatri americani, T. Szasz si M. Hollender(1956) au reevaluat cateva aspecte ale
modului parsonian, ideea reciprocitatii relatiei medic-pacient, considerand ca nu exista un
singur model de relatie terapeutica. Ei au identificat 3 tipuri de relatii medic-pacient:
2.- conducere-cooperare- medicul aplica tratamentul bolnavului iar bolnavul este capabil de a-
si exercita propria judecata in urmarea acelui tratament;
Pe langa cele 3 relatii mai sus amintite mai exista si o a 4 , pacientul conduce si medicul
coopereaza atunci cand pacientul solicita o trimitere sau o reteta.
- problema economica- ingrijirea medicala de specialitate, mai ales cea din sistemul
privat, implica costuri mari si tot mai multe servicii medicale dunt contra cost;
- emitator;
- mesaj;
- receptor.
Comunicarea este considerata a fi principala punte de legatura intre oameni, un mijloc prin care
o persoana transmite un mesaj unei alte persoane si asteapta raspuns din partea acesteia.
O serie de oameni de stiinta, printre care si psihiatrii Paul Watzlawich si D.Jackson, si-au
inscris cercetarile in problemele de socializare punand un mare accent pe dimensiunea
comunicarii ca relatie interumana. Acestia au emis o serie de axiome ce caracterizeaza
comunicarea interumana:
9
3. 3. Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni de cauza-
efect sau stimul-raspuns;
4. Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie o forma analogica- acest lucru se refera la
faptul ca noi putem transmite un mesaj printr-o modalitate pur lingvistica fara a implica
sentimentele in redarea acestuia, iar acest mod de transmitere este numit mod digital de genul
“spun totul sau nimic”, pe cand modalitatea paralingvistica de transmitere a unui mesaj (
intonatie, ritm, timbru) tine cont de impactul din spatele mesajului asupra receptorului,
comunicarea paralingvistica este numita drept comunicare analogica.
Tipuri de comunicare
Exista doua tipuri de baza ale comunicarii interumane: verbala si non-verbala. Comunicarea
verbala se refera la tot ceea ce este scris sau spus. Comunicarea scrisa implica formulari clare
si logice, pe cand comunicarea orala este insotita si de factorii paralingvistici ( intonatie, ritm,
timbru).
Comunicarea non-verbala este cea care transmite cele mai multe informatii
despre actorii din cadrul comunicarii. Acest tip de comunicare completeaza comunicarea
verbala si creeaza adevarate limbaje ce traduc starea de spirit a vorbitorilor.
expresia fetei;
contactul vizual;
contactul corporal;
10
aspectul exterior- vestimentatie sau infatisare fizica;
aspecte non-verbale ale scrisului- scrisul de mana , acuratetea si aspectul vizual general.
Comunicarea este procesul cheie in medicina intrucat ea furnizeaza, in buna parte, datele
necesare stabilirii diagnosticului. Pentru multe boli cronice, ea este singurul suport al bolii si
unica forma de tratament.
1. atitudinea profesionala- unii medici se retin in a furniza informatii clare si precise bolnavilor in
legatura cu boala lor pe motivul de a nu-i nelinisti iar alti medici considera comunicarea
informatiilor cu privire la boala lor drept una dintre sarcinile esentiale ale actului medical pe
langa terapia propriu zisa;
2. stilurile de interviu- unii medici pun intrebari strict legate de simptomele unui bolnav, iar altii
sondeaza si problemele persoanale, colaterale aparitiei bolii;
3. problema incertitudinii- in cazul bolilor cronice, etiologia lor nu este suficient cunoscuta si de
aceea medicii au rezerve in a informa bolnavii cu privire la evolutia bolii lor;
4. neincrederea pacientului- exista bariere in relatiile terapeutice din cauza diferentelor de clasa
si de statut, aceste diferente altereaza informatiile de la pacient catre medic;
6. dificultati in exprimare- medicul poate folosi un limbaj mult prea stiintific in redarea
informatiilor legate de boala pacientului, iar pacientul nu va intelege starea sa de fapt datorita
terminologiei medicale.
1. 1. persuasiunea;
2. 2. negocierea;
3. 3. incertitudinea functionala;
4. 4. comportamentul non-verbal.
Incertitudinea functionala intervine doar atunci cand medicul, fiind sigur de evolutia unei
boli sau de rezultatul unei terapii, poate prelungi in mod deliberat incertitudinea pacientului.
v asimilarea temeinica la cel mai inalt nivel a cunostintelor teoretice si a deprinderilor practice;
v perfectionarea continua.
Se identifică cateva principii şi valori etice de care trebuie să ţină cont asistentul medical:
1. 1. autonomia;
2. 2. binefacerea (beneficienţa);
3. 3. non-maleficienţa;
4. 4. dreptatea;
5. 5. veracitatea;
6. 6. sinceritatea;
7. confidenţialitatea.
Non-maleficienţa - prin tot ceea ce facem nu trebuie să facem rău persoanei îngrijite.
Fara aceste doua atribute asistentul medical nu-şi poate desfăşura activitatea.
Răspunderea profesională – concept etic important care are la bază relaţia asistent medical-
pacient în acordarea îngrijirilor. Asistenta medicală are răspundere faţă de pacient, profesia sa
şi societate, pentru ce a făcut sau nu a făcut în activitatea de îngrijire.
îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea,
resursele financiare ori convingeri etice;
să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor
să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au informat şi au înţeles
tot;
să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;
13
să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;
pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel
încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt
nevoile de bază.
Concluzii:
- prevenirea îmbolnăvirilor;
- restaurarea sănătăţii;
- inlăturarea suferinţei.
14