METODA EXPUNERII

 Definiții
Conform lui Constantin Cucoș expunerea este “prezentarea de către profesor a unor
cunoștințe noi pe cale orală în structuri bine închegate ceea ce garantează o eficiență sporită, prin
transmiterea unui volum mare de informații într-o unitate de timp determinată”
Conform lui Ioan Cerghit expunerea este o metodă prin care “elevii găsesc un model
coerent de gândire științifică și de vorbire, un mod de abordare rațională a unei realități, de
îmbrățișare a unei teme complexe în ansamblul ei, de relevare a unor adevăruri ori de rezolvare a
unor probleme”.
Mircea Mihail Popovici și Teodora Chicioreanu susțin că expunerea este “o metodă de
învățare prin care profesorul transmite cunoștințe folosinf limbajul oral, într-o organizare
caracterizată prin densitate mare de infomații, rigoare, coerență și fluență făcând evidente și
explicite teorii-legi-idei necunoscute și care nu ar putea fi abordate de student/elevi pe baza
experienței lor intelectuale”.
Oana Constantinescu lansează ideea că “Expunerea reprezintă comunicarea de către
profesor a unor cunoștințe noi, sistematic, în forma unei prezentări orale închegată și susținută”
 Caracteristici:
- Principalele forme ale expunerii sunt: povestirea, descrierea, explicația, prelegerea etc.
- Permite transmiterea unui volum mare de cunoștințe într-un timp redus
- Asigură desfășurarea ritmului învățării într-un ritm planificat
- Solicită concomitent mai multe procese psihice (gândire, imaginație, afectivitate etc.)
- Corespunde necesităților de învățare de către elevi a fundamentelor disciplinei
- Oferă un model de abordare rațională a realității incitând căutările personale ale celui
care se instruiește
- Are rol simultan conclusiv și anticipativ
- Are un grad redus de participare independentă a elevilor prin oferirea informațiilor și
cunoștințelor gata elaborate
- Comunicarea se realizează în sens unic de la profesor – elev
- Conținutul beneficiază de un nivel științific ridicat, argumentație logică și ierarhizarea
riguroasă a ideilor, claritate, accesibilitate, expresivitate
- Trebuie folosită prin alternare frecventă cu alte metode
- În clasele mici expunerea este rar întâlnită, fiind înlocuită de explicație.

 Etape:
1. O introducere necesară actualizării cunoștințelor anterioare pe care se vor baza noile
cunoștințe
 2. Enunțarea temei și ideilor principale
3. Expunerea propriu-zisă a cunoștințelor
4. Formularea concluziilor

 Exemplu:
În prezentarea lecției “Etape în dezvoltarea personalității “ vom realiza mai întâi o
introducere prin care vom reaminti ce este personalitatea și componentele acesteia. Apoi vom
specifica tema lecției și ideile principale, adică principalii factori care contribuie la dezvolatea
personalității (ereditatea, mediul, educația), vom detalia pe rând aceste concepte și felul în care
interacționează ele, iar în final, sub forma unei concluzii vom recapitula pe scurt tema și ideile
principale.

Ca variantă nouă a metodei expozitive menţionăm expunerea cu oponent:

„oponentul” – un al doilea cadru didactic sau un cursant special pregătit – intervine pe parcursul
expunerii cu întrebări, aprecieri critice, sugerând auditoriului noi perspective în abordarea temei.
În acest sens, este necesară o regizare prealabilă a desfăşurării prelegerii.
Ioan Cerghit spune despre aceasta că “este o nouă variantă dramatizată a expunerii. Ea se
deosebește de prelegerea obișnuită prin prezența celui de-al doilea cadru didactic sau a unui
membru (elev, sudent bine informat cu spirit critic și simț psihologic din rândurile auditoriului,
care are menirea să pună întrebări, să formuleze observații, să ceară lămuriri … ”
În cartea “Pregătire psihopedagogică” autorii susțin că expunerea cu oponent ca orice
tehnică de dramaizare încearcă să obțină un effect dramatic de identificare, această tehnică luând
forma unui “spectacol didactic”, bine echilibrat, pretinzând profesorului și oponentului său să
“joace roluri”, să conceapă și să realizeze dialoguri. Aceasta poate căpăta o înfățișare și mai
dramatizată atunci când este pregătită în cadrul unei echipe de profesori (după sistemul team-
teaching).
Aceasta are rolul de a înviora expunerea, de a sublinia dificultățile conceptuale, de
accentua interesul pentru argumentația folosită.
Profesorul care face expunerea trebuie să dovedească un real simț al măsurii precum și o
“putere de a sugera prin prin nuanțele vorbirii, prin pauze, prin mimică și gestică”(I.Cerghit).

 Exemplu:
În exemplul anterior presupunem că un elev nu a înțeles prea bine felul în care se combină și
influențeză personalitatea cei 3 factori ( ereditatea, mediul și educația). Acesta se ridică cere
lămuriri profesorului solicitând anumite explicații care să arate cu exactitate cât % contribuie
fiecare factor în formarea unei personalități. Profesorului folosindu-se și de metoda explicației
aprofundează cele expuse anterior și mai mult decât atât accentuează ideea că nu există un
instrument de măsură care să spună clar, în procente influența fiecărui factor. În sprijinul
explicațiilor lui aduce si un exemplu spunându-le elevilor că „a vrea să determini cu exactitate
influența celor 3 factori e ca și cum ai vrea să demonstrezi în procente cât contribuie mama și cât
contribuie tata în dezvoltarea viitoarei personalități a unui copil”