Sunteți pe pagina 1din 1

Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918,[1][2][3][4][5][6] Scornicești, România[2] – d.

25
decembrie 1989,[1][3][4][5][6] Târgoviște, România) a fost un politician român, secretar
general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste
România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989.
La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN [7] semnat de Ion Iliescu, a fost
constituit Tribunalul Militar Excepțional. La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena
Ceaușescu au fost judecați de acest tribunal în cadrul unui proces sumar, condamnați la
moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței.
În iulie 2015, România a interzis prin lege „cultul lui Ceaușescu”.[8]
În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu ziua sa de naștere era sărbătorită pe 26 ianuarie.
În perioada postdecembristă a fost prezentat Registrul stării civile care dovedește că
Ceaușescu s-a născut în ziua de 23 ianuarie 1918.[9][10] Din Revista muzeelor și
monumentelor reiese că actul de naștere eliberat de primăria localității se găsea la muzeul
din Scornicești[11] încă dinainte de 1989, astfel încât prezentarea din perioada
postdecembristă nu este o noutate. Data de 26 ianuarie 1918 apare și într-un referat
întocmit în perioada interbelică.[12] Familia Ceaușescu a fost o familie de țărani cu 10
copii. Tatăl său, Andruță, avea 3 hectare de pământ, câteva oi și își mai susținea familia
din croitorie. „Nu se interesa de copiii lui; fura, bea, sărea la bătaie și înjura...”, spunea
despre el bătrânul preot din Scornicești.[13] Mama lui, Alexandrina (născută Lixandra), era
o femeie supusă și muncitoare.[13] Casa lor avea două camere, iar mâncarea de bază era
mămăliga. Nicolae a făcut patru clase la școala din sat, în care învățătorul preda într-o sală
cursuri simultane pentru elevii mai multor clase. Micul Ceaușescu nu a avut cărți și adesea
mergea la școală desculț. Nu avea prieteni, era nervos și imprevizibil.[13] La vârsta de 11
ani, după absolvirea școlii primare, Ceaușescu a plecat la București, unde s-a angajat ca
ucenic de cizmar.[14][15] Alexandru Săndulescu, membru activ al PCR, și-a inițiat ucenicul
în misiuni conspirative.[13]
În noiembrie 1933 a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist din România,
formațiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme[16]. A fost arestat prima oară în
1933 pentru agitație comunistă în timpul unei greve. În 1934 a fost atras în Comitetul
raional din Negru unde a lucrat până în august când a fost desemnat să muncească în
mișcarea antifascistă. A făcut parte din Comitetul Național antifascist și în Comitetul
Central al tineretului antifascist. Au urmat încă trei arestări – pentru colectare de
semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzați de activitate comunistă și
pentru alte acțiuni similare, dar a fost pus imediat în libertate. În urma acestor arestări, a
fost etichetat de autoritățile vremii drept „agitator comunist periculos”, precum și
„distribuitor activ de material de propagandă comunistă și antifascistă”.
După eliberarea din arest, Ceaușescu a dispărut pentru o vreme, el povestind în
autobiografia sa de după război că a activat în rețelele comuniste din Oltenița și „regionala
Prahova” (ceea ce în organizarea interbelică a PCdR însemna
județele Prahova și Dâmbovița).[16]