Europa a fost, este si va fi o ’idee in mers’(Prof.

Ovidiu Pecican UBB

Cluj Napoca). Visul vizionarilor si al poetilor, in sensul realizarii unei unificari
economice si politice a continentului nu a devenit o realitate institutionala decat
dupa cel de- Al Doilea Razboi Mondial.1
Primele contururi ale Europei economice se nasc, asadar, din dorinta de a
pune capat dificilei perioade de dupa razboi. In discursul sau de la Zürich, din
septembrie 1946, Winston Churchill si-a exprimat dorinta crearii ‘’Statelor Unite
ale Europei’ sub protectia ’puternicii Americi’, a carei prima etapa sa fie
reconcilierea franco-germana. Astfel, cu sprijinul Statelor Unite, a aparut in
1948 prima institutie economica europeana, Organizatia Europeana de
Cooperare Economica (OECE). Creata initial pentru a putea repartiza intre
statele europene ajutorul american alocat in cadrul Planului Marshall, ea
permite, de asemenea, o prima liberalizare a schimburilor si a platilor. Incep sa
se contureze si alte organizatii europene, puternic marcate de abordarea
interguvernamentala – statele coopereaza, insa isi pastreaza in totalitate
suveranitatea: UEO – Uniunea Europei Occidentale, martie 1948; Consiliul
Europei, 5 mai 1949.2
Acceptand ca o parte din suveranitatea lor sa fuzioneze, statele creeaza o
prima comunitate integrata, un rol extrem de important aici jucandu-l ‘parintii
fondatori’ : Jean Monnet – care lanseaza ideea unei Comunitati Europene a
Carbunelui si Otelului, Robert Schuman – ministru francez al Afcerilor Externe
care a fost cucerit de planul celui dintai si care si-a asumat responsabilitatea
politica a aplicarii acestuia, Konrad Adenauer – cancelarul Germaniei Federale
care, adera si el la acest plan in speranta ca legaturile intre state vor putea fi
reinnodate, eliminandu-se astfel posibilitatea reluarii conflictelor intra-europene.
3
Odata cu fondarea in 1951 a CECO de catre sase state (Belgia, Olanda,
Luxemburg, Germania, Italia si Franta) un pas decisiv este facut : o organizatie
europeana supranationala este creata. Franta si Germania si-au pecetluit
reconcilierea. In sfarsit, CECO instituie o piata comuna a otelului si carbunelui –
productii esentiale pentru desavarsirea reconstructiei. Succesul acesteia a intarit
convingerea lui Jean Monnet, fondatorul ei, conform careia Europa ar trebui sa
inceapa prin proiecte limitate, dar care, prin angajarea membrilor sai in
abandonarea propriei suveranitati, ar crea intre acestia o ‘solidaritate de fapt’. 4

1
‘’Ideea de Europa, care desemneaza un spatiu geografic, politic si spiritual specific, dateaza de cateva milenii.
Constructia europeana – procesul constient de formare a unitatii economice, politice si institutionale a acestui
spatiu – are o vechime de doar cateva decenii, declansandu-se efectiv in contextul bipolaritatii mondiale,
instaurate dupa al Doilea Razboi Mondial, in care Europa isi putea salva locul, rolul, identitatea si puterea doar
prin transpunerea in practica a premiselor unitatii sale.’’, Gyemant, Ladislau, Preistoria constructiei europene,
Edit. Efes, Cluj-Napoca, 2001, pag.7
2
Leonard, Dick, Ghidul Uniunii Europene, Edit.Teora, Bucuresti, 2001
3
Fontaine, Pascal, Constructia europeana de la 1945 pana in zilele noastre, Edit. Institutul European, Iasi,
1998, pag. 6-10
4
Leonard, Dick, Ghidul Uniunii Europene, Edit.Teora, Bucuresti, 2001, pag. 12-14

1
 Dupa esecul, in 1954, al Comunitatii Europene de Aparare, care pusese
bazele unei Europe politice, cei sase membri ai CECO decid sa relanseze
constructia europeana urmarind obiectivele economice. In 1957, Tratatele de la
Roma fondeaza Comunitatea Economica Europeana si EURATOM, finalitatea
CEE fiind de a crea intre toti membrii sai o piata in care bunurile, serviciile,
capitalurile si persoanele sa circule liber, in cadrul unei uniuni vamale, a unor
politici comune si a liberei circulatii a elementelor mentionate mai sus.5
Cu pornire din anul 1973, cand noi state incep sa adere la CEE, Europa
politica si economica continua sa sa largeasca, continuandu-si, in aceeasi
masura, ‘adancirea’ pe mai multe paliere si prin intermediul mai multor
resorturi : institutional, aplicarea unor politici comune, deschiderea pietelor si,
indeosebi, prin crearea Sistemului Monetar European.
Dupa esecul sistemului de paritati fixe de la Bretton Woods, in anul 1973,
se deschide o perioada de mare instabilitate a schimburilor. Incertitudinea apasa
asupra valorii viitoare a monedelor utilizate pentru reglementarea tranzactiilor.
Ea poate descuraja investitiile si schimburile. Prin crearea unui sistem de s
chimb stabil si ajustabil intre monedele statelor participante, SME se doreste o
insula de stabilitate monetara considerata indispensabila progresului integrarii
economice. Integrarea monetară în cadrul SME este iniţiată prin mecanismul
„şarpelui monetar”(1972) 6 si crearea Fondului European de Cooperare

5
Cele trei comunitati – CECO, EURATOM si CEE – au fuzionat oficial la 1 iulie 1967. Ele au devenit cunsocute sub
numele de Comuniatea Europeana – CE, idem
6
La data de 21 martie 1972 Consiliul de miniştri al CEE decide reducerea marjelor de fluctuaţie ale monedelor
europene la jumătate faţă de ceea ce se autorizase în 1971. Această rezoluţie, a fost urmată de un acord între
Băncile Centrale Europene, semnat la Bâle, la data de 10 aprilie 1972, moment la care se înfiinţează „şarpele
monetar”. Denumirea este dată de imaginea evoluţiei cursului monedelor europene. Acestea formează, în
evoluţia lor, o linie ondulată („un şarpe”) care se încadrează într-un tunel ce reprezintă marjele de fluctuaţie
autorizate de sistemul monetar internaţional. Tunelul dispare cu începere din martie 1973, când marjele de
fluctuaţie vis à vis de dolar încetează să existe, odată cu trecerea la fluctuaţia liberă a monedelor. Acest sistem
de fluctuare a monedelor a avut două forme: - şarpele în tunel (24.04.72 – 11.03.73) - şarpele fără tunel
(12.03.73 – 12.03.79) În decursul perioadei în care a funcţionat, mecanismul „şarpelui” monetar a cunoscut
perioade dificile. În iunie 1972, de exemplu, lira sterlină abandonează acest mecanism. Marea Britanie n-a putut
să menţină cursul monedei sale, datorită riscului de epuizare a rezervelor de schimb. Coroana daneză părăseşte
„şarpele monetar”, dar este reintegrată la finalul anului 1972. Lira italiană iese definitiv din sistem în 1974, iar
francul se retrage şi revine în ianuarie 1974, respectiv iulie 1975. • Şarpele monetar nu a asigurat stabilitatea
dorită nici pentru monedele care au rămas fidele sistemului. Marca germană a fost reevaluată de 4 ori: guldenul
olandez a făcut obiectul a două reevaluări, iar francul belgian a fost reevaluat o singură dată. În acest mod, se
poate explica de ce în anul 1979, ţările europene încearcă o altă modalitate de asigurare a stabilităţii monetare,
cu ajutorul unui nou sistem. – Olescu, Isabella Cristiana, Sistemul monetar european, parte a sistemului
monetar international, ASE, Bucuresti, Scoala doctorala

2
Monetara (1973)7 continuată cu înfiinţarea SME (în 1979)8 şi urmată de
procesul înfiinţării monedei unice EURO, cu începere din anul 1993.
Problema monetara nu a fost o prioritate a celor care au redactat Tratatul
de la Roma. Mai multe propuneri de cooperare monetara fusesera avansate in
anii ’60, dar doar in 1978 statele membre s-au pus de acord pentru a crea
Sistemul Monetar European (SME), sistem de schimburi ‘stabile si ajustabile’,
care a intrat in vigoare in 1979. Monedele se vad definite de cursuri-pivot
bilaterale in jurul carora se poate fluctua cu o marja de ±2.25% . Atunci cand
75% din aceasta marja este atinsa (prag numit ‘indicator de divergenta’ sau ecart
maxim) , Bancile Centrale intervin pe pietele de schimb. Cursurile sunt stabilite
in ECU9, ‘cos monetar’ in care valoarea este suma cantitatilor din fiecare
moneda comunitara fixate proportional cu ponderea economica a fiecarui stat
membru. Cursurile-pivot sunt ajustabile: ele pot fi modificate la cererea unui stat
membru (devalorizare sau reevaluare).10
Succesul SME se explica totusi mai putin prin stabilitatea schimburilor,
decat prin lupta contra inflatiei, in care membrii sai s-au angajat. Intr-un sistem
de paritati fixe ca SME, o economie in care inflatia este mai ridicata decat in
cele ale partenerilor este condamnata sa isi devalorizeze regulat propria moneda
pentru a anula diferenta de inflatie si a pune capat speculatiei. Or recurenta
devalorizarii submineaza credibilitatea regimului de schimb, prin faptul ca
alimenteaza exact inflatia si specula. In cursul anilor ’80, toate statele membre
si-au fixat ca obiectiv final stabilitatea preturilor, cautand o aliniere a ratelor
inflatiei la cea mai scazuta – si atunci ca si astazi, cea a Germaniei.11
7
In cadrul FECOM s-au pus in comun 20% din rezervele de aur si dolari detinute de Bancile Centrale care, in
contrapartida, primeau cantitati corespunzatoare de ECU, folosibile in relatiile reciproce - idem
8
Propusa de Roy Jenkins in cadrul unui discurs tinut la Florenta, ideea crearii SME a fost preluata de cancelarul
vest-german Helmut Schmidt care, impreuna cu Giscard d’Estating, a fost in masura sa obtina acceptul
Consiliului European in urma a trei intalniri succesive in 1978. In ciuda refuzului Marii Britanii de a participa la
mecanismul valutar in primii 11 ani, sistemul a avut o contributie majora la reducerea fluctuatiilor valutare si la
incurajarea cooperarii dintre statele membre in privinta politicilor financiare. Leonard, Dick, Ghidul Uniunii
Europene, Edit.Teora, Bucuresti, 2001, pag. 21

9
ECU n-a reprezentat o moneda in adevaratul sens al cuvantului. El nu era utilizat sub forma de moneda, ci ca
unitate de cont. In aceasta calitate, a indeplinit urmatoarele functii : unitate de cont care a jucat rolul de
instrument de masura si de exprimare a valorii, instrument de reglementare, active de rezerva. Olescu, Isabella
Cristiana, Sistemul monetar european, parte a sistemului monetar international, ASE, Bucuresti, Scoala
doctorala

10
Intrat in vigoare la 13 martie 1979, SME se bazeaza pe 3 elemente :
- ECU : ‘cos’compus din monedele tuturor statelor member. ECU este numerarul in mecanismul de schimb;
serveste ca baza pentru stabilirea indicatorilor de divergenta; este moneda folosita in mecanismele de
interventie si de credit; serveste ca mijloc de armonizare intre autoritatile monetare ale statelor.
- Mecanismele de schimb : fiecare moneda are un curs pivot atasat unitatii de cont europene, fiind
autorizare marje de fluctuatie in cursurile bilaterale.
- Mecanismele de credit : statele transfera FECOM-ului 20% din rezervele lor in devize si aur
Fontaine, Pascal, Constructia europeana de la 1945 pana in zilele noastre, Edit. Institutul European, Iasi,
1998, pag. 69

11
Leonard, Dick, Ghidul Uniunii Europene, Edit.Teora, Bucuresti, 2001, pag. 93-94

3
 Funcţionarea sistemului a fost afectată de speculaţiile care s-au manifestat
în anii 1992 şi 1993. În septembrie 1992 lira italiană şi lira sterlină părăsesc
sistemul, iar ulterior escudo-ul şi peseta. Slăbiciunile SME au fost evidenţiate
de efectele reunificării germane; marca germană, al cărei curs a crescut foarte
mult în raport cu toate monedele europene, dar şi faţă de dolarul SUA a fost
„beneficiara”, pe termen scurt, a crizei monetare amintite. În vara anului 1993,
s-a considerat ca nu mai poate fi mentinut nivelul ratelor dobanzii necesare
pentru mentinerea stabilitatii francului, el fiind responsabil de recesiune si
somaj. Atacurile contra francului francez au condus la încercări de salvare ale
SME prin lărgirea marjelor de fluctuare la ± 15%. 12 În acest mod nu se mai
putea vorbi de o fixitate a cursurilor de schimb între monedele europene, iar
devalorizarile subminau credibilitatea procesului de unificare monetara decis la
Maastricht.
Sistemul monetar european s-a caracterizat printr-o superioritate,
comparativ cu mecanismul „şarpelui valutar”, prin posibilitatea de realiniere a
cursului şi prin intervenţia fondului FECOM, în susţinerea cursurilor. Totodată,
s-a procedat la reconsiderarea raportului dintre ECU şi $, de fiecare dată când
necesităţile au impus asemenea redefiniri.

Tratatul de la Maastricht care face trecerea de la CEE si pune efectiv

bazele Uniunii Europene, reia Raportul Delors si intra in vigoare in noiembrie
1993. In prima sa faza (iulie 1990-decembrie 1993) , obiectivele sunt
liberalizarea miscarilor de capitaluri, infaptuirea pietei unice si inceperea
convergentei economice si monetare. In cursul celei de-a doua faze (iulie 1994 –
ianuarie 1997/decembrie 1999) a fost creat un Institut Monetar European
insarcinat cu coordonarea politicilor monetare. Se formeaza un sistem european
de banci centrale ce prefigureaza Banca Centrala Europeana. Politicile
economice si monetare trebuie sa respecte cinci criterii de convergenta :
1. Rata inflatiei – nu poate depasi cu mai mult de 1.5% rata medie
realizata de catre cele trei tari in care inflatia a fost cea mai slaba.
2. Datoria publica – nu trebuie sa depaseasca 60% din P.I.B.
3. Deficitul public – nu trebuie sa depaseasca 3% din P.I.B.
4. Rata de schimb – trebuie sa fie respectate marjele de fluctuatie
prevazute prin mecanismul de schimb al SME, pe o perioada de cel
putin doi ani, fara devalorizare inainte de trecerea la moneda unica.
5. Ratele dobanzii pe termen lung nu pot depasi cu mai mult de 2 puncte
media celor trei tari cu cea mai slaba rata a inflatei.
A fost creat un fond de coeziune pentru ajutorarea tarilor mai putin prospere in
aplicarea propriului program de convergenta.

12
Olescu, Isabella Cristiana, Sistemul monetar european, parte a sistemului monetar international, ASE,
Bucuresti, Scoala doctorala, pag.8

4
 Decizia de a intra in a treia faza este luata de catre Consiliu, care
selectioneaza, pe baza majoritatii calificate statele apte de a intra in Uniune.
Reuniunea de la Madrid, din decembrie 1995 a adoptat denumirea
monedei unice „EURO” care înlocuieşte vechea monedă comună ECU.
Calendarul tehnic de lansare a monedei EURO a prevăzut următorii paşi:
faza I: la începutul anului 1998 au fost selecţionate din cele 15 ţări membre UE,
acelea care au îndeplinit criteriile de convergenţă, pentru anul 1997. faza a II -a:
de la 1 ianuarie 1999, odată cu începerea activităţii Băncii Centrale Europene, s-
au stabilit ratele de schimb între EURO şi devizele ţărilor care au aderat.
Moneda EURO este introdusă în paralel cu monedele naţionale. Iniţial, EURO
este admisă doar ca monedă scripturală, plăţile cash continuand să se realizeze
în monedele naţionale. EURO se utilizează şi în cadrul împrumuturilor publice.
faza a III-a: a debutat la 1 ianuarie 2002 ea prevazand punerea în circulaţie a
biletelor şi a monedelor EURO, care au circulat paralel cu monedele naţionale
timp de 6 luni. faza a IV-a: a inceput sa se deruleze după 1 iulie 2002, când
EURO va deveni singurul mijloc de plată. Pentru accesul in Zona Euro, fiecare
stat care a adoptat sau va adopta noua moneda trebuie sa indeplineasca criteriile
de convergenta prevazute de Tratatul de la Maastricht.13
Uniunea monetara poate fi definita ca o fuziune de spatii economice si
monetare nationale si o zona unde circula liber bunurile, serviciile, capitalurile si
persoanele si in care este utilizata o singura moneda. Ca si concluzii ale acestei
lucrari, voi aduce in discutie avantajele si dezavantajele unei monede unice. In
primul rand, o moneda unica implica costuri de tranzactie si incertitudini mai
mici, lipsa costurilor de conversie, ceea ce este favorabil schimburilor si
mobilitatii capitalurilor. Emisiunea de EURO si politica monetara revin Bancii
Centrale Europene, a carei misiune principala este aceea de a mentine
stabilitatea preturilor. Deoarece exista o singura rata de schimb, speculatia este
mult mai dificil de realizat, iar acest instrument, rata de schimb, nu mai poate fi
utilizat de catre state pentru a exporta efectele indezirabile ale politicii sale
economice (inflatie, somaj). Pietele financiare sunt mult mai integrate, iar UE
beneficiaza de o prezenta mult mai puternica in economia globala. Simbolic,
EURO poate fi un semn tangibil al identitatii europene.
Printre inconvenientele unei monede unice regasim pierderea ratei de
schimb (statele nu mai au posibilitatea de a se servi de modificarile ratei de
schimb, adica de preturile bunurilor, serviciilor si factorilor nationali pentru a-si
regla activitatea economica – asta in raport cu cele ale restului lumii. Si tocmai
aceste modificari sunt un mijoc de corijare a efectelor inflationiste sau
recesioniste ale unui soc al cererii sau ofertei).
Europa nu este nici in momentul de fata o zona monetara optimala.
Flexibilitatea preturilor si a salariilor este scazuta, mobilitatea muncii ramane
imperfecta, socurile economice persista, iar criza internationala actuala este
resimtita la maximum, datorita interconectrii economice fara precedent din
13
, idem

5
ultimii ani. UE, ca sa se mentina ca structura, va avea nevoie de o stabilizare
bugetara pentru amortizarea socurilor macroeconomice, stabilizare care poate fi
asigurata prin bugetul comunitar (concomitent cu bugetele nationale) si prin
sporirea fondului de rezerva, problema care este la ordinea zilei si care a iscat
tot soiul de diferende in ultima perioada, intre reprezentantii statelor membre, pe
fondul dorintei de gasire a unei solutii eficiente si de lunga durata la rezolvarea
crizei economice actuale. In situatia in care UE dispune de mijloace pentru a
conduce o politica bugetara comuna (socurile fiind ajustate doar prin bugetele
nationale) si pe fondul consensului liderilor politici si guvernamentali ai statelor
membre, deficitele si datoriile publice pot fi oarecum tinute in anumite marje
acceptate. In general, indeosebi datorita presiunilor sociale si orgoliilor
nationale, statele sunt tentate sa se relanseze din punct de vedere bugetar,
mizand pe faptul ca, costul acestei relansari va fi impartit cu partenerii sai. Dar o
politica expansionista din acest punct de vedere, va antrena in viitor un cost
colectiv care se va rasfrange asupra celorlalti. Deficitul bugetar este asadar una
dintre problemele majore cu care se confrunta statele membre ale UE, fie ca fac
parte din Zona Euro fie ca sunt pe lista celor care vor adera la aceasta. Deficitele
de finantat cresc ratele dobanzii si, in consecinta, deficitul balantei de plati
curente ale uniunii, ceea ce duce la o slabire a monedei europene pe piata
internationala. Si sa nu uitam aici de permanenta lupta intre Euro si Dolar.14

Merita amintite, in final si teoriile conspiratiei, tot mai mult vehiculate

in ultima vreme, conform carora, ‘arhitectii planetei au rostit déjà in soapta’ 15
numele viitoarei monede mondiale, instrument principal al viitorului guvern
mondial care va instaura ‘The New World Order’. In contextul in care,
puterea financiara , capitalurile si structura organizationala a unor
corporatii, banci si organizatii multinationale depaseste cu mult P.I.B.-ul,
rezervele nationale si structura institutionala a unor state, putem lesne
intrezari samburele de adevar care sta la baza acestor teorii apocaliptice care
rezuma conducerea intregii planete la o mana de oameni potenti financiar si
intelectual, care urmeaza, etapa cu etapa, un plan conturat cu secole in urma.

Eterogenitatea etnica, culturala, istorica si lingvistica a statelor

europene, diferentele intre statele membre, diferente care pot fi intrezarite
chiar la nivel microregional ( intre diferite regiuni ale aceleiasi tari 16),
orgoliile nationale ale unui continent care a dominat lumea, constituie o
piedica majora in realizarea unei structuri supranationale continentale
puternice si de lunga durata, cum se vrea a fi Uniunea Europeana. Aceste
orgolii nationale care se reflecta in momente tensionate aparute in cadrul
summit-urilor tarilor UE , o birocratie mai mult decat stufoasa si ineficienta

14
Idem, pag. 18-19
15
idem, pag.20
16
Vezi bascii in Spania ; scotieni, irlandezi, englezi in UK ; olteni,moldoveni,ardeleni in Romania

6
in contextul unor probleme sociale si economice majore cu care se confrunta
statele membre (imbatranirea populatiei, sporirea numarului cetatenilor de
origine asiatica si africana, deculturalizarea tinerilor, micsorarea rezervelor
naturale, reducerea pietelor de desfacere si costurile de productie sporite
pentru bunurile si serviciile europene), lasa deschis drumul unei viitoare
uniformizari internationale si al preluarii puterii in Europa de catre forurile
internationale.