Sunteți pe pagina 1din 2

PERSONAJUL REALIST

 aparține unor clase sociale diverse;


 ilustrează tipologii sociale:
 parvenitul- bancher, negustor, cămătar
 micul funcționar, muncitorul, țăranul, intelectualul, artistul, aristocratul etc.
sau general-umane:
 avarul, idealistul, inocentul, învinsul, naivul, ambițiosul etc.
 sunt personaje complexe („rotunde”), surprinse în devenire, evoluând sub presiunea relațiilor
interumane, a circumstanțelor sociale, economice, juridice, politice, religioase, istorice;
 sunt urmărite destinele individuale, multe romane fiind istoria unui eșec, al unei tragedii sub
forma ei „reală-cotidiană-istorică”(Auerbach)
 tehnicile de caracterizare se multiplică: modelul balzacian adaugă procedeelor clasice
descrierea mediului social, a casei, a interiorului, cu rol de caracterizare, descrierea
vestimentației, detaliile privind biografia și ereditatea, fizionomia și psihologia, stereotipia
verbală și ticul nervos, mimica și gestica, relațiile cu alți eroi etc.
 viața interioară complexă a eroului, fluxul gândirii sale sunt dezvăluite prin focalizare
multiplă: din unghiul de vedere al naratorului omniscient(prin observație/ analiză psihologică),
din perspectiva altor eroi sau din perspectiva internă a personajului însuși(monolog interior/
introspecție); stilul direct, indirect și indirect liber se combină în proporții diferite.

PERSONAJUL TRAGIC

TRAGICUL este o categorie estetică prin care se evidențiază înfruntarea, la nivelul


personajului, a două forțe antagonice, egal îndreptățite, care nu pot fi conciliate. Cele două
forțe apar ca valori care se opun una celeilalte.
Suportul tragicului e cu precădere uman, personajul tragic detașându-se de restul colectivității
printr-un etalon moral și/ sau fizic superior. Prin urmare tragicul e un factor de promovare a
individualității.
Personajul tragic are o structură binară prin raportare la:
 rolul său în operă:
 pozitiv (acționează inițial sub semnul Binelui)
 negativ (sfârșește sub semnul Răului, prin ieșirea din colectivitate)
 aspectul moral individual:
 victimă (a destinului, a colectivității, a propriilor slăbiciuni)
 victimă a destinului: personajul nu are niciodată o atitudine pasivă în fața destinului,
așezându-se în mod voluntar în postura de rival a acestuia; nu există resemnare dezolată,
personajul trebuie să-și manifeste în același timp măreția și voința.
 victimă a colectivității: personajul se confruntă cu o lume pe care crede că o înțelege, dar pe
care nu o cunoaște bine. În sufletul său stăruie revolta, disprețul, personajul fiind împins să
instaureze, în lumea organizată, o dezordine a cărei primă victimă este.
 victimă a propriilor slăbiciuni:personajul trăiește constant sub semnul unei dileme care
produce tensiune interioară. Acesta este surprins în plină criză, starea sa de spirit fiind una
pesimistă. I se acordă astfel o nouă dimensiune, cea a luptei, a conflictului, a violenței situațiilor
în plasa cărora nimerește. Personajul se alătură voluntar unei anumite valori, însă orice bun e
resimțit ca plin de valoare, cel mai mult, în clipa în care e răpit sau retras. Idealurile se împlinesc
prin imense jertfe, sau în ciuda acestora nu se împlinesc. Acțiunea sa este singurul mijloc de a-
și împlini idealurile, chiar dacă această acțiune e urmată, cel mai adesea, de consecințe care-l
pot conduce la propria suprimare.
 vinovat (statut impus de comiterea hybrisului de către personaj)
Hybrisul este greșeala în fond uman care constă în lipsă de măsură. Greșeala comisă nu este,
în general, izolată, ea se înscrie într-o serie de „păcate” care pot aparține și generațiilor
anterioare. Personajul oferă astfel, un spectacol al nenorocirii rezultat din înfruntarea dintre o
anumită fatalitate (forța divină care determină în mod prestabilit și implacabil viața omului) și
o anumită libertate (personajul este dilemmatic, are posibilitatea opțiunii). Din acest punct de
vedere se observă o ambiguitate a acțiunii umane care este în același timp asumată de către
personaj și supusă destinului orb. Deci personajul tragic nu are decât o singură ieșire: căderea
definitivă, distrugerea morală, fizică sau totală. Distrugerea sa apare în acest context drept
pedeapsă.
La nivelul universului fictiv, a lumii în care acționează personajul, tragicul presupune un
fenomen de distrugere a valorilor absolute (viața, libertatea, dreptatea, egalitatea). Însă finalul
surpinde capacitatea umanității de autoregenerare morală.