Sunteți pe pagina 1din 38

Anexă

la Ordinul MAI nr.367 din 10 noiembrie 2010

INSTRUCŢIUNI
referitoare la organizarea activităţii de urmărire penală în cadrul MAI

Capitolul I
Noţiuni generale despre organizarea activităţii de urmărire penală

1. Obiectul organizării activităţii de urmărire penală,


interpretarea unor termeni
1.1.Prezentele instrucţiuni contribuie la implementarea efectivă, uniformă şi corectă a
legislaţiei procesuale şi altor legi care reglementează activitatea de urmărire penală, vor
exclude orice interese departamentale înguste, întru realizarea scopului procesului penal,
protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, astfel ca orice persoană care a
săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată
să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.
1.2. Instrucţiunile instituie norme obligatorii şi executorii referitoare la organizarea
activităţii de urmărire penală în organele afacerilor interne şi reguli cu privire la
interacţiunea în acest domeniu a subdiviziunilor împuternicite cu atribuţii de constatare şi
investigare a infracţiunilor.
1.3. În conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală, Legii cu privire la statutul
ofiţerului de urmărire penală şi alte acte legislative, următoarele noţiuni şi termeni
semnifică:
Activitatea de urmărire penală în sens larg – reprezintă totalitatea eforturilor organelor
de urmărire penală şi ale procurorului, exercitate în conformitate cu prevederile legislaţiei
în vigoare, îndreptate la recepţionarea, înregistrarea, examinarea şi soluţionarea sesizărilor
cu privire la infracţiuni, declanşarea procesului penal şi asigurarea condiţiilor pentru
desfăşurarea acestuia în limitele legii, cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă,
a circumstanţelor cauzei pentru colectarea probelor necesare cu privire la existenţa
infracţiunii, la identificarea făptuitorului, stabilirea adevărului, pentru a se constata dacă
este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a se
stabili răspunderea acestuia.
Activitatea de urmărire penală în sens îngust – include lucrul propriu al organelor de
urmărire penală şi a procurorului, îmbinat cu contribuţia organelor de constatare, organelor
care exercită măsuri operative de investigaţii şi altor persoane abilitate, orientate la
descoperirea informaţiilor cu privire la infracţiunile latente, recepţionarea, înregistrarea,
examinarea şi soluţionarea sesizărilor cu privire la infracţiuni, declanşarea şi realizarea
procesului penal în scopul colectării probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la
identificarea şi stabilirea locului făptuitorului, respectiv pentru cercetarea sub toate
aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului.

1
Bănuială rezonabilă – este situaţia în care organul de urmărire penală sau organul de
constatare dispune de anumite informaţii obiective că a fost săvârşită o infracţiune, care
rezulta din conţinutul actelor procedurale şi/sau de constatare (sesizări, constatări tehnico-
ştiinţifice, medico-legale, revizii, procese verbale etc.).
Conducător al organului în cadrul căruia activează subdiviziunea de urmărire penală
– persoană cu funcţie de răspundere a organului de poliţie, numită prin ordinul ministrului
afacerilor interne, căruia reprezentanţii organului de urmărire penală îi sunt subordonaţi
doar organizatoric, fiind exclusă subordonarea procesuală (după caz, şef de direcţie,
comisar etc.).
Control procesual – ansamblu de acţiuni desfăşurate în ordinea prevăzută de lege, în
exclusivitate de către conducătorii organelor de urmărire penală (inclusiv cei ierarhic
superiori) sau de către procuror, asupra activităţii procesuale a ofiţerilor de urmărire penală.
Dosarul penal – mapă, sau dispozitiv special adaptat pentru păstrarea tuturor actelor
procedurale, altor documente, obiecte sau materiale, ce se referă la o cauză penală concretă.
Organ de urmărire penală - subdiviziune constituită, în ordinea prevăzută de lege, prin
ordinul ministrului MAI, care este împuternicită cu atribuţii de a examina sesizările cu
privire la infracţiuni şi de a efectua urmărirea penală conform competenţei materiale sau
teritoriale, după caz, departament, direcţie generală, direcţie, secţie, serviciu sau birou de
urmărire penală.
Organ de constatare - subdiviziune constituită, prin ordinul ministrului afacerilor interne,
în cadrul poliţiei, care în virtutea atribuţiilor de serviciu este abilitată cu funcţii de
menţinere a ordinii publice, de control, de exercitare a activităţii operative de investigaţii şi
de constatare a infracţiunilor.
Ofiţer de urmărire penală în sens procesual – persoană cu funcţie de răspundere,
angajată prin ordinul ministrului afacerilor interne în serviciu în cadrul unui organ de
urmărire penală, care este anume desemnată prin rezoluţia conducătorului organului de
urmărire penală competent, să efectueze urmărirea penală în numele statului şi să reprezinte
organul dat în cauza penală respectivă.
Ofiţer de urmărire penală în sens instituţional (funcţional) – persoană cu funcţie de
răspundere, angajată prin ordinul ministrului afacerilor interne în cadrul unui organ de
urmărire penală, implicit angajatul ce exercită interimatul acestei funcţii, care are atribuţia
de a acorda asistenţă juridică internaţională în materie penală şi de a executa comisiile
rogatorii ale altor organe de urmărire penală naţionale.
Rolul activ – prevede obligativitatea întreprinderii unor acţiuni prompte, ofensive,
consecvente şi „pe urme fierbinţi”, fără aşteptarea anumitor indicaţii, în scopul depistării şi
documentării procesuale a datelor care pot fi folosite în calitate de probe, pentru a se
contata cît mai curând posibil circumstanţele indicate în articolul 96 Cod de procedură
penală şi probele care le dovedesc, luarea în mod de urgenţă a tuturor măsurilor prevăzute
de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor
cauzei, pentru stabilirea adevărului, cu excluderea oricăror încercări de a tărăgăna soluţia
finală, identificarea şi executarea celor mai efective măsuri operative de investigaţii,
executarea neîntârziată a indicaţiilor sau dispoziţiilor date şi raportarea imediată despre

2
neexecutarea acestora, luarea imediată a măsurilor în vederea depistării şi înlăturării tuturor
cauzelor ce au contribuit la comiterea ilegalităţilor etc.
Rezoluţie – indicaţie scrisă, adresată executorului de către un conducător, care conţine o
poruncă, confirmare, exprimă un accept, sau o soluţie, semnată de autorul ei, cu indicarea
datei emiterii. Autorul rezoluţiei, sau indicaţiei, este obligat să ţină la control executarea lor
şi poartă răspundere personală de caracterul legal al acestora.
Raport denunţ – reprezintă un act întocmit de către lucrătorul organului de constatare prin
care se constată şi se aduce la cunoştinţa organului de urmărire penală informaţia care
conţine o bănuiala rezonabilă cu privire la infracţiunea depistată de către acesta.
Subordonare procesuală – raport de dependenţă a ofiţerului de urmărire penală faţă de
conducătorul organului de urmărire penală, inclusiv ierarhic superior, în limitele
chestiunilor ce ţin de atribuţiile procesuale ale acestuia.
Subordonare organizatorică a ofiţerului de urmărire penală – raport de dependenţă faţă
de conducătorul instituţiei în cadrul căreia este constituit organul de urmărire penală şi
conducătorul de subdiviziune teritorială, doar în limitele chestiunilor ce ţin de angajare,
concediere, comportament, ordinea şi disciplina interioară şi alte activităţi, care nu
afectează atribuţiile şi independenţa procesuală a reprezentanţilor organelor de urmărire
penală.

2. Cadrul juridic al activităţii de urmărire penală


2.1.Activitatea de urmărire penală este reglementată de Constituţia Republicii Moldova, de
tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi de Codul de procedură
penală.
2.2.Baza organizării activităţii de urmărire penală o constituie: Legea cu privire la statutul
ofiţerului de urmărire penală, Legea cu privire la procuratură, Legea cu privire la activitatea
operativă de investigaţii, Legea cu privire la poliţie, Hotărârile Parlamentului, Guvernului,
Regulamentul Departamentului urmărire penală (în continuare DUP), Regulamentul
Departamentului poliţie (în continuare DP), regulamentele subdiviziunilor de urmărire
penală, prezentele instrucţiuni, precum şi alte acte normative departamentale sau
interdepartamentale.

3. Principiile organizării activităţii de urmărire penală


3.1.La baza organizării activităţii de urmărire penală stau următoarele principii:
legalităţii; dirijării şi organizării comune a activităţii de urmărire penală în măsura în care
aceasta nu afectează atribuţiile şi independenţa procesuală a organelor de urmărire penală;
interacţiunii organelor de urmărire penală cu subdiviziunile poliţiei, organele de constatare,
organele care exercită activitate operativă de investigaţii, cu organele procuraturii şi alte
organe de drept, cu cetăţenii şi cu colectivele de muncă; oportunităţii, operativităţii şi
transparenţei; păstrării confidenţialităţii în procesul penal, secretului de stat, comercial şi a
altor secrete ocrotite de lege.

CAPITOLUL II
Sistemul organelor de urmărire penală ale MAI,
3
statutul şi competenţa materială a acestora

1. Sistemul organelor de urmărire penală ale MAI


1.1.Organele de urmărire penală în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (în continuare
MAI) se constituie de ministrul afacerilor interne, la propunerea exclusivă a şefului DUP, în
conformitate cu ierarhia prevăzută de Codul de procedură penală, Legea privind statutul
ofiţerului de urmărire penală, Hotărârile Guvernului nr.778 din 27.11.2009 cu privire la
aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea MAI, structurii şi efectivului-
limită ale aparatului central al acestuia şi nr.735 din 16.06.2003 cu privire la structura şi
efectivul-limită ale serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor, departamentelor şi
altor autorităţi administrative centrale.
1.2.Sistemul organelor de urmărire penală al MAI este compus din următoarele
subdiviziuni: Departamentul urmărire penală şi subdiviziunile constituite în cadrul acestuia,
Secţia urmărire penală a Centrului pentru combaterea traficului de persoane, Secţia
urmărire penală a Direcţiei afacerilor interne a UTA Găgăuz-Yeri, Secţia urmărire penală a
Direcţiei poliţiei în transporturi, Secţia urmărire penală (şi serviciile din cadrul acesteia) a
Comisariatului general de poliţie al mun. Chişinău, secţiile de urmărire penală ale
comisariatelor de sector, raionale şi municipale de poliţie şi birourile de urmărire penală ale
comisariatelor de poliţie în transporturi.
1.3. Departamentul urmărire penală, în cadrul MAI, dispune de statut de organ de urmărire
penală central de primul nivel. Secţiile de urmărire penală din cadrul Comisariatului general
de poliţie al mun. Chişinău, Direcţiei afacerilor interne a UTA Găgăuz-Yeri şi Direcţiei
poliţei transporturi dispun de statut de organe de urmărire penală de nivelul doi, iar organele
de urmărire penală din cadrul subdiviziunilor teritoriale, cum ar fi comisariatele municipale,
raionale şi în transporturi dispun de statut de organe de urmărire penală de nivelul trei.
1.4.Centrul pentru combaterea traficului de persoane dispune de statut de organ de urmărire
penală specializat.
1.5.Toate organele de urmărire penală cu statut inferior şi cele specializate, fiind parte
componentă a întregului sistem de organe de urmărire penală din cadrul MAI, organizatoric
şi procesual, în limitele Codului de procedură penală, se subordonează DUP.
1.6.Organele de urmărire penală de nivelul trei, pe orizontală, organizatoric şi procesual, în
limitele Codului de procedură penală, sunt subordonate şi organelor de urmărire penală de
nivelul doi, care activează în teritoriul asupra căruia se extinde competenţa acestora.
1.7.Subdiviziunile de urmărire penală de toate nivelurile, inclusiv organul de urmărire
penală specializat, dispun de independenţă procesuală deplină în raport cu subdiviziunile
poliţieneşti şi organele care exercită activitate operativă de investigaţii, şi sunt subordonate,
după caz, organizatoric doar ministrului afacerilor interne sau, după caz, conducătorului
subdiviziunii în cadrul cărora acestea activează, în măsura în care nu afectează atribuţiile şi
independenţa procesuală.
1.8.Organele de urmărire penală se reorganizează şi lichidează, în condiţiile legii, de către
ministrul afacerilor interne, la propunerea exclusivă a şefului DUP.

2. Competenţa materială internă a organelor


4
de urmărire penală ale MAI
2.1.Departamentul urmărire penală are competenţă teritorială pe tot teritoriul Republicii
Moldova şi competenţa materială, stabilită de art. 266 Cod procedură penală, de regulă
efectuează urmărirea penală în cauzele penale complexe, cu grad sporit de dificultate la
administrarea probelor ori care, având în vedere cuantumul prejudiciului, calitatea şi
numărul participanţilor la procesul penal sau întinderea faptelor pe raza teritorial-
administrativă cu caracter internaţional sau republican, cît şi a cauzelor ce prezintă
rezonanţă şi pericol social sporit, inclusiv preluate, în condiţiile legii, de la subdiviziunile
de urmărire penală subordonate sau alte organe de urmărire penală, fie transmise pentru
efectuarea urmăririi penale de către Procurorul General sau adjunctul acestuia.
2.2.Secţia urmărire penală a Centrului pentru combaterea traficului de persoane, în
calitate de organ specializat, are competenţă teritorială pe tot teritoriul Republicii Moldova
şi competenţa materială, stabilită de art. 266 Cod procedură penală, de regulă efectuează
urmărirea penală în cauzele pornite în legătură cu infracţiunile prevăzute de art. 158, 164,
165, 167, 168, 206, 207, 220, 284 CP şi alte infracţiuni, care au tangenţă sau au fost comise
în concurs cu infracţiunile sus-menţionate, inclusiv în cele preluate, în condiţiile legii, de la
alte organe de urmărire penală sau transmise pentru efectuarea urmăririi penale de către
Procurorul General sau adjunctul acestuia.
2.3.Secţia urmărire penală a Direcţiei poliţiei în transporturi şi birourile de urmărire
penală a comisariatelor de poliţie în transporturi efectuează urmărirea penală, în limitele
competenţei materiale, stabilite de art. 266 Cod procedură penală, dacă aceste infracţiuni au
fost comise în teritoriul deservit, inclusiv în cauzele transmise pentru efectuarea urmăririi
penale de către Procuratura în transporturi, sau procuratura competentă.
2.4.Secţia urmărire penală a CGP mun. Chişinău are competenţă teritorială pe tot
teritoriul municipiului Chişinău şi competenţa materială, stabilită de art. 266 Cod procedură
penală, de regulă efectuează urmărirea penală în cauzele complicate, cu multe episoade,
fapte comise în diferite sectoare, în care este necesar de realizat un volum mare de lucru, în
cauzele în care figurează un număr mare de bănuiţi, învinuiţi şi părţi vătămate, cât şi pe
infracţiunile prevăzute de art. 1921, 264-266 şi 268-269 Cod penal, inclusiv preluate, în
condiţiile legii, de la subdiviziunile de urmărire penală subordonate sau alte organe de
urmărire penală sau transmise pentru efectuarea urmăririi penale de către Procuratura mun.
Chişinău sau Procuratura Generală.
2.5.Secţia urmărire penală a Direcţiei afacerilor interne a UTA Găgăuz-Yeri are
competenţă teritorială pe tot teritoriul UTA Găgăuz-Yeri a Republicii Moldova şi
competenţa materială, stabilită de art. 266 Cod procedură penală, de regulă efectuează
urmărirea penală în cauzele complicate, cu multe episoade, fapte comise în diferite raioane
ale UTA Găgăuz-Yeri, sau în care este necesar de îndeplinit un volum mare de lucru, în
cauzele în care figurează un număr mare de bănuiţi, învinuiţi şi părţi vătămate, inclusiv în
cauzele preluate, în condiţiile legii, de la subdiviziunile de urmărire penală subordonate sau
transmise pentru efectuarea urmăririi penale de către Procuratura UTA Găgăuz-Yeri sau
procuratura competentă.
2.6. Subdiviziunile de urmărire penală din cadrul comisariatelor de poliţie municipale
şi raionale dispun de competenţă doar în teritoriul administrativ în care activează şi
5
efectuează urmărirea penală, în limitele competenţei materiale, stabilite de art. 266 Cod
procedură penală, inclusiv în cele transmise, în condiţiile legii, de alte organe de urmărire
penală sau de către procuratura competentă.

CAPITOLUL III
Statutul şi atribuţiile reprezentanţilor organului de urmărire penală

1. Statutul conducătorului organului de urmărire penală


1.1.Atribuţiile de conducător ale organului de urmărire penală le exercită persoana numită
prin ordinul ministrului afacerilor interne, în calitate de şef al subdiviziunii de urmărire
penală centrală, teritorială sau specializată, abilitată cu atribuţii independente de dirijare şi
control a activităţii de urmărire penală în subdiviziunea pe care o conduce.
1.2.Doar conducătorul organului de urmărire penală este abilitat să reprezinte acest organ în
raport cu alte instituţii sau subdiviziuni, fără careva împuterniciri suplimentare şi să
desemneze ofiţerii de urmărire penală pentru a examina sesizările cu privire la infracţiuni
sau să efectueze urmărirea penală în cadrul organului de urmărire penală respectiv.
Departamentul urmărire penală, în raport cu alte instituţii sau subdiviziuni, se reprezintă
doar de către şeful acestuia sau, la indicaţia expresă a lui, de către unul din adjuncţi.
1.3.De statut de conducător al organului de urmărire penală în cadrul MAI dispun: şeful
Departamentului urmărire penală şi adjuncţii acestuia, dacă aceştia concomitent conduc o
subdiviziune separată, şefii subdiviziunilor constituite în cadrul DUP, şeful secţiei urmărire
penală al Centrului pentru combaterea traficului de persoane, şeful secţiei urmărire penală
al Direcţiei afacerilor interne a UTA Găgăuz-Yeri, şeful secţiei urmărire penală al Direcţiei
poliţiei în transporturi, şeful secţiei urmărire penală (şi şefii serviciilor constituite în cadrul
acestei secţii) a Comisariatului general de poliţie al mun. Chişinău, şefii secţiilor urmărire
penală ale comisariatelor municipale, de sector şi raionale de poliţie.
1.4.În vederea exercitării atribuţiilor de conducător, şeful organului de urmărire penală, în
limitele competenţei sale, este în drept să emită dispoziţii care sunt obligatorii pentru
reprezentaţii organului sau organelor de urmărire penală subordonate.
1.5.În perioada concediului ordinar, medical, sau în cazul absenţei conducătorului organului
de urmărire penală din alte motive, atribuţiile acestuia le execută adjunctul, sau unul din
adjuncţii lui, anume desemnat prin dispoziţia sau la indicaţia scrisă a conducătorului
organului de urmărire penală.
1.6.În cazul în care funcţia de conducător al organului de urmărire penală devine vacantă
atribuţiile acestuia vor fi încredinţate temporar şefului adjunct al subdiviziunii respective,
unuia din adjuncţi sau, după caz, ofiţerului superior de urmărire penală, prin ordinul
ministrului afacerilor interne, la propunerea exclusivă a şefului DUP.

2. Atribuţiile conducătorilor organelor de urmărire penală


2.1.Şeful Departamentului urmărire penală, în raport cu conducătorii organelor de
urmărire penală de toate nivelurile din cadrul OAI, inclusiv a celor constituite în DUP,
dispune de statut de conducător ierarhic superior şi acţionează în limitele atribuţiilor şi

6
competenţelor stabilite de lege, Regulamentul DUP, prezentele instrucţiuni şi alte acte
normative departamentale sau interdepartamentale.
2.2.Şeful DUP prin intermediul adjuncţilor şi conducătorilor subdiviziunilor
constituite în cadrul DUP, implementează politicile statului în domeniul activităţii de
urmărire penală, organizează, dirijează, coordonează şi exercită controlul exclusiv asupra
activităţii procesuale a tuturor subdiviziunilor de urmărire penală ierarhic inferioare,
contribuie la realizarea independenţei procesuale şi conlucrării ofiţerilor de urmărire penală
cu serviciile operative ale poliţiei, organele de constatare, organele procuraturii, instanţele
judecătoreşti şi cu alte organe de drept.
2.3.În virtutea atribuţiilor procesuale, şeful DUP este în drept să dispună, după caz, oricărui
organ de urmărire penală subordonat, de orice nivel, să examineze şi să soluţioneze, în
ordinea prevăzută de lege, sesizările sau alte informaţii referitoare la infracţiuni şi incidente.
2.4.Întru soluţionarea problemelor şi divergenţelor apărute în conlucrarea organelor de
urmărire penală cu alte subdiviziuni ale poliţiei, respectiv pentru a verifica care este rolul la
descoperirea infracţiunilor a reprezentanţilor serviciilor operative incluşi în grupurile de
urmărire penală, şeful DUP organizează şedinţe, la care invită conducătorii subdiviziunilor,
în cadrul cărora activează organele de urmărire penală, conducătorii organelor de urmărire
penală şi membrii grupurilor de urmărire penală.
2.5.Indicaţiile şefului DUP, date în conformitate cu legislaţia procesuală penală,
Regulamentul DUP şi prezentele instrucţiuni, sunt executorii pentru toţi reprezentanţii
organelor de urmărire penală şi organelor de constatare.
2.6.Pe lângă şeful DUP, prin dispoziţia acestuia, se constituie şi activează un organ
consultativ compus din şefii adjuncţi ai DUP şi şefii de direcţii din cadrul acestei instituţii,
care are ca scop să rezolve colegial şi transparent orice probleme ce ţin de organizarea
activităţii de urmărire penală în cadrul MAI.
2.7.Şefii subdiviziunilor de urmărire penală de nivelul doi pe lângă atribuţiile expres
prevăzute de lege, de actele normative departamentale şi interdepartamentale şi de
regulamentele proprii, dispun de statut de conducători ierarhic superiori în raport cu
subdiviziunile de urmărire penală subordonate şi au obligaţia de a implementa politicile
promovate de DUP în sfera activităţii de urmărire penală, de asemenea, sunt împuterniciţi
să organizeze, dirijeze, coordoneze şi să exercite controlul activităţii de urmărire penală a
organelor de urmărire penală subordonate, implicit, să asigure şi să vegheze respectarea
legislaţiei procesuale în aceste organe şi să asigure independenţa procesuală a ofiţerilor
subordonaţi.
2.8.Conducătorii organelor de urmărire penală de nivelul trei şi organului de
urmărire penală specializat, pe lângă atribuţiile expres prevăzute de lege, de actele
normative departamentale şi interdepartamentale şi de regulamentele proprii, au atribuţia de
a implementa, în subdiviziunile pe care le conduc, politicile promovate de DUP în sfera
activităţii de urmărire penală, respectiv de a asigura rolul activ al organului de urmărire
penală, efectuarea urmăririi penale, conform competenţei materiale, sub toate aspectele,
complet, obiectiv şi cu respectarea principiilor procesului penal.
2.9.Conducătorul organului de urmărire penală este obligat să exprime în
permanenţă un rol activ în asigurarea funcţionării normale a ofiţerului de urmărire penală,
7
inclusiv interacţiunea acestuia cu organele de constatare, în soluţionarea tuturor
problemelor care apar pe parcursul urmăririi penale, cu identificarea şi lichidarea imediată a
cauzelor, care pot influenţa negativ aceasta activitate sau, după caz, să propună măsuri
efective în această privinţă.
2.10.Conducătorul organului de urmărire penală (după caz, adjunctul acestuia) este
obligat să contrasemneze următoarele acte procedurale întocmite de ofiţerul de urmărire
penală: ordonanţa de începere a urmăririi penale, procesul-verbal de reţinere, ordonanţa de
aducere silită, raportul cu propunerea de punere sub învinuire sau de terminare a urmăririi
penale şi poartă răspundere pentru calitatea şi legalitatea acestora.
Scrisorile şi adresările în alte organe sau instituţii se semnează în numele organului
de urmărire penală doar de către şeful acestuia. Adjuncţii în cazul dat sunt responsabili de
calitatea proiectului, pe linia sa de activitate.
2.11.Conducătorul nemijlocit al organului de urmărire penală exercită controlul şi
este responsabil de respectarea de către subalterni a termenilor procedurali.
Conducătorul organului de urmărire penală, la plecarea subalternilor în concediul
de odihnă anual, medical sau în alte circumstanţe în care nu-şi pot exercita atribuţiile de
serviciu, este obligat să retragă neîntârziat din procedura acestora sesizările cu privire la
infracţiuni şi cauzele penale pentru a fi transmise, în ordinea stabilită, altor ofiţeri de
urmărire penală.
Sesizările cu privire la infracţiuni se transmit altor ofiţeri de urmărire penală de
către conducătorul organului de urmărire penală, iar cauzele penale de către procuror, la
propunerea neîntârziată a şefului subdiviziunii de urmărire penală.
2.12.Conducătorul tuturor organelor de urmărire penală ierarhic inferioare sunt
obligaţi să raporteze la timp şi în scris conducerii DUP despre toate problemele existente,
care pun în dificultate sau periclitează activitatea de urmărire penală şi să înainteze
propuneri în vederea lichidării acestora, inclusiv cu implicarea conducerii ierarhic
superioare.
2.13.Şeful organului de urmărire penală, în dependenţă de numărul de subalterni,
prin dispoziţie scrisă, poate delega adjuncţilor o parte din atribuţiile ce îi revin. Dispoziţia
respectivă, de regulă, se emite la începutul anului (sau la desemnarea în funcţie) de către
conducătorul organului de urmărire penală teritorial sau specializat şi urmează a fi
coordonată cu conducerea Direcţiei dirijare şi control a urmării penale a DUP. Aceste
prevederi se răsfrâng şi asupra şefilor adjuncţi ai DUP, dacă aceştia nu conduc o
subdiviziune separată, şefilor direcţiilor implicite, şi alte organe de urmărire penală
centrale, cu excepţia coordonării dispoziţiei respective cu conducerea Direcţiei dirijare şi
control a urmării penale a DUP.
Dispoziţia va conţine expres, care atribuţii concret sunt delegate, fie în raport cu
anumite cauze penale, sau în privinţa unor ofiţeri de urmărire penală.
În lipsa unei astfel de dispoziţii, şeful organului de urmărire penală îşi va exercita
de unul singur atribuţiile ce îi revin şi va fi responsabil personal de organizarea activităţii de
urmărire penală.
2.14.Întru excluderea cazurilor de corupţie şi protecţionism în activitatea
subalternilor, conducătorii nemijlociţi ai organelor de urmărire penală vor:
8
- admite deplasarea în orele de serviciu a subalternilor, în afara sediului, doar în baza
permisiunii prealabile, strict după necesităţi imperative, cu verificarea activităţilor
întreprinse în perioada învoirii;
- supraveghea ca întâlnirile ofiţerilor de urmărire penală cu părţile în proces să aibă loc doar
în birourile de serviciu, cu excepţia cazurilor în care acţiunile de urmărire penală urmează
să fie efectuate în afara sediului organului de urmărire penală;
- atenţiona în permanenţă ofiţerii de urmărire penală asupra excluderii întâlnirilor private cu
părţile sau alţi participanţi la procesul penal, alte persoane interesate, verificând în
permanenţă respectarea acestei interdicţii;
- propune imediat procurorului de a retrage cauza penală din procedura ofiţerului de
urmărire penală, dacă există temeiuri de recuzare sau plângeri referitoare la imparţialitatea
acestuia, fie dacă se identifică anumite tendinţe neobiective, manifestări părtinitoare,
încălcări flagrante a prevederilor legale şi garanţiilor procesuale ale părţilor;
- exclude oricare interese personale sau conflicte de interese în desfăşurarea urmăririi
penale, asigurând respectarea strictă de către subalterni a limitelor competenţei procesuale;
- dezvolta şi menţine, în permanenţă, la ofiţerii de urmărire penală spiritul respectării
legalităţii, devotamentului faţă de serviciu şi imparţialităţii în procesul penal;
- identifica, în permanenţă, predispoziţiile, părţile vulnerabile ale subalternilor şi riscurile
posibile care pot genera situaţii coruptibile;
- studia sub răspundere personală candidaţii la încadrare, avansare sau promovare în
funcţiile de conducere a organelor de urmărire penală, ţinând cont de calităţile morale, în
special, atrăgându-se atenţie la predispunerea acestora la fapte de corupere sau
protecţionism;
- dispune imediat efectuarea anchetelor de serviciu pe fiece caz de implicare a ofiţerilor de
urmărire penală în oricare activităţi care pot genera sau se pot transforma în acte de corupţie
sau protecţionism.
2.15.Conducătorii organelor de urmărire penală vor raporta obligatoriu, în scris, conducerii
DUP al MAI, despre oricare încercare de corupere, influenţă ilegală întru adoptarea
hotărârilor, interes direct sau indirect în soluţionarea cauzei penale, despre implicarea unor
angajaţi ai organelor afacerilor interne (în continuare OAI), cunoştinţe sau alte persoane în
desfăşurarea procesului penal. În acest scop a se întocmi un registru în care vor fi reflectate
informaţiile de acest gen şi rezultatele soluţionării lor.

3. Statutul ofiţerului de urmărire penală


3.1.Atribuţiile de ofiţer de urmărire penală le execută doar persoana numită în această
funcţie în ordinea prevăzută de lege.
3.2.Angajaţii organelor abilitate cu funcţii de menţinere a ordinii publice, de control sau de
exercitare a activităţii operative de investigaţii, care au statut de persoane învestite cu
funcţii de constatare a infracţiunilor, pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală numai în
cazul desemnării lor, la propunerea ofiţerului de urmărire penală, prin ordonanţa
procurorului, pe o cauză penală concretă. În acest caz, referitor la activitatea procesuală a
acestora, ei sunt subordonaţi ofiţerului conducător al grupului de urmărire penală şi
indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală.
9
3.3.În cazul în care angajatul organelor abilitate cu funcţii de menţinere a ordinii publice, de
control sau de exercitare a activităţii operative de investigaţii se desemnează cu atribuţii de
ofiţer de urmărire penală într-o cauză concretă, conducătorul nemijlocit al acestuia este
obligat să asigure prezenţa lui la conducătorul grupului de ofiţeri de urmărire penală, pentru
executarea sarcinilor ce îi revin.
3.4.Conducătorul angajatului care a fost desemnat cu atribuţii de ofiţer de urmărire penală
pe o cauză concretă i se interzice să se implice în activitatea procesuală a acestuia, să-i
creeze impedimente sau să-l sustragă de la executarea indicaţiilor superiorului grupului de
urmărire penală.
3.5.Deşi ofiţerul de urmărire penală se subordonează organizatoric conducătorului instituţiei
în cadrul căreia este constituit organul de urmărire penală sau, după caz, conducătorului de
subdiviziune teritorială, oricum această subordonare se extinde doar în limitele în care nu
afectează atribuţiile şi independenţa procesuală a acestuia.
3.6.Ofiţerul de urmărire penală nu este obligat să dea explicaţii conducătorului organului în
cadrul căruia este constituit sau activează organul de urmărire penală în legătură cu
activitatea sa procesuală, măsurile procesuale preconizate, decât în limitele în care aceasta
este necesară pentru planificarea şi acordarea asistenţei sau ajutorului în cadrul
interacţiunilor procesuale sau activităţilor complexe cu organele de constatare sau care
exercită activitatea operativă de investigaţii.
3.7.Ofiţerul de urmărire penală este responsabil de păstrarea secretului urmării penale şi, în
limitele legii, decide de sine stătător sau în coordonare cu conducătorul organului de
urmărire penală, asupra necesităţii prezentării unor conducători ai organelor poliţieneşti (şef
de direcţie, comisar) a anumitor materiale din cauzele penale, însă nici într-un caz cauzele
penale nu se prezintă pentru control acestor conducători.
3.8.După caz, şeful organului de constatare poate solicita în scris copiile unor materiale
pentru a planifica măsuri operative de investigaţii sau alte activităţi, inclusiv de profilaxie,
însă limitele în care pot fi prezentate le decide ofiţerul şi conducătorul organului de
urmărire penală. Totodată, ultimii pot aplica procedura stabilită de al. (2) art. 212 Cod de
procedură penală în ceea ce priveşte, asigurarea secretului urmăririi penale.

4. Atribuţiile ofiţerului de urmărire penală


4.1.Ofiţerul de urmărire penală dispune strict doar de atribuţiile expres prevăzute de actele
legislative sau normative departamentale sau interdepartamentale.
4.2.În cazul în care un act normativ contravine legii sau dacă există neconcordanţe între
anumite prevederi legale şi Constituţia Republicii Moldova, sau dacă legislaţia naţională
contravine tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, ofiţerul de
urmărire penală este obligat să aplice direct actul ierarhic superior.
4.3.Ofiţerul de urmărire penală prezintă obligatoriu pentru contrasemnare conducătorului
organului de urmărire penală sau, după caz, adjunctului împuternicit al acestuia,
următoarele acte procedurale: ordonanţa de începere a urmăririi penale, procesul - verbal de
reţinere, ordonanţa de aducere silită, raportul cu propunerea de punere sub învinuire sau de
terminare a urmăririi penale.

10
4.4.Ofiţerul de urmărire penală păstrează toate materialele şi actele procedurale, referitoare
la cauza penală exclusiv în dosarul penal şi le prezintă integral fără întârziere la control, la
prima cerinţă a conducătorului organului de urmărire penală sau a conducătorilor ierarhic
superiori.
Reprezentanţii organului de urmărire penală ierarhic inferior nu sunt în drept să refuze
prezentarea materialelor cauzelor penale la control reprezentanţilor împuterniciţi ai
organelor de urmărire penală ierarhic superioare, inclusiv motivând precum că procurorul
nu ar permite. În cazul dat, mai întâi se prezintă materialele la cerinţă, concomitent doar se
informează verbal procurorul, însă fără a se solicita acordul acestuia.
4.5.Transmiterea din posesia ofiţerului de urmărire penală a materialelor dosarului penal
sau a sesizărilor cu privire la infracţiuni spre control, se consemnează in scris, prin recipisă
sau scrisoare de însoţire.
4.6.Păstrarea în afara dosarului penal a materialelor ce se referă la cauza penală constituie o
încălcare a disciplinei de muncă, fapt care poate genera răspunderea disciplinară. O abatere
de la procedura respectivă se admite doar în cazul în care dosarul penal conţine o informaţie
scrisă despre aceasta.
4.7.Ofiţerul de urmărire penală este obligat să expedieze cauzele penale, rapoartele,
demersurile, actele procedurale, corespondenţa şi alte materiale oficial, prin intermediul
cancelariei subdiviziunii în care activează.
În cazul în care anumite documente (răspunsuri la interpelări, scrisori, adresări, demersuri,
rapoarte de constatare, expertize etc.) parvin la organul de urmărire penală, cu excepţia
celor dobândite de ofiţerul de urmărire penală prin realizarea actelor procedurale (ridicare,
percheziţie, cercetarea la faţa locului, etc.), actele respective se înregistrează obligatoriu în
cancelaria organului de urmărire penală sau a subdiviziunii în care acesta activează şi se
anexează imediat la materialele cauzei penale conform rezoluţiei conducătorului respectiv.
Se interzice anexarea documentelor la cauza penală sau la alte dosare fără înregistrarea
acestora în cancelaria subdiviziunii de urmărire penală sau a organului în care acesta
activează şi fără rezoluţia şefului.
4.8.Dacă în cadrul procesului penal, ofiţerul de urmărire penală depistează careva ilegalităţi
sau abateri de la prezentele instrucţiuni în activitatea reprezentanţilor altor servicii ale
afacerilor interne, acesta conducându-se de alin. (2) art. 217 Cod procedură penală, va
informa conducătorul organului de urmărire penală întru sesizarea factorilor de decizie
competenţi de înlăturarea încălcărilor admise, lichidarea cauzelor şi condiţiilor care le-au
generat.
4.9.Ofiţerul de urmărire penală este obligat să informeze imediat sau cât mai curând posibil,
rudele victimelor care au decedat sau au fost internate în spital ca urmare a vătămărilor
corporale primite în urma infracţiunii.
4.10.Ofiţerului de urmărire penală i se interzice: să expună poziţia prealabilă a organului
pe care îl reprezintă vizavi de rezultatele soluţionări sesizărilor cu privire la infracţiuni sau
cauzelor penale, fie să comenteze deciziile adoptate de colegi; să întreprindă acţiuni sau să
creeze anumite situaţii, care ar putea sugera părţilor procesului penal sau altor participanţi
că are interese directe sau indirecte în desfăşurarea procesului penal şi să primească de la

11
persoane fizice sau juridice, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, bani, titluri de
valoare, bunuri, servicii sau alte avantaje patrimoniale, inclusiv sponsorizări.
4.11.Întâlnirile private cu părţile, alţi participanţi la procesul penal sau alte persoane
interesate constituie o abatere de la Codul de etică şi deontologie a poliţistului.
4.12.Despre orice implicare ilegală a unor conducători sau persoane cu funcţii de
răspundere în activitatea procesuală, ofiţerul de urmărire penală este obligat să raporteze
conducătorului organului de urmărire penală nemijlocit sau ierarhic superior.
4.13.În cazul prezenţei circumstanţelor de incompatibilitate, la efectuarea urmăririi penale,
ofiţerul de urmărire penală este obligat să facă în ordinea stabilită o declaraţie de abţinere
de la efectuarea urmăririi penale în cauza respectivă.
4.14.De regulă, ofiţerul de urmărire penală efectuează actele de urmărire penală în biroul
său de serviciu, cu excepţia cazurilor în care legea permite altfel, fie când abaterea este
strict necesară în scopul asigurării rolului activ al organului ori termenului rezonabil al
urmăririi penale şi nu pune în pericol garanţiile procesuale.
4.15.La cercetarea infracţiunilor ofiţerul de urmărire penală este obligat să folosească
evidenţele criminalistice şi să contribuie în ordinea stabilită la completarea acestora şi să
utilizeze pe larg mijloacele tehnice, după caz, să apeleze, în scopul prevenirii şi investigării
infracţiunilor la mijloacele de informare în masă (presă, radio, televiziune etc.).
4.16.Conform ordinii stabilite, ofiţerul de urmărire penală întocmeşte obligatoriu o dare de
seamă cu privire la sesizările şi cauzele penale aflate în procedură pe care o semnează şi o
prezintă conducătorului organului de urmărire penală.
4.17.Înainte de plecare în concediul de odihnă anual, medical sau în alte
circumstanţe în care nu-şi poate exercita atribuţiile, ofiţerul de urmărire penală este obligat
să predea (prin act de primire-predare) conducătorului organului de urmărire penală
sesizările cu privire la infracţiuni şi cauzele penale pentru a se decide transmiterea lor altor
ofiţeri de urmărire penală.
4.18.În cazul depunerii raportului de transfer sau eliberare din funcţie ofiţerul de urmărire
penală este obligat să transmită conducătorului organului de urmărire penală toate
materialele referitoare la sesizări cu privire la infracţiuni, cauze penale, corpurile delicte şi
alte documente de serviciu, întocmind obligatoriu, în două exemplare, actul de primire-
predare, semnat de persoana care transmite şi persoana care primeşte.

CAPITOLUL IV
Sistemul organelor de constatare, competenţa materială a acestora
1.Sistemul organelor de constatare ale MAI
1.1.Organele de constatare în cadrul MAI se constituie de ministrul afacerilor interne, la
propunerea exclusivă a şefului DP, în conformitate cu Codul de procedură penală, Legea cu
privire la poliţie, Hotărârile Guvernului şi alte acte legislative şi normative aferente.
1.2.Din sistemul organelor de constatare ale MAI fac parte: Departamentul poliţie,
Direcţia generală servicii operative, Direcţia generală poliţie ordine publică, Direcţia
poliţiei rutiere, Direcţia poliţie transporturi, Direcţia investigare a fraudelor, Direcţia
misiuni speciale şi subdiviziunile din cadrul acestor organe, Centrul pentru combaterea
traficului de persoane, Direcţia investigaţii şi securitate internă, Biroul migraţie şi azil,
12
Direcţia afacerilor interne a UTA „Găgăuz-Yeri”, comisariatele de poliţie municipale,
raionale şi în transporturi, oricare alte instituţii sau subdiviziuni de poliţie, desemnate cu
atribuţii de constatare a infracţiunilor.
1.3.Organe de constatare de primul nivel în cadrul MAI sunt: Departamentul poliţie,
Direcţia generală servicii operative, Direcţia generală poliţie ordine publică, Direcţia
poliţiei rutiere, Direcţia poliţie transporturi, Direcţia investigare a fraudelor, Biroul migraţie
şi azil.
1.4.Organe de constatare de nivelul doi în cadrul MAI sunt: Comisariatul
general de poliţie al mun. Chişinău şi Direcţia afacerilor interne a UTA Găgăuz-Yeri.
1.5.Organe de constatare de nivelul trei în cadrul MAI sunt comisariatele de
poliţie municipale, raionale, în transporturi şi alte organe abilitate cu astfel de atribuţii.
1.6.De statut de organe de constatare specializate în cadrul MAI dispun Centrul pentru
combaterea traficului de persoane şi Direcţia investigaţii şi securitate internă.
1.7.Organele de constatare se reorganizează şi lichidează, în condiţiile legii, de către
ministrul afacerilor interne, la propunerea exclusivă a şefului DP.

2. Competenţa organelor de constatare


2.1.Competenţa materială a organelor de constatare ale poliţiei, este stabilită de art.
273 Cod procedură penală.
2.2.Organele de constatare (poliţia) au sarcina de a efectua măsuri operative de investigaţii,
inclusiv de a utiliza înregistrări audio şi video, filmări, fotografieri, şi de a efectua acţiunile
de constatare, prevăzute de alin. (2) art. 273 Cod de procedură penală, în scopul descoperirii
indicilor infracţiunii şi persoanelor care au săvârşit-o, respectiv, de a executa dispoziţiile
ofiţerului de urmărire penală cu privire la reţinere, aducerea silită, arestare şi la alte acţiuni
procesuale, precum şi de a acorda ajutor ofiţerului de urmărire penală la efectuarea
acţiunilor de urmărire penală.
2.3.Întru realizarea atribuţiilor procesuale organele de constatare recepţionează şi
examinează adresările anonime, cererile, comunicările orale sau scrise, inclusiv cele
parvenite prin telefon şi alte mijloace tehnice, date publicităţii în mass-media, sau parvenite
din alte surse, ce se referă la fapte sau incidente, însă care în sine, în lipsa unor acte de
constatare suplimentare nu conţin descrierea şi nu demonstrează o bănuială rezonabilă
despre o infracţiune concretă şi nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale,
impunându-se necesitatea efectuării unui control suplimentar.
2.4.În condiţiile Codului de procedură penală, organele de constatare premergător urmării
penale, efectuează acţiuni de constare doar în scopul depistării indiciilor şi confirmării
bănuielii rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunii sau a circumstanţelor care exclud
urmărirea penală. În timp ce, circumstanţele în care s-a comis infracţiunea şi alte date cu
referire la aceasta constituie obiectul activităţii organelor de urmărire penală, realizat după
declanşarea procesului penal.
2.5.Organele de constatare de primul şi al doilea nivel, de regulă intervin şi
contribuie activ la constatarea infracţiunilor, indiferent de locul comiterii acestora, în
special a celor deosebit de grave şi excepţional de grave, implicit a infracţiunilor comise de
grupări sau organizaţii criminale.
13
2.6.Organele de constatare de nivelul trei au obligaţia de a constata şi
înregistra toate infracţiunile comise în teritoriul în care acestea activează, inclusiv cele
latente.
2.7.Organele de constatare de primul nivel, pe liniile de activitate, pe întreg
teritoriul ţării (sau după caz în teritoriul stabilit), iar cele de nivel doi, în limitele
teritoriului deservit, au obligaţia de a verifica şi a contribui prin controale speciale întru
realizarea sarcinilor puse în faţa organelor de nivelul trei în ceea ce priveşte rolul activ al
acestora în depistarea şi înregistrarea tuturor infracţiunilor, comise în teritoriul în care
acestea activează, inclusiv cele latente.
2.8.Centrul pentru combaterea traficului de persoane, în calitate de organ de constatare
specializat, este obligat să constate infracţiunile comise pe teritoriul Republicii Moldova, în
special a celor prevăzute de art. 158, 164, 165, 167, 168, 206, 207, 220, 284 Cod penal şi
alte infracţiuni, care au tangenţă sau au fost realizate în concurs cu infracţiunile menţionate.
2.9.Direcţia investigaţii şi securitate internă, în calitate de organ de constatare specializat,
are obligaţia de a depista şi documenta infracţiunile săvârşite de angajaţii ministerului
afacerilor interne, indiferent de locul acestora.
2.10.Organele de constatare de nivelul doi şi trei pot efectua acţiuni de constatare în afara
teritoriului în care acestea activează, însă cu informarea prealabilă a conducerii organului de
constatare din teritoriul respectiv.

CAPITOLUL V
Atribuţiile conducătorilor organelor de constatare

1. Atribuţiile şefului Departamentului poliţie


1.1.Şeful Departamentului poliţie, în raport cu conducătorii organelor de constatare de
toate nivelurile din cadrul OAI, cu excepţia Direcţiei investigaţii şi securitate internă,
dispune de statut de conducător ierarhic superior şi acţionează în limitele atribuţiilor şi
competenţelor atribuite prin lege, Regulamentul DP, prezentele instrucţiuni şi alte acte
normative departamentale sau interdepartamentale.
1.2.Şeful DP, prin intermediul adjuncţilor şi conducătorilor subdiviziunilor constituite în
cadrul acestei instituţii, implementează politicile statului în domeniul constatării
infracţiunilor, organizează, dirijează, coordonează şi exercită controlul asupra activităţii
organelor de constatare subordonate, inclusiv a celor din cadrul DP, implicit organizează
acordarea ajutorului metodico-practic organelor de constatare la descoperirea infracţiunilor,
întreprinde acţiuni în vederea asigurării respectării legalităţii în activitatea de descoperire a
infracţiunilor.
1.3.În virtutea atribuţiilor procesuale, şeful DP este în drept să dispună, după caz, oricărui
organ de constatare subordonat, de orice nivel, să examineze, în ordinea prevăzută de lege,
informaţiile referitoare la infracţiuni şi incidente.
1.4.Întru verificarea activităţii organelor de constatare şeful DP organizează şedinţe la care
invită reprezentanţii acestora.

14
1.5.Indicaţiile şi cerinţele şefului DP date în conformitate cu legislaţia în vigoare,
Regulamentul DP şi prezentele instrucţiuni sunt executorii pentru toţi reprezentanţii
organelor de constatare.
2. Atribuţiile conducătorilor organelor de constatare de nivelul doi
2.1.Conducătorii organelor de constatare de nivelul doi pe lângă atribuţiile expres prevăzute
de lege, de actele normative departamentale şi interdepartamentale şi de regulamentele
proprii, dispun de statut de conducători ierarhic superiori în raport cu organele de constatare
subordonate şi au obligaţia de a implementa politicile promovate de DP în sfera activităţii
de constatare a infracţiunilor, de asemenea, sunt împuterniciţi să organizeze, dirijeze,
coordoneze şi să exercite controlul activităţii organelor de constatare subordonate, implicit
să asigure respectarea legislaţiei procesuale în aceste organe.

3. Atribuţiile conducătorilor organelor de constatare


de nivelul trei şi celor specializate
3.1.Conducătorii organelor de constatare de nivelul trei şi celor specializate au atribuţia de a
implementa, în subdiviziunile pe care le conduc, după caz, politicile promovate de DP în
sfera activităţii de constatare a infracţiunilor, respectiv de a asigura efectuarea acţiunilor de
constatare, în conformitate cu legea şi conform competenţei materiale.
3.2.Conducătorii organelor de constatare dispun şi de alte atribuţii prevăzute de
lege, actele normative departamentale sau interdepartamentale.

CAPITOLUL VI
Organizarea la general a activităţii de urmărire penală

1. Crearea condiţiilor necesare pentru activitatea de urmărire penală


1.1.Conducătorul organului în cadrul căruia activează subdiviziunea de urmărire penală sau
au sediul ofiţerii de urmărire penală, întru asigurarea confidenţialităţii urmăririi penale, este
obligat să asigure fiecare ofiţer de urmărire penală cu birou individual de serviciu, cu
mijloace tehnico-materiale şi alt inventar necesar pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu
(mese, scaune, dulapuri, telefon de serviciu fix şi mobil conectate la reţea, tehnică
criminalistică şi specială, respectiv safeuri, computer, tehnică audio-video, tehnică de
multiplicat şi alte rechizite de birou).
1.2.Conducătorul organului în cadrul căruia activează subdiviziunea de urmărire penală, în
mod obligatoriu, va amenaja o încăpere destinată pentru întrevederea avocaţilor cu
persoanele reţinute sau arestate preventiv şi va asigura realizarea în condiţii confidenţiale a
acestui drept.
1.3.Conducătorul organului în cadrul căruia activează subdiviziunea de urmărire penală, în
mod obligatoriu, va asigura organul de urmărire penală cu transport de serviciu şi cantitatea
de carburanţi necesară pentru executarea atribuţiilor procesuale, va întreprinde măsuri în
vederea dotării angajaţilor organelor de urmărire penală cu uniformă de serviciu în
conformitate cu actele normative în domeniu.
1.4.Pentru păstrarea materialelor, cauzelor penale şi corpurilor delicte, conducătorul
organului în cadrul căruia activează subdiviziunea de urmărire penală este obligat să
15
amenajeze încăperi speciale în corespundere cu cerinţele prevăzute de actele normative în
vigoare.
1.5.La eliberarea sau transferarea lucrătorului responsabil pentru evidenţa şi păstrarea
materialelor, cauzelor penale şi corpurilor delicte, conducătorul subdiviziunii în cadrul
căruia activează organul de urmărire penală prin dispoziţie numeşte o comisie care va
efectua inventarierea materialelor, cauzelor penale şi corpurilor delicte transmise pentru
evidenţă şi păstrare.
În cazul constatării pierderii materialelor, cauzelor penale sau corpurilor delicte în mod
obligatoriu se va efectua o anchetă de serviciu, concomitent conducătorul organului de
urmărire penală va lua măsurile prevăzute de lege în vederea iniţierii procedurii de
restabilire a dosarului penal sau a documentelor dispărute.
1.6.Se interzice semnarea foii de achitare, la transferul sau eliberarea din funcţie a
conducătorului organului de urmărire penală sau ofiţerului de urmărire penală, dacă aceştia
n-au transmis materialele cauzelor penale sau sesizărilor cu privire la infracţiuni ori
corpurile delicte prin act de primire-predare.
1.7.Organele de urmărire penală pot să dispună de cancelarie proprie, iar în lipsa
acesteia, sunt în drept să folosească nestingherit cancelaria organului în cadrul căruia
activează.
1.8.Reprezentanţii organelor de urmărire penală la executarea atribuţiilor ce le
revin sunt în drept să poarte haine civile, să deţină, să păstreze şi să poarte arma de foc din
dotare.
1.9.Conducătorii organelor de constatare au obligaţia de a asigura cu mijloace
tehnico-materiale suficiente pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu şi pe reprezentanţii
organelor de constatare.

2. Planificarea la general a activităţii de urmărire penală


2.1.Activităţile manageriale în cadrul organelor de urmărire penală se efectuează în
conformitate cu principiile de management în sistemul MAI, aprobate prin Ordinul MAI
nr.444 din 26.12.2008.
2.2.Planul măsurilor organizatorice de bază a organului în cadrul căruia activează organul
de urmărire penală trebuie să conţină, de asemenea, măsuri complexe orientate la:
descoperirea infracţiunilor, reacţionarea oportună la sesizările despre infracţiuni, asigurarea
deplasării imediate a grupului operativ în componenţa deplină la locul infracţiunii,
consolidarea colaborării organului de urmărire penală cu alte subdiviziuni la cercetarea
infracţiunilor, crearea condiţiilor necesare pentru îndeplinirea cu succes şi legală de către
ofiţerii de urmărire penală a atribuţiilor procesuale.
2.3.Planurile de activitate ale organelor de urmărire penală în mod obligatoriu
trebuie să conţină: măsuri concrete (în caz de necesitate coordonate cu alte servicii)
îndreptate spre descoperirea infracţiunilor, îmbunătăţirea lucrului ofiţerilor de urmărire
penală, sporirea nivelului controlului procesual asupra activităţii lor, perfecţionarea
metodicii şi tacticii efectuării urmăririi penale, respectarea termenilor fixaţi pentru
efectuarea urmăririi penale, acordarea ajutorului practic ofiţerilor de urmărire penală,

16
propagarea şi implementarea în practică a experienţelor avansate în cercetarea
infracţiunilor.
2.4.Măsurile de organizare a lucrului ofiţerilor de urmărire penală se stabilesc în planurile
de activitate ale organelor de urmărire penală. Conţinutul acestora trebuie să corespundă
maximal politicilor de urmărire penală promovate de DUP şi să fie bazate pe generalizările
şi analiza rezultatelor obţinute în combaterea criminalităţii în teritoriul respectiv.

3. Planificarea activităţii desfăşurate în cauzele penale


3.1.Ofiţerul de urmărire penală este obligat să-şi organizeze activitatea în aşa fel ca în cel
mai scurt posibil termen şi în mod neîntârziat, să cerceteze obiectiv, multilateral, sub toate
aspectele fiece sesizare sau cauză penală din gestiunea sa. În acest scop, ofiţerul de urmărire
penală, în termen restrâns din momentul parvenirii sesizării cu privire la infracţiune, după
caz, de la începerea urmăririi penale, bazându-se pe informaţiile de care dispune şi pe
versiunile înaintate, va întocmi, ulterior, la apariţia necesităţii, va completa, planul
acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor operative de investigaţii, necesare pentru
soluţionarea justă a cazului.
Planul cu privire la acţiunile de urmărire penală şi măsurile operative de investigaţii trebuie
să conţină: descrierea scurtă a circumstanţelor infracţiunii, versiunile înaintate în baza
informaţiilor şi probelor acumulate, acţiunile de urmărire penală şi măsurile operative de
investigaţii necesare în vederea confirmării sau excluderii versiunilor înaintate, executorul
şi termenul concret de realizare a acţiunilor planificate.
3.2.Ofiţerul de urmărire penală şi angajaţii serviciilor operative, incluşi în componenţa
grupului de urmărire penală, ţinând cont de datele acumulate la etapa iniţială a urmăririi
penale, după caz, pot să întocmească în comun planul acţiunilor de urmărire şi măsurilor
operative de investigaţii. Planul comun va prevedea măsuri pentru toate serviciile care
urmează a fi implicate în descoperirea infracţiunii.
3.3.De regulă, planul acţiunilor de urmărire penală se aprobă de către conducătorul
organului de urmărire penală, iar în cazul în care în plan sunt incluse şi măsuri operative de
investigaţii acesta se aprobă obligatoriu şi de conducătorul subdiviziunii în cadrul căreia
activează persoanele incluse în calitate de executori. Măsurile operative de investigaţii
planificate de ofiţerul de urmărire penală sunt obligatorii spre executare pentru persoanele
împuternicite.
3.4.Conducătorul subdiviziunii în cadrul căruia activează organul de urmărire penală şi
conducătorul organului de urmărire penală efectuează, pe liniile de activitate, controlul
asupra executării acţiunilor şi măsurilor planificate şi acordă subalternilor ajutorul practic
necesar în realizarea legală şi cu succes a acestora.
3.5.În cazul în care conducătorul subdiviziunii operative, din anumite motive pe care le
consideră întemeiate, refuză să aprobe planul acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor
operative de investigaţii, dânsul va expune în scris obiecţiile sale pe care le va expedia
conducătorului organului de urmărire penală ierarhic superior spre a se expune asupra
acestora. Obiecţiile respective, după caz, se pot expedia pentru informare şi conducătorului
organului de constatare ierarhic superior.

17
3.6.Despre termenii şi calitatea realizării măsurilor operative de investigaţii incluse în plan
se poate discuta la şedinţele operative pe lângă conducătorul subdiviziunii în cadrul căruia
activează organul de urmărire penală.

4. Şedinţele pe lângă conducătorul organului de urmărire penală


4.1.Conducătorul organului de urmărire penală este obligat să organizeze după
necesitate, dar nu mai rar de o dată pe săptămână, şedinţe operative cu ofiţerii de urmărire
penală din subordine în scopul abordării şi rezolvării problemelor apărute pe parcursul
activităţii, verificării indicaţiilor date subalternilor, discutării lacunelor admise de unii
ofiţeri de urmărire penală la efectuarea urmăririi penale, aducerii la cunoştinţă a actelor
legislative şi normative, a indicaţiilor conducătorilor superiori etc.
În cadrul acestor şedinţe nu pot fi puse în discuţie acţiuni de urmărire penală
planificate sau cauze penale concrete, decât în măsura în care aceasta nu va duce la
divulgarea secretului urmării penale. În acest scop se convocă şedinţe speciale.
4.2.Conducătorul organului de urmărire penală, pentru a verifica activitatea în
cadrul proceselor penale din procedura organului subordonat, în limitele competenţei, este
în drept să convoace şedinţe, la care pot fi invitaţi membrii grupului de urmărire penală,
inclusiv lucrătorii operativi.
4.3.Referitor la şedinţele efectuate se întocmesc obligatoriu procese-verbale.
Procesele-verbale trebuie să conţină date referitoare la: data petrecerii şedinţei, persoanele
participante, indicaţiile date, executorii, date referitoare la controlul şi termenii executării.
Indicaţiile trebuie să fie adresate în mod clar, iar termenul stabilit sa fie suficient pentru
executare. Procesul-verbal este semnat obligatoriu de conducător şi persoana care l-a
întocmit.

5. Pregătirea profesională a reprezentanţilor organelor


de urmărire penală şi organelor de constatare
5.1.Instruirea şi perfecţionarea profesională a angajaţilor organelor de urmărire
penală şi a organelor de constatare se petrece în continuu, în conformitate cu actele
normative respective, în instituţia în care acestea activează.
5.2.Lucrătorii organelor de urmărire penală şi a organelor de constatare sunt
obligaţi să-şi ridice în permanenţă nivelul de pregătire profesională, atât în cadrul orelor de
pregătire profesională, cât şi individual.
5.3.Angajaţii organelor de urmărire penală şi a organelor de constatare au obligaţia
de a studia în permanenţă actele legislative, modificările şi completările operate în acestea,
actele normative departamentale şi interdepartamentale, literatura de specialitate,
instrucţiunile şi recomandările metodice ale MAI, DUP, DP şi Procuraturii Generale.
5.4.La examinarea corespunderii funcţiei ocupate, la stimularea şi promovarea în
funcţie a lucrătorilor organelor de urmărire penală şi a organelor de constatare se va ţine
cont de atitudinea acestora faţă de perfecţionarea profesională.
5.5.Organele ierarhic superioare de urmărire penală şi de constatare au obligaţia de
a verifica periodic nivelul de pregătire profesională, de a analiza activitatea organelor din

18
subordine, de a acorda ajutor metodic şi practic, de a elabora îndrumări metodice şi a
răspândi practicile avansate.

6. Constituirea grupurilor operative şi de urmărire penală


6.1.Pe lângă unităţile de gardă a OAI, conducătorul acestora în conformitate cu graficul
respectiv, constituie zilnic grupul sau, în dependenţă de situaţia operativă, mai multe
grupuri operative şi de urmărire penală, care activează pe parcursul a 24 ore, în următoarea
componenţa: ofiţerul de urmărire penală-superior al grupului, inspectorul poliţei criminale,
inspectorul operativ de sector, specialistul criminalist, inspectorul poliţiei rutiere, după caz,
şi alţi angajaţi ai organelor de poliţie.

CAPITOLUL VII
Interacţiunea organelor de urmărire penală cu organele
de constatare în activitatea de urmărire penală

1. Scopul şi sarcinile interacţiunii


1.1.Scopul şi sarcinile de bază ale interacţiunii organelor de urmărire penală cu
organele de constatare sunt:
- prevenirea, relevarea, curmarea şi descoperirea activităţilor infracţionale şi a
persoanelor care le organizează, le comit sau le-au comis;
- cercetarea obiectivă, completă şi sub toate aspectele a infracţiunilor;
- acordarea ajutorului organului de urmărire penală la efectuarea acţiunilor de
urmărire penală;
- efectuarea măsurilor operative de investigaţii;
- demascarea persoanelor care au comis infracţiuni, reţinerea, aducerea forţată sau
arestarea acestora în ordinea prevăzută de lege;
- căutarea persoanelor care se sustrag de la răspunderea penală şi a persoanelor
dispărute fără urmă;
- căutarea bunurilor care s-au pierdut în urma infracţiunii;
- asigurarea restituirii la maximum a prejudiciului cauzat prin infracţiune;
- asigurarea securităţii participanţilor la proces şi a altor persoane;
- stabilirea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii şi
luarea măsurilor întru înlăturarea acestor cauze şi condiţii;
- respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului atât în procesul
penal, cât şi pe parcursul activităţii operative de investigaţii.
- repunerea în drepturi a cetăţenilor a căror drepturi şi libertăţi au fost încălcate în
rezultatul acţiunilor infracţionale.

2. Cadrul juridic al conlucrării organelor


de urmărire penală cu alte subdiviziuni
2.1.Baza legislativă şi normativă a conlucrării organelor de urmărire penală cu alte
subdiviziuni ale OAI o constituie:

19
- Constituţia Republicii Moldova, Codul de procedură penală, Legea privind statul
ofiţerului de urmărire penală, Legea cu privire la poliţie, Legea privind activitatea operativă
de investigaţii şi alte legi;
- Regulamentul DUP, Regulamentul DP, prezentele instrucţiuni, precum şi alte acte
normative departamentale sau interdepartamentale.
- ordinele, instrucţiunile, dispoziţiile şi indicaţiile scrise, după caz, ale Procurorului
General, Ministerului afacerilor interne, DUP şi DP cu privire la activitatea de urmărire
penală, sau de constatare a infracţiunilor.

3. Principiile colaborării organului de urmărire


penală cu alte subdiviziuni
3.1.La baza conlucrării organelor de urmărire penală cu alte subdiviziuni stau
următoarele principii:
- respectarea strictă a legalităţii şi competenţei;
- independenţa procesuală a ofiţerului de urmărire penală la exercitarea atribuţiilor
procesuale şi luarea deciziilor;
- rolul activ al ofiţerului de urmărire penală în conducerea şi exercitarea procesului
de urmărire penală şi a măsurilor operative de investigaţii din momentul înregistrării faptei
penale;
- planificarea coordonată a măsurilor operative de investigaţii;
- independenţa subdiviziunilor operative în alegerea, în limitele legii, a tacticii,
metodicii şi tehnicii speciale la efectuarea măsurilor operative de investigaţii, dacă acestea
nu au fost dispuse la concret de procuror, ofiţerul, sau conducătorul organului de urmărire
penală;
- colaborării prompte şi neîntrerupte din momentul sesizării despre activitatea
infracţională şi până la terminarea urmăririi penale;
- perfecţionării permanente a formelor şi metodelor de interacţiune a organului de
urmărire cu alte subdiviziuni ale OAI.

4. Organizarea interacţiunii organelor de


urmărire penală cu organele de constatare
4.1.Interacţiunea organelor de urmărire penală cu organele de constatare este asigurată de
conducătorul subdiviziunii în cadrul căruia activează organul de urmărire penală şi de
conducătorul organului de urmărire penală.
4.2.Pentru organizarea efectivă a forţelor şi mijloacelor în prevenirea, curmarea şi
cercetarea infracţiunilor, conducătorul subdiviziunii în cadrul căruia activează organul
de urmărire penală şi conducătorul organului de urmărire penală, sunt obligaţi, în
comun, pe liniile de activitate şi conform competenţelor să asigure:
- studierea permanentă a nivelului, stării, tendinţelor şi dinamicii criminalităţii, şi în
dependenţă de indicii relevaţi, să elaboreze şi să întreprindă măsuri concrete de control şi de
combatere a manifestărilor infracţionale;

20
- controlul permanent a activităţilor de descoperire, prevenire, curmare şi cercetare a
infracţiunilor, în special a celor grave, deosebit de grave, excepţional de grave, inclusiv a
infracţiunilor transnaţionale sau de rezonanţă social-sporită;
- reacţionarea imediată şi calificată, în limitele competenţelor, la sesizările şi alte informaţii,
cu privire la infracţiuni;
- cercetarea obiectivă, completă şi sub toate aspectele a infracţiunilor;
- acordarea ajutorului şi suportului necesar ofiţerului de urmărire penală la
efectuarea acţiunilor de urmărire penală, indiferent de faptul, dacă a fost sau nu stabilit
autorul acesteia;
- executarea calitativă, integrală şi în termenul stabilit a dispoziţiilor ofiţerilor de
urmărire penală;
- efectuarea calitativă a măsurilor operative de investigaţii, inclusiv, până la
remiterea cauzei penale procurorului pentru terminarea urmăririi penale;
- demascarea persoanelor care au comis infracţiuni, reţinerea sau aducerea silită în
ordinea prevăzută de lege;
- căutarea persoanelor care se sustrag de la răspunderea penală şi a persoanelor
dispărute fără urmă;
- căutarea bunurilor care s-au pierdut în urma infracţiunii;
- restituirea la maximum a prejudiciului cauzat prin infracţiune;
- securitatea participanţilor la proces şi a altor persoane.
- aplicarea pe larg la combaterea infracţiunilor a tehnicii speciale, tehnicii criminalistice,
evidenţelor criminalistice, experienţelor avansate, a formelor şi metodelor de organizare a
muncii;
- transmiterea oficială a documentelor dintr-o subdiviziune în alta;
- repunerea în drepturi a cetăţenilor a căror drepturi şi libertăţi au fost încălcate în
rezultatul acţiunilor infracţionale sau a acţiunilor ilegale ale unor angajaţi ai OAI.
4.3.Responsabili pentru realizarea principiilor, sarcinilor şi atribuţiilor interacţiunii,
pe liniile de activitate, sunt conducătorii organului de constatare şi organului de urmărire
penală.
4.4.Nivelul şi rezultatele conlucrării organelor de urmărire penală cu alte
subdiviziuni se apreciază în permanenţă de către conducătorul subdiviziunii în cadrul căruia
activează organul de urmărire penală, de către conducătorul organului de urmărire penală
respectiv şi de către conducerea organelor ierarhic superioare din cadrul OAI care dirijează,
coordonează şi verifică activitatea subdiviziunilor ierarhic inferioare.

5 Atribuţiile conducătorului subdiviziunii în cadrul căruia


activează organul de urmărire penală în sfera asigurării
interacţiunii organelor de constatare cu organul de
urmărire penală din subordine
5.1.Conducătorul subdiviziunii în cadrul căruia activează organul de urmărire penală are
următoarele atribuţii în sfera organizării interacţiunii organelor de constatare cu organul de
urmărire penală din subordine:

21
- asigură în permanenţă interacţiunea efectiva şi legală a subdiviziunilor OAI cu organul de
urmărire penală subordonat organizatoric întru realizarea cu succes a scopurilor şi sarcinilor
acestei conlucrări;
- analizează, în permanenţă, rezultatele activităţii organului de urmărire penală subordonat
organizatoric, solicită de la conducătorul acestei subdiviziuni prezentarea rapoartelor cu
privire la indicii de activitate şi în baza studiului efectuat propune soluţii de îmbunătăţire a
formelor şi metodelor de lucru a acestei subdiviziuni;
- respectă personal şi asigură independenţa procesual-penală a ofiţerilor şi conducătorilor
organului de urmărire penală;
- asigură reacţionarea imediată şi calificată a grupului operativ de urmărire penală la
sesizări şi alte informaţii cu privire la infracţiuni şi incidente, deplasarea imediată a acestuia
la locul infracţiunilor şi executarea necondiţionată de către membrii grupului a dispoziţiilor
ofiţerului de urmărire penală, referitoare la depistarea şi fixarea urmelor infracţiunii,
stabilirea victimelor, martorilor, căutarea bunurilor dispărute în urma infracţiunii, stabilirea
şi căutarea făptuitorilor infracţiunii etc.;
- se deplasează, după caz, la locul infracţiunilor deosebit de grave, excepţional de grave şi
de rezonanţă social-sporită şi dirijează (în condiţii de neamânat) activitatea serviciilor
operative în vederea descoperirii infracţiunilor, stabilirea, urmărirea şi reţinerea
infractorilor, în conlucrare cu reprezentanţii organului de urmărire penală;
- organizează şi verifică calitatea efectuării măsurilor operative de investigaţii îndreptate la
descoperirea infracţiunii, căutarea persoanelor dispărute fără urmă, precum şi a bunurilor
care s-au pierdut în urma săvârşirii infracţiunii, dispuse de ofiţerii de urmărire penală;
- autorizează, în limitele competenţei, înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii de
către subdiviziunile operative subordonate;
- asigură, în ordinea prevăzută de lege, transmiterea la timp către organele de urmărire
penală a informaţiilor, documentelor şi obiectelor care pot fi recunoscute ca corpuri delicte,
acumulate în cadrul activităţii operative de investigaţii, necesare pentru cercetarea
obiectivă, multilaterală şi sub toate aspectele a infracţiunilor;
- veghează executarea obiectivă şi în termen a dispoziţiilor ofiţerilor de urmărire penală cu
privire la reţinere, aducerea forţată, măsurilor operative de investigaţii, fiind responsabil de
calitatea acestora, organizează ajutorul necesar la efectuarea acţiunilor de urmărire penală;
- controlează declanşarea procedurilor respective şi căutarea persoanelor care se ascund de
organul de urmărire penală;
- informează imediat, în scris organul de urmărire penală competent despre reţinerea sau
scoaterea din căutare a persoanelor care s-au eschivat de la urmărirea penală;
- întreprinde măsuri în vederea executării stricte a normelor privind evidenţa infracţiunilor,
cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni;
- asigură recepţionarea înregistrarea şi examinarea obiectivă, calitativă şi legală a
informaţiilor referitoare la infracţiuni şi incidente sesizate sau depistate de subalterni şi
remiterea materialelor aferente în termenul stabilit organelor de urmărire penală competente
pentru soluţionare în baza art. 274 Cod procedură penală;
- înlătură, la solicitarea organului de urmărire penală, lacunele admise de organul de
constatare subordonat;
22
- organizează şi realizează, în condiţiile prevăzute de lege, măsurile îndreptate la protecţia
părţilor, martorilor şi altor participanţi la procesul penal;
- dispune efectuarea anchetelor de serviciu în privinţa ofiţerilor de urmărire penală
subordonaţi organizatoric, doar în cazul în care abaterile nu se referă la activitatea de
urmărire penală;
- veghează respectarea de către serviciile operative a drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului în procesul penal, întreprinde măsuri în vederea restabilirii şi repunerii în
drepturi a cetăţenilor ale căror drepturi au fost încălcate de organul care exercită activitate
operativă de investigaţii;
- asigură limitarea accesului la persoanele bănuite sau învinuite (considerate după organul
de urmărire penală) şi deţinute în izolatorul de detenţie preventivă, fără acordul ofiţerului de
urmărire penală, fie scoaterea acestei persoane din localul încăperii, fără înregistrarea
respectivă, cu atât mai mult în lipsa dispoziţiei scrise a ofiţerului de urmărire penală cu
privire la efectuarea măsurilor operative de investigaţii sau acţiunilor de urmărire penală cu
aceste persoane;
- întreprinde măsuri efective în vederea excluderii cazurilor de aplicare a forţei fizice şi a
relelor tratamente faţă de persoanele bănuite sau învinuite deţinute în izolatorul de detenţie
preventivă;
- asigură acordarea ajutorului urgent cetăţenilor care au avut de suferit în urma comiterii
infracţiunilor;
- participă în mod obligatoriu la şedinţele organizate de şeful DUP al MAI în scopul
soluţionării problemelor ce pot apărea pe parcursul conlucrării organului de urmărire penală
din subordine cu alte servicii ale OAI;
5.2.În lipsa conducătorului subdiviziunii în cadrul căruia activează organul de urmărire
penală atribuţiile menţionate le execută un alt colaborator împuternicit.
5.3.Conducătorul subdiviziunii în cadrul căreia activează organul de urmărire penală,
pentru a cunoaşte care este calitatea activităţii de urmărire penală a organului de
urmărire subordonat organizatoric, este în drept să:
- solicite organelor de urmărire penală ierarhic superioare din cadrul MAI să verifice
întreaga activitate (sau a unor aspecte) a organului de urmărire penală;
- solicite organelor de urmărire penală ierarhic superioare acordarea ajutorului metodico-
practic angajaţilor organului de urmărire penală în anumite cauze penale sau la exercitarea
atribuţiilor ce le revin;
- propună conducătorului organului de urmărire penală, în dependenţă de volumul de lucru,
iniţierea procedurii de desemnare cu atribuţii de ofiţer de urmărire penală, pe anumite cauze
concrete, a colaboratorilor experimentaţi din cadrul serviciilor operative;
- organizeze şedinţe operative cu participarea organului de urmărire penală în vederea
trasării sarcinilor care rezultă din atribuţiile funcţionale.
5.4.Conducătorul organului de constatare de nivelul trei are obligaţia de a organiza şi
realiza procesul de constatare şi înregistrare a tuturor infracţiunilor comise în teritoriul în
care acestea activează, inclusiv cele latente.

CAPITOLUL VIII
23
Organizarea propriu zisă a activităţii de urmărire penală

1.Ordinea recepţionării şi examinării altor informaţii cu privire


la infracţiuni şi incidente de către organul de constatare.
1.1.Organele de constatare, pe tot parcursul serviciului diurn, atât în sediul
acestuia, cât şi la faţa locului, sunt obligate să primească, să înregistreze şi să soluţioneze,
în ordinea stabilită, alte informaţii cu privire la infracţiuni şi incidente imediat, la prima
adresare a cetăţenilor, indiferent de locul comiterii faptei.
1.2.Se interzice strict refuzul de a primi alte informaţii cu privire la infracţiuni pe
motiv că fapta nu a fost comisă în teritoriul asupra căruia se răsfrânge competenţa teritorială
a organului de constatare sau din alte motive.
1.3.Plângerile şi denunţurile anonime, cererile sau comunicările referitoare la
infracţiuni, alte informaţii despre fapte şi incidente parvenite în scris, care nu conţin
descrierea unei infracţiuni concrete şi fără executarea unor acte de constatare nu pot servi
temei pentru începerea imediată a urmăririi penale, se înregistrează de către organul de
constatare, în forma în care au parvenit, în Registrul de evidenţă a altor informaţii cu privire
la infracţiuni şi incidente (registrul nr.2) şi se examinează în ordinea stabilită de ordinul
interdepartamental nr.121/254/286-0/95 din 18 iulie 2008 privind evidenţa unică a
infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.
1.4.La parvenirea altor informaţii cu privire la infracţiuni şi incidente în formă
orală, care nu conţin descrierea unei infracţiuni concrete şi fără executarea unor acte de
constatare nu pot servi temei pentru începerea imediată a urmăririi penale, organul de
constatare va întocmi un raport, în care va descrie fapta şi circumstanţele comunicate, pe
care neîntârziat îl va înregistra în ordinea stabilită, în registrul nr. 2. Respectiv se va proceda
şi în cazul unor plângeri sau denunţuri anonime orale şi la publicarea în mijlocele mass-
media a unor informaţii cu privire la infracţiuni.
1.5.În cazul în care reprezentantul organului de constatare relevă prin măsurile
operative de investigaţii şi prin actele de constatare efectuate, sau în alt mod, o bănuială
rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, acesta va întocmi imediat un raport-
denunţ pe numele şefului organului de urmărire penală competent, care în timp de cel mult
24 ore va fi transmis acestuia. Denunţul va conţine informaţii referitoare la circumstanţele
comiterii infracţiunii (timpul, locul, mijloacele infracţiunii, elementele laturii obiective a
infracţiunii, încadrarea juridică, datele făptuitorului dacă acesta este stabilit, datele victimei,
dauna materială şi alte circumstanţe ale cauzei).
1.6.Raportul-denunţ respectiv, la care după caz, se anexează şi alte materiale, se
înregistrează de către organul de urmărire penală, în ordinea stabilită, în registrul de
evidenţă a sesizărilor cu privire la infracţiuni (registrul nr. 1).
1.7.Reprezentantul organului de constatare fiind informat despre comiterea unei
infracţiuni prin sesizare orală sau scrisă care conţine descrierea concretă a unei infracţiuni şi
fără executarea a careva acte de constatare poate servi ca temei pentru începerea imediată a
urmăririi penale, este obligat să anunţe neîntârziat unitatea de gardă şi conducătorul
organului de urmărire penală competent, iar ultimul, în dependenţă de infracţiunea comisă
şi de necesitatea efectuării cercetării la faţa locului şi altor acţiuni ce nu suferă amânare, va
24
decide referitor la oportunitatea deplasării ofiţerului de urmărire penală şi grupul de
urmărire penală la faţa locului.
Dacă conducătorul organului de urmărire penală, în dependenţă de gravitatea
infracţiunii comise şi de alte împrejurări, va decide că nu este oportun ca ofiţerul de
urmărire penală şi alţi membri ai grupului operativ de urmărire penală să se deplaseze la
faţa locului, reprezentantul organului de constatare prezent la faţa locului va primi sesizarea
scrisă cu privire la infracţiune, în forma în care a parvenit, iar dacă sesizarea a fost făcută
oral, va întocmi un raport din nume propriu, cu privire la infracţiunea ce i-a fost adusă la
cunoştinţă, după care va efectua imediat şi obligatoriu actele de constatare în ordinea
prevăzută de art. 273 Cod de procedură penală. În acest caz, după întocmirea actelor de
constatare, acestea se transmit imediat organului de urmărire penală competent, pentru
soluţionare conform art. 274 Cod de procedură penală.
1.8.Dacă informaţiile cu privire la infracţiuni şi incidente ţin de competenţa
materială a altor organe de constatare, şi nu este necesar de efectuat acţiuni de constare ce
nu suferă amânare, acestea se transmit imediat, în mod oficial, organelor de constatare
competente, informând imediat prin telefon secţia de gardă a acestuia.
1.9.Conducătorii Direcţiei generale servicii operative, Direcţiei investigare a
fraudelor, Direcţiei misiuni speciale, Direcţiei generale poliţie ordine publică şi Direcţiei
poliţiei rutiere, în cazul recepţionării unor informaţii cu privire la infracţiuni şi incidente,
care nu pot servi temei pentru începerea urmăririi penale, fiind necesare executarea actelor
de constatare, respectiv care nu ţin de competenţa lor, vor propune şefului DP expedierea
acestora spre examinare organelor de constatare ierarhic inferioare competente.
Şeful DP examinând propunerea de expediere a informaţiilor cu privire la
infracţiuni şi incidente după competenţă organelor de constatare inferioare, ţinând cont de
principiul teritorialităţii şi competenţei materiale, va decide fie efectuarea actelor de
constatare cu deplasarea în teritoriu a reprezentantului organului de constatare de primul
nivel, fie respectiv va dispune examinarea cazului organului de constatare ierarhic inferior,
stabilind sau nu controlul executării. În cazul dat înregistrarea se dublează în registrele
respective ale organului executant.
1.10.Organul de constatare poate efectua acţiunile de constatare prevăzute de art.
273 Cod de procedură penală, doar după înregistrarea altor informaţii cu privire la
infracţiuni şi incidente, în ordinea stabilită, în registrul nr. 2. În anumite circumstanţe, când
nu este posibil de comunicat despre infracţiunea flagrantă depistată, reprezentantul
organului de constatare va efectua acţiunile de constatare, însă va comunica despre aceasta
în unitatea de gardă a organului de poliţie de îndată ce a apărut această posibilitate.
1.11.Organul de constatare este în drept să efectueze, în ordinea şi condiţiile
prevăzute de Codul de procedură penală, reţinerea de fapt şi alte acţiuni de constatare care
limitează drepturile şi libertăţile persoanei (cercetarea la faţa locului în domiciliu,
cercetarea mijlocului de transport şi percheziţia corporală pentru ridicarea corpurilor
delicte) doar în cazul infracţiunilor flagrante.
În celelalte cazuri organele de constatare pot efectua exclusiv acţiuni de constatare
care nu limitează şi nu restrâng drepturile persoanei (cum ar fi: ridicarea corpurilor delicte
prin cercetarea unor terenuri sau încăperi care nu se atribuie la domiciliu, solicitarea
25
informaţiilor şi documentelor necesare pentru constatarea infracţiunii, obţinerea declaraţiei
de la persoane, evaluarea pagubei, etc.).
1.12.La efectuarea acţiunilor de constatare se întocmesc obligatoriu procese-
verbale de constatare cu trimitere la art. 273 Cod de procedură penală. Reprezentantul
organului de constatare este responsabil de efectuarea la timp a acţiunilor de constatare şi
de calitatea acestora.
1.13.Organul de constatare este obligat să transmită şefului organului de urmărire
penală competent actele de constatare întocmite conform art. 273 Cod de procedură penală
şi mijloacele materiale de probă, după caz, împreună cu raportul-denunţ cu privire la
infracţiunea depistată, în termen de 24 ore de la momentul în care a constatat existenţa
bănuielii rezonabile cu privire la săvârşirea acesteia.
1.14.Direcţia generală servicii operative, Direcţia misiuni speciale, Direcţia
investigare a fraudelor transmit actele de constatare, în ordinea prevăzută în punctul
precedent, DUP, cu condiţia că infracţiunea constatată ţine de competenţa acestuia.
1.15.Direcţia investigaţii şi securitate internă, după caz, transmite actele de
constatare în adresa Procuraturii Anticorupţie sau Centrului pentru Combaterea Crimelor
Economice şi Corupţiei.
1.16.Făptuitorul prins în flagrant delict şi actele de constatare vor fi predate
organului de urmărire penală competent imediat, însă nu mai târziu de 1 oră de la reţinerea
de fapt a făptuitorului.
1.17.Raportul denunţ, actele de constatare şi mijloacele materiale de probă se
transmit nemijlocit şefului organului de urmărire penală competent prin scrisoare de însoţire
semnată de conducătorul organului de constatare şi înregistrată obligatoriu în cancelaria
acestuia, ulterior, după caz, în cancelaria organului de urmărire penală.
1.18.În cazul în care organul de constatare nu a efectuat toate acţiunile de
constatare posibile sau a întocmit actele de constatare cu încălcarea legislaţiei, şeful
organului de urmărire este în drept prin dispoziţie scrisă să solicite conducătorului
organului de constatare să organizeze efectuarea tuturor acţiunilor de constatare şi
înlăturarea derogărilor admise, stabilind, în dependenţă de volumul de lucru, un termen care
nu poate depăşi 10 zile. În acest caz, şeful organului de urmărire penală este obligat să
indice acţiunile de constatare ce urmează a fi efectuate şi, după caz, încălcările de lege ce
trebuie înlăturate.
1.19.Dispoziţia şefului organului de urmărire penală privitoare la efectuarea acţiunilor de
constatare suplimentare şi înlăturarea derogărilor de la legislaţia procesuală este obligatorie
pentru executare de către organul de constatare. Actele de constatare acumulate suplimentar
se transmit organului de urmărire penală oficial prin scrisoare de însoţire.

2. Procedură examinării sesizărilor cu privire la infracţiuni


de către organul de urmărire penală

2.1.Ofiţerul de urmărire penală din grupul operativ de urmărire penală, pe tot


parcursul serviciului diurn, atât în incinta organului de urmărire penală, cât şi la faţa locului,
fără o indicaţie specială a şefului organului de urmărire penală, este obligat să primească, să
26
dispună înregistrarea sesizărilor cu privire la infracţiuni şi să purceadă la soluţionarea lor în
ordinea stabilită.
2.2.În anumite situaţii, poate să primească sesizări cu privire la infracţiuni şi un
ofiţer de urmărire penală, din afara grupului operativ de urmărire penală, la indicaţia
conducătorului organului de urmărire penală.
2.3.Recepţionând sesizarea cu privire la infracţiune sau actele de constatare
parvenite prin cancelarie sau de la organul de constatare, şeful organului de urmărire
penală, prin rezoluţia sa, va dispune înregistrarea imediată a acestora în registrul nr. 1 şi va
desemna un ofiţer de urmărire penală subordonat să examineze şi să soluţioneze în ordinea
stabilită sesizarea cu privire la infracţiuni, stabilind un termen minim, necesar şi posibil
pentru aceasta.
2.4.În cazul în care sesizarea cu privire la infracţiune parvenită în adresa organului
de urmărire penală nu conţine descrierea unei infracţiuni concrete şi fără executarea unor
acte de constatare nu poate servi ca temei de începere imediată a urmăririi penale, aceasta
poate fi transmisă, după caz, organelor de constatare pentru efectuarea acţiunilor de
constatare, cu excepţia cazurilor când sesizarea sau actele procedurale (cum ar fi cercetarea
la faţa locului, percheziţia corporală etc.) au fost întocmite de organul de urmărire penală.
2.5.Ofiţerul de urmărire penală nu dispune de statut de agent constatator, de aceea,
i se interzice să examineze sesizările cu privire la contravenţii. La constatarea unei
contravenţii evidente ofiţerul de urmărire penală va anunţa ofiţerul de serviciu a unităţii de
gardă pentru organizarea examinării acesteia sau agentul constatator competent pentru
documentarea faptei contravenţionale în ordinea stabilită de Codul contravenţional.
2.6.Conducătorul organului de urmărire penală şi ofiţerul de urmărire penală din cadrul
grupului operativ de urmărire penală au dreptul, în orice timp, să facă cunoştinţă în unitatea
de gardă cu toate materialele referitoare la infracţiunile săvârşite pe parcursul serviciului
diurn şi persoanele care le-au comis.

3. Organizarea deplasării grupului de urmărire penală la faţa locului


3.1.Reprezentanţii unităţilor de gardă sunt obligaţi să recepţioneze sesizările cu
privire la infracţiuni şi alte informaţii cu privire la infracţiuni şi incidente în ordinea
stabilită de ordinul interdepartamental nr.121/254/286-0/95 din 18 iulie 2008 privind
evidenţa unică a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit
infracţiuni.
3.2.În cazul parvenirii unor informaţii cu privire la infracţiuni şi incidente care nu
conţin descrierea unei infracţiuni concrete şi fără executarea unor acte de constatare nu
poate servi ca temei de începere a urmăririi penale, ofiţerul de serviciu este obligat să
raporteze imediat conducătorului organului de constatare, ulterior în coordonare cu acesta,
să organizeze examinarea acestora, în ordinea prevăzută de art. 273 Cod de procedură
penală, inclusiv cu deplasarea la faţa locului în caz de necesitate.
3.3.La parvenirea sesizărilor cu privire la infracţiuni (indiferent de forma acestora)
care conţin descrierea unei infracţiuni concrete şi pot servi temei pentru începerea imediată
a urmăririi penale fără a se impune executarea unor acte de constatare, ofiţerul de serviciu
este obligat să întreprindă următoarele activităţi:
27
- informează, în dependenţă de fapta săvârşită, serviciile de asistenţă medicală
urgentă sau alte servicii competente despre necesitatea implicării la rezolvarea cazului şi
înlăturarea pericolului;
- organizează blocarea imediată a căilor de plecare a infractorilor, trimite grupul de
capturare, ţinând cont de caracterul infracţiunii săvârşite derulează planuri operative
speciale şi informează de urgenţă organele de poliţie din vecinătate şi ierarhic superioare
despre particularităţile infractorilor dispăruţi;
- organizează paza locului infracţiunii (prin intermediul inspectorului operativ de
sector sau alte forţe poliţieneşti disponibile) şi acumularea informaţiei prealabile despre
infracţiunea săvârşită, prin îndeplinirea actelor de constatare;
- imediat raportează conducătorului organului de urmărire penală (sau în lipsa lui
adjunctului) despre infracţiunea săvârşită şi în coordonare prealabilă cu acesta organizează
deplasarea de urgenţă a grupului operativ de urmărire penală (de baza sau de rezervă) la
locul infracţiunii, asigurându-l cu transport, mijloace de legătură, tehnică criminalistică şi
alte mijloace necesare pentru depistarea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii;
- informează conducătorul organului de constatare despre comiterea infracţiunii.
3.4.Ofiţerul operativ de serviciu poartă răspundere personală pentru operativitatea
deplasării grupului operativ de urmărire penală în deplină componenţă la faţa locului.
3.5.Membrii grupului operativ de urmărire penală, în termen de 3 minute de la primirea
indicaţiei ofiţerului operativ de serviciu, sunt obligaţi să se deplaseze la faţa locului în
componenţă deplină şi cu mijloacele necesare pentru cercetarea locului faptei şi gata de
efectuarea măsurilor operative de investigaţii sau acţiunilor de urmărire penală, fie după caz
şi a actelor de constatare.

4. Organizarea cercetării la faţa locului


4.1.Ofiţerul de urmărire penală fiind informat de către ofiţerul operativ de serviciu
despre infracţiunea săvârşită, sau la indicaţia conducătorului organului de urmărire penală,
este obligat să se deplaseze pe cât de urgent posibil la faţa locului, în componenţa deplină a
grupului operativ de urmărire penală, fiind gata să primească sesizările cu privire la
infracţiuni, să efectueze cercetarea la faţa locului, după caz, să pornească imediat urmărirea
penală şi să efectueze acţiunile de urmărire penală ce nu suferă amânare.
4.2.Iniţial, la faţa locului, ofiţerul de urmărire penală, în calitatea sa de superior şi
conducător al grupului operativ de urmărire penală, în dependenţă de fapta comisă,
organizează şi în comun cu membrii grupului întreprinde măsuri urgente întru: înlăturarea
pericolului existent pentru oameni, acordarea primului ajutor medical şi transportarea
victimelor la instituţia medicală, înlăturarea persoanelor care nu au atribuţie la cercetarea
locului faptei şi excluderea cazurilor de distrugere a urmelor infracţiunii sau obiectelor care
pot fi recunoscute în calitate de corp delict.
Ulterior, ofiţerul de urmărire penală din conţinutul informaţiilor pe care le primeşte
de la victimă, martorii oculari sau alţi lucrători de poliţie ajunşi primii la faţa locului, va
stabili dacă s-a comis o infracţiune sau contravenţie, care sunt limitele locului ce urmează a
fi examinat.

28
4.3.Stabilind că a fost comisă o infracţiune, ofiţerul de urmărire penală, mai întâi,
va primi personal plângerea sau denunţul cu privire la infracţiune, întocmind despre aceasta
un proces-verbal, în forma stabilită de ar. 262 Cod procedură penală, sau după caz se va
autosesiza.
După recepţionarea sesizării cu privire la infracţiunea comisă, ofiţerul de urmărire
penală imediat informează despre aceasta unitatea de gardă, dispunând înregistrarea
acesteia or, după caz, conform al. (4) ar. 55 Cod procedură penală, odată ce există indici ai
infracţiunii, concomitent cu înregistrarea sesizării, va porni, imediat la faţa locului procesul
de urmărire penală şi, călăuzindu-se de dispoziţiile legislaţiei procesuale, va efectua acţiuni
de urmărire penală în vederea descoperirii ei şi fixării probelor concludente, utile şi
pertinente, va lua măsuri în vederea asigurării acţiunii civile sau a eventualei confiscări a
bunurilor dobândite ilicit.
4.4. Asigurându-se că nu există nici un pericol, ofiţerul de urmărire penală va
efectua cercetarea minuţioasă la faţa locului, în scopul descoperirii, fixării şi ridicării
urmelor infracţiunii, mijloacelor materiale de probă şi pentru a stabili circumstanţele
infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză, inclusiv a elementelor
negative, care nu se încadrează în anturajul existent şi care pun la îndoială oricare
circumstanţă, considerată la prima vedere a fi veridică.
Elementele negative urmează a fi examinate atent întrucât odată ce nu coroborează
cu circumstanţele care se prezumă a fi reale şi veridice, trezesc anumite dubii, ce urmează
până la urmă a fi înlăturate şi clarificate.
Elementele negative nu pot fi lăsate fără atenţia cuvenită şi fără o explicaţie
verosimilă, bazată pe anumite cunoştinţe generale sau fapte unanim recunoscute şi probe,
deoarece pot duce la concluzii false şi pot orienta procesul într-o direcţie greşită.
4.5.Ofiţerul de urmărire penală nu este în drept să efectueze cercetarea la faţa
locului în lipsa sesizării cu privire la infracţiune sau în scopul descoperirii infracţiunii, or
conform al. (4) ar. 55 Cod procedură penală, acţiunile de urmărire penală, inclusiv şi cele ce
pot fi realizate până la pornirea procesului penal, se efectuează doar dacă există indici ai
infracţiunii şi aceasta se realizează concomitent cu înregistrarea sesizării în registrul nr. 1.
De altfel, dacă există indici ai infracţiunii, în legătură cu care se realizează cercetarea la faţa
locului, atunci persistă şi temeiul pornirii imediate a urmăririi penale. Abatere de la aceasta
regulă, constituie cazurile în care în cadrul cercetării la faţa locului sau imediat după, se
constată circumstanţe care exclud urmărirea penală, spre exemplu, se constată că moartea
violentă a fost provocată de persoana decedată, adică că a avut loc un suicid, fie că furtul a
fost insinuat, ori alte circumstanţe care exclud urmărirea penală.
4.6.În dependenţă de infracţiunea săvârşită ofiţerul de urmărire penală este obligat
să antreneze specialiştii respectivi, care îi vor acorda ajutor la depistarea, descrierea, fixarea
şi ridicarea urmelor ori mijloacelor infracţiunii, altor obiecte sau documente, care ar putea
contribui la stabilirea adevărului.
În cazul în care, din anumite circumstanţe obiective, nu a fost posibilă invitarea unui
specialist la faţa locului, ofiţerul de urmărire penală este obligat să utilizeze personal
mijloacele tehnice speciale pentru fotografierea locului infracţiunii, depistarea, fixarea şi

29
ridicarea urmelor infracţiunii, obiectelor şi documentelor care ar putea contribui la stabilirea
adevărului.
4.7.Dacă ofiţerul de urmărire penală, din cauza unor anumite împrejurări obiective, nu va
putea efectua sau continua cercetarea la faţa locului, sau nu va putea depista şi ridica urmele
şi mijloacele infracţiunii, obiectele sau documentele care pot fi recunoscute ca corp delict,
el va lua măsuri ca urmele şi obiectele ce prezintă interes pentru cauză să nu fie deteriorate,
modificate, va asigura paza locului respectiv, iar la dispariţia impedimentelor va efectua pe
cât de curând posibil cercetarea la faţa locului sau cercetarea suplimentară a acestuia. În
asemenea caz, ofiţerul de urmărire penală este obligat să fixeze starea de fapt prin
fotografiere sau filmare, fie în alt mod detaliat a circumstanţelor.
4.8.Accesul la locul faptei a persoanelor care nu participă la examinare poate fi permis doar
de către ofiţerul de urmărire penală.
4.9.Indicaţiile ofiţerului de urmărire penală, în calitatea sa de conducător al grupului
operativ şi de urmărire penală, ce se referă la cauza dată, sunt obligatorii pentru toţi
membrii grupului respectiv.
Totodată, în cazul în care circumstanţele impun, în scopul optimizării şi urgentării activităţii
procedurale şi operative de investigaţii, ofiţerul de urmărire penală împreună cu membrii
grupului operativ şi de urmărire penală va planifică succesiunea acţiunilor ce urmează a fi
întreprinse, va aprecia şi dispune executarea măsurilor de neamânat, după caz, dispune
efectuarea simultană a anumitor acţiuni de urmărire penală şi măsuri operative de
investigaţii. În asemenea caz, ofiţerul de urmărire penală va coordona şi va face schimb
reciproc de informaţii cu membrii grupului operativ şi de urmărire penală.
4.10.În dependenţă de informaţiile prealabile acumulate, de situaţia de fapt şi de rezultatele
cercetării la faţa locului, ofiţerul de urmărire penală este obligat să înceapă urmărirea penală
imediat la faţa locului (dacă din conţinutul actului de sesizare rezultă o bănuială rezonabilă
că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există circumstanţe care exclud urmărirea penală), să
efectueze acţiunile de urmărire penală ce nu suferă amânare şi să organizeze membrii
grupului operativ de urmărire penală, conform competenţelor acestora, la realizarea
măsurilor operative de investigaţii şi altor activităţi orientate la stabilirea circumstanţelor
cazului, identificarea şi reţinerea pe „urme fierbinţi” a autorilor infracţiunii, la identificarea
părţii vătămate sau martorilor oculari.
4.11.Inspectorul poliţiei criminale, în cadrul grupului operativ de urmărire penală
acordă ajutor ofiţerului de urmărire penală la curmarea activităţilor infracţionale,
efectuează, în ordinea stabilită, măsurile operative de investigaţii ce se impun la propria
viziune sau indicate de ofiţerul de urmărire penală, pentru identificarea şi, după caz,
reţinerea pe „urme fierbinţi” a autorilor infracţiunii, constatarea martorilor oculari,
întreprinde alte acţiuni şi măsuri în vederea stabilirii circumstanţelor cauzei, a datelor şi
informaţiilor care pot fi folosite ca probe.
4.12.Inspectorul operativ de sector, în cadrul grupului operativ de urmărire
penală, acordă ajutor ofiţerului de urmărire penală la curmarea activităţilor infracţionale,
execută indicaţiile acestuia referitoare la înlăturarea pericolului, acordarea ajutorului
medical urgent şi transportarea victimei la instituţia medicală, înlăturarea persoanelor care
nu sunt implicate la cercetarea la faţa locului, asigură paza locului infracţiunii pentru
30
excluderea cazurilor de distrugere a urmelor infracţiunii sau de schimbare a situaţiei de fapt,
după caz, acordă ajutor inspectorului poliţiei criminale la identificarea victimei, martorilor
oculari şi autorilor infracţiunii.
4.13.Inspectorul poliţiei rutiere, în cadrul grupului operativ de urmărire penală, dirijează
circulaţia transportului auto, astfel încât, să se excludă orice pericol pentru persoanele şi
bunurile aflate la locul faptei, după caz, acordă primul ajutor medical persoanelor vătămate
şi organizează transportarea acestora la instituţiile medicale. La cerinţa ofiţerului de
urmărire penală, acordă ajutor la efectuarea măsurărilor necesare în cadrul cercetării
accidentului rutier, asigură examinarea medicală a conducătorului auto pentru stabilirea
stării de ebrietate, acordă ajutor inspectorului poliţiei criminale la căutarea şi reţinerea, după
caz, a făptuitorului, care a părăsit locul accidentului rutier, a mijlocului de transport răpit
sau sustras, organizează transportarea mijlocului de transport avariat la locul indicat de
ofiţerul de urmărire penală.
4.14.Inspectorul poliţiei criminale, inspectorul operativ de sector, inspectorul
poliţiei rutiere poartă răspunderea personală pentru tacticele, metodica şi tehnicile aplicate
în cadrul măsurilor efectuate, pentru legalitatea şi oportunitatea acestora, calitatea
documentelor întocmite şi informaţiilor prezentate.
Despre îndeplinirea actelor şi acţiunilor respective şi rezultatele acestora, inspectorii
nominalizaţi urmează să raporteze obligatoriu ofiţerului de urmărire penală.
4.15.Specialistul, pe lângă obligaţiile stabilite de art. 87 Cod procedură penală, în
cadrul grupului operativ de urmărire penală, este obligat să aibă un rol activ, să aplice
tehnica specială, toate cunoştinţele şi deprinderile sale profesionale pentru acordarea
ajutorului ofiţerului de urmărire penală la descoperirea, descrierea, fixarea şi ridicarea
corectă a urmelor şi mijloacelor infracţiunii, obiectelor şi documentelor care au importanţă
pentru cauză, respectiv să acorde ofiţerului de urmărire penală ajutor în rezolvarea oricăror
probleme ce ţin de competenţa sa profesională.
Specialistul poartă răspundere pentru aplicarea corectă a tacticii, metodicii şi
tehnicii la descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor şi mijloacelor infracţiunii, obiectelor şi
documentelor care au importanţă pentru cauză, respectiv pentru prezentarea cu bună ştiinţă
a unei concluzii false.

5. Organizarea începerii şi efectuării urmăririi penale


5.1.Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare rezultă o
bănuială rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi nu există circumstanţe care
exclud urmărirea penală, ofiţerul de urmărire penală este obligat să înceapă imediat
urmărirea penală. În acest caz ofiţerului de urmărire penală i se interzice să tărăgăneze
începerea urmăririi penale, fiind imperativ necesar, să emită ordonanţa de începere a
urmăririi penale chiar la faţa locului, să efectueze de îndată acte de urmărire penală şi nu
acte de constatare, să ordone direct expertize şi nu constatări tehnico-ştiinţifice sau medico-
legale, să audieze martori, bănuiţi, etc., excluzând faza de primire a explicaţiilor, sau a altor
acte de constatare.
5.2.După întocmirea ordonanţei de începere a urmăririi penale sau la revenirea
ofiţerului de urmărire penală de la faţa locului, conducătorul organului de urmărire penală
31
este obligat să desemneze, prin rezoluţia sa aplicată pe ordonanţa respectivă, ofiţerul de
urmărire penală care va efectua urmărirea penală.
5.3.Începând urmărirea penală ofiţerul de urmărire penală, în dependenţă de situaţia de fapt
şi versiunile înaintate, este obligat în mod urgent să efectueze acţiunile de urmărire penală
iniţiale care nu suferă amânare şi cele ulterioare, respectiv să organizeze efectuarea
măsurilor operative de investigaţii ce se impun în scopul cercetării sub toate aspectele,
completă şi obiectivă a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului. În caz de
necesitate solicită concursul conducătorului organului de urmărire penală, după caz, şi a
procurorului întru formarea grupului de ofiţeri de urmărire penală sau desemnarea cu
atribuţii de ofiţer de urmărire penală a altor angajaţi din cadrul subdiviziunii competente şi
includerea acestora în grupul respectiv.
5.4.Responsabilitatea pentru realizarea rolului activ al organului de urmărire penală
efectuarea urmăririi penale în conformitate cu legislaţia procesuală penală şi prezentele
instrucţiuni o poartă ofiţerul de urmărire penală sau, după caz, conducătorul grupului de
urmărire penală.
5.5.Conducătorul nemijlocit al organului de urmărire penală, separat pentru fiecare cauză
penală aflată în procedura subalternilor, este obligat să exercite în permanenţă controlul
asupra realizării rolului activ al ofiţerului de urmărire penală, asupra efectuării la timp a
acţiunilor procedurale, să asigure cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a
tuturor circumstanţelor cauzei.
5.6.Conducătorul nemijlocit al organului de urmărire penală este obligat să
intervină în limitele competenţei sale şi, după caz, să solicite concursul procurorului întru
formarea grupului de ofiţeri de urmărire penală sau desemnarea cu atribuţii de ofiţer de
urmărire penală a altor angajaţi din cadrul subdiviziunii competente şi includerea acestora
în grupul respectiv.

6. Organizarea executării dispoziţiilor organului de urmărire penală


6.1.Ofiţerul de urmărire penală în cauzele penale şi materialele din procedură este în drept
să dea organelor de poliţie (organelor de constatare) dispoziţii cu privire la reţinere, aducere
forţată, arestare şi la alte acţiuni procesuale, precum şi le solicită ajutor la efectuarea
acţiunilor de urmărire penală în scopul stabilirii circumstanţelor, ce au importanţă pentru
cauză.
6.2.Dispoziţiile şi cerinţele ofiţerului de urmărire penală pot fi adresate organelor de poliţie
(organelor de constatare) atât până la începerea urmăririi penală, cât şi pe parcursul
acesteia. Neîndeplinirea cerinţelor sau dispoziţiilor ofiţerului de urmărire penală care derivă
din atribuţiile lui atrag răspunderea stabilită de legislaţie.
6.3.Dispoziţiile adresate organelor de poliţie cu privire la efectuarea acţiunilor de urmărire
şi măsurilor operative de investigaţie, neprevăzute în planurile de cercetare a cauzelor
penale, se expediază conducătorilor OAI, în scris fiind înregistrate în cancelarie.
Dispoziţiile şi cerinţele ofiţerului de urmărire penală trebuie să rezulte din obiectul cauzei,
să fie expuse corect şi în ordine logică şi să nu oblige executorul la efectuarea acţiunilor
care nu ţin de competenţa acestuia sau ilegale.

32
Acţiunile de urmărire penală, măsurile operative de investigaţii şi alte acţiuni ce urmează a
fi executate de organele de poliţie trebuie formulate corect în dispoziţie, după caz, cu
expunerea informaţiilor şi anexarea documentelor necesare pentru executare.
În cazul în care ofiţerul de urmărire penală solicită organului de poliţie să chestioneze o
persoană sau să audieze un martor, acesta este obligat să indice în dispoziţie întrebările
asupra căruia urmează să fie chestionat sau audiat martorul.
6.4.Responsabilitatea pentru legalitatea şi oportunitatea dispoziţiilor şi cerinţelor înaintate o
poartă ofiţerul de urmărire penală. Totodată, dacă caracterul dispoziţiei şi indicaţiei pare a fi
ilegal, executorul este obligat să ceară confirmarea acesteia de către şeful organului de
urmărire penală şi va fi executată doar după confirmarea scrisă de către acesta. Pentru
executarea unor dispoziţii sau indicaţii vădit ilegale responsabilitatea o poartă solidar cît
iniţiatorul, atât şi executorul fiind complici.
6.5.Dispoziţiile şi cerinţele ofiţerului de urmărire penală se execută în mod activ, imediat,
pe cît mai curând posibil, dar nu mai târziu decât termenul indicat de ofiţerul de urmărire
penală sau conducătorul acestuia. Ofiţerul de urmărire penală va stabili termenul de
executare a dispoziţiei sale, pornind de la perioada minim necesară pentru îndeplinirea
cerinţelor înaintate, ţinând cont de volumul de lucru şi complexitate.
6.6.În cazul imposibilităţii executării integrale sau parţiale a dispoziţiilor sau altor cerinţe
ale ofiţerului de urmărire penală, conducătorul organului căruia au fost adresate, imediat va
informa în scris iniţiatorul cu indicarea motivelor respective.
6.7.Controlul asupra executării obiective, complete şi la timp a dispoziţiilor sau altor cerinţe
ale ofiţerilor de urmărire penală se pune în sarcina conducătorului organului de urmărire
penală şi a conducătorului organului, căruia s-a dispus executarea. Pentru asigurarea
executării integrale şi calitative a dispoziţiilor sau altor cerinţe ale ofiţerilor de urmărire
penală, conducătorul organului căruia au fost adresate, va ţine evidenţa cuvenită a acestora
într-un registru special.
6.8.Materialele acumulate în baza dispoziţiilor ofiţerului de urmărire penală se expediază
organului de urmărire penală prin scrisoare de însoţire semnată de conducătorul organului
împuternicit de executare, care este obligat sa verifice calitatea actelor îndeplinite de
executori.
6.9.Răspunderea pentru efectuarea obiectivă, completă şi la timp a delegaţiilor şi
comisiilor rogatorii o poartă solidar executorul, cît şi conducătorul organului împuternicit să
le execute.
6.10.Întocmirea în scris a dispoziţiei de către ofiţerul de urmărire penală nu este
obligatorie în cazul în care acestea se dau membrilor grupului operativ şi de urmărire, dacă
se prevăd în planul acţiunilor de urmărire şi măsurilor operative de investigaţii sau, dacă se
dau nemijlocit spre executare imediată în cadrul efectuării unor acţiuni de urmărire penală
la efectuarea cărora participă poliţia, organul de constatare sau alţi factori de decizie cărora
li se pune sarcina executării.
6.11.În cazul neexecutării integrale sau parţiale a dispoziţiilor din vina executorului
acesteia, în cazul tergiversării sau încălcării legislaţiei pe parcursul executării dispoziţiei,
conducătorul organului de urmărire penală este obligat să anunţe în scris conducătorul
organului împuternicit şi să solicite efectuarea anchetei de serviciu în vederea stabilirii
33
cauzelor tergiversării sau încălcării legislaţiei la executarea dispoziţiilor, după caz, şi şeful
ierarhic superior.

7. Prevenirea eschivării şi căutarea învinuiţilor


care s-au ascuns de organul de urmărire penală

7.1.Ofiţerul de urmărire penală întreprinde măsuri referitoare la prevenirea ascunderii


bănuitului sau învinuitului de la urmărirea penală şi acţiuni de căutare a acestora în
conformitate legislaţia în domeniu şi ordinul MAI nr.014 din 30.07.2004.
7.2.Dacă bănuitul sau învinuitul nu s-a prezentat la citarea organului de urmărire penală sau
lipseşte de la domiciliu, ofiţerul de urmărire penală întreprinde măsuri pentru stabilirea
cauzelor neprezentării acestuia.
În acest scop ofiţerul de urmărire penală, în condiţiile legii, audiază personal sau dispune
poliţiei audierea membrilor familiei, rudelor sau altor persoane, după caz, verifică
posibilitatea aflării acestuia la spital, plecării peste hotarelor ţării etc.
7.3.Până la soluţionarea chestiunii cu privire la alegerea măsurii preventive ofiţerul de
urmărire penală este obligat să execute personal sau să dispună serviciilor operative să
verifice dacă bănuitul sau învinuitul ar putea să continue activitatea infracţională, să
împiedice buna desfăşurare a procesului penal sau să se ascundă de organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată.
7.4.Subdiviziunea operativă împuternicită de căutarea învinuitului este obligată să dispună
pornirea imediată a dosarului de căutare, executând astfel ordonanţa sau dispoziţia
respectivă, indiferent de faptul, dacă la ordonanţa de căutare a învinuitului, au fost sau nu
anexate toate documentele şi materiale necesare sau cele prevăzute de actele normative în
domeniu. În acest caz organul operativ competent, concomitent cu declanşarea dosarului şi
căutării persoanei respective, urmează să solicite sau să acumuleze personal materiale
suplimentare, organul de urmărire penală fiind obligat să le prezinte cât mai curând posibil.
7.5.Dacă procurorul a dispus investigaţiile în vederea căutării învinuitului, acesta este
anunţat în căutare pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de faptul, dacă în privinţa lui
a fost sau nu aplicată măsura preventivă.
7.6.Ofiţerul de urmărire penală, în ordinea prevăzută de actele normative în
domeniu, pregăteşte şi prezintă obligatoriu actele necesare pentru întocmirea dosarului
personal al reţinutului sau arestatului preventiv.
7.7.Concomitent cu reţinerea sau arestarea preventivă a persoanei, ofiţerul de
urmărire penală va informa în scris administraţia locului de detenţie cu privire la apărătorul
admis în proces.

8. Organizarea întrevederilor cu persoanele reţinute sau arestate preventiv


8.1.Ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure apărătorului admis în proces
întrevederi confidenţiale cu clientul său ori de câte ori se solicită, fără limitarea numărului
şi duratei acestora. De asemenea, ofiţerul de urmărire penală decide în conformitate cu
legislaţia şi asupra întrevederii rudelor cu bănuitul sau învinuitul reţinut sau arestat
preventiv.
34
8.2.Administraţia locului de detenţie fără permisiunea scrisă a ofiţerului de urmărire penală
va interzice categoric accesul la persoanele reţinute sau arestate a altor persoane, inclusiv a
lucrătorilor organelor de constatare, chiar şi în scopul întreţinerii unor discuţii, interogări
sau altor acţiuni de urmărire, cu excepţia medicului şi apărătorului admis în proces. Pentru
încălcarea acestei interdicţii poartă răspundere şeful izolatorului de detenţie temporară al
organului de poliţie respectiv.

9. Schimbul de informaţii şi realizarea datelor operative


9.1.Acumulând în cadrul activităţii operative de investigaţii informaţii cu privire la
infracţiunea cercetată de către ofiţerul de urmărire penală sau referitoare la alte fapte
infracţionale ale bănuiţilor (învinuiţilor) figuranţi în cauza penală, serviciile operative ale
organului de poliţie sunt obligate să comunice neîntârziat, în ordinea stabilită, ofiţerului de
urmărire penală datele ce prezintă interes pentru cercetarea obiectivă, multilaterală şi sub
toate aspectele a circumstanţelor cazului, după caz, să propună efectuarea unor acţiuni
procedurale în vederea stabilirii probelor şi verificarea procesuală a datelor obţinute pe cale
operativă.
9.2.Ofiţerul de urmărire penală şi lucrătorii serviciilor operative asigură în comun
verificarea obiectivă şi realizarea informaţiei în procesul urmăririi penale şi poartă
răspundere personală pentru divulgarea surselor şi metodelor obţinerii ei.
9.3.Pentru asigurarea eficacităţii măsurilor operative de investigaţie, ofiţerul de urmărire
penală va decide posibilitatea transmiterii lucrătorilor serviciilor operative, la demersul în
scris al acestora, a anumitor informaţii din cauza penală, dacă aceasta nu va prejudicia buna
desfăşurare şi nu va aduce atingere secretului procesului, nu va încălca drepturile şi
libertăţile persoanei. În acest caz lucrătorii serviciilor operative vor fi preîntâmpinaţi, în
ordinea stabilită, despre răspunderea pentru divulgarea datelor urmăririi penale sau
secretelor personale.
9.4.Desecretizarea şi anexarea la cauza penală a materialelor activităţii operative de
investigaţii se efectuează în conformitate cu actele normative în domeniu.

10. Prevenirea şi curmarea infracţiunilor


10.1.Organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea
şi curmarea infracţiunii.
10.2.Realizând prevederile legale în domeniul prevenirii şi curmării infracţiunilor
conducătorii şi ofiţerii organelor de urmărire penală:
- iau măsuri de prevenire şi curmare a infracţiunilor, în comun cu organele de poliţie,
aplicând cu promptitudine şi conform competenţelor toate mijloacele prevăzute de lege;
- elaborează şi efectuează, în comun cu organele poliţiei, măsuri complexe de prevenire şi
curmare a infracţiunilor, informează colectivele de muncă şi cetăţenii asupra respectării
legislaţiei penale şi referitor la măsurile de apărare împotriva infracţiunilor;
- stabilesc şi analizează, în comun cu organele poliţiei, cauzele şi condiţiile care au
contribuit la săvârşirea sau creşterea numărului unor categorii de infracţiuni, sesizează
conducătorii întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor asupra primirii unor măsuri pentru
înlăturarea acestor cauze şi condiţii;
35
- sesizează organele de stat respective în privinţa încălcărilor legislaţiei în vigoare sau a
drepturilor şi libertăţilor omului depistate pe parcursul urmăririi penale;
- utilizează activ în lucrul de prevenire a infracţiunilor activitatea colectivelor de muncă,
organizaţiile obşteşti, gărzile populare, mijloacele mass-media etc.
10.3.În scopul înlăturării cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii,
ofiţerul de urmărire penală este obligat să stabilească fără întârziere aceste cauze şi condiţii,
ulterior, fără să aştepte finalizarea urmăririi penale, să întocmească în ordinea art. 217 Cod
de procedură penală o sesizare pe care o va expedia spre executare organului sau persoanei
cu funcţii de răspundere competente.
Sesizarea va conţine indicaţii concrete şi efective în vederea lichidării cauzelor şi condiţiilor
ce au contribuit la comiterea infracţiunii, termenul de executare, care nu poate să
depăşească o lună, respectiv şi menţiunea despre responsabilitatea care poate să survină în
caz de neexecutare cu rea voinţă a sesizării.
10.4.Concomitent cu expedierea sesizării executorului, o copie a acesteia se va expedia şi
şefului poliţiei ordine publică ce activează în raza sediului organului sau persoanei
împuternicite de executare, în vederea organizării controlului îndeplinirii acesteia.
10.5.La primirea copiei sesizării, inspectorul operativ de sector sau, după caz, altă persoană
împuternicită de controlul executării acesteia se va prezenta la persoana cu funcţie de
răspundere sau organul sesizat, pentru a purta discuţii asupra obligativităţii executării
sesizării, ulterior la expirarea termenului de executare va verifica cum instituţia sau
persoana competentă a executat indicaţiile din sesizare, informând despre aceasta în scris
ofiţerul de urmărire penală competent.
10.6.În cazul în care executorul sesizării nu a executat integral şi în termenul stabilit
indicaţiile din sesizare, ofiţerul de urmărire penală şi conducătorul organului de urmărire
penală sunt obligaţi să iniţieze procedura prevăzută de lege întru atragerea la răspundere a
persoanei care nu şi-a onorat obligaţia de a executa sesizarea.
10.7.Ofiţerul de urmărire penală este obligat să solicite conducătorului organului de
constatare să efectueze anchete de serviciu în privinţa colaboratorilor de poliţie, în special a
inspectorilor operativi de sector, în cazul în care infracţiunile (omorul, vătămarea corporală
gravă sau medie, respectiv actele de huliganism etc.) s-au comis ca rezultat al unor relaţii
ostile de lunga durată, urmare a neînţelegerilor în familie, între vecini sau consăteni,
respectiv şi în cazul în care acestea s-au comis de persoane vulnerabile, anterior
condamnate, cu un comportament predispus de a comite infracţiuni etc.

CAPITOLUL IX
Alte aspecte referitoare la organizarea activităţii de urmărire penală

1. Criteriile de apreciere a rezultatelor activităţii de urmărire penală


1.1.Performanţele organului de urmărire penală se apreciază în baza indicatorilor stabiliţi de
Legea cu privire la sistemul informaţional integral automatizat de evidenţă a infracţiunilor,
a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, respectiv şi în baza altor
indicatori stabiliţi de actele normative, care demonstrează că urmărirea penală a fost
efectuată legal, complet, obiectiv şi sub toate aspectele.
36
1.2.Indicatorii care reflectă sub aspect negativ activitatea organelor de urmărire penală sunt:
tăinuirea informaţiilor sau sesizărilor cu privire la infracţiuni de la evidenţă, nedepistarea
infracţiunilor latente, examinarea superficială sau tergiversarea examinării sesizărilor cu
privire la infracţiuni, începerea cu întârziere a urmăririi penale în cazul în care, din
cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a
fost săvârşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea
penală, fie înaintarea cu întârziere a propunerii de neîncepere a urmăririi penale, în cazul în
care sunt vădite circumstanţele care exclud urmărirea penală, investigarea necalitativă şi
tergiversarea urmăririi penale, restituirea cauzelor pentru completarea urmăririi penale în
legătură cu efectuarea superficială a acesteia, autosesizarea neîntemeiată în vederea pornirii
urmăririi penale, probată prin încetarea cauzelor penale pe motive de reabilitare, reţinerea
ilegală, repararea insuficientă a prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii, constatarea
insuficientă a cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la comiterea infracţiunii şi
neîntreprinderea măsurilor de înlăturare a acestor cauze şi condiţii, încălcarea legilor,
actelor normative, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale părţilor şi altor participanţi la
procesul penal etc.

2. Aranjarea materialelor în dosarul penal,


asigurarea integrităţii documentelor procesuale
2.1.Ofiţerul de urmărire penală, în scopul facilitării lucrului, este obligat să
păstreze şi să aranjeze în dosar, în ordinea cronologică şi după compartimente actele
procedurale şi alte documente administrate în cadrul procesului, după cum urmează:
- borderoul documentelor aflate în cauza penală sau în unul din volumele acesteia;
- ordonanţa de începere a urmăririi penale, ordonanţa de stabilire, demersurile şi
ordonanţele cu privire la prelungirea termenului urmăririi penale;
- sesizarea cu privire la infracţiune, actele de constatare care au servit temei pentru
începerea urmăririi penale;
- procesul-verbal de cercetare la faţa locului cu anexele respective;
- cererea victimei de recunoaştere în calitate de parte vătămate sau parte civilă,
dacă solicită a fi recunoscută în această calitate, ordonanţele de recunoaştere în calitate de
parte vătămată şi parte civilă, procesele verbale de audiere a părţii vătămate sau părţii
civile;
- procesele verbale de audiere a martorilor, a părţilor civilmente responsabile, după
caz, dovada de înmânare a citaţiilor, ordonanţa de aducere silită;
- procesul-verbal al confruntărilor, dacă acestea au avut loc;
- procesele-verbale privind verificarea declaraţiilor la faţa locului, reconstituirea
faptei şi de efectuare a experimentului;
- toate actele procedurale, separat în blocuri şi cronologic, ce se referă la efectuarea
ridicărilor, percheziţiilor, sechestrarea corespondenţei, interceptarea şi înregistrarea
comunicărilor telefonice, sau altor convorbiri, la examinarea obiectelor şi documentelor,
recunoaşterea în calitate şi soluţiile cu privire la corpurile delicte, examinarea corporală,
prezentarea spre recunoaştere (pe viu, după fotografie), exhumarea cadavrului, şi după caz a
altor acţiuni procedurale;
37
- demersul cu privire la dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau medico-
legale, ordonanţa şi procesul-verbal cu privire ridicarea mostrelor, ordonanţa de dispunere a
expertizei, procesele-verbale de comunicare părţilor despre numirea expertizei, raportul de
expertiză, procesul-verbal de audiere a expertului, procesul-verbal de notificare a raportului
de expertiză, a declaraţiei expertului privind imposibilitatea prezentării concluziei. În acest
compartiment urmează să fie cusute şi documentele referitoare la internarea persoanei în
instituţia medicală şi alte acte care se referă la efectuarea expertizei.
- toate actele procedurale, separat în blocuri şi cronologic, ce se referă la asigurarea
acţiunii civile, eventualei confiscări speciale;
- toate actele procedurale, separat în blocuri şi cronologic pentru fiecare persoană
şi alte acte ce se referă la citarea, după caz, aducere silită, ordonanţa de recunoaştere în
calitate de bănuit, procesul-verbal de reţinere, ordonanţa de aplicare a măsurii preventive,
procesul-verbal de comunicare a drepturilor bănuitului şi procesul verbal de audiere a
acestuia, raportul cu propunerea şi ordonanţa de punere sub învinuire, procesul-verbal de
înmânare şi comunicare a drepturilor învinuitului, procesul-verbal de audiere a acestuia,
rapoartele, după caz, demersurile, ordonanţele, încheierile, deciziile şi alte documente cu
privire la aplicarea, prelungirea, încetarea, înlocuirea, sau revocarea măsurilor preventive;
- interpelări şi alte tipuri de corespondenţă şi răspunsurile la aceasta, inclusiv
informaţii şi caracteristici ce se referă la părţile procesului;
- raportul cu propunerea de terminare a urmăririi penale.
2.2.În compartimentele menţionate pot fi cusute şi alte documente sau acte
procedurale, aferente acestora.
2.3.După finisarea urmăririi penale sau în caz de transmitere de la un organ la altul,
materialele cauzei penale vor fi cusute în dosare, filele cărora vor fi numerotate şi sigilate în
volume conform borderoului. Fiecare volum va conţine borderoul său şi nu mai mult de
250-300 file.
2.4.Toate documentele şi actele procedurale se întocmesc conform formularelor-
tip.

38

S-ar putea să vă placă și