2.

1 Instituție financiară nebancară (IFN) este o entitate, alta decât instituțiile de credit
(bănci), ce desfășoară o activitate de creditare cu titlu profesional, în condițiile stabilite de
lege. IFN poate acorda credite dar nu poate atrage depozite. Aceasta ultima activitate poate fi
realizata numai de banci si celelalte institutii de credit.
Instituțiile financiare nebancare, pot desfășura, în condițiile legii, următoarele activități de
creditare:
a) acordare de credite, incluzând, fără se limita la:
credite de consum,
credite ipotecare,
credite imobiliare,
microcredite,
finanțarea tranzacțiilor comerciale,
operațiuni de factoring,
scontare,
forfetare;
b) leasing financiar;
c) emitere de garanții, asumare de angajamente de garantare, asumare de angajamente de
finanțare;
d) acordare de credite cu primire de bunuri în gaj, respectiv amanetare prin case de amanet;
e) acordare de credite către membrii asociașiilor fără scop patrimonial organizate pe baza
liberului consimțământ al salariaților/pensionarilor, în vederea sprijinirii prin împrumuturi
financiare a membrilor lor de către aceste entități, organizate sub formă juridică a caselor de
ajutor reciproc;
f) alte forme de finanțare de natura creditului.
2.2 Sectorul bancar german a cunoscut un declin al numarului de institutii de credit pina in
prezent. Bancile au fost incurajate de catre guvern sa fuzioneze pentru a evita preluari ostile
din partea bancilor straine. Sectorul public a incercat sa-si coordoneze operatiunile pentru a
se proteja in fata bancilor comerciale care adopta strategii de piata aggressive. Cresterea
numarului bancilor straine se datoreaza circulatiei libere a capitalului, drept effect creste
intensitatea concurentii, micsorarea profitabilitatii. Economia progresează, piața imobiliară
este în plină expansiune, bogăția cetățenilor germani crește - și totuși băncile din Germania
suferă de foame. Randamentul mediu al capitalului propriu în 2015 a fost de numai 2,3%, cu
doar 0,2 puncte procentuale peste media înregistrată în anul precedent. În aceeași perioadă,
rata capitalului propriu a crescut cu 0,1 puncte procentuale, până la 6,0%. Ca atare, instituțiile
de credit germane continuă să rămână în urma concurenței internaționale. Analiza factorilor
de creștere și de rentabilitate arată dilema băncilor locale: potențialul lor de câștiguri este
limitat, costurile lor structurale sunt prea mari. Ponderea venitului net din dobânzi asupra
câștigurilor salariale paralizează parțial ca urmare a concurenței puternice pe o piață foarte
fragmentată.

A avut loc cresterea rolului bancilor directe si altor institutii, bancile directe comunica cu
clientii prin telefon, internet. In plus exista institutii financiare specializate in produse de nisa,
care ofera servicii de brokeraj si de investitii unor categorii particulare de client cu potential
financiar ridicat. Creste competitia pentru segmental de retail, bancile germane au redus
activitatea concentrinduse pe sectorul corporatist. Deasemeenea in Germania domina sistemul
bancar aducind daune pietei de capital. O influenta mare o are sectorul public, sistemul
bancar avind o structura neobisnuit de fragmentata. Exista un numar ridicat de institutii de
credit. Continua cresterea economiilor populatiei, companiile se bazeaza mai mult pe
creditele bancare decit in alte tari ceea ce confera siguranta sistemului bancar german. Rata
acordarii creditelor populatie este inalta si continua sa creasca.

Pentru a se asigura că competiția internațională nu avansează încă mai mult, instituțiile de

credit germane trebuie să acționeze - în principal în trei domenii fundamentale: reducerea
radicală a costurilor, accelerarea achizițiilor și concentrarea și dezvoltarea modelelor de
afaceri.

2.3 Datorită volatilităţii ridicate a pieţelor, criza economico-financiară s-a propagat rapid în
întreaga economie globală generând fluctuaţii majore: pierderi de lichiditate, depreciarea
monedelor EUR şi USD, creşterea ratei şomajului şi pierderea încrederii în mediul bancar. O
parte din economiile țărilor din Uniune, puternic dependente de sursele financiare străine s-au
confruntat cu numeroase probleme în sistemul financiar-bancar. Uniunea Europeană nu avea
cum să fie imună la acest fenomen de globalizare a crizei. O parte din economiile țărilor din
Uniune, puternic dependente de sursele financiare străine s-au confruntat cu numeroase
probleme în sistemul financiar-bancar. La sfărşitul anului 2008, Banca Națională a Angliei a
cumpărat cu 64 miliarde dolari acțiunile celor opt bănci din Regatul Unit aflate în dificultate
și a injectat lichidități de peste 260 miliarde dolari pe propria piață interbancară înghețată. În
anul 2008, guvernul german prin Sonderfonds Finanzmarktstabilisierung (SoFFin) a oferit
fonduri financiare de peste 400 miliarde euro în garanții guvernamentale şi sub formă de
obligațiuni instituţiilor de credit pentru stabilizarea pieței bancare germane. Criza
internaţională a afectat întreaga economie globală generând o pierdere a încrederii în sistemul
financiar-bancar, cu repercusiuni majore asupra pierderii severe de lichiditate, creșterii ratelor
dobânzilor și costurilor de finanțare internă și externă.

Principale măsuri adoptate de băncile centrale au fost: relaxarea rapidă și semnificativă a

politicii monetare, extinderea bazei de garanții eligibile și a maturităților ofertei de lichiditate
şi modificarea structurilor de reglementare și supraveghere financiară pe pieţele financiar-
bancare. La nivelul UE au fost desfăşurate următoarele acţiuni: extinderea protecției
deponenților prin modificarea reglementărilor privind sistemele de garantare a depozitelor; s-
au modificat cerințele de capital impuse băncilor în sensul unei mai bune gestionări a
expunerilor mari, a riscurilor de lichiditate, a riscului pentru produsele securitizate; s-a
asigurat o mai bună supraveghere a grupurilor bancare transfrontaliere.