Moara cu noroc- nuvela

Realismul este un curent literar-artistic manifestat, pe plan european, la mijlocul secolului

al XIX-lea, care pune accentul pe relatia dintre arta si realitate.

Nuvela este o specie a genului epic, in proza, cu o actiune mai ampla decat a schitei si a
povestirii si cu o structura mai complexa, datorita conflictelor si personajelor mai numeroase.

Tema sustine caracterul realist(oglindirea vietii sociale), dar si pe cel psihologic al nuvelei.
Din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social,
dar pentru asta se confrunta cu personajul antagonist, Lica Samadaul(conflictul exterior).
Scriitorul considera ca goana dupa avere zdrungina tihna sufleteasca si duce la pierzanie, de
unde perspectiva moralizatoare:consecintele dramatica ale setei de inavutire. Din
perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita care este sfasiat de
dorinte puternice, dar contradictorii: sa ramana om cinstiti, pe de-o parte, si sa se
imbogateasca alaturi de Lica, pe de alta parte. Astfel, conflictul nuvelei este complex, de
natura sociala, psihologica si morala.

Titlul nuvelei are valoare simbolica, fiind, in acelasi timp, si ironic. Norocul asteptat se
dovedeste a fi nenoroc, datorita abordarii gresite a destinului. Substantivul”moara” capata o
semnificatie ascunsa. In locul morii care macina bucatele, oferind cele necesare traiului
indestulat se afla de fapt o carciuma. Moara cea veche a cazut in paragina, semn ca nu mai
este de folos intr-o lume centrata pe alte valori, iluzorii. Daca moara macina bucatele,
carciuma, loc al pierzaniei,”macina” destinele umane. Carciuma este situata la o raspantie de
drumuri. Pentru a ajunge la ea insa, familia lui Ghita parcurge un drum simbolic similar unei
cai a destinului. Prezentarea drumului debuteaza printr-o imagine descriptiva cu caracter
general,fara accent asupra detaliilor. Un drum cu urcusuri si coborasuri,”cam greu”, drumul
unei vieti obisnuite pana acum, cu bucurii si greutati. In descrierea realista, fapt marcat si
prin toponimele exacte, drumul ce vine de la Ineu, sunt introduse elemente care au
semnificatie malefica:maracini, cioate. Corbii sustin atmosfera incarcata de semnele
prevestitoare ale raului, drumul fiind o prefigurare a destinului nefericit.

Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare
religioasa:de la Sfantul Gheorghe pana la Paste. In proza realista indicii temporalitatii joaca
un rol important in cronologia evenimentelor.

Nuvela este alcatuita din 17 capitole, are un subiect concentrat, o structura narativa
complicata si un ritm epic neomogen, cu modificarii alea timpului povestirii. Inlantuite
temporal si cauzal, faptele sunt credibile si verosimile.

Incipitul nuvelei are statutul unui prolog si surprinde relatiile din familia lui Ghita,
personajul principal. Acesta este casatorit cu Ana , are doi copii si locuieste cu soacra sa. Cei
trei au un trai modest, caci Ghita, cizmar fiind, nu are suficienti clienti in sat pentru a-si
imbunatati starea gospodariei. El planuieste sa arendeze o carciuma, numita „Moara cu
noroc”. Ghita si soacra sa sunt surpinsi in aceasta scena in dialog, sfatuindu-se cu privire la
oportunitatea acestei afaceri. Prin cuvintele sale, soacra formuleaza teza morala a
nuvelei:”omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei
tale te face fericit.” Fraza concentreaza viziunea despre lume, teza morala care valideaza
constructia subiectului.Opinia soacrei, traditionala si conservatoare, asociaza fericirea cu
saracia si cu linistea, insa Ghita nu este de acord.

O vreme, la Moara cu noroc, afacerile ii merg bine lui Ghita. Carciuma devine un loc
umanizat de cand Ghita este acolo cu familia. Oamenii nu mai spun ca se vor opri la han, ci
ca se vor opri la Ghita, semn al sociabilitatii lui. Aparitia lui Lica Samadaul, seful porcarilor
si al turmelor de porci din imprejurimi, la Moara cu noroc, declanseaza in sufletul lui Ghita
conflictul interior si tulbura echilibrul familiei. Dornic sa faca avere, Ghita se indeparteaza de
Ana si devine complicele lui Lica la diverse nelegiuiri, primind de la acesta bani obtinuti din
jafuri si crime. Este anchetat in doua randuri, fiind acuzat de complicitatea in jefuirea
arendasului si chiar in uciderea unei femei si a unui copil, dar nu se poate dovedi nimic.
Mustrarile de constiinta alterneaza cu momentele de sinceritate in care isi cere iertare de la
sotie. Carciumarul se aliaza cu jandarmul Pintea, fost hot de codru si tovaras al lui Lica,
pentru a-l da in vileag pe Samadau, insa nu joaca cinstit, caci doreste sa pastreze o parte din
banii obtinuti din afaceri necurate.

La sarabtorile Pastelui, Ghita isi arunca sotia in bratele lui Lica, lasand-o singura la carciuma,
in timp ce el merge sa-l anunte pe jandarm ca Lica are asupra lui banii furati. Dezgustata de
lasitatea sotului, Ana i se daruieste lui Lica. Cand se intoarce si isi da seama de acest lucru,
Ghita o ucide pe Ana, iar el este omorat la randul lui din ordinul lui Lica. Un incendiu
provocat de oamenii lui Lica mistuie carciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cadea in
mainile lui Pintea, Lica se sinucide. Singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si
copiii, nuvela avand un final moralizator.

Finalul o readuce in prim-plan pe batrana. Aceasta incheie simetric nuvela, printr-o replica
privitoare la destinul implacabil:”asa le-a fost data!...”. Avertismentul initial isi confirma
astfel valoarea de adevar universal, implacabil in ordinea unei lumi ordonate conform unor
prinvipii morale solide. Simetria incipitului cu finalul este realizata si prin descrierea
drumului. Simbolistica initiala a drumului se completeaza, in final, su sugestia drumului
vietii care continua si dupa tragedia de la Moara cu noroc:”Apoi ea lua copii si pleca mai
departe.”

Personajul principal din nuvela, Ghita, este unul complex, in jurul sau polarizandu-se
intreaga actiune. El intra in relatie cu toate celelalte personaje, care ii nuanteaza evolutia.
Framantarile si transformarile sale interioare sunt urmarite cu atentie si sunt redate fie direct
de catre narator,alte personaje sau el insusi, fie prin stil indirect.

Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea

initiala are, pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale , functie
simbolica, de anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a
realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii . Alaturi de functia esentiala de reprezentare, in
nuvelea apare si functia epica de interpretare. Dialogul contribuie la caracterizarea indirecta
a personajelor, sustine veridicitatea relatiilor dintre personaje si concentrarea epica.

Registrele stilistice sustin impresia de veridicitate a reprezentarii unei lumii: limbajul

regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea sunt chei de asigurare a impresiei
reprezentarii unei lumi reale. Intelesul clasic moralizator al nuvelei este sustinut prin zicale si
proverbe populare sau prin replicile-sentinte rostite de batrana la inceputul si sfarsitul
nuvelei.
 Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela psihologica pentru ca urmareste modul in
care conflictul exterior se reflecta in planul constiintei personajelor. Observarea este
minutioasa, detaliata si serveste realizarii unor psihologii complexe(Ghita si Ana). Planul
analizei psihologice este pus in slujba unei teze morale:goana dupa inavutire cu orice pret
ditruge echilibrul interior si provoaca inevitabil catastrofe la nivelul relatiilor interumane.