Inflație

Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere
generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.
Inflația este un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile guvernamentale
monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc
la o stabilitate a prețurilor de consum.

Cuprins

 1Cauzele inflației
 2Formele inflației
 3Măsurarea inflației
 4Măsuri antiinflaționiste
 5Consecințele inflației
 6Alte concepte
 7Note
 8Vezi și
 9Legături externe

Cauzele inflației
Principalele cauze ale inflației sunt:

 inflație prin monedă - emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și servicii;
 inflație prin cerere - excedentul de cerere agregată peste oferta agregată;
 inflație prin costuri - creșterea costurilor de producție, independent de cererea agregată;
 inflația importată;
 inflația prin structuri.

Formele inflației
Formele inflației sunt:

 inflația târâtoare (sau liniștită) -- se referă la creșterea treptată și continuă a prețurilor de

până la 3%. Termenul a fost propus de către Franklyn Holzman, profesor la universitatea
Tufts, în 1959[1];
 inflația moderată -- reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu 15-30%. Definiția inflației
moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT și Stanley Fischer,
primul vice-director executiv al FMI, în 1993[2];
 criza inflaționistă -- reprezintă acea perioadă de timp, de cel puțin doi ani, pe parcursul căreia
rata anuală a inflației depășește 40%. Definiția crizei inflaționiste a fost propusă de către
Michael Bruno și William Easterly, economiști la Banca Mondială, în 1998[3];
 inflația rapidă, când ritmul anual de creștere a prețurilor se apropie de 10%;
 inflația galopantă, când creșterea prețurilor depășește 10% anual;
 hiperinflația -- reprezintă creșterea prețurilor de peste 50% pe lună. Definiția hiperinflației a
fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan, profesor la Universitatea Columbia,
în 1956. Hiperinflația începe în luna în care creșterea prețurilor depășește 50% și se termină,
dacă rata creșterii prețurilor scade sub 50% și timp de un an se menține sub acest nivel[4].
După alți autori, hiperinflația presupune o rată medie anuală de 1.000% și peste acest nivel.
Măsurarea inflației
 în mărime absolută - Excedentul de masă monetară peste oferta reală de mărfuri, care dă
naștere la un surplus de cerere absolută nominală ce se traduce prin majorări ale prețurilor
efective;

 în expresie relativă - Este raportul între excedentul sau surplusul de monedă (respectiv, de
cerere)și oferta reală de bunuri și servicii, în economie, căruia îi corespunde o anumită
majorare a prețurilor.

1. Indicele general al prețurilor IGP;

2. Indicele prețurilor de consum;
3. Indicele puterii de cumpărare a banilor IPCB.

Măsuri antiinflaționiste
A) Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:
- politică monetară riguroasă, de natură să evite excedentul de monedă în economie;
- politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre menținerea la un
nivel a cheltuielilor publice, în perioada respectivă, și spre ridicarea, în anumite limite, a nivelului
impozitelor și taxelor, care să frâneze creșterea cererii și a prețurilor;
- politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o micșorare artificială a
ratei dobânzii și la ieftinirea creditului;
B) Măsuri de stimulare a creșterii ofertei:
- o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obținute prin muncă, prin care să se
evite creșterea costurilor medii;
- creșterea capacității de adaptare a aparatului de producție la cerințele pieții;
- stimularea extinderii potențialului de producție, prin investiții de capital în mijloacele de producție
performante, prin forța de muncă într-o structură de calificare nouă, inovații, prin creșterea
productivității factorilor de producție.

Consecințele inflației
Consecințele inflației sunt: scăderea puterii de cumpărare a populației; redistribuirea veniturilor și
avuției; este stimulată înclinația spre consum și este descurajată înclinația spre economisire;
inflația avantajează debitorii (in moneda națională); rata dobânzii este influențată de rata inflației.
Consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social-economică în ansamblul ei sunt
cunoscute sub denumirea de cost al inflației.

Alte concepte
 Deflația caracterizează situația în care pe termen lung, oferta de bunuri și servicii este mai
mare decăt cererea, având loc scăderea prețurilor.Este opusul inflației.

 Inflația caracterizează situația în care pe termen lung, cererea de bunuri și servicii este mai
mare decăt oferta, ceea ce determină creșterea prețurilor.

 Stagflația este caracterizată de stagnarea producției, fără ca masa monetară să se

micșoreze, accentuându–se dezechilibrul dintre cerere și ofertă și fenomenul inflație.
 Slumpflația se caracterizează prin declinul economiei, timp în care producția națională scade
iar inflația se manifestă cu intensitate ridicată.