CAPITOLUL I.

ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPOZITELE

1.1. Conţinutul impozitelor

În societăţile libere bazate pe proprietatea privată şi economia de piaţă, statul este
prezent în viaţa politică, economică şi socială, asigurând colectivităţii bunuri şi servicii publice.
Finanţarea costurilor acţiunilor sale în domenii devenite tradiţionale precum apărarea, ordinea
publică, funcţionarea organelor administraţiei publice, educaţie, sănătate, cultură, dar şi din
domenii economice, a determinat creşterea nevoilor sale financiare şi o diversificare a surselor
de finanţare.
O parte din resurse provin ca urmare a participării statului în cadrul economiei de piaţă,
ca subiect de drept suveran, care îşi impune deciziile prin constrângere, preluând o parte din
venitul creat în economia reală prin intermediul prelevărilor obligatorii şi ca urmare a
participării sale ca partener în societăţi instituţii de credit şi întreprinderi de asigurări.
Alte resurse provin ca urmare a relaţiilor pe care statul le are cu organisme naţionale şi
internaţionale. O ultimă categorie de resurse, statul şi-o poate asigura utilizând structura
financiară a pieţelor financiare naţionale sau internaţionale, prin lansarea unor împrumuturi
publice.
Ponderea acestor resurse depinde de particularităţile economiei şi de politica promovată
de puterea publică, dar întotdeauna importanţa încasărilor pe care statul le poate realiza pe
seama prelevărilor obligatorii depinde integral de nivelul valorii adăugate create în economia
reală.
Prelevările fiscale se realizează prin intermediul impozitelor şi taxelor fiscale. Acestea
constituie cele mai vechi şi tradiţionale mijloace financiare de care statul dispune, pentru
realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale, în permanentă evoluţie.
Rădăcina etimologică a noţiunii de impozit provine din limba latină de la „impositum”,
iar cea de taxă din limba greacă de „taxis”, ambele având sensul de obligaţie publică, impozit.
Reflectarea şi analiza opiniilor exprimate de specialişti constituie cadrul fertil pentru
noi abordări conceptuale, de natură a reflecta ansamblul caracteristicilor impozitului şi rolul
său în societate. Într-o astfel de abordare, impozitul constituie un produs intelectual de natură
financiară, sub forma unor prelevări fiscale asupra diferitelor forme de manifestare a veniturilor
subiecţilor din economia reală, cu titlu obligatoriu şi definitiv, fără contraprestaţie imediată şi
directă, impusă de stat sau de autorităţile publice locale, în vederea finanţării obligaţiilor
publice ale acestora şi a intervenţiei statului în scop economic şi social.
Ca produs intelectual, impozitul este rezultatul puterii de gândire şi de inovaţie a
geniului uman, ajuns pe o anumită treaptă de dezvoltare şi organizare socială. Aceasta explică
apariţia sa pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii şi evoluţia sa în timp. Scopul este
determinant de necesitatea finanţării nevoilor autorităţilor publice, ale căror funcţii şi sarcini
au un caracter permanent evolutiv. Venitul realizat, acumulat, consumat, constituie sursa
impozitului, iar preluarea unei părţi a acestuia se realizează prin prelevări pecuniare stabilite în
mod direct, definitiv şi obligatoriu asupra diverselor forme de venit.
Caracterul obligatoriu trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină
impusă tuturor persoanelor fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau
posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.
Impozitele sunt prelevări cu titlu definitiv şi nerambursabil pentru că, odată vărsate în
contul bugetului statului sunt utilizate numai la finanţarea unor acţiuni şi obiective de interes
general, necesare tuturor membrilor societăţii şi nu numai unor interese individuale de grup.
În schimbul impozitelor, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare
egală sau apropiată. Deşi nu constituie o contraprestaţie directă din partea statului (ca în cazul
taxelor), impozitele se reântorc sub forma unor acţiuni, gratuităţi, servicii de care beneficiază
în primul rând cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societăţii.
În schimbul impozitelor încasate, statul se obligă să creeze un cadru general favorabil
desfăşurării activităţilor economice, sociale, politice.

1.2 Rolul impozitelor

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social, cel mai
important fiind rolul impozitelor pe plan financiar, deoarece acestea constituie principala
modalitate de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.
În prezent tendinţa este de creştere relativă şi absolută, prin sporirea numărului
plătitorilor, extinderea bazei de impozitare, impunere, precum şi majorarea cotelor de
impunere.
Dar impozitele nu servesc numai la punerea la dispoziţia economiei a fondurilor
necesare desfăşurării activităţilor publice. Ele au, totodată, scopul de a contribui la o repartiţie
optimă în spaţiu şi timp, a resurselor între diferiţi beneficiari ai acestor fonduri, conducând pe
această bază la o mai mare stabilitate fiscală.
Repartiţia efectuată cu ajutorul impozitelor este urmată de o a doua repartiţie, realizată
pe calea alocaţiilor bugetare, a subvenţiilor şi a transferurilor de resurse de la fondurile publice
la diverşi beneficiari.
Rolul impozitelor pe plan economic este determinat de necesitatea intervenţiei statului
în economie. Astfel, impozitele se manifestă ca pârghii de politică economică prin însăşi modul
concret în care sunt aşezate şi percepute.
Pentru sporirea eficienţei impozitelor, autorităţile publice trebuie să ţină seama de
faptul că dorinţa agenţilor economici de a investi şi economisi este în funcţie de anticipaţiile
lor mai ales de rentabilitate, dar este determinată într-o oarecare măsură şi de povara fiscală. În
mod frecvent trebuie analizate mai multe variabile pentru aprecierea eficienţei mai scăzute sau
mai ridicate a impozitelor, şi anume: modul lor de funcţionare, condiţii de intervenţie, alocarea
ulterioară a fondurilor la formarea cărora conduc aceste impozite, rolul lor în asigurarea
echilibrului economic real.
Statul acţionează asupra consumului prin diminuarea cererii solvabile a populaţiei, cu
ajutorul impozitelor. Când se are în vedere orientarea cererii de consum spre anumite produse,
atunci statul are la îndemână sistemul taxelor de consumaţie (accize) şi taxelor generale de
vânzări (taxa pe valoarea adăugată), care permite o abordarea selectivă a produselor supuse
impunerii şi o diferenţiere a cotelor impunerii, în funcţie de scopul urmărit.
Astfel, o creştere a taxei pe valoarea adăugată în perspectiva de a lupta contra inflaţiei,
determină o restricţie a consumului prin creşterea preţurilor.
Reducerea taxei pe valoarea adăugată, din contră, este un instrument de relansare
economică şi de luptă contra inflaţiei, dacă aceasta nu duce la o creştere a cererii în raport cu
oferta.
Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul
procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut între grupuri sociale
şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice.
Prin folosirea impozitelor în scopuri sociale se urmăreşte întărirea echităţii fiscale,
adică impozitarea contribuabililor în funcţie de capacitatea lor contributivă, dar criteriile
acestei echităţi sunt departe de a fi precise, explicite, universale sau imuabile.
Astfel, perceperea de accize asupra tutunului şi a băuturilor alcoolice capătă, în
condiţiile aplicării unor cote de impozit deosebit de ridicate, caracterul unui instrument de
limitare a fumatului şi de prohibire a alcoolului, de prezervare a sănătăţii populaţiei.
 1.3. Structura impozitelor şi taxelor care compun sistemul fiscal

Analiza ştiinţifică în orice domeniu necesită delimitări ale sferei de cercetare, în scopul
aprofundării cunoaşterii evoluţiei sale şi a realizării unor studii comparative. Gruparea
impozitelor constituie un procedeu al cunoaşterii ştiinţifice, prin care se urmăreşte surprinderea
unor caracteristici esenţiale, distinctive şi respectiv dominante ale acestora. Scopul îl constituie
analizarea modului în care impozitele acţionează în economie, respectiv efectele produse la
nivel individual şi global.
După trăsăturile de fond şi de formă, impozitele pot fi grupate în impozite directe şi
indirecte.
Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor
persoane fizice sau juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de
impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite
termene dinainte stabilite. În cazul acestor impozite, subiectul şi suportatorul impozitului sunt
în intenţia legiuitorului, una şi aceeaşi persoană, deşi, practic, uneori acestea nu coincid.
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi al prestării unor
servicii, al importului sau exportului ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile, respectiv
cheltuirea unor venituri. În cazul impozitelor indirecte, chiar prin lege se atribuie calitatea de
subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora.
În viziunea Fondului Monetar Internaţional, clasificarea avansată are în vedere
caracteristicile impozitelor stabilite prin legi reflectând activităţile economice care stau la baza
fiecărui impozit.
Gruparea impozitelor se face după natura materiei impozabile sau a factorului generator
al obligaţiei fiscale, facilitând analiza acestora la toate nivelele administraţiei publice.
Acest cadru global este util în analizarea posibilităţilor pe care administraţiile le au în
direcţia asigurării finanţării cheltuielilor, pe seama resurselor normale de care dispun.
Clasificarea economică este utilă în analiza acţiunii impozitelor asupra diferitelor forme
de manifestare a venitului, abordat din punct de vedere a provenienţei şi a destinaţiei acestuia:
venit realizat, venit utilizat, venit economisit şi investit.
Trei grupe complexe de impozite se pot identifica: impozite pe venit (venitul realizat),
impozite pe consum (venitul consumat), impozite pe capital (venitul economisit şi investit).
 Impozitele pe venit sunt aşezate atât asupra venitului realizat, cât şi asupra venitului
realizat şi distribuit, care se prezintă sub forme diverse: beneficii, dividende, salarii, dobânzi,
rente. La rândul lor impozitele pe consum reprezintă impozite pe venitul consumat, respectiv
următoarele grupe de impozite: impozite interioare pe bunuri şi servicii, impozite pe comerţ
exterior şi tranzacţii internaţionale.
Acestea nu sunt aşezate asupra resurselor care contribuie la realizarea unei activităţi
productive, ci asupra avantajelor care le asigură contribuabilului suportator utilizarea venitului.
Impozitele pe capital deşi dau naştere la fluxuri fiscale a căror importanţă este redusă
comparativ cu restul fluxurilor fiscale, comportă multiple interpretări în ceea ce priveşte
impozitele incluse în sfera de cuprindere şi efectul produs. Conform clasificării Fondului
Monetar Internaţional acestea sunt incluse în grupa impozitelor pe patrimoniu.
După forma în care se percep, se disting: impozite în natură şi impozite în bani.
În funcţie de scopul urmărit de stat la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în
impozite financiare şi impozite de ordine.