Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stimaţi Abonaţi,
Odată cu apariţia numărului 24 al “Pulsului Geostrategic” şi suplimentul acestuia,
marcăm un an de la prima apariţie. Vă mulţumim tuturor celor care aţi avut încredere în noi
şi v-aţi abonat încă de la început, sau ceva mai târziu. Sperăm că materialele incluse în Bule-
tin, în decursul acestui an, au corespuns cerinţelor Dumneavoastră, atât ca tematică, cât şi
din punct de vedere al calităţii şi informaţiilor transmise. De asemenea, am căutat să acor-
dăm suficient spaţiu unor evenimente importante pe care le-am tratat în suplimente incluse
în preţul abonamentului anual şi care au însumat un total de peste 200 pagini.
Dacă am reuşit să fim la nivelul aşteptărilor Dumneavoastră şi aţi considerat Buletinul
de interes, vom afla din opţiunea pentru reînnoirea sau nu a acestuia, precum şi din noi soli-
citări de abonamente.
Vă asigurăm de preocuparea noastră permanentă şi constantă pentru a fi permanent
conectaţi la principalele probleme strategice şi geopolitice care le abordăm, concretizată în
noi apariţii ale “Pulsului Geostrategic” pe care să le apreciaţi.
În acest supliment vă oferim analize detaliate privind evoluţia situaţiei în Orientul Mij-
lociu, pentru anul 2008 şi următorii, precum şi o radiografie asupra uneia din cele mai spi-
noase probleme, cea palestiniană.
Corneliu PIVARIU - Coordonator, Preşedinte şi CEO - INGEPO Consulting, membru al
IISS - Londra
CUPRINS
2. Problema palestiniană şi negocierile finale de pace- Amb. prof. Dumitru CHICAN_ _ _ _pag.19
Orientul Mijlociu este, în mod tradiţional, văzut ca un uriaş depozit de energie, chiar
dacă semnificaţia regiunii pentru stabilitatea politică globală depăşeşte cu mult interesele ener-
getice ale statelor industrializate. Orientul Mijlociu deţine un loc important pe scena politică in-
ternaţională şi pentru faptul că este o sursă de multiple ameninţări, între care cele mai semnifi-
cative sunt exportul de fundamentalism islamic şi terorism, traficul de droguri şi posibila prolife-
rare a armelor de distrugere în masă. Pe alt plan, integritatea teritorială a unor state din regiu-
ne este în pericol (de exemplu Irak şi Afganistan), în timp ce războiul civil este foarte aproape
în alte state (cum ar fi Pakistan şi Liban). Chiar şi în statele cu o situaţie politică relativ stabilă
sunt posibile conflicte etnice şi sectare. Orientul Mijlociu este o regiune în care se intersectea-
ză interesele şi sferele de influenţă ale marilor puteri, dintre care se detaşează Statele Unite şi
Rusia. Pentru a înţelege mai bine posibila evoluţie a situaţiei din această zonă, vom prezenta
succint câteva elemente definitorii, după care vom prezenta opinii ale analiştilor ruşi şi ameri-
cani referitoare la perspectiva evoluţiilor în această zonă, la care vom adăuga câteva concluzii
personale.
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
2. Harta reîmpărţirii Orientului Mijlociu conform celor prezentate de Ralph Peters în cartea sa, cu textul aferent, a
fost publicată şi în US Armed Forces Journal, sub titlul „Blood Borders: How a better Middle East would
look” (Frontiere însângerate: cum ar putea arăta un Orient Mijlociu mai bun)
3. Vezi şi Richard N. Haas – „The New Midd East” (Noul Orient Mijlociu), în revista Foreign Affaires nov/dec
2006. Richard Haas este şi preşedintele Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relaţii Externe), presti-
gioasă instituţie neguvernamentală din SUA.
3
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
dintre Iran şi Irak slăbeşte cele două ţări mai mult de un deceniu.
Perioada de influenţă aproape neîngrădită a SUA (1990-2003). Începe o dată cu dispari-
ţia URSS şi se încheie după invazia SUA în Irak din 2003. este o perioadă în care SUA a
dispus de o influenţă fără precedent în zonă şi o libertate de acţiune aproape neîngrădită.
Perioada actuală (2003-?) - perioada globalizării, apariţia şi dezvoltarea în zonă a mijloa-
celor media, o mai mare politizare a zonei, în paralel cu creşterea influenţei Islamului, inclu-
siv prin folosirea mijloacelor moderne de propagandă. Influenţa SUA în regiune scade, ră-
mânând însă cea mai importantă.
5
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
7
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
vor trebui fie să rămână credincioşi valorilor islamice tradiţionale fie să reformeze ţara „de la
centru”. Ultima opţiune pare să fie cea mai productivă, iar noua generaţie de politicieni iranieni
va urma cel mai probabil această cale. Dar către sfârşitul perioadei analizate, majoritatea
ayatollahilor autoritari va părăsi scena politică, ceea ce va determina o slăbire a regimului cleri-
cal şi o nouă rivalitate între principalele grupări ale actualei puteri (conservatori, reformatori şi
pragmatici).
Scenariile menţionate mai sus sugerează că, până în 2017, regimul clericilor din Iran va
pierde multe din poziţiile pe care le deţine şi, în consecinţă, monopolul asupra puterii. Rolul po-
liticienilor seculari – care se bucură de sprijinul oamenilor de afaceri, Corpul Gărzilor Revoluţio-
nare şi forţa paramilitară Basij – va creşte. Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad este
cel mai vizibil reprezentant al acestui profil politic. În următorii câţiva ani, acesta se poate înde-
părta de ayatollahi şi poate deveni o figură politică independentă şi populară. Pe de o parte,
Iranul a consemnat o constantă creştere economică şi a reuşit să soluţioneze crizele demogra-
fice; pe de altă parte, nu a reuşit să rezolve probleme etnice şi sociale serioase. În aceste con-
diţii, unele măsuri luate în grabă de autorităţi pot provoca o criză politică majoră, în urma căreia
poziţia Teheranului în regiune să fie serios afectată.
Problema etnică este deosebit de acută în Iran. Apariţia de perturbări în Khuzestan,
provincia populată de arabi, poate genera pagube serioase economiei iraniene, deoarece
această provincie deţine majoritatea resurselor de hidrocarburi ale Iranului. O criză politică în
Iran ar putea transforma ţara într-o arenă de luptă între SUA şi China şi, probabil, într-o verita-
bilă colonie.
În acelaşi timp, o autoritate capabilă poate propulsa Iranul în poziţia de lider regional,
influenţa iraniană fiind puternică mai ales în Asia Centrală şi regiunea Caspică. De asemenea,
Teheranul poate câştiga controlul aproape total asupra zonelor şiite din Irak şi, posibil, asupra
zonelor hazare din Afganistan. Poziţia Iranului în procesul de pace arabo-israelian va depinde
în mod direct de politica americană în Orientul Mijlociu. Dacă SUA slăbesc presiunile asupra
Iranului, acesta ar putea reduce sprijinul pe care îl acordă radicalilor libanezi şi palestinieni, cu
consecinţe favorabile asupra tensiunilor dintre Israel şi vecinii apropiaţi.
În următorii zece ani, vor avea loc schimbări politice radicale în Liban, care va rămâne
o zonă fierbinte în competiţia dintre SUA şi Iran pentru influenţa regională. Teheranul va sprijini
organizaţiile şiite radicale, în timp ce Washingtonul va sprijini pe liberalii adepţi ai fostului pre-
mier Rafiq Hariri. În următorul deceniu, şiiţi ar putea să se izoleze şi să creeze un fel de stat
propriu în sudul ţării, deoarece alianţa şiito-maronită este destul de fragilă. Libanul se va con-
frunta cu o problemă foarte acută din cauza refugiaţilor palestinieni care sunt explozivi din
punct de vedere social şi practic necontrolabili. În cazul în care conflictele politice din Liban se
amplifică, acţiunile palestinienilor pot duce ţara într-un nou război civil.
În deceniul următor statutul politic al Arabiei Saudite se va schimba. Pe de o parte,
Riyadul va continua să fie o putere majoră în extracţia de petrol. Pe de altă parte, situaţia politi-
că din ţară se poate deteriora semnificativ prin agravarea luptei pentru tron. Regele Abdullah a
trecut de 80 de ani şi se apropie timpul schimbării. Mai mult, fiind frate vitreg cu fostul rege
Fahd, a trebuit să câştige disputa cu fracţiunile clanului Suidaiti care include fraţii fostului rege.
În prezent, Abdullah deţine foarte bine controlul puterii, dar inevitabila plecare de pe scena poli-
tică va duce la deteriorarea serioasă a situaţiei, cu atât mai mult cu cât nu are niciun succesor,
deoarece nu a avut fraţi buni. Eforturile Statelor Unite de a moderniza sistemul politic saudit nu
vor aduce rezultatele scontate. Societatea saudită va continua să rămână conservatoare iar
factorul religios va continua să joace un un rol important în viaţa ei. Ca urmare, unele cercuri
de influenţă locale vor continua să sprijine organizaţiile islamiste care operează pe
subcontinent şi în alte regiuni ale lumii.
Statutul regional al Egiptului nu va suferi modificări. Va continua căutarea unui rol de
lider în lumea arabă, dar nu va fi în măsură să concureze cu Arabia Saudită şi Iran. Cel mai
probabil, situaţia din Egipt va evolua către destabilizare şi consolidare a elementelor islamiste
8
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
radicale.
Consolidarea poziţiei Teheranului în regiune va exacerba contradicţiile dintre Iran şi
principalele ţări arabe. Confruntarea iraniano-arabă se va manifesta pe următoarele zone:
- lupta pentru influenţă în Irak şi Afganistan. Iranul va căuta să instituie controlul asu-
pra zonelor separatiste şiite din aceste ţări, în timp ce arabii vor depune toate eforturile pentru
menţinerea instabilităţii în regiune cu scopul de a preveni consolidarea poziţiilor politice ale co-
munităţii şiite;
- în domeniul energiei, ţările arabe vor căuta să elimine Iranul de pe piaţa globală a
energiei astfel încât acesta să nu mai dispună de petrofonduri pe care să le utilizeze în scopul
influenţării situaţiei din regiune.
În următoarea decadă, Pakistanul va constui principala ameninţare pentru stabilitatea
regională şi internaţională. Ca şi în Afganistan, poziţiile islamiştilor din Pakistan sunt foarte pu-
ternice, deşi influenţa lor este, într-o oarecare măsură, contrabalansată de militari care sunt
acum la putere. În prezent, islamiştii (talibanii şi al-Qaeda) sunt prezenţi în zonele Waziristan
de Nord şi de Sud, în care autorităţile de la Islamabad nu îşi pot exercita controlul. Echilibrul
etnic şi religios fragil din Pakistan este menţinut actualmente de politica flexibilă a preşedintelui
Musharraf. Dacă acesta ar părăsi în mod neaşteptat scena politică, ţara va fi lăsată pradă con-
flictelor interne. Cel mai realistic scenariu al evoluţiilor din Pakistan pune în prim plan o lovitură
de stat, dacă nu mai multe, pierderea totală de către Islamabad a controlului asupra
Waziristanului şi o nouă rundă de tensiuni cu India (foarte probabil ca India să sporească spriji-
nul acordat separatiştilor din Baluchistan). Tensiunile politice din Pakistan pot fi alimentate şi
de Statele Unite care, nesatisfăcute de ritmul în care preşedintele Musharraf întăreşte autorita-
tea instituţiilor democratice, vor sprijini opoziţia (după Bhutto urmează Sharif).
Procesele politice menţionate mai sus vor conduce la apariţia unui cvasi-stat controlat
100% de islamişti pe teritoriul Waziristanului de Nord şi de Sud şi în Afganistan. Acesta va pro-
mova o politică externă agresivă, de natură să agraveze relaţiile la graniţa iraniană şi în Asia
Centrală. Regiunea va deveni principala ţintă a exportului de revoluţie islamică. În aceste con-
diţii, este de aşteptat creşterea în continuare a influenţei unor organizaţii ca Mişcarea Islamică
din Turkestan (cunoscută anterior ca Mişcarea Islamică din Uzbekistan), Hizb ut-Tahrir,
Akromiya, care deja escaladează lupta împotriva regimurilor seculare din Asia Centrală. Nu
este exclus ca activitatea de opoziţie a islamiştilor să primească un viguros sprijin public în
Asia Centrală, unde populaţia vede în islamişti o alternativă reală la administraţiile locale corup-
te şi ineficiente.
O posibilă criză politică în Pakistan poate favoriza preluarea de către islamişti a tehnolo-
giilor nucleare. În aceste condiţii, pericolul terorist global va creşte semnificativ. Radicalii
islamişti nu vor fi în măsură să dezvolte o armă nucleară complet operativă, deşi vor avea sufi-
ciente cunoştinţe pentru a fabrica o „bombă murdară” şi pentru a executa un act terorist de am-
ploare în unele ţări occidentale. Până la folosirea armelor nucleare de către terorişti, sunt posi-
bile tentative de atacuri preventive pentru distrugerea acestor arsenale pakistaneze de către
SUA, India şi poate şi de alte forţe. Deşi poziţiile islamismului radical pe subcontinent se vor
întări considerabil în următorii zece ani, în Orientul Mijlociu nu se va crea nici un „califat”. Mai
degrabă, unitatea lumii musulmane se va degrada; vor creşte contradicţiile dintre suniţi, şiiţi şi
reprezentanţi ai altor credinţe (druzi, alawiţi, wahhabiţi, sufiţi etc.); violenţa şi actele de terorism
se vor înmulţi în regiune şi în zonele adiacente, inclusiv în Rusia. Ameninţarea teroristă cu ori-
gini în regiune va creşte chiar şi după retragerea forţelor americane din Irak.
Rolul Uniunii Europene în Orientul Mijlociu va creşte foarte puţin în următorul deceniu.
Cel mai probabil, UE va continua să joace rolul de donator financiar, fără a fi în măsură să pu-
nă în discuţie monopolul SUA în domeniul politic. Dintre toate ţările europene, Franţa va duce
cea mai activă politică, deoarece are interese financiare şi economice majore în regiune. Ca şi
până acum, Franţa îşi va concentra politica pe Liban, Siria şi Iran. În ce priveşte Rusia, împiedi-
carea participării ei la împărţirea „moştenirii irakiene” şi a accesului firmelor ruse la sectorul re-
9
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
surselor energetice din regiune va avea ca efect pierderea din statura de putere energetică ma-
joră, statură pe care se bazează în mare măsură influenţa ei geopolitică. Oricum, Rusia ar pu-
tea să se confrunte cu un nou val de terorism islamic, dar este preferabil să o facă pe poziţii
avansate şi nu pe teritoriul ei.
În perioada următoare, India va juca un rol mai vizibil în Orientul Mijlociu. Ca şi China,
India va arăta un interes mai mare faţă de resursele energetice din regiune. Cel mai probabil,
India va continua să facă lobby pentru furnizorii iranieni de gaz; totuşi, toate proiectele pentru
realizarea oleoductului din Orient către India ar putea eşua din cauza unei posibile agravări a
situaţiei din Pakistan.
Din punct de vedere economic, situaţia ţărilor din regiune nu va suferi schimbări majore.
Ele vor rămâne depozitul de materii prime pentru marile puteri, care vor avea grijă să conserve
sistemul semifeudal de pe subcontinent. Iranul pare singura ţară în măsură să rupă dependen-
ţa economică de livrările de energie către Occident şi Orientul Îndepărtat şi să îşi dezvolte in-
dustrii de înaltă tehnologie. Totuşi, viitorul Iranului depinde de cursul politic ce va fi urmat de
conducerea ţării. Dobândirea tehnologiei nucleare în următorul deceniu este o mare probabili-
tate, evenimentul putând fi amânat cu câţiva ani doar de o intervenţie militară a SUA sau Israel.
Dar o astfel de intervenţie va genera un curent pro-iranian pe plan internaţional şi va coagula
societatea iraniană în jurul elementelor radicale. Dacă Teheranul obţine arma nucleară sau es-
te doar aproape de această ambiţie, declanşarea unei curse a armelor nucleare în regiune, la
care să ia parte Arabia Saudită, Egiptul şi Turcia, devine foarte probabilă. În acest caz, se va
crea o situaţie strategică globală fundamental nouă, iar Rusia va trebui să-şi reconsidere doctri-
na militară în zona care priveşte angajarea armelor nucleare şi nu ar fi exclus să amplaseze un
sistem regional de apărare antirachetă.
Pe măsură ce China îşi va spori influenţa în Orientul Mijlociu, interesul ţărilor din regiu-
ne pentru Rusia se va reduce drastic. De asemenea, dacă SUA reduc presiunile asupra Iranu-
lui şi îşi reconsideră strategia regională, concernele energetice americane şi europene îşi vor
intensifica activitatea în Orientul Mijlociu, ceea ce va însemna eliminarea treptată a companiilor
ruse din programele de dezvoltare energetică (petrol şi gaze) din Iran.
Pe de altă parte, odată cu extinderea influenţei islamismului radical în regiune, Rusia va
deveni interesantă pentru guvernele majorităţii statelor din zonă ca partener în lupta împotriva
terorismului. O posibilă înţelegere ruso-israeliană în contracararea ameninţării teroriste ar veni
să sporească rolul Rusiei în regiune.
Interesul în Rusia ca furnizor de armamente pentru Orientul Mijlociu va rămâne destul
de mare, chiar dacă, în perioada analizată, Rusia nu va ameninţa poziţia de lider a Statelor
Unite ca exportator de arme în această
zonă.
Analiştii ruşi ajung la concluzia că
următorul deceniu va consemna o intensi-
ficare a competiţiei dintre Rusia, care tinde
să devină o putere energetică globală, şi
ţările din Golf membre OPEC. Având în
vedere interesul de a sparge monopolul
Rusiei asupra furnizărilor de petrol şi gaze
către Occident, Uniunea Europeană va
accelera contactele cu ţările din Orientul
Mijlociu. Deja producătorii de petrol din
regiune şi Uniunea Europeană au început
să proiecteze rute pentru transportul hidro-
carburilor către Europa, care să ocolească
Rusia. Iar dacă presiunile asupra Iranului
vor fi relaxate, este posibil ca şi Iranul să
10
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
11
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
Se susţine că cele mai mari amputări teritoriale ar trebui să le sufere Arabia Saudită,
Iranul şi Pakistanul. Dacă scenariul rezervat Iranului nu surprinde, altfel stau lucrurile cu celelal-
te două state care sunt aliaţi tradiţionali ai Washingtonului. Se pare că strategii de la Pentagon
au încetat de mult să mai creadă în binefacerile colaborării cu dinastia Al Saud, a cărei politică
duplicitară aduce mai multe necazuri decât avantaje Statelor Unite. Ralph Peters afirmă că as-
censiunea familiei regale saudite şi accesul acesteia la bogaţii uriaşe (din petrol) a fost, pentru
lumea musulmană, "cel mai rău lucru de la Profet încoace". Aceasta pentru că dinastia Al Saud
a promovat islamismul radical al sectei Wahab, cu ai cărei lideri s-a şi înrudit. Resursele colo-
sale, dar şi controlul strict instaurat asupra oraşelor sfinte Mecca şi Medina, au permis condu-
cătorilor de la Riad să-şi proiecteze viziunea religioasă şi influenţa politică mult dincolo de gra-
niţele ţării. Stoparea wahabismului, marginalizarea acestui curent în cadrul lumii musulmane,
constituie acum o prioritate pentru Washington.
Soluţia propusă de Ralph Peters propune pur şi simplu desfiinţarea statului saudit. În
loc, ar urma să apară alte trei entităţi, restul fiind împărţit între Yemen şi Iordania. Aşa cum re-
zultă din noua hartă, în vestul ţării ar urma să fie creat un aşa-numit "Stat Sacru Islamic", care
ar cuprinde oraşele Mecca şi Medina, păstrând şi o largă deschidere la Marea Roşie. Statul
Sacru Islamic ar trebui să fie un fel de "super-Vatican", condus de un consiliu religios, în care
să fie reprezentat fiecare mare curent doctrinar islamic.
În est, o bucată a teritoriului saudit ar urma să fie alipită noului stat şiit rezultat din fede-
12
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
ralizarea Irakului. Această entitate ar controla vaste rezerve petroliere aflate de o parte şi de
alta a graniţelor actuale.
În sud, o parte importantă a teritoriului saudit ar urma să fie cedată unui Yemen mult
extins spre nord. Iar în nord-vest, alte teritorii ar reveni "Iordaniei Mari". Dinastia al Saud ar ră-
mâne să conducă o ţară dramatic ciopârţită, rebotezată "Teritoriile Naţionale Independente
Saudite".
Cât priveşte Iranul, acesta ar trebui să fie al doilea stat sacrificat în Orientul Mijlociu. O
mare parte din teritoriul său ar urma să fie alipită aşa-numitului "Azerbaidjan Unificat". Deoare-
ce Statele Unite au enorme interese în exploatarea petrolului caspic, Washingtonul are motive
să fie receptiv la dorinţele politicienilor de la Baku.
Altă parte a teritoriului iranian ar trebui să intre în componenţa noului "Kurdistan Liber,
stat rezultat din federalizarea Irakului. Şi aici îşi spune cuvântul "vocea petrolului", deoarece
kurzii din nord stăpânesc Kirkuk-ul şi alte zone petrolifere, de mare interes pentru SUA şi Israel
(ţări deja prezente în regiune cu instructori militari şi consilieri pentru kurzi). Şi entitatea şiită
desprinsă din Irakul actual ar putea revendica teritorii iraniene.
Iranul ar trebui să redevină un stat "persan" omogen, renunţând la toate regiunile popu-
late preponderent de minorităţi. În schimb, ar putea primi provinciile afgane din jurul oraşului
Herat, datorita afinităţilor istorice şi lingvistice.
Pakistanul s-ar putea vedea, la rândul său, văduvit de un spaţiu imens din sudul ţării,
care va fi alipit "Beluchistanului liber". În vest, ar trebui să cedeze teritorii Afganistanului. Dar,
scenariul cel mai exploziv se referă la nordul Pakistanului, care ar trebui să revină aproape în
totalitate Indiei, noua vedetă regională, favorizată de SUA ca o contrapondere la China. Was-
hingtonul s-a oferit să acorde sprijin Indiei, inclusiv în programul de cercetări nucleare.
Din Irak urmează să se desprindă trei state: unul şiit, unul sunnit şi altul kurd. Bagdadul
va avea un statut special, din cauza imenselor probleme puse de securitatea din zonă şi din
cauza amestecului etnic şi confesional.
"Statul Arab Şiit" va anexa o zonă întinsă din nord-vestul Arabiei Saudite, în apropiere
de Kuweit. În mod ciudat, însă, Kuweitul îşi păstrează graniţele actuale, deşi este cu certitudine
una dintre cele mai absurde "invenţii" ale Imperiului Britanic. O creaţie pur artificială, desprinsă
din fosta provincie otomană Basra.
"Irakul sunnit" - format din provinciile cu insurgenţa cea mai violentă - va fi izolat şi lipsit
de resurse. În această regiune nu există rezervele petrolifere.
Marii câştigători ai divizării Irakului vor fi kurzii. Ei se bucură deja de o autonomie lărgită.
Până la independenţă nu mai este decât un pas. Sunt invocate motive de ordin moral: kurzii
sunt marii nedreptăţiţi ai Orientului mijlociu, "cel mai numeros popor fără ţară din lume". Deşi nu
există date oficiale exacte, se estimează că între 27 de milioane şi 36 de milioane de kurzi tră-
iesc astăzi răspândiţi în Turcia, Irak, Iran şi Siria. Brusc, Washingtonul nu-i mai priveşte pe
kurzi drept "terorişti" (aşa cum a făcut-o atâta vreme, alături de Ankara), ci drept aliaţi. Şeful
Marelui Stat Major turc, generalul Buyukamit, l-a contactat pe omologul său american, genera-
lul Peter Pace, şi a protestat violent împotriva proiectului Noului Orient Mijlociu şi a unei hărţi
care amputează teritoriul Turciei. La 15 septembrie 2006, agenţiile de presă informau că tensi-
uni pe această temă s-au înregistrat şi în cadrul lui "Military College" al NATO, ţinut la Roma.
Ofiţerii trimişi de Ankara s-au arătat revoltaţi de faptul că Pentagonul ia în considerare - fie şi
ipotetic - idea unui stat naţional kurd, care să încorporeze teritorii turceşti
În partea de vest a Noului Orient Mijlociu, aşa cum se specifică pe hartă, Israelul trebuie
să revină la graniţele de dinainte de războiul din 1967. Dar cu "ajustări locale semnificative"
pentru securitatea statului evreu, rămase însă nespecificate. Cisiordania nu are încă un statut
determinat.
Se mai preconizează şi crearea în zonă a unui "Liban Mare", care va lipsi Siria de acce-
sul la Mediterana.
13
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
14
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
16
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
atenţia către spaţiul ex-sovietic. Ca urmare, Rusia va trebui să-şi redefinească vecinătatea ime-
diată, pentru că altfel va risca o evoluţie geopolitică în care conceptul dominant va fi
„încercuirea”. Alte state care ar putea profita în 2008 sunt Siria şi Arabia Saudită, Coreea de
Sud, Taiwanul, Australia şi Japonia, puteri secundare, care sunt deja în căutarea unor noi mo-
dele de cooperare cu SUA. Europa se întoarce la o structură de putere care a lipsit timp de do-
uă generaţii: concert de puteri, cu toată instabilitatea şi neîncrederea implicată de această
structură.
Concluzii:
Atât SUA cât şi Rusia privesc evoluţia evenimentelor viitoare din Orientul Mijlociu prin pris-
ma propriilor experienţe şi mai ales interese în această zonă. De multe ori ambele analize nu
reuşesc să facă o apreciere foarte corectă a interdependenţelor care se vor crea între diferite
element strict interne dintr-o ţară, influenţa factorilor externi arabi şi musulmani, a altor ţări din
zona asupra acestei evoluţii, precum şi interesele, reacţiile altor forţe externe la această posibi-
lă evoluţie.
Cea mai deficitară în acest sens este previziunea lui Ralph Peters, care în afara unei co-
menzi politice considerăm că reprezintă şi o încercare de a testa poziţiile ţărilor afectate de mo-
dul în care el vede “Noul Orient Mijlociu”. Iată câteva observaţii în acest sens:
• Kurdistanul Liber, este o creaţie prin care amputează largi teritorii din Irak,
Iran, Turcia şi o mai mică porţiuni din Siria, rezolvându-i (din creion) şi o porţiune de litoral la
Marea Neagră în dauna aceleiaşi Turcii care, cu siguranţă, nu va accepta, cel puţin in viitorul
previzibil, această situaţie, fără să mai vorbim de Iran sau Siria;
• Siria îşi vede amputată ieşirea la Marea Mediterană în favoarea Libanului,
care devine Marele Liban, dar recâştigă Înălţimile Golan. Măsura amputării litoralului nu are nici
o justificare din punct de vedere istoric sau etnic, fiind numai o manifestare a situaţiei actuale a
relaţiilor dintre SUA şi Siria şi o eventuală punere în gardă a Siriei pentru a-şi modifica poziţia;
• Israelul se vede restrâns la frontierele dinainte de 1967, dar această simplă
măsură nu menţionează cum sunt rezolvate celelalte probleme, nu este menţionată apariţia
unui stat palestinian, iar despre Cisiordania se menţionează că va avea un statut nedeterminat
(o dovadă elocventă a dificultăţilor pe care autorul le-a avut chiar şi în “jocul” cu creionul pe
hârtie;
• Iordania devine Marea Iordanie, recompensă pentru atitudinea de aliat din
ultimii ani, câştigând teritorii din Irak şi Arabia Saudită;
• Irakul mai este împărţit în încă trei state: Irakul sunnit - care însă înglobează
şi o mică parte din actualul Kurdistan irakian (pentru a dispune de unele resurse petroliere, zo-
na fiind în general deşertică şi săracă în alte resurse naturale); Irakul şiit, care în afara zonei
majoritar şiite din centrul şi sudul ţării include porţiuni din Vestul Iranului (inclusiv circa jumătate
din litoralul iranian), precum şi toată zona din litoralul estic saudit, până la Qatar, astfel încât
controlează jumătate din Golful Persic; Bagdad- denumit oraş-stat, al cărui statut iarăşi este
insuficient precizat;
• Arabia Saudită se vede drastic ciopârţită, în afara teritoriilor cedate Irakului
şiit, o porţiune importantă, inclusiv de litoral la Marea Roşie, fiind oferită Yemenului. Restul teri-
toriului este împărţit, aşa cum am prezentat anterior, în două state: Statul Islamic Sacru - cu o
largă ieşire la Marea Roşie, incluzând oraşele sfinte Mecca şi Medina cu statut insuficient preci-
zat, probabil neutru dar profund religios şi la al cărui control este puţin probabil să renunţe cu
uşurinţă dinastia Saud, căreia îi rămân doar “Teritoriile Naţionale Independente Saudite”, cu o
îngustă ieşire doar la Marea Roşie.
• Iranul este un alt stat cu mari ajustări teritoriale, în afara celor menţionate, va
17
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
ceda o porţiune din nou “Azerbaidjanului Unificat”, în intenţia lui Peters fiind micşorarea acestu-
ia sub motivaţia de a deveni un stat “persan omogen”, dar va câştiga zone din vestul Afganista-
nului, mai ales oraşul Herat;
• Pakistanul, care cunoaşte puternice convulsii politice şi sociale şi care se con-
sideră că poate fi stabilizat prin cedarea unor teritorii Afganistanului, crearea unui “Belucistan
Liber” (care să includă teritorii din sudul Iranului şi Pakistanului, reducându-le corespunzător
litoralul) şi mai ales cedarea unei porţiuni din nord către India, văzută de SUA ca o contrapon-
dere la China.
Revenind la liniile mari ale evoluţiei Orientului Mijlociu în următorii câţiva ani, apreciem
că SUA va rămâne statul cu cea mai mare influenţă în zonă, comparativ cu orice alt stat, influ-
enţa sa însă va fi mai scăzută decât cea de până în 2003-2004;
Cele mai puternice state din regiune vor fi Israelul, Iranul şi Egiptul, însă fiecare cu
punctele sale vulnerabile: Israelul are o poziţie mai slabă după conflictul din Liban din 2006 şi
pericolul ca Iranul să se doteze cu arma nucleară îi creează alte complicaţii, ca de altfel şi pen-
tru SUA; Iranul pare a fi puterea imperială a Orientului Mijlociu, cu Siria ca aliat, cu o puternică
influenţă în Irak, dispunând de Hamas în teritoriile palestiniene, Hezbollah în Liban şi cu o situ-
aţie economică bună, dar cu probleme interne care se pot acutiza; Egiptul, cu o lungă perioadă
de stabilitate sub conducerea preşedintelui Hosni Mubarak, se vede totuşi confruntat cu o re-
crudescenţă a islamismului (Fraţii Musulmani care devin tot mai puternici pe plan intern), pe
care nu va reuşi să o gestioneze corespunzător în perioada la care ne referim;
Problema palestiniană va rămâne în continuare nerezolvată, în jurul ei gravitând intere-
se locale şi regionale. Putem adăuga că aceasta va fi una din problemele constant nerezolvate
ale viitorului. Nu există nici o dorinţa reală, clară şi practică a Israelului pentru soluţionarea
acestei probleme, intenţiile materializate periodic spre o rezolvare a acestei probleme fiind im-
puse mai mult de către SUA, care, conjunctural, are interese să-şi îmbunătăţească relaţiile cu
o ţară arabă sau alta;
Se vor menţine şi vor apare noi forţe paramilitare, aşa numitele “miliţii”, în Irak, Liban şi
teritoriile palestiniene;
Terorismul va continua să fie una din caracteristicile zonei. El se va manifesta prepon-
derent în societăţile puternic divizate, cum este Irakul, în alte ţări cu grupuri radicale puternice,
cum sunt Arabia Saudită şi Egiptul şi va fi folosit ca armă împotriva Israelului, împotriva prezen-
ţei SUA şi a altor puteri externe în zonă;
Islamul va mai fi prezent în viaţa socială, completând mai mult vacuumul politic, deve-
nind şi mai pregnant un element de bază al politicii majorităţii populaţiei din zonă. Socialismul şi
naţionalismul arab vor rămâne elemente ale trecutului, puţin atractive, iar democraţia un obiec-
tiv prea îndepărtat faţă de situaţia actuală.
Unitatea arabă va fi mai mult un slogan decât o realitate, cum de altfel a fost şi până
acum. Această situaţie este demonstrată şi de slăbiciunea organismelor regionale. Liga Arabă,
cea mai cunoscută organizaţie a Orientului Mijlociu, nu va reuşi mai mult comparativ cu prezen-
tul. Din ea nu fac parte însă cele mai importante state ale regiunii, Israelul şi Iranul.
Preţul petrolului va rămâne ridicat şi ca urmare a creşterii cererii din partea Chinei şi
Indiei. Credem că mai curând acesta va depăşi 100 de dolari/baril, decât să scadă sub 40.
Schimburile comerciale între ţările din Orientul Mijlociu vor continua să rămână la nivele mo-
deste, deoarece puţine dintre ele sunt în măsură să asigure bunuri şi servicii pe scară largă,
care vor fi importate din afara zonei. Globalizarea şi integrarea economică vor aduce puţine
avantaje zonei, în pofida necesităţii presante pentru acest fel de avantaje.
20
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
3. Ierusalimul (ar. Al-Quds, Beit Al-Maqdis, ebr. Yeruşalaym), oraşul sacru al celor trei
mari religii monoteiste, revendicat şi de evrei şi de musulmani drept capitală eternă şi indivizibi-
lă, a fost, în a doua jumătate a ultimului secol de existenţă a Imperiului Otoman, capitală a unui
district (sandjak) aflat în afara jurisdicţiei aplicate celorlalte provincii ale imperiului, pentru ca în
perioada mandatului britanic să devină capitală a Palestinei şi reşedinţă a instituţiilor religioase
evreieşti, creştine şi islamice.
În conformitate cu Planul de Partaj din 1937, oraşul urma să fie menţinut sub regim de
mandat, dar Rezoluţia ONU din 1947 privind partajarea Palestinei îi conferă un statut internaţio-
nal sub supraveghere ONU. La înceheiera primului război arabo-israelian din 1948, partea esti-
că a Ierusalimului este pusă sub administraţie militară, împărţirea de facto a oraşului fiind con-
sfinţită prin acordul de armistiţiu iordaniano-israelian din aprilie 1949. În luna decembrie a ace-
luiaşi an, Adunarea Generală a ONU adoptă o nouă rezoluţie prin care Ierusalimul este pus sub
administraţie inernaţională, cerându-se, totodată şi demilitarizarea sa. Rezoluţia rămâne fără
efect, atât Israelul, cât şi partea arabă respingând internaţionalizarea acestui dosar.
În luna ianuarie 1950, Knessetul (parlamentul israelian) proclamă Ierusalimul drept capi-
tală a statului, decizie nerecunoscută de mai multe ţări care procedează la transferarea la Tel-
Aviv a misiunilor lor diplomatice.
La 7 iunie 1967, armata israeliană ocupă partea de est a oraşului, iar cu începere de la
29 iunie este aplicată jurisdicţia israeliană asupra acestei jumătăţi a Ierusalimului – decizie con-
siderată drept un act de anexiune care, de altfel, va fi consacrată ca atare printr-o lege din 30
iunie 1980.
Potrivit agendei de negocieri a părţii palestiniene, Ierusalimul de Est trebuie să devină
capitală a viitorului stat palestinian, cu garanţii colective privind liberul acces la locurile şi lăca-
şurile de cult ale celor trei religii care să deţină, fiecare, suveranitatea şi independenţa asupra
administrării acestora.
Un alt punct de disensiune îl constituie cererea părţii palestiniene ca Israelul să desfiinţe-
ze marea colonie evreiască Abu Ghoneim (Harhoma) care izolează estul Ierusalimului de teri-
toriul Cisiordaniei.
În ceea ce priveşte poziţia Israelului, aceasta se rezumă la respingerea de plano a re-
vendicărilor palestiniene (“un stat palestinian cu capitala la Ierusalim”), dar abordează favorabil
o cedare către Autoritatea Naţională a suveranităţii administrative asupra Ierusalimului răsări-
22
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
tean, cu menţinerea unui control israelian limitat de securitate asupra acestei zone. Îndeosebi
radicalismul religios şi politic israelian consideră că, din punct de vedere juridic şi religios, ches-
tiunea Ierusalimului este încheiată, acesta fiind consfinţit drept capitală eternă şi indivizibilă a
statului evreu.
23
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
- martie 1916: semnarea “Acordului Sykes-Picot” prin care Marea Britanie şi Franţa îşi
împărţeau zonele de influenţă asupra fostelor vilayete din Orientul Mijlociu după învingerea şi
destrămarea Imperiului Otoman. Documentul a fost semnat de Sir Mark Sykes, ambasadorul
Angliei la Istanbul şi de Georges Picot pentru guvernul francez şi a avut drept consecinţă insti-
tuirea mandatului britanic în Palestina.
- 2 noiembrie 1917: printr-o scrisoare adresată lordului Rotschild, secretarul britanic al
Foreign Office comunică acordul şi sprijinul Angliei pentru “stabilirea în Palestina a unui cămin
naţional pentru poporul evreu, urmând a face toate eforturile pentru a facilita realizarea acestui
obiectiv”. Ulterior, documentul va inspira “Rezoluţia de Partaj” prin care Palestina avea să fie
împărţită în două entităţi statale – israeliană şi arabă palestiniană.
- 1936-1939: mai multe revolte şi ciocniri sângeroase între locuitorii arabi şi imigranţii
evrei veniţi din Europa aflată în pragul celui de-al doilea Război Mondial. Anglia dispune măsuri
de limitare a imigraţiei şi promite crearea unui stat pentru palestinieni.
- 29 noiembrie 1947: “Rezoluţia de partaj” a O.N.U. privind împărţirea Palestinei în două
entităţi, evreiască şi arabă palestiniană. Statele arabe resping această decizie.
- 14 mai 1948: David Ben Gurion proclamă oficial crearea Statului Israel. Armatele ara-
be intră în Palestina. Este primul război arabo-israelian. Peste 400 de sate arabe sunt distruse,
iar 700.000 palestinieni se refugiază îndeosebi în ţările vecine.
- aprilie 1950: Iordania anexează Malul de Vest, iar Sectorul Gaza trece sub administra-
ţie militară egipteană.
- 28 mai 1964: este creată Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei. Reunit în Ierusalimul
de Est, Consiliul Naţional Palestinian adoptă Carta Naţională Palestiniană care proclamă rezis-
tenţa armată împotriva statului evreu.
- 4 iunie 1967: războiul de 6 zile. Israelul ocupă Estul Ierusalimului, Cisiordania, Platoul
sirian Golan şi Peninsula Sinai.
- 22 noiembrie 1967: O.N.U. adoptă Rezoluţia Nr. 242 prin care condamnă acapararea
de teritorii străine prin forţă şi cere Israelului să-şi retragă trupele din teritoriile arabe. Rezoluţia
nu este acceptată de comunitatea arabă, datorită referirii la drepturile “populaţiei” palestiniene
şi nu ale unui “popor” palestinian.
- 4 februarie 1969: Yasser Arafat este ales preşedinte al Organizaţiei pentru Eliberarea
Palestinei. La 10 decembrie, în faţa Adunării Generale a O.N.U., rosteşte faimoasa frază “ vin
cu ramura de măslin într-o mână şi cu arma în cealaltă” pentru a cere dreptate din partea co-
munităţii internaţionale. O.N.U. recunoaşte oficial existenţa unui “popor palestinian” ceea ce
pune capăt ideii lansate de fostul premier Golda Meir, potrivit căreia “Palestina este un pământ
fără oameni, pentru oameni fără pământ”.
- 16-22 septembrie 1970: înfruntări sângeroase între O.E.P. şi armata iordaniană. Acest
“Septembrie negru” se soldează cu 3.000 de morţi, înfrângerea detaşamentelor palestiniene şi
replierea acestora în Liban.
- 1972: România recunoaşte O.E.P. drept unic reprezentant legitim al poporului palestini-
an şi stabileşte relaţii politice cu aceasta.
- octombrie 1973 : “Războiul din Ramadan” sau, “Războiul de Yom Kippur”. Siria şi Egip-
tul atacă Israelul. Podişul Golan este ocupat parţial. Ostilităţile se încheie cu un Armistiţiu în
baza căruia trupe internaţionale de menţinere a păcii sunt desfăşurate în Sinai şi Golan.
- 1974: ţările arabe recunosc Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei care, la 13 noiem-
brie, devine membră a O.N.U., cu statut de observator.
24
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
- iunie 1982: operaţiunea “Pace în Galileea”. Armata israeliană invadează Libanul, in-
trând în Beirut unde, sub comanda fostului premier, generalul Ariel Sharon asistă impasibilă la
masacrarea, de către miliţiile creştine libaneze, a câtorva mii de civil din taberele de refugiaţi
palestinieni Sabra şi Shatilla. Combatanţii, comanda şi infrastructura palestiniană sunt evacua-
te în Tunisia şi în alte state arabe.
- 9 decembrie 1987: declanşarea primei “Intifada” palestiniană împotriva ocupaţiei,
care va dura 6 ani
- 13 septembrie 1993: după mai multe runde de negocieri secrete la Oslo şi Madrid,
Israelul şi O.E.P. se recunosc reciproc şi semnează o “Declaraţie de principii” prin care se acor-
dă regim de autonomie teritoriilor palestiniene Gaza şi Cisiordania. Preşedintele Yasser Arafat
şi premierul Yitzhak Rabin vor primi Premiul Nobel pentru Pace.
- 1 iunie 1994: Yasser Arafat revine în Gaza unde creează Autoritatea Naţională Palesti-
niană al cărei preşedinte devine.
- 4 noiembrie 1995: primul ministru al Israelului, Yitzak Rabin este asasinat de un evreu
extremist ultrareligios. Procesul de negocieri intră într-un proces de declin.
- 11 -25 iunie 2005: negocieri eşuate la Camp David, S.U.A., între Yasser Arafat şi pre-
mierul israelian Ehud Barak. La 28 septembrie începe cea de-a doua “Intifada” declanşată de
vizita premierului Ariel Sharon pe Esplanada Moscheilor musulmane din Ierusalim, considerată
un gest provocator.
- 29 martie 2002: Israelul începe lucrările de construcţie a unui zid despărţitor de-a lungul
liniei de demarcaţie cu Cisiordania. Actul este dezaprobat de comunitatea arabă şi internaţiona-
lă.
- 30 aprilie 2003: este lansată “Foaia de parcurs” a cvartetului internaţional (O.N.U.,
U.E., S.U.A., Federaţia Rusă). La 22 martie, liderul spiritual şi fondator al Mişcării Hamas este
ucis de un raid al aviaţiei israeliene.
- 15-23 august 2005: Israelul evacuează unilateral 25 de colonii din Gaza şi 4 din Cisior-
dania.
- 25 ianuarie 2006: au loc alegeri legislative, câştigate de mişcarea Hamas care formea-
ză un nou guvern palestinian. Ulterior, acesta va fi demis de preşedintele Mahmud Abbas şi îşi
va impune, prin forţă, controlul asupra Fâşiei Gaza. A.N.P. se transferă la Ramallah, în Cisior-
dania.
- 27 septembrie 2007: în oraşul Annapolis din statul american Maryland are loc o confe-
rinţă internaţională de pace, organizată la iniţiativa şi sub auspiciile preşedintelui american
George W.Bush. Este convenită demararea etapei finale a negocierilor palestiniano-israeliene
care să conducă la constituirea unui stat palestinian independent până la finele anului 2008.
Mai multe întâlniri au avut loc, în acest cadru, între preşedintele Palestinian Mahmud Abbas şi
premierul israelian Ehud Olmert.
- ianuarie 2008: ca urmare a operaţiunilor desfăşurate de armata israeliană şi a embar-
goului economic sever impus asupra Sectorului Gaza, are loc un exod masiv al populaţiei pa-
lestiniene către Egipt, pentru procurarea mijloacelor necesare de subzistenţă. Neoficial, în cer-
curile politice israeliene este lansată idea că problema palestiniană va putea fi rezolvată prin
revenirea la planurile mai vechi de constituire a unei uniuni confederale între Regatul Haşemit
al Iordaniei şi Cisiordania şi de revenire a Fâşiei Gaza sub administraţie egipteană. Autorităţile
de la Amman şi Cairo resping categoric o asemenea perspectivă.
Mişcarea Hamas îşi declară intenţia de a se desprinde, economic, de Israel şi de a stabili
relaţii de parteneriat administrativ cu Egiptul.
Se înregistrează primele semnale privind disponibilitatea Fatah şi Hamas de reconciliere,
cu condiţia ca statutul sectorului Gaza, controlat de Hamas, să fie readus la starea iniţială, de
dinaintea puciului efecutat de această mişcare.
- 1-2 februarie 2008: La Cairo are loc o primă întâlnire între reprezentanţii Fatah şi
25
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
26
Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.24, Miercuri 5 Martie 2008 INGEPO Consulting
27
ORIENTUL MIJLOCIU
Harta politică - 2003